Fiziologia sistemului nervos.

Neuronul este celula care intră în alcătuirea ţesutului nervos, care contribuie la formarea
sistemului nervos, împreună cu ţeşutul glial şi vase de sânge.

Datorită proprietăţilor fizice şi chimice particulare ale neuronului, acesta poate primi,
integra şi transmite impulsuri nervoase, şi de a produce substanţe denumite neurosecreţii.

Neuronii pot fi clasificaţi din punct de vedere:

a. Morfologic. Din punct de vedere morfologic, pot fi calsificaţi în funcţie de numărul

prelungirilor neuronale: unipolari, bipolari, multipolari şi pseudounipolari. De asemenea, tot
morfologic vorbind, în funcţie de forma corpului neuronal, pot fi: piramidali, stelaţi sau
fusiformi.

b. Funcţional. Din punct de vedere funcţional, neuronii pot fi:

- neuroni senzitivi sau aferenţi;

- neuroni intercalari sau interneuroni;

- neuroni motori sau eferenţi.

Celulele gliale reprezintă cel de-al doilea tip de celule prezente la nivelul sistemului
Nnervos, cu rol de susţinere şi hrănire.

 Sistem nervos central: Măduva spinării şi Encefal

Măduva spinării (medulla spinalis) - este un cordon nervos aşezat în canalul neural sau
rahidian al coloanei vertebrale. Are o lungime de cca. 45 cm şi se întinde de la nivelul vertebrei
atlas până la a doua vertebră lombară (l2), unde se termină în formă de con, iar de aici se
continuă cu un fir terminal până la coccis.

Măduva spinării nu este un cordon perfect cilindric, ci uşor turtit dorso-ventral, având
diametrul transversal între 10 şi 13 mm, iar diametrul dorso-ventral de 8-9 mm.
 Encefalul: Trunchi cerebral (bulb rahidian, puntea lui Varolio, mezencefal), Cerebel,
Diencefal (talamus, hipotalamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus), Emisfere cerebrale.

• Sistem nervos periferic: Nervi (Cranieni:senzitivi, motori, micsti; Spinali - micşti) şi

Ganglioni (Spinali şi omologii lor cranieni; Vegetativi: laterovertebrali, previscerali, intramurali)

Lichidul cerebro-spinal este secretat în principal de plexurile coroide (70%). Restul

secreţiei provine din metabolism (12%) sau din ultrafiltrare (18%) la nivelul neuropilului
periventricular. Producţia sa este de aproximativ 400-500ml în 24 ore. Conţine puţine limfocite
şi niciun polinuclear sau eritrocit. Circulaţia se efectuează dinspre ventriculi spre spaţiul
subarahnoidian. El protejează sistemul nervos central, menţine stabilitatea concentraţiei apoase a

Funcţiile esenţiale ale sistemului nervos

Prin cele două funcţii esenţiale, reflexă şi de conducere, sistemul nervos integrează
organismul uman în mediul de viaţă şi realizează unitatea funcţională a acestuia.

Arcul și actul reflex

Funcţia reflexă realizează legătura între părţile componente ale organismului şi între
organism şi mediu. Funcţia reflexă se realizează prin actul refelex, al cărui substrat anatomic este
arcul refelex.

Actul reflex este raspunsul automat al unui organ efector (muschi sau glande) la
actiunea unui stimul venit pe o cale nervoasa numita arc reflex.

Arcul reflex este structura anatomica (morfologica) prin care se realizeaza actul reflex.

Componentele arcului reflex:

 receptor,
 calea aferenta (senzitiva),
 centru nervos,
 calea eferenta (motorie),
 efector (musculatura striata, musculatura neteda a viscerelor, glande).
 Sistemul nervos central are trei nivele majore, cu roluri funcţionale specifice: – nivelul
măduvei spinării; – nivelul subcortical; – nivelul cortical.

În cazul sistemului nervos vegetativ, calea eferentă este formată dintr-un lanţ de doi
neuroni motori: → un neuron preganglionar, situat în coarnele laterale ale măduvei spinării
sau într-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral; → un neuron postganglionar, situat în
ganglionii vegetativi periferici (extranevraxiali).

Funcţia de conducere a sistemului nervos Se realizează prin substanţa albă, care

formează căi lungi (de proiecţie) ascendente şi descendente şi căi scurte (de asociaţie şi
intersegmentare).

Măduva spinării este uneori considerată a fi o simplă cale de conducere a semnalelor de

la periferia organismului pre creier, sau în direcţie opusă, de la creier spre restul corpului.

De exemplu, circuitele din măduvă pot determina: mişcările din timpul mersului, reflexe
care conduc la îndepărtarea unor segmente ale corpului de obiectele care produc durere,
refkexe care extind membrele inferioare pentru susţinerea antigravitaţională a corpului şi
reflexe care controlează vasele sanguine locale, motilitatea gastrointestinală şi excreţia
urinară. O mare parte a activităţilor considerate inconştiente sunt controlate de regiunile
cerebrale inferioare – bulb rahidian, punte, mezencefal, hipotalamus, talamus, cerebel şi
ganglioni bazali.

