REFERAT

Modurile de stabilire a filiației firești

Filiația față de mamă fiind întemeiată pe faptul cert al nașterii, aceasta se stabilește
unitar, indiferent că este vorba despre un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei. Potrivit
art.408 alin. 1 Cod Civil, filiația față de mamă rezultă din faptul nașterii.( teza I).

Filiația față de mamă se poate stabili și prin recunoaștere sau prin hotărâre
judecătorească.( teza a II).

“Faptul nașterii” reprezintă modalitatea de drept comun pentru stabilirea filiației față
de mamă. În “faptul nașterii” este implicată femeia care a născut și copilul care a fost născut
de ea. Pentru a dovedi “faptul nașterii” și, pe cale de consecință, filiația față de mamă, este
necesar și suficient să se stabilească atât identitatea mamei, cât și identitatea copilului născut
de ea.1

A disocia faptul nașterii de identitatea mamei și a copilului, înseamnă a nu observa

firescul lucrurilor. Această distincție nu ia în calcul un aspect elementar, adică împrejurarea
că, în faptul nașterii este implicată atât mama cât și copilul.

Nașterea presupune două aspecte inseparabile: faptul că o anumită femeie a născut un

anumit copil și, pe de altă parte, faptul că un anumit copil a fost născut de o anumită femeie.

Distincția doctrinară ce o criticăm pleacă de la o premisă falsă, adică de la faptul că

identitatea mamei este cunoscută în toate împrejurarile, însă pot fi imaginate situații în care
această identitate rămâne incertă. Reglementările legale privind întocmirea actului de naștere
în situația copilului găsit sau abandonat susțin ideea prezentată.

Această distincție, sub aspect teoretic se traduce în imprejurarea că sunt puse în mod
inadmsibil în același plan juridic generalul, adică faptul nașterii, și particularul, adică
identitatea mamei.

Cele două modalități de stabilire a filiației față de mamă prin recunoaștere sau prin
hotărâre judecătorească se justifică tocmai prin incertitudinea ce există în legătură cu
identitatea femeii care a născut sau/ și cu identitatea copilului născut de ea.

Datorită caracterului tainic, de regulă a raporturilor sexuale dintre un bărbat și o

femeie, precum și libertății sexuale a persoanei, stabilirea filiației față de tată prezintă un grad
ridicat de incertitudine. Din aceste motive, filiația față de tată se stabilește diferit, în raport cu
starea civilă a mamei la data concepțiunii sau nașterii copilului.

Astfel, potrivit art. 408 noul Cod Civil, filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește
prin efectul prezumției de paternitate alin. (2), în schimb, filiația față de tatăl din afara
căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, dupa caz alin. (2).2

1
Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a 4-a, Editura C. H. Beck, București, 2011, p.155.
2
Ion Albu, Dreptul familiei, Editura Didiactică și Pedagogică, București, 1976, p. 216.
 JURISPRUDENȚĂ

Franța a fost condamnată de instanța europeană, întrucât instanța națională, a decis că

un copil adulterin nu putea veni la mostenirea părinților săi, decât pentru jumătate din cât ar
reveni unui copil legitim. În ceea ce privește cererea referitoare la incompatibilitatea
descriminării între copilul legitim și copilul adulterin cu dispozițiile Convenției, Curtea de
Apel a reținut că dispozițiile art. 760 C.Civ.francez. care limitează drepturile succesorale ale
copilului adulterin.

Consilul Europei atribuie în prezent importanță egalității în material de drepturi cu

caracter civil între copiii născuți din căsătorie și cei născuți în afara acesteia. O dovadă este
Convenția Europeană din 1975 cu privire la statutul juridic al copiilor născuți în afara
căsătoriei.

Deci numai din motive excepționale o distincție fondată pe nașterea în afara căsătoriei
ar putea să fie considerată compatibilă cu Convenția.

Secțiunea a III-a Dovada filiației

Potrivit art. 409 C.Civ., filiația se dovedește prin actul de naștere întocmit în registrul
actelor de stare civilă, precum și prin certificatul de naștere eliberat pe baza acestuia alin. (1).

Dovada se face prin actul de naștere și prin actul de căsătorie al părinților, trecute în
registrele de stare civilă, precum și prin certificatele de stare civilă corespunzătoare, în cazul
copilului din căsătorie potrivit alin. (2).

