Către

JUDECĂTORIA SLATINA

Subsemnat Preda Aureliana Florina, C. I., Seria OT, Nr. 853870, CNP
2821007284559, domiciliată în Slatina, bd. A. I. Cuza, nr. 28, bl. CAM 4, sc. B,
et. 3, ap. 7, jud. Olt prin prezenta formulez:

PLÂNGERE CONTRAVENȚIONALĂ

În contradictoriu cu Ministerul Sănătații – Direcția de Sănătate Publică _ a

județului Olt, cu sediul în Slatina, str. Crișan nr. 9- 11, jud. Olt, solicit instanței
de judecată ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:

– admiterea plângerii astfel cum este formulată și anularea procesului

verbal de constatare nr. 106/5/24.02.2022 și a procesului verbal de constatare și
sancționare Seria OT, nr. 1407 ca fiind nelegal;
– în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a
avertismentului, având în vedere urmatoarele :

MOTIVE

În fapt, subsemnata, am revenit în România la data de 11.02.2022 din

Turcia, și, am fost sancționat contravențional de către reprezentanții intimatei cu
amenda contravențională în suma de 500 lei la data de 24.02.2022 pentru că nu aș
fi completat Formularul PLF regăsit exclusiv în formă digitală, la adresa:
https://plf.gov.ro/login, cu toate că nu mi-a fost niciodată transmisă această
obligație și nici nu am primit vreo formulă de completare din partea autorităților.
Am primit contravenția prin poștă pe data de 07.03.2022, la 24 de zile de la
data trecerii frontierei.
Conform art. 31 și 32 din cadrul OUG nr. 2/2001, cu modificările și
completările ulterioare, petentul poate depune plângere-contravențională
împotriva măsurii reținute în termen de 15 zile de la data aplicării sancțiunii,
termen ce a fost respectat în prezenta cauză.
În procesul verbal nr. 106/5/24.02.2022 și procesul verbal de constatare și
sancționare Seria OT, nr. 1407/24.02.2022 rezultă, în mod inexact și fără martori,
că se presupune că am intrat în țară la ora 21.10 pe data de 11.02.2022. Ora când
se presupune că am intrat în țară este inexactă, deoarece intrarea mea în țară a fost
la ora 21.00, pe data de 11.02.2022.
 Învederez Onoratei Instanțe că nu am avut la cunoștință despre necesitatea
completării formularului PLF și nici nu mi-a fost adus la cunoștință la intrarea în
țară despre obligativitatea completării formularului PLF.
Astfel că, inexactitatea acestui procedeu de amendare este abuziv și nu
este în deplin acord cu drepturile și obligațiile cetățenilor în raport cu legea. Așa
cum mi s-au solicitat documentele de călătorie era de datoria autorităților să mă
informeze sau să mă determine să completez formularul necesar și util pentru
protecția interesului și sănătății publice.
Consider actul sancționator ca fiind lipsit de legalitate, sens pentru care
solicit concursul instanței de judecată în vederea anulării sale.
Procesul verbal de constatare nr. 106/5/24.02.2022 este lovit de nulitate
absolută pentru:
- lipsa codului numeric personal al subsemnatei și menționarea greșită a
prenumelor subsemnatei,
- neconcordanțe în privința datei și orei săvârșirii pretinselor fapte,
precum și lipsa elementelor concrete privitoare la data și ora săvârșirii
pretinselor fapte,
- lipsa mențiunilor privitoare la locul și împrejurările în care ar fi fost
săvârșite,
- nedescrierea pretinselor fapte,
- lipsa dovezilor pe care se sprijină acuzațiile, necomunicarea proceselor
verbale menționate în cuprinsul actelor de sancționare,

Procesul verbal de constatare și sancționare Seria OT, nr.

