CUPRINS

Capitolul I – Elemente introductive ale arbitrajului comercial

internațional

1.1 - Noțiune și natură juridică

1.2 - Formele arbitrajului

Capitolul II – Convenția arbitrală

2.1 - Noțiune și natură juridică

2.2 - Condițiile de validitate

2.3 - Clauza compromisorie

2.4 - Compromisul

2.5 - Legea aplicabilă

Capitolul III –Concluzii

Bibliografie
 Capitolul I – Elemente introductive ale arbitrajul comercial
internațional

1.1 - Noțiune și natură juridică

Arbitrajul este ”instituţia în bază şi cadrul căreia părţile

împuternicesc în limitele permise de lege, una sau mai multe
persoane privite ca în circumstanţele date, să tranşeze un diferend
juridic care le opune, sustrăgand astfel acel litigiul din competenţa
instanţelor judecătoreşti”1.

Conceptul de arbitraj comercial internațional era susceptibil de

mai multe accepțiuni, și anume :

Într-o primă accepție, acest concept desemnează mijlocul

corespunzător de a reglementa rapid și echitabil litigiile
internaționale care pot să rezulte din tranzacțiile comerciale în
domeniul schimburilor de bunuri și servicii și din contractele de
cooperare industrială.

Într-o altă accepție, conceptul la care ne referim poate fi

definit ca metodă de soluționare a litigiilor născute din relațiile
comerciale internaționale.

În fine, arbitrajul comercial internațional se analizează ca

jurisdicție specială și derogatorie de la dreptul comun procesual,
menită să asigure rezolvarea litigiilor izvorâte din raporturile
comerciale internaționale și totodată să faciliteze participarea
statului la diviziunea mondială a muncii.

În dreptul românesc, arbitrajul a fost reglementat în Codul de

procedură civilă din 1865, în Cartea a IV-a (art. 340-370), unde își
are sediul și în prezent. Cartea a IV-a a suferit numeroase
modificări, constituind astăzi reglementarea de drept comun a
oricărei forme de arbitraj.

Arbitrajul comercial internațional se analizează ca jurisdicție

specială și derogatorie de la dreptul comun procesual, menită să
asigure rezolvarea litigiilor izvorâte din raporturile comerciale
internaționale și totodată să faciliteze participarea statului la
diviziunea mondială a muncii2.
1
I. Deleanu, S. Deleanu, Arbitrajul intern si internațional, Ed. Rosetti,
București 2005, pag 10
2
Radu Gheorghe Geamănu, Arbitrajul comercial internațional, p. 1.
 Referitor la natura juridică a arbitrajului comerțului
internațional, există trei puncte de vedere, și anume: arbitrajul
comercial internațional are caracter jurisdicțional arbitrajul
comercial internațional are caracter contractual și arbitrajul
comercial internațional are caracter mixt.

Caracterul jurisdicțional : statul deține monopolul legislativ

șijurisdicțional, ceea ce îi conferă dreptul de a autoriza părţile să
recurgă la arbitraj ca formă de justiţie delegată de puterea suverană
și exercitată de persoane care nu sunt angajaţi ai statului. Prin
asimilare cu activitatea instanţelor judecătoreşti, hotărârea
pronunțată beneficiază de autoritatea lucrului judecat și, deci,
posibilitatea executării silite a ei, dar și dreptul părții nemulțumite
de a exercita căile de atac împotriva sentinței arbitrale.

Caracterul contractual : arbitrajul este privit ca un ansamblu de

acte juridice contractuale. Părțile dispun de facultatea de a organiza,
potrivit drepturilor recunoscute de lege, soluționarea litigiilor de
unele persoane ce le inspiră încredere. Puterile arbitrilor decurg din
voința părților, fără a nega elementul autoritar întemeiat pe puterea
statală. Sentința arbitrală nu se bucură de puterea lucrului judecat,
de irevocabilitate ca efect al voinței lor conjuncte, exprimată în
convenția arbitrală prin care au căzut de acord să recunoască soluției
pronunțată de arbitri, caracter definitiv și obligatoriu.

