DECIZIE Nr.

1259/2015 din 24 noiembrie 2015

Cerere de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenţionale.
Modalitatea de invocare a motivelor de nulitatea a procesului-verbal de
constatare a contravenţiei. Aplicabilitatea deciziilor pronunţate de Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii
EMITENT: TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI
PUBLICATĂ ÎN: Revista română de jurisprudenţă nr. 4/2016, Editura
Universul Juridic, pag. 62–65

– Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: art. 17, art. 31

– Codul de procedură civilă: art. 186 alin. (1), art. 517
– Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6/2015
– Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002: art. 8

Rezumat

Decizia în interesul legii nr. 6/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie nu retroactivează şi, prin urmare, procesul-verbal de constatare a
contravenţiei a fost încheiat, la data emiterii acestuia (19 decembrie 2011), în
mod legal şi temeinic, întrucât dispoziţiile deciziei menţionate nu se aplicau la
acel moment.

(Judecătoria Călăraşi, Sentinţa civilă nr. 1306/2015; Tribunalul Călăraşi,

Decizia civilă nr. 1259/2015 prin care a fost soluţionat apelul formulat
împotriva Sentinţei civile nr. 1306/2015, trimise, în rezumat şi cu comentariu,
de judecător Radu-Mihai Necula*)
------------
* Judecător la Tribunalul Prahova, Secţia a II-a civilă, de contencios
administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr. 1306 din 4 mai 2015, Judecătoria Călăraşi, în baza art.
186 alin. (1) C.pr.civ., a admis cererea formulată de petentul D.G. privind
repunerea sa în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările
ulterioare, stabilind că acesta a formulat plângerea contravenţională cu care
instanţa a fost învestită în termenul legal.
De asemenea, Judecătoria Călăraşi a respins ca neîntemeiată excepţia
tardivităţii introducerii plângerii contravenţionale, excepţie invocată de intimata
CNADNR SA – CESTRIN, a admis excepţia nulităţii absolute a Procesului-
verbal de contravenţie (...) 11 nr. xxxxxxx din data de 19 decembrie 2011
întocmit de intimata CNADNR SA – CESTRIN, excepţie invocată de
reclamantul D.G. şi a admis plângerea contravenţională formulată de
reclamantul D.G. în contradictoriu cu aceeaşi intimată.
 Totodată, Judecătoria Călăraşi a constatat nulitatea absolută a Procesului-
verbal de contravenţie (...) 11 nr. xxxxxxx din data de 19 decembrie 2011
întocmit de intimata CNADNR SA – CESTRIN şi a obligat-o pe aceasta la plata
către petentul D.G. a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Călăraşi a reţinut, în esenţă,
că procedura de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nu
a fost realizată în mod legal, aceasta nerespectând exigenţele Deciziei în
interesul legii nr. 10/2013 pronunţate de ÎCCJ.
Judecătoria Călăraşi a considerat că procesul-verbal de constatare a
contravenţiei i-a fost comunicat petentului după ce a fost începută executarea
silită împotriva sa, respectiv la data de 3 decembrie 2014, când acesta a primit
somaţia mobiliară emisă de executorul judecătoresc.
Având în vedere că plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul
instanţei la data de 10 decembrie 2014, Judecătoria Călăraşi a apreciat că
aceasta a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1)
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
În consecinţă, Judecătoria Călăraşi a admis cererea de repunere în termenul
de formulare a plângerii contravenţionale şi a respins excepţia tardivităţii
introducerii plângerii contravenţionale.
Judecătoria Călăraşi a constatat şi că procesul-verbal de constatare a
contravenţiei nu a fost semnat olograf de agentul constatator, acesta fiind, astfel,
întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor Deciziei în interesul legii nr. 6/2015
pronunţate de ÎCCJ.
În consecinţă, instanţa a admis excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal
de constatare a contravenţiei, a constatat nulitatea absolută a acestuia şi, în
consecinţă, a admis plângerea contravenţională formulată de petent.
Ca o consecinţă a soluţiei dispuse, intimata a fost obligată, în temeiul art. 453
alin. (1) C.pr.civ., şi la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Călăraşi, intimata CNADNR a
formulat cererea de apel.
Prin Decizia civilă nr. 1259 din 24 noiembrie 2015, Tribunalul Călăraşi a
admis apelul formulat, a dispus schimbarea, în tot, a sentinţei apelate şi,
rejudecând, a respins plângerea contravenţională formulată de petent.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Călăraşi a reţinut, prin raportare
la data la care procesul-verbal contestat i-a fost comunicat petentului de
executorul judecătoresc şi la data la care petentul a formulat plângerea
contravenţională, că instanţa de fond a respins în mod corect excepţia tardivităţii
introducerii plângerii contravenţionale, invocată de intimată.
Tribunalul Călăraşi a considerat şi că Decizia în interesul legii nr. 6/2015
pronunţată de ÎCCJ nu retroactivează şi, prin urmare, procesul-verbal de
constatare a contravenţiei a fost încheiat, la data emiterii acestuia (19 decembrie
2011), în mod legal şi temeinic, întrucât dispoziţiile deciziei menţionate nu se
aplicau la acel moment.
 Comentariu

