Ocrotirea persoanei fizice.

Tutela minorului

Noțiune și reglementare

Tutela minorului reprezintă mijlocul juridic de realizare a ocrotirii minorului lipsit de autoritatea
părintească și care se instituie în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, art. 110 Cod civil
prevede faptul că „Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinţi sunt, după caz, decedaţi,
necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii
drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum
şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei
tutele”.

Tutela este reglementată de art. 108 și art. 110-163 Cod civil. Aceste dizpoziții legale cuprind modul
de instituire a tutelei, cazurile de instituire, conținutul acestei forme de ocrotire, modalitatea de exercitare,
de încetare, precum și drepturile și îndatoririle tutorelui.

Caractere juridice

Pentru minor tutela se înfățișează ca un mijloc de ocrotire, însă pentru tutore, ea reprezintă o sarcină,
iar ca sarcină aceasta are următoarele caractere juridice:

- legalitatea - tutela este reglementată exclusiv de către lege, în ceea ce privește procedura
instituirii tutorelui, cazurile de instituire, conținutul ocrotirii prin tutelă și încetarea tutelei;
- obligativitatea – tutela nu mai pate fi refuzată odată ce sarcina a fost acceptată de către
turore și acesta a fost numit, iar în cazul desemnării tutorelui prin contract de mandat, sarcina
poate fi refuzată numai în condițiile art. 120 alin. (2) Cod civil;
- gratuitatea – tutela este, în principiu, o sarcină gratuită, însă acest aspect este de natura
tutelei, iar nu de esența acesteia, ceea ce înseamnă că tutorele poate fi îndreptățit la o
remunerație ce se stabilește de către instanța de tutelă, cu avizul consiliului de familie.
Potrivit art. 123 Cod civil, remunerația se stabilește ţinând seama de munca depusă în
administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, dar nu mai mult de 10%
din veniturile produse de bunurile minorului. Instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de
familie, va putea modifica sau suprima această remuneraţie, potrivit împrejurărilor.
 ▪ personalitatea- tutela se exercită personal de către tutore, ea neputând fi delegată altei
personae. Legiuitorul instituie, totuși, două excepții de la caracterul personal al tutelei, după
cum urmează: a) potrivit art. 122 alin. 2 Cod civil, în cazul în care instanţa de tutelă, cu avizul
consiliului de familie, decide încredințarea administrării patrimoniului sau a unei părți din
acesta unei persoane fizice sau persoane juridice specializate, luând în considerare mărimea
şi compunerea patrimoniului minorului; b) cazul în care tutorele încetează din viață, iar tutela
este preluată de moștenitorii acestuia, potrivit art. 157 alin. 2 Cod civil.

Principiile tutelei

Tutela minorului este cârmuită de următoarele principii:

- exercitarea tutelei numai în interesul minorului, atât în ceea ce privește persoana, cât și
bunurile acestuia, potrivit art. 133 Cod civil;
- principiul autonomiei patrimoniale, conform căruia minorul nu are niciun drept în ceea ce
privește bunurile tutorelui, după cum nici tutorele nu are niciun drept în ceea ce privește
bunurile minorului, potrivit art. 140 Cod civil;
- exercitarea tutelei sub controlul permanent al instanței de tutelă și al consiliului de familie,
potrivit art. 124 și art. 151-155 Cod civil.

Deschiderea tutelei

Cazurile de instituire a tutelei

Art. 110 Cod civil prevede cazurile de instituire a tutelei minorului, respectiv:
- ambii părinţi ai minorului sunt decedaţi;
- ambii părinți ai minorului sunt necunoscuţi;
- ambii părinți ai minorului sunt decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti;
- ambilor părinți ai minorului li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
- ambii părinți ai minorului sunt puşi sub interdicţie judecătorească;
- ambii părinți sunt dispăruţi;
- ambii părinți sunt declaraţi morţi pe cale judecătorească;
- la încetarea adopţiei când instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei
tutele.
 Competența

Competența de a dispune instituirea tutelei aparține instanței de tutelă, care este judecătoria în a cărei
circumscripție teritorială domiciliază minorul, iar dacă domiciliul minorului nu este cunoscut, competența
aparține tribunalului în a cărui circumscripție teritorială a fost găsit copilul.

