Curs Filiatia

UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIS
ARAD
SUPORT CURS
MASTER
OCROTIREA FAMILIEI SI ASISTENTA SOCIALA
ROLUL FILIATIEI IN CADRUL OCROTIRII

MINORILOR DIN AFARA CASATORIEI
LECTOR UNIV.DR.AURORA LUPAS
1
STABILIREA FILIAŢIEI FAŢĂ DE TATĂ
A COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI
CAPITOLUL I. Consideraţii gemerale

Secţiunea I. Noţiunea de filiaţie
Secţiunea II. Dovada filiaţiei
II.1. Filiaţia faţă de mamă
II.2. Filiaţia faţă de tată
CAPITOLUL II. Filiaţia faţa de tată a copilului din afara căsătoriei
Secţiunea I. Moduri de stabilire a filiaţiei faţă de tata.Scurt istoric
Secţiunea II. Recunoaşterea de paternitate
II.1. Noţiune,natură juridică şi caracterele juridice
ale recunoaşterii de paternitate
II.2. Copiii care pot fi recunoscuţi
II.3. Formele recunoaşterii de paternitate
II.4. Contestarea recunoaşterii de paternitate
II.5. Nulitatea s-au anularea recunoaşterii de paternitate
CAPITOLUL III. Efectele hotărârii prin care s-a stabilit
paternitatea copilului din afara căsătoriei
Secţiunea I. Înregistrarea hotărârii judecătoreşti
Secţiunea II. Cheltuieli de judecată
Secţiunea III. Efectele stabilirii paternităţii din afara căsătoriei
III.1. Numele copilului
III.2. Cetăţenia copilului
III.3. Încredinţarea copiilor minori
III.4. Obligaţia de întreţinere
III.5. Exercitarea drepturilor părinteşti
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
ANEXA 1
BIBLIOGRAFIE
2
STABILIREA FILIAŢIEI FAŢĂ DE TATĂ A COPILULUI
DIN AFARA CĂSĂTORIEI
CAPITOLUL I.CONSIDERAŢII GENERALE
SECŢIUNEA I. Noţiunea de filiaţie
Conform Dicţionarului limbii române,filiaţia reprezintă legătura de

înrudire in linie descendentă directă,de la părinte la copil,descendenţă,deci,în
înţeles larg,filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o
persoană de un strămoş al ei1,un şir neîntrerupt de persoane între care faptul
naşterii a stabilit legătura de la părinte la copil2.
Prin filiaţie, în sens restrâns, se întelege legătura de descendenţă
dintre un copil şi părinţii săi.Ea îşi are izvorul în legătura de sânge care
rezultă din nastere ori din faptul zămislirii şi se stabileşte în mod diferit,dupa
cum este vorba de filiaţia faţa de mamă-maternitatea -,ori faţa de tată-
paternitatea.
După cum se observă,filiaţia faţa de mamă se mai numeşte
maternitate,iar cea faţă de tată se numeşte paternitate,fiecare dintre acestea
putând fii din căsătorie s-au din afara căsătoriei.
După unii autori 3 filiaţia poate rezulta şi din înfiere.Spre deosebire
de filiaţia firească,care decurge din comunitatea de sânge,filiaţia prin înfiere
rezulta,în temeiul legii ,din actul de voinţă al părinţilor,încuviinţat de
autoritatea tutelară.
1
T.R.POPESCU -,,Tratat de dreptul familiei’’vol.II,Ed.Didactică şi pedagocică,Bucureşti,1966,p.7
2
P.ANCA-,,Rudenia în drept’’,Ed.Academiei,Bucureşti ,1966 p.8
3
A.IONAŞCU-,,Filiaţia şi ocrotirea minorilor’’, Ed. Dacia,Cluj-Napoca 1980, p.9
3
SECŢIUNEA II. Dovada filiaţiei
II.1. Filiaţia faţă de mamă
Cât priveşte stabilirea filiaţiei faţă de părinţi trebuie să observăm

că,în mod firesc,trebuie stabilită mai întâi filiaţia faţă de mamă şi numai
după aceea filiaţia faţă de tată.De altfel,numai în raport cu data naşterii se
poate determina data concepţiei,întrucât filiaţia faţă de mamă rezultă din
faptul naşterii, în timp ce filiaţia faţă de tată îşi are izvorul în faptul
concepţiei , aceasta duce la consecinţa că între aceste două filiaţii există o
mare deosebire,cât priveşte stabilirea lor.
Din faptul că fiecare dintre aceste aspecte ale filiaţiei –
maternitatea şi paternitatea-au izvor diferit,rezultă că şi proba lor se va
efectua în mod diferit:există mai puţine dificultăţi în privinţa stabilirii
filiaţiei faţă de mamă,deoarece aceasta rezultă din faptul cert şi relativ,uşor
de dovedit al naşterii,în timp ce filiaţia faţă de tată rezultă din faptul
concepţiei,care nu poate fii dovedit,în mod direct şi nemijlocit,ci numai în
mod indirect,prin prezumţii,pe baza cărora se va determina paternitatea s-au,
mai exact , probabiliatea paternităţii.
Deci conform adagiului ,,Mater in iure semper certa est’’ ,
maternitatea se poate stabilii cu certitudine,pe când paternitateaeste
incertă.Dar în zilele noastre,datorită dezvoltării geneticii,diversele forme de
procreaţie artificială fac ca maternitatea să fie incertă si paternitatea certă.
Stabilirea filiaţiei faţă de mamă impune,în primul rând,
dovedirea naşterii.Fiind vorba de un fapt material,dovada acesteia ar trebui
să facă,potrivit normelor de drept comun,prin orice mijloace de probă.
Dovada naşterii nu se poate face decât numai printr-un singur
mijloc de probă,şi anume,certificatul constatator al naşterii.Chiar dacă,în
anumite cazuri,faptul naşterii se poate stabili prin recunoaşterea
mamei,aceasta se traduce în cele din urmă,tot prin eliberarea unui certificat
constatator al naşterii,care va face dovada acestui fapt.Aşa încât,regula
rămâne aceeaşi,şi anume că dovada naşterii nu se poate face decât prin
certificatul de naştere.Există păreri divergente cât priveşte dacă certificatul
de nastere dovedeste s-au nu identitatea copilului,într-o părere4 se precizează
că certificatull de naştere dovedeşte că femeia a născut un copil intr-un
anumit loc şi la o anumită dată,dar că el nu poate face dovada identităţii
4
P.ANCA,op.tit.,p.31
4
copilului pe motiv că acesta ar constitui un fapt ce se referă la întreaga
perioadă de timp,începând de la data naşterii şi până la constatarea
identităţii,si nu numai la momentul efectiv al naşterii.Identitatea copilului ar
fi rezultatul unei prezumpţii simple de tipul celor prevăzute de art. 1203
C.civ.,rezultând dintr-o situaţie de fapt.
Într-o altă părere certificatul de naştere dovedeşte atât faptul
naşterii cât şi identitatea copilului,cu alte cuvinte princertificatul de naştere
se face dovada atât a faptului că mama a născut la locul şi la data indicată în
certificat un copil,cât şi faptul că,copilul posesor al certificatului de naştere
este acela pe care ea l-a născut şi nu altul5.privind lucrurile în modul cel mai
general,trebuie precizat că identitatea,considerată de pe poziţia adevărului
obiectiv,reprezintă o stare de fapt ce există în mod independent de orice
reglementare juridică,de orice voinţăa omului s-au a unui organ de stat.Este
adevărat că din punct de vedere juridic,în drept,o persoană poate avea una s-
au mai multe identităţii,dovedite cu acte juridice obţinute fie legal,fie prin
fraudă (de exemplu:două certificate de naştere, două buletine de identitate
,etc.).În fapt o persoană are o singură identitate,ceea ce rezultă din legătura
de sânge dintre copil şi mama saîn urma faptului naşterii,identitate ce poate
coincide s-au nu cu cea rezultată dintr-un act juridic.Faptul naşteriifiind
vădit este dovedit intr-adevăr prin declaraţie,ţn ceea ce priveşte însă
identitatea ,dacă aceasta este intr-adevăr a copilului pe care mama
specificată în certificatul de naştere l-a născut sau este doar o identitate
teoretică atribuită acelui copil?Având în vedere că identitatea este o stare de
fapt,o legătura de sânge între mamă şi copil,se consideră că despărţirea
copilului de mamă imediat după naştere,la maternitate,reprezintămomentul
critic de interpretarea căruia va depinde modul cum va fii considerată
puterea doveditoare a certificatului de naştere.Deoarece orice problemă
delicată presupune o serie de intrebări la care se aşteaptă răspuns,se impune
şi de această dată o întrebare:ce garanţii,ţn afară de încredere ,are mama
că,la a doua sau a treia revedere cu copilul ,i-a fost prezentat copilul pe care
ea l-a născut şi nu altul?Pare greu de crezut că un copil ar putea fii schimbat
cu un altul,mai mult,o asemene idee pare cât se poate de respingătoare
pentru părinţi.Totuşi o asemenea schimbare este posibilă,fie din eroare ,fie
prin fraudă,fie datorită lipsei temporare de discernământ a persoanei care se
ocupă de noii născuţi în încăperea destinată lor,fie din alte motive,iar
practica dovedeşte aceste posibilităţi.6 Astfel, în speţă,în timpul soluţionării
unei acţiuni în cercetarea paternităţii s-a stabilit,cu ocazia efectuării
5
L.ALBU-,,Dreptul J’omiliei’’ , Bucureşti 1975,p.34-35
6
I.CHIŞ-,,Conszderanţn teoretice cu privire la întinderea puterii doveditoare a certificatului de naştere’’,in
R.R.D.NR.2 din 1987 p.37
5
expertizei medicale(examenul serologic),că,în realitate ,reclamanta nu e
mama copilului , în consecinţă,instanţa de fond ,prin încheiere ,a dispus
suspendarea judecării acţiunii până la terminarea cercetării penale privind
substituirea copiilor si găsirea copilului născut de reclamantă ,copil în
numele căruia să se poata continua apoi procesul.7
Ca propunere de lege ferenda,ar trebui ca imediat după naşterea
copilului să se ia probe biologice de pe corpul său,probe,care,codificate,ar
urma să fie ataşate certificatului de naştere,iar când peste o perioadă de timp
s-ar compara aceste probe cu una luată de pe corpul persoanei care invocă
acel certificat de naştere şi ele ar coincide,atunci întradevăr se va putea
susţine că certificatul de naştere dovedeşte identitatea copilului.
Există însă o situaţie în care certificatul de naştere face dovada
deplină şi absolută a filiaţiei faţă de mamă,în aşa fel încât nimeni,în nici o
împrejurare,sa nu poată contesta realitatea celor pe care el le cuprinde.Deci
puterea doveditoare a certificatului de naştere este consolidată, până la a nu
se mai putea combate,dacă menţiunile pe care le cuprinde sunt întărite de
folosirea stării civile ce concordă cu acestea.Acest lucru este prevăzut de
art.51 C.Fam.potrivit căruia ,,copilul nu poate reclama o stare civilă
contrare aceleia care rezultă din certifucatul de naştere şi folosirea stării
civile conforme cu acest certificat de naştere si nimeni nu poate contesta
starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu
acest certificat de naştere’’ .De aici rezultă că legea instituie o prezumţie
absolută,care nu poatefi răsturnată nici de către copil şi nici de către alte
persoane8.prin urmare , dacă şi actul de naştere şi folosirea stării civile
desemnează drept mamă aceeaşi persoană,există prezumţia,fără putinţă de
dovadă contrară,că,filiaţia faţă de mamă,aratată in acest mod corespunde
realităţii.legea a considerat că întrunirea concomitentă a acestor două
elemente-certificatul de naştere şi folosirea stării civile-constituie o
prezumţie absolută,în întrunirea concomitentă a acestor două elemente-
certificatul de naştere şi folosirea stării civile-constituie o prezumţie
absolută,in sensul că filiaţia faţă de mamă,astfel desemnată,corespunde
adevărului9.
Tot astfel, ar fii în situaţia in care se substituie un copil s-au se
declară că este născut de o femeie care,în realitate ,nu l-a născut,cum este,de
exemplu,cazul în care într-o maternitate se schimbă copiii,între ei,născuţi din
mame diferite.Se are în vedere substituirea copilului intervenită înainte de
7
Trib.jud Sălaj,dec.civ.nr.279 din 24 septembrie 1980 in R.R.D. nr.3 din 1981,p.60
8
I.DELEANU, V.MĂRGINEANU-,,Prezumţiile în drept.Prezumţiile absolute’’,Ed.Dacia,Cluj-
Napoca,1981,p.227-234
9
T.R.POPESCU,op.cit.,p.27
6
întocmirea certificatului de naştere,căci,în cazul contrar,adică atunci când
substituirea s-a făcut după întocmirea certificatului de naştere,acesta se
referă la un alt copil şi nu sunt îndeplinite cerinţele art. 51 C.Fam.
Dar chiar în primul caz,când substituirea s-a făcut înainte de
întocmirea certificatului de naştere, deoarece nu se referă la copilul în
cauză,înlaturandu-se astfel unul dintre cele două elemente ale prezumţiei
stabilite de art.51 C.Fam.,ceea ce înseamnă că se poate pune apoi în discuţie
starea civilă a copilului.De asemenea se poate considera că nu există
conformitatea la care se refară art.51 C.Fam.,deoarece acel certificat de
naştere nu se referă la acel copil ci la cel cu care a fost substituit,astfel că se
poate pune în discuţie starea civilă a copilului respectiv,în acest fel ,în cazul
schimbării unor copii între ei,născuţi din mame diferite,s-ar putea restabili
adevărata stare civilă a copiilor10 .
Toate aceste împrejurări fiind elemente de fapt,ele pot fi
dovedite prin orice mijloc de probă,după cum,tot astfel,pot fi şi combătute.
În toate cazurile,faptul că o femeie se comportă,în mod
constant,faţă de un copil,ca şi cum ar fi al său,constituie o recunoaştere tacită
că acest copil este într-adevăr copilul său,iar dacă această recunoaştere este
cumulată cu dovada,care rezultă din certificatul conststator al naşterii,atunci
întrunirea acestor două elemente,care dovedesc,deopotrivă,atât naşterea cât
şi identitatea copilului,este socotită suficientă pentru a dovedi,cu putere
absolută,filiaţia faţă de mamă11.
Din cele de mai sus rezultă că starea civilă a unei persoane poate fi pusă în
discuţie în următoarele situaţii12:
a)Copilul are certificat de naştere şi folosirea stării civile,dar acestea nu sunt
concordate , în această situaţie,copilul poate introduce acţiune în justiţie
pentru stabilirea adevăratei filiaţii, după cum orice interesat poate contesta
filiaţia arătată de certificatul de naştere s-au de folosirea stării civile;
b)Copilul nu are nici certificat de naştere , nici folosirea stării civile,în
această situaţie,copilul poate porni o acţiune în justiţie în stabilirea filiaţiei
faţă de mamă,după cum şi aceasta poate să recunoască pe copil.Este evident
că o acţiune în contestare de stare civilă nu poate interveni de vreme ce
copilul nu are nici certificat de naştere,nici folosirea stării civile;
c)Copilul are certificat de naştere,dar nu are folosinţa stării civile,în această
situaţie,copilul poate intenta o acţiune în justiţie pentru stabilirea adevăratei
filiaţii faţă de mamă,după cum orice persoană interesată poate contesta
starea civilă arătată în certificatul de naştere.
10
T.R.POPESCU,op.,p.27
11
I.P. FILIPESCU-,,Tratat de dreptul familiei’’ ED.ALL.1996,p.276-277
12
T.R. POPESCU ,op. cit.,p.28
7
II.2. FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ
Legătura juridică dintre un copil si tatăl său se numeşte filiaţie faţa de

