Unitatea de învățare nr.

12 -Introducere în arbitrajul comercial internațional

Obiectivele unității de învățare 12

După studiul acestei unități de învățare, studenții vor reuși să cunoască:

• Ce înseamnă arbitrajul comercial internațional și cum se clasifică;

• Avantajele și dezavantajele soluționării litigiilor pe cale arbitrală;

• Condițiile de arbitrabilitate a unui litigiu și condițiile de validitate a convenției arbitrale;

• Principalele reguli privind constituirea tribunalului arbitral, procedura arbitrală și forța

hotărârii arbitrale;

• Principalele reguli privind recunoașterea și executarea hotărârilor arbitrale străine.

Secțiunea I - Considerații generale privind arbitrajul comercial internațional

§1. Noțiunea de arbitraj. Așa cum clar și concis exprimă art. 541 C. proc. civ., arbitrajul
este o jurisdicție alternativă la instanțele judecătorești statale, având caracter privat. Arbitrajul
reprezintă, așadar, un mod convențional de soluționare a unui litigiu, de către persoane private,
care nu beneficiază de imperium (autoritatea statală), învestite de părțile litigiului cu puterea de a
pronunța o hotărâre obligatorie1.
Arbitrajul poate fi clasificat în funcție de mai multe criterii.
§2. Arbitrajul intern și internațional. O primă distincție pe care o facem este cea între
arbitrajul intern și cel internațional.
Conform art. 1111 alin. (1) C. proc. civ., un litigiu arbitral care se desfăşoară în România este
socotit internaţional dacă s-a născut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.
Tot astfel, conform art. 2 pct. 8 din Regulile de Procedură Arbitrală ale Curții de Arbitraj
Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (denumite în
continuare Regulile CCIR), prin litigiu arbitral internațional înțelegem orice litigiu cu element de
extraneitate, izvorât dintr-un raport juridic contractual sau extracontractual, supus soluționării pe
calea arbitrajului.

1
A se vedea și M. Fodor, Drept procesual civil. Procedura necontencioasă. Arbitrajul. Executarea silită. Proceduri
speciale, Universul Juridic, București, 2010, p. 18 și doctrina acolo citată.
 În mod natural, ne vom referi la arbitrajul internațional în cele ce urmează
§3. Arbitraj ad-hoc și instituționalizat. După modalitatea de organizare a arbitrajului,
distingem între arbitraj ad-hoc și arbitraj instituționalizat.
Arbitrajul este ad-hoc atunci când tribunalul se constituie din inițiativa părților si
soluționează litigiul conform procedurii stabilite de părți2. Tribunalul arbitral ad-hoc își încetează
existența odată cu pronunțarea sentinței3.
Arbitrajul instituționalizat este acea formă de jurisdicție arbitrală care se constituie și
funcționează în mod permanent pe lângă o organizație ori instituție de sine stătătoare, pe baza
unui regulament propriu aplicabil litigiilor supuse ei spre soluționare potrivit unei convenții
arbitrale4.
În practică, cele mai multe spețe sunt soluționate prin intermediul arbitrajului instituționalizat,
iar cea mai populară instituție pentru arbitrajul comercial în România este Curtea de Arbitraj
Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
§4. În funcție de competența materială a instanțelor arbitrale, distingem între:
• arbitraj cu o competență materială generală – soluționează litigii de comerț internațional
de orice natură;
• arbitraj cu o competență specializată – acest tip de arbitraj se organizează de regulă pe
lângă burse de mărfuri, pe lângă alte asociații profesionale, în competența sa materială intrând
litigii din domeniul respectiv de activitate. Spre exemplu, Centrul de Arbitraj și Mediere de pe
lângă Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO) soluționează exclusiv litigii în
domeniul proprietății intelectuale.
§5. În funcție de competența teritorială a instanțelor arbitrale, avem:
• arbitraj cu competență teritorială universală – această formă de arbitraj are în vedere
litigiile dintre părți, indiferent de locul în care acestea își au sediul social;
• arbitraj regional – acest tip de arbitraj se referă la subiectele de drept ce-și au sediul sau
domiciliul în anumite regiuni, cum ar fi zona nord-americană sau zona scandinavă;
• arbitraj bilateral – acest tip de arbitraj are în vedere instanțele create prin convenții
internaționale bilaterale care au competența să soluționeze numai litigiile izvorâte din raporturile
de comerț internațional dintre subiecții de drept aparținând ordinii juridice naționale a statelor
părți la acele convenții.

2
Ibidem, p. 19 și doctrina acolo citată.
3
Ibidem.
4
T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat. Vol II – art.
527-1.134, Universul Juridic, București, 2016, p. 81.
 §6. Arbitraj în drept și arbitraj în echitate. În funcție de puterile conferite arbitrilor de
către părți, distingem între arbitraj în drept strict sau arbitraj în echitate5.
În cazul arbitrajului în drept strict (sau de iure), arbitrii judecă în temeiul unor norme
juridice interne sau în temeiul unor convenții internaționale.
În cadrul arbitrajului în echitate sau ex aequo et bono, arbitrii dispun de o mai mare
libertate, ei nemaifiind ținuți în motivarea deciziilor de un act normativ și pot judeca în funcție de
ceea ce consideră că este echitabil în speță. Arbitrajul în echitate intervine numai dacă părțile au
convenit în mod expres în acest sens6. Altfel spus, este nevoie ca în clauza arbitrală părțile să
prevadă fără echivoc că, în eventualitatea unor litigii, acestea vor fi soluționate în echitate7.
Ca atare, în arbitrajul în drept, hotărârea arbitrală trebuie să cuprindă motivele de drept pe
care se întemeiază soluția, pe când în arbitrajul în echitate, motivarea în drept este substituită prin
motivarea în echitate8.

