Subiectul 1.

Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice Punctaj

maxim
1.1. Definiţi legalși doctrinal capacitatea de exercițiu a persoanei fizice.
Definiţia legală a capacităţii de exerciţiu este expusă în articolul 19, care prevede:
“Capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobândi prin faptă
proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de
a le executa”
Definiţiile doctrinale ale capacităţii de exerciţiu se bazează pe această definiţie
legală, conţinând în esenţă aceleaşi elemente, indiferent de formula lor.
Esenţialul şi specificul capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice constă în faptul
că dobândirea de drepturi civile şi asumarea de obligaţii civile se realizează prin
încheierea de acte juridice civile de către subiectul de drept civil singur, personal,
fără nici o intervenţie din partea altei persoane. Această posibilitate de participare la
circuitul civil pe care o au persoanele fizice majore cu discernământ nu se referă la
situaţia minorilor cu vârstă între 14 şi 18 ani şi nici a minorilor cu vârstă între 7 şi
14 ani, aceştia având capacitate de exerciţiu restrânsă.
În concluzie se poate spune că prin capacitate de exerciţiu a persoanei fizice se
înţelege acea parte a capacităţii de drept civil a omului care constă în aptitudinea
de a dobândi şi a exercita drepturi civile şi de a asuma şi executa obligaţii civile
prin încheierea de acte juridice civile.
3 puncte
1.2. Determinaţi conţinutul capacităţii de exerciţiu depline a persoanei fizice.
Capacitatea de exerciţiu deplină este aptitudinea persoanei fizice de a-şi
dobândi prin acţiunile sale orice drept personal nepatrimonial ori patrimonial şi
de a-şi asuma orice obligaţie, adică de a-şi realiza capacitatea de folosinţă care îi
aparţine în tot întregul.
Codul civil prevede că au capacitate de exerciţiu deplină persoanele:
 majore (care au împlinit vârsta de 18 ani);
 care s-au căsătorit până la atingerea vârstei de 18 ani;
 emancipate.
După regula generală, capacitatea de exerciţiu deplină apare odată cu împlinirea
unei anumite vârste, stabilite expres de lege. Conform art. 20 alin.(1) din Codul
civil, capacitatea de exerciţiu deplină ia naştere în momentul majoratului,
adică al împlinirii vârstei de 18 ani.. Legislaţia naţională recunoaşte capacitatea
de exerciţiu deplină şi persoanelor care s-au căsătorit înainte de a împlini vârsta de
18 ani. Astfel, art. 20 alin.(2) din Codul civil prevede că minorul dobândeşte prin
căsătorie capacitate deplină de exerciţiu.
Necesitatea recunoaşterii capacităţii depline de exerciţiu persoanelor care s-au
căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18 ani este dictată şi de principiul egalităţii
în drepturi a soţilor în relaţiile de familie. Cel care a dobândit capacitate de
exerciţiu deplină prin căsătorie, iar, ulterior, până a împlini vârsta de 18 ani, desface
căsătoria îşi păstrează capacitatea de exerciţiu deplină. Acest lucru se desprinde din
art. 20 alin. (2) din Codul civil, care dispune că desfacerea căsătoriei nu afectează
capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. Dacă însă căsătoria a fost declarată
nulă, instanţa judecătorească îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea de exerciţiu 5 puncte
deplină. Pentru ca minorul să poată fi emancipat, trebuie întrunite
următoarele condiţii:
 minorul să aibă cel puţin 16 ani;
 minorul să fie angajat în câmpul muncii;
 să practice activitate de întreprinzător cu acordul persoanelor enunţate la art.
20 alin. (3) din Codul civil.
Emanciparea minorului poate fi efectuată prin hotărâre a autorităţii tutelare sau
prin hotărâre a instanţei judecătoreşti. Asupra emancipării va decide autoritatea
tutelară dacă îşi vor da acordul ambii părinţi. Dacă unul dintre părinţi nu este de
acord cu emanciparea copilului minor, emanciparea se va face prin hotărâre
judecătorească.
Persoana fizică având capacitate de exerciţiu deplină poate săvârşi orice acţiune ce
nu contravine legii

1.3. Minora de 17 ani Zbârnea, cu încuviinţarea autorităţii tutelare, a încheiat căsătoria cu

Potângă, căsnicie care după 5 luni s-a finisat cu un divorţ. După aceasta Zbârnea a hotărât să
vândă casa în care locuise, care-i fusese lăsată moştenire de la bunici. Părinţii fetei s-au adresat în
instanţa de judecată şi au cerut declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, pe motiv că
acesta a fost încheiat fără ca fiica lor minoră să le ceară acordul.
Care va nfi hotărârea instanţei de judecată?Argumentați răspunsul. 7 puncte
Cel care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie, iar, ulterior, până a
împlini vârsta de 18 ani, desface căsătoria îşi păstrează capacitatea de exerciţiu deplină.
Acest lucru se desprinde din art. 20 alin. (2) din Codul civil, care dispune că desfacerea
căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. Dacă însă căsătoria a
fost declarată nulă, instanţa judecătorească îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea de
exerciţiu deplină
Respectiv, casatoria lui Zbirnea cu Potinga nu a fost declarata nula, si ea isi pastreaza
capacitatia de exercitiu deplina ceea ce ii permite sa incheie acte juridice civile singura,
personal, fără nici o intervenţie din partea altei persoane.
Instanta de judecata va respinge cererea parintilor fetei .

Subiectul 2. Izvoarele dreptului procesual civil Punctaj

maxim
2.1. Identificaţicategoriileizvoarelordreptuluiprocesualcivil. 3 puncte
2.2.Argumentaţi atribuirea hotărârilor şi deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului la
5 puncte
izvoarele de drept procesual civil al Republicii.
2.3.Demonstraţi interferenţa izvoarelor dreptului procesual civil în funcţie de ierarhia acestora şi
7 puncte
de acţiunea lor în timp.
 Testul nr 2
Subiectul 1 Forma actului juridic civil

1.1Definiti notiunea „forma a actului juridic civil” si definiti notiunea „conditii de

forma”
Forma actului juridic civil este modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă cu
intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil.
Codiţiile de formă a actului juridic civil – conditiile cerute de lege pentru validitatea sau
opozabilitatea actului juridic civil.
Actul juridic poate fi incheiat verbal, în scris sau in formă autentică. Forma este o condiţie
de valabilitate a actului juridic numai in cazurile expres prevazute de lege.
Codul civil în vigoare conţine o prevedere, conform căreia “forma este o condiţie de
valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege"(art. 208 alin.(2)).
Prin urmare, valabilitatea actului juridic civil depinde şi de respectarea formei, însă atunci
când acest lucru este expres prevăzut în lege.
forma actului juridic nu se consideră o condiţie de valabilitate, ci doar o probă a
existenţei lui sau un factor care determină opozabilitatea lui faţă de terţi. După cum se
expune în literatura de specialitate, prin condiţii de formă se subînţeleg 3 feluri de
forme ale actului juridic:
a) forma cerută pentru valabilitatea actului juridic (forma cerută ad validitatem);
b) forma cerută pentru probarea actului (forma cerută pentru ad probationem);
c) forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi.

1.2Analizati forma scrisa a actului juridic civil.

Actul juridic încheiat în scris reprezintă o manifestare de voinţă înscrisă într-un

document semnat de părţile (partea) contractante (contractantă). Codul civil se referă la
forma scrisă a actului juridic civil în art.210-213. Forma scrisă poate fi de două
feluri:simplă scrisă şi autentică.
Forma simplă scrisă. Enumerarea cazurilor când actul juridic trebuie încheiat în formă
simplă scrisă o întâlnim în art. 210 alin. (1). Astfel, urmează a fi încheiate în formă
simplă scrisă următoarele acte juridice:
 dintre persoanele juridice, cu excepţia celor în care momentul încheierii coincide cu
momentul executării;
 dintre persoanele juridice şi persoanele fizice, cu excepţia celor în care momentul
încheierii coincide cu momentul executării;
 dintre persoanele fizice, dacă valoarea actului depăşeşte 1000 de lei (cu excepţia celor
în care momentul încheierii coincide cu momentul executării), iar în cazurile prevăzute de
lege, indiferent de valoarea obiectului.
Legiuitorul a prevăzut forma scrisă a actului juridic civil în funcţie de subiectele care
încheie actul juridic. Toate actele juridice încheiate între persoane juridice şi între
persoane juridice şi cele fizice trebuie încheiate în scris. Excepţie fac actele notariale şi
actele juridice în care momentul încheierii coincide cu momentul executării.
 Pentru a fi valabil, actul juridic cu formă scrisă trebuie semnat în mod obligatoriu. Actul
juridic încheiat de o persoană juridică trebuie semnat de către împuternicit, de regulă
conducătorul ei.
În cazul persoanei fizice care încheie un act juridic, există situaţii în care nu poate
semna cu propria mână (defect fizic, boală etc.). Potrivit art. 210 alin.(4), pe baza unei
împuterniciri date de persoana care nu poate semna, actul juridic poate fi semnat de o altă
persoană. Semnătura ei însă trebuie certificată de notar sau de o altă persoană
împuternicită prin lege, arătându-se cauza în a cărei virtute cel care încheie actul juridic nu
poate semna cu propria mână.
Pe lângă aceste condiţii, în cazul întocmirii testamentului de către o persoană care nu
poate semna cu propria mână, este necesar să fie prezenţi doi martori, care de asemenea
semnează în testament
În ultimul timp, tot mai dese sunt cazurile când, la semnarea actului juridic, se utilizează
mijloace tehnice, cum ar fi aplicarea semnăturii electronice. Nerespectarea formei scrise a
actului juridic civil va afecta valabilitatea actului juridic doar în cazul în care acest efect
este prevăzut expres de lege sau de acordul părţilor
Forma autentică se deosebeşte de forma simplă scrisă prin faptul că semnăturile
părţilor actului juridic sunt certificate de notar.
Autentificarea notarială a actului juridic se face în conformitate cu prevederile Legii
1453/2002. Ea facilitează dovada dreptului născut din actul juridic, precum şi a
conţinutului acestui act juridic. Se prezumă că datele incluse într-un act autentic sunt
corecte şi nu trebuie dovedite. Cel care consideră neconforme realităţii clauzele unui act
autentic trebuie să dovedească neconformitatea.
Dacă nerespectarea formei scrise nu are întotdeauna ca efect nulitatea actului juridic,
nerespectarea formei autentice duce, în conformitate cu art. 213 alin. (1) din Codul civil, la
nulitatea actului juridic în toate cazurile. Hotărârea judecătorească poate substitui, în
cazurile stabilite la art. 213 alin. (2), forma autentică a actului juridic
1.3D.V s-a adresat cu o cerere in instanta judecatoreasca de a fi recunoscut nul
testamentul intocmit la 29 martie 2015 de mama sa B.A decedata la 5 aprilie 2015.
Actiunea a fost motivata prin faptul ca tot B.A la 2 martie 2014 a testat averea sa
surorii sale C.Z, iar cu 6 zile inainte de deces, fiind foarte bolnava si fara sa-si dea
seama de actiunile sale a fost facut al doilea testament, intocmit ca si primul de una si
aceeasi persoana a primariei comunei Chetrosu, raionul Drochia si a lasat pe numele
piritei C.Z, care 10 zile inainte de decesul mamei sale a ingrijit de ea.
Conform Hotaririi Judecatoriei din 24 mai 2016 au fost admise cerintele lui D.V
catre C.Z de recunoastere a testamentului nul. Prin Decizia Curtii de Apel din 21
august 2016 hotarirea in cauza a fost mentinuta in vigoare. Curtea Suprema de
Justitie , examinind recursul a stabilit : Decedata B.A era necarturara si nu semna
documentele cu propria mina. Din raportul de expertiza efectuat nu se confirma ca
testamentul in discutie a fost semnat de decedata B:A, insa posibil de diferite
persoane. Secretarul primariei C.V a marturisit in sedinta judiciara ca la intocmirea
testamentului din 29 martie 2015 din numele lui B.A au fost invitati 2 martori,
testamentul fiind semnat nu de B.A, ci de T.A
In plus la aceasta, in sedinta judiciara medicul a confirmat ca B.A a fost vizitata de el
cu o luna pina la deces si ca ea era bolnava si se deplasa cu ajutorul bastonului. Din
 fisa medicala a decedatei rezulta ca ea suferea consecintele dereglarii acute a
circulatiei sangvine cerebrale cu hemipareza din dreapta.
Ce se intelege prin forma actului juridic civil ? Forma actului juridic civil este
modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă cu intenţia de a crea, modifica sau
stinge un raport juridic civil. Actul juridic poate fi incheiat verbal, în scris sau in formă
autentică. Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai in cazurile expres
prevazute de lege
Care sunt prevederile Codului civil si ale Legii cu privire la notariat referitoare la
persoanele ce pot autentifica acte notariale ? Conform Legii cu privire la notariatActele
notariale pe teritoriul Republicii Moldova se îndeplinesc de notari publici (în continuare –
notari), de alte persoane abilitate prin lege, iar pe teritoriul statelor străine - de oficiile
consulare şi misiunile diplomatice ale Republicii Moldova (în continuare - persoane care
desfăşoară activitate notarială).
Care va fi hotarirea Curtii Supreme de Justitie pe cauza nominalizata ?

Punctaj
Subiectul 2. Recuzarea judecătorului în cauzele civile maxim
2.1.Identificaţi temeiurile obiective şi cele subiective de recuzare a judecătorului. 3 puncte
2.2.Determinaţi etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei cauze civile. 5 puncte
2.3.Argumentaţi daca în situaţiile enunţate se manifestă temeiuri legale de recuzare a
judecătorului:
a)judecătorul nou-numit în funcție nu are experienţa necesară pentru a soluționa o cauză civilă
foarte complexă
b)judecătorul este rudă de gradul I cu expertul care a dat concluzii în judecată;
c)judecătorul a fost căsătorit cu reprezentantul pârâtului; 7 puncte
 Testul 3

Subiectul 1 Nulitatea actului juridic civil

1.1Definiti „nulitatea absoluta” si “nulitatea relativa” a actului juridic civil
Nulitatea absolută este o sancţiune a actului juridic civil care poate fi invocată de
orice persoană interesată şi care constă în faptul că acţiunile săvârşite cu scopul de a da
naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil nu produce efecte juridice.
Referindu-se la nulitatea absolută, Codul civil cuprinde o reglementare din care se poate
deduce că nulitatea absolută survine doar în cazurile prevăzute de el. Concluzia dată se
desprinde din art. 216 alin. (1), conform căruia “actul juridic este nul în temeiurile
prevăzute de prezentul cod”.
Nulitatea relativă este o sancţiune aplicată unui act juridic întocmit cu nerespectarea
unei norme juridice care ocroteşte un interes particular, individual, stabilită în favoarea
unei anumite persoane. Nulitatea relativă nu poate fi propusă decât de către persoanele
arătate limitativ de lege.
Referindu-se la nulitatea relativă, legiuitorul, în art. 216 alin. (2), dispune că actul juridic
poate fi declarat nul, în temeiurile prevăzute de Codul civil, de către instanţa
judecătorească sau prin acordul părţilor.

1.2 Analizati in plan comparat caracterele juridice ale nulitatii absolute si ale
nulitatii relative

NULITATEA ABSOLUTA NULITATEA RELATIVA

Nulitatea absolută poate fi invocată de
orice persoană interesată, legiuitorul
stipulând în acest sens că nulitatea absolută
poate fi invocată de orice persoană care are
un interes născut şi actual (art.217 alin. (1)).
De exemplu, pot cere nulitatea actului
juridic fictiv sau simulat (art. 221) atât
părţile, cât şi orice persoană care are un
interes la momentul invocării nulităţii
absolute
Nulitatea relativă poate fi invocată doar de
către un cerc restrâns de persoane (spre
deosebire de cea absolută, care poate fi
invocată de orice persoană interesată),
numărul acestora fiind expres şi exhaustiv
determinat de lege. Astfel, art. 218 alin. (1)
prevede că nulitatea relativă poate fi
invocată doar de persoana în al cărei interes
este stabilită sau de succesorii ei, de
reprezentantul legal sau de creditorii
chirografari ai părţii ocrotite pe calea
acţiunii oblice. Instanţa de judecată nu poate
să o invoce din oficiu

Nulitatea absolută nu poate fi acoperită Nulitatea relativă poate fi acoperită prin

prin confirmare. Acest caracter al nulităţii
absolute este prevăzut expres la art. 217
alin. (2), conform căruia nulitatea absolută
nu poate fi înlăturată prin confirmarea de
către părţi a actului lovit de nulitate. Ca
excepţie, nulitatea absolută poate fi
acoperită totuşi printr-o confirmare. De cele
mai dese ori aceasta se referă la nulitatea
confirmarea actului. În acest sens, art. 218
alin. (1) prevede că nulitatea relativă poate
fi acoperită prin voinţa expresă sau tacită a
persoanei în al cărei interes este stabilită
nulitatea. Confirmarea actului are un efect
retroactiv, ceea ce însemnă că ea, pe de o
parte, stinge nulitatea din trecut, iar pe de
alta, face ca actul juridic lovit de nulitate
căsătoriei. relativă să fie valabil chiar din momentul
încheierii şi nu din momentul confirmării.

Nulitatea absolută poate fi invocată Nulitatea relativă poate fi invocată doar

oricând, indiferent de timpul care s-a scurs
de la încheierea actului juridic. Astfel,
Codul civil prevede, la art. 217 alin. (3), că
acţiunea în contestare a nulităţii absolute
este imprescriptibilă.
înăuntrul termenului de prescripţie.
Termenul de prescripţie general este stipulat
la art. 267 şi este de 3 ani. în art. 233 sunt
indicate termenele de prescripţie speciale
aferente nulităţii actului juridic civil,
îndeosebi nulităţii relative, care este de 6
luni.

În conformitate cu prevederile art. 220, este nul actul juridic care contravine legii,
ordinii publice şi bunelor moravuri.
Actul juridic este fictiv atunci când este încheiat fără intenţia de a produce efecte
juridice(art. 221 alin. (1)). Un asemenea act este fictiv întrucât îi lipseşte un element
esenţial, şi anume intenţia părţilor de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi
obligaţii civile
Este nul şi actul juridic simulat, încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act
Sunt nule actele juridice încheiate de către persoane fără capacitate de exerciţiu
Este lovit de nulitate absolută şi actul juridic încheiat de către un minor în vârstă
de la 7 la 14 ani. minorul în vârstă de la 7 la 14 ani poate să încheie de sine stătător
următoarele 3 categorii de acte juridice:
 acte juridice curente de mică valoare, care se execută la momentul încheierii lor;
 acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificarea
notarială sau înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;
 acte juridice de conservare.

1.3 C si D au incheiat un contract de vinzare-cumparare a unui set de mobile in

valoare de 3560 lei.D a achitat lui C suma integral, fapt ce a fost confirmat prin
eliberarea unei recipise in care era indicat ca C a primit de la D suma de 3560 lei.
Partile s-au inteles ca setul de mobile va fi luat de D a doua zi , fiindca la moment el
nu dispune de transport pentru a ridica mobile cumparata.
A doua zi C a refuzat sa transmita setul de mobile, motivind ca o astfel de conventie
intre ei n-a fost incheiata.
D a inaintat o actiune in instanta judecatoreasca prin care a cerut ca C sa fie obligat
sa elibereze setul de mobile pentru a executa contractual de vinzare-cumparare. In
argumentarea acestor cerinte D a prezentat instantei judecatoresti recipisa eliberata
de C.
C nu a negat faptul ca a primit suma de 3560 lei, insa a declarat ca acesti bani au fost
imprumutati lui D fapt ce a fost confirmat prin dispozitiile a 2 martori.
 Analizati cazul. Care va fi hotarirea instantei judecatoresti? In ce forma poate fi
incheiat un asemEnea contract de v-c. Descrieti consecintele nerespectarii formei cerute
de lege.

Subiectul 2. Inadmisibilitatea participării judecătorului la examinarea aceleiași cauze civile Punctaj

maxim
2.1. Indentificați cazurile cînd judecătorului îi este interzis să participe la examinarea repetată a
aceleiași cauze civile. 3 puncte
2.2. Deduceți dacă judecătorul poate să participe la examinarea repetată a aceleiași cauze civile. 5 puncte
2.3. Argumentați dacă judecătorul poate sau nu participa la judecarea aceleiaşi cauze civile în
următoarele situaţii:
a)judecătorul care a scos cererea de pe rol a repus-o din cauza prezentării dovezilor privind
motivele întemeiate a neprezentării reclamantului în judecată;
b)judecătorul membru al Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curţii
Supreme de Justiţie a participat la examinarea aceleiaşi cauze în judecătoria Bălți;
c)judecatorul care s-a expus asupra admisibilităţii recursului împotriva deciziei instanţi de apel
participă la examinarea recursului în fond. 7 puncte
 Testul 4

Subiectul 1. Calculul termenelor de prescripţie extinctivă

1.1. Definiţi noţiunea „începerea curgerii prescripţiei extinctive” şi explicaţi regula
generală privind începerea curgerii prescripţiei extinctive.

Termenul de prescripţie extinctiv este intervalul de timp, stipulat de lege, înăuntrul

căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită sub
sancţiunea pierderii acestor drepturi de către titularul lor.
Începerea curgerii prescripției extinctive reprezintă data la care persoana poate
introduce o acțiune în instanță în apărarea dreptului încălcat. Regula generală este
prevăzută la art 271 alin. (1)
Potrivit art. 272 alin. (1) din Codul civil, prescripţia începe să curgă din ziua în care
apare dreptul la acţiune, când persoana a aflat ori trebuia să afle că i-а fost încălcat un
drept subiectiv civil. Această regulă îşi găseşte justificarea în faptul că, ducând la stingerea
dreptului la acţiune în sens material, prescripţia nu poate să producă efecte înainte de
naşterea acestui drept. Atâta timp cât dreptul la acţiune nu s-a născut, nu se poate spune că
titularul dreptului la acţiune este neglijent.
Prin urmare, dată a naşterii dreptului la acţiune este data la care dreptul subiectiv este
încălcat, negat, contestat ori la care trebuie exercitat.
Totodată conform art.267 CC RM termenul general în interiorul căruia persoana poate să-
şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3
ani.
1.2. Analizaţi regulile speciale privind începutul curgerii termenelor prescripţiei
extinctivă.

1- Prima regulă specială privind începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă se

referă la raporturile obligaţionale contractuale şi este prevăzută la art. 272 alin. (2).
Începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă în cazul raporturilor
contractuale depinde de 2 factori:
1) prestaţia ce trebuie executată de către debitor constă într-o acţiune (obligaţia de a face
sau obligaţia de a da) sau dintr-o inacţiune (obligaţia de a nu face);

În cazul obligaţiei de a da sau de a face, adică în cazul în care obligaţia constă într-o
acţiune, termenul de prescripţie începe să curgă din momentul când obligaţia a devenit
exigibilă
2) obligaţia este afectată de modalităţi.

2- Cea de-a doua regulă specialăprivind începutul curgerii termenului de prescripţie

extinctivă se referă, de asemenea, la raporturile contractuale, dar la care nu este stipulat
termenul executării obligaţiei sau în care executarea poate fi cerută oricând. Art. 272 alin.
(3) prevede că “în raporturile juridice în care nu este stipulat termenul executării obligaţiei
sau în care executarea poate fi cerută oricând, termenul de prescripţie extinctivă începe să
curgă de la data când debitorul trebuie să execute obligaţia”. - 7 zile de la cererea
 creditorului
3- A 3-a regulă specială se referă la raporturile delictuale (curge de la data când păgubitul a
cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea);
4- A 4-a regulă specială se referă la acţiunile privind nulitatea actului juridic (2 situaţii –
temei de nulitate serveşte violenţa şi toate celelalte cazuri de nulitate relativă) – termenul
curge de când violenţa a încetat şi la data la care cel îndreptăţit, reprezentantul său legal
sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut temeiul anulării;
5- Cea de-a cincea regulă specialăse referă la obligaţiile regresive şi este prevăzută la art.
272 alin. (6), conform căruia, în cazul obligaţiilor regresive, termenul de prescripţie
extinctivă începe să curgă de la data când trebuia executată obligaţia principală. Prin
regres se înţelege mijlocul juridic prin care cel obligat pentru altul sau alături de altul
poate pretinde acestuia restituirea datoriei sau acea parte din datorie pe care a plătit-o în
locul lui. Dreptul de a înainta acţiunea în regres are codebitorul solidar care a executat
obligaţia integral.
6- A 6-a regulă specială se referă la acţiunile privind viciile ascunse - 4 situaţii: bunul
înstrăinat (6 luni); lucrările executate, cu excepţia lucrărilor de construcţie; lucrările de
construcţie (3 ani); lucrările curente (o lună sau 3 luni).
7- Şi, în sfârşit, ultima regulă specialăprevăzută la art. 272 se referă la prestaţiile succesive.
Conform alin. (9), în cazul prestaţiilor succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să
curgă la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot
unitar, la data ultimei prestaţii neexecutate.

1.3. La 06.05.2013 Nicolae i-a împrumutat lui Gheorghe 20.000 de lei, cu condiţia că
va restitui suma peste patru luni.Ca garantie a executarii obligatiei de catre
Gheorghe, intre Nicolae si Ion a fost incheiat un contract de fidejusiune, in baza
caruia Ion, in calitate de fidejusor, a garantat restituirea sumei. La 04.05.2016 Ion a
restituit suma de 20.000 de lei catre Nicolae la cerinta celui din urma. La 08.06.2016
Ion a inaintat o actiune catre Gheorghe prin care a cerut restituirea sumei de 20.000
lei.

Explicati care sunt regulile curgerii termenului de prescriptie in conditiile spetei. Care
este termenul de prescriptie aplicabil raportului dintre Ion (fidejusor) siGheorghe.
Analizati si solutionati cazul.

Subiectul 2. Părţile în procesul civil Punctaj

maxim
2.1.Caracterizaţinoţiuneadeparte înprocesulcivil. 3 puncte
2.2.Determinaţi condiţiile necesare pentru a fi parte într-un proces civil. 5 puncte
2.3.Identificaţi părţile în următoarele pricini civile privind:
a)contestareadecătreBobuatestamentuluiprincaretoată avereaafosttestată luiHîncu
(vârstaluiHîncueste 3 zileladata înregistrăriicereriidechemare înjudecătă);
b)Roibu, șoferangajatalcompanieideTAXIRapid, estevinovat înproducereaaccidentului
înurmacăruiaasuferitpasagerultaxiului, Iurcu. Iurcusolicită reparareaprejudiculuimaterial șimoral;
c)repararea prejudiciului material cauzat de către Voicu (13 ani) prin deteriorarea bunurilor ce
aparţin lui Calamfir şi Petreanu cu drept de proprietate comună. 7 puncte
 Testul 5
Subiectul 1. Suspendarea termenelor de prescripţie extinctivă
1.1. Definiţi „suspendarea termenelor prescripţiei extinctive”.
Suspendarea prescripției extinctive- este întreruperea curgerii termenului de prescripție
atunci cînd există împrejurări, care împiedică persoana la timp să înainteze acţiunea în
apărarea dreptului său încălcat. Aceste circumstanțe trebuie să aibă caracter obiectiv, adică
să se manifeste independent de voinţa persoanelor cointeresate. Dacă împrejurările apărute
se recunosc de către lege întemeiate, curgerea termenului de prescripţie se suspendă pe
toată perioada acţiunii lor
1.2. Analizaţi temeiurile de suspendare a termenelor de prescripţie extinctiva

Potrivit art 274 CC curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:

a) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră;
Este nevoie ca în situaţia de forţă majoră să fi fost “cel împotriva căruia prescripţia curge”,
adică titular al dreptului la acţiune (şi nu cel în favoarea căruia curge prescripţia), care a
fost împiedicat să facă actele de întrerupere a prescripţiei, adică să formuleze cererea de
chemare în judecată. Prin cauză de forţă majoră trebuie înţeleasă acea situaţie pe care
partea nu o poate prevedea şi înlătura , chiar dacă ar fi luat toate măsurile de prevenire
Forța majoră trebuie să fie cantatată corespunzăto de către Camera de industrie și Comerț a
RM.
b) executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);
În dreptul civil sub moratoriu se subînţelege suspendarea executării obligaţiei, care se
stabileşte pe o perioadă determinată sau pînă la finisarea cărorva evenimente excepţionale
( război, calamitate naturală). Moratoriul duce la imposibilitatea pentru creditori de a-şi
realiza drepturile sale pe calea înaintării acţiunii despre executarea forţată. Timpul pentru
care se declară suspendarea executării obligaţiei nu se include în termenul de prescripţie.
Temei pentru declararea de către Guvern a moratoriului este survenirea căruiva eveniment
excepţional în viaţa ţării. Moratoriul ca suspendare a executării obligaţiilor se întîlneşte
foarte rar.
c) creditorul sau debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de război;
De reţinut că simpla participare la forţele armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru
satisfacerea stagiului military) nu este cauză de suspendare a prescripţiei extinctive,
condiţia impusă de lege este aceea ca forţele armate ale ţării să fie puse pe picior de război.
De reţinut că pentru a produce suspendarea prescripţiei, potrivit art. 274 CC RM alin.1 lit
“c”, este nevoie ca într-o asemenea situaţie (participarea în forţele armate care sînt puse pe
picior de război), trebuie să fie “creditorul” sau “debitorul”. Suspendarea va avea loc şi în
ipoteza în care, atît creditorul, cît şi debitorul, în acelaşi timp, fac parte din forţele armate
ale ţării puse pe picior de război.
d) creditorul este incapabil sau este limitat în capacitatea de exerciţiu şi nu are un
reprezentant legal, cu excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu
procesuală;
Capacitatea de exerciţiu procesuală – posibilitatea ca prin acţiunile proprii de a realiza
drepturile într-un process concret (de a înainta acţiunea, de a rechema cererea, a modifica
temeiul sau obiectul acţiunii, a mări sau micşora cuantumul pretenţiilor, de a încheia
tranzacţia de împăcare, ş.a.), de a împuternici ducerea dosarului reprezentantului.
Creditorii minori în vîrstă dintre 16 la 18 ani posedă capacitatea deplină de exerciţiu
procesuală din momentul încheierii căsătoriei sau emancipării, cît şi în cazul, cînd ei se
ocupă de activitatea de întreprinzător (art. 26 CC RM) sau sunt membri ai cooperativelor
(alin.4 art. 21 CC RM). Posedă capacitate de exerciţiu procesuală parţială cetăţenii în
vîrsta dintre 16 la 18 ani, cît şi minorii limitaţi în capacitatea de exerciţiu. După regula
generală interesele lor sînt apărate în instanţa de judecată de către reprezentanţii lor legali
(părinţii, adoptatorii, tutorele). Dar instanţa este obligată în aşa cazuri să invite la process
şi nemijlocit minorii sau persoanele limitate în capacitatea de exerciţiu. Cu toate acestea
persoanele între 14 şi 18 ani personal îşi apără interesele în cazurile prevăzute de lege.
Este vorba de raporturile ce se nasc din relaţii civile, de muncă, de familie sau alte relaţii,
cît şi din actele juridice, legate de dispunerea de veniturile primite sau accumulate ca
rezultat al activităţii de antreprenoriat. Atragerea părinţilor, tutorilor, adoptatorilor, la
participare în aşa cazuri, în scopul acordării de către aceştia de ajutor, depinde de
discreaţia instanţei. În cazul în care creditorul posedă capacitate de exerciţiu procesuală (
alin.4 şi 5 art.58 CPC RM) curgerea termenului de prescripţie nu se suspendă.
e) este suspendat actul normativ care reglementează raportul juridic litigios;
Suspendarea acţiunii actului normative, care reglementează raportul litigios, înseamnă
imposibilitatea temporară de aplicare a normelor acestuia, condiţionată de împrejurările
obiective. Suspendarea aplicării actului normative duce la nefucnţionarea reală a normelor
incluse în el. Prin actul normative, care suspendă acţiunea actului juridic normative, ce
reglementează raportul litigious, se stabilesc limitele suspendării, care de asemenea pot fi
exprimate în timp, spaţiu, obiect de reglementare şi cercul de subiecţi asupra cărora actul
juridic suspendat nu se va aplica.
f) activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului
dintre părţi este suspendată.
Acesta este un temei nou pentru suspendarea prescripţiei, necunoscut anterior de legislaţia
civilă. Cu toate acesta este cert, că dacă prin hotărîrea organului competent este suspendată
activitatea organelor judiciare în competenţa cărora intră soluţionarea litigiului dintre părţi,
atunci drept ieşire din situaţia dată ne poate servi prevederea subpunctului “g” aliniatul 2
art.43 CPC RM, care prevede dreptul instanţei de a transmite dosarul spre examinarea altei
instanţe în cazul, în care ca rezultat al împrejurărilor excepţionale instanţa de judecată, în
competenţa căreia se referă dosarul, nu poate funcţiona timp îndelungat.
Totodată art. 275 CC prevede suspendarea termenului de prescriptive în cadrul raporturilor
familiale:
Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:
a) pentru cererile dintre soţi - pe durata căsătoriei;
b) pentru cererile dintre părinţi şi copii – pînă la atingerea majoratului de către copii;
c) pentru cererile dintre tutori sau curatori şi persoanele aflate sub tutela sau curatela lor
– pe durata tutelei sau curatelei.

1.3. Pe data de 11 ianuarie 2009 Eugen i-a împrumutat vecinului său Petru 3000 de
lei şi s-au înţeles că pe data de 11 ianuarie 2011 împrumutul va fi restituit. La 12
decembrie 2011 Petru este înrolat în rândurile forţei armate şi se eliberează la 12
decembrie 2013.Revenind din rindurile armatei, Eugen a cerut restituirea
imprumutului, la ce Petru invoca faptul ca nu are sursele necesare. La 22 februarie
 2014 Eugen a inaintat o cerere de chemare in judecata prin care a cerut de la Petru
restituirea sumei imprumutate .
Stabiliti daca Eugen a omis termenul de prescriptie. Argumentati raspunsul.
Da , Eugen a omis termenul de prescriptie , pentru ca termenul deprescriptie este de 3 ani
Care ar fi consecintele daca din luna iunie 2003 si pina la 31 ianuarie 2003 fortele
armate ar fi fost puse pe picior de razboi ? Argumentati raspunsul.
Referitor la a doua întrebare creditorul sau debitorul face parte din rindul fortelor
armate puse pe picior de razboi. Situaţia de război – un regim juridic deosebit în ţară sau
în unele sectoare ale acesteia, care se stabileşte, de obicei, prin hotîrîrea organului superior
al statului în situaţii excepţionale (război, calamitate naturală, altele). Legea limitează
suspendarea curgerii termenului de prescripţie doar la situarea creditorului sau debitorului
în rîndul forţelor armate puse pe picior de război. De reţinut că simpla participare la forţele
armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului militar) nu este cauză de
suspendare a prescripţiei extinctive, condiţia impusă de lege este aceea ca forţele armate
ale ţării să fie puse pe picior de război.
Respectiv termenul se suspenda dacă circumstanțele au apărut sau au continuat în
ultimele 6 luni ale termenului de prescripţie extinctivă, în cazul nostru termenul de
prescripție s-ar suspenda.

Subiectul 2. Coparticiparea procesuală civilă. Punctaj maxim

2.1. Determinaţi temeiurile coparticipării procesuale.
2.2. Analizaţi comparativ felurile coparticipării procesuale obligatorie şi facultativă.
2.3. Argumentaţi dacă instanţa de judecată a procedat corect în următoarele cazuri:
a)întreRusu încalitatedevînzător șiPopov încalitatedecumpărătorafost
încheiatuncontractdevînzare-cumpărareaunuiapartament. Moraru a înaintat în instanță o acțiune
împotriva lui Popov solicitînd constatarea nulității contractului sus menționat. De asemenea,
Moraru a solicitat atragerea în proces a lui Rusu în calitate de intervenient accesoriu. Instanța a
respins cererea de introducere în proces a lui Rusu în calitate de intervenient accesoriu și dispus
atragerea lui Rusu în calitate de copîrît.
b)Marinescu și Popescu salariați ai companiei ”Milenium” au fost concediați pe motiv că nu
corespund funcțiilor deținute. Popescu a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL
”Milenium” prin care a solicitat restabilirea la locul de muncă. Instanța l-a înștiițat din oficiu pe
Marinescu despre posibilitatea de a interveni în calitate de coreclamant în procesul pornit de
Popescu.
 Testul nr.6
Subiectu 1. Întreruperea termenelor de prescripție extinctivă
1.1. Definiți noțiunea ”întreruperea termenelor de prescripție extinctivă”.

Întreruperea termenului de prescripţie, înseamnă că timpul care s-a scurs pînă la împrejurarea, ce aservit
temei de întrerupere, nu se ia în considerare. După întrerupere termenul de prescripţie începe să curgă din
nou pentru un termen deplin, prevăzut de lege pentru categoria dată de pretenţii. Timpul scurs pînă la
întrerupere nu se ia în calcul. Timpul scurs pînă la suspendare, dimpotrivă se ia în calcul, după suspendare
el continuîndu-şi cursul mai departe.
1.2.Analizați temeiurile de întrerupere a termenelor de prescripție extinctivă.

Împrejurările indicate în art. 277 CC RM de întrerupere a termenului de prescripţie (spre deosebire de

cele ce suspendă), poartă în caracter subiectiv, adică se manifestă în dependenţă de voinţa persoanelor, şi
de aceea sunt acţiuni, dar nu evenimente. La ele se referă: a) înaintarea acţiunii; b) recunoaşterea datoriei.
Pentru întreruperea termenului de prescripţie este necasar ca acţiunea să fie înaintată în instanţa de
judecată, judecat arbitrală, a arbitrilor aleşi, sau alt organ jurisdicţional, în modul stabilit de lege. În
conformitate cu art. 277 CC RM, curgerea termenului de prescripţie se întrrupe, în special, prin înaintarea
acţiuniiîn modul stabilit, adică cu aplicarea regulilor de competenţă generală şi jurisdicţională, de formă şi
conţinut al cererii, de achitare a taxei de stat, cît şi a altor cerinţe, prevăzute de actele normative,
încălcarea cărora poate duce la refuz în primirea cererii şi restituirea acesteia reclamantului. Curgerea
termenului de prescripţie se întrerupe cu condiţia depunerii acţiunii în modul stabilit. Dacă acţiunea a fost
depusă în modul necorespunzător, de exemplu cu încălcarea regulilor de competenţă, prescripţia nu se
întrerupe. Nu se întrerupe prescripţia ţi în cazul cînd reclamantul a refuzat de la acţiune.
Un alt temei de întrerupere a termenului de prescripţie este recunoaştera de către persoana obligată a
pretenţiilor persoanei împuternicite – recunoaşterea datoriei sau obligaţiei. Recunoaşterea obligaţiei,
înclusiv şi a datoriei, întrerupe prescripţia în raporturile, atît cu participarea persoanelor fizice, cît şi a
persoanelor juridice. Aceasta decurge din legislaţia în vigoare, care prevede că băncile de stat şi cele
comerciale, persoanele juridice, independent de forma de proprietate, dar şi cetăţenii, pot să acored unul
altuia împrumuturi ( cu sau fără dobîndă). În cazul întreruperii termenului de prescripţie în legătură
cu efectuarea de către persoana obligată a acţiunilor, din care rezultă că recunoaşte acţiunea ( p.”b” alin.1
art. 277 CC RM), instanţa de judecată şi persoana cointeresată trebuie în fiecare caz să stabilească, cînd
concret au fost săvîşite aceste acţiuni. Această împrejurare este foarte importantă, deoarece întreruperea
poate opera doar înăuntrul termenului de prescripţie, dar şi nu după expirarea lui. Săvîrşirea de către
debitor sau altă persoană obligată a acţiunilor prin care se recunoaşte pretenţia după expirarea termenului
de prescripţie, nu este temei pentru întrerupere. Astfel, din data săvîrşirii acţiunilor de către persoana din
care rezultă recunoaşterea acţiunii, depinde hotărîrea întrebării despre faptul dacă a expirat sau nu
termenul de precripţie. În cazurile în care, acţiunile de recunoaştere a datoriei au fost făcute după
expirarea termenului de prescripţie, astfel de acţiuni deja nu întrerup prescripţia. Ceea ce nu curge, nu
poate fi întrerupt. Legislaţia civilă deosebeşte aşa-numita datorie de bază şi cerunţe
suplimentare.Neexecutarea cerinţelor suplimentare reprezintă prin sine datoria suplimentară, nu de bază.
Recunoaştera de către debitor a datoriei de bază, inclusiv şi a formei de plată, singură prin sine nu poate
servi drept dovadă a recunoaşterii de către debitor şi a datoriei suplimnetare ( penalităţi, dobînzi), cît şi a
pretenţiilor de reparare a daunelor şi respectiv, nu poate fi considerată ca întrerupere a curgerii termenului
de prescripţie în ceea ce priveşte pretenţiile suplimentare şi cele de raprare a daunelor. Alin.2 art. 277 CC
RM indică asupra consecinţelor întreruperii : Dupa intreruperea cursului prescriptiei extinctive, incepe
sa curga un nou termen. Timpul scurs pina la intreruperea cursului prescriptiei extinctive nu se
include in noul termen de prescriptie extinctiva.
1.3.Speța
Soluție greșită a instanței. Deoarece termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii
dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre
încălcarea dreptului. În cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o
condiţie suspensivă, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori
a realizării condiţiei. În speță dreptul a fost afectat de termen, creanța a devenit exigibilă la data de 30
iulie 2016, de aici incepe sa curgă termenul de prescriptie. Ulterior prin email debitorul a recunoscut
datoria, respectiv s-a interupt termenul și a început să curgă un nou termen de la data trimiterii emailului,
din aceasta dată timp de 3 ani creditorul re dreptul să-și valorifice creanța. Soluție-instanța greșit a respins
acțiunea deparece aceasta se încadra perfect în termen.
Subiectu 2. Esența și paritcularitățile procedurii speciale în process civil
2.1 Definiți procedura specială și indicați participanții la process în procedura special
Procedura speciala este ordinea de examinare in instanta de judecata a cererilor prin care nu se
urmăreşte soluţionarea unui litigiu între părţile conflictului, sau cu alte cuvinte complex de norme
procedurale, complementare sau derogatorii de la procedura de drept comun, după care se
soluţionează numai anumite pricini civile expres determinate prin lege.
Părțile în procedura speciala: petiționarul, persoane interesate, autorități publice.

2.2Comparați particularitățile procedurii special în raport cu procedurile contencioase (acțiune civilă,

contencios administrative)
Spre deosebire de acține civilă/contencios administrativ, procedura specială este caracterizată prin
următoarele particularități:
-obiectul examinării nu este litigiul de drept, adica nu sunt interese contrare si contradictorialitatea
procedurii
-nu există 2 părți contrare, ci doar petiționarul si alte persoane interesate
-in procedura speciala se poate de constata un fapt cu valoare juridică, recunoașterea existenței unui drept
fără de care acesta nu poate produce efecte, sau determinarea statutului juridic a persoanei.
-se aplică în baza temeiurilor expres prevăzute de lege.
-actul prin care se soluționează fondul este similar cu cel a acțiunii civile si cont. administrative-Hot. IJ.
2.2 Speța

Răspuns: a) Dacă, la depunerea cererii sau la examinarea pricinii în procedură specială, se constată un
litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa scoate cererea de pe rol printr-o
încheiere şi explică petiţionarului şi persoanelor interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în procedură
de acţiune civilă la instanţa competentă.
b)Instanța prin încheiere va respinge demersul, pt ca în procedura speciala se constata un fapt, acceptarea
succesiunii presupune confirmarea de instanta a intrarii in posesie a bunurilor, nu e sens sa pui sechestru
pe presupusele bunuri proprii.
c) nstanţa judecătorească dispune încetarea procesului

Testul 7

Subiectul I Noțiunea și elementele constitutive ale persoanei juridice

1.1. Definiți noțiunea legală și doctrinară a persoanei juridice.
Noțiunea legală: Persoana juridică este organizația care are un patrimoniu distinct și răspunde pentru
obligațiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobândească și să exercite în nume propriu drepturi
patrimoniale și personale nepatrimoniuale, să-și asume obligații, poate fi reclamant și pârât în instanța de
judecată.
Mențiune: Definiția legală este incompletă și imprecisă, legiutiroul moldav a menționat unele elemente
care nu sunt necesare și, invers, nu a consemnat unele fără de care persoana juridică nu poate exista.
Noțiunea doctrinară: Persoana juridică este organizația înzestrată cu patrimoniu propriu, destinat
realizării scopului propus prin actul de constituire, căreia I se recunoaște, în condițiile legii, capacitatea
juridică.
1.2. Analizați elementele constitutive ale persoanei juridice.
Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt: organizare, patrimoniu și scop.
a) Organizare proprie: structurarea colectivului de oameniastfel încât aceștia să se manifeste în
raporturile juridice ca unul singur. O persoană juridică există numai dacă are o structură proprie, care
presupune existența a cel puțin două organe obligatorii: organul supreme (principal) și organul executiv.
PJ mai complexe pot avea mai multe organe obligatorii. Compania unei singure persoane de asemenea are
o structură organizatorică proprie, unicul asociat cumulează atât atribuțiile organului supreme și a
organului executiv. Una și aceeași persoană, în calitate de fondator, decide, apoi în calitate de director se
subordonează propriei decizii. Legiuitorul permite societății cu o singură persoană să existe și să
funcționeze după acekeași reguli. Structura PJ constă din organe obligatorii (indicate de lege) și
neobligatorii (facultative).
b) Patrimoniu propriu: totalitatea de drepturi și obligații cu caracter economic. Patrimoniu cuprinde o
latură activă (drepturile) și o latură pasivă (obligațiile). Sensul economic al acestei noțiuni include numai
latura activă, adică totalitatea de drepturi deținute de societate. La noțiunea de PJ utilizată de legiuitor
sensul de patrimoniu este incorect, or PJ nu poate să răspundă cu totalitatea de drepturi și obligații pentru
obligațiile sale. În realitae, PJ răspunde pentru obligațiile sale cu toate drepturile (bunurile) pe care le
deține. Aici se includ și bunurile trasnmise cu titlu de aport la capitalul social. Autonomia patrimonioului
PJ determină anumite consecințe juridice: bunurile aduse de membur ca aport, cotizație, contribuție,
cuprinse în activul social, formează gajul general al creditorilor PJ, obligațiile PJ față de terți nu se pot
compensa cu obligațiile terților față de membri ș.a.
c) Scopul propriu: legiutorului moldav i-a scăpta din definiția legală anume acest element, adică, scopul
fondatorilor la constituirea PJ. Această lacună este suplinită prin art. 59 alin. 2 CC unde este indicat că PJ
pot avea scop lucrativ sau nelucrativ. Scopul este o componentă a voinței și exprimă interesul fiecărui
membru al PJ la realizarea scopului ideal sau material. Scopul PJ se manifestă prin activitatea desfășurată
de aceasta. Dacă e scop lucrativ, membrii au interes de a dobândi drepturi patrimoniale și de a patricipa la
împărțirea beneficiilor. În cazul PJ cu scop nelucrativ, nu există această posibilitate legală.
1.3. În 2014 între SNC Steaua și SRL Crisco a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care
SRL Crisco a vândut lui SNC Steaua stofă în sumă de 50 000 lei, SNC Steaua nu a achitat marfa. În
2015 SNC Steaua se transfrmă în SRL Steaua. În 2016 SRL Crisco, după pronunțarea instanței de
judecată prin care SRL Steaua a fost obligată la onorarea obligațiilor contractuale, respectiv la plata a
50 000 lei a început urmărirea patrimoniului SRL Steaua, deoarece trebuia să achite datoria, SRL
Crisco purcede la urmărirea bunurilor asociaților SRL Steaua, iar aceștia refuză achitarea datoriei de
50 000 lei, invocând faptul că SRL Steaua fiind o societate cu răspundere limitată, pentru datoriile
acesteia nu pot fi urmărite bunurile asociaților.
Analizați speța. 1) Ce presupune operațiunea de transformare a persoanei juridice? 2) Legislația
prevede limitări în ceea ce privește transformarea persoanei juridice? 3) Vor fi obligați asociații
SRL Steaua să achite datoria formată de SNC Steaua până la reorganizare?
1) Transformarea persoanei juridice are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare prin
modificarea actelor de constituire în condiţiile legii. Transformarea persoanei juridice trebuie să
întrunească şi condiţiile prevăzute de lege pentru forma juridică de organizare în care se transformă.
Persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi
separare) sau transformare. În cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi
obligaţiile persoanei juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de
transmitere.
2) În termen de 15 zile de la adoptarea hotărîrii de reorganizare, organul executiv al persoanei juridice
participante la reorganizare este obligat să informeze în scris toţi creditorii cunoscuţi şi să publice în
„Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului
înregistrării de stat un aviz privind reorganizarea. Creditorii pot, în termen de o lună de la publicarea
avizului, să ceară persoanei juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care nu pot cere
satisfacerea creanţelor. Dreptul la garanţii aparţine creditorilor doar dacă vor dovedi că prin reorganizare
se va periclita satisfacerea creanţelor lor. Creditorii sînt în drept să informeze organul înregistrării de stat
cu privire la creanţele faţă de debitorul care se reorganizează.
3) Da, vor fi obligați. Or, în cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi
obligaţiile persoanei juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de
transmitere. Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie trebuie să conţină dispoziţii cu privire la
succesiunea întregului patrimoniu al persoanei juridice reorganizate, în privinţa tuturor drepturilor şi
obligaţiilor faţă de toţi debitorii şi creditorii acesteia, inclusiv obligaţiile contestate de părţi.

