Sunteți pe pagina 1din 2

Procedura divortului

Divorțul prin notariat se realizează în două etape: depunerea cererii și eliberarea


certificatului de divorț.

1 Depunerea cererii

Cererea de divorț se depune la notariat de către ambii soţi sau prin reprezentantul lor
împuternicit cu procură notarială autentică.

2Eliberarea certificatului de divorț

După înregistrarea cererii, vă vom acorda un termen de 30 de zile calendaristice pentru


eventuala ei retragere. La termenul fixat, vom verifica şi ne vom asigura că:

sunteţi prezenţi ambii soţi, personal;

stăruiţi în cererea de desfacere a căsătoriei;

sunteţi de acord cu numele pe care îl veti purta după finalizarea procedurii;

vă menţineti celelalte declaraţii date cu ocazia depunerii cererii;

vă puteti exprima consimţământul liber şi neviciat;

niciunul dintre soți nu este pus sub interdicţie.

Dacă îndepliniţi cumulativ toate condiţiile de mai sus, notarul public va redacta
încheierea de admitere a cererii de divorț, încheiere prin care constată desfacerea căsătoriei şi
dispune eliberarea certificatului de divorţ. Încheierea este semnată de ambii soți, de notarul
public și, după caz, de interpret. Fiecare dintre soți va primi câte un exemplar al certificatului de
divorț. De asemenea, există și posibilitatea eliberării, la cerere, a unui certificat european de
divorț, valabil în toate țările semnatare ale Regulamentului UE nr. 1259/2010 (Belgia, Bulgaria,
Germania, Spania, Franţa, Italia, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia,
Slovenia).

Certificatul de divorţ nu va conţine nicio menţiune cu privire la culpa vreunuia dintre


soţi.

Redactarea şi semnarea încheierii finale de către toate părţile, obţinerea numărului


certificatului de divorț şi redactarea/eliberarea lui au loc în aceeaşi zi, respectiv la termenul
acordat pentru desfacerea căsătoriei. Astfel, soții se vor prezenta doar de două ori la notariat sau,
după caz, o singură dată, în cazul soților care depun cererea de divorț prin mandatar împuternicit
cu procură specială.
În situaţia în care notarul public constată că au intervenit elemente noi care duc la
neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de mai sus (de ex. unul dintre soți nu mai este de acord cu
divorțul), cererea de divorț va fi respinsă prin eliberarea unei încheieri în acest sens.

Partajul sau împărțirea bunurilor comune ale soților

În cazul în care, pe lângă desfacerea căsătoriei, soții doresc și împărțirea amiabilă a


bunurilor dobândinte în timpul căsătoriei prin contract de partaj notarial, aceștia pot depune
și actele necesare pentru partaj în același timp cu cele de divorț. Actul de partaj se va putea
autentifica peste 30 de zile, după eliberarea certificatului de divorț. Astfel, partajul se poate
realiza în aceeași zi cu eliberarea certificatului de divorț, împărțeala bunurilor comune făcându-
se conform înțelegerii soților (de exemplu, unul dintre soți poate primi o sultă - sumă de bani, iar
celălalt soț să rămână cu un imobil). Soții pot împărți prin contractul de partaj notarial inclusiv
datoriile comune (creditele), însă doar cu acordul scris al băncii creditoare în acest sens.

Partajarea bunurilor comune se poate realiza oricând după divorț. Divorțul și partajul sunt
două chestiuni distincte. Nu este obligatoriu să realizați în același timp cu divorțul și partajarea
bunurilor.

S-ar putea să vă placă și