Potrivit art. 111 C. civ.: „Au obligaţia ca, de îndată ce află de existenţa unui minor lipsit de îngrijire
părintească în cazurile prevăzute la art. 110, să înştiinţeze instanţa de tutelă:

a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;

b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul
deschiderii unei proceduri succesorale;

c) instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;

d) organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană”.

Persoana care poate fi tutore

Art. 112 Cod civil prevede faptul că poate avea calitatea de tutore orice persoană fizică sau soţul şi
soţia, împreună, dacă nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege. Ca atare,
calitatea de tutore nu poate aparține unei persoane juridice. În situația în care urmează a se institui tutela
față de mai mulţi minori care sunt fraţi sau surori, se numeşte, de regulă, un singur tutore. Potrivit art. 113
Cod civil, nu poate avea calitatea de tutore:

a) minorul, persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau cel pus sub curatelă;

b) cel decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore;

c) cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre
judecătorească, precum şi cel cu rele purtări reţinute ca atare de către o instanţă judecătorească;

d) cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condiţiile art. 158;

e) cel aflat în stare de insolvabilitate;

f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina
tutelei;

g) cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în
momentul morţii, autoritatea părintească.
 Desemnarea tutorelui

Desemnarea tutorelui nu se confundă cu procedura numirii acestuia, care este atributul exclusiv al
instanței de judecată. Desemnarea tutorelui se face în condițiile art. 114 Cod civil, potrivit căruia părintele
poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz,
prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi, această desemnare putând fi revocată
oricând de către părinte, chiar şi printr-un înscris sub semnătură privată. De asemenea, este obligatorie
îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute de lege. În situația în care desemnarea este făcută de
părintele care în momentul morţii era decăzut din drepturile părinteşti sau pus sub interdicţie judecătorească,
aceasta nu va produce efecte juridice.

Părintele are posibilitatea să desemneze mai multe persoane pentru a fi tutore, putând stabili și o
ordine a numirii acestora. În cazul în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fără vreo
preferinţă ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare să îndeplinească sarcinile
tutelei şi care îşi exprimă dorinţa de a fi tutore, instanţa de tutelă va hotărî ţinând seama de condiţiile lor
materiale, precum şi de garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a minorului.

Dacă desemnarea tutorelui s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza
numirea decât pentru motivele următoare:
- are vârsta de 60 de ani împliniţi;
- este vorba despre femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani;
- creşte şi educă 2 sau mai mulţi copii;
- din cauza bolii, a infirmităţii, a felului activităţilor desfăşurate, a depărtării domiciliului de
locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu poate să îndeplinească
această sarcină.

Numirea tutorelui

Instituirea tutelei este atributul exclusiv al instanței de judecată. Astfel, numirea tutorelui este supusă
regulilor procedurii judecătoreşti indiferent dacă a fost desemnat sau nu un tutore. În cazul în care nu a
intervenit o desemnare, instanța de tutelă numeşte cu prioritate ca tutore, dacă nu există motive întemeiate
contrare, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină,
ţinând seama, după caz, de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, de condiţiile materiale şi de
garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă, conform art. 118 C. civ.

În cadrul procedurii de numire a tutorelui trebuie respectate câteva reguli, care se referă fie la
procedura în sine, fie la voința persoanei ce urmează a fi desemnată tutore, respectiv:
 - numirea tutorelui se face numai de către instanța de tutelă;

- pentru numirea tutorelui este necesar acordul acestuia, întrucât nimeni nu poate fi obligat să
fie tutore dacă nu dorește acest lucru, ținându-se cont de aplicarea regulilor speciale în cazul
desmenării tutorelui prin contract de mandat, având în vedere faptul că persoana ce urmează
a fi numită tutore și-a exprimat deja acordul la încheierea contractului; astfel, cel desemnat
tutore prin contract de mandat nu poate refuza numirea decât pentru motivele următoare: are
vârsta de 60 de ani împliniţi; este vorba despre femeia însărcinată sau mama unui copil mai
mic de 8 ani; creşte şi educă 2 sau mai mulţi copii; din cauza bolii, a infirmităţii, a felului
activităţilor desfăşurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau
din alte motive întemeiate, nu poate să îndeplinească această sarcină.
- obligativitatea aascultării minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în procedura de numire a
tutorelui;
- în lipsa unui tutore desemnat, dacă instanţa de tutelă a constituit consiliul de familie, numirea
tutorelui se face cu consultarea consiliului de familie;
- data de la care începe îndeplinirea obligațiilor și asumarea drepturilor tutorelui este data
comunicării încheierii de numire.

