Curs nr.

10
Schema de prezentare
Persoana fizică (II)
Subtema 1. Ocrotirea alienaților şi debililor mintali.
Subtema 2. Ocrotirea persoanei fizice cu capacitate de exercițiu, aflată în situații
deosebite

1.Ocrotirea alienaţilor şi a debililor mintali prin punerea sub interdicţie

judecătorească

1.1. Conceptul de interdicţie judecătorească

Interdicţia judecătorească este instituţia de drept civil prin care se urmăreşte ocrotirea
persoanei fizice care, din cauza alienaţiei sau a debilităţii mintale, nu are discernământ pentru
a se îngriji de interesele sale, constând în lipsirea persoanei de capacitate de exerciţiu şi
instituirea tutelei interzisului.

1.2. Condiţii de fond ale punerii sub interdicţie

Pentru punerea sub interdicţie se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii – art. 164
alin. (1) C. civ:
 persoana fizică vizată să fie lipsită de discernământ;
Persoanele fizice majore sunt prezumate că au discernământ, până la proba contrară
 lipsa sa de discernământ să se datoreze alienaţiei mintale (o anumită afecţiune psihică)
sau debilităţii mintale (insuficienta dezvoltare psihică);
S-a apreciat că alienaţia mintală este dobândită în timpul vieţii persoanei, în timp ce
debilitatea mintală există de la naştere.
 lipsa de discernământ să nu-i permită să se îngrijească de interesele sale
Aceasta denotă gravitatea afecţiunii psihice de care trebuie să sufere cel ce urmează a
fi pus sub interdicţie.
 persoana să aibă capacitate de exerciţiu, fie chiar şi restrânsă
Aceasta se explică prin aceea că interdicţia poate fi instituită şi asupra minorilor cu
capacitate de exerciţiu restrânsă, dar nu se justifică în cazul celor lipsiți de capacitate.

1.3. Procedura punerii sub interdicţie

Procedura punerii sub interdicţie este cea instituită de prevederile art. 936-943 C. pr.
civ. Cererea se soluţionează de instanţa de tutelă de la domiciliul celui ce urmează a fi pus sub
interdicţie – art. 936 C. pr. civ. Procedura are două faze:
 faza necontradictorie: preşedintele instanţei, după primirea cererii, dispune
comunicarea acesteia şi a înscrisurilor anexate celui a cărui punere sub interdicţie se solicită,
precum şi procurorului. Procurorul dispune efectuarea de cercetări, printre care şi luarea
părerii unei comisii de medici specialişti, între care, dacă este cazul, şi medicul curant al celui
în cauză – art. 938 alin. (1)-(2) C. pr. civ.
Preşedintele poate dispune, dacă este cazul, numirea unui curator, pe perioada
desfăşurării procedurii de punere sub interdicţie (până la numirea tutorelui). Numirea
curatorului în vederea reprezentării este obligatorie în cazul în care persoana în cauză nu se
poate prezenta personal în instanţă din motive de sănătate – art. 938 alin. (3) C. pr. civ. După
ascultarea concluziilor procurorului, instanţa poate dispune internarea provizorie a persoanei
ce urmează a fi pusă sub interdicţie, pe timp de cel mult 6 săptămâni, dacă este necesară
observarea mai îndelungată a stării de sănătate a acesteia – art. 939 C. pr. civ.
 faza contradictorie: se realizează în cadrul procesului civil, la care prezenţa şi
concluziile procurorului sunt obligatorii, la fel ca şi interogatoriul celui în cauză. După ce
primeşte rezultatul cercetărilor procurorului, avizul comisiei de medici specialişti şi, dacă este
cazul, avizul medicului curant, preşedintele instanţei fixează termen de judecată şi dispune
citarea părţilor – art. 940 alin. (1) C. pr. civ.
În situaţia în care starea sănătăţii celui ce urmează a fi pus sub interdicţie nu îi permite
să se prezinte personal în faţa instanţei, acesta va fi reprezentat de curatorul numit de către
instanţă în condiţiile art. 167 C. civ. În acest caz, ascultarea celui a cărui punere sub
interdicţie este cerută se va face la locul unde acesta se găseşte – art. 940 alin. (2) C. pr. civ.
Pe baza probelor administrate în cauză, a concluziilor procurorului şi a constatărilor
sale directe, instanţa va decide fie admiterea, fie respingerea cererii. Totodată, instanţa este
ţinută să comunice câte o copie a dispozitivului hotărârii către: serviciului de stare civilă unde
este înregistrată naşterea celui în cauză, pentru a se face menţiune pe marginea actului de
naştere; serviciului sanitar competent, pentru ca acesta să instituie o supraveghere permanentă
a acelui în cauză; biroului de cadastru şi de publicitate imobiliară competent, pentru notarea în
cartea funciară, unde este cazul; registrului comerţului, dacă cel pus sub interdicţie este
profesionist – art. 941 C. pr. civ.