tată ori paternitate.Deosebim paternitatea din căsătorie şi cea din afara
căsătoriei şi in mod corespunzător există copilul din căsătorie şi cel din afara
căsătoriei.
Filiaţia faţă de tată se deosebeşte,căt priveşte stabilirea ei,de filiaţia
faţă de mamă.Aceasta se datoreşte faptului că,in timp ce filiaţia faţă de
mamă rezultă dintr-un fapt cert şi uşor de probat-naşterea,filiaţia faţă de tată
işi are izvorul în faptul zămislirii,care,prin natura lucrurilor,nu este
susceptilbil de a fi dovedid in mod direct.Nu există nici un mijloc prin care
să se poată dovedi ,în mod nemijlocit ,zămislirea ,copilului este rezultatul
relatiilor dintre mamă şi un anumit bărbat,întrucât zămislirea ,punctul de
plecare al paternităţii,nu se poate proba în mod direct şi nemijlocit ,legea
prevede un mijloc de probă prin care,plecându-se de la un fapt material,cert
şi uşor de dovedit –naşterea,să se ajungă la faptul necunoscut şi imposibil de
a fii stabilit în mod nemijlocit –zămislirea.Acest mijloc de probăeste
prezumţia de paternitate si este prevăzut în art.53alin.1 şi 2 C.Fam.Unii
autori consideră că există două prezumţii de paternitate,nu una,deoarece
temeiul lor este diferit,şi anume naşterea în timpul căsătoriei pentru una şi
concepţia în timpul căsătoriei pentru alta.13Dar această opinie nu duce la
consecinţe practice deosebite.
Potrivit acestei prezumţii,pentru dovedirea filiaţiei faţă de tată este
suficient să se stabilească filiaţia faţă de mamă şi căsătoria acesteia la data
naşterii ori concepţia copilului.Prin urmare,datorită acestei prezumţii,cel ce
vrea să-şi stabilească paternitatea este dispensat de a dovedi că naşterea sa
este rezultatul relaţiilor dintre mamă şi faţă de care tinde să-şi stabilească
filiaţia.Cu alte cuvinte dovada filiaţiei faţă de tată a copilului din căsătorie se
face numai cu ajutorul prezumţiei de paternitate,în virtutea cărea este
suficient să se dovedească filiaţia faţă de mamă şi căsătoria acesteia la data
naşterii ori concepţiei copilului,pentru că,prin aceasta insăşi,să fie
dovedită,implicit,şi filiaţia faţă de tată.
Prezumţia de paternitate este clădităla rândul ei pe anumite prezumţii
de fapt şi anume:pe presupunerile că soţul mamei copilului este apt de a
procrea,că între soţi au avut loc relaţii intime în perioada timpului legal al
concepţiei şi că,în tot acest timp,soţia şi-a respectat obligaţia sa de
fidelitate,cu excluderea oricăror legături extraconjugale.Aceste prezumţii,ca
fundament al paternităţii copilului din căsătorie,se consideră că există şi în
13
I.ALBU-op.cit,p.230
8
cazul separaţiei de fapt a soţilor,indiferent care este motivul acestei stări de
fapt,precum şi cel al dispariţiei soţului.Dacă soţul dispărut este declarat
mort,prezumţia de paternitaterţi se aplică în raport de data până la care se
consideră căsătoria că a existat,dată până la care copilul născut ori conceput
este al soţului declarat mort.În situaţia în care soţul mamei este declarat mort
printr-o hotărâre judecătorească definitivă,iar mama a trăit în concubinaj cu
cel de-al doilea soţ al ei,cu care s-a căsătorit ulterior declarării morţii
primului soţ,având anterior celei de-a doua căsătorii o fată,rezultă că
fata,fiind născută în intervalul scurs dintre data dispariţiei,care este acelaşi
cu data morţii pronunţată de instanţă,şi data căsătoriei mamei cu cel de-al
doilea soţ,poate fi recunoscută de cel de-al doilea soţ al mamei,deoarece
primul soţ al mamei fiind declarat mort cu începere de la data când a
dispărut,prezumţia de paternitate nu mai operează.14
În cazul copilului conceput înainte de încheierea căsătoriei,dar
născut în timpul acesteia,nu se poate vorbi de prezumţia de fidelitate a
viitorilor soţi.De aceea,prezumţia de este prevăzută,în toate cazurile,în
interesul copilului şi al familiei.Neconcordanţa dintre prezumţia de
paternitate şi relaţiile pe care se sprijină poate fi înlăturată prin acţiunea în
tăgăduirea paternităţii din căsătorie.15
Aşadar prezumţia de recunoaşzere tacită a paternităţii copilului
conceput înainte de căsătorie şi născut în timpul căsătoriei dobândeşte o
forţă deosebită.De aceea,în fapt,această recunoaştere tacită este mai
puternică chiar decât o recunoaştere expresă,intervenită în condiţiile în care
legea permite să se facă recunoaşterea de către tată,a unui copil,conceput şi
născut în afara căsătoriei (art,57 C.Fam.),într-adevăr,în cazul recunoaşterii
exprese,aceasta poate fi contestată de orice persoană interesată (art.58 alin.1
C.Fam.),în timp ce recunoaşterea tacită rezultă din aplicarea prezumţiei de
paternitate la copiii concepuţi mai înainte de căsătorie şi născuţi în timpul
căsătoriei,nu poate fi contestată de nimeni altcineva,în afară de soţul
mamei,în condiţiile speciale în care este admisă acţiunea în tăgada
paternităţii(art.54 şi 55 C.Fam.).16
Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art.54 al.2
C.Fam.,sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui iar
nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei dreptul de a porni
acţiunea în tăgăduirea paternităţii.
După cum am mai arătat,art.53 alin.1şi 2 C.Fam.,conţine o
prezumţie de paternitate,după unii,şi două prezumţii de paternitate,după alţi
14
Trib.Jud.Timiş,dec.civ.nr.117 din 30 ianuarie 1987,în R.R.D.nr.11 din 1987,p.74
15
I.P.FILIPESCU –op.cit.,p.296
16
T.R.POPESCU-op.cit.,p.40
9
teoreticieni,dar punctele lor de vedere sunt divergente deoarece unii
analizează această problemă din punct de vedere teoretic,iar alţii din punct
de vedere practic.Cei care analizează prezumţia de paternitate din punct de
vedere teoretic,cu interpretarea strictă a reglementărilor legale
consideră,după cum am subliniat mai sus,că este vorba de două prezumţii de
paternitate,care după cei ce contestă acest lucru nu ar duce la consecinţe
practice deosebite.Totuşi se pare că părerea primilor a avut ca punct de
plecare Codul Civil din 1864 care prevedea o singură prezumţie de
paternitate,care se întemeia pe concepţiunea copilului în timpul
căsătoriei(art.286 C.Fam.).Ca urmare,copilul născut în timpul căsătoriei,încă
înainte de împlinirea a 180 de zile de la data încheierii acesteia,nu se
bucura,cu unele excepţii(art.288 C.Fam.),de beneficiul prezumţiei de
paternitate.După cum li se aplică sau nu prezumţia de paternitate,copiii erau
numiţi legitimi sau nelegitimi,cu precizarea că,în anumite cazuri (art.304
C.Fam),aceştia din urmă puteau fi legitimaţi.De aceea prezumţia legală de
paternitate mai era numită şi prezumţia legală de legitimitate.17
Potrivit art.53 C.Fam. prezumţia de paternitate se aplică în următoarele
situaţii:18
1. Copilul este născut în timpul căsătoriei.Nu prezintă interes dacă
soţii trăiesc sau nu desspărţiţi în fapt.Pentru a se aplica
prezumţia de paternitate este suficient ca,la data naşterii
copilului,mama acestuia să fie căsătorită;soţul mamei este
considerat tatăl copilului,în această situaţie se află atât copilul
conceput în timpul căsătoriei,cât şi cel conceput înainte de data
încheieri căsătoriei,dacă în ambele cazuri copilul este născut în
timpul căsătoriei.
2. Copilul este conceput în timpul căsătoriei şi este născut după
încetarea ori desfacerea căsătoriei,declararea nulităţii sau
anularea căsătoriei.Copilul conceput în timpul căsătoriei se
consideră acela care este născut la cel mult 300 de zile de la
încetarea ,desfacerea,constatarea nulităţii sau anularea
căsătoriei(art.61 C.Fam),în această situaţie ,dacă naşterea
copilului a avut loc înainte ca mama acestuia să fi intrat intr-o
nouă căsătorie,copilul are ca tată pe fostul soţ al mamei.Copilul
născut după constatarea sau anularea căsătoriei se consideră
conceput în timpul căsătoriei,deoarece,în privinţa lui,nulitatea
nu produce nici un efect (art.23 C.Fam.).
17
I.ALBU,op.cit.,p.230
18
I.P.FILIPESCU,op.cit.,p.297
10
După ce am analizat noţiunea de prezumţie de
paternitate,fundamentul ei,precum şi copiii care beneficiază de ea
este necesar să abordăm modul cum acţioneazăprezumţia de
paternitate.Aceasta operează independent de indicaţiile actului de
naştere al copilului,care ar putea să arate,de exemplu,ca tată al
copilului pe altcineva decât soţul mamei sau că tatăl este
necunoscut.S-a decis19că beneficiază de prezumţia de paternitate
copilul născut în timpul căsătoriei,chiar dacă tatăl nu a fost trecut
în actul de naştere şi nu a introdus acţiunea în tăgăduirea
paternităţii.Răsturnarea prezumţiei de paternitate nu se poate
face,desigur,numai prin introducerea acţiunii în tăgăduirea
paternităţii,ci prin admiterea ei.De aceea,este greşită soluţia dată în
sensul că acţiunea în tăgăduirea paternităţii este admisibilă în cazul
în care înregistrarea copilului(în favoarea căruia operează
prezumţia de paternitate) se face pe numele altei persoane decât
soţul mamei şi că nu este necesară rectificarea prealabilă a actului
de stare civilă,în speţă,20capătul principal de cerereal acţiunii în
justiţie este tăgăduirea paternităţiişi cel accesoriu,soluţia
acestuiadepinzând de cererea principală,este rectificarea actului de
stare civilă.Pentru identitate de motive,beneficiază de prezumţia de
paternitate,chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naştere,şi
copilul conceput în timpul căsătoriei,dar născut după încetarea sau
desfacerea căsătoriei,iar mama copilului nu s-a recăsătorit înainte
de data naşterii.
În cazul în care soţul mamei nu este trecut21în registrul
de stare civilă ca tată al copilului se poate introduce o actiune prin
care să se constate aplicabilitatea dispoziţiilor art.53 C.Fam.,care
prevede prezumţia de paternitate ,şi să se ceară rectificarea actului
de naştere.Dimpotrivă,dacă soţul mamei copilului a fost declarat
mort la o dată anterioară naşterii şi concepţiei copilului,acesta din
urmă este un copil din afara căsătoriei şi,în consecintă,nu se poate
introduce acţiune în contestaţia filiaţiei din căsătorie si,totodată,să
se ceară rectificarea actului de naştere în care era trecut drept tată
persoana declarată moartă.22
Pentru a se putea aplica prezumţia de paternitate este
nevoie să se ţină seama de prezumţia timpului legal al
19
Trib.Suprem,dec.civ.nr.899 din 4 aprilie 1973,în C.D.1974,p.257
20
Trib.Jud.Ilfov,dec.civ.nr.493 din 1 iulie 1976,în R.R.D.nr.5,1078,p.46
21
SAMOILĂ LUNGU,notă critică ladec.civ.nr.542din 25 feb.1960 a fostului Trib. Reg.Bacău,în
L.P.nr.3,1961,p.108
22
Fostul Trib.pop.rai.Şimleu,sent.civ.nr.1860din 12 decembrie 1961,în J.N.nr.3 din 1963,p.140
11
concepţiuniicopilului.Astfel,de exemplu,pentru a se putea aplica
prezumţia de paternitate este necesar să se stabilească faptul că un
copil a fost conceput în timpul căsătoriei.Având în vedere că nu se
poate determina cu precizie data concepţiei unui copil,legea
stabileşte,pe baza datelor medicale privind dutata minimă şi
maximă a gestaţiunii,că perioada concepţiunii este cuprinsă între a
180-a zi şi a 300-a zi dinaintea naşterii copilului (art.61
C.Fam.).Potrivit acestui text, pentru a afla timpul legal al
concepţiunii unui copil se socoteşte de la ziua naşterii acestuia
înapoi până la 180 zile,iar de la a 180-a zi până la a 300-a zi se
întinde perioada concepţiunii copilului.Dacă această perioadă,o
parte din ea sau numai o zi se situează în timpul
căsătoriei,înseamnă că acel copil este conceput în timpul
căsătoriei,cu toate efectele juridice care decurg din
aceasta23,înseamnă că în favoarea copilului respectiv se aplică
prezumţia de paternitate.Dar dacă mama s-a recăsătorit,prezumţia
de paternitate nu mai operează în ceea ce priveşte persoana fostului
său soţ,căci,încheind o noua căsătorie,prezumţia de paternitate se
aplică numai faţă de noul soţ(art.53 alin.2 C.Fam.).
Timpul legal al concepţiunii se calculează ,,de la zi la
zi’’,adică pe zile,iar nu pe ore.În realitate,acest timp legal este de
121 de zile,deoarece legea face vorbire de cea de-a 300-a zi şi a
180-a zi dinaintea naşterii copilului,ceea ce înseamnă că ziua
naşterii,care este ziua de plecare a termenului (dies quo) ,nu se
socoteşte,dar se socoteşte ziua de împlinire (dies ad quem).
Comparativ cu reglementările C.Fam.român cât
priveşte timpul legal al concepţiunii,C.Fam german din 1900
(art.1592) prevedea că timpul legal al concepţiei este cuprins între
181–a zi şi a 302-a zi dinaintea naşterii copilului.Deasemenea
C.Fam maghiar arată că timpul legal al concepţiunii este cuprins
între intervalul dintre a 182-a zi şi a 300-a zi dinaintea naşterii
copilului24.
După cum se observă am analizat,la început,prezumţia
de paternitate,iar după aceasta şi strâns legată de ea,am analizat
prezumţia timpului legal al concepţiei,în doctrină există păreri
diferite cât priveste caracterul acestor prezumţii şi argumentarea
caracterului absolut sau relativ la acestora.Astfel,se consideră că
23
24
12
prezumţiile legale de paternitate se întemeiază pe prezumţii de
fapt,de unde rezultă caracterul lor relativ.
Potrivit art.61 C.Fam.,acesta crează o prezumţie
absolută în ceea ce priveşte determinarea timpului legal al
concepţiunii.
În literatura juridică există unanimitate de vedere cât
priveşte caracterul absolut al prezumţiei privind timpul legal al
concepţiei copilului,dar situaţia nu este aceeaşi în ceea ce priveşte
sensul care se atribuie acestui caracter.
Într-o părere25,se susţine că timpul legal al concepţiei
este o prezumţie absolută atât în înţelesul că nu se poate face
dovada că durata gestaţiei a fost mai mică decât 180 zile sau mai
mare de 300 zile,cât şi înţelesul că nu se poate face dovada
că,concepţia copilului a avut loc într-o anumită parte din timpul
legal de concepţie.
Într-o altă părere26,caracterul absolut al prezumţiei
privind timpul legal al concepţiei este înţeles în sensul că nu se
poate face dovada că gestaţia copilului a avut loc într-o anumită
parte-în anumite zile-din timpul legal al concepţiei.
După cum se adoptă una sau alta din cele două
păreri,se ajunge la consecinţe juridice diferite în ceea ce priveşte
filiaţia faţă de tată a copilului din căsătorie.Astfel,prezumţia de
paternitate poate fi răsturnată dacă ea nu corespunde
adevărului,adică este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl
copilului27.
În dreptul occidental actual se semnalează atât
tendinţa admiterii dovezii că gestaţia a durat peste 300 zile,datorită
ivirii unor cazuri izolate de sarcini prelungite peste acest
termen,cât şi tendinţa admiterii dovezii că zămislirea a avut loc
într-o anumită subperioadă de timp din cuprinsul perioadei de
concepţie.
Comparând cele două prezumţii,respectiv cea de
paternitate şi cea a timpului legal al concepţiei în ceea ce priveşte
puterea lor doveditoare,putem aprecia că prezumţiile de paternitate
se întemeiază pe presupuneri de fapt în deobşte adeverite,de unde
şi consecinţa că puterea lor doveditoare se întemeiază pe
concordanţa desăvârşită care există,în covârşitoarea majoritate a
25
P.ANCA,op.cit.,p.64-65
26
SC.ŞERBĂNESCU-,,C.Fam.adnotat şi comentat,Ed.Ştiinţifică,Bucureşti,1963,p.201-201
27
Fostul Trib.pop.rai.Arad,sent.civ.nr.2105din 1956,în L.P.nr.5 din 1957,p.631
13
cazurilor,între filiaţia astfel prezumată şi realitatea faptelor28.Ca
urmare,este tot atât de logic ca atunci când se întâmplă ca această
concordanţă să nu existe,prezumţiile de paternitate să poată fii
răsturnate.De aceea,spre deosebire de prezumţia timpului legal al
concepţiei,care este absolută,prezumţiile legale de paternitate sunt
doar relative.Ele nu sunt însă prezumţii relative obişnuite,care să
poată fii răsturnate prin dovada contrară de către orice interesat ci
sunt prezumţii care pot fi răsturnate numai de către tatăl prezumat
al copilului,singurul îndreptăţit,potrivit art.54 C.Fam.,de a porni
acţiunea în tăgadă de paternitate29.
Art.53C.Fam. prevede în alin.1 şi 2 prezumţiile de
paternitate,iar în ultimul alineat dispune că în situaţiile prevăzute
de acest text îşi găsesc aplicare prevederile art.51 C.Fam.,potrivit
cărora nu se poate reclama sau contesta filiaţia care rezultă din
certificatul de naştere conform cu folosirea stării civile.Trimiterea
art.53 alin.ultim la art.51,ambele în C.Fam.,poate fi interpretată în
două sensuri30:
a)Dispoziţiile art.51 C.Fam.,îşi găsesc aplicare şi în situaţiile
prevăzute de art.53 C.Fam.,dar numai în privinţa stabilirii filiaţiei
faţă de mamă,care,unită cu dovada existenţei căsătoriei acesteia –
după caz-la data naşterii sau concepţiunii copilului are drept
consecinţă şi stabilirea filiaţiei faţă de tată;
b)Dispoziţiile art.51 C.Fam.,îşi găsesc aplicare şi în situaţiile
prevăzute de art.53 C.Fam.,dar nu numai în privinţa unuia din
elementele filiaţiei faţă de tată,ci şi în privinţa însăşi a filiaţiei faţă
de tată,astfel că dacă un copil are certificat de naştere şi folosirea
stării civile care desemnează ambele drept tată pe acelaşi bărbat,
paternitatea copilului nu poate fi pusă în discuţie.
Această din urmă interpretare nu poate fi
acceptată,deoarece s-ar putea ajunge la consecinţe care nu pot fi
primite31:
a)Ar însemna să se considere valabilă,deşi contrară
realităţii,menţiunea eronată făcută în certificatul de naştere al
copilului cu privire la persoana tatălui,cu toate că această persoană
nu a fost niciodată căsătorită cu mama copilului sau că această
28
29
P.ANCA,op.cit.,p.68
30
31
P.ANCA-,,Caracterele prezumţiei de paternitate’’,în L.P.nr.5 din 1959,p.26
14
persoană s-a căsătorit cu mama copilului după naşterea
acestuia,astfel încât copilul nu mai este născut în timpul căsătoriei;
b)Ar însemna că prezumţia de paternitate să poată fi răsturnată
şi altfel decât prin acţiunea în tăgăduirea paternităţii,respectiv ar fi
posibilă contestarea paternităţii,în cazul în care în certificatul de
naştere este indicat ca tată,soţul mamei,iar folosirea stării civile
este stabilită în sensul că tatăl copilului este un alt bărbat;
c)Ar însemna că se poate stabili paternitatea în alt mod decât
prevede legea,de exemplu,în cazul în care actulde naştere şi
folosirea stării civile ar arăta drept tată pe un bărbat,altul decât
soţul mamei,căci în acest caz,filiaţia faţă de tată nu ar putea fi
contestată de nimeni.
Prin urmare,trebuie să ne oprim la prima interpretare
menţionată şi deci trimiterea prevăzută de art.53 C.Fam.alin.ultim
la dispoziţiile art.51 din acelaşi Cod trebuie înţeleasă ca fiind
făcută numai la filiaţia faţă de mamă,deci numai la unul din
elementele filiaţiei faţă de tată.
CAPITOLUL II FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ A COPILULUI DIN

AFARA CĂSĂTORIEI
SECŢIUNEA I . Moduri de stabilire a filiaţiei faţă de tată.