Temă de reflecție 12.1

Creați un exemplu care evidențiază diferența între soluționarea unui litigiu în drept strict și
soluționarea acestuia în echitate de către tribunalul arbitral.

Temă de reflecție 12.2

Considerați că există vreo limită a arbitrajului în echitate? Argumentați.

§7. Sediul materiei. Dreptul comun în materia arbitrajului internațional este reprezentat de
Cartea VII-a, Titlul IV din Codul de procedură civilă, “Arbitrajul internațional și efectele
hotărârilor arbitrale străine”. Conform art. 1111 alin. (2) C. proc. civ., aceste dispoziții „se aplică
oricărui arbitraj internaţional dacă sediul instanţei arbitrale se află în România şi cel puţin una
dintre părţi nu avea la data încheierii convenţiei arbitrale domiciliul sau reşedinţa obişnuită,
respectiv sediul în România, dacă părţile nu au exclus prin convenţia arbitrală sau ulterior
încheierii acesteia, dar numai prin înscris, aplicarea acestora.”
Așadar, regulile speciale din materia arbitrajului internațional devin aplicabile dacă sunt
întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

5
V.M. Ciobanu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., pp. 219-220; M. Fodor, op. cit., p. 20.
6
V.M. Ciobanu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 220.
7
Ibidem.
8
M. Fodor, op. cit., p. 20.
 a) Sediul instanței arbitrale se află în România. Nu sediul părților interesează, ci locul
arbitrajului, adică locul unde se va pronunța sentința arbitrală9. Relevanța locului
arbitrajului este aceea că sentința arbitrală va fi, în principiu, considerată a avea
naționalitatea statului în care a fost pronunțată10. Rezultă că jurisdicția acelui stat va avea
competența de a soluționa o eventuală acțiune în anulare11. Dacă hotărârea este
considerată străină, atunci va trebui supusă unei proceduri de recunoaștere și încuviințare
a executării pentru a produce efecte12.
Conform art. 1111 alin. (3) C. proc. civ., sediul instanţei arbitrale se stabileşte de părţile
în cauză sau de instituţia de arbitraj desemnată de acestea, iar în lipsă, de către arbitri.
b) Cel puțin una dintre părți are, la data încheierii convenţiei arbitrale, domiciliul sau
reşedinţa obişnuită, respectiv sediul în România. Această condiție evidențiază
necesitatea existenței unui element de extraneitate calificat13. Trebuie ca domiciliul ori
reședința unei persoane fizice sau sediul social al unei persoane juridice, dintre cele care
sunt parte la litigiu, să fie localizat în România.
Conform art. 2570 alin. (1) C. civ., reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice acţionând
în exerciţiul activităţii sale profesionale este locul unde această persoană are
stabilimentul său principal.
c) Părţile nu au exclus prin convenţia arbitrală sau ulterior încheierii acesteia, dar numai
prin înscris, aplicarea acestor reguli. Părțile au posibilitatea de a deroga de la normele
de procedură stabilite de legiuitor și de a impune, ele însele, alte reguli procedurale, dată
fiind natura convențională a arbitrajului14.
Titlul IV din Cartea a VII-a se completează cu Cartea a IV-a a Codului de procedură civilă,
dedicată arbitrajului intern: „Orice aspecte privind constituirea tribunalului arbitral, procedura,
hotărârea arbitrală, completarea, comunicarea și efectele acesteia, nereglementate de părți prin
convenția arbitrală și neîncredințate de acestea rezolvării de către tribunalul arbitral, vor fi
soluționate prin aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor cărții a IV-a.” – art. 1123 C. proc.
civ.
Trimiterea la dispozițiile Cărții a IV-a este firească, în contextul în care Cartea a VII-a C.
proc. civ. își propune să reglementeze doar particularitățile arbitrajului internațional15. Astfel,

