NOȚIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

A SISTEMULUI NERVOS

Curs 1

Totalitatea organelor constituite predominant din țesut nervos specializat în receptarea, transmiterea și
prelucrarea excitațiilor sau informațiilor din mediu intern sau extern formează sistemul nervos pe care-l gasim
în componența tuturor organismelor.

Sistemul nervos central este sistemul alcatuit din țesut nervos,care avand la baza funcția reflexă,
asigură legatura organismului cu mediul în care acesta traiește și se dezvoltă, realizând unitatea organism-
mediu, iar pe de altă parte coordonează activitatea tuturor organelor și aparatelor corpului, asigurând unitatea
funcțională a organismului.

Din punct de vedere funcțional sistemul nervos formează un tot unitar. În mod arbitrar, pe considerente
morfologice și functionale, sistemul nervos poate fi împarțit în:

-sistemul nervos central sau cerebrospinal care cuprinde creierul și maduva spinării. El conține centrii
superiori de reglare și coordonare a funcțiilor.

-sistemul nervos periferic reprezentat de totalitatea prelungirilor care în mod direct sau indirect iși au
originea anatomică sau sunt conectate funcțional cu sistemul nervos central.

Sistemul nervos periferic conține prelungirile neuronilor care constituie nervii pe traiectul carora se
pot găsi și ganglioni (corpii neuronali).

Din punct de vedere functional sistemul nervos poate fi împarțit în:

-sistem nervos al vieții de relație alcatuit din sistemul nervos central și sistemul nervos periferic;

-sistemul nervos al vieții vegetative sau visceral, alcatuit din sistemul nervos simpatic și parasimpatic.

Sistemul nervos vegetativ își are centrii în sistemul nervos central și coordonează sub conducerea
acestuia,activitatea organelor interne. Activitatea sistemului nervos vegetativ și al vieții de relație sunt strans
intricate.

Sistemul Nervos Central:

Sistemul nervos poate fi comparat cu o reţea complexă de nervi şi celule ce transportă informaţii de la
nivelul creierului la nivelul măduvei spinării, dar şi de la nivelul diverselor părţi ale corpului către creier.

Acesta este alcătuit atât din sistemul nervos central ce cuprinde encefalul şi măduva spinării, cât şi din
sistemul nervos periferic ce curpinde fibre nervoase somatice eferente (motorii) şi aferente (senzitive şi
senzoriale), dar şi fibre nervoase vegetative eferente sau aferente (simpatice sau parasimpatice).
Din punct de vedere anatomic, SNC este alcătuit din encefal şi măduva spinării.

1. Encefalul este localizat în interiorul cutiei craniene şi este alcătuit din patru componente principale
reprezentate de:
- Trunchiul cerebral;
- Cerebelul;
- Emisferele cerebrale;
- Diencefalul.

Ȋn structura encefalului intră neuroni dar şi celule de susţinere ce alcătuiesc glia. La nivelul encefalului
se pot identifica două tipuri de substanţe: substanţa cenuşie ce recepţionează şi reţine informaţii şi substanţa
albă ce transportă impulsurile nervoase către/ şi de la nivelul substanţei cenuşii.

 Emisferele cerebrale sunt în număr de două, fiecare emisferă controlând activitate de la nivelul părţii
controlaterale a corpului.
Ele sunt împărţite la rândul lor în şase lobi şi anume:
- Lobul frontal;
- Lobul parietal;
- Lobul temporal;
- Lobul occipital;
- Insula Reil;
- Sistemul limbic.

 Cerebelul este localizat posterior şi inferior faţă de emisferele cerebrale şi este alcătuit din două
emisfere cerebeloase şi vermis.

 Trunchiul cerebral prezintă trei porţiuni: bulb, punte şi mezencefal (acesta este alcătuit din pedunculii
cerebrali şi coliculii cvadrigemeni).

 Diencefalul este compus din mai multe componente şi anume:

- Talamus este localizat la nivelul ventriculului III, pe peretele lateral al acestuia şi are forma unui
ovoid.
- Hipotalamus
- Epitalamus este alcătuit din comisura albă posterioară, glanda epifiză şi trigonul habenular;
- Subtalamus
- Metatalamus
2. Măduva spinării este o structură de formă tubulară localizată la nivelul canalului vertebral şi se ȋntinde de
la foramen magnum până la vertebra lombară L1-L2.
Ȋn alcătuirea ei se regăsesc 31 de segmente. De la nivelul fiecărui segement iau naştere o pereche de nervi
spinali. Fiecare nerv spinal prezintă o rădăcină motorie şi una senzitivă, ambele luând naştere de la nivelul
măduvei spinării.