1407/24.02.2022 este lovit de nulitate absolută pentru:
- neconcordanțe în privința datei și orei săvârșirii pretinselor fapte,
precum și lipsa elementelor concrete privitoare la data și ora săvârșirii
pretinselor fapte,
- lipsa mențiunilor privitoare la locul și împrejurările în care ar fi fost
săvârșite,
- nedescrierea pretinselor fapte,
- lipsa dovezilor pe care se sprijină acuzațiile, necomunicarea proceselor
verbale menționate în cuprinsul actelor de sancționare,
- lipsa menționării numelui și a prenumelui agenților constatatori,
respectiv a semnăturilor pe fiecare pagină a celor două procese verbale de
sancționare,

În jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 70/2013), cât și în

jurisprudența CEDO s-a statuat, în esență, că acuzația adusă petentului este o
acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de
nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibile
abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura
contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul
rând organului constatator și nu petentului.
 
a) Cu privire la lipsa codului numeric personal al subsemnatei și
menționarea greșită a prenumelor subsemnatei.
Așa cum se poate observa în Procesul verbal de constatare nr.
106/5/24.02.2022, nu este menționat codul numeric personal a subsemnatei,
iar în cee ace privește prenumele sumbsemnatei, acesta este menționat greșit în
sensul că este menționat Aurelia Florina deși prenumele corecte ale subsemnatei
sunt Aureliana Florina.
Conform art. 17 din OG 2/2001, lipsa codului numeric personal sau a
prenumelui, atrage nulitatea procesului verbal.
Față de cele de mai sus, rugăm instanța de judecată să constate nulitatea
absolută a procesului verbal de constatare nr. 106/5/24.02.2022 pentru viciile
privitoare la lipsa codului numeric personal și greșita mențiune a prenumelor
sebsemnatei.

b) Cu privire la data și ora săvârșirii pretinselor fapte:

În primul rând, deși nu se face referire în procesele verbale de contravenție,
precizăm că intrarea în țară s-a realizat printr-un punct de trecere a frontierei la o
anumita data si intr-un anumit loc.
Această împrejurare este esențială, însă nu a fost specificată în procesul
verbal de contravenție, iar DSP nu a calculat corect termenul prevazut de OUG
129/2021.
DSP trebuia să precizeze în procesul verbal de contravenție data și ora la
care am intrat în țară pentru a explica modalitatea de calcul a termenelor de 24
de ore și, implicit, modalitatea în care DSP a stabilit data și ora săvârșirii
faptelor.
În al doilea rând, nu rezultă dacă agenții constatatori s-au raportat la
momentul intrării în țară sau la un moment anterior ori ulterior intrării în țară.
Or, în cazul de față, este foarte important momentul la care s-a produs
intrarea în țară pentru a se stabili termenele de 24 de ore, reglementate de OUG
nr. 129/2021.
Față de cele de mai sus, rugăm instanța de judecată să constate nulitatea
absolută a proceselor verbale de contravenție pentru viciile privitoare la data și
ora săvârșirii faptelor, elemente esențiale ale unui proces verbal de contravenție,
astfel cum rezultă din art. 16 alin. (1) și art. 17 din OG nr. 2/2001.
 
c). Cu privire la locul și împrejurările în care ar fi fost săvârșita fapta:
Din procesele verbale lipsesc cu desăvârșire mențiunile referitoare la locul
și împrejurările în care s-ar fi săvârșit pretinsele fapte.
Aceste elemente obligatorii sunt importante pentru a se stabili instanța
competentă și pentru a se prezenta o stare de fapt corecta și care poate fi încadrata
în drept, însă,  DSP a înțeles să ignore aceste mentiuni obligatorii ale unui
process verbal de contraventie.
Față de cele de mai sus, rugăm instanța de judecată să constate nulitatea
absolută a procesului verbal de contravenție pentru viciile privitoare la locul și
împrejurările în care ar fi fost săvârșite faptele.
 