De ex., controlul subconştient al presiunii arteriale şi al respiraţiei se realizează la nivelul

bulbului şi punţii, controlul echilibrului – prin acţiunea combinată a zonelor mai vechi ale
cerebelului şi a substanţei reticulate din bulb, punte şi mezencefal; reflexul salivator şi linsul
buzelor ca răspuns la percepţia gustului alimentelor, sunt controlate de zone ale bulbului,
punţii, mezencefalului, amigdalei şi hipotalamusului.

Numeroase emoţii precum: furia, agitaţia, reacţii la durere, plăcere, continuă să fie
prezente şi după distrugerea unor regiuni extinse ale cortexului cerebral.

Nivelul cerebral superior – cortexul, reprezintă un depozit imens de stocarea informaţiei

– memoria. Acesta nu funcţionează niciodată individual, ci întotdeauna în asociere cu centrii
nervoşi inferiori. În absenţa cortexului cerebral, funcţiile centrilor nervoşi inferiori devin
 imprecise. Depozitul vast de informaţie corticală, transformă aceste funcţii în operaţii precise
şi bine determinate. Nu în ultimul rând, cortexul cerebral este esenţial pentru majoritatea
proceselor de gândire, însă nu poate funcţiona independent. De fapt, centrii nervoşi inferiori
şi nu cortexul sunt cei care iniţiază starea de activare corticală, astfel încât depozitul de
informaţii devine accesibil gândirii. Astfel, fiecare componentă a sistemului nervos
îndeplineşte funcţii specifice. Cortexul este însă cel care stochează informaţia utilizată în
cadrul procesului de gândire.

Proprietăţile funcţionale ale neuronilor • Neuronul, unitatea structurală şi funcţională a

sistemului nervos, prezintă următoarele proprietăţi:

Neuronul care stă la baza funcţionării sistemului nervos prezintă proprietăţi specifice şi
anume: Transportul neuronal, Excitabilitatea, Conductibilitatea, Degenerescenţa

Transportul neuronal se referă la transportul unor organite şi substanţe, la nivel neuronal.

Excitabilitatea este proprietatea neuronului de a răspunde prin manifestări specifice la

acţiunea unor stimuli.

Conductibilitatea – proprietatea celulei nervoase de a conduce impulsurile de-a lungul

axonului către un alt neuron sau alt tip de celulă.

Degenerescenţa constă în degradarea neuronului în condiţii de lezare a acestuia.

Transmiterea sinaptică Sinapsa, care reprezintă legătura dintre doi neuroni, sau dintre
un neuron şi o altă structură (fibră musculară, celulă glandulară).Termenul „sinapsă” provine din
limba greacă: sin = împreună, napsis = a lega Pe un motoneuron din coarnele anterioare există în
jur de de 10 000 de sinapse, dintre ele 8000 sunt contacte cu dendritele iar restul sunt cu corpul
celular.

În SNC peste 90% din sinapse se fac cu dendritele şi numai 3-5% cu corpul celular.
Influxul nervos, care se manifestă ca o undă de depolarizare, odată ajuns la nivelul butonilor
terminali, determină fuzionarea veziculelor cu membrana presinaptică, spargerea lor şi eliberarea
mediatorilor chimici, aceştia difuzează prin fanta sinaptică şi ajung în contact cu faţa externă a
membranei postsinaptice, la nivelul receptorilor specifici.

Structura unei sinapse: componenta presinaptică (buton axonal), fanta sinaptică,

componenta postsinaptică. În timpul transmiterii unui influx nervos de la un neuron presinaptic
la un neuron postsinaptic vor fi parcurse mai multe etape.

Ştiaţi că? Neuronii sunt cele mai vechi şi mai lungi celule din corpul uman? Mulţi dintre
neuroni îi aveţi pentru tot restul vieţii. Deşi alte celule mor şi sunt înlocuite, mulţi neuroni nu
sunt niciodată înlocuiţi atunci când mor. De fapt, aveţi mai puţini neuroni când sunteţi bătrâni
decât atunci când sunteţi tineri. Pe de altă parte, studii publicate în noiembrie 1998 arată că într-o
anumite parte a creierului (hipocampul), noi neuroni pot să crească la persoanele adulte.
Numărul de neuroni: 14-16, 40 sau chiar 100 de miliarde. Fiecare neuron are circa 7 până la 10
mii de sinapse. Neuronii pot fi destul de lungi: în cazul anumitor neuroni, cum ar fi neuronii
corticospinali (de la cortexul motor la măduva spinării) sau neuronii aferenţi primari (neuroni
care se extind de la piele către măduva spinării şi apoi în sus la trunchiul cerebral), e vorba de o
lungime chiar mai mare de 1 metru!

