Sunteți pe pagina 1din 43

INTRODUCERE

INTRODUCERE
Căsătoria este un fenomen complex, cu efecte profunde în plan social și juridic.
Ea implică, pe lângă aspecte de ordin legal, chestiuni subiective, care decurg din
relațiile interumane cele mai sensibile ale căror efecte nu se răsfrâng numai asupra
celor două persoane implicate în acele relații, ci se extind asupra întregii comunități.
Într-o societate ideală, cu oameni perfecți, această instituție ar fi menită să dureze pe
tot parcursul vieții, atingându-și, în acest fel, scopul inițial. Însă, întrucât oamenii nu
sunt perfecți, ci doar perfectibili, dar și datorită acelor elemente extrem de sensibile pe
care le guvernează și anume sentimentele, trăirile interioare ale oamenilor, durata
căsătoriei nu este întotdeauna egală cu durata vieții protagoniștilor săi. Iar atunci când
coeziunea nu mai există, când relațiile dintre oameni sunt în așa fel deteriorate, încât
nu mai pot continua de o manieră firească, cel mai bine este ca pactul prin care ele au
luat naștere oficial să înceteze într-un mod civilizat, amiabil. De aceea, desfacerea
căsătoriei, considerată în conștiința de sorginte religioasă ca ceva greșit prin definiție,
ne apare în gândirea contemporană ca ceva firesc, uneori chiar necesar. În virtutea
principiului simetriei, extrem de importantă în plan juridic, desfacerea căsătoriei
trebuie să urmeze modelul solemn al încheierii sale. De aceea, fără a reduce instituția
căsătoriei la un simplu act juridic, dar pentru că ea este, totuși, la origine, un contract
liber consimțit între două persoane de sex opus, legiuitorul prevede, odată cu ipotezele
încheierii acestui pact și modalitățile de desfacere, de încetare, în virtutea ideii firești
că nimeni nu poate fi obligat împotriva voinței sale printr-un contract.
Lucrarea de față își propune să analizeze doar una dintre modalitățile de a
pune capăt acestui contract, cea mai firească, respectiv divorțul amiabil prin procedură
notarială. Această procedură se dovedește a fi firească datorită modului amiabil,
necontencios în care soții înțeleg să decidă asupra încetării relațiilor dintre ei și, nu în
ultimul rând, reglementării situației lor ulterioare.
Lucrarea debutează prin prezentarea unui caz practic, mai exact a stării de fapt
existente în cadrul unui divorț pronunțat prin procedura necontencioasă notarială. Este
vorba chiar despre primul capitol al lucrării.
Capitolul al doilea își propune o analiză a aspectelor juridice incidente în speța
prezentată în capitolul anterior, adică a normelor juridice aplicabile divorțului
notarial. Acest capitol este împărțit în cinci secțiuni care tratează, în ordine
cronologică, sub aspect strict juridic, etapele procedurale ale divorțului, arătând
dispozițiile legale care guvernează fiecare dintre aceste etape.
Capitolul următor are ca obiectiv analiza aspectelor teoretice, de data aceasta,
începând cu câteva opinii de drept comparat în prima secțiune și continuând în
secțiunile următoare cu opiniile din doctrina românească, atât cele corespunzătoare
legislației anterioare, dar mai ales cele din doctrina de după intrarea în vigoare a
Codului civil actual. Astfel, cele cincisprezece secțiuni tratează opiniile doctrinarilor
și ale practicienilor în special în dreptul notarial cu privire la procedura divorțului pe
cale notarială. Lucrarea se încheie cu câteva concluzii referitoare la aspectele
analizate în cele trei capitole menționate.

1
INTRODUCERE

Divorțul notarial este o procedură foarte utilă, a cărei importanță nu poate fi


contestată, având în vedere timpul relativ scurt în care se poate soluționa, faptul că
părțile pot stabili de comun acord, prin bună înțelegere și în deplină libertate asupra
stării lor actuale și viitoare, singura limită fiind legea, dar și faptul că ea presupune
costuri mult mai mici decât cele implicate de un divorț judiciar. Această procedură
pusă de legiuitor la dispoziția soților este, până la urmă expresia autonomiei de voință
a acestora, ea face parte din acea mică sferă de autodeterminare pe care statul o lasă
indivizilor.

2
CAPITOLUL I. PREZENTAREA STĂRII DE FAPT

CAPITOLUL I. PREZENTAREA STĂRII DE FAPT

Starea de fapt privitoare la cazul care urmează a fi analizat în cadrul prezentei


lucrări s-a concretizat în următoarele circumstanțe: La data de 02.02.2015, soții,
împreună, în urma acordului dintre aceștia cu privire la desfacerea căsătoriei prin
procedură notarială s-au prezentat la biroul notarului public pentru a depune cererea
de divorț, solicitând prin intermediul acesteia desfacerea căsătoriei încheiate în data
de 12.04.2006, precum și eliberarea certificatului de divorț.
În cuprinsul cererii de divorț, soții, menționând faptul că au luat la cunoștință
prevederile art. 326 Cod penal privind falsul în declarații au declarat: că își exprimă
consimțământul liber cu privire la desfacerea căsătoriei; că, în urma căsătoriei a
rezultat un copil minor; că niciunul dintre ei nu a fost pus sub interdicție
judecătorească, dispunând de capacitate deplină de exercițiu; că nu au mai solicitat
altor autorități desfacerea căsătoriei; că ultima locuință comună a fost în localitatea X;
În privința numelui de familie, soții au specificat modificarea pe care o solicitau,
respectiv ca soția să revină, după divorț, la numele de familie avut anterior încheierii
căsătoriei. Tot în cerere aceștia au declarat acordul pe care l-au realizat cu privire la
autoritatea părintească, solicitând ca aceasta să se exercite în comun de către ambii
părinți, iar locuința copilului minor în urma divorțului să fie stabilită la mamă, cu
precizarea ca părintele separat de copil să aibă dreptul de a avea legături personale,
permanente cu minorul, la simpla cerere. În privința contribuției la cheltuielile de
creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului, soții s-au învoit ca
tatăl să se oblige să achite lunar suma de 300 lei, care să includă și pensia de
întreținere a minorului.
Soții, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 375 alin. (2) Cod civil și-au
declarat acordul cu privire la efectuarea raportului de anchetă psihosocială, precum și
cu privire la audierea minorului, care a împlinit vârsta de 10 ani, consimțind că
audierea se va realiza numai în prezența acestora.
În ultima parte a cererii, soții au menționat faptul că au luat cunoștință de
imposibilitatea de a se acorda mai multe termene, decât pentru realizarea anchetei
psihosociale și pentru imposibilitatea, din motive temeinice, a audierii minorului,
precum și de obligația pe care o au de a se prezenta personal la îndeplinirea tuturor
celorlalte acte de procedură, materializându-și consimțământul prin semnătura
aplicată pe această cerere, în fața notarului.
Odată cu depunerea cererii, soții au prezentat în original o serie de documente,
precum: actele de identitate ale acestora, certificatele de naștere ale soților și ale
copilului minor și certificatul de căsătorie, acte care au susținut toate afirmațiile pe
care le-au făcut, urmând ca notarul să atașeze fotocopii ale acestora la cererea
completată, cu excepția certificatului de căsătorie, care se păstrează în original la
dosarul de divorț pană la soluționarea cererii. Tot la data depunerii cererii a fost
achitat onorariul notarului.
Ulterior depunerii cererii de divorț, notarul public căruia s-au adresat soții cu
cererea de divorț, luând act de această cerere a solicitat înregistrarea și comunicarea

3
CAPITOLUL I. PREZENTAREA STĂRII DE FAPT

numărului de înregistrare a cererii de divorț în RNECD (Registrul Național Notarial


de Evidență a Cererilor de Divorț). În aceeași zi în care s-a făcut solicitarea numărului
de înregistrare a fost eliberat un certificat prin care s-a confirmat faptul că cererea de
divorț a fost înregistrată în RNNECD sub nr. x.
După înregistrarea cererii de divorț, notarul public a acordat părților termenul de
reflecție de 30 de zile, fără a se lua în calcul ziua depunerii cererii și ziua împlinirii
termenului.
Notarul a sesizat autoritatea tutelară competentă, trimițând o adresă, în vederea
întocmirii raportului de anchetă psihosocială cu privire la minor, atașând copia cererii
de divorț a soților.
Ulterior, Instituția primarului, prin Serviciul Autoritate tutelară, a întocmit
raportul de anchetă psihosocială, în cuprinsul căruia s-au consemnat datele necesare și
s-au constatat condițiile de locuit. Astfel, în urma deplasării la locuința bunicului
matern, unde a fost prezentă mama minorului, din discuțiile purtate cu aceasta s-a
reținut faptul că soții au hotărât de comun acord să divorțeze și că s-a ajuns la o
înțelegere fermă în ceea ce privește exercitarea autorității părintești după desfacerea
căsătoriei, stabilirea domiciliului minorului, contribuția părinților la cheltuielile
ocazionate de întreținerea și educarea copilului, precum și cu privire la modul în care
părintele care nu o să mai locuiască cu minorul urma să mențină legături cu acesta.
Astfel, autoritatea părintească urma să fie exercitată în comun de către ambii părinți,
minorul urma să locuiască la mamă, tatăl având dreptul de a păstra legături personale
permanente cu fiul său la simpla cerere, iar cuantumul pensiei de întreținere a fost
determinat la suma de 300 lei/lună.
Tot în cuprinsul raportului de anchetă psihosocială s-a declarat faptul că ambii
părinți păstrau în permanență legătura cu unitatea de învățământ pe care minorul o
frecventa, aspect care a îndreptățit reprezentanții Autorității tutelare să afirme că
părinții sunt interesați ca minorul să aibă un parcurs educațional pozitiv, precum și un
comportament civic adecvat vârstei acestuia.
În urma vizitei desfășurate s-a observat că minorul este corespunzător dezvoltat,
fără probleme aparente de sănătate, sociabil, cu un aspect plăcut și îngrijit.
După desfacerea căsătoriei, minorul urma să locuiască împreună cu mama sa și
cu tatăl mamei sale, pensionar, într-un apartament proprietate personală a acestuia,
format din 2 camere și dependințe, utilate și întreținute corespunzător, racordat la
utilități, oferind condiții bune de locuit.
În concluzie, s-a apreciat că toate faptele constatate mai sus au fost solicitate în
concordanță cu interesul minorului.
În continuare, la termenul stabilit pentru desfacerea căsătoriei, notarul public a
întocmit încheierea de admitere a cererii de divorț, care a fost semnată de părți și de
notar, pe baza căreia urma să se emită certificatul de divorț. În cuprinsul acesteia,
notarul a constatat stăruința soților în cererea de divorț, dispunând admiterea cererii de
desfacere a căsătoriei prin acordul părților, eliberând certificatul de divorț,
menționând acest fapt pe verso certificatului de căsătorie.
În aceeași zi, părțile au încheiat o convenție autentică, prin care au declarat că
sunt de acord cu raportul de anchetă psihosocială și și-au exprimat acordul cu privire

4
CAPITOLUL I. PREZENTAREA STĂRII DE FAPT

la ceea ce au stabilit la depunerea cererii în legătură cu copilul minor. Apoi, notarul a


transmis online către RNECD încheierea de admitere a cererii de divorț, convenția cu
privire la minor și cererea privind emiterea numărului certificatului de divorț. Odată
obținut acest număr, certificatul de divorț, prin care notarul a constatat, desfacerea
căsătoriei prin acordul soților s-a trimis la autoritățile competente, respectiv: Starea
civilă de la locul încheierii căsătoriei și Serviciul de evidență a populației.
După 3 ani de zile, părțile s-au prezentat din nou la notar, solicitând
autentificarea unei noi convenții, prin care să se stabilească exercitarea autorității
părintești de către ambii părinți, locuința minorului să se schimbe, acesta să locuiască
cu tatăl său, iar mama să achite suma de 100 lei/lună, cu titlu de contribuție la
cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului și să
păstreze legături permanente cu minorul, stabilite de comun acord cu ambii părinți. Ca
urmare a acestei cereri, notarul a înaintat o nouă adresă către Autoritatea Tutelară în
vederea efectuării unei anchete sociale pentru schimbarea locuinței minorului și
stabilirea acesteia la domiciliul tatălui, menționând faptul că aceștia doresc să
modifice convenția încheiată la data pronunțării divorțului în acest sens, minorului
urmând să aibă în continuare legături cu mama, stabilite de comun acord de către
ambii părinți.
Serviciul de autoritate tutelară a întocmit și a trimis biroului notarial ancheta
psihosocială, în urma căreia a rezultat că tatăl avea statutul de pensionar, că acesta nu
cunoștea date actuale despre situația profesională și materială a mamei, că existau
condiții bune de locuit pentru creșterea și educarea copilului la domiciliul tatălui. Din
declarația scrisă a minorului s-a reținut că acesta dorea să rămână lângă tată, motivând
această decizie prin faptul că mama nu i-a oferit condițiile necesare de creștere și
educare și că nu se adaptase noii instituții de învățământ. În concluzie, aflându-se în
imposibilitatea prezentării punctului de vedere al mamei, serviciul de autoritate
tutelară a apreciat că este în interesul minorului stabilirea locuinței sale la domiciliul
tatălui său.
Ulterior primirii raportului de anchetă psihosocială s-a luat legătura cu părinții,
aceștia s-au prezentat la notar, au fost informați asupra necesității și obiectului audierii
minorului, respectiv modificarea convenției cu privire la acesta, iar în procesul-verbal
de audiere a minorului cu vârsta de peste 10 ani întocmit de către notar, copilul a
declarat că este de acord ca stabilirea domiciliului să fie la locuința tatălui său, precum
și să aibă legături permanente cu mama sa, stabilite de comun acord de către ambii
părinți.
Esențializând elementele care au condus la crearea acestei situații juridice iese în
evidență acordul exteriorizat al părților asupra desfacerii căsătoriei prin intermediul
procedurii notariale, voință care a condus la admiterea cererii de divorț depuse de
către soți.
Consider că acest caz se evidențiază față de altele având același obiect prin
faptul că implică existența unui copil minor, dar, mai ales, prin solicitarea părților de a
modifica acordul părinților de la data pronunțării divorțului sub aspectul schimbării
locuinței minorului la celălalt părinte, lucru posibil ca urmare a ultimelor modificări
aduse în materia procedurii civile și procedurii notariale.

5
CAPITOLUL I. PREZENTAREA STĂRII DE FAPT

Pe lângă acest caz prezentat, relevante pentru studiul acestei lucrări sunt și alte
situații de fapt, fiecare diferită prin unul sau mai multe elemente ale sale. Se poate
aduce în discuție, fără a insista asupra sa, un alt divorț instrumentat de notarul public
în cazul căruia, soții, după ce au întocmit cererea de divorț prin care și-au exprimat
consimțământul liber cu privire la desfacerea căsătoriei, fapt declarat în aceleași
condiții precum cele incidente în primul caz prezentat și, după ce notarul public a
solicitat înregistrarea și comunicarea numărului de înregistrare a cererii de divorț în
RNECD, solicitare în urma căreia s-a eliberat certificatul în care s-a menționat
înregistrarea cererii, notarul public a fost nevoit ca, după trecerea termenului de
reflecție acordat să respingă cererea de divorț, deoarece la apelul nominal, soții au
lipsit. În lipsa soților care trebuie să stăruie în cererea de divorț, procedura notarială
nu a putut continua tocmai din cauza lipsei consimțământului acestora. Asupra
încheierii de respingere a cererii de divorț nu există cale de atac.

