Universitatea din Piteşti

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice

Specializarea Drept

LUCRARE DIPLOMA

Conf. univ. dr.,

Lector univ. dr. Drăghici Andreea

Absolvent,
Bratuleanu Ionel

Pitești
 Introducere

Familia este o formă de realții sociale dintre oameni legați între ei prin căsătorie sau
rudenie. Din familie fac parte, soții, părinții și copii, precum și uneori, alte persoane, alte
persoane, între care există relații de rudenie. Și soții singuri fără copii formează familia.

Familia ca formă specific de comunitate umană desemnează grupul de persoane

unite prin căsătorie, filiație sau rudenie care se caracterizează prin comunitatea de viață,
interese și întrajutorare.

Familia dă naștere următoarelor relații:

 Relații de căsătorie fără de care familia nu există;

 Relații dintre soți, relații ce reprezintă efectele căsătoriei;
 Relații dintre părinți și copii, care sunt rezultatul raporturilor dintre părinți( căsătoriți
sau necăsătoriți);
 Relații dintre alte persoane care, în condițiile legii mai pot face parte din familie.

Dintre aceste relații cele mai numeroase și mai importante sunt relațiile care se
stabilesc între soți, precum și cele dintre aceștia în calitate de părinți și copii lor minori.

Indiferent de tipul relațiilor de familie ele prezintă aspecte personale, nepersonale,

patrimoniale.

Cadrul general de reglementare al raporturilor de familie îl reprezintă Codul Civil,

potrivit căreia familia desemnează fie pe soți, fie pe aceștia și copii lor, fie pe toți cei care se
regăsesc în relații de familie, care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție și relații asimilate.

Titlul lucrării este: “Filiația față de mamă”, ea este structurată în două capitole:

- primul capitol “ Considerații introductive privind filiația”;

- al doilea capitol ” Modurile de stabilire a filiației față de mamă”.

Potrivit primului capitol, filiația desemnează legătura de descendență dintre o persoană

și fiecare dintre părinții săi. În raport cu părintele față de care se stabilește, filiația se numește
maternitate, dacă privește legătura de sânge a mamei cu copilul ei, și paternitate, dacă privește
legătura tatălui cu copilul său.

Filiația față de mamă rezultă din faptul concepțiunii și al nașterii, iar filiația față de
tată numai din faptul concepțiunii. Filiația se dovedește prin actul de naștere întocmit în
registrul actelor de stare civilă, precum și cu certificatul de naștere eliberat pe baza acestuia.
 În czul copilului din căsătorie, dovada se face prin actul de naștere și prin actul de
căsătorie al părinților, trecute în registrele de stare civilă, precum și prin certificatele de satre
civilă corespunzătoare.

Posesia de stat este „folosința stării civile”, adică starea de fapt a copilului
corespunzătoare legăturilor sale de filiație și rudenie dintre copil și familia din care se
pretinde că face parte.

Posesia de stat contă, în principal, în oricare din următoarele împrejurări:

 o persoană se comportă față de un copil ca fiind al său, îngrijiindu-se de creșterea și

educarea sa, iar copilul se comportă față de această persoană ca fiind părintele său.
 copilul este recunoscut de către familie, în societate, și când este cazul, de către
autoritățile publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său.
 copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său.

Termenul “copil” are un înțeles larg, de persoană fizică, indifferent de vârstă și nivelul
capacității sale de exercițiu, rudă de gradul unu în linie dreaptă descendentă cu altă persoană.

Prezumția timpului legal al concepțiunii nu are relevanță juridică asupra filiației, dacă
nu este cumulată cu prezumția privind participarea unei persoane la actul concepțiunii.

Pentru a determina prima zi în care ar fi putut avea loc concepțiunea, excluzând ziua
de naștere, se numără înapoi trei sute de zile. În schimb pentru a afla ultima zi în care s-ar fi
putut produce acest fapt, excluzând de asemenea ziua de naștere, se numără înapoi o sută
optzeci de zile.

Timpul legal al concepțiunii este cuprins între prima zi și ultima zi astfel determinate
și are o durată de 121 de zile.

