REFERAT

Posesia de stat
Posesia de stat reprezintă starea de fapt a copilului corespunzătoare legăturilor sale de
filiație ți rudenie.

Rolul juridic al posesiei de stat, potrivit poziției unanime a doctrinei din domeniu,
acesta este exclusiv probatoriu putând fi analizat sub douî aspecte:

 primul aspect, dacă există concordanță între posesia de stat și filiația față de mamă,
rezultată din actul de naștere instituie o “prezumție absolută de maternitate”, în
acest caz, posesia de stat are rolul de a consolida pterea doveditoare a actului și
certificatului de naștere.

 al doilea aspect, posesia de stat a fost și rămâne doar un mijloc de dovadă a stării
civile, cu condiția de a fi conformă cu datele înscrise în actul de naștere. Posesia de
stat are putere doveditoare proprie. În caz de neconcordanță între actul de naștere și
posesia de stat, în cadrul acțiunii în constatarea filiației, filiația se dovedește prin
certificatul medical constatator al nașterii, prin expertiza medico-legală de stabilire
a filiației sau, în lipsa certificatului ori în cazul imposibilității efectuării expertozei,
prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesia de stat.1

În cadrul acțiunii în contestație de filiație, legiuitorul a conferit posesiei de stat o

“putere doveditoare proprie”, chiar dacă este subsidiară.

Astfel, potrivit art. 410 alin. (1) Cod Civil, posesia de stat este starea de fapt ce indică
legăturile de filiație și rudenie dintre copil și familia din care se pretinde că face parte.

Termenul de “copil” are un înțeles larg, de persoană fizică, indifferent de vârstă și

nivelul capacității civile de exercițiu, rudă de gradul unu în linie dreaptă descendentă cu altă
persoană, astfel dispozițiile art. 408-450 Cod Civil sunt aplicabile și persoanei majore a cărei
filiație este cercetată.2

În conținutul posesiei de stat sunt incluse atât “legăturile naturale”, rezultate din faptul
concepțiunii și al nașterii, cât și cele “civile”, determinate de „actul juridic al adopției”.

Fiindcă actul actul juridic al adopției nu este rezultatul concepțiunii și al nașterii, ci

este încuviințat în condițiile legii, prin hotărâre judecătorească difinitivă, filiația și rudenia
civilă nu pot fi analizate ca situații de fapt, ci doar ca situații de drept ale copilului adoptat.

În cazul încuviințării adopției, chiar dacă se întocmește un nou act de naștere, în care
adoptatorii sunt trecuți ca “părinți firești”,, actul respective nu dovedește faptul nașterii
copilului de către mama adoptatoare.3

Faptul nașterii este dovdit de vechiul act de naștere, care se păstrează, iar pe marginea
lui se face mențiune despre întocmirea noului act de naștere, potrivit art. 473 alin.(5) C.Civ.

1
Emese Florian,Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2015, p.448.
2
Alexandru Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C.Hageanu, Editura C.H.Beck, Dreptul familiei, București, 2015, p.188.
3
Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, București, 2011, p. 448
 Legăturile de familie la care se referă art. 410 alin.(1) C.Civ despre filiație și rudenie
sunt stabilite numai cu acei membri ai familiei care au față de el calitatea de părinți sau de alte
rude în linie dreaptă sau colaterală. În situația de “alte rude” se află mai ales frații și surorile
copilului.

Per a contrario, sunt excluse de la aceste legături personale care, chiar dacă, potrivit
unor dispoziții legale, sunt incluse în familie, nu au calitatea de părinți sau de alte rude ale
copilului. Soluția este absolut firească pentru că filiația, rudenia , și în general starea civilă nu
pot fi dobândite de facto, prin simpla lor folosire, chiar dacă este îndelungată, continuă,
pașnică, publică și neechivocă.4

Posesia de stat constă în următoarele împrejurări:

 o persoană se comportă față de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creșterea și

educarea sa, iar copilul se comportă față de această persoană ca fiind părintele său;

 copilul este recunoscut de către familie, în societate, și, când este cazul de autoritățile
publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său;

 copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său.

Posesia de stat trebuie să fie continuă, pașnică, publică și neechivocă. Nu poate fi

considerată continuă posesia de stat de scurtă durată sau episodică, întreruptă la diverse
intervale de timp. Cerința de a fi continuă nu presupune că folosirea unei anumite stări civile a
debutat chiar în momentul nașterii și nici caracterul ei actual, în asemenea situații persoana a
folosit succesiv cel puțin două posesii de stat, una anterioară și alta actuală.

Cea actuală are întâietate în cazul conflictului posesiilor de stat. Existența unei
posesii de stat anterioare și a alteia actuale, precum și a unui eventual concurs, între ele denotă
dispută, și chiar echivoc în legătură cu fiecare posesie de stat în parte, adică neîndeplinirea
unor cerințe legale.

Condiția de a fi pașnică presupune că posesia de stat nu este tulburată și că nu

nesocotește drepturi specifice ale altor persoane. Nu este pașnică posesia de stat contestată sau
obținută ori conservată prin violență fizică sau morală. Nu se pune problema caracterului
pașnic atunci când, neexistând concordanță între posesia de stat și datele înscrise în actul de
naștere, este promovată acțiunea în contestație de filiație.5

Condiția de a fi publică impune ca împrejurările de fapt, corespunzătoare posesiei de

stat să fie exercitate la vedere, nicidecum clandestin. Condiția este considerată a fi îndeplinită
dacă posesia de stat este exercitată de așa manieră încât orice persoană are posibilitatea să o
cunoască, chiar dacă, în fapt, este cunoscută de un cerc restrâns de persoane.

