REFERAT

Tema: ,,Acțiunea civilă”

CHIȘINĂU, 2022
 Cuprins:

INTRODUCERE………………………………………………………………….4

1. Noțiunea de acțiune civilă și trăsăturile acesteia. Dreptul la acțiune………7

2. Categorii și condiții de exercitare a acțiunii civile.........................................10

3. Clasificarea și elementele acțiunii civile.........................................................13

4. Măsurile de asigurare a acțiunii civile…………………………………..…...17

CONCLUZII..........................................................................................................18

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................19

2
 INTRODUCERE

Acțiunea civilă reprezintă mijlocul care asigură cetățenilor accesul la justiție

întru apărarea drepturilor și libertăților sale. Condițiile de valabilitate ale acțiunii
civile stimulează și uniformizează aplicabilitatea normelor de procedură civilă, tot
odată facilitând procesul derulării unei acțiuni civile, mai mult decât atât,
respectarea condițiilor de valabilitate garantează justițiabilului echitatea evaluării
admisibilității acestei acțiuni.
Pentru a pătrunde în esenţa dreptului procesual civil, iniţial este util a lua
cunoştinţă de noţiunile introductive în ramura dată, cum ar fi dreptul procesual
civil şi obiectul său de reglementare, procesul civil (procedura civilă), forma
procesuală, actele de procedură, fazele (stadiile) procesului, alte noţiuni şi definiţii
procesual civile. Conform Constituţiei Republicii Moldova (art. 114) 1, justiţia se
înfăptuieşte numai de către instanţele judecătoreşti. În nici un caz alte organe şi
persoane nu sânt în drept de a exercita justiţia.
Fiind o ramură autonomă de drept, „dreptul procesual civil” trebuie definit,
marcîndu-se deosebirea lui de „procedura civilă”.
Obiectul dreptului procesual civil îl constituie totalitatea actelor de procedură
şi a raporturilor procesuale care apar între instanţa de judecată şi participanţii la
proces în cadrul înfăptuirii justiţiei pe cauze civile. Pricinile civile rezultă nu doar
din raporturi juridice civile, ci şi din raporturi juridice de familie, de muncă,
comerciale, ecologice, funciare, locative etc. Pentru a defini într-un anume fel
metoda dreptului procesual civil, trebuie formulate particularităţile acesteia, unele
dintre care se manifestă ca fiind imperative, altele dispozitive.
Specificul izvoarelor dreptului procesual civil se rezumă la categoriile
acestora: Constituţia RM, legile constituţionale, legile organice şi actele
internaţionale la care Republica Moldova este parte. Legea - cadru o constituie
Codul de procedură civilă al RM2, nr.225-XV din 30.05.2003. Alte legi organice,
de asemenea, conţin norme de procedură civilă. Normele de drept procesual civil

1
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, publicată în M.O. nr. 78 din 29.03.2016;
2
Codul de procedură civilă al RM?, nr.225-XV din 30.05.2003;
3
din alte legi trebuie să corespundă Constituţiei RM şi Codului de procedură civilă.
În caz de coliziune între normele CPC RM şi prevederile Constituţiei RM, se
aplică prevederile Constituţiei, iar în caz de discordanţă între normele CPC RM şi
cele ale unei legi organice, se aplică reglementările legii adoptate ulterior (art. 2
alin. (2) din CPC al RM)3.
Actualmente în Moldova există trei ramuri ale puterii judiciare. În limitele
împuternicirilor stabilite în Constituţia Republicii Moldova puterea judiciară o
exercită Curtea Constituţională; judecătoriile de drept comun care, la rândul lor, se
divizează în judecătorii, curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie; judecătoriile
specializate – Judecătoria Comercială de Circumscripţie, Judecătoria Militară.
Astfel, când prin comiterea infracțiunii se produc și anumite pagube materiale
sau morale, se dă naștere și unui raport juridic de drept civil, în baza căruia
persoana care a suferit daune poate pretinde repararea pagubei. Asemenea pretenții
se realizează tot pe calea unei acțiuni judiciare, care are ca obiect, sub aspect
substanțial, exercitarea dreptului de a reclama tragerea la răspundere civilă. Deci,
această acțiune nu este specifică procesului penal, ci procesului civil.
În anumite cazuri determinate, ea poate fi alăturată acțiunii penale și se
exercită deodată în cadrul procesului penal. Nu toate faptele prevăzute de legea
penală pot avea ca urmare producerea unor pagube materiale sau morale, dar sunt
unele care, de regulă, produc asemenea urmări, întrucât activitatea fizică, materială
a făptuitorului se îndreaptă tocmai împotriva unor bunuri, lezând relațiile sociale
cu privire la acestea.
Pagubele materiale produse prin fapte, altele decât cele prevăzute de legea
penală, sunt, de asemenea, recuperabile pe calea unei acțiuni civile, dar această
acțiune civilă nu poate fi adusă în fața instanțelor penale.
În consecință, în procesul penal, după legislația noastră procesual penală în
vigoare, poate fi exercitată numai acțiunea civilă prin care se tinde să se recupereze
pagubele produse prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Așadar, acțiunea civilă este specifică procesului civil, dar în anumite situații
determinate ea poate fi exercitată și în cadrul procesului penal, deodată cu acțiunea
3
Ibidem
4
penală. În timp ce acțiunea penală este indispensabilă procesului penal, acțiunea
civilă este facultativă pentru același proces.

