Sunteți pe pagina 1din 2

 

Articolul 36. Desfacerea căsătoriei la oficiul stare civilă


  (1) În baza acordului comun al soţilor care nu au copii minori comuni sau înfiaţi de
ambii soţi, în cazurile cînd între aceştia nu există litigii referitoare la partaj sau la întreţinerea soţului
inapt de muncă, căsătoria poate fi desfăcută de către oficiul stare civilă în a cărui rază teritorială se
află domiciliul unuia dintre soţi, cu participarea obligatorie a ambilor soţi.
  (2) La cererea unuia dintre soţi, căsătoria poate fi desfăcută la oficiul stare civilă dacă
celălalt soţ:
  a) a fost declarat incapabil;
  b) a fost declarat dispărut;
  c) a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani.
  (3) Desfacerea căsătoriei şi eliberarea certificatului de divorţ au loc după expirarea
termenului de o lună din ziua depunerii cererii de divorţ.
  (4) În cazul apariţiei litigiilor între soţi cu privire la copii, la partaj sau la întreţinerea
soţului inapt de muncă care necesită sprijin material, desfacerea căsătoriei se face pe cale
judecătorească.
  (5) Dacă, după desfacerea căsătoriei de către oficiul stare civilă, între soţi apar litigii
referitoare la partaj, la întreţinerea copiilor minori sau a soţului inapt de muncă, acestea se vor
soluţiona pe cale judecătorească.

Articolul 70. Certificarea faptului aflării persoanei în viaţă,


  faptului aflării unei anumite persoane într-un anumit loc  
(1) Persoana care desfăşoară activitate notarială certifică faptul că persoana se află în
viaţă, faptul că o anumită persoană se află într-un anumit loc.
(2) Certificarea faptului că un minor se află în viaţă, într-un anumit loc se face la
cererea reprezentanţilor lui legali la prezentarea documentului cu fotografia care certifică
identitatea minorului.
(3) După certificarea faptelor menţionate la alin.(1) persoanei interesate i se
eliberează certificatul respectiv.
Articolul 71. Certificarea identităţii persoanei cu persoana
  înfăţişată în fotografie  
(1) Persoana care desfăşoară activitate notarială certifică identitatea persoanei cu
persoana înfăţişată în fotografie la prezentarea de către această persoană a documentului
cu fotografia sa.
(2) După certificarea faptului menţionat la alin.(1) persoanei interesate i se
eliberează certificatul respectiv.
            Articolul 72. Certificarea  timpului prezentării documentului
Persoana care desfăşoară activitate notarială certifică timpul cînd i-a fost prezentat
documentul. Girul de autentificare a acestui fapt se face pe document, indicîndu-se
persoana care l-a prezentat.
Capitolul  XI
MODUL DE TRANSMITERE A CERERILOR ŞI DE PRIMIRE
ÎN DEPOZIT A SUMELOR DE BANI ŞI A TITLURILOR DE VALOARE
            Articolul 73. Transmiterea cererilor
(1) Persoana care desfăşoară activitate notarială transmite cererile persoanelor fizice
şi juridice către alte persoane fizice şi juridice cu recipisă sau le expediază prin poştă cu aviz
poştal.
(2) Cheltuielile legate de utilizarea pentru transmiterea cererilor a mijloacelor
tehnice le compensează persoana a cărei cerere se transmite.
(3) La rugămintea persoanei care a depus cererea ei i se eliberează un certificat  de
transmitere a cererii.

 Articolul 59. Reconstituirea actelor de stare civilă


            (1) Reconstituirea actelor de stare civilă se poate face, la cerere, dacă:
            a)  registrele de stare civilă au  fost  pierdute integral  ori  parţial;
            b) actul de stare civilă a fost  întocmit în străinătate şi  nu  poate fi  procurat
certificatul  respectiv ori  extrasul  de pe actul  de stare civilă.
            (2) Întocmirea actului  de stare civilă reconstituit are loc  pe baza avizului oficiului 
stare civilă, aprobat de şeful  acestuia.
            Articolul  60.  Întocmirea ulterioară  a actelor de stare civilă
            (1)  Întocmirea ulterioară  a actelor de  stare civilă se face, la cerere, dacă:
            a) întocmirea actului  de naştere sau  de deces, în termenele stabilite, a fost  omisă de
către organul de stare civilă, deşi  au  fost  depuse actele necesare întocmirii  acestuia;
            b) naşterea ori  decesul sînt declarate la expirarea termenului  de un an de la data
cînd s-a produs evenimentul.
            (2) Întocmirea ulterioară a  actului  de stare civilă se face pe  baza avizului   oficiului 
stare civilă, aprobat de Serviciul Stare Civilă.
            Articolul 61.  Cererea de reconstituire sau  de întocmire ulterioară a
actului  de stare civilă
            (1) Cererea de reconstituire sau  de întocmire ulterioară  a actului   de stare civilă,
însoţită de actele doveditoare, se depune la oficiul stare civilă de la domiciliul persoanei
interesate.  Cererea se soluţionează  în termen de o  lună. Pentru  motive temeinice, acest
termen poate fi  prelungit de către Serviciul Stare Civilă pînă  la 2 luni.
            (2)   Soluţionînd cererea de reconstituire sau  de înregistrare ulterioară  a actului  de
stare civilă, oficiul  stare civilă emite decizia corespunzătoare.   Respingerea cererii 
respective  poate fi  contestată  în instanţa judecătorească în a cărei  rază  teritorială îşi  are
sediul  autoritatea emitentă.

S-ar putea să vă placă și