Articolul 9.

Exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor

(1) Persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi
exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu
contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă pînă la
proba contrară.
(2) Neexercitarea de către persoanele fizice şi juridice a drepturilor civile ce le revin
nu duce la stingerea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

1. Prin exercitare a drepturilor subiective civile se înţelege realizarea de către titularul

dreptului subiectiv civil a conţinutului acestui drept. Astfel, persanele fizice şi juridice
participante la raporturile juridice civile sunt libere să-şi exercite drepturile civile după cum
consideră necesar, determinînd de sine stătător volumul de exercitare a drepturilor civile cât şi
acele mijloace la care vor apela pentru exercitarea drepturilor civile. La fel titularul dreptului
civil singur decide înstrăinarea dreptului cei aparţine, precum şi refuzul de la acest drept.
Rămâne la dorinţa persoanei de a decide asupra exercitării dreptului civil. Unele drepturi
subiective civile sunt concomitent şi obligaţii civile. Astfel, de exemplu, în conformitate cu
prevederile art. 40 - 44, tutorele în unele cazuri nu numai că este în drept să încheie acte
juridice civile, dar este obligat să o facă pentru a proteja interesele persanei puse sub tutelă.
De aceea, realizarea unor drepturi subiective civile depinde nu numai de voinţa titularului
dreptului, dar şi de prevederile legii.
În exercitarea drepturilor subiective civile trebuie de avut în vedere drepturile subiective
civile concrete pe care le are persoana fizică sau juridică. În ceea ce priveşte posibilitatea
exercitării drepturilor civile ce vor apărea în viitor trebuie să se ţină cont de art. 23 alin. 4.
Exercitarea drepturilor civile se efectuează prin mijloace reale şi mijloace juridice de
exercitare a drepturilor subiective civile.
Mijloace reale de exercitare a drepturilor civile sunt acţiunile săvârşite de titularul
dreptului, cu excepţia acelor acţiuni care îmbracă forma actele juridice civile. Ca exemplu pot
servi acţiunile proprietarului îndreptate spre folosirea bunurilor pe care le are în proprietate
sau altfel spus acţiuni îndreptate spre exercitarea atributelor de posesie şi folosinţă ce aparţin
proprietarului. Mijloace juridice de exercitare a drepturilor civile sunt acele acţiuni, care îmbracă
forma actelor juridice, cât şi alte acţiuni cu caracter juridic. Spre exemplu, proprietarul poate
să vândă casa de locuit, poate să o transmită în arendă, poate să o schimbe ş.a.m.d. Ca exemplu
de o acţiune cu caracter juridic, alta decât actul juridic civil, poate servi acţiunile creditorului
de a reţine bunul exercitând dreptul de retenţie. Este interzisă influenţa din partea persoanelor
terţe asupra drepturilor persoanei fizice sau juridice.
Exercitarea drepturilor subiective civile este în strînsă legătură cu executarea obligaţiilor
civile. În dependenţă de faptul cum va fi executată obligaţia civilă se va putea vorbi despre
realizarea dreptului civil.
Modalitatea de executare a obligaţiilor diferă în raporturile juridice civile absolute de cea
din raporturile juridice relative. Astfel, în cazul raporturilor absolute obligaţia se execută prin
inacţiunile de la care urmează să se abţină subiectul pasiv (în cazul dreptului de proprietate
subiectele pasive sunt obligate de a se abţine de la săvârşirea acţiunilor care ar prejudicia o
exercitare normală a dreptului de proprietate). În schimb, în cazul raporturilor relative obligaţia
va fi executată prin săvârşirea acţiunilor, corespunzătoare naturii juridice a raportului
obligaţional, de către persoana obligată (spre exemplu în raportul de vânzare-cumpărare
vânzătorul trebuie transmită bunul compărătorului).
Exercitării drepturilor şi obligaţiilor se bazează pe o serie de principii, care reprezintă
nişte cerinţe generale înaintate faţă de titularii drepturilor şi obligaţiilor. Astfel, persoanele
fizice şi juridice îşi exercită drepturile şi îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu
legea, contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri.
Primul principiu este principiul bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi executarea
obligaţiilor. Persoanele fizice şi juridice trebuie să-şi exercite drepturile şi să execute obligaţiile
cu bună-credinţă. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară. Dacă persoana în
exercitarea drepturilor sau executarea obligaţilor a acţionat cu bună-credinţă apoi actele
juridice încheiate de o asemenea persoană nu vor putea fi declarate nule.
Al doilea principiu este principiul legalităţii exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor.
În conformitate cu acest principiu titularul dreptului trebuie să-şi exercite drepturile civile în
aşa fel ca acţiunile săvârşite de el să nu contravină normelor legale. La fel trebuie să fie
conforme legii şi mijloacele de exercitare a drepturilor.
Al treilea principiu constă în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor în
corespundere cu prevederile contractului. Contractul are forţă obligatorie pentru părţile
contractante, acestea fiind obligate să respecte prevederile înserate în contract. Dar contractul
va avea forţă de lege între părţi numai în cazul în care corespunde prevederilor legii, adică nu
conţine prevederi contrare legii.
Al patrulea principiu este principiul respectării ordinii publice şi a bunelor moravuri în
exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor. Acest principiu impune subiectelor a respecta,
în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor, nu doar prevederile legale, dar şi ordinea
publică şi bunele moravuri. Acest principiu este reflectat şi în alte norme ale Cc (art. 66 alin.4,
art. 87 alin. 1 lit. (d), art. 110 alin.2 lit. (b), art. 220 alin. 2, art. 512 alin. 3, art. 1332).
2. Neexercitarea dreptului civil nu duce, după regula generală, la stingerea acestui drept.
Astfel, în virtutea dreptului de proprietate titularul poate exercita prerogativele sale (posesia,
folosinţa, dispoziţia) după bunul său plac. Neexercitarea acestor prerogative nu duce la
stingerea lor. Neexercitarea dreptului civil va duce la stingerea acestui drept, doar atunci când
acest efect este prevăzut expres în lege (art. 440, art. 1170 alin. 2). În cazul drepturilor de
creanţă, neexercitarea lor pe o durată de timp îndelungată (perioadă ce depăşeşte termenul de
prescripţie) va face ca creditorul să nu poată obţine o executare silită a obligaţiei, aceasta
transformându-se din obligaţie perfectă în obligaţie imperfectă.

