Tema 1.

VIZIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL PROCESUAL CIVIL

1. Drepurile subiective, libertăţile individuale şi interesele legitime – obiecte

ale apărării judiciare
Conceptului de drept i se confera 3 sensuri:
Drept – aptitudine recunoscută de lege unui subiect de a avea un anumit comportament
Dreptul subiectiv –reprezintă acea posibilitate (prerogativă) a subiectului de drept de a acţiona într-
un anume fel şi de a pretinde o anumită conduită din partea celorlalte subiecte.
Siinta a dr- descrie dreptul ca mod de cercetare a normelor si raporturilor juridice, cercetarea izv dr.,
elaborarea, aplicarea si realizarea dr.
Dreptul obiectiv – ansamblul normelor juridice cuprinse într-un sistem de drept.
In concluzie, prin drept subiectiv civil vom intelege aptitudinea subiect activ de a avea o anumita
conduita si de a cere subiectului pasiv respectarea conduitei date, iar in caz de nerespectare – de a
apela la forta coercitiva a statului.
Elementele dr subiectiv civil:
a- Aptitudinea sub activ de a avea o anumita conduita
b- Capacitatea sub activ de a cere sub pasiv respectarea conduitei
c- Posibilitatea de a apela la forta coercitiva a statului in caz de incalcare a conduitei.

Incalcarea dr subiective civile- realizarea dr sub civil este impiedicata de comportamentul ilicit a sub
pasiv, ceeea ce genereaza incalcarea dr. Si necesitatea apararii dr. Subiectiv civil.
Deosebim 2 modalitati de comportare ilicite:
a. Actiunea – se intelege savarsirea de catre subiect pasiv a anumitor actiuni contrare
prevederilor legale, care prescriu abtinere
b. Inactiune- se intelege neexecutarea de catre sub pasiv a anumitor actiuni prescrise de
normele legale.
c. In concluzie, prin incalcarea dr subiectiv civ, vom intelege acel fapt ilicit care consta in
nerespectarea de catre subiectul pasiv a conduitei sale, manifestata prin actiuni sau inactiuni
contrare normelor juridice.
Prin incalcarea dreptului subiectiv civil intelegem:
a. Contestarea existentei dreptului sau raportului juridic- situatia in care subiectul pasiv ,
neexecutand obligatia care-i este prescrisa, neaga existenta propriu zisa a dreptului.
b. Neexecutarea obligatiilor corelative dreptului- situatia in care sub pasiv nu se conformeaza
obligatiilor corelative dreptului subiectului activ.

Libertate individuală – este o categorie a dreptului subiectiv, care după conţinutul său prescrie o
conduita permisivă
Interes legitim- se intelege o prerogativa legala, in urma exercitarii careia, persoana urmareste
confirmarea anumitor circumstante de fapt, de care depinde aparitia, modificarea sau stingerea
anumitor drepturi subiective proprii sau ale tertilor.
2. Formele de apărare a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale
persoanelor
FORMELE DE APĂRARE a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor –
reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează organizarea şi funcţionarea unei entităţi
în vederea realizării atribuţiilor jurisdicţionale pentru apărarea juridică a drepturilor, libertăţilor şi
intereselor legitime încălcate.
Apărarea drepturilor subiective civile este activitatea titularilor drepturilor subiective încălcate ori
contestate și a unui organ jurisdicțional desfășurată în vederea restabilirii situației anterioare
încălcării sau contestării, în scopul exercitării firești, fără impedimente a drepturilor încălcate ori
contestate.
Trăsături ale conceptului de apărare a dreptului:
1. Apărarea se realizează ulterior încălcării sau contestării;
2. Apărarea este o activitate;
3. Apărarea este de regulă realizată de un organ jurisdicțional.