Subiectul II Dreptul de a declara apel și elementele apelului în procedura civilă

2.1. Definiți apelul drept cale de atac în procesul civil.
Noțiune: mijloc juridic procesual prin intermediu căruia se poate solicita verificarea legalității și
temeinicii hotărârii judecătorești și, în final, remedierea erorilor comise. Apelul este o cale ordinară de
atac și poate fi exercitată de oricare dintre părțile la proces și pentru orice temeiuri. Instanța superioară
rejudecă fondul cauzei. Apelul este o cale ordinară de atac, devolutivă și suspensivă de executare în
privința hotărârilor nedefinitive. Apelul este mijlocul procesual prin care persoana nemulțumită de
hotărârea primei instanțe solicită curții de apel, în condițiile prevăzute de lege, modificarea sau casarea
(totală sau parțială) a acesteia.
2.2. Deduceți elementele apelului (subiecții, obiectul, temeiurile și termenul declarării)
Obiectul: Hotărîrile susceptibile de apel pot fi atacate, pînă a rămîne definitive, în instanţă de apel care,
în baza materialelor din dosar şi a celor prezentate suplimentar, verifică corectitudinea constatării
circumstanţelor de fapt ale pricinii, a aplicării şi interpretării normelor de drept material, precum şi
respectarea normelor de drept procedural, la judecarea pricinii în primă instanţă. Pot fi atacate cu apel
hotărîrile pronunţate în primă instanţă de judecătorii pot fi atacate cu apel la curţile de apel de drept
comun. Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel. Hotărîrile
pronunţate în primă instanţă după reexaminarea pricinii pot fi atacate cu apel după reguli generale.
Subiecții: Sunt în drept să declare apel: părţile şi alţi participanţi la proces, reprezentantul în interesul
apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege, martorul, expertul, specialistul şi interpretul,
reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine. Persoana interesată care
a renunţat expres la apel în privinţa unei hotărîri nu mai are dreptul să declare apel. Renunţarea la apel se
face prin depunerea unei cereri în prima instanţă pînă la expirarea termenului de depunere a apelului.
Coparticipanţii (coreclamanţii, copîrîţii) şi intervenienţii care participă în proces din partea apelantului se
pot alătura la apel, dacă pretenţiile lor coincid cu pretenţiile apelantului, prezentînd o cerere scrisă. Pentru
cererea de alăturare la apel nu se plăteşte taxă de stat. În cazul în care pretenţiile apelantului nu coincid cu
pretenţiile alăturatului, acesta din urmă este în drept să depună apel după regulile generale, plătind taxă de
stat. Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost
restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la apel produce efecte
juridice în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi persoana alăturată a plătit taxă de
stat.
Temeiurile apelului: deși CPC nu prevede expres temeiurile de apel, toate cererile de apel trebuie
motivate. În caz contrar, cererii de apel nu i se dă curs.
Termenul: Instanţa de judecată va întocmi hotărîrea integrală dacă participanţii la proces, în termen de
30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, depun cerere de apel. Termenul de declarare a
apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.
Termenul de apel se întrerupe prin decesul participantului la proces care avea interes să facă apel sau prin
decesul mandatarului căruia i se comunicase hotărîrea. În astfel de cazuri, se face o nouă comunicare la
locul deschiderii succesiunii, iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării hotărîrii.
Pentru moştenitorii incapabili şi pentru cei limitaţi în capacitatea de exerciţiu sau pentru cei dispăruţi fără
veste termenul curge din ziua în care se numeşte tutorele sau curatorul.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de apel în următoarele situații?
a) Cererea de apel a fost înregistrată direct la instanța de apel, contrar regulilor de depunere prevăzute
de CPC.
Art. 268 alin. 1 CPC: Instanţa de apel dispune printr-o încheiere, fără înştiinţarea participanţilor la proces,
să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
b) Cererea de apel a fost depusă în ziua 29-a din ziua primirii hotărârii motivate.
Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă
legea nu prevede altfel. Dacă pronunțarea dispozitivului hotărârii a coincis cu primirea hotărârii motivate
atunci apelantul a depus apelul în termen. Astfel, potrivit art. 367 CPC, preşedintele primei instanţe, după
ce primeşte cererea de apel, înscrisurile şi alte probe alăturate care nu au fost prezentate în primă instanţă,
dispune înregistrarea imediată a cererii de apel. Dacă se va constata că apelul a fost depus în afara
termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze
repunerea în termen, atunci instanța va dispune printr-o încheiere restituirea cererii de apel (art. 369
CPC).
c) În cererea de apel nu este indicat nici un temei de casare a hotărârii prevăzut de CPC.
CPC în art. 365 prevede că în cuprinsul cererii de apel trebuie să se indice motivele de fapt şi de drept pe
care se întemeiază apelul. Dacă cererea de apel nu întrunește aceste condiții, instanța de apel dispune
printr-o încheiere fără înştiinţarea participanţilor la proces, să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului
un termen pentru lichidarea neajunsurilor (art. 368 CPC).

Testul 8

Subiectul I Nulitatea actului juridic civil

1.1. Definiți dolul ca viciu de consimțământ.
Dolul (viclenia) este un viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin
mijloace viclene pentru a o determina să încheie un act juridic. În esneșă, dolul este o eroare provocată.
Dolul este o eroare determinată prin circumstanțe foruite, este opera de voință a unei persoane, de regulă
parte a AJ civil, care utilizează mijloace viclene, ori de înșelăciune, pentru a sili cealaltă parte să încheie
un AJ civil.
1.2. Analizați dolul ca viciu de consimțământ.
Dolul, în contextul CC, se aplică doar atunci când acesta nu cade sun incidența normei penale. Dolul
presupune existența a două elemente: unul obiectiv (material) și celălalt subiectiv. Elementul obiectiv
constă în utilizarea de mijloace viclene, acțiuni sau inacțiuni, prin care persoana este indusă în eroare, ex
acte de viclenie, de prezentare falsă a realității. AJ civil poate fi declarat nul chiar și atunci când autorul
dolului estima că actul este avantajos pentru cealaltă parte. Inacțiunea (reticență) se manifestă prin
neaducerea la cunoștință celeilalte părți a AJ civil a unor împrejurări determinate pe care ea trebuia să le
cunoască. Elementul subiectiv constă în intenția de a induce în eroare, intenția uneia dintre părți și în
intenția persoanei terțe care nu este parte la AJ.
Pentru ca dolul să fie considerat viciu de consimțământ trebuie să se respecte următoarele condiții:
a) Comportamentul dolosiv sau viclean trebuie să fie determinant la încheierea AJ
Carcaterul determinant sau nedeterminant al dolului îl constată instanța judecătorească, ținând cont de
experineța victimei, de pregătirea ei intelectuală, de starea ei de sănătate, precum și de alți factori.
b) Dolul trebuie să emane de la cealaltă parte
Regula generală prevede că dolul afectează nulitatea AJ dacă provine de la o persoană care este parte a
AJ. Totodată, art. 228 alin. 3 prevede excepția: în cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic
poate fi anulat numai dacă se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol.
c) Dolul trebuie să fie anterior încheierii AJ
d) Dolul trebuie să fie dovedit de partea care îl invocă.
Dolul nu se prezumă ci trebuie dovedit de cel care îl invocă.
1.3. Vasile l-a indus în eroare pe Victor fapt ce l-a determinat să cumpere de la Andrei un set de lingure și
furculițe. Victor a depistat că lingurile și furculițele nu sunt din argint și a cerut de la Andrei
restituirea banilor. Ultimul a refuzat, iar Victor s-a adresat în judecată.
1) Care temei de nulitate a invocat Victor? 2) Care va fi hotărârea instanței de judecată?
Argumentați răspunsul.
1) Victor a invocat drept temei de nulitate dolul.
2) Victor va trebui să dovedească prezența dolului. Menționăm că în acest caz dolul este comis de un terț.
Astfel, dacă Victor va putea demonstra că Andrei cunoștea sau trebuia să cunoască despre dol, atunci
instanța de judecată va declara drept nulă vânzarea-cumpărarea furculițelor și lingurelor. Totodată, trebuie
să se stabilească dacă sunt respectate celelate condiții cu privire la existența dolului (cele 4 menționate
mai sus).

Subiectul II Împuternicirile instanței de recurs împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel
în procesul civil
2.1. Indicați acțiunile ce pot fi întreprinse de instanța de recurs la etapa depunerii cererii de recurs.
Recursul se depune de părţile şi alţi participanţi la proces; martorul, expertul, specialistul, interpretul şi
reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine cu respectarea
condiţiilor prevăzute de CPC. Cererea de recurs se înregistrează la grefa Curţii Supreme de Justiţie. Dacă
cererea de recurs nu corespunde prevederilor art.437 (cuprinsul cererii de recurs), instanţa, printr-o
încheiere semnată de preşedintele sau vicepreşedintele colegiului respectiv, o restituie în termen de 5 zile.
Încheierea este nesusceptibilă de atac. În cazul în care se solicită scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii
taxei de stat (cu prezentarea documentelor justificative), cererea de recurs nu se restituie, completul din
trei judecători urmînd să se pronunţe, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, asupra demersului înaintat.
Dacă demersul privind scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat a fost respins, se dispune,
printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, de a nu da curs cererii, acordîndu-i-se recurentului un termen
rezonabil pentru achitarea taxei de stat. Dacă recurentul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea
judecătorească, recursul se consideră depus la data prezentării iniţiale. În caz contrar, cererea de recurs se
restituie recurentului. În cazul în care se solicită suspendarea executării hotărîrii atacate cu recurs, cererea
de recurs nu se restituie, completul din trei judecători urmînd să se pronunţe asupra demersului înaintat,
printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, în cel mult 10 zile de la depunerea cererii însoţite de confirmarea
eliberată de executorul judecătoresc privind depunerea cauţiunii. Încheierea de suspendare se transmite
imediat recurentului. Restituirea cererii de recurs nu împiedică declararea repetată a recursului după
lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli stabilite de lege pentru declararea lui. Dacă cererea
de recurs corespunde prevederilor art. 437 (cuprinsul cererii de recurs), grefa Curţii Supreme de Justiţie
înregistrează intentarea procedurii de recurs.
2.2. Deduceți împuternicirile instanței de recurs împotriva actelor de dispoziție a curților de apel
după examinarea acestuia.
Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept: (art. 445 CPC)
a) să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi
încheierile atacate cu recurs;
b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei
instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre;
c) să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în
instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs;
c1) să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe,
trimiţînd pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea
eronată a normelor de drept procedural specificate la art. 432 alin. (3) lit. d) (instanţa a soluţionat
problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în process) şi f) (hotărîrea a fost pronunţată
cu încălcarea competenţei jurisdicţionale). La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de recurs poate
trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art. 432 alin. (3) lit. b) (a aplicat o
lege care nu trebuia să fie aplicată);
d) să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, dispunînd
încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art.265 (temeiurile
de încetare a procesului) şi 267 (temeiurile scoterii cererii de pe rol);
e) să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe;
f) să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe;
g) să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel, cu pronunţarea unei încheieri de restituire a
cererii de apel dacă există temeiurile prevăzute la art. 369 (restituirea cererii de apel).
Hotărîrea sau decizia casată nu are nici o putere legală. Actele de asigurare sau de executare făcute în
temeiul unei astfel de hotărîri sau decizii îşi pierd puterea legală dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.
În cazul în care pricina este trimisă spre rejudecare, cu acordul tuturor participanţilor la proces, instanţa
de recurs indică actele procesuale rămase valabile, celelalte fiind desfiinţate de drept.
În urma examinării recursului, instanţa de recurs emite o decizie care rămîne irevocabilă din momentul
emiterii. Decizia se consideră a fi emisă din momentul plasării acesteia pe pagina web a Curţii Supreme
de Justiţie.
Copia deciziei instanţei de recurs se remite părţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.
2.3. Argumentați cum trebuie să soluționeze instanța de recurs dacă la examinarea recursului s-a
constatat că:
a) Deși instanța de fond și cea de apel au admis acțiunea reclamantului, reprezentantul reclamantului nu a
avut împuternicirea de a depune o acțiunea în instanța de judecată, ci doar dreptul să semneze cererea de
chemare în judecată.
b) Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de apel depuse de intervenientul accesoriu, deși ultimul
a fost reprezentat de avocatul pârâtului intimat a cărui apel a fost respins.
c) Instanța de fond și cea de apel greșit au admis și administrat în calitate de probe dispozițiile martorilor,
deoarece reieșind din circumstanțele cauzei, acestea se încadreaza în prevederile art. 11 Cod Civil
(imposibilitatea administrării probei cu martori).
Instanța de recurs se expune doar referitor la circumstanțele de drept, nu și la cele de fapt.

Testul 9

Subiectul I Nulitatea actului juridic civil

1.1. Definiți eroarea ca viciu de consimțământ.
Eroarea este falsa reprezentare a unei situații, o părere greșită despre unele împrejurări legate de
încheierea convenției. Nu orice eroare duce la nulitatea AJ civil, doar eroarea considerabilă afectează
valabilitatea consimțământului. Eroarea este considerabilă dacă la încheiere a existat o falsă reprezentare
referitor la:
a) natura actului juridic;
b) calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic;
c) părţile actului juridic (partenerul sau beneficiarul), în cazul în care identitatea acestora este motivul
determinant al încheierii actului juridic.
1.2. Analizați eroarea ca viciu de consimțământ.
În continuare vom analiza situațiile caând eroarea duce la nulitatea AJ civil:
a) Eroarea asupra naturii AJ civil. O parte crede că încheie un anumit AJ, iar cealaltă parte crede că
încheie un altul. Ex: Vânzătorul cree că încheie un contract de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață,
iar cumpărătorul crede că încheie un contract de vânzare-cumpărare. În acest caz manifestarea de voință
este necorespunzătoare realității și de aceea un astfel de act va fi lovit de nulitate relativă.
b) Eroarea asupra calităților substanțiale ale obiectului AJ civil. Obiectul AJ civil reprezintă conduita
subiectelor RJ civil și el poate fi divers. De cele mai deseori, elementele prestației vor fi privite ca fiind
substanțiale sau nesubstanțiale, după intenția părților. Ex: o persoană, în loc de un portret autentic,
precum și-a dorit, cumpărăr din eroare o copie. Nu va fi viciu de consimțământ atunci când persoana a
crezut că portertul este pictat pe pânză, pe când el este pictat pe lemn.
c) Eroarea asupra persoanei. CC prevede expres că doar în cazul în care identitatea acestora este motivul
determinant al încheierii actului juridic. Identitatea părților are imporatnță pentru încheierea actelor
intuito personae precum și pentru valabilitatea căsătoriei. Ex: este nulă căsătoria când se demonstrează că
actul de căsătorie nu a fost semnat de mireasă, ci de sora ei care seamănă cu ea.
Eroarea de fapt – o falsă reprezentare a realității faptelor, adică se referă la natura actului, la calitățile
substanțiale ale obiectului AJ, precum și la părțile actului.
Eroarea de drept – o falsă reprezentare a existenței sau a conținutului unui act normativ. Nimeni nu poate
invoca necunoașterea legii. Deci, eroarea de drept nu este temei de anulare a AJ.
Dovada erorii ca viciu de cosimțământ este datoria celui care o invocă, AJ poate fi declarat nul, fiind
prezentă nulitatea relativă.
1.3. A (vânzător) și B (cumpărător) au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil. La
momentul încheierii contractului cumpărătorul considera că plata impozitului pe bunurile imobiliare
este de 0,05% din costul bunului. După 30 zile de la încheierea contractului, B a procurat ziarul
Timpul și a aflat că impozitul pe bunurile imobile, potrivit Codul Fiscal, este nu de 0,05%, ci de
0,3%. B s-a adresat către A cu cerințe de a anula contractul de vânzare-cumpărare pe motivul că s-a
 aflat în eroare la momentul încheierii contractului despre mărimea impozitelor ce urmează să fie
achitate de proprietarul imobilului. A a respins cerința lui B, ultimul adresându-se în judecată.
Ce hotărâre trebuie să adopte instanța de judecată. Argumentați răspunsul.
În această situație suntem în prezența unei erori de drept. Totodată, necunoașterea legii nu este temei de
anulare a AJ. Or, legea prevede expres situațiile când eroarea este temei de anulare a AJ. Prin urmare,
instanța de judecată va constata că nu există niciun temei legal de anulare a contractului de vânzare-
cumpărare a imobilului și acesta va continua să producă efecte juridice între părți.

Subiectul II Procedura examinării contestațiilor contra hotărârilor arbitrale.

2.1. Descrieți procedura contestării hotărârilor arbitrale în instanța de judecată.
Hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi contestată în instanța care ar fi
fost competentă să examineze cauza civilă în lipsa clauzei de arbitraj, de către părţile în arbitraj, înaintînd
o cerere de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se examinează în
şedinţă de judecată în cel mult o lună de la data intrării ei în judecată, potrivit regulilor stabilite de CPC.
În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, la solicitarea ambelor părţi în arbitraj, judecătorul
poate cere arbitrajului, potrivit regulilor stabilite de CPC pentru reclamarea probelor, materialele
dosarului, hotărîrea arbitrală, care se contestă, în original.
Părţile în arbitraj sînt înştiinţate legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă
nu împiedică dezbaterea pricinii.
În timpul dezbaterii pricinii, judecata constată, în urma cercetării probelor prezentate de părţi în
argumentarea pretenţiilor şi obiecţiilor lor, existenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea hotărîrii
arbitrale, prevăzute de art.480.
2.2. Deduceți temeiurile pentru desființarea hotărârilor arbitrale.
Articolul 480. Temeiurile pentru desfiinţarea hotărîrii
arbitrale
(1) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează numai în cazurile prevăzute de prezentul articol.
(2) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează în cazul cînd partea care cere desfiinţarea hotărîrii prezintă în
judecată probe despre faptul că:
a) litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale;
b) convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii;
c) hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi data pronunţării ori nu este semnată
de arbitri;
d) dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate;
e) arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu convenţia arbitrală;
f) partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau despre dezbaterile
arbitrale, inclusiv despre locul, data şi ora şedinţei arbitrale sau, din alte motive întemeiate, nu s-a putut
prezenta în faţa arbitrajului pentru a da explicaţii;
g) arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care nu se
înscrie în condiţiile convenţiei, ori hotărîrea arbitrală conţine dispoziţii în probleme ce depăşesc limitele
convenţiei arbitrale. Dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de
dispoziţiile care nu decurg din convenţie, instanţa judecătorească poate desfiinţa numai acea parte a
hotărîrii arbitrale în care se conţin dispoziţii ce nu se înscriu în convenţia arbitrală;
h) hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau bunele
moravuri.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța în următoarele situații:
a) Instanța de arbitraj a aplicat o lege neconstituțională.
Un temei de desființare este atunci când hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei
Republicii Moldova. În acest context, aplicarea unei legi neconstituționale duce la desființarea hotărârii
arbitrale.
b) Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că compromisul nu a fost încheiat în formă scrisă.
Compromis - înţelegere între părţi ca un litigiu izvorît cu certitudine între ele să fie soluţionat prin
arbitraj, indicîndu-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi instituţia de arbitraj. Astfel, potrivit
temeiului prevăzut de CPC când arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de
convenţia arbitrală ori care nu se înscrie în condiţiile convenţiei, instanța de judecată va desființa
hotărârea de arbitraj.
c) La etapa examinării cererii de desființare a hotărârii arbitrale, s-a constatat că litigiul examinat în
arbitraj se referă la apărarea onoarei și demnității persoanei.
Nu toate litigiile pot fi delegate soluționării către organul arbitral. Conform legislației, părțile pot delega
competența de a judeca litigiile ce izvorăsc între acestea, cu excepția pretențiilor care țin de:

dreptul familiei; contractele de locațiune (chirie) a încăperilor de locuit, inclusiv litigiile cu privire la
încheierea, validitatea, încetarea și calificarea unor astfel de contracte; drepturile patrimoniale cu privire
la locuințe; împotriva unei autorități publice;
insolvabilitate; înstrăinarea bunurilor din domeniului public; viață și sănătate; drepturile nepatrimoniale
ale proprietății intelectuale; alte litigii în privința cărora legea deleagă competența exclusivă a instanțelor
judecătorești. Onoarea și demnitatea persoanei nu se include în această listă, respectiv instanța de judecată
va purcede la analiza existenței temeiurilor de desființare sau nu a hotărârii arbitrale.

Testul 10

Subiectul I Capacitatea de folosință a persoanei fizice

1.1. Definiți capacitatea de folosință a persoanei fizice și enumerați caracterele juridice ale
capacității de folosință a persoanei fizice.
Noțiune: o parte a capacității civile a oamenilor, constând în aptitudinea lor de a avea drepturi și obligații
civile. Adică, aptitudinea PF de a fi titulară de drepturi și obligații civile, calitatea de a fi subiect
individual de drept civil, adică participant la diferite RJ civile. Poate fi determinată numai prin lege.
Principalele caractere juridice ale capacității de folosință sunt: legalitatea, generalitatea, egalitatea și
universalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea.
a) Legalitatea – această capacitate este de domeniul legii, este creația legiuitorului. Începutul, conținutul
și încetarea capacității de folosință a PF sunt în exclusivitate determinate de lege.
b) Generalitatea – caracterul abstract și atotcuprinzător al omului de a avea drepturi și obligații civile.
c) Egalitatea – capacitatea de folosință a PF se bazează pe principiul egalității în fața legii. Prin urmare,
sexul, rasa, originea, religia nu au nicio înrăurire asupra capacității de folosință a persoanei.
d) Inalienabilitatea – nu poate forma obiect de renunțare, în tot sau în parte, și nici obiect de înstrăinare.
e) Intangibilitatea – capacității de folosință nu i se poate aduce limitări decât în cazurile și condițiile
prevăzute de lege.
f) Universalitatea – această capacitate este recunoscută tuturor PF.
1.2. Analizați conținutul capacității de folosință ale persoanei fizice.
Prin conținut al capacității de folosință a PF se înțelege aptitudinea acesteia de a avea orice drept și orice
obligație civilă ori, altfel spus, aceasta se constituie din totalitatea de drepturi și obligații civile pe care le
poate avea un astfel de subiect de drept. Drepturile civile nu sunt stabilite limitativ, ceea ce ar fi un lucru
inutil. În legislație sunt enumerate, de regulă, drepturile și obligațiile principale, specificându-se că
persoanele pot avea și alte drepturi patrimoniale și personale neptrimoniale.
Sunt cunoscute două feluri de îngrădiri ale capacității de folosință:
a) Îngrădirile cu caracter de pedeapsă penală sunt stabilite de legea penală. Ex: privațiune de libertate,
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități. Aceste îngrădiri îl
limitează pe cel ce a săvârșit o infracțiune să-și aleagă singur locul de trai..
b) Îngrădirile cu caracter de sancțiune civilă. De ex decăderea din drepturile părintești dacă se constată că
se eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești inclusiv de la plata pensiei de întreținere. Alte
îngrădiri, referitor la persoanele care nu pot fi numite tutori sau curatori: minorul; persoana lipsită de sau
limitată în capacitatea de exerciţiu; cel decăzut din drepturile părinteşti; cel declarat incapabil de a fi
tutore sau curator din cauza stării de sănătate ș.a. Altă îngrădire: succesorul nedemn - Nu poate fi
succesor testamentar sau legal persoana care:
- a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a
celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sînt constatate de instanţa de judecată;
- a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a contribuit
astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotei succesorale ale
tuturor acestora.
c) Îngrădirile cu caracter de protecție sunt prevăzute de legea civilă. Ele sunt incapacități speciale fie de a
încheia AJ civile, fie de a dobândi anumite drepturi și obligații. Aceste îngrădiri sunt instituite pentru a
ocroti interesele unor anumite categorii de persoane, avându-se în vedere situația specifică în care se află.
Ex: tutorele, curatorul, soțul și rudele acestora de până la gradul patru inclusiv nu au dreptul să încheie
convenții cu persoana pusă sub tutelă sau curatelă, cu excepția transmiterii către aceasta a averii prin
donație sau în folosință gratuită.
1.3. După declararea judecătorească a morții lui Popa, bunurile sale au trecut la succesori, respectiv – casa
de locuit a revenit soțului ei care la rândul său a donat-o concubinei Mereuță, un lot de teren cu
suprafața de 8 ari a revenit fiului său care a început să-și construiască casa, pianul i-a revenit nepoatei
Marcela care frecventa școala muzicală. După 5 ani de la declararea morții, Popa apare și cere
restituirea bunurilor în patrimoniul ei. Mereuță refuză să părăsească casa donată de concubinul ei, iar
fiul invocând că a făcut invetiții excesive în construcții nu poate întoarce lotul de teren. Ei invocă că
o dată ce Popa a fost declarat decedat, el nu mai dispune de capacitate de folosință și nu mai poate
invoca dreptul la niciun bun. Popa se adresează în instanța de judecată și cere să și se facă dreptate.
Care va fi hotărârea instanței de judecată?
PF poate fi declarată decedată pe cale judecătorească. Declararea morții ei precum și moartea propriu zisă
duce la încetarea capacității de folosință a persoanei. În speța dată, Popa era în viață și s-a întors la
domiciliul ei. Astfel, după ce s-a adresat în instanța de judecată, instanța, potrivit legii, trebuie să anuleze
hotărârea de declarare a morții acesteia. Restabilirea în capacitaea de folosință nu este necesară, pentru că
ea nu a pierdut-o niciodată. Astfel, instanța doar o repune pe Popa în drepturile subiective. Potrivit art. 53
alin. 2 CC Independent de momentul apariţiei sale, persoana declarată decedată poate cere de la oricare
altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după
declararea decesului său. Popa trebuie să înainteze o acțiune prin care revendică bunurile de la Mereuță și
de la fiul său. Prin urmare, Mereuță va fi obligată să părăsească casa de locuit, Marcela (dar ea nici nu a
refuzat anterior) va trebui să restituie pianul, iar fiul va trebui să restituie terenul. Totodată, potrivit art.
611, fiul va fi îndreptățit să ceară compensarea îmbunătățirilor.

Subiectul II Recuzarea judecătorului în cauzele civile

2.1. Identificați temeiurile obiective și cele subiective de recuzare a judecătorului.
Rejudecarea reprezintă un mijloc prin care un participant la process poate cere ca judecătorul
incompatibil să nu participe la judecarea cauzei.
Articolul 50. Temeiurile de recuzare a judecătorului
(1) Judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă:
a) la judecarea anterioară a pricinii a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret,
reprezentant, grefier, executor judecătoresc, arbitru sau mediator;
b) se află în raporturi de rudenie pînă la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate pînă la al treilea grad
inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora;
b1) o rudă a sa pînă la al patrulea grad inclusiv sau un afin pînă la al treilea grad inclusiv a participat, ca
judecător, la judecarea aceleiaşi pricini;
b2) este rudă pînă la al patrulea grad inclusiv sau afin pînă la al treilea grad inclusiv cu un alt membru
al completului de judecată;
c) este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părţi;
d) şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă;
e) are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun
la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui;
2.2. Determinați etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei cauze civile.
Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată se face oral sau în scris pentru fiecare în parte,
trebuie să fie motivată şi prezentată pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond. Cererea de recuzare şi
cererea de abţinere de la judecată pot fi înaintate mai tîrziu doar dacă autorul lor a aflat de existenţa
temeiului recuzării sau abţinerii după ce a început judecarea pricinii în fond.
Dacă temeiurile recuzării i-au devenit cunoscute după ce a început judecarea pricinii în fond, instanţa este
obligată să le comunice în şedinţă de judecată pentru soluţionarea recuzării. În proces nu se admite
înaintarea repetată a recuzării aceluiaşi judecător şi pentru aceleaşi motive dacă anterior recuzarea lui a
fost respinsă. De asemenea, nu se admite: recuzarea judecătorului din suspiciune în imparţialitatea lui
dacă nu sînt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea judecătorului
căruia i s-a încredinţat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea
judecătorilor care nu sînt implicaţi în examinarea pricinii.
Articolul 53. Procedura de soluţionare a cererii de recuzare
(1) Propunerea de recuzare se examinează de instanţa sesizată cu acţiunea. Instanţa audiază persoana a
cărei recuzare se solicită, dacă aceasta doreşte să dea explicaţii, şi ascultă opinia participanţilor la proces.
Nu se admite interogarea ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare, nici efectuarea unor acte de
procedură.
(11) Propunerea de recuzare se examinează în modul în care se examinează cererea de chemare în
judecată.
(2) Recuzarea judecătorului se hotărăşte, în lipsa acestuia, de un alt judecător sau de un alt complet de
judecată, de regulă în aceeaşi zi, iar dacă problema aceasta este examinată de instanţa ierarhic superioară
spre care se îndreaptă calea de atac respectivă, în cel mult 10 zile. Judecătorii care au făcut parte din
completul de judecată şi cărora nu le-au fost înaintate recuzări pot fi incluşi în noul complet pentru
soluţionarea recuzării. Cererea de recuzare se soluționează în cel mult 5 zile din momentul depunerii.
(3) Dacă, din motivul recuzării, în instanţa sesizată cu pricină nu se poate constitui complet de judecată
şi dacă recuzarea îi priveşte pe toţi judecătorii ei, cererea de recuzare se va judeca de instanţa ierarhic
superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă.
(4) Recuzarea expertului, specialistului, interpretului şi grefierului se examinează de instanţa care
judecă pricina.
(5) Instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se
supune nici unei căi de atac decît o dată cu fondul hotărîrii sau al deciziei.
Articolul 54. Efectele admiterii cererii de recuzare
(1) Dacă cererea de recuzare a fost admisă de instanţa sesizată, pricina se examinează de un alt
judecător sau de un alt complet de judecători al acestei instanţe. În cazul neadmiterii cererii, pricina se
examinează de judecătorii desemnaţi.
(2) Dacă instanţa superioară învestită cu dreptul de a examina cereri de recuzare în cazurile prevăzute
de art.53 alin.(3) găseşte că cererea de recuzare este întemeiată, va dispune trimiterea pricinii la o instanţă
de acelaşi grad, iar în cazul imposibilităţii o va expedia spre examinare instanţei ierarhic superioare spre
care se îndreaptă calea de atac respectivă.
(3) În cazul respingerii cererii, pricina se va restitui spre judecare instanţei iniţiale.
(4) În încheierea prin care s-a admis recuzarea se precizează în ce măsură actele îndeplinite de
judecătorul recuzat urmează să fie menţinute.
2.3. Argumentați dacă în situațiile enunțate se manifestă temeiuri legate de recuzare a
judecătorului:
a) Judecătorul nou-numit în funcție nu este apt din punct de vedere profesional să soluționeze o cauză
civilă complexă.
Nu este temei de recuzare.
b) Judecătorul este rudă de gradul I cu expertul care a dat concluzii în judecată.
Este temei de recuzare. Art. 50 alin. 1 lit. b
c) Judecătorul a fost profesorul reprezentantului pârâtului.
S-ar putea să existe temei de recuzare, depinde de argumentarea părții care invocă. Art. 50 alin. 1 lit. e.

Testul 11

Subiectul I Dreptul de proprietate comună pe cote-părți

1.1. Definiți noțiunile drept de proprietate comună pe cote-părți și drept de proprietate comună în
devălmășie, explicând conceptul de cotă-parte ideală.
Drept de proprietate comună pe cote-părți – dreptul care aparține la două sau mai multe persoane
exprimat în cote ideale (1/2, 1/3, ¼) asupra unui bun nefracțioant în materialitatea sa. Fiecare coproprietar
este proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale
pînă la probă contrară.
Drept de proprietate comună în devălmășie - dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor
persoane fără ca vreuna dintre ele să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, bunul rămânând
nefracționat în materialitatea sa, nefiind determinată nici cota parte ideală din dreptul de proprietate.
Cotă-parte ideală - o fracţiune care nu este materialmente determinată, ci este stabilită numai intelectual,
abstract. Înseamnă că fiecare coproprietar poate exercita, în ceea ce priveşte partea sa ideală, toate
prerogativele dreptului de proprietate, care sunt compatibile cu natura ideală a acestei cote-părţi.
1.2. Analizați modul de exercitare a atributelor posesiune, folosință și dispoziție de către
coproprietari.
a) Proprietate comună pe cote-părți. Aici distingem două situații:
1) exercitarea dreptului de folosință, posesiune dispoziție asupra întregului bun din proprietatea comună
pe cote-părți. Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul proprietate comună pe cote-părţi în
măsura care nu schimbă destinaţia lui şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari. Modul de
folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor sau, în caz de divergenţe, prin hotărîre
judecătorească în baza unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor coproprietarilor. Coproprietarul este
în drept să ceară în posesiune şi folosinţă o parte din bunul comun corespunzător cotei sale, iar în caz de
imposibilitate, să ceară coproprietarilor care posedă şi folosesc bunul plata unei compensaţii
echitabile. Coproprietarul care exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun fără acordul celorlalţi
coproprietari poate fi obligat la plata unei despăgubiri. Fructele produse de bunul proprietate comună pe
cote-părţi se cuvin tuturor coproprietarilor proporţional cotei-părţi deţinute dacă aceştia nu au stabilit
altfel. Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile de producere sau de culegere a fructelor are
dreptul la compensarea acestor cheltuieli de către coproprietari proporţional cotei lor părţi. Coproprietarii
vor împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi proporţional cotei lor
părţi. Fiecare coproprietar poate să efectueze acte de conservare a bunurilor proprietate comună pe cote-
părţi fără acordul celorlalţi coproprietari şi să le pretindă compensarea cheltuielilor proporţional cotei lor
părţi. În privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu
acordul tuturor coproprietarilor. Actele de dispoziţie încheiate în lipsa unanimităţii sînt lovite de nulitate
relativă dacă se demonstrează că terţul este de rea-credinţă. În acest caz, prescripţia dreptului la acţiune
începe să curgă de la data cînd coproprietarul care nu şi-a dat acordul a cunoscut sau trebuia să cunoască
existenţa cauzei de nulitate.Coproprietarul poate să înstrăineze cota sa parte, respectînd dreptul de
preemţiune al celorlalţi coproprietari.
2) exercitarea dreptului asupra cotei-părți din proprietatea comună pe cote părți. Fiecare coproprietar este
proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă
la probă contrară. Dacă bunul a fost dobîndit printr-un act juridic, nu se va putea face probă contrară decît
prin înscrisuri. Cota-parte poate fi donată, schimbată, fiind suficient doar acordul celui care vrea să
încheie un astfel de act. Cota-parte poate fi gajată, dată în uzufruct. În cazul în care cota-parte se vinde
ceilalți coproprietari au drept preferențial. Cînd cota-parte se vinde fără respectarea dreptului de
preemţiune, oricare coproprietar poate intenta, în decursul a 3 luni, acţiune în instanţa de judecată pentru a
i se atribui drepturi şi obligaţii de cumpărător.
b) Proprietate comună în devălmășie. Fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a folosi bunul comun
potrivit destinaţiei acestuia, fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari dacă în contract nu este prevăzut
altfel. Oricare dintre proprietarii devălmaşi este prezumat a avea consimţămîntul celorlalţi pentru
efectuarea oricăror acte de conservare şi administrare a bunului proprietate comună în devălmăşie dacă
legea sau contractul nu prevede altfel. Fiecare din coproprietarii devălmaşi poate dispune de bunul mobil
proprietate comună în devălmăşie dacă acordul încheiat între ei nu prevede altfel. Pentru actele de
dispoziţie asupra bunurilor imobile proprietate comună în devălmăşie este necesar acordul scris al tuturor
coproprietarilor devălmaşi. Actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre coproprietarii devălmaşi
poate fi declarat nul dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre acordul care
limitează dreptul de dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sînt împotriva încheierii
actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.
1.3. Vasile și Ion fiind frați, după decesul mătușii devin coproprietarii unui apartament din Chișinău.
Ambii frați pe parcursul studiilor au locuit împreună în apartament, după care Ion a revenit în orașul
de baștină, iar fratele său a continuat să locuiască în apartamentul din Chișinău, stabilindu-se cu
serviciul în oraș. După ceva timp, pe 14.03.2009, Vasile îi comunică prin telefon despre faptul că ar
vrea să vândă apartamentul. Ion i-a comunicat că are nevoie de ceva timp pentru a se gândi. Pe
 14.05.2009 Ion revine la Chișinău și află de la fratele său că acesta a vândut apartamentul la prețul de
18 000 euro și i-a lăsat 9 000 euro parte echivalentă cotei sale părți. Ion s-a înfuriat comuncându-i că
el venise la oraș pentru a-i propune să-i cumepre cota sa parte. Mai mult decât atât, el nu și-a
manifestat acordul la încheierea unei asemenea tranzacții, căci el nu are nevoie de bani, ci de
apartament. La data de 14.09.2010 Ion angajează un avocat să-i apere interesele și depune cerere de
chemare în judecată împotriva lui Vasile.
Determinați soluția instanței de judecată. Argumentați răspunsul.
Vasile și Ion sunt coproprietarii apartamentului din Chișinău. Bunul se află în proprietate comună pe cote-
părți. În privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu
acordul tuturor coproprietarilor. Actele de dispoziţie încheiate în lipsa unanimităţii sînt lovite de nulitate
relativă dacă se demonstrează că terţul este de rea-credinţă. Astfel, dacă dobânditorul este de rea-credință,
actul de vânzare-cumpărare va fi lovit de nulitate relativă și bunul va fi restituit coproprietarilor, iar dacă
dobânditorul este de bună credință (nu știa și nici nu putea să știe că bunul este comun și nu există acordul
tuturor coproprietarilor referitor la înstrăinare) actul nu va fi lovit de nulitate. Prin urmare, Ion este în
drept să formuleze pretenții față de Vasile. Termenul de prescripție extinctivă de 3 ani este respectat de
Ion.

Subiectul II Temeiurile și felurile reprezentării judiciare în procesul civil

2.1. Descrieți esența reprezentării judicare în procesul civil.
Reprezentarea judiciară reprezintă situația în care o persoană denimită reprezentant îndeplinește acte
procedurale în numele și în interesul altei persoane care participă în procesul civil. Reprezentantul
exprimă voința reprezentatului, iar acționarea celui dintâi subânțelege suportarea consecințelor juridice
ale actelor procesuale realizate doar de către reprezentat. Trăsături:
a) Reprezentantul acționează în numele și în interesul altei persoane.
b) Reprezentantul poate acționa în fața instanței de judecată doar în limitele împuternicirilor transmise lui
de către reprezentat, în caz contrar acțiunile sale nu vor produce efecte juridice.
c) Întrucât reprezentantul acționează în numele și în interesul reprezentatului, efectele material-juridice și
procesual-juridice ale acțiunilor sale, vor fi suportate doar de către reprezentat.
2.2. Comparați felurile reprezentării judiciare în funcție de temeiurile juridice ale acesteia.
Deosebim următoarele categorii ale reprezentării judiciare: reprezentarea legală, reprezentarea
convențională, reprezentarea din oficiu, reprezentarea statutară.
a) Reprezentarea legală
Reprezentatul nu are dreptul să-și aleagă și desemneze un reprezentant întrucât acesta este desemnat de
către lege. Necesită reprezentanți legali:
- persoanele care nu au capacitate deplină de expercițiu și cele limitate în capacitatea de exercițiu.
Drepturile lor sunt apărate în instanță de către părinți, înfietori, tutori sau curatori, de alte persoane cărora
acest drept le este acordat le lege. Persoane limitate sunt cele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani și
persoanele limitate în capacitatea de exercițiu printr-o hotărâre judecătorească. Persoanele lipsite de
capacitate de exercițiu sunt minorii sub 14 ani și persoanele declarate incapabile prin hotărâre
judecătorească.
- persoanele declarate dispărute fără urmă conform legii. Reprezentarea în proces a persoanei declarate
dispărută fără veste în modul stabilit de lege se face de administratorul fiduciar sau de tutorele numit în
conformitate cu legea.
- moștenitorii persoanelor decedate sau delcarate decedate în modul stabilit de lege, dacă succesiunea nu a
fost încă acceptată de nimeni. Reprezentarea în proces a moştenitorilor persoanei decedate sau declarate
decedată în modul stabilit de lege, dacă succesiunea nu a fost încă acceptată de nimeni, se face de către
custodele sau tutorele numit în conformitate cu legea.
Reprezentantul legal îndeplineşte în numele celui reprezentat toate actele procedurale pe care acesta din
urmă are dreptul să le exercite, cu excepţiile stabilite de lege. Reprezentantul legal poate încredinţa unui
avocat reprezentarea în instanţă judecătorească. Reprezentantul legal poate fi chemat personal, după caz,
în judecată pentru a da explicaţii referitor la actele pe care le-a încheiat ori săvîrşit în această calitate.
b) Reprezentarea conențională
Are la bază un acord, o înțelegere a reprezentantului și reprezentatului referitor la faptul reprezentării. Are
o natură voluntară. Pot fi: avocații și avocații stagiari, angajații PJ, copoarticipanții împuterniciți conform
art. 62 alin. 4 CPC (Coparticipanţii pot încredinţa reprezentarea lor în proces unuia sau mai multor
coparticipanţi. Coparticipantul reprezentant confirmă împuternicirile speciale prevăzute la art. 81 printr-o
procură autentificată notarial, iar împuternicirile generale – prin cereri scrise semnate de coparticipantul
sau coparticipanţii reprezentaţi, cu excepția reprezentanţilor autorităţilor publice.)
c) Reprezentarea din oficiu
Reprezentare judiciară prevăzută pentru acele situații stipulate de lege în care persoana reprezentată nu se
poate apăra personal din cauza limitării sau lipsei capacității de exercițiu și lipsei, în anumite situații, a
unui reprezentant legal, în scopul apărării intereselor persoanei interesate ăn cazurile când acestea sunt
opuse intereselor reprezentantului legal al persoanei, în anumite condiții stipulate de lege când interesele
persoanei cer prezența unui avocat. Ex: dacă instanța constată un conflict de interese între reprezentant și
reprezentatul lipsit ori limitat în capacitatea de exercițiu.
d) Reprezentarea statutară.
Reprezentarea produsă în virtutea prevederilor actelor de constituire ale PJ, a prevederilor legii sau a altor
acte normative realizată de către organele lor de administrare.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de judecată în fiecare din cazurile enunțate:
a) instanța a constatat că intervenientul accesoriu este limitat în capacitatea de exercițiu și nu are
reprezentant legal.
Instanța va solicita oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat
desemnarea unui avocat pentru intervenient. (art. 77 CPC)
b) în lipsa reclamantului, reprezentantul său a renunțat la o parte din pretențiile din acțiune ca fiind
neîntemeiate.
Dacă în mandatul eliberat avocatului (în cazul PF) sau în procură (în cazul PJ) este prevăzut expres
dreptul avocatului/reprezentantului PJ să renunțe parțial sau total la pretențiile din acțiune atunci instanța
va considera legale acțiunile avocatului. În lipsa unor prevederi în mandat sau procură, aceste acțiuni nu
vor fi posibile.
c) în ședința de judecată s-a constat că reprezentantul legal al minorului – reclamant activează în calitate
de judecator.
În CPC nu există nicio interdicție referitor la reprezentantul legal care activează ca judecător.

Testul nr.12
Subiectu 1. Acțiunea în revendircare
1.1.Definiți noțiunea ”acțiunea în revendicare”, descriind caracterele juridice.

Deci, acţiunea în revendicare este acţiunea, prin care o persoană cere în justiţie să i se recunoască dreptul
de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată. Acţiunea proprietarului neposesor către
posesorul neproprietar (acţiunea în revendicare) este îndreptată spre restabilirea dreptului de posesie ce-i
aparţine proprietarului şi de care acesta a fost lipsit.
Caractere juridice:
a) Actiune reala
b) Actiune petitotie
c) Actiune prescriptibila

1.2.Analizați condițiile legale de admitere a acțiunii în revendicare de către instanța de judecată.

Dreptul de a înainta acţiunea în revendicare îl are proprietarul. De asemenea, are dreptul de a înainta
acţiunea în revendicare şi posesorul neproprietar, care posedă bunurile proprietarului pe un temei juridic
(depozitarul, arendaşul, cărăuşul). Reclamaţi în aceste cauze sunt posesorii ilegali, care posedă bunul la
momentul înaintării acţiunii fără a avea vreun drept asupra bunului. Deci, înaintarea acţiunii în
revendicare presupune următoarele condiţii:
a) pierderea de către proprietar a posesiei asupra bunului;
b) determinarea individuală a bunului;
c) aflarea bunului în posesie străină şi neapărat ilegală.
În cazul în care sunt întrunite toate aceste condiţii, proprietarul este în drept să-şi revendice bunul
de la acel care l-a lipsit nemijlocit de posesie. Dar de cele mai multe ori însă problema se complică prin
aceea că bunul ce urmează a fi revendicat nu se află în posesia persoanelor care l-au deposedat nemijlocit
pe proprietar. Aceste bunuri pot fi vândute unor terţe persoane, deci acţiunea în revendicare trebuie
înaintată respectiv către aceste persoane, care de fapt deţin bunul. Revendicarea bunurilor proprietarului
ieşite din posesia acestuia depinde de faptul dacă dobînditorul este de bună-credinţă sau de rea-credinţă.
Cererea depusă în instanță trebuie să fie în conformitate cu art.166-167 CPC pentru a fi admisă în
procedură.
1.3.Speța
În ceea ce priveşte proba dreptului de proprietate, reclamantul trebuie să probeze că este titularul
dreptului de proprietate asupra bunului revendicat
Acţiunea în revendicare va putea fi satisfăcută doar dacă bunurile proprietarului se află într-o posesiune
nelegitimă. Dacă posesia este legitimă, adică posesorul posedă bunul în baza unui act juridic (spre
exemplu contract de arendă, gaj, uzufruct...), atunci proprietarul nu va putea cere restituirea bunului în
proprietate în baza acţiunii în revendicare. Totodată în instanța de judecată proprietarul va trebui să
demonstreze că actul juridic invocat de cel care pretinde a fi proprietar al bunului este lovit de nulitate.
Dacă reclamantul aduce dovezi în sprijinul existenţei dreptului său de proprietate, pârâtul va fi obligat să
iasă din pasivitate şi să încerce, la rândul său, să-şi probeze titlul. în acest caz instanţa va compara titlurile
de proprietate înfăţişate de părţi şi va da câştig de cauză părţii al cărei titlu este preferabil. Astfel: a) dacă
ambele părţi au titluri de proprietate, care provin de la acelaşi autor, va avea câştig de cauză partea care a
îndeplinit prima formalităţile de publicitate imobiliară, pentru opozabilitatea dreptului său faţă de terţi;
dacă nici una dintre părţi nu şi-a înscris titlul, va câştiga partea al cărei titlu are data cea mai veche; b)
dacă ambele părţi prezintă titluri de proprietate, dar acestea provin de la autori diferiţi, instanţa va
compara drepturile autorilor de la care provin cele două titluri şi va da câştig de cauză părţii care a
dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil; sarcina probei că autorul său a avut un drept
preferabil revine reclamantului; c) atunci când reclamantul este cel care are titlul+ Se aplică normele ce
vizează înregistrarea bunului imobi, cine va demonstra că e înregistrat la OCT.

