Justiție comunitară

1
 I. Jurisdictiile comunitare (CJCE, TPICE si TFPUE) – regim legal

Jurisdictiile comunitare sunt guvernate de trei serii de texte:

- Tratatele (articolele 68 si 220-245 din TCE, art. 35 si 46 din TUE);
- Protocolul privind Statutul CJCE, care constituie o anexa a TUE;
-Regulamentele de procedura ale: CJCE, (RPC) stabilit de Curte si supus aprobarii Consiliului
ministrilor cu majoritate calificata; Tribunalului (RPT) stabilit in acord cu CJCE si aprobat de
Consiliu si cel al Tribunalului Functiei Publice a UE (RPTF – PUE).

CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE (CJUE)

1.Curtea de Justitie:
- este cea mai veche jurisdicţie a UE, creată în 1951;
- din 1957, devine singurul organ comun al celor trei comunitati: CECA, CEE si EURATOM;
2.Tribunalul Uniunii Europene (TUE),
-creat în 1988 pentru a usura activitatea CJCE si a ameliora termenele de solutionare a
cauzelor,
-a inceput sa functioneze in 1990;
Tratatul de la Nisa (2000) permite crearea de camere jurisdictionale sectoriale specializate, pe
langa TPICE; Tratatul de la Lisabona le denumeşte tribunale specializate.
3.Tribunalul Functiei Publice al UE (TFPUE) – tribunal special creat prin Decizia
Consiliului nr. 2004/752 din 2 noiembrie 2004; noua jurisdictie specializata, chemata sa se
pronunte asupra contenciosului functiei publice a UE, competenta care a apartinut anterior
TPICE;
4. Tribunalul pentru brevetul comunitar (proiect).

In cele trei jurisdictii comunitare lucreaza 1.700 de persoane, juristi din cele 27 de state
membre ale UE.

- Conform principiului “un judecator pentru 1 stat membru”, este formata din 27 de
judecatori, numiti printr-un acord comun de guvernele statelor membre dupa ce au fost alesi
dintre personalitatile care ofera toate garantiile de independenta si reunesc calitatile necesare
pentru a exercita, in tara lor “cele mai inalte functii jurisdictionale”, sau care sunt jurisconsulţi
ale căror competenţe sunt recunoscute. Prin Tratatul de la Lisabona, se adaugă cerinţa unui
“aviz cu privire la capacitatea candidaţilor”, prealabil nominalizărilor, emis de un comitet
format din 7 personalităţi.

- Judecatorii sunt numiti pentru un mandat de 6 ani, reinnoibil in mod nelimitat; la fiecare 3
ani are loc o reinnoire partiala, care priveste alternativ 14 si 13 judecatori;
- Avocatii generali, in numar de 8, sunt desemnati pentru 6 ani, in aceleasi conditii ca si
judecatorii si reinnoirea lor are loc pentru jumatate , la fiecare 3 ani; 5 tari, cele mai populate
ale UE (Germania, Franta, Italia, Marea Britanie si Spania) au cate un avocat general fiecare,
iar celelalte state isi impart prin rotatie celelalte 3 posturi restante;
Avocatii generali au drept rol “sa prezinte public, cu toata impartialitatea” si in deplina
independenta, concluziile motivate asupra cauzelor deduse spre judecata CJ.
Un Prim avocat general este desemnat de Curte pentru 1 an, cu rolul de a repartiza dosarele
intre avocatii generali;
- CJ este prezidata de unul dintre membrii sai, numit pentru 3 ani si desemnat de colegii sai,
cu majoritatea absoluta, dupa reinnoirea partiala a Curtii; atributiile sale sunt: prezidarea
sedintelor si deliberarilor in camera de consiliu si conducerea lucrarilor si serviciilor
instantei;
- Fiecare judecator si avocat general dispune de 3 referendari (magistraţi asistenţi);
- CJ are un efectiv compus din juristi din cele 27 tari membre, de 785 functionari si de 190
de persoane afectate cu titlu temporar la Curte;
2
- Curtea este compusa din: o mare camera, 4 camere din 5 judecatori si 4 camere din 3
judecatori.
- Condusă de Grefier, cu rolul de a asista membrii Curţii în exercitarea atribuţiilor
jurisdicţionale;
- Răspunde de arhivele instanţei şi de publicare, anual, a unei colecţii de hotărâri;
- Este format din 27 de judecatori (cate 1 pentru fiecare tara membra a UE), numiti pentru
un mandat de 6 ani, reinnoibil, in urma unui acord comun al statelor membre;
- Persoanele desemnate trebuie sa ofere toate garantiile de independenta si “capacitatea
ceruta exercitarii de inalte functii jurisdictionale”;
- O reinnoire partiala are loc la fiecare 3 ani, ocazie cu care se alege si presedintele
tribunalului, cu atributii identice cu cele ale presedintelui CJ;

Grefa şi administraţia Curţii

- Condusă de Grefier, cu rolul de a asista membrii Curţii în exercitarea
atribuţiilor jurisdicţionale;
- Răspunde de arhivele instanţei şi de publicare, anual, a unei colecţii de
hotărâri;

2. Compunerea Tribunalului Uniunii Europene (TUE)

- Este format din 27 de judecatori (cate 1 pentru fiecare tara membra a UE), numiti pentru
un mandat de 6 ani, reinnoibil, in urma unui acord comun al statelor membre;
- Persoanele desemnate trebuie sa ofere toate garantiile de independenta si “capacitatea
ceruta exercitarii de inalte functii jurisdictionale”;
- O reinnoire partiala are loc la fiecare 3 ani, ocazie cu care se alege si presedintele
tribunalului, cu atributii identice cu cele ale presedintelui CJ;
- Judecatorii pot sa desemneze dintre ei un judecator care sa indeplineasca functia de avocat
general intr-o anumita cauza; aceasta posibilitate nu a fost utilizata (dupa 1989) decat o
singura data, in 1991;
- Dupa 25 septembrie 2007, Tribunalul este compus din 8 camere, cu complete de 3
judecatori, iar atunci cand importanta cauzei o justifica, din 5 judecatori (complete
largite).

3. Tribunalul Funcţie Publuice a Uniunii Europene (TFPUE)

- Procedura de desemnare a judecatorilor difera de cea a CJ si TUE, in masura in care sunt
numiti de Consiliu, hotarand in unanimitate (si nu de comun acord, precum in cazul CJ si
TUE), dupa consultarea unui “comitet consultativ independent”, compus din 7
personalitati independente care dau un aviz asupra “corespunderii candidatilor exercitarii
functiei de judecator”, insotit de o lista de candidati al caror numar corespunde cel putin
dublului celui al judecatorilor de numit.
- Consiliul vegheaza “la o compozitie echilibrata a Tribunalului, pe o baza geografica cat
mai larga, printre resortisantii statelor membre si in ceea ce priveste sistemele nationale
reprezentate”.
- Membrii instantei sunt numiti pentru un mandat de 6 ani, reinnoibil, orice vacanta fiind
urmata de nominalizarea unui nou judecator, pentru o perioada de 6 ani;
- Consiliul poate decide cresterea numarului membrilor tribunalului.

4. Organizarea CJ, TUE, TFPUE

- Organizarea este identica în cazul CJ si Tribunalului (cu exceptia, pentru tribunal, prin
instaurarea judecatorului unic); pana la intrarea in vigoare a propriului Regulament,
TFPUE a aplicat, mutatis mutandis, regulamentul de procedura al TUE;
Formatiile Curtii si ale Tribunalului sunt urmatoarele:
- o adunare plenara al carei rol se limiteaza la sarcini administrative si la decizii
disciplinare relative la membrii jurisdictiei;

3
 - Marea Camera, care reuneste presedintele Curtii (ori pe cel al TUE) si presedintii
camerelor; aceasta formatiune este sesizata la cererea statelor membre in cauzele
importante; cuprinde 13 membrii, iar pentru TFPUE este vorba de adunarea plenara;
camere formate din 3 – 5 judecatori.
- Judecatorul unic, introdus in 1999 la Tribunal, nu poate deveni competent sa judece o
cauza, decat daca sunt intocmite cumulativ 4 condiţii:

a) sa nu priveasca decat o afacere foarte simpla in termenii dreptului;

b) sa fie sesizat printr-o decizie de trimitere adoptata cu unanimitate de camera din 3
judecatori, dupa examinarea cauzei;
c) actiunea respectiva nu poate fi decat o actiune directa (actiune in anulare, actiune in
carenta, actiune in responsabilitate);
d) aceasta trimitere este exclusa pentru orice actiune privind legalitatea unui act de aplicare
generala ori privind punerea in aplicare a regulilor relative la concurenta ori la controlul
concentrarilor, la ajutorul de stat, organizarea comuna a pietelor agricole si marcilor
comunitare.

5. Activitatea jurisdictiilor comunitare in cifre (2007)

1. Activitatea CJCE
- Se poate observa o relativa constanta in privinta (+/- 10%) cuantumului celor 3 categorii
de cauze: introduse, inchise si pe rol, in perioada 2000-2007;
- Diminuarea constanta a duratei procedurilor, deja observata in 2004, in 2005 si in 2006,
este confirmata si in 2007; astfel, in privinta trimiterilor prejudiciale, durata medie a
procesului se ridica la 19,3 luni, in timp ce in 2006 era de 19,8 luni si in 2005 de 20,4 luni;
o analiza comparativa arata ca, dupa 1995, duarata medie de instrumentare a unei actiuni
prejudiciale a atins nivelul cel mai scazut in 2007; referitor la actiunile directe si recursuri,
durata medie de solutionare a fost de 18,2 luni si, respectiv, 17,8 luni;
- In 2007, CJCE a utilizat in mod variabil diversele instrumente de care dispune pentru
accelerarea instrumentarii anumitor cazuri (judecarea cu prioritate, procedura accelerata,
producerea simplificata si posibilitatea de a se pronunta fara concluziile avocatului
general).
- In cadrul CJCE, dificultatea de a delibera in formula de 27 judecatori a condus la aplicarea
unui sistem inspirat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), conform caruia,
cauzele importante erau judecate de marea camera, compusa din 13 judecatori (Micul
Plen), celelalte putand sa fie judecate de camere formate din 3,5 ori 7 judecatori.

