Filiatia fireasca

Consideratii introductive privind notiunea de filiatie

In sens larg, notiunea de filiatie evoca legatura juridica existenta intre o
persoana si ascendentii sai ca urmare a descendentei biologice; in sens restrans,
aceeasi notiune desemneaza raportul de descendenta a unei persoane fata de
parintii sai, legatura directa si imediata dintre un copil si parintii sai.
Privita in raport cu mama, filiatia poarta denumirea de maternitate, iar in
raport cu tatal, aceea de paternitate.
Legatura de filiatie poate fi din casatorie daca persoana s-a nascut ori a
fost conceputa in timpul casatoriei parintilor sai, cu mentiunea ca nu intereseaza
valabilitatea actului juridic al casatoriei sau din afara casatoriei cand fie parintii
celui in cauza nu erau casatoriti intre ei la data conceptiei sau la data nasterii
copilului fie, desi copilul s-a nascut cu statutul de copil din casatorie, filiatia sa
paterna prezumata a fost inlaturata prin hotarare judecatoreasca ramasa irevocabila.
Care e rostul acestei distinctii intre filiatia din casatorie si filiatia din afara
casatoriei? Potrivit art. 63 C.fam.: copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost
stabilita prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca are, fata de parinte si
rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie.
Abandonand conceptia promovata de legislatia anterioara, Codul familiei a
consacrat principiul egalitatii in fata legii a copilului din afara casatoriei cu cel din
casatorie, reafirmat prin art. 7 din legea nr. 272/2004 privind protectia si
promovarea drepturilor copilului, diferentele rezumandu-se la modalitatile de
stabilire a filiatiei paterne.
Filiatia materna beneficiaza de o reglementare unitara, fara a deosebi intre
copilul din casatorie si cel din afara casatoriei.
Filiatia, indiferent ca este din casatorie sau din afara casatoriei, constituie
izvorul rudeniei firesti, o categorie cuprinzatoare, reunind atat persoanele care prin
nastere descind unele din altele rudenia in linie dreapta cat si persoanele care
au un autor comun rudenia in linie colaterala. 717f52h
In principiu, dovada rudeniei si a gradului de rudenie se face, atunci cand se
urmaresc efecte de stare civila, adica se tinde la inregistrarea sau modificarea starii
civile, cu actele de stare civila. Potrivit art. 22 din Decretul nr. 31/1954, starea
civila se dovedeste cu actele intocmite sau cu cele inscrise in registrele de stare
civila, actele de stare civila definindu-se ca inscrisuri autentice prin care se
dovedeste nasterea, casatoria sau decesul unei persoane (art. 1 din Legea nr.
119/1996). Din motive evidente, starea civila, implicit rudenia, nu poate fi dovedita
cu ajutorul actelor de stare civila daca intocmirea acestora a fost omisa ori refuzata

sau, desi au fost intocmite, acestea fie s-au pierdut, fie au fost distruse in tot sau in
parte, fie nu este posibila procurarea din strainatate a certificatelor sau a extraselor
de pe actele de stare civila, astfel ca dovada se va face prin orice mijloc de proba
atat in fata instantelor judecatoresti chemate sa se pronunte in cazul in care ofiterul
de stare civila a refuzat sa intocmeasca actul (art. 10 si art. 16 din Legea nr.
119/1996), cat si in fata autoritatii administratiei publice competente sa dispuna
asupra reconstituirii actului de stare civila (art. 16 din Legea nr. 119/1996).
Daca proba rudeniei serveste altor interese decat obtinerea unor efecte de
stare civila, sunt admise oricare din mijloacele de dovada permise de lege, cum ar
fi proba testimoniala, nefiind exclusa nici dovada cu actele de stare civila,fiindca
ceea ce se urmareste este inlesnirea probatiunii prin largirea mijloacelor aflate la
indemana partilor. Bunaoara, daca opozitia la casatorie este fondata pe faptul
rudeniei in grad interzis intre viitorii soti, temeinicia opozitiei poate fi dovedita
prin orice mijloc de proba.
I. Filiatia fata de mama
1.Mijloacele de stabilire a filiatiei fata de mama.
Notiune. Enumerare
Cand este vorba de a se determina filiatia unui copil, dovada maternitatii
trebuie facuta inaintea oricarei alte dovezi. Dispozitia cuprinsa in art. 64 alin. (1)
C.fam., potrivit careia numele copilului din afara casatoriei va fi cel al parintelui
fata de care filiatia a fost mai intai stabilita, indica faptul ca nu exista vreo ordine
impusa de legiuitor in ceea ce priveste cercetarea filiatiei fata de cei doi parinti,
desi, nu este mai putin adevarat, in majoritatea covarsitoare a cazurilor mama este
parintele cunoscut.
Filiatia materna rezulta din faptul material al nasterii copilului de catre o
anumita femeie. Intereseaza, asadar, doua elemente de fapt: imprejurarea ca o
anumita femeie a dat nastere unui copil; identitatea copilului care revendica
maternitatea cu aceea a copilului nascut de femeia respectiva, in alte cuvinte, faptul
ca acest copil si nu un altul a fost nascut de respectiva femeie.
Starea civila a mamei la data nasterii copilului nu are nicio relevanta in
stabilirea legaturii de filiatie materna, intrucat Codul familiei admite aceleasi
mijloace de dovada fara a distinge dupa cum urmeaza a fi stabilita maternitatea din
casatorie sau din afara casatoriei.
Care sunt mijloacele de stabilire a filiatiei materne? Cel mai frecvent,
dovada acestei legaturi se face prin certificatul constatator al nasterii consolidat
prin folosinta sta-rii civile conform acestui certificat [art. 47 alin. (2) si art. 51
C.fam.]. Cand nasterea nu a fost inregistrata in registrul starii civile sau copilul a
fost trecut in acest registru ca fiind nascut din parinti necunoscuti, maternitatea sa

