ÎNREGISTRAREA NAŞTERII

1. Competenţă: Naşterea se înregistrează la primăria municipiului, sectorului, oraşului sau

comunei în care s-a produs. În cazul copilului găsit, înregistrarea naşterii se face la
autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit.
2. Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii
- 15 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă.
- 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort.
- 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul
termenului de 15 zile.
- Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data
găsirii copilului.
- În acelaşi termen de 30 de zile se întocmeşte actul de naştere al copilului abandonat de
mamă în unităţi sanitare.
3. Condiţii
În registrul de naşteri se înregistrează copilul născut viu şi copilul născut mort. Naşterea
trebuie să fie declarată în termenul prevăzut de lege.
4. Procedură
Înregistrarea naşterii se face pa baza declaraţiei verbale date în faţa ofiţerului de stare civilă
de către oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării
revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere sau personalului din unitatea în
care a avut loc naşterea, rudelor ori vecinilor care au luat cunoştinţă despre naşterea unui
copil.
Declarantul va prezenta următoarele acte:
– certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular tip, care va trebui să
poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul unităţii sanitare, semnătura şi parafa
medicului;
– certificatul de naştere şi actul de identitate al mamei şi al declarantului, dacă
naşterea nu este declarată de mamă;
– certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, dacă aceştia sunt căsătoriţi.
Actele de identitate ale părinţilor şi al declarantului, după caz, precum şi certificatele de
stare civilă se restituie imediat după confruntarea datelor.
5. Numele de familie al copilului
- Dacă părinţii au nume de familie diferit sau există neconcordanţă între prenumele copilului
trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului,
înregistrarea naşterii se face pe baza declaraţiei scrise, semnate de ambii părinţi, din care să
rezulte numele de familie şi prenumele copilului.
- Atunci când părinţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie şi prenumele copilului, va
decide primarul localităţii unde se înregistrează naşterea, prin dispoziţie.
- Se va proceda în aceleaşi condiţii, atunci când ofiţerul de stare civilă a refuzat înscrierea
prenumelui în baza art.18 alin.2 din Legea nr.119/1996, iar părinţii nu vor să opteze pentru
un alt prenume (ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt
formate din cuvinte indecente ori ridicole, părinţii putând opta pentru un nume
corespunzător).
- În cazurile copilului găsit sau al copilului abandonat în spital, dacă nu se cunosc numele
de familie şi prenumele copilului, acestea se stabilesc prin dispoziţia primarului localităţii
unde se înregistrează naşterea (Anexa nr.15 din Metodologie).
Dacă mama declară că nu este căsătorită, şi aceasta rezultă din actul de identitate, copilul
se înregistrează cu numele ei de familie, iar rubricile referitoare la „tată” nu se completează.
Atunci când mama declară că este căsătorită, însă nu poate prezenta certificatul de
căsătorie, va da o declaraţie scrisă în acest sens, iar înregistrarea naşterii se va face numai
după ce s-au stabilit datele referitoare la soţ, prin solicitarea unui extras de pe actul de
căsătorie.
Dacă este necesar, se va cere poliţiei locale să facă această identificare.
În acelaşi mod se procedează şi atunci când declaraţia naşterii copilului este făcută de o
altă persoană.
6. Înregistrarea gemenilor
Înregistrarea gemenilor, precum şi a gemenilor siamezi, se face prin întocmirea actului de
naştere, separat, pentru fiecare copil.
7. Copilul născut viu şi decedat, a cărui naştere nu a fost înregistrată
- În situaţia în care copilul născut viu a decedat şi naşterea nu a fost înregistrată, se
înregistrează mai întâi naşterea şi apoi decesul.
- Dacă ofiţerul de stare civilă care înregistrează decesul nu are competenţă teritorială şi
pentru întocmirea actului de naştere, va trimite primăriei locului de naştere declaraţia
motivată a persoanei care a solicitat înregistrarea decesului, împreună cu certificatul medical
constatator al naşterii, şi va comunica datele referitoare la deces, pentru înscrierea
menţiunii.
- Întocmirea actului de naştere se face cu aprobarea primarului, iar, la cerere, se eliberează
certificat de naştere cu menţiunea de deces.
8. Copilul născut mort
- În situaţia unui copil născut mort, se întocmeşte numai actul de naştere.
- În acest caz, nu se completează rubricile privind „prenumele” şi „cetăţenia”.
- La rubrica din care rezultă că s-a născut un copil – se înscrie cuvântul „Mort”.
În baza actului, se eliberează, la cerere, o dovadă cu privire la înregistrarea făcută ori un
certificat de naştere cu menţiunea „COPIL NĂSCUT MORT”.
9. Copilul găsit
Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data
găsirii copilului, la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-
teritorială a fost găsit, pe baza următoarelor documente:
a) declaraţia scrisă a persoanei care l-a găsit ori referatul reprezentantului autorităţii
tutelare din cadrul primăriei în raza căreia a fost găsit copilul;
b) procesul-verbal întocmit de poliţie, medic şi reprezentantul autorităţii tutelare din
cadrul primăriei, unde se va înregistra, şi va cuprinde:
- anul, luna şi ziua când a fost găsit copilul;
- sexul copilului;
- locul şi împrejurările în care a fost găsit;
- numele de familie, prenumele şi domiciliul persoanei care l-a găsit şi ai martorilor
(atunci când sunt);
- denumirea şi adresa instituţiei sau numele persoanei căreia i-a fost încredinţat
copilul;
- vârsta copilului găsit, stabilită de medic prin indicarea obligato-rie a anului, lunii şi
zilei de naştere, chiar dacă acestea sunt aproximative;
- rezultatul primelor cercetări efectuate de poliţie pentru identificarea părinţilor.
După întocmirea procesului-verbal, reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale va
lua măsuri de ocrotire a copilului, potrivit legii.
10. Copilul abandonat în spital
În situaţia în care copilul este abandonat de către mamă în spital, conducătorul unităţii
sanitare are obligaţia să sesizeze poliţia în termen de 24 de ore de la constatarea acestui
fapt.
Dacă nu a fost stabilită identitatea mamei în termen de 30 de zile, întocmirea actului de
naştere se va face pe baza următoarelor acte:
– referatul reprezentantului autorităţii tutelare din cadrul primăriei în raza căreia a
fost abandonat copilul;
– certificatul medical constatator al naşterii;
– procesul-verbal încheiat de poliţie, conducătorul unităţii sanitare şi reprezentantul
autorităţii tutelare din cadrul primăriei, care va avea acelaşi cuprins ca şi în cazul copilului
găsit.
11. Completarea actului de naştere în cazul copilului găsit sau abandonat în spital
- Actul de naştere se completează numai la rubricile referitoare la copil.
- Rubricile referitoare la părinţi rămân necompletate.
- Se vor completa doar datele care rezultă din certificatul medical constatator al naşterii, ori
cu cele stabilite de organele de poliţie, după caz.
