1.

-TOPOGRAFIA ORGANELOR sI SISTEMELOR DE ORGANE

(planuri si raporturi anatomice)

Corpul uman este alcătuit din: Cap

Gât
Trunchi
Membre
Capul cuprinde neurocraniul (cutia craniană)
viscerocraniul (fata)
Gâtul leagă capul de trunchi
prezintă regiunea cervicală posterioară (ceafa)
regiunea cervicală anterioară (gâtul propriu-zis)
Trunchiul este alcătuit din torace – cavitatea toracică
abdomen – cavitatea abdominală contin
viscerele.
pelvis – cavitatea pelviană

Cavitatea toracică este separată de cea abdominală prin diafragmă !

Fiecare membru este alcătuit din: centură + membru liber.

Membrele – superioare centura scapulară

membru liber brat
antebrat
mână

– inferioare centura pelviană

membru liber coapsă
gambă
picior

Segmentele corpului uman se descriu în functie de axe si planuri.

Axul – longitudinal: vertical, în lungimea corpului având un pol cranial și un pol
caudal.
– sagital: vertical, anteroposterior având un pol anterior şi unul posterior.
– transversal: orizontal având un pol stâng şi unul drept.
Planul – sagital: împarte corpul în 2 jumătăţi simetrice (dreaptă şi stângă).
– frontal: împarte corpul în două jumătăţi asimetrice (anterioară/ventrală si
posterioară/dorsală).
– transversal: împarte corpul în 2 părți asimetrice (superioară/cranială si
inferioară/caudală).
http://www.fituici-bacalaureat.ro/
http://www.erettsegi-puskak.ro/subiecte-bacalaureat-biologie-1112-mostra.pdf