6
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

CAPITOLUL II. ANALIZA ASPECTELOR JURIDICE ALE


CAZULUI, A PROBLEMEI DE DREPT ȘI A NORMELOR
JURIDICE APLICABILE

Analizând textele de lege incidente din speța prezentată în cadrul primei


secțiuni a lucrării se deduce faptul că realitatea socială a condus către necesitatea
reglementării acestui tip de divorț care nu este condiționat de existența unei culpe, ci
de imposibilitatea continuării conviețuirii între soți. Prin urmare, această parte a
studiului este destinată prezentării aspectelor juridice ale cazului practic de divorț
intervenit ca urmare a acordului stabilit între soți și desfășurat pe calea unei proceduri
necontencioase.
Asupra particularităților regăsite în cazul prezentat sunt aplicabile noile
prevederi legale cu privire la desfacerea căsătoriei prin procedură notarială
reglementate în cuprinsul noului Cod civil, în special art. 375-378, precum și art. 138
din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995. Mai mult,
Instrucțiunile privind îndeplinirea divorțului de către notarii publici și Normele
metodologice privind Registrul național notarial de evidență a cererilor de divorț ținut
de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România cuprind precizări esențiale care
sunt incidente pentru acest tip de divorț.
Pe lângă normele precizate incidente sunt și prevederile de drept comun
cuprinse în Codul Civil sau în Codul de procedură civilă, precum și alte legi
adiacente, numai în măsura în care se dovedesc a fi necesare și utile.
Așa cum reiese din prevederile art. 1 din Legea nr. 36/1995, raporturile
juridice civile sau comerciale nelitigioase pot fi constatate de către notarii publici din
cadrul birourilor notariale, totodată fiind asigurat și exercițiul și ocrotirea intereselor
în accepțiunea legii.

SECȚIUNEA 1. COMPETENȚA

Un prim aspect ce trebuie avut în vedere în momentul în care există o cerere


de desfacere a căsătoriei în fața notarului public este acela al verificării faptului dacă
legea aplicabilă este legea română, după care se impune verificarea competenței
teritoriale a notarului sesizat. Există, prin urmare, mai multe tipuri de competență.
Astfel, competența generală a notarului public în privința divorțului este
reglementată în art. 12 lit. p) din Legea 36/1996, urmând ca procedura să fie detaliată
de art. 138 din cadrul aceleiași legi, dar și de art. 267-278 din Regulamentul de
aplicare a acesteia.
Apoi, competența materială prezintă importanță deoarece aceasta este
determinată de existența acordului dintre soți, acord care trebuie să susțină consensul
privind desfacerea căsătoriei, utilizarea procedurii notariale, acordul cu privire la
numele de familie care va urma să fie purtat de către părți după divorț, precum și
acordul asupra copiilor minori, aspect referitor la: exercitarea în comun a autorității
părintești, stabilirea locuinței minorilor după divorț, modalitatea de păstrare a
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

legăturilor personale ale părintelui separat cu fiecare dintre copii și contribuția


comună a părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire
profesională ale copiilor.
Notarul urmărește existența acordului pe parcursul etapelor prevăzute pentru
această modalitate de desfacere a căsătoriei, acordul fiind strict determinat de
dispozițiile legale, imperativ cuprins în limitele legii, soții neavând posibilitatea de a
modifica aceste limite. De exemplu, în cazurile prezentate, notarul în accepțiunea art.
376 Cod civil nu poate face mențiuni cu privire la culpa vreunuia dintre soți,
respectiv, acesta nu are nici posibilitatea de a-și extinde competența asupra altor
efecte pecuniare ale divorțului, aspecte care pot transcende sfera necontencioasă
reglementată astfel de lege, către aria judiciară.
În sfârșit, competența teritorială aparține notarului public de la locul încheierii
căsătoriei sau de la ultima locuință comună a soților, după cum reiese din art. 375 Cod
civil, dar și din art. 15 lit. e) din Legea nr. 36/1995. În speță, cererea a fost introdusă
la biroul notarial din localitatea în care se afla ultima locuință comună a soților, fapt
susținut de actele de identitate ale soților de unde rezultă aceeași adresă de domiciliu
al acestora.
Mai mult, pe lângă aceste dispoziții legale, se mai adaugă și art. 267 din
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, prevedere care detaliază dispoziția de
bază a Codului civil precizând că procedura divorțului prin acordul părților este de
competența notarului public care își are sediul biroului stabilit în circumscripția
judecătoriei sau a Tribunalului București, în a cărei rază teritorială se află ultima
locuință comună a soților.
Conform art. 378 Cod civil, în cazul în care nu erau îndeplinite condițiile art.
375 pentru a se pronunța divorțul prin acord, notarul public trebuia să respingă cererea
de divorț. Soții nu mai dispuneau de o cale de atac împotriva refuzului notarului, însă
se puteau adresa cu cererea de divorț instanței de judecată, pentru a se pronunța
desfacerea căsătoriei prin procedura judiciară. Refuzul abuziv al notarului public
poate fi sancționat în urma unei sesizări făcută la instanța competentă, respectiv la
instanța de tutelă, aspect prevăzut în art. 265 Cod civil, instanța urmând să cerceteze
dacă refuzul s-a dat cu respectarea dispozițiilor legale care privesc procedura
notarială.

SECȚIUNEA 2. ÎNREGISTRAREA ÎN EVIDENȚELE BIROULUI


NOTARIAL A DOSARULUI DE DIVORȚ

În vederea înregistrării dosarului de divorț, soții s-au prezentat personal în fața


notarului public și au fost identificați la data depunerii cererii de divorț, așa cum
prevăd normele juridice aplicabile în materie, respectiv art. 375-378 Cod civil din
2009, prevederi care se completează cu normele speciale din cuprinsul Legii nr.
36/1995 a notarilor publici și activității notariale, republicată, precum și cu
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, aprobat de Ordinul Ministrului Justiției
nr. 2333/C/2013.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

Sunt incidente și Instrucțiunile privind îndeplinirea procedurii divorțului de către


notarii publici aprobate în baza Hotărârii Biroului Executiv al Consiliului UNNPR nr.
15/2011, acestea reprezentând norme cu caracter de recomandare și îndrumare,
aplicându-se numai în măsura în care nu contravin celorlalte prevederi cu caracter
imperativ.
Analizând textele de lege reiese necesitatea respectării cu rigurozitate a
dispozițiilor privind întocmirea și depunerea cererii de divorț. Astfel, în cazul
prezentat, în baza art. 376 Cod civil, cererea de divorț a fost depusă de soți, împreună.
Această regulă este impusă și de cuprinsul art. 78 din Legea nr. 36/1995 care dispune
ca toate actele notariale să se îndeplinească la cerere.
În consecință, cadrul legislativ general în ceea privește cererea de divorț este dat
de art. 78 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, iar cadrul special este prevăzut de art. 269
din Regulament, care prevede expres faptul că soții trebuie să fie prezenți personal în
fața notarului pentru depunerea cererii de divorț, acestora dându-li-se posibilitatea
numai în mod excepțional de a depune cererea prin mandatar, cu procură specială,
autentică. Cererea trebuie făcută în scris și semnată în fața notarului public, condiții
prevăzute în art. 270 din Regulament.
Cuprinsul cererii este precizat în art. 270 alin. (2) din Regulament, astfel
aceasta a conținut declarația părților că au copii minori, acordul de principiu al
ambilor soți cu privire la copii și învoiala soților cu privire la numele de familie pe
care urma să-l poarte fiecare dintre ei.
Odată cu cererea, soții depun o serie de acte în original, fapt impus de art. 270
alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, precum: actele de identitate
ale soților, certificatele de naștere ale soților și ale copiilor minori, care se vor păstra
în copii simple la dosar și certificatul de căsătorie, care se păstrează în original la
dosarul de divorț până la soluționarea cererii. Legea nu mai precizează necesitatea
atașării și a altor documente, însă notarul are posibilitatea să solicite și alte dovezi sau
acte considerate ca fiind utile.
Din punct de vedere juridic, cel mai important moment al depunerii cererii de
divorț este cel în care părțile semnează, manifestându-și, astfel, acordul. Semnarea
cererii s-a făcut în fața notarului public, așa cum este reglementat în art. 270 din
Regulament. Astfel, în temeiul art. 92 alin. (1) teza finală din Legea 36/1995,
consimțământul soților a fost exteriorizat și materializat prin aplicarea semnăturilor
olografe. În lipsa acestora, cererea ar fi fost sancționată cu nulitatea relativă. Însă,
înainte de semnarea cererii, soții trebuie identificați. Legea nr. 36/1995, în art. 78 alin.
(5) dispune că, în cadrul lucrărilor notariale, notarul public stabilește identitatea
părților. Acestei prevederi i se adaugă și art.270 alin. (5) din Regulament care impune
verificarea identității, precum și a datelor înscrise în cerere. Identitatea părților se
poate verifica prin mai multe metode, incident fiind art. 85 din Lega nr. 36/1995. În
speță, identificarea soților s-a făcut cu actele de identitate, în condițiile legii.
O ultimă condiție privind consimțământul părților se regăsește în art. 374 Cod
civil, în Secțiunea a 2-a Capitolului VII, referitoare la divorțul amiabil pe cale
judiciară, această prevedere aplicându-se și în speță, cerință care constă în
convingerea la care trebuie să ajungă notarul în sensul că ambii soți sunt de acord cu
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

procedura aleasă, exprimându-și liber consimțământul la desfacerea căsătoriei. În


acest sens, în temeiul art. 92 alin. (1) din Lege, notarul public a întrebat părțile dacă
au înțeles conținutul actului juridic notarial, precum și dacă cele cuprinse în act
reprezintă voința lor.
O altă formalitate necesar a fi îndeplinită este luarea declarației soților în
cererea de divorț cu privire la faptul că nu s-au mai adresat altei autorități în vederea
desfacerii căsătoriei, această formalitate fiind benefică și utilă pentru că pot apărea
conflicte de competență între notarii publici din circumscripția aceleiași Curți de apel,
precum este precizat în art. 16 din Legea 36/1995.
În ceea ce privește existența capacității de exercițiu a ambilor soți, notarul,
înainte de a admite cererea trebuie să verifice ca niciunul dintre soți să nu fi fost pus
sub interdicție, aspect reglementat de art. 374 alin. (2) Cod civil.
Astfel, în cazul prezentat, notarul a verificat existența consimțământului
valabil exprimat al ambilor soți, în raport de toate condițiile de admisibilitate ale
divorțului amiabil notarial, conform dispozițiilor Codului civil și reglementărilor
notariale.
Din punct de vedere juridic, o primă condiție care trebuie verificată este cea a
existenței discernământului pentru că lipsa discernământului reprezintă motiv de
respingere a cererii de divorț, precum este stabilit în art. 86 din Legea nr. 36/1995.
Apoi, tot în ceea ce privește valabilitatea exprimării consimțământului, notarul trebuie
să se asigure ca voința părților să fie liber exprimată.
Procedând în acest sens, în speță, notarul a apreciat existența
consimțământului valabil exprimat în cursul discuțiilor purtate cu părțile, observând
faptul că părțile solicită desfacerea căsătoriei în deplină cunoștință de cauză.
Pe de altă parte, art. 271 din Regulament precizează necesitatea plății
onorariului prioritar oricărui act sau procedură notarială, acest fapt reprezentând un
drept de care dispune notarul public în baza art. 66 alin. (1) din Legea 36/1995. În
speță, imediat după semnarea cererii de divorț, pe bază de chitanță, părțile au plătit
onorariul cu valoarea de 560 lei, în conformitate cu dispozițiile Ordinului Ministerului
Justiției nr. 46/C din 6 ianuarie 2011, valoarea cuantumului onorariului minimal fiind
stabilit prin lege, în sumă de 500 lei, la care se adaugă TVA, dacă este cazul.

SECȚIUNEA 3. FORMALITĂȚILE ULTERIOARE DEPUNERII CERERII


DE DIVORȚ. ÎNREGISTRAREA CERERII ÎN REGISTRUL DE DIVORȚURI
ȘI ÎN OPISUL REGISTRULUI DE DIVORȚURI

Atât în Codul civil în art. 376, cât și în Legea 36/1995 în art. 271 este
reglementată obligativitatea notarului de a înregistra cererea de divorț în Registrul de
divorțuri, ținut pe suport de hârtie de biroul notarial, însă numai după ce și-a verificat
competența și a fost plătit onorariul.
Astfel, fiind incidente aceste norme, în speță, notarul, în primul rând a trebuit
să solicite înregistrarea și comunicarea numărului de înregistrare a cererii în Registrul
Național de Evidență a Cererilor de Divorț ținut în format electronic de către UNNPR.
Apoi, urmare a solicitării notarului, s-a eliberat un certificat în care este precizat
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

numărul de înregistrare acordat, atribuindu-se spre soluționare biroului notarial cazul


de desfacere a căsătoriei respective. Cererea s-a înregistrat cu respectivul număr în
Registrul de divorțuri chiar în ziua primirii sale.
Art. 102 lit. k) din Regulament stabilește necesitatea existenței Opisului
registrului de divorțuri, care din punct de vedere juridic reprezintă un instrument de
căutare în Registrul de divorțuri. Prin urmare, dosarul s-a înregistrat în Opisul
registrului de divorțuri, conform numărului primit din Registrul de divorțuri,
trecându-se și numele și prenumele soților, urmând ca la termen, după soluționare, să
se treacă și numărul certificatului de divorț sau altă soluție dată în cauză.
Art. 376 din Codul civil dispune acordarea unui termen de reflecție pentru
părți, termen de 30 de zile, însă numai după înregistrarea cererii de divorț, fapt admis
și în art. 270 alin. (3) din Regulament. Aceste norme au fost aplicate în cazul de față,
cu mențiunea că termenul de 30 de zile, care include atât zilele lucrătoare, cât și zilele
nelucrătoare, se calculează fără a se lua în calcul ziua depunerii cererii și ziua
soluționării acesteia.
Astfel se conturează două momente în care acordul, care reprezintă acea
condiție esențială a acestei proceduri trebuie să existe. Unul dintre momentele
procedurale îl reprezintă exprimarea acordului la început, în fața notarului, atunci
când părțile depun cererea de divorț. Apoi, celălalt moment în care părțile trebuie să-și
exprime voința este la împlinirea termenului fixat pentru soluționarea cererii.
Regulamentul și Codul civil precizează ca termen cele 30 zile, însă
Instrucțiunile, la art. 5 alin. (2) afirmă că termenul nu poate fi mai scurt de 30 de zile,
ci doar mai lung de 30 de zile. Aceste termen mai lung de 30 de zile nu poate depăși
60 de zile de la înregistrarea în RNECD a cererii, deoarece art. 7 din Normele de
operare ale acestui registru notarial dispun în acest sens.