- La rubrica „menţiuni” se va scrie:
„Actul a fost întocmit în baza procesului-verbal şi a dispoziţiei primarului nr._____ din
__________, din care rezultă că a fost găsit de / abandonat la __________ cu
domiciliul/sediul în __________ str. __________ nr.___ şi încredinţat ______________.”
- Dacă ulterior au fost identificaţi părinţii ori copilul este recunoscut de mamă, primăria
localităţii unde a fost înregistrată naşterea, în poziţia „copil găsit” sau „abandonat”, va cere
instanţei judecătoreşti anularea actului de naştere.
- După anularea actului, se face o nouă înregistrare la primăria localităţii unde s-a născut
copilul.
- Atunci când mama copilului declară că naşterea copilului a fost înregistrată şi dovedeşte
acest fapt, nu se mai întocmeşte un nou act de naştere.
12. Înregistrarea tardivă a naşterii
- Dacă declaraţia privind naşterea copilului a fost făcută după expirarea termenelor
prevăzute de lege, însă înăuntrul unui an de la data naşterii, înregistrarea naşterii se face
cu aprobarea primarului (respectiv a şefului misiunii diplomatice sau oficiului consular de
carieră al României).
- Aprobarea se dă pe declaraţia scrisă a solicitantului, care va menţiona în cuprinsul
acesteia motivul întârzierii.
- Atunci când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii copilului,
actul de naştere se întocmeşte numai în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi
irevocabile, privind încuviinţarea înregistrării tardive, care trebuie să conţină toate datele
necesare înregistrării.
13. Înregistrarea naşterii cetăţenilor români care s-a produs în străinătate
- În cazul în care naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate, dar nu a fost
înregistrată, ori a fost înregistrată cu date nereale, iar declaraţia de naştere se face în ţară,
sunt aplicabile dispoziţiile generale prevăzute de Legea nr.119/1996 (cu privire la
înregistrarea naşterii, inclusiv înregistrarea tardivă).
- Întocmirea actului de naştere urmează a fi făcută la primăria în raza căreia au domiciliul
părinţii, pe baza documentelor depuse şi a declaraţiilor, după ce Direcţia de evidenţă a
populaţiei din Ministerul Administraţiei şi Internelor verifică, prin intermediul Ministerului
Afacerilor Externe, dacă naşterea nu a fost înregistrată la misiunea diplomatică ori oficiul
consular de carieră al României sau la autoritatea locală din străinătate.
- Dacă se stabileşte că naşterea a fost înregistrată corect în străinătate, se va urma
procedura prevăzută pentru transcrierea certificatelor procurate din străinătate.
- Hotărârea judecătorească prin care s-a încuviinţat înregistrarea tardivă a naşterii produse
în străinătate, rămasă definitivă şi irevocabilă, înainte de intrarea în vigoare a Legii
nr.119/1996, se înregistrează la primăria locului de domiciliu al părinţilor copilului.

14. Menţiuni care se înscriu pe actele de naştere în cazuri speciale

„Act reconstituit (întocmit ulterior) în baza Dispoziţiei nr.___ din ____________ a primarului
municipiului (sectorului, oraşului, comunei) ______________ judeţul ______________.”
„Act transcris în baza certificatului de naştere nr. ___ din ___________, eliberat de
autorităţile ______________ şi a aprobării nr.___ din ______________ a Direcţiei de
evidenţă a populaţiei.”
„Act înregistrat tardiv în baza Sentinţei civile nr.___ din ____________ a Judecătoriei
______________.”
„Act întocmit în baza Sentinţei de încuviinţare a adopţiei cu efecte depline nr.___ din
____________ a Tribunalului (Judecătoriei) ______________.”

15. Atribuirea, înscrierea şi gestionarea codului numeric personal (C.N.P.)

ATRIBUIREA CODULUI NUMERIC PERSONAL
La înregistrarea naşterii, ofiţerul de stare civilă atribuie şi înscrie codul numeric personal,
care se menţionează în certificatul de naştere, precum şi în toate celelalte acte care privesc
persoana în cauză.
Atribuirea codului numeric personal se face pe baza datelor înscrise în actul de naştere, cu
privire la:
– sex;
– data naşterii.
Codul numeric personal atribuit unei persoane nu poate fi schimbat decât în cazurile în care
se modifică, potrivit legii, datele privind sexul şi data naşterii.
La întocmirea unui nou act de naştere, ca urmare a adopţiei cu efecte depline, se preia codul
numeric personal atribuit anterior.

MODIFICAREA CODULUI NUMERIC PERSONAL atribuit sau înscris greşit în actele de stare
civilă se face la cererea persoanei în cauză sau a reprezentantului legal al acesteia, ori din
oficiu:
– numai cu avizul formaţiunii locale de evidenţă a populaţiei şi cu
– aprobarea primarului.
Aprobarea se dă pe baza procesului-verbal de constatare a erorii întocmit de ofiţerul de
stare civilă.
În actul de stare civilă, la rubrica „menţiuni”, se înscrie numărul procesului-verbal şi data
efectuării menţiunii, aplicându-se ştampila cu noul cod numeric personal.
Codul atribuit sau înscris greşit se va anula cu o linie orizontală (roşie).
Noul cod numeric personal se va comunica formaţiunii de evidenţă informatizată a
persoanei.
Comunicarea se face prin formularul „Comunicare de modificare”.
LISTA DE CODURI NUMERICE PERSONALE PRECALCULATE
a) Codurile numerice personale sunt atribuite de către ofiţerii de stare civilă, din
listele emise şi distribuite anual de către Direcţia de Informatică din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor.
b) Distribuirea se face către fiecare punct de atribuire (primărie), prin intermediul
serviciilor judeţene de stare civilă.
c) Atunci când numărul codurilor precalculate nu acoperă nevoile de atribuire pentru
o anumită zi, se solicită, în scris – prin formaţiu-nea locală de evidenţă informatizată a
persoanei –, un cod numeric personal de la Direcţia de Informatică.
d) Codul astfel atribuit se înscrie în lista de coduri precalculate, la locul corespunzător.
e) Ofiţerul de stare civilă are obligaţia ca, atunci când primeşte listele de coduri
precalculate, să verifice dacă listele aparţin locului de atribuire şi dacă acestea conţin toate
codurile cuprinse în secvenţa repartizată.
f) Listele de coduri precalculate sunt înregistrate, în mod obligatoriu, îndosariate şi au
termen de păstrare timp de 100 de ani.
g) Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a lua măsuri de conservare şi de asigurare a
securităţii listelor de coduri precalculate.
PROCEDURA ATRIBUIRII CODULUI NUMERIC PERSONAL
a) Atunci când se întocmeşte actul de naştere şi se completează buletinul statistic al
actului de naştere pentru „născuţi vii”, se va extrage din lista de coduri precalculate primul
cod liber, corespunzător:
- datei de naştere a persoanei;
- grupei corespunzătoare sexului.
b) Aceste date se vor prelua integral în:
- actul de naştere;
- certificatul de naştere;
- buletinul statistic şi
- comunicarea de naştere pentru luarea în evidenţa populaţiei.
c) Atribuirea codului numeric personal se face numai în cazul persoanelor care s-au
născut vii, chiar dacă, la data înregistrării naşterii, acestea nu se mai aflau în viaţă.
d) În dreptul codului numeric personal preluat din listă, se va menţiona numărul
actului de naştere şi anul înregistrării.