9
Ș.-Al. Stănescu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1748.
10
Ibidem, pp. 1748-1749.
11
Ibidem, p. 1749.
12
Ibidem.
13
Ibidem.
14
Ibidem, p. 1750.
15
Ibidem, p. 1765.
legiuitorul a evitat excesul de reglementare prin reluarea inutilă a unor dispoziții legale ce nu
prezintă particularități în cazul arbitrajului cu element de extraneitate16.
Totodată, instituțiile arbitrale au propriile lor reguli de procedură, care constituie o lex
specialis față de regulile din Codul de procedură civilă. În continuare, vom analiza succint regimul
juridic al abitrajului internațional, conform Codului de procedură civilă și, acolo unde vom
considera oportun, vom face trimitere la Regulile CCIR.
Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere că, în materia recunoașterii și executării
hotărârilor arbitrale străine, există o convenție internațională, de largă răspândire, care se aplică
prioritar Codului de procedură civilă. Este vorba de Convenția de la New York pentru
recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine (denumită în continuare “Convenția de la
New York”). Reglementarea echivalentă din Codul de procedură civilă este inspirată de Convenția
de la New York, preluând, în linii generale, conținutul acesteia17.
§8. Avantajele și dezavantajele arbitrajului. Dintre avantajele care determină
profesioniștii să recurgă la această metodă de soluționare a disputelor, menționăm:
• posibilitatea alegerii arbitrilor;
• posibilitatea alegerii procedurii aplicabile;
• calitatea actului de justiție, asigurată prin numirea unor arbitri care au cunoștințe
aprofundate în domeniul respectiv;
• caracterul informal al dezbaterilor;
• confidențialitatea arbitrajului;
• celeritatea procedurii;
• posibilitatea soluționării cauzei în echitate18.
Ca dezavantaje ale arbitrajului comercial internațional, indicăm:
• absența unor mijloace de constrângere a martorilor și a experților (spre exemplu, martorii
nu pot fi obligați să presteze un jurământ);
• imposibilitatea adoptării unor măsuri asigurătorii energice;
• limitarea prin convenția arbitrală a cadrului procesual, ceea ce împietează uneori asupra
unei judecăți unitare19.

16
Ibidem.
17
Desigur, există și diferențe între cele două reglementări, dar acestea nu vor face obiectul prezentului studiu.
18
A se vedea și T.C. Briciu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 61 și doctrina acolo citată; M. Fodor,
op. cit., p. 23 și doctrina acolo citată.
19
A se vedea și T.C. Briciu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 61 și doctrina acolo citată; M. Fodor,
op. cit., pp. 23-24 și doctrina acolo citată.
 §9. Arbitrabilitatea litigiilor. Nu orice dispută comercială poate fi dedusă spre soluționare
instanțelor arbitrale. Litigiul trebuie să fie unul arbitrabil în sensul art. 1112 C. proc civ., conform
căruia: „Orice cauză de natură patrimonială poate face obiectul arbitrajului dacă ea priveşte
drepturi asupra cărora părţile pot dispune liber, iar legea statului de sediu al instanţei arbitrale
nu rezervă competenţa exclusivă instanţelor judecătoreşti.”
Așadar, litigiul trebuie să vizeze:
• drepturi patrimoniale20;
• asupra cărora părțile pot dispune liber;
• care nu sunt de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Dacă una dintre părţile convenţiei arbitrale este un stat, o întreprindere de stat sau o
organizaţie controlată de stat, această parte nu poate invoca propriul său drept pentru a contesta
arbitrabilitatea unui litigiu sau capacitatea sa de a fi parte în procesul arbitral21.

Secțiunea II - Convenția arbitrală

§10. Convenția arbitrală este acel contract prin care părțile aleg ca anumite litigii actuale ori
viitoare să fie deduse spre soluționare unui tribunal arbitral22.
§11. Convenția arbitrală poate îmbrăca fie forma unei clauze compromisorii, înscrisă în
contractul principal ori stabilită într-o convenție separată, la care contractul principal face
trimitere, fie forma unui compromis23. Prin clauza compromisorie, părțile convin ca litigiile ce se
vor naște din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea
arbitrajului24. Prin compromis, părțile convin ca un litigiu deja intervenit între ele să fie soluționat
pe calea arbitrajului25.
Sub raportul efectelor, nu există nicio deosebire. Ambele forme ale convenției arbitrale
produc aceleași efecte26.