poate fi stabilita prin recunoasterea mamei (art. 48 C.fam.). In sfarsit, in cazul in

care, din orice imprejurari, dovada filiatiei materne nu se poate realiza prin
certificatul constatator al nasterii, precum si in situatia in care se contesta realitatea
celor cuprinse in certificatul de nastere, stabilirea maternitatii se face in fata
instantelor judecatoresti prin orice mijloc de proba (art. 50 C.fam.).
2. Dovada filiatiei fata de mama prin certificatul
constatator al nasterii
A) Forta probanta a certificatului constatator al nasterii
Cele doua elemente care, unite fiind, indica legatura de filiatie materna
nasterea unui copil, identitatea acestui copil cu aceea a copilului nascut de o
anumita femeie sunt, fiecare, imprejurari de fapt. In principiu, dovada faptelor
juridice se poate face prin orice mijloc de proba admis de lege. Cu toate acestea,
interesul general al cunoasterii identitatii fiecarei persoane a impus regula speciala
potrivit careia stabilirea maternitatii se face prin certificatul constatator al nasterii
(art. 47 C.fam.), cu importante consecinte asupra imaginii juridice a persoanei,
fiindca, in functie de starea civila a mamei la data nasterii sau al conceptiei
copilului, acesta va dobandi fie statutul de copil din afara casatoriei cu filiatie
paterna necunoscuta dar care poate fi stabilita, fie statutul de copil din casatorie cu
paternitatea prezumata de legiuitor.
Intocmirea actului de nastere cade in sarcina ofiterului de stare civila al
autoritatii administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala s-a
produs evenimentul, pe baza declaratiei verbale a oricaruia dintre parinti sau, daca
din diferite motive acestia nu o pot face, a declaratiei medicului, a persoanelor care
au fost de fata la nastere, a personalului din unitatea in care a avut loc nasterea, a
rudelor ori a vecinilor care au luat cunostinta despre nasterea unui copil, precum si
pe baza actului de identitate al mamei si al declarantului, a certificatului medical
constatator al nasterii si, dupa caz, a certificatului de casatorie al parintilor [art. 17
alin. (1) si 19 din Legea nr. 119/1996]. Declaratia nasterii se face in termen de 15
zile pentru copilul nascut viu si in termen de 3 zile pentru copilul nascut mort,
termenele socotindu-se de la data nasterii. In cazul in care copilul nascut viu a
decedat inauntrul termenului de 15 zile, declaratia nasterii se face in termen de 24
de ore de la data decesului.
Intr-o parere, impartasita si de noi, certificatul constatator al nasterii face
dovada atat a faptului nasterii, cat si a identitatii copilului, altfel spus, prin acest
inscris este dovedit faptul ca mama a nascut un copil la data si locul indicat,
precum si faptul ca posesorul certificatului de nastere si nu o alta persoana a fost
nascuta de acea femeie. Pentru alti autori, certificatul constatator al nasterii face
numai proba faptului nasterii, nu si a identitatii persoanei. Cum se explica