Codul atribuit va fi barat cu o linie orizontală, în lista de coduri precalculate.
f) În cazul persoanelor născute anterior anului în care se înregistrează naşterea,
atribuirea codului numeric personal se face din listele corespunzătoare anului de naştere
(este cazul înregistrării tardive a naşterii), iar în cazul în care nu există această posibilitate, se
solicită, prin formaţiunea locală de evidenţă informatizată a persoanei şi prin S.E.I.P., de la
Direcţia Informatică.
g) Dacă nu există o astfel de posibilitate, se solicită, prin formaţiunea locală de
evidenţă informatizată a persoanei, un cod numeric personal de la Direcţia de Informatică
din Ministerul de Interne.
ATRIBUIREA CODULUI NUMERIC PERSONAL PENTRU CETĂŢENII ROMÂNI NĂSCUŢI ÎN
STRĂINĂTATE
Pentru aceştia codul numeric personal se atribuie astfel:
a) de către Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, dacă naşterea a fost
înregistrată la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare de carieră ale României din
străinătate (precizăm că această categorie de acte de stare civilă se păstrează la Primăria
Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti). La revenirea în ţară, la cerere, înscrierea C.N.P. în
certificatul de naştere poate fi făcută atât de către această primărie, cât şi de către orice
formaţiune de evidenţă informatizată a persoanei;
b) de către ofiţerul de stare civilă al locului unde se transcrie actul de naştere, dacă
naşterea a fost înregistrată la organele locale competente ale statului respectiv, indiferent
dacă este vorba despre un cetăţean român cu domiciliul în ţară sau despre un cetăţean
român cu domiciliul în străinătate, în acest ultim caz competenţa transcrierii revenind
primăriei pe raza căreia persoana a avut ultimul domiciliu în ţară;
c) din listele de coduri numerice ale Primăriei Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti,
dacă naşterea a fost înregistrată în străinătate, iar actul de naştere este transcris în ţară
(de către cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care nu au avut niciodată domiciliul
în România).
d) de către formaţiunea de evidenţă informatizată a persoanei pe raza căreia o
persoană îşi (re)stabileşte domiciliul în România. Aceasta va solicita atribuirea C.N.P. prin
Biroul informatic judeţean, de la Direcţia Informatică. Atribuirea C.N.P. va fi solicitată de la
Direcţia Informatică şi pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, cărora urmează a li se
elibera acte de identitate odată cu părinţii.
În cazul când pentru persoana respectivă există deja un C.N.P. atribuit, se va
solicita eliberarea unui alt C.N.P. numai în cazul rectificării datei de naştere (precizând
acest lucru) sau dacă în baza de date a evidenţei populaţiei este semnalat ca aparţinând
unor persoane distincte.
În ambele situaţii, la înregistrarea în baza de date locală (BDL) a datelor de identitate
aparţinând noului C.N.P., se va introduce, obligatoriu, şi C.N.P. anterior, prin macheta
„istoric C.N.P.” (această informaţie este utilă şi pentru alte sisteme informatice, ca de
exemplu: finanţe, sănătate etc., pentru a se putea realiza corelarea datelor).
C.N.P. atribuit va fi înscris în cartea de identitate provizorie (C.I.P.) care va fi eliberată
solicitantului, iar datele acestuia vor fi adăugate în baza de date automată locală imediat
după completarea C.I.P.
Dacă solicitantul a deţinut paşaport de cetăţean român cu domiciliul în străinătate
(C.R.D.S.), C.N.P. atribuit la eliberarea acestuia va fi preluat în primul act de identitate, fără
a se solicita atribuirea unui alt C.N.P.
e) de către ofiţerul de stare civilă de la misiunea diplomatică sau oficiul consular de
carieră al României care întocmeşte actele şi certificatele de naştere pentru copiii născuţi
în străinătate, începând cu anul 2004, din plaja de coduri repartizată de către Direcţia
Informatică din D.G.E.I.P. din cadrul M.A.I.
Prin urmare, pentru persoanele ale căror naşteri vor fi înregistrate la misiunile diplomatice
sau oficiile consulare ale României vor fi atribuite şi înscrise C.N.P., sub forma:
5 04 05 25 80 006 5
S AA LL ZZ JJ NNN C
în cazul de faţă fiind vorba despre un copil de sex bărbătesc născut la data de 25.05.2004.
În acest ultim caz, în dreptul codului preluat din listă, care se barează cu o linie orizontală,
se vor menţiona nr. actului de naştere şi anul înregistrării.
 DOBÂNDIREA NUMELUI DE FAMILIE
Numele de familie nu poate fi dobândit prin efectul unei învoieli între persoane fizice, prin
simplul lor acord de voinţă (contract, tranzacţie etc.) sau prin folosirea pe parcursul unei
perioade, indiferent de durată, a respectivului nume.
Dobândirea numelui de familie poate fi realizată numai în virtutea legii: copilul
dobândeşte numele la naştere, potrivit dispoziţiilor legale, prin filiaţie.
a) DOBÂNDIREA NUMELUI DE FAMILIE DE CĂTRE COPILUL NĂSCUT DIN CĂSĂTORIE
(art.62 Cod. fam.)
(1) Atunci când părinţii au nume de familie comun, numele de familie al copilului va fi
cel al părinţilor săi;
(2) Dacă părinţii nu au nume de familie comun, copilul va purta numele de familie al
unuia dintre părinţi, sau numele lor de familie reunite, stabilit prin învoiala acestora,
declarată la ofiţerul de stare civilă, odată cu declaraţia pentru înregistrarea naşterii
copilului (Anexa nr.30 din Metodologie).
În cazul în care copilul dobândeşte un nume de familie format din reunirea numelor de
familie ale părinţilor săi, aceştia rămân fiecare cu numele său de familie. Deci, numele de
familie ale părinţilor se reunesc numai în ceea ce priveşte persoana copilului.
(3) În cazul în care lipseşte învoiala părinţilor, cu privire la numele pe care îl va purta
copilul, va hotărî autoritatea tutelară de la domiciliul copilului, ascultând în prealabil pe
părinţi (se va emite de către primar dispoziţie pentru stabilirea numelui copilului, conform
art.62 alin.2 din Codul familiei).
b) DOBÂNDIREA NUMELUI DE FAMILIE DE CĂTRE COPILUL DIN AFARA CĂSĂTORIEI
Părinţii copilului nefiind căsătoriţi, au nume de familie diferite. În aceste condiţii se aplică
următoarele reguli stabilite de Codul familiei:
(1) În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi fireşti,
numele de familie al copilului va fi stabilit de către aceştia, ca şi în cazul părinţilor căsătoriţi
care au nume de familie diferite:
– prin învoiala părinţilor, numele fiind declarat odată cu naşterea copilului, la serviciul
de stare civilă;
– în lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va
hotărî, ascultând pe părinţi, dacă copilul va purta numele unuia dintre părinţi sau numele lor
reunite (art.62 alin.2 din Codul familiei).