1. Noțiunea de acțiune civilă și trăsăturile acesteia. Dreptul la acțiune

Acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de apărare a drepturilor
încălcate sau a intereselor ocrotite de lege, prin intermediul căruia se inițiază
activitatea instanței de judecată cu privire la examinarea și soluționarea litigiului.
Într-o altă accepţiune, acţiunea civilă este facultatea de a obţine de la
judecător o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii.
În cazul acestor definiţii se caută să se delimiteze acţiunea civilă de dreptul
subiectiv, cât şi de cererea de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată
nu se confundă cu acţiunea civilă, ci reprezintă una din formele ei de manifestare şi
anume aceea prin care instanţa se investeşte.
Etimologia cuvântului acțiune vine din dreptul roman; jurisconsultul Celsus
definea acțiunea ca dreptul de a urmări înaintea judecătorului, ceea ce ni se
datorează, afirmație înscrisă în "Instituțiile lui Justinian4", Cartea a III-a, Titlul IV.
Noţiunea de acţiune provine de la cuvântul latinesc „actio” şi este folosită în
multe accepţiuni. În limbaj procesual termenul de acţiune însoţit de denumirea
ramurii în care se utilizează asigură identificarea diferitelor categorii de acţiuni –
ex. acţiunea civilă, acţiunea penală, acţiunea comercială. Alteori, termenul de
acţiune face referire la dreptul subiectiv a cărei ocrotire se urmăreşte. În acest sens
putem vorbi de acţiunea în revendicare, acţiunea posesorie, negatorie, confesorie
ori personală5.
Deci, acţiunea civilă constituie un mijloc procedural care justifică întreaga
activitate a instanţei sesizate cu o pretenţie şi care nu poate fi redusă la cererea de
chemare în judecată, care reprezintă doar prima manifestare practică a acesteia6.
Având în vedere aceste considerente, literatura de specialitate defineşte
acţiunea civilă ca fiind: „mijlocul legal prin care o persoană solicită instanţei
4
Mircea dan Bob, Vladimir Hanga, Instituțiile lui Justinian, Cartea a III-a, Titlul IV, Ed.
Universul Juridic, pag. 125;
5
BELEI El., CHIFA F., COJUHARI Al., et al. Drept procesual civil. Partea specială. Chișinău,
2009, pag. 76;
6
Ibidem, pag. 120;
5
judecătoreşti, fie recunoaşterea dreptului său, fie realizarea acestui drept, prin
încetarea piedicilor puse în exercitarea lui de o altă persoană sau printr-o
despăgubire corespunzătoare”7.
În altă viziune este tratată ideia că ,,acțiune civilă” - cuprinde totalitatea
mijloacelor procesuale – cererea de chemare în judecată, mijloacele de apărare,
administrarea probelor, măsurile asiguratorii, căile de atac  – în scopul protecţiei
dreptului subiectiv sau unui interes legitim. Deci, cererea de chemare în judecată
constituie primul mijloc dintr-o serie întreagă de acte procesuale, prin intermediul
cărora acţiunea civilă este pusă în mişcare.
Indiferent de modul în care este definită, acţiunea civilă este considerată o
instituţie centrală în jurul căreia gravitează întreaga activitate procesuală a instanţei
de judecată şi a părţilor. Datorită acestei realităţi unii autori au apreciat că
„procesul civil reprezintă organizarea practică a acţiunii, materializarea şi
dezvoltarea ei, forma sa de viaţă şi realizare a scopurilor pe care le urmăreşte”8.
Într-o altă definiție se arată că "acțiunea civilă este mijlocul de exercitare a
dreptului de a se pretinde și obține concursul organelor de judecată, în vederea
recunoașterii sau realizării unor drepturi subiective încălcate sau nerecunoscute ori
apărării unor situații juridice ocrotite de lege".
Alți autori definesc acțiunea civilă ca fiind conflictul legal prin care o
persoană cere instanței de judecată fie recunoașterea dreptului, fie realizarea
acestui drept prin încetarea piedicilor puse în calea sa de o altă persoană sau printr-
o despăgubire corespunzătoare. Ca un rezumat la această definiție, acțiunea civilă
constă în dreptul de a urmări în justiție ceea ce ți se datorează (jus persequendi
judicio quod sibi debetur).
Într-o altă accepție, acțiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor
procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se asigură protecția dreptului
subiectiv civil prin recunoașterea sau realizarea lui în cazul în care este încalcat sau
contestat, ori a unor situații juridice ocrotite de lege.