dualitatea de opinii privind cuprinderea puterii doveditoare a certificatului

constatator al nasterii? Am retinut din cele de mai sus ca faptul nasterii si
identitatea copilului sunt inregistrate, de regula, pe baza declaratiei unuia dintre
parinti. Dar ce anume se declara in fata autoritatii competente sa faca inregistrarea,
faptul nasterii si identitatea copilului pe care mama l-a nascut, sau pur si simplu
faptul nasterii si o identitate atribuita cu buna-credinta copilului in cauza, dar care,
eventual, este o identitate aparenta si nu reala? Trebuie sa admitem ca ceea ce este
in mod vadit probat prin certificatul de nastere este faptul nasterii. Iata insa ca,
potrivit art. 51 C.fam., starea civila a copilului nu poate fi contestata atata vreme
cat
el
foloseste
o
stare
civila conformacertificatului
de
nastere, neconcordanta starii civile cu datele cuprinse in certificat este conditia
legala pentru ca discutia asupra maternitatii persoanei sa poata avea loc. Or, cerinta
conformitatii presupune o relatie de corespondenta intre cel putin doua elemente,
in cazul nostru intre identitatea, sa-i spunem, legala a copilului, asa cum rezulta din
certificatul sau de nastere si identitatea reala a aceluiasi copil, rezultand din faptul
nasterii sale de catre o anumita femeie.
Forta probanta a certificatului constatator al nasterii este de domeniul
filiatiei firesti. In cazul adoptiei, potrivit legii, se intocmeste un nou act de nastere
al adoptatului, in care parintii adoptivi sunt trecuti ca fiind parinti firesti (art. 26
din Legea nr. 119/1996), insa acest inscris nu dovedeste faptul nasterii de catre
mama adoptiva. Filiatia reala a celui adoptat este si pe mai departe cea rezultand
din vechiul sau act de nastere, care se pastreaza.
Certificatul constatator al nasterii indeplineste doua functii importante: pe de
o parte dovedeste raportul de filiatie materna a titularului, iar pe de alta parte
constituie, fata de terti, dovada statutului juridic al persoanei. Folosinta starii civile
(posesia de stat) unita cu actul de stare civila concordant creeaza prezumtia
absoluta de existenta legala a starii civile folosite, intrucat legiuitorul nu permite
reclamatia altei maternitati sau contestarea maternitatii rezultand din certificatul de
nastere conform cu folosinta starii civile (art. 51 C.fam.).
Notiunea de folosinta a starii civile conforme cu certificatul constatator al
nasterii reuneste un ansamblu de elemente de fapt care indica, fiecare in parte si
toate impreuna, realitatea cuprinsului actului de stare civila. Posesia de stat este o
stare de fapt corespunzatoare unei anumite stari civile, avand ca principal efect
prezumtia simpla ca starea de fapt corespunde unei stari de drept. Pentru a invoca
posesia de stat, persoana trebuie sa poarte numele ce corespunde starii sale civile
(nomen), sa fie considerata si tratata de mama si de ceilalti membrii ai familiei ca
fiind titularul starii civile folosite (tractatus), sa fie recunoscuta in public ca avand
acea stare civila (fama). Folosinta starii civile presupune ca cele trei elemente ale
posesiei de stat sa aiba caracter de continuitate (sa nu fie izolate, intamplatoare) si

sa existe in mod concordant fata de mama, de familie si de societate. Dovada

existentei si a continuitatii acestor elemente se poate face prin orice mijloc de
proba.
B) Contestarea maternitatii rezultand din certificatul
constatator al nasterii
Eventualitatea substituirii copilului, fie din eroare, fie prin frauda, nu poate
fi cu desavarsire exclusa. Pronuntandu-se intr-un litigiu bazat pe o astfel de stare de
fapt, litigiu in cadrul caruia parintii au solicitat sa se constate ca in realitate minora
este fiica lor iar nu fiica paratilor, in consecinta paratii sa fie obligati sa le
inapoieze copilul, fosta instanta suprema a statuat ca in cazul substituirii de copii
posesia de stat nu mai este conforma actului constatator al nasterii, ceea ce face
admisibila actiunea in justitie pentru stabilirea identitatii reale a copilului. Pornind
de aici, ar fi de retinut doua idei: numai concordanta folosintei starii civile cu actul
de nastere face dovada absoluta a filiatiei fata de mama, zadarnicind orice tentativa
de reclamatie sau contestatie de maternitate (art. 51 C.fam.); cand exista disonanta
intre posesia de stat si certificatul constatator al nasterii, actul de stare civila
dovedeste raportul de filiatie materna doar cata vreme maternitatea nu este
contestata.
Actiunea in contestarea maternitatii rezultand din actul de stare civila este
admisibila in doua ipoteze: posesia de stat nu corespunde starii civile rezultand din
certificatul de nastere; persoana detine numai certificatul constatator al nasterii, nu
si folosinta starii civile. In primul caz exista numai neconcordanta, in cel de-al
doilea starea de drept este cu totul diferita de starea de fapt.
Este posibil ca o persoana sa nu aiba nici certificat de nastere, nici posesie de
stat. Ea nu are deschisa calea actiunii in contestarea filiatiei, pentru ca nu are ce
dezminti de vreme ce in privinta sa nu opereaza vreo prezumtie de maternitate, dar
este indreptatita sa se adreseze instantei cu o cerere avand ca obiect stabilirea
filiatiei fata de mama; initiativa poate fi preluata si de mama, care sa faca
recunoasterea voluntara a maternitatii.
Actiunea in contestarea maternitatii este imprescriptibila si poate fi
promovata de orice persoana interesata, inclusiv, se intelege, de copilul
beneficiar al maternitatii pretins nereale. Daca cel ce contesta maternitatea este
insusi copilul, actiunea in justitie are, de regula, dublu caracter: pe de o parte de
contestare a maternitatii rezultand din certificatul de nastere sau, dupa caz, din
folosinta starii civile, iar pe de alta parte, de stabilire a adevaratei filiatii fata de
mama.
Neconformitatea cu realitatea a maternitatii indicate de certificatul
constatator al nasterii fiind un fapt material, in dovedirea actiunii sunt admisibile