20
În doctrină, a fost exprimată opinia că atunci, când se aduce atingere unor drepturi personale nepatrimoniale,
persoana prejudiciată poate deduce spre soluționare instanțelor arbitrale acțiunea prin care solicită despăgubiri,
întrucât litigiul are caracter patrimonial, chiar dacă dreptul încălcat este nepatrimonial. – I. Băcanu, Litigii arbitrabile,
Dreptul nr. 2/2000, Uniunea Juriștilor, p. 35.
21
Art. 1112 alin. (2) C. proc. civ.
22
Pentru mai multe definiții ale convenției arbitrale, a se vedea M. Nicolae în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
op. cit., pp. 87-88 și doctrina acolo citată.
23
Art. 549 alin. (1) C. proc civ.
24
Art. 550 alin. (1) C. proc. civ.
25
Art. 551 alin. (1) C. proc. civ.
26
M. Fodor, op. cit., p. 31.
 §12. Convenția arbitrală se încheie valabil în formă scrisă, prin înscris, telegramă, telex,
telecopiator, poștă electronică sau orice alt mijloc de comunicare permițând a-i stabili proba
printr-un text27. Așadar, forma scrisă se impune ad validitatem.
§13. În privința cerințelor de fond, convenția arbitrală este valabilă dacă îndeplinește
condițiile impuse de una dintre legile următoare28:
• legea stabilită de părți;
• legea care guvernează obiectul litigiului;
• legea aplicabilă contractului ce conține clauza compromisorie;
• legea română.
§14. Convenția arbitrală are o autonomie relativă față de contractul principal în care este
inserată.
Astfel, validitatea convenției arbitrale nu poate fi contestată pe motivul nevalabilității
contractului principal sau pentru că ar viza un litigiu care nu există încă29. Spre exemplu, nulitatea
contractului din cauza ilicității obiectului nu afectează în vreun fel validitatea convenției arbitrale.
Totuși, dacă o cauză de nulitate ar afecta și clauza compromisorie, arbitrii nu ar mai fi competenți
să judece contractul. Așadar, relativitatea rezultă din anumite cauze de nevalabilitate a
contractului principal, care vor afecta și clauza compromisorie (cauze de nulitate convergentă).
§15. Ca orice contract, convenția arbitrală are putere de lege între părțile contractante,
excluzând, pentru litigiul ce formează obiectul ei, competența instanțelor judecătorești30.
Convenția arbitrală conferă fiecărei părți dreptul de a recurge la judecarea litigiului care face
obiectul convenției arbitrale de un tribunal ad hoc ori instituționalizat31. Totodată, convenția
arbitrală este cea care stabilește limitele învestirii tribunalului arbitral32.
§16. Tribunalul arbitral este cel care decide asupra validității convenției arbitrale și, implicit,
asupra propriei competenţe. Tribunalul arbitral statuează asupra competenţei fără a lua în
considerare o cerere având acelaşi obiect, deja pendinte între aceleaşi părţi în faţa unui tribunal
statal sau arbitral, afară numai dacă motive temeinice impun suspendarea procedurii33. Excepţia
de necompetenţă trebuie ridicată de pârât prealabil oricărei apărări pe fond34.

27
Art. 1113 alin. (1) C. proc. civ.
28
Art. 1113 alin. (2) C. proc. civ.
29
Art. 1113 alin. (3) C. proc. civ.
30
M. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae, op. cit., p. 112.
31
Ibidem, p. 113.
32
Ibidem.
33
Art. 1119 alin. (2) C. proc. civ.
34
Art. 1119 alin. (3) C. proc. civ.
 §17. În cazul în care o instanță judecătorească este sesizată cu o cauză cu privire la care s-a
încheiat o convenție arbitrală, își va verifica propria competență și se va declara necompetentă
numai dacă părțile sau una dintre ele solicită aceasta, invocând convenția arbitrală35. Așadar,
excepția de necompetență nu poate fi ridicată din oficiu de instanță.
În cazul în care partea interesată invocă existența clauzei arbitrale, instanța își va declina
competența în favoarea organizației sau instituției pe lângă care funcționează arbitrajul
instituționalizat care, în temeiul hotărârii de declinare, va lua măsurile necesare în vederea
constituirii tribunalului arbitral. În cazul arbitrajului ad-hoc, instanța va respinge cererea ca
nefiind de competența instanțelor judecătorești36.
În cazul în care atât tribunalul arbitral, cât și instanța judecătorească se declară competente
asupra soluționării cauzei, conflictul de competență este soluționat de instanța judecătorească
ierarhic superioară celei aflate în conflict37.

Temă de reflecție 12.3

Analizați relația dintre clauza compromisorie și contractul în care este inserată.

Secțiunea III - Tribunalul arbitral și procedura arbitrală

§18. Constituirea tribunalului arbitral. Numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor se

realizează conform convenției arbitrale sau celor stabilite de părți ulterior încheierii acesteia, iar
în lipsă, partea interesată poate solicita tribunalului de la sediul arbitrajului să facă acest lucru38.
Părțile stabilesc dacă litigiul se judecă de un arbitru unic sau de mai mulți arbitri. Numărul
de arbitri trebuie să fie întotdeauna în număr impar39. Dacă părțile nu au stabilit numărul arbitrilor,
litigiul se judecă de 3 arbitri, câte unul numit de fiecare dintre părți, iar al treilea – supraarbitrul –
desemnat de cei 2 arbitri40.
În absența unor dispoziții derogatorii, tribunalul arbitral se consideră constituit la data
acceptării însărcinării de arbitrul unic sau, după caz, a ultimei acceptări a însărcinării de arbitru
ori de supraarbitru.
§19. Recuzarea arbitrilor. Arbitrul poate fi recuzat:
• când nu are calificarea stabilită de părți;