2. Activitatea TPICE
- In ciuda denumirii sale, TPI este competent sa rezolve si recursurile formulate impotriva
deciziilor TFPUE, conform modalitatilor prevazute de dreptul comunitar; acest nou
contencios a fost atribuit unei camere ad hoc, camera de recursuri, compusa din
presedintele tribunalului si, dupa un sistem de rotire, de cei 4 presedinti de camera;
- Din punct de vedere statistic, in 2007 au fost introduse 522 cauze, ceea ce a reprezentat o
crestere semnificativa in raport cu 2006 (432); dimpotriva, numarul de cauze rezolvate s-a
diminuat (397 contra 436 in 2006); totusi, de remarcat faptul ca numarul dosarelor
rezolvate pe cale de hotarare a crescut (247 contra 227 in 2006), la fel ca si cel al cererilor
en refere (ordonanta presidentiala) (41 contra 24 in 2006);
- Actiunile aduse in fata Tribunalului se caracterizeaza printr-o complexitate si diversitate
crescande;
- Referitor la durata medie a unui proces. Aceasta a crescut usor, intrucat in afara
contenciosului functiei publice si cel al proprietatii intelectuale, ea a trecut de la 27,8 luni
in 2006, la 29,5 luni, in 2007.

4
3. Activitatea TFPUE
• In 2007, Tribunalul a inchis 150 de cauze, in timp ce au fost inregistrate 156 de noi
cereri, numar usor crescut fata de 2006, de 148;
• 44% dintre dosare au fost rezolvate prin hotarare si 56% prin ordonanta; durata medie
a procedurii pentru cauzele solutionate in 2007 este de 16,9 luni pentru hotarari si 10,3
luni pentru ordonante;
• In 2007, 25 de decizii ale TFPUE au fost atacate cu recurs in fata Tribunalului de
Prima Instanta, ceea ce reprezinta 32% dintre decizii si 19% din cauzele inchise.

5
 II. Competentele jurisdictiilor Uniunii Europene

Pot fi organizate in jurul a doua axe principale:

A.Caile generale de actiune (care inglobeaza urmatoarele functii):

1. Functia contencioasa:
a) Contenciosul de legalitate (actiunea in anulare, actiunea in carenta si exceptia de
nelegalitate);
b) Contenciosul in raspundere (raspunderea contractuala si raspunderea extra-
contractuala);
c) Contenciosul privind neindeplinirea obligatiilor de catre statele membre.
2. Functia regulatorie
- Trimiterile prejudiciale in interpretare si in apreciere de legalitate.
3. Functia consultativa
- Avizul dat de CJUE asupra conformitatii cu dreptul comunitar, la cererea Comisiei,
Consiliului si a Parlamentului European, a proiectelor de acorduri internationale. Daca avizul
este negativ, acordul nu poate intra in vigoare decat dupa revizuirea TUE.

B. Caile accesorii de actiune

Distingem printre acestea:
- Procedurile de recurs impotriva deciziilor TPI si ale camerelor jurisdictionale (deci si
TFPUE);
- Contenciosul relativ la Banca Europeana de Investitii si cel privind contractele semnate de
UE;
- caile de actiune specifice anumitor domenii, de exemplu actiunea disciplinara impotriva
mediatorului, a membrilor Comisiei si a membrilor Curtii de Conturi;
- Competente extraordinare:
o competentele de deplina jurisdictie in ceea ce priveste sanctiunile prevazute de
regulamente;
o posibilitatea de a garanta un efect definitiv regulamentelor anulate, ori de a
limita in timp efectele unei declaratii de invalidare a unui act reglementar.

CJUE este competenta sa solutioneze:

- Actiunile in neindeplinirea obligatiilor de catre statele membre;
- Trimiterile prejudiciale;
- Cererile de aviz;
- Actiunile in anulare si in carenta care sunt formulate de un stat membru: a) impotriva unui
act ori a unei abtineri de a se pronunta a Parlamentului European ori a Consiliului, ori ale
celor doua institutii decizand impreuna; b) care sunt formulate de o institutie a UE, ori de
catre Banca Centrala Europeana impotriva unui act ori a unei abtineri de a se pronunta a
Parlamentului European, a Consiliului, a celor doua institutii hotarand impreuna, ori a
Comisiei; c) de o institutie a Uniunii contra unui act ori a unei abtineri de a se pronunta a
Bancii Centrale Europene;
- Recursurile si reexaminarile impotriva deciziilor TPI;
- Actiunea in interpretare.

Tribunalul este competent sa solutioneze:

- Actiunile directe introduse de persoanele fizice si de persoanele juridice si indreptate
contra actelor institutiilor comunitare (ai caror destinatari sunt ori care le privesc direct si
individual) ori impotriva unei abtineri de a se pronunta a acestor institutii.
Exemplu: actiunea formulata de o intreprindere contra unei decizii a Comisiei de a-i aplica o
amenda; actiunile formulate de statele membre impotriva Comisiei; actiunile introduse de

6
statele membre contra Consiliului privind actele adoptate in domeniul ajutorului de stat,
masurile de aparare comerciala (dumping) si actele prin care el exercita competente de
executare; actiunile vizand obtinerea repararii pagubelor cauzate de institutiile comunitare ori
agentii lor; actiunile fondate pe contractele incheiate cu Comunitatile care prevad expres
competente Tribunalului; actiunile in materie de marca comunitara.
TFPUE are competenta de a se pronunta asupra litigiilor dintre Uniune si agentii sai, atributie
ce apartinea anterior Tribunalul.
Hotararile TFPUE pot fi contestate in fata Tribunalului, printr-un “recurs limitat la problemele
de drept”.

III. Procedura in fata Jurisdicţiei UE

- Indiferent de natura cauzei, procedura sa cuprinde o faza scrisa si, in general, una orala, cu
caracter public.
- Se distinge intre, pe de o parte, procedura trimiterii prejudiciale si, pe de alta, in cea aferenta
celorlaltor actiuni directe.

Procedura in fata CJUE, TUE, TFPUE (continuare)

1. Sesizarea jurisdictiei unionale si procedura scrisa

A.In trimiterea prejudiciala: jurisdictia nationala supune CJUE probleme relative la

interpretarea ori la validitatea unei dispozitii de drept european, sub forma unei hotarari
jurisdictionale, conform regulii nationale de procedura. Odata cererea tradusa in toate limbile
Uniunii, grefa notifica partilor implicate in cauza, cu titlu principal, dar si tuturor statelor
membre si institutiilor UE. In Jurnalul Oficial al UE se publica un comunicat, in care se arata
partile si continutul cauzei. Cei notificati pot formula si trimite Curtii observatii scrise, in
termen de 2 luni. CJUE poate solicita statelor si institutiilor date si informatii pertinente.
B. In actiunile directe: Curtea ori TUE trebuie sa fie sesizate printr-o cerere adresata grefei,
care publica o comunicare in JO, in care se precizeaza obiectul si concluziile reclamantului.
Actiunea este comunicata partii adverse, care dispune de o luna spre a introduce un memoriu
in aparare. Reclamantul are dreptul la replica, iar paratul la o duplica, in termen de o luna
pentru fiecare.
Pentru TFPUE procedura este diferita: ea se deschide printr-o cerere scrisa de un avocat si
trimisa grefei, care o comunica partii adverse. Acesta dispune de un termen de 2 luni pentru a
prezenta un memoriu in aparare. Tribunalul poate decide ca un al doilea schimb de memorii
scrise este necesar.
- In ambele tipuri de proceduri (trimiterea prejudiciala si actiunea directa), un judecator-
raportor si un avocat general, insarcinati cu urmarirea derularii cauzei sunt desemnati de
presedinte si, respectiv de avocatul general.

2. Faza orala

A. Masurile preparatorii si raportul de sedinta.

In toate procedurile, odata procedura scrisa inchisa, partile sunt invitate sa indice, intr-un
termen de o luna, daca si pentru ce cer ele tinerea unei sedinte pentru pledoarii. Curtea decide,
pe baza raportului judecatorului-raportor si dupa ascultarea avocatului general, daca dosarul
necesita masuri de instructie, carei formatiuni de judecata sa-i fie trimisa cauza si daca va
avea loc o sedinta de prezentare a pledoariilor fixandu-se si data acesteia.

Judecatorul-raportor rezuma, intr-un raport de sedinta, faptele afirmate, precum si

argumentele partilor, iar daca este cazul, cele ale intervenientilor.
Raportul este facut public in limba procedurii, dupa sedinta.

7
Pentru TFPUE, judecatorul-raportor intocmeste un raport pregatitor al sedintei, continand
elementele esentiale ale cauzei si indicand punctele asupra carora partile trebuie sa-i
concentreze pledoariile lor. Documentul este pus la dispozitia publicului in limba de
desfasurare a procedurii.
B. Sedinta publica si concluziile avocatului general.
Pledoariile au loc in sedinta publica, in fata instantei (completului) si avocatului general
(numai in cazul CJUE). Judecatorii si avocatul general pot pune partilor intrebarile pe care le
considera oportune. Dupa audienta, cateva saptamani mai tarziu sunt prezentate in fata Curtii
concluziile avocatului general, tot in sedinta publica; ele analizeaza in detaliu, in special
aspectele juridice ale litigiului si propun raspunsul pe care estimeaza ca trebuie sa-l primeasca
problema ridicata. Astfel se incheie faza orala.

Atunci cand considera ca dosarul nu ridica nici o chestiune de drept noua, Curtea poate
decide, cu ascultarea avocatului general, ca acesta sa fie judecat fara concluzii (in 2007, 43%
din hotarari au urmat o asemenea procedura).
Curtea poate ordona redeschiderea procedurii orale, in ipoteza in care cauza trebuie
solutionata pe baza unui argument care nu a fost pus in dezbaterea partilor, ori pe care il
considera insuficient clarificat.