d). Cu privire la nedescrierea pretinselor fapte și lipsa dovezilor pe care
se sprijină acuzațiile, necomunicarea procesului verbal menționat în cuprinsul
actelor de sancționare:
Presupusele fapte contravenționale nu au fost descrise, în concret, în
procesul verbal de contravenție.
Din lecturarea actului sancționator se poate constata că a fost transcrisă
descrierea din OUG nr. 129/2021 a contravenției care mi se impută.
Procesele verbale de contravenție ar fi trebuit să lămurească toate
împrejurările care ar fi putut conduce la constatarea existenței sau inexistenței
caracterului contravențional al presupusei fapte:
·          data, ora și locul intrării în țară – punctul de trecere a frontierei,
·          calea de intrare în țară.
Aceste elemente consider că erau obligatorii și prin raportare la OUG nr.
129/2021 care stabilește cadrul legal referitor la obligativitatea completării noului
formular digital.
În cazul de față, chiar modalitatea în care au procedat agenții constatatori
înfrânge prezumţia de veridicitate a faptelor consemnate în procesul verbal de
contravenție, prezumție care nu are caracter absolut.
În practica judiciară, s-a stabilit ca sarcina probei revine organului
constatator și nu petentului, iar procesul verbal de contravenție nu poate face
dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției
acestuia, acesta fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea
contravenției.
DSP ar fi trebuit să menționeze, în mod clar și complet, mijloacele de
probă pe care le deține și, deopotrivă, trebuia să mi le comunice împreună cu
actul sancționator.
Rugăm instanța de judecată să constate și să rețină că aceste acte
distincte nu pot suplini obligația agenților constatatori de a descrie faptele,
nu pot complini lipsurile actului de sancționare contravențională.
Prin decizia nr. 1096/08.09.2009, Curtea Constituțională a statuat
următoarele:
Prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, Curtea a stabilit că "legislaţia
contravenţională din România, similară celei germane, intră sub prevederile
art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale".
 Astfel, Curtea reţine că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este
formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care
se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele
prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei
procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze
propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot
probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de
procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii
onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un
rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub
incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii
probei.
Față de cele de mai sus, rugăm instanța de judecată să constate nulitatea
absolută a procesului verbal de contravenție pentru viciile privitoare
la nedescrierea pretinselor fapte.
 
