INTRODUCERE

Pentru desfãşurarea operaţiilor specifice activitǎţii de exploatare este necesar ca

întreprinderea sǎ intre în relaţii cu diverse persoane fizice şi juridice (cunoscute sub denumirea
genericǎ de „terţi”), cum sunt: furnizorii, clienţii, personalul, organismele de asigurǎri şi
protecţie socialǎ, bugetul statului, unitǎţile din cadrul grupului, asociaţii, diverşi debitori şi
creditori.
Contabilitatea, prin funcţiile pe care le îndeplineşte, ajutã la adoptarea celor mai bune
decizii de cãtre utilizatorii de informaţii contabile, iar unul dintre domeniile în care deciziile
trebuie sa fie cât mai optime este reprezentat de contabilitatea şi gestiunea datoriilor
cormerciale.
Acest studiu destinat analizei datoriilor comerciale începe, în primul capitol, cu
definirea conceptului de datorie, sunt prezentate obiectivele contabilitaţii şi gestiunii datoriilor
comerciale, precum şi evaluarea acestora, iar în finalul acestui capitol sunt caracterizate relaţiile
cu furnizorii.
Cadrul organizatoric al studiului îl reprezintã o societate comercialã din domeniul
service-ului auto, respectiv S.C. PRETTY CAR- SERVICE AUTO S.R.L. X.
Caracteristicile tehnologice, organizatorice, economice şi financiare ale întreprinderii
cuprinse în studiu şi modul cum acestea influenţeaza obiectivele şi organizarea contabilitaţii, cu
trimitere expresã la contabilitatea datoriilor comerciale, constituie conţinutul capitolului al II-lea
al lucrării.
Capitolul al III-lea intitulat "Contabilitatea şi gestiunea datoriilor comerciale la S.C.
PRETTY CAR- SERVICE AUTO S.R.L." reprezintã substanţa principală a lucrãrii. Aici sunt
supuse analizei problemele esenţiale ale organizării şi conducerii contabilităţii, respectiv,
purtãtorii primari de informaţii, sistemul de conturi utilizat şi reflectarea, în contabilitate a
operaţiilor privind datoriile comerciale.
Ultimul capitol abordează problematica referitoare la valorificarea informaţiei contabile
pe calea analizei economico-financiare.
În încheierea lucrãrii sunt prezentate concluziile reţinute în urma studiului
întreprinderii.
 CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND
CONTABILITATEA DATORIILOR COMERCIALE

Relaţiile care se stabilesc între unitate şi partenerii comerciali se concretizeazǎ în

raporturi economico-juridice, cunoscute sub denumirea generalã de „datorii şi creanţe”. Datoritǎ
impactului pe care îl au datoriile şi creanţele asupra mǎrimii şi structurii patrimoniului,
contabilitatea relaţiilor cu terţii deţine locul central în sistemul contabil al fiecǎrei unitǎţi.
Informaţiile furnizate de aceastǎ componentǎ a contabilitǎţii financiare sunt utile, în egalã
mǎsura, conducerii entitǎţii şi terţilor cu care aceasta intrǎ în relaţii.
Contabilitatea terţilor asigurǎ evidenţa datoriilor şi creanţelor entitǎţii în relaţiile
acesteia cu furnizorii, clienţii, personalul, asigurǎrile sociale, bugetul statului, entitǎţile afiliate,
asociaţii sau acţionarii, debitorii şi creditorii diverşi1.
Potrivit OMFP 1804/2014 din Legea contabilitãţii republicată, modificată şi completată
prin Ordonanţa Guvernului nr. 61 /2001, contabilitatea furnizorilor şi a datoriilor se ţine pe
categorii, precum şi pe fiecare persoană juridică în parte. Astfel, în contabilitatea analitică,
funizorii se grupeazã în interni şi externi, iar în cadrul acestora, pe termene de platã.
Pe parcursul realizării obiectivelor se urmareşte permanent respectarea principiului
necompensãrii. Aşa cum nu este admisã compensarea posturilor de cheltuieli cu cele de venituri,
nu este admisă nici compensarea între creanţe şi datorii, ele apar distinct în conturile
întreprinderii, în acest fel se respectă cerinţa de imagine fidela a întreprinderii.