3. Procedurile specifice

A. Procedura pe calea ordonantei motivate (numai pentru CJUE)

Atunci cand o chestiune prejudiciala este identica cu una asupra careia Curtea a fost chemata
deja sa se pronunte, ori atunci cand raspunsul la cererea jurisdictiei de trimitere nu lasa loc la
nicio indoiala rezonabila, CJUE poate hotari, pe calea ordonantei motivate, facand in special
referinta la decizia pronuntata asupra acestei probleme, ori la jurisprudenta, cu ascultarea
avocatului general.
B. Procedura accelerata (pentru CJUE si TUE)
Permite pronuntarea rapida in cauze care prezinta urgenta extrema, prin reducerea termenelor
si eliminarea anumitor etape ale procedurii. In urma cererii introduse de una dintre parti,
presedintele Curtii sau Tribunalului, dupa ascultarea celorlaltor parti, decide daca exista o
urgenta speciala, care sa justifice folosirea procedurii accelerate.
Procedura accelerata pentru trimiterile prejudiciale, in fata CJUE.
Poate fi decisa de presedintele Curtii, la cererea jurisdictiei nationale, in mod exceptional
“atunci cand circumstantele invocate stabilesc urgenta exceptionala de a se pronunta asupra
chestiunii ridicate cu titlu prejudicial”.
C. Procedura prejudiciala de urgenta (pentru CJUE)
Aplicata de la 1 martie 2008, aceasta procedura trebuie sa permita Curtii sa trateze intr-un
termen considerabil prescurtat, chestiunile cele mai sensibile, relative la: spatiul de libertate,
de securitate si de justitie, care se pot pune, de exemplu, in anumite situatii privative de
libertate, atunci cand raspunsul la problema ridicata este determinant pentru aprecierea
situatiei juridice a persoanei detinute ori private de libertate, ori, in situatia unui litigiu privind
autoritatea parentala sau incredintarea copiilor (minori), atunci cand competenta judecatorului
sesizat, in virtutea dreptului comunitar, depinde de raspunsul la chestiunea prejudiciala.

Trei caracteristici esentiale disting aceasta noua procedura de procedura prejudiciala

ordinara:
1. Opereaza, in scop de celeritate, o distinctie intre actorii admisi sa participe la faza scrisa a
procedurii si cei abilitati sa participe la faza orala a acesteia: numai partile principale,
statul membru caruia ii apartine jurisdictia de trimitere, Comisia Europeana si eventual,
Consiliul si Parlamentul European, daca e vizat un act al acestora, sunt autorizati sa
depuna observatii scrise;
2. Cauzele sunt supuse unei proceduri accelerate, de inregistrare, toate dosarele vizand spatiul
de libertate, de securitate si de justitie sunt incredintate unei camere din 5 judecatori,
8
desemnati special pentru a asigura, pentru 1 an, filtrarea si instrumentarea acestor cauze. Daca
se decide sa se dea curs cererii de aplicare a procedurii de urgenta, se va pronunta imediat
dupa sedinta, dupa ascultarea avocatului general;
3. Procedura se deruleaza, in practica, esentialmente pe cale electronica; comunicarile
instantei cu partile si celelalte entitati implicate se realizeaza in acest mod.

• Pe calea ordonantei presedintiale se urmareste obtinerea suspendarii executarii unui

act al unei institutii, care face obiectul unei actiuni pe fond, ori, al oricarei alte masuri
provizorii necesara pentru a preveni un prejudiciu grav si ireparabil, in detrimentul unei
parti.
• Pentru a dispune aceste masuri provizorii prin ordonanta, se cer indeplinite cumulativ
urmatoarele conditii:
- Actiunea pe fond sa para, la prima vedere, fondata;
- Reclamantul trebuie sa dovedeasca urgenta masurilor, fara de care ar suferi un
prejudiciu grav si ireparabil;
- Masurile provizorii trebuie sa tina cont de echilibrul intre interesele partilor si
interesul general.
• Ordonanta are un caracter provizoriu si nu prejudeca fondul cauzei; poate face
obiectul unui recurs in fata presedintelui CJUE pentru ordonantele pronuntate de TUE ori
in fata presedintelui TUE pentru cele date de TFPUE.

4. Hotararile

- Judecatorii delibereaza pe baza unui proiect de hotarare elaborat de judecatorul raportor;

fiecare membru al completului poate propune modificari.
- Deciziile sunt luate cu majoritate si nu pot face eventuale opinii separate; sunt semnate de
toti judecatorii care au participat la deliberare, iar dispozitivul este pronuntat in sedinta
publica; sunt disponibile pe internet si publicate in culegerile anuale;
- Hotararile CJUE au, in principiu, un caracter definitiv; totusi, pot fi supuse reevaluarii, cu
exceptia hotararilor prejudiciale, prin: opozitie, terta opozitie, recursul in interpretare si
recursul in revizuire;
- Aceste cai de drept sunt deschise si fata de hotararile TUE, care pot face si obiectul unui
recurs la CJUE, in termen de 2 luni de la notificare. Recursul nu poate fi fondat decat pe
motive privind necompetenta tribunalului si iregularitati de procedura, prin care se aduce
atingere intereselor reclamantului ori dreptului comunitar.
- CJUE judeca numai in drept; atunci cand caseaza hotararea TUE, poate fi sa trimita cauza
spre rejudecare acesteia, care este tinut de aspectele de drept transate, fie sa o retina spre
judecata, ceea ce se intampla cel mai frecvent;
- Procedura este asemanatoare si in privinta hotararilor TFPUE, care pot face obiectul unui
recurs in fata TUE.

5. Cheltuielile de procedura si regimul lingvistic

A. Cheltuielile de procedura
- Procedura in fata CJUE, TUE si TFPUE este scutita de cheltuieli judiciare;
- Cheltuielile de avocat abilitat sa profeseze in fata unei jurisdictii a unui stat membru,
care reprezinta partile, nu sunt suportate de jurisdictia comunitara; totusi, daca o parte
se afla in imposibilitatea de a face fata in tot sau in parte cheltuielilor de judecata, ea
poate, fara sa fie reprezentata de avocat, sa ceara beneficiul asistentei judiciare
gratuite. Cererea trebuie sa fie insotita de toate datele care sa dovedeasca starea de
nevoie a solicitantului.
B. Regimul lingvistic
- In actiunile directe, limba utilizata pentru cerere – care poate fi una din cele 23 de
limbi oficiale ale UE, deci inclusiv romana – va fi limba de procedura a cauzei;

9
- In situatia trimiterilor prejudiciale, limba de procedura este cea a jurisdictiei nationale
care se adreseaza CJUE;
- Dezbaterile care au loc in timpul sedintei sunt traduse simultan, dupa nevoie, in
diferitele limbi oficiale ale UE;
- Franceza a fost aleasa ca limba de deliberare;
- Traducerile include toate combinatiile de limbi oficiale ale UE (23 de limbi si 506
combinatii);
- Toate hotararile CJUE, TUE si TFPUE sunt publicate in Culegeri de jurisprudenta,
care apar in toate limbile oficiale ale UE.

10
 IV. Actiunile comunitare
- Actiunea in neandeplinirea obligatiilor comunitare –

Art. 258 TFUE (ex-art. 226 TCE): Daca Comisia estimeaza ca un stat membru nu si-a
indeplinit una din obligatiile care ii incumba in virtutea prezentului tratat, ea emite un aviz
motivat asupra subiectului, dupa ce a permis acestui stat sa prezinte observatiile sale. Daca
statul in cauza nu se conformeaza acestui aviz intr-un termen determinat de comisie, aceasta
poate sesiza CJUE;

Art. 259 TFUE (ex-art. 227 TCE): Fiecare dintre statele membre poate sesiza CJUE, daca
estimeaza ca un alt stat membru nu si-a indeplinit una din obligatiile care ii incumba in
virtutea prezentului tratat. Inainte ca un stat membru sa introduca o atare actiune fondata pe o
pretinsa violare a obligatiilor ce ii incumba in virtutea prezentului tratat, el trebuie sa sesizeze
Comisia…Aproape jumatate din actiunile in fata CJUE sunt actiuni directe, dintre care o parte
foarte importanta sunt actiuni in neandeplinirea obligatiilor comunitare.

1. Procedura in neindeplinirea obligatiilor comunitare

A. Definitie:
- Neandeplinirea vizeaza ansamblul dreptului comunitar: primar, derivat si
jurisprudenta;
- Efectele dispozitiilor legislative, reglementare ori administrative ale statului in cauza
se apreciaza tinand seama de interpretarea data de jurisdictiile nationale;
- Actiunea vizeaza esentialmente proasta aplicare a dreptului comunitar;
- Procedura opereaza indiferent de organul statal a carui actiune ori inactiune este la
originea neandeplinirii, chiar daca e vorba de o institutie independenta d.p.v.d.
constitutional.
B. Originea procedurii: Faptele care conduc la declansarea procedurii sunt aduse la
cunostiinta Comisiei in trei moduri:
1. In urma plangerii particularilor; nu trebuie demonstrata existenta unui interes de a
actiona;
2. Identificarea din oficiu de catre Comisie a cazului;
3. Aspecte din notificarea masurilor de transpunere.
C. Etapele procedurii:
Comisia nu este tinuta de respectarea unui termen determinat pentru introducerea unei actiuni
in neandeplinirea obligatiilor comunitare; ea apreciaza in mod liber oportunitatea angajarii
unei atari actiuni, fara sa fie obligata sa justifice alegerea sa, consideratiile care ii determina
optiunea neputand afecta admisibilitatea actiunii.

I.Faza precontencioasa:
Are ca obiectiv sa ofere statului membru vizat, ocazia de a se conforma obligatiilor sale
rezultate din dreptul comunitar ori spre a-si valorifica mijloacele de aparare impotriva
acuzatiilor formulate de Comisie;
Statele membre au dreptul la un termen rezonabil pentru a raspunde la scrisoarea de punere in
intarziere si a se conforma avizului motivat, ori a-si pregati apararea.
Faza precontencioasa incepe printr-o scrisoare de punere in intarziere trimisa de Comisie,
avand ca scop: a) circumscrierea obiectului litigiului si indicarea statului membru ca este
invitat sa prezinte observatiile sale, elementele necesare pregatirii apararii; b) sa-I permita
acestuia sa regleze situatia inainte de sesizarea CJUE.
Scrisoarea permite interogarea statului membru asupra dificultatilor eventuale relevate de
Comisie, scop in care i se acorda un termen de 2 luni pentru a raspunde acestor intrebari.

11
Exista 3 posibilitati:
a) statul membru recunoaste dificultatile si suprima dispozitiile contestate;
b) considera ca dreptul sau national e conform;
c) nu raspunde.
In ultimele 2 cazuri, la sfarsitul termenului, Comisia trimite un aviz motivat, prin care acorda
un nou termen de 2 luni pentru abrogarea legislatiei contestate ori a practicii neconforme, sau
pentru adoptarea reglementarilor necesare pentru a se conforma dreptului comunitar.