2.FUNCTIILE ALE ORGANISMULUI

2.1 Functiile de RELATIE
a)SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos central

Se compune din encefal si maduva spinarii. Datorita marei sale importante pentru intregul
oraganism, sistemul nervos central este protejat de cavitati osoase, creierul in cutia
craniana, iar maduva spinarii in canalul medular al coloanei vertebrale.
In alcatuirea encefalului intra creierul mare, creierul mic si trunchiul cerebral.
Creierul mare este partea cea mai voluminoasa si in acelasi timp cea mai dezvoltata
din sistemul nervos. Ca aspect, in sectiune, el este format din substanta cenusie care contine
corpul celulelor nervoase si din substanta alba, alcatuita din fibrele lor cu rol de transmisie a
impulsurilor.
Substanta cenusie apare situata la periferia creierului unde formeaza zona corticala
(scoarta) si anumiti nuclei centrali.
In rest masa cerebrala este alcatuita in mijlocului ei din substanta alba. In interiorul
creierului se mai gasesc si patru cavitati (ventriculi) prin care circula lichidul cefalorahidian,
comunicand cu canalul central al maduvei spinarii si cu spatiul subarahnoidian din meninge.
 De functiile scoartei cerbrale sunt legate toate actiunile constiente, datorita ei putem
gandi, actiona si memora.
Aspectul exterior al creierului este foarte nergeulat, prezentand numeroase ridicaturi
(circumvolutiuni) si santuri, astfel ca in totalitate seamana cu un labirint.
Creierul este acoperit de o serie de foite bogate in vase cu sange si terminatii
nervoase, denumite meninge. Inflamatia acestora da boala numita meningita.
Privit de sus creierul mare se vede impartit de catre un sant liniar adanc in doua
jumatati, emisfera dreapata si stanga, care sunt legate printr-o comisura. Alte santuri mai
putin profunde delimiteaza o serie de portiuni denumite lobi: frontal, parietal, temporal,
occipital.
In acesti lobi sunt reprezentate o serie de zone cu o anumita specializare functionala:
zona motorie, a sensibilitatii generale (tact, temperatura, durere), zona vazului, a auzului
etc.
Scoarta cerebrala ia parte la toata activitatea organismului, coordonand-o si
adaptand-o conditiilor de mediu. Aici se formeaza reflexele conditionate, care constituie o
treapta superioara de adaptare si baza activitatii noastre de zi cu zi.
Creierul mic (cerebelul) se gaseste asezat in regiunea posterioara a creierului mare si
sub acesta. Si el este alcatuit din doua emisfere mai mici, care sunt unite pe linia de mijloc
printr-o portiune numita vermis. Cerebelul prezinta o serie de circumvolutiuni in forma de
cute aproape paralele. Rolul sau este de a mentine echilibrul corpului si de a coordona reflex
miscarile acestuia. El are legaturi atat cu creierul mare cat si cu maduva spinarii prin
trunchiul cerebral.
Trunchiul cerebral este alcatuit dintr-o serie de formatiuni nervoase care fac legatura
dintre creierul mare si maduva spinarii: pedunculii cerebrali, tuberculii cvadrigemeni, bulbul
rahidian si protuberanta sau puntea cerebrala.
Rolul cel mai important il detine bulbul rahidian. Acesta este o prelungire directa a
maduvii spinarii. In interiorul sau se gasesc centrii nervosi ai respiratiei, circulatiei,
deglutitiei, varsaturii, tusei etc. Distrugerea bulbului nu mai permite supravietuirea.
Maduva spinarii
Este o coloana de substanta nervoasa situata in canalul realizat prin suprapunerea
orificiilor vertebrale, numit si canalul rahidian. In alcatuirea ei intra de asemenea substanata
alba si cenusie. Spre deosebire de creier dispozitia acestora este inversata in maduva:
substanta cenusie reprezentand celulele nervoase se gaseste la centru, iar substanta alba
formata din cordoane lungi de fibre nervoase este situata la periferie.
La exterior maduva spinarii este invelita ca si encefalul de trei foite meningeale,
reprezentand prelungirea meningelor creierului. Invelisul cel mai intern este un invelis moale,
pia mater, care adera intim la substanta maduvei, al doilea invelis se numeste arahnoida, iar
cel mai dinafara dura mater, o membrana rezistenta, fibroasa care protejeaza maduva in
canalul rahidian. Intre pia mater si arahnoida se gaseste spatiul subarahnoidian, care este plin
cu lichid cefalorahidian si comunica cu spatiul corespunzator din regiunea creierului. Aici se
fac punctiile rahidiene, prin care se poate pune diagnosticul de meningita.
Maduva are o structura segmentara. Din fiecare segment al ei ies radacinile
anterioare si posterioare ale nervilor rahidieni care se reunesc mergand spre periferie la
muschi si piele. In total sunt 31 segmente, corespunzand ca topografie vertebrelor cu
regiunile lor (respectiv 8 segmente cervicale, 12 toracice, 5 dorsale, 5 sacrale si unul
coccigian).
In maduva spinarii se gasesc centri importanti ca: centrii mictiunii, defecatiei,
vasomotorii, ai transpiratiei, centrii reflecsi ai activitatii musculare, precum si legatura
dintre diferitele segmente ale corpului.

*Sistem nervos vegetativ - Denumit inca si sistem nervos autonom, el este complementar
sistemului nervos somatic si regleaza indeosebi respiratia, digestia, excretiile, circulatia
(bataile cardiace, presiunea arteriala). Aceste celule depind de centrii reglatori situati in
maduva spinarii, trunchiul cerebral si creier, care primesc informatiile, pe caile senzoriale,
provenind de la fiecare organ.
Sistemul nervos vegetativ este impartit in sistem nervos parasimpatic, ale carui activitati se
echilibreaza astfel incat sa coordoneze activitatea tuturor viscerelor.
- Sistemul nervos parasimpatic este, ca regula generala, responsabil de punerea in stare de
odihna a organismului. El actioneaza prin intermediul unui neurotransmitator, acetilcolina, si
incetineste ritmul cardiac, stimuleaza sistemul digestiv si limiteaza contractiile sfincterelor.
- Sistemul nervos simpatic, sau sistemul nervos ortosimpatic, pune organismul in stare de
alerta si il pregateste pentru activitate. Ei actioneaza prin intermediul a doi neuro-
transmitatori, adrenalina noradrenalina. Acest sistem creste activitatea si respiratorie, dilata
bronhiile si pupilele, contracta arterele, face sa fie secretata sudoarea in schimb, el franeaza
Functia digestiva.

*Sistemul nervos somatic este implicat în controlul voluntar al mişcărilor corpului prin
acţionarea muşchilor scheletici şi recepţia stimulilor externi.