Potrivit celui de-al doilea capitol, există următoarele modalități de stabilire a

maternițății:

 prin certificatul de naștre și folosirea stării civile concordante;

 prin recunoașterea mamei, în situașia în care nașterea nu a fost trecută în registrul de

stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinți
necunoscuți;

 prin hotărâre judecătorească, în situația în care filiația față de mamă nu poate fi făcută
prin certificatul de naștere ori este contestată realitatea celor cuprinse în acest
certificate, se introduce acțiunea în justiție.

Filiația față de mamă se dovedește prin certificatul constatator al nașterii. Actul de

naștere se întocmește de către serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau,
după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrative-teritoriale în a
cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declarației verbale a părinților (iar dacă părinții nu
pot declara nașterea din diferite motive, atunci pe baza declarației verbale a medicului, a
persoanelor prezente la eveniment, a personalului sanitary care a fost desemnat de unitatea
sanitară să asiste la naștere sau a oricărei persoane care a luat cunoștință despre nașterea
copilului), a actului de identitate al mamei și al declarantului, a certificatului medical
constatator al nașterii și, după caz, a certificatului de căsătorie al părinților.

Recunoașterea filiației față de mamă este actul juridic unilateral prin care o femeie
mărturisește legătura de filiație dintre ea și un copil despre care pretinde că este al său.

Formele recunoașterii filiației față de mamă sunt:

 declarație la serviciul de stare civilă, aceasta poate fi făcută la orice serviciu de

stare civilă, însă se înregistrează în localitatea de naștere a copilului.

 Înscris autentic, poate fi un înscris authentic notarial sau orice alt înscris
considerat de lege autentic. Dacă recunoașterea este făcută prin înscris
autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu serviciului de stare civilă
competent, pentru a se face mențiunea corespunzătoare în registrele de stare
civilă.

 Testament, în oricar dintre formele sale, și anume testamentul authentic,

testamentul olograf, testament mistic sau testament privilegiat.

Recunoașterea chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.

Copiii care pot fi recunoscuți de mamă sunt:

o copilul minor și copilul major, câtă vreme legea nu distinge;

o copilul doar conceput și copill născut, cu condiția ca la naștere să e afle

în una din situații: nașterea nu a fost înregistrată, copilul a fost
înregistrat ca find din părinți necunoscuți;

o copilul decedat, dacă a lăsat descendenți firești, făcându-se aplicarea

prin analogie a dispoziiților care prevăd posibilitatea recunoașterii
paternității într-o asemenea situație.

Filiația față de mamă poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească prin acțiune în
justiție:
 în cazul în care, din orice motiv, dovada filiației față de mamă nu se poate face
prin certificatul medical constatator al nașterii, acțiunea în stabilirea paternității poate fi
introdusă numai dacă există o imposibilitate absolută de a dovedi maternitatea prin certificatul
de naștere, întrucât nașterea nu a fost înregistrată. Acțiunea este inadmisibilă atunci când actul
de naștere poate fi reconstituit sau întocmit ulterior.

 În cazul în care se contest realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al

nașterii, adică există neconcordanță între starea de drept, care rezultă din actul de naștere, și
starea de fapt( posesia de stat).
 Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în stabilirea maternității are
character declarative, ea constând un fapt anterior, și anume raportul de filiație care se
stabilește retroactive, de la nașterea copilului.

Copilul dobândește față de mamă și rudele acesteia poziția copilului născut în afara
căsătoriei. Hotărârea este opozabilă erga omnes.

Motivația alegerii unei astfel de lucrări este dată de legătura de descendență rezultată
din faptul nașterii copilului de către femeia care este considerată mama acestuia. Temeiul
filiației față de mamă îl constituie simplul fapt al nașterii.

Capitolul I. Considerații introductive privind filiația

Secțiunea I. Noțiunea și felurile filiației
Filiația desemneaza, în sens restrâns, legătura de descendență dintre o persoană și
fiecare dintre părinții săi.

Într-un sens larg filiația poate fi văzută ca un șir neîntrerupt de persoane între care
faptul nașterii a stabilit legătura de la părinte la copil.