Subiectul 2. Cheltuielile de judecată în cazurile civile

2.1. Identificați categoriile cheltuielilor de judecată în cauzele civile.
Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. Taxa de stat
reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanţa judecătorească în beneficiul statului
de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora
li se eliberează copii de pe documente din dosar.
Din cheltuielile de judecare a pricinii fac parte:
a) sumele plătite martorilor, interpreţilor, experţilor şi specialiştilor;
b) cheltuielile de efectuare a cercetărilor la faţa locului;
c) cheltuielile de înştiinţare şi chemare a părţilor în judecată;
d) cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi participanţi la proces în legătură cu
prezentarea lor în instanţă;
e) cheltuielile suportate de cetăţenii străini şi de apatrizi în legătură cu plata interpretului dacă tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel;
f) cheltuielile de căutare a pîrîtului;
g) cheltuielile de efectuare a expertizei;
h) cheltuielile de executare a actelor judiciare;
 i) cheltuielile de asistenţă juridică;
j) cheltuielile de declarare a insolvabilităţii;
k) compensaţiile pentru timpul de muncă pierdut;
l) alte cheltuieli necesare, suportate de instanţă şi de participanţii la proces.
2.2. Determinați temeiurile și procedura de scutire, amînare, eșalonare a taxei de stat.
Pînă la etapa dezbaterilor judiciare, judecătorul sau instanţa judecătorească soluţionează cererile părţilor
privind amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat ţinînd cont de situaţia lor materială. Dacă reclamantul
nu a plătit în termen taxa de stat, instanţa scoate cererea de pe rol. Persoanele juridice declarate în stare de
insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a creanţelor debitoare, de
anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a tranzacţiilor încheiate şi a
actelor de transfer de proprietate, precum şi la atacarea hotărîrilor judecătoreşti adoptate pe marginea
acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai tîrziu de 6 luni din data adoptării de
către instanţa de judecată a hotărîrii.
În funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este
scutită de către judecător (de către instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a
ei. CPC si Legea cu privire la taxa de stat prevede expres o lista de situatii cind recamantul e scutit de
taxa de stat (de ex.litigii de munca, contencios administrativ, incasarea pensiei de intretinere).
2.3. Speța
a) Instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părţii care a avut
cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se
compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului - proporţional
părţii respinse din pretenţiile reclamantului.
b) se vor incasa cheltuielile de judecata care trebuie suportate de pirit, precum si se va incas taxa de stat pt
actiunea de divort (40 de lei). Pentru stabilirea intretinerii taxa nu se percepe.

Nr. 13
Subiectul 1.Dreptul de servitute
1.1. Definiți noțiunea ,,dreptul de servitute,, stabilind caracterele sale juridice.
Servitute este sarcina care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui
alt proprietar (terenul dominant) Servitutea presupune existența a două imobile, aparținând diferitor
proprietari, unul dintre care dominant și altul aservit Terenul dominant se numește astfel pentru că
proprietarul lui dispune de anumite prerogative în privința terenului aservit, al cărui proprietar trebuie să
le tolereze. Servitutea este un drept pentru proprietarul de teren dominant și o sarcină (limitare) a
dreptului proprietarului terenului aservit.
Caractere juridice:
a. Un drept asupra proprietății unei alte persoane – dreptul de servitute aparține proprietarului de
teren dominant asupra terenului aservit, care aparține unui alt proprietar. Ca excepție proprietarul
poate institui servitute asupra unei părți a propriului teren, însă servitutea poate fi exercitată numai
după înstrăinarea acelei părți.
b. Drept real – este un drept asupra unui lucru.. Este un drept opozabil tuturor subiectelor de drept,
inclusiv proprietarului de teren aservit, dacă a fost înregistrat în modul stabilit.
c. Drept i mobiliar – se poate constitui doar asupra bunurilor imobile. Terenurile pot sau pot să nu fie
ocupate cu construcții
d. Drept perpetuu – caracterul perpetuu este diferit de perpetuitatea dreptului de proprietate. Dacă
dreptul de proprietate este perpetuu în sensul că durează atâta timp cât există lucrul ce constituie
obiectul său, dreptul de servitute este perpetuu în sensul că durează atâta timp cât există nu doar
 terenul dominant dar și cel aservit, și numai în măsura în care nu intervine o altă cauză de stingere
a servituții.
e. Este un accesoriu – servitutea este un accesoriu al terenului dominant, al cărui utilizate o sporește.
Apare ca o prelungire a dreptului de proprietate asupra terenului dominant și îi urmează soarta, din
care cauză nu poate fi un drept de sine stătător, nu poate fi înstrăinat sau cesionat, ipotecat.
f. Un drept indivizibil – în cazul în care unul din terenuri se află în prorpietate comună, pentru
constituirea dreptului de servitute este necesar acordul tuturor coproprietarilor.

1.2. Determinați condițiile de dobîndire prin uzucapiune a dreptului de servitute.

Servituțile pot fi constituite prin destinaţia stabilită de proprietar, prin acte juridice ori prin uzucapiune.
Articolul 433. Dobîndirea servituţilor prin uzucapiune
(1) Servituţile continue şi aparente, precum şi cele neaparente şi pozitive, se pot dobîndi prin
uzucapiune, în condiţiile legii.
(2) Actele materiale corespunzătoare unor servituţi necontinue sînt prezumate a fi exercitate cu simpla
îngăduinţă a proprietarului terenului aservit. Proprietarul terenului dominant va putea prescrie dovedind
contrariul.
(3) Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune.
Deci prin uzucapiune pot fi dobândite servituțiele :
 Continue și aparente – apeductele, gazoductele ampasate la suprafața solului, precum și cele de
scurgere a apelor, de oarece au semne exterioare, iar pentru exercitarea lor nu e nevoie de fapta
actuală a aomului
 Neaparente și pozitive – apedcutele și gazoductele îngropate în pământ, a căror trecere peste
terenul agricol nu are semne exterioare.

Nu poate fi dobândit asupra neaparente și negative- este neaparentă acea care nu este vizibilă și nu are
semne exterioare și ( exemplu, a nu zidi mai sus de o înălțime, de existența ei se poate lua cunoștință doar
din actele de constituire și registrul bunurilor imobile). Este negativă servitutea care impune
proprietarului terenuluia servit anumite restricții în exercițiul dreptului său de proprietate.
Termenul uzucapiunii dreptului de servitute este același de 15 ani, ca și cel al uzucapiunii dreptului de
proprietate asupra imobilelor. În lipsa unor reglementări legale cu privire la nregistrarea dobândirii
dreptului de servitute prin uzucapiune, ar fi utile reglementări exprese privind adoptarea unei hotărâri
judidicare de recunoaștere a acestui fapt.
1.3. Asupra terenului lui O., a fost instituită o servitute în favoarea lui P, în conformitate cu care acesta
putea trece zilnic cu automobilul pe terenul lui O pentru a avea acces la garajul personal O, care dorea să-
și vîndă terenul, nu putea să o facă, deoarece servitutea instituită nu convenea nici unui potențial
cumpărător. O s-a adresat pentru o consultație la un birou de avocați.
Elaborați consultația avocatului.
Potențiale soluții pentru O.:
1. strămutarea servituții
(4) Proprietarul terenului aservit este obligat să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică
exerciţiul servituţii. Astfel, nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt
loc.
(5) Proprietarul terenului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de servitute, o altă
parte a terenului decît cea indicată la alin. (3), dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu
prejudiciază proprietarul terenului dominant. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de
proprietarul terenului aservit.
2. Abandonarea în folosul proprietarului terenului dominant
Articolul 435. Abandonarea terenului aservit
În toate cazurile în care, conform contractului, cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a
servituţilor revin proprietarului terenului aservit, acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în
folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii.
3. răscumpărarea servituții
 Articolul 442. Răscumpărarea servituţii de trecere
(1) Servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o
disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau
deprecierea provocată terenului aservit.
(2) În caz de neînţelegere între părţi, instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului
terenului dominant. La stabilirea preţului de răscumpărare, instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi
de schimbarea valorii celor două terenuri.
Subiectul 2. Rectificarea hotărîrii de judecată de către instanța care a pronunțat-o în procesul civil
2.1. Descrieți metodele de corectare a deficiențelor hotărârilor judecătorești de către instanța care a
pronunțat-o.
Art. 238 (5) După semnarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra opiniei sale, iar după
pronunațre instanța care a adoptat-o nu e în drept să o anuleze sau modifice. Anularea sau modificarea
este prerogativa instanțelor ierarhic superioare.
Hotărârea totuși poate fi rectificată prin următoarele trei modalități:
1. Emitearea hotărârii suplimentare
Articolul 250. Hotărîrea suplimentară
(1) Instanţa care a pronunţat hotărîrea emite, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, o hotărîre
suplimentară dacă:
a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii formulate de către părţi sau de către intervenientul principal;
b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise
sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească;
c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe
asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la
cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.
(2) Problema pronunţării unei hotărîri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărîrii.
Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în
ordinea stabilită de prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei.
(3) Cererea de adoptare a unei hotărîri suplimentare nu se impune cu taxă de stat.
(4) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de emitere a unei hotărîri suplimentare se supune
recursului.

2. Îndreptarea erorilor materiale și de calcul evidente - se reduce la corectarea greșelilor în scrierea

numerelor, poziției procesuale a participanților la proces, etc., iar cele de calcul evidente nu trebuie să
schimbe esența hotărârii. Important e să nu se afecteze esența soluției pronunțate prin hotărâre. Dacă
dispozitivul unei hotărâri e total diferit de partea motivantă, atunci această eroare, chiar fiind admisă fără
rea-credință nu poate fi modificată de aceeași instanță care a emis-o.
3. Explicarea hotărârii – se face atunci când nu este clar sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului
hotărârii ori când dispozițiile din hotărâre sunt contradictorii. Explicarea se face ca hotărârea să fie certă
și necondiționată.
Articolul 251. Explicarea hotărîrii
(1) Dacă sînt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau
dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă , la cererea participanţilor la proces sau
a executorului judecătoresc, dă explicaţii asupra dispozitivului ori omite dispoziţiile contradictorii fără a
modifica cuprinsul hotărîrii.
(2) Explicarea hotărîrii este admisibilă dacă nu a fost executată şi nu a expirat termenul de executare
silită.
(3) Explicarea hotărîrii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi
ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică explicarea hotărîrii.
(4) Încheierea judecătorească privind explicarea hotărîrii se supune recursului.

Corectarea erorilor tehnice din hotărâre și emiterea hotărârii suplimentare se poate face din oficiu sau la
cererea părților. Explicarea se face doaar la cererea participanților sau a organului de executare. În tóate
trei cazuri modicficarea se face prin ședință de judecată, cu citarea părților. Neprezența un împiedică
desfășurarea ședinței.

2.2. Determinați temeiurile și procedura emiterii hotărârilor suplimentare de către prima instanță

Temeiuri: Emiterea hotărârii suplimentare se face pentru a îi da hotărârii inițiale caracterul deplinătății.
Aceasta se admite în cazul când instanța:
1. nu s-a pronunțat asupra unei pretenții în privința căreia participanții al procesa u prezentat probe și
explicații. Instanța e obligată să se pronunțe asupra probelor care au fost prezentate în instanță și să
formuleze soluții cu privire la toate pretențiile susținute și probate în modul corespunzător. Chiar dacă
reclamantul a renunțat la anumite pretenții sau pârâtul a recunoscut o parte din ele, instanța oricum e
obligată să se pronunțe în hotărâre asupra acestora. Chiar și dacă reclamantul formulează mai mult
pretenții dar se referă pe parcursul procesului doar la unele din ele.

2. soluționând problema litigiului, nu a indicat suma sau bunurile adjudecate ori nu a stabilit acțiunile pe
care trebuie să le întreprindă pârâtul. Instanța trebuie să indice clar aceste bunuri, în caz contrar hotărârea
este incompletă.

3. nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată sau nu s-a pronunțat în privința
cererilor martorilor, experților, specialiștilor sau reprezentanților. Instanța e obligată să distribuie
cheltuielile de judecaată. Părții admise, iar pârâtului proporțional părții respinse din pretențiile
reclamantului. Instanța se referă obligatoriu doar la taxa de stat, referitor la cheltuielile judiciare, doar
dacă părțile o cer, deci cel ce a pierdut va compensa părții ce a avut câștig de cauză.
Procedura:
(2) Problema pronunţării unei hotărîri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărîrii.
Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în
ordinea stabilită de prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei.
(3) Cererea de adoptare a unei hotărîri suplimentare nu se impune cu taxă de stat.
(4) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de emitere a unei hotărîri suplimentare se supune
recursului.

2.3Argumentați modul de înlăturare a următoarelor neajunsuri ale hotărîrii judecătorești

a)Instanța nu s-a pronunțat asupra unei pretenții în privința căreia participanții la proces nu au prezentat
probe și nu au dat explicații. - Acesta este un temei de modificare a hotărârii prin emiterea unei hotărâri
suplimentare.
b)deși reclamantul a solicitat declararea nulității actului juridic, la pronunțarea hotărîrii instanța nu s-a
pronunțat asupra efectelor anulării acestuia. - Explicarea hotărârii ( nu sunt sigură)
c)la adoptarea hotărîrii a fost comisă o greșeală de calcul evidentă.- Prin Îndreptarea erorilor materiale
și de calcul evidente

Nr.14
Subiectul 1. Uzucapiunea
1.1Identificați diferențele dintre noțiunile,,prescripția achizitivă,, și ,,prescripția extinctivă,,.

Prescripția achizitivă Prescripția extinctivă

Mod de dobândire a dreptului de proprietate prin
posedarea încelungată a unui bun imobil sau
modil în termenele și condițiile repvăzute de
lege
Posesorul dobândește dreptul de proprietate
asupra unui bun mobil după expirarea a 5 ani și
imobil -15 ani.
Temeiuri de întrerupere a prescripției achizitive:
 Temeiuri care duc la suspendarea
termenului prescripției extinctive
 Înaintarea unei acțiuni de revendicare a
bunului de la posesor
În cazul în care cursul prescripţiei extinctive a
fost întrerupt, timpul scurs pînă la întrerupere nu
se calculează. După întrerupere poate să înceapă
un nou termen.

1.2Determinați cazurile în care dobînditorul de bună-credință dobîndește dreptul de proprietate pînă la

expirarea termenului de posesie de 5 ani pentru mobile sau 15 ani pentru imobile.
Articolul 331. Dreptul dobînditorului de bună-credinţă asupra
mobilelor
(1) Dobînditorul de bună-credinţă dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în
care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Nu există bună-credinţă cînd dobînditorul ştia sau
trebuia să ştie că cel de la care a dobîndit bunul nu era proprietarul lui. Buna-credinţă trebuie să subziste
pînă în momentul intrării în posesiune inclusiv.
(2) Dobînditorul de bună-credinţă nu dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile în cazul
în care bunul este furat, pierdut sau ieşit în alt mod din posesiunea proprietarului contrar voinţei lui sau
dobînditorul l-a obţinut cu titlu gratuit. Această regulă nu se aplică în cazul dobîndirii banilor, a valorilor
mobiliare la purtător sau a bunurilor înstrăinate la licitaţie
Spunând că uzucapiunea mobilelor se prescrie cu 5 ani, nu trebuie să confundăm acest lucru cu
reglementările care prevăd că dobânditorul de bună credință dobândește dreptul de proprietate în cazul în
care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Înseamnă că, în toate cazurile în care a dobândit în
baza unui act juridic un bun mobil, dobânditorul fiind de bună-credință, curgerea perioadei de 5 ani nu va
mai fi necesară. Termenul se aplică ori de câte ori nu se poate face dovada existenței temeiului de
dobândire a bunului mobil.
1.3În anul 2005 X a înaintat o acțiune către administrația publică locală cu privire la recunoașterea
dreptului de proprietate asupra terenului, care, în opinia sa,este dobîndit în proprietate ca urmare a
uzucapiunii.Ca argument,X a declarat că începînd cu anul 1988, mama sa a posedat acest teren sub nume
de proprietar, iar începînd cu anul 1995 îl posedă personal, prelucrîndu-l periodic. Instanța a refuzat să-i
recunoască lui X dreptul de proprietate din următoarele considerente.
a) imobilul respectiv nu a putut fi uzucapat,datorită faptului că Codul civil vechi al RSSM nu prevedea o
asemenea modalitate de dobîndire a dreptului de proprietate,iar Codul civil nou a intrat în vigoare abia în
2003.
b)nu poate fi uzucapat un bun ce se află în proprietatea statului sau a administrației publice locale.
Soluționați speța.Argumentați răspunsul.
Nu știu
Subiectul 2. Competența jurisdicțională a instanțelor judecătorești
2.1.Identificați felurile competenței jurisdicționale a instanțelor judecătorești pe cauze civile.
Competența jurisdicțională – delimitează competența unei instanțe de judecată de o altă instanță de
judecată. Codul de procedură nu definește noțiunea, dar prin competență jurisdicțională am putea înțelege
– totalitatea normelor procesuale ce stabilesc regulile de delimitare a competenței instanței de judecată de
a soluționa cauzele civile în raport cu alte instanțe de judecată. În funcție de obiectul și natura cauzei, dar
și gradul de jurisdicție al instanței și teritoriul în raza căruia activează totalitatea regulilor de competență
pot fi divizate în următoarele categorii:
1. competență jurisdicțională funcțională- totalitatea regulilor ce delimitează competența instanțelor după
funcția acestora în cadrul sistemului judecătoresc ( instanță de fond, apel, recurs)
2. competența jurisdicțională materială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de
judecată de a judeca în fond cauzele civile în funcție de obiectul și/sau natura juridică a litigiilor înaintate
spre examinare
3. competența jurisdicțională teritorială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de
judecată de același grad de a examina și soluționa aceiași categorie de cauze civile în fond. Distingem
Competența jurisdicțională teritorială: generală, alternativă, excepțională, după legătura dintre cauze.
(vezi CPP art 38-40)

2.2Deduceți consecințele încălcării normelor de competență jurisdicțională.

Reglementările legale privind regulile de competență au un caracter imperativ, încălcarea lor afectează
legalitatea actelor de procedură civilă.
În funcție de momentul în care a fost depistată încălcarea regulilor, sancțiunea procesuală aplicabilă
diferă.
a. la momentul primirii cererii de chemare în judecată – instanța e obligată să verifice condițiile de fond și
formă, inclusiv verificarea competenței generale și jurisdicționale a instanței de judecatăă. Dacă constată
că nu e cometentă ea nu este în drept de a intenta procesul civil și acesta este temei de restituire a cererii
de chemare în judecată. Restituirea nu decade reclamantul din dreptul de a se adrresa repetat cu aceași
acțiune, cu condiția că va fi la instanța competentă.
b. depistat după intentarea procesului civil – instanța nu finalizează procesul civil și nu are drpetul de a
scoate cererea de pe rol. Soluția este strămutarea priciniila instanța competentă. La strămutare, dezbaterile
judiciare se vor relua de la început.
c. dacă se depistează la când cauza se află la instanța superioară în cadrul examiării decereii de apel sau
recurs – este temei de casare a hotărârii. Deci se va admite apelul și se va casa hotărârea primei instanțe.
La fel și în cazul recursului va avea loc casarea deciziei instanței de apel, hotărârea instanței de fond și
trimiterea cauei srpe judecare în instanța de fond competentă.

2.3Argumentați instanța competentă să examineze următoarele cauze civile.

a)cererea dlui Mindrescu V.de reparare a prejudiciului cauzat prin aplicarea ilegală a arestului preventiv.-
Acţiunile ce ţin de restabilirea în dreptul la muncă, la pensie, la locuinţă, de revendicare a bunurilor sau a
valorii lor, de reparare a prejudiciului cauzat prin condamnare ilegală, tragere ilegală la răspundere
penală, prin aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma impunerii
angajamentului scris de a nu părăsi localitatea ori prin aplicarea ilegală a sancţiunii administrative a
arestului pot fi intentate şi în instanţa de la domiciliul reclamantului.
b)cererea dei Creciun Alexandra,invalid de gradul II de partaj a averii succesorale(o casă amplasată în
s.Budești și 2 loturi de teren agricol-unul în r.Strășeni, altul în r.Căușeni) împotriva fraților săi-
moștenitorii testamentari, Ion Ionescu,domiciliat sect.Ciocana,mun.Chișinău și Vasile Ionescu,care
domicilizează în Padova,Italia. - ) Locul bunului imobil. Acţiunile cu privire la dreptul asupra terenurilor,
subsolurilor, fîşiilor forestiere, plantaţiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi,
construcţii, altor obiective fixate de pămînt, precum şi acţiunile în ridicare a sechestrului de pe bunuri, se
intentează în instanţa de la locul aflării acestor bunuri. ( Vă rog sa verificați, nu sunt sigură.)
c)cererea dei Barbulescu Angela de constatare apaternității dlui Maniu Oleg în privința copilului
minor(15 ani). - Acţiunea pentru plata pensiei de întreţinere şi acţiunea pentru constatarea paternităţii pot
fi intentate şi în instanţa de la domiciliul reclamantului. Cade sub incidența art. 39 competența la alegerea
reclamantului. Deci reclamantul decide fie depune la instanța de la domiciliul reclamantului, fie la cel al
părătului. Doamna Barbulescu poate depune la instanța ei sau a soțului.

Nr.15
Subiectul 1.Efectele juridice ale posesiunii ca stare de fapt
1.1Enumerați condițiile necesare a fi întrunite ca un posesor să poată dobîndi dreptul de proprietate
asupra fructelor bunului posedat.
Articolul 310. Posesiunea legitimă
(1) Posesorului legitim nu i se poate înainta cerere de predare a bunului. În perioada de posesiune
legitimă, fructul bunului se consideră proprietate a lui dacă în mod expres nu este stipulat altfel.
(2) Dispoziţia alin.(1) se referă şi la raporturile dintre posesorul nemijlocit şi cel mijlocit.

Articolul 311. Obligaţiile şi drepturile pe care le are posesorul

de bună-credinţă în legătură cu predarea
bunului
(1) Posesorul de bună-credinţă care nu are dreptul să posede bunul sau care a pierdut acest drept este
obligat să-l predea persoanei îndreptăţite. În cazul în care persoana îndreptăţită nu-şi realizează dreptul,
iar posesorul consideră pe bună dreptate că trebuie să păstreze posesiunea în continuare, fructul bunului şi
drepturile aparţin posesorului.
(2) Posesorul de bună-credinţă poate cere titularului de drept compensarea îmbunătăţirilor, dacă acestea
nu pot fi separate fără a se aduce prejudicii bunului, intervenţiilor, sarcinilor, impozitelor şi a altor
cheltuieli suportate pe parcursul posesiunii de bună-credinţă a bunului, care nu se compensează prin
folosirea bunului şi a fructelor obţinute, ţinîndu-se cont de fructele care nu au fost percepute din culpa lui.
Această regulă se aplică şi cheltuielilor ce au avut ca urmare sporirea valorii bunului dacă sporul valorii
încă mai exista la momentul predării bunului.
(3) Posesorul de bună-credinţă poate să nu predea bunul pînă cînd revendicările lui nu vor fi
satisfăcute.

Regula este: în perioada de posesiune legitimăm fructul bunului se consideră proprietate a lui. Acestă
regulă are un carácter dispozitiv, deci fructul poate să revină proprietarului și un posesorului legitim dacă
legea sau părțile unui act juridic prevăd o astfel de distribuiré a fructelor.
Condiții:
a. Posesiunea legitimă – CC nu prvede o definiție a posesiunii legitime. Dar în art. 307 prevede că
este considerată posesor cu bună credință peroana care posedă legitim sau care se poate considera
îndreptățită să posede în urma unei examinări dilignete, necesare în raporturile civile, a temeiurilor
îndreptățirii sale. Deci am putea cochide că posesor legitim se referă la posesor de bună credință.
O relație gen – specie, prim gen a doua specie. Buna credință este un element subiectiv ce constă
în convingerea posesorului că titlul în al căruit temei posedă lucrul ale cărui fructe le culege este
perfect valabil, neafectat de vreun viciu.
b. Convingerea că bunul a fost dobândit de la adevăratul proprietar sau de la persoana împuternicită
îna cest sens. Nu trebuei să apară ca rezulta al neglijenței, dar a diligenței. Dovada bunei credințe
se face ărin simpla prezentare a titlului de achiziție a lucrurlui.
c. Buna credință trebuei să existe la fiecare moment al culegerii fructelor și nu doar la luarea în
posesiune a lucrului. Buna credință se prezumă. Sarcina de a dovedi contarriul revine celui ce o
invocă.
1.2Analizați condițiile în care un bun poate fi dobîndit în proprietate de către posesor imediat,fără trecerea
termenului de uzucapiune de 5 și respectiv 15 ani.
Pentru dob dreptului de proprietate prin uzucapiune e necesară respectarea condițiilor:
1. cel care posedă să fie de bună credință
2. posesiunea trebuie exercitată timp de 5 ani dacă mobile, 15 dacă imobile
3. posesiunea trebuie să fie utilă

Spunând că uzucapiunea mobilelor se prescrie cu 5 ani, nu trebuie să confundăm acest lucru cu

reglementările care prevăd că dobânditorul de bună credință dobândește dreptul de proprietate asupra
unui bun mobil și în cazul în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Înseamnă că, în
toate cazurile în care a dobândit în baza unui act juridic un bun mobil, dobânditorul fiind de bună-
credință, curgerea perioadei de 5 ani nu va mai fi necesară. Termenul se aplică ori de câte ori nu se poate
face dovada existenței temeiului de dobândire a bunului mobil.
Din cele de mai sus reies următoarele condiții:
1. dobânditorul e de bună credință
2. existența unui act juridic în baza căruia a dobândit bunul
1.3BC ,, Floris Bank,,Sa a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui G.S și G.M cu privire la
evacuarea din apartament fără acordarea unui alt spațiu locativ.În motivarea acțiunii, B.C,,Floris Bank,,
SA a indicat că între BC,,Floris Bank,,SA și N.M a fost încheiat un contract de împrumut,iar în vederea
garantării rambursării împrumutului a pus în gaj imobilul în litigiu. Ulterior, în baza ordonanței
Judecătoriei Orhei din 20 iunie 2009,apartamentul a fost transmis în posesiunea lui BC,, Floris Bank,,SA.
În momentul executării ordonanței judecătorești s-a constatat că în imobilul în litigiu locuiesc G.S. și
G.M. care refuză să elibereze benevol imobilul litigios,deoarece s-au instalat în el cu permisiunea
proprietarului N.M.
Determinați soluția instanței de judecată. Stabiliți care dintre posesori deține un drept preferențial de
posesiune. Determinați dacă G.S. și G.M pot să pretindă la imobilul în litigiu,și dacă ei au dreptul de a
solicita restituirea acestuia.

Subiectul 2. Condițiile de formă și conținut ale cererii de chemare în judecată.

2.1 Descrieți elementele de conținut obligatorii ale cererii de chemare în judecată.
Trebuie să corespundă unor rigori de formă și conținut. În formă scrisă, dacă e asistat de un reprezentant
este obligatoriu să fie dactilografiată. Conținutul cererii are următoarea componență:
1. elemente esențiale – sunt obligatorii, fără de care cererea nu poate fi pusă pe rolul instanței de judecată.
Dacă lipsește măcar un element esențial nu se va da curs cererii.
Esențiale sunt:
a. Date de identificare a părților și a reprezentantului reclamantului, dacă există - p.f nume,
domiciliu/ p.j denumire, sediu, date bancare, cod fiscal. La reprezentant- nume prenume,
adresa, telefon, fax, poșta electronică.
b. Pretențiile reclamantului, valoarea acțiunii- esența îmcălcării sau a pericolului de încălcare a
drepturilor și libertăților sau a intereselor legitime ale reclamantului, pretențiile. Pretenția va
putea fi modificată ulterior ( cu condiția să nu depășească limitele acțiunii civile inițiale),
inclusiv valoarea acțiunii, sau reclamantul poate chiar renunța la ele parțial sau integral.
Instanța va adopta hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.
c. Circumstanțele de fapt și de drept pe care își întemeiază acțiunea.
d. Indicarea probelor de care reclamantul dispune la momentul depunerii cererii. Face referrință
la toate probele, cu excepția concluziei expertului. Se anexează înscrisurile etc.
e. Date despre respectarea ordinii prealabile – prevăzută de lege sau de părți. ATENȚIE !!!
Clauza de arbitraj NU constituie ordine prealabilă, precum și nici formula de soluționare pe
cale amiabilă.
f. Semnătura
g. Anexele obligatorii – vezi subiectul 2.2

2. elementele neesențiale- facultative. Le include reclamantul doar dacă el consideră necesar, lipsa lor
nefiind un impediment de respingere a cererii.
a. Denumirea cererii
b. Instanța cărei se adresează justițiabilul
c. Număr de telefon, poșta electronică, alte date de contact ale părților
d. Data scrisă în cererea de chemare în judecată. Contează data depunerii cererii și înregistrării
e. Alte date sau demersuri – ex: cereri de scutire integrală/parțială de taxa de stat; cereri privind
asigurarea probelor; privind asigurarea acțiunii civile; reclamarea de probe.

2.2 Deduceți necesitatea anexelor la cererea de chemare în judecată.

Legea prevede un șir de anexe OBLIGATORII, în lipsa cărora judecătorul va trebui să nu dea curs cererii.
1. Dovada în original a achitării taxei de stat – excepție dacă beneficiază de scutire. Dacă solicită în
cerere scutirea de taxă, va trebui să anexeze dovezi. Situația materială dificilă a reclamantului
 persoană fizică poate fi demonstrată prin avizul Comisiei pentru protecție socială; certificatul
pentru protecție socială; existența la întreținere a copiilor minori, etc. Persoana juridică va proba
lipsa mijloacelor financiare prin probe pertinente (ex. Informația de la inspectoratul fiscal)
2. Acte, certificate care atestă calitatea de conducător a persoanei juridice, de reprezentant legal sau
împuternicirile reprezentantului contractual, precum și cererea în original a persoanei fizice
adresate procurorului. –
 Conducătorii persoanelor juridice ăși vor putea semna singuri cererile, dar vor confirma
funcția prin acte cprespunzptoare. Dacă persoana a fost numită în funcție printr-un act
publicat în Monitorul Oficial, e suficient doar referința la el.
 Reprezentanții legali nu au nevoie de împuterniciri, dar se certifică ( exemplu: Părinții –
actele de indetitate a lor și a copiilor, hot. Judec. De încuviințare a adopției; Turorii- hot.
Judec. De lipsire a persoanei de capacitate de exercișiu și actul autorității tutelare prin care
a fost desemnat; Administratorii fiduaciari a bunurilor persoanelor declarate absente – hot.
Judect de declarare a absenței și contractul de administrare fiduaciară.
 Reprezentanții contractuali – (avocat/avocat-stagiar/ salarial al p.j) prin procură sau
mandat. Mandatul avocatului conține obligatoriu semnătura clientului+numele și
prenumele lui
 Procuror în interesul unei persoane fizice – se semnează cererea de procuror și se indică
calitatea procesuală. Se va anexa cererea persoanei fizice prin care se solicită adresarea în
judecată, excepție în cazul persoanei incapabile.
 Procuror în interesul statului – doar cererea scrisă și semnată de procuror.
3. Înscrisurile care confirmă pretențiile reclamantului – dacă le deține la data adresării. Inclusiv dacă
se conțin înregistrări audio sau video. Copiile se autentifică, cu excepția actelor de identitate a
căror valabilitate poate fi verificată de instanță în ședință.
4. Copiile cererii de chemare în judecată și a celorlalte anexe – egalcu numărul părților, plus 1 pentru
instanță
5. Copia actului de identitate al reclamantului

2.3Argumentați dacă instanța de judecată a procedat sau nu corect în următoarele cazuri.

a)judecătorul nu a dat curs cererii de chemare în judecată pe motiv că în cerere pretențiile reclamantului
erau confuze. - Circumstanțele de fapt întruchipează temeiul acțiunii civile, adcă justificarea pe care
partea o invocă pentru a convinge instanța că pretențiile sale trebuie admise. (nu sunt sigură, dar din cele
de mai sus, reiese că instanța avea dreptul să restituie cererea)
b)Judecătorul nu a dat curs cererii de chemare în judecată deoarece reclamantul doar a menționat că a
respectat procedura prealabilă prevăzută de lege, dar nu a anexat dovezi în acest sens.- Potrivit art. 167
alin 1 lit. (d)este obligatoriu să se anexeze documentele ce confirmă respectarea procedurii de soluționare
prealabilă, dacă respectarea acestei proceduri este prevăzută de lege sau contarctul părților.- Nu o înteleg
în genere??

Nr.16
Subiectul 1. Dreptul de superficie
1.1Definiți noțiunea ,,drept de superficie,,. Delimitîndu-l de celelalte drepturi reale.
Potrivit Codului civil: Superficie este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării
şi exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente.
Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
Regula, terenul e bunul principal, construcșia e bun accesoriu.
Dreptul de superficie se distinge prin prisma caracterelor juridice:
1. Un drept real – este prezent un dualism de drepturi, dreptul la suprafață și dreptul asupra construcției
2. Este un drept imobiliar
3. Este un drept alienabil și ereditar – poate fi transmis prin acte juridice între vii, cât și pentru cauză de
moarte Este un drept ce poate fi transmis prin vânzare cumpărare, donație, etc. Poate fi ipotecat.Poate fi
grevat cu dreptul de uzufruct, uz sau abitațiie. Poate fi tranmsis prin succesiune atât persoanelor fizice câ
și juridice
4. Este un drept temporar, dar de lungă durată – pe o perioadă stabilită de părți. Dreptul de superficie se
constituie pentru un termen de 99 de ani dacă nu a fost stabilit un alt termen.
5. Are un conținut variabil, în funcție de forma sa deplină sau incipientă – dacă se constituie asupra unui
teren fără construcție, dreptul de superficie e în fomra incipientă și constă doar în folosire suprafeței.
După finisarea construcției devine un drept deplin.

1.2Analizați drepturile și obligațiile superficiarului.

Potrivit Cod civil superficiarul are dreptul:
1. De a folosi terenul – asupra căruia se instituie dreptul de superficie. Dacă în actul de constituire nu
e prevăzut altfel, dreptul de superficie se exercită numai asupra suprafeţei sau subfeței pe care
urmează să fie ridicată construcția sau care este ocupată de construcție, precum și a supra
suprafeței neconstruite, necesare, potrivit naturii sau destinației construcției, exploatării ei
normale. Dacă pentru pentru exploatare normală a construcției e nevoie de a utiliza o porțiune de
teren, iar prin actul de constituire nu s-a convenit, superficiarul are dreptul de servitute asupra
acestei porțiuni.
2. De a edifica o construcție – poate cere autorizația în nume propriu de a edifica o construcție sau
alte acțiuni necesare. Poate ridica orice timp de construcție
3. De a exploata construcția pe care a ridicat-o – în funcție de tipul construcției. Chiar dacă formal,
nu este proprietrul construcției, superficiarul exercită putere asupra ei ca un adevărat proprietar.
Potrivit 443 alin (4), superficiarul are față de construcție aceleași prerogative ca și proprietarul.
4. De a înstrăina dreptul de superficie - - prin acte între vii. Superficiarul poate cesiona dreptul prin
vânzare, schimb, donație, transmitere cu titlu de capital social al unei societăți comericale, grevare
cu ipotecă.
5. De a tranmite dreptul de superficie prin succesiune – trece la moștenitori, dacă e persoană juridică
trece la succesori dacă are loc reorganizare
6. De a da parțial sau integral construcția în locațiune – pentru o perioadă ce nu depășește termenul
dreptului de superficie. La stingerea dreptului de superficie, proprietarul terenului se subrogă
superficiarului în contractele de locaţiune şi arendă în curs de executare.
7. De a cere reclacularea redevenței atunci când condiţiile economice fac ca neajustarea să fie
inechitabilă. Măsura ajustării se va aprecia ţinîndu-se seama de schimbarea condiţiilor economice
şi de principiul echităţii.
8. De a edifica o altă construcție în locul celei pierite sau demolate - Dreptul de superficie nu se stinge
prin demolarea sau pieirea construcţiei.
9. De a accepta prelungirea dreptului de superficie – este un drept forțat deoarece CC prevede: Proprietarul
terenului se poate elibera de plata despăgubirii dacă prelungeşte dreptul superficiarului, înaintea expirării
acestui drept, pe durata previzibilă de exploatare a construcţiei. În cazul în care refuză prelungirea,
superficiarul pierde dreptul la despăgubire.
10. La despăgubire în caz de stingere a dreptului indiferent de temeiul stingerii, superficiarul are dreptul de a fi
despăgubit. Echivalentul a 2/3 din valoarea pe piață a contrucției.
11. De retenție a construcției în cazul în care nu a fost despăgubit

Obligațiie sunt:
1. Să plătească redevența în modul și termenul stabilit
 2. Să edifice cosntrucția în termenul stabilit. În caz contrat, dacă superficiarul nu a ridicat construcţia în
termenul specificat în actul juridic privind instituirea superficiei sau dacă încalcă obligaţia privind
conservarea construcţiei, proprietarul terenului are dreptul să ceară stingerea dreptului de superficie
3. Să întrețină construcția și să suporte toate cheltuielile aferente întreținerii – ca un veritabil proprietar,
cheltuieli legate de reparații capitale sau curente, de reparație a prejudiciilor aduse terților pentru năruirea
construcției etc.
4. Să predea construcția proprietarului deteren în starea în care era la stingerea dreptului său – fără a avea
dreptul de a ridica părți din construcție.
5. Să conserve osntrucția și să înlăture orice pericol care i-ar afecta durabilitatea. Are toate obligațiile pe care
le are un proprietar de imobil.
1.3 Primăria or.Orhei a transmis în locațiune pe 5 ani un sector de teren de 1,75 hectare către Andrei
Popovici, cu dreptul de construcție. Andrei a înregistrat în Registrul bunurilor imobile ținut de Oficiul
Cadastral Teritorial dreptul asupra terenului și asupra construcției. La expirarea contractului de
locațiune,Primăria a refuzat prelungirea acestuia și i-a cerut lui Andrei eliberarea terenului și, respectiv
demolarea casei.
Deoarece Andrei a refuzat,Primăria s-a adresat cu o plîngere penală la procuratură pe faptul însușirii
ilegale de către Andrei a proprietății unității administrativ-teritoriale.
Argumentați soluția litigiului.
Dreptul de superficie se stinge la data expirării acestuia. La stingerea dreptului de superficie, construcţia
aflată pe teren se transmite de drept proprietarului acestuia. Proprietarul terenului trebuie să plătească
superficiarului o despăgubire corespunzătoare pentru construcţie. Despăgubirea nu este corespunzătoare
dacă nu acoperă cel puţin două treimi din valoarea de piaţă a construcţiei.
Andrei este obligat să predea construcția către proprietarul de teren în starea în care era la momentul
stingerii dreptului său și nu are dreptul de a o ridica/demola. Pe de altă parte Primăria are obligația de a îi
Achita lui Andrei o redevență în valoare de cel puțin 2/3. Deci Primăria nu îl poate obliga pe Andrei să
demoleze construcția.

Cum rămâne cu faptul că Andrei s-a înregistrat în Registrul bunurilor imobile ca proprietar? Proprietar al
terenului este Primăria???? Nu știu sigur cum are loc procedura, dar ceva nu e corect aici.

Subiectul 2. Inadmisibilitatea participării judecătorului la examinarea aceleiași cauze civile.

2.1Identificați cazurile cînd judecătorului îi este interzis să participe la examinarea repetată a aceleiași
cauze civile.
Articolul 49. Inadmisibilitatea participării repetate a
judecătorului la judecarea aceleiaşi pricini
(1) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în primă instanţă nu mai poate participa la
judecarea acesteia în instanţă de apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.
(2) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanţă de apel nu mai poate participa la
judecarea ei în primă instanţă, repetat, în instanţă de apel şi nici în instanţă de recurs.
(3) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanţă de recurs nu mai poate participa la
judecarea ei în primă instanţă şi nici în instanţă de apel sau în cea de recurs.
(4) Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de refuz de primire a cererii de
chemare în judecată în temeiul art. 169, de restituire a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 170 şi
171, de scoatere a cererii de pe rol în temeiul art. 267 sau de încetare a procesului în temeiul art. 265 lit.
a) şi b)

2.2Deduceți dacă judecătorul poate să participe la examinarea repetată a aceleiași cauze civile.
Ne referim la excepțiile de la alin (4) Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de
refuz de primire a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 169, de restituire a cererii de chemare în
judecată în temeiul art. 170 şi 171, de scoatere a cererii de pe rol în temeiul art. 267 sau de încetare a
procesului în temeiul art. 265 lit. a) şi b)
Cazurile de scoatere a cererii de pe rol sunt:
Articolul 267. Temeiurile scoaterii cererii de pe rol
Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:
a) reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare
prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară;
b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă;
c) cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită;
d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de judecată
la aceeaşi instanţă sau la o alta;
e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la
examinarea pricinii în fond, pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;
f) părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat
examinarea pricinii în absenţa lor;
g) reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele
neprezentării sau motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat
examinarea pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond;
h) soţul a înaintat acţiune de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în
decursul unui an de la naşterea copilului, iar cererea nu a fost restituită reclamantului de către judecător;
i) persoana în ale cărei interese este pornit procesul, în conformitate cu art.7 alin.(2), art.72 alin.(2) şi
art.73 alin.(3), nu susţine pretenţiile înaintate, nu solicită să intervină în proces în calitate de reclamant;
j) persoanele indicate la art.72 şi 73 au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a
plătit taxă de stat în termenul stabilit de instanţă;
k) instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de
instanţă;
l) la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa
instanţelor judecătoreşti;
l1) părţile au solicitat examinarea pricinii de către judecata arbitrală, în condiţiile legii;
m) în alte cazuri prevăzute de lege.

Încetarea procesului în temeiul 265 este:

a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă;
b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre
judecătorească rămasă irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunţarea
reclamantului la acţiune sau cu confirmarea tranzacţiei dintre părţi;

2.3Argumentați dacă judecătorul poate sau nu participa la judecarea aceleiași cauze civile.

a)judecătorul carea a scos cererea de pe rol a repus-o din cauza prezentării dovezilor privind motivele
întemeiate a neprezentării reclamantului în judecată. - Scoaterea de pe rol este una din excepții. Deci
judecătorul va putea examina
b)judecătorul membru al Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de
Justiție a participat la examinarea aceleiași cauze în judecătoria Bălți.- Nu de oarece, Judecătorul care a
luat parte la judecarea pricinii în primă instanţă nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanţă de
apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.
c)judecătorul care s-a expus asupra admisibilității recursului împotriva deciziei instanței de apel participă
la examinarea recursului în fond. – Va putea

Nr.17
Subiectul 1. Dreptul de uzufruct
1.1Definiți noțiunea ,,drept de uzufruct,,descriind caracterele sale juridice.
Dreptul de uzufruct este definit de Iustinian ca dreptul de a folosi și culege fructele unor lucruri străine,
păstrând neatinsă substanța lor. Potrivit CC Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi
pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege
fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are
dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.

Caracterele juridice sunt:

1. Un drept real – o legătură directă dintre titular și bun.
2. Un drept temporar prin esența sa – constitui în favoarea unei persoane și poate dura doar până la
decesul acestuia, sau lichidarea persoanei juridice, dar nu mai mult de 30 ani. Actul juridic prin
care se Orice act juridic prin care se constituie un uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză de moarte
sau lichidare este lovit de nulitate absolută.
3. Drept inalienabil – cu caracter intuitu personae. Nu poate fi cesionat, înstrăinat sau gajat. Acest lucru nu
împiedică uzufructuarul să folosească bunul care face obictul uzufructului inclusiv prin transmitere în
locațiune sau arendă.
4. Se poate constitui asupra bunurilor neconsumptibile – cu titlu de excepție se poate constitui și asupra
bunurilor consumptibile, care sunt părți componente ale unui patrimoniu dat în uzufruct.

1.2 Analizați deosebirile dintre dreptul de uzufruct,uz,abitație și dreptul de locațiune

Uzufruct /Uz/Abitație Locațiune

Uzufructuarul ia bunul în starea în care se
află, având obligația de a efectua reparații de
întreținere a bunului și conserva substanța
Nudul proprietar nu are nici o obligație activă
față de uzufructuar
Poate trage orice foloase din bun, dacă
contractul nu prevede altfel
Uzufructuarul poate să închirieze bunul și să
arendeze, dacă prin act de constituire nu e
interzis
Uzufructuarul poate renunța la dreptul său,
stingând uzufructul
Cu titlu gratuit, decât dacă stabilit altfel de
părți
Se stinge prin moartea uzufructuarului
Locatarul preia bunul în starea în
corespunzătoare , conform destinației convenite
în contract și obligat să mențină în acea stare
Proprietarul poate impune obligații pozitive prin
contract
Nu are dreptul să schimbe forma bunului, nici să
îl folosească contrar destinației
Poate da în sublocațiune doar cu acordul
locatorului
Locatorul nu poate renunța, poate rezilia
contractul
Doar cu titlu oneros
Se transmit prin succesiune drepturile și
obligațiile

1.3 Un lot de pământ ce aparținea cu drept de uzufruct lui Popescu și cu drept de nudă-proprietate lui
Stăvila a fost vândut de nud-proprietar, cu acordul uzufructuarului,cetățeanului Blîndu. După înstrăinarea
bunului, între uzufructuar și nudul-proprietar s-a iscat un conflict referitor la suma de bani, rezultată din
contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, uzufructuarul susține că dat fiind faptul că bunul îi aparținea cu
drept de uzufruct până la decesul său, întreaga sumă de bani i se cuvine lui. Nudul proprietar, la rândul
său, este de părerea că suma de bani trebuie împărțită astfel încât fiecare dintre ei să primească o porțiune,
din suma totală, corespunzătoare valorii comparative a uzufructului cu nuda proprietate. Uzufructuarul,
nefiind de acord cu modalitatea de împărțire a sumei propuse de nudul-proprietar, s-a adresat cu o acțiune
în instanța de judecată.
Soluționați litigiul și argumentați răspunsul.

Cod civil nu prevede dreptul uzufructuarului de a primi banii din vânzare cumpărare. Totuși nu e clar,
despre a cui deces se vorbește în speță?