1.1. Delimitãri şi structuri privind datoriile comerciale

Datoriile generate de relaţiile entitǎţii cu persoanele fizice şi juridice din afara ei,
precum şi cu persoanele fizice din interior sunt reflectate în principal prin intermediul clasei a 4-
a „Conturi cu terţi”. Cu ajutorul conturilor din aceastǎ clasǎ nu sunt evidenţiate însǎ creanţele şi
obligaţiile generate de acordǎri şi primiri de împrumuturi şi nici drepturile provenind din
deţinerea titlurilor imobilizate.
Prin noţiunea de „datorie” se desemneazǎ „o obligaţie a întreprinderii ce decurge din
evenimente trecute şi prin decontarea cãreia se aşteaptã sã rezulte o ieşire de resurse care
încorporeazã beneficii economice”2. Rezultǎ cǎ „datoriile exprimǎ acele capitaluri furnizate
1
Reglementǎri contabile confome cu directivele europene,Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008, pag.61
2
Standardele Internaţionale de Raportare Financiarã, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2007.
temporar de cǎtre terţi pentru care firma beneficiarǎ (debitoare) trebuie sǎ acorde o
contraprestaţie sau un echivalent valoric.”3 . În practicǎ, o entitate poate înregistra datorii faţǎ de
toate categoriile de terţi cu care aceasta intrǎ în relaţii.
Datoriile pot fi grupate dupǎ criterii comune, mai utilizate fiind:4

Tabelul nr. 1.1. Clasificarea datoriilor

Nr. Criteriu de clasificare a
Crt. datoriilor
1 Dupǎ natura operaţiilor
care stau la originea lor:
2 Dupǎ conţinutul lor
economic:
3 Dupǎ perioada de timp în
care se deconteazǎ:
Sursa: Voica, V., Contabilitatea financiarǎ a agenţilor economici, 1996, p.227.
Tipuri de datorii
- datorii comerciale generate de aprovizionǎri de bunuri,
lucrãri şi servicii sau din avansuri primite;
- datorii salariale;
- datorii sociale;
- datorii fiscale generate de impozite, taxe, contribuţii şi
vǎrsǎminte datorate;
- datorii financiare (altele decât primiri de împrumuturi);
- datorii faţǎ de furnizori provenind din cumpǎrǎri cu
decontare ulterioarǎ;
- datorii faţǎ de furnizori provenind din cumpǎrǎri cu
decontare ulterioarǎ prin intermediul efectelor de comerţ;
- datorii faţǎ de clienţi din primiri de avansuri şi aconturi,
precum şi din operaţii realizate cu ambalaje care circulǎ pe
sistemul restituirii;
- datorii faţǎ de salariaţi;
- datorii faţǎ de organismele de asigurǎri şi protecţie
socialǎ;
- datorii faţǎ de buget sau organisme specializate;
- datorii faţǎ de asociaţi şi unitǎţi din cadrul grupului;
- datorii faţǎ de alte persoane fizice sau juridice.
- datorii pe termen lung;
- datorii pe termen mediu;
- datorii pe termen scurt (curente)

3
Horomnea, E., Tratat de contabilitate. Teorii, concepte, principii, standarde, aplicaţii, Vol. I, Ed. Sedcom Libris,
Iaşi, 2001, p.147
4
Voica, V., Contabilitatea financiarǎ a agenţilor economici, Ed. C.M.C.F.P.P., Bucureşti, 1996, p.227.
 O datorie este clasificatã ca datorie curentã atunci când5:
(a) se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii;
(b) este deţinută în primul rând în scopul de a fi tranzacţionată;
(c) este exigibilă în termen de douăsprezece luni după data bilanţului; sau
(d) entitatea nu are un drept necondiţionat de a amâna decontarea datoriei pentru cel puţin
douăsprezece luni după data bilanţului.