SECȚIUNEA 4. PROCEDURA SPECIALĂ ÎN CAZUL SOȚILOR DIN


CONVIEȚUIREA CĂRORA AU REZULTAT COPII MINORI

Cazul prezentat conține acea particularitate introdusă și reglementată în Codul


civil ca fiind posibilă de a fi soluționată în cadrul acestei proceduri extrajudiciare și
anume existența copiilor minori, care au rezultat din conviețuirea soților care depun
cererea de divorț. Astfel, în acest caz, notarul trebuie să îndeplinească mai multe
formalități precizate de Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995 în art. 272,
respectiv să sesizeze Serviciul de Autoritate tutelară din cadrul Primăriei în vederea
efectuării anchetei sociale cu privire la copiii minori, să ia act prin convenție de
acordul părinților cu privire la aceștia și să-i audieze pe minorii care au împlinit vârsta
de 10 ani.

SECȚIUNEA 5. SOLUȚIONAREA CERERII DE DIVORȚ

5.1. Prezentarea personală a soților în fața notarului public


CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

Procedura notarială pentru desfacerea căsătoriei prevede că spre a soluționa


cererea părților, acestea trebuie să se prezinte personal, la termenul acordat, în fața
notarului public. Analizând această cerință stipulată de art. 376 Cod civil, precum și
de art. 269 din Legea nr. 36/1995, reiese caracterul personal al divorțului solicitat prin
intermediul acestei proceduri.
Codul de procedură civilă dispune în art. 920, care reglementează, însă, divorțul
prin procedură judiciară, obligația părților de a se înfățișa în persoană, exceptându-se
cazurile în care unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este
împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție judecătorească, sau are reședința
în străinătate sau se află într-o asemenea situație încât îl împiedică să se prezinte
personal; astfel din punct de vedere juridic, normele în materie interzic reprezentarea
soților la termenul oferit pentru a fi constatat divorțul.
În speță, soții s-au prezentat personal, întocmai cum prevede legea, fapt
verificat de către notarul public.

5.2. Locul desfășurării ședinței

Cadrul legal privitor la locul desfășurării acestui tip de divorț este stipulat de
Legea nr. 36/1995 în art. 11 alin. (1), dispoziție conform căreia acest loc este
reprezentat de sediul biroului notarial, normă aplicabilă și în cazul prezentat.
Pe lângă această regulă generală este reglementată și o excepție regăsită în
cuprinsul aceluiași articol prevăzut anterior, excepție care prevede faptul că notarul
poate să se deplaseze și în afara sediului biroului notarial, însă doar în limita
circumscripției teritoriale a judecătoriei în care își are biroul notarial, cu scopul de a-și
îndeplini obligațiile profesionale. Mai mult, art. 83 alin. (2) din aceeași Lege specifică
faptul că respectând dispozițiile legale privind competența, la cererea părții interesate
se pot îndeplini acte notariale și în afara sediului biroului notarial.
În temeiul dispoziției care dispune regula generală în această privință, părțile,
în speța relatată s-au prezentat personal în fața notarului public, fiind consecvenți în
ceea ce privește cererea întocmită.
În situația în care părțile nu se mai prezintă la termenul stabilit, așa cum s-a
întâmplat în ultimul caz prezentat pe scurt în Capitolul I, când părțile nu s-au mai
prezentat la termenul care le-a fost acordat, în temeiul art. 277 lit. j) din Regulament,
legea prezumă că soții nu mai consimt la desfacerea căsătoriei, întrucât nu stăruie în
cererea de divorț, notarul fiind îndreptățit să respingă cererea părților, în cele din urmă
procedând la emiterea unei încheieri de respingere.

5.3. Verificarea identității soților

După cum am precizat și anterior, cadrul legal specifică faptul că notarul


public, fiind agentul instrumentator pentru procedura desfacerii căsătoriei are
obligația generală de a identifica părțile la momentul depunerii cererii, însă conform
Legii nr. 36/1995, în art. 78 alin. (5) este prevăzută aceasta obligație și pentru un alt
moment, respectiv cel în care urmează sa fie soluționată cauza.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

Modalitățile de stabilire a identității părților sunt cele prevăzute de art. 85 din


legea nr. 36/1995, respectiv: pe baza actelor de identitate prevăzute de lege,
pașaportului, în condițiile legii, prin atestarea de către avocatul care asistă partea, care
este și el identificat cu actul de identitate sau pașaportul sau părțile mai pot fi
identificate de notarul public prin mențiunea în încheiere că ele sunt cunoscute
personal de acesta, dacă le cunoaște personal.

5.4. Verificarea capacității de exercițiu a soților

Așa cum am precizat în prima parte din această secțiune, art. 374 alin. (2) din
Codul Civil stipulează interdicția de a admite desfacerea căsătoriei în cazul în care
unul dintre soți este pus sub interdicție. Prin urmare, acest aspect ar fi reprezentat în
speță motiv de respingere a cererii de divorț.
Deoarece am mai tratat condiția ca părțile să aibă capacitate de exercițiu nu o
vom relua aici, însă este necesar a mai fi precizată și ideea existenței pe tot parcursul
procedurii a acestei capacități, obligația verificării acesteia aparținând notarului
public.
În speță, notarul, în temeiul legii, pentru a stabili aceste aspecte juridice a
ajuns la o ultimă convingere în sensul existenței discernământului, respectiv a
capacității de exercițiu, discutând cu părțile și solicitându-le să declare acest fapt.

5.5. Verificarea consimțământului valabil al soților

Normele care reglementează această particularitate impun ca notarul să


verifice existența stăruinței soților în desfacerea căsătoriei, stăruință caracterizată de
exprimarea pe tot parcursul procedurii a consimțământului liber și neviciat. Codul
civil reglementează în art. 1204 condițiile de valabilitate în această privință,
menționând că materializarea voinței trebuie să fie făcută în cunoștință de cauză, cu
seriozitate, și în deplină libertate.
Pentru a fi luat consimțământul soților, notarul, conform art. 92 din Legea nr.
36/1995 a citit actul juridic notarial, l-a explicat părților, întrebându-le dacă au înțeles
cuprinsul acestuia.

5.6. Verificarea condițiilor esențiale pentru continuarea procedurii divorțului


amiabil

În temeiul art. 376 alin. (3) Cod civil, notarul, în speță a trebuit să verifice
stăruința soților în desfacerea căsătoriei prin procedură notarială. De asemenea,
notarul trebuie să se asigure și cu privire la decizia soților referitoare la numele de
familie pe care îl va purta fiecare după divorț, precum este stipulat în art. 375 alin. (2)
Cod civil. Mai mult, după cum este specificat în art. 6 lit. d) din Instrucțiuni, părțile
trebuie să își mențină și toate declarațiile pe care le-au făcut pe tot parcursul
proceduri, notarul verificând dacă există vreo modificare care necesită a fi observată.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

Deoarece în cazul prezentat în primul capitol regăsim particularități care sunt


reglementate din punct de vedere juridic în cadrul unei proceduri speciale, trebuie
analizate toate aspectele suplimentare privitoare la cererile de divorț întocmite de soți
din conviețuirea cărora au rezultat copii minori.
Astfel, soarta copiilor minori este reglementată prin prisma extinderii
acordului soților asupra a patru condiții care necesită a fi discutate separat, cu ambii
părinți. Analizând textele de lege incidente, trebuie să se realizeze acordul părinților
cu privire la: exercitarea în comun a autorității părintești, stabilirea locuinței copiilor
minori după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu fiecare dintre
copii și stabilirea contribuției părintelui separat de copil la cheltuielile de creștere,
educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, fie prin stabilirea unei sume
lunare în acest sens, fie prin menționarea faptului că părinții vor contribui în mod
egal.
Pe de o parte, referitor la exercitarea a autorității părintești, legea impune ca
aceasta să se facă doar în comun de ambii părinți, normă imperativă, de la care nu se
poate deroga prin voința părinților. Acest lucru se menționează și în raportul de
anchetă psihosocială, care confirmă și acordul cu privire la locuința minorului. De
asemenea, trebuie să se facă mențiune despre modul în care părintele separat de copil
va păstra legături cu acesta, în funcție de ceea ce decid părțile. Toate aceste aspecte se
stabilesc printr-o convenție autentificată de notar la data admiterii cererii de divorț,
care urmează procedura firească a actelor autentice, respectiv identificarea părților,
redactarea actului, citirea și asumarea conținutului de către părți, luarea
consimțământului acestora prin semnătură dată în fața notarului instrumentator al
divorțului. Cu privire la numărul de exemplare în care trebuie făcută, art. 98 alin. (1)
din Lege impune întocmirea actului într-un singur exemplar original, care se păstrează
în arhiva biroului notarial, părților eliberându-li-se duplicate care au aceeași forță
probantă ca și originalul.

5.7. Raportul de anchetă psihosocială

După cum am precizat, notarul trebuie să dispună, la data soluționării cererii


de divorț, de acest raport, fapt impus de lege, mai exact de art. 375 Cod civil și de art.
272 din Legea nr. 36/1995. Astfel, notarul în urma unei adrese trimise autorității
tutelare, la care se atașează copie după cererea de divorț, primește din partea cesteia
raportul menționat. Pentru a nu fi respinsă cererea de divorț, în temeiul art. 376 alin.
(5) Cod civil, concluziile raportului cuprind cu exactitate acordul, precum și dacă
toate cele stabilite sunt în interesul superior al copilului.

5.8. Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani

Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este prevăzută de art. 264
din Cod civil, fiind o procedură obligatorie, conform alin. (4) din acest articol, legea
prevede ca opiniile minorului să fie luate în considerare.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

În cazul în care este imposibil ca minorul să fie audiat, cererea de divorț


trebuie respinsă în temeiul art. 378 Cod civil. Această procedură este desfășurată
conform anumitor reguli. Prin urmare, minorul trebuie să fi fost însoțit de către ambii
părinți, astfel fiind stabilită și identitatea acestuia. Declarațiile minorului sunt
consemnate într-un proces verbal, care urmează să fie validate prin aplicarea
semnăturii de către părinți și minor.

5.9. Amânarea termenului de soluționare

Conform art. 271 alin. (4) din Legea nr 36/1995, la expirarea termenului
acordat în privința stăruinței în divorț, notarul public trebuie să respingă cererea de
divorț dacă soții nu se prezintă, sau aceștia din urmă nu întocmesc o cerere de
amânare. Prin urmare, este necesar ca părțile, de comun acord să încheie o cerere de
amânare, solicitând acordarea unui nou termen. Amânarea poate fi acordată numai
pentru realizarea anchetei psihosociale și pentru imposibilitatea, din motive temeinice,
a audierii minorului,
Toate aceste aspecte sunt condiționate de termenul de 60 de zile de la data
înregistrării cererii în registrul național notarial.

5.10. Admiterea cererii de divorț

Conform art. 137 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, notarul public în cadrul
procedurii notariale de desfacere a căsătoriei poate pronunța una din următoarele două
soluții, respectiv admiterea cererii de divorț sau respingerea acesteia.
Precum a procedat în speță, notarul, în cazul în care constată că sunt
îndeplinite toate cerințele legale, admite cererea, întocmind o încheiere de admitere,
pe baza acesteia din urmă eliberându-se certificatul de divorț. În ceea ce privește
numărul de exemplare pentru încheierea de admitere, legea dispune ca aceasta să fie
întocmită în două exemplare. Aceasta încheiere trebuie semnată de către ambele părți
care trebuie în mod obligatoriu să fie prezente personal în fața notarului. Apoi
procedura continuă cu ultima etapă premergătoare emiterii certificatului de divorț,
respectiv obținerea numărului din Registrul Unic al Certificatelor de Divorț.

5.11. Obținerea numărului din Registrul Unic al Certificatelor de Divorț

În cadrul acestui registru se păstrează evidența certificatelor de divorț emise


pentru desfacerea căsătoriei prin procedură notarială sau administrativă. Astfel, în
speță, Registrul Unic al Certificatelor de Divorț a comunicat RNECD numărul
certificatului de divorț, acesta fiind transmis biroului notarial. Așa cum se stipulează
în art. 376, notarul public a emis certificatul de divorț, fără se facă mențiune cu privire
la culpa soților.
Conform art. 276 din Regulament, certificatul de divorț face dovada desfacerii
căsătoriei prin acordul soților, cuprinzând toate mențiunile necesare și cu privire la
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

copiii minori. Regulamentul, în art. 274 și art. 7 din Instrucțiuni prevăd ca fiind
necesare 6 exemplare originale ale certificatului de divorț.
În temeiul art. 276 alin. (3) din Regulament, certificatul original de căsătorie
se restituie soților, fiind înscrisă pe verso mențiunea: „desfăcut căsătoria prin
certificatul de divorț nr. x/__.__.____. Pe aceeași parte certificatul poartă semnătura și
sigiliul notarului public.
Art. 382 Cod civil cuprinde prevederea care precizează faptul că odată cu
eliberarea certificatului de divorț, căsătoria este desfăcută la această dată.

5.12. Respingerea cererii de divorț


Referitor la ultima speță prezentată în mod succint, procedura notarială se
încheie diferit, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. b) din Legea 36/1995. Codul civil
cuprinde și el dispoziții cu privire la acest aspect, incident fiind art. 378. Situațiile în
care notarul poate dispune respingerea cererii de divorț vor fi prezentate în cadrul
lucrării, într-o secțiune ulterioară.
Prin urmare, esențializând problema juridică care apare în cuprinsul procedurii
notariale de desfacere a căsătoriei, deosebit este aspectul juridic care a pus semne de
întrebare și anume solicitarea care s-a ivit din partea părților, aceea de a obține
modificarea convenției încheiate la data pronunțării divorțului, cu privire la
schimbarea domiciliului minorului la celălalt părinte.
Din punct de vedere juridic, această posibilitate, relativ nou introdusă de
legislație este reglementată și permisă de Legea nr. 36/1995, dar și de modificările
ulterioare ale Codului de procedură civilă. Astfel, prin Legea nr. 17/2017 privind
aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii
nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative
conexe, art. IV1, s-a modificat Legea nr, 36/1995 în sensul că s-a introdus art. 100
alin. (2), care prevede că acordul parental autentic cu privire la copilul minor poate fi
încheiat în cadrul sau ulterior procedurii divorțului și constituie titlu executoriu.
De asemenea, s-a introdus art. 100 indice 1, care prevede obligativitatea
solicitării raportului de anchetă psihosocială și ascultarea minorului care a împlinit 10
ani în cazul situației prevăzute la art. 100 alin. (2).
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

SECȚIUNEA 1. OPINII DE DREPT COMPARAT

Dintre opiniile autorilor străini cu privire la instituția divorțului se poate trage


concluzia că au existat și există numeroase controverse referitoare la această temă.
Din perspectivă istorică s-a putut remarca o diversitate de situații care s-au ivit
în diverse state ale lumii. De pildă în Roma antică divorțul era cunoscut ca fiind o
decizie pe care o adoptau o mulțime de indivizi mai ales dintre cei mai înstăriți; mai
mult ni se precizează și faptul că divorțul era legiferat sub o formă specială, repudium,
astfel că era suficientă numai voința unuia dintre soți pentru a constata căsătoria ca
fiind desfăcută.
Pe de altă parte, din perspectivă religioasă, legislația țărilor europene a fost
˝marcată˝ de doctrina creștină, divorțul fiind văzut ca o interdicție.
În Franța instituția divorțului a suferit modificări, ajungând până la momentul
în care acest fapt să fie eradicat, interzis total, în urma proclamării religiei catolice
drept religie de stat, în secolul IX. Reintroducând această posibilitate de a desface
căsătoria, chiar dacă, totuși, divorțul prin acordul soților era văzut ca fiind inadmisibil,
doar în anul 1975 divorțul amiabil a devenit o alternativă.
Impresionantă este istoria Italiei în acest sens, acest stat neadmițând sub nicio
formă divorțul până chiar în deceniul XIII al secolului trecut când în urma unui
referendum, populația a primit ˝câștig de cauză˝, reglementându-se acest tip de divorț.
În aceeași manieră s-au întâmplat lucrurile și în alte state, mai precis în Spania, Grecia
și în Portugalia, admițând divorțul abia în secolul XX.
Însemnat este faptul că Vaticanul sau Filipine nu acceptă această alternativă, nu
permit divorțul sub nicio formă.