e). Cu privire la lipsa menționării numelui și a prenumelui agenților
constatatori, respectiv a semnăturilor pe fiecare pagină a procesului verbal
de sancționare:
Potrivit exemplarului de proces verbal de contravenție care mi s-a
comunicat, a fost completat în câte 3 exemplare, fiecare. Așadar, acestea trebuie
să fie identice.
În cazul de față, exemplarul care mi s-au comunicat nu respectă cerințele
obligatorii de la art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privitoare la semnăturile
agenților constatatori pe fiecare pagină (a se vedea procesul verbal de constatare
și sancționare Seria OT, nr. 1407/24.02.2022).
Sancțiunea aplicabilă, nulitatea absolută, este prevăzută la art. 17 din OG nr.
2/2001.
*
Sub un alt aspect înțeleg să invoc nulitatea absolută a procesului verbal, dat
fiind faptul că reprezentanții intimatei și-au încălcat competența.
În acest sens, arăt faptul că statutul DSP și atribuțiile inspectorilor DSP nu
au dreptul și calitatea de agenți constatatori în a constata astfel de așa zise
contravenții și a aplica sancțiuni contravenționale.
Depașirea atribuțiilor de serviciu și a competențelor creează un abuz care
trebuie sancționat cu nulitatea absolută a actului sancționator.
Pe de alta parte, procesul verbal este lipsit de legalitate, acesta încălcând
dispozițiile OG 2/2001 privind regimul contravențiilor.
 Faptul că am omis completarea unui formular nu prezintă pericol social, nu
pune în pericol nici una dintre valorile sociale ocrotite prin dispozitiile legale ce
reglementeaza regimul juridic al contravențiilor.
Pentru ca o faptă să reprezinte contravenție ea trebuie sa fie savârșită cu
intenție și trebuie să creeze o vătămare sau să pună în pericol una dintre valorile
sociale ocrotite de lege.
Ori, în ceea ce privește așa zisa faptă contravențională sancționată prin
actul supus criticii de față, aceasta nu reprezintă decât un abuz.
Opinez că sancțiunea mi-a fost aplicată automat, fără a se verifica
imputabilitatea faptei și fără a exista martori care să confirme autenticitatea
constatării, astfel că nu poate fi stabilite condițiile concrete în care ar fi fost
comisă fapta, făcând astfel imposibilă analiza legalității și oportunității aplicării
sancțiunii.
Ori, art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, care completează prevederile actului
sancționator, prevede că „sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu
gradul de pericol social al faptei săvârşite”.
Un aspect foarte relevant este faptul că, implicit în cazul completării
formularului în mod inexact, sancțiunea aplicată este aceeași, deși legiuitorul nu
menționează că fapta este comisă și prin această manieră, ci doar prin
necompletarea formularului. Mai mult, sancțiunea trebuie aplicată într-un termen
de cel mult 14 zile, având în vedere scopul completării (localizarea persoanei ce
ar putea fi infectată cu virusul SARS-Cov-2).
Astfel, reiese chiar și o vădită inutilitate a completării formularului ulterior
trecerii frontierei, având în vedere că unicul scop al acestuia este de a stabili
necesitatea intrării în carantină a persoanei venite dintr-o zonă cu risc crescut de
îmbolnăvire, aspect ce dispare complet odată ce este permisă trecerea frontierei și
chiar posibilă tranzitarea întregii țări în termenul de 24 de ore stabilit de lege,
când infectarea ar putea avea loc pentru un număr foarte mare de persoane.
Mai mult, lipsește un element obligatoriu, așa cum o stabilește OUG
2/2001, prin art. 21 alin. (3), respectiv, organul constatator nefăcând precizări
concrete privind „împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi
mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum
şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în
procesul-verbal”, ci doar mențiunea NEGLIJENȚĂ, ca incluzând toate aceste
date de caracterizare a faptei contravenționale.
Totodată, reiese fără dubiu și lipsa posibilității contravenientului de a face
mențiunile impuse pe actul constatator, având în vedere aplicarea sancțiunii în
lipsa petentului-contravenient, conform art. 16, alin. (7) din OG 2/2001.
Procedeul juridic al individualizării sancțiunii ce urmează a fi aplicată
contravenientului este inerent asigurării respectării principiului individualității și
personalității sancțiunii aplicate, principii specifice materiei penale, căreia
materia contravențională îi este asimilată conform jurisprudenței constante a
Curții EDO, cât și a instanțelor române.
Este de reliefat și probabilitatea încălcării dreptului la liberă circulație sau
cel privind caracterul confidențial al datelor personale, întrucât se stabilește
obligația de a conferi aceste date unui sistem digital și nu unui agent constatator
clar identificat.
În Carta drepturilor fundamentale a UE, art. 7, este precizat faptul că orice
persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a
secretului comunicațiilor. Astfel, drepturile garantate la articolul 7 corespund
drepturilor garantate la articolul 8 din CEDO.
Pentru a lua în considerare evoluţiile tehnicii, cuvântul `corespondenţă` a
fost înlocuit cu cuvântul `comunicaţii`. În conformitate cu articolul 52 alineatul
(3), acest drept are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi articolul
corespondent din CEDO. Rezultă că restrângerile la care pot fi supuse în mod
legal sunt identice cu cele admise în cadrul articolului 8 în cauză: `(1) Orice
persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului
său şi a corespondenţei sale. (2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice
în exercitare acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de
lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară
pentru siguranţa naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării,
apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei,
ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
În prezenta speță este aplicabilă OUG nr. 2/2001 ca lege cadru, care
consacră ideea că, fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege,
ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului
local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului munici¬piului
Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti constituie contravenție.
Curtea Europeană A Drepturilor Omului a stabilit că îndoiala profită
persoanei acuzate (vezi Comisia E.D.O., cauza Austria c. Italia, Annuarie de la
Convenţion, vol. VI, p. 783). Acest principiu este de natură a respecta şi dreptul
la siguranţă individuală, care s-ar vedea înlăturat dacă o persoană ar fi
condamnată pe baza unor probe incerte, neconcludente, din care elementul de