Caracterul mixt : se onsideră că cele două concepții analizate

privesc arbitrajul în mod unilateral luând în considerare fie numai
punctul de plecare al activității ce desfășoară, fie numai specificul
acelei activități. Dar arbitrajul desfășoară o activitate complexă și
trebuie caracterizat ținându-se seama de ansamblul acesteia. S-a
arătat că arbitrajul este condiționat în activitatea lui atât de originea
sa contractuală exprimată prin convenția de arbitraj (compromis sau
clauză compromisorie), excepție fac doar cazurile când este prevăzut
ca obligatoriu în convenții internaționale, cât și de finalitatea sa
jurisdicțională exprimată în sentința pe care o pronunță și care este
definitivă și executorie3. Este în afara oricărei îndoieli că arbitrajul
comercial internațional are atât componente contractuale, cât și
componente jurisdicționale, iar această împrejurare îi conferă o
dublă natură, contractuală și jurisdicțională, în același timp.

3
C. Bîrsan, D.A. Sitaru, Dreptul comerțului internațional, vol. I,
Universitatea din București, 1988, p. 192.
 1.2 - Formele arbitrajului

Arbitrajul comercial internațional se realizează în cadrul

comerțului internațional și conține un element de extraneitate prin
care se află legat de un sistem de drept străin. Noțiunea de arbitraj
comercial internațional consacrată atât în convențiile internaționale,
cât și de legislațiile naționale, presupune unele precizări privind
elementele definitorii ale sale4. Caracterele definitorii ale
arbitrajului comercial internațional sunt:

Caracterul comercial

Caracterul comercial al arbitrajului resultă din faptul că

obiectul său constituie litigiile “născute sau care se vor naște din
operații de comerț internațional“ .Toate litigiile supuse arbitrajului
rezultă “din elementele intriseci al operațiunii comerciale”. Aceste
elemente sunt , în principal, de natură economică.

Caracterul comercial al arbitrajului își găsește expresia în :

raportul comercial supus judecații

reglementarea comercială în temeiul căreia se desfașoară arbitrajul

(judecata)

în calitatea arbitrilor care sunt aleși dintre personalitățile

competente în domeniul comercial

Caracterul internațional

În doctrina juridică s-a exprimat opinia conform căreia

caracerul internațional al arbitrajului nu poate fi “ caracterizat prin
obiectul arbitrajului și anume litigiul arbitral”. În acest sens s-a
arătat că e posibil ca litigiul să aibă caracter internațional, iar
organul sesizat cu soluționarea lui să fie național.

Caracterul internațional al arbitrajului este determinat de :

elementele de extraneitate a situației litigioase

4
Gabriel Mihai,
Arbitrajul internațional și efectele hotărârilor arbitrale străine, Ed. Universul
Juridic, București, 2013, p. 48.
internaționalitatea organului arbitral

autonomia arbitrajului față de structurile național

Caracterul arbitral

Caracterul arbitral își găsește expresia în faptul că arbitrii au

puterea de a statua ceea ce înseamnă “ a judeca”,” a tranșa un
litigiu” , adică “ a verifica sau de a constata o situație juridică
preexistentă asupra căreia există un dezacord între părți”.

Cu toate că arbitrajul este desemnat de părți, el nu acționează

în numele vreuneia dintre ele.Ca și în cazul judecătorului , arbitrul
este chemat să statueze ,adică să tranșeze litigiul în mod imparțial.

Clasificări ale arbitrajului comercial internațional.

Arbitrajul comercial internațional se prezintă în forme variate.

Doctrina juridică, utilizând diverse criterii de ordonare a acestor
forme, a făcut următoarele clasificări:

a) în funcție de competența materială a arbitrajului se disting:

- arbitraje având competență generală în materie de comerț

internațional; din această categorie fac parte arbitrajele cu sferă
generală de activitate jurisdicțională în ce privește litigiile izvorâte
din raporturile de comerț internațional și cooperare economică
internațională, ca de exemplu: Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera
de Comerț Internațional de la Paris, Curtea de Arbitraj de la Londra,
Institutul Olandez de Arbitraj, Asociația Americană de Arbitraj,
Curtea permanentă de arbitraj de pe lângă Comisia germană pentru
probleme de arbitraj etc.