Această noțiune se poate aplica și filiației care rezultă din adopție, cu deosebire , că în
acest caz nu mai este vorba de o legătură biologic de sânge, ci de o filiație civilă, prin care, se
imită relația de filiație firească, în condițiile legii.

Noțiunea de filiație acoperă și situația copiilor născuți prin metodele de procreație

asistată medical.1

După originea ei filiația poate fi:

 firească;
 civilă;
 artificială.

Filiația firească( natural sau de sânge) rezultă din legătura de sânge dintre părinte și
copil, filiația civilă se naște ca efect al adopției, iar filiația artificială este rezultatul procreației
asistate medical, în cadrul căreia inseminarea se face în mod artificial, prin tehnici specifice
care presupun operații și manipulări ale gameților și embrionilor umani.

În raport cu părintele față de care se stabilește, filiația poate fi:

 față de mamă ( maternitate);

 față de tată ( paternitate).

Filiația față de mamă se numește maternitate, iar față de tată paternitate. Această
distincție este fundamentată nu numai din punct de vedere biologic, ci și juridic.

1
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, București, 2000, p.276.
 Dincolo de celebrul adagiu mater semper certa est, pater simper incertus est,
reglementarea modului de stabilire a celor două tipuri de filiație este esențial diferită, tocmai
datorită realității biologice diferite care stă la baza fiecăruia dintre cele două tipuri de filiație. 2

În funcție de relația dintre părinți, filiația poate fi:

 din căsătorie;
 din afara căsătoriei.

Spre deosebire de alte sisteme de drept, care utilizează o terminologie juridică

diversificată pentru a stabili felurile filiației, precum filiația legitimă și natural, filiația
adulterină și filiația incestuoasă, clasificarea general, reflectată și în reglementarea Codului
Civil este aceea în filiația din căsătorie și filiație din afara căsătoriei, după cum mama
copilului este sau nu căsătorită la data concepției sau la data nașterii copilului.

Se poate vorbi de două categorii de copii: din căsătorie și din afara căsătoriei.

Astfel, sunt copii din căsătorie:

a) copiii născuți în timpul căsătoriei părinților, adică în perioada dintre data

încheierii și data desfacerii ori încetării acesteia. Copilul născut în timpul căsătoriei lovite de
nulitate este considerat din căsătorie, deoarece nulitatea căsătoriei nu produce niciun efect în
privința copiilor.

b) copiii concepuți în timpul căsătoriei, chiar dacă sunt născuți după desfacerea,
încetarea sau desființarea căsătoriei.

Sunt copii din afara căsătoriei copiii concepuți și născuți în afara căsătoriei, precum:

a) copiii concepuți și născuți înainte de încheierea căsătoriei părinților.

b) copiii concepuți și născuți după desfacerea, încetarea sau desființarea căsătoriei
părinților.
c) copiii concepuți și născuți din părinți care nu au fost și nu sunt căsătoriți între
ei.

În ceea ce privește importanța clasificării filiației, după cum copilul este din căsătorie
sau din afara căsătoriei, dreptul modern a consacrat principiul potrivit căruia copilul din afara
căsătoriei are același statut juridic cu al copilului din căsătorie.

Aceasta presupune că rațiunea clasificării nu rezidă în planul statutului juridic al celor

două categorii de copii, ci se situează pe tărâmul tehnicii juridice prin care se realizează
reglementarea modului de stabilire a filiației.

În ceea ce privește maternitatea, clasificarea este pur decorativă, pentru că stabilirea

filiației față de mamă cunoaște o reglementară unitară, fără a deosebi între copilul din
căsătorie și cel din căsătoriei.3

În ceea ce privește paternitatea, clasificarea rămâne indispensabilă, legea făcând

ditincție între modul de stabilire a paternității copilului din căsătorie și modurile de stabilire a
paternității copilului din afara căsătoriei.
2
M.M.Mihăila, Filiația și formele de protecție socială a familiei, în Revista de Asistență Socială nr. 4/2011, p. 10.
3
Marieta Avram, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2016, p. 379.
 Paternitatea copilului se stabilește prin prezumția de paternitate potrivit căreia “soțul
mamei este tatăl copilului”, în timp ce paternitatea copilului din afara căsătoriei se stabilește
fie prin recunoaștere voluntară, fie prin hotărâre judecătorească, în cadrul acțiunii pentru
stabilirea paternității.4

Secțiunea a II-a. Modurile de stabilire a filiației firești

Filiația față de mamă fiind întemeiată pe faptul cert al nașterii, aceasta se stabilește
unitar, indiferent că este vorba despre un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei. Potrivit
art.408 alin. 1 Cod Civil, filiația față de mamă rezultă din faptul nașterii.( teza I).

