Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Eseu pe tema:
,,Analiza Deciziei Plenului Curții
Constituționale de Justiție asupra
Atestării Provenienței Copilului’’

Lector universitar: Chisari Aliona

A elaborat:studenta Buță Diana, anul II, grupa 2208

Chișinăe 2023
Atestarea provenienței unui copil este un proces complex și important, având consecințe semnificative
asupra vieții copilului și a familiilor implicate. Această procedură poate fi necesară din diverse motive,
inclusiv în contextul adopției, identificării părinților biologici sau în situații legale specifice. În cadrul
acestui referat, vom explora în detaliu procesul de atestare a provenienței copilului, evidențiind aspecte
juridice, sociale și emoționale. În societatea contemporană, problemele legate de filiație și atestarea
provenienței copiilor sunt subiecte sensibile și complexe. Curtea Constituțională de Justiție joacă un rol
crucial în interpretarea și aplicarea legilor care reglementează aceste aspecte delicate ale vieții individuale.
În acest eseu, voi analiza decizia recentă a Plenului Curții Constituționale de Justiție referitoare la atestarea
provenienței copilului, explorând implicațiile sale asupra drepturilor părinților și ale copiilor.
În centrul deciziei Plenului Curții Constituționale se află aspecte precum prezumția de paternitate, drepturile
părinților biologici, precum și interesul superior al copilului. Este important să evaluăm cum această decizie
influențează echilibrul dintre drepturile individuale și protecția copilului. Generalizarea practicii judiciare ce
vizează atât stabilirea paternităţii, cât şi contestarea paternităţii atestă că examinarea corectă şi în termen
rezonabil a acestor categorii de cauze depinde, în mare măsură, de corectitudinea pregătirii cauzei pentru
dezbaterile judiciare, de plenitudinea circumstanţelor constatate, de aprecierea deplină şi exactă a cadrului
probatoriu. Una din sarcinile de bază ale instanţelor judecătoreşti constă în asigurarea principiului
constituţional privind ocrotirea maternităţii şi copiilor de către stat, dreptului copilului la ajutor şi ocrotire
specială, indiferent de provenienţa copilului şi starea civilă a părinţilor. Toţi copiii, inclusiv cei născuţi în
afara căsătoriei, se bucură de aceeaşi ocrotire socială. Cercetarea paternităţii unui copil de către instanţele
judecătoreşti izvorăşte din principii deosebit de importante, ce guvernează material acest domeniu: cel al
ocrotirii interesului superior al copilului, stabilirii adevărului cu privire la paternitate, al egalităţii în drepturi
dintre copilul din căsătorie şi cel din afara ei. De aceea, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul
ei, trebuie să fie luată, cu respectarea interesului superior al copilului. Totodată, judecătorul urmează să
soluţioneze litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, având îndatorirea, ca prin toate
mijloacele legale, să prevină orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi
prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legal.
Stabilirea paternităţii se face în mod diferit, în dependenţă de provenienţa copilului din căsătorie (cel născut
în timpul căsătoriei) sau provenienţa copilului în afara căsătoriei (cel născut înainte de căsătorie ori născut în
situaţia în care părinţii nu sunt căsătoriţi). În ceea ce priveşte copiii din căsătorie, legiuitorul, prin prisma
art.47 alin.(3) Codul familiei, a instituit prezumţia legală potrivit căreia: „Copilul născut din părinţi căsătoriţi
ori în timp de 300 de zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului soţului
mamei copilului are ca tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul”. Paternitatea în
afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoaşterea voluntară din partea pretinsului tată sau printr-o
declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului, depusă la organul de stare civilă, în condiţiile art.47 alin.