SECȚIUNEA 2. OPINIILE DIN DOCTRINA ROMÂNĂ

2.1. Considerații generale

De-a lungul timpului s-a conturat o multitudine de opinii cu privire la tema


desfacerii căsătoriei în baza acordului dintre cei doi soți, prin procedură notarială.
Doctrina a atras atenția asupra lipsei unei definiții legale a familiei, lacună despre care
s-a insinuat că ar fi generat cauzele crizei care s-a ivit cu privire la raporturile
familiale.1 În consecință, în cadrul studiilor asupra divorțului prin procedură notarială,
s-a menționat că pentru a putea cuprinde în totalitate noțiunea de familie este necesar
a fi cercetate detalii și aspecte și în cuprinsul altor materii care privesc acest nucleu
social, deoarece acest fenomen social complex așa cum este denumit prezintă
importanță și în domeniul altei științe și anume sociologia2.

1
Daniela NEGRILĂ, Divorțul prin procedură notarială: Studii teoretice și practice, Editura Universul
Juridic, 2014, p. 15.
2
Daniela NEGRILĂ, op. cit., p. 16.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

Sociologia, știința indisolubil legată de conceptul de familie explică această


criză a familiei prin intermediul noțiunilor de familie extinsă care face referire la
familia de origine, care din punct de vedere juridic cuprinde rudele în linie dreaptă și
colaterală pe aria mai multor generații și familia nucleară, formată din soți și copiii
lor, tip de familie care s-a consolidat în urma evoluției sociale. 3 Astfel, din perspectivă
sociologică, criza a fost determinată de ieșirea familiei nucleare de sub exigențele
familiei extinse, ˝neputând face față vieții sociale˝, aspect care a condus la concluzia
pe care o susține autoarea4 afirmând totodată existența unei scăderi a ratei nupțialității
în paralel cu o creștere a persoanelor celibatare și cu persoanele care trăiesc în uniuni
libere, adică în concubinaj și pe de altă parte amintind despre creșterea numărului de
divorțuri din ultimele decenii.
În doctrină5, familia a fost definită ca fiind ˝grupul de persoane între care
există drepturi și obligaţii ce rezultă din căsătorie, rudenie (naturală, de sânge sau
civilă) sau alte raporturi asimilate de lege celor de familie.˝
Având în vedere considerente care privesc aspectul liberei consimțiri la
căsătorie s-au creat opinii concurente celor tradiționaliste, astfel unele dintre
argumentele care au fost susținute de opoziție au vizat noțiunea de divorț remediu, ca
răspuns la dificultățile pe care le prezenta conflictul tensionat din cadrul celorlalte
proceduri de desfacere a căsătoriei.
Nevoia de a simplifica procedurile care îngreunează eficiența sistemului
juridic a fost stipulată ca argument justificativ pentru a face posibilă varianta
divorțului prin acordul soților, pe cale amiabilă. S-a ajuns și la susținerea unor
considerente forțate, cum ar fi denumite de către unii autori și anume considerarea
dificultății de a divorța, ca o limitare a libertății individului și o încălcare a dreptului
de a se căsători.
Lipsa de contradictorialitate din cadrul procedurii notariale a fost considerată
ca fiind o modalitate alternativă satisfăcătoare de a concilia disputele sau conflictele
dintre indivizi, scutindu-i pe aceștia de ˝piedicile unor divorțuri lungi și costisitoare˝,
cuplurile acceptând în acest fel mult mai ușor să încheie o căsătorie. 6
Legiuitorul a trebuit să răspundă la situațiile concrete existente în societate, pe
care nu le putea ignora, modificând aspecte majore ale instituției divorțului în așa fel
încât concepția contractualistă asupra căsătoriei să nu ofere posibilitatea transformării
unei comuniuni liber consimțite ˝într-una forțată˝.
Toate aceste detalii au fost introduse în lucrarea de față pentru că, așa cum admite
doctrina, ˝baza familiei o reprezintă căsătoria˝.7

3
Ibidem
4
Marieta AVRAM, Drept civil - Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 2.
5
Oana GHIȚĂ, Roxana Gabriela ALBĂSTROIU,˝Dreptul familiei. Regimuri matrimoniale. Sinteze. Teste
grilă˝, Editura Hamangiu, 2013, p. 1.
6
Daniela NEGRILĂ, op.cit., p.
17.
7
Idem, p.18.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

Caracterul instituției căsătoriei de act juridic civil, de act de stare civilă


reprezintă un aspect care face posibilă existența mai multor opinii care susțin
necesitatea facilitării desfacerii căsătoriei, fapt privit distinct în doctrină, ca fiind
nepotrivit sau, dimpotrivă, propice.
Pentru că am evidențiat lipsa unei definiții a conceptului de familie trebuie
precizat că în tratatul său de dreptul familiei, profesorul I. P. Filipescu a denumit
familia ca fiind ˝o formă de comunitate umană care cuprinde grupul de persoane unite
prin căsătorie, filiație sau rudenie˝.8
Căsătoria a fost definită în doctrina juridică ca fiind ˝actul juridic solemn
încheiat de un bărbat și o femeie în scopul întemeierii unei familii˝, pe lângă
menționarea caracterului bilateral și a particularității de a fi act de stare civilă, fiind
precizat și caracterul laic, solemnitatea dar și scopul întemeierii familiei.9
De asemenea, căsătoria este definită ca fiind un act juridic ˝uniune˝, sau o
uniune ˝liber consimțită dintre bărbat și femeie, încheiată în concordanță cu
dispozițiile legale, în scopul întemeierii unei familii și reglementată de normele
imperative ale legii.˝10
Pe de altă parte, în cuprinsul Codului civil, căsătoria este definită conform art.
259 alin. (1) ca fiind uniunea ˝liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în
condițiile legi˝.
Deoarece acest studiu își propune analiza desfacerii căsătoriei, este necesar a
se cerceta în amănunt aspectele privind această instituție a căsătoriei. M. Cantacuzino,
în cadrul doctrinei din perioada interbelică, în opera sa denumită ˝Elementele
dreptului civil˝ a menționat o definiție asemănătoare cu cea prezentată anterior,
statuând natura căsătoriei de ˝contract între două persoane de sex diferit, încheiat în
mod indisolubil, cu scop de a crea o stare de familie legitimă˝.11 Alți autori,
contemporani12, analizează mai multe caractere ale căsătoriei, precum și caracterul său
laic, solemnitatea actului juridic, scopul întemeierii unei familii.
Din perspectiva altor autori, căsătoria poate fi văzută ca un contract între două
părți fără valoare patrimonială și, în același timp o instituție juridică și socială care
prevede drepturi și obligații specifice pentru soți, caracterul nepatrimonial și
instituțional reprezentând trăsăturile specifice ale căsătoriei.13 Astfel s-a ajuns la
concepția contractuală a căsătoriei, această instituție fiind văzută ca fiind un contract
civil.
Atât în legislație, cât și doctrină și practică se distinge între trei modalități de
încetare a căsătoriei și anume: încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soți,
desfacerea căsătoriei prin procedură notarială, desfacerea căsătoriei pe cale
administrativă și divorțul judiciar. În ceea ce privește desființarea căsătoriei, aceasta
8
I. P. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Editura All, București, 1995, p. 2.
9
I.D. ROMOȘAN, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 34.
10
I.D. FILIPESCU, op. cit., p. 13.
11
M. CANTACUZINO, Elementele dreptului civil, Editura Casa Românească, București, 1921, p. 673.
12
I.D. ROMOȘAN, op. cit., p. 34.
13
M. AVRAM, op. cit, p. 26.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

intervine în urma nerespectării condițiilor privind încheierea sa valabilă și produce


efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut.
Literatura de specialitate a sintetizat, de asemenea și trei concepții asupra
naturii juridice a divorțului, mai exact: divorțul - sancțiune, unde căsătoria este
desfăcută ca urmare a culpei comune sau exclusive a celor doi soți, divorțul- remediu,
solicitat pentru faptul că relațiile dintre soți sunt atât de deteriorate încât căsătoria
devine imposibil de continuat și concepția mixtă, cuprinzând cele două concepții
anterioare și înglobând ambele motive generale caracteristice acestora.14

2.2. Divorțul în lumina Codului civil de la 1864


În lumina Codului civil de la 1864, divorțul amiabil reprezenta o alternativă,
însă acest tip de desfacere a căsătoriei era la îndemâna părților doar cu îndeplinirea
condiției de a nu mai exista posibilitatea ca soții să mai conviețuiască. Mai mult, pe
lângă această cerință, soția trebuia să aibă vârsta de 21 de ani împliniți, iar soțul vârsta
de 25 de ani împliniți și aceștia să fi fost căsătoriți pe o durată de cel puțin 2 ani și de
cel mult 20 de ani.15
Deoarece raporturile familiale au fost reglementate în cadrul unui Cod al
familiei, trebuie menționat faptul că acest cod nu a cuprins sub nicio formă divorțul
prin acordul părților. În ceea ce privește instituția divorțului, Codul familiei era de
sorginte socialistă, astfel că respingea ideea acestui gen de divorț, ca element specific
societății capitaliste, trăinicia familiei fiind în mod special apărată prin dispozițiile
sale. 16
După cum reiese, prin Legea nr. 59/1993 care a adus modificări Codului
familiei s-a reintrodus posibilitatea divorțului amiabil însă acesta nu era posibil decât
pe cale judiciară, fiind necesară îndeplinirea a două condiții, termenul de 1 an de la
data încheierii căsătoriei și lipsa copiilor minori în cauză.
În cele din urmă, prin legiferarea cuprinsă în Legea nr. 202/2010 divorțul
amiabil a devenit posibil, alăturându-se celorlalte variante de desfacere a căsătoriei.

2.3. Divorțul în lumina Codului civil din 2009

În urma modificărilor legislative în materie, se poate observa că ˝simpatia


legiuitorului pentru divorțul remediu, bazat pe acordul soților, nu a însemnat
neglijarea culpei17 care dobândește noi valențe juridice, de ea fiind legată posibilitatea
acordării de despăgubiri pentru soțul nevinovat de producerea divorțului sau acordării

14
Idem, p. 110.
15
Art. 214 Cod civil de la 1864 (Abrogat implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea
Codului de procedura civila - drept urmare a abrogării exprese a art. 254-276 din Codul civil - și
abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului
familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).
16
Daniela NEGRILĂ, op. cit., p. 26.
17
M. AVRAM, op. cit., p. 111.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

unei prestații compensatorii18 către acesta, cu ajutorul căreia să contracareze efectele


nefavorabile ale desfacerii căsătoriei produse din vina celuilalt soț.˝19
Pentru a fi clarificat rolul notarului public în cadrul acestei proceduri, trebuie
explicat în ce sens se îndreaptă acțiunile întreprinse de către un notar în ceea ce
privește divorțul amiabil, evidențiindu-se ideea că rolul notarului public este de a
constata acordul dintre soți, precum este chemat și judecătorul care trebuie să
soluționeze acest tip de divorț.
Prin urmare, aceasta este competența dată pentru notar, orice abatere fiind
însoțită de riscul de a se ajunge la un abuz.

18
Conform art. 388 Cod civil: ˝Distinct de dreptul la prestația compensatorie prevăzut
la art. 390, soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate
cere soțului vinovat să îl despăgubească. Instanța de tutelă soluționează cererea prin
hotărârea de divorț.˝ Conform art. 390 Cod civil: ˝ (1) În cazul în care divorțul se
pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât, soțul reclamant poate beneficia de o
prestație care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe
care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care o solicită.(2) Prestația
compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puțin 20 de
ani.(3) Soțul care solicită prestația compensatorie nu poate cere de la fostul său soț și
pensie de întreținere, în condițiile art. 389.˝Conform art. 391 Cod civil: ˝(1) Prestația
compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei.(2) La
stabilirea prestației compensatorii se tine seama atât de resursele soțului care o
solicită, cât și de mijloacele celuilalt soț din momentul divorțului, de efectele pe care
le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum şi de orice alte
împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a
soților, contribuția la creșterea copiilor minori pe care a avut-o și urmează să o aibă
fiecare soț, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfășura o activitate
producătoare de venituri și altele asemenea.˝
Conform art. 392 Cod civil: ˝ (1) Prestația compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei
sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri
mobile sau imobile care aparțin debitorului.(2) Renta poate fi stabilită într-o cotă procentuală din
venitul debitorului sau într-o sumă de bani determinată.(3) Renta și uzufructul se pot constitui pe
toată durata vieții celui care solicită prestația compensatorie sau pentru o perioadă mai scurtă, care
se stabilește prin hotărârea de divorț.˝

19
Daniela NEGRILĂ, op. cit., p. 29.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

SECȚIUNEA 3. CARACTERISTICILE DIVORȚULUI NOTARIAL PRIN


ACORDUL SOȚILOR

În doctrină20 s-au afirmat ca particularități ale acestei modalități de a desface


căsătoria, următoarele:
- acest tip de divorț este condiționat de acordul părților;
- natura juridică a acestei variante de desfacere a căsătoriei este aceea de act juridic
bilateral nepatrimonial;
- acordul soților trebuie să prevadă două aspecte concomitent;
- are caracter strict personal, cu excepția prevăzută în art. 376 alin. (2) Cod civil;21
- se aplică pentru părțile în urma conviețuirii cărora au rezultat copii minori sau nu;
- natura necontencioasă, grațioasă, bazată pe acord mutual.
În doctrină s-a încercat să se justifice necesitatea legiferării și implementării
acestei variante de divorț care constituit de-a lungul timpului subiect de puternice
controverse sociale, morale și religioase.22 Astfel, asupra necesității acestei instituții,
autorii de drept au răspuns afirmativ, aducând ca prim argument tocmai cerințele
impuse de dezvoltarea și evoluția societății. Această părere, este argumentată, contra
opiniilor tradiționaliste, dar în același timp clădind pe sinceritate și pe tratarea
pragmatică a situației, prin ideea că a susținerea existenței unor modalități de
desfacere amiabilă a căsătoriei nu înseamnă negarea valorii acestei instituții. ˝Dar
nimeni nu poate fi obligat, în virtutea unui principiu moral, religios și juridic în
același timp, să își nege propriile trăiri și sentimente. De multe ori divorțul este
singura soluție și reprezintă, atât pentru soți, cât și pentru copii, o alinare, un liman, o
ieșire onorabilă dintr-o competiție pierdută.˝ 23
Alți autori susțin ideea că stabilitatea familiei și a căsătoriei nu se obține prin
menținerea cu orice preț a unei uniuni care nu mai funcționează pe principiile firești
care au dus la încheierea ei, pierzând, astfel fundamentul moral.24
Pe de altă parte, trebuie menționat că ideea potrivit căreia divorțul notarial
creează dezavantajul deciziilor pripite, rapide pe care părțile sunt nevoite să le ia în
cadrul acestei proceduri, care se finalizează cu facilitate față de procedura judiciară
este injustă, întrucât termenul de 30 de zile de reflecție reprezintă un termen suficient
pentru soți de a analiza circumstanțele cu precizie.
Apoi, în susținerea ideii că divorțul notarial este cea mai bună alternativă
pentru soții care nu mai pot conviețui, s-a adus ca argument faptul că păstrarea unor
relații pașnice, de prietenie între foștii soți după desfacerea căsătoriei este de dorit,

20
Daniela NEGRILĂ, op. cit., p. 35.
21
Prin excepție de la prevederile alin. (1), cererea de divorț se poate depune la notarul public și prin
mandatar cu procură autentică.
22

Daniela NEGRILĂ, op. cit., p. 35.