Scurt istoric.
15
Este copil din afara căsătoriei,acela născut de o femeie necăsătorită
precum şi acela născut sau conceput în timpul căsătoriei,dar a cărui
paternitate a fost tăgăduită de soţul mamei.
Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită prin
recunoaşterea sau prin hotărâre judecătorească are,faţă de părinte şi situaţia
legală a unui copil din căsătorie-dispune art.63 C.Fam.
Rezultă,aşadar,că pentru a-şi produce efectele sale,filiaţia copilului
trebuie să fie stabilită într-unul din modurile prevăzute de lege.Pentru a
stabili filiaţia unui copil din afara căsătoriei va trebui să se dovedească atât
filiaţia faţă de mamă,cât şi filiaţia faţă de tată.Dar filiaţia faţă de mamă se
stabileşte în acelaşi mod,indiferent că este vorba de filiaţia din căsătoriesau
din afara căsătoriei.De aceea,ne vom ocupa numai de filiaţia faţă de
tată,deoarece numai aceasta diferă,după cum este vorba de un copil din
căsătorie sau din afara căsătoriei.
La stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei,faţă de tată,are interes,în
primul rând,copilul,deoarece în măsura în care îşi stabileşte paternitatea,el se
va bucura de toate drepturile care decurg din aceasta,întocmai ca şi un copil
din căsătorie.Dar şi tatăl poate să aibă interes la stabilirea filiaţiei faţă de un
copil din afara căsătoriei,fie că este vorba de interese de ordin
nepatrimonial,fie de interese patrimoniale.De aceea,legea prevede că filiaţia
faţă de tată se stabileşte prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească,deci
atât din iniţiativa tatălui,cât şi din iniţiativa copilului.
După cum se vede,cu privire la stabilirea paternităţii copilului din
afara căsătoriei,întocmai ca şi privitor la filiaţia faţă de tată a copilului din
căsătorie,legea nu se mai referă la certificatul de naştere,ca mijloc de
stabilire a filiaţiei.Deci sub acest aspect,stabilirea filiaţiei faţă de tată diferă
faţă de stabilirea filiaţiei faţă de mamă.
Într-adevăr cu privire la filiaţia faţă de mamă,certificatul de naştere
face dovada deplină a naşteri şi uneori chiar dovada deplină a filiaţiei,atunci
când nu există contestaţie cu privire la realitatea celor cuprinse în certificatul
constatator al naşterii sau când copilul are certificat de naştere si folosirea
stării civile conformă cu acest certificat.
Dar certificatul de naştere nu este cu totul exclus dintre mijloacele
de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei.El va putea fi un mijloc de
stabilire a paternităţii,devreme ce filiaţia faţă de tată poate fi stabilită prin
recunoaşterea tatălui,iar această declaraţie de recunoaştere se face în faţa
delegatului de stare civilă.Iar dacă această recunoaştere se face odată cu
înregistrarea naşterii,ea va fi cuprinsă chiar în actl constatator al naşterii.
16
De altfel,atât recunoşterea copilului făcută de către tată,ulterior
naşterii cât şi hotărârea judecătorească de stabilire a filiaţiei determină
eliberarea unui alt certifcat de naştere.
Desigur că,în cazul în care filiaţia copilului este stabilită prin
recunoaştere,aceasta poate fi contestată de orice interesat (art.58 C.Fam.),iar
în cazul în care paternitatea este stabilită prin hotărâre judecătorească,se va
face dovada contrară de către cei interesaţi32.
Există deosebiri între stabilirea filiaţiei copilului din căsătorie
comparativ cu copilul din afara căsătoriei.
În timp ce paternitatea din căsătorie se stabileşte numai cu ajutorul
prezumţiei de paternitate,ceea ce exclude,atât posibilitatea recunoaşterii
copilului de către tată,cât şi acţiunea în justiţie pentru a se stabili
paternitatea,cu privire la paternitatea din afara căsătoriei nu există prezumţie
de paternitate şi,drept urmare,filiaţia faţă de tată,se stabileşte fie prin
recunoaşterea tatălui,fie prin hotărâre judecătoreasc ă intervenită în urma
unei acţiuni în justiţie porită de copil împotriva celui pe care-l consideră ca
fiind tatăl său.
În toate cazurile,cu privire la filiaţia din afara
căsătoriei,maternitatea şi paternitatea sunt independente,în sensul că
stabilirea uneia nu implică necesalmente pe cealaltă,spre deosebire de filiaţia
din căsătorie,unde stabilirea filiaţiei faţă de mamă(femeie
căsătorită)ducea,prin intermediul prezumţiei de paternitate,la stabilirea
filiaţiei faţă de tată33.
După cum am văzut stabilirea filiaţiei faţă de tată a copilului din afara
căsătoriei se face prin recunoaşterea copilului de către tată sau prin acţiunea
în justiţie introdusă de copil sau de reprezentanţii lui legali.
În următoerele două situaţii există particularităţi în ceea ce priveşte
stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei.Astfel34:
a)Stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei se poate face altfel de cum
prevede C.Fam.Astfel,în cadrul procesului penal,proba filiaţiei poate fi
făcută şi cu mijloacele procesuale prevăzute de Codul de procedură
penală,nu numai în condiţiile înscrise în C.Fam.în speţă,inculpatul ucisese o
fică din afara căsătoriei;în recurs s-a susţinut că stabilirea filiaţiei nu se poate
face decât in conformitate cu prevederile C.Fam.,şi nu prin alte probe,iar
inculpatul nu a recunoscut pe acea fică şi nici o hotărâre judecătorească de
stabilire a filiaţiei nu există35.
32
33
34
35
Trib.Suprem,cd.pen.dec.nr.754 din 30 iunie 1964(nepublicată),menţionată de Gh.Elian,,Adevărul în
procesul penal şi modalităţile de stabilire a sa în raport cu unele prevederi ale C.Fam.’’,în
17
b)Stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei nu se poate face în condiţiile
C.Fam.,în acest sens,recunoaşterea copilului din afara căsătoriei făcută în
cadrul procesului penal nu este suficientă (nu valorează recunoaştere prin
înscris autentic,respectiv hotărâre judecătorească),intr-adevăr,recunoaşterea
ar putea fi făcută sau de inculpat-dar declaraţiile acestuia pot fi probă în
justiţie numai în condiţiile art.138C.proc.pen.(colaborate cu alte împrejurări
de natură a face convingerea că ele sunt expresia adevărului)-sau de victimă
în procesul penal,cay în care simpla sa declaraţie nu poate agrava situaţia
inculpatulu(când acesta depinde de exsistenţa raportului de filiaţie între
inculpat şi victimă).36
Dacă analizăm modurile de stabilire a filiaţiei copilului din afara
căsătoriei observăm că cel interesat,respectiv copilul sau tatăl său pot,fără
nici o îngrire,să dobândească interesul.De asemenea din comparaţia situaţiei
copilului din căsătorie cu cel care şi-a stabilit fliaţia din afara
căsătoriei,putem trage concluzia că între aceştia nu există nici o
discriminare,ei fiind egali,puşi fiind în situaşii similare.
Dar această libertate de a-şi urmării interesele,cât şi egalitatea copilului din
căsătorie cu acela din afara căsătoriei au fost rezultatul unui lung proces de
emancipare a relaţiilor privitoare la familie,în general.
În dreptul român sclavagist,copilul născut în afara căsătoriei nu avea drept
la moştenire faţă de părinţii săi fireşti numai în lipsă de copii născuţi din
căsătorie(legitimi).
În orânduirea feudală situaţia copilului din afara căsătoriei s-a
înrăutăţit.Biserica creştină-în special cea catolică-a cărei misiune era de a
ocroti şi ajuta pe cei slabi şi oropsiţi,îl prigoneşte pe copilul ,,natural’’
numindul ,,bastard’’, ,,copil din flori’’, excluzândul de la moştenire,de la
ocuparea unor funcţii şi de la acordarea unor anumite onoruri.
Codul civil francez de la 1804-şi dupa el şi Codul civil român de la
1865-au avut aceaşi atitudine inumană şi nedreaptă faţă de copilul din afara
căsătoriei.Astfel,art.307 Codul civil român interzicea cercetarea
paternităţii,cu o singură excepţie.
În ceea ce priveşte dreptul la moştenire,art.677 C.civil prevede
că ,,copiii naturali,chiar căsătoria ar fi prohibită între mama şi tatăl
lor,succed mamei lor,ascendenţilor şi colateralilor mamei,ca şi copiii
legitimi’’ ,în schimb ei nu aveau drept de moştenire faţă de tatăl lor
firesc(natural).
O primă îmbunătăţire a situaşiei copilului din afara căsătoriei,numit
copil ,,natural’’sau ,,nelegitim’’,a fost adusă în România prin legea nr.445
J.N.nr.9,1964,p.67-68
36
GH.Elian,op.cit.,p.68 şi urm.
18
din 10 iulie 1943.Această lege apărută în plin război,îşi găseşte explicaţia în
faptul că,un mare număr de copii născuţi în afara căsătoriei ori din căsătoria
de fapt(concubinaj),erau lipsiţi de drepturile faţă de taţi lor mobilizaţi pe
front şi deci expuşi pericolului morţii în orice moment.
Pentru a da acestor oameni posibilitatea de a-şi recunoaşte copiii lor
nelegitim s-a impus luarea unei măsuri umane şi astfel sa ajuns la elaborarea
şi promulgarea legii de mai sus,care aduce o anumită îmbunătăţire condiţiei
juridice a acestor copii.Legea de mai sus permite,pe de-o parte,tatălui să-şi
recunoască copilui născut în afara căsătoriei,iar pe de altă parte,deschide
copilului calea acţiunii de căutarea paternităţii.
Rezultatele recunoaşterii,fie că sunt recunoaşteri voluntare,fie că
sunt recunoaşteri forţate,sunt cu efecte de stare civilă.Aceasta înseamnă că în
urma recunoaşterii voluntare sau forţate,copilul primeşte numele părintelui
său(natural),intră în familia acestuia şi îl moşteneşte.Aceasta constituie o
importantă îmbunătăţire adusă situaţiei copilului natural,faţă de vechile
dispoziţii ale art.307 C.civil,care interziceau în principiu cercetarea
paternităţii.
Legea de mai sus apare ca o lege dreaptă şi umană,dar ea suferă
două vicii însemnate şi anume:
a)Este o lege cu caracter rasial pentru că permite căutarea paternităţii
numai copiilor născuţi din părinţi creştini.
b)Face deosebire între copiii naturali simpli,copiii adulterni şi copiii
incestuoşi interzicând recunoaşterea copiilor adulterini şi celor incestuoşi.37
Statul a curmat măsura inumană a copilului natural reglementând
situaţia acestuia într-un mod cu totul nou prin decretul nr.130 din 2 aprilie
1949.Conform dispoziţiilor acestui decret,copilul natural are situaţia unui
copil legitim faţă de mamă şi de rudele ei.Faţă de tată copilul natural poate
ajunge la aceaşi situaţie ,fie prin recunoaşterea voluntară,fie pe calea de
recunoaştere forţată,deţinută în faţa instanţei de judecată.
În trecut,deşi se admitea,atât potrivit legii din 19 iulie 1943,cât şi a
decretului 130 din 2 aprilie 1949,stabilirea de drepturi egale cu ale unui copil
născut din căsătorie,aceste drepturi de creau numai între copil şi tatăl său
natural,care la recunoscut,dar faţă de rudele tatălui copilul rămâne străin,nu
le moştenea şi nu avea nici alte drepturi şi obligaţii faţă de acestea.
Potrivit art.63 C.Fam.,copilul recunoscut are acum o situaţie egală
cu a copilului născut din căsătorie,având drepturi şi obligaţii atât de tatăl
său,cât şi faţă de rudele acestuia.
37
V.NEGRU- ,,Dreptul familiei ’’,Iaşi,1972,p.154
19
În fine C.Fam. nu face nici o deosebire între copiii din afara
căsătoriei,indiferent dacă este vorba de copii naturali simpli,de copii
adulterini sau de incestuoşi.
SECŢIUNEA II .Recunoaşterea de paternitate
II.1.Noţinea,natura juridică şi caracterele juridice