oricare din mijloacele de proba reglementate de lege, cu precizarea ca acele

mentiuni din actul de stare civila care reprezinta constatari personale ale ofiterului
de stare civila nu vor putea fi inlaturate decat prin procedura inscrierii in fals.
3. Stabilirea maternitatii prin recunoasterea voluntara a
mamei
a) Notiunea si conditiile recunoasterii de maternitate
Prin recunoastere de maternitate vom intelege declaratia facuta de
bunavoie de catre o femeie, in oricare din formele prevazute de lege, prin care
marturiseste ca este mama unui anumit copil.
Articolul 48 alin. (1) C.fam. permite recunoasterea voluntara de maternitate
numai in urmatoarele cazuri:
- nasterea nu a fost inregistrata in registrul de stare civila, fiind
irelevanta cauza neinregistrarii nu au existat registre de stare
civila, inregistrarea a fost omisa etc;
- copilul a fost trecut in registrul de stare civila ca fiind nascut din
parinti necunoscuti.
Intrucat este vorba de situatii de exceptie, dispozitiile art. 48 alin. (1) C.fam.
nu pot fi extinse prin analogie. De exemplu, daca inregistrarea nasterii a avut loc,
dar ulterior registrul de nasteri a fost distrus ori pierdut, se va proceda la
reconstituirea actelor de stare civila potrivit procedurii stabilite de art. 54 din Legea
nr. 119/1996, nefiind posibila (de altfel, nici necesara) marturisirea de maternitate.
In schimb, daca in privinta copilului inregistrat initial ca nascut din parinti
necunoscuti raportul de filiatie este stabilit mai intai fata de tata, fie pe cale de
recunoastere voluntara, fie pe cale judiciara, marturisirea ulterioara de maternitate
este producatoare de efecte juridice, deoarece exigentele legii au fost respectate
(copilul a fost inregistrat initial ca nascut din parinti necunoscuti) si nu exista vreo
ordine de preferinta in ceea ce priveste fixarea relatiei de rudenie fata de fiecare
dintre cei doi parinti.
Legat de copiii a caror maternitate poate fi recunoscuta, aducem in atentie
cateva din concluziile doctrinei.
Stabilirea pe aceasta cale a filiatiei materne este admisibila atat fata de
copilul minor, cat si fata de cel devenit major, intrucat legea nu face nicio
distinctie.
Pornindu-se de la dispozitiile art. 7 din Decretul nr. 31/1954 potrivit carora
drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca se naste

viu, se apreciaza ca este posibila recunoasterea de maternitate in privinta copilului

conceput dar nenascut.
Cat priveste valabilitatea marturisirii de maternitate intervenita ulterior
decesului copilului, se conchide ca, prin analogie cu prevederile din materia
recunoasterii de paternitate (art. 57 C.fam.), raspunsul afirmativ este conditionat de
faptul existentei descendentilor firesti ai copilului decedat, deoarece in acest fel se
exclude riscul (ori suspiciunea) stabilirii filiatiei firesti sub impulsul unor interese
de ordin patrimonial.
Una si aceeasi persoana nu poate fi recunoscuta succesiv de catre doua femei
intrucat, pe de o parte, cele doua recunoasteri s-ar contrazice, iar pe de alta parte,
prima dintre recunoasteri fiind inregistrata, nu mai sunt incidente prevederile din
art. 48 C.fam. Nu este mai putin adevarat ca marturisirea subsecventa ar putea
dobandi eficienta juridica in eventualitatea contestarii cu succes a maternitatii mai
intai stabilite, in conditiile art. 49 C.fam., dispozitie ce confera oricarei persoane
interesate dreptul de a contesta recunoasterea de maternitate ce nu corespunde
adevarului.
Copilul inregistrat ca fiind nascut din parinti necunoscuti, ulterior adoptat de
catre propria mama, poate fi recunoscut de catre aceasta. Soarta adoptiei ar fi
pecetluita de sanctiunea nulitatii absolute, cauza fiind nesocotirea impedimentului
rezultand din rudenia fireasca, deoarece filiatia stabilita are efect declarativ, adica
persoana recunoscuta este considerata ca avand aceasta filiatie materna din chiar
momentul nasterii.
b) Formele recunoasterii de maternitate
In conformitate cu prevederile art. 48 alin. (2) C.fam., sub sanctiunea
nulitatii absolute, recunoasterea de maternitate poate fi facuta numai in urmatoarele
forme:
- prin declaratie scrisa ori verbala, la orice serviciu de stare civila;
inscrierea recunoasterii se va efectua in registrul de stare civila al
localitatii unde a fost inregistrata nasterea [art. 17 alin. (1) din
Legea nr. 119/1996].
- prin inscris autentic, intelegand prin inscris autentic, potrivit
definitiei legale, acela ce s-a facut cu solemnitatile cerute de
lege, de un functionar public care are dreptul de a functiona in
locul in care s-a facut actul (art. 1171 C.civ.). Inscrisurile
autentificate de notarul public constituie, fara indoiala, exemplul
tipic pentru categoria inscrisurilor autentice, dar ele nu detin
exclusivitatea acestei categorii de inscrisuri. Recunoasterea de