Dimensiunea măduvei este de aproximativ 43 de cm lungime la femeie şi 45 de cm la bărbat, şi are o greutate

de 35-40 de grame. Prezintă patru feţe reprezentate de: o faţă anterioară, o faţă posterioară şi două feţe
laterale.

Atât măduva spinării cât şi encefalul sunt învelite la exterior de meninge. Meningele este alcătuit din trei foiţe
reprezentate de dura mater (extern), arahnoida (mijlociu) şi pia mater (intern). Rolul lui este de a proteja
măduva şi encefalul funcţionând asemănător unei bariere împotriva a numeroşi agenţi patogeni.

3. Lichidul cefalorahidian sau LCR circulă în jurul encefalului şi măduvei spinării, rolul său fiind de a le
proteja şi de a le hrăni.

FIZIOLOGIE

Encefalul are un rol major ȋn controlul diferitelor funcţii ale organismului precum motilitatea,
sensibilitatea, gândirea, memoria, vorbirea.

Măduva spinării este conectată cu encefalul prin intermediul trunchiului cerebral şi prezintă două
funcţii principale şi anume: funcţia de centru reflex şi funcţia de conducere.

Encefalul este ȋmpărţit ȋn mai multe regiuni, fiecare având o funcţie specifică (de exemplu, lobul
frontal deţine funcţiile cognitive şi memoria).
Măduva spinării şi neuronii sistemului nervos central au responsabilitatea de a transmite bidirecţional mesaje
ȋntre encefal şi sistemului nervos periferic.

Deşi encefalul şi măduva spinării lucrează ȋmpreună pentru a controla diverse funcţii ale organismului,
anumite reflexe pot avea loc doar prin intermediul măduvei spinării, fără implicarea nici unei structuri
aparţinând encefalului.
Orice leziune de la nivelul măduvei spinării sau de la nivelul encefalului poate determina afectarea unor
funcţii variate controlate de acestea.
 SEMNE ȘI SIMPTOME CE APAR ÎN CAZ DE AFECTARE A SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Principalele semne şi simptome ce apar în cadrul afecţiunilor sistemulul nervos central sunt reprezentate de:
1. Modificări în ceea ce priveşte statica bolnavului.
Poate fi afectată prin:
- Interesarea neuronului motor central;
- Interesarea fasciculului cortico-medular piramidal;
- Interesarea neuronului motor periferic.

2. Mersul  este realizat atât prin intermediul sistemului nervos central, dar şi prin intermediul sistemului
nervos periferic, al sistemului osteoarticular şi al sistemului musculotendinos.
Modificări ale mersului se pot instala în:
- ataxia cerebeloasă;
- ataxia proprioceptivă;
- ataxia piramidală;
- ataxia extrapiramidală ce se ȋntâlneşte ȋn boala Parkinson, dar şi ȋn sindroamele parkinsoniene.
- ataxia frontală.

3. Tulburările de sensibilitate superficială: termică, tactilă şi dureroasă, dar şi de sensibilitate profundă:

mioartrokinetică, vibratorie, durerea la compresiunea viscerală sunt frecvent ȋntâlnite ȋn patologia sistemului
nervos central.
4. Sindromul meningean
5. Tulburările de memorie
6. Afazia
7. Disfonia, dizartria, disfazia
8. Apraxia
9. Cefaleea
10. Sindromul Brown- Sequard sau sindromul de hemisecţiune medulară
11. Sindromul de compresiune medulară anterioară
12. Sindromul de compresiune medulară centrală
13. Sindromul de compresiune medulară posterioară
14. Compresiunea medulară completă
15. Sindromul de coadă de cal ce poate fi ȋmpărţit ȋn funcţie de nivelul leziunii în:
- Superior;
- Mijlociu;
- Inferior.
16. Sindromul vertebral
17. Sindromul radicular ce poate fi iritativ sau deficitar.
18. Crize comiţiale generalizate sau focalizate
19. Sindromul de hemoragie subarahnoidiană
20. Sindroame corticale:
- De lob frontal;
- De lob parietal;
- De lob temproral;
- De lob occipital;
21. Sindroame optochiasmatice
22. Sindroame cerebeloase
23. Sindroame de unghi pontocerebelos
24. Sindroame de joncţiune cranio-spinală
25. Sindroame de trunchi cerebral reprezentate de:
- Sindroame bulbare ce pot fi împărţite în funcţie de localizarea leziunii în: sindromul Avellis, sindromul
Schmidt, sindromul Jackson, sindromul interolivar, sindromul Wallemberg, sindromul pseudobulbar.
- Sindroame protuberenţiale: sindromul Millard-Gubler, sindromul Foville.
- Sindroame pedunculare: sindromul Weber, sindroamele de nucleu roşu, sindromul Parianud.
26. Sindroame talamice şi hipotalamice

Toate aceste semne şi simptome asociate vor fi detaliate în cadrul patologiei corespunzătoare diferitelor
componete ale sistemului nervos central de care aparţin.