Subiectul 2. Procedura de judecare a recursului împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel
în procesul civil.
2.1 Descrieți procedura judecare a recursului împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel.
Recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Completul din 5 judecători decide
asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu
privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs. În baza recursului declarat, instnața
verifică în limítele invócate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii
atacte, fărăr a administra noi dovezi. Nu pot fi anéxate la cererea de recurs dovezi adiționale. Pot însă fi
anéxate referințe sua înscrisuri noi care confirmă încălcările normelor de drept procesuaș sau existența
temeiurilor de încetare a procesului sau scoatere de pe rol, cu condiția că au fost în imposibilítate de a le
demonstra în instanța de apel.
Instanța e obligată să se prnunțe asupra tuturor motivelor invócate în recurs și va verifica decizia instnaței
de apel din ofciu din punct de vedere a respectării normelor de drept.
Până la pronunțare recurentul are dreptul de a retrage recursul. Acesta va fi temei de încetare a recursului.
Completul din 5 judecători decide asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a
reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de
recurs. Urmează însp a se respecta condițiile:
 Completul de 5 judecători decide prin emiterea unei încheieri nemotivate
 Dacă se decide invitarea, toți participanții la proces trebuie să fie înștiințați în baza principiului
contradictorialității. Neprezentarea, nu împiedică examinarea
 Dacă se va examina recursul cu înștiințarea participanților în proces, se vor aplica dispozițiiile de
procedură pricvind judecarea pricinilor civile în instanțșa de apel. Aceleași etape: partea
pregătitoare, examinarea recursului în fond, susșinerire orale și replicile, deliberarea și
pronunțarea deciziei.

2.2 Comparați limitele judecării recursului în raport cu limitele judecării apelului.

Limitele judecării recursului Limitele judecării apelului

În limítele invócate în recur și în baza referinței
depuse de intimat
Se verifică doar legalitatea hot, fără
adminitsrarea de noi probe. Excepție: anéxate
referințe sua înscrisuri noi care confirmă
încălcările normelor de drept procesuaș sau
existența temeiurilor de încetare a procesului sau
scoatere de pe rol, cu condiția că au fost în
imposibilítate de a le demonstra în instanța de
apel.
Instanța obligată să se pronunțe asupra tuturor
motivelor invócate în recurs Și va verifica din
oficiu din punct dde vedere a respectării
noormelor de drept
Fără înștiințarae părtților. Excepția din itemul
anterior.
Are efect devolutiv, se extnde asupra tuturor
aspectelor de drept și fapt ale cauzei. Restricții
de la regulă:
1. În virtutea principiului disponibilității,
instanșa verifică doar în limita argumentelor
invócate în cererea de apel.
2. Instanșa obligată să se pronunțe supra tuturor
motivelor indicate în apel.
3. Dacă motivarea apelului nu conține divezi noi
sau argumente noi, instanța se pronunță
numai în temeiul celor invocate în prim
instanță. Ea fiind obligată să verifice
leggalitatea hotărârii în întregul ei, nefiind
legată de motívele apelului.
4. Efectul devolutiv se refrânge doar asupra a
ceea ce s-a judecat în prim instanță. Un
potefectua controlul asuptra unor pretenții ce
un au format obiectul examinării în primă
instanță. Poate solicita administrare de noi
probe.
5. Instnațna de apel verifică circumsntanțele și
raporturile juridice stabilite în prima instanță
precum și cele nestabilite dar carea u
importanță pentru soluționarea cauzei. Părțile
pot administra noi probe, cu condiția că pot
 demonstra că au fost în imposibilitatae dea le
presenta în intsnșa de fond. (ex. instanța a
deciz că sunt nepertinente) Părțile vor indica
obligatoriu necesitatea invocării noilor probe
și motivele ce au împiedicat adminitsrarea lor
în prima instanță.
6. Apelantului nu i se poate crea în prorpia cale
de atac o situație mai rea, cu excepția când
consimte.

2.3Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de recurs în următoarele situații.

a) recurentul a invocat ca temei de recurs evaluarea eronată a prejudiciului cauzat anexând la cerere de
recurs raportul de expertiză merceologică privind valoarea bunului în litigiul, ce nu a putut fi prezentat în
instanța de fond și apel. Este temei de recurs.
b) recurentul a solicitat trimiterea cauzei la judecare în instanța de fond pe motiv că aceasta nu a calculat
corect mărimea taxei de stat ce urmează a fi încasată de la acesta, greșeală ce nu poate fi corectată de
instanța de recurs. Instanța poate să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi
hotărîrea primei instanţe, trimițând pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a
constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural 432 alin 3 lit f, d (d) instanţa a
soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; f) hotărîrea a fost
pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.) La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de
recurs poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art. 432 alin. (3) lit. b)
pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora
şedinţei de judecată. Rezultă că recurentul nu are temei de a solicita trimiterea cauzei la judecare în fond.
c ) recurentul a solicitat verificarea legalitatea și temeinicia deciziei contestate, prin interpelarea
informației de la OCT mun. Chișinău și confruntarea acesteia cu materialele cauzei.

Testul nr.18
Subiectu 1. Dreptul de proprietate comună în devălmășie
1.1. Definiți noțiunea ”drept de proprietate comună pe cote-părți” și ”drept de proprietate comună în
devălmășie, explicînd conceptul de ”cotă-parte ideală”.

În cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele
să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmăşie.
Dreptul de proprietate comună pe cote – părţi. Dreptul de proprietate comună pe cote - părţi, este acel
drept de proprietate care aparţine la două sau mai multe persoane, exprimat în cote ideale, (o jumătate, o
treime, o pătrime etc.) asupra unui bun nefracţionat în materialitatea sa.
Cota-parte ideala este fractiune a dreptului de proprietate comuna asupra unui bun sau asupra unei mase
de bunuri.
1.2.Analizați temeiurile de apariție a proprietății commune în devălmășie și modul de exercitare a
atributelor dreptului de proprietate.

În cazul proprietăţii comune în devălmăşie coproprietarii, pot prin acord comun, să decidă ca asupra
bunurilor lor, să se aplice regimul proprietăţii comune pe cote – părţi. O asemenea înţelegere poate fi
făcută în orice formă, fie scris fie verbal. Dacă vor exista divergenţe referitor la atribuirea bunurilor din
proprietatea comună în devălmăşie regimul juridic al proprietăţii comune pe cote-părţi, atunci litigiul se
va soluţiona de către instanţa judecătorească. În ceea ce priveşte exercitarea dreptului de posesie,
folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor aflate în proprietatea comună în devălmăşie cât şi împărţirea şi
încetarea acesteia, vor fi aplicabile regulile de la proprietatea comună pe cote-părţi, ţinându-se cot de
reglementările speciale referitoare la proprietatea comună în devălmăşie cuprinse în art. 366-373.
 În ceea ce priveşte temeiurile de dobândire a dreptului de proprietate comună în devălmăşie, apoi
aceasta poate apărea atât în baza legi, lucru cel mai des întâlnit, spre exemplu proprietatea soţilor, cât şi în
baza actului juridic civil. Deci, devălmăşia poate rezulta din lege şi din convenţia părţilor. Apariţia
proprietăţii devălmaşe în baza actului civil, pentru prima dată a fost expres prevăzută în art. 344 alin.2.
Astfel, bazându-ne pe prevederile legale şi pe principiul că este permis tot ce nu este interzis am putea
conchide că părţile încheind un act juridic civil pot decide ca bunurile dobândite să le aparţină cu drept
de proprietate comună în devălmăşie. Deşi Codul Civil admite posibilitatea apariţiei proprietăţii comune
în devălmăşie în baza unui act juridic civil, totuşi trebuie să afirmăm, că având în vedere faptul că în cazul
proprietăţii comune în devălmăşie nu este cunoscută nici măcar cota ideală din dreptul de proprietate, ea
poate apărea între persoane foarte apropiate.
Obiectul dreptului de reprezentare al proprietarilor devălmaşi îl constituie atributele de folosinţă,
posesie şi dispoziţie. Atributul folosinţei, care întră în conţinutul juridic al dreptului de proprietate
comună în devălmăşie, dă posibilitatea titularilor dreptului de proprietate comună în devălmăşie să
utilizeze bunul în propriul lor interes, dobândind în proprietate fructele pe are le pot obţine de la acest
bun. Exercitarea atributului de folosinţă poate fi făcută de oricare din proprietarii devălmaşi, cu condiţia
ca o asemenea exercitare să nu limiteze dreptul celorlalţi coproprietari devălmaşi. Regula dată, stipulată
expres în art. 367, poartă un caracter dispozitiv, dând posibilitate coproprietarilor devălmaşi să stabilească
şi un alt mod de folosire a bunului comun. Spre exemplu aceştia prin încheierea unui act juridic pot stabili
că folosinţa bunului comun să fie exercitate în exclusivitate de un singur coproprietar devălmaş.
Folosinţa ca atribut al dreptului de proprietate prezintă o importanţă deosebită, prin intermediul său
asigurându-se însuşi procesul de utilizare a însuşirilor bunului pentru satisfacerea nevoilor de ordin
patrimonial ale proprietarilor devălmaşi. Anume din aceste considerente, legiuitorul în art. 367 a stipulat
că folosinţa bunului comun trebuie să se facă potrivit destinaţiei acestuia.
Dacă ca rezultat al exercitării atributului de folosinţă, bunului comun i-au fost produse degradări sau i-
a fost schimbată destinaţia, apoi fiecare din titularii dreptului de proprietate comună în devălmăşie este în
drept să ceară repararea daunelor cauzate.
1.3.Speța

Asupra părţii sociale a soţilor în societatea cu răspundere limitată dobîndite în timpul căsătoriei se aplică
regimul juridic al proprietăţii comune în devălmăşie. Actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre
coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie
despre acordul care limitează dreptul de dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sînt
împotriva încheierii actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.
Soluție: dacă cota-parte în SRL a fost dobîndită de Ion în timpul căsătoriei, donația urmează a fi declarată
nulă. Iar dacă înaintea căsătoriei actul de donație e valabil.
Subiectul 2. Implicarea instanței de judecată în procedura executării silite
2.1 Enumerați cazurile cînd instanța de judecată urmează să se implice în procedura executării silite.
În cazul în care instanţa judecătorească stabileşte modul şi termenul de executare a hotărîrii, dispune
executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o menţiune în acest
sens.
(1) În funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa emitentă, la cererea
participanţilor la proces sau la propunerea executorului judecătoresc, amînă ori eşalonează executarea
hotărîrii, de asemenea schimbă modul sau ordinea de executare a acesteia.
[Art.252 al.(1) în redacția LP122 din 02.06.16, MO247-255/05.08.16 art.523; în vigoare 05.08.16]
(2) Cererile menţionate la alin.(1) se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se
comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea.
 (3) Încheierea judecătorească privind amînarea sau eşalonarea executării hotărîrii, schimbarea modului
şi ordinii de executare a ei se supune recursului.
(4) Executarea tranzacţiei aprobate de instanţa judecătorească poate fi amînată sau poate fi schimbat
modul de executare, conform prevederilor prezentului articol.
(1) Instanţa judecătorească poate asigura executarea hotărîrii pentru care nu s-a dispus executarea
imediată la pronunţarea ei, potrivit prevederilor cap.XIII.
(2) Instanţa judecătorească poate lua măsuri de asigurare a hotărîrii pînă la eliberarea titlului
executoriu.
2.2. Deduceți procedura examinării contestațiilor actelor de executare întocmite de executorul
judecătoresc
Codul de executare prevede că:
1) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc pot fi contestate de către părţi şi de alţi
participanţi la procesul de executare, precum şi de terţii care consideră că prin actele de executare le-a
fost încălcat un drept recunoscut de lege. Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot
fi contestate dacă din momentul săvîrşirii lor au trecut mai mult de 6 luni.
(2) Cererea privind contestarea actelor de executare se înaintează în instanţa de judecată în a cărei rază
teritorială se află biroul executorului judecătoresc sau, în cazul municipiului Chişinău, în instanţa de
judecată în a cărei circumscripţie camera teritorială a executorilor judecătoreşti a stabilit competenţa
teritorială a executorului judecătoresc.
(3) Cererea prevăzută la alin. (2) nu se supune taxei de stat.
(1) Actul de executare întocmit de executorul judecătoresc poate fi contestat de participanţii la procesul
de executare în termen de 15 zile de la data săvîrşirii lui ori a refuzului de a săvîrşi anumite acte, dacă
legea nu prevede altfel. Terţii care nu au participat la procesul de executare pot contesta actele de
executare, întocmite de executorul judecătoresc, în termen de 15 zile de la data la care au aflat ori trebuie
să afle despre aceste acte.
(2) Persoana poate fi repusă în termenul de contestare în condiţiile Codului de procedură civilă.
Persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au
trecut mai mult de 6 luni.
La admiterea acţiunii privind declararea nulităţii unui document executoriu, în al cărui temei perceperea
se efectuează incontestabil, în dispozitivul hotărîrii se indică documentul care nu se pune în executare,
numărul şi data eliberării lui, precum şi suma a cărei decontare nu se admite.
(1) Reclamaţiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc
se înaintează împotriva creditorului sau debitorului. Cererea se judecă în condiţiile Codului de procedură
civilă şi se examinează în instanţă de judecată (inclusiv în cea ierarhic superioară) în cel mult 30 de zile.
Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea explicaţii referitor la actele contestate.
(2) În cazul contestării actului întocmit de executorul judecătoresc, sarcina probaţiunii este pusă în
seama reclamantului.
(3) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, legale în fond, nu pot fi anulate pe motive
formale.
(4) Hotărîrea instanţei de fond poate fi atacată cu recurs.
(5) În cazul respingerii cererii, reclamantul poate fi obligat, la cererea intimatului sau a executorului
judecătoresc, la repararea prejudiciului cauzat prin întîrzierea executării.
(6) Hotărîrea judecătorească prin care s-a constatat refuzul neîntemeiat al executorului judecătoresc de
a întocmi/efectua un anumit act şi prin care s-a dispus obligarea acestuia la îndeplinirea actului respectiv
se execută de către executorul judecătoresc în termenul stabilit de instanţa de judecată.
(7) În cazul neexecutării în termen a hotărîrii judecătoreşti indicate la alin. (6), executorul judecătoresc
poate fi sancţionat de instanţa de judecată cu amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale pentru fiecare zi
de întîrziere (o unitate convenţională este egală cu 20 de lei). Încheierea instanţei de judecată privind
aplicarea sancţiunii poate fi atacată cu recurs.
2.3. Speța
a) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, legale în fond, nu pot fi anulate pe motive
formale. Valoarea bunurilor estimată de executor judecătoresc e o condiție obligatorie prevăzută de CE ce
trebuie inclusă în procesel verbal.
b) Reclamaţiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc
se înaintează împotriva creditorului sau debitorului. Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea
explicaţii referitor la actele contestate.

Testul 19.
Subiectul I. Încetarea dreptului de proprietate
1.1 Identificați modurile de incetare ale dreptului de proprietate.
Modurile de incetare se clasifică în următoarele grupe:
1. încetarea benevolă a dreptului de proprietate – are loc în urma acțiunilor: consumarea/distrugerea
bunului, încheierea actului translativ de proprietate, renunțarea la dreptul de proprietate.
2. încetarea dreptului de proprietate ca razultat al acțiunilor unor fapte obiective – pieirea fortuită a
bunului, pierderea bunului.
3. incetarea dreptului de proprietate contrar voinței proprietarului - urmărirea bunurilor în legătură cu
obligaţiile proprietarului, înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în
proprietate, răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu ele,
rechiziţia, confiscarea, privatizarea, exproprierea.
2.2 Delimitați următoarele moduri de incetare a dreptului de proprietate:
1. Rechiziția – bunurile proprietarului sunt retrase pentru a fi folosite în interesul societății în cazuri
excepționale. Scopul – garantarea secutrității cetatenilor, salvarea bunurilor sau distrugerea bunurilor în
caz de epidemii sau epizotii. Bunurile sunt folosite o perioada de către stat, iar după incetarea situației
excepționale, proprietarul poate solicita restituirea lor daca s-au păstrat în natură și mai pot fi folosite
conform destinației. Preţul bunului sau preţul folosirii lui, în cazul în care s-a păstrat în natură şi a fost
restituit proprietarului, se stabileşte prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre
judecătorească.

2. Confiscarea – trecerea fără plată către stat a unui bun ca sancțiune pentru fapte ilicite, în temiul
unei hotărîri a instanței sau a unei alte autorități publice. Bunurile dobîndite licit nu pot fi confiscate, iar
caracterul licit se prezumă. Se confiscă doar bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni și
contravenții. În cazurile prevăzute de lege, bunurile proprietarului pot fi confiscate printr-un act
administrativ. Actul administrativ cu privire la confiscare poate fi atacat în instanţă de judecată. Art.106
alin.2 CP determină obiectele supuse confiscării: Sînt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv
valorile valutare):
a) utilizate sau destinate pentru săvîrşirea unei infracţiuni;
b) rezultate din infracţiuni, precum şi orice venituri din valorificarea acestor bunuri;
c) date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor;
e) deţinute contrar dispoziţiilor legale;
f) convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din
veniturile de la aceste bunuri;
g) care constituie obiectul infracţiunilor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.

3.Înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietat

Dacă, în temeiurile prevăzute de lege, persoana a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui bun
care, conform legii, nu poate să-i aparţină cu drept de proprietate, proprietarul este obligat să înstrăineze
bunul timp de un an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
Dacă proprietarul nu înstrăinează bunul în termenul stabilit, instanţa de judecată, la cererea
autorităţii administraţiei publice locale, poate dispune, după caz, înstrăinarea bunului şi remiterea sumei
obţinute către fostul proprietar, cu reţinerea cheltuielilor de înstrăinare, sau transmiterea bunului în
proprietate statului şi despăgubirea proprietarului în cuantumul stabilit de instanţa de judecată.
Exemplu: armele de vînătoare care se află în circuitul civil cu respectarea cerințelor prevăzute de
lege.
1.3. Ion este proprietarul unui ciine cu care se comportă cu cruzime. Tudor îl avertizează că pentru un
asemenea comportament el riscă să piardă dreptul de proprietate asupra lui, deoarece art.341 din CC
stabileste că pentru încălcarea regulilor stabilite de lege sau prin normele de comportare umană cu
animalel, orice persoană are dreptul să solcite predarea animalului, pretul stabilindu-se prin acordul
părților sau prin hotărîre judecătorească. Oin, însă, consideră că pentru cauzarea intenționat de dureri și
suferință animalului, însoțită de încălcarea normaloe morale unanim acceptate, el riscă doar să fie
sancționat cu amendă și nu urmează să piardă dreptul de proprietate asupra animalului.
Argumentați consecințele juridice care survin în cazul în care proprietarul animalului se comportă cu
cruzime, ținând cont de existența normelor juridice invocate în speță.
O prevedere legală ce urmăreşte protecţia animalelor este norma de la art.341. Această normă are drept
scop protejarea animalelor, în cazurile când stăpânii lor se comportă cu cruzime faţă de ele. Prevederile
art. 341 vor fi aplicabile doar animalelor domestice. Totuşi, această normă poate fi aplicabilă în cazul
animalelor, care deşi nu sunt considerate domestice, totuşi le-a fost îngrădită posibilitatea de a se mişca
liber (spre exemplu animalele din grădinile zoologice, sau animalele sălbatice ce sunt dresate).
Pentru ca această normă să fie aplicabilă, este necesar ca proprietarul animalelor să încalce regulile
stabilite prin lege sau prin normele de comportate umană cu animalele. Dacă proprietarul animalelor va
considera că nu încalcă regulile de comportare cu animalele, litigiul va fi soluţionat de instanţa de
judecată la cererea persoanelor ce doresc să răscumpere animalele domestice. Acest drept îl are orice
persoană. Persoana care se va adresa cu asemenea cereri va fi obligată în şedinţele judiciare să
dovedească că proprietarul animalelor se comportă cu cruzime faţă de animale şi încalcă evident regulile
de comportare cu animalele.
Subiectul II. Încheierile judecătorești ale instanței de fond în procesul civil
2.1. Definiți încheierile judecătorești în comparație cu hotărârile și deciziile judecătoresti.
Încheieri judecătorești – dispozițiile primei instanțe prin care care pricina civilă nu se soluționează în
fond, dar se decide asupra oricărei probleme care poate apărea pe parcursul procesului.
Hotătrîrea judecătorească – act judecătoresc de dispoziție prin care se soluționează fondul oricărei cauze
civile.
Decizie - act judecătoresc prin care pricina se soluționează în apel și recurs.
2.2. Clasificați încheierile judecătorești în funcție de 3 criterii la alegere.
1. După conținut:
a) încheieri referiotare la bunul mers al procesului (încheiere privind acceptarea cererii de chemare în
judecată, privind preegătirea pricinii pentru dezbateri)
b) încheieri care constituie un impediment legal în desfășurarea procesului (încheieri privind refuzul de a
primi cerea de chemare în judecată, restituirea cererii, de încatare a procesului)
c) încheieri de finalizare a procesului – se emit în temeiul manifestării de voință a părților
d) încheieri de realizare a dreptului – de explicare a hot. judecătorești, corectarea greșelilor din hot.
2. După posibilitatea de contestare:
a) încheieri recurabile – să fie prevăzut recursul prin lege ori încheieri pronunțată să împiedice
desfășurarea procesului.
b) încheieri ce se atacă cu fondul – toate celelate încheieri pentru care legea nu prevede cale separată de
atac sau imposibilitatea atacării.
c) încheieri ce nu se supun nici unei căi de atac – ele devin imediat irevocabile (anularea ordonanței).
3. După forma actului de procedură
a) forma scrisă
b) forma protocolară – nu se redactează ca act separat în cadrul ședinței de judecată.
2.3. Argumentați actul de dispoziție a primei instanțe ce urmează a fi pronunțat în cazurile:
a) reclamantul nu a corectat în termen de 7 zile (termen stabilit de instanță) erorile comise în cererea de
chemare în judecată - încheiere de restituire, se atacă cu recurs. Art.171 alin.2
b) în pricina privind încasarea prejudiciului pentru lezarea onoarei și demnității pîrîtul a recunoscut
acțiunea - hotărîre de admitere a pretențiilor reclamantului, art.212 alin.5.
c) după pronunțarea hotărîrii reclamantul a solicitat încasarea cheltuielilor de judecată asupra cărora
instanța a omis să se expună - hotărîre suplimentară, art.250 alin.1 lit.c

Testul 20.
Subiectul I. Accesiunea ca mod de dobîndire a dreptului de proprietate
1.1. Definiți noțiunea de accesiune imobiliară și accesiune mobiliară și varietățile acestora.
Accesiune imobiliară naturală – accesiunea pământurilor depuse sau create de ape, care se refără la
aluviuni, avulsiuni, insule și albii părăsite.
Aluviuni – creșteri de pămînt succesive și nesimțite la malurile apelor curgătoare. Aceste adausuri revin
proprietarului riveran.
Avulsiuni – rupere unei bucăți de proprietate și alipirea ei la o altă proprietate riverană.Proprietate se
păstrează în favoarea celui de la care a a vut loc dezlibirea respectivei proprietăți cu condiți ca în decurs
de un an să-și revendice proprietatea.
Insule și albii părăsite – proprietarul terneului înconjurat de rîuri, heleștee, izuri, canale nu devine
proprietar al terneurilor apărute prin scăderea teporară a apelor. Proprietarul acestor ape nu dobindeste un
drept asupra terenului acoperit ca urmare a revărsărilor sporadice.
Dacă o apă curgătoare, formînd un braț nou, înconjoară terenul unui proprietar riveraan, acesta ramîne
proprietarul insulei create astfel.
Accesiune imobiliară artificială – construcțiile și lucrările subterane sau de la suprafața terenului sunt
prezumate a fi făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa și îi apartin pînă la proba contrară.
Trei situații:
1. lucrări făcute de proprietarul terneului cu materiale straine – devine prin accesiune proprietarul
lucrărilor date. Proprietrul materialelor nu va putea să le revedice chiar dacă le-a făcut cu rea credință,
însă va fi obligat proprietarul de teren o despăgubire egală cu valoarea materialelor.
2. efectuarea lucrărilor cu materiale proprii pe teren străin – proprietarul fondului devine prprietarul
construcțiilor realizate de terta persoană. La fel, proprietarul fondului dispune de dreptul de a păstra
constucția sau de a cere demolarea acesteia pe cheltuiala terțului, dacă era de rea-credință. Dacă
păstrează construcția, atunci proprietraul fondului va plăti, la alegere, valoarea materialelor si costul
muncii sau suma egală cu cresterea valoarii terenului.
3. construcția este făcută pe 2 terenuri aparțănînd unor proprietari diferiți - în cazul în care construcţia
este ridicată în parte pe terenul constructorului şi în parte pe un teren învecinat, proprietarul vecin poate
dobîndi proprietatea asupra întregii construcţii, plătind constructorului o despăgubire, numai dacă cel
puţin 1/2 din suprafaţa construită se află pe terenul său. În acest caz, el va dobîndi şi un drept de
superficie asupra terenului aferent pe toată durata de existenţă a construcţiei. Despăgubirea trebuie să
acopere valoarea materialelor şi costul muncii, precum şi contravaloarea folosinţei terenului aferent.
Constructorul de rea-credinţă nu poate pretinde la o despăgubire mai mare de o treime din suma calculată,
dacă nu va dovedi că persoana îndreptăţită poartă ea însăşi o parte din vinovăţie.

Accesiune mobiliară
Adjuncțiune – unirea a 2 bunuri ce apartin la 2 proprietari diferiti, care desi formînd un tot unitar, pot fi
utilizate și separat. O altă situație este cind bunurile unite nu pot fi separate fără a fi deteriorate sau să
neceite chelttuieli excesive separarea. Dacă două bunuri care aparţin diferiţilor proprietari s-au unit încît
nu se mai pot separa fără a fi deteriorate sau fără muncă sau cheltuieli excesive, noul bun aparţine
proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului, prin muncă sau prin valoarea bunului
iniţial, fiind obligat să plătească celuilalt proprietar preţul bunului unit cu bunul principal.

Specificațiune - dacă contractul nu prevede altfel, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din
prelucrarea materiei aparţine proprietarului ei, care este obligat să plătească valoarea manoperei. Se
consideră de asemenea prelucrare scrierea, desenarea, pictarea, imprimarea, gravarea sau o altă
transformare a suprafeţei. Excepție: lucrătorul devine proprietarul bunului, dacă valoarea manoperei este
supereioară valorii materiei.
Confuziune – amestecul a 2 sau mai multe materii care apartin unor proprietari diferiti.
În cazul în care un bun s-a format prin amestecarea mai multor materii (confuziunea) ce aparţin diferiţilor
proprietari şi nici una nu poate fi considerată ca materie principală, proprietarul care nu a ştiut despre
confuziune poate cere separarea materiilor dacă este posibil. Dacă materiile amestecate nu pot fi separate
fără pagubă, bunul format aparţine proprietarilor materiilor proporţional cantităţii, calităţii şi valorii
materiei fiecăruia.

1.2. Determinați și analizați conținutul accesiunii imobiliare artificiale.

Am analizat anterior cazurile.

1.3. Lucian Stamati a cumparat un teren pentru construcția casei de locuit în mun. Chisinau în 4 aprilie
2006. Pe parcursul anilor 2006-2007 a construit casa și a dat-o în exploatare conform legii. În 3 mai 2008
Ana Nichifor a înaintat acțiune în revendicare contra lui Stamati și a cerut anularea înscrierii sale ca
proprietar al ternului și casei din registrul bunurilor imobile și înscrierea dînsei ca proprietar. În octombrie
2009 a rămas defiitivă și irevovcabilă hotărîrea CSJ prin care acțiunea A.Nichifor era satisfăcută pe
deplin. Lucian Stamati a înaintat, în decembrie 2009, o acțiune contra A. Nichifor de restituire a
cheltuielilor de construcție a casei, valoarea de piață a căreia constituia 500000 euro, inclusiv datorită
locației sale în centrul istoric al Chisinaului. A. Nichifor a refuzat sa plătească orice sumă, însă a susținut
că, în orice caz, ea nu va plăti mai mult decît 124375,95 euro, care este valoarea contratului de
construcție, pe care Lucian Stamati l-a încheiat cu S.A. MoldBuilding.
Argumentați soluția instanței în privința acțiunii lui Lucian Stamati din decembrie 2009.

Proprietarul fondului devine prin accesiune proprietar a construcțiilor și lucrărilor făcute de oterță
persoană. Conform art. 329 alin 3: În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ,
proprietarul terenului are dreptul să le ţină pentru sine sau să oblige terţul să le ridice pe cheltuială proprie
şi să repare daunele cauzate, avînd în vedere constructorul de rea-credință.
Dacă păstrează construcţiile sau lucrările făcute de un terţ, proprietarul este obligat să plătească, la
alegere, valoarea materialelor şi costul muncii ori o sumă de bani egală cu creşterea valorii terenului.
Respectiv, instanța va decide ca A. Nichifor să achite fie valoarea materialelor și costul muncii, fie
suma egală cu cresterea valorii terenului.

Subiectul II. Pregătirea cauzei civile pentru dezbateri judiciare

2.1. Definiți sarcinile pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Pregătirea pentru dezbatere judiciară este obligatorie pentru orice pricină civilă şi are ca scop:
a) precizarea legii care urmează a fi aplicată şi determinarea raporturilor juridice dintre părţi;
b) constatarea circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii;
c) stabilirea componenţei participanţilor la proces şi implicarea în proces a altor persoane;
d) prezentarea de probe;
e) evaluarea oportunităţilor de soluţionare a litigiului prin mediere.

2.2. Identificați acțiunile procedurale care trebuie efectuate de către judecător ex-officio și care le
efectuează la cererea participanților la proces în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Ex-officio:
1.emiterea încheierii de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare, fără înștiințarea participanților la
proces;
2. expedierea către pârât/intervenient a copiilor de pe cererea de chemare în judecată și stabilirea date
pină la care aceștia pot prezenta referința și toate probele ecesare;
3. remiterea referinței către reclamant/intervenient și stabilirea datei pină la care se pot prezenta probele
suplimentare;
4. soluționarea problemei intervenirii în proces a coreclamantilor, copiritilor și intervenientilor;
5. rezolvarea problemei introducerii în proces a specialistului sau interpretului;
6. luarea măsurilor pentru concilierea părților și explicarea dreptului de a se adresa instanței arbitrale;
7. separarea pretențiilor
8. fixarea termenului ședinței de judecată.

La cerere:
1. soluționarea cererii de asigurare a acțiunii;
2. soluționarea cererii de asigurare a probelor (audierea martorilor la locul aflării, cercetarea probelor
materiale și a inscrisurilor la fața locului, cu înstiințarea părților);
3. reclamarea probelor;
4. dispunerea efectuării expertizei;
5. trimiterea delegațiilor judecatorești – temei de suspendare a procesului în cazul delegațiilor către state
străine;
6. stabilirea unui alt termen pentru sedinta.

2.3.Argumentați dacă judecătorul poate efectua actele procesuale în faza pregătirii pricinii pentru
dezbateri judiciare:
a) adoptarea încheierii de a nu da curs cererii, motivată prin neachitarea de către reclamant a taxei de stat
– nu poate fi realizată, încheierea dată poate fi emisă la faza intentării procesului.
b) adoptarea unei încheieri de amânare în legatură cu neprezentarea pîrîtului, despre citarea legală a
căruia nu se știe nimic – de regulă, la aceasta fază, nu sunt prezente părțile. În caz de necesitate, pentru
clarificarea unor aspecte legate de pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul poate decide
convocarea părţilor în şedinţă (art.185 alin.2)
c) adoptarea încheierii privind încuviințarea tranzacției de împăcare – poate fi realizată cu înștiințarea
pîrîtului sau eventual a altor subiecti despre concilierea dată.

Testul 21.
Subiectul I. Condițiile esențiale ale contractului de antrepriză
1.1. Stabiliti condițiile esențiale ale contractului de antrepriză.
1. Antreprenorul efectuează o lucrare la comanda clientului pentru satisfacerea cerințelor individuale ale
acestuia;
2. Antreprenorul efectuează o anumită lucrare, din care poate rezulta producerea sau transformarea unui
bun ori obținerea unui alt rezultat prin efectuarea lucrării;
3. Bunul produs de antreprenor îi aprține acestuia cu titlu de proprietate pînă la preluarea acestui bun de
către client;
4. Antreprenoul este independent în alegerea moduui de excutare a lucrării;
5. Antreprenorul își asumă obligația să efectueze o lucrare pe riscul său, adică el poate pretinde
remunerație, dacă rezultatul muncii sale va fi materializat și predat clientului;
6. Antreprenorul execută lucrarea pentru remunerație obținută după predarea lucrării.

1.2. Clasificați termenii aplicați în cadrul contractului de antrepriză, precum și evidențiați

importanța acestora.
Trei categorii de termene:
1. termenul general de excutare – perioadă în care lucrarea trebuie finalizată integral, iar rezultatul –
predat clientului;
2. termenul de executare a unor lucrări, care poate fi prezentat și sub forma unui program de executare a
unor lucrări
3. termenul final la care lucrarea trebuie sa fie gata și predată clientului.
Necesitatea stabilirii termenului executării contractului are o importanţă deosebită în cazurile cînd
volumul lucrărilor este impunător şi lucrările vor fi efectuate pe o perioadă de lungă durată. Stabilirea
termenelor asigură efectuare ritmică a lucrărilor, asigură posibilitatea clientului de a controla cursul
lucrărilor, pentru ca lucrările să fie efectuate la timp, calitativ.
1.3. Încheind contractul de antrepriză, Drosu s-a obligat față de Ceban, în schimbul unei remunerații de
5000 lei, să execute cu materiale sale lucrări de reparația a casei, în termen de 2 luni. Efectuînd o parte
din lucrări, Drosu a fost internat în spital în rezultatul unui accident. Ceban, dorind să finiseze reparația în
termen, a contractat cu un alt antreprenor. Ultimul a finalizat lucrările, utilizînd materialele lui Drosu.
Dup expirarea a 3 luni, Drosu i-a solicitat lui Ceban plat a 75 % din lucrările efectuate și restituirea a 800
lei – costul materialelor utilizate de al 2-lea antreprenor. Ceban a refuzat să plătească sumele sus-numite.
Soluționați litigiul.
Riscul contractului, în virtutea legii, este suportat de antreprenor, deoarece el benevol şi-a asumat această
răspundere semnănd contractul. Acest risc se manifestă prin consecinţele negative de ordin material pe
care le suportă antreprenorul în toate cazurile pînă la momentul transmiterii lucrării clientului.
În contractul de antrepriză este stipulată o regulă generală prin care antreprenorul poartă riscul
imposibilităţii terminării lucrării. Acest risc se manifestă prin faptul că antreprenorul nu are dreptul să
ceară plata retribuţiei dacă terminarea lucrării devine imposibilă din motive independente de voinţa
părţilor. Prin urmare, principalul moment îl constituie faptul, că imposibilitatea terminării lucrării poate fi
de ordin obiectiv, care rezultă din motive ce nu depind de voinţa sau dorinţa părţilor. Bunăoară,
imposibilitatea se poate datora cazului fortuit, forţei majore sau altor circumstanţe care nu depind de părţi.
În acest sens, Drosu nu poate pretinde sumele menționate (art.955 CCiv).
Subiectul II. Procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică în procesul civil
2.1. Descrieți condițiile de constatare a faptelor cu valoare juridică.
Indiferent de natura faptului a cărui constatare se cere, trebuie respectate cumulativ următoarele condiţii
(art. 282 CPC):
a) faptul respectiv generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau
încetarea unor drepturi personale sau reale ale petiţionarului;
b) petiţionarul nu are o altă posibilitate de a obţine sau de a restabili actele care ar certifica faptul juridic a
cărui constatare se solicită. Aceasta poate fi rezultatul lipsei ordinii de înregistrare a faptului sau a
nerespectării regulilor de înregistrare a faptului. Prin imposibilitatea de a primi documentul se înţelege şi
cazul în care documentul care confirmă faptul în realitate există, însă în conţinutul lui au fost admise
defecte sau inexactităţi, care nu pot fi corectate şi, implicit, documentul este lipsit de putere probantă. Prin
imposibilitatea de a reconstitui documentul pierdut se înţelege că organul corespunzător este lipsit de
posibilitatea de a elibera duplicatul documentului necesar în legătură cu pierderea sau nimicirea.
c) constatarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor
judecătoreşti.
Petiţionarul trebuie să argumenteze în cererea privind constatarea faptului cu valoare juridică întrunirea
condiţiilor sus-menţionate, cu anexarea probelor corespunzătoare. În cazul în care faptul a cărui
constatare se solicită nu are valoare juridică potrivit legislaţiei aplicabile, instanţa refuză să primească
cererea (art. 169 alin. (1) lit. a) CPC) sau, după caz, încetează procesul (art. 265 lit. a) CPC). Dacă
petiţionarul nu prezintă probe care ar confirma imposibilitatea de a obţine sau de a restabili actele care ar
certifica faptul respectiv (nu respectă procedura de soluţionare a pricinii pe care extrajudiciară), instanţa
restituie cererea (art. 170 alin. (1) lit. a) CPC) sau, după caz, scoate cererea de pe rol (art. 267 lit. a) CPC).
În cazul în care la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de
competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa scoate cererea de pe rol şi explică petiţionarului şi
persoanelor interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în procedură de acţiune civilă la instanţa
competentă.
2.2. Comparați procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică cu acțiunile civile de
constatre a dreptului litigios.
În procedura specială, obiectul activității judecătorești este apărarea intereselor ocrotite de lege pe cale a
confirmării existenței sau inexistenței faptelor juridice sau a altor situații de drept, de care depinde
apariția, modificarea sau stingerea drepturilor subiective or patrimoniale ale cetățeenilor/organizațiilor. În
procedura contencioasă, se apără drepturi subiective încălcate sau contestate.
Scopul procedurii speciale – confirmarea circumstanțelor care au valoare juridică, a drepturilor
incontestabile.
Trăsături specifice:
1. lipsa litigiului de drept material
2. procedura data se înaintează de petiționar
3. legea stabilește cercul de persoane care se pot adresa în instanță cu o cerere de inaintare a procesului
(art.286, 294, 302, 309)
4. pentru fiecare categorie de pricini este stabilită o competența jurisdicțională
5. nu se aplică unele instituții procesuale, precum: tranzacția, asigurarea acțiunii, recunoașterea acțiunii,
etc.
2.3. Argumentați acțiunile instanței în situațiile:
a) la examinarea cererii privind constarea faptului de rudenie s-a stabilit că petiționarul nu s-a adresat
anterior la organul de stare civilă pentru a clarifica faptul respectiv;
Instanța va restitui cererea pe motivul nerespectării căii prealabile de soluționare a litigiului ar.170 alin.1
lit.a. sau după caz, va scoate cerea de pe rol (art.267 lit.a)
b) la examinarea cererii privind constatarea faptului înregistrării decesului s-a constatat că în registrul de
stare civilă pentru anul respectiv lipsește înscrierea corespunzătoare
Instanța va examina pricina dată în ordinea procedurii speciale, cu condiția prezentării probelor care
confirmă imposibilitatea restabilirii înscrierii date în actul privind starea civilă.
c) petiționarul a solicitat constatarea faptului că acesta este un posesor de bună-credință al unui
automobil.
Acest litigiu nu intră in sfera examinării în procedură specială, astfel încît instanța va refuza primirea
cererii (art.169 alin.1 lit.a) sau, după caz, va înceta procesul (art.265 lit.a).

Testul 22.
Subiectul I. Particularitățile contractului de vînzare-cumpărare a bunurilo pentru consum în
raport cu alte varietăți ale contractului de vînzare-cumpărare.
1.1. Definiți contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum.
Definiție: contract care se încheie în baza ofertei publice a bunurilor, astfel încît se consideră încheiat din
momentul alegerii mărfii de către cumpărător în magazinele cu autoservire sau din momentul alegerii și
transimiterii acesteia de către vânzător la cererea cumpărătorului. Dacă un consumator cumpără de la un
întreprinzător un bun mobil (cumpărarea de bunuri pentru consum) şi, în termen de 6 luni de la transferul
riscului, constată un viciu al bunului, se prezumă că bunul a fost viciat în momentul transferării riscului,
cu excepţia cazului în care prezumţia nu este compatibilă cu felul bunului sau al viciului.
1.2. Identificați și detaliați statutul juridic al consumatorului în cadrul contractului de vînzare-
cumpărare a bunurilor pentru consum, făcând apel la prevederi legale pertinente.
Consumatorul - orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă,
procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau
profesională.
Calitate specială reiese din drepturile speciale atribuite:
Orice consumator are dreptul la:
a) protecţia drepturilor sale de către stat;
b) protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze
viaţa, sănătatea, ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime;
c) remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea
corespunzătoare a preţului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul
necorespunzător;
d) informaţii complete, corecte şi precise privind produsele, serviciile achiziţionate;
e) instruire în domeniul drepturilor sale;
f) organizare în asociaţii obşteşti pentru protecţia consumatorilor;
g) adresare în autorităţile publice şi reprezentarea în ele a intereselor sale;
h) sesizarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi autorităţilor publice asupra încălcării
drepturilor şi intereselor sale legitime, în calitate de consumator, şi la înaintarea de propuneri referitoare
la îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor.

Consumatorul, la încheierea contractelor, are următoarele drepturi:

a) de a lua liber decizii la achiziţionarea produsului, serviciului, fără a i se impune în contracte
clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte, de natură a influenţa
opţiunea acestuia;
 b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind
caracteristicile principale şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţului sau tarifului, precum şi
stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobînzilor;
c) de a lua cunoştinţă, în prealabil, de textul contractului pe care intenţionează să îl încheie;
d) de a fi exonerat de plata pentru produsele, serviciile care nu au fost solicitate;
e) de a fi despăgubit pentru daunele cauzate de produsele, serviciile care nu corespund cerinţelor
prescrise sau declarate ori clauzelor contractuale;
f) de a i se asigura deservirea tehnică necesară şi piese de schimb pe toată durata de funcţionare a
produsului, stabilită în documentele normative sau declarată de către producător ori convenită de părţi;
g) de a plăti pentru produsele, serviciile de care beneficiază sume stabilite cu exactitate, în prealabil;
majorarea preţului iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului.
Înlocuirea produsului de calitate corespunzătoare
(1) Consumatorul este în drept să ceară vînzătorului, în termen de 14 zile, înlocuirea unui produs
nealimentar de calitate corespunzătoare cu un produs similar celui procurat dacă acest produs nu-i
convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă nu-l poate utiliza conform destinaţiei din
alte cauze, cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculului corespunzător.
(2) Dacă produsul necesar pentru înlocuire lipseşte, consumatorul are dreptul să rezilieze contractul,
iar vînzătorul este obligat să-i restituie contravaloarea produsului.
(3) Cererea consumatorului de a i se înlocui produsul sau de a i se restitui contravaloarea lui
urmează să fie executată dacă produsul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există
probe că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.
(4) Lista produselor nealimentare de calitate corespunzătoare ce nu pot fi înlocuite cu un produs
similar este prezentată în anexa la prezenta lege.

Repararea prejudiciului
(1) Consumatorul este în drept să pretindă repararea prejudiciului cauzat de produsele, serviciile
necorespunzătoare indiferent de faptul dacă s-a aflat sau nu în relaţii contractuale cu vînzătorul,
prestatorul.
(2) Prejudiciul se repară de către vînzător, prestator şi în cazul în care livrarea produsului, prestarea
serviciului se fac în mod gratuit sau la preţ redus ori dacă produsul a fost comercializat ca piese de schimb
sau distribuit sub altă formă.
(3) Prejudiciul (inclusiv moral) se repară de către vînzător, prestator dacă a fost cauzat pe parcursul:
a) termenului de valabilitate – la produsele pentru care se stabileşte acest termen;
b) duratei de funcţionare – la produsele de folosinţă îndelungată;
c) a 2 ani – la produsele pentru care nu este prevăzută stabilirea termenului de valabilitate sau
duratei de funcţionare.
(4) Prejudiciul moral cauzat consumatorului de către producător, vînzător, prestator prin încălcarea
drepturilor lui prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative, se repară în mărimea stabilită
de instanţa judecătorească.
(5) Prejudiciul moral se repară indiferent de repararea prejudiciului material cauzat consumatorului.
(6) Pentru repararea prejudiciului cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă dovada
prejudiciului.

Certificatul de garanţie cuprinde menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului
şi atestă în mod clar că aceste drepturi nu sînt afectate prin garanţia oferită.
Certificatul de garanţie precizează conţinutul garanţiei şi elementele esenţiale necesare pentru a face
reclamaţii în temeiul garanţiei, în special:
a) elementele de identificare a produsului;
b) termenul de garanţie;
c) domeniul teritorial al garanţiei;
d) modalităţile de asigurare a garanţiei – reparare, înlocuire, restituire a contravalorii, condiţiile şi
termenul de realizare a acestora;
e) denumirea şi adresa garantului (ale producătorului, vînzătorului şi ale întreprinderii specializate
în deservire tehnică).
 Certificatul de garanţie se redactează în termeni simpli şi uşor de înţeles, în limba de stat.
Certificatul de garanţie se oferă pe suport de hîrtie sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi
accesibil consumatorului.

1.3. Evidențiați specificul și particularitățile contractului de vînzare cumpărare a bunurilor pentru

consum în raport cu alte varietăți ale contractului de vânzare-cumărare.
Particularități:
1. particularităţi referitoare la subiecţi. În calitate de vînzător se prezintă neapărat antreprenorul
(“persoana fizică sau juridică care practică activitate de antreprenoriat”). În calitate de cumpărător în
contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum poate apărea orice subiect de drept civil care
procură bunul pentru satisfacerea necesităţilor personale.
2. caracter de adeziune şi nu presupune realizarea unui acord la cererea uneia dintre părţi. În codiţiile
economiei de piaţă vînzătorul este liber în privinţa stabilirii preţului la bunul comercializat. Aceasta însă
nu înseamnă că, în scopul de a proteja consumatorul, statul nu poate stabili limetele preţului la unele
bunuri pentru consum ce au o importanţă strategică.
3. încheierea contractului are loc în baza ofertei publice. Art.805 CC prevede că expunerea bunului cu
etichete în vitrină, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunului, descrierea lui în cataloage şi alte
propuneri, adreste unui cerc nedeterminat de personae, se consideră ofertă publică pentru încheierea unui
contract de bunuri pentru consum.
4. prevederi speciale în ceea ce priveşte garanţia caracteristicilor bunului vîndut art. 804 CC. garanţia
trebuie să fie formulată într-un limbaj clar şi exact, în sensul că aceasta trebuie să fie accesibilă chiar şi
unui consumator neiniţiat. În garanţie trebuie înserate drepturile legale ale consumatorului . Garanţia
trebuie să mai conţină referinţă şi la faptul, că existenţa acesteia nu limitează drepturile consumatorului.
Faptul înserării în textul declaraţiei de garanţie a unor drepturi legale ale consumatorului nu-i creează
obstacole acestuia în vederea realizării drepturilor, de care dispune un cumpărător în contractul de vînzare
– cumpărare. La fel, garanţia trebuie să conţină toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de
ea, inclusiv reţelele de comercializare cu amănuntul, centrele de deservire, programul lor de muncă şi
telefoanele de contact, caracteristicile tehnice sau de fabricare a bunului comercializat, etc.

5. reguli speciale în ceea ce priveşte preschimbarea bunurilor pentru consum.

Cumpărătorul are dreptul ca, în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului nealimentar, dacă
vînzătorul nu a stabilit un termen mai mare, să preschimbe bunul la locul cumpărării lui sau în alt loc,
stabilit de vînzător, cu un bun similar de o altă mărime, formă, gabarit, model, culoare sau completare
etc., cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculării.
Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, cumpărătorul are dreptul să restituie bunul cumpărat, iar
vînzătorul este obligat să-i restituie suma plătită.
Cererea cumpărătorului de a preschimba bunul sau de a-l restitui urmează să fie executată dacă bunul nu
este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost cumpărat de la vînzătorul
respectiv.