Laturile apărării:
1. Latura procesual – juridică – care determină forma activității de apărare. (acțiunile titularului
dreptului și a organului ce va efectua apărarea)
2. Latura material – juridică – determină metodele activității de apărare. (metoda concretă/
acțiunea prin care se va înlătura încălcarea).
Prn forma de aparare se intelege un anumit mod de a actiona al titularului de drept si al organului
jurisdictional desfasurat in vederea restabilirii dreptului incalcat sau contestat, ori in vederea
protectiei interesului legitem.
Prin metoda de aparare se intelege acele mijloace aplicate de titularul de drept si organul
jurisdictional in vederea restabilirii dreptului subiectiv incalcat sau contestat.
Metode ce pot fi aplicate numai de organe jurisdicyionale care sunt terte litigiului:
- recunoasterea dreptului
- recunoasterea nulitatii act juridic
- declararea nulitatii actului emis de o autoritate publica
Metode ce pot fi aplicate atat de organe cat si de titulari:
- repararea prejud materiale, morale
- incasarea clauzei penale
- impunerea la executarea obligatiei in natura
Metode aplicate doar de titulari
- autoapararea
Forme de apărarea a drepturilor, libertăților și intereselor legitime:
1. Judiciară;- – reprezintă activitatea autorităţilor judecătoreşti în vederea apărării drepturilor
încălcate.
2. Administrativ – judiciară;- – reprezintă activitatea autorităţilor administrative în vederea
apărării drepturilor încălcate.
3. Forma arbitrală; -– reprezintă activitatea arbitrajelor în vederea apărării drepturilor încălcate.
poate fi una confedentiala, nu toate cauzele pot fi solutionate in arbitraj,
4. Forma neguvernamental – judiciară; este examinata de nu de autoritate administrativa, ci
neguvernamentala, nu este formata de catre stat. reprezinta activitatea consecutiva a unui
organ neguvernamental si a inst de jud , desfasurata in vederea apararii dreptului subiectiv
civil incalcat sau contestat.
5. Calea amiabilă. Mai este numita autoaparare

Metode de apărare: (a se vedea art. 16 CC + art.6 CPC)

1. Metode ce pot fi aplicate numai de organe jurisdicționale care sunt terțe litigiului:
 1.1. recunoașterea dreptului;
1.2. restabilirea situației anterioare încălcării dreptului și suprimarea acțiunilor prin
care se încalcă dreptul sau creează pericolul încălcării lui;
1.3. recunoașterea nulității actului juridic;
1.4. declararea nulității actului emis de o autoritate publică.
1.5. Rezoluțiunea sau modificarea contractului;
1.6. Neaplicarea de către instanța de judecată a actului ce contravine legii emis de o
autoritate publică
2. Metode care pot fi aplicate atât de organe jurisdicționale cât și de titularii raportului material
litigios.
2.1. Repararea prejudiciilor materiale;
2.2. Repararea prejudiciului moral;
2.3. Încasarea penalității sau dobânzii de întârziere;
2.4. Impunerea la executarea obligației în natură.
3. Metode ce sunt aplicate doar de titularii raportului material propriu-zis.
3.1. autoapărarea

3. Conceptul de procedură civilă şi proces civil

1. Înfăptuirea justiției – se realizează doar în instanțele de judecată - a se vedea art.114 din

Constituția RM;
2. Proces civil – totalitatea acțiunilor procesuale desfășurate de către participanții la proces și
instanțele de judecată în legătură cu examinarea și soluționarea litigiilor civile.
3. Procedură civilă – o modalitate de organizare și ordonare a activității instanțelor de judecată
în cadrul înfăptuirii justiției civile prin intermediul normelor procesuale.
4. Formă procesual civilă (formă judiciară) – modul specific de acționare a instanței de
judecată și altor subiecți procesuali, reglementat printr-un sistem unic de norme procesuale,
realizat în cadrul desfășurării unui proces civil, în vederea apărării drepturilor, libertăților și
intereselor legitime.
Trăsături ale formei procesual civile:
a) Procedura de examinare și soluționare a cauzelor civile în instanțele de judecată este
reglementată de ramura autonomă de drept – drept procesual civil – prin NJ procesuale.
b) Întreaga procedură de examinare și soluționare a cauzelor civile se realizează de organe
specializate – instanțele de judecată.
c) Pentru toate litigiile civile se aplică aceeași formă procesual civilă în cadrul aceluiași sistem
de instanțe de judecată (universalitatea formei procesuale);
d) Întreaga procedură este realizată într-o ordine strict prestabilită (imperativitatea procedurii).
e) Realizarea formei procesuale presupune oferirea anumitor garanții procesuale;
f) Hotărârea judecătorească trebuie să fie bazată pe fapte stabilite și probate în ședința de
judecată prin probe pertinente și admisibile.

