Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil

Ocrotirea minorului. Autoritatea parinteasca

Consideratii generale.
Exista anumite persoane care, datorita varstei, starii de sanatate fizica sau mintala sau din alte motive nu
isi pot administra bunurile si apara interesele. Pentru aceste categorii de persoane dreptul civil a instituit
anumite masuri speciale de protectie. Mijloacele speciale prin intermediul carora se realizeaza protectia acestor
persoane aflate in situatii speciale sunt:
a) pentru minori, autoritatea parinteasca, tutela si curatela;
b) pentru alienatii si debilii mintali, interdictia judecatoreasca si tutela;
c) pentru persoanele fizice capabile, dar aflate in situatii speciale, curatela.

Autoritatea părintească

Noțiune si reglementare. Autoritatea părintească este acel mijloc de ocrotire a minorului care consta
in ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal
ambilor părinţi. Astfel defineste art. 483 alin. (1) Cod civil autoritatea parinteasca.
In continuare, dispozitia legala mentionata prevede in alin. (2) faptul ca ,,Părinţii exercită autoritatea
părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe
copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate”, iar in alin. (3) faptul
ca ,,Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori”.
Institutia autoritatii parintesti este reglementata atat de Codul civil, in art. 483-512, cat si de Legea nr.
272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Principiile autoritatii parintesti

Din dispozitiile legale care reglementeaza autoritatea parinteasca se desprind urmatoarele principii
care guverneaza aceasta institutie:
a) exercitarea autorității părintești numai în interesul superior al copilului, conform art. 483 alin. (2) Cod
civil, art. 2 alin (2) si art 36 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, art. 18 pct. 1 din Conventia privind drepturile
copilului.
b) drepturile și îndatoririle părintești aparțin în mod egal ambilor părinți, conform art. 483 alin. (1) si art.
503 alin. (1) Cod civil, art 36 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, art. 18 pct. 1 din Conventia privind
drepturile copilului.
c) conținutul autorității părintești este acelasi, indiferent daca este vorba despre copilul din căsătorie,
copilul din afara căsătoriei sau copilul adoptat, conform art. 260, art 448 si art. 471 Cod civil, art. 7 din
Legea nr. 272/2004.
d) principiul independenței patrimoniale, potrivit căruia, părinții nu au niciun drept asupra bunurilor
minorului, iar copilul nu are niciun drept asupra bunurilor părinților, cu excepția dreptului la
moștenire și a dreptului la întreținere, conform art. 500 Cod civil.
e) exercitarea autoritatii parintesti se realizeaza sub controlul permanent al statului, realizat prin
intermediul serviciilor publice de asistenta sociala si al instantei de tutela
Legea nr. 272/2004 prevede urmatoarele principii care trebuie respectate pentru garantarea drepturilor
copilului
a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea șanselor și nediscriminarea;
c) responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;
d) primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor
copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre
instituțiile publice și organismele private autorizate;
f) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnității copilului;
h) ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său
de maturitate;
i) asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de
originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;
j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protecției împotriva abuzului, neglijării, exploatării și oricărei forme de violență asupra
copilului;
l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul
reglementărilor din această materie.

Conținutul autorității părintești.