ale recunoaşterii de paternitate
a)Noţiunea
Recunoaşterea este actul prin care un bărbat declară că un anumit
copil este al său.Potrivit art.57 alin.1 C.Fam.poate fi recunoscut numai
copilul din afara căsătoriei,deoarece recunoaşterea copilului din căsătorie nu
produce efecte juridice.
Din această categorie face parte şi copilul din căsătorie,dar căruia i s-a
tăgăduit paternitatea,deoarece el devine astfel copil din afara căsătoriei.O
situaţie speciala există în cazul conflictului de paternitate când copilul
devine din afara căsătoriei numai după ce i s-a tăgăduit paternitatea de către
fiecare dintre cei doi bărbaţi împotriva cărora a putut opera prezumţia de
paternitate.
Din comparaţia art.57 C.Fam.cu art.48 C.Fam.,care reglementează
recunoaşterea de maternitate,rezultă că între recunoaşterea de paternitate şi
cea de maternitate există o singură deosebire,privitoare la copiii care pot fi
recunoscuţi pe rând,în privinţa reglementări lor juridice,reglementările sunt
similare.38
Codul civil român de la 1865 făcea distincţie între recunoaşterea
copilului natural,cum era numit în terminologia codului copilul din afara
căsătoriei,şi recunoaşterea care avea loc prin căsătoria părinţilor,care legtima
copilul,numită legitimarea copilului natural (art.304-305).
În C.Fam. român,alături de celelalte coduri ale familiei din ţările
europene,recunoaşterea constituie modul prioritar de stabilire a paternităţii
copilului din afara căsătoriei.
b) Natura juridică a recunoaşterii paternităţii
38
20
Este cvasi-unanim admis că recunoaşterea paternităţii – ca şi
recunoaşterea maternităţii, de astfel –are o natură juridică mixtă,fiind o
mărturisire de paternitate ( mijloc de probă ) exprimată în forma unui act
juridic.39
Într-adevăr ,recunoaşterea fiind o declaraţie de bunăvoie ,ea este
,în primul rând o manifestare de voinţă a autorului ei ,menită juridic.Pe de
altă parte ,însă, prin conţinutul ei , această manifestare de voinţă este o
mărturisire a unui anumit fapt,a legăturii de filiaţie dintre autorul
recunoaşterii şi copilul la care se referă ,servind,deci,ca un mijloc de dovadă
a acestui fapt.40
c) Caracterele juridice ale recunoaşterii de paternitate
Din natura juridică ,,mixtă’’sau ,,dublă’’ a paternităţii –ca act
juridic şi ca mijloc de probă –rezultă şi caracterele juridice ale acestei
recunoaşteri, care sunt următoarele:
-Recunoaşterea paternităţii este un act juridic unilateral.Astfel cum
este reglementată de lege,ca ,,declaraţie’’făcută de tată,recunpaşterea
paternităţii constituie o manifestare unilaterală de voinţă a
acestuia,manifestare valabilă şi eficientă prin ea însaşi,independent de
acceptarea ei printr-o eventuală manifestare de voinţă din partea oricăreia
alte persoane.
Nici copilul recunoscut,nici mama acestuia,nici autoritatea tutelară şi nici o
altă persoană,fizică sau juridică,nu trebuie,( şi nu poate)să-şi dea
consimţământul pentru ca recunoaşterea făcută de tată în condiţiile legii să-şi
producă efectele.Singura posibilitate pe care o au alte persoane interesate de
aceea de a contracara efectele recunoaşterii (dar nu de a împiedica â,din
capul locului,producerea lor)printr-o acţiune în contestarea
recunoaşterii.făcând dovada.în faţa instanţei de judecată şi în contradictoriu
cu autorul recunoaşterii,că aceasta nu corespunde adevărului.41
Ca manifestare unilaterală de voinţă,recunosşterea paternităţii
trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale unei asemena
manifestări,adică să exprime voinţa reală(internă) a autorului
recunoaşterii,exprimată cu intenţia de a produce efecte juridice,nealterate de
eroare,dol sau violenţă şi întemeiată pe o cauză,reală şi licită42
Spre deosebire,însă,de alte acte juridice (civile)
unilaterale,recunoaşterea paternităţii,ca şi aceea a maternităţii,de altfel,,,face
parte din categoria de excepţie a actelor care pot fi săvârşite valabil de către
39
A.IONAŞCU -,, FiUaţia şi dreptul familiei’’ , Ed.Dacia,CLUJ-Napoca , 1980 , p.66
40
IOAN BOHOTICI - ,, Stabilirea, tăgăduirea şi contestarea paternităţii ,Ed.Cardial-
Lex,Bucureşti,1994.p.150
41
IOAN BOHOTICI,op.cit.,p.151
42
GH.BELEIU-,,Drept civil român’’,Ed.Şansa S.R.L.,Bucureşti 1995,p.127
21
o persoană lipsită de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă,fără a
fi necesară reprezentarea legală ori încuviinţarea prealabilă’’43, ,,cu singura
condiţie de a avea o voinţă conştientă’’44,adică ,,discernământul necesar’’.
-Recunoaşterea de paternitate este un act juridic solemn,voinţa
juridică a tatălui trebuind să se manifeste într-una din formele anume
prevăzute de lege (art.57,alin.2 C.Fam.):dclaraţie în faţa serviciului de stare
civilă,act autentic sau testament.Aşa fiind,o eventuală recunoaştere a
paternităţii copilului,prin răspunderile tatălui inculpat la interogatoriul ce i s-
ar lua în cadrul unui proces penal-chiar dacă,fiind colaborată cu alte probe,ar
fi reţinută ca un mijloc de dovadă în acel proces penal-nu are valoarea unei
recunoaşteri de paternitate în sensul şi cu efectele prevăzute în Codul
Familiei,neputând fi considerată o recunoaştere prin act autentic.45
-Recunoaşterea paternităţii este un act juridic pur şi
simplu,nesusceptibil de modalităţi.Dată fiind mărturisirea(mijloc de probă)
pe care o cuprinde,actul juridic al recunoaşterii paternităţii trebuie să
fie,întotdeauna,un act pur şi simplu,neafectat nici de modalitatea termenului
şi nici de aceea a condiţiei,aşa cum pot fi afectate alte acte juridice,fie şi
unilaterale.46
Acest caracter nefiind prevăzut expres de lege,s-ar putea
discuta,teoretic,problema soartei juridice a unei eventuale recunoaşteri de
paternitate făcută sub condiţie.Astfel,ipotetic,un bărbat care a trăit până la un
moment dat în concubinaj cu o femeie,ar putea declara-de pildă,prin
testament-că se recunoaşte drept tată al copilului pe care acea femeie îl va
naşte,dacă naşterea va avea loc înainte de o anumită dată cu
intenţia,evidentă,de a nu-si atribui paternitatea copilului,dacă acesta s-ar
naşte la o dată ulterioară,în aşa fel încât în raport de data naşterii şi de durata
normală a sarcinii-data concepţiei s-arsitua într-un moment ulterior aceluia
în care au încetat relaţiile cu femeia respectivă.Nici un text de lege nu ne
poate servi drept călăuză în soluţionarea problemei de a şti dacă o asemenea
recunoaştere trebuie privită ca nevalabilă în întregul ei,sau dacă ea trebuie
privită ca o recunoaştere pură şi simplă,înlăturânduse ca nevalabilă doar
condiţia adăugată ei,sau dacă,în sfârşit,recunoaşterea ar putea fi acceptată ca
valabilă aşa cum este (condiţionată).Desigur,soluţia idealăar fi ca tatăl
(bărbatul care face o asemenea recunoaştere)să aştepte până după naştera
copilului,pentru a-şi exprima,abea atunci,voinţa sa
neechivocă.Dacă,însă,intre timp acest bărbat a încetat din viaţă,sau se află în
43
44
A.IONAŞCU,op.cit.,p.66
45
46
A.IONAŞCU,op.cit.,p.66
22
neputinţă,din orice pricină,de a-si manifesta voinţa,cum se va putea
soluţiona problema?Soluţia reţinerii vabalilităţii recunoaşteri şi a înlăturări
doar a condiţiei ce o afectează se exclude de la sine,ea fiind evident contrară
voinţei,limpede exprimată,a autorului recunoaşterii.Deci rămâne de văzut
dacă recunoaşterea,în întregul ei,este valabilă,sau ea nu poate fi reţinută ca
atare.Se consideră că o recunoaştere de paternitatecondiţionată nu poate fi
admisă ca valabilă,deoarece atât din caracterul irevocabil al recunoaşterii,cât
şi din consecinţele juridice importante pe care legea le atribuie aacestei
recunoaşteri trebuie dedus că valabilitatea şi eficacitatea actului juridic al
recunoaşterii trebuie să se întemeieze pe o manifestare fermă şi neechivocă
de voinţa,iar nu pe o manifestare de voinţă care,prin însăşi condiţionarea ei
vădeşte lipsa de certitudine a autorului cu privire la realitaea legăturii de
liliaţie pe care recunoaşterea sa ar urma să o dovedească.Mai mult:de vreme
ce şi o recunoaştere fermă şi necondiţionată poate fi atacată,prin
contestare,dacă nu corespunde adevărului(art.58,alin.1 C.Fam.),cu atât mai
mult o recunoaştere condiţionată,lipsită de fermitate şi certitudinea pe care i-
o impune caracterul său de mijloc de probă,nu trebuie aceptată ca valabilă şi
eficientă,lăsând,din capul locului posibilitatea de a-şi stabili,prin
acţiune,adevărata paternitate(fie şi faţă de autorul unei recunoaşteri
condiţionate şi,deci,nevalabile şi ineficiente prin ea însăşi).47
-Recunoaşterea paternităţii este un act personal al tatălui.Ca orice
mărturisire,recunoaşterea paternităţii nu poate fi săvârşită valabil decât de
tată.Acest caracter face ca recunoaşterea să poată fi făcută chiar dacă tatăl nu
are deplina capacitate de exerciţiu,48fiind suficient ca el să aibă
discernământul necesar pentru a-şi da seama de realitatea faptului
mărturisit.Pe de altă parte,acest caracter face ca recunoaşterea paternităţii să
nu poată fi facută de reprezentantul legal(părinte,tutore) al tatălui
incapabil,în schimb,recunoaşterea poate fi facută printr-un
mandatar(reprezentant convenţional),dar numai în baza unei împuterniciri
date,personal de către tată,prin procură specială şi autentică,în sfârşit,acelaşi
caracter personal face ca dreptul de a recunoaşte paternitatea copilului să nu
se transmită,la moartea tatălui,moştenitorilor săi,aşa încât,dacă tatăl nu şi-a
recunoscut paternitatea în timpul vieţii sale,după moartea sa,copilul nu-şi va
mai putea stabili paternitatea decât prin acţiune în justiţie,îndreptată
împotriva moştenitorilor.49
-Recunoaşterea paternităţii este irevocabilă.Acest caracter
rezultă,în principal,din natura juridică a recunoaşterii,ca mijloc de probă:
47
I.BOHOTICI,op.cit.,p.66
48
Trib.Jud.Timiş,dec.civ.nr.917 din 21 iunie 1987,în R.R.D.nr.5 din 1988,p.75
49
23
odată administrată dovada legăturii de filiaţie dintre copil şi tatăl său,prin
mărturisirea acestuia,această dovadă rămâne câştigată copilului,mărturisirea
nemaiputând fi retractată de către autorul ei.Caracterul irevocabil al
recunoaşterii de paternitate este expres consacrat de legiuitor prin dispoziţia
art.57,alin.3 C.Fam.:,,recunoaşterea,chiar făcută prin testament,nu se poate
revoca’’.Acest caracter nu împiedică însă ca tatăl să-şi conteste propria sa
recunoaştere,în temeiul art.58 alin.1 din acelaşi cod.dacă ea nu corespunde
adevărului.În practica judiciarăs-au pronunţat,uneori şi soluţii prin
care,confundându-se revocarea recunoaşterii cu contestarea ei,s-a deciscă
autorul recunoaşterii nu-şi poate contesta propria recunoaştere,căci ar
însemna să şi-o revoce50,dar asemenea soluţii,criticate în literatura
juridică,au rămas izolate.Instanţa supremă a decis,ferm,în sensul că instituţia
juridică a contestării recunoaşterii paternităţii nu trebuie confundată cu
revocarea acesteia51.
-Recunoaşterea paternităţii are un caracter declarativ.Tocmai
fiindcă recunoaşterea paternităţii constituie,în esenţă,mărturisirea unui
fapt,ea are un caracter declarativ,iar nu atributiv,recunoaşterea nu modifică
starea civilă a copilului,nu crează o situaţie juridică nouă,ci conformă şi
dovedeşte legătura de de filiaţie existentă între copil şi tatăl său din afara
căsătoriei.Aşa fiind,recunoaşterea paternităţii produce efecte
retroactive,începând de la data naşterii copilului(şi chiar de la data
concepţiei,în măsura în care e vorba de drepturile copilului).Faptul că unele
consecinţe juridice ale paternităţii astfel stabilite se produc numai pentru
viitor,nu şi pentru trecut(de ex.aprobarea de a purta numele tatălui,acordarea
pensiei de întreţinere,etc.) nu infirmă caracterul retroactiv şi declarativ al
recunoaşterii de paternitate.52
II.2.Copiii care pot fi recunoscuţi
1.În regula generală se recunoaşte copilul din afara căsătoriei care

este născut.Această soluţie rezultă din art.57 alin.2 C.Fam.,care prevede că
recunoaşterea se face prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă,fie
odată cu înregistrarea naşterii copilului,fie după această dată.
50
Trib.reg.Iaşi,dec.civ.nr.255din 1963,în J.N.nr.1 din 1965,p.130
51
Trib.Suprem,secţ.Civ.,dec.nr.327 din 20 februarie 1982,în C.D. 1984,p.141 L.BOHOTICI,op.cit.,p.155
52
24
2.Copilul conceput.Faţă de dispoziţiile art.7 Decretul nr.31 din 1954
privind persoanele fizice şi cele juridice,potrivit cărora drepturile copilului
sunt recunoscute de la concepţie,însă numai dacă se naşte viu,se pune
întrebarea dacă se poate recunoaşte un copil mai înainte de a se naşte,într-o
părere sa răspuns în sens negativ.53Într-o altă părere se consideră că se poate
face recunoaşterea unui copil conceput,dar încă nenăscut,însă recunoaşterea
este sub condiţia suspensivă ca,la naştere,acesta să aibă situaţia juridică de
copil din afara căsătoriei.Ca argument se dă exemplul conform căruia
recunoaşterea unui copil încă nenăscut,făcut de un bărbat,printr-un
testament,care ar deceda apoi,dar înainte de naşterea copilului,este valabilă
dacă acesta,la naştere,are condiţia juridică de copil din afara căsătoriei.54
3.Copilul decedat.Copilul din afara căsătoriei poate fi recunoscut
după ce a decedat,dar numai dacă acel copil a lăsat descendenţi fireşti(art.57
alin.1 C.Fam.),aceasta pentru a împiedica recunoaşterea ce s-ar face numai
în interesul tatălui,cu scopul de a dobândi succesiunea copilului.55
4.Copilul deja recunoscut.Sa ridicat problema dacă un copil care a
fost deja recunoscut poate fi recunoscut de un alt bărbat,care pretinde că acel
copil este al său.Sau exprimat mai multe păreri:
 Copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de adevăratul său
tată,deoarece nimic nu se opune la aceasta,iar delegatul de stare civilă
nu poate refuza înregistrarea celei de a doua recunoaşteri.56Situaţia
neclară a paternităţii copilului va fi soluţionată de îndată ce primul
interesat va introduce o acţiune în contestarea uneia din cele două
recunoaşteri;
 Copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de către un alt bărbat,dacă
acesta nu a avut cunoştinţă de existenţa primei recunoaşteri dar
delegatul de stare civilă poate refuza înregistrarea acesteia,câtă vreme
recunoaşterea anterioară nu a fost înlăturată pe calea contestaţiei,ca
fiind necorespunzătoare adevărului.57Posibilitatea acestui refuz este
înteieiată pe interesul copilului,a cărui paternitate ar fi,în caz contrar
în funcţie de capriciile persoanelor care fac asemenea
recunoaşteri.Rezultă că un bărbat nu poate recunoaşte un copil deja
recunoscut de către un alt bărbat,dacă această recunoaştere îi este
cunoscută,câtă vreme nu a fost înlăturată pe calea contestaţiei
recunoaşterii;
53
AL.OPROIU-,,Cazurile de nulitate absolută a recunoaşterii filiaţiei’’,în J.N.nr.1 din 1961,p.131
54
55
I.P.FILIPESCU,op.cit.,p.323,op.cit.,în J.N. nr.1 din 1961,p.131
56
57
SC.ŞERBĂNESCU-,,Codul familiei comentat şi adnotat’’,voi.n,Ed.Didactică şi Pedagogică,1966,p.67
25
 Copilul care şi-a stabilit paternitatea pe calea recunoaşterii nu mai
poate fi recunoscut de către un alt bărbat.58Recunoaşterea de către tată
nu este posibilă nici atunci când se pretinde că în registrul de stare
civilă nu figurează numele adevăreşilor părinţi,cele menţionate fiind
false,ori atunci când registre de stare civilă au fost pierdute sau
distruse,deoarece,în primul caz va trebui ca cel ce vrea a recunoaşte să
dovedească în prealabil în justişie falsul,iar în al doilea caz să ceară
reconstituirea actului de naştere spre a dovedi apoi,în justiţie că el nu
cuprinde numele tatălui său că numele pe care-l cuprinde este fals.În
acelaşi sens,se apreciază că prima recunoaştere trebuie să îşi producă
efectele până în momentul în care bărbatul ce se pretinde şi el tatăl
copilului din afara căsătoriei va dovedi că prima recunoaştere nu
corespunde adevărului.59
 Un copil deja recunoscut poate fi recunoscut de către alt bărbat care se
pretinde tatăl copilului,mai ales dacă cel ce face ultima recunoaştere
nu are cunoştinţă de prima recunoaştere,dar delegatul de stare
civilă,constatând acest lucru,este îndreptăţit să refuze înregistrarea
recunoaşterii ulterioare,câtă vreme cea anterioară nu este înlăturată pe
calea contestaţiei,ca fiind necorespunzătoare adevărului.60În sprijinul
acestei soluţii se pot aduce următoarele argumente:
a)Nu există un text care să interzică recunoaşterea unui copil
deja recunoscut,cum există în materia filiaţiei faţă de mamă.Singura
condiţie pe care legea o cere este aceea ca acel copil,să fie din afara
căsătoriei.
b)Interesul copilului nu numai că nu se pune la admiterea
acestei soluţii,ci,dimpotrivă,deoarece situaşia neclară cu privire la
paternitate,în asemenea situaţii,va fi soluţionată de îndată ce primul
interesat va introduce acţiune în contestare a uneia din cele două
recunoaşteri,iar dacă acţiunea se introduce de către mama
copilului,de aceasta sau de descendenţii lui,dovada paternităţii este în
sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.
În afară de aceste situaţii,există şi alte cazuri speciale în care
se poate face recunoaşterea,adică ea coomportă unele particularităţi.61
Astfel,să presupunem că un copil este născut de o femeie
căsătorită,soţul fiind dispărut.Copil beneficează de prezumţia de
58
P.ANCA,op.cit.,p.104
59
60
61
I.P.FILIPESCU, op.cit.,p.325
26
paternitate,în consecinţă,recunoaşterea de paternitate a acestui copil
este lovită de nulitate absolută.
Dacă,dupa recunoaşterea de paternitate,soţul mamei este
declarat mort,iar data decesului stabilită prin hotărâre judecătorească
este anterioară concepţiei copilului,acesta este din afara
căsătoriei,deoarece hotărârea işi produce efecte retroactive,până la
data amintită,în această situaţie,recunoaşterea de paternitate a
copilului,deşi iniţial a fost nulă,acum este valabilă,deoarece a dipărut
cauza de nulitate.Dcă soţul mamei copilului reapare şi se anuleză
hotărârea declarativă de moarte ,înseamnă că acel copil este considerat
din căsătorie,astfel că recunoaşterea de paternitate este din nou lovită
de nulitatea absolută,în cazul în care soţul mamei ar tăgădui
paternitatea copilului,acesta se consideră din afara căsătoriei,iar
recunoaşterea este iaraşi valabilă.Problema este aceaşi când se
rectifică data morţii soţului femeii care a născut copilul recunoscut,în
urma rectificării,copilul nemaibeneficiind de prezumţia de
paternitate,iar apoi se anuleză hotărârea de declarare a morţii,în
situaţiile amintite ,recunoaşterea se consideră nulă sau valabilă de
drept,hotărârea judecătorească ce ar fi intervenit constând numai,după
caz,în nulitatea ori valabilitatea recunoaşterii.
O altă situaţie ar fi aceea ,apropiată de cea precedentă,când se
recunoaşte un copil născut de o femeie căsătorită.Recunoaşterea de
paternitate a acestui copil este nulă absolut.Dacă,ulterior,paternitatea
copilului este tăgăduită,copilul fiin considerat din afara căsătoriei,aceasta
cu efect retroactiv de la concepţia sa,recunoaşterea este valabilă deoarece
a dispărut cauza de nuliatate,în această situaţie,nu este necesară o nouă
recunoaştere pentru a se stabilii paternitatea copilului.Dacă ea
intervine,este binevenită.
II.3.Formele recunoaşterii de paternitate
Recunoaşterea de paternitate se poate face prin una din următoarele