35
Art. 554 alin. (1) C. proc. civ.
36
Ibidem.
37
Art. 554 alin. (3) C. proc. civ.
38
Art. 1114 alin (1) C. proc. civ.
39
Art. 556 alin. (1) C. proc. civ.
40
Art. 556 alin. (2) C. proc. civ.
 • când există o cauză de recuzare dintre cele prevăzute de regulile de procedură arbitrală
adoptate de părți sau, în lipsă, de arbitri (observăm, astfel, că părțile pot stabili
convențional motive care pot conduce la recuzarea arbitrilor41);
• când împrejurările induc o îndoială legitimă cu privire la independența sau imparțialitatea
sa42.
O parte nu poate recuza un arbitru pe care l-a desemnat sau la a cărui numire a contribuit
decât pentru o cauză de care a luat cunoștință după această numire. Tribunalul arbitral și cealaltă
parte trebuie înștiințate fără întârziere despre motivul de recuzare43.
Dacă părțile nu au stabilit procedura de recuzare, tribunalul de la sediul arbitrajului se
pronunță asupra recuzării prin hotărâre definitivă44. Recuzarea trebuie cerută, sub sancțiunea
decăderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat cunoștință de numirea arbitrului, sau,
după caz, de la survenirea cauzei de recuzare45. Art. 23 alin. (5) din Regulile CCIR prevede că, în
cazul în care toate părțile sunt de acord cu recuzarea, misiunea de arbitru va înceta.
§20. Revocarea arbitrilor. Revocarea reprezintă actul discreționar prin care părțile retrag
însărcinarea acordată unui arbitru întrucât și-au diminuat ori pierdut încrederea în competența
profesională ori alte calități personale ale arbitrului46. Revocarea nu poate opera decât prin acordul
părților, iar nu prin manifestarea unilaterală de voință a părții care a desemnat arbitrul47.
În Regulile CCIR, revocarea intervine ca urmare a dispoziției Colegiului Curții, organul
colegial de conducere a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț
și Industrie a României. Astfel, conform art. 24 alin. (3) din Regulile CCIR, Colegiul Curții, la
cererea oricăreia dintre părți sau la propunerea unuia dintre membrii tribunalului arbitral, dispune
revocarea, atunci când arbitrul nu își îndeplinește obligațiile.
§21. Răspunderea arbitrilor. Arbitrii răspund, în condiţiile legii, pentru prejudiciul cauzat,
dacă:
a) după acceptare, renunţă în mod nejustificat la însărcinarea lor;
b) fără motiv justificat, nu participă la judecarea litigiului ori nu pronunţă hotărârea în
termenul stabilit de convenţia arbitrală sau de lege;
c) nu respectă caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care iau
cunoştinţă în calitate de arbitri, fără a avea autorizarea părţilor;

41
Ș.-Al. Stănescu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1756.
42
Art. 1114 alin. (2) C. proc. civ.
43
Art. 1114 alin. (3) C. proc. civ.
44
Art. 1114 alin. (4) C. proc. civ.
45
Art. 563 alin. (1) C. proc. civ.
46
Ș.-Al. Stănescu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1755.
47
Ibidem.
 d) încalcă, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, alte îndatoriri ce le revin48.
§22. Procedura arbitrală. Părțile pot stabili procedura arbitrală direct sau prin referire la
regulamentul unei instituții de arbitraj ori o pot supune unei legi procedurale la alegerea lor49.
Dacă părțile nu au stabilit procedura arbitrală direct sau prin referire la regulamentul unei instituții
de arbitraj ori nu au supus-o unei legi procedurale la alegerea lor, tribunalul arbitral stabilește
procedura50.
Oricare ar fi procedura arbitrală stabilită, tribunalul arbitral trebuie să garanteze egalitatea
părților și dreptul lor de a fi ascultate în procedură contradictorie51.
§23. Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă, care va cuprinde52:
a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice,
denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după
caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în
registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale
reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă sunt cunoscute de reclamant. Dacă reclamantul
locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate
comunicările privind procesul;
b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în litigiu;
c) menționarea convenției arbitrale, anexându-se copia contractului în care este inserată, iar
dacă a fost consemnată într-un înscris separat ori s-a încheiat un compromis, copia acestuia;
d) obiectul și valoarea cererii, precum și calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei
valori;
e) motivele de fapt și de drept, precum și probele pe care se întemeiază cererea;
f) numele, prenumele și domiciliul membrilor tribunalului arbitral;
g) semnătura părții.
Reclamantul va comunica pârâtului, precum și fiecărui arbitru, copie de pe cererea de
arbitrare și de pe înscrisurile anexate53.
În termen de 60 de zile de la primirea copiei cererii de arbitrare, pârâtul va face întâmpinare
cuprinzând excepțiile privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt și în drept la această cerere,
precum și probele propuse în apărare54. Excepțiile și alte mijloace de apărare, care nu au fost