1.2. Obiectivele contabilitǎţii datoriilor comerciale

Varietatea activitãţilor desfãşurate în unitãţile economice, impune contabilitãţii

rezolvarea problemelor în spiritul cerinţelor pieţei .
Principiul continuitãţii activitãţii întreprinderii poate fi asigurat numai în situaţia
realizãrii echilibrului financiar dintre venituri şi cheltuieli, dintre încasãri şi plãţi.
Realizarea acestui echilibru presupune controlarea permanentã a capacitãţii de platã a
unitãţii, a autonomiei financiare. Pentru a putea organiza un control eficient în acest sens,
contabilitatea datoriilor comerciale are ca obiective6:
a) cunoaşterea în orice moment a nivelului creanţelor şi datoriilor agentului economic ce
derivã din relaţiile comerciale cu alte unitãţi;
b) urmãrirea încasãrii la timp a sumelor de la clienţi şi debitori, precum şi achitarea la
termen a datoriilor faţã de furnizori, creditori;
c) soluţionarea corectã şi în termen legal a decontãrilor din operaţii în curs de clarificare;
d) soluţionarea corectã a deprecierilor constatate asupra datoriilor, precum şi a creşterii
valorii acestora.
Pe parcursul realizãrii obiectivelor, se urmãreşte permanent respectarea principiului
necompensãrii. Aşa cum nu este admisã compensarea posturilor de cheltuieli cu cele de venituri,
nu este admisã nici compensarea între creanţe şi datorii, ele apar distinct în conturile
întreprinderii, în acest fel se respectã cerinţa de imagine fidelã a întreprinderii. Excepţie de la
aceastã situaţie, sunt situaţiile în care existã un acord scris (proces verbal de compensare),
datoriile referitoare la acelaşi furnizor7.

5
Standardul Internaţional de Contabilitate 1 (IAS 1)- Prezentarea situaţiilor financiare.
6
Toma, C., Contabilitate financiarã, Ed. Tipo, Moldova, Iaşi, 2011, pag. 204
7
Reglementări contabile pentru agenţii economici, Ministerul Finanţelor, Editura Economică, Bucureşti, 2002,
p. 39-40.
 Organizarea contabilitãţii în relaţiile comerciale este condiţionatã de mai mulţi factori ,
dintre care amintim8:
 natura relaţiilor de decontare;
 formele de decontare;
 instrumentele de decontare;
 sistemul de creditare;
 regimul reducerilor şi momentul acordãrii lor.
În organizarea contabilitãţii privind datoriile şi creanţele comerciale, trebuie sã se tinã
seama de factorii amintiţi şi în funcţie de aceştia, se va stabili fluxul informaţional (documentele
şi circulaţia lor) precum şi conturile în care se vor reflecta operaţiunile respective.

1.3. Recunoaşterea şi evaluarea datoriilor

O datorie este recunoscută în bilanţ în momentul în care este probabil că o ieşire de

resurse, purtătoare de beneficii economice, va rezulta din lichidarea unei obligaţii prezente, iar
valoarea la care se va realiza această lichidare, poate fi evaluată în mod credibil. Conform
Standardelor Internaţionale de Contabilitate, creanţele şi datoriile comerciale sunt posturi
recomandate sã aparã în structura bilanţului minimal9.
În practică obligaţiile rezultate din contracte în care nu s-au respectat încă obligaţiile
contractuale (datoriile pentru stocuri comandate, dar neprimite încă) nu sunt, în general,
recunoscute ca datorii în situaţiile financiare10.
Criteriile de recunoaştere a datoriilor comerciale sunt reglementate, de asemenea, de
Standardele Internaţionale de Contabilitate11.
Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea lor nominală.
Potrivit regulilor aplicabile entitǎţilor autohtone, evaluarea datoriilor se realizeazǎ
similar celorlalte elemente patrimoniale, în trei momente principale: la intrarea în patrimoniu, la
inventar şi prezentarea elementelor în bilanţ, la închiderea exerciţiului şi cu ocazia decontǎrii lor
(la ieşirea din patrimoniu).