(5) Codul familiei, fie prin acţiune în justiţie pentru stabilirea paternităţii. Acţiunea în stabilirea paternităţii
este mijlocul procesual, prin care copilul născut în afara căsătoriei, în nume propriu sau prin reprezentantul
legal, urmăreşte să-şi stabilească paternitatea faţă de pretinsul său tată pe cale judecătorească. Pe cale
judiciară paternitatea se stabileşte prin două căi: - stabilirea paternităţii, în procedura contencioasă, conform
art.48 Codul familiei; - constatarea faptului recunoaşterii paternităţii, în procedura specială, conform art.281
alin.(2) lit.d) CPC. 8. Pot înainta cerere de chemare în judecată privind stabilirea paternităţii, cerere privind
constatarea faptului recunoaşterii paternităţii, potrivit art.48 Codul familiei, părinţii, tutorele (curatorul)
copilului sau copilul însuşi, la atingerea majoratului. În conformitate cu art.59 alin.(2) Codul familiei,
părinţii minori necăsătoriţi, care nu au atins vârsta de 16 ani, pot de sine stătător să înainteze acţiune în
stabilirea paternităţii, cât şi în contestarea paternităţii. Respectiv, instanţele de judecată nu vor fi în drept să
restituie cererea de chemare în judecată în temeiul art.170 alin.(1) lit.c) CPC. În cazul în care parte, în
cauzele privind stabilirea paternităţii, cât şi contestarea paternităţii, sunt minorii, în scopul apărării
drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale acestora, instanţa de judecată va antrena în proces
reprezentanţii lor legali (art.58 CPC). Având în vedere prevederile art.12 alin.(4) din Legea privind sănătatea
reproducerii nr.138 din 15.06.2012, nu este în drept să se adreseze cu cerere de chemare în judecată în
stabilirea paternităţii, mama copilului care a decurs la inseminarea artificială cu sperma donatorului, cât şi
tutorele (curatorul) copilului sau copilul însuşi, născut ca urmare a inseminării artificiale cu sperma
donatorului, deoarece, conform normei enunţate, donatorii de celule sexuale şi de embrioni nu îşi asumă
angajamente şi sunt absolviţi de responsabilitatea părintească faţă de viitorul copil. La fel, şi donatorii nu
sunt în drept să se adreseze cu acţiune în stabilirea paternităţii în privinţa copilului născut, ca urmare a
inseminării artificiale cu sperma donatorului, din considerentul că norma citată le interzice acestora dreptul
să ceară dezvăluirea datelor despre copil şi despre părinţii acestuia. În cazul în care, contrar normelor sus-
menţionate, cererea este depusă în judecată, judecătorul va refuza să primească cererea, în temeiul art.169
alin.(1) lit.a) CPC sau, în cazul pornirii procesului, instanţa judecătorească va dispune încetarea procesului,
în temeiul art.265 lit.a) CPC. Spre deosebire de acţiunea în stabilirea paternităţii, care se examinează în
procedură contencioasă, la constatarea faptului recunoaşterii paternităţii (procedură specială), instanţa de
judecată nu va stabili provenienţa biologică a copilului de la tatăl firesc. Cazul în care tatăl firesc al copilului
este decedat, constituie o condiţie obligatorie pentru constatarea faptului recunoaşterii paternităţii în
procedura specială. Astfel, urmând a fi constatat şi dovedit, dacă tatăl firesc al copilului în timpul vieţii
recunoştea paternitatea copilului sau fiind în viaţă se recunoştea pe sine ca tată al viitorului copil şi prin
comportamentul său, prin acţiunile sale dădea de înţeles acest fapt. Aceasta se poate proba prin declaraţiile
martorilor ce confirmă grija acestuia faţă de copil şi acordarea de ajutor material, prin poze comune,
corespondenţa dintre aceştia, informaţia din reţelele de socializare etc., urmând a fi audiate şi rudele celui
decedat. Dacă, pe parcursul examinării cauzei în procedura specială, se constată un litigiu de drept, instanţa
scoate cererea de pe rol printr-o încheiere şi explică petiţionarului şi persoanelor interesate dreptul lor de a
soluţiona litigiul în procedură de acţiune civilă la instanţa competentă (art.280 alin.(3) CPC). În cazul când
mama copilului este decedată, iar tatăl firesc al copilului este în viaţă, cauza se va examina în procedura
contencioasă, deoarece potrivit art.281 alin.(2) lit.d) CPC, în procedura specială se constată doar faptul
recunoaşterii paternităţii în cazul în care este decedat tatăl firesc al copilului. Acest fapt rezultă şi din
prevederile art.47 alin.(6) Codul familiei, în sensul cărora, în cazurile când mama este decedată, declarată
decedată sau dispărută ori când nu i se cunoaşte locul aflării, precum şi în cazul decăderii ei din drepturile
părinteşti, paternitatea se stabileşte în baza declaraţiei tatălui şi a acordului scris al autorităţii tutelare la
organul de stare civilă sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, dacă lipseşte un astfel de acord. În cazul în
care în privinţa mamei este instituită o măsură de ocrotire judiciară, se aplică prevederile art.4852 şi 4853
din Codul civil.
Legiuitorul, prin prisma art.47 alin.(1) şi (2) Codul familiei, a instituit două căi posibile de stabilire a
provenienţei copilului de la mamă (maternitatea), şi anume: - provenienţa copilului născut intr-o instituţie
medicală; - provenienţa copilului care nu este născut intr-o instituţie medicală. În primul caz provenienţa
copilului se va stabili de către organul de stare civilă, în baza documentelor care confirmă naşterea copilului
de la mamă într-o instituţie medicală. Acestea fiind, conform art.20 alin.(1) din Legea privind actele de stare
civilă nr.100-XV din 26.04.2001, actul medical constatator de naştere, eliberat de unitatea sanitară în care a
avut loc naşterea copilului, certificatul medical de naştere, eliberat de unitatea sanitară privată în care a avut
loc naşterea. În cazul când copilul nu este născut într-o instituţie medicală, maternitatea se stabileşte pe baza
documentelor medicale (certificatul eliberat de medicul care a asistat naşterea sau la care s-a adresat mama
după naştere, când naşterea s-a produs în afara unităţii sanitare, ori de un medic privat care a asistat naşterea,
actul examinării medicale, în scopul constatării, dacă pretinsa mamă a născut recent, expertiza sângelui etc.),
a depoziţiilor martorilor sau pe baza altor probe. În cazul naşterii copilului pe o navă maritimă, fluvială,
aeriană sau în tren, actul naşterii va fi întocmit de către căpitanul navei (şeful trenului). În cazul naşterii
copilului fără acordarea asistenţei medicale, ca probă poate servi cererea persoanei, care a asistat la naştere,
privind provenienţa copilului. Această cerere poate fi făcută şi prezentată organului de stare civilă, care
efectuează înregistrarea naşterii copilului, atât verbal, cât şi în formă scrisă. În cazul imposibilităţii
prezentării la organul de stare civilă, această cerere urmează a fi autentificată în modul corespunzător.