6. Preţul, alte clauze esenţiale ale contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se
stabilesc în mod egal pentru toţi cumpărătorii.
În condiţiile economiei de piaţă vînzătorul este liber în privinţa stabilirii preţului la bunul, comercializat
de el. Aceasta, însă, nu înseamnă, că în scopul de a proteja consumatorul, statul nu poate stabili limitele
preţului la unele bunuri pentru consum de importanţă strategică.
În scopul stopării creşterii neîntemeiate a preţurilor la bunurile, destinate consumului, Guvernul
Republicii Moldova, prin Hotărîrea nr.774 din 2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor
social importante a insituit modalitatea de reglementare de stat a prețurilor.

Subiectul II. Procedura examinării admisibilității recursului împotriva actelor de dispoziție ale
curților de apel în procesul civil.
2.1. Deduceți temeiurile inadmisibilității recursului împoriva actelor de dispoziție ale curților de
apel în procesul civil.
Temeiurile inadmisibilităţii recursului
Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care:
a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4);
Recurentul trebuie să indice ce fel de încălcări s-au comis, circumstanțele concrete, critica adusă
asupra părții de motivare a deciziei instanței de apel.
b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434;
c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;
Sînt în drept să declare recurs:
părţile şi alţi participanţi la proces;
martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor
de judecată ce li se cuvine.
d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. Astfel se asigură autoritatea lucrului
judecat și se evită pronuntarea unr decizii contradictorii ale instanței de recurs.

2.2. Comparați încheierea de inadmisibilitate și decizia de respingere a recursului împotriva actelor

de dispoziție ale curților de apel.
Încheierea de inadmisibilitate trebuie motivată. Ea nu trebuie să conțină nici o referire asupra fondului
recursului și legalității deciziei instanței de apel. Aceasta se plasează pe pagina web a CSJ la data emiterii
și se trensmite tuturor partiipanților la proces și reprezentanților acestora. Încheiere prin care se decide
inadmisibilitaea se adoptă cu votul unanim al celor 3 judecători.
În cazul decizie de respingere a recursului, vorbim despre faptul că recursul inițial a fost admis și s-a
trecut la faza examinării fondului, adică temeinicia și legalitatea deciziei instanței de apel. Judecînd
recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza
referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Instanţa de
recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Instanţa de recurs va
controla decizia instanţei de apel din oficiu din punctul de vedere al respectării normelor de drept
procedural (art. 432 alin. (3) CPC), indiferent de invocarea acestor temeiuri în cererea de recurs. Aceasta
decizie devine irevocabilă de la momentul pronunțării.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de recurs în situațiile:
a) s-a constatat că prin cerere de recurs s-a solicitat casarea deciziei Curții de Apel Chișinău, prin care
cauza a fost remisă instanței de fond pentru rejudecare
Recursul va fi declarat inadmisibil pe motiv că decizia curtii de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare
nu este susceptibilă de recurs.
b) la depunerea cererii de recurs recurentul a solicitat scutirea de achitarea taxei de stat
În cazul în care la cererea de recurs nu este anexată dovada de plată a taxei de stat şi recurentul a solicitat
scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat (cu prezentarea documentelor justificative), demersul
respectiv va fi examinat de către completul din trei judecători, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac,
înainte de a trece la examinarea admisibilităţii recursului. Dacă demersul privind scutirea, amînarea sau
eşalonarea plăţii taxei de stat a fost respins, se dispune, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, de a nu
da curs cererii, acordîndu-i-se recurentului un termen rezonabil pentru achitarea taxei de stat. Dacă
recurentul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, recursul se consideră depus la
data prezentării iniţiale. În caz contrar, cererea de recurs se restituie recurentului. Restituirea cererii de
recurs nu împiedică declararea repetată a recursului după lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte
reguli stabilite de lege pentru declararea lui.
c) recursul este declarat pe motiv de apreciere incorectă a probelor de către instanța de apel
Recursul poate fi declarat, iar decizia instanței de apel urmează a fi casată dacă se constată că au fost
incălcate regulile de apreciere a probelor.

Testul 23.
Subiectul I. Condițiile de revocare, rezoluțiune și nulitate ale contractului de donație.
1.1. Stabiliti coraportul dintre revocarea donației în cazul neîndeplinirii sarcinii convenite în
contractul de donație condiționată și revocarea donației pentru ingratitudine.
În baza unui contract de donaţie condiţionată donatarul se obligă să execute o sarcină sau să contribuie la
realizarea unui scop stabilite de către donator. Încheind contractul de donaţie condiţionată, donatarul este
ţinut să realizeze sarcina/scopul determinat. Sarcina impusă de donator nu poate fi imposibilă, ilicită şi
amorală. În caz contrar, contractul de donaţie condiţionată va fi lovit de nulitate absolută în condiţiile Art.
220. Pot fi condiţionate de îndeplinirea sarcinilor atît contractele reale de donaţie, cît şi contractele care
conţin promisiunea de a dona în viitor. În limita sarcinii/scopului impus prin contractul de donaţie,
donaţia condiţionată este un contract sinalagmatic. Respectiv, contractului de donaţie condiţionată i se
aplică în mod corespunzător prevederile comune cu privire la contractele sinalagmatice, prevăzute la
Art.704 – 711. Instituirea sarcinii în favoarea donatarului nu afectează caracterul gratuit al contractului de
donaţie, însă spre deosebire de donaţiile simple, donaţia condiţionată de o sarcină în favoarea donatarului
poate fi revocată pentru neexecutare.
Fiind un contract sinalagmatic, donatarul nu poate renunţa la îndeplinirea obligaţiilor stipulate decît sub
sancţiunea reparării prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului. În conformitate cu normele
generale, dacă donatarul nu execută sarcina, donatorul este în drept fie de a cere executarea sarcinii fie de
a revoca donaţia (de a cere rezoluţiunea contractului).
Fiind un contract unilateral (cu excepţia donaţiilor condiţionate), contractul de donaţie pur gratuită nu
generează obligaţii în sarcina donatarului, ci numai o îndatorire legală, numită „de recunoştinţă”. Mărind
patrimoniul donatarului din contul patrimoniului său cu titlu gratuit, donatorul este în drept să aştepte din
partea donatartului dacă nu o recunoştinţă, atunci cel puţin loialitate, manifestată prin abţinerea de la
săvîrşirea unor fapte necorespunzătoare faţă de donator. Revocarea pentru ingratitudine este recunoscută
ca o restituire a darului cu caracter de sancţiune civilă şi nu o rezoluţiune a contractului, ca în cazul
revocării donaţiei condiţionate.
În relaţiile dintre părţile contractului de donaţie revocarea pentru ingratitudine produce un efect retroactiv.
Donaţia se consideră a nu fi existat şi din acest considerent donatarul este obligat să restituie bunul donat.
1.2. Analizați mecanismul și efectele juridice ale refuzului de a îndeplini promisiunea de donație și
rezoluțiunea contractului de donație în cazul străii de nevoie.
Donatorul este îndreptăţit să refuze executarea contractului de donaţie, fără a fi obligat la plata
despăgubirilor, în cazurile cînd îndeplinirea promisiunii va pune în pericol propria întreţinere
corespunzătoare a donatorului sau/şi cînd aceasta ar periclita executarea obligaţiilor legale ale
donatorului de întreţinere a altor persoane. Evident că obligaţiile donatorului care fac imposibilă
respectarea promisiunii de a dona fără a periclita propria întreţinere corespunzătoare sau întreţinerea altor
persoane să nu existe la momentul încheierii contractului de donaţie, ci să apară după încheierea lui.
Aceste obligaţii trebuie să înrăutăţească starea patrimonială a donatorului în aşa măsură, încît executarea
contractului de donaţie să creeze pericolul survenirii consecinţelor date. Înrăutăţirea stării patrimoniale
poate avea loc în rezultatul reducerii veniturilor, creşterii costului vieţii, înrăutăţirea stării sănătăţii,
falimentul întreprinzătorului individual, modificarea statutului stării civile (căsătorie, divorţ), naşterea
obligaţiei de repararea a prejudiciului cauzat, a obligaţiei de plată a pensiei alimentare, altor obligaţii de
întreţinere, etc.
Determinînd dacă executarea contractului de donaţie poate să pericliteze propria întreţinere
corespunzătoare a donatorului, urmează să se ţină cont de împrejurările concrete ale cazului precum şi de
faptul că nivelul vieţii acestuia nu trebuie să se înrăutăţească după îndeplinirea promisiunii de a dona.
Referindu-se la „obligaţiile legale de întreţinere a altor persoane”, legiuitorul a avut în vedere doar
obligaţiile de întreţinere, instituite prin lege (obligaţia de întreţinere a copiilor de către părinţi, a buneilor
de către nepoţi, a părinţilor de către copii, pensia alimentară în privinţa oricăror aceştia, prevăzute de
Codul familiei).
Renunţarea donatorului la executarea contractului este posibilă doar pînă la transmiterea bunului. După
transmiterea bunului contractul de donaţie poate fi rezolvit în conformitate cu prevederile Art.836.
Contractului de donaţie i se aplică în egală măsură cu alte contracte dispoziţiile legale cu privire la
obligaţii, cu excepţiile expres prevăzute de lege. În cazul renunţării donatorului de îndeplinire a
promisiunii de a dona pentru alte motive decît cele indicate la alin.2, donatarul va putea cere despăgubiri
în baza normelor generale cu privire la răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor.
Spre deosebire de alin.2, Art. 830, care-i oferă posibilitatea donatorului de a renunţa unilateral la
executarea obligaţiei de a dona în cazurile cînd prin executare i-ar deveni imposibil să-şi asigure
întreţinerea proprie corespunzătoare sau să-şi execute obligaţiile legale faţă de terţi, art. 836 instituie
dreptul donatorului de rezoluţiune unilaterală a contractului de donaţie executat, pentru aceleaşi temeiuri.
Datorită faptului că rezoluţiunea în condiţiile Art. 836 este cerută după ce contractul de donaţie a fost
executat şi donatarul a devenit titularul dreptului primit, legea limitează efectele rezoluţiunii doar la
restituirea bunurilor donate pe care donatarul le mai posedă. Dacă bunurile nu mai există în natură sau au
fost înstrăinate, rezoluţiunea contractului de donaţie este inadmisibilă, donatorul nefiind în drept să ceară
despăgubiri. Rezoluţiunea pentru temeiurile prevăzute nu are efect asupra drepturilor terţilor referitor la
bunul donat, indiferent de faptul dacă dreptul a trecut la terţ cu titlu gratuit sau oneros. În cazurile cînd
bunul este în posesia donatarului, însă este grevat de drepturi ale terţilor, donatorul va accepta restituirea
bunului grevat de drepturi, fără a putea cere despăgubiri.
Starea de nevoie în care a ajuns donatorul după executarea contractului de donaţie trebuie să nu fie
condiţionată de comportamenul vinovat al lui. Dacă donatorul şi-a provocat intenţionat sau prin culpă
gravă starea de nevoie, rezoluţiunea contractului de donaţie este inadmisibilă.
1.3. Exprimați-vă părerea referitor la oportunitatea și posibilitatea legală de a declara nul
contractul de donație încheiat în cazul maladiilor prezumate a fi letale.
Prin norma dată, legiuitorul fixează prezumţia că încheierea contractului de donaţie în timpul unei maladii
considerate a fi letale este dictată de conştientizarea de către donator a inevitabilităţii decesului său. În
cazul în care donatorul, contrar prezumţiei letalităţii, se însănătoşeşte, legea îi oferă posibilitatea de a cere
declararea nulităţii contractului de donaţie.
Prin maladii prezumate letale urmează de înţeles acele procese patologice (boala), indiferent de natura
lor, care afectează organismul uman şi duc în mod inevitabil la decesul celui bolnav. Prezumţia letalităţii
maladiei trebuie să fie fundamentată din punct de vedere medical şi nu doar bănuită de donator sau alte
persoane.
Pentru a putea cere nulitatea contractului de donaţie încheiate în timpul unei maladii prezumate letale,
însănătoşirea donatorului trebuie să fie de aşa natură, încît să înlăture pericolul decesului care se prezuma.
Însănătoşirea parţială, care doar îdepărtează survenirea decesului pe o perioadă scurtă de timp nu-i oferă
dreptul donatorului de a cere nulitatea contractului.
Donatorul va putea cere nulitatea contractului de donaţie în decursul termenilor generali de prescripţie, în
condiţiile Art. 218. Alte persoane interesate nu vor putea cere declararea nulităţii contractului în baza
art.833. Dacă pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti donatorul decedează, contractul nu va fi declarat
nul.
Subiectul II. Temeiurile și procedura efectuării expertizei în cauzele civile.
2.1. Expuneți temeiurile pentru efectuarea expertizei, inclusiv colegiale, complexe, suplimentare și
repetate.
Pentru elucidarea unor aspecte din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii, meşteşugurilor artizanale şi din alte
domenii, apărute în proces, care cer cunoştinţe speciale, instanţa dispune efectuarea unei expertize, la
cererea părţii sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu.
Articolul 156. Expertiza în cadrul comisiei
(1) Expertiza în cadrul comisiei este expertiza care necesită investigaţii complicate efectuate de
către mai mulţi experţi care au aceeaşi specializare sau specializări diferite.
(2) Dacă comisia este formată din experţi avînd aceeaşi specializare, aceştia evaluează colegial
rezultatele investigaţiilor şi, în cazul în care ajung la o concluzie unanimă, elaborează un singur raport de
expertiză. În cazul în care unul sau mai mulţi experţi fac opinie separată referitor la obiectul investigaţiei,
aceasta se depune separat şi se motivează.
(3) Dacă membrii comisiei sînt experţi care au specializări diferite, la efectuarea expertizei se aplică
prevederile referitoare la expertiza complexă.
(4) Încheierea judecătorească privind efectuarea expertizei în cadrul comisiei este obligatorie pentru
experţii desemnaţi, cît şi pentru conducătorul instituţiei de expertiză, dacă în aceasta se menţionează doar
instituţia de expertiză.
(5) Dacă, pe baza materialelor prezentate, expertul desemnat sau conducătorul instituţiei de
expertiză constată că este necesară o expertiză în cadrul comisiei, dată fiind complexitatea investigaţiilor
ce urmează a fi efectuate, acesta comunică instanţei propunerea de a dispune efectuarea acesteia.
Articolul 157. Expertiza complexă
(1) Expertiza complexă, care se efectuează de mai mulţi experţi, se dispune în cazul cînd la
constatarea circumstanţelor importante pentru soluţionarea pricinii sînt necesare date din diferite domenii
ştiinţifice sau date din diferite ramuri ale aceluiaşi domeniu.
 (2) În baza datelor obţinute din investigaţii, experţii elaborează un raport general de expertiză.
(3) Experţii care nu au participat la elaborarea raportului general de expertiză ori nu sînt de acord cu
el semnează numai pentru partea din raport care conţine rezultatele cercetării lor.

Articolul 159. Expertiza suplimentară şi expertiza repetată

(1) În cazul cînd raportul de expertiză nu este suficient de clar sau este incomplet, iar această
deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea expertului, ori cînd apar noi întrebări referitor la
circumstanţele examinate ulterior, instanţa judecătorească poate dispune, la solicitarea părţilor, iar în
cazurile prevăzute, şi din oficiu, efectuarea de către acelaşi expert sau de un altul a unei expertize
suplimentare.
(2) În cazul cînd nu este de acord cu raportul de expertiză din motivul neîntemeierii sau veridicităţii
lui îndoielnice, cînd concluziile mai multor experţi sînt contradictorii, iar aceste deficienţe nu pot fi
înlăturate prin audierea expertului, ori cînd, la efectuarea expertizei, normele procedurale sînt încălcate,
instanţa judecătorească poate dispune efectuarea unei expertize repetate.
(3) Expertiza repetată se încredinţează unei comisii de experţi. Experţii care au efectuat expertiza
anterioară pot oferi comisiei explicaţii, dar nu au dreptul să participe la efectuarea investigaţiilor.
(4) În încheierea judecătorească privind efectuarea expertizei suplimentare sau a celei repetate
trebuie să se indice motivul respingerii raportului de expertiză anterior sau, după caz, motivul efectuării
unei expertize suplimentare sau repetate.
(5) În cazul dispunerii unei expertize suplimentare ori repetate, expertului (experţilor) i se prezintă
în mod obligatoriu raportul elaborat anterior.

2.2. Determinați procedura desemnării expertizei judiciare.

Articolul 150. Acţiuni premergătoare expertizei
(1) După desemnarea expertului, instanţa judecătorească convoacă o şedinţă cu participarea părţilor
şi a expertului, în cadrul căreia se stabileşte legătura dintre expert şi părţi, etapa la care părţile pot fi
admise să participe la investigaţiile expertului, se aduce la cunoştinţa părţilor şi expertului obiectul
expertizei şi întrebările la care expertul urmează să ofere răspunsuri şi li se explică faptul că au dreptul de
a face observaţii cu privire la aceste întrebări şi de a cere modificarea sau completarea lor.
(2) Dacă expertul poate să îşi exprime de îndată opinia, acesta este ascultat chiar în şedinţă, iar
afirmaţiile sale se consemnează într-un proces-verbal întocmit în condiţiile art.220.
Articolul 155. Procedura de efectuare a expertizei
(1) Expertiza se efectuează de către persoanele desemnate conform art.149. Efectuarea expertizei
poate fi încredinţată mai multor experţi.
(2) Expertiza se efectuează în localul instanţei judecătoreşti sau în altă parte, în dependenţă de
caracterul cercetării sau de circumstanţele care fac dificilă ori chiar imposibilă aducerea obiectului
cercetării în faţa instanţei. Părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să asiste la efectuarea expertizei,
cu excepţia cazurilor cînd prezenţa lor nu este obligatorie sau ar putea împiedica lucrul experţilor.
(3) Pentru efectuarea expertizei la faţa locului, este obligatorie citarea părţilor şi altor participanţi la
proces interesaţi, aceştia fiind obligaţi să dea expertului orice explicaţie în legătură cu obiectul expertizei.
Articolul 158. Raportul de expertiză
(1) Raportul de expertiză se elaborează în scris.
(2) Raportul de expertiză se depune în instanţă judecătorească cu cel puţin 5 zile înainte de data
şedinţei de judecată.
(3) Raportul de expertiză va cuprinde descrierea amplă a investigaţiilor şi concluziile pe marginea
lor, răspunsul la întrebările instanţei judecătoreşti. În cazul în care constată, pe parcursul efectuării
expertizei, existenţa unor circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii referitor la care nu i s-au
pus întrebări, expertul este în drept să includă în raport deducţiile sale asupra lor.
(4) Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte
probe.
(5) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză şi
împotriva altor probleme ce ţin de acesta.
(6) Raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa judecătorească şi se apreciază conform
art.130. Respingerea lui însă trebuie să fie motivată.
2.3. Argumentați dacă instanța a procedat corect sau nu:
a) judecătorul a ordonat efectuarea din oficiu a expertizei în procesul de spitalizare în staționarul de
psihiatrie – posibil că da
b) instanța a refuzat admiterea cererii reclamantului de efectuare a expertizei, pe motiv că la dosar este
anexat actul Centrului Național de Expertiză Judiciară întocmit înainte de intentarea procesului pe care l-a
cercetat în ședință de judecată.
Nu a procedat corect. Părţile aleg, de comun acord, expertul sau instituţia de expertiză care urmează să fie
desemnată de instanţă să efectueze expertiza. În lipsa acordului părţilor, instanţa desemnează expertul sau
instituţia care urmează să efectueze expertiza.

c) instanța nu i-a permis pîrîtului să pună întrebări în cadrul prezentării raportului de expertiză efectuat la
cererea reclamantului, explicîndu-i dreptul de a cere o expertiză suplimentară.
Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.
Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză şi
împotriva altor probleme ce ţin de acesta.

Testul nr.24
Subiectu 1. Condițiile de valabilitate ale contractului de leasing
1.1 Identificați elementele căror tipuri de contracte civile se regăsesc în construcția juridico-civilă a
contractului de leasing.

Prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să asigure
posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice
(rate de leasing)-art.923 CC. În construcția juridică a contractului de leasing se găsesc elementele
următoarelor contracte: V-C, împrumut, locațiune. CC prevede expres că contractului de leasing i se
aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile privind contractul de locaţiune în măsura în care prezentul
capitol sau legea cu privire la leasing nu prevede altfel.
1.2 Caracterizați dreptul de răscumpărare, în calitate de element inerent al contractului de leasing.

În CC este prevăzut că la expirarea contractului de leasing, locatorul va respecta dreptul de opţiune al

locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.
Legea cu privire la leasing din 2005 că contractul de leasing trebuie să conţină clauze privind: dreptul de
opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze
raporturile contractuale. Cee ace presupune că în cazul expirării contractului de leasing financiar
locatarul poate cumpăra bunul la valoarea lui reziduală convenită de părţi, iar în cazul leasingului
operational bunul poate fi cumpărat de locatar la preţul convenit de părţi. Dacă nu şi-a exercitat dreptul de
opţiune asupra achiziţionării bunului sau prelungirii contractului, locatarul este obligat să înceteze imediat
folosinţa şi exploatarea bunului primit în leasing, să asigure păstrarea şi integritatea lui şi să îl transmită,
în cel mult 3 zile calendaristice, locatorului sau, la indicaţia acestuia, unei alte persoane în starea
corespunzătoare clauzelor contractuale, luîndu-se în considerare uzura normală. Dreptul de rascumparere
este un drept al persoanei si nu o obligatie, conditiile rascumpararii trebuie sa fie prevăzute în contractul
de leasing.
1.3 Speța

Vînzătorul bunului este obligat direct faţă de locatar pentru garanţiile legale sau convenţionale inerente
unui contract de vînzare-cumpărare. Vînzătorul nu răspunde însă în faţa locatorului şi a locatarului pentru
acelaşi prejudiciu.
Locatorul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de către vînzător, cu excepţia cazului cînd
vînzătorul a fost ales de către locator, dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Locatarul urmează să intenteze acțiune în instanță împotriva vînzătorului, deoarece față de locator el nu
poate avea pretenții, datorită faptul că singur a ales vînzătorul.
(3) Locatarul are dreptul să rezilieze contractul şi să ceară repararea prejudiciilor dacă:
b) bunul nu corespunde calităţii, ansamblului de piese şi de accesorii, altor condiţii de furnizare
(transmitere) ori clauzelor contractuale. Acest caz se referă la situația cînd locatorul era responsabil de
calitatea bunului, însă în speță furnizorul este responsabil.

Subiectu 2. Împuternicirile instanței de apel în procesul civil.

2.1. Descrieți împuternicirile instanței de apel.
Articolul 385. Împuternicirile instanţei de apel
(1) Instanţa de apel, după ce judecă apelul, este în drept:
a) să respingă apelul şi să menţină hotărîrea primei instanţe;
b) să admită apelul şi să modifice hotărîrea primei instanţe;
c) să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre;
d) să admită apelul, să caseze integral hotărîrea primei instanţe şi să trimită pricina spre rejudecare în
primă instanţă doar în cazul în care s-au încălcat temeiurile prevăzute la art. 388 alin.(1) lit. d) şi i). La
solicitarea participanţilor la proces, instanţa de apel poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă
în cazul prevăzut la art. 388 alin. (1) lit. b);
e) să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea
procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art. 265 şi 267.
(2) În cazul în care pricina este trimisă spre rejudecare, cu acordul tuturor participanţilor la proces,
instanţa de apel indică actele procesuale rămase valabile, celelalte fiind desfiinţate de drept.
2.2. Comparați modificarea hotărîrii și casarea parțială a acesteia de către instanța de apel.
Se caseaza în următoarele cazuri:
(1) Hotărîrea primei instanţe se casează sau se modifică de instanţa de apel dacă:
a) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin;
b) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă le consideră constatate,
nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente;
c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sînt în contradicţie cu circumstanţele pricinii;
d) normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat.
(2) O hotărîre legală în fond nu poate fi casată numai din motive formale.
Modificarea hotaririi presupune aprobarea anumitor schimbari în hotarirea instantei de fond fara ca acest
lucru sa afecteze radical dispozitivul sau sa schimbe solutia primei instante. Casarea presupune
schimbarea solutiei cu pronuntarea unei noi solutii sau trimitere la rejuecare.
2.3. Speța
a) urmează să admită apelul şi să caseze integral hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre
b) urmează să să admită apelul şi să modifice hotărîrea primei instanţe
c) urmează să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă
hotărîre

TESTUL NR. 25.

Sub. 1 Regimul juridic aplicabil contractului de imprumut cu si fara dobinda.
1.1 Identificati categoriile raporturilor de imprumut prin prisma subiectilor intre care se stabilesc.
Contracte cu titlu oneros si gratuit.
Cu titlu oneros:
 imprumutatul persoana fizica (cetateni ai RM si strainii, apatrizii),
 imprumutatul persoana juridica (inregistrata in RM si care nu este in proces de insolvabilitate),
  imprumutatorul persoana fizica (cu capacitate de exercitiu),
 imprumutatorul persoana juridica (cu capacitate de exercitiu speciala, amanet/lombard,
organizatiile de microfinantare, asociatiile de economie si imprumut, asiguratorii).
Cu titlu gratuit:
 imprumutatul pf/pj.
 Imprumutatorul de regula este pf (ruda, prieten, etc. cu imprumutatul, se argumenteaza prin
ceea ca organizatiile cu capacitate de exercitiu speciala nu se ocupa cu binefacerea si nu au
interes sa acorde imprumuturi cu titlu gratuit, totusi acest lucru este posibil si permis de lege).
1.2 Enumerati si detaliati factorii in functie de care se apreciaza caracterul rezonabil al ratei
dobinzii in cadrul contractului de imprumut
Dobinda trebuie sa se afle intr-o relatie rezonabile cu rata de baza a BNM.
Recomandarea nr. 13 din 2012 a CSJ spune:
Rata dobînzii la împrumuturile acordate de către asociaţie trebuie să fie stabilită la un nivel suficient
pentru a acoperi cheltuielile privind dobînzile la mijloacele financiare atrase, cheltuielile suportate şi
constituirea şi/sau menţinerea rezervei instituţionale la nivelul minim stabilit la art.33 din Legea
nr.139 din 21.06.2007.
Prin urmare, instanţa de judecată va considera rezonabilă rata dobânzii calculată conform sumei
următoarelor componente:
1) costul creditorului atragerii mijloacelor financiare. De exemplu, în 11 octombrie 2012, rata de
referinţă interbancară (CHIBOR) publicată de Banca Naţională a Moldovei era de 11.38%;
2) profitul creditorului de aproximativ jumătate din costul indicat la componenta nr. 1);
3) cheltuielile suportate de creditor şi costurile aferente menţinerii rezervei instituţionale, de
aproximativ 4-5%.
În raport cu dobânzile pe împrumuturile acordate de alţi agenţi economici participanţi la piaţa
financiară non-bancară, este justificată aplicarea aceleiaşi formule de calcul. Totodată, se atenţionează
instanţele de judecată că în cazul împrumuturilor acordate de asociaţiile de economii şi împrumut a
cetăţenilor ori alţi agenţi economici ai pieţei financiare non-bancară, este inechitabilă, şi duce la o
îmbogăţire fără justă cauză a debitorului, anularea integrală a clauzei privind dobânda pe temeiul art. 869
alin.(2) al Codului civil şi stabilirea dobânzii prevăzute de art. 585. Echitabilă şi justă va fi reducerea
dobânzii până la o rată rezonabilă

1.3 Cojocaru a imprumutat lui Grecu suma de 1000 Euro pe un termen de 6 luni. Grecu a eliberat o
recipisa, prin care atesta imprumutul si obligatia lui de a achita o dobinda de 10% lunar. La
expirarea termenului, Grecu a restituit doar imprumutul, refuzind sa achite dobinda din
considerentul ca aceasta este exagerat de mare. Cojocaru s-a adresat in instanta de judecata,
solicitind incasarea dobinzii contractuale si a dobinzii de intirziere pentru suma restanta. Care
sunt exigentele legale referitor la dobinda in contractul de imprumut? Care sunt efectele
incalcarii prevederilor legale referitor la marimea dobinzii? Solutionati litigiul.
Exigentele legale referitor la dobinda din imprumut: art. 869 CC- să se afle într-o relaţie rezonabilă cu
rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. (la data de azi, conform siteului bnm.md rata generala de dobinda
e 9%.)
Efectele incalcarii prevederilor legale referitor la marimea dobinzii: art. 869 CC- Înţelegerea asupra dobînzii
prin care se încalcă dispoziţia alin.(1) este nulă.
Solutia: Grecu va fi obligat la achitarea dobinzii de 10% lunar pentru cele 6 luni, daca interpretam ca 10% nu
depaseste cu mult rata rezonabila a BNM de 9% la ziua de azi; in caz contrar…. Daca se stabileste ca 10% nu
este intr-o relatie rezonabila cu rata de baza a BNM, intelegearea asupra dobinzii ar fi nula. In final, consider ca
mai just ar fi prima situatie, Grecu achita dobinda contractuala. Dobînzile de întîrziere nu se aplică la dobînzi
(art. 619 CC).

Sub. 2 Temeiurile si procedura stramutarii cauzei civile de la instanta sesizata la o alta instanta.
2.1 Explicati regula imutabilitatii competentei jurisdictionale si exceptiile de la aceasta regula.
Art. 32 CPC: Nimeni nu poate fi lipsit, fără consimţămîntul său, de dreptul la judecarea cauzei sale de
către o instanţă sau de judecătorii în a căror competenţă pricina respectivă este dată prin lege, cu excepţia
cazurilor expres stabilite de prezentul cod. Instanţa ierarhic superioară nu are dreptul să strămute, din
oficiu, o pricină de la instanţa ierarhic inferioară la alta ori să o preia pentru judecare, cu excepţia cazului
în care completul de judecată în instanţa respectivă nu poate fi legal constituit.
Exceptiile de la 32 sint la art. 43: a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea
pricinii la instanţa de la domiciliul său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de
reşedinţă;
b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor
de competenţă jurisdicţională;
c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive
întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de
calitatea participanţilor la proces;
g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.
2.2 Deduceti temeiurile si procedura stramutarii cauzelor civile de la o instanta la alta.
Temeiurile: art. 43:
a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea pricinii la instanţa de la domiciliul
său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor
de competenţă jurisdicţională;
c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive
întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de
calitatea participanţilor la proces;
g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.
Strămutarea pricinii de la o instanţă la alta din motivele specificate la alin.(2) lit.a), b) şi c) se face în
temeiul unei încheieri motivate a instanţei în care este intentat procesul. Încheierea de strămutare a
pricinii poate fi atacată cu recurs.
Procedura: art. 43. Strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin.(2) lit.d), e), f) şi g) se
efectuează de către instanţa ierarhic superioară, a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de
recurs.
Instanţa este obligată să remită instanţei competente dosarul în termen de 5 zile de la data la care
încheierea de strămutare a pricinii devine irevocabilă. Actele procedurale îndeplinite de instanţa care a
intentat procesul anterior strămutării pricinii au efect juridic în măsura în care noua instanţă consideră că
nu este necesară modificarea lor.

2.3 Argumentati daca in urmatoarele situatii se poate produce stramutarea cauzei civile:
a) piritul care a fost actionat in judecata la judecatoria Ungheni- instanta domiciliului
reclamantului intr-un proces de desfacere a casatoriei-solicita stramutarea cauzei la judecatoria de
la domiciliul sau- mun. Chisinau, deoarece copilul minor (10 ani) se afla in grija sa.
- Se poate produce stramutarea cauzei civile, in baza lit. b, Articolul 38. Competenţa teritorială
generală: Reclamantul poate intenta acţiunea în oricare din sediile instanţei în a cărei rază teritorială se
află domiciliul pîrîtului. + exceptie e atunci cind minorul se afla la ingrijirea reclamantului, inaplicabila in
cazul nostru.
b) pe parcursul procesului piritul a semnalat ca pricina a fost retinuta cu incalcarea normelor de
competenta generala.
- Nu este temei de stramutare, judecatorul este obligat sa inceteze procesul in baza art. 265 lit. a;
daca s-a incalcat competenta generala conditionala- instanta scoate cererea de pe rol in baza art. 267 lit. a,
daca părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la
examinarea pricinii în fond, pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată- instanta
scoate cererea de pe rol.
c) din cauza unui incendiu Curtea de Apel Balti nu poate functiona deja de 3 luni.
- Temei de stramutare, lit. g.
 TESTUL NR. 26.
Sub. 1. Drepturile si obligatiile administratorului fiduciar.
1.1 Descrieti obiectul, subiectii si conditiile de remuneratie specifice contractului de administrare
fiduciara.
Articolul 1055. Obiectul administrării fiduciare Poate fi dat în administrare fiduciară orice bun, inclusiv o
universalitate de bunuri, atît existente la momentul încheierii contractului, cît şi dobîndite în viitor,
inclusiv bunurile dobîndite de administratorul fiduciar în exercitarea contractului. Patrimoniul dat în
administrare fiduciară include şi bunurile care, în calitate de echivalent sau în urma unor acte juridice, iau
locul bunurilor originale. Mijloacele băneşti nu pot fi date separat în administrare fiduciară, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege. Bunurile date în administrare fiduciară se separă de alte bunuri ale
fondatorului administrării, precum şi de bunurile administratorului fiduciar. Pot fi transmise in
administrare fiduciara si obiectele proprietatii intelectuale in special cele ce individualizeaza marfurile,
serviciile si persoana juridica.
Subiectii: fondator al administrării, fiduciant (beneficiarul administrarii) si administrator fiduciar, fiduciar.
Conditiile de remuneratie: Articolul 1057. Administratorul fiduciar nu primeşte remuneraţie pentru activitatea sa
dacă părţile nu au convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din lege. Dacă este prevăzută, remuneraţia poate fi
exprimată fie în procente faţă de venitul (profitul) obţinut din administrarea fiduciară a bunurilor, fie într-o sumă
fixă de bani, fie în formă de procurare a unei părţi a bunurilor administrate de fiduciar în conformitate cu contractul
de administrare fiduciară. Cheltuielile de administrare fiduciară le suportă fondatorul administrării dacă legea sau
contractul nu prevede altfel. Fructele bunurilor revin fondatorului administrării.
1.2 Caracterizati drepturile si obligatiile administratorului fiduciar.
Administratorul fiduciar este persoana care, infaptuind administrarea fiduciara, asigura conservarea,
pastrarea patrimoniului transmis lui si obtinerea beneficiului.
Articolul 1056. Administratorul fiduciar este obligat să administreze în nume propriu proprietatea
încredinţată, dar pe riscul şi pe contul fiduciantului. În raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are
prerogativele unui proprietar. Dacă nu manifestă faţă de interesele fiduciantului diligenţa de care dă
dovadă în afacerile proprii, fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel. Administratorul
fiduciar este obligat să facă public faptul separării bunurilor luate în administrare fiduciară de bunurile
sale şi să menţină această publicitate. El răspunde faţă de fondatorul administrării pentru dezavantajele,
pierderile şi prejudiciile care rezultă din confuziunea celor două patrimonii. Administratorul fiduciar
poate dispune de un imobil doar în cazurile prevăzute de lege sau de contractul de administrare fiduciară.
Drepturile obţinute de administratorul fiduciar ca rezultat al activităţii de administrare fiduciară se includ
în componenţa patrimoniului primit în administrare dacă în contract nu este prevăzută obligaţia de a le
preda fiduciantului sau beneficiarului. Obligaţiile rezultate din activitatea fiduciarului se execută din
contul bunurilor care se află în administrare fiduciară.
1.3 Formulati temeiurile si limitele raspunderii administratorului fiduciar atit in raport cu
fondatorul administrarii, cit si in raport cu tertii. Analizati prevederile CC la acest subiect.
Fiduciarul este obligat sa repare prejudiciul cauzat, daca nu manifesta fata de interesele fondatorului
diligenta de care da dovada in afacerile proprii.
Articolul 1058. Administratorul fiduciar este răspunzător, în raporturile cu terţii, pentru toate actele încheiate în
limitele împuternicirilor conferite de contractul de administrare fiduciară. Prin urmare acesta raspunde personal
pentru obligatiile asumate fata de terte persoane, in limita imputernicirilor conferite de contract. In cazul in care el
si-a asumat obligatii cu depasirea imputernicirilor, el va raspunde cu propriul patrimoniu.
Răspunderea se limitează la bunurile pe care le-a primit în administrare fiduciară. După încetarea administrării
fiduciare şi transmiterea către fiduciant a bunurilor, acestea pot fi urmărite în continuare pentru pretenţiile născute
în legătură cu administrarea fiduciară.
Bunurile date în administrare fiduciară nu pot fi urmărite pentru satisfacerea pretenţiilor înaintate faţă de
administratorul fiduciar personal.
Fiduciarul este obligat sa faca public faptul separarii bunurilor luate in administrare fiduciara de bunurile sale si sa
mentina aceasta publicitate. Publicitatea este pentru terti, ca acestia sa cunoasca in privinta caror bunuri fiduciarul
actioneaza si in limita caror active el isi poate onora obligatiile. Acesta raspunde pentru dezavantajele, pierderile si
prejudiciile care rezulta din confuziunea celor doua patrimonii.

Sub. 2. Efectele juridice ale neprezentarii in sedinta de judecata a participantilor la procesul civil.
2.1 Descrieti necesitatea examinarii cauzelor civile cu implicarea nemijlocita a participantilor la
proces.
Dreptul la aparare, accesul liber la justitie, contradictorialitatea si disponibilitatea partilor.
Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încît părţile şi ceilalţi participanţi la proces
să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi
mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi independent de instanţă, de alte organe şi persoane, de a-şi
expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu pricina dată judecăţii şi de
a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei.
Disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanţilor la proces, în primul rînd a părţilor, de
a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a
dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare.
2.2 Comparati consecintele procesuale in caz de neprezentare in sedinta de judecata a
reclamantului cu cele ale absentei piritului.
Citarea subiectilor implicati in examinarea cauzei civile este obligatia instantei de judecata, in cazul in
care au fost citati legal acestia au obligatia corelativa de a comunica si prezenta dovezi instantei daca nu
pot participa la sedinta.
Absenta reclamantulu citat legal in sedinta de judecata poate conditiona trei efecte procedurale:
-aminarea procesului, daca acesta a comunicat instantei motivele neprezentarii sale si instanta le-a
considerat intemeiate (art.205 alin. 2)
-scoaterea cererii de pe rol, daca acesta nu a comunicat instantei motivele neprezentarii sale ori instanta
le-a considerat neintemeiate, ori nu a solicitat examinarea in lipsa sa, iar piritul consimte la scoaterea de
pe rol (art. 206 alin. 2)
-examinarea in lipsa reclamantului, daca acesta nu a comunicat instantei motivele neprezentarii sale ori
instanta le-a considerat neintemeiate, iar piritul cere solutionarea pricinii in fond sau daca reclamantul a
solicitat examinarea in lipsa sa si participantii la proces sunt de acord (art. 206 alin. 2.)
Absenta piritului citat legal poate cauza doua consecinte procesuale:
-aminarea procesului, daca acesta a comunicat instantei de judecata motivele absentei sale in sedinta si
instanta le-a considerat justificate.
-examinarea cauzei in lipsa piritului, daca acesta nu a comunicat instantei motivele absentei sale ori daca
instanta le-a considerat neintemeiate si/sau daca piritul nu a cerut examinarea pricinii in lipsa sa (art. 206
alin 3.)
2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta in urmatoarele situatii:
a) avocatul reclamantului nu s-a prezentat repetat in sedinta, fara a aduce la cunostinta instantei
motivele iar reclamantul insista la participarea anume a acestui avocat.
Art. 206 alin. (5) Neprezentarea în şedinţă de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la
proces nu împiedică examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa
poate amîna o singură dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia.
Alin. (6) În cazul neprezentării nemotivate în şedinţă de judecată a avocatului sau a unui alt reprezentant,
nerespectării îndatoririlor lor legale, dacă în acest mod s-a amînat judecarea pricinii, instanţa poate obliga
vinovatul, la cererea părţii interesate, să repare prejudiciul cauzat prin amînarea procesului.

b) intervenientul principal nu s-a prezentat repetat si neintemeiat in sedinta de judecata.

Neintervenirea în proces fără motive întemeiate a intervenientului accesoriu, înştiinţat în modul stabilit, îl
decade din dreptul de a dovedi că litigiul a fost soluţionat greşit din cauza incorectitudinii în proces a
părţii la care urma să se alăture în măsura în care nu dovedeşte că explicaţiile, acţiunile şi mijloacele de
apărare ale părţii au fost greşite din intenţie sau din culpă gravă.
c) reclamantul nu s-a prezentat la sedinta de judecata, solicitind examinarea in lipsa sa, iar piritul
fiind prezent a inaintat actiune reconventionala.
Instanta urmeaza sa admita in procedura actiunea reconventionala si sa notifice despre acest fapt
reclamantul care a solicitat examinarea in lipsa sa.
Articolul 206. Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi
remiterea copiei de pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin
ascultarea celeilalte părţi, instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii. ???????
 TESTUL NR. 27.
Subiectul 1. Regimul juridic al rentei in favoarea unui tert
1.1 Identificati drepturile tertei persoane in cadrul raportului de renta.
Articolul 847. Renta poate fi constituită în favoarea unui terţ. calitatea de credirentier o are partea faţă de care
debirentierul se obligă a asigura întreţinerea terţului.
Constituirea rentei în favoarea unui terţ presupune cazul când debirentierul se obligă faţă de credirentier de a
asigura plata rentei şi faţă de o terţă persoană. În cazul respectiv, debirentierul are către terţa persoană întreţinută
aceleaşi obligaţii cum şi faţă de credirentier. Mai mult decât atât, chiar şi în cazul în care credirentierul a decedat,
debirentierul rămâne obligat a achita terţei persoane plata rentei în mărimea cuvenită acesteia în baza contractului.
Totodată, terţa persoană nu deţine toate drepturile pe care le are în acest contract credirentierul. Astfel, terţa
persoană nu poate cere modificarea cuantumului sau formei rentei, nu poate cere rezilierea contractului etc. Singura
posibilitate pe care o are terţa persoană este dreptul de a cere executarea obligaţiei de plată a redevenţei de către
debirentier. Calitatea de terţă persoană o poate avea atât rudele credirentierului cât şi persoanele cec nu stau în
legătură de rudenie cu acesta.
Articolul 855. Contractul de rentă poate fi contestat de terţul care are dreptul de a fi întreţinut de cel obligat la plata
rentei dacă acesta, din cauza rentei, nu-şi poate îndeplini obligaţiile faţă de terţ.
1.2 Reliefati prevederile legale pertinente din CC care prevad plata unei rente fara a fi vorba
despre un contract de renta preexistent.
????????????????? Instrainarea bunului cu conditia intretinerii pe viata?????
1.3 Decideti daca este oare dator tertul beneficiar sa garanteze debirentierul de evictiune si de
viciile bunului transmis?
???????????????????
Subiectul 2. Particularitatile procedurii contenciosului administrativ
2.1 Identificati esenta procedurii contenciosului administrativ.
In conformitate cu art. 54 din Constitutia RM, Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate
publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este
îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. In baza acestei
prevederi a fost adoptata legea contenciosului administrativ. Astfel, contenciosul administrativ urmareste
concomitent doua sarcini: 1) sarcina cu caracter public de asigurare a exercitarii controlului din parte
puterii judecatoresti asupra activitatii puterii executive, ce rezulta din principiul separatiei si colaborarii
puterilor in stat, 2) sarcina cu caracter privat de aparare judiciara a drepturilor si intereselor legitime ale
persoanelor impotriva abuzurilor comise de autoritatile publice,ce rezulta din principiul accesului liber la
justitie. In cadrul procedurii contenciosului administrativ instantele judecatoresti nu examineaza un litigiu
de drept privat, ci un litigiu de contencios administrativ, definit legal ca un litigiu generat fie de un act
administrativ, fie de nesolutionarea in termenul legal a unei cereri privind recunoasterea unui drept
recunoscut de lege, in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica sau un functionar al acestei
autoritati. Prin urmare, obiect al actiunii in procedura contenciosului administrativ il constituie: a) actul
administrativ, b) contractul administrativ, c) nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.
2.2 Deduceti particularitatile de examinare a cauzelor in ordinea procedurii contenciosului
administrativ.
1) subiectii cu drept de sesizare a instantei de contencios administrativ: a) persoana, inclusiv
funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar, care se consideră vătămată într-un drept al său,
recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri - în condiţiile art.14 al prezentei legi; b) Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul
teritorial al Cancelariei de Stat, preşedintele raionului şi primarul - în condiţiile Legii privind
administraţia publică locală; c) procurorul care, în condiţiile articolului 5 din Codul de procedură civilă,
atacă actele emise de autorităţile publice; d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate
într-un drept al său, atacă actele administrative - în condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari; d1)
Comisia Naţională de Integritate – în condiţiile Legii cu privire la Comisia Naţională de Integritate; e)
instanţele de drept comun, în cazul ridicării excepţiei de ilegalitate - în condiţiile art.13 al prezentei legi;
f) alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
2) Cererea prealabila, persona care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege printr-
un act administrativ, va solicita, printr-o cerere prealabila, autoritatii publice emitente, in termen de 30 de
zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia, in cazul in care legea nu
dispune altfel. In cazul in care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabila poate fi
adresata, la alegerea petitionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior, daca legislatia nu
prevede altfel. In cazul in care persoana nu este multumita de raspunsul primit la cererea prealabila sau nu
a primit nici un raspuns in termenul prevazut de lege, aceasta este in drept sa sesizeze instanta de
contencios administrativ.
3) Competenta jurisdictionala a instantelor judecatoresti, cu referire la competenta jurisdictionala
materiala se aplica prevederile CPC. Adica judecatoriile examineaza si solutioneaza in fond toate pricinile
civile, daca legea nu prevede altfel.
4) Taxa de stat, reclamantii in actiunile nascute din raporturi de contencios administrativ sunt scutiti de
plata taxei de stat.
5) Termenele de adresare in instanta, cererea prin care se solicita anularea unui act administrativ sau
recunoasterea dreptului pretins poate fi inaintata in termen de 30 de zile, in cazul in care legea nu dispune
altfel. Termenul curge de la: -data primirii raspunsului pentru cererea prealabila sau data expirarii
termenului prevazut de lege pentru solutionarea acesteia; - data comunicarii refuzului de solutionare a
unei cereri prin care se solicita recunoasterea dreptului pretins sau data expirarii termenului prevazut de
lege pentru solutionarea unei astfel de cereri; -data comunicarii actului administrativ.
6) Componenta participantilor la proces, daca se solicita repararea prejudiciului cauzat, in calitate de
copirit alaturi de autoritatea publica se poate chema si functionarul public. Pe de alta parte este
petitionarul.
7) Asigurarea actiunii, in calitate de masura speciala de asigurare a actiunii, in cadrul procedurii
contenciosului administrativ instanta poate dispune suspendarea executarii actului administrativ, instanta
poate dispune suspendarea executarii actului administrativ.
8) Repartizarea sarcinii de probatiune, sarcina de probatiune a legalitatii actului administrativ contestat
este pusa pe seama piritului. Ce tine de repararea prejudiciului- fiecare parte trebuie sa dovedeasca
circumstantele pe care le invoca drept temei al pretentiilor si obiectiilor sale.
9) Imputernicirile instantei, - respinge actiunea ca fiind nefondata sau depusa cu incalcarea termenului
de prescriptie; - admite actiunea si anuleaza, in tot sau in parte actul administrativ sau obliga piritul sa
emita actul administrativ cerut de reclamant ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau alt inscris, ori
sa inlature incalcarile pe care le-a comis, precum si dispune incasarea din contul reclamantului a
despagubirilor pentru intirzierea executarii hotaririi; - admite actiunea si constata circumstantele care
justifica suspendarea activitatii consiliului local sau a consiliului raional, dupa caz.
10) Executarea hotaririi, hotaririle judecatoresti irevocabile adoptate in ordinea procedurii
contenciosului administrativ constituie titluri executorii. Instanta care a adoptat hotarirea in fond, in
termen de 3 zile de la data la care hotarirea a devenit irevocabila, trimite o copie a hotaririi piritului
pentru executare. Hotarirea se executa in termenul stabilit in dispozitivul ei, iar in cazul in care termenul
nu este stipulat- in cel mult 30 de zile de la data la care hotarirea devine irevocabila.