forme(art.57 alin.2 C.Fam.):
a)Declaraţia la serviciul stării civile,fie odată cu înregistrarea naşterii
copilului,fie după această dată.În prima situaţie,numele tatălui este trecut în
actul de naştere al copilului,iar în cea de-a doua situaţie,declaraţia
tatălui,care se poate face în faţa oricărui serviciu de stare civilă,se înscrie de
27
către serviciul de stare civilă al locului de naştere al copilului,prin menţiune
pe marginea actului de naştere al copilului.
b)Înscrisul autentic
Acesta se poate face în faţa notariatului de stat,fie prin primăriile comunale
şi orăşeneşti din localităţiile unde nu funcţionează notariate de
stat.Recunoaşterea făcută în faţa instanţei judecătoreşti,în cursul unui
prices,este o recunoaştere făcută prin înscris autentic.62Totuşi,instanţa
judecătorească are îndatorirea de a verifica recunpaşterea ,căci s-ar putea ca
acel copil să beneficieze de prezumţia de paternitate şi deci să nu poată fi
recunoscut.Constatând recunoaşterea pârâtului făcută la interogatoriu şi deci
paternitatea este astfel stabilită,instanţa are obligaţia să dispună înregistrarea
recunoaşterii la serviciul de stare civilă.63Având în vedere şi alte soluţii ale
instanţelor judecătoreşti,se poate considera că recunoaşterea făcută.în
condiţiile arătate prezintă unele particularităţi faţă de recunoaşterea făcută
prin înscris autentic.Astfel,în acţinea în stabilirea paternităţii din afara
căsătoriei introdusă după împlinirea termenului de prescripţie,dacă
recunoaşterea pârâtului la interogatoriu are caracterul unei declaraţii
autentice,se pune întrebarea de a şti cum se termină acţiunea?
Într-o părere,s-a spus că instanţa de judecată ar trebui să ia act de
recunoaşterea pârâtului,care produce efecte directe şi independente,să nu se
admită acţiunea,ci să se dispună închiderea dosarului.64 Într-o altă
parere,după ce verifică dacă pârâtul a recunoscut un copil din afara
căsătoriei urmează să dea o hotărâre de admitere a acţiunii în stabilirea
paternităţii.65
Tribunalul Suprem sa pronunţat în sensul că,dacă pârâtul recunoaşte
la interogatoriu că este tatăl copilului,nu este necesar să se judece acţiunea în
stabilirea paternităţii,ci instanţa să constate numai recunoaşterea şi să
dispună înregistrarea la serviciul stării civile a recunoaşterii pârâtului cu
privire la paternitatea copilului.66Rezultă că,în cazul menţionat,un prim
interes este acela de a şti dacă stabilirea paternităţii sa făcut prin
recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească,în speţă acţiunea fiind
prescrisă.Deasemenea,se pune întrebarea dacă recunoaşterea făcută în cadrul
unui proces de stabilire a paternităţii poate fi contestată.Sa decis că
recunoaşterea de paternitate făcută în cadrul procesului de stabilire a
paternităţii,admisă prin hotărâre judecătorească,trecută în puterea lucrului
62
Fostul Trib.reg.Craiova,cd.civ.,dec,nr.5334 din o octombrie 1957,în L.P.nr.8,1958,p.97,cu notele
SC.ŞERBĂNESCU şi N.ŞCHIOPU
63
Trib.Supre,dec.civ.Nr.962 din 10 aprilie 1973,în C.D.1974,p.260
64
SC.ŞERBĂNESCU,notă,în L.P.nr.8,1957,p.99
65
R.PETRESCU -,,Acţiunile de stat’’, Ed.Ştinţifică şi Enciclopedică ,Bucureşti,1977,p.103
66
Trib.Suprem,dec.civ.Nr.962 din 10 aprilie 1973,în C.D.1973,p.250
28
judecat,nu se poate contesta potrivit art.58 alin.1 C.Fam.,deoarece acest text
se referă la recunoaşterea extrajudiciară,iar împotriva unei hotărâri
judecătoreşti se pot folosi numai căile de atac ordinare şi extraordinare.67În
speţă,printr-o altă hotărâre judecătorească rămasă definitivă în anul 1974,a
fost admisă acţiunea de stabilire a paternităţii copilului pe baza cunoaşterii la
probe(testimoniale).,,Se poate deci observa68că,în privinţa primului aspect
menţionat,se precizează că instanţa ia act de recununoaşterea făcută în cursul
procesului de stabilire a paternităţii,de unde ar rezulta că se poate contesta
recunoaştera făcută,deoarece această recunoaştere nu dobândeşte caracterele
actului prin care este făcută,tot aşa cum recunoaşterea făcută prin testament
nu dobândeşte caracterele acestuia(de exemplu,să fie
revocabilă),recunoaşterea fiind distinctă de testamentul prin care a fost
făcută,astfel că şi recunoaşterea făcută în cadrul procesului de stabilire a
paternităţii este distinctă de hotărârea judecâtorească ce se
pronunţă,nerezultând nicăieri că o asemenea recunoaştere dobăndeşte
caracterele hotărârii judecătoresti,căci ele sunt distincte,nefăcând un corp
comun.Datorită acestei ceistincţii între cele două acte,când acţiunea în
stabilirea paternităţii s-a întors după împlinirea termenului de
prescripţie,instanţa nici nu respinge,nici nu admite acţiunea,ci numai ia act
de recunoaşterea intervenită,dispunând înregistrarea recunoaşterii de către
serviciul de stare civilă.Dacă recunoaşterea făcută în cadrul procesului de
stabilire a paternităţii nu poate fi contestată decât în cadrul căilor de atac
ordinare si extraordinare,înseamnă că avem două feluri de
recunoaştere:aceea din cadrul procesului de stabilire a paternităţii;aceea
intervenită în toate celelalte cazuri,în prima situaţie,recunoaşterea se poate
contesta nelimitat în timp,pe când în a doua situaţie ea se poate contesta
nelimitat în timp.În plus,hotărârea judecătorească produce efecte
relative,între părţile cauzei,pe când contestarea recunoaşterii o poate face
orice persoană care are un interes,chiar dacă nu a fost parte în procesul civil
de stabilire a paternităţii.Pe de altă parte,hotărârile judecătoreşti în materia
stării civile au efect absolut,fiind opozabile şi terţilor,dar numai cu titlu de
prezumţie relativă,căci terţii pot să înlăture efectele hotărârii judecătoreşti
dacă reuşesc să facă,în justiţie,dovada contrară.69Dacă aceasta este soluţia
când starea civilă rezultă din hotărârea judecătorescă,de ce soluţia este
diferită când recunoaşterea de paternitate este distinctă de hotărârea
judecătorească,aceasta numai constantând-o,iar recunoaşterea ţine de stare
67
Trib.jud.Hunedoara,dec.civ.nr.986 din 11 octombrie 1977,în R.R.D.,nr.5,1978,p.60
68
I.P.FILIPESCU,op.cit.,p.327-328
69
Art.33,D.nr.31 1954 privitor la persoane fizice şi juridice
29
civilă a persoanei,având ca efect stabilirea paternităţii din afara căsătoriei?70
în plus,este posibil ca recunoaşterea intervenită în cursul procesului să nu fie
corespunzătoare adevărului sau să fie făcută fără ca autorul ei să fi fost în
eroare,ştiind că recunoaşterea ce face nu este adevărată.S-a decis că autorul
unei recunoaşteri de paternitate neconformă cu realitatea este îndreptăţit să o
conteste,chiar dacă la data recunoaşterii el nu s-a găsit în eroare,împrejurarea
ca mama copilului recunoscut a renunţat la acţiunea pentru stabilirea
paternităţii faţă de tatăl firesc al copilului fiind neconcludentă,deoarece
soluţia se justifică prin aceea că datele de stare civilă interesează nu numai
persoana respectivă,ci şi societatea insăşi.71Se pune întrebarea 72dacă soluţia
şi argumentele pe care se sprijină nu sunt valabile şi în cazul recunoaşterii
făcută în cursul procesului de stabilire a paternităţii.Dacă răspunsul este
afirmativ,se ridică o altă întrebare,şi anume de ce recunoaşterea făcută în
cursul procesului de stabilire a paternităţii este limitată în timp,pe când în
cazul recunoaşterii extrajudiciare nelimitat în timp?Se mai observă că-dacă
recunoaşterea făcută în cadrul procesului de stabilire a paternităţii este
distinctă de hotărârea judecătorească ce o constată-nu rezultă nici o
dispoziţie legală că art.58 alin.1 C.Fam.,se referă numai la recunoaşterea
extrajudiciară.Dimpotrivă,textul spune clar că este vorba de recunoaşterea
care nu corespunde adevărului.,,În sfârşit,s-ar mai putea face următoarea
distincţie:
1)acţiunea pentru stabilirea paternităţii a fost introdusă înauntrul
termenului de prescripţie,iar în cadrul procesului se face recunoaşterea de
paternitate;
2)acţiunea pentru stabilirea paternităţii nu a fost introdusă înauntrul
termenului de prescripţie,acesta fiind îndeplinit,iar în cursul procesului s-a
făcut recunoaşterea de paternitate.
În concluzie,când este vorba de felul în care trebuie să procedeze
instanţa de judecată-dacă să admită,să respingă ori numai să ia act de
recunoaşterea făcută,în cadrul procesului pornit prin acţiunea în stabilirea
paternităţii-se subliniază în soluţia dată că recunoaşterea este distinctă de
hotărârea judecătorească,dar când este vorba dacă se poate contesta
asemenea recunoaştere,se consideră că aceasta face corp comun cu
hotărârea judecătorească ce o cuprinde,neputând fi contestată decât în cadrul
căilor ordinare si extraordinare de atac dar fără a se deosebi dacă acţiunea
pentru stabilirea paternităţii a fost ori nu introdusă înâuntrul termenului de
prescripţie.
70
71
Trib.jud.Hunedoara,dec.civ.nr.1303 din 20 decembrie 1979,în R.R.D.nr.3,1976,p.62
72
30
c)Testamentul
Recunoaşterea voluntară de paternitate se poate face,între altele,prin
testament,putându-se oricare din formele de testament.Este însă necesar ca
actul să îndeplinească toate cerinţele legale pentru a putea fi socotit
testament.De aceea sa decis ca art.57 alin.2 C.Fam.,are în vedere formele
testamentare care au o eficienţă legală.Ca atare,în cazul recunoaşterii de
paternitate ce sa făcut printr-un înscris căruia se tinde a i se recunoaşte
valoarea unui testament olograf,este necesar,pentru valabilitatea
recunoaşterii,ca testamentul să îndeplinească condiţiile prevăzute de art.859
C.Civ.Astfel fiind,nu se poate considera valabilă recunoaşterea de paternitate
cuprinsă într-un testament care nu este scris de către testator.73Soluţia
urmează a fi aceaşi,pentru identitate de raţiune,şi în cazul lipsei unei alte
cerinţe a testamentului olograf în afară de scriitură,anume data ori
semnătura.
Într-adevăr,legea vorbeşte de recunoaşterea făcută prin
testament(art.57 alin.2-3 C.Fam.),ceea ce înseamnă că dacă nu există acesta
nu poate fi vorba nici de recunoaştere.Sa decis că dispoziţia
testamentară,inserată într-un act autentic,având un alt obiect,constituie un
testament valabil,cu condiţia ca acel act să fie autentificat de notariatul de
stat.74
Recunoaşterea făcută prin testament produce efecte de la data
înlocuirii testamentului.Trebuie făcută distincţie dispoziţiile testamentare
propriu-zise,care privesc transmiterea bunurilor testamentului către
moştenitorii săi,şi dispoziţiile referitoare la recunoaşterea unui copil.
Recunoaşterea fiind mărtirisirea unui fapt,a unui
adevăr,consecinţele care decurg din recunoaşterea unui copil sunt acelea ale
filiaţiunii stabilite prin recunoaştere.Efectele derivă din
filiaţiune.Recunoaşterea este menită doar a stabili această filiaţie la fel cum
ar fi stabilită în justiţie.
Chiar inserată fiind în testament,recunoaşterea îşi va păstra
caracterele sale,neîmprumutând de la testament decât forma acestuia.
Dacă în ceea ce priveşte dispoziţiile testamentare privitoare la
bunuri,voinţa testamentului este suverană,putândule modifica şi
revoca,recunoaşterea,în schimb,chiar cuprinsă într-un înscris testamentar nu
mai poate fi afectată cu nimic de manifestările ulterioare de voinţă ale
autorului ei.
Legea prevăzând expres irevocabilitatea,a înţeles să confirme
natura juridică distinctă a recunoaşterii faţă de actul
73
Trib.Jud.Bistriţa-Năsăud,dec.civ.nr.672 din 18 decembrie 1974,în R.R.D. nr.3,1976,p.62
74
Trib.Suprem,dec.civ.nr.2259 din 13 decembrie 1977,în C.D. 1978,p.89-91
31
testamentar.Recunoaşterea cuprinsă în testament îşi produce efecte de la data
întocmirii acestuia.Recunoaşterea fiind o mărturisire,nu se poate face sub
condiţie sau un termen,în aceste cazuri autorul testamentului doreşte ca
recunoaşterea să nu fie cunoscută în timpul vieţii şi să producă efecte abea
după moartea sa.Aceste situaţii sunt fregvente în cazurile testamentelor
mistice sau olografe secrete,în cazul testamentelor autentice,cât şi a celor
mistice şi olografe,al căror conţinut nu a fost ţinut secret,este greşit a se
susţine că alegerea căii testamentare ar fi implicit dovada dorinţei autorului
recunoaşterii ca aceasta din urmă să producă efecte numai după moartea sa.75
Pornind de la faptul că recunoaşterea cuprinsă în testament nu poate
fi pusă sub condiţie sau cu termen şi deci că recunoaşterea făcută prin
testament produce efecte de la data întocmirii testamentului,pot rezolva
unele consecinţe:76
1. Copilul poate veni la succesiunea unei rude care se deschide înainte
de decesul testatorului;
2. Copilul are dreptul,dacă îndeplineşte condiţiile,la întreţinere din
partea testatorului;
3. Copilul ar putea să ceară dreptul de a purta numele testatorului;
4. Domiciliul copilului şi ocrotirea sa părintească se vor determina
potrivit cu noua situaţie creată prin recunoaştere;Deasemenea,instanţa
supremă a apreciat că recunoaşterea făcută printr-o autobiografie de
defunct,dacă a fost scrisă cu mâna,poate servi ca act valabil de
recunoaştere sub forma testamentului olograf.77
II.4. Contestarea recunoaşterii de paternitate
a)Noţiunea
Deşi recunoaşterea de paternitate este irevocabilă,ea,poate,totuşi,fi
contestată,atunci când nu corespunde adevărului(art.58 alin.1 C.Fam.).Se
poate contesta numai recunoaşterea de paternitate făcută prin declaraţie la
serviciul stării civile,act autentic şi testament.Paternitatea stabilită prin
75
E.POENARU-,,Recunoaşterea prin testament a copilului din afara căsătoriei’’,J.N.nr.3,1956,p.436
76
77
Trib.Suprem,dec.civ.nr.856 din 1989,în D.nr.3,1990,p.68
32
hotărâre judecătorească nu poate fi contestată.78Prin urmare,a contesta
înseamnă altceva decât a revoca.
b)Cine poate contesta recunoaşterea paternităţii?
Acţiunea în contestare a recunoaşterii de paternitate se poate face
de orice persoanăcare doreşte un interes patrimonial sau nepatrimonial
(art.58 C.Fam.),în această situaţie se pot găsi:
 Copilul recunoscut;
 Moştenitorii copilului recunoscut;
 Mama copilului recunoascut;
 Bărbatul care a făcut recunoaşterea şi moştenitorii acestuia;
Procurorul care poate acţiona în temeiul art. 47 Dec.nr.32 din 1954 şi art.
45 C. Proc. Civ.
Contestarea de paternitate,despre care vorbeşte art. 58 alin.1
C.Fam.,dacă este făcută de către autorul ei,este tocmai revocarea
mărturisirii făcute prin reoare de fapt,la care se referă art.1206 C.Civ.
Contestarea recunoaşterii se poate face chiar dacă autorul ei nu s-a găsit
în eroare de fapt.
După cum se observă,nu trebuie confundată contestarea
recunoaşterii de paternitate cu revocarea acesteia.Contestarea trebuie
dovedită pentru a arăta faptul că ea nu corespunde adevărului,pe când
revocarea se poate face unilateral,fără nici o justificare.De aceea sunt
greşite soluţiile acelor instanţe judecătoreşti în sensul că tatăl nu-şi poate
contesta propria-i recunoaştere pe motiv că aceasta este irevocabilă.79
Autorul unei recunoaşteri de paternitate neconformă cu realitatea este
îndreptăţit să o conteste,chiar dacă la data recunoaşteri el nu s-a găsit în
eroare,întâmplarea că mama copilului recunoscut a renunţat la acţiunea
pentru stabilirea paternităţii faţă de tatăl firesc al copilului este
neconcludentă.
c)Mijloacele de probă
În acţiunea în contestaţiea recunoaşterii,sarcina probei este uneori
răsturnată (art.58 alin.2 C.Fam.).Rezultă din această reglementare că,în
cazul în care mama,copilul recunoscut sau descendenţii acestuia sunt
reclamanţi,acestia nu au a proba nimic,urmând ca autorul
recunoaşterii,deşi este pârât în proces,să probeze adevărul recunoaşterii
sale.
În acţiunea de contestare a recunoaşterii de paternitate pornită de
mamă,declaraţia pârâtului că recunoaşterea făcută de el nu corespunde
78
Trib.Suprem,dec.civ. nr.764 din 11 mai 1978,în R.R.D. nr.11,1978,p.62
79
33
realităţiinu este o dovadă a temeinicei acţiuni,care deci să ducă la
admiterea ei,deoarece mărturisirea este o probă obişnuită lăsată la
aprecierea judecătorului,putându-se dispune că o parte sau alta să
propună probe pentru combaterea sau complementarea acesteia ori să se
ordone ,în acest sens,şi probe din oficiu.80
Deci,după cum se vede,în situaţia prezentată de art.58 alin.2
C.Fam.,simpla contestare de către mamă,de către copilul recunoscut sau
de către descendenţii acestuia,a recunoaşterii de paternitate,ridică acestei
recunoaşteri orice valoare.Această contestaţie conferă autorului
recunoaşterii numai dreptul de a stabili,în cadrul unei acţiuni în
justiţie,paternitatea sa faţă de copilul recunoscut ;este ca şi cum bărbatul
respectiv ar face o acţiune în stabilirea paternităţii de către un copil,cu
deosebirea că tatăl nu poate să pornească o atare din afara căsătoriei
întocmai aşa cum aceasta poate fi făcută de o acţiune decât dacă,în
prealabil a făcut o recunoaştere,care i-a fost apoi contestată de mama
copilului,de copil sau de către descendenţii acestuia.Şi astfel,acţiunea în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei,care aparţine numai copilului
(art.59 C.Fam.) ajunge,pe această cale,să fi exercitată indirect şi de către
tată.
Dacă acţiunea în contestaţie este pornită după moartea celui care a
făcut recunoaşterea,sarcina probei revine moştenitorilor acestuia,alţii
decât copilul,a cărei filiaţie se află în discuţie
Regimul derogator prevăzut de art.58 C.Fam.,priveşte numai pe
mamă,copilul recunoscut şi descendenţii acestuia.Orice altă persoană
care ar contesta recunoaşterea copilului este supusă regimului probator de
drept comun,în virtutea căruia proba incumbă reclamantului (actori
incumbit probatio).Dar acest regim probator de favoare mai este atenuat
de rolul activ al instanţei,care pentruaflarea adevărului,are dreptul să
ordone,din oficiu,orice fel de probe(art.129-130 C.Proc.Civ.).
d)Imprescribilitatea acţiunii
Acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate este
imprescriptibilă,căci legea nu prevede nici un termen în care trebuie
introdusă.
e)Efectele
Dacă această acţiune este admisă,se înlătură,cu efect
retroactiv,filiaţia stabilită prin acea recunoaştere.Această schimbare în
starea civilă a copilului nu poate determina,în condiţiile legii,efectele cu
80
CORNELIU LIVIU GUIAŞ,notă la Trib.Jud.Bihor,dec.civ.nr.809 din 28 iunie 1974,în
R.R.D.nr.5,1975,p.545
34
privire la numele copilului,ocrotirea părintească,obligaţia de
întreţinere,succesiunea,etc.
Unele probleme se ridică cu privire la numele pe care îl va avea
copilul în cazul contestării recunoaşterii de paternitate.81S-ar putea
distinge mai multe situaţii:
1) Copilul nu are stabilită filiaţia faţă de mamă,ceea ce,practic,se
poate întâlni extrem de rar.În acest caz,copilul urmează a reveni la
numele avut anterior celui dobândit ca urmare a recunoaşterii de
paternitate,adică la numele stabilit de autoritatea tutelară (art.2 alin.2
Decretul nr.975 din 23 octombrie 1968 cu privire la nume).
2) Copilul are stabilită filiaţia faţă de mamă.În acest caz,copilul
urmează a reveni la numele mamei,pe care l-a dobândit potrivit art.64
alin.1 C.Fam.Este însă posibil,ca între timp,mama copilului să-şi fi
schimbat numele pe cale administrativă sau să şi-l fi modificat ca urmare
a schimbării stării civile (de exemplu,s-a căsătorit sau a divorţat),în prima
situaţie,copilul nu poate să poarte acest nume,iar admiterea contestării
recunoaşterii de paternitate,exclude posibilitatea pentru copil de a purta
în continuare numele celui care îl recunoscuse şi nu ar putea constitui un
temei pentru copil de a lua acelaşi nume,afară dacă i s-ar încuviinţa,tot pe
cale administrativă,pentru împrejurarea amintită,să aibă acelaşi nume cu
mama lui.Dacă mama copilului s-a căsătorit între timp,care prin ipoteză
si-a modificat numele,copilul nu ar putea să ia numele actual al
mamei,adică numele soţului sau un nume format din numele reunite ale
celor doi soţi.De asemenea,dacă mama copilului ar fi divorţat,iar în urma
divorţului are un nume diferit de cel din timpul căsătoriei,pe care l-a avut
şi copilul înainte de recunoaştere,este greu de admis că acel copil poate
să ia numele actual al mamei,adică cel după divorţ,care este diferit de cel
pe care copilul l-a avut înainte de recunoaşterea contestată,deoarece
pentru el ar însemna un nume nou faţă de acela pe care l-a avut atât
înainte,cât şi după recunoaşterea de paternitate,apoi contestată.
În toate cazurile menţionate ar urma deci să se admită că,copilul
revine la numele de familie pe care l-a avut înainte de cel pe care l-a luat
ca urmare a recunoaşterii de paternitate.Potrivit acestei soluţii,copilul
poate să aibe un nume de familie diferit de cel al mamei sale,deşi are
filiaţia stabilită numai faţă de aceasta.
Dar,un asemenea rezultat se poate obţine şi în situaţii
abişnuite.Astfel,să presupunem că mama copilului se căsătoreşte şi
dobândeşte,prin căsătorie,numele soţului ei .Copilul va rămâne cu
81
I.P.FILIPESCU ,op.cit.,p.332
35
numele mamei avut înainte de căsătorie,el neputându-se schimba prin
căsătoria mamei.
În cazul în care copilul îşi va stabili ulterior paternitatea,el va putea
să ia numele de familie al tatălui său,în condiţiile art.64 alin.2 C.Fam.
II.5 Nulitatea sau anularea recunoaşterii de paternitate
a)Nulitatea absolută
Recunoaşterea de paternitate,care nu este făcută cu respectarea
prevederilor art.57 C.Fam.,este lovită de nulitate absolută.Astfel,cazurile de
nulitate absolută a recunoaşterii paternităţii pot interveni în următoarele
situaţii:82
82
AL.OPROIU op.cit.,p.131
36
1)Recunoaştrea făcută de o persoană fără calitate.
Recunoaşterea nu poate fi făcută decât de părinte,personal sau prin mandatar
special şi cu procură autentică,deoarece recunoaşterea e un act personal şi
individual,în caz de moarte a părintelui,nici chiar moştenitorul său nu poate
face o recunoaştere.Se pot recunoaşte,însă printr-un singur act mai mulţi
copii,dar,în asemenea cazuri e bine,ca fiecare copil să fie individualizat prin
vârstă,sex şi nume.
2)Recunoaşterea primită fără competenţă.
Recunoaşterea e nulă dacă a fost primită de o persoană lipsită de calitatea de
a primi astfel de acte sau,deşi competentă,a lucrat în afara competenţei sale
teritoriale.Sunt competenţi de a primi recunoaşterea,notarul de stat şi
delegatul stării civile.Eroarea comună şi de neînlăturat în care se găseşte cel
interesat,validează actul.
3)Recunoaşterea făcută fără respectarea formelor legale.
Recunoaşterea e un act solemn,forma fiind cerută ca o condiţie de existenţă a
actului.Prin impunerea acestei forme,legea a urmărit să asigure libertatea
exprimării de voinţă şi,în acelaşi timp,să conserve actul ca mijloc de probă.
Actul care se întocmeşte constată şi dovedeşte două operaţii distincte
şi anume naşterea şi recunoaşterea.Se pot face însă şi acte separate.
4)Recunoaşterea unui copil mort,fără descendenţi fireşti.
Legea interzice astfel de recunoaşteri (art.58 C.Fam.) pe motiv că ea s-ar
datora numai interesului material urmărit de autorul ei-de a moşteni pe
copilul mort fără posteritate.
5)Recunoaşterea unui copil născut din căsătorie,în acest caz copilul
beneficiază de prezumţia de paternitate.83
b)Nulitatea relativă
În privinţa problemei dacă recunoaşterea de paternitate poate fi
anulată pentru vicii de consimţământ există discuţii.
Într-o părere,84recunoaşterea de paternitate nu poate fi anulată prin
viciu de consimţământ,ea putând fi numai contestată dacă nu corespunde
adevărului.
83
Trib.Suprem,secţ.civ.,dec.nr.755,1978,în R.R.D.nr.11,1978,p.62
84
T.R.POPESCU,op.cit.,p.38 şi următoarele
37
Într-o altă părere,85recunoaşterea de paternitate poate fi anulată
pentru dol sau violenţă,iar în ceea ce priveşte eroarea se face următoarea
distincţie:dacă eroarea se produce asupra identităţii persoanei
recunoscute,acţiunea în nulitatea relativă va fi primită;dacă eroarea priveşte
însăşi filiaţia,acţiunea în nulitate relativă se confundă cu acţiunea în
contestarea recunoaşterii făcute.
Trebuie făcută deosebirea,86în privinţa acţiunii în anularea
recunoaşterii de paternitate pentru vicii de consimţământ,după cum urmează:
1. Când recunoaşterea copilului corespunde adevărului,nu există
interes pentru introducerea acţiunii în anulare,deoarece ar urma
în cursul procesului să se facă o nouă recunoaştere;
2. Când recunoaşterea nu corespunde adevărului,nu ar trebui
refuzată acţiunea în anulare,deoarece,pe de o parte,regimul
juridic al acţiunii în contestare şi cel al acţiunii în anulare sunt
diferite şi,pe de altă parte,legea nu interzice acţiunea în anularea
recunoaşterii de filiaţie.
De aceea,în cursul procesului pornit prin acţiunea în anulare se va
pune în discuţie şi problema conformităţii recunoaşterii cu realitatea.
În sfârşit,posibilitatea acţiunii în anulare decurge din figura juridică
a recunoaşterii,care nu este numai o mărturisire,ci şi un act juridic,supus
dreptului comun,în măsura în care nu se prevede în lege astfel.
Dovada viciilor de consimţământ se fac potrivit dreptului comun
(art.953-960 C.Civ.).
Pentru efectuarea recunoaşterii de paternitate nu se cere capacitatea
de exerciţiu necesară săvârşirii actelor juridice,ci numai discernământul
necesar pentru a face o mărturisire.De aceea nu se pune problema nulităţii
relative a recunoaşterii pentru incapacitatea de exerciţiu.Trebuie însă
precizat că este posibilă acţiunea în anulare a recunoaşterii de paternitate în
cazul în care autorul acesteia nu a avut o voinţă conştientă când a facut-o.
Cât priveşte efectele pe care le produc atât nulitatea absolută cât şi
cea relativă,trebuie precizat că aceste efecte au loc nu numai pentru viitor
(ex.nune),ci şi pentru trecut (ex.tune),până la data când recunoaşterea s-a
produs,în consecinţă,recunoaşterea lovită de nulitate absolută ori relativă se
consideră că nu a avut loc,copilul având aceaşi situaţie juridică pe care a
avut-o înainte de data recunoaşterii,adică fără paternitatea stabilită,în
condiţiile legii,se pot produce consecinţe cu privire la numele
copilului,ocrotirea părintească,obligaţia de întreţinere,succesiunea,etc.
85
AL.OPROIU -,,Dacă se poate introduce acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiunii pentru incapacitate
sau vicii de consimţământ’’,în L.P.nr.9, 1961,p.48
86
I.P.FILIPESCU,op.cit.p.334
38
CAPITOLUL III.EFECTELE HOTĂRÂRII PRIN CARE
S-A STABILIT PATERNITATEA COPILULUI
DIN AFARA CĂSĂTORIEI
SECŢIUNEA I.Înregistrarea hotărârii judecătoreşti
Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea din