Se intalnesc 3 situatii:
a) statul membru isi recunoaste greselile si expune dispozitiile pe care le va lua;
b) nu recunoaste greselile imputate; c) nu raspunde.
In ultimele 2 cazuri Comisia are posibilitatea de a sesiza CJUE.
Acuzatiile prezentate de Comisie trebuie sa fie identice intre etapele procedurii
precontencioase (scrisoare de punere in intarziere si avizul motivat) si a celei contencioase.

II. Faza contencioasa

Procedura contencioasa intervine atunci cand Comisia este sesizata. Peste 70% din plangeri
sunt clasate inainte de trimiterea unei scrisori de punere in intarziere; 85% sunt clasate inainte
de emiterea avizului motivat si 93% inainte ca CJUE sa se pronunte. In fata Curtii, in 99% din
cauze se ajunge la condamnarea statului membru.
a. Procedura contencioasa ordinara.
In cadrul unei actiuni in neandeplinire, Curtea nu poate lua in consideratie masurile adoptate
de statul membru vizat pentru satisfacerea obligatiilor sale posterioare introducerii actiunii;
- Comisia nu poate sesiza Curtea cu o actiune in neandeplinire numai daca statul membru in
cauza nu s-a conformat avziului motivat in termenul indicat in acest scop;
- O actiune in neandeplinire este inadmisibila atunci cand actul national, exclusiv vizat de
aceasta, si-a epuizat toate efectele proprii inainte de expirarea termenului stabilit prin
avizul motivat si chiar inainte de trimiterea scrisorii de punere in intarziere;
- Recunoasterea de catre statul membru vizat si raspunderea sa nu au incidenta asupra
admisibilitatii actiunii in neandeplinire.
b. Procedurile contencioase derogatorii
Procedurile contencioase derogatorii nu cunosc procedura precontencioasa. Acestea sunt:
- Comisia poate ordona unui stat membru suspendarea unui ajutor incompatibil cu piata
comuna; daca statul refuza, poate sesiza direct CJUE (art. 108 TFUE par. 2, ex- art. 88
TCE);
- Atunci cand statul membru abuzeaza de posibilitatea de derogare de la dreptul comunitar
pentru motive de protectie nationala (art. 348 par. 2 TFUE, ex-art. 298 TCE);
- Atunci cand statul tinde sa impuna masuri care aduc atingere liberei circulatii a marfurilor,
Comisia poate sesiza direct CJUE;
- BEI si BCE pot sesiza CJUE pentru nerespectarea prevederilor art. 271 TFUE lit. a si d.
(ex-art. 237 TCE).

III. Sarcina probei

- CJUE este foarte exigenta in privinta sarcinii probei comportamentului constitutiv al
neandeplinirii, care revine Comisiei.
- Atunci cand Comisia a furnizat suficiente elemente care probeaza unele fapte situate pe
teritoriul statului membru parat si de natura a stabili ca autoritatile au dezvoltat o practica
repetata si persistenta contrara dispozitiilor unei directive, revine acestuia sa constate in
mod substantial si detaliat datele astfel prezentate si consecintele care decurg de aici.

IV. Hotararea in neandeplinirea obligatiilor comunitare

12
 - Procedura in neandeplinire conduce la constatarea obiectiva a nerespectarii de catre un
stat membru a obligatiilor impuse prin dreptul comunitar, fiind fara relevanta ca aceasta
rezulta din vointa statului membru, din neglijenta sa ori din dificultatile tehnice cu care se
confrunta acesta;
- Hotararea are un caracter declarativ, CJUE nu are competenta sa anuleze actele de drept
intern ori sa ordone masuri de executare statului membru.
- Statul trebuie sa corecteze din proprie initiativa elementul neconform, aplicand hotararea
Curtii;
- Interesul unei aplicari imediate si uniforme a dreptului comunitar cere ca hotararea CJUE
sa fie executata imediat; in caz exceptional se poate dispune suspendarea provizorie a
aplicarii unei legi neconforme.
2. Promovarea unei actiuni in neandeplinirea obligatiilor comunitare din initiativa unui stat
membru contra unui alt stat membru (art. 259 TFUE, ex-art. 227 TCE) a fost rar utilizata (5
cazuri dupa 1958).

V. Controlul de legalitate al actiunii si inactiunii institutiilor UE

Controlul de legalitate al actiunii si inactiunii institutiilor UE se realizeaza prin doua cai

directe: actiunea in anulare (art.263 din TFUE) si actiunea in carenta (art. 265 din TFUE) si
o cale indirecta: exceptia de nelegalitate (art. 277 din TFUE), care nu are un caracter
autonom, ci se articuleaza cu primele, permitand controlul indirect al legalitatii.
1. Actiunea in anulare
Art. 263 CJUE controleaza legalitatea actelor adoptate impreuna de Parlamentul european si
Consiliu, actele Consiliului, ale Comisiei si ale BCE, altele decat recomandarile si avizele, si
actele Parlamentului european destinate sa produca efecte juridice fata de terti. Pentru acestea,
Curtea este competenta sa se pronunte asupra: a) actiunilor pentru necompetenta, violarea
formelor substantiale, a prevederilor Tratelor UE ori a oricarei reguli de drept relativa la
aplicarea sa, ori deturnarea de putere venita din partea unui stat membru, a Parlamentului
european, a Consiliului sau a Comisiei; b) actiunile formulate de Curtea de Conturi si de BCE,
care tind la salvgardarea prerogativelor acestora.
- Orice persoana fizica sau juridica poate formula o actiune contra deciziilor al caror
destinatar este si contra deciziilor care, chiar daca luate sub aparenta unui regulament ori a
unei decizii adresate unei alte persoane, o privesc direct si individual.
- Actiunile trebuie sa fie formulate intr-un termen de 2 luni, calculat, dupa caz, de la
publicarea actului, de la notificarea acestuia catre reclamant ori, in lipsa lor, din ziua in
care acesta a luat cunostiinta de el.
A. Admisibilitatea actiunii in anulare
Admisibilitatea recursului in anulare este o problema de ordine publica, trebuind sa fie
examinata din oficiu de catre judecator.
I. Conditii privind natura actelor
Primul criteriu de admisibilitate il reprezinta existenta unui efect juridic obligatoriu, atat in
general, cat si fata de reclamantul in cauza. Este aplicabil indiferent daca este vorba de un
reclamant privilegiat (institutiile comunitare si statele membre) ori unul neprivilegiat
(persoane fizice ori juridice).

Criteriul interesului direct si individual se aplica reclamantilor neprivilegiati – un regulament

avand un caracter general poate produce efecte juridice fata de reclamant, dar este necesar ca
acestea sa priveasca persoana respectiva.
a. Actele atacabile
Poate face obiectul unei actiuni in anulare, orice masura care produce efecte juridice
obligatorii de natura a afecta interesele reclamantului, modificand in mod evident situatia sa
juridica.
13
b. Acte neatacabile
- Dispozitiile tratatelor constitutive, ale Tratatului privind UE ori ale actelor de aderare;
- Actele Consiliului European, inclusiv actele Conferintei sefilor de stat si de guvern;
- Actele inexistente;
- Actele nationale, inclusiv cele de punere in aplicare a dreptului comunitar;
- Acordurile internationale ale Uniunii.
II. Conditiile de admisibilitate
TFUE prevede 3 categorii de reclamanti, al caror interes de a actiona nu este recunoscut de
aceiasi maniera:
a. Reclamantii privilegiati: Parlamentul european, Consiliul UE, Comisia, statele
membre ale UE. Nu trebuie sa demonstreze un interes pentru a dobandi calitatea de a
actiona si pot ataca orice act din momentul la care legea permite;
b. Reclamantii semi-privilegiati: BCE si Curtea de Conturi; actiunea este admisibila daca
tinde la salvgardarea prerogativelor lor.
c. Reclamantii de drept comun: (persoane fizice si juridice), in privinta carora trebuie sa
distingem intre:
- destinatari, ori
- nedestinatari ai actului atacat.
Aceasta restrictie este compensata de posibilitatea de a trece (indirect) pe calea exceptiei de
nelegalitate formulata in timpul actiunilor in anulare.
Particularul destinatar al actului este in situatia reclamantului privilegiat si, in plus, trebuie sa
demonstreze interesul de a actiona.
Particularul nedestinatar al actului trebuie sa demonstreze:
- ca actul atacat il priveste direct (in sensul ca produce direct efecte juridice
interesatului) si
- ca actul atacat il priveste individual (trebuie ca masura sa-l afecteze, tinand seama de
anumite calitati care ii sunt particulare, ori de o situatie de fapt care il caracterizeaza in
raport cu alta persoana si, prin aceasta, il individualizeaza in mod analog cu
destinatarul.
III. Conditiile termenului
- Termenul este o conditie de admisibilitate de ordine publica a actiunii, iar verificarea
respectarii sale se face din oficiu de jurisdictia europeană;
- Actiunea in anulare nu are caracter suspensiv, dar reclamantul are posibilitatea de a
depune, in paralel, o cerere de suspendare, in cazul in care cererea nu apare ca
manifest inadmisibilia si ca este un caracter serios al motivelor;
- Termenul de introducere a actiunii este de 2 luni si curge, dupa caz, de la publicarea
actului (in Jurnalul Oficial al UE, daca actul este de aplicabilitate generala), de la
notificarea sa catre reclamant (daca actul este individual) ori, in lipsa acestora, din ziua
in care acesta a luat cunostiinta de el.
Criteriul datei de cunoastere a actului are un caracter subsidiar in raport cu cel al publicarii ori
notificarii.
Ca regula generala, fiind vorba de decizii si directive, in caz de suprapunere a unei notificari
si a unei publicari, Curtea a considerat ca notificarea primeaza asupra publicarii.
Partea care se prevaleaza de tardivitatea unei cereri este tinuta sa faca proba datei la care
decizia a fost notificata.
B. Mijloace utilizate in cadrul actiunii in anulare
Art. 263 (2) din TFUE prevede 4 asemenea mijloace:
- necompetenta rationae temporis, loci si materiae; in cadrul unei actiuni in anulare,
necompetenta institutiei care a adoptat actul atacat reprezinta un mijloc de anulare de
ordine publica, invocat din oficiu de judecatorul comunitar, atunci cand nici una din
partile implicate nu o face;
- violarea formelor substantiale: jurisdictia comunitara poate examina din oficiu
violarea formelor substantiale si, in special, garantiile procedurale conferite de ordinea
juridica comunitara ori insuficienta motivare.
14
Este considerata forma substantiala orice formalitate care trebuie sa fie respectata, fie in
prealabil actului, fie in momentul adoptarii sale si a carei importanta este judecata dupa cum
ignoranta sa antreneaza anularea actului; exemple: formalitatile ar fi putut exercita o influenta
asupra continutului actului ori modului sau de adoptare, ignorarea obligatiei ascultarii
interesatilor inainte de adoptarea unei decizii, absenta motivarii actului atacat.