7
PISARENCO O., Drept procesual Civil. Note de curs, edit. Tehnica-Info, Chișinău 2012, pag
23;
8
Idem, pag. 56;
6
 În sfârșit, redăm definiția potrivit căreia acțiunea este "mijlocul legal prin care
o persoana cere instanței judecătorești fie recunoașterea dreptului său fie realizarea
acestui drept, prin încetarea piedicilor puse în exercitarea sa de o altă persoană sau
printr-o despăgubire corespunzătoare".
În literatura de specialitate dreptul la acţiune este prezentat sub două aspecte:
1. Dreptul la intentarea acţiunii (aspect procesual) ce reprezintă dreptul
prescriptibil la un proces şi constă în posibilitatea de a cere instanței de judecată
primirea cauzei spre examinare.
2. Dreptul la admiterea acţiunii (aspect material) este un drept – pretenţie
adresat în interiorul termenului de prescripție prin intermediul instanţei de judecată
către pârât pentru ca acesta să-şi execute obligaţiile sale ce decurg dintr-un raport
material litigios, dreptul la admiterea pretenţiilor material-juridice înaintate de
reclamant9.

2. Categorii și condiții de exercitare a acțiunii civile

Regulile care necesită a fi urmate la intentarea acțiunii civile pot fi grupate în

două categorii10:
a) premisele – care constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care
depinde apariția dreptului la acțiune, premisele de fapt sunt circumstanțele care
atestă existența/încălcarea dreptului material, iar circumstanțele de drept reprezintă
prerogativa legală prin intermediul căreia justițiabilul își întemeiază pretențiile/
dreptul pretins încălcat, în rezultat formulând o pretenție material-juridică11;
b) condițiile – constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde
valorificarea dreptului la acțiune.
Spre deosebire de premisele dreptului la acțiune, condițiile dreptului la
intentarea acțiunii nu determină apariția dreptului la intentarea acțiunii, nu
determină apariția dreptului, ci stabilesc ordinea procesuală stabilită de lege pentru
intentarea procesului. Este de menționat că absența unei premise de intentare a
9
Belei El., Chifa F., Cojuhari Al., op.cit., pag. 45;
10
АФАНАСЬЕВ С.Ф., ЗАЙЦЕВ А.И. Гражданский процесс. Москва: Норма, 2004; 11.
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-parteagenerala/
actiunea-civila/.
11
LEŞ I., Drept procesual civil, Editura Dacia Nova, Lugoj, 2000, pag. 56.
7
acțiunii, conform art. 169 din Codul de procedură civilă al RM, are drept
consecință faptul că instanța refuză în primirea cererii sau încetează procesul.
Dacă ținem să facem referire la condițiile de exercitarea a dreptului la acțiune,
atunci este de specificat că acestea sunt relatate pe larg în literatura de
specialitatea, pentru că anume respectarea acestor condiții garantează justițiabilului
eficacitatea acțiunii înaintate12.
Deci, aceste condiții sunt:
1. Respectarea regulilor de competență jurisdicțională:
Competenţa instanţelor judecătoreşti este aptitudinea recunoscută de lege
instanţelor judecătoreşti de a examina şi soluţiona o anumită pricină civilă.
Competența jurisdicțională este reglementată de o totalitate de norme juridice
procesual civile, care sunt de două feluri:
- norme de competenţă jurisdicţională materială (de gen);
- norme de competenţă jurisdicţională teritorială (de loc).
Competenţa jurisdicţională materială reprezintă aptitudinea recunoscută de
lege unei instanţe judecătoreşti de un anumit grad de a examina şi soluţiona o
anumită cauză civilă. Prin normele de competenţă jurisdicţională materială se
delimitează sfera de activitate a instanţelor judecătoreşti de grad diferit, adică pe
linia lor ierarhică13. Însă, competenţa jurisdicţională teritorială reprezintă
aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe judecătorești de același grad de a
examina şi soluţiona o anumită cauză civilă.
Prin normele de competenţă jurisdicţională teritorială se delimitează sfera de
activitate a instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad pe linie orizontală. În urma
celor relatate menționez că toate normele/exigențele ce țin de respectarea
competenței jurisdicționale sunt prevăzute în Capitolul IV Cod de Procedură Civilă
a RM14.
2.Capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale, ce constă în capacitatea
de a-şi exercita în volum deplin, personal sau prin reprezentant drepturile şi