maternitate este valabila din punct de vedere al cerintelor de

forma daca este constatata printr-un alt inscris autentic decat cel
notarial, cum ar fi declaratia mamei data in fata instantei de
judecata si consemnata in incheierea de sedinta incheierea de
sedinta, ca si hotararea finala a instantei, urmand regimul
inscrisurilor autentice.
In ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator, facute
in limitele atributiilor ce-i revin, forta probanta a declaratiei autentificate este pana
la inscrierea in fals. 1 Celelalte mentiuni, inscrise pe baza sustinerilor partii, fac
dovada pana la proba contrarie. Veridicitatea continutului declaratiei autoarei
recunoasterii de maternitate dobandeste putere probanta relativa, in consecinta
marturisirea acesteia poate fi contestata.
- prin testament; se poate opta pentru oricare din formele de
testament reglementate de lege, adica olograf, autentic, mistic,
precum si testamentele privilegiate, cu precizarea ca aceasta din
urma categorie de testamente este rezervata unor situatii
exceptionale, cand persoana doreste sa faca testamentul in forma
autentica, dar pentru ca nu poate recurge la formalitatile de
autentificare de drept comun, va putea testa intr-o forma
simplificata de autentificare.
Recunoasterea testamentara a filiatiei, materne sau paterne, se distinge de
toate celelalte dispozitii testamentare datorita catorva particularitati. Astfel, desi
testamentul este un act juridic esentialmente revocabil, marturisirea de filiatie nu se
poate revoca [art. 48 alin. (3) C.fam.] deoarece, dupa cum s-a aratat in literatura de
specialitate, inauntrul testamentului pot coexista acte juridice deosebite, fiecare
pastrandu-si individualitatea si independenta, in sensul ca ramane supus propriului
sau regim. Deci, in eventualitatea revocarii testamentului continand si o
recunoastere de filiatie, nu se va aduce atingere relatiei de rudenie astfel stabilite.
Validitatea testamentului nu conditioneaza valabilitatea recunoasterii de
filiatie, daca sunt indeplinite cerintele special prevazute de lege. De exemplu, este
valabila marturisirea de filiatie cuprinsa intr-un testament autentic dar conjunctiv,
desi asemenea testamente prin care doua sau mai multe persoane testeaza una in
favoarea alteia sau in favoarea unei terte persoane sunt lovite de nulitate absoluta
pentru nesocotirea interdictiei din art. 857 C.civ., deoarece filiatia a fost
recunoscuta printr-un act autentic.
Spre deosebire de efectele mortis causa atasate actului de ultima vointa, care
dobandesc asadar eficacitate abia in momentul deschiderii succesiunii (adica la

moartea testatorului), recunoasterea de filiatie este producatoare de efecte juridice

imediate (calitatea de parinte nu poate fi marturisita nici sub termen, nici sub
conditie), iar aceste efecte retroactiveaza pana la momentul nasterii sau al
conceptiei copilului.
Maternitatea astfel stabilita se va inscrie in actul de nastere al copilului prin
mentiune, la cerere sau din oficiu (art. 44-45 din Legea nr. 119/1996).
c) Natura juridica si caracterele recunoasterii de
maternitate
Din punct de vedere al naturii juridice, recunoasterea maternitatii are
caracter mixt: prin marturisirea pe care o cuprinde, recunoasterea constituie un
mijloc de proba, aceasta fiind componenta precumpanitoare; prin forma in care se
exprima, recunoasterea este un act juridic unilateral. 1
Caracterele juridice ale recunoasterii de maternitate pot fi sintetizate astfel:
- este un act juridic cu caracter strict personal. In numele mamei,
recunoasterea poate fi facuta de catre mandatarul avand procura
speciala si autentica. 2 Mama fiind singura persoana indreptatita
sa faca o astfel de marturisire, la decesul acesteia, dreptul de a
recunoaste un copil nu va trece asupra mostenitorilor.
Cat priveste capacitatea autoarei marturisirii, nu se cer conditiile specifice
materiei actelor juridice civile, fiind suficienta prezenta discernamantului mamei la
data manifestarii de vointa. Asadar, femeia lipsita de capacitate deplina de exercitiu
sau avand capacitate restransa de exercitiu poate recunoaste singura filiatia. Daca
se afla sub interdictie judecatoreasca, recunoasterea sa este valabila daca a fost
exprimata intr-un moment de luciditate.
- este un act juridic unilateral, efectele sale producandu-se
indiferent si independent de acceptarea recunoasterii de catre
beneficiarul acesteia;
- este un act juridic pur si simplu, care nu poate fi afectat de
modalitati (termen sau conditie);
- are caracter declarativ, conducand la stabilirea relatiei de filiatie
cu efect retroactiv pana la data nasterii sau, cat priveste
drepturile copilului, pana la data conceptiei acestuia;