afara căsătoriei se înscrie,prin menţiune,pe marginea actului de naştere al
copilului,eliberându-se un alt certificat de naştere (art.19 D.nr.278 din 1960).
Hotărârea judecătorească produce efecte şi pentru trecut,până la
concepţia copilului,astfel că pe toată această perioadă copilul este considerat
ca fiind al tatălui.Hotărârea judecătorească este opozabilă erga omnes,ea
având efecte absolute.Hotărârea judecătorească poate fi invocată de către
oricine împotriva copilului.Terţii,care nu au participat la procesul pentru
stabilirea paternităţii,pot face proba contrară hotărârii în faţa instanţei de
judecată.
SECŢIUNEA II. Cheltuieli de judecată
39
Într-o părere87,se consideră că dispoziţiile art.275 C.proc.civ.nu se
aplică în cazurile privind pensiile de întreţinere şi cele pentru stabilirea
paternităţii,unde întodeauna se vor acorda cheltuielile de judecată în baza
art.274 din acelaşi cod.Într-o altă părere,88se susţine că aceste dispoziţii nu se
aplică acţiunilor privind pensia de întreţinere şi pentru tăgăduirea
paternităţii,dacă pârâtul recunoaşte pretenţiile la primul termen de înfăţişare
şi nu a fost pus în întârziere,prin scrisorile mamei copilului din care să
rezulte că îi aducea la cunoştinţă naşterea copilului.
De asemenea,s-a susţinut89că dispoziţiile art.27 C.proc.civ.,nu
operează în acţiunile pentru stabilirea paternităţii,deoarece,potrivit art.56
C.Fam.,pârâtul putea recunoaşte în mod voluntar copilul,iar dacă nu a făcut
acest lucru el este în culpă procesuală de a fi provocat litigiul,astfel că va fi
obligat întodeauna la restituirea cheltuielilor de judecată,potrivit art.274
C.proc.civ.,pârâtul poate beneficia,în această opinie,de dispoziţiile art.275
C.proc.civ.,numai dacă face dovada că nu a făcut recunoaşterea copilului din
cauze obiective.
În practica judecătorească s-a decis că dispoziţiile art.275
C.proc.civ.,nu sunt aplicabile în acţiunile pentru stabilirea
paternităţii,deoarece pârâtul avea posibilitatea să recunoască pe copil iar nu
să provoace pornirea procesului,în acest sens s-a decis că dacă pârâtul
recunoaşte,la primul termen,că este tatăl copilului şi este deacord cu
admiterea acţiunii,el va fi,totuşi,obligat la plata cheltuielilor de judecată,la
cererea reclamantei,deoarece nu poate spune că nu a cunoscut naşterea
copilului şi avea posibilitatea să evite pornirea procesului.90
SECŢIUNEA III.Efectele stabilirii paternităţii

din afara căsătoriei
În conformitate cu art.63 C.Fam.,copilul din afara căsătoriei,care