Funcţiile măduvei spinării

Funcţiile măduvei spinării sunt: Funcţia reflexă şi funcţia de conducere

• Funcţia reflexă a măduvei spinării.

Reflexele medulare sunt de două tipuri:

- somatice (monosinaptice şi polisinaptice)

-vegetative (simpatice şi parasimpatice)

Reflexele somatice medulare sunt de două tipuri: monosinaptice (proprioceptive) și

polisinaptice (extero- și proprioceptive).

Reflexele monosinaptice sunt celemai simple reflaxe somatice. Urmărind declanșarea

reflexului rotulian prin percuția tendonului rotulian se constată reacția rapidă (extensia gambei),
deoarece arculreflex cuprinde doi neuroni, axonul neuronului senzitiv din ganglionul spinal
făcând sinapsă direct cu motoneuronul medular din cornul anterior. Fiind monosinaptice și
realizându-se pe căi de conducere rapidă, aceste reflexe au timp de latență foarte scurt și datorită
lipsei neuronilor intercalari și nu iradiază. Asemenea reflaxe sunt osteotendinoase (rotulian,
ahilean, bicipital, tricipital).

Reflexele polisinaptice sunt caracterizate prin faptul că arcul lor felex include un număr
variabil de neuroni intercalari, între neuronul senzitiv și cel motor. Din acest grup de reflexe cel
mai tipic este reflexul de flexie. Acesta constă în flectarea unui membrul după aplicarea unui
stimul nociv pe piele, țesut subcutanat sau mușchi. Aceste refexe de apărare, care
îndepărteazăzona stimulată de agentul nociv au un arc reflex constituit din cel puțin trei neuroni
și, de aceea, timpul lor de latență este mai lung. Dacă intensitatea stimulului este puternică,
răspunsul motor este mai complex, flexia membrului stimulat însoțindu-se de extensia
membrului de partea opusă. În cazul unor stimuli extrem de puternici se produce o activitate
motorie din partea tuturor celor patru membre, prin iradierea excitației.
 Reflexele vegetative ale măduvei spinării mai importante sunt: reflexele cardiovasculare
și pupilodilatator, reflexele vasoconstrictoare, sudorale, pilomotorii, motilitatea tubului digestiv,
de micțiune, defecație, sexuale.

Centrii vegetativi medulari sunt subordonați unor centri superiori (bulbari, hipotalamici și
chiar corticali).
 Funcţia de conducere a măduvei spinării

La nivelul măduvei spinării are loc conducerea:

- excitaţiilor sub formă de influx nervos senzitiv de la receptori către centrii nervoşi prin
căi ascendente;

- comenzilor sub formă de influx nervos motor de la centrii nervoşi la organele efectoare
prin căi desendente.

Căile ascendente ale măduvei spinării

 Căile ascendente - transmit informaţii de la receptori (extero-, proprio- şi
interoreceptori) către centrii nervoşi.

Sunt de două tipuri: - Specifice pentru fiecare tip de sensibilitate (exteroceptivă şi

proprioceptivă), care sunt alcătuite din trei neuroni şi conduc impulsuri cu rol în perceperea şi
discriminarea fină a stimulilor. Proiecţia lor corticală se face într-o zonă limitată.
 - Nespecifice – reprezentate de subtanţa reticulată din jurul canalului ependimar şi dintre
coarnele posterioare şi laterale, conţin trei neuroni. Acestea, împreună cu calea spinotalamică,
conduc sensibilitatea interoceptivă.

Căile descendente ale măduvei spinării

Căile descendente – conduc motilitatea voluntară (fasciculele piramidale) şi involuntară

(fasciculele extrapiramidale).

Comenzile conduse prin faciculele piramidale iniţiază mişcări volutare fine.

 Comenzile conduse prin faciculele extrapiramidale controlează tonusul postural,
mişcările automate asociate cu mersul, vorbirea, scrisul, unele stări afectiv-emoţionale,
atitudinile automate. Sunt alcătuite din doi neuroni: primul, situat în cortexul cerebral sau în
trunchiul cerebral, iar al doilea, în coarnele anterioare medulare.

Leziuni şi patologii ale măduvei spinării Leziuni ale măduvei spinării – anumite
traumatisme pot antrena o secţiune la nivelul măduvei spinării, care se poate traduce printr-o
paralizie ireversibilă

Paraplegia – corespunde unei paralizii a membrelor inferioare şi poate fi determinată de

o leziune a măduvei spinării la nivelul regiunii dorsale.

Tetraplegia – corespunde unei paralizii a celor 4 membre şi poate fi determinată de  o

leziune a măduvei spinării la nivel cervical.

Scleroza în plăci/ Scleroza multiplă/ Leuconevraxita. Această afecţiune este o boală

autoimună a sistemului nervos central. Sistemul imunitar atacă teaca de mielină din jurul
axonilor, ceea ce produce reacţii inflamatorii. Simptomele pot fi numeroase cum ar fi tulburări
motorii sau senzitive.