12
BELEI, E. Drept procesual civil. Partea generală. Chișinău: Cartea juridică, 2014, pag. 109;
13
ibidem
14
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Nr. 225-XV din 30 mai 2003. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 12.06.2003, nr. 111- 115/451.
8
obligaţiile procedurale în judecată (capacitatea de exerciţiu a drepturilor
procedurale civile) o au persoanele fizice de la vârsta de 18 ani, precum şi
persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege, entităţile care nu au
personalitate juridică, dar dispun de organe de conducere proprii15.
Codul de procedură civilă prevede și excepții de la această normă generală, și
anume: - actele de procedură efectuate de minorii cu vârste cuprinse între 14 şi 18
ani sunt lovite de nulitate relativă, însă reprezentantul legal al minorului poate
încuviința toate aceste acte sau numai o parte dintre ele [5, pag. 85]. Instanţa
judecătorească va acorda un termen pentru încuviințarea actelor, iar dacă actele nu
sunt încuviințate în termenul stabilit, se va dispune anularea acestora.
Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor cu vârsta între 14 şi
18 ani sunt apărate în instanţa judecătorească de către părinţii, înfietorii sau
curatorii acestora, instanţa fiind obligată să introducă în astfel de cauze minorii
respectivi (actele de procedură efectuate de minorii cu vârste de până la 14 ani sau
de persoanele supuse măsurii de ocrotire judiciară sub forma tutelei sunt nule).
În acest caz este de menționat că prezenta prevedere nu se aplică în cazul în
care persoana supusă măsurii de ocrotire judiciară sub forma tutelei contestă
hotărârea respectivă. Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor cu
vârsta de până la 14 ani sunt apărate în instanţa judecătorească de reprezentanţii
legali ai acestora – părinţi, înfietori, tutori.
Minorul care a atins vârsta de 16 ani poate să-şi exercite personal drepturile
procedurale şi să-şi îndeplinească obligaţiile procedurale de sine stătător în cazul
declarării capacităţii depline de exerciţiu (emancipării) sau al încheierii căsătoriei.
În cazurile prevăzute de lege, în cauzele ce se nasc din raporturi juridice
civile, matrimoniale, familiale, de muncă şi din alte raporturi juridice, minorii îşi
apără personal în judecată drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Instanţa
constată necesitatea introducerii în proces a reprezentantului legal al minorului.
3. Respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată:

15
CPC al RM, op. cit.;
9
 Această condiție este una dintre cele mai ample și problematice, care creează
diferite dificultăți justițiabililor, toate condițiile de formă și conținut sunt prevăzute
expres în art.166 și 167 din Codul de procedură civilă16.
4. Achitarea taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată:
Dovada achitării taxei de stat se face prin bonul eliberat de către băncile
comerciale cu ștampila și semnătura reprezentantului băncii.
5. Formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale:
Dreptul de reprezentare în judecată acordă reprezentantului oportunitatea de a
exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului
de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru
soluționarea litigiului, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a
majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul
acţiunii, de a o recunoaşte, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacţii, de a
intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de
a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna
sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a
primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătoreşti, drept care trebuie
menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului
persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului17.
Este de menționat că în caz de absență a unei condiții de intentare a acțiunii,
instanța restituie cererea de chemare în judecată, fie nu dă curs cererii, fie scoate
cererea de pe rol, deci putem observa cu ușurință diferența consecințelor legale în
cazul absenței unei condiții și nerespectarea unei premise.