Filiația față de mamă se poate stabili și prin recunoaștere sau prin hotărâre
judecătorească.( teza a II).

“Faptul nașterii” reprezintă modalitatea de drept comun pentru stabilirea filiației față
de mamă. În “faptul nașterii” este implicată femeia care a născut și copilul care a fost născut
de ea. Pentru a dovedi “faptul nașterii” și, pe cale de consecință, filiația față de mamă, este
necesar și suficient să se stabilească atât identitatea mamei, cât și identitatea copilului născut
de ea.5

A disocia faptul nașterii de identitatea mamei și a copilului, înseamnă a nu observa

firescul lucrurilor. Această distincție nu ia în calcul un aspect elementar, adică împrejurarea
că, în faptul nașterii este implicată atât mama cât și copilul.

Nașterea presupune două aspecte inseparabile: faptul că o anumită femeie a născut un

anumit copil și, pe de altă parte, faptul că un anumit copil a fost născut de o anumită femeie.

Distincția doctrinară ce o criticăm pleacă de la o premisă falsă, adică de la faptul că

identitatea mamei este cunoscută în toate împrejurarile, însă pot fi imaginate situații în care
această identitate rămâne incertă. Reglementările legale privind întocmirea actului de naștere
în situația copilului găsit sau abandonat susțin ideea prezentată.

Această distincție, sub aspect teoretic se traduce în imprejurarea că sunt puse în mod
inadmsibil în același plan juridic generalul, adică faptul nașterii, și particularul, adică
identitatea mamei.

Cele două modalități de stabilire a filiației față de mamă prin recunoaștere sau prin
hotărâre judecătorească se justifică tocmai prin incertitudinea ce există în legătură cu
identitatea femeii care a născut sau/ și cu identitatea copilului născut de ea.

Datorită caracterului tainic, de regulă a raporturilor sexuale dintre un bărbat și o

femeie, precum și libertății sexuale a persoanei, stabilirea filiației față de tată prezintă un grad
ridicat de incertitudine. Din aceste motive, filiația față de tată se stabilește diferit, în raport cu
starea civilă a mamei la data concepțiunii sau nașterii copilului.

Astfel, potrivit art. 408 noul Cod Civil, filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește
prin efectul prezumției de paternitate alin. (2), în schimb, filiația față de tatăl din afara
căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, dupa caz alin. (2).6

4
Lucia Irinescu, Curs de dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2015, p. 139-140.
5
Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a 4-a, Editura C. H. Beck, București, 2011, p.155.
6
Ion Albu, Dreptul familiei, Editura Didiactică și Pedagogică, București, 1976, p. 216.
 JURISPRUDENȚĂ

Franța a fost condamnată de instanța europeană, întrucât instanța națională, a decis că

un copil adulterin nu putea veni la mostenirea părinților săi, decât pentru jumătate din cât ar
reveni unui copil legitim. În ceea ce privește cererea referitoare la incompatibilitatea
descriminării între copilul legitim și copilul adulterin cu dispozițiile Convenției, Curtea de
Apel a reținut că dispozițiile art. 760 C.Civ.francez. care limitează drepturile succesorale ale
copilului adulterin.

Consilul Europei atribuie în prezent importanță egalității în material de drepturi cu

caracter civil între copiii născuți din căsătorie și cei născuți în afara acesteia. O dovadă este
Convenția Europeană din 1975 cu privire la statutul juridic al copiilor născuți în afara
căsătoriei.

Deci numai din motive excepționale o distincție fondată pe nașterea în afara căsătoriei
ar putea să fie considerată compatibilă cu Convenția.