4
Ionele Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Editura Hamangiu, București,
2013, p. 282-283
5
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck,
București, 2012, p. 185.
 Posesia de stat este neechivocă atunci când nu există neclarități sau îndoieli în
privința concordanței dintre starea civilă folosită de persoană și legăturile ei de filiație, sau de
rudenie ce rezultă din actul de naștere.

S-a apreciat că, posesia de stat trebuie să îndeplinească și cerința de a fi reală, adică
de a corespunde adevărului biologic din care decurg legăturile de filiație și de rudenie
repective, această cerință este impusă de principiul adevărului, esențial în cadrul oricărui
raport juridic.6

Nimeni nu poate reclama o altă filiație față de mamă decât aceea ce rezultă din actul
de naștere și posesia de stat conformă cu aceasta, de asemenea nimeni nu poate contesta
filiația față de mamă a persoanei care are o posesie de stat conform cu actul de naștere.

Copilul nu poate reclama starea civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de
naștere și folosirea stării civile conforme cu aceste certificat, de asemenea nimeni nu poate
contesta starea civilă a copilului care are folosința unei stări civile conforme cu certificatul
său de naștere.

Sunt posibile situații în care maternitatea este incertă, fiind cunoscut doar tatăl
copilului.
De exemplu: este posibil, ca după nașterea copilului,în afara unei unități sanitare,
acesta să fie abandonat de mama lui, în același timp, tatăl, chiar dacă a conviețuit cu mama
copilului, precum și alte persoane nu-i cunosc adevărata identitate, iar demersurile întreprinse
pentru identificarea ei au eșuat.

I se conferă tatălui dreptul de a-și stabili legătura de filiație față de copilul din afara
căsătoriei pe calea recunoșterii, independent de stabilirea, în prealabil sau concomitent, a
maternității.

Filiația, ca element al stării civile, trebuie analizată, ca un drept nepatrimonial cu

caracter strict personal. Numai persoanele implicate în legătura de filiație ar trebui să fie
îndreptățite să o reclame, și, pe cale de consecință, în anumite situații, numai acestora li s-ar
putea restricționa exercițiul acestui drept, alfel spus nu s epoate interzice exercițiul unui drept
care pur și simplu, nu este recunoscut persoanei.

Acțiunea în stabilirea filiației față de mamă și cea față de tată aparțin exclusiv
copilului, chiar dacă pot fi promovate și de reprezentantul său legal, respectiv de moștenitorii
acestuia.
Pentru celelalte persoane atâta timp cât nu există un text legal care să le recunoască
dreptul de a promova acțiunea în stabilirea filiației, restricționarea exercițiului ei apare ca un
demers normativ lipsit de obiect.7

Indiferent de modalitatea utilizată pentru stabilirea filiației sau de împrejurarea că

este față de mamă sau față de tată sau că sunt ori nu, stabilite în același timp, datele referitoare
la maternitate și la paternitate sunt consemnate corepunzător în actul de naștere.

6
Ionele Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Editura Hamangiu, București,
2013, op. Cit. P.284
7
I.P.Filipescu, V.M. Ciobanu, Revista română de drept nr.3/ 1986, Aspecte ale contestării maternității, p.19.
 Dacă există concordanță între posesia de stat a copilului și datele din actul de naștere
privind legăturile lui de paternitate, i se îngăduie oricărei persoane interesate să reclame,
respectiv să conteste paternitatea copilului.

Nu există concordanță între posesia de stat a fiecărui copil și actul său de naștere,
într-un caz de speță după întocmirea actelor de naștere a doi copii, aceștia fiind substituiți
unul cu celălalt. Practic, este înlăturată puterea doveditoare a actului de naștere, care este un
înscris autentic, apare absolut firesc ca putere doveditoare a actului de naștere să fie înlăturată
printru-un act juridic cu o forță doveditoare cel puțin egală, hotărârea judecătorească are fortă
probantă a unui înscris autentic.

Filiația față de mamă se poate dovedi cu orice mijloc de probă, și nicidecum

existența uneia dintre situațiile care determină neconcordanța dintre posesia de stat și actul de
naștere, posibilitatea dovedirii filiației cu orice mijloc de probă, este susținută și de dovada că
filiația nu se poate face prin martori decât atunci când există înscrisuri care fac demnă de
crezare acțiunea formulată.8

Filiația față de mamă se poate stabili prin acțiune în justiție, prima situație existând
atunci când dovada filiației față de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al
nașterii, iar a doua când se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al
nașterii.

În prima situație avem următoarele cazuri: nu s-a întocmit actul de naștere, deoarece
nu există declarație de naștere, ori, în actul de naștere, este stipulat că părinții copilului, sunt
necunoscuți sau a fost omisă consemnarea datelor lor de identificare, în schimb în cea de a
doua situație, deși există act de naștere, din diverse motive, datele referitoare la maternitate nu
coprespund realității biologice a copilului. Această situație evocă existența neconcordanței
între starea civilă și posesia de stat.9

8
Marieta Avram, Dreptul civil.Familiei, Editura Hamangiu, București, 2016, p.80.
9
Teodor Bodoașcă, Revista Dreptul, Acțiunea în contestația filiației în relegmentarea Codului civil( Legea nr.
287/2009), nr. 1/2013, p. 11.