Abrevieri

alin. – alineatul
art. – articolul
C. civ. – Cod Civil
Ed. – Editura
ed. – ediția
ibidem – în același loc
idem – același autor
lit. – litera
nr. – numărul
op. cit. – opera citata
p. – pagina
pp. – paginile

1
 I. Definiția adopției

Născută, în principiu, din necesitatea socială de a înfăptui protejarea minorului

aflat într-o situație dificilă, instituția juridică a adopției este cunoscută și
reglementată din cele mai vechi timpuri, evoluția acesteia, fiind influențată de
particularitățile fiecărei societăți în parte, de caracteristicile fiecărei epoci istorice,
ceea ce justifică varietatea dispozițiilor în materie.1
Potrivit dispozițiilor Codului Civil2, “adopția este operațiunea juridică prin care
se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de
rudenie între adoptat și rudele adoptatorului”.
Din ansamblul reglementării deducem că adopția are trei accepțiuni,
respectiv :
a) operațiune juridică;
b) raport juridic;
c) instituție juridică.
Ca operațiune juridică, adopția desemnează activitatea efectuată de către
anumite persoane și instituții, care dă naștere raportului juridic de adopție.
Ca raport juridic, adopția constă în legătura de filiație care se creează între
adoptator și adoptat, precum și legăturile de rudenie între adoptat și rudele
adoptatorului.
Ca instituție juridică, adopția desemnează ansamblul normelor juridice care
reglementează condițiile privind nașterea, efectele și încetarea ei.3
Legiuitorul definește adopția din perspectiva scopului urmărit prin realizarea
acesteia, anume nașterea legăturii de filiație civilă între adoptator și adoptat,
precum și a legăturilor de rudenie civilă între adoptat și rudele adoptatorului, de la
data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost încuviințată.4

1
Andreea Drăghici, Protecția juridică a drepturilor copilului, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p.248
2
Art. 451 Cod Civil
3
Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, Dreptul familiei conform noului Cod Civil, Ed. Universul Juridic,
București, 2011, p.323
2
 II. Cerințe legale pentru încheierea adopției

Principiile care guvernează adopția și, în mod special, principiul interesului

superior al copilului impun ca adopția să fie valabilă numai dacă sunt întrunite
cumulativ anumite condiții stabilite expres de leguitor. Aceste cerințe vizează în
primul rând persoana adoptată, adoptatorul, dar și părinții firești sau reprezentantul
legal al copilului.5
Pentru încheierea actului juridic al adopției este necesară îndeplinirea a două
categorii de condiții :
- condiții de fond;
- condiții de formă.
Condițiile de fond pot fi subclasificate în :
- condiții pozitive – care trebuie îndeplinite, deci să existe pentru nașterea
acestui act juridic;
- condiții negative – în prezența cărora adopția nu se poate încheia. Ele au
fost denumite și impedimente la adopție.6

III. Condițiile de fond ale adopției

III.1. Consimțământul

A. Consimțământul adoptatorului

4
Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod Civil comentarii pe
articole, Ed. C.H. Beck, București,2012, p.494
5
Andreea Drăghici, op. cit., p.271
6
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul Familiei, ed. a 7-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2012, p. 230
3
 Potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției ,
prin adoptator se înțelege persoana care a adoptat sau dorește să adopte în
condițiile legii. Pornind de la acest text de lege, în principiu, orice persoană poate
deveni părinte adoptiv, indiferent de starea civilă, de sex, orientare sexuală, rasă ori
de cetățenie. Totuși în ceea ce privește rasa, naționalitatea chiar și credința
religioasă, acestea constituie criterii de eligibilitate a adoptatorului în virtutea
respectării principiului continuității în educarea copilului, ținând cont de originea
sa etnică, culturală și lingvistică. De asemenea, referitor la sexul persoanei
adoptatoare, în doctrină s-a susținut că în situația în care copilul urmează a fi
adoptat de către o singură persoană instanța trebuie să analizeze serios motivele
care antrenează adopția respectivă. Unele sisteme de drept interzic adopția între
persoane de sex diferit și consideră riscantă adopția între persoanele de același
sex.7
O altă condiție de fond cerută pentru dobândirea calității de adoptator este
prevăzută expres de art. 459 C. Civ. conform căruia consimțământul adoptatorului
trebuie să fie al unei persoane cu capacitate deplină de exercițiu și să fie neviciat.
Așadar, minorul necăsătorit și persoana pusă sub interdicție nu pot exprima un
consimțământ valabil la adopție. În plus, persoanele cu boli psihice și handicap
mintal nu pot adopta, chiar dacă nu sunt puse sub interdicție.
Prin urmare, consimțământul adoptatorului sau al familiei adoptatoare se dă în
fața instanței judecătorești, odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției.8

B. Consimțământul soțului adoptatorului

Persoana care adoptă poate fi căsătorită sau necăsătorită, în acest din urmă caz,
numai unul dintre soți devine adoptator, însă, având în vedere că adoptatul va face
parte din familia adoptatorului este necesar și consimțământul soțului
adoptatorului, exceptând situațiile în care acesta se află în imposibilitatea de a-și
exprima voința.9