Articolul 10. Apărarea judiciară a drepturilor civile

(1) Apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară.

(2) Modul de aplanare a litigiului dintre părţi pînă la adresare în instanţa de judecată
poate fi prevăzut prin lege sau contract.
(3) Apărarea drepturilor civile pe cale administrativa se face doar în cazurile
prevăzute de lege. Hotărîrea emisă pe cale administrativă poate fi atacată în instanţa de
judecată.

1. Posibilitatea apărării drepturilor civile încălcate constituie una din garanţiile realizării
lor. Dreptul la apărarea judiciară şi accesul liber la justiţie sunt garantate de Constituţie (art.
20).
În articolul comentat sunt consfinţite următoarele prevederi fundamentale: drepturile civile
sunt susceptibile de apărare judiciară independent de faptul dacă sunt sau nu prevederi exprese
în Codul civil sau alte legi; instanţa de judecată apără nu numai drepturile, dar şi interesele
legitime, atît cele încălcate, cît şi cele contestate; apărarea judiciară este o formă de apărare
preponderentă, dar nu exclusivă de apărare. Se admite şi apărarea pe cale administrativă a
drepturilor încălcate, dar această cale este admisă numai în cazurile expres stabilite în lege,
după subiectele raportului juridic menţinîndu-se dreptul de a ataca în instanţa de judecată
hotărîrea emisă pe cale administrativă. Dreptul de a ataca hotărîrea emisă pe cale administrativă
nu depinde de faptul dacă este prevăzută această posibilitate în lege sau alte acte normative.
2. În cazurile stabilite în lege sau contractul încheiat între părţi pînă la adresarea în
instanţa de judecată, părţile sunt obligate să aplaneze prealabil litigiul apărut. Este de menţionat
că modul de aplanare a litigiului pînă la adresarea în instanţa de judecată trebuie să fie expres
stabilit în lege sau să se conţină în contract. Nerespectarea modului de aplanare prealabilă a
litigiului face ca cererea de chemare în judecată depusă să fie restituită, conform art. 170 CPC,
dar aceasta nu exclude posibilitatea adresării repetate, dacă este adusă dovada soluţionării
prealabile a litigiului.
 3. La apărarea drepturilor civile pe cale administrativă, aplicată în cazurile expres stabilit
în lege, pot fi atribuite, în primul rînd depunerea plîngerilor asupra acţiunilor şi actelor organelor
de stat la organul ierarhic superior, în al doilea rînd, adoptarea de către organele de stat,
împuternicite cu funcţii jurisdicţionale, a hotărîrilor cu utilizarea metodelor de apărare a
drepturilor civile stabilite la art. 11, cu respectarea procedurii stabilite de actele normative.
Astfel, conform art. 273 din Codul Vamal nr. 1149/2000, persoanele fizice şi juridice care
nu sunt de acord cu decizia organului vamal privind aplicarea sancţiunii o atacă la
Departamentul Vamal. Decizia Departamentului Vamal asupra plîngerii împotriva organului
vamal privind aplicarea sancţiunii poate fi atacată în judecată în termen de 10 zile de la emitere.
De asemenea, în ordine administrativă pot fi atacate deciziile organului fiscal sau acţiunile
funcţionarului fiscal, conform art. 269 din Codul Fiscal nr. 1163/1997.
În ordine administrativă sunt apărate drepturile civile de către organul de stat de
reglementare antimonopolistă, conform Legii nr. 906/1992 privind limitarea activităţii
monopoliste şi dezvoltarea concurenţei. În cazurile încălcării de către agenţii economici a
prevederilor legii respective, organele de stat de reglementare antimonopolistă examinează
cauzele date în baza declaraţiilor făcute de agenţii economici, de organele puterii şi ale
administraţiei, de societăţi şi uniuni de consumatori sau din iniţiativă proprie. Cauzele se
examinează în ordinea stabilită de Guvern. Astfel, organele de stat de reglementare
antimonopolistă aplică metodele de apărare a drepturilor încălcate stabilite la art. 11. Dispoziţia
organului de stat de reglementare antimonolistă poate fi atacată în instanţă de judecată de către
agenţii economici, organele puterii şi ale administraţiei şi persoanelor cu funcţii de răspundere
pentru a declara nevalabile aceste dispoziţii.