Sunteți pe pagina 1din 3

Caz practic:

Aducem în discuție următoarea speță pronunțată în sentința civilă nr. 1400


din 16/06/2015, Judecătoria Caracal, unde petenta M.C. în contradictoriu
cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
SA, solicită instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze
procesul verbal de constatare a contravenției, să o exonereze pe aceasta
de la plata amenzii contravenționale în valoare de 250 lei și în subsidiar să
dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea
avertismentului precum și plata cheltuielilor de judecată.

În fapt reținem că petentei i s-a comunicat procesul verbal de constatare a


contravenției unde i s-a adus la cunoștință faptul că aceasta a fost
sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 250 lei datorită
faptei sale de a circula pe drumurile publice fără a deține o rovinietă
valabilă, mai exact aceasta a fost surprinsă circulând fără rovinietă valabilă
în data de 02.11.2014, în localitatea Drăgănești-Vlașca, jud. Teleorman.

Invocând elemente de natura obiectivă, petenta își recunoaște fapta, însă


menționează că datorită unei omisiuni provocate din neatenție, a uitat să
achiziționeze o rovinietă valabilă, iar perioada în care aceasta a circulat în
lipsa rovinietei valabile a fost relativ scurtă, respectiv de îndată ce s-a
constatat lipsa acesteia, petenta a procedat conform dispozițiilor legale
achiziționând o rovinietă valabilă. Ca urmare a acestor considerente,
petenta a subliniat în mod expres să se constate culpa acesteia și nu
intenția de a încălca dispozițiile legale aplicabile, lucru care nu îi poate fi
imputabil și drept consecință, nu este justificabilă aplicarea sancțiunii
amenzii și obligarea acesteia la plata sumelor stabilite în procesul verbal.

Petenta a invocat de asemenea aspecte care țin de nelegalitatea


procesului verbal de constatare a contravenției, respectiv lipsa unui
element obligatoriu, sancționat cu nulitatea absolută și anume: semnătura
agentului constatator.

În drept, art. 17 din O.U.G 41/2016 prevede faptul că, lipsa mențiunilor
privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi
prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii
şi a sediului acesteia, a faptei săvârșite şi a datei comiterii acesteia sau
a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-
verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu. Textul legal, în schimb, nu
prevede posibilitatea de a încheia procese verbale în formă electronică,
așadar nu există o distincție expresă între semnătura olografă și cea
electronică cu privire la încheierea proceselor verbale, caz în care vom
aminti principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (Unde
legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).
În speță se reține faptul că, în privința procesului verbal de constatare a
contravenției, lipsește semnătura olografă existând în schimb o semnătură
electronică, însă în acest sens există un recurs în interesul legii, mai exact,
Decizia nr. 6/2015 din 16.02.2015 în Dosarul 14/2014, astfel ICCJ a decis
că, procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor,
transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de
hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a
agentului constatator. Din economia textului, se reține că, procesul-verbal
în formă scrisă trebuie întocmit pe suport material, nu virtual. Recursul în
interesul legii asigură o aplicare unitară a dispozițiilor legale la nivelul
instanțelor de judecată cu privire la o chestiune de drept ce a fost dată spre
soluționare în competența ICCJ. Mai exact, recursul în interesul legii obligă
judecătorii să se ralieze practicii ICCJ într-un mod unitar astfel încât să nu
existe soluții diferite/distincte cu privire la aceeași chestiune de drept ce a
fost dată spre soluționare.

După o atentă analiză a tuturor documentelor depuse la dosar, (atât cele


ale petentei cât și cele ale intimatei) instanța de judecată a reținut în cele
din urmă faptul că lipsește semnătura agentului constatator, motiv care
atrage, fără îndoială,  nulitatea absolută a procesului verbal, conform
deciziei nr. 6/2015 pronunțată de ICCJ. De asemenea, instanța constată că
nu a fost respectată nici procedura de comunicare făcând referire expresă
la decizia nr. 10/2007 pronunțată de ICCJ.

SOLUȚIA:

Drept urmare, instanța va admite plângerea formulată de petentă în


contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale
din România SA și va anula procesul verbal de constatare a contravenției.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pentru persoanele care se află în situații similare, recomand o atentă


verificare a tuturor elementelor menționate în procesul verbal de constatare
a contravenției și mai ales a termenelor deoarece lipsa unor elemente
obligatorii prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic de
constatare a contravențiilor sau mențiunile greșite cu privire la acestea, pot
atrage așa cum este prezentat în speța de mai sus, nulitatea absolută a
procesului verbal de constatare a contravenției însă numai atunci când se
constată vădita încălcare a dispozițiilor legale aplicabile în vigoare.

Surse:

www.jurio.ro
Legea 455/2001 privind semnătura electronică. L455 din 03 mai 2014,
republicată

http://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=16931,
Sesizarea Av. Poporului

http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery
%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=118632

S-ar putea să vă placă și