(2) Atunci când tatăl nu l-a recunoscut pe copilul său, acesta va dobândi numele de
familie al mamei, în conformitate cu regula stabilită de art.64 alin.1, potrivit căreia, copilul
din afara căsătoriei, nerecunoscut de ambii părinţi, dobândeşte numele de familie al
părintelui faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.
(3) Dacă tatăl recunoaşte ulterior pe copilul născut în afara căsătoriei sau este
constatată paternitatea pe cale judecătorească, copilul nu va putea dobândi de drept
numele de familie al tatălui său, numai dacă instanţa judecătorească încuviinţează aceasta,
potrivit art.64 alin.2 din Codul familiei.
PRECIZĂRI:
Instanţa judecătorească are posibilitatea şi nu obligaţia de a da această încuviinţare, astfel
că, atunci când cererea este respinsă, se vor preciza motivele care o determină să ia această
soluţie.
Instanţa va da sau va refuza această cerere, solicitată pe calea acţiunii de încuviinţare a
purtării numelui celuilalt părinte (de regulă, al tatălui).
Cererea poate fi formulată chiar în procesul pentru stabilirea filiaţiei.
Atunci când filiaţia faţă de părinţii din afara căsătoriei se stabileşte succesiv, nu se poate
încuviinţa copilului să poarte numele lor de familie reunite, ca în cazul în care filiaţia este
stabilită faţă de ambii părinţi în acelaşi timp.
În situaţia în care copilul şi-a schimbat numele de familie pe cale administrativă, nu se va
putea cere încuviinţarea de a purta numele de familie al părintelui faţă de care s-a stabilit
ulterior filiaţia (de regulă, al tatălui), întrucât există principiul potrivit căruia numele obţinut
prin schimbare pe cale administrativă nu va mai putea fi schimbat decât tot pe cale
administrativă.
Instanţa judecătorească va avea în vedere numele de familie pe care tatăl îl are în momentul
în care introduce cererea de încuviinţare şi nu cel pe care acesta îl avea la data când s-a făcut
recunoaşterea paternităţii.
Prin recunoaşterea paternităţii, urmată chiar de căsătoria tatălui cu mama copilului, acesta
din urmă nu poate dobândi de drept numele de familie al tatălui, ci numai utilizându-se
procedura de încuviinţare prevăzută de Codul familiei.
Nu este necesar ca părintele al cărui nume de familie se cere a fi purtat de către copil să-şi
dea consimţământul la încuviinţare sau ca autoritatea tutelară să fie ascultată, atunci când
cererea de încuviinţare se formulează de către mamă în cadrul acţiunii de stabilire a
paternităţii sau, ulterior, prin acţiune separată, în numele copilului.
Nu este necesar acordul mamei, al cărei nume de familie l-a purtat copilul până la cererea de
încuviinţare, adresată instanţei de judecată de către tată, prin acţiune principală, după ce
recunoaşte voluntar că este tatăl copilului şi, eventual, s-a şi căsătorit cu mama acestuia.
În acest din urmă caz, trebuie să figureze ca parte în proces şi mama copilului, care se poate
opune admiterii cererii, atunci când are motive serioase care să formeze convingerea
instanţei că nu este în interesul copilului să poarte numele de familie al tatălui (exemplu:
tatăl copilului a negat permanent paternitatea, inclusiv în cadrul procesului de stabilire a
paternităţii, până la pronunţarea cu privire la filiaţie de către instanţa judecătorească).
În situaţia în care părinţii s-au căsătorit, cererea urmează a fi formulată de către amândoi în
numele copilului, astfel încât nu mai există parte pârâtă în proces.
Într-o astfel de situaţie, dacă după căsătorie părinţii copilului au luat numele soţului, altul
decât numele mamei avut înainte de căsătorie, cererea va trebui să motiveze faptul că este
în interesul copilului să poarte numele pe care părinţii l-au ales cu ocazia căsătoriei.
Indiferent de situaţie, cererea trebuie motivată cu arătarea împrejurărilor care justifică
admiterea sa şi însoţită de:
- copia certificatului de naştere al copilului;
- actul prin care se stabileşte filiaţia faţă de ambii părinţi (testament, înscris autentic,
hotărâre judecătorească).
DOBÂNDIREA PRENUMELUI
Prenumele copilului se stabileşte de către declarant, la înregistrarea naşterii.
Ofiţerul de stare civilă menţionează în actul de naştere al copilului prenumele astfel
declarat.
La fel ca şi numele de familie, prenumele este indisponibil (nu poate fi folosit după voie, de
el nu se poate dispune) şi imprescriptibil (nu se prescrie, rămâne valabil totdeauna).
MODIFICAREA NUMELUI DE FAMILIE
Raporturile de familie pot suferi modificări în cursul vieţii, ca efect al unor acte de stare
civilă, care atrag de cele mai multe ori modificarea numelui de familie care a fost dobândit
la naştere.
Sunt necesare următoarele PRECIZĂRI:
Naşterea şi decesul sunt fapte de stare civilă.
Căsătoria, divorţul, adopţia, tăgăduirea paternităţii, desfacerea adopţiei etc. reprezintă acte
de stare civilă.
Aceste modificări nu presupun niciodată modificarea prenumelui, care va putea fi schimbat
numai pe cale administrativă.
Întrucât modificarea numelui de familie se face numai în virtutea legii, acest fapt poate avea
loc numai în cazurile şi în formele prevăzute prin lege, cele mai frecvente cazuri fiind
prezentate în continuare.
Mai trebuie precizat că soţilor li se recunoaşte, la încheierea sau desfacerea căsătoriei, doar
un drept de opţiune, în situaţiile şi limitele stabilite prin lege.
CELE MAI FRECVENTE CAZURI DE MODIFICARE A NUMELUI DE FAMILIE sunt:
a) CĂSĂTORIA
(1)Soţii au libertatea să-şi aleagă numele de familie pe care vor să-l poarte în timpul
căsătoriei, aplicându-se astfel principiul constituţional al egalităţii depline dintre bărbat şi
femeie.
(2)Viitorii soţi, la încheierea căsătoriei, declară în faţa ofiţerului de stare civilă numele de
familie pe care s-au învoit să-l poarte în timpul căsătoriei, în următoarele condiţii:
- aceştia vor putea să păstreze fiecare numele său de familie dinainte de căsătorie;
- să ia amândoi numele lor de familie reunite;
- unul dintre soţi să ia numele de familie al celuilalt soţ.
În aceste două din urmă situaţii, soţii vor avea un nume de familie comun, care va fi diferit
de cel anterior, şi care va modifica numele de familie avut înainte de căsătorie.
