Sunteți pe pagina 1din 5

Chiriac Iulian-Vlad Dreptul

comerțului internațional USV

ARBITRAJUL COMERCIAL
INTERNAŢIONAL
Conceptul de arbitraj comercial

Majoritatea litigiilor dintre participanţii la relaţiile comerciale internaţionale se


soluţionează de către arbitrajul pentru comerţ exterior. Arbitrajul este un mijloc corespunzător
de a reglementa rapid şi echitabil litigiile care pot rezulta din tranzacţiile comerciale
internaţionale.

Sistemul arbitrajului comercial internaţional este consacrat atât în legislaţiile naţionale


cât şi în convenţii internaţionale (astfel este Convenţia europeană asupra arbitrajului
comercial internaţional adoptată şi deschisă spre semnare la Geneva la 21 aprilie 1961).
Puterea arbitrilor de a soluţiona litigiul este conferită de părţi, care convin ca litigiul lor să fie
prezentat spre soluţionare unor persoane particulare. În acest scop părţile în litigiu îi
desemnează pe arbitri şi se angajează să accepte hotărârea pe care aceştia o vor pronunţa.

În general, arbitrajul prezintă următoarele particularităţi:

 presupune existenţa unui litigiu sau iminenţa declanşării acestuia, care îşi are izvorul
într-un raport juridic de drept privat în al cărui conţinut sunt drepturi asupra cărora
părţile pot face tranzacţie;
 litigiul supus arbitrajului trebuie să aibă ca obiect drepturi asupra cărora legea permite
părţilor să aibă tranzacţie;
 de regulă, desemnarea arbitrilor şi stabilirea procedurii arbitrale au loc prin convenţia
de arbitraj, încheiată prin acordul părţilor litigante;
 hotărârea arbitrală poate fi pusă în executare silită cu ajutorul forţei coercitive a
statului.

Clasificarea arbitrajului comercial

Arbitrajul, în general, şi arbitrajul de comerţ internaţional în special, este susceptibil de


clasificare după diverse criterii, precum şi următoarele:

 după competenţa lui materială;


 după competenţa lui teritorială;
 în raport cu structura lui organizatorică;

Pagină 1 din 5
Chiriac Iulian-Vlad Dreptul
comerțului internațional USV

 în raport cu atribuţiile conferite arbitrilor;


 în funcţie de vocaţia naţională sau internaţională a obiectului litigiului;

Clasificarea arbitrajului în raport cu competenţa lui materială


În funcţie de competenţa lui materială, se face distincţie între:

 în categoria arbitrajelor cu competenţă generală şi internaţională în acelaşi timp, se


situează în primul rând comisiile de arbitraj pentru comerţul exterior de pe lângă
camerele de comerţ şi industrie ale ţărilor. În aceeaşi categorie includem şi instituţiile
de arbitraj din alte state competente să rezolve litigii de drept intern ca şi litigii de
drept al comerţului internaţional. Ele sunt organizate şi funcţionează pe lângă alte
instituţii comerciale cum sunt camerele sau bursele de comerţ sau ca organisme
independente. Printre arbitrajele de pe lângă camerele de comerţ şi industrie
menţionăm camerele arbitrale din Londra, Amsterdam, Hamburg, Bruxelles. Ca
arbitraje comerciale independente pot fi citate American Arbitration Association,
Camera de arbitraj permanentă de pe lângă Comisia vest-germană pentru probleme de
arbitraj, institutul permanent de arbitraj.
 arbitrajul cu competenţă specială, adică acel arbitraj specializat pentru soluţionarea
anumitor categorii de litigii, cum ar fi, spre exemplu, arbitrajul realizat de Camera
Arbitrală de Bumbac de la Hâvre sau de Tribunalul de Arbitraj al Bursei de Bumbac
de la Bremen.