Actul de naștere reprezintă principalul instrument juridic cu ajutorul căruia se face

dovada în general.

În cazul copilului găsit, actul de naștere se întocmește de către serviciul public

comunitar de evidență a persoanelor, în a cărei rază teritorială a fost găsit copilul.

În cazul copilului abandonat de către mamă în spital, deși legea nu prevede pentru
identitate de rațiune, actul de naștere este întocmit de autoritatea administrației publice locale
în a cărei rază teritorială este situată unitatea sanitară în care a avut loc nașterea.

În cazul adopției, actul de naștere este întocmit de autoritatea administrației publice

locale în a cărei rază teritorială are domiciliul adoptatorul sau își are sediul instituția de
ocrotire, dacă adoptatorul s-a aflat în înregistrarea acesteia.

Dacă adoptatorul este cetățean străin sau cetățean roman cu domiciliul în stăinătate,
noul act de naștere se întocmește de autoritatea administrației publice locale în a cărei rază
administrative-teritorială are domiciliul cel adoptat sau unde îsi are sediul instituția de
ocrotire, în cazul copiilor aflați în îngrijirea acesteia, potrivit alin. (2) din Legea nr. 119/1996.

Actul de naștere se întocmește pe baza declarației verbale a persoanelor, a actului de

identitate al mamei și al declarantului, a certificatului medical constatator al nașterii și, după
caz, a certifictului de căsătorie al părinților.3

3
Teodor Bodoașcă, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2015,p. 371-372.
 Când declarația privește un copil din afara căsătoriei, iar recunoașterea paternității are
loc în momentul declarării nașterii, datele privind pe tatăl copilului se înscriu în rubricile
corespunzătoare din cuprinsul actului de naștere ce se întocmește.

Există cazuri când părinții nu pot face declarația de naștere, din diverse motive, însă au
obligația de a declara nașterea copilului medicului, persoanele care au fost de față la naștere
sau personalul din unitatea sanitară în care a avut loc nașterea, rudele ori vecinii care au luat
cunoștiință despre nașterea unui copil.

Declararea nașterii se face în termen de 15 zile pentru copilul născut viu și în termen
de 3 zile pentru copilul născut mort, potrivit alin. (3) din Legea nr. 119/1996.

Termenele se socotesc de la data nașterii, dacă copilul născut viu a decedat înăuntrul
termenului de 15 zile, declararea nașterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului.

Când declarația de naștere a fost făcută după expirarea termenelor, dar înăuntrul
termenului de un an, întocmirea actului de naștere se face cu aprobarea primarului, respectiv a
șefului misiunii diplomatice sau al ofițerului consular de carieră.4

Dacă declarația de naștere a fost făcută după un an de la data nașterii, întocmirea

actului de naștere se face în baza hotărârii judecătorești definitive, care trebuie să conțină
toate datele necesare întocmirii actului de naștere.

În cazul copilului născut mort se întocmește numai actul de naștere în care se face
mențiunea “născut mort”.5

Înregistrarea nașterii se face în baza următoarelor documente:

 certificatul medical constatator al nașterii, întocmit pe formular tip, care va

trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul/ștampila unității
sanitare, semnătura și parafa medicului.

 actul de identitate al mamei și/sau al declarantului, dacă nașterea nu este

declarată de mamă.

 certificatul de căsătorie al părinților copilului, în original și fotocopie, dacă

sunt căsătoriți, iar dacă aceștia poartă nume de familie diferit, declarație
scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul.

 declarație de recunoaștere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de

către tată în fața ofițerului de stare civilă care înregistrează nașterea sau la
notarul public, din care trebuie să rezulte și numele de familie pe care îl
dobândește copilul, la care se anexează consimțământul mamei, în cazul
tatălui minor, acesta este asistat de reprezentantul său legal.6

Când unul dintre părinți sau ambii sunt cetățeni stăini, sunt necesare documentele de
sus, precum și următoarele:
4
Marieta Avram, Dreptul familiei, Editura Hamangiu, București, 2016, p.380.
5
Cristna Codruța Hageanu, Dreptul familiei și Acte de stare civilă, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 42-48 .
6
Marieta Avram, Drept Civil Familia, Editura Hamangiu, București, 2016, p.381.
  pașaportul părintelui cetățean străin/ părinților cetățeni străini.

 actul de identitate pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii

Europene, în original și în fotocopie, și traducerea legalizată a filei
care conține datele de identificare.

 certificatul de căsătorie al părinților copilului și traducerea

legalizată a acestuia, dacă părinții sunt căsătoriți.

 originalul certificatului și traducerea acestuia vor fi supralegalizate.