Prezumţia de paternitate nu are caracter absolut. Paternitatea unui copil născut în timpul căsătoriei poate fi
înlăturată în condiţiile art.47 alin.(4) Codul familiei, la organul de stare civilă. În cazul în care lipseşte
declaraţia soţilor de a înlătura prezumţia de paternitate stabilită în condiţiile art.47 alin.(3) Codul familiei, cât
şi în cazul paternităţii recunoscute în condiţiile art.47 alin.(5) Codul familiei, paternitatea poate fi contestată
pe calc judecătorească conform art.49 alin.(1) Codul familiei. Acţiunea, care are ca obiect răsturnarea
paternităţii, se numeşte acţiune în contestarea paternităţii. Legea nu precizează cazurile, în care poate fi
pornită acţiunea în contestarea paternităţii, ci stabileşte numai o regulă generală, în sensul căreia, paternitatea
poate fi contestată, dacă este cu neputinţă, ca soţul mamei sau persoana care a recunoscut paternitatea
copilului, în conformitate cu art.47 alin.(5) Codul familiei, să fie tatăl firesc al copilului. Cercul de persoane,
care pot să conteste paternitatea, este stabilit de art.49 alin.(1) Codul familiei. Acţiunea în contestarea
paternităţii este mijlocul juridic, prin care se neagă paternitatea unui copil pe motiv că nu sunt îndeplinite
condiţiile necesare pentru existenţa uneia din prezumţiile legale de paternitate sau pe motiv că recunoaşterea
tăcută de tată, nu este concordantă cu realitatea. Acţiunea privind contestarea paternităţii are două variante, şi
anume: a) contestarea paternităţii copilului aparent rezultat din căsătorie; b) contestarea paternităţii copilului
din afara căsătoriei. Dovada ambelor acţiuni se poate face prin orice mijloc de probă. Regula probaţiunii în
acţiunile privind contestarea paternităţii este aceeaşi, ca şi în cazurile de stabilire a paternităţii. Excepţie de la
aceasta constituie prevederile art.49 alin.(3) Codul familiei, conform cărora nu au dreptul să conteste
paternitatea: a) soţul care şi-a dat acordul scris la fecundarea artificială sau implantarea embrionului soţiei;
b) persoana care a fost înscrisă drept tată al copilului, în baza declaraţiei comune a acesteia şi a marnei
copilului sau în baza declaraţiei proprii, dacă în momentul depunerii acesteia ştia că nu este tatăl firesc al
copilului. Paternitatea stabilită pe cale judecătorească nu poate fi contestată conform art.49 alin.(1) Codul
familiei, întrucât hotărârea judecătorească se bucură de autoritatea lucrului judecat. Aceasta înseamnă că
prezumţia de adevăr a hotărârii judecătoreşti, prin care s-a stabilit paternitatea, nu poate fi înlăturată decât
prin exercitarea căilor de atac ori prin revizuirea hotărârii judecătoreşti, în condiţiile art.449 CPC.
Atestarea provenienței copilului este un proces complex și esențial în garantarea drepturilor și identității sale.
În urma analizei acestui subiect, putem trage concluzia că atestarea provenienței copilului este crucială
pentru a asigura respectarea drepturilor sale fundamentale, precum dreptul la identitate și dreptul la o
familie. Procesul acesta implică adesea proceduri juridice, dar și aspecte sociale și emoționale care
influențează viața copilului. Atestarea provenienței oferă un cadru legal solid pentru protecția copiilor
împotriva abuzurilor, exploatării sau neglijării. De asemenea, joacă un rol esențial în asigurarea dreptului
copilului la o familie, fie că este vorba despre familia biologică sau adoptivă. În timp ce procedurile legale
variază în funcție de jurisdicție, este important să se asigure un echilibru între necesitatea de a proteja
interesele copilului și respectarea drepturilor părinților biologici sau a altor persoane implicate în proces. De
asemenea, atestarea provenienței contribuie la prevenirea traficului de copii și a altor practici ilegale care ar
putea afecta bunăstarea copiilor. Un sistem eficient de atestare a provenienței trebuie să fie transparent,
echitabil și să prioritizeze întotdeauna interesul superior al copilului.
În concluzie, atestarea provenienței copilului este un proces esențial pentru protejarea drepturilor și
bunăstării acestuia. Este important să existe legislație și proceduri adecvate, astfel încât copiii să poată
beneficia de un mediu sigur și stabil, indiferent de circumstanțele lor de naștere. Acest proces trebuie să aibă
în vedere complexitatea situațiilor individuale și să abordeze atât aspectele juridice, cât și cele sociale și
emoționale ale atestării provenienței copilului.