Clasificarea arbitrajului în raport cu competenţa lui teritorială


 arbitrajul de tip bilateral, care este creat prin convenţii internaţionale bilaterale şi are
competenţa să soluţioneze litigii izvorâte din raporturi juridice de comerţ internaţional
între subiecţi de drept aparţinând ordinii juridice a statelor părţi la acele convenţii.
Realizează un astfel de arbitraj, spre exemplu, Camera arbitrală franco – germană
pentru produsele solului şi Camera americano – canadiană de arbitraj comercial;
 arbitrajul de tip regional, care este constituit prin convenţii multilaterale, perfectate
între statele dintr-o anumită zonă geografică, şi care este competent să soluţioneze
litigiile de comerţ internaţional ivite între subiecţii aparţinând ordinii juridice din
statele semnatare ale acelei convenţii. Realizează un astfel de arbitraj, spre exemplu,
Comisia Scandinavă de Arbitraj pentru Piei
 arbitrajele cu vocaţie universală, sunt competente să soluţioneze litigiile dintre
organizaţiile economice aparţinând tuturor statelor. Unele dintre acestea au o
competenţă materială specială cum ar fi arbitrajele create în domeniul transportului
prin cele două convenţii internaţionale de la Berna din 25 octombrie 1952, iar alte
arbitraje au o competenţă materială generală, cea mai caracteristică în acest sens fiind
Curtea de arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ internaţională cu sediul la Paris.

Pagină 2 din 5
Chiriac Iulian-Vlad Dreptul
comerțului internațional USV

Clasificarea arbitrajului în funcţie de structura lui organizatorică


În raport cu acest criteriu, există următoarele categorii de arbitraj:

 arbitraj – adhoc, care are o durată efemeră, fiind creat de părţile litigante pentru
soluţionarea unor litigii concrete, ivite între ele din derularea diverselor raporturi
juridice comercial concrete;
 arbitraj instituţionalizat, care are caracter permanent, existenţa lui nedepinzând de
durata unui anumit litigiu concret

Clasificare arbitrajului în raport cu atribuţiile conferite arbitrilor


În funcţie de acest criteriu, există următoarele forme de arbitraj:

 arbitrajul de drept strict este acela în care litigiile se soluţionează cu respectarea


normelor de drept procesual şi de drept material aplicabile. Această formă de arbitraj,
constituie regula, fiind, deci, un arbitraj de drept comun.
 arbitrajul în echitate este acela în cadrul căruia arbitrii nu sunt ţinuţi să observe cu
rigurozitate orice normă procedurală şi nici să aplice în mod strict toate normele de
drept material competente, călăuzindu-se în rezolvarea litgiului după exigenţele
echităţii, dar cu respectarea principiilor fundamentale de drept Acest tip de arbitraj
este un arbitraj de tip facto.

Clasificarea arbitrajului în funcţie de vocaţia naţională sau internaţională a obiectului


litigiului
În raport cu vocaţia pe care o are obiectul litigiului se face distincţie între arbitrajul
naţional şi arbitrajul străin sau internaţional.

Forme ale arbitrajului


Arbitrajul ad – hoc sau ocazional
Arbitrajul ad-hoc este acea instanţă construită de părţi exclusiv pentru soluţionarea
unui anumit litigiu şi funcţionează numai până la soluţionarea acestuia. Aceasta înseamnă că
arbitrajul ad-hoc nu are o structură organizatorică prestabilită, părţile trebuind să desemneze,
pe caz, nu doar arbitri ci şi modul lor de numire, să stabilească regulile de procedură şi locul
arbitrajului. Depinzând de voinţa părţilor, toate aceste elemente care ţin de organizarea şi
modul de funcţionare a arbitrajului diferă de la un litigiu la altul. Sarcina părţilor este însă
uşurată de existenţa unor regulamente-tip pentru arbitrajul ad-hoc, regulamente la care ele pot
recurge (de exemplu, Regulamentul UNCITRAL din 1976 sau cel din 1994 de la New York).

În temeiul art.1, pct.2 din Convenţia europeană de arbitraj comercial, încheiată la


Geneva, la data de 21 aprilie 1961, prin arbitraj ad – hoc se înţelege acea formă a arbitrajului

Pagină 3 din 5
Chiriac Iulian-Vlad Dreptul
comerțului internațional USV

în cazul căreia soluţionarea litigiilor este realizată de către arbitrii numiţi pentru cazuri
determinate

Arbitrajul instituţional
Arbitrajul instituţionalizat are existenţă permanentă şi în acest sens dispune de
structuri organizatorice şi administrative stabile (sediu şi secretariat), precum şi de reguli de
procedură proprii prestabilite. Uneori arbitrajele instituţionalizate au o listă permanentă de
arbitri din care părţile pot alege şi pot face nominalizări. Uneori aceste liste sunt orientative şi,
deci, deschise iar alteori sunt limitative şi, deci, închise.