- efectele sale se produc erga omnes, ceea ce rezulta implicit din

prevederile art. 49 C.fam. potrivit carora orice persoana
interesata poate contesta recunoasterea care nu corespunde
adevarului;
- este un act juridic irevocabil, chiar daca s-a exprimat in forma
testamentara [art. 48 alin. (3) C.fam.];
- este un act juridic solemn, valabilitatea sa fiind conditionata de
forma care imbraca manifestarea de vointa, iar forma poate fi,
limitativ, fie declaratia la serviciul de stare civila, fie inscrisul
autentic, fie testamentul.
d) Contestarea recunoasterii de maternitate
Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice
persoana interesata stabileste art. 49 C.fam.
In sfera persoanelor interesate, indreptatite sa conteste pe cale judiciara
marturisirea de maternitate vom include, in primul rand, insusi copilul recunoscut,
apoi autoarea marturisirii de maternitate precum si o alta femeie care ar pretinde ca
in realitate ea si nu autoarea recunoasterii este mama copilului. De asemenea
justifica un interes in a contesta recunoasterea de maternitate mostenitorii mamei,
tatal copilului, in general oricine face dovada unui beneficiu material ori moral in a
obtine inlaturarea raportului de filiatie.
Procurorul poate initia contestarea recunoasterii de filiatie in temeiul
dispozitiilor de principiu ale art. 45 alin. (1) C.proc.civ. conform carora Ministerul
Public poate porni actiunea civila ori de cate ori este necesar pentru apararea
drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie
si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege.
Mama, autoarea marturisirii de filiatie, poate asadar promova actiunea in
contestarea maternitatii. Dar oare dreptul sau de a dezminti propria recunoastere nu
contrazice caracterul irevocabil al recunoasterii? Nicidecum, fiindca nu are loc o
retractare a marturisirii ci, prin actiunea in contestarea recunoasterii, se cere
instantei sa stabileasca, pe baza de probe, faptul ca recunoasterea s-a facut din
eroare.
Fata de scopul urmarit, anume stabilirea adevarului si inlaturarea filiatiei
aparente, dreptul la actiune in contestarea recunoasterii de maternitate este
imprescriptibil.

In cadrul procesului sunt admisibile oricare din mijloacele de proba

ingaduite de lege, intrucat se tinde la dovedirea unei imprejurari de fapt, anume ca
recunoasterea nu corespunde adevarului.
Hotararea de admitere a actiunii in contestarea recunoasterii de maternitate
inlatura raportul de filiatie stabilit prin respectiva recunoastere cu efect retroactiv,
considerandu-se ca femeia in cauza nu a fost niciodata mama copilului
recunoscut. Se intelege, daca hotararea instantei este in sensul respingerii cererii,
legatura de filiatie materna ramane neatinsa.
e) Nulitatea recunoasterii de maternitate
In tacerea legii, chestiunea incidentei sanctiunii nulitatii in materie de
recunoastere a filiatiei materne a suscitat unele controverse. Cat priveste nulitatea
absoluta, parerile coincid, socotindu-se ca nerespectarea cerintelor de fond sau de
forma instituite de lege pentru insasi valabilitatea recunoasterii nu poate trece
nesanctionata. In schimb, concluziile sunt diametral opuse cand discutia poarta
asupra anulabilitatii recunoasterii de maternitate pentru vicii de consimtamant.
Potrivit doctrinei, in aceasta materie cauzele de nulitate absoluta sunt:
- recunoasterea nu se incadreaza intr-una din cele doua cazuri
prevazute limitativ de art. 48 alin. (1) C.fam. in care este permisa
stabilirea legaturii de filiatie pe aceasta cale. Reamintim ca,
potrivit textului invocat, recunoasterea de maternitate poate privi
fie copilul a carui nastere nu a fost inregistrata, fie copilul
inregistrat ca fiind nascut din parinti necunoscuti.
- recunoasterea a fost facuta de o alta persoana decat mama sau
reprezentantul acesteia avand procura speciala si autentica;
- femeia de la care emana recunoasterea este lipsita de vointa
constienta;
- marturisirea de maternitate nu se conformeaza cerintelor de
forma impuse de legiuitor (declaratie scrisa ori verbala la serviciul
de stare civila, inscris autentic, testament).
In ceea ce priveste nulitatea relativa a recunoasterii de maternitate, potrivit
unei opinii, actul juridic al recunoasterii, la fel ca oricare alt act juridic, poate fi
anulat pentru vicierea consimtamantului prin eroare, dol sau violenta. Se face totusi
precizarea ca, in situatia in care eroarea priveste insasi filiatia, actiunea in anulare

risca sa se confunde cu actiunea in contestarea recunoasterii de maternitate, ambele

