Sistemul nervos central (sau sistemul nervos al vieții de
relație sau sistemul nervos cerebro-spinal) este reprezentat de organele nervoase care constituie encefalul, adăpostit de cutia craniană și măduva spinării, în canalul medular al coloanei vertebrale.
Sistemul nervos central constituie în ansamblul său împreună cu sistemul
nervos vegetativ deține controlul neuroendocrin asupra organismului, posedând o dublă calitate de control involuntar cât și voluntar. Protecția mecanică a sistemului nervos central se realizează prin existența unui înveliș protector format din meninge și lichidul cefalorahidian.
Dezvoltările din anii '50 din domeniul ciberneticii, au fost adoptate și
de neuroștiință, astfel încât sistemul nervos central este văzut ca un sistem cu rol de a procesa informațiile din mediul extern, a coordona viața de relație și de a genera un anumit comportament.
Encefalul funcționează ca un sistem centralizat complex la un nivel
superior, ce coordonează comportarea organismului în funcție de informațiile primite.
De fapt, nu toate informațiile de la nervii periferici ajung până la scoarța
cerebrală ci, prin împletiturile nervilor (plexuri), sunt reținute în unii centri nervoși externi, precum măduva spinării sau bulbul rahidian. Deci, la unele informații reacționăm inconștient, prin reflexe.
La animalele cu un sistem nervos superior, precum la om, există acest sistem
nervos autonom, care funcționează independent de sistemul nervos central (din creier).
Acest sistem nervos autonom coordonează mai rapid, ușurează activitatea
creierului, care ar fi supraîncărcat de informații, putând ajunge la blocarea activității cerebrale (inhibiția corticală). Printre astfel de reflexe ale sistemului nervos vegetativ se pot aminti: respirația, activitatea cardiacă, digestia, excreția, setea și reproducerea.
Funcția creierului se realizează printr-o rețea densă de neuroni. Această
activitate a creierului se măsoară prin EEG (electro-encefalo-gramă), care stabilește intensitatea biocurenților produși la acest nivel.
Diferențierea structurală și funcțională a celulelor nervoase cu diferite
ierarhii pe scara evoluției speciilor se manifestă prin apariția inteligenței și a capacității de a învăța, prin proprietățile plastice neuronale.
Encefalul (creierul) este localizat în cutia craniană și are aproximativ 1500 g.
Este legat de corp prin 12 perechi de nervi cranieni din care 10 perechi își au originea în trunchiul cerebral. Nervii sunt:
senzitivi - aduc informații de la organele de simț la creier;
motori - duc comenzi la mușchi;
micști - cu fibre senzitive și motorii.
Encefalul este alcătuit din trunchiul cerebral, cerebel, diencefal și emisferele
cerebrale.
Măduva spinării (Medulla spinalis) face parte din sistemul nervos
central al vertebratelor, fiind protejată de canalul vertebral, legat de gât, trunchi și extremitățile corpului prin intermediul nervilor spinali, fiind învelit la fel ca și creierul într-o membrană conjunctivă denumită meninge.
Măduva spinării, la cei nenăscuți ajunge până în sacrum, la sugari ajunge
până în regiunea lombară, iar la adulți măduva spinării se întinde de la cap numai până la a doua vertebră lombară. Acest fenomen se explică prin următorul fapt: coloana vertebrală se dezvoltă (crește) mai repede decât măduva spinării (ascensiunea măduvei = Ascensus medullae spinalis). Prin acest fenomen de ascensiune a măduvei, nervii spinali se prelungesc pentru a ajunge mai departe la orificiul de ieșire intravertebral, formându-se așa-numita „coadă de cal” (Cauda equina); acest fenomen este important în medicină, între vertebra 3/4 lombară se poate preleva cu o seringă o probă din lichidul rahidian sau injecta anumite medicamente, fără a leza cu acul măduva spinării. Nu la toate vertebratele se întâlnește acest fenomen de ascensiune a măduvei spinării.
Altfel spus, măduva spinării este localizată în canalul vertebral și ține de la
vertebra cervicală C1 până la vertebra lombară L2. De acolo, are o formațiune terminală numită fillum terminale. Fillum terminale împreună cu rădăcinile nervilor spinali sacrali și lombari formează „coada de cal”.
Măduva spinării are doua funcții principale. În primul rând, ea acționează ca
un sistem de conducere in ambele sensuri între creier și sistemul nervos periferic. Această funcție este îndeplinită prin intermediul neuronilor senzitivi și motori;fibrele acestora din urmă formează fascicule lungi, care pleacă din diferite parți ale creierului. Ele coboară pe distanțe variate prin măduva spinării și la capătul lor la mare distantă de creier, vin în contact dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor senzitivi sau motorii aparținând sistemului nervos periferic. Mesajele pot fi transmise prin intermediul sinapselor, între neuronii periferici și cei spinali.
A doua funcție a măduvei spinării este de a controla activitățile reflexe
simple. Aceasta se obține prin neuroni, ale căror prelungiri se extind pe distanțe mici în sus și în jos prin măduva spinării și prin interneuroni care transmit mesajele direct între neuronii senzitivi și cei motori. Dacă puneți mâna pe o sobă fierbinte, receptorii pentru durere din piele transmit mesaje la măduva spinării. Unele dintre acestea sunt transmise imediat prin interneuroni la neuronii motorii ce controlează mișcările mușchilor brațului și a mâinii iar mâna este retrasă rapid și automat. Mesajele urcă prin măduva spinării și sunt conectate prin interneuroni cu nervii motori care controlează mișcările gâtului.
Măduva spinării este împărțită în cinci zone, după originea nervilor spinali. La om, numărul de vertebre din fiecare zonă este:
zona cervicală (sau a gâtului) (7 vertebre)
zona toracică (12 vertebre)
zona lombară (5 vertebre)
zona sacrală (5 vertebre sudate: „osul sacrum”)
zona codală sau coccigiană (4-5 vertebre sudate: „osul coccigian”)
Primul orificiu intervertebral se află între vertebrele atlas și axis.
Măduva spinării este formata din substanță cenușie unde predomină corpii
(pericarionii) celulelelor nervoase și substanță albă unde predomină prelungirile nervoase (axonii) celulelor nervoase.
Intr-o secțiune transversală măduva apare ca un fluture, cu doua coarne
anterioare si doua coarne posterioare, unite prin comisura cenusie, strabatuta de canalul ependimar. Intre coarnele anterioare si posterioare se afla coarnele laterale, mai pronuntate in regiunea toracica si lombara. In sectiune longitudinala, substanta cenusie medulara apare sub forma de coloane. Inconjurand substanta cenusie, la exterior se afla substanta alba, organizata, de fiecare parte, in trei cordoane: anterior, lateral si posterior.