48
Art. 565 C. proc. civ.
49
Art. 1115 alin. (1) C. proc. civ.
50
Art. 1115 alin. (2) C. proc. civ.
51
Art. 1115 alin. (3) C. proc. civ.
52
Art. 571 alin. (1) C. proc. civ.
53
Art. 572 C. proc. civ.
54
Art. 573 alin. (1) C. proc. civ coroborat cu art. 1115 alin. (4) C. proc. civ.
arătate prin întâmpinare, trebuie invocate, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la primul
termen de judecată la care partea a fost legal citată55.
La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, tribunalul arbitral își verifică
propria competență de a soluționa litigiul56. Dacă tribunalul arbitral hotărăşte că este competent,
consemnează acest lucru într-o încheiere, care se poate desfiinţa numai prin acţiunea în anulare
introdusă împotriva hotărârii arbitrale.
§24. Limba arbitrajului. Dezbaterea litigiului în fața tribunalului arbitral se face în limba
stabilită prin convenția arbitrală. Și în acest caz, libertatea de voință a părților prevalează. Dacă
nu s-a prevăzut nimic în această privință ori nu a intervenit o înțelegere ulterioară, procedura se
derulează în limba contractului din care s-a născut litigiul ori într-o limbă de circulație
internațională stabilită de tribunalul arbitral57. Regulile CCIR prevăd că, dacă părțile nu au
convenit altfel, limba arbitrajului este limba română58.
§25. Măsuri provizorii și conservatorii. Tribunalul arbitral poate dispune măsuri provizorii
sau conservatorii la cererea uneia dintre părți, dacă nu este stipulat contrariul în convenția
arbitrală59. Dacă partea vizată nu se supune voluntar măsurilor dispuse, tribunalul arbitral poate
cere concursul tribunalului competent, care aplică propria lege60.
Art. 40 din Regulile CCIR prevede că tribunalul arbitral va putea, la solicitarea uneia dintre
părți, să dispună orice măsuri provizorii sau asigurătorii pe care le consideră potrivite. Tribunalul
arbitral va putea obliga partea care solicită dispunerea unei măsuri provizorii sau asigurătorii să
ofere garanțiile necesare în legătură cu măsura solicitată61. Alternativ, cererea poate fi adresată
instanțelor judecătorești. O asemenea cerere dedusă instanțelor judecătorești nu contravine
convenției arbitrale sau regulilor CCIR62.
§26. Legea aplicabilă. Tribunalul arbitral aplică litigiului legea stabilită de părți, iar dacă
părțile nu au desemnat dreptul aplicabil, legea pe care o consideră adecvată, în toate situațiile
ținând seama de uzanțe și reguli profesionale63. Observăm cum uzanțele și regulile profesionale
dobândesc un caracter normativ în toate situațiile, independent de dispozițiile legii care constituie
lex causae în speță64.

55
Art. 573 alin. (2) C. proc. civ.
56
Art. 579 alin. (1) C. proc. civ.
57
Art. 1116 alin. (1) C. proc. civ.
58
Art. 29 din Regulile CCIR.
59
Art. 1117 alin. (1) C. proc. civ.
60
Art. 1117 alin. (2) C. proc. civ.
61
Art. 40 alin. (2) Regulile CCIR.
62
Art. 40 alin. (4) din Regulile CCIR.
63
Art. 1120 alin. (1) C. proc. civ.
64
Ș.-Al. Stănescu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1763.
 În mod similar, art. 30 alin. (2) din Regulile CCIR prevede că, dacă litigiul arbitral este
internațional, tribunalul arbitral îl soluționează în temeiul legii sau altor norme de drept alese de
părți, iar dacă acestea nu au desemnat dreptul aplicabil, în temeiul legii sau al altor norme de drept
pe care le consideră adecvate.
Așa cum am menționat anterior, tribunalul arbitral poate statua în echitate numai cu
autorizarea expresă a părților65.
§27. Hotărârea arbitrală. Deliberarea arbitrilor are loc în ședință secretă cu participarea
tuturor arbitrilor66. Hotărârea arbitrală este dată cu procedura convenită de părți. În lipsa unor
asemenea prevederi în convenția arbitrală, hotărârea se pronunță cu votul majorității arbitrilor, iar
în caz de paritate a voturilor prevalează soluția care se raliază votului supraarbitrului67.
Sentința arbitrală va fi pronunțată și redactată în termen de cel mult o lună de la data închiderii
dezbaterilor sau, după caz, de la împlinirea termenului pentru depunerea notelor scrise ori, după
caz, în termenul convenit cu părțile68. Hotărârea arbitrală este scrisă, motivată, datată și semnată
de toți arbitrii69.
Hotărârea arbitrală este executorie și obligatorie de la comunicarea sa părților și poate fi
atacată numai cu acțiune în anulare pentru motivele stabilite în Cartea a IV-a a Codului de
procedură civilă70.
Conform art. 46 alin. (1) din Regulile CCIR, sentința arbitrală se redactează în scris şi trebuie
să cuprindă:
a) componența nominală a tribunalului arbitral, numele asistentului arbitral, locul şi data
pronunţării sentinţei;
b) numele părţilor, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul, precum şi
numele reprezentanţilor părţilor şi ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului
arbitral;
c) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;
d) obiectul litigiului arbitral şi susţinerile pe scurt ale părţilor;
e) motivele de fapt şi de drept ale sentinţei, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care
sub acest aspect întemeiază soluţia;
f) dispozitivul;

65
Art. 1120 alin. (2) C. proc. civ; art. 30 alin. (3) din Regulile CCIR.
66
Art. 45 alin. (1) din Regulile CCIR.
67
Art. 1121 alin. (1) C. proc. civ.
68
Art. 45 alin. (2) din Regulile CCIR.
69
Art. 1121 alin. (2) C. proc. civ.
70
Art. 1121 alin. (3) C. proc. civ.
 g) semnăturile tuturor arbitrilor, precum şi semnătura asistentului arbitral.
Hotărârea arbitrală se aduce la îndeplinire de bunăvoie de către partea împotriva căreia s-a
pronunțat, de îndată sau în termenul arătat în cuprinsul acesteia71. Hotărârea arbitrală constituie
titlu executoriu și se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească72.