(3)Viitorii soţi nu pot opta decât pentru una din variantele prevăzute de lege, astfel că nu
este posibil ca:
- numai unul dintre soţi să unească numele său de familie la numele de familie al
celuilalt soţ, iar acesta din urmă să-şi păstreze numele de familie cu care vine la căsătorie.
b) DIVORŢUL
(1)La desfacerea căsătoriei prin divorţ, foştii soţi revin la numele de familie pe care l-au
avut înainte de căsătorie, atunci când:
- au purtat un nume de familie comun;
- unul dintre foştii soţi a luat numele de familie al celuilalt soţ, la încheierea
căsătoriei;
- la încheierea căsătoriei, numele de familie al soţilor a fost luat unul comun, prin
reunirea numelor lor de familie.
(2) Dacă, la încheierea căsătoriei, soţii îşi păstrează fiecare numele de familie dinaintea
căsătoriei, aceştia urmează să le poarte şi după divorţ, astfel că într-un asemenea caz nu
intervine nici o modificare.
De asemenea, când unul sau ambii soţi şi-au schimbat numele de familie pe cale
administrativă, în timpul căsătoriei, numele de familie astfel schimbat va fi purtat şi după
desfacerea căsătoriei (divorţ).
(3) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care a purtat în timpul
căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ să poarte acest nume şi după desfacerea
căsătoriei. Instanţa judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorţ.
Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept, chiar în lipsa unei
învoieli între soţi, în sensul că soţul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al
celuilalt soţ să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei. Dacă nu a intervenit o
învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce
avea înainte de căsătorie.
(4) În afară de învoiala soţilor, ca unul dintre ei să poarte, după desfacerea căsătoriei,
numele de familie al celuilalt soţ, astfel cum l-a purtat în timpul căsătoriei, nu se poate
face o altă învoială, spre exemplu, ca soţul care a purtat numele de familie al celuilalt soţ să
adauge după divorţ numele de familie pe care l-a avut înaintea căsătoriei.
(5) În cazul în care unul dintre soţi purtase numele de familie al soţului dintr-o
căsătorie anterioară, iar la intrarea în noua căsătorie optase pentru numele de familie al
noului soţ, ca nume de familie comun, la desfacerea căsătoriei prin divorţ el va reveni la
numele de familie al soţului din prima căsătorie. Deci, se va reveni la numele de familie cu
care venise la cea de-a doua căsătorie, nu la numele de familie cu care venise la căsătoria
anterioară, întrucât art.40 alin.3 din Codul familiei prevede că soţul va relua, în caz de divorţ,
numele de familie pe care îl avea înainte de căsătorie.
ADMITEREA ACŢIUNII PENTRU STABILIREA FILIAŢIEI SAU A RECUNOAŞTERII VOLUNTARE
Ca efect al recunoaşterii sau al admiterii acţiunii pentru stabilirea filiaţiei faţă de tată ori
mamă, se modifică numele de familie al copilului din afara căsătoriei în situaţiile prevăzute
de lit.b) din prezentul capitol, privind dobândirea numelui de familie de către copilul din
afara căsătoriei.
ADMITEREA ACŢIUNII PENTRU TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII
Ca urmare a admiterii acţiunii pentru tăgăduirea paternităţii, soţul mamei nu mai are
calitatea de tată al copilului.
În aceste condiţii, copilul pierde dreptul de a purta numele de familie al soţului mamei.
Copilul va lua numele de familie al mamei sale, respectiv numele de familie pe care aceasta l-
a avut înainte de intrarea în căsătorie, ca orice copil din afara căsătoriei.
ADOPŢIA
De principiu, persoana adoptată dobândeşte numele de familie al celui care adoptă.
În situaţia în care cel adoptat este o persoană căsătorită şi poartă un nume de familie comun
cu soţul său, el nu dobândeşte numele de familie al adoptatorului, întrucât soţii sunt obligaţi
să poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat, conform prevederilor art.28 alin.1 din
Codul familiei.
Considerăm că atunci când adoptatul este căsătorit şi poartă numele de familie al soţului
său, este necesar consimţământul acestuia, în caz de schimbare a numelui ca urmare a
adopţiei.
Dacă adopţia se face de către doi soţi ori de către soţul care adoptă pe copilul celuilalt soţ,
iar soţii au un nume de familie comun, adoptatul va purta acest nume de familie.
Atunci când soţii nu au nume de familie comun, ei sunt obligaţi să declare, la depunerea
cererii de încuviinţare a adopţiei, numele de familie pe care adoptatul urmează să îl poarte.
Astfel, se aplică în mod corespunzător regulile prevăzute de art.62 Codul familiei, în sensul
că numele de familie comun al părinţilor va fi luat de copilul din căsătorie.
Art.21 alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.25/1997 cu privire la
regimul juridic al adopţiei, aprobată prin Legea nr.87/1998, prevede: „Copilul dobândeşte
prin adopţie numele celui care adoptă. Dacă adopţia se face de către soţii care nu au nume
de familie comun, aceştia sunt obligaţi să declare instanţei numele pe care copilul urmează
să îl poarte.”
În conformitate cu prevederile alin.(2) din art.21 al O.U.G. nr.25/1997, pe baza hotărârii
irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent (de la domiciliul
copilului) va întocmi, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii
vor fi trecuţi ca părinţii săi fireşti.
Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia despre întocmirea
noului act.
La adopţia cu toate efectele unei filiaţii fireşti, reglementată de prevederile O.U.G.
nr.25/1997, se aplică, privitor la nume, aceleaşi reguli care erau prevăzute de Codul familiei,
cu precizarea că nu se poate încuviinţa ca adoptatul să adauge vechiul său nume de familie la
numele primit prin adopţie.
În toate cazurile, în hotărârea de încuviinţare a adopţiei, se va preciza numele de familie pe
care adoptatul urmează să-l poarte.
După ce a fost încuviinţată adopţia prin hotărâre judecătorească, nu se mai pot face învoieli
cu privire la numele de familie al celui adoptat.
Modificarea numelui de familie al adoptatorului, care intervine după adopţie, prin căsătorie,
divorţ etc., nu are influenţă în ceea ce priveşte numele de familie al celui adoptat, stabilit
prin actul de adopţie.
DESFACEREA SAU ANULAREA ADOPŢIEI
În situaţia în care adopţia a fost desfiinţată pe motiv de nulitate absolută sau relativă, ori
aceasta a fost desfăcută, persoana adoptată reia, împreună cu soţia şi copiii săi, numele de
familie pe care l-a avut anterior adopţiei.
În caz contrar, chiar dacă adopţia a fost doar desfăcută, ar urma ca soţia să poarte un nume
de familie care nu este nici al ei, nici al soţului ei, pe care aceasta nu este îndreptăţită să-l
poarte; deci, soţia ar purta, în calitate de soţie, un nume de familie care nu aparţine soţului.