Consiliul de familie

Consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită
drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului.
Prin urmare, consiliul de familie se constituie numai în cazul ocrotirii minorului prin tutela, astfel că
acesta nu se va constitui dacă minorul este ocrotit de către părinţi sau dacă a fost dat în plasament sau dacă
s-a luat, după caz, o altă măsură de protecţie specială prevăzută de lege.
Potrivit art. 125 Cod civil, consiliul de familie este compus din 3 membri și 2 supleanți, care sunt
rude sau afini, ţinând seama de gradul de rudenie şi de relaţiile personale cu familia minorului. În lipsă de
rude sau afini pot fi numite şi alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinţii minorului sau care
manifestă interes pentru situaţia acestuia. Nu pot fi membri ai aceluiaşi consiliu de familie soțul și soția
împreună. De asemenea, tutorele nu poate fi numit de către instanță membru în consiliul de familie.

Art. 128 Cod civil prevede faptul că „(1) În vederea constituirii consiliului de familie,
persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de
către instanţa de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani,
a tutorelui desemnat, a oricăror altor persoane care au cunoştinţă despre situaţia minorului. (2)
Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora. (3) Minorul care a împlinit
vârsta de 10 ani va fi ascultat în condiţiile art. 264.

Consiliul de familie dă avize consultative la sezizarea tutorelui sau a instanșei de tutelă și ia

decizii în cazurile prevăzute de lege.

Conținutul tutelei

Tutela cuprinde, ca și autoritatea părintească, două laturi: latura personală şi latura patrimonială.
Latura patrimonială a ocrotirii copilului prin tutelă cuprinde: a) administrarea bunurilor copilului de până la
14 ani; b) reprezentarea, în actele civile, a copilului sub 14 ani; c) încuviinţarea prealabilă a actelor civile ale
copilului de peste 14 ani. Latura personală a tutelei are în vedere faptul că tutorele are obligația de a-l crește
pe minor, de a se îngriji de sănătatea și dezvoltarea sa fizică și mentală, de a-l educa, etc. La deschiderea
tutelei se realizează inventarul bunurilor minorului. Înainte de acest moment, tutorele nu poate face, în
numele minorului, decât acte de conservare şi acte de administrare ce nu suferă întârziere. Pe parcursul tutelei
consiliul de familie stabilește suma necesară pentru întreținerea minorului aferentă fiecărui an în parte.

Administrarea bunurilor minorului

Trei momente sunt semnificative în ceea ce privește administrarea bunurilor minorului: momentul
deschiderii tutelei, momentul exercitării tutelei și încetarea tutelei.

La deschiderea tutelei, așa cum prevede art. 140 Cod civil, în termen de maxim 10 zile, un
delegat al instanţei de tutelă va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, în prezența tutorelui
și a consiliului de familie, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării instanţei de tutelă. Cu
prilejul inventarierii, tutorele şi membrii consiliului de familie sunt ţinuţi să declare în scris, la
întrebarea expresă a delegatului instanţei de tutelă, creanţele, datoriile sau alte pretenţii pe care le au
faţă de minor. Declaraţiile vor fi consemnate în procesul-verbal de inventariere. Tutorele sau membrii
consiliului de familie care, cunoscând creanţele sau pretenţiile proprii faţă de minori, nu le-au
declarat, deşi au fost somaţi să le declare, sunt prezumaţi că au renunţat la ele. Dacă tutorele sau
membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au faţă de minor, deşi au fost somaţi să
le declare, pot fi îndepărtaţi din funcţie. Creanţele pe care le au asupra minorului tutorele sau vreunul
dintre membrii consiliului de familie, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile acestora pot
fi plătite voluntar numai cu autorizarea instanţei de tutelă.
 Pe parcursul exercitării tutelei, totorele trebuie să administreze bunurile minorului cu bună-
credință, acționând ca adminsitrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia. Intră în
aeacstă adminsitrare toate bunurile minorului, cu excepția celor dobândite de către minor cu titlu
gratuit, însă pot intra și acestea dacă dispunătorul a prevăzut astfel. Cheltuielile necesare pentru
întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale, care sunt stabilite de către consiliul de familie,
se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, instanţa
de tutelă va dispune vânzarea bunurilor minorului, prin acordul părţilor sau prin licitaţie publică. Dacă
minorul este lipsit de bunuri şi nu are părinţi sau alte rude care sunt obligate prin lege să îi acorde
întreţinere ori aceasta nu este suficientă, minorul are dreptul la asistenţă socială, în condiţiile legii.
Pe parcursul exercitării tutelei, tutorele este obligat să prezinte instanței de tutelă, în termen de maxim
30 de zile de la sfârșitul fiecărui an calendaristic, o dare de seamă privind administrarea bunurilor
minorului.