7
Andreea Drăghici, op. cit., p.278
8
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul Familiei, ed. a 7-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2012, p. 231
9
Andreea Drăghici, op. cit., p.287
4
 Pentru consimțământul soțului persoanei care dorește să adopte se prevede o
cerință de formă, respectiv exprimarea sa în fața instanței judecătorești odată cu
soluționarea cererii de încuviințare a adopției.10
Această cerință își are justificarea în aceea că adopția nu trebuie să creeze relații
incompatibile cu o viață normală de familie, aspect care rezultă și din faptul că
unul dintre principiile care trebuie respectate în procedura adopției este acela al
creșterii și educării copilului într-un mediu familial.11

C. Consimțământul părinților firești ai celui care urmează a fi adoptat sau

al tutorelui, dacă este cazul
Pentru încheierea valabilă a adopției ambii părinți firești ai copilului ce urmează
a fi adoptat trebuie să-și exprime consimțământul în acest sens, chiar și atunci când
aceștia sunt divorțați sau copilul a fost încredințat unei a treia persoane sau unei
familii.
În cazul în care numai unul dintre părinți este de acord cu adopția, iar celălalt se
opune, adopția nu se poate încheia.
Dezacordul dintre părinți în această privință nu pote fi soluționat nici de către
instanța de judecată, nici de către autoritatea tutelară, întrucât, în caz contrar,
părintele care nu a consimțit la adopție ar fi tratat ca părintele decăzut din
drepturile părintești, ceea ce este inadmisibil.

D. Consimțământul celui ce urmează a fi adoptat

Anterior exprimării consimțământului, direcția generală de asistență socială și
protecția copilului în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit
vârsta de 10 ani îl va sfătui și informa pe acesta, ținând seama de vârsta și de
maturitatea sa, în special asupra consecințelor adopției și ale consimțământului său
la adopție, întocmind un raport în acest sens.
Acest raport va fi depus la dosarul cauzei, iar copilul își va exprima
consimțământul la adopție în fața instanței judecătorești, în faza încuviințării
adopției.12

10
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul Familiei, ed. a 7-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2012, p. 231
11
Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, op. cit., p.332
12
Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, op. cit., p.332
5
 III.2. Capacitatea deplină de exercițiu a adoptatorului sau a familiei
care adoptă

Necesitatea îndeplinirii acestei condiții rezultă din prevederile legale care arată
că nu pot adopta decât persoanele care au capacitate deplină de exercițiu, dar și că
adoptatorul trebuie să exprime un consimțământ valabil la adopție.
Persoana care are capacitate deplină de exercițiu poate adopta, indiferent dacă
este căsătorită sau nu și indiferent dacă are sau nu alți copiii. De asemenea, nu
există nicio restricție în ceea ce privește naționalitatea sau rasa adoptatorului.13
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, prevede că nu poate
adopta persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracțiune contra
persoanei sau contra familiei, săvârșită cu intenție, precum și pentru infracțiunea de
trafic de persoane sau trafic și consum de droguri.14

III.3. Adoptatorul trebuie să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă

decât adoptatul
Codul civil prevede ca o condiție de fond pentru încheierea valabilă a adopției
și difența de vârstă între adoptat și adoptator. Art. 460 consacră regula, dictată de
rațiunea că filiația civilă se substituie celei firești, potrivit căreia adoptatorul
trebuie să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul. Prin excepție, pentru
motive temeinice, instanța de tutelă poate încuviința adopția chiar dacă diferența de
vârstă dintre adoptat și adoptatori este mai mică de 18 ani, dar în nicio situație, mai
puțin de 16 ani.15

III.4. Cel care urmează a fi adoptat să nu fi dobândit capacitate

deplină de exercițiu

13
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul Familiei, ed. a 7-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2012, p. 234
14
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul Familiei, ed. a 7-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2012, p. 234
15
Andreea Drăghici, op. cit., p.284
6
 Conform dispozițiilor C. civ.16 copilul poate fi adoptat până la dobândirea
capacității depline de exercițiu.
Ca regulă, capacitatea de exercițiu deplină începe din data când persoana devine
majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani, aceasta fiind limita până la care
copilul poate fi adoptat.17 Trebuie avute în vedere și situațiile în care capacitatea
deplină de exercițiu se dobândește anterior vârstei de 18 ani, adică situația
minorului căsătorit, cât și cea a minorului căruia i se recunoaște capacitate de
exercițiu anticipată.18
Ca excepție, persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul a
crescut-o în timpul minorității sale. Prin “creștere” se înțelege nu numai prestarea
întreținerii, ci și existența unor raporturi mai complexe între adoptator și adoptat,
similar celor dintre părinții firești și copii. Creșterea trebuie să fi avut un caracter
de continuitate și să fie de durată, nu ocazională.19

III.5. Adopția trebuie să fie în interesul superior al celui care

urmează să fie adoptat

Art. 452 lit. a C. civ. prevede că adopția se face numai dacă este în interesul
superior al copilului, iar din întreaga reglementare cuprinsă în lege rezultă că
interesul superior al adoptatului se realizează atunci când cel care adoptă este în
măsură să-i asigure o dezvoltare fizică și morală normală, similară celei asigurate
în familia firească.
Instanța de tutelă este, deci, chemată să se convingă de faptul că adoptatorul
prezintă condițiile materiale și garanțiile morale necesare dezvoltării armonioase
ale copilului, în concordanță cu interesele sale patrimoniale și nepatrimoniale.
Art. 58 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției,
prevede că adoptatorii sunt obligați să informeze gradual copilul că este adoptat,
începând de la vârste cât mai mici, cu sprijinul specialiștilor din cadrul
compartimentului de adopții și postadopții al direcției.