23
Idem, p. 37.
24
I.D. ROMOȘAN, op. cit., p. 246.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

mai ales atunci când există copii minori, contribuind la dezvoltarea normală a
acestora.25
Confidențialitatea caracteristică procedurii extrajudiciare notariale a fost
considerată ca fiind un aspect favorabil pentru soți. De asemenea, pe lângă
confidențialitate, particularitate care bucură mulți indivizi, facilitatea procedurii face
referire și la rapiditatea cu care se finalizează.
Propice pentru mulți indivizi este și lipsa necesității de a se audia martori, de a
se pregăti și administra dovezi și lipsa necesității de a fi prezent un avocat. Nu în
ultimul rând, presiunea emoțională la care sunt supuși soții este atenuată în cazul
divorțului amiabil.26

SECȚIUNEA 4. COMPARAȚIE ÎNTRE MODALITĂȚILE DE DIVORȚ


AMIABIL

În urma ierarhiei realizate în doctrină reiese faptul că procedura administrativă


a divorțului este cea mai facilă, pe când procedura notarială este analizată ca fiind de
un nivel mediu, din punct de vedere al spectrului pe care îl acoperă, ea având la bază
condiția existenței acordului soților.27
Pe de altă parte, procedura judiciară este considerată ca fiind cea mai
complexă având în vedere particularitățile sale prevăzute de lege. De exemplu,
contradictorialitatea, desfășurarea procesului în ședință publică, trăsătură care lipsește
în cadrul procedurii notariale este reprezentativă însă pentru procedura din fața
instanței.
Mai mult, numai în cadrul procedurii judiciare cererea de divorț poate fi
întocmită și depusă doar de către unul dintre soți, aspect neîntâlnit la celelalte
proceduri. Important de menționat este și faptul că în timp ce în cadrul procedurii
judiciare se admite reprezentarea pe durata procedurii, în cazurile expres prevăzute de
lege, cu îndeplinirea cerințelor de la art. 920 din Codul de procedură civilă, în cadrul
procedurii notariale, reprezentarea este posibilă doar la momentul depunerii cererii, nu
și la termenul acordat precum este stipulat însă în cealaltă procedură, respectiv în cea
administrativă28
În afara procedurii administrative, celelalte două variante de divorț permit
desfacerea căsătoriei atât pentru cuplurile cu minori cât și pentru cei fără copii.
În ceea ce privește stabilirea numelui de familie purtat după divorț, dar și cu
privire la copiii minori, doar în cadrul procedurii judiciare nu este obligatoriu a se fi
ajuns la un consens din partea soților, deoarece instanța își poate atribui această
prerogativă în cazul neînțelegerii dintre părți.
Reamintind particularitatea ușurinței cu care se poate desface căsătoria în baza
acordului dintre părți, trebuie menționat faptul că doar procedura administrativă se
25
Daniela NEGRILĂ op. cit., p. 38.
26

Idem, p. 40.
27
Idem, p. 41.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

limitează la divorț, în cadrul celorlalte proceduri existând posibilitatea de a se


soluționa și alte aspecte ˝accesorii divorțului˝. De asemenea, timpul curs diferă, doar
în instanță existând posibilitatea mai multor termene de soluționare, aici putând fi
aduse în discuție și probele sau martorii, aspecte care pot fi utilizate doar pentru
procedura judiciară. Costurile, de asemenea diferă, fiind mult mai costisitoare
procedura judiciară.

SECȚIUNEA 5. COMPETENȚA CONSTATĂRII DIVORȚULUI PRIN


PROCEDURĂ NOTARIALĂ

Dispozițiile legale referitoare la competență au fost abordate de numeroși


autori, în doctrină ajungându-se la următoarele explicații: în ceea ce privește art. 375
alin. (1) Cod civil, competența teritorială în vederea instrumentării procedurii
divorțului aparține notarului public de la locul încheierii căsătoriei sau al ultimei
locuințe comune a soților. Cu privire la aceste aspecte, s-a susținut că, întrucât
locuința nu este unică, stabilă și obligatorie, cum este domiciliul, de facto, soții pot să
stabilească după propria voință competența teritorială a ofițerului de stare civilă sau
notarului public. De aceea, ar fi fost de preferat ca legiuitorul să stabilească faptul că
orice ofițer de stare civilă sau notar public sunt competenți în această materie.28
Prin urmare, sintagma ˝ultima locuință comună˝ comportă unele dificultăți de
interpretare a dispoziției legale în care este cuprinsă. Literatura de specialitate s-a
pronunțat în sensul că, prin modul în care sunt concepute, dispozițiile legale, soții au
posibilitatea arbitrară de a stabili competența în cazul divorțului prin procedură
notarială.29 Ar fi recomandat ca divorțul să poată fi constatat de orice notar public,
fără a exista o limită teritorială a competenței sale, mai ales că RNECD contabilizează
toate cererile de divorț depuse la notarii publici, astfel că nu pot exista riscuri sau
incidente în această privință, deoarece această centralizare a divorțurilor nu ar lăsa loc
de suprapunere a dosarelor sau de dublare a soluțiilor.30
În practică, deoarece instituția divorțului pe care extrajudiciară, la notar a
suferit modificări majore, până în momentul în care noile dispoziții legale au fost
˝asumate˝ de către indivizi au existat confuzii în ceea ce privea regimul persoanelor
care puteau solicita acest tip de desfacere a căsătoriei având în vedere posibilitatea
introdusă cuplurilor din conviețuirea cărora au rezultat copii minori de a solicita
divorțul. Dilemele care s-au ivit au fost cauzate de modificările aduse altor aspecte
procedurale, aspecte care îi privesc pe minori și care se referă la acordul soților
privitor la exercitarea autorității părintești, locuința minorului, modul de păstrare a

28
T. BODOAȘCĂ, ‘Contribuții la studiul regimului juridic al divorțului prin acordul soților’, în C.
Munteanu (coord.), In Honorem Alexandru Bacaci și Ovidiu Ungureanu, Editura Universul Juridic,
București, 2012, p. 73.
29
Daniela NEGRILĂ op. cit., p. 51.
30
I. POPA, A.A. MOISE, ‘Drept notarial. Organizarea activității. Statutul notarului. Proceduri notariale’,
Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 313
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

legăturilor personale dintre copil și părintele separat și participarea la cheltuielile de


creștere, educare și pregătire ale minorului.31
Prin urmare, în practică au existat numeroase disfuncții privind exprimarea și
materializarea unui acord mutual. Așa cum este notat, în această privință, notarul
public, ca agent instrumentator în desfășurarea acestei proceduri trebuie să
îndeplinească și rolul obiectiv de sfătuitor al părților, oferind acestora toate
explicațiile necesare și sfătuindu-i fără a-i situa pe poziții contradictorii, toate acestea
cu scopul de a se ajunge la un consens echitabil și veridic, complet, cu privire la ceea
ce presupune această procedură.32 Notarul trebuie să fie complet echidistant,
implicarea sa limitându-se la verificarea existenței acordului dintre soți cu privire la
desfacerea căsătoriei și la celelalte elemente prevăzute expres de lege, fără a cerceta în
amănunt voința internă a acestora.33 Părțile declară pe propria răspundere cele
afirmate.
Discernământul, o altă cerință solicitată trebuie să existe pentru ca soții să își
exprime consimțământul în mod valabil. În practică, indivizii se pot prezenta în fața
notarului, însă deținând un discernământ diluat, afectat de boli sau de alți factori.
Discernământul poate lipsi temporar, vremelnic, sau permanent în cele mai grele
situații.
Problemele de drept care se pot ivi în această privință sunt și viciile de
consimțământ. În acest sens, dificultăți ar exista în cazul erorii, întrucât aceasta este
foarte dificil de dovedit.34 Pe de altă parte, viciul violenței poate îmbrăca în practica
notarială mai ales forma violenței morale, iar violența morală este mult mai greu de
descoperit întrucât teama provocată victimei o poate determina să divulge foarte greu
existența viciului.

SECȚIUNEA 6. POSIBILITATEA REPREZENTĂRII PRIN MANDATAR A


SOȚILOR LA DEPUNEREA CERERII DE DIVORȚ

În cadrul procedurii notariale de desfacere a căsătoriei, în dispozițiile legale


care reglementează acest tip de divorț este stipulată posibilitatea reprezentării prin
mandatar a soților la depunerea cererii de divorț. Astfel, ambii soți sau numai unul
dintre aceștia pot alege să fie reprezentați prin intermediul unei alte persoane, un terț,
un mandatar pe care îl împuternicesc cu această prerogativă. Pentru a putea fi
acceptată această solicitare, soții trebuie să întocmească o procură specială autentică.
Această posibilitate de a fi reprezentate este reglementată prin lege cu caracter de
excepție.35
31
Daniela NEGRILĂ op. cit., p. 58.
32
Idem, p. 59.
33
Idem, p. 70.
34
G. BOROI, C.A. ANGHELESCU, Curs de drept civil. Partea generală, Editura Hamangiu, București, p.
137.
35
Conform art. 269 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr.
36/1995, din 24.07.2013: ˝Soţii se vor prezenta personal în faţa notarului public pentru depunerea
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

Conform art. 920 Cod de procedură civilă, în cazul divorțului judiciar


reprezentarea este admisă numai dacă: unul dintre soți execută o pedeapsă privativă
de libertate, este bolnav, are reședința în străinătate sau este pus sub interdicție
judecătorească.
Există două situații speciale care se pot ivi în practică în această privință. Una
dintre ele este posibilitatea ca unul dintre soți să fie reprezentat de către celălalt, la
divorț, iar cea de-a doua ca un mandatar comun să-i reprezinte pe ambii soți. Asupra
acestor chestiuni în doctrină s-a susținut o opinie favorabilă, cu condiția să existe
mențiuni exprese cuprinse în cadrul actului de reprezentare, adică în conținutul
procurii speciale autentice. 36

SECȚIUNEA 7. SEMNAREA CERERII DE DESFACERE A CĂSĂTORIEI

Consimțământul soților trebuie materializat prin intermediul aplicării


semnăturii, în sensul acceptării și conștientizării consecințelor care decurg în urma
acestui act juridic. 37
Literatura de specialitate acordă o importanță majoră semnăturii. Profesorul
Ion Deleanu afirma că ˝semnătura nu este doar o simplă formalitate˝, ci este ˝o dovadă
a obiectivării consimțământului liber˝ al individului și o certificare a ceea ce conține
actul.38
În practică se pot ivi circumstanțe distincte, care pot pune probleme agenților
instrumentatori. Astfel este situația în care, din diferite motive soții sau numai unul
dintre ei nu poate să semneze, caz în care notarul public este obligat să solicite
prezența, în fața sa, a doi martori-asistenți, care, după cum este precizat și în
dispozițiile legale trebuie să participe la discuțiile purtate, având rolul de a confirma
cele întâmplate cu privire la exteriorizarea consimțământului pentru a nu exista dubii
cum că acesta ar fi fost viciat sau că ar fi putut apărea altfel de incidente. Pe lângă
participarea efectivă la acest moment, martorii trebuie să semneze și ei cererea de
divorț, suplinind astfel absența semnăturii părții aflat în imposibilitate de a semna și
nu însăși semnătura acesteia, aspect care este stipulat și în lege și care necesită a fi
tratat cu rigurozitate deoarece poate genera confuzii. 39 Mai mult, desigur că
persoanele care asistă în acest mod la semnarea cererii de divorț trebuie să

cererii de divorţ, precum şi ulterior, în cadrul procedurii, pentru stăruinţa în cererea de divorţ şi
exprimarea consimţământului liber şi neviciat cu privire la desfacerea căsătoriei. Prin excepţie,
cererea de divorţ se poate depune la notarul public şi prin mandatar cu procură autentică, aceasta
cuprinzând toate menţiunile necesare, potrivit legii, la depunerea cererii.˝
36
Daniela NEGRILĂ op. cit., p. 118.
37
Art. 92 alin. (1) din Legea nr. 36/1995: ˝exteriorizarea consimțământului se materializează prin
semnătură˝.
38
I. DELEANU, op. cit., vol. I, p. 969.
39
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 129.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

îndeplinească la rândul lor anumite condiții prevăzute atât de legea specială 40, cât și de
Codul de procedură civilă.
Un alt aspect foarte important care trebuie notat se referă la posibilitatea care
era reglementată de lege ca semnătura să poată fi aplicată prin intermediul folosirii
amprentei degetului arătător de la mâna stângă, pe cerere și pe toate actele de
procedură, dispoziție care se regăsea stipulată în Instrucțiuni, art. 1 alin. (4), această
procedură nemaifiind acceptată prin prisma noii reglementări, deoarece a fost
înlocuită de necesitatea prezenței martorilor.41
O altă situație specială este atunci când soții care trebuie să-și materializeze
acordul sunt afectați de anumite deficiențe fizice. Acest tip de deficiențe se regăsesc la
indivizii surzi, muți, surdomuți sau chiar la nevăzători. În cazul acestora, legea
prevede dispoziții distincte în funcție de persoanele știutoare de carte sau de
persoanele care nu pot să scrie. În toate aceste situații este esențial ca notarul public să
poată verifica faptul că aceștia și-au exprimat consimțământul în mod clar, cerință
prezenței a 2 martori la instrumentarea procedurii existând în majoritatea cazurilor, la
care se adaugă, după caz, prezența unui interpret mimico-gestual, declarația de voință
urmând să fie luată prin intermediul acestuia.
Un alt caz incident în ceea ce privește exteriorizarea acordului soților îi
vizează pe soții care nu cunosc limba română. Aplicabile în această situație sunt
dispozițiile din Legea nr. 36/1995 din care reiese că notarul trebuie să se asigure în
primul rând că părțile au luat cunoștință exact de cuprinsul actului, fapt constatat prin
intermediul serviciului realizat de către interpreți sau traducători. Pe de altă parte,
dacă soții, sau unul dintre aceștia sunt cetățeni străini care știu limba română trebuie
să se asigure, la fel, faptul că aceste persoane au înțeles sensul și consecințele ce reies
din actul respectiv. În practică, după cum reiese și din opiniile exprimate de unii
autori se recomandă aplicarea unei rezoluții de către notar, pentru a se întări cele
consemnate în cerere.