Când ambii părinți au vârsta sub 14 ani sunt necesare următoarele:

 certificatul medical constatator al nașterii.

 declarația de recunoaștere a copilului născut în afara căsătoriei, dată

de către tată în fața ofițerului de stare civilă.

 certificatul de naștere al mamei și actul de identitate al declarantului,

dacă declararea nu este făcută de mamă.

 actul de identitate al reprezentantului legal al unuia dintre părinții

copilului.7

Actele de identitate ale părinților și al declarantului se restituie imediat după

confruntarea datelor, păstrându-se fotocopii ale actelor de identitate ale părinților și ale
certificatului de căsătorie.

Dacă căsătoria părinților a fost încheiată în străinătate și nu a fost înscrisă în registrele

de stare civilă române, se recurge la înscrierea în regim de urgență a certificatelor de stare
civilă emise de autoritățile străine în registrele de stare civilă române, nașterea copilului se
înregistrează după înscrierea căsătoriei părinților. CNP-ul se atribuie doar copiilor cetățeni
români.

Când părinții poartă nume de familie diferite sau există neconcordanță între prenumele
copilului trecut în certificatul medical constatator al nașterii și cel declarat, înregistrarea
nașterii se face în baza decarației scrise, semnată de ambii părinți, din care să rezulte numele
de familie și prenumele copilului.

Dacă părinții nu se înteleg cu privire la numele de familie și prenumele copilului,

primarul unității administrativ-teritoriale la care se înregistrează nașterea stabilește, prin
dispoziție, numele de familie și prenumele copilului.

Dacă părinții poartă nume de familie diferite, iar unul dintre aceștia este în
imposibilitatea de a-si manifesta voința cu privire la stabilirea numelui de familie al copilului,
înregistrarea se face în baza declarației celuilalt părinte.
7
Cristian Mareș, Dreptul familiei, Editura C. H. Beck, Bucrești, 2012, p. 240.
 Când părinții au domicilii diferite, părintele care declară nașterea va da o declarație cu
privire la domiciliul copilului.

Actul de naștere se întocmește pentru copilul găsit sau părăsit de mamă în maternitate
sau unități sanitare se face, în termen de 30 zile de la data găsirii acestuia, adică la împlinirea
termenului de 30 zile de la data întocmirii procesului verbal de constatare a părăsirii copilului.

Înregistrarea se face în registrele de stare civilă ale SPCLEP ( serviciul public

comunitar local pentru evidența persoanelor), sau, după caz, ale primăriei unității
administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost găsit sau părăsit copilul. 8

Pentru copilul găsit întocmirea actului de naștere se face în baza următoarelor

documente:
 declarația scrisă a persoanei care l-a găsit ori referatul
reprezentantului SPAS( serviciul public de asistență socială), din
cadrul unității administrativ- teritoriale în raza căreia a fost găsit
copilul;

 procesul verbal întocmit și semnat de reprezentantul unității de

poliție competente, de medic și de reprezentantul SPAS;

 dispoziția de stabilire a numelui și prenumelui, emisă de primar,

pentru situațiile în care nu se cunosc numele de familie și
prenumele copilului;

 expertiza medico-legală privind stabilirea sexului și a vârstei

aproximative ale copilului.9

Procesul verbal întocmit de reprezentantul SPAS se înregistrează la SPCLEP sau, după

caz, la primăria care urmează să înregistreze nașterea și cuprinde următoarele date:

 anul, luna și ziua când a fost găsit copilul;

 sexul copilului;

 locul și împrejurările în care a fost găsit copilul;

 numele de familie, prenumele și domiciliul persoanei care l-a găsit,

precum și, după caz, ale martorilor, denumirea și adresa instituției sau
numele persoanei căreia i-a fost încredințat copilul;

 vârsta copilului găsit, stabilită de medic prin indicarea obligatorie a

anului, lunii și zilei de naștere, chiar dacă acestea sunt aproximative;

 rezultatul primelor cercetări efectuate de poliție pentru identificarea

mamei.
8
Teodor Bodoașcă, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 375.
9
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, București, 2000, p. 301-302.
 Aceste reguli se aplică și în cazul în care persoana găsită, și a cărei naștere nu a fost
înregistrată, are vârsta mai mare de 18 ani.10