PATOLOGIE ASOCIATĂ

Pentru măduva spinării, patologia asociată este reprezentată de:

- Patologia infecţioasă vertebro-medulară;
- Afecţiuni hemoragice: hematoamele extradurale, subdurale sau intramedulare;
- Afecţiuni degenerative;
- Afecţiuni congenitale: chisturile epidermoide, dermoide, malformaţii vasculare arterio-venoase,
menigocelul, spina bifida;
- Afecţiuni chistice: chisturile epidurale sau arahnoidiene (ex: siringomielia);
- Tumori ale măduvei spinării şi menigelui: glioamele, ependimoamele, astrocitoamele, meningioame,
neurinoame etc. ;
- Traumatisme ale măduvei spinării: secţiune medulară completă, sindromul Brown-Sequard sau sindromul
de hemisecţiune medulară, sindromul de cordon posterior, sindromul de cordon posterolateral, sindromul de
cordon anterior;
- Boli demielinizante.
Pentru encefal, patologia asociată este reprezentată de:
- Encefalită;
- Abcesele cerebrale;
- Parazitozele endocraniene: chistul hidatic, cisticercoza;
- Tuberculoamele cerebrale;
- Meningită;
- Accidente vasculare cerebrale hemoragice sau ischemice;
- Afecţiuni tumorale primare sau secundare (metastaze): tumori neuroepiteliale, tumori meningeene, tumori
chistice, tumori ale regiunii selare, tumori ale celulelor germinale;
- Neurosifilis;
- Afecţiuni congenitale: anencefalia, meningocelul, hidrocefalia congenitală, cranioschizis total,
meningoencefalocelul, craniostenoze, malformaţii Arnold-Chiari, malformaţii Dandy-Walker;
- Afecţiuni vasculare: anevrisme cerebrale, malformaţii arterio-venoase cerebrale, fistulele carotido-
cavernoase;
- Traumatisme craniocerebrale;
- Migrena;
- Epilepsia;
- Boala Parkinson;
- Scleroza multiplă;
- Boala Huntington;
- Afecţiuni degenerative.

EXAMINAREA CLINICĂ A PACIENTULUI NEUROLOGIC

Evaluarea clinică se realizează prin intermediul examenului neurologic, ce este un examen clinic
complex, cuprinzând evaluarea funcţiilor sistemului nervos ȋncepând de la nivelul scoarţei cerebrale până la
nivelul nervilor periferici.

Ȋn cadrul examenului neurologic vor fi urmărite anumiţi paşi precum:

- Realizarea anamnezei;
- Verificarea semnelor meningeale;
- Examinarea fundului de ochi;
- Examinarea fiecărei perechi din cele 12 perechi de nervi cranieni;
- Examinarea motricităţii;
- Examinarea sensibilităţii;
- Examinarea reflexelor;
- Controlul coordonării;
- Verificarea tonusului muscular;
- Examinarea funcţiilor cognitive.

EXAMINAREA PARACLINICĂ A PACIENTULUI NEUROLOGIC

1. Electrodiagnosticul clasic reprezintă înregistrarea contracţiei musculare în urma aplicării unui stimul

electric faradic sau galvanic la nivelul nervului motor sau la nivelul muşchiului.
2. Radiografia craniană simplă ne poate furniza informaţii în ceea ce priveşte patologia cranio-encefalică.
3. Angiografia cerebrală se realizează prin injectarea unei substanţe de contrast la nivelul sistemului
carotidian.
4. Radiografia coloanei vertebrale este o metodă simplă de a evidenţia aspectul normal sau patologic a
rahisului, a corpilor vertebrali, a apofizelor articulare, a discurilor intervertebrale, a ligamentelor vertebrale, a
pediculilor vertebrali, a apofizelor spinoase, a lamelor vertebrale, a apofizelor transverse, a apofizelor
articulare şi a găurilor de conjugare.
5. Electromiografia reprezintă înregistrarea biocurenţilor de acţiune musculară prin intermediul unor electrozi
ce sunt plasaţi la nivelul pielii sau prin intermediul unor electrozi implantaţi la nivelul masei musculare.
6. Electroneurografia reprezintă metoda prin intermediul căreia se cercetează viteza de conducere de la
nivelul nervilor periferici senzitivi sau motori, astfel putând fi identificat sediul leziunii, dar şi mecanismul de
lezare al nervului.
7. Reflexul Hoffman se realizează prin stimularea unui nerv printr-un curent de stimulare ce prezintă
intensităţi crescânde.
8. Electronistagmografia reprezintă o metodă de înregistrare a potenţialelor electrice corioretiniene.
9. Electroencefalografia reprezintă înregistrarea la nivelul scalpului a activităţii bioelectrice a creierului.
10. Electrocorticograma se realizează prin înregistrarea biocurenţilor prin intermediul unor electrozi ce sunt
în contact direct cu scoarţa cerebrală şi se face în cadrul unor intervenţii chirurgicale.
11. Potenţialul evocat
12. Mielografia cu substanţă de contrast
13. Computer tomografia (CT)
14. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
15. Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) urmăreşte anumiţi parametri cerebrali precum utilizarea
oxigenului, metabolismul celular, debitul sanguin.
16. Tomografia prin emisie de simplu foton (SPECT)
17. Gamaangioencefalografia este o metodă de explorare globală vasculo-cerebrală ce utilizează un izotop
radioactiv.
18. Puncţia lombară
19. Doppler echografie extracraniană şi transcraniană.
 SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