Secțiunea IV - Controlul instanțelor judecătorești asupra hotărârii arbitrale

§28. Hotărârea arbitrală nu este supusă unor căi devolutive de atac, dar este supusă unui
control din partea instanțelor statale.
În cazul hotărârilor arbitrale naționale, partea nemulțumită de soluția arbitrilor poate formula
o acțiune în anulare. Cât privește hotărârile arbitrale străine, acestea sunt supuse unei proceduri
speciale de recunoaștere și încuviințare a executării hotărârii arbitrale.
Conform art. 1124 C. proc. civ., sunt hotărâri arbitrale străine orice sentinţe arbitrale de
arbitraj intern sau internaţional pronunţate într-un stat străin şi care nu sunt considerate hotărâri
naţionale în România. Față de acest text de lege, constatăm că hotărârile arbitrale pronunțate în
străinătate în legătură cu un litigiu între doi profesioniști români fără element de extraneitate, nu
trebuie să fie recunoscute, partea interesată putând proceda direct la executare silită.
§29. Acțiunea în anularea hotărârii arbitrale. Conform art. 608 C. proc. civ., hotărârea
arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive73:
a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul
unei convenții nule ori inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost
legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului, deși cel puțin una dintre
părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu
continuarea judecății;
f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult
decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării
ori nu este semnată de arbitri;

71
Art. 614 C. proc. civ.
72
Art. 615 C. proc. civ.
73
Art. 608 alin. (1) C. proc. civ.
 h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale
legii;
i) dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra
excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o
dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte
dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile
menționate în sesizare.
Competența de a judeca acțiunea în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a
avut loc arbitrajul74. Acțiunea în anulare va fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării
hotărârii arbitrale75. Pentru motivul prevăzut la art. 608 lit. i), termenul este de 3 luni de la
publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I76.
§30. Refuzul recunoașterii și executării hotărârii arbitrale străine conform C. proc. civ.
Orice hotărâre arbitrală străină este recunoscută și poate fi executată în România dacă diferendul
formând obiectul acesteia poate fi soluționat pe cale arbitrală în România și dacă hotărârea nu
conține dispoziții contrare ordinii publice de drept internațional privat român77.
Așadar, două exigențe pe care trebuie să le respecte orice hotărâre arbitrală străină sunt
următoarele:
• litigiul să fie arbitrabil conform legii române;
• hotărârea arbitrală să respecte ordinea publică de drept internațional privat român.
Conform art. 2564 alin. (2) C. civ. ordinea publică de drept internaţional privat român include
principiile fundamentale ale dreptului român, ale dreptului Uniunii Europene şi drepturile
fundamentale ale omului.
Solicitarea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere
adresată tribunalului în circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia
i se opune respectiva hotărâre arbitrală78. Cel care se prevalează de o hotărâre arbitrală străină
poate solicita recunoașterea acesteia pentru a invoca autoritatea de lucru judecat sau, când nu este
adusă la îndeplinire în mod voluntar, încuviințarea executării silite pe teritoriul României79.
Recunoașterea unei hotărâri arbitrale străine poate fi cerută și pe cale incidentală80.

74
Art. 610 C. proc. civ.
75
Art. 611 alin. (1) C. proc. civ.
76
Art. 611 alin. (2) C. proc. civ.
77
Art. 1125 C. proc. civ.
78
Art. 1126 alin. (1) C. proc. civ.
79
Art. 1127 alin. (1) C. proc. civ.
80
Art. 1127 alin. (2) C. proc. civ.
 Cererea trebuie însoțită de hotărârea arbitrală și convenția de arbitraj în original sau copie,
care sunt supuse supralegalizării81.
§31. Motivele de refuz al recunoașterii ori încuviințării executării sunt limitativ enumerate
de lege. Astfel, recunoașterea sau executarea hotărârii arbitrale străine este respinsă de tribunal
dacă partea contra căreia hotărârea este invocată probează existența uneia dintre următoarele
împrejurări82:
a) Părțile nu aveau capacitatea de a încheia convenția arbitrală conform legii aplicabile
fiecăreia, stabilită potrivit legii statului unde hotărârea a fost pronunțată. Așadar, capacitatea
fiecărei părți este determinată, în mod separat, pentru fiecare parte la litigiu, în funcție de normele
conflictuale ale statului unde hotărârea a fost pronunțată (iar nu conform normei conflictuale
române83).
b) Convenția arbitrală nu era valabilă potrivit legii căreia părțile au supus-o sau, în lipsă de
stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotărârea arbitrală a fost pronunțată.
Observăm o discrepanță între această prevedere și art. 1113 alin. (2) C. proc. civ. Acest din urmă
articol, aplicabil arbitrajului internațional derulat în România, stabilește validitatea convenției
arbitrale dacă aceasta respectă una dintre următoarele legi:
• legea stabilită de părți;
• legea care guvernează obiectul litigiului;
• legea aplicabilă contractului ce conține clauza compromisorie;
• legea română.
În cazul arbitrajului derulat în străinătate, legiuitorul se arată mai strict. Validitatea clauzei
arbitrale se raportează doar la o singură lege: cea aleasă de părți ori, în lipsă, legea de la locul
arbitrajului. Spre exemplu, în ipoteza în care convenția arbitrală respectă legea română, dar nu
respectă legea olandează, aleasă de părți, hotărârea arbitrală pronunțată în baza convenției
arbitrale va fi refuzată de judecătorul român.
c) Partea contra căreia hotărârea este invocată n-a fost cuvenit informată cu privire la
desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrală ori a fost în imposibilitate de a își
valorifica propria apărare în procesul arbitral.
d) Constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală nu a fost conformă convenției
părților ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul.