avand ca obiectiv inlaturarea unei recunoasteri ce nu corespunde realitatii.
Intr-o alta parere, impartasita si de noi, in aceasta materie ar fi inutil sa
admitem ideea anulabilitatii actului juridic. Recunoasterea de maternitate este, in
esenta, o marturisire ce imbraca forma unui act juridic; prin urmare, daca ea nu
corespunde realitatii, poate fi contestata, de catre orice persoana interesata
inclusiv femeia in cauza potrivit art. 49 C.fam. Chiar daca am admite teza
contrara, solutionarea actiunii in anularea recunoasterii de maternitate pentru vicii
de consimtamant ar presupune aducerea in discutie a problemei conformitatii cu
realitatea a recunoasterii, iar daca potrivit dovezilor administrate in cauza s-ar
conchide in sensul ca aceasta reflecta adevarata stare de fapt, legatura de filiatie nu
va fi inlaturata chiar daca s-ar confirma vicierea vointei autoarei, fiindca
maternitatea recunoscuta este reala.
4. Stabilirea maternitatii prin hotarare judecatoreasca
a) Cazurile in care este admisibila stabilirea maternitatii pe
cale judecatoreasca
Stabilirea maternitatii se poate infaptui pe cale de actiune in justitie numai in
urmatoarele situatii expres prevazute de art. 50 C.fam.:
- cand, din orice imprejurari, dovada filiatiei fata de mama nu se
poate face prin certificatul constatator al nasterii; fara indoiala,
legiuitorul are in vedere doua situatii de fapt distincte: nasterea
nu a fost trecuta in registrul starii civile; copilul a fost inregistrat
ca fiind nascut din parinti necunoscuti. Actiunea in stabilirea
maternitatii este deci admisibila pentru ipoteza aflata in discutie
numai daca este cu neputinta probatiunea filiatiei prin actul de
nastere, nu si atunci cand subzista posibilitatea reconstituirii sau
intocmirii ulterioare a acestuia;
- cand se contesta realitatea celor cuprinse in certificatul
constatator al nasterii; ca premisa, exista un raport de filiatie
mama-copil inscris in actul de nastere, dar care nu corespunde
adevarului. Daca, asa cum se spune in art. 51 C.fam., folosirea de
catre copil a starii civile nu este conforma cu actul de stare civila,
atat copilul, cat si orice alta persoana interesata poate contesta
realitatea celor cuprinse in certificatul de nastere, iar odata
admisa o astfel de actiune, copilul este indreptatit sa ceara
stabilirea adevaratei sale filiatii. Actiunea directa pentru stabilirea

altei maternitati decat cea rezultand din actul constatator al

nasterii, fara ca in prealabil acest din urma raport de filiatie sa fi
fost contestat, este inadmisibila. A nu se intelege ca, in toate
cazurile, vor fi promovate in mod necesar doua actiuni distincte,
fiindca, de regula, cererea copilului prin care se contesta
maternitatea vizeaza, in subsidiar, si stabilirea adevaratei sale
filiatii.
Dar daca la data cererii copilul este adoptat, asadar poseda un certificat de
nastere in care parintii adoptivi sunt trecuti ca fiind parinti firesti, mai poate intra in
discutie actiunea in stabilirea maternitatii? Credem ca actiunea este admisibila.
Conditiile fixate prin art. 50 C.fam. vizeaza filiatia fireasca, deci, cu toate ca a fost
adoptat si i s-a eliberat un nou certificat de nastere cel vechi, daca exista,
pastrandu-se copilul este indreptatit si, fara indoiala, interesat sa-si stabileasca
filiatia fireasca daca, se intelege, in raport de aceasta filiatie se incadreaza in
ipotezele din art. 50 C.fam.
b) Exercitarea actiunii in stabilirea maternitatii
Dreptul la actiune in stabilirea maternitatii are caracter strict personal si
apartine numai copilului [art. 52 alin. (1) C.fam.]. In numele copilului lipsit de
capacitate de exercitiu actiunea va fi pornita de reprezentantul sau legal [art. 52
alin. (1) C.fam.]; minorul avand capacitate restransa de exercitiu isi valorifica
personal dreptul la actiune, dar nu singur, ci asistat in tot cursul judecatii de parinte
sau de tutore (art. 42 C.proc.civ.).
Fata de noua configuratie a textelor procesul-civile, natura strict personala a
dreptului la actiune nu impiedica exercitiul acestuia de catre reprezentantul
Ministerului Public, in temeiul art. 45 alin. (1) C.proc.civ.
Codul familiei prevede in mod expres ca dreptul copilului de a porni
actiunea in stabilirea maternitatii nu trece asupra mostenitorilor [art. 52 alin. (2)].
Daca nu le este permisa initierea unei astfel de actiuni, mostenitorii pot in schimb
continua actiunea pusa in miscare de catre titular si aflata in curs de solutionare la
data decesului copilului [art. 52 alin. (2) C.fam.].
Actiunea in stabilirea maternitatii se promoveaza impotriva pretinsei mame,
iar dupa decesul acesteia, impotriva mostenitorilor sai [art. 52 alin. (3) C.fam.].
Deci, la data punerii in miscare a procesului civil, numai copilul, titularul exclusiv
al dreptului la actiune, poate detine calitatea de reclamant, calitate procesuala care
se transmite mostenitorilor sai in cazul decesului survenit inainte de finalizarea
judecatii; in schimb, chiar de la inceput, litigiul este posibil a fi purtat in
contradictoriu cu mostenitorii pretinsei mame.