1.4. Efectele punerii sub interdicţie

Contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicţie judecătorească poate
fi anulat dacă, la momentul când a fost făcut, cauzele punerii sub interdicţie existau şi erau
îndeobşte cunoscute – art. 1.205 alin. (2) C. civ. Punerea sub interdicţie lipseşte persoana de
capacitate de exerciţiu şi creează premisa instituirii tutelei.

 Lipsirea de capacitate de exerciţiu

După rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie, persoana în cauză va
fi lipsită de capacitate de exerciţiu – art. 169 C. civ. Lipsa de capacitate a celui interzis nu
poate fi opusă unei terţe persoane decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate
prevăzute de C. pr. civ., afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdicţie
pe altă cale – art. 169 alin. (2) C. civ. După transcriere, actele încheiate de persoana pusă sub
interdicţie judecătorească sunt anulabile chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut
discernământ, cu excepţia actelor de conservare şi a acelora de dispoziţie de mică valoare cu
caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor – art. 172 C. civ.

 Numirea unui tutore

Numirea tutorelui se va face de către instanţa de tutelă, dar acesta poate fi desemnat de
persoana care urmează să fie pusă sub interdicţie, similar soluţiei de la art. 114 C. civ., prin
act unilateral sau contract de mandat, încheiate în formă autentică, în anticiparea situaţiei în
care persoana care face actul de desemnare ar fi pusă sub interdicţie – art. 166 C. civ.
Desemnarea poate fi revocată oricând, chiar şi printr-un înscris sub semnătură privată.
Prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un
tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească – art. 170 C. civ. În cazul în
care cererea de punere sub interdicţie judecătorească a fost respinsă, curatela instituită pe
durata procesului încetează de drept.
 1 5. Conţinutul tutelei interzisului
Regulile aplicabile tutelei minorului sub 14 ani se aplică şi tutelei interzisului, dacă
legea nu prevede altfel – art. 170-171 C. civ. Spre deosebire de tutorele minorului, care nu
poate refuza continuarea îndeplinirii sarcinilor tutelei, decât în cazurile prevăzute de lege,
tutorele interzisului poate cere înlocuirea sa, după 3 ani de la numire, sau chiar mai înainte –
pentru motive temeinice - art. 173 C. civ.
Obligaţiile tutorelui celui pus sub interdicţie sunt totuşi diferite sub anumite aspecte
de cele ale tutorelui minorului. Astfel, dacă tutorelui minorului îi reveneau îndatoriri specifice
autorităţii părinteşti, tutorelui interzisului îi revin îndatoriri care se impun în cazul îngrijirii
unei persoane ce suferă de tulburări psihice. Aşadar, tutorele interzisului este dator să-l
îngrijească pe cel pus sub interdicţie judecătorească, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i
îmbunătăţi condiţiile de viaţă. În acest scop, se vor întrebuinţa veniturile şi la nevoie, toate
bunurile celui pus sub interdicţie judecătorească – art. 174 C. civ.
Tutorele interzisului are prerogative mai largi decât acela al minorului, putând,
bunăoară, participa la unele acţiuni de stare civilă privind persoana aflată sub ocrotirea sa.
Tutorele are îndatorirea de a administra bunurile interzisului, acţionând în calitate de
administrator însărcinat cu administrarea simplă. În privinţa actelor pe care le încheie în
numele interzisului, tutorele îl reprezintă pe cel pus sub interdicţie conform regulilor de la
tutela minorului sub 14 ani – art. 43 alin. (2) C. civ. Ttutorele interzisului poate, cu avizul
consiliului de familie şi cu autorizarea instanţei de tutelă, să gratifice sau să înzestreze pe
descendenţii interzisului, din bunurile acestuia, fără a putea da însă scutire de raport.
Dacă este pus sub interdicţie un minor care se află sub ocrotire părintească, nu se va
numi un tutore, ci el va rămâne sub ocrotire părintească până la majorat. În acest caz, părinţii
au obligaţiile prevăzute pentru tutorele interzisului. Dacă la data când minorul devine major
acesta se află încă sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă numeşte un tutore. Dacă
este pus sub interdicţie un minor, care se află deja sub tutelă, instanţa de tutelă poate decide ca
tutorele să rămână acelaşi, sau poate numi un alt tutore – art. 176 C. civ.