3. Clasificarea și elementele acțiunii civile

În funcție de diferite criterii, doctrina cunoaște mai multe criterii de

clasificare, despre care în continuare voi relata succint.
Deci, în dependență de conținutul său, distingem următoarele feluri de
acțiuni:
16
CPC al RM, op. cit.
DELEANU I., Tratat de procedură civilă, vol.I-III, Noul Cod de procedură civilă, Ed.Universul
17

Juridic, București, 2013, pag. 222;

10
  Acțiunea în realizare (executare) a unui drept este cea în care se solicită de a
constrânge prin intermediul hotărâri instanţei judecătoreşti pe pârât la executarea
unei obligaţii sau la abţinerea de la efectuarea unei acţiuni. În aceste acțiuni nu se
pune la îndoială existența raportului juridic material litigios, acestea având drept
scop confirmarea existenței ori lipsei unui drept sau obligații dintre părți.
 Acțiunea în constatare (recunoaștere, confirmare) a unui drept este cea prin
care se urmăreşte confirmarea printr-o hotărâre judecătorească a existenţei sau
inexistenţei unui raport material juridic între părţile litigante. Deci, în aceste
acțiuni se pune la îndoială existența raportului juridic material litigios, instanța
urmând să se pronunțe în acest sens.
 Acțiunea în constituire (transformare) de drepturi este cea prin care se tinde
ca printr-o hotărâre judecătorească să se creeze o situaţie juridică nouă –
modificarea sau desfiinţarea raportului juridic existent între părţile litigante. Și în
acest caz nu se pune la îndoială existența raportului juridic material litigios, astfel
încât divergențele dintre părți duc la sesizarea instanței nu pentru a confirma un
raport preexistent, ci pentru a constitui o situație juridică nouă.
Această delimitare între felurile de acţiuni reprezintă şi un criteriu de clasificare
după scopul material urmărit de reclamant.
În dependenţă de natura dreptului ce se valorifică prin acţiune se delimitează:
a) acţiuni personale sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte valorificarea
unui drept personal care se naşte dintr-un act juridic sau din lege. Ex: acţiunea
pentru plata pensiei de întreţinere;
b) acţiuni reale, prin care se valorifică un drept real. Ex: acţiunile în
revendicare prin care se apără dreptul de proprietate;
c) acţiuni mixte, prin care se valorifică în acelaşi timp un drept personal şi un
drept real, în cazul în care drepturile invocate se găsesc într-un raport de
conexiune18.
După categoria relaţiei de drept material distingem:
a) acţiuni de plată a pensiei alimentare;

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-partea
18

generala/actiunea-civila/ (accesat la 03.04.22, ora 18:13);

11
b) acţiuni ce decurg din litigii de muncă;
c) acţiuni ce ţin de dreptul locativ;
d) acţiuni de reparare a prejudiciului cauzat;
e) acţiuni ce decurg din dreptul de autor, inventator etc.
Această clasificare are relevanţă la formarea practicii judiciare, Plenul CSJ
emiţând o hotărâre asupra litigiilor similare. Conexiunea şi separarea pretenţiilor
din acţiune se face în raport de legătura reciprocă între pretenţiile formulate în
cererea de chemare în judecată.
Elementele acțiunii civile constituie acele părți componente care în ansamblu
caracterizează structura acțiunii civile și permit individualizarea unei acțiuni față
de altele.
Astfel, acţiunea civilă nu poate fi concepută fără existenţa a trei elemente
esenţiale: un element subiectiv (părţile) şi două elemente obiective (obiectul şi
cauza acţiunii). Deci, fără aceste elemente, acţiunea nu reprezintă o
entitate juridică în considerarea căreia instanţa să devină activă, să-şi înceapă
exerciţiul său special. După cum am menționat supra, elementele acţiunii civile
servesc la individualizarea acesteia în raport cu o altă acţiune şi о determină în
cadrul procedural necesar şi indispensabil al acesteia.
În literature de specialitate este specificat că la baza acțiunii civile în dreptul
procesual civil stau două elemente esențiale, și anume: temeiul și obiectul acțiunii,
despre care în continuare voi relata.
Așadar, temeiul acțiunii civile îl constituie acele circumstanţe ce dau naştere
acţiunii şi anume sunt împrejurările de fapt pe care reclamantul îşi întemeiază
pretenţiile faţă de pârât. Pe când obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia material
juridică cu privire la care se cere darea hotărârii judecătoreşti; adică ceea ce
reclamantul pretinde de la pârât. Ex: obiect al acţiunii de revendicare a unui bun
sau a unei sume de bani este dreptul material subiectiv al reclamantului de a cere
de la pârât plata sumei de bani sau bunul. Obiectul acțiunii nu trebuie confundat cu
obiectul material al litigiului (bunurile, lucrurile).

12
 Deci, după cum am relatat anterior, deduce că obiectul material este o parte
componentă a obiectului acţiunii. În exemplu de mai sus obiectul material al
acţiunii îl va constitui suma de bani sau bunul în sine.