4. Felurile procedurii civile

 Diversitatea litigiilor determină existența diverselor feluri de proceduri civile care în pofida
formei procesuale care le unește comportă aplicarea unor norme specifice.
Fel de procedură civilă – este modul de intentare, examinare și soluționare a unei cauze
civile, determinat de categoria și specificul dreptului sau interesului ce urmează a fi protejat.
CPC prevede următoarele feluri de proceduri civile:
1. Procedura contencioasă – acțiunea civilă (cap. XII – XXI CPC);- are ca obiect al
activitatii judiciare litigii de drept care rezulta din raporturi juridice civile, familiale de
mnca, locative etc.
2. Procedura contenciosului administrativ (cap. XXII + Codul Administrtiv); are loc
examinarea si solutionarea litigiilor de drept intre pers si stat cu priv la legalitatea actului
administrative care lezeaza un drept recunoscut de lege al unei pers sau nesolutionarea in
termen legal al unei cereri referitor la un drept recunoscut de lege.
3. Procedura specială (cap.XXIII – XXXIV CPC); art 279 cpc
4. Procedura în ordonanță (cap XXXV CPC); codul de procedura civila stabileste lista
exhaustive a pretentiilor in temeiul carora judecatorul elibereaza ordonanta
judecatoreasca. Potrivit art 345 cpc, ordonanta judecatoreasca se emite in cazul in care
pretentia : din cod
5. Procedura de declararea a insolvabilității (cap. XXXXVI CPC + Legea insolvabilității);
6. Procedura de recunoașterea a hotărârilor judecătorești și arbitrale străine (cap. XL – XLII
CPC);- reprezinta o procedura civila de control ce are drept finalitate recunoasterea pe
terit RM a efectelor unei hot judecatoresti sau arbitrale adoptate de o autoritate
judecatoreasca sau arbitrala straina.
7. Procedura în cauzele de contestarea a hotărârilor arbitrale (cap. XLIII CPC); reprezinta o
procedura civila de control menita a verifica legalitatea emiterii hotararii arbitrale.
8. Procedura în cauzele de eliberarea a titlului de executare silită a hotărârilor arbitrale (cap
XLIV CPC).- reprezinta o procedura civila de control similara celei de contestare a hot
arbitrale insa cu o alta finalitate, adica verificarea are loc in scopul elibirarii titularilor de
executare silita in cazul in care nu se execut BENEVOL.

5. Fazele procesului civile

Faza este activitatea în cadrul procesului civil caracterizate printr-un anumit scop procesual.
Trăsături:
A) Totalitatea de acte și acțiuni procesuale ce formează un subsistem distinct și omogen în
sine;
B) Sunt îndreptate spre un scop separat, de realizarea căruia depinde îndeplinirea sarcinilor
întregului proces civil;
C) În majoritatea cazurilor începutul și sfârșitul fazei este marcat printr-un act procedural
distinct, specific în raport cu alte faze.
Faze:
Obligatorii:
1. Intentarea (Pornirea) procesului (art.7, 166-173 CPC);
2. Pregătirea cauzei pentru dezbaterilor judiciare (art. 183-191 CPC);
3. Dezbaterile cauzei în fond în prima instanță; (se finisează faza în fond). (art.192-237 CPC)
4. Executarea benevolă a hotărârii judecătorești;
Facultative:
5. Procedura în apel ( art. 357-396 CPC);
1. Procedura în instanța de recurs (art.429-445 CPC);
2. Revizuirea hotărârilor, încheierilor și deciziilor irevocabile (art.446-453 CPC);
3. Procedura de executare (Codul de executare). 1-164

6. Noţiunea dreptului procesual civil. Obiectul, metoda şi sistemul dreptului

procesual civil
7. Dreptul procesual civil – totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale ce
se stabilesc între instanțele de judecată și alți subiecți procesuali în legătură cu examinarea și
soluționarea cauzelor civile. Art 1 cpc- prin drept procesual civil intelegem acea ramura de
drept dinstincta , autonoma ce cuprinde totalitatea normelor procesuale care reglementeaza
relatiile sociale ce apar intre instanta de jud si alti subiecti procesuali in legatura cu
examinarea si solutionarea cauzelor civile date in competenta instantelor de judecata ca si in
legatura cu executarea hot jud.
8. Obiectul dreptului procesual civil – relațiile sociale ce se stabilesc între instanțele de
judecată și alți subiecți procesuali în legătură cu examinarea și soluționarea cauzelor civile.
9. Obiectul procesului civil – raportul material litigios dedus examinării.
10. Metoda dreptului procesual civil – dispozitiv – imperativă – participanții au dreptul de a
dispune de dreptul lor, însă doar în modul stabilit.
Sistemul dreptului procesual civil – partea generală / specială. . Se intelege normele si
institutiile juridice care reglementeaza actele procesuale si relatiile juridice realizate cu participarea
instantelor de jud si a altor subiecti de drept , in legatura cu examinarea si solutioarea cauzelor
civile.