 Autoritatea părintească, asa cum rezulta din art. 483 Cod civil, cuprinde doua laturi: o latură personală
si o latură patrimonială.
Latura personala a autoritatii parintesti se refera la ocrotirea persoanei copilului si este prevazuta de
art. 487 Cod civil, potrivit caruia „Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi
dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia,
potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi
sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia”.
Astfel, in ceea ce priveste latura personală a autorității părintești parintii au următoarele drepturi și
obligații :
a) de a creşte copilul și de a se îngriji de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia,
învăţătura şi pregătirea profesională a copilului;
b) de a da copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le
recunoaşte acestuia;
c) de a stabili locuința copilului, conform art. 496 C. civ.;
d) de a supraveghea copilul, conform art. 493 C. civ.;
e) de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără drept, potrivit art. 495 C. civ.;
f) de a îndruma copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând
seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie
sau la un anumit cult religios, conform art. 491 alin. 1 C. civ.
Latura patrimoniala a autoritatii parintesti se refera la faptul ca parintii administreaza bunurile
minorului si il reprezinta im actele juridice sau ii incuviinteaza aceste acte, dupa caz. Astfel potrivit art 501 Cod
civil, „(1) Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l
reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte, după caz. (2) După împlinirea vârstei de 14
ani minorul îşi exercită drepturile şi îşi execută obligaţiile singur, în condiţiile legii, însă numai cu încuviinţarea
părinţilor şi, după caz, a instanţei de tutelă.” In acelasi sens, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 prevede
faptul ca ,,Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul
superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia,
prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin
reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.''
Parintii il reprezinta pe minorul care nu a implinit 14 la incheierea actelor juridice civile, intrucat
acesta nu poate semna personal aceste acte, insa in cazul minorului care a implinit varsta de 14 ani, acesta din
urma semneaza personal actele juridice, insa are nevoie si de incuviintarea parintilor pentru aceasta operatiune
juridica si, in cazurile expres prevazute de lege si de autorizarea instantei de tutela.
 In ceea ce priveste locuinţa copilului, art. 496 C. od civil prevede faptul ca minorul locuieşte la părinţii
săi, iar dacă aceștia nu locuiesc împreună, vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului, iar în caz de
neînţelegere, instanţa de tutelă va hotărî, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi
ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Schimbarea locuinței se va realiza cu acordul
părinţilor. În caz de neînţelegere între părinţi, schimbarea locuinței se va realiza în baza hotărârii instanței de
tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă
psihosocială şi ascultându-i pe părinţi și în mod obligatoriu pe minorul care a împlinir vârsta de 10 ani. Conform
art. 496 alin. 5 C. civ., părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături
personale cu minorul, la locuinţa acestuia, acest drept putând fi limitat numai prin hotărâre judecătorească de
către instanţa de tutelă, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Parintii au obligatia de a întreţine copilul minor, asa cum rezulta din art. 499 Cod civil. Aceasta obligatie
de intretinere vizeaza:
- faptul ca parintii trebuie sa ii asigure copilului toate cele necesare traiului;
- faptul ca parintii trebuie sa ii asigure copilului educația, a învățăturia și pregătirea profesionala;
- faptul ca parintii trebuie sa ii asigure copilului condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi
pregătirea sa profesională în cazul în care acesta are un venit propriu care nu este îndestulător;
- faptul ca părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor,
până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
Art. 499 alin (4) Cod civil dispune faptul ca întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile
executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza
raportului de anchetă psihosocială, în cazul în care există neînțelegeri.

Exercitarea autoritatii parintesti

Asa cum rezulta din dispozitiile legale in materie, autoritatea parinteasca se exercita impreuna si in mod
egal de catre ambii parinti. De aici decurge o consecinta importanta, respectiv aceea ca fata de terti, oricare
dintre parinti care indeplineste singur un act curent ce tine de exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti,
este prezumat ca are si consimtamantul celuilalt parinte.
Autoritatea parinteasca se exercita in comun si in cazul in care parintii sunt divorati, dar si in cazul
copilului din afara casatoriei, daca parintii locuiesc impreuna. Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu
convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile
prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.
Numai in mod exceptional autoritatea parinteasca se poate exercita unilateral, in urmatoarele situatii:
a) dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, iar instanţa hotărăşte
ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
b) dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, iar instanta hotaraste ca este in interesul
copilului exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte
c) daca exista intelegerea părinţilor scu privire la exercitarea autorităţii părinteşti de catre un singur
parinte, iar instanta de tutela incuviinteaza aceasta, cu ascultarea obligatorie a copilului care a implinit 10 ani,
in conditiile art. 264 Cod civil.
Orice neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea autoritatii parintesti sunt solutionate de
catre instanta de tutela.

Raspunderea parintilor
Parintii raspund pentru neexercitarea autoritatii parintesti sau pentru exercitarea ei necorespunzatoare.
Este vorba despre o raspundere civila, contraventioanala sau penala.
Art. 1357 si urm. Cod civil prevad raspunderea civila delictuala a parintilor, care este o raspundere
pentru fapta proprie si care are drept consecinta decaderea din exercitiul drepturilor parintesti. Potrivit art 508
Cod civil, Instanţa de tutelă, la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei
copilului, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în pericol viaţa,
sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau
stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea
gravă a interesului superior al copilului. Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti poate fi totală şi se
întinde asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii sau poate viza numai anumite drepturi
părinteşti ori anumiţi copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura şi
pregătirea profesională a copiilor.

Încetarea autorității părintești

In principiu, autoritatea părintească încetează atunci când minorul dobândește capacitate deplină de
exercițiu. Minorul dobandeste capacitate deplina de exercitiu, ca regula, la împlinirea vârstei de 18 ani, iar ca
exceptie, prin căsătorie, realizată la vârsta de 16 ani sau prin emancipare, tot la vasrta de 16 ani, ca urmare a
decizie instantei de tutela.
Prin exceptie, autoritatea parinteasca inceteaza daca apare una din situatiile prevazute de art 110 Cod
civil, care justifica instituirea tutelei minorului.