8
Ristea M, Contabilitatea societãţilor comerciale, Vol I , Editura CECCAR, Bucureşti, 1995
9
Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 1: Prezentarea situaţiilor financiare
10
Horomnea, E., Tabãrã, N., Budugan, D., Georgescu, I., Beţianu, L., Dicu, R., Introducere în contabilitate, Ed.
TipoMoldova, Iaşi, 2010.
11
Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 39: Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare.
  La intrarea în unitate datoriile se evalueazǎ şi se înregistreazǎ la valoarea nominalã.
Prin valoare nominalã se înţelege suma înscrisǎ în documentul justificativ care stǎ la baza
înregistrǎrii în contabilitate.
Datoriile în valutǎ, rezultate ca efect al tranzacţiilor entitǎţii, se înregistreazǎ în
contabilitate atât în lei, cât şi în valutǎ. Acest fapt se datoreazǎ respectǎrii obligaţiei de a ţine
contabilitatea „în limba românǎ şi în monedǎ naţionalǎ.”12
„O tranzacţie în valutǎ este o tranzacţie care este exprimatǎ sau necesitǎ decontarea într-
o altǎ monedǎ decât moneda naţionalǎ (leu), inclusiv tranzacţiile rezultate atunci când o entitate:
a) cumpǎrǎ sau vinde bunuri sau servicii al cǎror preţ este exprimat în valutǎ;
b) împrumutǎ sau oferǎ spre împrumut fonduri, iar sumele ce urmeazǎ sǎ fie plǎtite sau
încasate sunt exprimate în valutǎ; sau
c) achiziţioneazǎ sau cedeazǎ într-o altǎ manierǎ active, contracteazǎ sau achitǎ datorii
exprimate în valutǎ.”13
O tranzacţie în valutǎ trebuie înregistratǎ iniţial la cursul de schimb valutar, comunicat
de Banca Naţionalǎ a României, de la data efectuǎrii operaţiunii. În vederea aplicǎrii regulilor
privind contabilizarea operaţiunilor în valutǎ, datoriile exprimate în lei, a cǎror decontare se face
în funcţie de cursul unei valute, sunt asimilate elementelor exprimate în valutǎ.
În cazul bunurilor achiziţionate însoţite de facturǎ sau de aviz de însoţire a mǎrfii,
urmând ca factura sǎ soseascǎ ulterior, cursul valutar utilizat la înregistrarea în contabilitate este
cursul de la data recepţiei bunurilor.
La finele fiecǎrei luni, datoriile în valutǎ se evalueazǎ la cursul de schimb al pieţei
valutare, comunicat de Banca Naţionalǎ a României din ultima zi bancarǎ a lunii în cauzǎ.
Diferenţele de curs înregistrate se recunosc în contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferenţe
de curs valutar, dupǎ caz. Aceste prevederi se aplicǎ şi datoriilor exprimate în lei, a cǎror
decontare se face în funcţie de cursul unei valute, caz în care diferenţele înregistrate se recunosc
în contabilitate la alte venituri financiare sau alte cheltuieli financiare, dupǎ caz.14
Practica economicǎ a afacerilor a consacrat şi un sistem de reduceri de care beneficiazǎ
unitatea cumpǎrǎtoare în relaţiile cu furnizorii sǎi. Aceste reduceri sunt „destinate sa <plǎteasca>
fidelitatea unui client, nerespectarea întocmai a unor clauze contractuale, achitarea înainte de