Sistemul nervos periferic include toate structurile neuronale dezvoltate în afara membranei piale a
măduvei spinării și a trunchiului cerebral, cu excepția nervilor optici și bulbilor olfactivi care sunt extensii
speciale ale creierului.

Conține nervii cranieni și nervii periferici sau spinali.

Constituentele sistemului nervos periferic prin care canalul medular este conectat cu porțiunile anterioară și
posterioară a măduvei spinării se numesc rădăcini ale nervilor periferici, în timp ce nervii cranieni sunt
atașați de suprafața ventro-laterală a trunchiului cerebral.

Rădăcina posterioară a nervului periferic se mai numește și aferentă sau senzitivă și este constituită din
axonul ganglionului spinal senzitiv. În cadrul nervilor cranieni axonul aparține ganglionului senzitiv de pe
traiectul nervului. În ganglionii spinali și în ganglionii nervilor cranieni se află primii neuroni ai căii nervoase
senzitive. Odată ce rădăcinile nervilor periferici și cranieni pătrund în măduva spinării, respectiv în trunchiul
cerebral, participă la alcătuirea coarnelor posterioare ale măduvei spinării și la constituirea diverselor tracturi
nervoase în măduva spinării și trunchiul cerebral (cel mai mare fiind tractul trigeminal) înainte de a realiza
sinapsa cu neuronii secundari ai căilor nervoase senzitive aflați în nucleii nervilor cranieni.

Axonii periferici ai nervilor senzitivi sunt fibre nervoase senzitive care se termină sub formă de terminații
nervoase libere sau corpusculi receptori specializați precum receptorii din piele, tendoane și articulații. Fibrele
nervilor senzitivi variază foarte mult ca dimensiune și grosime a tecii de mielină.

Rădăcina ventrală a nervului periferic numită și eferentă sau motorie este constituită din axonii neuronilor
din coarnele anterioare și laterale ale măduvei spinării iar în cazul nervilor cranieni, din axonii neuronilor din
nucleii motori ai trunchiului cerebral. Acești axoni au dimensiuni mari și o grosime crescută a tecii de mielină
și se termină la nivelul fibrelor musculare. Există însă și axoni de dimensiuni mici și nemielinizați care se
termină în ganglionii simpatici și parasimpatici ai sistemului nervos vegetativ. De la acești ganglioni autonomi
pornesc axoni care se termină în mușchiul neted, miocard și glande endocrine și exocrine.

Rădăcinile senzitive și motorii ale nervilor periferici traversează spațiul subarahnoidian și sunt înconjurate
de lichid cefalorahidian.

Nervii periferici sunt constituiți din teci nervoase de protecție și susținere find alcătuiți din epinerv, perinerv
și endonerv. Perinervul este constituit din țesut conjunctiv care înconjoară și separă fiecare fascicul de fibre
nervoase, un fascicul conținând sute de axoni. Epinervul este o membrană mai dură constituită tot din țesut
conjunctiv care înglobează toate fasciculele de fibre nervoase acoperite de perinerv. Endonervul reprezintă
lama subțire de țesut conjunctiv care acoperă fiecare fibră nervoasă în parte.

Fiecare axon conține un aparat microtubular propriu care contribuie la menținerea integrității membranelor și

tecii de mielină și transportă substanțele și neurotransmițătorii pe distanțe lungi, de la corpul celular neuronal
pe traiectul fibrelor, până la neuronii din vecinătate.

Axonii sunt înconjurați de teaca de mielină de lungime variabilă (între 250 și 1.000 de micrometri), întreruptă
periodic de gap-uri numite noduri Ranvier. Nodurile Ranvier sunt zone care conțin o concentrație foarte
crescută de canale de sodiu și permit conducerea nervoasă saltatorie, cu o viteză foarte mare a impulsului.
Fibrele nemielinizate sunt mai numeroase decât cele mielinizate provin din neuronii rădăcinilor dorsale și din
ganglionii autonomi.