SECȚIUNEA 8. LEGEA APLICABILĂ DIVORȚULUI

S-a constatat că Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale ar


fi destul de săracă în amănunte referitoare la procedura aplicabilă divorțului prin
procedură notarială, aceasta din urmă fiind reglementată numai în cuprinsul unui
singur articol din lege, respectiv art. 138, care conține numai patru alineate. În această
materie, regula42 o constituie posibilitatea soților de a-și alege legea aplicabilă asupra
desfacerii căsătoriei, art. 2599 din Codul civil 43 stabilind în acest sens ca părțile să

40
Art. 97 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 notarilor publici și a activității notariale.
41
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 132.

42
Conform art. 5: ˝În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se
aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților.˝
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

încheie o convenție de alegere a legii aplicabile. Această convenție trebuie încheiată


sub condițiile impuse în Regulamentul Uniunii Europene.44
Foarte important este faptul că dacă în situația în care soții nu ajung la un
consens în această privință, tot în cuprinsul Regulamentului este stipulat ca legea
aplicabilă divorțului să fie cea dispusă în art. 8.45
Prin urmare, notarul public are îndatorirea de a verifica în primul rând legea
aplicabilă, ajutându-se de mijloacele pe care le are la dispoziție în acest sens, și
anume: interogarea soților cu privire la existența unei convenții între aceștia,
analizarea actelor de identitate, sau verificarea declarațiilor pe care părțile le-au făcut.

SECȚIUNEA 9. VERIFICAREA FAPTULUI DACĂ SOȚII S-AU ADRESAT


ALTEI AUTORITĂȚI PENTRU A SE CONSTATA DIVORȚUL

Acest aspect a primit importanță deoarece după cum s-a afirmat, procedura
poate fi împiedicată de anumite circumstanțe cauzate sau provocate de către

43
˝Convenția de alegere a legii aplicabile divorțului trebuie încheiată în scris, semnată
și datată de soți.˝
44
Conform articolului 5 din Regulamentul UE: (1) Soții pot conveni să desemneze
legea aplicabilă divorțului și separării de corp, cu condiția ca aceasta să fie una dintre
următoarele legi: (a) legea statului pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită
în data încheierii acordului; sau (b) legea statului pe teritoriul căruia soții și-au avut
ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre ei să aibă încă reședința
respectivă în data încheierii acordului; sau (c) legea statului de cetățenie a unuia dintre
soți în data încheierii acordului; sau legea forului. (2)   Fără a aduce atingere
alineatului (3), acordul care desemnează legea aplicabilă poate fi încheiat și modificat
în orice moment, dar nu ulterior datei sesizării instanței judecătorești. (3)   În cazul în
care această posibilitate este prevăzută de legea forului, soții pot desemna legea
aplicabilă și în fața instanței judecătorești pe parcursul procedurii. În acest caz,
instanța judecătorească ia act de acordul soților, în conformitate cu legea forului.

45
Conform art. 8 din Regulamentul UE: “În absența unei opțiuni în temeiul articolului
5, divorțul și separarea de corp sunt reglementate de legea statului: (a) pe teritoriul
căruia soții își au reședința obișnuită la data sesizării instanței judecătorești; sau, în
caz contrar; (b) pe teritoriul căruia soții își aveau ultima reședință obișnuită, cu
condiția ca perioada respectivă să nu se fi încheiat cu mai mult de un an înaintea
sesizării instanței judecătorești, atât timp cât unul dintre ei încă mai are reședința în
cauză la data sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsa acestuia; (c) a cărui
cetățenie este deținută de ambii soți la data sesizării instanței judecătorești; sau, în caz
contrar; (d) unde este sesizată instanța judecătorească.”
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

solicitanții cererii de divorț. Notarul este ținut să verifice acest fapt, având la bază
două temeiuri și anume posibilitatea de a exista o altă cerere introdusă pe celelalte căi
puse la dispoziția solicitanților, respectiv cea administrativă și cea judiciară sau
posibilitatea ca cererea de divorț să fi fost depusă la mai multe birouri notariale. 46
Astfel, pentru a se evita aceste incidente care se pot ivi în practică, notarul public are
îndatorirea de a întreba părțile despre aceste aspecte.47
Mai multe situații care pot apărea în practică se regăsesc în cuprinsul lucrării
citate anterior48, printre care pot fi amintite acelea în care soții, personal sau prin
mandatar, s-au adresat mai multor birouri notariale, competența aparținând biroului
notarial care a înregistrat primul cererea în RNECD, sau cazul în care soții s-au
adresat ofițerului de stare civilă competent pentru a constata divorțul, urmând a fi
respinsă cererea de către notar în temeiul art. 277 lit. k.) din Regulament. Un alt caz
incident în practică se poate ivi atunci când soții s-au adresat instanței de judecată
pentru a declara un divorț amiabil sau pentru a pronunța un divorț din culpă sau
întemeiat pe alte motive. În acest ultim caz, potrivit Codului de procedură civilă,
părțile trebuie să declare că renunță la judecată pentru ca notarul să poată primi
cererea acestora.49

SECȚIUNEA 10. VERIFICAREA EXISTENȚEI CONSIMȚĂMÂNTULUI


VALABIL AL AMBILOR SOȚI ÎN RAPORT DE TOATE CONDIȚIILE DE
ADMISIBILITATE A DIVORȚULUI AMIABIL NOTARIAL

În concordanță cu dispozițiile legale50, numai instanța este în măsură să


verifice existența consimțământului soților în ceea ce privește desfacerea căsătoriei.
Această dispoziție a fost criticată în doctrină, considerându-se că legiuitorul a omis să
menționeze faptul că notarul public, în cadrul procedurii speciale a divorțului amiabil
are îndatorirea de a face această verificare. În lucrarea sa de specialitate, D. Negrilă

46
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 183.
47
Conform art. 99 din Regulament de punere în aplicare a legii notarilor publici și a
activității notariale nr.36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției
nr.710/C/1995*, publicat in Monitorul Oficial nr. 176/8 august 1995: ˝În cadrul
biroului notarial cu mai mulţi notari publici asociaţi, cererea de îndeplinire a unei
proceduri notariale poate fi soluţionată, pentru asigurarea celerităţii, de oricare dintre
notarii publici, în orice fază a soluţionării acesteia, răspunderea îndeplinirii procedurii
aparţinând notarului public care a finalizat-o.˝
48
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 185.
49
Noul Cod Civil – Comentarii, doctrină, jurisprudență, Editura Hamangiu, București, 2012, vol. I,
p.526, pct.17.
50
Conform art. 374 alin. (3) Cod Civil: ˝Instanța este obligată să verifice existența
consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț.˝
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

precizează că această omisiune a redactorului Codului civil poate fi văzută ca fiind o


dilemă. Mai mult, autoarea aduce în discuție o normă care în opinia acesteia
complinește lacuna prezentă în lege, însă doar aparent deoarece art. 376 Cod civil
dispune ca notarul să verifice exprimarea consimțământului, însă după cum
precizează, această dispoziție face referire doar la momentul în care se constată
divorțul și nu la momentul depunerii cererii de divorț. Prin urmare s-a considerat că,
fie este o lacună a legii, fie obligația verificării consimțământului se subînțelege, ca
obligație generală pe care notarul o are în privința tuturor actelor și procedurilor
instrumentate.51
Un alt aspect criticat este situația soțului alienat sau debil mintal, care poate
promova acțiunea de divorț, dacă nu a fost pus sub interdicție. 52 Explicația pentru care
această afirmație a fost declarată ca eronată este aceea că noțiunea de capacitate se
referă nu numai la sensul restrâns, ci și la cel extins, astfel trebuind să fie interpretat
acest aspect și din perspectiva discernământului. ˝Judecând așa, o persoană capabilă
să încheie un act juridic sau să participe la o procedură notarială este numai cea care,
în afara deplinei capacități de exercițiu, are discernământul necesar, poate exprima un
consimțământ valabil și se manifestă din punct de vedere juridic în deplină
concordanță cu voința sa internă.˝53 În practică, singura posibilitate pe care o are la
îndemână notarul public pentru a verifica aceste aspect prezentat anterior este discuția
cu ambii soți.

SECȚIUNEA 11. ASPECTE PRACTICE CU PRIVIRE LA ACORDAREA


TERMENULUI DE REFLECȚIE

Având în vedere detaliile și aspecte juridice menționate anterior, termenul de


reflecție care trebuie acordat soților de către notarul public nu poate fi mai scurt de 30
de zile, însă foarte utile sunt precizările Instrucțiunilor, în acest sens stipulându-se că
acest termen poate fi totuși mai lung, dar fără a depăși 60 de zile calculate de la
înregistrarea cererii în RNECD.54 Așa cum am menționat deja, termenul de 30 de zile
se calculează fără a se socoti ziua depunerii cererii și ziua împlinirii termenului.
O particularitate în acest sens o constituie faptul că există posibilitatea
acordării mai multor termene, dar numai atunci când nu s-a depus raportul de anchetă
psihosocială sau, din motive întemeiate, nu s-a putut audia minorul. Bineînțeles că
amânarea soluționării cauzei este posibilă doar dacă soții solicită expres. În
51
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 191.
52
Noul Cod Civil – ˝Comentarii, doctrină, jurisprudență˝, Editura Hamangiu, București, 2012, vol. I,
p.524, pct. 5.
53
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 192.
54
Conform art. 5 alin. (2) Instrucțiuni: ˝ Termenul care va fi acordat nu va putea fi 
mai scurt de 30 de zile calendaristice, nu va putea fi prelungit prin acordarea unui nou
termen şi se va înscrie de către notar atât pe cererea de divorţ, cât şi în Registrul de
Divorţuri.˝
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

contradicție cu aceste detalii, Legea nr. 36/1995 republicată dispune ca notarul public
să respingă cererea de divorț, în caz de neprezentare și în lipsa unei cereri de
amânare.55 Astfel, s-a considerat că, analizând dispoziția din Regulamentul de aplicare
a legii, rezultă că este posibilă acordarea mai multor termene în toate cazurile,
indiferent dacă există copii minori sau nu.56 În concluzie, se poate acorda un nou
termen pentru constatarea divorțului dacă soții cer acest lucru. Mai mult, o opinie
contrară celor statuate mai sus este considerată exagerată și poate duce la un „blocaj”
în pronunțarea divorțului notarial.
În practică se ivesc mai multe situații cu privire acordarea unui nou termen
pentru pronunțarea divorțului. Astfel este cazul în care ambii soți, la termenul acordat
inițial se prezintă în fața notarului pentru a li se acorda un nou termen sau ipoteza în
care doar unul dintre soți se prezintă pentru a solicita un nou termen pentru faptul că
celălalt soț se află în imposibilitate de a se prezenta, respectiv cazul în care niciunul
dintre soți nu se prezintă la termenul acordat, însă solicită prin o altă cerere acordarea
unui nou termen. 57
Mai mult, s-a admis faptul că nu există numai posibilitatea de a se acorda alt
termen, ci există și posibilitatea de a modifica termenul fixat inițial, în anumite
condiții.

SECȚIUNEA 12. ASPECTE PRACTICE CU PRIVIRE LA STĂRUINȚA ÎN


DIVORȚ

Notarul public, după cum este stipulat în art. 376 Cod civil trebuie să verifice
stăruința în divorț a soților atât cu privire la acordul asupra desfacerii căsătoriei, cât și
asupra alegerii procedurii notariale. Acest aspect este foarte important, notarul fiind
obligat în acest sens.
Practic, notarul public adresează întrebări soților pentru a constata existența
acordului acestora, însă notarul, după cum am mai precizat poate adopta un rol de
consultant. Rolul de consultant se poate concretiza în explicațiile, atenționările sau
lămuririle pe care soții le solicită în ceea ce privește procedura notarială, însă în niciun
caz notarul nu își poate atribui un rol persuasiv care să-i determine pe soți să adopte o
atitudine.