Potrivit art.1, pct.2, lit.b din Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional,
arbitrajul instituţional constituie o modalitatea de soluţionare a litigiilor de comerţ
internaţional de către instituţii permanente de arbitraj.

Caracterele generale ale arbitrajului comercial internaţional


Aspecte introductive
Denumirea de arbitraj al comerţului internaţional a primit consacrare în numeroase
convenţii internaţionale, dintre care exempli gratia, evocăm următoarele:

 Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial internaţional, semnată la Geneva, la


21 aprilie 1961;
 Convenţia pentru recunoaşterea sentinşelor arbitrale străine, semnată la New York, la
10 iunie 1958. această convenţie a fost precedată de Conferinţa O.N.U. asupra
arbitrajului comercial internaţional.

Din analiza denumirii arbitraj comercial internaţional, se pot desprinde caracterele juridice
ale acestuia, şi anume:

 caracterul arbitral,
 caracterul comercial,
 caracterul internaţional.

Caracterul arbitral
Îşi găseşte expresia în faptul că arbitrii au puterea de a statua, ceea ce înseamnă a
judeca, a tranşa un litigiu, de a verifica ori constata o situaţie juridică preexistentă în legătură
cu care există neînţelegere între părţi, pronunţând o hotărâre obligatorie pentru părţi. Spre
deosebire de instanţele judecătoreşti, arbitrajul presupune acordul prealabil al părţilor
interesate, exprimat într-un compromis sau clauză compromisorie inclusă în contractul extern.
Dacă dreptul reclamantului de a introduce acţiunea judiciară decurge din lege, fără a fi
necesar consimţământul părţilor, acţiunea arbitrală se introduce în baza voinţei părţilor.

Pagină 4 din 5
Chiriac Iulian-Vlad Dreptul
comerțului internațional USV

Cu toate că are o origine contractuală, prin finalitatea sa arbitrajul este un act


jurisdicţional. În acest fel arbitrajul se deosebeşte de alte instituţii juridice asemănătoare

 în primul rând, arbitrajul diferă de mediaţiune prin care un intermediar pune în


legătură două sau mai multe persoane în vederea încheierii unui contract.. arbitrul
nu reprezintă părţile în litigiu, iar hotărârea dată nu trebuie acceptată de părţi
pentru a deveni obligatorie.
 în al doilea rând, arbitrajul se diferenţiază de mandat, chiar şi în cazul în care
părţile au un mandatar comun
 în al treilea rând, arbitrajul se deosebeşte de tranzacţie care pune capăt sau
preîntâmpină un diferend între părţi, prin concesiuni reciproce. În cadrul
arbitrajului, părţile îşi exprimă voinţa de a supune un anumit litigiu judecăţii, în
timp ce o asemenea manifestare este incompatibilă cu tranzacţia.
 în al patrulea rând, arbitrajul se diferenţiază de expertiză care constituie un aviz, o
simplă probă supusă aprecierii instanţei.

Caracterul comercial
În temeiul art.1, pct.a din Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial
internaţional de la Geneva din anul 1961, caracterul comercial al arbitrajului derivă din natura
comercială a litigiilor pe care este chemat să le soluţioneze, adică a litigiilor născute din
operaţiuni din comerţ internaţional.

Caracterul internaţional
Potrivit art.1, alin.1, pct.a al Convenţiei europene asupra arbitrajului comercial internaţional
al acestui arbitraj derivă din natura operaţiunilor din care s-a născut litigiul supus arbitrajului.

Deci, caracterul internaţional al arbitrajului nu se determină în raport cu caracterul naţional


sau internaţional al instituţiei de arbitraj în sine ci în raport cu competenţa acelei instituţii de a
soluţiona litigii izvorâte din operaţiuni de comerţ internaţional. Altfel spus, natura raportului juridic
din care a izvorât litigiul determină şi caracterizarea arbitrajului.

Caracterul internaţional al instituţiei de arbitraj nu poate fi schimbat prin simplul fapt că


instituţia respectivă este competentă să soluţioneze atât litigii de comerţ internaţional, cât şi litigii de
comerţ naţional.

Pagină 5 din 5

S-ar putea să vă placă și