4. Măsurile de asigurarea acțiunii civile

Instituția măsurilor de asigurare ale acțiunii civile reprezintă una dintre

garanţiile principale ale apărării drepturilor cetăţenilor şi persoanelor juridice.
Aplicarea corectă a măsurilor de asigurare garantează executarea ulterioară a
hotărârilor judecătoreşti. Întrucât asigurarea acţiunii civile constă din limitări,
interdicţii sau obligaţii dispuse în mod operativ de către judecător sau instanţă,
măsurile de asigurare a acţiunii civile trebuie aplicate cu o deosebită atenţie, ţinând
cont de o serie de reguli de procedură.
În literatura de specialitate, au fost formulate mai multe definiții ale noțiunii
de „asigurarea acțiunii civile”, care de fapt relevă aceleaşi aspecte – ca fiind o
garanţie a realizării efective a dreptului accesului la justiţie şi a restabilirii situaţiei
protejate de lege. Așadar, asigurarea acțiunii civile este o instituție a procesului
civil, ce constă dintr-un șir de măsuri (mijloace) procedurale menite să garanteze
posibilitatea unei executări efective a unei hotărâri judecătorești19.
În reglementările măsurilor de asigurare ale acțiunii civile nu se regăsesc
expres stabilite caracterele juridice ale acestora. Ele pot fi deduse din modalitatea
de aplicare și scopul urmărit de legiuitor. În pct.1 al Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la aplicarea de către instanţele
judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează asigurarea acţiunii la judecarea cauzelor
civile nr. 32 din 24.10.200320, se indică patru particularităţi: sunt urgente; au un
caracter temporar; au drept scop apărarea drepturilor patrimoniale ale
solicitantului; urmează să fie în concordanţă cu obiectul acţiunii.
La art.174 din CPC al RM 21 legiuitorul stabilește că asigurarea se admite în
orice fază a procesului până la etapa în care hotărârea judecătorească devine
definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii ar face
19
Analele științifice ale USM. Lucrări studențești, ediția 2020 140 cerii pretențiilor reclamantului
20
PISARENCO O., Drept procesual Civil. Note de curs, op. cit., pag. 127-129;
21
CPC al RM, op. cit.
13
imposibilă executarea hotărârii judecătoreşti. Art. 17522 al Codului prevede o listă
de măsuri ce pot fi dispuse de judecător sau instanță în cadrul asigurării acțiunii.
Instanța va aplica diferite măsuri de asigurare a acțiunii sau o combinație din
câteva măsuri de asigurare, în funcție de fiecare cauză concretă.
Asigurarea acţiunii civile constă dintr-o totalitate de măsuri silite temporare
dispuse de către judecător sau instanţa de judecată la solicitarea părţii interesate,
menite să garanteze executarea efectivă a unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Măsurile de asigurare a acțiunii, cum ar fi punerea sechestrului pe bunuri și
mijloace bănești, confiscarea bunurilor etc., joacă un rol important în procesul
civil, întrucât ne asigură că vom recupera datoria sau cheltuielile pentru prejudiciul
cauzat. La elaborarea unei cereri de asigurare a acțiunii, în primul rând, trebuie
luate în considerare prevederile Codului de procedură civilă al Republicii
Moldova și cele ale Hotărârii Plenului CSJ23, care reglementează cadrul general de
aplicare a măsurilor de asigurare. De asemenea, trebuie studiate și legile speciale
aplicabile în funcție de obiectul acțiunii, pentru a vedea dacă nu sunt prevăzute
anumite particularități. Măsurile de asigurare sunt diferite. Acestea sunt prevăzute
în următoarele acte legislative:
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, art. 175 (punerea
sechestrului pe bunurile şi pe sumele de bani ale pârâtului, interzicerea pârâtului şi
altor persoane de a săvârşi anumite acţiuni, suspendarea urmăririi întemeiate pe un
document executoriu ş.a.),
Legea contenciosului administrativ (suspendarea executării actului
administrativ contestat), Legea cu privire la libertatea de exprimare (interdicţia de
a răspândi informaţia contestată; aplicarea sechestrului pe tirajul care conţine
informaţia contestată, interdicţia de a distruge înregistrările audio şi video),
Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (sechestrarea sau
confiscarea bunurilor presupuse că încalcă dreptul de autor, drepturile conexe sau
alte drepturi protejate de prezenta lege, sechestrarea bunurilor mobile şi imobile ale
22
idem
23
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la aplicarea de
către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează asigurarea acţiunii la judecarea
cauzelor civile nr. 32 din 24.10.2003, pct. 1.
14
presupusului violator, inclusiv blocarea conturilor bancare şi a altor active ale
