Capitolul I

Consideraţii generale privind arbitrajul internațional

Majoritatea litigiilor dintre participanţii la relaţiile comerciale internaţionale

se soluţionează de către arbitrajul pentru comerţ exterior. Arbitrajul este
un mijloc corespunzător de a reglementa rapid şi echitabil litigiile care pot rezulta
din tranzacţiile comerciale internaţionale11.
Arbitrajul comercial internaţional este un sistem jurisdicţional
derogator de la dreptul comun (cel al instanţelor de stat). În cadrul său, în
temeiul voinţei părţilor o instanţă specială este organizată şi abilitată să soluţioneze
un anumit litigiu, care s-a născut sau care se va naşte în viitor. Voinţa părţilor are
asemenea efecte deoarece legea (statul) recunoaşte celor implicaţi în cadrul
comerţului internaţional abilitatea de a recurge la asemenea instanţe cu
caracter privat.
Sistemul arbitrajului comercial internaţional este consacrat atât în
legislaţiile naţionale cât şi în convenţii internaţionale (astfel este
Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial internaţional adoptată şi
deschisă spre semnare la Geneva la 21 aprilie 1961). Puterea arbitrilor de a
soluţiona litigiul este conferită de părţi, care convin ca litigiul lor să fie prezentat
spre soluţionare unor persoane particulare. În acest scop părţile în litigiu îi
desemnează pe arbitri şi se angajează să accepte hotărârea pe care aceştia o
vor pronunţa2.
Noţiunea de arbitraj este susceptibilă de cel puţin două accepţiuni, şi anume:
- sub aspect procedural, arbitrajul este un mijloc legal prin intermediul
căruia se soluţionează litigiile izvorâte din raporturi juridice de drept al comerţului
internaţional şi, în general, din raporturi juridice patrimoniale de drept privat, în
care părţile au posibilitatea să facă tranzacţie în legătură cu drepturile ce fac
obiectul acelor raporturi juridice;
- sub aspectul normelor juridice care îl reglementează, arbitrajul este o
instituţie juridică ce cuprinde totalitatea normelor juridice care prevăd situaţiile şi
condiţiile în care părţile litigante pot decide soluţionarea litigiilor lor de drept al
comerţului internaţional pevcalea arbitrajului, fără să se facă apel la organele
jurisdicţionale eratice.
În doctrină, arbitrajul a fost definit ca fiind acea cale convenţională de
soluţionare a litigiilor prin persoane particulare, care sunt investite de părţile
1
I. Macovei - „Dreptul comerţului internaţional”, Editura Junimea, Iaşi, 1980, p.341
2
A. Severin – „Elemente fundamentale de drept ale comerţului internaţional”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004,
p.369.
litigante să constituie tribunalul arbitral, pentru soluţionarea printr-o hotărâre
obligatorie, a unui litigiu având ca obiect drepturi de care părţile pot dispune.
Facem precizare că arbitrajul comercial nu trebuie confundat cu
procedura prealabilă de conciliere în cazul litigiilor comerciale, stipulată de art.
7201 – 72010 Cod de procedură civilă. Într-adevăr, această procedură trebuie
urmată numai atunci când partea interesată înţelege să se adreseze instanţei de
judecată competente pentru soluţionarea unui anumit litigiu comercial3.
În general, arbitrajul prezintă următoarele particularităţi:
- presupune existenţa unui litigiu sau iminenţa declanşării acestuia, care îşi
are izvorul într-un raport juridic de drept privat în al cărui conţinut sunt drepturi
asupra cărora părţile pot face tranzacţie;
- litigiul supus arbitrajului trebuie să aibă ca obiect drepturi asupra cărora
legea permite părţilor să aibă tranzacţie;
- de regulă, desemnarea arbitrilor şi stabilirea procedurii arbitrale au loc prin
convenţia de arbitraj, încheiată prin acordul părţilor litigante;
- hotărârea arbitrală poate fi pusă în executare silită cu ajutorul forţei
coercitive a statului.