siguranţă lipseşte cu desăvârşire, şi care nu sunt de natură a fundamenta
temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei în materie penală.
Curtea E.D.O. a stabilit, în cauza Telfner c. Austriei, 20 martie 2001, că o
condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie, probe
directe care să susţină temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei, este de natură să
atragă constatarea încălcării articolului 6 par. 2 din Convenţie.
Procesul-verbal de constatare și de sancționare a amenzii (aflându-ne, în
mod evident, pe tărâm contravențional) nu poate face dovada prin ea însăși a
existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, această decizie fiind doar
actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
 Atât prezumția de legalitate a procesului-verbal de constatare a
contravenției, cât și prezumția de nevinovăție ca garanție și element esențial al
drepturilor omului și al dreptului la un proces echitabil vin într-o posibilă
contradicție cu privire la abaterile contravenționale, această problematică fiind
supusă atenției C.E.D.O., în cauza Anghel contra României, prin Decizia din data
de 04 octombrie 2007.
Afirmația se bazează pe faptul că atât dispozițiile Convenției Europene a
Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fac
parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza
articolului 11 din Constituția României, iar în raport de dispozițiile art. 20 alin.
(2), dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au
prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau
legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Acestea fac parte din așa – numitul
bloc de convenționalitate.
Legea internă română, prin art. 34 din OG nr. 2/2001 și art. 1182 din Codul
civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările
europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului, aplicabile fără putință
de tăgadă și persoanelor juridice în această materie.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera
”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa
(e.g. Cauza Anghel c. României, Cauza Maszini c. României, hotărârea din
21.09.2006) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter
general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii (alternative)
fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din
Convenție, caracter penal. Pe scurt, Curtea este de părere că, dacă scoaterea
contravenției în afara legii penale nu ridică probleme în sine, nerespectarea
garanțiilor fundamentale – printre care și prezumția de nevinovăție – reprezintă
un aspect ce trebuie examinat în temeiul articolului 6 din Convenție. Reiterând
importanța, în cadrul unei proceduri ce poate fi calificată drept „penală”, a unei
astfel de garanții, destinată să restabilească echilibrul dintre presupușii autori ai
faptelor ilegale și autoritățile chemate să îi urmărească și pedepsească, Curtea
consideră că, în speță, cauza reclamantului nu a fost judecată echitabil, astfel cum
prevede articolul 6 din Convenție.
Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție,
prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate
de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice
în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de
nevinovăție. În sprijinul susținerilor evocate supra se află atât dispozițiile
C.E.D.O., cât și jurisprudența C.J.U.E., care fac parte din dreptul intern al
României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituție. În lumina
jurisprudenței C.E.D.O., și în consecința aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6
din Convenție, prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale
recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință, trebuie
recunoscută prezumția de nevinovăție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând plângeri formulate de
persoane care fiind sancţionate contravenţional au sesizat Curtea cu privire la
încălcarea de către instanţele naţionale a art. 6 din Convenţie, prin nerespectarea
garanţiilor prevăzute în acest text cu privire la acuzaţiile în materie penală”, a
statuat următoarele:
– distincţia între contravenţii şi infracţiuni existentă în legislaţia internă a
unora dintre statele semnatare ale Convenţiei, nu poate avea ca efect scoaterea
unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie (Hotărârea
pronunţată în cauza ZTRK contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50);
– pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată ca având un
caracter penal” în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie
determinată este dacă textul normei de drept care defineşte fapta aparţine, în
sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura
faptei şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată
persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei (Hotărârea pronunţată
în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29);
– criteriile enunţate, de regulă, nu sunt analizare cumulativ dar dacă analiza
separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea
cumulativă (Hotărârea pronunţată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din
22 septembrie 1998, paragr. 56);
– în ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează
tuturor cetăţenilor şi nu vizează doar o categorie de persoane cu statut specia, iar
scopul aplicării sancţiunii este de prevenire şi pedepsire, suntem în prezenţa unei
acuzaţii în materie penală (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva
Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
– natura şi gravitatea sancţiunii aplicate precum şi sancţiunea ce ar fi putut
fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul şi scopul art. 6 din
Convenţie (Hotărârea pronunţată în cauza Dorota Szott-Medinska şi alţii
împotriva Poloniei din 09.10.2003);
De asemenea, vă rog să constatați că, în prezenta cauză, sunt aplicabile
prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu toate
garanţiile conferite de aceasta, petentul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie
(Cauza Anghel contra României), iar sarcina probei revenind organului
constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalităţii armelor, garanţie
instituită tot prin articol sus-menţionat. Astfel, în jurisprudența recentă, Curtea
E.D.O., referitor la procedura contestării procesului-verbal de contravenție în
lumina O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificată completată și adoptată prin
Legea nr. 180/2002, în cauza Anghel împotriva României, din 04.10.2007, a
reținut, prin prisma interpretării art. 6 din CEDO, care prevede că:
 “1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public
şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi
imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi
obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în
materie penală îndreptată împotriva sa (…)
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până
ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul :
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege
şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa ;
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ;
(…)
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea
şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ; (…) “,
ca dreptul intern nu califică drept “penală” contravenţia in legislatia romana,
legiuitorul român alegând să dezincrimineze unele acţiuni care, deşi aduc atingere
ordinii publice, au fost comise în circumstanţe care conduc la concluzia că nu
constituie infracţiuni conform legii penale. În cazul în speţă această contravenţie
era diferită de infracţiunile penale de insultă şi calomnie, atât prin procedura
prevăzută pentru urmărirea şi pedepsirea autorilor săi, cât şi prin consecinţele sale
juridice.
Stricto sensu, prezumţia de nevinovăţie presupune dreptul oricărei
persoane acuzate de o infracţiune de a fi considerată nevinovată până când
vinovăţia sa va fi legal stabilită prin hotărâre definitivă. Obligaţia respectării
prezumţiei de nevinovăţie este opozabila erga omnes, revenind nu doar
judecătorului, ci tuturor autorităţilor statului, inclusiv celor legislative.
Prezumţia de nevinovăţie – corolar al procesului penal – va fi respectată,
aplicată şi funcţionează numai dacă acuzatului i s-au respectat toate garanţiile
procesuale privind egalitatea armelor, dreptul la informare, principiul
contradictorialităţii, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu se auto-incrimina, cât și
privind si administrarea probelor.
Răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie se va face de către instanţa de
judecată numai în urma unei analize profunde a temeiniciei acuzaţiei penale (și
nu numai), atât în ceea ce priveşte problemele de fapt, dar şi cele de drept.
Această analiză temeinică a acuzaţiei penale în fapt şi în drept (de facto şi de
jure) trebuie să se fundamenteze pe dovezi legal administrate, temeinice,
convingătoare, de natură a înlătura orice urmă de îndoială ( conform adagiului ”In
dubio pro reo”).
Curtea Europeană A Drepturilor Omului a stabilit că îndoiala profită
persoanei acuzate (vezi Comisia E.D.O., cauza Austria c. Italia, Annuarie de la
Convenţion, vol. VI, p. 783). Acest principiu este de natură a respecta şi dreptul
la siguranţă individuală, care s-ar vedea înlăturat dacă o persoană ar fi
condamnată pe baza unor probe incerte, neconcludente, din care elementul de
siguranţă lipseşte cu desăvârşire, şi care nu sunt de natură a fundamenta
temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei în materie penală.
Curtea E.D.O. a stabilit, în cauza Telfner c. Austriei, 20 martie 2001, că o
condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie, probe
directe care să susţină temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei, este de natură să
atragă constatarea încălcării articolului 6 par. 2 din Convenţie.
Atât prezumția de legalitate a procesului-verbal de constatare a
contravenției, cât și prezumția de nevinovăție ca garanție și element esențial al
drepturilor omului și al dreptului la un proces echitabil vin într-o posibilă
contradicție in ceea ce priveste abaterile contravenționale, această problemă fiind
supusă atenției C.E.D.O., în cauza Anghel contra României, prin Decizia din data
de 04 octombrie 2007.
În esență, în speța menționată, Curtea consideră că prezumția de legalitate
și de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumție ,,lipsită de
rezonabilitate” si că, astfel, ea aduce atingere art. 6 al C.E.D.O., respectiv dreptul
la un proces echitabil. În opinia Curții, modul în care prezumția de legalitate în
materie contravențională este percepută de unele instanțe de judecată din țările
europene, printre care și România, echivalează cu o nerespectare a prezumției de
nevinovăție. Se apreciază: ,,nerespectarea garantiilor fundamentale – printre care
prezumția de nevinovăție – care protejeaza indivizii în fața posibilelor abuzuri ale
autorităților, impune în privința aceasta o problemă pe baza art. 6 din Convenție”,
încălcând dispozițiile acestuia. Curtea mai constată faptul că finalitatea art. 6 din
Convenție, nu este de a înlătura prezumțiile, precum aceea de legalitate, din
materie contravențională, ci de a determina statele ,,să includă aceste prezumpții
în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la
apărare”.
Concluziile Curții, corect justificate, sunt într-o oarecare contradicție cu
raționamentul juridic bazat pe prezumpția de legalitate a procesului verbal de
contravenție, practicat de către unele dintre instanțele române, însă, întrucât este
vorba despre o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanțele de
judecată din România sunt nevoite să tină cont de prevederile sale și să le pună în
aplicare, prin judecătorii de cauze, în calitate de prim-judecători ai Curții
Europene ai C.E.D.O.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al
C.E.D.O., are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia
(Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din
legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către
legiuitor [C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu c.
României (nr. 2) (Cererea nr. 71525/01, § 103, M. Of. nr. 830 din 5 decembrie
2007].
Curtea de Justiţie de la Luxembourg, cu privire la rolul ce revine
judecătorului naţional în calitate de prim judecător comunitar, a reţinut şi ea că
„este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului
comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ
naţional precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea
opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale
securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului
atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu
condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea
din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C -385/06).
Raportat la cele învederate, solicit anularea procesului-verbal sprin care
subsemnata am fost sancționată contravențional și obligată la plata sumei de 500
lei, având în vedere faptul că măsura dispusă este una abuzivă.
Solicit, in subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea
avertismentului:
 