Pentru copilul părăsit de mamă în maternitate întocmirea actului de naștere se face în

baza următoarelor documente:

 procesul verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de

reprezentantul DGPC, de reprezentantul poliției și de cel al maternității;

 certificatul medical constatator al nașterii;

 dispoziția de plasament în regim de urgență;

 comunicarea poliției cu privire la rezultat verificărilor privind identitatea

mamei;

 dispoziția de stabilire a numelui și prenumelui, emisă de primar, pentru

situațiile în care nu se cunosc numele de familie și prenumele copilului;

 declarația de înregistrare a nașterii.11

Actul de naștere privind copilul găsit și părăsit de mamă în maternitate sau unități
sanitare se completează numai la rubricile referitoare la copil, cu datele care rezultă din
certificatul constatator al nașterii ori cu cele stabilite de organele de poliție, rubricile
referitoare la părinți nu se completează.

La rubrica “mențiuni” se înscrie textul: “actul a fost întocmit în baza procesului verbal
nr…..........din............., din care rezultă că a fost găsit de/ părăsit la................, cu
domiciliul/sediul în ............., str............nr........, și încredințat.....................”.

Dacă ulterior înregistrării nașterii, au fost identificați părinții ori copilul este
recunoscut de mamă, SPCLEP sau, după caz, ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei
unității administrativ-teritoriale unde a fost înregistrată nașterea copilului găsit sau părăsit de
mamă în maternitate solicită instanței judecătorești anularea actului de naștere.

După anularea actului, se face o nouă înregistrare la SPCLEP sau, după caz, la
primăria din cadrul unității administrativ-teritoriale unde s-a născut copilul, dacă mama
copilului declară că a fost înregistrată nașterea și dovedește acest fapt, nu se mai întocmește
un nou act de naștere.12

În cazul în care mama declară că este căsătorită, dar nu poate prezenta certificatul de
căsătorie, dă o declarație scrisă în acest sens, iar înregistrarea nașterii se face numai dupa ce
personalul cu atribuții de stare civilă din cadrul SPCLEP sau ofițerul de stare civilă din cadrul
primăriei competente a stabilit datele referitoare la soț, prin solicitarea unui extras de pe actul
de căsătorie și din verificările în RNEP.

10
Teodor Bodoașcă, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2015, op. cit., p. 376
11
Cristna Codruța Hageanu, Dreptul familiei și Acte de stare civilă, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 49-50.
12
Teodor Bodoașcă, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2015, p.375.
 Dacă mama declară că nu este căsătorită, în urma verificărilor efectuate, copilul se
înregistrează cu numele de familie al mamei, iar rubricile referitoae la tata nu se completează.

Pentru a facilita stabilirea identității copilului, inclusiv a dreptului său de a-și cunoaște
părinții, instituie unele norme juridice speciale referitoare la următoarele aspecte:

 întocmirea certificatului medical constatator al nașterii;

 constatarea părăsirii copilului de mamă în maternitate;
 înregistrarea nașterii copilului găsit, etc.

Noul act de naștere în situația copilului adoptat se întocmește pe baza hotărârii

judecătorești definitive de încuviințare a adopției. Se întocmește un nou act de naștere de către
autoritatea administrației publice de la domiciliul adoptatorilor sau în raza căreia se află sediul
instituției de ocrotire în îngrijirea căreia se găsește adoptatul.

În noul act de naștere întocmit se trec ca fiind părinți firești ai copilului adoptat, iar
vechiul act de naștere se păstrează, menționându-se pe marginea acestuia întocmirea noului
act. Dovada nașterii și a filiației firești se face cu actul de naștere, iar filiația față de părinții
adoptivi, cu noul act de naștere.13

Înscrisul autentic este un înscris întocmit, sau, după caz, primit și autentificat de o
autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate
publică, în forma și condițiile stabilite de lege.

Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea

consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului. Este
autentic orice alt înscris emis de o autoritate publică și căruia legea îi conferă acest caracter.

Înscrisul autentic face deplină dovadaă, față de orice persoană, până la declararea sa ca
fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în
condițiile legii.

Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară,
între părți cât și față de oricare alte persoane.

Regula referitoare la declarațiile părților este aplicabilă și în cazul mențiunilor din

înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților, fără să constituie obiectul
principal al actului. Celelalte mențiuni constituie un început de dovadă scrisă între părți.