12
Legea contabilitǎţii nr. 82/1991, republicatǎ în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 454 din
18/06/2008, art. 3, alin. (1)
13
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/29.10.2009 pentru aprobarea reglementǎrilor contabile conforme
cu directivele europene, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, paragraful 185, alin. (1)
14
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/29.10.2009 pentru aprobarea reglementǎrilor contabile conforme
cu directivele europene, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, paragraful 186
termen a unei datorii şi, nu în ultimul rând, sa incite clientul spre cumpǎrare, ceea ce atrage
creşterea cifrei de afaceri”15.
Reducerile acordate de furnizori, în funcţie de natura lor, pot fi comerciale sau
financiare. În cadrul reducerilor comerciale se cuprind rabaturile, remizele şi risturnurile
(risturnele).
Scontul de decontare este o reducere cu caracter financiar, acordatǎ de un creditor
pentru încasarea anticipatǎ (înaintea termenului de decontare convenit iniţial) a creanţei sale.
 Evaluarea la inventar şi prezentarea elementelor în bilanţ.
La inventarierea anualǎ datoriile sunt evaluate la valoarea actualǎ (denumitǎ şi valoare
de inventar), înţeleasǎ ca valoare probabilǎ de platǎ.
La închiderea exerciţiului, aplicarea principiului prudenţei în evaluare impune ca
evaluarea datoriilor sǎ se facǎ la valoarea de intrare pusǎ de acord cu rezultatele inventarierii.
Pentru elementele de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi
valoarea contabilǎ se înregistreazǎ în contabilitate, pe seama elementelor corespunzǎtoare de
datorii16.
Evaluarea la bilanţ a datoriilor exprimate în valutǎ şi a celor cu decontare în lei în
funcţie de cursul unei valute se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţionalǎ a
României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar. Diferenţele nefavorabile se
înregistreazǎ sub forma cheltuielilor din diferenţe de curs valutar, iar cele favorabile, ca venituri.
Pentru datoriile exprimate în lei, a cǎror decontare se face în funcţie de cursul unei valute,
eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile, care rezultǎ din evaluarea acestora se
înregistreazǎ la alte venituri sau alte cheltuieli financiare, dupǎ caz.
În plus, la sfârşitul fiecǎrei luni, datoriile în valutǎ se evalueazǎ la cursul de schimb al
pieţei valutare, comunicat de Banca Naţionalǎ a României din ultima zi bancarǎ a lunii în
cauzǎ.17
 Cu ocazia ieşirii din unitate (plǎţi sau încasǎri), datoriile se evalueazǎ la nivelul
valorii de intrare18. Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontǎrii datoriilor în valutǎ
la cursuri diferite faţǎ de cele la care sunt înregistrate în contabilitate trebuie recunoscute în luna
în care apar, ca venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar.

15
Feleagǎ, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiarǎ, Vol. II, Ed. Economicǎ, Bucureşti, 1998, p.46
16
Toma, C., Contabilitate financiarã, Ed. TipoMoldova, Iaşi, 2011, pag. 206
17
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/29.10.2009 pentru aprobarea reglementǎrilor contabile conforme
cu directivele europene, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, paragraful 186
18
Toma, C., Contabilitate financiarã, Ed. TipoMoldova, Iaşi, 2011, pag. 207
 Atunci când datoria în valutǎ este decontatǎ în decursul aceleiaşi luni în care a survenit,
întrega diferenţǎ de curs valutar este recunoscutǎ în acea lunǎ. Atunci când datoria în valutǎ este
decontatǎ într-o lunǎ ulterioarǎ, diferenţa de curs valutar recunoscutǎ în fiecare lunǎ, care
intrevine pânǎ în luna decontǎrii, se determinǎ ţinând seama de modificarea cursurilor de schimb
survenitǎ în cursul fiecǎrei luni.
Diferenţele de valoare care apar cu ocazia decontǎrii datoriilor exprimate în lei, în
funcţie de curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul lunii sau faţǎ
de cele la care sunt înregistrate în contabilitate trebuie recunoscute în luna în care apar, la alte
venituri sau cheltuieli finaciare.
Atunci când datoria este decontatǎ în decursul aceleiaşi luni în care a survenit, întreaga
diferenţǎ rezultatǎ este recunoscutǎ în acea lunǎ. Atunci când datoria este decontatǎ într-o lunǎ
ulterioarǎ, diferenţa recunoscutǎ în fiecare lunǎ, care intervine pânǎ în luna decontǎrii, se
determinǎ ţinând seama de modificarea cursurilor de schimb, survenitǎ în cursul fiecǎrei luni. La
scǎderea din evidenţǎ a datoriilor ale cǎror termene de platǎ sunt prescrise, entitǎţile trebuie sǎ
demonstreze cǎ au fost întreprinse toate demersurile legale, pentru decontarea acestora19.
Contabilitatea terţilor asigurǎ evidenţa datoriilor entitǎţii în relaţiile acesteia cu
furnizorii, clienţii, personalul, asigurǎrile sociale, bugetul statului, entitǎţile afiliate şi cele legate
prin interese de participare, asociaţii sau acţionarii, debitorii şi creditorii diverşi.
În urma studiului realizat în cadrul societãţii comerciale PRETTY CAR- SERVICE
AUTO S.R.L. am observat cã întreprinderea nu desfãşoarã numeroase relaţii comerciale cu
furnizori sau clienţi de pe piaţa externã, principalele pieţe de aprovizionare şi desfacere fiind cele
locale şi naţionale. Singurele excepţii de relaţii comerciale cu piaţa externã consemnate în
situaţiile financiare ale societãţii sunt cele referitoare la furnizori externi de imobilizãri.
Societatea a optat sã se aprovizioneze cu imobilizãri corporale, respectiv rampe şi elevatoare, din
import din mai multe motive, însã cele mai importante fiind calitatea superioarã a utilajelor şi
preţul corespunzãtor.