11. Interferenţa dreptului procesual civil cu alte ramuri de drept

Din punct de vedere teoretic este posibil de găsit puncte tangenţiale cu toate ramurile
de drept. Însă din punctul nostru de vedere prezintă interes interferenţa dreptului
procesual civil cu următoarele remuri de drept:

1. dreptul constituţional;
2. dreptul execuţional civil;
3. dreptul procesual penal;
4. dreptul administrativ;
5. drept interaţional public.

Drept procesual civil şi drept constituţional.

La baza dreptului procesual civil, ca dealtfel de baza oricărei ramuri de drept, stau normele
fundamentale ale dreptului constituţional, care stabilesc principiile dreptului în ansamblul său.
Constituţia RM, izvorul principal al dreptului constituţional, consacră autorităţii judecătoreşti întregul
capitol IX, precizînd modul de înfăptuire a justiţiei, organizarea instanţelor judecătoreşti, statutul
judecătorului şi principiile care guvernează activitatea de judecată.
Dreptul procesual civil şi dreptul civil.
Caracterul juridic asigură realizare lor pe cale judiciară prin folosirea, la nevoie a forţei coercitive a
statutului. Dreptul civil ar fi însă ineficient fără existenţa dreptului procesual civil care să asigure
realizarea lui, după cum dreptul procesual civil nu s-ar justifica fără existenţa dreptului civil pe care să-l
apere la nevoie.
Dreptul procesual civil şi dreptul administrativ.
Potrivit Legii contenciosului administrativ „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră
vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege printr-un act administrativ, sau prin refuzul nejustificat
al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se
poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anulare actului, recunoaşterea dreptului pretins
şi repararea pagubei cauzate”. Aşadar, corelaţia dintre dreptul procesual civil şi dreptul administrativ are
la bază prevederile legale, potrivit cărora instanţele judecătoreşti de drept comun au obligaţia să judece
cererile celor vătămaţi în drepturile lor, prin acte administrative, putînd să se pronunţe asupra legalităţii
acestor acte.
Dreptul procesual civil şi dreptul procesual penal.
Aspecte comune:
1.    aceleaşi instanţe judecătoreşti soluţionează atît cauzele civile cît şi cele penale;
2.    judecătorii sunt selectaţi în acelaşi mod şi pot soluţiona atît procese civile cît şi procese penale;
3.    şi procesul civil şi cel penal se desfăşoară după unele principii comune, cum ar fi independenţa
judecătorilor, legalitatea, publicitatea şi oralitatea dezbaterilor judiciare; asigurarea dreptului la apărare
şi altele;
4.    ambele procese parcurg etape asemănătoare: sesizare instanţei, dezbaterile judiciare, deliberarea
şi pronunţarea hotărîrii;
5.    în ambele procese pot fi exercitate aceleaşi căi de atac apelul, recursul, revizuirea.
Deosebiri:
a)    Procedura civilă, fiind legată de interesul privat al părţilor, este guvernată de principiul
disponibilităţii, adică de drepturile părţii de a porni sau nu procesul şi de a dispune de el; în timp ce
procedura penală este caracterizată de oficialitate, mecanismele procesual – penale fiind declanşate din
oficiu.
b)    Modul de pornire este diferit. În procesul civil este nevoie de sesizarea părţii interesate, iar procesul
penal porneşte la sesizarea unui organ de stat;
c)    Contradictorialitatea în procesul civil se manifestă prin participarea la proces a celor două părţi cu
interese contrare; în timp ce în procesul penal, contradictorialitatea se bazează pe existenţa unor
organe diferite pentru acuzare şi decizie, la care se adaugă şi poziţia contradictorie dintre acuzator şi
acuzat.
d)    Prima fază a procesului penal – constituie o activitate judiciară unipersonală, care nu este publică şi
are un caracter preponderent scris;
e)    Măsurile de constrîngere ordonate de instanţă sunt diferite: pedeapsa penală (închisoare, amendă)
în procesele penale, iar în cele civile – restabilirea dreptului subiectiv încălcat;
f)    Spre deosebire de hotărîrea civilă, care produce, de regulă, numai efecte relative, inter partes,
sentinţa penală produce efecte erga omnes.