Pentru a acoperi toate situațiile care pot apărea în practică, legea a reglementat

trei modalități sub care se poate desfășura desfacerea căsătoriei prin acordul
soților.

În primul rând există varianta divorțului pe cale administrativă, care se adresează acelor persoane
care au ca obiectiv principal desfacerea căsătoriei, nefiind implicați copii minori

În al doilea rând există varianta divorțului prin procedură notarială care se adresează oricărui
cuplu, atât cel fără copii cât și cel în urma căruia au rezultat copii minori. În cadrul acestui tip de
divorț părțile, prin acordul lor bilateral, pot să reglementeze toate aspectele pe care le implică
desfacerea căsătoriei, atât cele ale divorțului ca atare cât și cele referitoare la copii sau la
chestiunile patrimoniale.

În ultimul rând există varianta divorțului pe cale judiciară care se adresează acelor persoane care,
deși sunt de acord cu desfacerea căsătoriei, nu-și pot soluționa la fel de amiabil celelalte
chestiuni pe care divorțul le implică, respectiv problemele legate de numele de familie purtat
ulterior, la copiii minori sau la împărțirea bunurilor comune.

Dacă ar trebui să facem o ierarhie, din punct de vedere al spectrului pe care îl acoperă, atunci
putem spune că procedura administrativă a divorţului este cea mai simplă, cu cea mai redusă arie
de acoperire, procedura notarială este de un nivel mediu, folosirea sa fiind condiţionată de
existenţa acordului între soţi cu privire la desfacerea căsătoriei şi la aspecteşe accesorii acesteia,
iar procedura judiciară este cea mai complexă, fiind accesibilă oricând, oricăror cupluri, chiar şi
celor între care nu există decât un acord minimal, reyumat numai la desfacerea căsătoriei.

Toate aceste variante de divorț au în comun mai multe aspecte și se diferențiază, deasemenea,
din mai multe puncte de vedere.

1. Din punct de vedere al caracterului procedurii urmate, divorțul în fața ofițerului de stare
civilă reprezintă o procedură administrativă, divorțul în fața notarului public reprezintă o
procedură notarială, iar divorțul în fața instanței reprezintă o procedură judiciară.
2. Din punct de vedere al confidențialității, primele două proceduri, cea administrativă si
cea notarială, sunt confidențiale, ele desfășurându-se în fața agentului instrumentator
îndreptățit de lege, în timp ce procedura judiciară se desfășoară în ședința publică, în sala
de judecată.
3. Primele două proceduri, cea administrativă și cea notarială, presupun completarea și
semnarea unei cereri de divorț de către ambii soți, în timp ce procedura judiciară poate fi
inițiată și prin depunerea cererii de către unul dintre soți, celălalt având numai obligația
de a o accepta.
4. În procedura administrativă soții trebuie să fie prezenți personal, atât la depunerea cererii
cât și la termenul acordat, în procedura notarială se admite reprezentarea, dar numai la
momentul depunerii cererii nu și la termenul acordat pentru constatarea divorțului, iar în
procedura judiciară se admite reprezentarea în orice moment, cu condiția ca mandatarul
să fie împuternicit pe baza unei procuri autentice.
5. Prin procedura administrativă nu pot divorța soții care au copii minori, născuți din
căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, în timp ce prin celelalte două proceduri, cea
 notarială și cea judiciară, pot divorța atât cuplurile cu copii minori cât și cele fără copii
minori.
6. În toate cele trei tipuri de divorț amiabil trebuie să existe acordul soților cu privire la
desfacerea căsătoriei.
7. În cadrul primelor două proceduri, cea administrativă și cea notarială, este obligatoriu să
existe acordul soților cu privire la numele de familie pe care îl va păurta fiecare după
divorț, în timp ce în cazul procedurii judiciare nu este obligatoriu un astfel de acord, în
lipsa înțelegerii părților fiind abilitată să decidă instanța.
8. În cadrul procedurii notariale este necesar ca soții să fie de acord cu privire la aspectele
legate de copiii minori, dacă aceștia există, în timp ce în cadrul procedurii judiciare
instanța poate decide și în lipsa unui acord al părinților.
9. În cadrul primelor două proceduri se eliberează un certificat de divorț iar în cadrul
procedurii judiciare se eliberează o sentință referitoare la divorț.
10. Certificatul de divorț este definitiv, căsătoria fiind considerată desfăcută la data eliberării
acestuia. Hotărârea judecătorească este definitivă cu privire la divorț dar este supusă
căilor de atac în legătură cu aspectele accesorii desfacerii căsătoriei pe care le-a decis
instanța, în lipsa acordului soților.
11. Procedura administrativă se limitează numai la divorț, în timp ce pe calea celorlalte două
proceduri se pot soluționa și aspectele accesorii desfacerii căsătoriei (referitoare la
efectele divorțului cu privire la copiii minori sau la chestiunile patrimoniale dintre foștii
soți).
12. Procedura administrativă și cea notarială se finalizează de regulă la primul termen acordat
pentru constatarea divorțului, în timp ce procedura judiciară poate presupune, după caz,
mai multe termene.
13. Primele două proceduri nu presupun prezentarea de probe sau martori, în timp ce
procedura judiciară poate implica, după caz, existența probelor.
14. Din punct de vedere al costurilor, procedura administrativă are, în principiu, cele mai
reduse costuri, acestea crescând în cazul celorlate proceduri, în funcţie de complexitatea
cauzei.
15. Procedura administrativă și cea notarială sunt de competența ofițerului de stare civilă sau
a notarului de la locul căsătoriei sau a ultimei locuințe comune a soților, în timp ce
procedura judiciară a divorțului are ca și punct de reper numai ultima locuință comună a
soților.

Mai multe informații puteți găsi în cartea Divorțul prin procedură notarială , apărută la
Universul Juridic, autor Daniela Negrilă.