SCHIMBAREA NUMELUI PE CALE ADMINISTRATIVĂ
Între modificarea numelui de familie şi schimbarea acestuia există o deosebire esenţială:
Modificarea numelui de familie nu se poate produce decât ca efect al modificării raporturilor
de familie ale persoanelor fizice, astfel cum acestea au fost tratate în pct.4 din prezentul
capitol.
Spre deosebire de modificare, schimbarea numelui nu este legată de vreo schimbare a
statutului civil al persoanei.
Schimbarea numelui operează în baza unei decizii administrative, dată de organul competent
al administraţiei publice, la cererea titularului numelui, pentru motive temeinice.
De asemenea, spre deosebire de modificare, pe cale administrati¬vă poate fi modificat nu
numai numele, ci şi prenumele.
a) COMPETENŢA este a Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei
(D.G.E.I.P.) din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
b) CONDIŢII: Sunt necesare motive temeinice care să îndreptăţeas¬că solicitantul să
ceară schimbarea numelui sau prenumelui pe cale administrativă.
În sensul prevederilor art.4 alin. (2) din O.G.R. nr. 41/2003, SUNT CONSIDERATE CA
ÎNTEMEIATE cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
- când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin
traducere sau în alt mod;
- când persoana în cauză, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obţină,
făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în
societate sub acest nume (posedă diferite acte personale, de studii, de serviciu,
militare etc. care nu concordă cu numele prevăzut în actele de stare civilă);
- când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii
reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de
 stare civilă ori au fost eliberate certificatele de stare civilă cu nume eronate, în baza
cărora au fost eliberate alte acte (de studii, livret militar, carte de muncă etc.);
- când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe
cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
- când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi solicită
să poarte un nume românesc;
- când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe
cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;
- când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte
un nume de familie comun cu al părinţilor lor;
- când persoana în cauză solicită să poarte un nume comun cu al celorlalţi membri ai
familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la
căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale
administrativă;
- când soţii au convenit cu ocazia căsătoriei să poarte numele de familie reunite, şi
ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de
familie dobândit la naştere de unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut
anterior căsătoriei;
- când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte, ulterior
înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţa pentru încuviinţarea purtării
numelui acestuia în timpul vieţii, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui
tatălui decât pe cale administrativă;
- când prenumele purtat este specific sexului opus;
- când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească
rămasă definitivă şi irevocabilă, şi solicită să poarte un prenume corespunzător,
prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;
- alte cazuri temeinic justificate
SUNT DE ASEMENEA, CONSIDERATE JUSTIFICATE, în sensul prevederilor art. 4 alin. (3) din
O.G.R. nr. 41/2003, şi cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
- când persoana în cauză a adoptat minori şi doreşte ca aceştia să poarte un alt
prenume;
- când căsătoria a încetat, prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii
unuia dintre soţi iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie purtat
anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;
- când în urma divorţului, un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care
provine dintr-o altă căsătorie desfăcută prin divorţ, şi doreşte să poarte numele
dobândit la naştere;
- când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a
morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei
căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la naştere;
- când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie,
pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu
consimţământul fostului soţ, dat în formă autentică;
- când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre
părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte
numele de familie a acesteia;
 - când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma
desfacerii adopţiei persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de
adopţie;
- când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ,
nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc
desfacerea adopţiei.
PROCEDURA schimbării numelui este reglementată prin O.G.R. nr. 41/2003, aprobată cu
modificări, prin Legea nr. 323/2003, prin Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă
şi prin Metodologia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor acesteia, nr.1/1997.
Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă (cetăţean român sau
persoană fără cetăţenie cu domiciliul în România) şi care are capacitate deplină de
exerciţiu depune o cerere, care se întocmeşte pe formular tip (anexa nr.31 din
Metodologie), la primăria unităţii administrativ-teritoriale unde domiciliază.
Cererea privind pe cetăţeanul român cu domiciliul în străinătate se depune la primăria
ultimului domiciliu avut în România, iar dacă nu a avut vreodată domiciliul în România – la
Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.
Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute
la art. 4 alin. (2) şi (3) şi să fie însoţită de următoarele acte:
– copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită
schimbarea numelui;
– un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat,
potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui exemplar de la publicarea
căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
– consimţământul, dat în formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui
de familie comun purtat în timpul căsătoriei;
– copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în situaţia în care părinţii nu
se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copiilor lor minori, precum şi atunci când
cererea de schimbare a numelui este făcută, pentru minorii şi persoanele puse sub
interdicţie judecătorească de către tutore;
– cazierul judiciar şi cazierul fiscal ale solicitantului;
– orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii
sale.
Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face după caz, de părinţi sau, cu
încuviinţarea autorităţii tutelare, de tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la
schimbarea numelui copilului, va hotărî autoritatea tutelară.
Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcută de către unul din părinţi, este
necesar acordul celuilalt părinte, dat în formă autentică. Acordul nu este necesar în cazul în
care celălalt părinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecătoreşte dispărut sau
decăzut din drepturile părinteşti.
În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta.
Pentru persoana pusă sub interdicţie, cererea de schimbare a numelui se face de către
tutore, cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
În cazul în care părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi
judecătoreşte morţi ori dispăruţi sau decăzuţi din drepturile părinteşti şi nu a fost instituită
tutela, în cazul în care copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească
rămasă definitivă, precum şi în cazul în care instanţa judecătorească nu a hotărât
încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane, în condiţiile legii, cererea de
schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public specializat pentru protecţia
copilului din subordinea consiliului judeţean ori, după caz, a consiliului local, al sectorului
municipiului Bucureşti.
Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere o dată cu schimbarea numelui
de familie al părinţilor sau separat, pentru motive temeinice.
Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.
La primirea cererii, ofiţerul de stare civilă verifică dacă au fost depuse actele prevăzute de
legea specială şi, după caz, dovada privind exceptarea de la publicare a cererii în Monitorul
Oficial al României (anexa nr.32 din Metodologie).
Competenţa de aprobare a exceptării de la publicare aparţine şefului serviciului judeţean
de evidenţă informatizată a persoanei.
Ofiţerul de stare civilă este obligat să înainteze, în termen de 5 zile, dosarul de schimbare a
numelui (cererea, actele menţionate şi opoziţiile, dacă s-au făcut) formaţiunii de evidenţă
informatizată a persoanei la care este arondată localitatea, care îl va trimite spre rezolvare
Direcţiei de evidenţă a populaţiei din cadrul D.G.E.I.P.
D.G.E.I.P., în termen de 60 de zile de la primirea dosarului, va da dispoziţie, după caz, de
admitere sau respingere a cererii.
Dacă cererea de schimbare a numelui a fost respinsă, decizia de respingere se comunică de
D.G.E.I.P. direct solicitantului, care poate face plângere prealabilă la Direcţia de Evidenţă a
Populaţiei, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Persoana căreia i s-a respins cererea poate face o nouă cerere, dacă în susţinerea ei au
intervenit motive noi. Dacă cererea de schimbare a numelui a fost respinsă ca urmare a
admiterii unei opoziţii, se poate face o nouă cerere numai după încetarea temeiurilor care
au determinat admiterea opoziţiei, în cazul când se solicită acelaşi nume.