Astfel, consultarea Parlamentului in cazurile prevazute de Tratat, constituie o formalitate

substantiala a carei nerespectare antreneaza nulitatea actului respectiv.
Trei mari categorii de forme substantiale pot fi determinate: garantiile de procedura,
respectarea formelor care garanteaza drepturile interesatilor si obligatia de motivare.
- Violarea Tratatelor ori a oricarei reguli de drept relativa la aplicarea sa, precum
jurisprudenta, dreptul derivat, principiile generale recunoscute de jurisprudenta comunitara:
dreptul la aparare, dreptul la securitate juridica, regula non bis in idem, regula nullum crimen,
nulla poena sine lege, principiul proportionalitatii, principiul neretroactivitatii, principiul
increderii legitime si principiul legalitatii, precum si toate acordurile internationale cu efect
direct (care primeaza asupra textelor de drept comunitar derivat).
Jurisprudenta comunitara exercita controlul in trei directii: eroarea de drept (eroarea asupra
campului de aplicare a normei ori ignorarea normei aplicabile), eroarea de fapt (eroare asupra
materialitatii faptelor), si reaua calificare juridica a faptelor (eroarea comisa cu ocazia
identificarii unei situatii de fapt la o notiune legala).
- Deturnarea de putere: un act nu inseamna deturnare de putere decat daca, pe baza de indicii
obiective, pertinente si concludente, se dovedeste ca a fost luat in scopul exclusiv, ori cel
putin determinant, de a atinge alte obiective decat cele declarate ori de a eluda o procedura
special prevazuta de tratat pentru circumstantele spetei.

15
Actiunea in anulare (continuare)

C. Efectele unei actiuni in anulare

Art. 264 TFUE (ex-art. 231 TCE)

În cazul în care acţiunea este întemeiată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declară actul
contestat nul şi neavenit.
Cu toate acestea, Curtea indică, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt efectele
actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

Art. 266 TFUE (ex-art 233 TCE)

Instituţia, organul, oficiul sau agenţia emitentă a actului anulat sau a cărei abţinere a fost
declarată contrară tratatelor este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curţii
de Justiţie a Uniunii Europene.
Această obligaţie nu aduce atingere obligaţiei care poate rezulta din aplicarea articolului 340
al doilea paragraf.

• Daca actiunea in anulare este considerata fondata, jurisdictia comunitara declara nul si
neavenit actul atacat;
• O decizie trece sub puterea de lucru judecat atunci cand devine definitiva, respectiv
atunci cand nu mai poate face obiectul unui recurs, toate termenele aferente fiind
scurse; este cazul deciziilor Tribunalului, care au forta executorie de la pronuntare, dar
nu trec sub puterea de lucru judecat decat la sfarsitul termenului de recurs. Deciziile
CJUE au putere de lucru judecat de la pronuntare.

I.Autoritatea hotararilor

Autoritatea de lucru judecat (A.L.J.) nu priveste decat punctele de fapt si de drept care au fost
in mod efectiv ori necesar transate prin hotararea judiciara in cauza; A.L.J. face inadmisibila o
alta actiune avand aceleasi parti, purtand asupra aceluiasi obiect si fondata pe aceiasi cauza,
conditii cerute cumulativ.
In plus, anularea retroactiva pronuntata are un efect erga omnes, fata de toti justitiabilii, care
ii confera autoritate absoluta de lucru judecat; ea face astfel obstacol ca problemele de drept
pe care le-a rezolvat sa fie din nou supuse aceluiasi judecator si examinarii acestuia.
• Autoritatea de lucru judecat este o chestiune de ordine publica, ridicata din oficiu de
catre instanta.
• Autoritatea unei hotarari de respingere este relativa, limitata la mijloacele care au fost
indepartate: exista posibilitatea valorificarii altor mijloace impotriva actului atacat
anterior, dar in cadrul altei proceduri.
III. Efectele hotararii in timp
- Hotararile de anulare au o aplicare retroactiva (ex tunc), actul considerandu-se ca nu a
existat niciodata.
- Sunt 4 exceptii de la principiul efectului “ex tunc”:
1. Exceptia prevazuta pentru cazul regulamentelor (art. 264 TFUE): CJUE arata, daca
considera necesar, care dintre efectele regulamentului anulat trebuie sa fie considerate
definitive; pe cale jurisprudentiala, exceptia a fost extinsa punctual si in privinta altor acte
comunitare. Curtea poate dispune, chiar din oficiu, in scopul de a tine seama de interesele in
cauza, mentinerea efectelor dispozitiei anulate pe o perioada de adaptare strict necesara,
pentru motive de securitate juridica.
2. CJUE a decis sa mentina validitatea operatiunilor indeplinite, pana la pronuntarea hotararii;
3. CJUE a decis mentinerea efectelor provizorii ale textului anulat, pana la adoptarea unui nou
text.
4. CJUE nu este competenta spre a se pronunta asupra soartei masurilor nationale de
executare adoptate in aplicarea actului comunitar anulat; totusi, ea a considerat ca masurile
16
comunitare care asigura mentinerea masurilor nationale de executare pentru perioada
anterioara pronuntarii hotararii de anulare, pot sa nu fie contrare art. 266 din TFUE.
IV. Executarea hotararii
- Nu apartine judecatorului comunitar, in cadrul controlului de legalitate, de a dicta institutiei,
autor al actului atacat, masurile pe care hotararea trebuie sa le antreneze; el se margineste la a
retrimite cauza in fata institutiei vizate, in masura in care este emitenta actului anulat, care e
tinuta sa ia masurile necesare pe care le presupune executarea hotararii;
- Institutia respectiva trebuie, pentru a se conforma hotararii si ai da deplina executie, sa
respecte nu numai dispozitivul sau, ci si, de asemenea, motivele avute in vedere, care
sunt indispensabile pentru a determina sensul exact a ceea ce s-a decis.
• Admisibilitatea actiunii în constatarea abţinerii de a acţiona
• este o chestiune de ordine publica si trebuie sa fie examinata din oficiu de jurisdictia
unională (CJUE si Tribunal).
I. Conditii privind institutia
Exista 4 situatii:
- Dreptul de actiune al statelor membre si al institutiilor: nu este supus, in afara de cea
de a fi dirijata contra unei institutii atacabile, la nici o alta conditie decat cele relative
la sesizarea judecatorului;
- Dreptul de a actiona al BCE: subordonat numai conditiei ca actiunile sa priveasca
domeniile de competenta sa;
- Dreptul de urmarire al persoanelor fizice sau juridice: pot introduce o actiune în
constatarea abţinerii de a acţiona
- contra uneia dintre institutiile comunitare care nu le-au adresat:
- Un act, altul decat o recomandare ori un aviz;
- Caruia ii este destinatarul potential.
-
Actiunea în constatarea abţinerii de a acţiona

A. Definitie
Obiectul acestei proceduri este de a constata ca institutia comunitara, pusa in intarziere, s-a
abtinut, violand obligatia de a actiona, de a se pronunta ori de adopta un act sau masuri.
O persoana interesata, care a cerut unei institutii de la care emana un act a-l revoca, nu poate,
daca institutia se abtine de la a actiona, sa defere aceasta abtinere Curtii ca omisiune ilegala de
a se pronunta: actiunea vizeaza, in realitate, anularea unei decizii implicite de respingere, care
rezulta din tacerea Comisiei fata de cerere.
Admisibilitatea acestei proceduri este subordonata conditiei ca reclamantul sa fi respectat
diferitele etape ale acesteia, sesizarea judecatorului trebuind sa fie in mod obligatoriu
precedata de o invitatie de a actiona adresata institutiei implicate si la care aceasta din urma
nu a raspuns intr-un termen de 2 luni.
II. Conditiile de deschidere a procedurii
- Actiunea în constatarea abţinerii de a acţiona nu se deschide decat cu conditia sa fie
dirijatată contra uneia dintre institutiile: Parlamentul European, Comitetul sau Comisia
si de a denunta o situatie justitiabila a unei dispozitii din TFUE;
- Ea nu poate fi exercitata decat cu conditia ca institutia in cauza a omis sa
indeplineasca o obligatie ce i-a fost impusa prin Tratat ori prin dreptul UE derivat.

• Trebuie indeplinite 4 conditii:

- Uniunea trebuie sa dispuna de o competenta in domeniul considerat;
- Institutia competenta trebuie sa dispuna de o putere de actiune in materie;
- Trebuie ca institutia sa aiba obligatia de a actiona;
- Abţinerea nu poate sa fie constatata decat cu conditia ca administratia sa fi dispus de
un termen rezonabil pentru a actiona.

17
 VII. Controlul incident al legalitatii: exceptia de nelegalitate

Art. 277 TFUE (ex-241 TCE): Sub rezerva expirării termenului prevăzut la articolul 263 al
şaselea paragraf, în cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituţie,
un organ, un oficiu sau o agenţie a Uniunii, orice parte se poate prevala de motivele de drept
prevăzute la articolul 263 al doilea paragraf pentru a invoca în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene inaplicabilitatea acestui act.