acestuia ş.a.).
Totuşi, enumerarea din Codul de procedură civilă şi din legi nu este
exhaustivă, iar instanţa poate aplica şi alte măsuri de asigurare, atât timp cât
acestea corespund scopurilor prevăzute de art. 174 din CPC RM 24, dacă legea nu
prevede altfel. 
Regula generală este că acţiunea va fi asigurată doar în cazul în care
participanţii la proces (reclamantul, pârâtul, intervenienţii, procurorul, persoanele
împuternicite să adreseze în instanţă cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor şi
intereselor legitime ale unor persoane) solicită instanţei aplicarea uneia sau mai
multor măsuri de asigurare a acţiunii. Totuşi, există şi anumite excepţii, cum ar fi
situaţiile reglementate de art. 24 din Legea insolvabilităţii sau art. 21 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ, conform cărora instanţa poate dispune
asigurarea acţiunii chiar dacă nu a existat un demers din partea participanţilor la
proces. 
Ce trebuie să conțină cererea privind aplicarea măsurilor de asigurare?
 Dat fiind faptul că măsurile de asigurare presupun anumite restrângeri ale
drepturilor, limitări, interdicţii sau obligaţii, instanţa de judecată trebuie să atragă o
deosebită atenţie la analizarea necesităţii aplicării acestora. Respectiv, atunci când
cerem o măsură de asigurare trebuie să motivăm corespunzător cererea noastră,
indicând toate circumstanţele şi temeiurile care justifică necesitatea aplicării
acesteia. Pentru a veni în ajutorul judecătorilor, dar şi a participanţilor la proces, în
Hotărârea Plenului CSJ cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a
legislaţiei ce reglementează asigurarea acţiunii la judecarea cauzelor civile, sunt
indicate anumite criterii care trebuie luate în considerare la pronunţarea unei
încheieri privind aplicarea sau neaplicarea măsurilor de asigurare.
Astfel, cerinţa privind aplicarea măsurilor de asigurare trebuie să fie raţională
şi temeinică25, să existe probabilitatea cauzării unui prejudiciu solicitantului în
24
CPC al RM, op. cit.
25
COBAN, I. Premisele angajării răspunderii civile a reclamantului pentru prejudiciul cauzat
pârâtului prin asigurarea acțiunii în contextul art.182 CPC al RM. În: Materialele conferinței
internaționale științifico-practice. Chișinău, 2015;
15
cazul neaplicării măsurilor asiguratorii sau a pericolului de dispariţie, degradare,
înstrăinare, risipire a bunului sau proastă administrare.
O deosebită atenţie trebuie de atras asupra faptului că, deşi modalitatea de
asigurare a acţiunii solicitate trebuie să fie în corelaţie cu obiectul acţiunii şi să
determine realizarea scopului măsurilor de asigurare, aceasta nu trebuie să
corespundă cu însăşi obiectul acţiunii. 
În cât timp putem depune o cerere de asigurare a acțiunii?
Cererea de asigurare a acţiunii poate fi depusă în orice fază a procesului de
judecată, până în momentul în care hotărârea judecătorească devine definitivă.
Totuși, în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, poate fi obținută asigurarea
acțiunii chiar înainte de adresarea în judecată. Un astfel de caz este prevăzut de art.
22 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, care prevede posibilitatea
solicitării măsurilor de asigurare a acţiunii „concomitent cu depunerea cererii
prealabile către mass-media”.
Un alt exemplu este aplicarea măsurilor asiguratorii la orice etapă a procedurii
arbitrale, conform art. 10 din Legea cu privire la arbitraj, sau chiar înaintea
arbitrajului, conform art. 23 alin. (1) din aceeași lege. Instanța se va pronunța
asupra admiterii sau neadmiterii măsurii de asigurare, fără înștiințarea pârâtului sau
a altor participanți la proces, în termen de o zi de la depunerea cererii.
În cazul în care cererea de asigurare a acţiunii este depusă concomitent cu
cererea de chemare în judecată, aceasta se soluţionează în ziua emiterii încheierii
privind acceptarea cererii de chemare în judecată. În baza încheierii de asigurare,
instanța de judecată eliberează titlu executoriu. 
Suntem sau nu anunțați despre asigurarea sau neasigurarea acțiunii?
Atât încheierea privind asigurarea acțiunii, cât și cea privind neasigurarea pot
fi atacate cu recurs în termen de 15 zile din momentul când persoana a aflat despre
existența încheierii respective.
Măsurile de asigurare a acțiunii pot fi substituite, la cererea participanților la
proces, sau anulate, la cererea acestora, sau din oficiu de către instanță.
Dacă aplicarea măsurilor de asigurare se dispune fără înștiințarea
participanților la proces, în cazul substituirii și anulării măsurilor respective,