Dacă cererea de schimbare a numelui a fost admisă, copia deciziei de schimbare a numelui
sau prenumelui (art.33 din Metodologie) se trimite primăriei la care a fost înregistrată
cererea, care va înştiinţa de îndată pe solicitant.
Copia deciziei de schimbare a numelui se păstrează de primăria locului de domiciliu al
solicitantului timp de 90 de zile, socotind de la data înştiinţării acestuia, urmând ca, în caz
de neprezentare, să fie restituită organului emitent.
În cadrul acestui termen, solicitantul trebuie să depună următoarele:
– certificatele de stare civilă (de naştere, de căsătorie şi de naştere ale copiilor minori),
în original;
– chitanţa de plată a taxei de schimbare a numelui;
– cereri individuale prin care se solicită certificatele de stare civilă, potrivit schimbării
de nume obţinute prin decizie.
PROCEDURA LEGALĂ URMATĂ DUPĂ OBŢINEREA APROBĂRII SCHIMBĂRII NUMELUI
Se retrag certificatele de stare civilă, completate cu numele sau prenumele care au fost
schimbate.
Se înmânează solicitantului copia deciziei de schimbare a numelui de familie şi/sau
prenumelui.
Se înaintează, la Direcţia de evidenţă a populaţiei, dovada de primire (Anexa nr.34 din
Metodologie), împreună cu chitanţa de plată a taxei de schimbare a numelui.
Se trimite câte o copie a deciziei de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui
primăriei locului de naştere, de căsătorie şi, după caz, de naştere al copiilor minori, pentru
înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă respective.
Concomitent, pe baza cererilor individuale, se solicită certificate de naştere sau de căsătorie,
după caz.
Certificatele de stare civilă retrase se anulează.
La primirea certificatului de stare civilă, acesta se înmânează solicitantului de către ofiţerul
de stare civilă.
În actul său de identitate se aplică ştampila
„Schimbat numele de familie (prenumele) din ______________ în ______________. Buletinul
de identitate va fi schimbat până la data de ______________.”
- Cartea de identitate informatizată va fi invalidată prin perforarea rubricii „termen de
valabilitate”, solicitantului punându-i-se în vedere să se prezinte la formaţiunea de evidenţă
informatizată a persoanei în termen de 15 zile.

ÎNSCRIEREA SCHIMBĂRII NUMELUI ÎN REGISTRELE DE STARE CIVILĂ

Schimbarea numelui se înscrie, prin menţiune, pe marginea actului de naştere şi a actului

de căsătorie al titularului, după caz, la cererea acestuia.
După această operaţiune, ofiţerul de stare civilă completează un nou certificat, pe care îl
trimite, în termen de 3 zile, primăriei locului de domiciliu al solicitantului.
Decizia de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data înscrierii menţiunii
corespunzătoare pe marginea actului de naştere.

SCHIMBAREA NUMELUI DE FAMILIE AL UNEI PERSOANE CĂSĂTORITE

schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi nu are efect asupra numelui de familie al
celuilalt soţ [art. 9 alin. (2)].
Schimbarea numelui de familie al persoanei căsătorite nu implică şi schimbarea numelui de
familie al soţului său, chiar dacă soţii au nume de familie comun.
În cazul în care unul dintre soţi nu a cerut ori nu a obţinut schimbarea numelui de familie, el
va purta în continuare numele de familie pe care îl are.
Acesta îşi va putea schimba şi el numele de familie, ulterior, tot pe cale administrativă, în
baza solicitării sale. De regulă, însă, soţii cer împreună schimbarea numelui de familia.
Atunci când, la încheierea căsătoriei, fiecare dintre soţi şi-a păstrat numele dinaintea
căsătoriei, însă, ulterior, unul dintre ei doreşte să adopte numele de familie al celuilalt soţ,
va putea fi urmată numai calea administrativă.
Orice persoană căsătorită poate solicita schimbarea numelui său de familie, fără a fi
necesară încuviinţarea soţului său.
Dacă însă numele de familie este comun cu soţul său, schimbarea pe cale administrativă se
va putea cere numai dacă există consimţământul acestuia. (Art. 9 alin. (1): „În cazul în care
soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume de familie comun, pentru
schimbarea acestuia este necesar consimţământul celuilalt soţ.”)
SCHIMBAREA NUMELUI DE FAMILIE AL COPIILOR
Atunci când ambii părinţi sau numai unul din aceştia şi-au schimbat numele de familie şi au
copii minori, însă schimbarea numelui nu se referă la aceştia, menţiunea se va opera în
actele de naştere ale acestora la rubrica numelui şi prenumelui părinţilor. Aceasta nu atrage
schimbarea numelui de familie al copiilor.
În asemenea situaţii se întocmesc şi comunicările de modificări pentru menţiuni în evidenţa
populaţiei (0-14 ani).
Aşa cum s-a mai precizat, schimbarea numelui de familie al copiilor minori se poate cere
odată cu schimbarea numelui de familie al părinţilor sau separat, atunci când există
motive temeinice. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului
minor, autoritatea tutelară va hotărî în acest sens.
Pentru copiii majori, operarea menţiunii se face numai la cererea acestora, cu aprobarea
Direcţiei de evidenţă a populaţiei.
UNELE PRECIZĂRI
Schimbarea numelui de familie dobândit prin căsătorie, ca urmare a unei decizii
administrative, nu are efect asupra numelui de familie din actul de naştere.
Atunci când se solicită copii de pe decizii de schimbare a numelui (prenumelui) pe cale
administrativă, cererile respective vor fi trimise Direcţiei de evidenţă a populaţiei, însoţite de
timbrul fiscal corespunzător.
Deciziile de schimbare a numelui (prenumelui) date de Ministerul Justiţiei până la 31
decembrie 1950, precum şi sentinţele judecătoreşti prin care s-a încuviinţat redobândirea
numelui, care nu au fost înregistrate şi pentru care se solicită înscrierea, se vor trimite
Direcţiei de evidenţă a populaţiei, pentru încuviinţarea înscrierii menţiunii.
În cazul admiterii unei cereri de schimbare a numelui pe cale administrativă, persoana căreia
i-a fost vătămat un drept sau un interes legitim recunoscut de lege poate solicita, pe cale
judecătorească, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările
ulterioare, anularea dispoziţiei de schimbare a numelui. Acţiunea în justiţie poate fi
introdusă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de schimbarea numelui şi
numai dacă persoana care o dispune face dovada că din motive obiective, neimputabile ei,
nu a putut formula opoziţia prevăzută la art. 11 (v. art. 21).
La organizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din subordinea
consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti,
din subordinea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al municipiului Bucureşti,
competenţa de soluţionare a cererilor de schimbare a numelui pe cale administrativă va
reveni preşedintelui consiliului judeţean, respectiv primarului general al municipiului
Bucureşti (v. art.13).