Apreciem că atât sentinţa pronunţată de Judecătoria Călăraşi, cât şi decizia

pronunţată de Tribunalul Călăraşi sunt criticabile cu privire la mai multe
aspecte.
Astfel, în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii de
repunere în termen, constatăm că Judecătoria Călăraşi a dispus admiterea
acesteia, deşi a reţinut că procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu i-a
fost comunicat petentului în mod legal de către reprezentanţii intimatei.
Potrivit art. 186 alin. (1) C.pr.civ., partea care a pierdut un termen procedural
va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor
motive temeinic justificate.
Considerăm că, faţă de dispoziţiile legale menţionate, instituţia repunerii în
termen are ca situaţie-premisă comunicarea, în mod legal, a unui act procedural.
În măsura în care nu s-a procedat la comunicarea legală a actului procedural, nu
se poate reţine că termenul procedural a început să curgă.
Aşadar, în speţa dedusă judecăţii, instituţia repunerii în termen ar fi putut fi
incidentă doar dacă, prin raportare la data la care actul de sancţionare
contravenţională i-a fost comunicat petentului, instanţa ar fi reţinut că termenul
de formulare a plângerii contravenţionale era împlinit la data introducerii
acesteia.
Prin urmare, din moment ce instanţa a apreciat că procesul-verbal de
constatare a contravenţiei i-a fost comunicat petentului după începerea
executării silite, de către executorul judecătoresc, iar, prin raportare la această
dată, plângerea contravenţională a fost formulată în termenul legal de 15 zile
prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, considerăm
că se impunea ca cererea de repunere în termen să fie respinsă ca lipsită de
interes.

De asemenea, în ceea ce priveşte nulitatea procesului-verbal de

constatare a contravenţiei, observăm că Judecătoria Călăraşi a admis excepţia
nulităţii absolute a actului de sancţionare contravenţională, întrucât acesta nu a
fost semnat olograf de agentul constatator.
Considerăm că excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal de constatare a
contravenţiei nu este o veritabilă excepţie procesuală, instanţa pronunţându-se,
în mod eronat, distinct, cu privire la aceasta.
Potrivit art. 245 C.pr.civ., excepţia procesuală este mijlocul prin care, în
condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în
discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea
completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de
judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune, urmărind, după caz,
declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea,
respingerea sau perimarea cererii.
Lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal de
constatare a contravenţiei în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001.
Prin urmare, lipsa semnăturii agentului constatator reprezintă un motiv de
nelegalitate al actului de sancţionare contravenţională care este de natură a
cauza nulitatea acestuia.
Considerăm însă că motivele de nelegalitate a procesului-verbal de constatare
a contravenţiei nu pot fi invocate decât în cadrul plângerii contravenţionale
formulate de petent împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Astfel, acestea nu pot forma obiectul unei excepţii procesuale, întrucât nu
vizează neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau
constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau
lipsuri referitoare la dreptul la acţiune, iar eventuala admitere a aşa-zisei
„excepţii” nu este de natură a duce la declinarea competenţei, amânarea
judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii,
condiţiile impuse de art. 245 C.pr.civ. nefiind, în consecinţă, îndeplinite.
În acelaşi sens, reţinem că dacă instanţa va constata temeinicia motivelor de
nelegalitate ale actului de sancţionare contravenţională, va dispune admiterea
plângerii contravenţionale şi anularea procesului-verbal contestat, urmând a se
pronunţa, aşadar, cu privire la fondul cauzei.

Totodată, în ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei în interesul legii nr.

6/2015 pronunţate de ÎCCJ, considerăm că Tribunalul Călăraşi a apreciat în
mod eronat că aceasta nu se aplică în cauză, întrucât nu retroactivează.
Astfel, prin Decizia nr. 6/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii
formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit că procesele-verbale de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 15/2002 transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe
suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a
agentului constatator.
Decizia menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 199
din 25 martie 2015, anterior datei la care au fost pronunţate Sentinţa civilă nr.
1306 din 4 mai 2015 şi Decizia civilă nr. 1259 din 24 noiembrie 2015.
Potrivit art. 517 alin. (4) C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept
judecate (prin soluţionarea recursului în interesul legii) este obligatorie pentru
instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Aşadar, având în vedere că instanţa a apreciat că plângerea contravenţională
nu a fost formulată în mod tardiv, aceasta avea obligaţia de a face aplicarea
dispoziţiilor Deciziei în interesul legii nr. 6/2015 pronunţate de ÎCCJ, fiind
irelevant, din punct de vedere juridic, că la momentul emiterii procesului-verbal
contestat ÎCCJ nu pronunţase decizia de soluţionare a recursului în interesul
legii.
De altfel, în caz contrar, însuşi scopul instituţiei recursului în interesul legii,
respectiv asigurarea unei practici judiciare unitare, ar fi eludat, întrucât, prin
ipoteză, problemele de practică neunitară nu pot fi decât anterioare pronunţării
unei decizii de soluţionare a recursului în interesul legii.
Totodată, semnalăm şi faptul că neaplicarea de către judecători a unei decizii
de soluţionare a unui recurs în interesul legii poate întruni elementele
constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) din Legea nr.
303/2004.

---------------