55
În concordanță cu art. 271 din Noul regulament de aplicare a Legii notarilor publici
şi a activităţii notariale nr. 36 /1995, publicat în Monitorul Oficial nr. 479 din 1 august
2013.: ˝ La expirarea termenului prevăzut la alin. (3), în caz de neprezentare a soţilor
şi în lipsa unei cereri de amânare a acestora, notarul public respinge cererea de divorţ
prin încheiere.˝
56
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 233.
57
Idem, p. 235.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

În urma observării voinței părților, notarul trebuie să ia act de aceasta, urmând


a admite divorțul sau a-l respinge. Condiția comună pentru pronunțarea divorțului,
atât de către notar, cât și de către instanță este stăruința în cererea de divorț.58
Pe lângă aceste afirmații s-a mai susținut faptul că dacă unul din soți era lipsit
de discernământ în perioada desfășurării divorțului, dar nu era pus sub interdicție sau
a avut consimțământul viciat prin eroare, dol sau violență, soțul interesat poate cere
anularea divorțului.59 O astfel de acțiune nu este lipsită de interes, pentru că admiterea
ei și anularea divorțului ar da posibilitatea reclamantului să ceară, ulterior, divorțul
din culpa celuilalt soț, cerere care, dacă ar fi admisă, i-ar aduce acestuia beneficii
precum daune-interese, pierderea unor drepturi de către soțul vinovat de divorț,
dreptul la prestația compensatorie. Apoi, dacă unul dintre soți era pus sub interdicție
în perioada divorțului, orice persoană interesată poate cere nulitatea absolută a
cestuia.60

SECȚIUNEA 13. RAPORTUL DE ANCHETĂ PSIHOSOCIALĂ

Raportul de anchetă psihosocială conține informațiile legate de interesul


superior al copilului în ceea ce privește două dintre cele patru cerințe asupra cărora
soții trebuie să se declare a fi de acord și anume exercitarea în comun a autorității
părintești și stabilirea locuinței minorului după divorț.
Cu privire la raportul ce trebuie efectuat în cadrul acestei proceduri s-a afirmat
că dacă raportul de anchetă psihosocială constată că acordul soților referitor la
exercitarea în comun a autorității părintești sau stabilirea locuinței minorului nu este
în interesul acestuia, notarul public trebuie să respingă cererea de divorț și să îndrume
către instanța de judecată.61 Legat de interesul superior al copilului s-a decis în
practică62 faptul că acesta se dovedește a fi un principiu care trebuie avut în vedere ori
de câte ori se dispune o măsură cu privire la copil, întrucât face parte din dreptul la
respectarea vieții de familie, protejat prin art. 8 din Convenția europeană a drepturilor
omului.63
Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie,64 iar
58
I. DELEANU, op cit., vol. I, p. 935.
59
F.A. BAIAS, Comentariul art. 376 Cod civil, în F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
(coord.), op cit., p. 405.
60
Ibidem.
61
F.A. BAIAS, Comentariul art. 376 Cod civil, în F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
(coord.), op cit., p. 405.
62
˝Despărțirea copiilor minori după divorț trebuie dispusă cu mare prudență și numai în situațiile
când interesul superior al acestora o impune.˝(Tribunalul Neamț, s. civ., dec. civ. nr. 345/AC din 11
decembrie 2008, portal.just.ro)
63
M. AVRAM, op. cit, p. 154.
64
Conform art. 264 Cod civil: ˝În procedurile administrative sau judiciare care îl
privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

dispozițiile din această materie sunt aplicabile în cadrul procedurii notariale chiar dacă
acest lucru nu este expres stipulat.
S-a criticat în doctrină faptul că dispozițiile legale nu prevăd detalii legate de
necesitatea ascultării copilului, deși aceasta este obligatorie în toate procedurile
administrative sau judiciare, fiind o lacună a legii, o necorelare cu celelalte prevederi
corespunzătoare din Cod. 65
După cum este reglementat în Codul civil în art. 264, „Orice copil poate cere
să fie ascultat” acest fapt putând fi interpretat în sensul că minorul sub vârsta de 10
ani poate fi și el ascultat, bineînțeles doar la cererea acestuia, neexistând motive
pentru respingerea acestei solicitări.
În legătură cu acest aspect, s-a admis faptul că notarul poate să respingă
cererea, dacă constată, ca urmare a audierii minorului, că acordul părinților nu este în
interesul său.66 S-a statuat că „ideal nu este ca notarul să soluționeze cauza, ci ca
aceasta să fie soluționată cel mai corect și mai favorabil pentru copii.”67 De aceea,
imposibilitatea audierii minorului reprezintă motiv întemeiat pentru ca cererea de
divorț să fie respinsă.68 Unii autori au susținut că acest aspect al respingerii cererii se
poate dovedi a fi excesiv, deoarece rolul notarului este de a lua act de convenția
părților, iar nu de a constata ceva ce contrazice atât această convenție, cât și raportul
de anchetă socială, mai ales că minorul nu este parte în procedura de divorț. 69 Chiar
instanța de judecată poate, după divorț, să dea câștig de cauză convenției soților.

SECȚIUNEA 14. CERTIFICATUL DE DIVORȚ

acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea
competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei. Dreptul
de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie,
potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe
care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor
oricărei decizii care îl privește. Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit
prevederilor alin. (1) şi (2). Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie
motivată. Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu
gradul său de maturitate.˝
65
F.A. BAIAS, Comentariul art. 375 Cod civil, în F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
(coord.), op cit., p. 404.
66
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 283
67
Ibidem.
68
Conform art. 378 alin. (1) Cod civil: ˝Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 375,
ofițerul de stare civilă sau, după caz, notarul public respinge cererea de divorţ.˝
69
I. POPA, A.A. MOISE, ˝Drept notarial. Organizarea activității. Statutul notarului. Proceduri
notariale˝, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 326.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

Momentul eliberării și cel al emiterii certificatului de divorț au fost considerate


de doctrină ca fiind aspecte criticabile tocmai deoarece, după cum am mai menționat
anterior, căsătoria se consideră desfăcută la data eliberării certificatului de divorț.70
Astfel, s-a admis că această dispoziție legală nu este corelată suficient cu
practica ˝disfuncțiunile practice se vor putea rezolva numai dacă textul Codului civil
va primi o altă redactare sau dacă teoria îi va da altă semnificație, mai exactă și mai
corectă.˝ Astfel, unii autori consideră că ar fi fost corect ca data desfacerii căsătoriei
să fi fost legată de un alt moment și anume acela al emiterii certificatului de divorț
pentru că, în practică pot exista decalaje între momentul emiterii și cel al eliberării. 71
Dacă aparent situațiile care se pot ivi în această privință sunt văzute ca fiind
insignifiante, totuși acest moment este de o deosebită importanță deoarece legat de
acesta se produc efectele divorțului, care pot fi nepatrimonial, dar nepatrimoniale.72
Cu privire la momentul în care divorțul devine opozabil terților, art. 387 alin.
(1) Cod civil precizează faptul că: ˝Hotărârea judecătorească prin care s-a pronunțat
divorțul și, după caz, certificatul de divorț prevăzut la art. 375 sunt opozabile față de
terți, în condițiile legii.˝, completându-se această idee în alineatul următor, astfel:
˝Dispozițiile art. 291, 334 și 335 sunt aplicabile în mod corespunzător, inclusiv în
cazul prevăzut la art. 375.˝
Totuși, chiar analizând și trimiterile la care face referire art. 387 s-a statuat
faptul că legea nu distinge în mod exact care este momentul în care divorțul devine
opozabil terților. S-a precizat faptul că certificatul de divorț, și mențiunea făcută pe
baza lui, sunt opozabile terților până la proba contrară. 73 Însă acest aspect, după cum
este notat, face referire la mențiunea divorțului în actul de căsătorie, susținându-se în
doctrină că art. 378 alin. (2) Cod civil trebuie interpretat ca având în vedere doar
opozabilitatea încetării regimului matrimonial, ˝numai că se poate invoca și opinia
potrivit căreia art. 387 alin. (2) Cod civil se aplică și pentru opozabilitatea
divorțului.˝74

SECȚIUNEA 15. RESPINGEREA CERERII DE DIVORȚ

Respingerea cererii de divorț reprezintă o obligație a notarului public în cazul


în care sunt incidente circumstanțele și motivele care impun adoptarea unei astfel de
soluții.
O primă dispoziție în acest sens este redactată în Codul civil, art. 378,
reprezentând baza oricărei încheieri de respingere, apoi tot în această materie avem
dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 36/1995, precum și art. 277 din
70
Conform art. 382 alin. (3) Cod civil: ˝În cazul prevăzut de art. 375, căsătoria este desfăcută pe data
eliberării certificatului de divorț.˝
71
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 313.
72
Idem, p. 315.
73
F.A. BAIAS, Comentariul art. 376 Cod civil, în F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
(coord.), op cit., p. 420.
74
I. POPA, A.A. MOISE, ˝Drept notarial. Organizarea activității. Statutul notarului. Proceduri
notariale˝, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 322.
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

Regulament. Conform acestui ultim articol menționat pot exista 16 situații în care
notarul dispune respingerea cererii de divorț și anume: dacă notarul nu are competența
de a soluționa cererea de divorț, dacă unul din soți este pus sub interdicție, dacă unul
dintre soți nu își poate exprima consimțământul liber și neviciat, dacă la depunerea
cererii de divorț nu sunt prezenți ambii soți, personal sau prin mandatar, dacă unul
dintre soți sau mandatarul refuză să semneze personal cererea, în fața notarului, dacă
refuză să dea declarațiile prevăzute de lege, dacă există neînțelegeri cu privire la
numele de familie ce urmează a fi purtat după divorț, dacă nu prezintă la depunerea
cererii certificatul de căsătorie în original, dacă nu mai există stăruință în divorț sau
atunci când căsătoria a fost desfăcută de o altă autoritate competentă, dacă soții se
împacă, în cazul retragerii cererii de divorț, dacă există neînțelegeri cu privire la
obligațiile părintești sau dacă, înainte de finalizarea procedurii de desfacere a
căsătoriei, unul din soți a decedat.
În practică, însă, se pot ivi mai multe cazuri în care respingerea cererii este
posibilă, pe lângă cele enumerate mai sus. Astfel, potrivit art. 277 din Regulament alte
motive de respingere pot fi: lipsa raportului de anchetă psihosocială, imposibilitatea
audierii minorului sau a identificării soților, sau refuzul de a plăti onorariul.
Nu există cale de atac împotriva refuzului notarului public de a constata
divorțul și a emite certificatul de divorț, conform art. 378 din Codul civil. Inexistența
căii de atac ˝este rațională, deoarece interesul soților – în măsura în care insistă în
divorț - este obținerea desfacerii căsătorie și nu desființarea (într-o procedură potențial
îndelungată) a refuzului notarului, pentru a reveni ulterior tot în fața unuia.˝75
Pe de altă parte, împotriva refuzului abuziv al notarului public există
posibilitatea oricăruia dintre soți să ceară repararea prejudiciului care i-a fost cauzat.
Pierderile suferite în urma acestui refuz pot consta în cheltuielile materiale
determinate de necesitatea de a se adresa instanței sau chiar în daune morale. După
cum s-a stabilit76, este incidentă instituția răspunderii delictuale, impunându-se
îndeplinirea tuturor condițiilor necesare în acest sens, iar instanța competentă nu poate
fi decât instanța de tutelă. Pentru a susține această perspectivă de interpretare a
normelor juridice din această materie sunt menționate cel puțin două argumente: în
primul rând se indică art. 265 care se referă la toate litigiile privind aplicarea
dispozițiilor respective, acesta fiind un conflict determinat de aplicarea dispozițiilor
referitoare la divorț, iar un alt argument este dat de faptul că judecătorul trebuie să
analizeze dacă au fost îndeplinite condițiile pentru desfășurarea procedurii notariale,
s-a aplicat corect legislația referitoare la divorț, competența instanței de tutelă.77

75
F.A. BAIAS, Comentariul art. 378 Cod civil, în F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
(coord.), op cit., p. 407.
76
Idem, p. 408.
77
Ibidem.
CAPITOLUL IV. CONCLUZII

Cu privire la reglementarea juridică a divorțului prin procedură notarială,


având în vedere multitudinea de aspecte criticate pentru lacunele sau omisiunile
regăsite în cuprinsul dispozițiilor legale, consider că modificarea anumitor norme
legale incidente în desfășurarea procedurii notariale de desfacere a căsătoriei s-ar
dovedi utilă, la fel cum s-a dovedit a fi favorabilă modificarea condițiilor în care
divorțul putea fi solicitat de către soți sau chiar introducerea în sine a acestei inovații
care oferă posibilitatea desfacerii căsătoriei pe cale amiabilă, la notarul public.
Pornind de la prima omisiune a legiuitorului observată de doctrină și anume
lipsa unei definiții legale a noțiunii de familie, nu putem fi de acord cu ideea că
tocmai această lacună a determinat neapărat o criză în ceea ce privește destrămarea
căsătoriei. Fără a subestima însemnătatea pe care o are definirea sau precizarea
sensului unui concept sau a unei noțiuni, ar fi potrivit să susținem perspectiva
sociologiei, ca știință care studiază instituția familiei deoarece cauza destabilizării este
privită ca fiind declanșată de ieșirea familiei nucleare de sub exigențele familiei
extinse, „neputând face față vieții sociale”78 după cum am precizat în cuprinsul
lucrării, mai exact în cadrul secțiunii 2 din capitolul III, explicație pe care o găsim a fi
mult mai coerentă în ceea ce privește dilema ˝crizei familiale˝.
Argumentele susținute în favoarea modificărilor ce au fost aduse instituției
divorțului sunt destul de rezonabile pentru a ajunge la ideea că societatea, aflându-se
într-o continuă schimbare, are nevoie de actualizări ale conceptelor și principiilor
adoptate în perioadele anterioare.
După cum am menționat și în secțiunea anterioară, lipsa de contradictorialitate
din cadrul procedurii notariale este considerată ca fiind o modalitate alternativă
convenabilă de a concilia disputele sau conflictele dintre indivizi, scutindu-i pe aceștia
de ˝piedicile unor divorțuri lungi și costisitoare˝, deoarece cuplurile acceptă în acest
fel mult mai ușor să încheie o căsătorie; iar pentru că legiuitorul a trebuit să răspundă
la situațiile concrete existente în societate, pe care nu le putea ignora, a modificat
aspecte majore ale instituției divorțului în așa fel încât concepția contractualistă
asupra căsătoriei să nu permită posibilitatea transformării unei comuniuni liber
consimțite într-una una forțată.
Pe de altă parte, un alt aspect juridic, mult mai practic, care a fost evidențiat
face referire la faptul că instanța trebuie să verifice ca fiecare soț să fi exprimat un
consimțământ neviciat.79 De aici pornind, din cauză că legiuitorul a redactat textul de
lege menționând doar instanța ca fiind instituția care are rolul de a verifica existența
consimțământului s-a dat posibilitatea aducerii unor critici asupra acestei exprimări
susținându-se că ar fi insuficientă, deficitară în sensul indicării unui proceduri exacte
în ceea ce privește varianta divorțului pe cale extrajudiciară, la notar, neprecizând

78
Daniela NEGRILĂ, op. cit., p. 15.
79
Conform art. 374 alin. (3) Cod Civil: ˝Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului
liber şi neviciat al fiecărui soţ.˝
faptul că notarul public este agentul instrumentator care deține îndatorirea de a face
această verificare.
Reproșabil s-a admis a fi și faptul că legea nu distinge precis care este
momentul în care divorțul devine opozabil terților. Această particularitate este
indispensabil a fi clarificată deoarece s-a admis că nu este corelată suficient cu
practica: ˝disfuncțiunile practice se vor putea rezolva numai dacă textul Codului civil
va primi o altă redactare sau dacă teoria îi va da altă semnificație, mai exactă și mai
corectă.˝ Astfel, s-a susținut că ar fi fost corect ca data desfacerii căsătoriei să fi fost
legată de un alt moment și anume acela al emiterii certificatului de divorț pentru că, în
practică pot exista decalaje între momentul emiterii și cel al eliberării. 80 Mai mult,
acest moment prezintă o deosebită importanță deoarece legat de acesta se analizează
efectele patrimoniale și nepatrimoniale ale divorțului.
O altă remarcă se regăsește în obligația instituită în cuprinsul art. 264 Cod
81
civil , dovadă că textele legale nu îndeplinesc cerințele indispensabile pentru a fi puse
în aplicare prin intermediul mijloacelor și metodelor impuse, așadar, faptul că
dispozițiile legale nu prevăd detalii legate de necesitatea ascultării copilului, element
obligatoriu în procedurile administrative sau judiciare, reprezintă o altă lacună
legislativă.82
Prin urmare trebuie evidențiată necesitatea elaborării și verificării cu
rigurozitate a dispozițiilor legale care există în materia divorțului desfășurat amiabil
prin procedura notarială.
În ceea ce privește soluțiile pe care le poate adopta notarul public ca agent
instrumentator al procedurii notariale de desfacere a căsătoriei, după cum este
prevăzut în textele legale, notarul public este în măsură să pronunțe admiterea sau
respingerea cererii de divorț83.