Actele de stare civilă sunt acte autentice.

Actul și certificatul de naștere cuprind două categorii de date și anume:

 date care sunt constatări personale ale ofițerului de stare civilă( exemplu: împrejurarea
că o anumită persoană s-a prezentat în fața unui anumit ofițer de stare civilă, la o
anumită dată, și a declarat nașterea unui anumit copil, precum și documentele pe care
aceasta le-a prezentat). Fac dovadă pentru aceste date, actul și certificatul de naștere
până la constatarea falsului prin hotărâre judecătorească definitivă.

13
Cristian Mareș, Dreptul familiei, Ediția 2, Editura c.H.Beck, București, 2015, p. 239.
  date ce rezultă din declarația făcută de persoana în cauză și din documentele pe care
aceasta le-a prezentat.( exemplu: datele referitoare la identitatea copilului care a fost
născut de o anumită femeie la o anumită dată). Datele rezultate din aceste înscrisuri
pot fi combătute prin administrarea probei contrare.14

În legătură cu declarația de naștere, se pot distinge trei situații, și anume:

 dacă declarația de naștere este făcută chiar de către femeia care a născut copilul, datele
privind identitatea acesteia intră în prima categorie de înscrisuri, adică a celor care
sunt constatări personale ale ofițerului de stare civilă, acestea pot fi combătute numai
prin procedura de denunțare a înscrisului ca fals. Datele privind identitatea copilului și
a tatălui sunt incluse în a doua categorie, adică a înscrisurilor care rezultă din
declarațiile mamei, declarații care pot fi combătute prin administrarea probei contrare.

Declarația de naștere are și rolul de recunoaștere de maternitate.

 dacă declarația de naștere este făcută de tatăl copilului, datele privind identitatea
acestuia intră în prima categorie de înscrisuri. Datele privind identitatea copilului și a
mamei sunt incluse în a doua categorie. Declarația de naștere are și rolul de
recunoaștre de paternitate, cu condiția ca copilul să fie din afara căsătoriei, deoarece
numai acesta poate fi recunoscut de tatăl său.15

 dacă declarația de naștere este făcută de către o altă persoană, datele privind identitatea
mamei, a tatălui și a copilului intră în cea de-a doua categorie de înscrisuri. 16

Declarația de naștere poate fi făcută chiar și de către copil după un an de la nașterea sa.

Întocmirea actului de naștere se face în baza unei hotărâri judecătorești definitive. În

această situație întocmirea actului de naștere este consecința stabilirii filiației pe calea acțiunii
în justiție.

Pot fi combătute prin proba contrară datele din actul și certificatul de naștere
referitoare la identitatea copilului care rezultă din cele declarate de persoana care face
declarația de naștere.

Actul și certificatul de naștere, pentru a dovedi maternitatea, trebuie să cuprindă cele

două aspecte, adică identitatea mamei și identitatea copilului, trebuie să fie conforme cu
folosința stării civile, adică cu posesia de stat a copilului.

Când există deplină concordanță între satrea civilă a copilului, rezultată din datele
înscrise în actul și certificatul de naștere, și starea civilă pe care acesta o folosește în fapt,
puterea doveditoare a actului și certificatului de naștere este absolută. În acest caz ia naștere o
prezumție irefragabilă de maternitate.

14
Cristna Codruța Hageanu, Dreptul familiei și Acte de stare civilă, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 51.
15
Ion P. Filipescu,Andrei I.Filipescu,Tratat de dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2015,
p.320.
16
Ion P. Filipescu,Andrei I.Filipescu,Tratat de dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2015, op.
cit., p.321.
 JURISPRUDENȚĂ

Orice persoană are dreptul de a cunoaște toate datele privitoare la propria naștere. S-a
considerat atingere adusă vieții private, refuzul autorității britanice de a furniza unui tânăr,
care își petrecuse copilăria în mai multe cămine de copii, dosarele cu privire la această
perioadă din viața sa, aflate la asistență publică, pe motiv că informațiile cu privire la tânăr
fuseseră furnizate de persoane care au solicitat păstrarea confidențialității.

În acest caz, Curtea Europeană a pus în balanță interesul tânărului de a obține

informații privind propria sa viață( dreptul la protecția vieții private și cel al terților de a
păstra tăcerea caracterul confidențial al informațiilor.