81
Art. 1128 alin. (1) C. proc. civ.
82
Art. 1129 C. proc. civ.
83
Ș-Al. Stănescu, în V.M Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1774.
 e) Hotărârea privește un diferend neprevăzut în convenția arbitrală sau în afara limitelor
fixate de aceasta ori cuprinde dispoziții care excedează termenilor convenției arbitrale. Dacă
dispozițiile din hotărâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind
chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute și declarate executorii.
f) Hotărârea arbitrală nu a devenit încă obligatorie pentru părți sau a fost anulată ori
suspendată de o autoritate competentă din statul în care sau după legea căruia a fost pronunțată.
Aceasă condiție înglobează trei ipoteze:
• hotărârea arbitrală nu a dobândit încă forță obligatorie – legea prin urmare la care urmează
a fi determinat caracterul obligatoriu al hotărârii străine este legea aplicabilă procedurii arbitrale
străine84.
• Hotărârea a fost anulată în străinătate - o hotărâre arbitrală anulată în țara unde a fost
pronunțată, nu va produce niciun efect acolo și, în mod logic, nu ar trebui să producă efecte nici
în România.
• Hotărârea arbitrală a fost suspendată – și în acest caz, refuzul are la bază ideea că o hotărâre
străină nu poate produce în România mai multe efecte decât în statul unde a fost pronunțată85.
În cazul în care acțiunea în anulare ori suspendare din străinătate este pendinte, instanța de
recunoaștere poate suspenda judecarea recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale străine86.
Pentru a dispune suspendarea, tribunalul poate să oblige partea care se opune recunoașterii ori
executării la depunerea unei cauţiuni87.
Cererea de recunoaştere sau de executare a hotărârii arbitrale străine se soluţionează prin
hotărâre dată cu citarea părţilor şi care poate fi atacată numai cu apel88. Cererea poate fi soluţionată
fără citarea părţilor dacă din hotărâre rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii89.
Tribunalul învestit cu cererea de recunoaștere ori executare nu poate examina hotărârea
arbitrală pe fondul cauzei90. Singurele verificări permise instanței române vizează impedimentele
de refuz al recunoașterii ori executării și cerințele formale pe care trebuie să le îndeplinească
acțiunea. Această limitare a judecătorului împiedică transformarea cererii de recunoaștere /
încuviințare a unei sentințe arbitrale străine într-o cale de atac prin care fondul cauzei să fie repus
în discuție91.

84
Ibidem, p. 1777.
85
Ibidem, p. 1778.
86
Art. 1130 alin. (1) C. proc. civ.
87
Art. 1130 alin. (2) C. proc. civ.
88
Art. 1131 alin. (1) C. proc. civ.
89
Art. 1131 alin. (2) C. proc. civ.
90
Art. 1133 C. proc. civ.
91
Ș.-Al. Stănescu, în V.M Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 1781.
Lucrare de verificare

I. Răspundeți la următoarele întrebări :

1. Identificați 2 criterii de clasificare a arbitrajului și explicați succint tipurile de arbitraj
componente.
2. Care sunt condițiile pentru ca un litigiu să fie poată fi supus soluționării pe calea arbitrajului?
3. Prezentați trei avantaje și trei dezavantaje ale soluționării litigiilor pe cale arbitrală.
Explicați.

II. Soluționați următoarele grile :

1. Arbitrajul este intern dacă:
a. Se desfășoară în cadrul Curții de arbitraj de pe lângă Camera de comerț și industrie a
României;
b. Părțile litigante sunt de naționalitate română sau au domiciliul, respectiv sediul în
România;
c. Se desfășoară în România și raportul juridic supus litigiului nu conține niciun element
de extraneitate.

2. Convenția arbitrală:
a. Nu este întotdeauna supusă condițiilor de fond prevăzute de legea română;
b. Trebuie încheiată în formă scrisă ad probationem.
c. Este nulă în toate cazurile în care contractul în care este inserată este nul, deoarece
nevalabilitatea se extinde cu privire la toate clauzele contractului.

3. Hotărârea arbitrală:
a. Poate fi atacată numai cu acțiune în anulare, pentru motivele expres și limitativ
prevăzute de lege;
b. Poate fi atacată cu apel la instanțele judecătorești;
c. Poate fi atacată cu apel în fața unui alt tribunal arbitral;

Răspunsuri: 1.c; 2.a; 3.a.