Sistemul nervos somatic conţine fibre aferente şi eferente:

• fibrele aferente conduc informaţia de la organele de simţ spre locul de

procesare
• fibrele eferente conduc impulsul nervos la muşchi

Transmisia eferentă are doua componente:

• neuronii din cortexul motor, localizat în girusul precentral(aria Brodman 4) din

creier. Acest neuron face sinapsă în cornul ventral măduvei spinării pe un alt
neuron. Aici se descarcă acetilcolină care acţioneaza pe receptori nicotinici.
• acest al doilea neuron trimite impulsul nervos prin axonul sau până la joncţiunea
neuromusculară. Aici se descarcă acetilcolină pe receptori nicotinici, ceea ce
rezultă în contracţia muschiului.

Sistemul nervos somatic este responsabil de receptionarea stimulilor extreni si de

miscarile voluntare ale corpului.El este format din :

• Centri nervosi situati in encefal si maduva spinarii ;

• Nervi aferenti externi , care conduc informatia de la organele de simt spre
sistemul nervos central;
• Nervi eferenti somatici, prin care impulsul nervos de la sistemul nervos central
vine spre muschii scheletici.

Sistemul nervos periferic (SNP)

SNP este partea sistemului nervos formată din neuronii şi nervii din afara SNC. Aceştia
se găsesc în membre (de exemplu, în mână şi picioare) şi organe (de exemplu stomac,
inimă etc.). SNP nu este protejat de oase sau de o barieră pentru sânge (faţa de creier
care este protejat de bariera hematoencefalică), şi poate fi uşor lezat mecanic sau
chimic.

SNP se împarte la rândul său în două componente:

1. Sistemul nervos somatic, care este asociat cu controlul voluntar al mişcărilor

prin acţiunea muşchilor scheletici, cât şi recepţia stimulilor externi (în cazul
stimulilor termici, stimulilor mecanici etc.). Sistemul nervos somatic este format
din fibre aferente, care duc informaţiile de la surse externe spre SNC, şi fibre
eferente, care duc impulsurile nervoase de la SNC la muşchi.
2. Sistemul nervos autonom gestionează acţiunile care nu se află sub control
conştient. El controlează de exemplu funcţiile vitale ca respiraţia şi bătăile
 inimii, dilatarea şi constricţia pupilelor, digestia etc. Se împarte în sistemul
nervos simpatic şi cel parasimpatic.

-NOTIUNI DE IGIENA SI PATOLOGIE

Meningita este o infecţie a ţesuturilor creierului (meningele) şi uneori şi a lichidului

cefalorahidian care înconjoară creierul şi măduva spinării. Meningita este o boală foarte
gravă şi se impune de urgenţă diagnosticarea şi iniţierea tratamentului. Meningita are o
evoluţie variabilă, de la vindecare spontană la evoluţie letală. Meningita este ai des
întâlnită la copii, la adulţii tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, la adulţii în
vârstă şi la persoane care au o afecţiune cronică. Severitatea meningitei depinde de
microorganismul care a cauzat infecţia şi de vârsta persoanei, precum şi de starea
generală de sănătate a pacientului. prezintă simptomele asocate gripei. Pacientul are
febră cu sau fără frisoane

Coma este o absenta a starii de constienta de sine sau a mediului inconjurator, in care
pacientii nu deschid ochii, nu vorbesc si nu raspund la comenzi. Este rezultatul unor
leziuni anatomice sau functionale in regiunile axiale ale sistemului nervos central
(diencefal, mezencefal, punte, bulb) si/sau urmarea lezarii unor zone intinse ale ambelor
emisfere cerebrale. Coma reprezinta manifestarea clinica a insuficientei cerebrale
acute, severe.Gravitatea comei depinde in egala masura de profunzimea si de durata
ei.Coma nu este o stare permanenta; toti pacientii ce supravietuiesc fazei acute, fie se
trezesc cu diferite grade de recuperare a functiilor nervos centrale, fie trec in stare
vegetativa persistenta.

Hemoragie cerebrala este accidentul vascular cerebral. Survine la hipertensivi,

aterosclerosi sau purtatori de afectiune cardiaca. Hemoragia cerebrala se caracterizeaza
de obicei printr-un inceput brutal. Hemoragia cerebrala este anuntata uneori de anumite
semne, care atunci cand apar la un hipertensiv, trebuie sa ne faca atenti si sa luam
masuri de prevenire a ei. Aceste semne prevestitoare sunt:
durere de cap violenta, cresterea rapida a tensiunii arteriale (cu minima peste 13) care
nu cedeaza la repaus, leziuni ale ochilor.