2.3 Argumentati modalitatea de contestare a urmatoarelor acte administrative:

a) hotarirea cu caracter normativ a Comisiei Nationale a Pietei Financiare.- contencios
administrativ. (act administrativ cu caracter normativ supus contestarii in contencios
administrativ)
b) hotarirea Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chisinau, Directia Administrare Fiscala
Ciocana, mun. Chisinau cu privire la obligarea Cooperativei de Constructie a Locuintelor nr. 162
de plata a sumei de 12,064,96 lei.-in ordine civila (act administrativ-jurisdictional de sanctionare
contraventionala)(da nu sunt sigur.)
c) decizia consiliului municipal Balti privind instituirea taxei de salubritate.-in ordine civila (act de
gestiune emis de autoritatea publica in calitate de persoana juridica in legatura cu administrarea si
folosirea bunurilor ce apartin domeniului sau privat, nu poate fi atacat in instantele de contencios
administrativ.)
 TESTUL NR. 28.
Subiectul 1. Regimul juridic al cesiunii locatiunii si sublocatiunii
1.1 Precizati definitia si caracterele juridice ale “contractului de sublocatiune”.
Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual
în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. Locatarul
este în drept să dea bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea numai cu consimţămîntul
locatorului. Pentru aceasta, el este obligat să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau
denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i cedeze locaţiunea.
Caracterele juridice: sinalagmatic- da nastere la drepturi si obligatii corelative, cu titlu oneros-are un continut
pecuniar, comutativ- existenta si intinderea obligatiilor nu depinde de intimplare si nu exista sanse de pierdere sau
cistig pentru parti, consensual- acordul reciproc de vointa a partilor, translativ de folosinta- se transmite doar
dreptul de folosinta si posesiune a bunului, nu si de proprietate, cu executare succesiva in timp- executarea pe mai
multe parti esalonate de timp.
1.2 Stabiliti natura juridica a interesului legitim nominalizat in alin. (2) art. 894 CC al RM.
Protejarea intereselor locatarului se manifestă şi prin faptul că prevederile legale îl impun pe locator de a
da consimţământul la sublocaţiune sau la cedarea locaţiunii dacă există circumstanţe favorabile pentru
locatar de ordin obiectiv, şi anume, interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial unui
terţ. Interesul legitim se manifestă prin dobînda, profitul, posibilităţile sau imposibilitărţile de folosinţă al
bunului, alt rezultat pozitiv pe care îl dobîndeşte locatarul în contractul respectiv. Interesul legitim de a
ada bunul în subchrie sau cesienea locaţiunii nu poate fi realizat dacă există prevederile legale şi anume,
persoana terţului constituie un piediment, spaţiul închiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte
motine temeinice, nu i se poate impune locatorului să permită subînchirierea sau cesiunea
locaţiunii.?????????? (trebuie de adaugat)
1.3 S.A “Agroconstructor” a transmis in locatiune unei organizatii de constructie un excavator pe
termen de 5 ani. Cu acordul locatorului, locatarul a transmis excavatorul in sublocatiune unui
SRL pe termen de 3 ani. Peste 6 luni, partile contractante au decis sa inceteze contractul de
locatiune. Respectiv, au cerut restituirea excavatorului de la sublocatar. Sublocatarul a refuzat
sa restituie obiectul respectiv, invocind contractul de sublocatiune incheiat, a carui termen nu a
expirat. Solutionati.
Articolul 903. Locaţiunea încetează: a) la expirarea termenului contractului; b) în cazul pieirii bunului închiriat;
c) în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract. La lit. c atribuim urmatoarele cazuri: Articolul 906. Rezilierea
contractului din iniţiativa locatorului Locatorul este în drept să ceară rezilierea contractului dacă locatarul: a) nu
foloseşte bunul închiriat la destinaţie sau în conformitate cu prevederile contractului;b) admite intenţionat sau din
culpă înrăutăţirea stării bunului ori creează un pericol real pentru o asemenea înrăutăţire; c) nu plăteşte chiria pe
parcursul a 3 luni după expirarea termenului de plată dacă în contract nu este prevăzut altfel; d) încheie un contract
de sublocaţiune fără acordul locatorului; -nu indeplineste obligatiile contractuale de restabilire integrala si de
reparare a bunurilor inchiriate, - foloseste nerational bunurile inchiriate sau prin mijloace care duc la degradarea
pamintului si a altor resurse naturale, - nu ia masuri de reproducere a resurselor naturale care au proprietatea de a se
restabili; - nu a folosit timp de un an terenul destinat productiei agricole si timp de doi ani terenul destinat
productiei neagricole. In acelasi timp, in baza Articolul 907. Locatarul este în drept să ceară rezilierea contractului
în cazul în care: a) şi-a pierdut capacitatea de muncă şi nu poate folosi bunul închiriat; b) este privat de libertate şi
nu-şi poate executa obligaţiile contractuale; -locatorul nu-si indeplineste obligatiile contractuale privind restabilirea
integrala si repararea bunurilor inchiriate; - bunurile inchiriate, in virtutea unor circumstante pentru care locatarul
nu poarta raspundere, devin inutilizabile; - locatorul nu a transmis bunurile la timp locatarului. Totodata, in contract
pot fi prevazute si alte temeiuri de reziliere a contractului.
In aceasta ordine de idei, analizind continutul spetei nu putem retine existenta si ulterioara aplicare a vre-o unui
dintre temeiurile legale de reziliere a contractului de locatiune dintre locator si locatar cu ulterioara reziliere si a
contractului de sublocatiune. Prin urmare, suntem de parerea ca sublocatorul va avea cistig de cauza.

Subiectul 2. Temeiurile de declarare a recursului impotriva actelor de dispozitie ale curtilor de apel
in procesul civil.
2.1 Deduceti categoriile de temeiuri pentru declararea recursului impotriva actelor de dispozitie ale
curtilor de apel.
2.2 Comparati temeiurile recursului impotriva actelor de dispozitie ale curtilor de apel si temeiurile
apelului impotriva hotaririlor judecatoriilor.
2.3 Argumentati cum trebuie sa porcedeze instanta de recurs daca la examinarea recursului s-a
constatat urmatoarele:
a) instantele de fond si de apel nu au elucidat pe deplin circumstantele importante pentru
solutionarea pricinii,
b) la solutionarea pricinii prima instanta a incalcat normele de competenta jurisdictionala
teritoriala,
c) la inaintarea actiunii in instanta de fond reclamantul nu a respectat procedura prealabila de
solutionare a pricinii pe cale extrajudiciara.

TESTUL NR. 29.

Subiectul 1. Notiunea contractului de societate civila. Delimitarea de alte contracte.
1.1 Delimitati raporturile de societate civila de alte raporturi juridico-civile de asociere
1.2 Identificati si caracterizati elementele calificative ale raporturilor de societate civila
1.3 A si B au incheiat un contract de societate civila, avind ca obiect constructia si exploatarea unei
case de locuit pe terenul care apartinea lui A. Potrivit contractului, B urma sa acopere toate
cheltuielile legate de constructia casei, urminda sa imparta cu A, in cote egale, beneficiul obtinut
din inchirierea casei. Dupa expirarea a 5 ani, participantii s-au certat, astfel ca A i-a interzis lui
B sa foloseasca terenul si casa. B l-a actionat in judecata pe A, cerind restituirea a 80% din
costul casei, anexind facturile care confirmau ca 60% din cheltuielile de constructie a casei au
fost suportate de el. Totodata, prin munca sa personal, B a contribuit in mare masura la
constructia casei. Solutionati.
Subiectul 2. Participarea intervenientilor principali in cadrul procesului civil.
2.1 Descrieti temeiurile si procedura interventiei principale in porces.
2.2 Analizati particularitatile pozitiei procesuale a intervenientilor principali in raport cu
coreclamantul si cu intervenientul accesoriu.
2.3 Argumentati solutia instantei in fiecare din situatiile>
a) SRL X a inaintat catre Dragomir actiunea privind incasarea datoriei pentru enerie electrica.
Argatu a solicitat admiterea sa ca intervenient principal in cadrul acestui proces, inaintind catre
Dragomir o actiune privind repararea prejudiciului cauzat sanatatii.
b) La examinarea in instanta de apel a cauzei civile Miron catre Timciuc privind partajul averii,
Fusu a solicitat recunoasterea dreptului de proprietate asupra unui set de mobila, inclus de parti in
lista bunurilor partajate.
 TESTUL NR. 30.
Subiectul 1. Regimul juridic al depozitului bancar la termen si la vedere.
1.1 Definiti notiunea de “depozit bancar”, stabilind coraportul dintre aceasta si depozitul de drept
comun.

Prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie financiară (bancă), licenţiată conform legii,
primeşte de la clientul său (deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului o sumă de bani pe care se
obligă să o restituie deponentului după un anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la
vedere). Prin contract de depozit o parte (depozitar) se obligă să păstreze bunul mobil, predat de cealaltă
parte (deponent), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.
1.2 Identificati si analizati similitudinile si deosebirile dintre depozitul bancar la termen si
depozitul bancar la vedere.
Depozit la vedere reprezintă un cont slab remunerat sau neremunerat, destinat să primească sume de la titulr in
vederea utilizarii pe termen scurt, soldul contului este creditor si poate fi retras in orce moment, fara preaviz. In
lipsa unei scadente definite, durata constituirii contului la vedere depinde de nevoile si bunul plac al titularului.
Depozitele la termen reprezinta o suma depusă de titular si blocată la dispozitia bancii pina la o anumită scadenta
stabilita prin contract, la momentul constituirii depozitului. Spre deosebire de depozitul la vedere, depozitul la
terme este remunerat la un nivel mai ridicat, care urmeaza sa compenseze imobilizarea fondurilor depuse. Nivelul
dobinzii se stabileste intre deponent si bancher in functie de puterea de negociere a fiecarui tinind cont de marimei
sumei depuse si de scadenta. De regula, nivelul ratei dobinzii este apropiat de cel al ratei dobinzii pe piata monetare
pentru o perioada asemanatoare. Retragerea exceptionala inainte de scadenta se sanctioneaza printr-o pierdere de
dobinda.

1.3 Apreciati importanta si oportunitatea reglementarii juridice a contractului de inchiriere a casei

de valori (safeu).
Safeurile (caseta de valori) bancare reprezintă o opțiune comodă pentru păstrarea temporară sau de lungă durată a
obiectelor valoroase sau a mijloacelor bănești. Fie că plecați în vacanță sau într-o călătorie de afaceri, ori veți sta
departe de casă o perioadă mai lungă – puteți apela la acest serviciu oferit de băncile din țară. Costul acestui
serviciu depinde de mai mulți factori. În primul rând depinde de mărimea casetei pe care urmează să fie utilizată de
către clienți. Dimensiunile casetelor variază la fiecare bancă, dar prețul se încadrează în intervalul 60 – 500 lei pe
lună. De asemenea prețul poate varia în funcție de perioadă mai îndelungată. Un alt moment important este plata de
garanție (gaj) pentru cheia pe care o primește clientul băncii. Această plata se efectuează în momentul semnării
contractului și se restituie atunci când se restituie cheia. De asemenea un lucru care nu trebuie neglijat – penalitățile
pentru neachitarea la timp a plăților lunare sau pentru nerestituirea cheii la timp. Penalitățile pot fi în mărime de
0,5-1% din plata lunară pentru fiecare zi de întârziere. Este o modalitate sigura de a proteja bunurile care este destul
de aplicabila la moment. Când se prezintă la Bancă, Locatarul este obligat să ateste dreptul de folosinţă asupra
safeului individual, prin prezentarea actului de identitate valabil şi să anunţe numărul safeului repartizat conform
Contractului de locaţiune. Pentru eventuale necesităţi legate de bunurile din safeu, Locatarului i se acordă o masă
plasată direct în Tezaurul cu safeuri individuale. Locatarul este în drept să se afle în Tezaur nu mai mult de cinci
minute. În cazul în care Locatarul are nevoie de mai mult timp, acestuia i se acordă o cabină în altă încăpere a
Băncii aflată sub supravegherea gardianului. Persoana responsabilă a Tezaurului nu este în drept să asiste la
introducerea, examinarea sau scoaterea bunurilor din safeu de către Locatar, ea trebuie să se afle în această
perioadă de timp în încăperea de la intrarea în Tezaur. Locatarul are dreptul să depună bunurile în safeul individual
conform unei note inventar, completată în două exemplare, dintre care unul se înmânează Locatarului, cel de-al
doilea se păstrează în dosarul personal al acestuia. În baza notei inventar pot fi depuse în safeu numai mijloacele
băneşti în monedă naţională sau în valută străină cu care operează Banca, contra comisionului stabilit în tarifele
Băncii. Anterior trecerii în nota de inventar mijloacele băneşti se verifică dacă nu sunt false. În cazul ridicării sau
completării mijloacelor băneşti depuse în safeu, se completează o nouă notă inventar, iar pe cea veche Locatarul
face menţiunea „Anulată”. Nu se întocmesc note inventar în cazul când Locatarul nu doreşte să declare suma
mijloacelor băneşti depuse în safeul individual. Persoana responsabilă urmăreşte respectarea termenului de păstrare
al valorilor în safeul individual. În cazul în care Locatarul nu se prezintă pentru reînnoirea contractului timp de 6
luni de la data expirării termenului de păstrare, Banca informează în scris Locatarul despre o eventuală deschidere
forţată a acestuia în caz de neprezentare. În înştiinţare se indică data probabilă de deschidere a safeului individual
 în lipsa Locatarului. În caz de prorogare a termenului de păstrare a valorilor, se va anexa o completare la Contractul
de locaţiune în care se va indica perioada şi se vor efectua plăţile pentru termenul nou de păstrare a bunurilor. După
expirarea termenului de acţiune a Contractului sau în urma rezilierii anticipate a acestuia şi predarea ambelor chei
de către Locatar, Banca restituie acestuia suma de asigurare.

Subiectul 2. Partile componente ale dezbaterilor judiciare in procesul civil.

2.1 Definiti faza dezbaterilor judiciare inclusiv fiecare parte componenta a acesteia.
Dezbaterile judiciare constituie a treia faza obligatorie pentru procesul civil. Esenta acestei faze se rezuma
la examinarea si solutionarea pricinii civile in fond.
Şedinţa de judecată în care se desfăşoară dezbaterile judiciare poate fi divizată în patru părţi:
- partea pregătitoare;
- judecarea pricinii în fond;
- susţinerile orale;
- adoptarea şi pronunţarea hotărârii.
Fiecare parte are sarcinile, conţinutul şi locul său în dezbaterile judiciare şi este
destinată să rezolve anumite chestiuni. Totodată, ele sunt legate strâns între ele şi
consecvent se trece de la una la alta.
2.2 Determinati sarcinile fiecarei parti componente a dezbaterilor judiciare.

2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta de fond in urmatoarele situatii:

a) in replica piritul a declarat ca recunoaste o parte din pretentiile in actiune, emiterea hotaririi de
admitere a actiunii
b) dupa desemnarea expertizei judiciare partile au convenit sa se impace, prezentind instantei
textul tranzactiei. Emiterea incheierii de incetare a procesului, dupa legalizarea tranzactiei.
c) nici o parte la proces nu s-a prezentat in sedinta de judecata, dar ambele au solicitat examinarea
cauzei in absenta.- emiterea hotaririi in baza probelor prezentate.

Test 31

Subiectul 1. Delimitarea creditului bancar și împrumutului ordinar Punctaj

maxim
Subiectul I Delimitarea creditului bancar de imprumutul ordinar.

1.1. Stabiliți afinitățile și deosebirile dintre contractul de credit bancar și contractul de

împrumut.
Prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la
dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă
să restituie suma primită şi să plătească dobînda şi alte sume aferente prevăzute
de contract.Contractul de credit bancar se încheie în scris. Faţă de contractul de
credit bancar se aplică prevederile referitoare la contractul de împrumut în
măsura în care regulile prezentului capitol nu prevăd altfel sau din esenţa
contractului de credit bancar nu reiese contrariul.

Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate

celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să
restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la 3 puncte
expirarea termenului pentru care i-au fost date.
Contractul de împrumut este gratuit dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
ETC.
1.2. Analizați, în plan comparativ, regimul juridic al dobânzii în cadrul contractului de credit
bancar și în cel de împrumut.
În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care
trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a
Moldovei. Înţelegerea asupra dobînzii prin care se încalcă dispoziţia alin.(1) este
nulă. Se plăteşte dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul
încheierii contractului şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este
prevăzut altfel. În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen,
împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului şi a dobînzii
aferente.
Dobînda la creditul bancar Părţile contractului de credit bancar pot conveni asupra
unei dobînzi fixe sau flotante. În cazul în care părţile au convenit asupra unei
dobînzi flotante, mărimea acesteia poate fi modificată prin acordul părţilor.
Creditorul nu poate modifica în mod unilateral mărimea dobînzii decît în cazurile
prevăzute de lege sau de contract. În cazul cînd contractul prevede dreptul băncii de
a modifica în mod unilateral mărimea dobînzii, aceasta se va efectua în funcţie de
rata de bază a Băncii Naţionale, de rata inflaţiei şi de evoluţia pieţei, ţinîndu-se cont
de regulile echităţii. Creditorul îl va anunţa în scris pe debitor despre modificarea
mărimii dobînzii cu cel puţin 10 zile înainte de modificare. Mărimea nouă a
dobînzii se va aplica la soldul, existent la data modificării, al creditului.
5 puncte
1.3. SA ”Dezvoltare” a primit de la „Moldbank” un credit în mărime de 2 mln lei, pe termen de
1 an, pentru construcția casei de locuit. Plata dobânzii trebuia să se facă lunar, începând cu luna a
șasea a termenului contractului. SA nu a plătit dobânda după expirarea a 8 luni, invocând lipsa
mijloacelor pe cont. Banca a cerut rezilierea anticipată a contractului și încasarea dobânzii.
Este legală cerința băncii? Soluționați litigiul.
Creditorul poate rezilia contractul şi cere restituirea creditului şi a sumelor aferente
dacă:
a) debitorul a devenit insolvabil;
c) debitorul nu plăteşte dobînda în termenul stabilit; etc.
Da este legala deoarece-- În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în
termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului şi a dobînzii
aferente. (3) Faţă de contractul de credit bancar se aplică prevederile referitoare la
contractul de împrumut în măsura în care regulile prezentului capitol nu prevăd
altfel sau din esenţa contractului de credit bancar nu reiese contrariul.
Deasemenea În situaţia descrisă în speţă ne aflăm si sub incidenţa prevederilor art.
1243 CC care reglementează răspunderea debitorului pentru neexecutarea esenţială
a obligaţiilor sale.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 1243 În cazul neexecutării de către debitor la
scadenţă a obligaţiei de restituire a creditului, precum şi a obligaţiilor de plată a
dobînzii şi a altor sume aferente, creditorul poate pretinde plata unor penalităţi
de întîrziere în modul şi în mărimea prevăzute de lege sau de contract. 7 puncte
Subiectul 2. Esenţa şi particularităţile procedurii speciale în procesul civil Punctaj
maxim
2.1. Definiţi procedura specială şi indicați participanţii la proces în procedura specială. 3 puncte
2.2. Comparaţi particularităţile procedurii speciale în raport cu procedurile contencioase (în
5 puncte
acţiune civilă, în contencios administrativ).
2.3. Argumentaţi acţiunileinstanței de judecată în următoarele situaţii:
a) la examinarea cauzei în procedură specială s-a constatat existenţa unui litigiu de drept;
b) în cadrul procedurii de constatare a faptului acceptării unei succesiuni şi a locului ei de
deschidere, petiţionarul solicită, în vederea asigurării acţiunii, punerea sechestrului pe bunurile
care fac parte din masa succesorală;
c) petiţionarul şi persoana interesată în pricina privind constatarea unui fapt solicită încuviinţarea
7 puncte
unei tranzacţii de împăcare.

Test 32

Subiectul 1. Regimul juridic al riscului şi cazului asigurat. Interesul asigurat Punctaj

maxim

3 puncte
1.1. Definiți „riscul asigurat” și „cazul asigurat”, stabilind coraportul dintre aceste două elemente
constitutive ale raporturilor de asigurare.
1.1 Articolul 1307. Riscul asigurat şi cazul asigurat(1) Riscul asigurat este un
eveniment viitor, posibil, dar incert la care sînt expuse viaţa, sănătatea sau
patrimoniul unei persoane. (3) Cazul asigurat este evenimentul pentru înlăturarea
consecinţelor căruia s-a făcut asigurarea şi la producerea căruia apare obligaţia
asigurătorului să plătească suma asigurată ori despăgubirea.
Spre deosebire de risc care este un eveniment ce se poate ivi, cazul asigurat este un
eveniment care s-a produs. Odată cu producerea cazului asigurat se naşte obligaţia
asigurătorului de a plăti suma asigurată sau despăgubirea de asigurare, cu excepţia
cazurilor în care asigurătorul poate refuza plata, potrivit legii.

1.2 Analizați importanța interesului asigurat sub aspectul obligativității asiguratului de a

plăti prima de asigurare.

Asigurat este persoana care a încheiat contract de asigurare şi/sau care este titularul
interesului asigurat. Dacă riscul asigurat priveşte persoana sau patrimoniul unei alte
persoane decît aceea a contractantului, se numeşte asigurat titularul interesului
asigurat, iar persoana care încheie contractul şi se obligă să plătească primele de
asigurare se numeşte contractant.
Poliţa de asigurare este un document unilateral semnat de asigurător care conţine
promisiunea acestuia de a plăti o anumită indemnizaţie la producerea evenimentului 5 puncte
în cadrul perioadei stabilite. Poliţa de asigurare nu este contract de asigurare, ci
numai un document care atestă încheierea contractului. Din punct de vedere a
conţinutului poliţa de asigurare trebuie să corespundă destinaţie – să probeze
încheierea contractului de asigurare. De aceea poliţa de asigurare trebuie să conţină
toate clauzele obligatorii pe care le conţine contractul de asigurare.
Asigurătorul este obligat să remită asiguratului poliţă de asigurare pentru fiecare
contract de asigurare. Poliţa de asigurare la purtător de asemenea nu este valoare
mobiliară. Deţinătorul acestei poliţe pentru a primi indemnizaţia de asigurare v-a
trebui să prezinte nu numai poliţa de asigurare, ci va trebui să probeze că au fost
achitate integral primele de asigurare, că s-a produs cazul asigurat şi că acesta şi-a
executat alte obligaţii prevăzute în contract în legătură cu producerea acestuia
(informarea la timp a asigurătorului, luarea măsurilor necesare pentru limitarea
oportună a daunelor etc.).

1.3. Surugiu și-a asigurat autovehiculul la o companie de asigurări. Peste 3 luni autovehiculul a
fost furat și, în legătură cu aceasta, asiguratorul i-a plătit lui Surugiu despăgubirea de asigurare.
După câteva zile, organele de poliție au găsit automobilul furat și l-au restituit proprietarului.
Asiguratorul a solicitat de la Surugiu restituirea despăgubirii plătite anterior acestuia. Surugiu a
refuzat, motivând că automobilul dat deja este proprietatea asiguratorului care poate să-l vândă și
să-și recupereze banii.
Argumentați dacă Surugiu are dreptate? Soluționați litigiul. 7 puncte

Articolul 1329. Preluarea de către asigurător a drepturilor asiguratului

(1) Asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare preia, în limitele acestei sume,
dreptul la creanţă pe care asiguratul sau o altă persoană care a încasat despăgubirea de
asigurare îl deţine în raport cu terţul responsabil de producerea pagubei dacă legea sau
contractul nu prevede altfel.etc

Subiectul 2. Procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică în procesul civil Punctaj
maxim
2.1. Descrieţi condiţiile de constatare a faptelor cu valoare juridică. 3 puncte
2.2. Comparaţi procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică cu acţiunile civile de
5 puncte
constatare a dreptului subiectiv civil încălcat.
2.3. Argumentați acţiunile instanței în următoarele situaţii:
a) la examinarea cererii privind constatarea faptului de rudenie s-a stabilit că petiţionarul nu s-a
adresat anterior la organul de stare civilă pentru a clarifica faptul respectiv;
b) la examinarea cererii privind constatarea faptului înregistrării decesului s-a constatat că în
registrul de stare civilă pentru anul respectiv lipseşte înscrierea corespunzătoare;
c) petiţionarul a solicitat constatarea faptului că acesta este un posesor de bună-credinţă al unui
7 puncte
automobil.
 Testul 33 Punctaj
maxim
Subiectul 1. Suma asigurată şi despăgubirea de asigurare
1.1.Definiți noțiunile „sumă asigurată” și „despăgubire de asigurare”.
Suma asigurata reprezinta valoarea maxima a despagubirii pe care asiguratorul o
plateste asiguratului ca urmare a producerii evenimentului asigurat.
Prezenta acesteia în contractul de asigurare este necesara, deoarece serveste ca baza
si pentru calcularea primei de asigurare, în principiu, prin aplicarea unui anumit
procent asupra sumei asigurate.
Stabilirea acestei sume se realizeaza prin operatiunea denumita evaluare de
asigurare. Pe baza sumei de asigurare se vor calcula ulterior primele ce trebuie
platite de asigurat.
În cazul asigurarilor de bunuri, suma asigurata constituie limita maxima a
raspunderii asiguratorului, fiind unul dintre elementele de baza carora se stabileste
prima de asigurare. Suma asigurata nu poate depasi valoarea reala a bunului
asigurat. Ea poate fi egala sau mai mica decât valoarea bunurilor respective.
Sumele la care sunt asigurate bunurile trebuie sa corespunda valorilor reale ale
acestora, întrucât supraevaluarea, respectiv subevaluarea pot avea consecinte
negative fie pentru asigurator, fie pentru asigurat.
Astfel, la survenirea daunei persoana are dreptul la despăgubirea de asigurare. De
cele mai dese ori, cuantumul despăgubirrii de asigurare se stabileşte de comun
acord de către părţile contractului de asigurare.
3 puncte
1.2. Analizați particularitățile refuzului asiguratorului de a plăti suma sau despăgubirea de
asigurare.
1.2 Asiguratorul este in drept sa refuze deplin sau partial asiguratului despagubirea
de asigurare in asigurarile de bunuri in cazul:
a) producerii de pagube ca urmare a unor actiuni intentionate ale asiguratului sau
ale beneficiarului, orientate spre provocarea sau facilitarea producerii
evenimentului asigurat, cu exceptia actiunilor de indeplinire a datoriei civice sau de
aparare a vietii, sanatatii, onoarei si demnitatii;
b) producerii de pagube ca urmare a unei infractiuni intentionate comise de asigurat
sau beneficiar, legate direct de producerea evenimentului asigurat;
c) comunicarii intentionate de informatii false catre asigurator sau necomunicarii
datelor, cunoscute de asigurat, ce vizeaza interesele de asigurare daca
circumstantele tainuite se afla in raport de cauzalitate cu producerea evenimentului
asigurat;
d) unor alte evenimente prevazute de legislatie.
5 puncte
1.3. Tâltu și-a asigurat pe o sumă de 1.000.000 lei fabrica sa de cărămidă, care îi aparținea cu titlu
de proprietate. În urma unui incediu, fabricii asigurate i s-a adus un prejudiciu de 800.000 lei.
Potrivit concluziei unui specialist independent (concluzia a fost inclusă în polița de asigurare),
valoarea fabricii la momentul încheierii contractului de asigurare constituia 2.000.000 lei.
Estimați suma despăgubirilor de asigurare. Se va schimba hotărârea instanței de judecată, dacă
în polița de asigurare se va stabili că despăgubirilor de asigurare se supune orice prejudiciu în
limitele sumei cu care a fost asigurată? 7 puncte
 1.3. Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunurilor asigurate din
momentul încheierii contractului de asigurare. În caz contrar, contractul este nul, în
virtutea legii, în partea, din suma asigurată, care depăşeşte valoarea reală a
bunurilor la momentul încheierii contractului.
(3) La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să examineze bunurile
pentru a constata existenţa şi starea lor reală.
(4) Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în condiţii adecvate şi în
conformitate cu stipulările stabilite în contract pentru a preveni producerea riscului
asigurat. Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care este întreţinut bunul
asigurat.
(5) Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului
şi asiguratului şi nu poate depăşi valoarea bunurilor la data producerii
evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real suportat.
(6) În cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare şi în contractul de asigurare, la
producerea riscului asiguratul este obligat să ia, pe seama asigurătorului şi în
limitele sumei la care s-a făcut asigurarea, în funcţie de împrejurări, măsuri de
limitare a pagubelor.
(7) În cazul în care s-a încheiat contract de asigurare pentru o sumă asigurată
inferioară valorii bunului supus asigurării, despăgubirea cuvenită se reduce
proporţional raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului dacă
prin contract nu s-a convenit altfel.

Subiectul 2. Esenţa şi particularităţile procedurii în ordonanţă (procedura simplificată) Punctaj

maxim
2.1. Definiţi procedura în ordonanţă şi enumeraţi categoriile de pretenţii în al căror temei se
3 puncte
eliberează ordonanţă judecătorească.
2.2. Deduceți particularităţile procedurii în ordonanţă (procedurii simplificate). 5 puncte
2.3. Argumentați acţiunile judecătorului la primirea cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti
în următoarele situaţii:
a)se cere încasarea pensiei de întreţinere pentru un copil major inapt de muncă;
b) lipsesc documentele care justifică cererea creditorului întemeiată pe neexecutarea unui contract
de leasing;
7 puncte
c)lipsesc împuternicirile reprezentantului creditorului.
Subiectul 1. Conţinutul contractului de franchising Punctaj
maxim
1.1. Definiți „contractul de franchising” și identificați particularitățile obiectului acestuia.
Prin contract de franchising, care este unul cu executare succesivă în timp, o parte
(franchiser) şi cealaltă parte (franchisee) întreprinderi autonome se obligă reciproc
să promoveze comercializarea de bunuri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare
din ele, a unor prestaţii specifice.

Obiectul franchisingului îl constituie producerea şi/sau comercializarea de produse

(mărfuri), prestarea de servicii, efectuate de franchisee conform standardelor şi
cerinţelor privind calitatea stabilite de franchiser.
3 puncte
1.2. Analizați drepturile și obligațiile de care beneficiază părțile la încheierea unui contract de
franchising.
Articolul 1173. Obligaţiile franchiserului
(1) Franchiserul este obligat să pună la dispoziţia franchiseeului o totalitate de
bunuri incorporale, de drepturi, mărci de producţie, de modele, aranjamente,
decoraţii, de concepte asupra aprovizionării, desfacerii şi organizării, precum şi alte
date sau cunoştinţe utile promovării vînzărilor.
(2) Franchiserul este obligat, în plus, să protejeze programul comun de prestare a
franchisei împotriva intervenţiilor unor terţi, să-l perfecţioneze pe parcurs şi să
sprijine franchiseeul în activitatea acestuia prin îndrumare, informare şi
perfecţionare profesională.
Articolul 1174. Obligaţiile franchiseeului
Franchiseeul este obligat să plătească o sumă de bani a cărei mărime se
calculează, în principiu, ca o fracţiune din volumul de vînzări care să corespundă cu
contribuţia programului de prestare a franchisei la volumul de vînzări. El mai este
obligat să utilizeze programul de prestare a franchisei în mod activ şi cu diligenţa
unui bun întreprinzător, precum şi să procure bunuri şi servicii prin franchiser sau
prin intermediul unei persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă are
legătură nemijlocită cu scopul contractului.
Articolul 1175. Obligaţia de informare şi confidenţialitate
La încheierea contractului, părţile au obligaţia de a se informa în mod deschis şi
complet despre circumstanţele care vizează franchisingul şi de a pune la dispoziţia
celeilalte părţi informaţia necesară în conformitate cu principiul bunei-credinţe.
Părţile sînt obligate să păstreze secretul asupra datelor confidenţiale, inclusiv în
cazul în care contractul nu se mai încheie.
5 puncte
1.3. Întreprinderea română ”Alimentcom” SRL (franchiser) a încheiat un contract de franchising
cu întreprinderea autohtonă ”Alimentara” SRL care deține o rețea de restaurante, prin care
franchiserul i-a acrodat franchiseeului dreptul de a produce și a comercializa anumite produse
alimentare, de a presta anumite servicii și de a beneficia de un sistem de afaceri și de
management, care cuprinde marca, renumele, know-how și asistența franchiserului. Contractul a
fost încheiat în formă scrisă și înregistrat la AGEPI. SNC ”Aliment-Prim”, activând în baza
contractului de licență încheiat anterior cu titularul mărcii ”Alimentcom” SRL, s-a adresat în
instanța de judecată cu o acțiune privind declararea nulității contractului de franchising din motiv
că el deține dreptul de utilizare a mărcii de producție în calitate de licențiat. Mai invocă că
licențiarul (titularul mărcii înregistrate) nu are dreptul de utilizare a mărcii, deci nu este în drept 7 puncte
să transmită dreptul de utilizare a acesteia altei persoane. Soluționați speța.
In cazul dat depinde de tipul licentei care a fost acordata la SNC daca este exclusiva sau
neexclusiva daca este exclusiva cei din urma nu vor avea dreptul de a utiliza marca daca
este neexclusiva vor avea dreptul.

Subiectul 2. Aplicarea măsurilor de protecție în cazul violenței domestice în procesul civil Punctaj
maxim
2.1. Enumerați măsurile de protecție în cazurile violenței în familie (violența domestică). 3 puncte
2.2. Deduceți particularităţile aplicării măsurilor de protecție în cazul violenței domestice în
procesul civil. 5 puncte
2.3. Argumentați acţiunile judecătorului în următoarele cazuri:
a) bunica a depus în instanța de judecată cerere de protecție împotriva nepotului major dependent
de droguri, dar și-a retras-o peste cîteva ore.
b) agresorul (tatăl a doi copii minori) a cerut revocarea măsurilor de protecție înaintea expirării
temenului de 3 luni;
c) avocatul agresorului a contestat încheierea de admitere a cererii de aplicare a măsurilor de
protecție, deoarece a fost emisă doar în baza declaraţiei victimei fără a se administra careva
probe. 7 puncte
 Testul 35 Punctaj
maxim
Subiectul 1. Acceptarea şi renunţarea la succesiune
1.1. Identificați termenul și modalitățile de acceptare a succesiunii.
Articolul 1440. Deschiderea succesiunii
(1) Succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau declarării
morţii ei de către instanţa de judecată.
(2) Momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care
a lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind
declararea morţii lui.Articolul 1517. Termenul de acceptare a succesiunii
Termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei.
Articolul 1518. Termenul special de acceptare a
succesiunii
Dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori
nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru
acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3
luni.
Articolul 1519. Prelungirea termenului de acceptare
a succesiunii
(1) Termenul prevăzut la art.1517 poate fi prelungit de către instanţa de judecată
cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea în
termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în instanţa de
judecată, persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au omis
termenul menţionat.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), succesorului i se acordă în natură partea ce i se
cuvine din averea rămasă, iar în cazul imposibilităţii de a-i transmite în natură,
echivalentul în bani al părţii ce i se cuvine din averea rămasă.
3 puncte
1.2. Stabiliți și caracterizați condițiile renunțării la succesiune.
Moştenitorul poate renunţa la succesiune în termen de 6 luni din data deschiderii
succesiunii, chiar dacă a acceptat succesiunea prin intrare în posesiune.
(2) Moştenitorul poate renunţa la moştenire în folosul altor moştenitori
testamentari sau legali.
(3) Nu este admisă renunţarea la moştenire în folosul unei persoane private de
dreptul la moştenire sau declarate moştenitor nedemn, inclusiv conform unei
dispoziţii exprese din testament.
Articolul 1527. Inadmisibilitatea renunţării parţiale la succesiune
(1) Nu se permite renunţarea parţială la succesiune sau acceptarea parţială a
succesiunii, sub condiţie sau pe un termen anumit.
(2) Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire sau formulează o anumită
condiţie, se consideră că renunţă la moştenire.
Articolul 1529. Renunţarea la o parte din cota succesorală
Moştenitorul este în drept să renunţe la o parte din cota succesorală care îi
aparţine cu drept de acrescămînt, indiferent de partea rămasă din moştenire.
Articolul 1531. Renunţarea unicului moştenitor la succesiune
Dacă unicul moştenitor din clasa respectivă renunţă la succesiune, aceasta trece
la moştenitorii din clasa următoare. 5 puncte
 Articolul 1532. Renunţarea în folosul mai multor succesori
Dacă renunţă la succesiune în folosul mai multor persoane, moştenitorul poate
desemna cota fiecăreia din ele. În lipsa unei astfel de indicaţii, cota lui se împarte
egal între succesorii în favoarea cărora a fost anunţată renunţarea la succesiune.
Articolul 1533. Renunţarea la succesiune în favoarea celor
chemaţi prin reprezentare
Renunţarea la succesiune în favoarea celor chemaţi prin reprezentare se permite
dacă, la ziua deschiderii succesiunii, persoana reprezentată care trebuia să fie
succesor al celui ce a lăsat moştenirea nu va fi în viaţă sau dacă succesorul chemat
prin reprezentare (în cazul succesiunii legale) este succesor testamentar.
1.3. După decesul cet.Botnari Eugenia, survenit la data de 14.02.2010, cu ultimul domiciliu în Ialoveni, la
notarul din or.Ialoveni, în termenul de opțiune succesorală, s-au adresat:
- Sora defunctei, Grecu Ana – cu cererea de acceptare a succesiunii.
- Soțul defunctei, Botnari Sergiu – cu cererea de acceptare a succesiunii.
- Fiul defunctei, Botnari Maxim – cu cererea de renunțare la succesiune în favoarea soțului
defunctei, Botnari Sergiu.
- Fiica defunctei, Negru Ala – cu cererea de renunțare la succesiune în favoarea cet.Grecu Ana.
Notarul a autentificat declarațiile solicitate. În termenul de opțiune succesorală, Botnari Maxim s-a adresat
încă o dată la notar, cu solicitarea de revocare a declarației de renunț la succesiune în favoarea soțului
defunctei, justificându-și acțiunile prin faptul că în termenul de opțiune succesorală are dreptul să opteze
ori de câte ori dorește pentru averea rămasă și își poate oricând schimba decizia luată anterior.
Analizați acțiunile notarului. În favoarea cui pot renunța moștenitorii legali/testamentari? Sunt revocabile
declarațiile de acceptare/renunț la succesiune?

Articolul 1526. Renunţarea la succesiune

(1) Moştenitorul poate renunţa la succesiune în termen de 6 luni din data
deschiderii succesiunii, chiar dacă a acceptat succesiunea prin intrare în posesiune.
(2) Moştenitorul poate renunţa la moştenire în folosul altor moştenitori
testamentari sau legali.
(3) Nu este admisă renunţarea la moştenire în folosul unei persoane private de
dreptul la moştenire sau declarate moştenitor nedemn, inclusiv conform unei
dispoziţii exprese din testament.
7 puncte

Subiectul 2. Dreptul de a declara apel şi elementele apelului în procesul civil Punctaj

maxim
2.1. Definiţi apelul drept cale de atac în procesul civil. 3 puncte
2.2. Deduceți elementele apelului (subiecţii, obiectul, temeiurile și termenul declarării). 5 puncte
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanţa de apel în următoarele situaţii:
a) cererea de apel a fost înregistrată direct la instanța de apel, contrar regulilor de depunere
prevăzute CPC;
b) cererea de apel a fost depusă în ziua a 29-a de la primirea hotărârii motivate;
c) în cererea de apel nu este indicat nici un temei de casare a hotărârii prevăzut de CPC. 7 puncte
 Test 36 Punctaj
maxim
Subiectul 1. Importanța juridică a datei şi locului deschiderii succesiunii
1.1. Determinați locul și data deschiderii succesiunii.
Potrivit prevederilor art. 1443 CC locul deschiderii succesiunii este ultimul
domiciliu al celui care a lăsat moştenirea, iar dacă locul nu este cunoscut, locul
unde se află bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite
locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea
mai valoroasă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră
locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.
3 puncte
1.2. Analizați efectele juridice survenite în urma deschiderii succesiunii.
Conform prevederilor alin. (1) art. 1440 CC, succesiunea se deschide în urma
decesului persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată.
Astfel, după cum prevede şi alin. (2) al aceluiaşi art. momentul deschiderii
succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data
rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui.
În acest sens reieşind din cele expuse supra, menţionăm că data deschiderii
succesiunii, reprezintă data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind
declararea morţii persoanei sau data indicată în certificatul de deces.
Faptul juridic care determină naşterea dreptului de moştenire îl constituie decesul
persoanei fizice sau declararea morţii ei prin hotărîre judecătorească. Simpla
declarare judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are ca efect
deschiderea moştenirii.
Momentul deschiderii succesiunii este concomitent cu încetarea din viaţă a celui
care lasă moştenirea. Momentul morţii se stabileşte după ziua (calendaristică), ora,
şi minuta survenirii ei. Cei care pretind moştenirea vor trebui să dovedească
moartea, precum şi momentul morţii celui la a cărui moştenire se consideră
îndreptăţiţi. Dovada morţii şi a momentului producerii acesteia se va face, după caz,
prin certificatul de deces sau prin hotărîrea judecătorească de declarare a morţii,
rămasă definitivă, care cuprinde şi data stabilită de judecată, ca fiind aceea a morţii
Stabilirea exactă a momentului morţii celui care lasă moştenirea prezintă o
deosebită importanţă practică din următoarele motive: - la această dată primesc
aplicare normele dreptului de moştenire; - în cazul unui conflict în timp al unor legi
succesorale succesive, în funcţie de această dată, se determină legea aplicabilă
(astfel, determinarea cercului de moştenitori chemaţi să culeagă moştenirea se va
efectua conform normelor legale existente la data deschiderii succesiunii, iar actele
ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar, de exemplu, acceptarea sau renunţarea la
moştenire, vor fi reglementate de legea în vigoare la data, cînd aceste acte se
săvîrşesc, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi); - în funcţie de acest
element se determină cercul moştenitorilor legali şi testamentari; - la această dată se
determină compunerea şi valoarea patrimoniului succesoral; - de la data deschiderii
succesiunii începe să curgă termenul de 6 luni de opţiune succesorală; - data
deschiderii succesiunii marchează data pînă la care retroactivează acceptarea sau 5 puncte
renunţarea la moştenire; - în cazul pluralităţii de moştenitori, data deschiderii
succesiunii marchează ziua în care începe starea de indiviziune.

1.3. Ciobanu Ion a locuit în mun.Chișinău începând cu anul 2005. La data de 15 martie 2010 a
plecat în ospeție la fiica sa Ciobanu Iulia, care locuia în mun.Bălți, iar la 17 martie 2010 Ciobanu
Ion a decedat. Patrimoniul succesoral constituie: un apartament cu 2 camere în mun.Bălți în
valoare de 50.000 lei, un apartament în mun.Chișinău în valoare de 250.000 lei și o vilă în rnul
Hâncești în valoare de 80.000 lei. Fiica defunctului, Ciobanu Iulia, s-a adresat cu cererea de
acceptare a moștenirii la un notar din mun.Bălți, care, însă, a refuzat să-i primească cererea,
motivând că nu este de competența sa deschiderea dosarului succesoral, explicându-i că
moștenitorul urmează să se adreseze oricărui notar din mun.Chișinău, deoarece defunctul,
Ciobanu Ion, nu a avut viză de reședință în mun.Bălți și nu poate fi considerat drept ultim
domiciliu al acestuia.
Stabiliți, pornind de la condițiile speței locul deschiderii moștenirii și locul deschiderii dosarului
succesoral. Sunt legale acțiunile notarului? Argumentați.

Articolul 1443. Locul deschiderii succesiunii

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat
moştenirea, iar dacă locul nu este cunoscut, locul unde se află bunurile succesorale.
Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va
fi considerat locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile. Dacă
nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca
valoare a bunurilor mobile.
În ceea ce ţinde de locul deschiderii succesiunii şi procedura succesorală apreciem
că de locul deschiderii succesiunii depind organele competente în aplicarea
procedurii succesorale.
Astfel, procedura succesorală este de competenţa notarului de la locul deschiderii
succesiunii (art. 35, alin. 3 al Legii cu privire la notariat din 08.11.2002). Drept
consecinţă, cererea de acceptare sau renunţare la succesiune se depune la acest
notar, care este împuternicit si a măsuri pentru paza averii succesorale şi eliberarea
certificatului de moştenitor (art. 1552 şi art. 1556 CC).
7 puncte

Subiectul 2. Procedura de judecare a apelului în procesul civil Punctaj

maxim
2.1. Stabiliți limitele de judecare a apelului în procesul civil. 3 puncte
2.2. Identificați particularitățile examinării apelului în procesul civil. 5 puncte
2.3. Argumentați acțiunile instanței de apel dacă:
a) apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen;
b) după primirea pe rol a cererii de apel s-a depistat că aceasta a fost depusă de o persoană care nu
a fost implicată în examinarea cauzei civile în fond, dar a fost afectată în drepturi prin hotărârea
primei instanțe;
c) în ședința de judecare a apelului nu s-a prezentat nici apelantul, nici reprezentantul acestuia și
nici nu au cerut examinarea în lipsă. 7 puncte
 Test 37
SUBIECTUL 1. Tipurile Contractului De Autor
1.1.Stabiliți noțiunea și caracterele juridice ale contractelor de autor
Contractul de autor este un contract de drept civil care reglementeaza conditiile de folosire a operei
autorului de alte persoane.
Caractere:
1. Translativ de drepturi patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor.
2. Comutativ.
3. Numit.
4. Consensual.
5. Bilateral.
6. Oneros.
7. Solemn(forma scrisă obligatorie).
Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei (dreptul
concret care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a dreptului, cuantumul
remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei, condiţiile şi termenul de plată
ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale.

1.2.Identificați în aspect comparativ contractul de licență exclusivă și neexclusivă:

Licenţa exclusivă - prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de această
licenţă numai licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să permită
sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.
Licenţă neexclusivă - licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica opera ca şi
persoanele care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită sau să
interzică valorificarea operei de către alte persoane.