A. Definitie:

Art. 277 TFUE nu deschide o cale de actiune paralela celei prevazute de art. 263 TCE;
exceptia de nelegalitate are ca scop protejarea justitiabilului contra aplicarii unui regulament
nelegal, fara a se pune in discutie regulamentul insusi, devenit inatacabil prin expirarea
termenului;

• Un reclamant nu poate, in cadrul unei actiuni in anulare dirijata impotriva unei

decizii, sa invoce pe calea exceptiei, nelegalitatea unui act anterior de aceiasi natura, a
carui anulare putuse sa o ceara in mod direct;
• Sistemul cailor de actiune stabilit de tratat distinge actiunile vizate in art. 258 si art.
259 TFUE, care tind sa se constate ca un stat membru nu si-a indeplinit obligatiile unional
si actiunile vizate de art. 263 si art. 265 TFUE, care privesc controlul de legalitate al
actelor si abtinerilor institutiilor UE. Aceste cai de actiune urmaresc obiective distincte si
sunt supuse unor proceduri diferite. Exceptia de nelegalitate este un incident care poate fi
ridicat in cadrul unei asemenea proceduri.
• Fundamentul exceptiei de nelegalitate este acela de a permite, persoanelor fizice si
juridice, care nu dispun decat de un acces restrans la judecatorul de anulare (avand in
vedere conditiile de admisibilitate), de a ridica in cadrul unei actiuni in anulare indreptata
impotriva unui act care le priveste in mod direct si individual, inapplicabilitatea actului de
aplicare generala, pe care actul individual atacat se intemeiaza;
• Campul de aplicare al art. 277 TFUE se intinde si asupra actelor institutiilor care, chiar
daca nu au forma unui regulament, produc totusi efecte analoage si care, pentru aceste
motive, nu ar putea fi atacate de alte subiecte de drept decat institutiile si statele membre
in cadrul art. 263 TFUE;
• Formularea exceptiei: este necesar, in afara de a fi explicit ridicata, ca exceptia sa
rezulte in mod suficient de clar si complet din cerere, pentru a permite, atat partii parate,
cat si judecatorului, de a-i deslusi continutul.

B. Conditiile controlului de legalitate

1. Conditii privind persoanele abilitate sa ridice exceptia:

Art. 277 TFUE se refera la “orice parte”: aceasta inseamna atat persoanele fizice si juridice,
cat si statele membre si institutiile UE;
2. Conditii privind actiunile susceptibile sa primeasca o exceptie de nelegalitate
- Exceptia de nelegalitate neputand fi exercitata decat in mod incidental, ea nu poate fi
invocata in absenta unui drept de actiune principala si nu poate fi exercitata decat sub forma
unui incident, validitatea unui regulament fiind pusa in cauza atata timp cat el formeaza baza
juridica a actelor de aplicare atacate;
• Inadmisbilitatea actiunii principale antreneaza, in consecinta, inadmisibilitatea
exceptiei de nelegalitate care o insoteste;
• Exceptia de nelegalitate poate sa se grefeze pe contenciosul de legalitate, cel de
deplina jurisdictie si cel de responsabilitate; ea nu se poate grefa pe contenciosul de
neandeplinire a obligatiilor unionale ori pe o procedura in fata judecatorului national,

18
 avand in vedere posibilitatea de a trece printr-o trimitere in aprecierea validitatii
actului.
3. Conditii privind actele supuse controlului indirect:
a) Exceptia trebuie indreptata impotriva unui act care nu poate sa faca obiectul unei
actiuni directe in anulare introdusa de persoana care ridica exceptia de nelegalitate;
b) Admisibilitatea exceptiei este subordonata conditiei ca actul a carui inaplicabilitate
este solicitata sa fie efectiv atacabil litigiului principal, astfel spus sa existe o legatura
intre actul de aplicabilitate generala a carui nelegalitate este invocata si actul
individual atacat; o exceptie de nelegalitate presupune, pentru a fi admisa, ca actul
general a carui nelegalitate se ridica sa fie aplicabil, direct sau indirect, in speta care
face obiectul actiunii si sa existe o legatura juridica directa intre decizia individuala
atacata si actul general a carui nelegalitate se invoca; existenta unei asemenea legaturi
poate fi dedusa totusi si din constatarea ca decizia atacata se bazeaza in mod esential
pe o dispozitie a actului a carui legalitate e contestata, chiar daca acesta din urma nu ar
constitui formalmente baza juridica.

C. Continutul controlului incident de legalitate

I. Examinarea exceptiei ridicate: art. 277 TFUE dispune ca exceptia poate sa se sprijine pe
ansamblul mijloacelor prevazute in art. 263, paragraful 1 TFUE, respectiv: actele adoptate
impreuna de Parlamentul european si Consiliu, actele Consiliului, Comisiei si ale BCE, altele
decat recomandarile, si avizele si actele Parlamentului european destinate a produce efecte
juridice fata de terti si avand in vedere competentele jurisdictiilor unionale;
II. Efectul exceptiei primite: actul considerat ilegal in cadrul unei exceptii de nelegalitate nu
este, contrar actului considerat nelegal in cadrul unei actiuni in anulare, declarat “nul si
neavenit”, ci numai declarat inaplicabil in speta. Aceasta declarare nu produce asupra actului
incident declarat ca ilegal, decat efecte relative, adica limitate la partile in litigiu (efectul
“inter partes”) si in timp, respectiv de la data pronuntarii hotararii (efect “ex nunc”).
• Declararea inaplicabilitatii comporta anularea in mod automat a actului individual, dar
actul de aplicare generala (declarat ilegal) nu este pus in cauza; ansamblul actelor
adoptate pe baza unei reglementari declarate ilegale, intre data adoptarii sale si
intervenirea deciziei care constata nelegalitatea sa, subzista in ciuda ilegalitatii sale.
• In majoritatea cazurilor, actul de aplicabilitate generala va fi corectat de institutia
competenta.

19
 VIII. Trimiterea Prejudicală

Definiţie:
Procedură care permite jurisdicţiilor statelor membre ale Uniunii Europene de a întreba şi
obţine de la CJUE răspunsuri legale asupra dificultăţilor de interpretare a dreptului primar sau
derivat ridicate în faţa lor (trimiterea prejudicială în interpretare), ori în privinţa îndoielilor
vizând validitatea unui act de drept derivat folosit în litigiul dedus soluţionării.

1. Caracteristicile juridice ale trimiterii prejudiciale

- Este o procedură incidentă unei proceduri naţionale;

- CJUE realizează în cadrul acestei trimiteri o interpretare a dreptului comunitar şi eventual o
judecată a validităţii sale, dacă i se cere, dar ea nu aplică niciodată dreptul interpretat în cazul
în speţă;
- Nu este o procedură contencioasă ci un mecanism de interpretare;
- Numai judecătorul naţional, şi nu părţile cauzei, are calitatea de a formula şi de a trimite o
chestiune prejudicială;
- În cadrul “sistemului acţiunilor”, diferitele proceduri pot să se completeze şi să se
consolideze reciproc.

2. Categorii de trimiteri prejudiciale

Există două categorii fundamentale: trimiterea prejudicială în interpretare şi trimiterea

prejudicială în aprecierea validităţii.

A. Trimiterea în interpretare

- Judecătorul comunitar este competent să interpreteze tratatele, toate actele de drept derivat
(regulamente, directive şi toate actele BCE), toate statutele şi actele tuturor organismelor
create de Consiliu, convenţiile internaţionale, deciziile şi deciziile-cadru, principiile generale
ale dreptului UE şi hotărârile Curţii.
- CJUE este competentă să se pronunţe cu titlu prejudicial asupra interpretării:
- dreptului comunitar (drept originar ori derivat, decizii ale jurisdicţiilor europene, acorduri
internaţionale încheiate de Uniune);
- deciziilor-cadru, deciziilor, convenţiilor şi măsurilor de aplicare a lor, intervenite în cadrul
cooperării în domeniile poliţiei şi judiciar în materie penală (cu condiţia ca statele să fi
acceptat în prealabil competenţa Curţii);
- unele convenţii asa-zise para-comunitare, precum Convenţia de la Bruxelles din 1968
privind competenţa judiciară şi executarea deciziilor în materie civilă şi comunitară, şi
Convenţia de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor comerciale;
- dispoziţiile TFUE (titlul IV) referitoare la libera circulaţie a persoanelor, dreptul la azil, la
imigrare, precum şi la cooperarea în domeniul poliţiei şi judiciară în materie civilă şi actele
adoptate de Consiliu în baza lor (cu excepţia celor privind menţinerea ordinii publice şi
securitatea internă).

B. Trimiterea în aprecierea validităţii

- Este o modalitate a controlului legalităţii actelor Uniunii;
- CJUE este competentă a se pronunţa asupra validităţii:
- dreptului comunitar (drept derivat, angajamente exterioare ale Comunităţilor şi actele
asimilate);
- dispoziţiile TFUE (titlul IV) relative la libera circulaţie a persoanelor, dreptul de azil,
imigraţie, precum şi la cooperarea poliţienească şi judiciară în materie civilă şi actele adoptate

20
de Consiliu pe baza lor (cu excepţia celor privind meţinerea ordinii publice şi securităţii
interioare);
- deciziile-cadru, deciziile, conveţiile şi măsurile de aplicare a acestora, sub condiţia acceptării
în prealabil de către statul membru a comeptenţei Curţii;
- Tratatul de la Lisabona prevede deplina competenţă a CJUE pentru materiile Spaţiului
Libertăţii, Securităţii şi Justiţiei.

3. Condiţiile de aplicare

- Autorul trimiterii prejudiciale este o jurisdicţie naţională, noţiune pentru definirea căreia
jurisprudenţa comunitară a fixat 6 criterii:

a) originea legală a organismului; comisiile arbitrale nu pot sesiza Curtea;

b) caracterul permanent;
c) caracterul obligatoriu al jurisdicţiei sale; această obligaţie are 2 sensuri: ea poate semnifica
fie că părţile sunt ţinute să se adreseze organului de trimitere, fie că deciziile acestui organ
sunt obligatorii;
d) natura contradictorie a procedurii; hotărârile organismului de trimitere sunt luate după
audierea argumentelor părţilor;
e) organismului hotărăşte în drept (nu în echitate);
f) independenţa;

- Aplicarea criteriilor se face de la caz la caz; nu este exclus să se solicite criterii

suplimentare;
- Jurisdicţia trebuie să aparţină statelor membre ale UE.

4. Întinderea competenţei judecătorului de a proceda la T.P.