80
D. NEGRILĂ, op. cit, p. 314.
81
Conform art. 264 Cod civil: ˝ În procedurile administrative sau judiciare care îl
privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate
acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea
competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei. Dreptul
de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie,
potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe
care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor
oricărei decizii care îl priveşte. Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit
prevederilor alin. (1) şi (2). Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie
motivată. Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu
gradul său de maturitate.˝
82
F.A. BAIAS, Comentariul art. 375 Cod civil, în F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
(coord.), op cit., p. 404.
Admiterea cererii de divorț este dispusă în urma unor verificări84 pe care
notarul public are îndatorirea să le facă. Înainte de a pronunța admiterea cererii de
divorț, notarul public, după cum este stipulat trebuie să constate desfacerea căsătoriei,
dispunând eliberarea certificatului de divorț prin intermediul unei încheieri de
admitere a cererii de divorț pe care o emite în momentul în care condițiile solicitate
sunt considerate a fi îndeplinite.
În această materie, criticabil a fost socotit modelul existent pentru încheierea
de admitere a cererii de divorț instituit în cadrul normelor legale, afirmându-se faptul
că este „mult prea succint pentru a face față nevoilor practice și pentru a consemna
îndeplinirea tutor prevederilor legale.”85
Suntem de părere că atât timp cât în cuprinsul modelului oferit de lege nu
există, de exemplu, spații alocate înțelegerii soților cu privire la copiii minori sau
pentru notarea altor detalii esențiale pentru desfășurarea corectă a procedurii notariale,
modelul se dovedește într-adevăr a fi mult prea succint 86, insuficient, pentru a face
față nevoilor practice și pentru a consemna îndeplinirea tuturor prevederilor legale. În
această privință se ivește o confuzie în practică, punându-se întrebarea dacă modelul
83
Conform art. 137 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale: ˝ În cadrul
procedurii notariale de divorț, notarul public pronunța una dintre următoarele soluții: a) admiterea
cererii de divorț; în acest caz, notarul public emite încheierea de admitere a cererii de divorț și
eliberează certificatul de divorț; b) respingerea cererii de divorț; în acest caz, notarul public emite
încheierea de respingere a cererii de divorț.˝
84
Conform art. 6 din Instrucțiunile privind divorțul la notar:˝(1) La termenul fixat notarul public va
verifica: a) daca ambii soti sunt prezenti personal; b) daca sotii staruie in cererea de divort; c) daca
sunt de acord  cu numele pe care acestia il vor purta dupa divort; d) daca isi mentin celelalte declaratii
date cu ocazia depunerii cererii de divort; e) daca acestia isi pot exprima consimtamantul liber si
neviciat; f) daca niciunul din soti nu este pus sub interdictie; g) daca pana la termenul fixat nu a
intervenit nasterea sau adoptia unui copil.
(2) In cazul in care in urma verificarii notarul constata ca sunt indeplinite cumulativ conditiile de mai
sus, va proceda la intocmirea incheierii de admitere a cererii de divort, al carei model este prevazut in
anexa nr.35 la Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, prin care va constata desfacerea
casatoriei si va dispune eliberarea certificatului de divort. Incheierea de admitere a cererii de divort va
fi semnata de ambii soti, de notarul public si dupa caz de interpret. (3)In situatia in care in urma
verificarii notarul constata ca au intervenit elemente noi care duc la neindeplinirea cumulativa a
conditiilor de mai sus acesta va proceda la intocmirea incheierii de respingere al carei model este
prevazut in anexa nr.36 la Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995, prin care va dispune
respingerea cererii de divort. Incheierea de respingere se va transmite in aceeasi zi, in format
electronic (prin e-mail), administratorului RNECD pentru a face mentiunile corespunzatoare in RNECD.
˝
85
A se vedea D. NEGRILĂ, op. cit, p. 295.
86
A se vedea D. NEGRILĂ, op. cit, p. 296.
implementat trebuie respectat cuvânt cu cuvânt sau adaptat la fiecare caz în parte. 87
Prin urmare, având în vedere importanța acestei încheieri care reiese din forța
probantă pe care trebuie să o primească, deoarece cuprinde constatările personale ale
notarului și declarațiile exacte ale soților, modelul oferit de lege trebuie să poată fi
completat pentru a stabili cât mai concis detaliile ce interesează. Mai mult, pe baza
acestei încheieri de admitere se emite certificatul de divorț, după ce se obține numărul
certificatului de divorț din Registrul Unic al Certificatelor de Divorț, moment în care
căsătoria este considerată a fi desfăcută, iar cauza soluționată.
Referitor la respingerea cererii de divorț, normele legale reglementate în acest
sens dispun cazurile în care notarul public este obligat să respingă cererea de divorț.
Din cauza faptului că, după cum s-a statuat nu există dispoziții legale concrete care să
indice procedura respingerii cererii de divorț88, suntem de părere că este cuvenită o
examinare asupra acestor lacune regăsite frecvent. Tocmai din această cauză se
impune analizarea și stabilirea unui cadru legislativ potrivit în acest sens.
În practică, în multe dintre cazurile în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru
ca procedura notarială a divorțului să se desfășoare, s-a declarat că ˝neajunsurile se
pot corecta˝, soții având posibilitatea de a se prezenta la o altă dată, la același birou
notarial sau la altul, în măsura în care de acea dată ar putea îndeplini cerințele impuse.
89

Prin urmare, având în vedere aspectele juridice menționate anterior în cadrul


lucrării, consider că normele de drept aplicabile situației de fapt prezentate în prima
parte a lucrării se află în concordanță cu particularitățile cazului respectiv. Totuși însă,
ceea ce face ca anumite elemente din dispozițiile legale aplicabile procedurii notariale
să fie discutabile este tocmai dificultatea de interpretare și de aplicare a normelor
reglementate în această materie, norme care decurg din omisiunile sau lacunele
legislației, nefiind acoperite toate situațiile care se pot ivi în practică.
Întrucât s-au regăsit anumite aspecte asupra cărora s-au adus critici, în
practică, chiar și în speța prezentată în cuprinsul lucrării ar fi putut exista posibilitatea
de a se ajunge la anumite confuzii, greutate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor
legale asupra particularităților determinate de situația de fapt. După cum am
menționat, notarul public, ca agent instrumentator al acestei proceduri de desfacere a
căsătoriei trebuie să îndeplinească și un rol consultativ, clarificând soților în detaliu
toate consecințele care reies din exteriorizarea voinței acestora. Pregătirea juridică
superioară a notarului public oferă garanții în ceea ce privește soluționarea corectă a
situațiilor ce se ivesc, a cererilor solicitate.
În speță, notarul public a acționat în mod just, interpretând textele legale încât
desfacerea căsătoriei să se încadreze în noțiunea de divorț - remediu, amiabil. Acest

87
Idem, p. 297.
88
Idem, p. 333.
89
Idem, p. 336.: ˝(...) dacă soții nu dețin certificatul de căsătorie în original, se pot prezenta într-o altă
zi și pot prezenta acest document, cererea fiindu-le de această dată acceptată. Aceeași soluție există
și atunci când unul dintre soți se află sub influența băuturilor alcoolice, neputând exprima un
consimțământ valabil, dar numai temporar, urmând ca, într-o ulterioară prezentare, să nu se mai afle
în această stare de natură a-i afecta consimțământul.˝
fapt a fost materializat prin intermediul instituțiilor reglementate în acest sens și
anume prin cerințele impuse de normele legale, a căror aplicare a fost respectată de
către notarul public. Astfel, s-a urmărit în mod corect ca soții să fie prezenți personal
la biroul notarului public, identitatea acestora fiind stabilită folosindu-se de mijloacele
pe care legea le pune la dispoziție, capacitatea de exercițiu a fost verificată, la fel și
faptul că soții și-au exprimat voința în mod valabil, fiind atestată existența unui
consimțământ liber și neviciat al acestora, toate aceste aspecte fiind susținute de
declarațiile încheiate în acest sens. Mai mult, pentru a putea continua desfășurarea
procedurii notariale de desfacere a căsătoriei, notarul public a verificat acordul soților
cu privire la divorț și la constatarea lui prin intermediul acestui tip de procedură, încă
odată la momentul în care aceștia au declarat că stăruie în voința de a desface
căsătoria, termenul de reflecție fiind un alt mijloc prin care divorțul a fost analizat cu
seriozitate din prisma efectelor pe care le produce. Pe lângă aceste cerințe complinite,
soții s-au înțeles și în privința numelui de familie pe care urma să-l poarte fiecare,
după divorț.
În afara acestor instituții, alte mijloace folosite de către notarul public în speță
pentru a se asigura că soții îndeplinesc toate condițiile impuse de lege pentru a divorța
se referă la verificarea raportului de anchetă psihosocială și la ascultarea minorului în
vârstă de 10 ani, aceste două aspecte contribuind la garantarea unei juste aprecieri
chiar și în ceea ce privește aprecierea principiului interesului superior al copilului.
Prin urmare, considerăm că notarul public, în speță a instrumentat toată
procedura cu exactitate, respectând cerințele riguroase impuse prin dispozițiile legale,
așa cum este firesc, chiar dacă această alternativă de desfacere a căsătoriei a fost
privită mult timp ca fiind mult prea facilă dând posibilitatea să existe instabilitate prin
destabilizarea familiei sau chiar fiind abuzivă prin lipsa unor verificări precise asupra
situației de fapt.

BIBLIOGRAFIE

Codul civil. Codul de procedura civila. Actualizat 22 ianuarie 2018, Editura


Hamangiu, 2018.
Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 și legislație conexă,
Editura Universul Juridic, 2015.
Instrucțiuni privind îndeplinirea procedurii divorțului de către notarii publici aprobate
în baza Hotărârii Biroului Executiv al Consiliului UNNPR nr. 15/2011
Adina R. MOTICA , Dreptul civil al familiei , Raporturile nepatrimoniale , Curs
teoretic si practic , Editura Universul Juridic, București, 2018.

Daniela NEGRILĂ, Divorțul prin procedură notarială: Studii teoretice și practice,


Editura Universul Juridic, 2014.
Oana GHIȚĂ, Roxana Gabriela ALBĂSTROIU,˝Dreptul familiei. Regimuri
matrimoniale. Sinteze. Teste grilă˝, Editura Hamangiu, 2013
Marieta AVRAM, Drept civil - Familia, Editura Hamangiu, București, 2013.
I. P. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Editura All, București, 1995.
I.D. ROMOȘAN, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2012.
M. CANTACUZINO, Elementele dreptului civil, Editura Casa Românească,
București, 1921.
T. BODOAȘCĂ, ‘Contribuții la studiul regimului juridic al divorțului prin acordul
soților’, în C. Munteanu (coord.), In Honorem Alexandru Bacaci și Ovidiu
Ungureanu, Editura Universul Juridic, București, 2012.
I. POPA, A.A. MOISE, ‘Drept notarial. Organizarea activității. Statutul notarului.
Proceduri notariale’, Editura Universul Juridic, București, 2013.
Noul Cod Civil. Comentariu pe articole/ coord.: Flavius-Antoniu Baias, Eugen
Chelaru, Ioan Macovei; Gheorghe Piperea, ..., Editura CH. BECK, București, 2012.
G. BOROI, C.A. ANGHELESCU, Curs de drept civil. Partea generală, Editura
Hamangiu, București, 2012.

SURSE ÎN FORMAT ELECTRONIC


www.legestart.ro
www.uniuneanotarilor.ro
www.just.ro - site-ul web al Ministerului Justiției

CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................................1
CAPITOLUL I. PREZENTAREA STĂRII DE FAPT.........................................................3
CAPITOLUL II. ANALIZA ASPECTELOR JURIDICE ALE CAZULUI, A
PROBLEMEI DE DREPT ȘI A NORMELOR JURIDICE APLICABILE.......................7
Secțiunea 1. Competența.............................................................................................................7
Secțiunea 2. Înregistrarea în evidențele biroului notarial a dosarului de
divorț………………………………………………………………………….. 8
Secțiunea 3. Formalitățile ulterioare depunerii cererii de divorț. Înregistrarea cererii în
Registrul de divorțuri și în Opisul registrului de divorțuri.......................................................10
Secțiunea 4. Procedura specială în cazul soților din conviețuirea cărora au rezultat
copii minori...............................................................................................................................11
Secțiunea 5. Soluționarea cererii de divorț...............................................................................11
5.1. Prezentarea personală a soților în fața notarului public..............................................11
5.2. Locul desfășurării ședinței............................................................................................11
5.3. Verificarea identității soților.........................................................................................12
5.4. Verificarea capacității de exercițiu a soților.................................................................12
5.5. Verificarea consimțământului valabil al soților...........................................................12
5.6. Verificarea condițiilor esențiale pentru continuarea procedurii divorțului
amiabil..................................................................................................................................12
5.7. Raportul de anchetă psihosocială.................................................................................13
5.8. Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani..................................................13
5.9. Amânarea termenului de soluționare............................................................................14
5.10. Admiterea cererii de divorț.........................................................................................14
5.11. Obținerea numărului din Registrul Unic al Certificatelor de Divorț..........................14
5.12. Respingerea cererii de divorț......................................................................................15
CAPITOULUL III. PREZENTAREA CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU..........................17
Secțiunea 1. Opinii de drept comparat......................................................................................17
Secțiunea 2. Opiniile din doctrina română................................................................................17
2.1. Considerații generale....................................................................................................17
2.2. Divorțul în lumina Codului civil de la 1864..................................................................30
2.3. Divorțul în lumina Codului civil din 2009....................................................................31
Secțiunea 3. Caracteristicile divorțului notarial prin acordul soților........................................21
Secțiunea 4. Comparație între modalitățile de divorț amiabil..................................................23
Secțiunea 5. Competența constatării divorțului prin procedură notarială.................................24
Secțiunea 6. Posibilitatea reprezentării prin mandatar a soților la depunerea
cererii de divorț.......................................................................................................................25
Secțiunea 7. Semnarea cererii de desfacere a căsătoriei...........................................................26
Secțiunea 8. Legea aplicabilă divorțului...................................................................................27
Secțiunea 9. Verificarea faptului dacă soții s-au adresat altei autorități pentru a se
constata divorțul........................................................................................................................28
Secțiunea 10. Verificarea existenței consimțământului valabil al ambilor soți în raport
de toate condițiile de admisibilitate a divorțului amiabil notarial............................................29
Secțiunea 11. Aspecte practice cu privire la acordarea termenului de reflecție.......................30
Secțiunea 12. Aspecte practice cu privire la stăruința în divorț................................................31
Secțiunea 13. Raportul de anchetă psihosocială.......................................................................31
Secțiunea 14. Certificatul de divorț..........................................................................................33
Secțiunea 15. Respingerea cererii de divorț..............................................................................33
CAPITOLUL IV. CONCLUZII............................................................................................35