şi-a stabilit filiaţia prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească
87
I.CERCHIZAN,notă la dec.nr.3361 din 1963 a trib.Reg.Turda,în J.N.nr.11,1964,p.134-136
88
C.MARICA-„Esonerarea de plata cheltuielilor de judecată apăratului care a recunoscut pretenţiile
reclamantului”în R.R.D.nr.3 din 1969,p.118
89
AL.TOADER-„Obligaţia la plata cheltuielilor de judecată în cazul acţiunilor având ca obiect
paternitatea şi pensia de întreţinere”,în R.R.D.nr.19/1969,p.90-95
90
Trib.jud.Suceava,dec.civ.nr.341 din aprilie 1982,înR.R.D.nr.4-/1983,p.132
40
definitivă,are aceaşi situaţie legală faţă de părinte şi tutorele acestuia ca şi
copilul din căsătorie,în consecinţă,admiterea acţiunii pentru stabilirea
paternităţii poate produce,în condiţiile legii,efecte cu privire la numele
copilului,domiciliul acestuia,exercitarea drepturilor şi îndatoririlor
părinteşti,înredinţarea copilului,obligaţia de întreşinere.
III.1.Numele copilului
C.Fam.,cuprinde dispoziţii speciale cu privire la numele copilului

din afara căsătoriei91,având în vedere faptul că părinţi acestuia nu sunt
căsătoriţi şi au nume de familie deosebite.Astfel se deosebesc mai multe
situaţii:92
1)Copilul îşi stabileşte filiaţia faţă de un singur părinte (art.64,alin.1
C.Fam.).Copilul dobândeşte numele de familie a părintelui faţă de care
filiaţia a fost mai întâi stabilită.Nimic nu se opune ca filiaţia copilului să fie
stabilită mai întâi faţă de tată,de exemplu,prin recunoaşterea voluntară a
copilului găsit.
2)Copilul îşi stabileşte filiaţia în mod succesiv faţă de ambi
părinţi(art.64,alin.2 C.Fam.),în această situaţie,având în vedere că acel copiil
are numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia mai
înainte,legea dispune că instanţa judecătorească poate încuviinţa pe copil să
poarte numele de familie al celuilalt părinte,în legătură cu aplicarea acestei
dispoziţii legale,se pot ridica mai multe probleme:
 Copilul poate primi încuviinţarea de a purta numele de familie al
părintelui faţă de care şi-a stabilit ulterior filiaţia din partea instanţei
judecătoreşti.Competenţa nu aparţine deci autorităţii tutelare.Soluţia este
aceaşi fie că filiaţia s-a stabilitz prin recunoaştere fie că s-a stabilit prin
hotărâre judecătorească;
 Instanţa judecătorească nu este obligată să încuviinţeze pe copil să poarte
numele de familie al părintelui.Această soluţie rezultă din felul în care este
redactat textul,şi anume: „instanţa judecătorească va putea da
încuviinţarea”,în darea soluţiei,instanţa va avea în vedere interesul
copilului,principiu călăuzitor în raporturile dintre părinţi şi copii.Dacă s-ar
considera că instanţa este obligată să încuviinţeze purtarea numelui de către
copil,ar însemna că aceasta să fie lipsită de dreptul de a aprecia interesul
copilului şi de a da o soluţie conformă cu acest interes.Ar urma deci să se
91
Trib.Supre,dec.civ.nr.153 din 10 februarie 1962,în J.N.nr.3/1962,p.132
92
I.P.FILIPESCU,op.cit.p.360 şi urm.
41
considere,în această soluţie,că interesul copilului în privinţa numelui de
familie este în sensul cererii pe care el o face instanţei,ceea ce poate să nu
corespundă întodeauna realităţii,în plus,acest interes trebuie verificat şi
apreciat dacă este în limitele legii,Rezultă deci că situaţia reglementată de
art.64,alin.2 C.Fam.,este distinctă de acea reglementată de art.64,alin.1
C.Fam.,când,în mod imperativ,în aceasta din urmă,copilul dobăndeşte
numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care şi-a stabilit mai întâi
filiaţia.Deci instanţa judecătorească poate refuza cererea copilului de a purta
numele părintelui faţă de care şi-a stabilit ulterior filiaţia,dacă interesul său
este în acest sens.S-a decis 93că,în soluţionarea cererii prin care copilul
solicită să poarte numele celuilalt părinte faţă de care filiaţia a fost stabilită
ulterior,instanţa va trebui să ţină seama,în primul rând,de interesele copilului
atunci când părintele ar justifica,şi el,unele interese pentru respingerea
acţiunii (art.64 C.Fam.).
 Copilul poate cere încuviinţarea,pe calea unei acţiuni în justiţie,de a purta
numele părintelui faţă de care şi-a stabilit ulterior filiaţia,în această
privinţă,interesează modul în care s-a stabilit filiaţia faţă de ultimul
părinte.Dacă acest lucru s-a făcut prin recunoaştere voluntară,care poate
avea loc prin declaraţie la serviciul stării civile,înscris autentic ori
testament,care nu intervin în faţa unei instanţe de judecată,atunci copilul
trebuie să introducă o acţiune pentru încuviinţarea de a purta numele
părintelui faţă de care şi-a stabilit în urmă filiaţia,în cazul în care copilul
introduce o acţiune pentru stabilirea filiaţiei faţă de cel de al 2-lea
părinte,care,în practică,este în majoritatea cazurilor tatăl,el
poate,totodată,solicita şi încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a purta
numele acestui părinte.Dacă prin acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de
cel de al doilea părinte nu s-a cerut încuviinţarea purtării numelui acestuia de
către copil,atunci nimic nu se opune ca pe calea unei acţiuni separate,ulterior
admiterii stabilirii filiaţiei,să se poată solicita încuviinţarea purtării numelui
de către copil al celui de al doilea părinte.
Acţiunea pentru încuviinţarea purtării numelui este
imprescriptibilă,deoarece are un caracter personal,nepatrimonial,iar legea nu
prevede un termen în acest sens.94Soluţia este aceeaşi şi pentru cazul când
stabilirea filiaţiei s-a făcut pe calea recunoaşterii volultare;
 Instanţa judecătoreascăpoate să încuviinţezepe copil să poarte numele
părintelui,având numai acest nume,dar nu să adauge acest nume la cel care-l
avea anterior,pentru a avea unul format din reunirea celor două nume;
93
Trib.jud.Suceava,dec.civ.nr.310 din 21 mai 1974 în R.R.D.nr.8/1975,p.69
94
Trib.jud.Tg.Jiu,sent.nr.614 din 23 martie 1957,în L.P.nr.3/1958,p.115
42
 Încuviinţarea copilului de a purta numele părintelui nu se face din
oficiu,ci la cerere.Instanţa judecătorească poate,însă,să ridice din oficiu
această problemă reclamantului din acţiunea în stabilirea paternităţii numelui
de către copil numai dacă el solicită acest lucru,în cazul în care filiaţia faţă
de cel de al doilea părinte s-a făcut prin recunoaştere,iniţiativa aparţine
numai copilului,care poate introduce o acţiune pentru a fi încuviinţat să
poarte numele părintelui său.
Copilul din afara căsătoriei care a primit încuviinţarea în condiţiile arătate,de
a purta numele de familie al celui de al doilea părinte nu poate cere,după
căsătoria acestui părinte,să poarte numele de familie pe care acest părinte le-
a luat prin căsătorie.95
III.2,Cetăţenia
a)Dobândirea cetăţeniei
Potrivit dispoziţiilor L.nr.21 din 1991,cetăţenia română se
dobândeşte prin naştere,repatriere,adopţie,acordare la cerere.
1)Cetăţenia română se dobândeşte prin naştere în următoarele dituaţii:
-Ambii părinţi sunt cetăţeni români.Copilul este cetăţean român fie că s-a
născut pe teritoriul statului romăn,fie că s-a născut în străinătate(art.5).
-Părinţii copilului sunt necunoscuţi.Copilul găsit pe teritoriul statului
român,care are părinţii necunoscuţi,este cetăţean romăn,deoarece se prezumă
că s-a născut din părinţi români (art.5,alin.ultim).Copilul găsit pe teritoriul
străin,dacă are părinţi necunoscuţi,nu are cetăţeniaromână.Rezultă că,potrivit
legii noastre,cetăţenia română se dobândeşte după principiul ius sangvinis;
2)Cetăţenia română se poate redobândi prin repatriere
(art.8,alin.1).Copilul minor al repatriatului dobândeşte cetăţenia română pe
data redobândirii acesteia de către părintele său repatriat,în afară,de cazul
când domiciliază cu celălalt părinte în străinătate (art.8).În vederea realizării
unităţii familiei celui ce se repatriază,soţul său,cetăţean străin sau fără
cetăţenie,poate dobândi cetăţenia română dacă,odată cu crerea de repatriere a
soţului său,a declarat că renunţă la cetăţenia străină şi că voieşte să
dobândească cetăţenia română (art.8).Deşi textul nu spune expres,totuşi,în
95
Fostul Trib.reg.Crişana,dec.civ.nr.935 din 11 mai 1962,în J.N.nr5/1963,p.127
43
aceleaşi condiţii,copilul major al celui ce se repatriază poate dobândi
cetăţenia româna;
3)Cetăţenia română se dobândeşte prin adopţie,dacă cel puţin unul
dintre soţi care adoptă este cetăţean român sau,când adopţia se face de către
o singură persoană,aceasta este cetăţean romăn şi,în toate cazurile,adoptatul
cetăţean străin sau fără cetăţenie nua împlinit vârsta de 18 ani (art.6);
4)Cetăţenia română se poate dobândi prin acordarea la cerere,în
condiţiile art.9,10 şi 11 din L.21/1991.copilul care nu a împlinit 18
ani,născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie dobândeşte cetăţenia
română dacă domiciliază pe teritoriul tatului român cu ce puţin unul dintre
părinţi,iar acesta dobândeşte cetăţenia română (art.16).
b.) Pierderea cetăţeniei române
Dacă părinţii fireşti pierd cetăţenia română, deosebim:
1.) Cetăţenia română se pierde prin retragere (art. 25 şi 26).

Retragerea cetăţeniei române nu produce nici un efect asupra cetăţeniei
soţului sau copiilor minori ai persoanei căreia i s-a retras cetăţenia (art. 26).
Soluţia este aceeaşi, în privinţa cetăţeniei copiilor minori, dacă ambilor
părinţi li se retrage cetăţenia.
2.) Cetăţenia română se pierde prin aprobarea renunţării la aceasta
(art.24). Pierderea cetăţeniei române pe această cale nu produce nici un efect
asupra cetăţeniei soţului sau copiilor minori (art. 28).
În cazul în care copilul minor are numai unul dintre părinţi în viaţă
sau cunoscut, iar acesta pierde cetăţenia română prin aprobarea renunţării,
copilul minor pierde cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său, dacă
se află cu el în străinătate ori părăseşte ţara împreună cu el, sau pe data
plecării sale dacă parăsirea s-a făcut după ce părintele lui a pierdut cetăţenia
română (art. 28).
3.) Copilul găsit pe teritoriul statului român pierde cetăţenia română
dacă, mai înainte de a împlini vârsta de 18 ani, si- străină şi dacă, potrivit
legii naţionale a părinţilor, copilul este considerat că are aceeaşi cetăţenie cu
ei sau cel puţin cu unul dintre părinţi (art.30).
În aceleaşi condiţii, copilul găsit pe teritoriul statului român pierde
cetăţenia română dacă şi-a stabilit filiaţia faţă de un părinte, cetăţean străin,
iar celălalt părinte a rămas necunoscut (art. 30). Copilul găsit pierde
cetăţenia română, în condiţiile arătate, pe data stabilirii filiaţiei.
III.3. Încredinţarea copiilor minori (art. 42 C. Fam.)
44
În cazul în care copilul şi-a stabilit filiaţia faţă de tatăl din afara
căsătoriei, iar acest copil este major, problema încredinţării copilului nu se
pune.
În cazul copilului minor, instanţa judecătorească este obligată,
chiar dacă nu există o cerere expresă a părinţilor în acest sens, să se
pronunţe, prin hotărârea de stabilire a filiaţiei, şi aspupra încredinţării
copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioară a unei noi acţiuni,
ceea ce nu ar fi în interesul copiilor minori, care nu pot fi lăsaţi deloc fară
îngrijire şi întreţinere.96
Conform unei păreri mai recente 97 art. 65 C. fam. stabileşte că, în
cazul în care un copil din afara căsătoriei are filiaţia stabilită faţă de ambii
părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de
creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională se hotărăsc potrivit
dispoziţiilor art. 42-44 C. fam., care se aplică prin asemanare. Din redactarea
acestui text, rezultă faptul că şi în cazul stabilirii paternităţii unui minor,
încredinţarea lui şi contribuţia părinţiilor la cheltuielile de creştere şi educare
urmează a se hotărâ potrivit regulilor de procedură stabilite în art. 42 C. fam.
şi urm., fără însă a se putea deduce şi obligativitatea insţantei de a se pronuţa
din oficiu în legatură cu aceste probleme aşa cum aceasta trebuie să o facă în
cazul divorţului.
În cazul stabilirii paternităţii în mod forţat, prin hotărâre
judecătorească, tatăl pârât, în toate cazurile, nu recunoaşte că minorul este
copilul său ( în situaţia contrară actiunea în stabilirea paternităţii urmând a se
transforma într-o acţiune de constatare a recunoaşterii voluntare a
paternităţii) şi cu atât mai mult nu doreşte ca acest minor să locuiască
împreună cu el. Ori, stabilirea pe cale judecătorească a domiciliului
minorului intervine ca problemă pentru instanţă numai în situaţia în care
ambii părinţi îşi manifestă dorinţa ca minorul să le fie încredinţat spre
creştere şi educare.
Din aceste considerente se deduce faptul, că, în cazul acţiunii de
stabilire forţată a paternităţii, prevederile art 65. C. fam. trebuie interpretate
în sensul că instanţa urmează a proceda la încrediinţarea minorului spre
creştere şi educare la stabilirea contribuţiei materiale a părinţilor potrivit
96
Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, pct.5, lit. B, in I.P. FILIPESCU, op. cit.,
p. 254, nota I
97
Nota redacţiei in F. nr. 1/1991, p. 70
45
regulilor procedurale prevăzute în art. 42 – 44 din C. fam., fără însă ca
instanţa să fie obligată să soluţioneze aceste probleme din oficiu.98
Deci, dacă într-o acţiune de stabilirea paternităţii instanţa, într-
adevăr, nu poate soluţiona, din oficiu, problema încredinţării minorului şi a
obligaţiei de întreţinere, nu este mai puţin adevărat că, în temeiul rolului ei
activ, instanţa este obligată ca în prealabil, să pună în discuţia părinţilor o
eventuală completare a acţiunii mamei reclamante şi cu privire la aceste
două aspecte.
Criteriul după care se va călăuzi instanţa pentru a decide cu privire
la încredinţarea copiilor minori este interesul acestora, în determinarea
interesului copiilor minori se ţine seamă de o serie de o serie de factori,
printre care: posibilităţile materiale ale părinţilor; posibilităţile de dezvoltare
fizică, morală şi intelectuală pe care copii le pot găsi la unul dintre părinţi;
vârsta copilului; sexul copilului; starea sănătăţii lui; serviciul pe care îl au
părinţii etc. Rezulta că noţiunea de „interes al copilului minor” are un
caracter complex, fiind în funcţie de factori multiplii care se apreciează de
către instanţă.
Pentru a decide cu privire la încredinţarea copiilor minori, instanţa
de judecată este obligată să asculte pe părinţi, autoritatea tutelară şi pe copii
care au împlinit vârsta de 10 ani.
De asemenea, părinţii se pot învoi cu privire la încredinţarea
copiilor minori, iar aceasta învoială nu produce efecte daca nu este
încuviinţată de instanţa judecătorească, pentru a se verifica dacă învoiala
corespune intereselor copiilor, învoiala părinţilor cu privire la încredinţarea
copiilor nu este obligatorie pentru instanţa de judecată.99
III.4. Obligaţia de întreţinere
Obligaţia legală de întreţinere a tatălui din afara căsătoriei faţă de

copilul său există, în sine, de la naşterea copilului, dar ea poate fi acordată
prin hotărârea judecătorească numai de la data introducerii acţiunii prin care
copilul o solicită, considerându-se că atunci s-a ivit nevoia copilului.
98
Trib. Jud. Ialomiţa, dec. civ. nr. 69/1990, în D. Nr. 1/1991, p. 70
99
Trib. Suprem, dec. civ. nr. 529/1978, in R.R.D. rir. 9/1978, p. 61
46
Pe de altă parte, acordarea întreţinerii copilului din afara căsătoriei
este condiţionată de stabilirea prealabilă a paternităţii. Faţă de această
situaţie, în practica judiciară s-au pronunţat hotărâri diferite asupra
posibilităţii solicitării prin aceeaşi acţiune şi admiterii prin aceeaşi hotărâre,
atât a stabilirii paternităţii cât şi a pensiei de întreţinere. Controversa, a fost
curmată printr-o decizie de îndrumare a instanţei supreme, care a precizat că
„tatăl copilului din afara căsătoriei este ţinut să contribuie la întreţinerea
acestuia de la data naşterii copilului”, dar că „ pensia de întreţinere având
drept scop satisfacerea nevoilor celor care o solicita, urmează să nu poată fi
acordată, decât din momentul când a fost cerută prin acţiune”. Rezultă deci
că în cazul în care pensia de întreţinere a fost cerută o dată cu formularea
acţiunii pentru stabilirea paternităţii, ea trebuie acordată de la data
introducerii acţiunii. Pe de altă parte, însă, presupusul tată nu poate fi obligat
la pensie de întreţinere decât după ce s-a stabilit după el filiaţia copilului
printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Dacă prin aceeaşi hotărâre se
stabileşte paternitatea şi se obligă tatăl la pensie de întreţinere, hotărârea nu
este executorie de drept nici in privinţa întreţinerii, şi, deci ea poate fi
executată numai dupa ce rămâne definitivă, dar instanţa poate, în baza art.
279 C. proc. civ., să încuviinţeze execuţia vremelnică a acestei părti a
hotărârii.100
Instanţa va putea stabili pensia de întreţinere eventual sub forma
unei cote procentuale din retribuţia lunară a debitorului şi va lua măsuri de
proprire conform art. 461 din C. proc. civ.
Faptul încredinţării copilului unuia dintre părinţi, chiar dacă acesta
are mijloace suficiente de trai, nu scuteşte pe celălalt părinte de a contribui la
cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a
copilului. Soluţia se impune, deoarece ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi
obligaţii faţă de copilul lor.
Părinţii se pot învoi cu privire la contribuţia lor la cheltuielile
pentru creşterea, educarea, învătaţură şi pregătirea profesională a copiilor,
învoiala nu produce efecte dacă nu este încuviinţată de instanţa
judecătorească ( art. 42 alin. ultim C. fam.).
Renunţarea la pensia de întreţinere, care constituie un drept al
copilului, nu poate fi ratificată decât daca s-ar constata că posibilităţile
materiale ale părintelui care a renunţat sunt îndestulătoare pentru a asigura
copilului cele mai bune condiţii de trai101.
100
Plenul trib. Suprem, dec. De îndrumare nr. 19 din 23 decembrie 1965, în I. BOHOTICI, op. Cit., p. 228,
nota 121
101
Trib. Suprem, dec. civ. nr. 655 din 16 aprilie 1963, în I.P.Filipescu, op. cit., p 262, nota 5
47
Schimbarea situaţiei materiale a părinţilor sau a nevoilor copilului
justifică modificarea contribuţiei părinţilor stabilită prin hotărâre
judecătorească sau prin învoiala soţiilor. După cum am mai precizat, doar
copilul minor este încredinţat unuia dintre părinţi, în cazul în care amandoi
solicită acest lucru. Problema încredinţării copilului major nu se pune, dar
copilului major, până la vârsta de 25 de ani şi dacă urmează cursurile unei
şcoli, are dreptul de a fi întreţinut de părinţi. De aici rezultă ca părintele cu
care copilul major nu locuieşte are obligaţia de a plăti pensie de întreţinere.
III.5. Exercitarea drepturilor părinteşti
În cazul în care copilul a fost încredinţat unui părinte, acesta exercită

drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului ( art. 43
alin 1 C. fam.). Celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale
cu copilul, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătură şi
pregătirea lui profesională (art. 43, alin 3 C. fam.).
Modalităţile de exercitare a acestui drept sunt, mai ales,
următoarele: vizitarea copilului la locuinţa părintelui căruia acesta i-a fost
încredinţat; lăsarea copilului în vizită la locuinţa părintelui căruia nu i s-a
încredinţat; vizitarea copilului la scoală; petrecerea vacanţelor şcolare la
ambii părinţi.102
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
De-a lungul timpului copilul din afara căsătoriei, a avut de