- În principiu, judecătorul deţine monopolul fomulării şi punerii chestiunii prejudiciale; este

interzisă trimiterea întrebării de către părţi ori ca acestea să completeze sau să corecteze
problema pusă în discuţie de judecătorul naţional in fata Curţii;
- Acestuia îi revine responsabilitatea deciziei jurisdicţionale de a interveni, a aprecia, faţă de
participanţii cauzei, atât necesitatea unei hotărâri prejudiciale pentru a fi în măsură de a da
hotărârea, cât şi pertinenţa întrebărilor pe care le pune Curţii;
- Numai jurisdicţiile naţionale ale căror decizii nu sunt susceptibile de un recurs jurisdicţional
de drept intern au obligaţia de a sesiza CJUE. De la această regulă, jurisprudenţa a acceptat
trei excepţii:
1. atunci când judecătorul naţional apreciază că dreptul UE nu este necesar
pentru a tranşa litigiul la nivel naţional;
2. atunci când problema a fost deja soluţionată de CJUE;
3. situaţia în care invaliditatea unui act de drept comunitar nu poate fi
pronunţată de o jurisdicţie naţională, adică obligaţia de trimitere există astfel pentru toate
jurisdicţiile naţionale.

- Refuzul unei jurisdicţii de a sesiza CJCE, în cazul în care aceasta este obligată în acest sens,
ar putea da naştere la o acţiune în neîndeplinirea obligaţiilor comunitare contra statului de
care depinde jurisdicţia respectivă.
- Refuzul unei jurisdicţii naţioanle chemate să se pronunţe în utlimă instanţă la o cerere de
întrebare prejudicială poate să aducă atingere principiului echităţii procedurii.

21
5. Judecarea cauzei prejudiciale

- CJCE verifică propria sa comeptenţă, dacă întrebarea prejudicială a fost trimisă conform
regulilor naţionale de organizare şi de proceduri judiciare şi o eventuală inadmisibilitate a
cererii, având în vedere următoarele criterii:
- nivelul de pertinenţă al întrebării, în sensul că ea trebuie să fie necesară rezolvării
contenciosului naţional;
- faptul că întrebarea să nu fie una pur virtuală; trimiterea prejudicială nu există decât pentru a
tranşa un contencios naţional preexistent şi nu o problemă teoretică de interpretare;
- dacă nu dispune de elemente suficiente care să-i permită să răspundă, informaţiile furnizate
în hotărârea de trimitere nu trebuie numai să permită Curţii să dea răspunsuri utile, dar, de
asemenea, să dea guvernelor statelor membre, precum şi altor părţi interesate, posibilitatea de
a prezenta observaţiile lor.

Concluzie: Întrebările relative la intepretarea dreptului comunitar puse de judecătorul

naţional în cadrul reglementar şi factual se definesc sub propria sa responsabilitate, şi Curtea
nu e obligată să verifice exactitatea lor, beneficiind de o prezumpţie de pertinenţă; respingerea
de către CJUE a unei cereri formulate de o jurisdicţie naţională nu e posibilă decât dacă apare
în mod manifest că intepretarea solicitată a dreptului comunitar nu are niciun raport cu
realitatea ori cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau
când Curtea nu dispune de elementele de fapt şi de drept necesare pentru a răspunde în mod
util la întrebările care îi sunt puse.

- CJUE poate reformula întrebarea prejudicială, pentru a-i permite să de răspunsuri mai
pertinente.

6. Efectele întrebării prejudiciale

A. Trimiterea în interpretare
- Jurisdicţia care este la originea trimiterii prejudiciale este ţinută la interpretarea dată de
CJUE ca urmare a întrebării sale, precum şi toate jurisdicţiile care vor urma să aplice acelaşi
text;
- Administraţiile şi jurisdicţiile naţionale sunt obligate să nu aplice legislaţia internă contrară
dreptului comunitar, şi în special interpretării efectuate în urma întrebării prejudiciale.

B. Trimiterea în aprecierea validităţii

- Invalidarea se impune erga omnes ansamblului jurisdicţiilor naţionale; declararea

nevalidităţii pronunţate de judecătorul unional nu are, prin ea însăsi, ca efect eliminarea
actului invalidat din ordinea juridică, dar obligă autoritatea comunitară care l-a adoptat să-l
modifice şi să-l abroge;
- De asemenea, autorităţile naţionale trebuie să pună dispoziţiile naţionale de aplicare a
textului comunitar declarat nevalid în conformitate cu hotărârea CJUE, dar cu respectarea
regulilor naţionale de procedură;
- Judecătorul naţional sesizat cu un litigiu guvernat de dreptul comunitar poate dispune măsuri
provizorii în vederea garantării unei eficacităţi depline a deciziei jurisdicţionale ce urmează să
intervină asupra existenţei drepturilor invocate pe baza dreptului comunitar, urmare a unei
proceduri în faţa CJUE;
- În numele interdependenţei funcţionale dintre TP în aprecierea validităţii unui act şi acţiunea
în anulare, CJUE a introdus, în condiţiile tăcerii tratatului UE, o cauză de
foreclusion/foreclosure care se opune încercării unui reclamant de a invoca, în favoarea unei
acţiuni împotriva unei măsuri naţionale de aplicare, pe cale de excepţie, invalidarea unui act
comunitar individual ori normativ, pe care a omis să-l atace direct, în faţa Tribunalului de
primă instanţă, în termenul prevăzut în acest sens.
22
 IX. Articularea intre dreptul comunitar si dreptul national

1. Dreptul comunitar si judecatorul national: prioritate, efect direct si

irevocabilitate
Contenciosul comunitar si contenciosul national se articuleaza pe calea a doua mari reguli:
prioritatea si efectul direct al dreptului comunitar, consacrate initial de jurisprudenta CJCE in
anii 1960 si introduse in dreptul primar prin Tratatul de la Amsterdam (1997).
• Prioritatea dreptului comunitar semnifica faptul ca dreptul comunitar prevaleaza
asupra dreptului national contrar, inclusiv constitutional;
Art. 148 (2) din Constitutia Romaniei: “Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor
constitutive ale UE, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au
prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de
aderare”.

• Efectul direct permite particularilor sa se prevaleze de o regula comunitara impotriva

statului lor, daca acesta din urma a omis sa se conformeze respectivei reguli.
Principiul efectului direct se aplica daca dispozitia in cauza:
- Este clara si precisa;
- Este neconditionata;
- Este perfecta din punct de vedere juridic, in sensul ca poate sa-si produca efectele sale
in absenta oricarei masuri comunitare ori nationale complementare, necesara aplicarii
sale.

Exista 3 tipuri de efect direct, distincte si importante:

- Efectul direct vertical ascendent: atribuit unei norme, aceasta permite unui operator sa
se prevaleze de ea contra unui stat membru;
- Efectul direct vertical descendent: statul membru poate sa opuna o norma comunitara
unui operator persoana fizica;
- Efectul direct orizontal: posibilitatea pentru un operator (persoana fizica ori juridica)
de a se prevala de o regula comunitara contra unui alt operator.
-
2. Normele comunitare si aplicarea lor

• Regulamentul este singurul act normativ care beneficiaza de un efect direct complet;
sunt prezente toate cele 3 tipuri de efecte: operator-stat (efect direct vertical
ascendent), stat-operator (efect direct vertical descendent) si operator-operator (efect
direct orizontal);
• Directiva comunitara nu are efect direct; totusi, daca un stat membru nu o transpune
in termenul prevazut, prevederilor care indeplinesc cumulativ criteriile: dispozitia sa
fie clara si precisa, neconditionata si perfecta din punct de vedere juridic, li se
recunoaste un efect direct vertical ascendent.
• Deciziile cadru aferente celui de-al treilea pilon – cooperare judiciara si in materie de
politie penala –; nu li poate atribui efect direct.
• Invocabilitatea reprezinta facultatea de a se prevala de o norma comunitara in fata
tribunalelor interne, adica posibilitatea procedurala de a reclama aplicarea dreptului
comunitar intr-un litigiu national.

Invocabilitatea cunoaste urmatoarele forme:

23
- Invocabilitatea in scopul interpretarii conforme: judecatorul national este tinut sa
interpreteze dreptul sau intern in lumina textului si finalitatilor directivei si dreptului
comunitar aplicabil; invocabilitatea nu conduce la anularea normei nationale;

- Invocabilitatea in scopul excluderii dreptului national non-conform: judecatorul national

trebuie sa lase neaplicata orice norma nationala contrara dreptului comunitar;

- Invocabilitatea in scop preventiv: un justitiabil nu poate cere aplicarea unei directive al carui
termen de transpunere nu s-a implinit, dar are posibilitatea de a invoca continutul acesteia, in
scopul de a sanctiona prin anticipatie violarea virtuala chemata sa se actualizeze in ziua in
care termenul de transpunere a expirat;

- Invocabilitatea in scopul repararii: un justitiabil poate invoca prejudiciul pe care l-a suferit
prin faptul violarii dreptului comunitar de catre statul-membru prin incorecta transpunere ori
violarea dreptului comunitar;

- Invocabilitatea in scopul substituirii: nu poate opera decat daca norma comunitara are efect
direct; ea poate fi utilizata fie in absenta normelor nationale aplicabile, fie dupa inlaturarea
acestora ca fiind contrara exigentelor dreptului comunitar (invocabilitate in scop de
excludere).

Invocabilitatea este o notiune mai operationala decat notiunea de efect direct care nu intervine
decat pentru invocabilitatea in scopuri de excludere.

24
 X. Continutul Conventiei Europene a Drepturilor Omului (1950)

Art. 2: Dreptul la viata.

Art. 3: Interdictia torturii.
Art. 4: interdictia sclaviei si a muncii fortate.
Art. 5: Dreptul la libertate si siguranta.
Art. 6: Dreptul la un proces echitabil.
Art. 7: Nulla poena sine lege.
Art. 8: Dreptul la respectarea vietii private si familiale.
Art. 9: Libertatea gandirii, de constiinta si de religie.
Art. 10: Libertate de expresie.
Art. 11: Libertatea de reuniune si de asociere.
Art. 12: Dreptul la casatorie.
Art. 13: Dreptul la un recurs efectiv.
Art. 14: Interdictia discriminarii.

• Protocolul nr. 1
Art. 1: Protectia proprietatii.
Art. 2: Dreptul la instructie.
Art. 3: Dreptul la alegeri libere.

• Protocolul nr. 4
Art. 1: Interzicerea arestarii pentru datorie.
Art. 2: Libertatea de circulatie.
Art. 3: Interdictia de expulzare a nationalilor.
Art. 4: interdictia de expulzari colective ale strainilor.

• Protocolul nr. 6
Art. 1: Abolirea pedepsei cu moartea (pe timp de pace).