Articolul 30. Transmiterea drepturilor patrimoniale

prin contracte de autor
(1) Autorii sau alţi titulari ai dreptului de autor pot transmite prin contract de cesiune, dacă prezenta
lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor. În
urma unei asemenea cesiuni, titular de drepturi devine cesionarul.
(2) În cazul în care prezenta lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive pot fi transmise,
de asemenea, prin acordarea de licenţe exclusive sau neexclusive. Dacă în contractul de licenţă nu se
stipulează expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră neexclusivă.
(3) Licenţa exclusivă prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de
această licenţă numai licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să
permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.
(4) În cazul unei licenţe neexclusive, licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica
opera ca şi persoanele care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să
permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.
Articolul 31. Condiţiile şi forma contractului de autor
(1) Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a
operei (dreptul concret care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune
a dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a
operei, condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le consideră
esenţiale. Contractul de autor privind valorificarea operelor în ziare şi în alte publicaţii periodice poate fi
încheiat şi în formă verbală.
(2) În cazul în care în contractul de autor lipseşte clauza privind teritoriul pe care se exercită dreptul,
dreptul transmis prin acest contract se exercită numai în limitele teritoriului Republicii Moldova.
(3) În cazul în care în contractul de autor care prevede acordarea unei licenţe nu este indicat termenul
său de valabilitate, contractul de autor se consideră încheiat pe un termen de 3 ani de la data încheierii,
dacă se referă la valorificarea unei opere fără modificări, şi pe un termen de 5 ani, dacă se referă la
valorificarea unei opere adaptate sau altfel modificate ori traduse.
 (4) Clauzele contractului de autor care contravin prevederilor prezentei legi se consideră nule şi în locul
acestora se aplică condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(5) Orice clauze ale contractului de autor care îl limitează pe autor de a crea în viitor opere pe o
anumită temă sau într-un anumit domeniu se consideră nule.
(6) În contractul de autor, remuneraţia de autor se stabileşte în cote procentuale din venitul obţinut ca
urmare a valorificării în modul corespunzător a operei sau sub forma unei taxe forfetare, sau în
conformitate cu tarifele remuneraţiei aprobate de organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor
patrimoniale, sau în oricare alt mod.
(7) Guvernul aprobă tarifele minime ale remuneraţiei de autor în procente sau sub formă de taxe
forfetare.
1.3.În baza contracctului încheiat cu redacția revistei – Limba româna, Corbu a tradus în limba
română operele lui Pușkin. Până la editarea în revistă, o parte din traducere a fost publicată în revistă
fără acordul lui Corbu. Publicația din revistă nu conținea numele traducătorului. Redacția revistei a
refuzat plata onorariului de autor.
Soluționați speța.
Deci, traducerilor se protejează prin intermediul dreptului de autor, cu condiția ca aceasta să
constituie rezultatul creației intelectuale.
Articol 7, Legea privind dreptul de autor:
(3) Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea, se protejează prin dreptul de autor
operele derivate şi integrante la baza cărora stau una ori mai multe opere şi/sau oricare alte materiale
preexistente, şi anume:
a) traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale operelor
literare, artistice sau ştiinţifice, cu condiţia că constituie rezultate ale creaţiei intelectuale;
Deci urmează să se aprecieze instanța dacă în urma acestui contract a fost obținut rezultatul ccreației
intelectuale.
Indiferent de faptul dacă a fost publicat numele traducătorului sau nu, Corbu este întitulat la
onorariul de autor și la publicarea traducerii sale doar conform consimțământului său conform legii
privind privind dreptul de autor:
Articolul 16. Dreptul de autor asupra operelor
derivate
(1) Traducătorii şi alţi autori ai operelor derivate beneficiază de dreptul de autor asupra traducerilor,
adaptărilor, aranjărilor sau asupra altor transformări ale operei realizate de ei.
(2) Traducerea sau altă operă derivată poate fi realizată doar cu consimţămîntul autorului operei
originale. Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu va prejudicia
drepturile autorului a cărui operă originală a fost tradusă, adaptată, aranjată sau transformată în alt mod.
(3) Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu constituie un
impediment pentru alte persoane de a efectua, cu consimţămîntul autorului operei originale,
traducerea sau transformarea aceleiaşi opere.

Subiectul 2. Premisele dreptului la actiunea civila

2.1 Definiti și enumerați premisele dreptului la intetarea acțiunii
Premisele – constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde apariția dreptului la acțiune
- competența generală a instanțelor judecătorești;
- absența unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unei încheieri judecătorești irevocabile pe același
litigiu;
- absența unei hotărâri a judecății arbitrale pe același litigiu;
- capacitatea de folosință a drepturilor procedurale civile.
2.2 Comparați particulaitățile premiselor dreptului la intentarea acțiunii în raport cu condițiile de
exercitarea a dreptului la acțiune
Condițiile – constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde valorificarea dreptului la
acțiune.
- respectarea regulilor de competență jurisdicțională;
- capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale;
- respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată;
- dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;
- formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale.
În caz de absență a unei premise de intentare a acțiunii, instanța refuză în primirea cererii sau încetează
procesul. Astfel participantul la proces este lipsit de o altă posibilitate de a se adresa repetat cu o cerere de
chemare în judecată.
În caz de absență a unei condiții de intentare a acțiunii, instanța restituie cererea de chemare în judecată,
fie nu dă curs cererii, fie scoate cererea de pe rol. Iar în cazul de față participantul la proces nu este lipsit
de dreptul la o adresare repetată în instanță, or acesta după ce înlătură neajunsurile sau realizează cele
menționate de judecător, poate să se adreseze repetat în instanță.
2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare în judecată
dacă va constata că:
a) reclamantul s-a adresat în judecată, a renunțat anterior la aceeași acțiune, iar încheierea de
încetare a procesului nu a fost contestată
Judecătorul urmează să refuze în primirea cererii, or reclamantul a renunțat la acțiune iar încheierea de
încetare a procesului în legătură cu faptul renunțării reclamantului la acțiune nu a fost atacată
art. 169 alin. (1) lit. (b)
b) instanța de judecată sesizată nu este competentă să judece pricina
Judecătorul urmează să restituie cererea deoarece nu a fost respectată competența jurisdicțională art. 170
alin. (1) lit. (b)
c) părțile au încheiat un acord de împăcare la mediator prin care au soluționat litigiul dus judecății
Judecătorul urmează să refuze în primirea cererii deoerece între pățri s-a încheiat o tranzacție art.169 alin.
(1) lit. (b)

TEST 38:
Subiect 1: Delimitarea răspunderii civile delictuale de răspunderea civilă contractuală
1.1. Definiți noțiunile răspundere juridico civilă, răspundere civilă contractuală, răspundere
delictuală:
Răsp juridico civilă - acel raport juridic de obligaţii în care o persoană, numită răspunzătoare, este
îndatorată să repare prejudiciul injust suferit de către o altă persoană. Este forma de răspundere juridică
fundamentată pe obligația celui ce a păgubit pe altul de a repara prejudiciul produs. Are două forme:
răspundere civilă delictuală și răspundere civilă contractuală.
Răsp contractuală: Răspunderea civilă contractuală este obligația unei persoane de a repara prejudiciul
cauzat unei alte persoane prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor
născute dintr-un contract valabil încheiat.
Răsp delictuală: în sensul că răspunderea delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, astfel
că dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, în măsura în care
s-a produs un fapt ilicit culpabil, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului.
1.2. Diferențe dintre răspunderea juridică contractuală și delictuală:
În plan teoretic s-a stabilit că deosebirile dintre răspunderea delictuală și cea contractuală sunt:
1. Obligația încălcată în cazul răspunderii delictuale este una legală cu caracter general, care revine tuturor
și anume: a nu leza drepturile altora prin fapte ilicite; în cazul răspunderii contractuale, este încălcată o
obligație concretă.
2. În cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul este cauzat de o persoană care are o obligație pasivă, ce
aparține tuturor de a se abține de la acte ilicite.
3. Acțiunea pentru aplicarea răspunderii poate fi invocată în unele cazuri nu numai de către pătimași în
cazul răspunderii delictuale, iar în cazul răspunderii contractuale răspunderea poate fi invocată doar de
către contractanțo.
4. Capacitatea de a răspunde în materie contractuală poate fi aplicată și în cazul existenței
discernământului; în materie contractuală se aplică doarîn cazul existenței capacității depline ede
exercițiu.
5. Cu titlu de regulă generală răspunderea delictuală se aplică pentru daune previzibile cât și imprevizibile;
în materie contractuală se răspunde doar pentru daune previzibile cu excepția art. 610 Cod Civil.).
 6. În cazul răspunderii delictuale culpa autorului trebuie dovedită; în cazul răsp contractuale culpa
debitorului se prezumă.

La fel le diferențiem prin intermediul:

-izvorul obligației – la una e contractul, la alta e delictul(fapta prejudiciabilă)
- cu privire la domeniul de aplicare: raspunderea delictuala intevine in toate situatiile cand un prejudiciu
este cauzat unei persoane prin incalcarea unei obligatii legale cu caracter general, care incumba tuturor, in
timp ce raspunderea contractuala intevine numai atunci cand creditorul contractual sufera o paguba ca
urmare a neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitorul sau.
- modul de reparare a prejudiciului În materie delictuala, daca prejudiciul este cauzat de doua sau mai
multe persoane, acestea sunt obligate la reparatie in mod solidar (conform art. 1410, 1412, 1414 Cod
civil); dimpotriva in materie contractuala solidaritatea nu se prezuma ci trebuie stipulata expres pentru a
opera, raspunderea fiind divizibila in functie de numarul debitorilor;
Articolul 1429. Răspunderea solidară
Dacă pentru acelaşi prejudiciu sînt răspunzătoare mai multe persoane, ele răspund solidar
- intinderea reparatiei: in cazul raspunderii civile delictuale, intinderea reparatiei se stabileste
in functie de cuantumul prejudiciilor directe, previzibile si imprevizibile; in cazul raspunderii
contractuale, prejudiciile imprevizibile nu pot face obiectul reparatiei decat daca debitorul se face vinovat
de dol in neexecutarea obligatiilor contractuale;
- proba culpei: in cazul majoritatii cazurilor de raspundere civila delictuale, victima trebuie sa faca
dovada culpei autorului, chiar daca aceasta dovada se face prin intermediul prezumtiilor simple legate de
celelalte elemente dovedite ale raspunderii; dimpotriva, in cazul obligatiilor de rezultat de sorginte
contractuala, culpa autorului prejudiciului este prezumata relativ ca urmare a neajungerii la rezultatul
scontat prin contract. Articolul 1428. Sarcina probaţiunii
Cel prejudiciat trebuie să aducă proba viciului, prejudiciului şi a legăturii cauzale dintre ele.
- Termenul de prescripție: termenul de înaintare a pretențiilor în cazul răspunderii delictuale este mereu
de 3 ani(cu excepția termenului de raparare a prejudiciului cau. În cadrul înaintării pretențiilor cu privire
la neexecutarea unui contract pot exista și alte termene speciale.
RĂSPUNDERE DELICTUALĂ: (1) Acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie în termen de 3 ani
începînd cu momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa
prejudiciului şi persoana obligată să-l repare.
RĂSPUNDERE CONTRACTUALĂ
Articolul 268. Termenele speciale de prescripţie extinctivă
Se prescriu în termen de 6 luni acţiunile privind:
a) încasarea penalităţii;
b) viciile ascunse ale bunului vîndut;
c) viciile lucrărilor executate în baza contractului de deservire curentă a persoanelor;
d) litigiile ce izvorăsc din contractul de transport.
e) repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor
sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti.

Articolul 269. Prescripţia în cazul viciilor construcţiei

(1) În contractul pentru executarea de lucrări, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei se prescrie în
termen de 5 ani.
(2) În contractul de vînzare-cumpărare, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei nu se prescrie înainte
de trecerea a 5 ani de la executarea lucrării de construcţie.
(3) Pentru viciile materiilor prime sau ale materiilor livrate, destinate realizării unei construcţii, care au
cauzat viciul acesteia, dreptul se prescrie în termen de 5 ani.
1.3. Estimați coraportul dintre răspunderea juridico civilă și alte forme de răspundere:
Răsp penală
Răsp contravențională
Răspundere fiscală
Răspundere vamală
Răsp politică

SUBIECTUL II. Temeiurile și procedura de încetare a procesului civil

2.1 Definiți încetarea procesului și descrieți efectele aceste acțiuni.
Încetarea procesului se înţelege terminarea lui fără adoptarea unei hotărîri privind fondul cauzei şi fără
posibilitatea de a înainta o nouă cerere de chemare în judecată între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi
obiect şi avînd aceleaşi temeiuri.
Articolul 266. Procedura şi efectele încetării procesului
(1) Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului printr-o încheiere, care poate fi atacată cu
recurs.
(2) Pronunţînd încheierea de încetare a procesului, instanţa judecătorească menţionează că nu se
admite o nouă adresare în judecată a aceleiaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.
2.2 Deduceți temeiurile încetării procesului civil
Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care:
a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă;
b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre
judecătorească rămasă irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunţarea
reclamantului la acţiune sau cu confirmarea tranzacţiei dintre părţi;
c) reclamantul a renunţat la acţiune, renunţul fiind admis de instanţă;
c1)reclamantul și-a retras acțiunea civilă la faza judecării cauzei în procesul penal, dacă retragerea a fost
acceptată de instanță
d) părţile au încheiat o tranzacţie, confirmată de instanţă;
e) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre
judecătorească arbitrală care a devenit obligatorie pentru părţi, cu excepţia cazului cînd instanţa refuză
eliberarea titlului executoriu sau desființează hotărîrea arbitrală
f) partea în proces persoană fizică decedează şi raportul juridic litigios nu admite succesiunea în
drepturi;
g)reclamantului și/sau pîrîtului îi lipsește capacitatea de folosință cu excepția cazurilor prevăzute la art.59
al.(2) h)cererea de chemare în judecată estee depusă de o organizație sau o persoană în vederea apărării
drepturilor,libertăților sau intereselor legitime ale unei alte persoane fără ca prezentul cod sau o altă lege
să ofere acest fapt
2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze instanța în următoarele situații :
a) petiționarul și persoana interesată au încheiat o tranzacție de împăcare la examinarea cererii
de încuviințare a adopției, solicitînd instanței de judecată încetarea procesului- nu se admite acțiunea, e
procedură specială nu poți încheia tranzacție
b) pîrîtul a achitat datoria reclamantului în întregime pînă la prima ședință de judecată- dacă
reclamantul renunță la acțiune ceea ce legat de datorie ,atunci încheiere de refuz, da dacă încasarea
cheltuielilor-hotărîre
c) în procesul de încasare a pensiei de întreținere pentru copilul minor-pîrîtul a decedat-
judecătorul va înceta procesul deoarece este temeiul art.265 (f),deoarece încasarea pensiei de întreținere
este o obligație personală

TEST 39:
Subiect 1. Noțiunea și trăsăturile izvorului de pericol sporit. Posesorul izvorului de pericol sporit
1.1.Definiți noțiunea de izvor de pericol sporit și stabiliți semnele distinctive ale acestuia:
Autorul rus О.А. Красавчиков menţiona că „răspunderea posesorului pentru prejudiciul cauzat de izvorul
de pericol sporit este acea piatră de temelie pe care se întemeiază orice teorie a răspunderii juridice
civile”.
Izvorul de pericol sporit poate fi determinat atât prin noţiunea de obiect, cât şi de activitate numai
cu condiţia că aceste două să fie strâns legate între ele. Pentru aceasta este nevoie de a stabili ce se
subînţelege prin noţiunile de activitate şi obiect.
 În procesul formulării instituţiei reparării prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit,
legiuitorul utilizează trei categorii diferite, dar interdependente:
a) pericolul sporit pentru lumea înconjurătoare;
b) activitatea persoanelor legată de acest pericol;
c) izvorul de pericol sporit.
În Codul civil nu se menţionează că activitatea este un izvor de pericol sporit, ci că aceasta este
legată de un pericol sporit. A avea legătură cu pericolul sporit şi a fi izvor de pericol sporit nu înseamnă
unul şi acelaşi lucru. Pericolul este o categorie obiectivă, care nu depinde de aprecierea şi reprezentarea
noastră subiectivă. Formarea pericolului este o acumulare a condiţiilor obiective necesare pentru trecerea
de la posibilitate la realitate. Formarea pericolului şi a posibilităţii realizării lui are loc într-un anumit loc
şi timp determinat. Aceasta îşi lasă amprenta asupra stabilirii raportului cauzal dintre componentele ce
formează pericolul şi faptul realizării lui. Putem să examinăm etapele de formare a pericolului şi de
realizare a acestuia în raport cu automobilul, cel mai răspândit izvor de pericol sporit. În condiţii
obişnuite, automobilul şi pietonul se află la o anumită distanţă unul de celălalt, fiecare deplasându- se în
direcţia sa. Ce se întâmplă însă atunci când automobilul şi pietonul se apropie într-o măsură oarecare? În
majoritatea cazurilor se creează o situaţie de avarie. Aceasta este prima etapă de dezvoltare a legăturii
examinate.
Situaţia de avarie, ca şi orice pericol, este forma de exprimare a legăturilor obiective în timp şi
spaţiu. Automobilul şi pietonul se apropie şi la un anumit interval de timp, într-un anumit „loc” în spaţiu,
se poziţionează astfel încât sunt lipsiţi de posibilitatea de a-şi schimba direcţia la discreţia lor. Altfel spus,
la un moment dat automobilul şi pietonul se transformă în corpuri fizice, mişcarea cărora se supune
legilor mecanicii. Astfel, creându-se situaţie de avarie, consecinţele negative pot apărea ca urmare a
acţiunilor pietonului sau ale şoferului automobilului.
1.2. Analizați cercul persoanelor responsabile de repararea prejudiciului cauzat de un izvor de pericol
sporit
Legislaţia civilă reglementează într-o manieră deosebită răspunderea civilă pentru prejudiciul
cauzat de un izvor de pericol sporit. Această răspundere se angajează şi pentru fapta nevinovată. Din
conţinutul art.1410 CC RM reiese că persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit
pentru lumea înconjurătoare se angajează să răspundă civil şi în cazurile când sunt vinovate, şi în cazurile
când prejudiciul s-a cauzat fără vinovăţia lor. Se exclude răspunderea civilă delictuală doar în cazuri de
forţă majoră, din intenţia victimei şi în cazul când posesorul demonstrează că izvorul de pericol sporit a
ieşit din posesiunea lui.
În alin.(2) art.1410 CC RM sunt specificate persoanele pe seama cărora se pune obligaţia de
reparare a prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit, şi anume:
a) persoana care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate sau în alt temei
legal sau
b) persoana care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.
Dacă în primul caz este clar cine este responsabilul (posesorul în baza dreptului de proprietate sau
în baza altui temei legal), nu putem spune acelaşi lucru în al doilea caz. Neclaritatea constă în faptul că
legiuitorul nu stabileşte care persoană este responsabilă: cea care şi-a asumat paza juridică sau materială?
Or, acestea sunt două noţiuni diferite.
Criteriul în funcţie de care se analizează existenţa pazei juridice este acela al autorităţii asupra
lucrului, care permite paznicului juridic să exercite în mod independent şi în interes propriu puterea,
folosinţa, controlul şi supravegherea. Prin urmare, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de
pericol sporit se angajează numai în privinţa paznicului juridic, iar nu şi a paznicului material, paza
materială limitându-se la contactul direct, material şi nemijlocit cu lucrul.
Pentru identificarea concretă a titularului pazei juridice ni se par utile următoarele precizări:
proprietarul este prezumat, până la proba contrarie, că este titularul pazei juridice la data cauzării
prejudiciului. Neuzul ori abandonarea nu sunt considerate ca probe contrarii în acest sens. O prezumţie de
pază juridică funcţionează şi în cazul titularilor unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate:
uzufruct, uz, abitaţie, superficie. Paza juridică mai poate rezulta şi dintr-un contract care transmite puterea
independentă de direcţie, control şi supraveghere asupra lucrului. Avem în vedere, de pildă, contractul de
locaţiune sau contractul de comodat, unde paznic juridic devine detentorul precar.
 Paza juridică poate însă aparţine şi unui posesor de bună-credinţă sau de rea-credinţă. Este posibil
ca paza juridică şi cea materială să fie întrunite de aceeaşi persoană, după cum este posibil să aparţină
unor persoane diferite, cum este cazul în care proprietarul unui autoturism îl încredinţează pentru
exploatare unui şofer.
Din cele menţionate putem concluziona că dacă legiuitorul s-a referit în art.1410 CC RM la paza
juridică, n-a făcut altceva decât să se repete, deoarece noţiunea de pază juridică se referă de fapt şi la
posesori, indiferent de temeiul în baza căruia au dobândit această calitate. Dacă se referă, însă, la paza
materială, trebuie de menţionat că cel care şi-a asumat-o nu va putea fi tras la răspundere decât dacă va fi
vinovat de survenirea prejudiciului, iar în caz de nevinovăţie oricum va trebui să răspundă paznicul
juridic.
După cum putem observa, mai clar şi mai simplu ar fi să operăm cu conceptul „posesorul
izvorului de pericol sporit". Autor al prejudiciului şi debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului
cauzat de un izvor de pericol sporit este posesorul izvorului de pericol sporit. Noţiunea de posesor al
izvorului de pericol sporit nu a fost definită legal, de aceea în literatura de specialitate a primit o
interpretare diferită.
Potrivit unei opinii, posesor este nu doar persoana care deţine izvorul de pericol sporit în posesie,
ci şi persoana care îl posedă în activitatea de producţie. Potrivit unei alte opinii, posesor este persoana
care în momentul cauzării prejudiciului desfăşura în nume propriu activitate de folosire a izvorului de
pericol sporit şi deci care avea posibilitatea şi era obligată să-l supravegheze.
După cum putem observa, noţiunea de „posesor” este mai largă decât cea de „proprietar”. Nu se
consideră posesor al izvorului de pericol sporit persoana care efectuează exploatarea acestuia în virtutea
raporturilor de muncă cu posesorul.
Posesorul legal al izvorului de pericol sporit se schimbă numai atunci când transmiterea izvorului
se perfectează juridic. În cazul în care transmiterea izvorului de pericol sporit a fost perfectată juridic, dar
de fapt acest izvor nu s-a transmis dobânditorului, se consideră că posesor este proprietarul izvorului
respectiv. Această situaţie corespunde prevederilor legale, potrivit cărora răspunderea se angajează pentru
prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit în procesul exploatării acestuia. Persoana care de fapt nu a
dobândit posesia izvorului de pericol sporit nu îl poate exploata şi nu poate fi obligată să repare
prejudiciul cauzat de acesta. Unii autori consideră că, în situaţia în care a avut loc transmiterea izvorului
de pericol sporit fără a fi perfectată juridic o astfel de transmitere, trebuie trase la răspundere ambele
persoane: posesorul de drept şi posesorul de fapt. Ambele persoane vor răspunde în mod solidar.
Nu credem însă că este justificată şi fundamentată ideea angajării răspunderii solidare a acestor
persoane. Potrivit alin.(4) art.1410 CC RM, răspunderea solidară se angajează atunci când prejudiciul a
fost cauzat în comun de mai multe persoane. Nu credem că în acest caz prejudiciul este rezultatul
indivizibil al faptei posesorului de drept şi de fapt. Considerăm că în cazul în care posesorul legal a
transmis izvorul de pericol sporit altei persoane fără a perfecta juridic această transmitere, va fi angajată
răspunderea posesorului legal.
1.3.Deminan V., la data de 01.11.2011, aproximativ la orele 12:15, aflându-se la volanul microbusului
de model Mercedes Benz cu n/î AN AK 722, care se afla pe ruta Anenii Noi – Șerpeni și în care erau
22 de pasageri, deplasându-se din direcția or. Anenii Noi spre sat Bulboaca, înn apropiere de calea
ferată, neluând în considerare că era instalat reglementar indicatorul de avertizare și ignorând pct 61
al Regulamentului circulației rutiere, care prevede că în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată,
conducătorul de vehicul trebuie să reducă viteza și să se asigure că nu se apropie nici un tren, cât și a
prevederilor pct. 24.1 din același Regulament a efectuat traversarea la semnalul roșu al semaforului și
alarma sonoră, peste linia de cale ferată, lla km 1518 intervalul Socoleni – Bulboaca, în rezultatul
căruia microbusul a fost lovit pe partea stângă de trenul 4302, condus de mecanicul Boboc E., care se
mișca din partea stației Socoleni spre stația Bulboaca,. Drept urmare a accidentului rutier a survenit
decesul a 8 persoane.
Soluționați speța:
Victimele pot acționa atât posesorul microbusului cât și a trenului, deși vinovat este clar șoferul
microbusului.
Art. 1410 Cod Civil
(4) Posesorii izvoarelor de pericol sporit răspund solidar pentru prejudiciul cauzat unui terţ prin
interacţiunea acestor izvoare (coliziunea mijloacelor de transport etc.).
Constatăm faptul că șoferul a săvârșit o infracțiune art.264, alineat (5) Cod Penal, acesta deja este
răspunzător civil față de părțile prejudiciate. Acesta poate fi culpabil atât pentru mijlocul de pericol sporti
cât și pentru alte forme de răspundere delictuală: art. 1418 ( pentru persoanele care au fost vătămate),
pentru persoanele decetate:
Articolul 1419. Răspunderea în caz de deces al persoanei
vătămate
(1) În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări
a sănătăţii, dreptul la despăgubire îl au:
a) persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului acestuia,
aveau dreptul la întreţinere;
b) copilul persoanei născut după decesul ei;
c) unul dintre părinţii, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă este apt pentru
muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi
care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din
cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;
d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru muncă pe parcursul a 5
ani de la decesul lui.
(2) Dreptul la despăgubire se recunoaşte:
a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor
efectuate la secţia fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de
ani;
c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit vîrsta de 60 ani – pe viaţă;
d) persoanelor cu dizabilităţi;
e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului, ce îngrijeşte de copiii, fraţii
şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea
stării sănătăţii, confirmată prin aviz de organele medicale abilitate.
Dacă se va solicita răspundere din partea posesorului trenului, acesta va avea drept de regres
împotriva posesorului micorbusului.
Dacă șoferul este angajat al unei companii, atunci va răspunde compania pentru acesta în cazul
litigiului sau în cazul în care este înaintat un drept de regres împotriva acesteia.
Ulterior urmează să răspundă șoferul față de companie:
Articolul 1403. Răspunderea comitentului pentru fapta
prepusului
(1) Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile care i s-au
încredinţat.
(2) Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate exonera dacă va dovedi
că s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.

Subiectul 2
Procedura de recunoastere si de incuviintare a executarii silite a hotaririlor arbitrale straine
2.1 Descrieti procedura de recunoastere si de incuviintare a executarii silite a hotaririlor arbitrale
straine
Executarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a hotărârilor arbitrajelor internaţionale se efectuează în
conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, cu tratatele internaţionale, la care Republica
Moldova este parte, precum şi pe principiul reciprocităţii (art. 16 alin. (4) CPC al RM).
Prin prisma art. 8 din Constituţia Republicii Moldova, precum şi a art. 2 alin. (3) CPC, instanţele vor ţine
cont de principiul aplicării cu prioritate a prevederilor tratatelor internaţionale, la care RM este parte, dacă
din acestea nu rezultă că, pentru aplicarea lor, este necesară adoptarea unei legi naţionale. Actul
internaţional cel mai important în domeniul recunoaşterii şi executării silite a hotărârilor arbitrale, de care
urmează să ţină cont instanţele de judecată naţionale, este Convenţia de la New York din 10.06.1958
privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, în vigoare pentru RM de la 17.12.1998.
Procedura reglementata de articolele 475-476 CPC, cit si in Legea cu privire la arbitrajul comercial
International. Modificările operate în Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 135/03.07.2015, în
vigoare din 14.08.2015, readuc, prin alin. (1) art. 4751 CPC, competenţa curţilor de apel în soluţionarea
acestor cereri.
Conform art. 475.1 CPC, competenta sa dispuna recunoasterea si sa incuviinteze executarea hot arb este
curtea de apel, in a carei circumpscriptie se afla domiciliul/ resedinta sau sediul partii impotriva careia
este invocata hot arb, daca nu se cunoaste sediul, atunci curtii de apel in a carei circumscriptie sunt situate
bunurile.
Se va reţine că, la depunerea cererii de recunoaştere şi executare, solicitantul face o probă prima facie (la
prima vedere) a existenţei hotărârii şi convenţiei arbitrale, nefiind obligat să probeze validitatea acestora.
La această etapă, instanţa de judecată se va asigura de prezentarea hotărârii şi a convenţiei arbitrale în
forma solicitată de art. IV al Convenţiei de la New York şi art. 4751 alin. (3) lit. a)-b) CPC, fără a
examina validitatea acestora sau alte cerinţe obligatorii care sunt stipulate la art. 476 CPC, ca temeiuri de
refuz ale recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale. Cererea se va depune în scris şi va avea conţinutul
prevăzut de alin. (2) art. 4751 CPC al Republicii Moldova.
Aceasta trebuie semnată de creditor sau reprezentantul lui.
Norma stipulată de art. 4751 alin. (3) lit. c) CPC este o normă cu caracter dispozitiv, iar, în cazul hotărârii
arbitrale străine, provenind dintr-un stat, parte la Convenţia de la New York din 1958, solicitantului nu i
se va putea cere prezentarea „declaraţiei pe propria răspundere privind faptul, dacă şi în ce măsură
hotărârea arbitrală a fost executată”, dat fiind faptul că lista stipulată de art. IV alin.
(1) al Convenţiei are caracter exhaustiv, de la care statele nu pot deroga.
Astfel, la cerere, se va anexa:
a) originalul hotărârii arbitrale sau o copie de pe aceasta, legalizată în modul stabilit;
b) originalul convenţiei arbitrale sau o copie de pe aceasta, legalizată în modul stabilit;
c) dovada achitării taxei de stat.
La cererea depusă prin reprezentant, se va anexa procura sau un alt act care atestă împuternicirile
reprezentantului. Dacă actele menţionate nu sunt redactate în limba de stat a Republicii Moldova, partea
care solicită recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine trebuie să prezinte o traducere a
acestora în limba de stat. Având în vedere că folosirea actelor oficiale provenite de la autorităţile unui alt
stat necesită îndeplinirea unor formalităţi speciale, în scopul garantării originalităţii, autenticităţii
semnăturilor/sigiliului şi legalităţii întocmirii acestora, alin. (4) art. 4751 CPC vine cu unele precizări în
acest sens.
Legislaţia Republicii Moldova nu prevede un termen de examinare a cererilor de recunoaştere şi
executare a sentinţei arbitrale străine.Procedura examinării cererii menţionate este prevăzută la art. 4752
CPC al RM. În comparaţie cu caracterul confidenţial al procedurii de arbitraj propriu-zise, alin. (1) din
articolul indicat mai sus, statuează asupra caracterului public al şedinţei de examinare a cererii de
recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine.
Părţile urmează a fi înştiinţate despre locul, data şi ora examinării cererii. În cazul în care este vizată o
instituţie financiară licenţiată de Banca Naţională, instanţa judecătorească care examinează cererea de
recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine, informează în mod obligatoriu şi neîntârziat, despre
acest fapt, Ministerul Justiţiei şi Banca Naţională a Moldovei, cu remiterea cererii şi a documentelor
aferente în copie. Aceştia vor participa la proces în conformitate cu prevederile art. 74 CPC al RM.
Legea permite examinarea cererii în lipsa persoanei împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală
străină (debitorul), dacă au fost îndeplinite condiţiile de citare legală, iar acesta nu s-a prezentat din
motive neîntemeiate. De asemenea, lipsa reprezentantului Ministerului Justiţiei şi, după caz, al Băncii
Naţionale a Moldovei, legal citaţi, nu împiedică examinarea cauzei.
Debitorul poate solicita instanţei judecătoreşti amânarea datei examinării
cererii în cauză, reieşind din prevederile alin. (1) art. 4752 CPC. Totodată, interpretând prevederile alin.
(2) art. 39 din Legea nr. 24/22.02.2008 cu privire la arbitrajul comercial internaţional, precum şi alin. (7)
art. 476 CPC, amânarea sau suspendarea examinării cererii privind recunoaşterea executării poate fi
cerută de ambele părţi, dacă:
- este depusă o cerere de desfiinţare a hotărârii arbitrale străine;
- este depusă o cerere de suspendare a hotărârii arbitrale străine.
Se va avea în vedere că amânarea sau suspendarea soluţionării cererii, având ca obiect recunoaşterea unei
hotărâri arbitrale străine, are un caracter facultativ şi nu obligatoriu, oportunitatea dispunerii unei astfel de
măsuri fiind opera suverană a autorităţii judiciare, prin raportare la circumstanţele concrete ale fiecărei
cauze. Instanţa va decide asupra cererii menţionate, după ascultarea explicaţiilor celeilalte părţi,
pronunţând în acest sens o încheiere.
Dacă solicitarea de amânare este recunoscută întemeiată şi instanţa amână data examinării cererii, ea va
înştiinţa ambele părţi despre aceasta. La necesitate, oricare dintre părţi poate cere ridicarea amânării sau
suspendării examinării cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine, instanţa urmând să
se pronunţe printr-o încheiere.
Legea nu obligă debitorul să depună referinţă sau obiecţii împotriva hotărârii arbitrale, a cărei executare
se solicită, însă este în interesul acestuia să prezinte probe care l-ar avantaja. În cadrul examinării cererii
privind recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, instanţa de judecată va asculta explicaţiile
debitorului şi va examina probele prezentate de acesta.
Legea nu obligă debitorul să depună referinţă sau obiecţii împotriva hotărârii arbitrale, a cărei executare
se solicită, însă este în interesul acestuia să prezinte probe care l-ar avantaja. În cadrul examinării cererii
privind recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, instanţa de judecată va asculta explicaţiile
debitorului şi va examina probele prezentate de acesta.
In privinţa cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine, instanţa de judecată va
pronunţa o încheiere:
a) cu privire la recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii
arbitrale străine sau cu privire la refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii arbitrale străine;
b) cu privire la recunoaşterea hotărârii arbitrale străine, fără posibilitate executării ulterioare a acesteia sau
cu privire la refuzul de a recunoaşte hotărârea arbitrală străină, conform solicitării părţii care invocă
această hotărâre.
Dacă instanţa pronunţă o încheiere privind refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii arbitrale
străine, în dispozitivul acesteia se va indica despre:
- respingerea cererii înaintate;
- refuzul în recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite, în Republica Moldova, a hotărârii arbitrale
străine;
- termenul şi modul de atac al încheierii.
În cazul în care hotărârea străină conţine soluţii asupra mai multor capete de cerere care sunt disociabile,
la solicitarea părţii (creditorului), încuviinţarea poate fi acordată separat. Astfel, dacă litigiul este
divizibil, vor putea fi recunoscute şi executate hotărâri succesive.
Dacă părţile sunt prezente la şedinţă, încheierea menţionată se va elibera în şedinţă, iar dacă acestea nu au
fost prezente, încheierea va fi remisă părţilor, în termen de 5 zile de la emitere.
Încheierea emisă, în conformitate cu prevederile alin. (1) art. 4753 CPC, va fi susceptibilă de recurs, la
Curtea Supremă de Justiţie, în termen de 15 zile.
Astfel, se va ataca cu recurs atât încheierea, prin care s-a recunoscut şi încuviinţat executarea silită a
hotărârii arbitrale străine, cât şi cea cu privire la refuz.
După ce încheierea devine irevocabilă, în temeiul acesteia, precum şi în temeiul hotărârii arbitrale străine,
Curtea de Apel, care a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii, va elibera un titlu
executoriu, în baza căruia va putea fi iniţiată procedura de executare, în conformitate cu prevederile
Codului de executare.
Se explică că, pentru eliberarea titlului executoriu, conform art. 4753 alin. (4) CPC, nu este necesară vreo
procedură suplimentară, nici depunerea unei cereri sau taxe suplimentare.
Instanţa de judecată care a încuviinţat executarea hotărârii arbitrale străine este competentă în a examina
demersurile executorului judecătoresc privind explicarea hotărârii (încheierii), schimbarea modului şi a
ordinii de executare, amânarea sau eşalonarea executării (art. 156 din Codul de executare al RM).
2.2. Deduceti temeiurile pentru refuzul de a recunoaste si a incuviinta executarea silita a hotaririlor
arbitrale straine.
Legea naţională divizează temeiurile de refuz, în recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine,
în 2 categorii:
- temeiuri invocate doar de partea împotriva căreia este pronunţată hotărârea arbitrală;
- temeiuri constatate din oficiu de către instanţa judecătorească.
La prima categorie de temeiuri se referă cele specificate la alin. (1) art. 476 CPC al RM.
Se va reţine că aceste temeiuri sunt exhaustive şi nu pot fi invocate altele suplimentar.
Aceste temeiuri urmează a fi interpretate restrictiv, iar refuzul înrecunoaşterea executării poate fi admis,
doar în cazuri excepţionale.
Alt moment ce urmează a fi accentuat este principiul bunei credinţe sau pierderea dreptului la obiecţii
(estoppel) care impune părţile să nu-şi ţină argumentele în mânecă.
Astfel, dacă partea, cunoscând despre încălcare, nu a obiectat în cadrul procesului arbitral despre aceasta,
ea va pierde dreptul de a invoca acest motiv, ca temei de refuz în recunoaşterea executării hotărârii
arbitrale străine.
La cea de-a doua categorie de temeiuri se referă cele indicate în alin. (2) al aceluiaşi articol.
Partea care invocă temeiurile stipulate de art. 476 alin. (1), (2) este obligată să facă dovada acestora, în
faţa instanţei de judecată. Instanţa nu poate solicita părţii care solicită recunoaşterea şi executarea
sentinţei arbitrale probe şi argumente privind temeiurile de refuz, dar trebuie să-şi motiveze temeiurile
stipulate de art. 476 alin. (2), atunci când acestea sunt invocate ex officio.
Instanţa poate decide să încuviinţeze recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, chiar dacă
pârâtul a invocat şi probat vreunul din temeiurile stipulate de art. 476 alin. (1) CPC, în cazurile când,
potrivit convingerii instanţei, gravitatea temeiului invocat nu este suficientă, pentru a refuza orice efect al
hotărârii arbitrale străine. Totuşi, în acest caz, instanţa nu are dreptul să intervină în privinţa modificării
dispozitivului hotărârii arbitrale străine.
Temeiuri de refuz invocate de debitor
Cererea privind recunoaşterea hotărârii arbitrale străine şi executarea ei poate fi refuzată numai la
solicitarea părţii împotriva căreia s-a emis, dacă aceasta va prezenta instanţei competente, căreia i se cere
recunoaşterea hotărârii sau executarea ei, probe doveditoare că:
a) una din părţile la convenţia arbitrală se află în incapacitate sau convenţia arbitrală nu este valabilă,
potrivit legii ţării în care a fost pronunţată hotărârea;
b) partea, împotriva căreia este emisă hotărârea, nu a fost informată în modul corespunzător cu privire la
desemnarea arbitrului sau cu privire la procedura arbitrală, ori din alte motive nu a putut să îşi prezinte
mijloacele sale de apărare;
c) hotărârea a fost pronunţată asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală sau care nu
cade sub incidenţa condiţiilor convenţiei arbitrale, ori aceasta (hotărârea) conţine dispoziţii asupra unor
chestiuni ce depăşesc limitele convenţiei arbitrale;
d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală nu a corespuns convenţiei părţilor, or, în lipsa
unei asemenea convenţii, nu a fost conform legii ţării, în care a avut loc arbitrajul;
f) hotărârea arbitrală nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost desfiinţată, or, executarea ei a fost
suspendată de instanţa judecătorească sau de o altă autoritate competentă a ţării, în care sau conform legii
căreia ea a fost pronunţată.
Examinând temeiul de refuz prevăzut la lit. a) alin. (1) art. 476 CPC, se vor reţine următoarele.
Prin aflarea părţii în incapacitate, se va avea în vedere situaţia în care se pune problema lipsei capacităţii
de exerciţiu a persoanei juridice la momentul încheierii convenţiei arbitrale, adică dacă cel care a acţionat
în numele persoanei juridice, a avut sau nu împuternicirile necesare, expres prevăzute în procură sau
mandat, pentru a încheia convenţia arbitrală.
Convenţia arbitrală trebuie să fie valabilă, potrivit legii căreia părţile au subordonat-o, iar în lipsa stabilirii
acesteia, potrivit legii ţării în care a fost pronunţată hotărârea. În caz contrar, partea interesată va putea
invoca acest fapt, ca temei de refuz în executare.
Se va reţine că conţinutul noţiunii de competenţă este mai complex în materia arbitrajului, decât în
domeniul hotărârilor judecătoreşti. Astfel, noţiunea de competenţă include atât examinarea condiţiilor de
valabilitate ale convenţiei de arbitraj, cât şi nedepăşirea investirii conferite (acest ultim aspect se
încadrează în temeiul prevăzut la lit. c) alin. (1) art. 476 CPC). Trimiterea realizată la legea statului, unde
a fost pronunţată hotărârea arbitrală, este necesar să fie înţeleasă în mod nuanţat, întrucât sediul
arbitrajului reprezintă doar unul din criteriile în funcţie de care poate fi determinată legea aplicabilă
anumitor condiţii de valabilitate ale convenţiei de arbitraj.
În privinţa temeiului prevăzut la lit. b) alin. (1) art. 476 CPC, urmează de menţionat că, pentru echitatea
unui proces arbitral, în cadrul acestuia părţilor trebuie să li se asigure unele drepturi ce se referă la:
- informarea cuvenită cu privire la desemnarea arbitrilor;
- informarea cuvenită cu privire la procedura de arbitraj;
- posibilitatea părţii de a-şi pune în valoare mijloacele sale de apărare.
Cu titlu de exemplu, dacă părţile au fost înştiinţate despre data examinării cauzei şi despre numirea
arbitrilor concreţi, iar în ziua examinării cauzei un arbitru a fost înlocuit cu altul, cauza fiind examinată în
aceeaşi zi, se va considera că partea nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor,
partea obiectând în şedinţă, iar obiecţia nefiind luată în consideraţie.
Lipsa informării cu privire la desemnarea arbitrului, conform alin. (1) lit. b), nu poate servi drept temei
pentru refuzul de a recunoaşte sau de a executa hotărârea arbitrală străină, dacă partea care invocă acest
temei a participat în procedura arbitrală şi, anterior depunerii apărării, nu a ridicat excepţia de lipsă a
competenţei tribunalului arbitral, în temeiul că tribunalul arbitral a fost constituit cu încălcarea legii
aplicabile.
Este evident că nu s-a încălcat dreptul la apărare, în condiţiile în care debitorul ce se opune recunoaşterii
şi executării hotărârii arbitrale străine a fost reprezentat la proces prin avocaţi, fapt care rezulta, fără
echivoc, din cuprinsul hotărârii arbitrale.
Cu titlu de exemplu, se poate aduce şi cazul în care Judecătoria de Apel din Neapole a refuzat să execute
hotărârea arbitrală austriacă, din considerentul că înştiinţarea privind examinarea în arbitrajul din Viena,
expediată debitorului italian cu o lună înainte, nu a fost suficientă, dat fiind faptul că regiunea în care se
afla pârâtul a fost afectată de un cutremur puternic (18.05.1982, Bauer Grossmann OHG v. Fratelli
Cerrone Alfredo e Raffaele Yearbook Commercial Arbitration X 1995, p. 461-462 (Italy no.70)).
În aceeaşi ordine de idei, drept temei de refuz în executare ar servi şi boala grea, îndelungată a unei părţi
în arbitraj care a cerut, fără succes, amânarea examinării cauzei şi nu a putut să se prezinte în arbitraj.
(Regatul Unit Judecătoria de Apel 21.02.2006 Ajay Kanoria et.al. v.Tony Francis Guinness, Yearbook
Commercial Arbitration XXXI 2006, p. 943-954 (UK no.73))
Nu se vor încadra în acest temei de refuz următoarele situaţii:
- refuzul arbitrului de a schimba data (ora) examinării litigiului pentru comoditatea martorului, pe care
urmează să-l aducă debitorul;
- refuzul tribunalului arbitral de a acorda amânarea suplimentară sau suspendarea examinării cauzei, în
legătura cu procedura de insolvabilitate;
- lipsa părţilor la examinarea litigiului, în legătură cu riscul de a fi arestaţi în ţara unde are loc arbitrajul;
- reprezentantul companiei nu poate participa la examinare, întrucât nu a putut obţine viza. (Ghidul
privind interpretarea Convenţiei de la New York din 1958, pag. 79)
Dacă hotărârea arbitrală pronunţată se referă la un litigiu care nu este menţionat în convenţia arbitrală ori
hotărârea conţine aspecte ce depăşesc prevederile convenţiei arbitrale şi debitorul invocă acest temei de
refuz în recunoaşterea şi executarea hotărârii, instanţa de judecată ar putea satisface demersul debitorului.
În situaţia în care dispoziţiile hotărârii (sentinţei) arbitrale care au legătură cu problemele supuse
arbitrajului pot fi delimitate de cele care nu pot fi supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute şi
încuviinţate spre executare de instanţa judecătorească.
Dacă debitorul a participat în procedura arbitrală şi, cunoscând depăşirea limitelor convenţiei arbitrale de
către tribunalul arbitral, nu a ridicat excepţia de depăşire a limitelor convenţiei arbitrale de către tribunalul
arbitral, el nu va putea invoca acest temei, ca motiv pentru refuzul în recunoaşterea şi executarea hotărârii
arbitrale străine.
Temeiul de refuz în recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii arbitrale străine, prevăzut la lit. d)
alin. (1) art. 476 CPC relevă 2 aspecte ce ţin de:
1) componenţa tribunalului arbitral;
2) procedura arbitrală.
Litera e) alin. (1) din art. 476 CPC al RM interferează 3 motive de refuz în recunoaşterea şi executarea
hotărârii arbitrale străine.
- hotărârea arbitrală nu a devenit obligatorie;
- hotărârea arbitrală a fost desfiinţată;
- executarea hotărârii arbitrale a fost suspendată de instanţa judecătorească sau altă autoritate competentă
a ţării, unde a fost pronunţată.
Semnificaţia noţiunii „hotărâre obligatorie” se conţine în punctul 18 din prezenta hotărâre.
Referitor la desfiinţarea (anularea) hotărârii arbitrale străine, se va reţine că aceasta poate fi pronunţată
doar de instanţele judecătoreşti din statul care a emis-o
Obligaţia de a prezenta proba respectivă revine părţii care invocă acest temei de
refuz.
De rând cu posibilitatea suspendării executării hotărârii arbitrale străine, prevăzute în CPC, Legea nr.
24/22.02.08 cu privire la arbitrajul comercial internaţional (art. 39 alin. (1) lit. a) liniuţa a 5-a ), prevede
posibilitatea amânării executării acesteia. Relevant, de asemenea, este faptul ca suspendarea sau amânarea
să fie pronunţate de instanţa de judecată competentă a ţării în care sau conform legii căreia a fost
pronunţată hotărârea.
Valorificarea dispoziţiilor alin. (2) art. 476 CPC este pusă pe seama instanţei de judecată. Pentru cazurile
când instanţa invocă temeiurile de la art. 476 alin. (2) CPC, instanţa va trebui să-şi motiveze sua motu
cele invocate. În prezenţa unei sentinţe arbitrale pronunţate într-un caz nearbitrabil, conform legii
Republicii Moldova, instanţa de judecată poate refuza recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a
hotărârii arbitrale străine.
Ordinea publică în dreptul internaţional privat reprezintă excepţia pusă la îndemâna judecătorului, pentru
a îndepărta legea străină normal competentă, în baza regulilor de drept internaţional privat al forului,
atunci când ea este contrară unui principiu fundamental al dreptului instanţei sau contravine bunelor
moravuri.
Recunoaşterea şi încuviinţarea hotărârii arbitrale străine contravine ordinii publice a Republicii Moldova,
atunci când o sentinţă arbitrală străină contravine însăşi ideii de justiţie într-un mod inacceptabil, când ea
poate conduce la un rezultat care este inadmisibil, din punct de vedere al conştiinţei juridice în Republica
Moldova.
În perimetrul acestui motiv de refuz nu se includ critici cu privire la stabilirea situaţiei de fapt ori cu
privire la aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai critici cu privire la încălcarea dispoziţiilor
imperative ale legii, independent de situaţia de fapt stabilită.
Recunoaşterea hotărârii arbitrale străine nu poate fi refuzată pentru orice contrarietate a ei cu ordinea
publică, ci numai în situaţia în care încălcarea ordinii publice este substanţială, efectivă şi fragrantă.
Astfel, ar trebui aplicate 2 criterii de analiză în acest context:
- intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică naţională;
- gravitatea efectului produs.
Instanţele vor ţine cont de faptul că, atât normele juridice prevăzute la alin. (1), cât şi cele prevăzute la
alin. (2) art. 476 CPC sunt nişte norme juridice dispozitive-permisive şi nu imperative. Altfel spus, ele nu
obligă instanţa de judecată să refuze executarea, dacă au fost invocate. Dacă debitorul a invocat motive de
refuz în executare, el urmează să le probeze, rămânând la discreţia instanţei adoptarea soluţiei, în
dependenţă de probele prezentate.
Varianta actuală a normelor prevăzute în alin. (2) art. 476 CPC, spre deosebire de cea veche care era
imperativă, de asemenea, lasă la discreţia instanţei invocarea din oficiu a temeiurilor de refuz, utilizându-
se sintagma „pot fi refuzate” şi nu cea de „instanţa refuză sau instanţa e obligată să refuze”.
O hotărâre străină nu va fi considerată arbitrală şi nu va fi recunoscută şi executată pe teritoriul Republicii
Moldova, dacă este emisă de un alt organ, inclusiv de un organ statal. De asemenea, nu se vor atribui la
hotărâri (sentinţe) arbitrale străine, (ce urmează a fi recunoscute şi executate):
- încheierile sau deciziile procedurale ce au menirea să organizeze procesul arbitral;
- actele prealabile, prin care s-au luat măsuri asiguratorii şi cele emise cu executare provizorie.
2.3. Argumentati cum trebuie să procedeze instanta de judecata in urmatoarele situatii:
a) arbitrajul international de la Bucuresti a solutionat o cauza civila care nu putea fi solutionata pe
cale arbitrala
Valorificarea dispoziţiilor alin. (2) art. 476 CPC este pusă pe seama instanţei de judecată. Pentru cazurile
când instanţa invocă temeiurile de la art. 476 alin. (2) CPC, instanţa va trebui să-şi motiveze sua motu
cele invocate.
În prezenţa unei sentinţe arbitrale pronunţate într-un caz nearbitrabil, conform legii Republicii Moldova,
instanţa de judecată poate refuza recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale
străine.
b) in pofida existentei unei hotariri arbitrale date de Curtea de Arbitraj International de la Paris, una
din parti s-a adresat in judecatoria Chisinau, RM cu aceiasi cerere de chemare in judecata.
Articolul 169. Refuzul de a primi cererea de chemare în judecată
d) există o hotărîre arbitrală, obligatorie pentru părţi, cu privire la litigiul dintre aceleaşi părţi, asupra
aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri, cu excepţia cazurilor în care judecata a respins cererea de
eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii arbitrale sau a desfiinţat hotărîrea arbitrală;
 TEST 40:
Subiectul 1. Condițiile speciale necesare pentru angajarea răspiunderii pentru prejudiciul cauzat
de minori și persoane incapabile
1.1. Identificați categoriile răspunderile civile delictuale în cazul prejudiciului cauzat de un minor
Există 2 categorii de răspundere civilă delictuală în funcție de vârsta minorului:
Articolul 1406. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de
un minor care nu a împlinit 14 ani
(1) Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii
lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.
(2) Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul cînd se afla sub supravegherea unei
instituţii de învăţămînt, de educaţie sau instituţii curative ori a unei persoane obligate să-l supravegheze în
bază de contract, acestea răspund pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din
vina lor.
(3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţămînt, de educaţie, a instituţiilor
curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată cu atingerea majoratului acestuia
sau o dată cu dobîndirea unor bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.
Articolul 1407. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un
minor între 14 şi 18 ani
(1) Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale.
(2) În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea
prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori)
sau curator dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.
(3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între
14 şi 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum şi în cazul cînd,
înainte de a fi atins majoratul, acesta dobîndeşte bunuri sau venituri suficiente pentru repararea
prejudiciului.
Altă clasificare:
1. Răspunderea părintelui pentru faptele minorului
2. Răspunderea tutorelui pentru faptele minorului
3. Răspunderea instituției de învățământ pentru faptele minorului
4. Răspunderea instituției de educaţie pentru faptele minorului
5. Răspunderea instituției curative pentru faptele minorului
6. Unei persoane obligate să-l supravegheze pe minor în bază de contract pentru faptele minorului