înfruntat nedreptăţile pe care el, nici nu şi le-a provocat sau agravat, dar nici
nu avea cum să le îndepărteze sau atenueze.
Odată cu evoluţia societăţii, sub toate aspectele ei, minţi luminate
au ajuns la concluzia că copilul „nelegitim”, „bastardul” este totuşi om şi
trebuie să-şi continue viaţa demn, asemenea tututror celorlalţi oameni.
Astfel, după confruntări dure cu realităţile societăţii, copilului din afara
căsătoriei cu paternitatea nestabilită, i s-a dat posibilitatea de a-şi cerceta
paternitatea în mod liber pe calea acţiunii în justiţie. De asemenea tatăl său,
care a realizat că copilul are nevoie de protecţie, are posibilitatea de a-şi
recunoaşte copilul.
Prin reglementările C. fam. din 1934 copilul din afara căsătoriei a
căpătat situaţia legală a celui din căsătorie, lucru foarte important pentru
funcţionarea normală a unei societăţi care se vrea emancipată.
102
I.G.MIHUTĂ- “ Probleme de drept din practica Trib. Suprem, secţ. Civ.”, în R.R.D. nr. 2/1972, p. 126
48
Astfel, cu paternitatea stabilită, copilul îşi vede pe de o parte
precizată situaţia juridică faţă de tată şi de rudele acestuia (ocrotirea
parintească, obligaţia de întreţinere, dreptul la nume, succesiunea etc.), iar pe
de cealaltă parte tatăl realizează redistribuirea resurselor materiale şi chiar
afective în familia sa, în care acum va intra şi copilul recunoscut sau a cărui
paternitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească.
Apreciez că actualul Cod al familiei, cu toate că este intrat în
vigoare cu peste 4 decenii în urmă, este o lege actuală. Cu toate acestea
evoluţia tehnicii şi emanciparea societăţii în sensul unei ideologii liberale, se
impune remodelarea unor articole ale acestei legi.
Problema prelungirii termenului de prescripţie a acţiunii în
stabilirea paternităţii a fost pusă relativ recent în literatura juridică pe
temeiul considerentului că în aceste actiuni ar fi utile probele ştiinţifice
rezultate din expertiza antropologică şi dactiloscopică, cu ajutorur cărora se
pot stabili elementele ereditare, de asemanare dintre tată şi copil, dar toate
acestea numai după varsta de 3 ani, când ele se stabilizează şi sunt mai
pregnante.
Drept consecinţă, s-a propus modificarea art. 60 C. fam., în sensul
că termenul de prescripţie să fie de 4 ani de la data naşterii copilului, iar
pentru ipoteza în care acţiunea ar fi fost introdusă imediat dupa naşterea
copilului, soluţionarea ei să poată fi suspendată şi reluată la împlinirea
vârstei respective de către copii.
Consider că aceste propuneri sunt neoportune.
În primul rând motivele care au determinat legiuitorul de la 1954
să fixeze un termen de prescripţie scurt au rămas valabile şi astăzi şi ele
justifică pe deplin menţinerea termenului de prescripţie prevăzut de textul
azi în vigoare. Prelungirea lui ar lăsa prea mult timp nerezolvată problema
paternităţii ( şi mai ales a intreţinerii datorate în temeiul ei copilului) şi ar
duce la pierderea preciziei şi concludenţei probelor testimoniale şi chiar a
celor serologice, fără ca acestă pierdere să poată fi compensată de sporirea
concludenţei probei antropologice şi dactoloscopice, acestea nefiind
concludente şi decisive prin ele însele ( dacă s-ar pierde, de pildă,
posibilitatea dovedirii împrejurării ca pretinsul tată a intreţinut relaţii sexuale
cu mama copilului în perioada legală a concepţiei).
În al doilea rând, soluţia suspendării procesului până la împlinirea
de către copil a vârstei de 3-4 ani mi se pare la fel de neoportună, ea dând
naştere aceloraşi neajunsuri ca şi soluţia eventualei prelungiri a termenului.
Totuşi, concluziile expertizei dactoloscopice sau antropologice ar putea
permite tatălui declarat să le invoce, într-un termen rezonabil, pentru a
49
sprijini cererea de revizuire a hotărârii de stabilire a paternităţii sale, atunci
când expertiza ar fi infirmat categoric paternitatea sa.
În al treilea rând, înclin să cred că reglementările C. fam. în această
materie sunt foarte moderne, ele anticipând, oarecum, descoperirea unei
metode sigure prin care se poate face dovada paternităţii în scurt timp de la
naşterea copilului. Această metodă constă în cercetarea AND-ului, lucru
posibil şi în România în multe centre medicale.
De asemenea consider că C. fam., în forma actuală, este puţin
ambiguu, lăsând loc de interpretare sau, acolo unde este cazul,
reglementările exprese lipsind. Astfel legea nu face distincţie înre copilul din
căsătorie, care şi-a pierdut această calitate în urma admiterii acţiunii în
tăgăduirea paternităţii şi copilul din afara căsătoriei, care şi-a pierdut
paternitatea în urma anulării recunoaşterii paternitătii. Socotesc că şi acest
din urmă copil are acelaşi drept de a exercita acţiunea în stabilirea
paternităţii în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care
s-a anulat recunoaşterea şi consider că, întrucât textul nu prevede acest lucru
în mod expres, iar în practică s-au adoptat soluţii diferite, ar fi util să se ţină
seama şi de necesitatea completării textului cu situaţia semnalată în aceste
rânduri.
ANEXA I
CERERE DE CHEMARE ÎN INSTANŢĂ
50
DOMNULE PREŞEDINTE,
Subsemnata.............domiciliată în..............în numele şi ca şi

reprezentantă legală a minorului(ei)................., formulez prezenta
ACŢIUNE CIVILĂ
Prin care chem în judecată şi personal la interogatoriu pe

pârâtul..............domiciliat în.................pentru ca pe baza probelor ce vor
fi administrate să pronunţaţi o sentină prin care:
1. să stabiliţi că pârâtul este tatăl minorului(ei)................,
născut(ă) la data de.............;
2. să încuviinţaţi ca minorul(a) să poarte numele pârâtului,
acela de.............
3. să-mi încredinţaţi spre creştere şi educare minorul(a);
4. să-l obligaţi pe pârât la plata unei pensii de întreţinere în
favoarea minorului(ei).
Cu cheltuieli de judecată.
Motivele acţiunii:
ÎN FAPT: în perioada..........am convieţuit cu pârâtul în

localitatea................iar la data de............. s-a născut minorul(a). Naşterea a
fost înregistrată în registrul stării civile de la Consiliul local al..........sub
nr..........din...........în actul de naştere s-a trecut numele meu ca mama, iar în
ceea ce priveste tatăl s-a trecut menţiunea „necunoscut”.
De la naşterea copilului şi până la data când pârâtul a încetat să
convieţuiască cu mine, acesta s-a comportat ca tată al copilului, îngrijindu-se
de creşterea şi îngrijirea lui.
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie exctinctivă,
menţionez că prezenta cerere de chemare în judecată este introdusă înăuntrul
termenului de un an de la data când pârâtul a încetat să mai convieţuască cu
subsemnata şi să mai întreţină pe minor(a).
ÎN DREPT: art. 56.59,60,64 alin. 2, 86, 94 din C. fam., art. 174
C.proc.civ.
51
PROBE: interogatoriul pârâtului, depoziţiile martorilor pe care-
i vom propune la primul termen de înfăţişare, certificatul de nastere a
minorului, înscrisuri (vederi, scrisori).
Anexez prezenta copie după comunicare, copie după certificatul
de naştere al minorului.
Semnatura reclamantului.....................
Domnului preşedinte al judecătoriei.................
-BIBLIOGRAFIE-
1.) Constituţia României

2.) Codul familiei
3.) Codul civil
4.) Codul de procedură civilă
5.) D. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice
52
6.) D. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă
7.) L. 119/1997 privitoare la actele de stare civilă
8.) L. 21/1991 privitoare la cetăţenie
9.) I.P.FILIPESCU- „Tratat de dreptul familiei”, Ed. ALL, Buc., 1996
10.) T.R.POPESCU- „Tratat de dreptul familiei”, vol II, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Buc., 1966
11.) IOAN ALBU- „Tratat de dreptul familiei”, vol II, Ed. Didactică
şi Pedagogică, Buc., 1975
12.) GABRIELA LUPŞAN- „Dreptul familiei”, Ed. Fundaţiei
„Chemarea”, Iaşi, 1996
13.) I. DELEANU şi V. MARGINEANU- „Prezumţiile în drept”,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981
14.) A. IONASCU ş.a.- „Filiaţia şi dreptul familiei”, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 1980
15.) A. IONASCU ş.a.- „Filiaţia şi ocrotirea minorilor”, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 1980
16.) GHEORGHE BELEIU- „Drept civil”, Ed. Şansa, Buc, 1994
17.) IOAN BOHOTICI- „Stabilirea, tăgăduirea şi contestarea
paternităţii”, Ed. Cordial-Lex, Buc., 1994
18.) P. ANCA- „Rudenia în drept”, Ed. Academiei, Buc., 1966
19.) R. PETRESCU- „Acţiunile privind statutul civil al persoanei”,
Ed. Ştiinţifică, Buc., 1968
20.) IOAN TRIFA- „Curs de dreptul familiei”, Ed. Concordia, Arad-
2003
21.) SC. SERBANESCU- „Codul familiei, comentat şi adnotat”, Ed.
Ştiinţifică, Buc., 1977
22.) R. PETRESCU- „Acţiunile de stat”, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Buc., 1977
23.) I. STOENESCU, S. ZILBERSTEIN- „Drept procesual civil.
Teoria generală”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Buc., 1983
24.) A. IONASCU- „Probele în procesul civil”, Ed. Ştiinţifică, Buc.,
1969
25.) A. IONASCU- „Drept civil. Partea generală”, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Buc., 1963
26.) I. MORARU- „Medicină legală”, Ed. Medicală, Buc., 1967
27.) V. NEGRU- „Dreptul familiei”, Iaşi, 1972
28.) BACACI ALEXANDRU- „Dreptul familiei”, Sibiu 1991
29.) Revista Română de Drept nr. 2/1967; 11/1968; 3/1969; 9/1969;
12/1970; 3/1971; 12/1971; 2/1972; 5/1975; 8/1975; 3/1976;
8/1976; 5/1978; 9/1978; 11/1978; 7/1980; 3/1981; 2/1982;
53
1/1983; 4/1983; 10/1983; 1/1986; 7/1986; 2/1987; 11/1987;
1/1988; 2/1988; 5/1988/; 12/1988; 1/1989.
30.) Revista „Dreptul” nr. 3/1990; 4/1990; 9-12/1990; 1/991;
8/1993; 8/1994.
31.) Revista „Justiţia Nouă” nr. 3/1956; 1/1961; 1/1962; 3/1962;
5/1962; 7/1962; 3/1963; 5/1963; 9-11/1964; 1/1965, 5/1965,
7/1965, 8/1965, 3/1966.
32.) Revista „Legalitatea Populară” nr. 5/1956; 5/1957; 8/1957;
3/1958; 8/1958; 5/1959; 3/1960; 9/1961.
33.) Culegere de Decizii din 1955, 1958, 1960, 1962, 1964, 1967,
1968, 1970, 1971, 1973, 1974, 1978, 1982.
34.) C.Crisu „Ghidul juristului”- Ed. Argesis, 2006.
CUPRINS
PLANUL LUCRĂRII ..............................................................................p.2

CAPITOLUL I. Consideraţii gemerale ....................................................p.4
Secţiunea I. Noţiunea de filiaţie ............................................................p.4
Secţiunea II. Dovada filiaţiei .................................................................p.5
II.1. Filiaţia faţă de mamă .........................................................p.5
II.2. Filiaţia faţă de tată .............................................................p.9
CAPITOLUL II. Filiaţia faţa de tată a copilului din afara căsătoriei
Secţiunea I. Moduri de stabilire a filiaţiei faţă de tata.Scurt istoric.....p.17
54
Secţiunea II. Recunoaşterea de paternitate ...........................................p.21
II.1. Noţiune,natură juridică şi caracterele juridice
ale recunoaşterii de paternitate ......................................p.21
II.2. Copiii care pot fi recunoscuţi ..........................................p.26
II.3. Formele recunoaşterii de paternitate ...............................p.29
II.4. Contestarea recunoaşterii de paternitate .........................p.34
II.5. Nulitatea s-au anularea recunoaşterii de paternitate .......p.38
CAPITOLUL III. Efectele hotărârii prin care s-a stabilit
paternitatea copilului din afara căsătoriei ................p.39
Secţiunea I. Înregistrarea hotărârii judecătoreşti ............................p.39
Secţiunea II. Cheltuieli de judecată ..................................................p.39
Secţiunea III. Efectele stabilirii paternităţii din afara căsătoriei .......p.40
III.1. Numele copilului ........................................................p.40
III.2. Cetăţenia copilului .......................................................p.43
III.3. Încredinţarea copiilor minori .......................................p.44
III.4. Obligaţia de întreţinere ................................................p.46
III.5. Exercitarea drepturilor părinteşti .................................p.47
CONCLUZII ŞI PROPUNERI ..............................................................p.48

ANEXA 1 ..................................................................................................p.48
BIBLIOGRAFIE .....................................................................................p.50
55

Curs Filiatia

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Filiatia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIS

ROLUL FILIATIEI IN CADRUL OCROTIRII

LECTOR UNIV.DR.AURORA LUPAS

CAPITOLUL I. Consideraţii gemerale

CAPITOLUL I.CONSIDERAŢII GENERALE

SECŢIUNEA I. Noţiunea de filiaţie

Conform Dicţionarului limbii române,filiaţia reprezintă legătura de

II.1. Filiaţia faţă de mamă

Cât priveşte stabilirea filiaţiei faţă de părinţi trebuie să observăm

Legătura juridică dintre un copil si tatăl său se numeşte filiaţie faţa de

CAPITOLUL II FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ A COPILULUI DIN

SECŢIUNEA I . Moduri de stabilire a filiaţiei faţă de tată.

SECŢIUNEA II .Recunoaşterea de paternitate

II.1.Noţinea,natura juridică şi caracterele juridice

II.2.Copiii care pot fi recunoscuţi

1.În regula generală se recunoaşte copilul din afara căsătoriei care

II.3.Formele recunoaşterii de paternitate

Recunoaşterea de paternitate se poate face prin una din următoarele

II.4. Contestarea recunoaşterii de paternitate

II.5 Nulitatea sau anularea recunoaşterii de paternitate

SECŢIUNEA I.Înregistrarea hotărârii judecătoreşti

Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea din

SECŢIUNEA II. Cheltuieli de judecată

SECŢIUNEA III.Efectele stabilirii paternităţii

În conformitate cu art.63 C.Fam.,copilul din afara căsătoriei,care

C.Fam.,cuprinde dispoziţii speciale cu privire la numele copilului

Dacă părinţii fireşti pierd cetăţenia română, deosebim:

1.) Cetăţenia română se pierde prin retragere (art. 25 şi 26).

III.3. Încredinţarea copiilor minori (art. 42 C. Fam.)

III.4. Obligaţia de întreţinere

Obligaţia legală de întreţinere a tatălui din afara căsătoriei faţă de

III.5. Exercitarea drepturilor părinteşti

În cazul în care copilul a fost încredinţat unui părinte, acesta exercită

De-a lungul timpului copilul din afara căsătoriei, a avut de

CERERE DE CHEMARE ÎN INSTANŢĂ

Subsemnata.............domiciliată în..............în numele şi ca şi

Prin care chem în judecată şi personal la interogatoriu pe

ÎN FAPT: în perioada..........am convieţuit cu pârâtul în

Domnului preşedinte al judecătoriei.................

1.) Constituţia României

PLANUL LUCRĂRII ..............................................................................p.2

CONCLUZII ŞI PROPUNERI ..............................................................p.48

S-ar putea să vă placă și