• Protocolul nr. 7
Art. 1: Garantii procedurale in caz de expulzare a strainilor.
Art. 2: Dreptul la un dublu grad de jurisdictie in materie penala.
Art. 3: Dreptul la indemnizare in caz de eroare judiciara.
Art. 4: Dreptul de a nu fi judecat ori pedepsit de doua ori.
Art. 5: Egalitatea intre soti.

• Protocolul nr. 12
Art. 1: Interdictia generala a discriminarii.

• Protocolul nr. 13
Art. 1: Abolirea pedepsei cu moartea (in toate imprejurarile)

25
 X. Curtea europeana a drepturilor omului (CEDO)

4 noiembrie 1950 – Semnarea la Roma a Conventiei Europene privind Drepturile Omului si

libertatile fundamentale; intrata in vigoare in septembrie 1953;

Conventia consacra o serie de drepturi si libertati civile si politice si stabileste un mecanism

vizand garantarea respectarii de catre statele parti a obligatiilor asumate;
Este cel mai eficace sistem international de protectie a drepturilor omului.

Organizarea CEDO
Se compune dintr-un numar de judecatori egal cu cel al statelor parti (azi de 47);
Procedura de selectie: desemnarea din partea statului-parte, audierea candidatului de catre o
comisie ad-hoc si examinarea CV-ului standardizat, alegerea pentru un mandat de 6 ani de
catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe
o lista cu 3 candidati prezentata de fiecare stat membru;
Dupa alegere, judecatorul actioneaza cu titlu independent, fara a reprezenta un stat, si trebuie
sa faca parte din completul care judeca o cauza contra statului care l-a desemnat initial; nu
poate exercita nici o alta activitate incompatibila cu indatoririle de independenta si
impartialitate ori cu disponibilitatea ceruta de o activitate exercitata cu norma intreaga.

Adunarea plenara a Curtii indeplineste ca functii: alege presedintele, cei 2 vicepresedinti

(care prezideaza cate o sectie) si pe ceilalti 3 presedinti de sectii; mandatul lor este de 3 ani si
este reannoibil; alege grefierul si grefierul adjunct, adopta si amendeaza regulamentul curtii;
constituie camerele pentru o durata determinata.
Curtea este divizata in 5 sectii, a caror compunere, fixata pentru 3 ani, trebuie sa fie
echilibrata, din punct de vedere geografic, al reprezentarii pe sexe si al diferitelor sisteme
juridice existente in statele-parti; presedintele sectiei este asistat si, in caz de nevoie, inlocuit,
de vicepresedinte, ales de membrii sectiei;
Fiecare sectie alege, pentru 1 an, un Comitet de judecatori cu rolul de a se pronunta pentru
admisibilitatea cererilor;
Camere de 7 membrii sunt formate in cadrul fiecarei sectii, dupa sistemul rotatiei,
presedintele sectiei si reprezentantul statului vizat facand parte de drept;
Marea Camera a Curtii este compusa din 27 de judecatori. Sunt membrii de drept:
presedintele si cei 2 vicepresedinti ai Curtii, presedintii de sectie, precum si judecatorul ales
din partea statului in cauza; ceilalti membrii sunt desemnati la propunerea presedintelui de
catre Adunarea plenara, care ii repartizeaza in 2 grupe, care alterneaza la fiecare 9 luni.

Marea Camera are urmatoarele competente:

- sa declare, la trimiterea unei camere, o cerere inadmisibila (art. 30 din Conventie);
- sa procedeze la reexaminarea unei afaceri deja judecata (art. 43 din Conventie);
- sa se pronunte asupra cererilor de aviz consultativ (art. 47).
-
Procedura in fata Curtii este contradictorie si publica; sedintele sunt publice, cu exceptia
situatiilor in care camera sau Marea Camera le declara secrete, iar documentele depuse la
grefa de parti sunt in principiu accesibile publicului.

Procedura in fata Curtii

1. Cererea statala. Un stat-parte poate sesiza Curtea pentru orice neandeplinire a
Conventiei comisa de un alt stat-parte; reclamantul nu trebuie sa justifice un interes in
acest sens.
- Cazuri rare: intre 1956 si 2007 = 20 de cazuri: au vizat situatia statului cipriot, regimul
coloneilor din Grecia, regimul militar turc ori situatia din Irlanda de Nord.

26
2. Cererile individuale
- Orice particular (persoana fizica, ONG ori un grup de particulari) care se considera victima a
unei violari a Conventiei, poate adresa direct Curtii o cerere, sustinand o violare de catre statul
contractant, a unui drept garantat de document.
A. Competenta Curtii. Conditii de sesizare.
- Conditia epuizarii prealabile a cailor de recurs interne – marcheaza subsidiaritatea
procedurala a mecanismului de garantie instituit de Conventie;
- Statele-parti sunt obligate sa ofere persoanelor cai de actiune efective in fata
instantelor nationale, acestora revenindu-le in primul rand obligatia de a asigura
respectarea drepturilor si libertatilor prevazute de Conventie; recursul la judecatorul
european are astfel un caracter subsidiar;
- Termenul de sesizare al CEDO este de 6 luni de la ramanerea definitiva a deciziei de
drept intern.
1. Conditii referitoare la cerere
- Reclamantul poate introduce o cerere contra unuia sau mai multor state-parti la
Conventie care, potrivit lui, au incalcat Conventia; actul ori actele contestate trebuie sa
emane de la o autoritate publica a statului parat; Curtea nu se ocupa de plangerile
indreptate contra persoanelor juridice sau fizice;
- Ratione loci: sunt vizate fapte apartinand jurisdictiei unui stat-parte la Conventie;
- Ratione materiae: sa priveasca violarea unui drept protejat de Conventie si de
protocoalele sale intrate in vigoare.
2. Procedura in fata Curtii
A. Procedura relativa la admisibilitatea cererii
- Fiecare cerere individuala este atribuita unei sectii, al carei presedinte desemneaza un
raportor; dupa un examen preliminar al cauzei, acesta decide daca dosarul trebuie sa
fie examinat de un comitet de 3 membrii sau de o camera de 7 judecatori;
- Un comitet poate, cu unanimitate, sa declare o cerere inadmisibila, ori sa o radieze de
pe rolul Curtii atunci cand o asemenea decizie poate sa fie luata fara alta examinare.
2. Procedura in fata Curtii
A. Procedura relativa la admisibilitatea cererii
• In afara cauzelor care le sunt direct atribuite de catre raportori, camerele de 7
judecatori primesc cererile individuale nedeclarate inadmisibile de un comitet de 3
membrii (deoarece unanimitatea nu a putut fi reunita), precum si cererile statale;
• Camerele pot la orice moment sa se desesizeze, prin decizie nemotivata, in favoarea
Marii Camere, atunci cand o cauza ridica o problema grava relativa la interpretarea
Conventiei ori atunci cand solutionarea unei chestiuni poate conduce la o contradictie
cu o hotarare pronuntata anterior de Curte;
2. Procedura in fata Curtii
A. Procedura relativa la admisibilitatea cererii
• Prima etapa a procedurii este scrisa, deciziile camerei asupra admisibilitatii trebuie sa
fie motivate si sa fie facute publice; 90% din cauzele cu care este sesizata CEDO sunt
declarate inadmisbile;
• Limbile oficiale ale CEDO sunt franceza si engleza, dar cererile pot sa fie prezentate
intr-una din limbile oficiale ale statelor – parti; odata cererea declarata admisibila,
trebuie folosita una dintre limbile oficiale.
B. Procedura pe fondul cauzei
• Atunci când camera decide să reţină cererea spre judecare, ea poate invita părţile să
depună probe suplimentare şi observaţii scrise, iar pe reclamant să-şi compelteze
pretenţiile, eventual cu o solicitare de „satisfacţie echitabilă”; dacă în etapa
admisibilităţii nu a fost şedinţă publică, poate decide ţinerea unei audienţe pe fondul
afacerii;

27
 • În interesul unei bune administrări a justiţiei, orice stat-parte sau orice persoană
interesată poate fi invitat(ă) să prezinte observaţii scrise şi, în mod excepţional, să
participe la şedinţa publică.

C. Hotărârile
- Camerele hotărăsc cu majoritate; orice judecător care a luat parte la examinarea cauzei
are dreptul de a adăuga la hotărâre, fie expunerea propriei opinii separate –
concordanţă în disidenţă – fie o simplă declaranţie de dissentment;
- O hotărâre devine definitivă la expirarea termenului de 3 luni de la data pronunţării
sale; în această perioadă, orice parte poate cere ca afacerea să fie trimisă la Marea
Cameră, dacă ridică o problemă gravă, relativă la interpretarea ori aplicarea
Convenţiei ori a Protocoalelor sale, ori o chestiune gravă cu caracter general; dacă
părţile declară că renunţă la o asemenea posibilitate, hotărârea devine definitivă
imediat;
• O cerere de trimitere este studiată de un colegiu de 5 judecători, membrii ai Marii
Camere, compus din preşedintele Curţii, preşedinţii a 2 secţii desemnate prin rotaţie şi
alţi 2 judecători, de asemenea desemnaţi prin rotaţie. Dacă cererea este acceptată,
Mare Cameră reexaminează cauza şi se pronunţă printr-o hotărâre definitivă.

• O hotarare este definitiva:

a. Hotararea Marii Camere;
b. Hotararea unei camere: 1) in urma renuntarii exprese a partilor la trimitere; 2) trecerea
termenului de 3 luni de la pronuntare, cand trimiterea nu a fost solicitata; 3) prin
respingerea cererii de trimitere de catre Colegiul Marii Camere.
- Hotararea definitiva este transmisa Comitetului Ministrilor de catre Consiliul Europei care
supravegheaza executarea ei; ea se bucura de autoritate de lucru judecat, fiind obligatorie fata
de statul-parte la litigiu;
• Hotararea stabileste: a) o obligatie principala de reparare adecvata de catre autoritatile
nationale; b) acordarea cu titlu subsidiar a unei reparatii pecuniare echitabile, care
acopera pagubele suferite si cheltuielile suportate; este acoperit atat prejudiciul moral,
cat si daunele materiale (damnum emergens si lucrum cesans).
• Supravegherea respectarii hotararilor CEDO

Comitetul Ministrilor al CE verifica daca statele considerate ca au incalcat obligatiile

decurgand din Conventie adopta masurile necesare pentru indeplinirea hotararilor, care nu au
forta executorie: Curtea nu poate anula sau modifica masurile nationale declarate contra
Conventiei.

28