1.4. Caracterizarea relaţiilor cu furnizorii

În funcţie de natura lor, relaţiile juridico-patrimoniale cu terţii sunt de douã feluri20:

19
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/29.10.2009 pentru aprobarea reglementǎrilor contabile conforme
cu directivele europene, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, paragraful 185, alin.(8) şi (9)

20
Horomnea, E., Tabãrã, N., Budugan, D., Georgescu, I., Beţianu, L., Dicu, R., Introducere în contabilitate, Ed.
TipoMoldova, Iaşi, 2010.
  relaţii juridico-patrimoniale cu terţii de natura datoriilor, a obligaţiilor;
 relaţii juridico-patrimoniale cu terţii de natura drepturilor de creanţã.
Persoanele fizice sau juridice care preiau obligaţiile sunt titulare ale acestor relaţii
juridico-patrimoniale, potrivit celor consemnate în actele întocmite între participanţi .
Se disting douã categorii de operaţii în desfãşurarea relaţiilor juridico-patrimoniale cu
21
terţii :
 operaţii de fixare a obligaţiilor dupa naturã, titular, valoare şi termen de decontare
(platã sau încasare);
 operaţii cu terţii pentru stingerea obligaţiilor asumate a drepturilor de creanţã.
Documentele care servesc la determinarea obligaţiilor sunt22:
● factura de aprovizionare sau prestãri servicii;
● nota de recepţie şi constatare de diferenţe a valorilor respective din patrimoniu;
Decontarea (stingerea datoriilor) se face prin platã, utilizând forma şi instrumentele de
decontare adecvate şi mijloace de trezorerie de care dispune întreprinderea şi sunt acceptate de
partener.
Conform IAS 32,  „în toate cazurile, dreptul contractual al uneia dintre pãrti de a încasa
este asociat cu obligaţia corespunzãtoare a celeilalte pãrti de a plãti”23.