ÎNSCRIEREA DE MENŢIUNI PRIVIND SCHIMBAREA NUMELUI ŞI/SAU PRENUMELUI PRIMITE
DIN STRĂINĂTATE (din Dispoziţia 1056492/10.03.2004)
Înscrierea acestor menţiuni se face în baza cererilor adresate primăriilor care au în păstrare
actele de stare civilă ale solicitanţilor sau la sediul Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei din
municipiul Bucureşti, str. Obcina Mare nr. 2, sectorul 6.
A. Pentru situaţia în care solicitantul se regăseşte atât în posesia paşaportului emis de
autorităţile străine pe noul nume, cât şi a actului administrativ (notarial, judecătoresc,
după caz) prin care s-a aprobat schimbarea numelui şi/sau a prenumelui în străinătate sunt
aplicabile reglementările privind înscrierea menţiunilor primite din străinătate de la art. 43
alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 119/1196 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările şi
completările ulterioare.
Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
1. Documentul de schimbare a numelui şi/sau prenumelui, emis de autorităţile
străine, în original şi copii xerox (o copie xerox va rămâne la cerere şi câte o copie la fiecare
din certificatele ce urmează a fi schimbate);
2. Traducerea legalizată a documentului, în original şi copii xerox (o copie va rămâne la
cerere şi câte o copie la fiecare din certificatele ce urmează a fi schimbate); traducerea se va
face la un notar public din ţară, la misiunea diplomatică ori oficiul consular de carieră al
României din ţara de reşedinţă a solicitantului sau la un notar străin, în acest din urmă caz
trebuind să fie aplicată Apostila conform Convenţiei de la Haga din 1961;
3. Adeverinţă emisă de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei –
Serviciul Secretariat-Juridic, cu privire la statutul juridic faţă de statul român (în situaţia în
care nu se poate face dovada cetăţeniei române);
4. XEROCOPIA certificatului de naştere şi/sau căsătorie al persoanei pentru care se
solicită înscrierea menţiunii;
5. XEROCOPIA paşaportului străin;
6. XEROCOPIA paşaportului românesc, dacă este cazul;
7. Cererea de înscriere a menţiunii se poate face în nume propriu sau prin
împuternicit cu procură specială. Procura va fi dată la un notar public din ţară, la oficiul
consular de carieră al României din ţara de reşedinţă sau la un notar din străinătate, dar care
să aibă aplicată Apostila conform Convenţiei de la Haga din 1961. în procură este necesar să
se facă referire, în mod expres, la faptul că persoana împuternicită îi reprezintă pe solicitanţi,
atât în vederea depunerii documentelor, pentru înscrierea menţiunii, cât şi a ridicării noilor
certificate de la oficiile de stare civilă unde sunt înregistrate actele de stare civilă ale
acestora.
B. În cazul în care solicitantul deţine numai paşaportul emis de către autorităţile
străine, pe noul nume, fără a fi în posesia actului administrativ (notarial, judecătoresc, după
caz) de schimbare a numelui şi/sau prenumelui în străinătate, sunt aplicabile prevederile art.
4 alin. (2) lit. b) şi e) din O.G.R. nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale
administrativă a numelor persoanelor fizice, soluţionarea cererilor făcându-se în
conformitate cu prevederile acestui act normativ.
7. Înscrierea numelui sau a prenumelui din altă limbă în limba maternă sau cu ortografia
altei limbi (art.20 din O.G.R. nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale
administrativă a numelor persoanelor fizice).
Competenţa este a primăriei în a cărei păstrare se află registrele de stare civilă respective.
Persoana al cărei nume de familie sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă
tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea,
prin menţiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenumelui, retradus sau cu
ortografia limbii materne, atât la rubricile privind pe titular, cât şi la cele privind părinţii.
Cererea se depune la serviciul public în păstrarea căruia se află registrele de stare civilă şi
se aprobă de primarul localităţii respective.
Pe baza acestei aprobări, se înscriu menţiunile corespunzătoare pe marginea actelor de
stare civilă respective şi se eliberează un nou certificat, iar cel eliberat anterior se reţine şi
se anulează.
Dacă ofiţerul de stare civilă nu poate stabili cu certitudine traducerea sau ortografierea în
limba maternă, cere solicitantului să prezinte o traducere sau ortografiere oficială,
autentificată de notarul public.
La eliberarea unui certificat de stare civilă în aceste condiţii, pe actul de stare civilă,
exemplarul I, se face menţiunea:
„Numele de familie corect este ______________, iar prenumele este ______________ (se va
trece numele de familie şi prenumele titularului şi ale părinţilor săi), în baza Aprobării
nr._____ din __________, dată în conformitate cu prevederile art.20 din O.G.R. nr. 41/2003”,
comunicându-se despre aceasta şi la exemplarul II al registrului de stare civilă.
În cazul în care se solicită certificate de stare civilă şi de pe acte pe care există menţiuni în
sensul că s-au eliberat certificate scrise cu ortografia limbii materne sau cu prenumele
tradus, ori solicitanţii au mai primit astfel de certificate, chiar dacă nu s-a operat menţiunea
respectivă, noile certificate se eliberează conform celor menţionate în prezentul paragraf.
În pag.1 a buletinului de identitate se aplică ştampila cu următorul conţinut:
„Eliberat certificatul de stare civilă, în baza art. 20 din O.G.R. nr. 41/2003, cu numele de
familie ______________ şi prenumele ______________. Buletinul de identitate va fi
preschimbat până la ______________”, după care ofiţerul de stare civilă semnează, pune
data şi aplică ştampila.
În cazul persoanelor deţinătoare de cărţi de identitate informatizate, ofiţerul de stare civilă,
odată cu eliberarea certificatului de stare civilă, va invalida cartea de identitate a persoanei
prin perforarea spaţiului în care se află înscrisă perioada de valabilitate, punându-i în vedere
să se prezinte la formaţiunea de evidenţă informatizată a persoanei în termen de 15 zile.
Cererea se poate depune de petiţionar şi la primăria locului de domiciliu, care o va trimite
spre rezolvare organului competent, comunicând petiţionarului rezultatul primit.
Efectele aprobării date în condiţiile menţionate se extind asupra copiilor minori ai
persoanelor în cauză, iar când soţii au nume de familie comun şi asupra celuilalt soţ, dacă
acesta din urmă îşi dă consimţământul. Când soţii nu se înţeleg în ce priveşte extinderea
efectelor aprobării asupra copiilor minori, decide autoritatea tutelară.
Înscrierile făcute în temeiul art. 20 din O.G.R. nr. 41/2003 se comunică formaţiunii de
evidenţă informatizată a persoanei în raza căreia domiciliază cel în cauză.
În caz de respingere a cererii, petiţionarul poate face plângere la judecătoria locului său de
domiciliu, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei.
În caz de admitere a cererii, orice persoană interesată poate face contestaţie la judecătoria
locului său de domiciliu, în termen de un an de la admiterea cererii.