- arbitraje având competență specială în domeniul comerțului

internațional; fac parte din această categorie arbitrajele specializate
pe soluționarea anumitor litigii, de regulă cele izvorâte din comerțul
cu anumite mărfuri, precum: Camera arbitrală de bumbac din Le
Hâvre sau Tribunalul de arbitraj al bursei de bumbac din Bremen
(care sunt profilate pe soluționarea litigiilor din domeniul
comerțului internațional cu textile), London Corn Trade Association
(specializat pe litigii de comerț internațional cu produse alimentare)
etc.

b) În funcție de competența teritorială a instanței de arbitraj se

disting:

- arbitraje de tip bilateral care sunt create prin convenții

internaționale bilaterale și au competență să soluționeze numai
litigiile izvorâte din raporturile de comerț internațional dintre
subiecții de drept aparținând ordinii juridice naționale a statelor
părți la acele convenții; așa bunăoară: Camera arbitrală franco-
germană pentru produsele solului și Comisia americano-canadiană de
arbitraj comercial etc.;

- arbitraje de tip regional, constituite printr-o convenție

multilaterală perfectată de statele dintr-o anumită zonă geografică și
care sunt competente să soluționeze litigii din comerț internațional
ivite între subiecți de drept aparținând ordinii juridice naționale din
statele semnatare ale acelei convenții; fac parte din această
categorie de pildă, Comisia scandinavă de arbitraj pentru piei,
Comisia interamericană de arbitraj comercial a cărei competență
include pe partenerii comerciali din cadrul Organizației Statelor
Americane (O.S.A.) etc.;

- arbitraje având vocație universală, a căror competență

teritorială se extinde la scară planetară, ele fiind abilitate să
soluționeze litigii dintre participanții la raporturi de comerț
internațional din toate țările lumii; menționăm în acest sens Curtea
de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Internațional de la
Paris.

c) În funcție de structura organizatorică se face distincție între:

- arbitrajul ad-hoc (sau ocazional), care are o durată efemeră și

este organizat în conformitate cu inițiativa părților; asemenea
instanțe funcționează numai în vederea soluționării unui litigiu bine
determinat cu care au fost investite, existența lor încetând odată cu
pronunțarea hotărârii sau cu expirarea termenului în care trebuiau să
decidă

- arbitrajul instituționalizat având caracter permanent, a cărui

existență nu este dependentă de durata unui anumit litigiu concret
determinat; el își exercită atribuțiile jurisdicționale neîntrerupt și cu
caracter de continuitate ori de câte ori este sesizat, fiind organizat
sub forma unor centre permanente de arbitraj ce funcționează în
cadrul unor organizații profesionale, sau pe lângă o cameră de
comerț națională ori internațională.

d) În funcție de atribuțiile conferite arbitrilor există:

- arbitraj de drept strict (sau de iure), care se distinge prin

aceea că arbitrii statuează potrivit normelor de drept incidente în
cazul dat în care ei sunt obligați să le respecte; acest arbitraj
constitute regula, fiind arbitrajul de drept comun în materia
raporturilor de comerț internațional; ori de câte ori părțile nu fac
nici o mențiune specială privind arbitrajul acesta va fi un arbitraj
ad-hoc, iar puterile acordate arbitrilor sunt acelea ale unui arbitraj
de drept strict

- arbitraj de echitate (sau ex aequo et bono) de specificul

căruia este faptul că se realizează după principiile de echitate și nu
potrivit normelor de drept; este deci un arbitraj de facto, arbitrii
neavând obligația să aplice normele legale de drept material și nici
pe acelea de procedură.

e) În funcție de aderențele (naționale sau internaționale) pe

care le are obiectul litigiului se disting:

- arbitraj național (sau intern), ce are ca obiect soluționarea

unui litigiu izvorât dintr-un contract lipsit de aderențe
internaționale întrucât toate elementele susceptibile de a-i conferi
asemenea aderențe se află într-un singur stat, au legătură cu un
singur stat; în cazul în care vreunul dintre elementele raportului
juridic are legătură cu o altă țară, acel raport juridic încetează să
aibă caracter intern, dobândind caracter internațional, și ca urmare
un eventual litigiu între părți va primi și el caracter internațional;

- arbitraj străin (sau internațional), ce are ca obiect litigii

izvorâte din contracte cu aderențe internaționale, adică legături cu
cel puțin două state diferite, cu cel puțin două sisteme naționale de
drept.
 Capitolul II – Convenția arbitrală

2.1 - Noțiune și natură juridică

În literatura despecialitateconvenţia de arbitraj a fost definităca

reprezentând “înţelegerea părţilor de soluţiona un litigiu de
comerţinternaţional prin intermediul arbitrajului ocazional ori
permanent”

s a u “ acordul părţilor  contractului  de comerţ internaţional  de a supunel i t i g i u l   i

vit între ele în legătură cu executarea acelui contractarbitrajului”