1.6. Ridicarea interdicţiei

Ridicarea interdicţiei se face tot de către instanţa judecătorească, după regulile de la
punerea sub interdicţie, atunci când au încetat cauzele care au provocat interdicţia – art. 177
(1) C. civ. Cererea de ridicare a interdicţiei se poate formula de cel pus sub interdicţie, de
tutore, sau de orice persoană sau instituţie care era abilitată conform art. 111 C. civ. să
formuleze cererea de punere sub interdicţie.
Hotărârea definitivă de ridicare a interdicţiei se comunică instanţei de la locul unde a
fost transcrisă hotărârea de punere sub interdicţie, pentru a fi transcrisă, la rândul ei, în
registrul special. Ea devine opozabilă terţilor de la data transcrierii, cu excepţia situaţiei în
care terţii au luat cunoştinţă de ridicarea interdicţiei pe altă cale – art. 941 C. pr. civ. Despre
ridicarea interdicţiei se va face menţiune pe hotărârea prin care s-a pronunţat interdicţia
judecătorească – art. 943 alin. (2) C. pr. civ.
Actul juridic încheiat după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de ridicare a
interdicţiei, însă anterior transcrierii sale în registrele de publicitate, de către tutore, în numele
interzisului, cu un terţ de bună-credinţă, este valabil şi îşi produce efectele. În acest caz, se
poate însă angaja răspunderea civilă delictuală a tutorelui faţă de interzis, dacă încheierea
actului i-a adus prejudicii acestuia din urmă. Dacă publicarea ridicării interdicţiei a fost
făcută, actul juridic nu îl va obliga pe fostul interzis, ci numai pe tutore.
 2. Ocrotirea persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu, aflată în situaţii deosebite

2.1. Noţiunea de curatelă a capabilului

Curatela majorului este o măsură de ocrotire temporară şi subsidiară, luată în favoarea
persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină, care se află în anumite situaţii speciale,
expres prevăzute de lege, ce o împiedică să îşi ocrotească interesele şi să îşi administreze
bunurile. Sediul materiei sunt art. 178-186 C. civ.
Curatela capabilului nu se confundă cu curatela incapabilului. Curatelei incapabilului i
se aplică regulile de la tutelă, iar curatelei capabilului i se aplică regulile de la mandat.

2.2. Cazuri de instituire a curatelei capabilului

Situaţiile în care se poate dispune instituirea curatelei capabilului vizează:
 curatela persoanei cu deficienţe fizice: când, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a
infirmităţii fizice, persoana majoră nu poate să-şi administreze bunurile şi să-şi apere
interesele şi nici nu poate numi un reprezentant sau administrator – art. 178 lit. a) C. civ.;
 curatela persoanei aflată într-un caz de urgenţă: când, din cauza bolii sau a altor
motive, persoana majoră nu poate lua, nici personal, nici prin reprezentant, măsurile necesare
în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare – art. 178 lit. b) C. civ.;
 curatela persoanei care lipseşte de la domiciliu: când persoana majoră este obligată să
lipsească vreme îndelungată de la domiciliu şi nu a lăsat un mandatar sau administrator
general – art. 178 lit. c) C. civ.;
 curatela dispărutului: când persoana majoră a dispărut fără a avea ştiri despre ea
şi nu a lăsat un mandatar sau administrator general – art. 178 lit. d) C. civ.
 curatela succesorală notarială: când notarul public apreciază că pentru conservarea
bunurilor succesorale sunt necesare anumite cheltuieli şi nu există un custode al succesiunii –
art. 1.117 alin. (3) C. civ; şi atunci când moştenirea nu a fost acceptată în termenul prevăzut
de lege, sau dacă succesibilul nu este cunoscut, pentru apărarea drepturilor moştenitorilor
eventuali, ori există indicii că succesiunea va fi declarată vacantă – art. 1.136 C. civ.;
 curatela în caz de executare silită: când creditorul sau executorul judecătoresc o
solicită, deoarece debitorul decedează înainte de începerea executării silite şi se constată că nu
există moştenitor acceptant şi nici nu este numit un curator al succesiunii, urmând ca acel
curator special să asigure reprezentarea până la numirea curatorului succesiunii-art. 686 alin.
(1) C. civ.