16
Art. 455 alin. (1) C. civ.
17
Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, op. cit., p.326
18
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul Familiei, ed. a 7-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2012, p. 235
19
Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, op. cit., p.326
7
 După dobândirea capacității depline de exercițiu, adoptatul poate solicita
tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său să-i autorizeze acesul la
informațiile aflate în posesia oricăror autorități publice cu privire la identitatea
părinților săi firești.20

IV. Impedimente la adopție

Sunt socotite impedimente acele împrejurări care, dacă sunt prezente, opresc
încheierea actului juridic al adopției. Acestea sunt prevăzute expres de lege sau
rezultă din ansamblul reglementărilor privind adopția.21

IV.1. Impedimentul izvorât din rudenia firească

Legiuitorul stipulează în art.457 C. civ. interdicția adopției între frați indiferent

de sex. Textul legal nu face distincție între frații din căsătorie și cei din afara
căsătoriei.
Din interpretarea aceluiași text legal rezultă că este permisă adopția între alte
rude, putându-se încheia o adopție între bunici și nepoți sau mătuși,unchi și nepoții
lor. Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopției, conscară obligația direcției
competente să analizeze cu prioritate posibilitatea încredințării copilului în vederea
adopției unei rude din familia extinsă.22

IV.2. Impedimentul izvorât din calitatea de soț

Acest impediment este expres reglementat în art. 458 C. civ. , care prevede că:
”adopția a doi soți sau foști soți de către același adoptator sau familie adoptatoare,
precum și adopția între soți sau foști soți sunt interzise”.

20
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul Familiei, ed. a 7-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2012, pp. 236-237
21
Ibidem
22
Andreea Drăghici, op. cit., pp.274-275
8
 Impedimentul a fost prevăzut, întrucât finalitatea adopției nu poate fi atinsă în
aceste cazuri, dar și întrucât cei doi, fiind persoane cu capacitate deplină de
exercițiu, adoptatul trebuie să fi fost crescut de celălalt soț în timpul minorității,
situație care practic este imposibilă.
Adopția a doi soți de către aceeași persoană sau familie este interzisă, întrucât
nu pot fi soți, copiii aceleiași persoane (frații), chiar dacă este vorba de rudenie
civilă.23

IV.3. Impedimentul rezultând dintr-o adopție anterioară

Legiuitorul reglementează prin art. 462 C. civ. un alt impediment prin

interzicerea adopției aceleași persoane de către două persoane împreună, simultan
sau succesiv, indiferent dacă adoptatul este minor sau are capacitate deplină de
exercițiu. Această condiție negativă își găsește rațiunea în evitarea multiplicării la
nesfârșit a relațiilor de filiație civilă, precum și în necesitatea respectării
principiului creșterii și educării copilului într-un mediu familial.24
Prin excepție este admisă adopția simultană sau succesivă de către adoptatorii
soț și soție, adopția succesivă în situația decesului adoptatorului sau a soților
adoptatori, precum și în cazul încetării, din orice motiv, a adopției anterioare. De
asemenea, potrivit art.6 lit. c din Legea nr. 273/2004 o nouă adopție poate fi
încuviințată și în cazul în care copilul adoptat are un singur părinte, necăsătorit, iar
acesta se află într-o relație stabilă și conviețuiește cu o persoană de sex opus,
necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea, și declară prin
act autentic notarial că noul adoptator a participat direct și nemijlocit la creșterea și
îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani.26

23
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul Familiei, ed. a 7-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2012, p.238
24
Andreea Drăghici, op. cit., p.288
26
Ibidem, p.288
9
 Bibliografie
Tratate, cursuri, monografii
1. Bacaci Alexandru, Dumitrache Viorica Claudia, Hageanu
Cristina Codruța, Dreptul Familiei, ediția a 7-a, Editura C.H. Beck,
București, 2012

2.Baias Flavius-Antoniu, Chelaru Eugen, Constantinovici Rodica,

Macovei Ioan, Noul Cod Civil comentarii pe articole, Editura C.H.Beck,
București,2012

3. Drăghici Andreea, Protecția juridică a drepturilor copilului,

conform noului Cod Civil, Editura Universul Juridic, București, 2011

4.Lupașcu Dan, Crăciunescu Cristiana Mihaela, Dreptul familiei

Editura Universul Juridic, București, 2013

Legislatiei conexă

1.Codul civil (Legea nr. 287/2009**)

10
 2. Legea nr. 273 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind regimul
juridic al adopţiei*)

11