La încetarea tutelei, indiferent de motivul încetării, dar și în cazul îndepărtării tutorelui,

totorele trebuie să prezinte autorității tutelare o dare de seamă generală, cu situația veniturilor și
cheltuielilor pe ultimii ani, indicarea activului și pasivului și indicarea satdiului în care se află
procesele minorului

Reprezentarea minorului

Tutorele îl reprezintă pe minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani la încheierea actelor juridice
civile și îi încuviințează actele minorului care a îmălinit vârsta de 14 ani.

Există mai multe categorii de acte juridice între care treuie să se distingă:

a) acte pe care tutorele le poate încheia în mod valabil, singur: acte de conservare și acte de administrare;
b) acte pentru încheierea cărora este necesar avizul consiliului de familie: măsurile dispuse cu privire la
persoana minorului;
c) acte care nu pot fi încheiate în mod valabil de către tutore decât cu avizul consiliului de familie și
autorizarea instanței de tutelă: acte de înstrăinare, de partaj, de grevare, de ipotecare, de renunțare la
drept și orice alte acte care depășesc dreptul de a administra;
d) acte interzise tutorelui: donații, garantarea obligației altuia.
 Dacă minorul a împlinit 14 ani, acesta poate încheia personal actele juridice, dar va avea nevoie de
acordul tutorelui și, dacă este vorba despre acte pe care tutorele le poate încheia numai cu autorizarea
instanței de tutelă și avizul consiliul de familie, minorul va avea nevoie și de aceste autorizări.

Încetarea tutelei minorului

Încetarea tutelei minorului poate interveni în două ipoteze: încetarea funcţiei tutorelui, care se datorează
unor cauze care privesc persoana tutorelui și încetarea tutelei, care se datorează unor cauze care privesc
persoana minorului.

Încetarea funcţiei tutorelui intervine în următoarele situaţii:

- moartea tutorelui (având în vedere caracterul intuitu personae);

- îndepărtarea de la tutelă; tutorele este îndepărtat dacă săvârşeşte un abuz, o neglijenţă gravă
sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum şi dacă nu îşi îndeplineşte în mod
corespunzător sarcina
- înlocuirea tutorelui minorului; poate cere înlocuirea: cel care are vârsta de 60 de ani împliniţi;
femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani; cel care creşte şi educă 2 sau mai
mulţi copii; cel care, din cauza bolii, a infirmităţii, a felului activităţilor desfăşurate, a
depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate,
nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.

Încetarea tutelei intervine în următoarele situaţii:

- dobândirea deplinei capacităţi de exerciţiu a minorului;

- moartea minorului;
- stabilirea filiaţiei faţă de cel puţin unul dintre părinţi;
- ridicarea decăderii din drepturile părinteşti;
- ridicarea interdicţiei judecătoreşti pentru cel puţin unul dintre părinţi;
- reapariţia a cel puţin unuia dintre părinţii declaraţi dispăruţi ori morţi.

Răspunderea tutorelui

Pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a tutelei, tutorele poate avea o răspundere penală,
o răspundere contravențională sau o răspundere civilă, după caz. Mai întâi, răspunderea penală poate fi
angajată pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă sau pentru rele tratamente aplicate minorului.
Răspunderea civilă poate fi nepatrimonială ori patrimonială. Răspunderea nepatrimonială poate viza
îndepărtarea de la tutelă. Răspunderea patrimonială civilă este angajată ca o răspundere civilă delictuală.

Potrivit art. 155 Cod civil, „(1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, consiliul de familie,
oricare membru al acestuia, precum şi toţi cei prevăzuţi la art. 111 pot face plângere la instanţa de
tutelă cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor. (2) Plângerea se soluţionează
de urgenţă, prin încheiere executorie, de către instanţa de tutelă, cu citarea părţilor şi a membrilor
consiliului de familie. Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dacă instanţa de tutelă
consideră că este necesar”.