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că OG nr. 2/2001 reglementează
posibilitatea aplicării unei sancțiuni mai ușoare, în speță, avertismentul.
De asemenea, dincolo de disputa legată de modul de întocmire a actului de
contravenție, prin raportare la normele de drept aplicabile, în speță, DSP nu a
demonstrat existența vreunui pericol social concret aferent pretinselor fapte
contravenționale, iar gravitatea situației este contrazisă chiar de lămuririle
Ministerului Sănătății din 12.12.2021.
Mai mult, persoanele vaccinate și/sau trecute prin boală în ultimele 180 de
zile, nu sunt carantinabile, potrivit hotărârilor CNSU din decembrie 2021.
În raport de criteriile de individualizare a sancțiunilor contravenționale,
prevăzute la art. 21 din OG nr. 2/2001 (gradul de pericol social, împrejurările,
modul și mijloacele de săvârșire, urmarea produsă, circumstanțe personale),
sancțiunea amenzii, aplicată prin procesul verbal de contravenție, este excesivă,
motiv pentru care rog instanța de judecată să dispună înlocuirea acesteia cu aceea
mai ușoară, a avertismentului, mai ales că nu am mai fost sancționat vreodată
pentru astfel de fapte.
Pe de altă parte, rugăm instanța de judecată să țină seama de faptul că, în
forma anexată OUG nr. 129/2021, formularul digital este restrictiv și că nu
acoperă situația în care m-am aflat.
Altfel spus, formularul nu acoperă situația în care m-am aflat, dar la
momentul completării se inducea ideea că se pot aplica prevederile art. 326
Cod penal.
Or, omisiunile agenților DSP, precum și lipsa oricărei anchete
epidemiologice în care să fi fost implicat după intrarea în țară, sunt mai grave
decât lipsa sau necompletarea unei declarații pe proprie răspundere dată de
persoane vaccinate și trecute prin boală în ultimele 180 de zile.
De asemenea, existența unei vătămări ipotetice sau probabile și viitoare a
drepturilor vreunei persoane neidentificate, prin necompletarea formularului
digital, nu este suficientă pentru a considera că am generat un pericol social
concret, de gravitatea pe care o relevă actele DSP, în condițiile în care la data de
12.12.2021 Ministerul Sănătății emitea lămuririle potrivit cărora chiar și în
cazurile rare în care și vaccinații și foștii bolnavi se infectează cu o nouă
tulpină, protecția pe care o au deja, face ca organismul lor să se apere eficient
și contagiozitatea lor să fie redusă, ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor
total neprotejate.
În realitate, măsurile sancționatorii dispuse de către DSP au fost luate fără o
analiză concretă a stării de fapt, pe baza unor date insuficiente care lasă se
înțeleagă că noi am fi intrat fraudulos în țară și că prezentăm pericol public.
Or, Poliția de Frontieră nu ne-a restricționat intrarea și nici nu ne-a
atenționat despre obligativitatea completării formularului digital la intrarea în
țară, iar Comunicatul de presă din 12.12.2021 al Ministerului Sănătății, precum
și formularul de semnalare a deficiențelor privitoare la OUG nr.
129/2021 contrazic acțiunea DSP.
 
Pentru aceste considerente, vă rugăm să dispuneți admiterea plângerii,
anularea celor două procese verbale de constatare și sancționare a
contravențiilo și a rezoluțiilor de aplicare a sancțiunilor, de 500 lei.
În subsidiar, solicit înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În drept: O.G. nr. 2/2001, OUG nr. 129/2021, Codul de procedură civilă,

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Decizia Curtii Constitutionale nr.
70/2013, hotărârile CNSU aplicabile.
În temeiul art 411(2) Cpc solicit judecarea cauzei și în lipsa mea de la
dezbateri.
Depun prezenta în 2 exemplare, copie CI, copie procese verbale, taxa
judiciara de timbru de 20 de lei.

Data Semnatura