2.3. Procedura instituirii curatelei majorului

Curatela se instituie de către instanţa de tutelă sau de către notar, la cererea celui ce
urmează a fi reprezentat, a soţului său, a rudelor sau a celor prevăzuţi la art. 111 C. civ. De
regulă, pentru instituirea curatelei se cere şi consimţământul celui ce urmează a fi reprezentat
– art. 182 C. civ. –, cu excepţia situaţiilor când acesta nu poate fi dat – art. 178 lit. d) C. civ.
Competenţa aparţine instanţei de la ultimul domiciliu din ţară al celui care lipseşte, ori
al celui dispărut, după caz, sau de la locul unde trebuie luate măsurile urgente – art. 179 C.
civ.
Poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exerciţiu şi
care este în măsură să îndeplinească această sarcină – art. 180 C. civ. Când cel interesat a
desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, o
persoană care să fie numită curator, aceasta va fi numită cu prioritate. Numirea poate fi
înlăturată numai pentru motive temeinice, dispoziţiile art. 114-120 C. civ. referitoare la
numirea tutorelui minorului aplicându-se în mod corespunzător. Se apreciază însă că nu ar fi
incidente dispoziţiile art. 117 privind garanţiile ce pot fi cerute tutorelui, având în vedere
conţinutul curatelei, şi nici cele ale art. 116 C. civ. privind numirea unui tutore provizoriu. Tot
astfel, nu ar fi aplicabile nici dispoziţiile art. 120 alin. (2) C. civ. privind cazurile în care
tutela poate fi refuzată.
Numirea curatorului se face de instanţa de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o
încheiere care se comunică în scris curatorului şi se afişează la sediul instanţei de tutelă,
precum şi la primăria de la domiciliul celui reprezentat – art. 182 alin. (3) C. civ. În cazul în
care curatela s-a constituit fără consimţământul persoanei ocrotite, cu toate că luarea acelui
consimţământ era posibilă, actele săvârşite de curatorul astfel numit nu vor fi opozabile celui
reprezentat.

2.4. Conţinutul curatelei majorului

Activitatea curatorului trebuie să se circumscrie scopului care a determinat instituirea
curatelei. Instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacităţii celui reprezentat, astfel că
acesta poate încheia actul personal, îl poate revoca pe curator etc. Sunt aplicabile regulile de
la mandat, ceea ce înseamnă că puterile încredinţate de persoana reprezentată formează
conţinutul curatelei. În acest caz, instanţa de tutelă va stabili limitele mandatului şi va da
instrucţiuni curatorului, atunci când cel reprezentat nu este capabil să facă acest lucru. Prin
excepţie, la cererea persoanei interesate sau din oficiu, instanţa de tutelă poate decide că se
impune învestirea curatorului cu drepturile şi obligaţiile unui administrator însărcinat cu
simpla administrare a bunurilor altuia, reglementate de art. 792 şi urm. C. civ., caz în care
curatorul va fi supus aceloraşi reguli cu tutorele minorului, şi nu celor de la mandat – art. 183
C. civ.

2.5. Încetarea curatelei capabilului

Încetarea măsurii de ocrotire trebuie diferenţiată de încetarea funcţiei ocrotitorului.
Funcţia curatorului poate înceta:
- prin înlocuirea lui, la cerere – după 3 ani de la numire;
- prin revocarea sa de către cel reprezentat, oricând de la numire -art. 184 alin. (1) C.
civ.
Măsura curatelei poate înceta:
- prin ridicarea acesteia, de către instanţa care a instituit-o – art. 185 C. civ.;
- la încetarea cauzelor care au generat-o;
- la solicitarea curatorului, a celui reprezentat, sau a celor prevăzuţi la art. 111 C. civ.;
- prin decesul persoanei ocrotite.