Dreptul la actiune nu se prescrie si poate fi valorificat in tot timpul vietii

copilului [art. 52 alin. (4) C.fam.].
Stabilirea pe cale judiciara a filiatiei fata de mama presupune proba celor
doua imprejurari de fapt al caror rezultat este legatura de maternitate: parata,
presupusa mama, a dat nastere unui copil; copilul nascut de parata este una si
aceiasi persoana cu reclamantul. Din punct de vedere al mijloacelor de proba nu
exista ingradiri, fiind admisibile, alaturi de proba stiintifica (expertiza medicolegala), inscrisurile, prezumtiile, precum si proba testimoniala.
Hotararea de admitere a actiunii in stabilirea maternitatii ramasa irevocabila
se inscrie prin mentiune in actul de nastere al copilului (art. 45 din Legea nr.
119/1996).
Efectele hotararii judecatoresti ramasa irevocabila sunt identice cu cele
produse de recunoasterea voluntara a maternitatii: raportul de filiatie copil-mama
va fi considerat stabilit inca din momentul nasterii copilului sau, cat priveste
drepturile copilului, din momentul conceptiei.
Statutul civil al copilului, asa cum rezulta acesta din actul instantei, este
opozabil rudelor mamei, precum si tertilor.
Cand femeia fata de care a fost stabilita filiatia era casatorita la data
conceptiei ori a nasterii copilului, indiferent de evolutia ulterioara a situatiei sale
conjugale (a intervenit desfacerea, desfiintarea ori incetarea casatoriei), datorita
starii civile a mamei, copilul dobandeste, alaturi de maternitate, si o paternitate
prezumata in persoana sotului sau al fostului sot. Intr-adevar, potrivit art. 53
C.fam., copilul nascut sau conceput in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei.
Este suficient ca nasterea sau conceptia copilului sa se plaseze in timpul casatoriei
mamei si, prin complicitatea caracterului declarativ al hotararii si al opozabilitatii
sale erga omnes, este de asemenea fixata, implicit, legatura de filiatie paterna.
Sotul sau fostul sot al mamei nu este tinut sa accepte, resemnat, o situatie juridica
eventual neconforma realitatii, el are la indemana doua posibilitati: fie va ataca
prezumtia de paternitate incercand rasturnarea acesteia printr-o actiune specifica
aflata la dispozitia sa actiunea in tagaduirea paternitatii (art. 54, 55 C.fam.), fie
va contesta in justitie maternitatea stabilita pe cale judiciara, sub rezerva ca
certificatul de nastere al copilului nu este conform folosintei starii civile [art. 51
alin. (2) C.fam.]. Evident, daca mama nu era casatorita nici la data nasterii, nici la
data conceptiei copilului, prezumtiile de paternitate sunt lipsite de eficienta, si
aceasta chiar daca ulterior femeia s-a casatorit ori este casatorita la data finalizarii
actiunii in stabilirea maternitatii.
c) Contestarea maternitatii stabilite pe cale judecatoreasca

Maternitatea rezultand din certificatul de nastere eliberat in baza hotararii

judecatoresti de stabilire a filiatiei ramasa irevocabila poate fi contestata de
persoanele interesate, afara de cele care au participat in calitate de parte la judecata
avand ca obiect stabilirea maternitatii, acestea fiind legate de puterea lucrului
judecat a hotararii instantei .
Concluzia, in sensul admisibilitatii de principiu a actiunii in contestarea
maternitatii stabilite pe cale judiciara, poate fi desprinsa din prevederile art. 23
alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 conform carora intocmirea sau rectificarea actului
de stare civila in baza unei hotarari judecatoresti este opozabila si tertilor, acestia
sunt insa in drept sa faca dovada contrara. Dispozitiile art. 57 din Legea nr.
119/1996 sustin aceeasi idee, aratand ca anularea, modificarea, rectificarea sau
completarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe acestea se pot face
numai in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile [alin. (1)],
sesizarea instantei facandu-se, alaturi de autoritatea administratiei publice locale,
de consiliul judetean si de parchet, de catre persoana interesata.
Asadar, persoanele care nu au luat parte la judecata finalizata printr-o
hotarare de admitere a actiunii in stabilirea maternitatii, hotarare ramasa
irevocabila in baza careia s-a efectuat mentiunea cuvenita in actul de stare civila,
sunt indreptatite sa conteste maternitatea daca justifica un interes direct si personal
(cum ar fi acela de a exclude copilul de la mostenirea mamei prin inlaturarea
legaturii de rudenie cu defuncta, pentru a culege ei mostenirea lasata de aceasta).
Dreptul la actiune nu este supus prescriptiei extinctive; in probatiune sunt
admisibile toate mijloacele de dovada reglementate de lege.