16
participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată. Deși
la prima vedere nu acordați atenție măsurilor de asigurare a acțiunii, în momentul
în care aflați că vă este pus sechestru pe mijloacele bănești sau pe bunuri, cu
siguranță începeți să percepeți altfel valoarea acestora.
În acest context, considerăm regretabil faptul că legiuitorul nu a prevăzut
obligația instanței de a înștiința pârâtul despre emiterea încheierii de asigurare, or,
fiind anunțată în timp util, persoana vizată poate reacționa mai operativ, atacând cu
recurs încheierea de asigurare și evitând astfel multe consecințe prejudiciabile.
Este salutabil faptul că în Manualul judecătorului pentru cauze civile, elaborat de
către Curtea Supremă de Justiție, este prevăzută o atare obligație. Din păcate, însă,
în practică instanțele din Republica Moldova ignoră acest fapt.

CONCLUZII

În urma celor relatate supra conchidem că condițiile de valabilitate a acțiunii

civile în cadrul unui proces civil ține de respectarea regulilor de competență
jurisdicțională, existența capacității de exercițiu a drepturilor procedurale,
respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată, existența dovezii
achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată, formularea corectă a
împuternicirilor reprezentantului justițiabilului26.
Toate condițiile instituite de către legiuitor au drept scop protejarea dreptului
la acțiune a justițiabilului, instituirea mecanismelor de contracarare a persoanelor
de rea – credință și nu în ultimul rând sistematizarea procesului judiciar, pentru
înfăptuirea justiției de calitate, în termen rezonabil cu respectarea drepturilor
materiale și procedurale a justițiabilului. Și chiar dacă deseori aceste condiții sunt
interpretate drept restricții, ele de fapt sunt instrumente asiguratorii într-un proces
echitabil [3, p. 98]. Iar pentru recepționarea rezultatului așteptat avem de îndeplinit
toate condițiile redate mai sus.

26
CHIBAC Gh., BRUMA S., ROBU O., CHIBAC N. Drept civil. Ediţia a IV- a. Chişinău:
Tipografia Centrală, 2019, pag. 65;
17
 Ceea ce ține de asigurarea acțiunii civile țin să menționez că este un
mecanism accesoriu al acțiunii de bază, care, fiind aplicat corect, garantează
executarea efectivă a unei hotărâri judecătorești definitive. Instituţia cercetată este
întrebuinţată de participanţii la proces, de aceea este necesară atenţia sporită la
aplicarea corectă a normelor existente. Totodată, instanţele de judecată trebuie să
manifeste vigilență pentru a nu admite ca aceștia să abuzeze de drepturile lor,
inclusiv de posibilitatea solicitării asigurării acţiunii.

BIBLIOGRAFIE

1. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Nr. 225-XV din 30 mai 2003.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.06.2003, nr. 111- 115/451.
2. PISARENCO O., Drept procesual Civil. Note de curs, edit. Tehnica-Info,
Chișinău 2012;
3. BELEI El., CHIFA F., COJUHARI Al., et al. Drept procesual civil. Partea
specială. Chișinău, 2009;
4. COJUHARI A., Drept procesual civil. Partea specială, Tipografia centrală,
Chișinău 2009;
5. DELEANU I., Tratat de procedură civilă, vol.I-III, Noul Cod de procedură
civilă, Ed.Universul Juridic, București, 2013;
6. CHIBAC Gh., BRUMA S., ROBU O., CHIBAC N. Drept civil. Ediţia a IV- a.
Chişinău: Tipografia Centrală, 2019;
7. SPINEI S., Recursul în procesul civil, Ed. Hamangiu, București, 2008;
8. LEŞ I., Drept procesual civil, Editura Dacia Nova, Lugoj, 2000;
9. АФАНАСЬЕВ С.Ф., ЗАЙЦЕВ А.И. Гражданский процесс. Москва: Норма,
2004;

18
10.https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-
parteagenerala/actiunea-civila/.
10. BELEI, E. Drept procesual civil. Partea generală. Chișinău: Cartea juridică,
2014.
11. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire
la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează
asigurarea acţiunii la judecarea cauzelor civile nr. 32 din 24.10.2003, pct. 1.
12. COBAN I., Premisele angajării răspunderii civile a reclamantului pentru
prejudiciul cauzat pârâtului prin asigurarea acțiunii în contextul art. 182 din CPC al
RM. În: Materialele conferinței internaționale științifico-practice. Chișinău, 2015.
13. BOTNARI V., Repararea prejudiciului cauzat pârâtului prin asigurarea
acțiunii. În: Conferința ,, Integrare prin cercetare şi inovare’’. Ştiinţe juridice și
economice, Chișinău, 2015;

19