Natura juridică a convenţiei de arbitraj

                     În literatura de specialitate  s-a atras atenţia asupra naturii juridice duble a

convenţiei de arbitraj, care are aplicaţii procedurale indiscutabile, grefate pe o certă structură

contractuală.

                   Natura contractuală a convenţiei de arbitraj rezultă din manifestarea de voinţă a

părţilor. În ambele forme ale convenţie, părţile se obligă să supună litigiul lor unui arbitraj, să

desemneze arbitrii şi să execute de bună voie hotărârea arbitrală.

                   Natura procedurală a convenţiei de arbitraj este configurată de finalitatea urmărită.

Prin convenţia de arbitraj nu se determină drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, ci se

reglementează modalitatea în care ele vor fi stabilite de organul arbitral.

                  Soluţiile preconizate nu pot fi însă absolutizate. Prin prisma componentelor sale,

convenţia de arbitraj are o natură dublă. Consecinţele de ordin procedural ale convenţiei de

arbitraj sunt generate de o structură contractuală.

                   Convenţia de arbitraj este considerată ca un contract de comerţ exterior. Tot

convenţia de arbitraj este şi un act de dispoziţie, întrucât părţile renunţă la garanţiile oferite de

jurisdicţia de stat şi se obligă să respect e hotărârea pronunţată de instanţa arbitrală