A. Severin – „Elemente
fundamentale de drept ale
comerţului internaţional”,

3
T. Bodoaşcă, A. Drăghici, N. Saharov – „Dreptul comerţului internaţional”, Editura Dimitrie Cantemir, Tîrgu Mureş,
2009, p.107.
Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004,
p.369
A. Severin – „Elemente
fundamentale de drept ale
comerţului internaţional”,
Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004,
p.369
A. Severin – „Elemente
fundamentale de drept ale
comerţului internaţional”,
Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004,
p.369
A. Severin – „Elemente
fundamentale de drept ale
comerţului internaţional”,
Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004,
p.369
T. Bodoaşcă, A. Drăghici, N.
Saharov – „Dreptul comerţului
internaţional”, Editura
Dimitrie Cantemir, Tîrgu
Mureş,
2009,
T. Bodoaşcă, A. Drăghici, N.
Saharov – „Dreptul comerţului
internaţional”, Editura
Dimitrie Cantemir, Tîrgu
Mureş,
2009,

A. Severin – „Elemente
fundamentale de drept ale
comerţului internaţional”,
Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004,
p.369
A. Severin – „Elemente
fundamentale de drept ale
comerţului internaţional”,
Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004,
p.369
I.1. Necesitatea apariţiei arbitrajului

I.2. Trăsăturile arbitrajului internaţional

I.3. Definiţia arbitrajului
 I.4. Caracterul naţional sau străin al arbitrajului

I.5. Caracterul internaţional al arbitrajului

Denumirea de arbitraj al comerţului internaţional a primit

consacrare în numeroase convenţii internaţionale, dintre care exempli
gratia, evocăm următoarele:
- Convenţia europeană asupr arbitrajului comercial
internaţional, semnată la Geneva, la 21 aprilie 1961;
- Convenţia pentru recunoaşterea sentinşelor arbitrale străine,
semnată la New York, la 10 iunie 1958. această convenţie a fost
precedată de Conferinţa O.N.U. asupra arbitrajului comercial
internaţional.
Din analiza denumirii arbitraj comercial internaţional, se
pot desprinde caracterele juridice ale acestuia, şi anume:
- caracterul arbitral,
- caracterul comercial,
- caracterul internaţional.

Caracterul arbitral

Îşi găseşte expresia în faptul că arbitrii au puterea de a statua, ceea

ce înseamnă a judeca, a tranşa un litigiu, de a verifica ori constata o
situaţie juridică preexistentă în legătură cu care există neînţelegere între
părţi, pronunţând o hotărâre obligatorie pentru părţi. Spre deosebire de
instanţele judecătoreşti, arbitrajul presupune acordul prealabil al
părţilor interesate, exprimat într-un compromis sau clauză
compromisorie inclusă în contractul extern. Dacă dreptul
reclamantului de a introduce acţiunea judiciară decurge din lege, fără a fi
necesar consimţământul părţilor, acţiunea arbitrală se introduce în baza
voinţei părţilor.
 Cu toate că are o origine contractuală, prin finalitatea sa arbitrajul
este un act jurisdicţional. În acest fel arbitrajul se deosebeşte de alte
instituţii juridice asemănătoare:
- în primul rând, arbitrajul diferă de mediaţiune prin care un
intermediar pune în legătură două sau mai multe persoane în vederea
încheierii unui contract. Arbitrul nu reprezintă părţile în litigiu, iar
hotărârea dată nu trebuie acceptată de părţi pentru a deveni obligatorie.
- în al doilea rând, arbitrajul se diferenţiază de mandat, chiar şi în
cazul în care părţile au un mandatar comun.

I.6. Natura juridică a arbitrajului de comerţ internaţional

 
CAPITOLUL II
Convenția de arbitraj
II. 1. Clauza compromisorie
II. 2. Compromisul
II. 3. Legea aplicabilă convenției de arbitraj
II. 4. Conținutul convenției de arbitraj
 
CAPITOLUL III
Arbitrajul comercial internațional în România
III. 1. Arbitrajul comercial internațional în viziunea
legiuitorului român
III. 2. Procedura arbitrală în litigiul de comerț internațional
III. 3. Cererea de arbitrare. Întâmpinarea. Cererea
reconvențională
 III. 4. Sentința arbitrală. Recunoașterea și executarea silită
 
Capitolul IV

Aspecte specifice privind arbitrajul comercial organizat

si/sau administrat de diverse instituţii permanente de arbitraj

IV.1.   Noţiunea de instituţie permanentă de arbitraj

VI.2. Arbitrajul comercial administrat pe diverse instituţii

permanente de arbitraj

 
Concluzii
Bibliografie