1.5. Contabilitatea decontǎrilor cu furnizorii

Fiecare entitate care desfǎşoarǎ acte de comerţ este obligatǎ sa-şi procure din exterior
utilitǎţile necesare pentru realizarea obiectului de activitate. Aprovizionãrile cu bunuri şi servicii
conduc la stabilirea unor raporturi economico-juridice cu furnizorii. Furnizorii „livreazǎ
agentului economic bunuri şi executǎ anumite lucrǎri sau presteazǎ servicii contra platǎ în baza
unei înţelegeri prealabile.”24 Dacǎ plata aprovizionǎrilor intervine pe loc, unitatea cumpǎrǎtoare
nu înregistreazǎ obligaţii faţǎ de furnizori. Însǎ, relaţiile economice contemporane se realizeazǎ
în cea mai mare parte pe credit, adicǎ prin achitarea ulterioarǎ a utilitaţilor aprovizionate. Ca
urmare, din momentul aprovizionǎrii şi pânǎ la plata efectivǎ a elementelor achiziţionate (bunuri,
21
Cãlin, O., Ristea, M., Vãduva, I., Neamţu, H., Bazele contabilităţii, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
2000
22
Oprea, C., Bazele contabilitãţii, Ed. Naţional, Bucureşti, 2000.
23
Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 32: Instrumente financiare
24
Pântea, I.P., Contabilitatea financiară a agenţilor economici din România, Ed.Intelcredo,Deva,1995, pag. 298-
299
lucrǎri sau servicii), unitatea cumpǎrǎtoare înregistreazǎ obligaţii faţǎ de furnizori. Pentru analiza
obligaţiilor faţǎ de furnizori pot fi luate în considerare mai multe criterii de structurare, şi
anume25:

Tabelul nr. 1.2. Criterii de clasificare a obligaţiilor faţã de furnizori

Nr. Criteriu de Tipuri de datorii
Crt clasificare
.
- datorii din cumpǎrǎri de bunuri, servicii si lucrǎri pentru
1 Dupǎ natura activitatea de exploatare;
cumpǎrǎtorilor - datorii din cumpǎrǎri de bunuri, lucrǎri şi servicii de natura
imobilizǎrilor.
- datorii din cumpǎrǎri pe credit, achitate prin instrumente de
2 Dupǎ modalitatea decontare obişnuite;
stingerii datoriilor - datorii din cumpǎrǎri pe credit care se deconteazǎ prin efecte
de comerţ.
- datorii exigibile, al cǎror termen de decontare este precizat;
3 Dupǎ scadenţa - datorii neexigibile, al cǎror termen de platǎ urmeazǎ a fi

datoriilor precizat.
Sursa: Voica, V., Contabilitatea financiarǎ a agenţilor economici, 1996, p.231.

În contabilitatea analiticǎ furnizorii se grupeazǎ astfel: interni şi externi, iar în cadrul

acestora pe termene de platǎ şi pe fiecare persoanǎ juridicǎ sau fizicǎ în parte.
De asemenea, în conturile de terţi se înregistreazǎ distinct operaţiunile de scontare,
forfetare şi alte operaţiuni, efectuate cu instituţii de credit.26
Scontul comercial27 reprezintǎ operaţiunea prin care în schimbul unui efect de comerţ
(cambie, bilet la ordin), instituţia de credit pune la dispoziţia posesorului creanţei, valoarea
efectului, fǎrǎ a aştepta scadenţa efectului respectiv, iar instituţia are drept de recurs asupra
beneficiarului fondurilor.

25
Voica, V., Contabilitatea financiarǎ a agenţilor economici,Ed. C.M.C.F.P.P.,Bucureşti, 1996, p.231
26
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/29.10.2009 pentru aprobarea reglementǎrilor contabile conforme
cu directivele europene, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, paragraful 182
27
Toma, C., Contabilitate financiarã, Ed.TipoMoldova, Iaşi, 2011, pag. 210
 Forfetarea28 reprezintǎ cumpǎrarea, fǎrǎ recurs asupra oricǎrui deţinǎtor anterior, a unor
creanţe scadente la termen, ca rezultat al livrǎrii de bunuri sau prestǎrilor de servicii, contra unei
taxe forfetare.
Decontarea între partenerii comerciali se poate realiza şi prin intermediul efectelor de
comerţ (bilet la ordin, tratǎ, warant), denumite şi titluri de credit comercial sau înscrisuri
cambiale.
În cazul societãţii comerciale analizate, respectiv S.C. PRETTY CAR- SERVICE
AUTO S.R.L., am remarcat faptul cã cele mai utilizate efecte de comerţ în relaţiile cu partenerii
comerciali sunt:
 biletul la ordin;
 cecul;
 ordinul de platã.

28
Toma, C., Contabilitate financiarã, Ed.TipoMoldova, Iaşi, 2011, pag. 210