1.2.Analizați condițiile angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de

capacitatea de exercițiu
Articolul 1408. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o
persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
(1) Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau
instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.
(2) Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a repara prejudiciul cauzat de o persoană declarată incapabilă
nu încetează în cazul cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu.
(3) Dacă tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin.(1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi
sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar autorul prejudiciului
dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate
şi a autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau
parţială a prejudiciului din contul autorului.
1. Condiții:
a. Vinovăția tutorelui sau a instituției respective
b. Vinovăția constă în neexecutarea sau executrarea necorespunzătoare a obligațiilor de supraveghere
c. Se aseamnănă cu condițiile răspunderii pentru faptele minorilor
1.3. Alexandru (în vârstă de 13 ani), fiind elev în clasa a 8-a la liceul Petru Zadnipru, la recreația
dintre lecția III și IV, coborând scările de la etajul II spre etajul I, l-a împins pe colegul său, Boris,
care a căzut jos și și-a fracturat mâna stângă, totodată lovindu-se la cap. Drept consecință, Boris a fost
internat în spital, unde s-a aflat două luni de zile, perioadă în care a suportat 3 intervenții chirurgicale
la mână și s-a tratat de comoție cerebrală. Părinții lui Boris au depus cerere de chemare în judecată
către părinții lui Alexandru și administrația liceului Petru Zadniipru, solicitând repararea
prejudiciului material și a celui moral cauzat minorului Boris, precum și prejudiciul moral cauzat
părinților acestuia.
Față de cine trebuie formulate pretențiile în situația din speță? Sunt oare în drept părinții lui Boris să
solicite separat în aceeași cerere de chemare în judecată repararea prejudiciului moral cauzat copilului
lor minor și a prejudiciului moral cauzat părinților. Ce hotărâre va pronunța instanța de judecată.
a) După regula generală trebuie formulate pretențiile instituției de învățământ. Însă ar fi mai logic
atragerea atât a insituției cât și a părinților în proces. Depinde de cine era obligat să supravegheze
minorii/minorul. Totuși deducem că copiii se aflau în cadrul instituției în timpul pauzei.
b) La sigur sunt în drept să solicite separat prejudiciul moral, deoarece spre deosebire de prejudiciul
material acest prejudiciu este unul distinct. Articolul 1422. Reparaţia prejudiciului moral
(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce
atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie,
instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent
bănesc.
(2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.
(3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care
prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a
arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de
sancţiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri
prevăzute de lege.
c) În funcție de circumstanțe se va analiza cine era persoana care trebuia să supravegheze minorul. În
speță nu se menționează dăcă ambii colegi se aflau în supravegherea instituției de învățământ. Nici nu se
specifică dacă ei erau în cadrul instituției. Se scrie doar etajul 1 și 2. În asemenea caz în cazul în care se
va răspunde instituția de învățămâânt dacă nu-și va demonstra lipsa vinovăției și dacă aceasta era
responsabilă de supravegherea minorilor.
Subiectul II. Temeiurile și procedura suspendării procesului civil.
2.1 Definiți suspendarea procesului și impactul acesteia asupra examinării cauzei civile
Suspendarea judecăţii este un incident procedural care constă în întreruperea temporară a judecării
cauzei din motive voite de părţi sau independente de voinţa acestora. În funcţie de natura împrejurării care
o determină, suspendarea procesului civil poate fi: voluntară, legală(de drept) şi
facultativă(judecătorească).
Consecinţe rezultate din oprirea mersului judecăţii când din anumite motive, continuarea acesteia
nu mai este posibilă.
Efectele suspendării judecăţii sunt următoarele:
a) atâta timp cât judecarea cauzei este suspendată, aceasta rămâne în nelucrare, fără a mai fi posibilă, sub
pedeapsa nulităţii, efectuarea vreunui act de procedură;
b) oprirea mersului judecăţii sub raportul părţilor este totală, suportată, cu alte cuvinte, de toate părţile
procesului indiferent de poziţia şi calitatea procesuală pe care o ocupă în cadrul acelui proces şi dacă, voit
sau nevoit, au contribuit la producerea ei;
c) dacă suspendarea judecăţii s-a produs ca rezultat al voinţei părţilor, data când s-a dispus suspendarea
constituie punctul de plecare al termenului de perimare, iar în celelalte cazuri, cursul termenului de
perimare este oprit pe diferite perioade de timp.
2.2 Comparați suspendarea obligatorie și facultativă a procesului potrivit temeiurilor acestora
Obligatorie
Articolul 260. Obligaţia instanţei de a suspenda procesul
(1) Instanţa judecătorească este obligată să suspende procesul în cazul:
a) decesului sau reorganizării părţii în proces dacă raportul juridic litigios permite succesiunea în drepturi;
b) pierderii capacităţii de exerciţiu a părţii în proces;
c) delegării către o instanţă judecătorească străină a efectuării actelor de procedură
d) situaţiilor prevăzute de Legea insolvabilităţii.
(2) Suspendarea procesului invocă suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură, precum şi
încetarea temporară a actelor procedurale, cu excepţia celor de asigurare a acţiunii şi a probelor.
(3) Actele procedurale efectuate în timpul suspendării procesului nu au efect juridic.
Facultativa
La cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa judecătorească poate suspenda procesul în
cazul în care:
a) pîrîtul sau reclamantul se află într-o unitate activă a Forţelor Armate sau a altor trupe şi formaţiuni
militare ale Republicii Moldova;
b) partea în proces se află într-o instituţie curativ-profilactică, situaţie adeverită de instituţia respectivă;
c) pîrîtul este căutat;
d) a dispus efectuarea unei expertize;
e) a dat o delegaţie judiciară unei alte instanţe judecătoreşti din ţară
f) a dispus organului de tutelă şi curatelă efectuarea unui control al condiţiilor de trai ale adoptatorilor în
pricinile de adopţie şi în alte pricini în care pot fi lezate drepturile şi interesele copilului;
g) au оncetat оmputernicirile tutorelui sau curatorului;
h) pricina nu poate fi judecată înainte de soluţionarea unei alte pricini conexe.
2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze intranța :
a) În cazul examinării cauzei în fond a fost ridicată excepția de neconstituționalitate:
A) articolul 121 (3) Din momentul emiterii de către instanţă a încheierii cu privire la ridicarea excepţiei
de neconstituţionalitate şi pînă la adoptarea hotărîrii de către Curtea Constituţională, procedura de
examinare a pricinii sau de executare a hotărîrii pronunţate se suspendă.
Articolul 260. Obligaţia instanţei de a suspenda procesul in cazul ridicării excepţiei de
neconstituţionalitate; Urmează a fi ridicată excepţia de neconstituţionalitate în cazul existenţei
incertitudinii privind constituţionalitatea legilor, hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui
Republicii Moldova, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, ce urmează a fi aplicate la soluţionarea unei
cauze aflate pe rolul instanței de judecată.
b) în cauza privind încasarea prejudiciului cauzat prin accident rutier pârâtul – compania de
asigurări a solicitat atragerea în process a șoferului vinovat
B) articolul 65. (2) Intervenientul principal poate interveni în proces pînă la începerea dezbaterii pricinii
în fond în primă instanţă, înaintînd acţiunea către una sau către ambele părţi în modul prevăzut de
prezentul cod. Intervenientul principal are drepturi şi obligaţii de reclamant.
(3) Cu consimţămîntul părţilor, se poate face intervenţie şi în instanţă de apel.
(4) În cazul în care constată că acţiunea intervenientului principal nu se raportă la obiectul litigiului,
instanţa pronunţă o încheiere prin care refuză să o examineze concomitent cu acţiunea iniţială a
reclamantului. În astfel de cazuri, intervenientul principal nu decade din dreptul de a cere intentarea unui
proces pe baze generale.
(5) Încheierea prin care instanţa refuză să examineze concomitent acţiunea intervenientului principal şi
acţiunea iniţială a reclamantului poate fi atacată cu recurs.
Articolul 67.(2) Pentru a interveni în proces, intervenientul depune o cerere în care demonstrează
interesul intervenţiei, menţionînd cărei părţi se va alătura. Copia de pe cerere se înmînează ambelor părţi.
(3) Intervenientul accesoriu poate fi introdus în proces şi la cererea uneia dintre părţi sau din oficiul
instanţei.
(4) Părţile sînt în drept să contesteze introducerea оn proces a intervenientului accesoriu.
(5) Încheierea judecătorească privind respingerea cererii de introducere în proces a intervenientului
accesoriu poate fi atacată cu recurs de acesta sau de partea căreia i se alătură.
c) Legea cu privire la expertiza judiciara Articolul 11. Refuzul efectuării expertizei judiciare Expertul
judiciar poate refuza efectuarea expertizei judiciare în caz de:
c) expertiza desemnată de către instanța de judecată nu poate fi efectuată din cauza neprezentării
tutuor materialelor solicitate de către expert:
C) insuficienţă a materialelor prezentate pentru întocmirea raportului de expertiză;
Instanta are dreptul de a dispune suspendarea pricesului daca a dispus efectuarea unei expertize (articolul
261 litera d), suspendarea va dura pînă la prezentarea în instanţă a raportului de expertiză (articolul 262,
litera d).

Test 41
Subiect 1. Răspunderea civilă delictuală
1.1. Definiți noțiunea – Răspunderea civilă delictuală. Delimitați-o de răspunderea civilă contractuală.
Răspunderea civilă, în general, este o formă a răspunderii juridice care constă într-un raport de
obligații și în temeiul căreia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin
fapta sa ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzătoare. Răspunderea
civilă delictuală este obligația unei persoane de a repara prejudiciul cauzat prin fapte ilicite.
Răspunderea delictuală este o sancțiune civilă, cu caracter reparator, fără a fi în același timp o
pedeapsă. Spre deosebire de pedeapsă, răspunderea civilă delictuală,privită ca o sancțiune civilă,
se aplică nu în considerarea persoanei care a săvîrșit fapta ilicită, ci în considerarea patrimoniului
său.
Fapta ilicită care dă naștere raportului juridic de răspundere civilă delictuală poartă denumirea de
delict. Componența delictului civil constituie o totalitate de trăsături și elemente esențiale
formulate de legiuitor ca necesare și suficiente pentru angajarea răspunderii civile. Răspunderea
civilă delcituală se angajează indiferent de faptul dacă culpa are forma unui dol, unei imprudențe,
neglijențe sau chiar în forma cea mai ușoară, iar în unele cazuri chiar și în lipsa culpei.

Condițiile răspunderii delictuale reies din conținutul art.n 1398 CC și sunt următoarele:
prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilictă și prejudiciu, vinovăția autorului
faptei ilicite și prejudiciabile.
Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecința negativă cu caracter patrimonial sau nepatrimonial
ale faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării dreptulurilor subiective patrimoniale și
nepatrimoniale ale persoanei. În obligațiile delcituale se aplică reguli generale cu privire la
prejudiciul patrimonial, care poate apărea sub forma prejudiciul efectiv și a venitului ratat.
Fapta ilicită este de asemenea, o condiție care duce la angajarea răspunderii delictuale. Pot fi
considerate ilicite actele care contravin legii, altor acte normative și regulilor de conduită. Este
considerată ilicită fapta prin care, încălcîndu-se normele dreptului obiectiv, se cauzează un
prejudiciu dreptului subiectiv ce aparține unei persoane sau anumitor interese ale acesteia. Prin
urmare, fapta ilicită, încălcînd normele dreptului obiectiv, încalcă totodată un drept subiectiv. Ea
poate fi manifestată prin acțiune sau inacțiune.
Raportul de cauzalitate este o categorie filosofică, care reflectă legăturile ce există în natură și
societate, și în care una poate fi apreciată ca cauză, iar alta ca rezultat. Prejudiciul cauzat trebuie
să fie o consecință a faptei ilicite, și invers, se poate deduce, că dacă nu ar fi fost acțiunile ilicite,
nu ar fi avut loc și cauzarea prejudiciului. Prin urmare, raportul de cuzalitate dintre aceste două
fapte este o condiție obiectivă care duce la răspunderea civilă civilă delictuală. În practică se
repară numai prejudiciul care este consecința directă a faptei ilicite.
Vinovăția constituie atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săîrșirii faptei ilicite
sau la momentul imediat anterior săvîrșirii acesteia față de faptă și urmările acesteia. Pentru
antrenarea răspunderii delictuale, forma și gravitatea vinovăției autorului prejudiciului nu are
importanță dat fiind faptul aplicării principiului reparării integrale a prejudiciului.

1.2.Analizaţi condiţiile de angajare a răspunderii delictuale.

Condițiile răspunderii delictuale reies din conținutul art.n 1398 CC și sunt următoarele: prejudiciul, fapta ilicită,
raportul de cauzalitate între fapta ilictă și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecința negativă cu caracter patrimonial sau nepatrimonial ale faptei ilicite,
apărute ca urmare a lezării dreptulurilor subiective patrimoniale și nepatrimoniale ale persoanei. În obligațiile
delcituale se aplică reguli generale cu privire la prejudiciul patrimonial, care poate apărea sub forma prejudiciul
efectiv și a venitului ratat.
Fapta ilicită este de asemenea, o condiție care duce la angajarea răspunderii delictuale. Pot fi considerate ilicite
actele care contravin legii, altor acte normative și regulilor de conduită. Este considerată ilicită fapta prin care,
încălcîndu-se normele dreptului obiectiv, se cauzează un prejudiciu dreptului subiectiv ce aparține unei persoane
sau anumitor interese ale acesteia. Prin urmare, fapta ilicită, încălcînd normele dreptului obiectiv, încalcă totodată
un drept subiectiv. Ea poate fi manifestată prin acțiune sau inacțiune.
Raportul de cauzalitate este o categorie filosofică, care reflectă legăturile ce există în natură și societate, și în care
una poate fi apreciată ca cauză, iar alta ca rezultat. Prejudiciul cauzat trebuie să fie o consecință a faptei ilicite, și
invers, se poate deduce, că dacă nu ar fi fost acțiunile ilicite, nu ar fi avut loc și cauzarea prejudiciului. Prin urmare,
raportul de cuzalitate dintre aceste două fapte este o condiție obiectivă care duce la răspunderea civilă civilă
delictuală. În practică se repară numai prejudiciul care este consecința directă a faptei ilicite.
Vinovăția constituie atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săîrșirii faptei ilicite sau la
momentul imediat anterior săvîrșirii acesteia față de faptă și urmările acesteia. Pentru antrenarea
răspunderii delictuale, forma și gravitatea vinovăției autorului prejudiciului nu are importanță dat fiind
faptul aplicării principiului reparării integrale a prejudiciului.
1.3. X este proprietarul unui apartament din municipiul Chișinău și a încheiat cu o sociatate
comerciallă Y un contract de vânzare cumpărare a unor panouri solare cu obligația acesteia de a le
monta pe peretele exterior al apartamentului. La numai trei zile după montare, o parte dintre panouri
s-au desprins și au căzut peste automobilul lui Z. Ultimul s-a adresat în instanța de judecată cu o
acțiune față de X și Y prin care a cerut repararea solidară a prejudiciului. X a solicitat respingerea
acțiunii pe motiv că nu a comis nici un fapt ilicit, iar vinovat pentru prejudiciu este Y care nu a
respectat tehnologia de montare a panourilor. Y, la rându său, a menționat că panourile au fost
montată în strictă conformitate cu normele și standardele în vigoare, iar căderea se datorează calității
proaste a materialelor din care este construit apartamentul.
Răspuns:
Articolul 1412. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin
surparea construcţiei
(1) Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau a unei părţi, a
construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei de întreţinere corespunzătoare sau al unui viciu de
construcţie.
(2) Persoana care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau care este
obligată să o întreţină în stare corespunzătoare în temeiul dreptului de folosinţă ce i
s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma surpării construcţiei sau a
unei părţi a ei.
Ca soluție, după regula generală este răspunzător proprietarul conform alineatului (1).
Dacă acțiunile societății care s-a obligatat să instaleze panourile se pot considera drept acțiuni de
întreținere a construcției atunci, vor răspunde solidar ambele părți: proprietarul construcției și societatea,
conform alineatului (2).
Deci nu contează cine este acționat în instanță, răspunderea este solidară.
În urma constatării altor circumstanțe și a tuturor faptelor, urmează să fie demonstrat dacă apartamentul
este de o calitate proastă sau dacă acțiunile de instalare a panourilor au fost necorsepunzătoare.
În funcție de rezultat, chiar dacă părții nevinovate i se va cere compensarea prejudiciilor deoarece
aceasta ar răspunde solidar împreună cu partea vinovată, aceasta va avea drept de regres
împotriva ultimeia ulterior.
Subiectul 2. Izvoarele dreptului procesual civil
2.1 Identificati categoriile izvoarelor dreptului procesual civil
1.Conventiile, tratatele si alte acorduri internationale la care MD este parte.
2. Hot. CtEDO
3. Legile constitutionale
4. Hot. Curtii Constitutionale
5. Legile organice
1. Tratatele internationale
RM este parte a mai multor conventii multilaterale internationale in problemele ce tin de dreptul
proceusal civil:
a) Conventia privind procedura civila , 1 martie 1954
b) Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, 4 nov. 1950
c) Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, 10 iun. 1958
d) Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International, 21 apr.1961
e) Aranjamentul relativ la aplicarea Conventiei europene de arbitraj comercial international , 17 dec. 1962
f) Conventia cu privire la asistenta juridica si raporturile juridice in materie civila, familiala si penala,
incheiata intre statele membre ale CSI, 22 ian. 1993
Art.8 al Constitutiei declara ca RM se obliga sa respecte Carta ONU si tratatele la care este parte,
sa-si bazeze relatiile sale cu alte state e principiile si normele unanim recunoscute ale dreptului
international.
Asadar, concomitent cu legislatia procedurala civila interna, tratatele si conventiile internationale
la care RM este parte urmeaza sa fie apreciate in calitate de izvoare ale dreptului procesual civil din MD.
Recunoasterea si aplicarea actelor internationale la nivel de fiecare stat, alaturi de legislatia interna, este o
tentinda generala si comuna legislatiilor contemporane.
2. Hotararile CtEDO.
Protectia internationala a drepturilor si libertatilor fundamentale poate fi asigurata numai in conditiile
asigurarii caracterului obligatoriu al hot. CtEDO.
In conformitate cu art. 36 al CEDO, Inaltele Parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotaririle
definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti.
Hot CtEDO sunt in primul rind obligatorii pentru aplicare, in in al doilea rind urmeaza a fi aplicate de
instantele de judecata in calitate de izvor de drept deoarece prin continutul acestora ele depasesc cadrul
invididual al unei probleme ridicate in fata curtii.
Printre cele mai importante de hot. CtEDO sunt Clionov c. MD, Cauza Eugenia si Doina Duca c MD,,
Cauza Melnic c. MD
Aceste hotariri de mai sus nu sunt o lista exhaustiva, dar pot fi aplicate in vederea reglementarii actiunilor
si actelor procedurale.
3. Constitutia RM si Hot. CC.
Articolul 115
Instanţele judecătoreşti
(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii.
(2) Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate.
(3) Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.
(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sînt stabilite prin
lege organică.
Constitutia proclama principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, competenta instantelor
judecatoresti, tuilizarea cailor de atac, declara caraterul public al dezbaterilor judiciare, obligativitatea
hot. judecatoresti, accesul liber la justitie, neretroactvitatea legii si altor acte normative, limba de
procedura s.a.
Hotararile CC.
Principalele atributii ale CC care au incidenta, inclusiv asupra activitatii instantelor judecatoresti sunt:
a) exercitarea la sesizarea controlului constitutionalitatii legilor si hot. Parlamentului, decretelor
Presedintelui, a hot. si ordonantelor Guvernului, precum si a tratatelor internationale la care RM este parte
b) interpretarea Constitutiei
c) pronuntarea asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei
Deci, in masura in are CC va interpreta normele constitutionale ce au incidenta asupra procesului civil,
aceste hot. vor constitui izvor de drept al dr. procesual civil
4. Legile organice.
De ex. Codul de procedura civila, Codul de executare, Legea contenciosului administrativ, Lg. privind
organizarea judecatoreasca, Lg. privind CSJ, Lg. cu privire la statutul judecatorului, Lg. cu privire la
CSM
2.2. Argumentati atribuirea hotararilor si deciziilor CtEDO la izvoarele de drept procesual civil al
RM
Orice hotarare CtEDO depaseste cu mult cadrul individual al cauzei si nu poate fi interpretata exclusiv
prin prisma cauzei solutionate. Actele jurisdictionale ale CtEDO sunt, pe linga acte de constatare si
sanctionare a incalcarii, si acte prin care Curtea isi realizeaza functiile sale de baza, inclusiv interpretarea
si aplicarea corecta a prevererilor CEDO. In rezultat, orice hotarare CtEDO reprezinta un izvor inedit
jurisprudential in ceea ce priveste modul de incalcare a drepturilor fundamentale. Aceasta presupune ca la
solutionarea cauzelor civile, instantele nu sunt tinute de cazuistica hotararii CtEDO, dar urmeaza sa aplice
orice hotarare in masura in care aceasta determina un anumit mod de interpretare a Conventiei sau
aplicare a acestiea.
Hot. CtEDO urmeaza a fi aplicate de catre instantele noastre de judecata si sub un alt aspect, cel care tine
de adoptarea hotararilor-pilot, in cazul existentei unei probleme de sistem sau a unei deficiente de
structura in cadrul sistemului de drept al statului. Daca Curtea va depista o serie de incalcari care au
acelasi izvor, natura, aceasta poate adopta o hotarare-pilor care are un caracter genral, se refera la indicare
erorilor de sistem si prescrierea unor masuri necesare a fi adoptate de cartre stat. Aceasta inseamna ca
hot-pilor depasesc cu mult cadrul cazuistic.
Un exemplu e hot. OLARU si altii c. Moldovei, unde s-a constata o deficienta generala legata de
neexecturea hot. jud., cind statul era permanent sanctionat. S-a prescris un remediu national eficient
pentru ca pesoanele care se confrunta cu problema neexecutarii sau executarii tardive a hot. jude, sa aiba
posibilitatea repararii acestiea.
Hot CtEDO sunt in primul rind obligatorii pentru aplicare, in in al doilea rind urmeaza a fi aplicate de
instantele de judecata in calitate de izvor de drept deoarece prin continutul acestora ele depasesc cadrul
invididual al unei probleme ridicate in fata curtii.
2.3 Demonstrati interferenta izvoarelor dreptului procesual civil in functie de ierarhia acestora si
de actiunea lor in timp.
A. Existenta coliziunii intre normele procedurale interne si cele internationale.
In cazul coliziunii dintre normele procedurale interne si normele procedurale din tratatele int. se vor
aplica prevederile tratatului international. Aceasta rezulta din art. 2 (2) CPC. Aceata regula se va aplica
doar in cazul in care tratatul int. este de aplicare directa. Daca tratatul presupune adoptarea unei legi
interne, instanta nu va putea aplica regula respectiva.
B. Existena unei coliziuni intre normele constitutionale si normele prevazute in legile organice.
In cazul depistarii unei coliziuni dintre Constitutie si CPC sau alte legi organice prioritate vor avea
normele constitutionale. ( art. 2 alin. 2 CPC)
C. Existenta unei coliziuni intre normele juridico-civile prevazute in doua legi organice
In caz de coliziune dintre normele CPC si alte legi organice sau intre normele prevazute in oricare alte
legi organice se vor aplica prevederile legii mai noi. Regula rezulta din art. 2 (2) CPC, se vor aplica
prevederile legii adoptate ulterior.
In cazul coliziunii intre o lege organica generala si speciala, urmeaza a fi aplicate prevederile legii
speciale. Aceasta reiese din art. 6 alin.3 al Legii privind actele legislative.
Articolul 2. Legislaţia procedurală civilă
(2) În caz de coliziune între normele prezentului cod şi prevederile Constituţiei Republicii Moldova, se
aplică prevederile Constituţiei, iar în caz de discordanţă între normele prezentului cod şi cele ale unei alte
legi organice, se aplică reglementările legii adoptate ulterior.
(3) Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte norme decît
cele prevăzute de legislaţia procedurală civilă a Republicii Moldova, se aplică normele tratatului
internaţional dacă din acesta nu rezultă că pentru aplicarea lor este necesară adoptarea unei legi naţionale.
(4) Legislaţia procedurală civilă stabileşte modalitatea de judecare a pricinilor în acţiuni civile ce
rezultă din raporturi juridice civile, familiale, de muncă, locative, funciare, ecologice şi din alte raporturi
juridice, a pricinilor cu procedură specială şi cu procedură în ordonanţă (simplificată), precum şi a celor
care apar în legătură cu executarea actelor instanţei judecătoreşti şi actelor altor autorităţi.
 Test 42:
Subiectul I Contractul de Ipotecă
1.1. Definiţi noţiunea contractului de ipotecă şi stabiliţi caracterele lui juridice.
Ipoteca este o garanţie reală, servind la garantarea obligaţiilor unui debitor faţă de creditorul său, printr-un bun
imobil din propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest scop (ipoteca nu presupune deposedarea
debitorului de imobil). Sintetic, ipoteca este o garanţie reală, imobiliară, constînd dintr-un drept real accesoriu
asupra unui imobil al debitorului.
Conform legii cu privire la ipotecă, aceasta este un drept real, în al cărui temei, creditorul este în drept să ceară
satisfacerea creanţelor sale, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor imobile
depuse în ipotecă, în cazul în care debitorul omite să execute obligaţiile garantate cu ipotecă.

Caracterele juridice ale contractului de ipotecă:

a) Este un drept real accesoriu – Acest drept acordă titularului său posibilitatea de urmărire a bunului în mâinile
oricui s-ar afla şi atribuie un drept de preferinţă pentru satisfacerea creanţei sale înaintea celorlalţi creditori. Ca
drept accesoriu, ipoteca însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul faţă de creditor, a cărei soartă o împărtăşeşte
integral. Ea nu este un drept real dezmembrat. Proprietarul continuă să deţină toate atributele şi avantajele
proprietăţii.
b) Este o garanţie imobiliară – se referă strict la bunurile imobile.
c) Este supusă principiului specializării – determinarea prin contractul de ipoteca a caracterului cert al valorii
creanţei garantate.
d) Este indivizibilă – ipoteca va continua să existe asupra întregului imobil, în situaţia în care s-a plătit
numai o parte din datorie sau dacă, în caz de partaj al unui imobil ipotecat, imobilul trece în lotul unui
copărtaş (acesta va trebui să suporte urmărirea pentru întreaga datorie deoarece garanţia este încorporată
în imobil).
1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de ipotecă.
Condiţiile ipotecii
- Ipoteca nu va putea fi constituită decît prin act autentic.
- Inscripţiile ipotecare se fac la judecătoria în a cărei rază teritorială sunt situate imobilele ipotecate.
- Pot fi ipotecate numai imobilele (care se afla in circuitul civil) împreună cu accesoriile lor care sunt imobile
prin destinaţie, precum si uzufructul asupra unor imobile.
- Ipoteca trebuie sa fie specializata sub un dublu aspect:
– să fie determinată cu privire la imobilul afectat.
– să fie determinată în ceea ce priveşte valoarea creanţei.
Condiţii privind persoana constituentului:
- cel ce o constituie trebuie sa aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
- cel ce o constituie trebuie sa aibă calitatea de proprietar actual al imobilului ce se ipotechează.
Bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei ipoteci. Iar, dacă dreptul de proprietate al
constituentului este sub condiţie suspensivă sau rezolutorie, aceeaşi condiţie va afecta şi ipoteca. De asemenea, nu
se pot ipoteca bunurile altuia, indiferent daca acestea aparţin persoanelor fizice sau juridice, decît cu
consimţămîntul lor expres.
Condiţii de formă. Contractul de ipotecă este un contract solemn, ipoteca trebuind sa fie încheiată prin înscris
autentic.
Condiţii de publicitate
- acestea nu ţin de caracterul solemn al contractului de ipotecă, ci numai de asigurarea opozabilităţii şi a
rangului de preferinţă ale ipotecii.
publicitatea constă în înscrierea ipotecii în registrul cadastral din raza teritoriala a căruia se află situat imobilul.
1.3.La 1 iunie 2012 BC MoldBank S.A. a acordat un credit bancar în sumă de 2.000.000 lei lui Andrei Carauș
pentru un termen de 5 ani. Creditul a fost garantat cu o ipotecă asupra terenului moștenit de Andrei în 2007, ce
avea o valoare de piață de 400.000 lei.
Întrucât Andrei avea mai multe restanțe la credit, la 4 aprilie 2016 banca a luat decizia de a rezilia
contractul de credit bancar și a executa silit ipoteca. În cadrul evaluării prețului de piață evaluatorul imobiliar
angajat de bancă a constatat că în 1 decembrie 2015 Andrei a construit o casă pe teren, care însă nu a fost dată
în exploatare. La data evaluării prețul de piață al casei constituie 1.000.000 lei.
Banca s-a adresat la instanța de judecată pentru leiberarea ordonanței judecătorești de intrare în
posesie a terenului ipotecat împreună cu casa și alte accesorii ridicate pe teren. Instanța de judecată a admis
parțial cererea în privința terenului dar a refuzat transmiterea în posesie către creditorul ipotecar al casei,
invocând faptul că casa nu face obiectul dreptului de ipotecă executat.
Apreciați soluția instanței de judecată. Explicați în ce condiții casa ar putea fi obiect al dreptului de
ipotecă al BC MoldBnak S.A.
Răspuns:
Dacă este să analizăm Legea cu privire la Ipotecă:
Articolul 46. Terenuri
(1) Exceptînd situaţia în care contractul de ipotecă prevede altfel, în cazul instituirii ipotecii asupra terenului,
aceasta se extinde şi asupra construcţiilor capitale existente şi viitoare, precum şi asupra construcţiilor nefinalizate
amplasate pe acesta, care îi aparţin debitorului ipotecar cu drept de proprietate privată.
Dacă este să analizăm atât principiul superficio solo cedit, cât și preverea citată instanța nu a procedat corect, dat
fiind faptul că aceasta deține un drept de ipotecă asupra terenului.
Vedem că casa este un bun viitor care se admite a fi urmărit la fel de către creditorul ipotecar deoarece este parte a
terenului.
Terenul poate scădea în valoare, fie poate crește. Este un mecanism de împărțire a riscului. Acest lucru nu ar trebui
să priveze creditorul de dreptul său de ipotecă.
Condiții când casa e obiect al dreptului de ipotecă:
 contractul de ipotecă să nu prevadă altfel decât art.46.
 casa trebuie să fie o construcție capitală existentă sau viitoare fie o construcţiie nefinalizată și amplasată
pe teren
 casa să-i aparțină debitorului ipotecar cu drept de proprietate privată

Subiectul II:
2.1 Definiti procedura in ordonanta si enumerati categoriile de pretentii in al caror temei se
elibereaza ordonanta judecatoreasca.

Procedura in ordonanta-este o procedura simplificata, in care instanta care emite ordonanta examineaza
obiectiile debitorului fara citarea partilor, fara a incheia proces-verbal si se limiteaza la admisibilitatea
obiectiilor din punct de vedere al temeiniciei si veridicitatii.
Temei pentru emiterea ordonantei judecatoresti constituie doar pretentiile exhaustiv enumerate de art. 345
CPC. Se emite ordonanta judecatoreasca in cazul in care pretentia:
- Deriva dintr-un act juridic autentificat notarial;
- Rezulta dintr-un act juridic incheiat printr-un inscris simplu, iar legea nu dispune altfel;
- Este intemeiata pe protestul cambiei in neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat
notarial;
- Tine de incasarea pensiei de intretinere a copilului minor care nu necesita stabilirea paternitatii,
contestarea paternitatii(maternitatii) sau atragerea in proces a unor alte persoane interesate;
- Urmareste perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplatite salariatului;
- Este inaintata de organul de politie, de Serviciul Fiscal de Stat sau de executorul judecatoresc privind
incasarea cheltuielilor aferente cautarii piritului sau debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la
debitor in temeiul unei hotariri judecatoresti, precum si a cheltuielilor de pastrare a bunurilor sechestrate
de la debitor si abunurilor debitorului evacuat din locuinta;
- Rezulta din procurarea in credit sau acordarea in leasing a unor bunuri;
- Rezulta din nerestituirea cartilor imprumutate la biblioteca;
- Decurge din neonorarea de catre agentul economic a datoriei fata de Fondul Social;
- Rezulta din restantele de impozit sau din asigurarea sociala de stat;
- Urmareste exercitarea dreptului de gaj;
- Rezulta din neachitarea de catre persoanele fizice si juridice a primelor de asigurare obligatorie de
asistenta medicala;
- Rezulta din prevederile art.99 alin.(4) din Codul de executare;
- Rezulta din facturi care au scadenta la data depunerii lor;
- Se refera la intoarcerea executarii conf art. 158 alin(2 din Codul de executare;
- Este inaintata de institutia penitenciara privind incasarea cheltuielilor de escorta a detinutilor in sedintele
de judecata in cauze civile.
2.2 Deduceti particularitatile procedurii in ordonanta(procedurii simplificate)
1. constituie o procedura simplificata de examinare a pricinilor civile;
2. Principiile fundamentatale ale dreptului procesual civil se realizeaza in cadrul procedurii in ordonanta
in mod particular;
3. reprezinta o procedura alternativa(benevola), deoarece alegerea procedurii in ordonanta sau in actiune
civila este un drept exclusiv al creditorului care solicita apararea dreptului sau interesului sau legitim;
4. calitatea procesuala a partilor procedurii in ordonanta este: creditor si debitor;
5. procedura de solutionare a cererii este in mod direct si strict reglementata de legea procesuala civila;
6. temeiurile pentru eliberarea ordonantei judecatoresti sunt reglementate in mod expres la art.345 CPC,
nefiind admisa aplicarea acestui fel de procedura pentru orice tip de pretentii;
7. ordonanta judecatoreasca este un document executoriu prin sine insasi, nefiind necesara eliberarea
titlului executoriu pentru punerea acesteia in executare silita;
8. procedurii in ordonanta ii este caracteristic faptul lipsei litigiului de drept, motiv pentru care aceasta
este considerata a fi un fel al procedurii civile neconticioase.
2.3 Argumentati actiunile judecatorului la primirea cererii de eliberare a ordonantei judecatoresti
in urmatoarele situatii:
a) se cere incasarea pensiei de intretinere pennttru un copil major inapt de munca;
Desi Codul Familiei stipuleaza obligatia parintilor de a intretine copii minori si copii majori inapti de
munca, dar conform art. 345 temei pentru cererea in ordonanta reprezinta doar incasarea pensiei de
intretinere a copilului MINOR. Judecatorul va refuza sa primeasca cererea conf. Art. 348 alin(2) lit.a).
b) lipsesc documentele care justifica cererea creditorului intemeiata pe neexecutare unui contract de
leasing;
Judecatorul nu da curs cererii, prin incheiere stabileste termen de lichidare a neajunsurilor din cerere
conform art 349. Art.347 mentioneaza ca in cerere se indica documentele ce confirma temeinicia
pretentiei.
c) lipsesc imputernicirile reprezentantului creditorului.
Judecatorul nu da curs cererii, prin incheiere stabileste termen de lichidare a neajunsurilor din cerere
conform art 349. Art.347 mentioneaza ca daca cererea se depune de catre reprezentant, la cerere se
anexeaza documentul care atesta imputernicirile acestuia, autentificat in modul stabilit de lege.
 TEST 43

Subiectul 1. Fidejusiunea
1.1. Definiţi noţiunea contractului de fidejusiune şi stabiliţi caracterele lui juridice.

Prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să
execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului.
Caracterele juridice
§ este un contract solemn, forma scrisă fiind indicată pentru a se putea face proba
contractului.
§ este o garanţie expresă, în sensul că obligaţia asumată de către fidejusor faţă de creditor
trebuie să fie certă;
§ este un contract esenţialmente unilateral, dînd naştere la obligaţii numai în sarcina
fidejusorului. Raporturile care se pot naşte între fidejusor şi debitorul a cărui obligaţie este
garantată nu rezultă din contractul de fidejusiune;
§ este un contract cu titlu gratuit deoarece fidejusorul nu urmăreşte să obţină un echivalent
al obligaţiei sale de la creditorul cu care contractează;
§ este un contract cu titlu oneros, fidejusorul urmărind o contraprestaţie;
§ este un contract accesoriu însoţind şi garantînd obligaţia principală a debitorului faţă de
creditor.
1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de fidejusiune.

Contractul de fidejusiune este bilateral şi este încheiat între creditorul obligaţiei principale
şi fidejusor. De regulă, debitorul obligaţiei de bază este cel ce se adresează fidejusorului
pentru ca acesta să-i ofere o garanţie, în acest sens, încheindu-se între ei un acord privind
prestarea serviciilor de fidejusiune. În mod practic pot fi întîlnite contracte semnate de trei
părţi: fidejusor, creditor şi debitor. Acestea nu contravin legislaţiei, nu ştirbesc caracterul
relaţiilor de fidejusiune şi vor fi calificate drept contracte complexe, cu elemente ale
contractului de fidejusiune şi a celui de prestare a serviciilor de fidejusiune. Contractul de
fidejusiune poate fi încheiat anterior sau odată cu încheierea contractului de bază, fie
ulterior, de pildă la cererea creditorului care, reieşind din circumstanţele concrete consideră
în mod rezonabil că va exista o neexecutare esenţială din partea debitorului şi insistă asupra
prestării unei garanţii suficiente.
Prin fidejusiune nu se poate garanta decît o obligaţie valabilă.
Orice obligaţie este susceptibilă de a fi garantată prin fidejusiune, deoarece legea nu
stabileşte excepţii în această privinţă.
Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în mod obligatoriu în formă scrisă. Forma
scrisă simplă este de ajuns pentru ca contractul să fie valabil, chiar dacă obligaţia garantată
prin fidejusiune necesită o formă mai strictă, cum este forma autentică. Forma este o
condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege (art. 208
alin. 2). Forma scrisă ad validitatem exprimă faptul că condiţia de formă, în cazul dat este
cerută de lege pentru valabilitatea contractului, dar nu pentru dovada acestui contract. În
baza art. 211, nici fidejusorul, nici creditorul obligaţiei de bază nu vor putea aduce proba cu
martori pentru a dovedi faptul încheierii contractului de fidejusiune. Doar prin excepţie,
nerespectarea formei simple scrise poate lăsa contractul valabil: atunci cînd fidejusorul
execută obligaţia asumată. Deoarece în contractul de fidejusiune se obligă doar fidejusorul,
părţile pot semna şi un singur înscris. Contractul poate fi încheiat şi printr-un schimb de
scrisori, telegrame, telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat
(art. 209 alin. 2). Important este ca părţile să poată stabili cu certitudine că înscrisul e
semnat de persoana respectivă. În aceste situaţii dovada faptului încheierii contractului va fi
înştiinţarea scrisă, trimisă de către creditor fidejusorului privind acceptarea fidejusiunii
(garanţiei). Dacă creditorul nu a făcut un astfel de înscris, apariţia raportului de fidejusiune
poate fi probată prin înserarea în contractul de bază a clauzei cu privire la obligaţia
fidejusorului. Dacă o astfel de referinţă lipseşte, se consideră că contractul de fidejusiune n-
a fost încheiat. Prin înţelegerea părţilor, contractul de fidejusiune poate fi autentificat
notarial (art. 212) sau poate conţine rechizite adăugătoare.

1.3.X și Y au încheiat un contract de fidejusiune prin care X a garantat rambursarea de către Z a

unei datorii în mărime de 500 000 lei. În legătură cu faptul că Z nu și-a onorat obligația, Y i-a
solicitat lui X să achite datoria. X a refuzat, invocând faptul că Y i-a permis lui Z să înstrăineze
liber de gaj un automobil, în valoare de 250 000 lei, care a fost grevat cu gaj în scopul garantării
aceleiași obligații. Y a înaintat o acțiune în instanță, în care a menționat că obiecțiile lui X sunt
nefondate, în special din cauza faptului că contractul de gaj a fost încheiat după încheierea
contractului de fidejusiune.
Soluționați speța.

Z- debitor
X- fidejusor
Y- creditor

Prioritate are contractul de fidejusiune, de vreme ce a fost încheiat mai înainte.

Subiectul II
2.1 Indicati temeiurile de revizuire car pot fi invocate de Agemtul guvernator
Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art. 449 lit. g) şi h).
Articolul 449. Temeiurile declarării revizuirii
Revizuirea se declară în cazul în care:
g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de
reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii
Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care
poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
2.2 Deduceti temeiurile de revizuire a hotaririlor irevocabile
1. Constatarea prin sentinţă penală irevocabilă a comiterii unei infracţiuni în legătură cu pricina care se
judecă art. 449 lit. a) CPC.

Sub incidenţa art. 449 lit. a) CPC cad cazurile când un judecător, gretierul, martorul, expertul,
traducătorul sau unul dintre participanţii la proces (părţile, intervenienţii, reprezentanţii, procurorul şi alte
persoane care, în conformitate cu art. 7 alin. (2), art. 73 şi art. 74 CPC, sunt împuternicite să adreseze în
instanţă cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care
intervin în proces pentru a depune concluzii In apărarea drepturilor unor alte persoane pre. cum şi
persoanele interesate In pricinile cu procedură specială), care au luat parte la judecarea unei pricini civile
au fost condamnaţi printr-o sentinţă penală irevocabilă pentru infracţiune … legătură cu judecarea pricinii
civile, anterior examinate.
2. Descoperirea unor circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut H
cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele
şi faptele esentiale … timpuljudecării anterioare a pricinii lit.b) art. 449 CPC.

Considerăm oportun pentru început a defini circumstanţele nou-descoperite, prin care vom înţelege:
totalitatea faptelor juridice (ca obiect al probaţiei) care duc la apariţia, modificarea sau stingerea
drepturilor şi obligaţiilor civile; care au importanţă esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile, adică
care trebuie să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanţei de judecată; care nu au fost
cunoscute şi nici nu puteau fi cunoscute revizuentului anterior, dar care existau la momentul examinării şi
soluţionării pricinii civile; care să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă; şi
dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale in
timpul judecăriî anterioare a pricinii.
3. Instanţa a. emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate m proces,
potrivit prevederilor art. 449 lit. 0) CPC.
Potrivit sarcinilor fundamentale ale procesului civil, prevăzute la art 4 CPC, instanţa de judecată urmează
să soluţioneze corect cauza civilă ceea ce se poate realiza doar prin examinarea cauzei cu atragerea
tuturor persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime ar putea fi afectate prin hotărârea
judecătorească. Acest temei de declarare a revizuirii are drept scop desfiinţarea unei hotărâri
judecătoreşti, în cazul în care după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă se constată faptul că
instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.
4. S-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept
temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere art. 449 lit. e) CPC.

în redacţia Legii Republicii Moldova nr. 155 din 05.07.12, temeiul de declarare a revizuirii a fost
restransa“), din conţinutul acestor situaţii de drept fiind excluse circumstanţeie ce vizează: anularea sau
modificarea hotărărilor ori deciziilor altor autorităţi nejudecătoreşti care au servit drept temei pentru
emiterea hotărârii sau-deciziei a căror revizuire se cere.

În legătură cu revizuirea hotărârilor judecătoreşti conform art… 449 lit. e) CPC. iegiuitorul nu înaintează
careva condiţii speciale. Însă, acest temei vizează trei ipoteze: situaţia când s-a anulat ori s-a modificat 1)
hotărârea, 2) sentinţa sau 3) decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea
hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere.
5. a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi la judecarea cauzei a
fost ridicată excepţia de neconsti tuţionalitate, iar instanţa de judecată sau Curtea Supremă de Justiţie a
respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale sau din hotărîrea Curţii Constituţionale rezultă că
prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituţie sau de tratatele internaţionale în domeniul
drepturilor omului;
6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de
reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
7. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii
Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care
poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
2.3.Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de revizuire, dacă s-a constatat că:
a) cererea de revizuire a fost declarată deoarece pârâtul a descoperit originalele unor documente
care nu au fost admistrate în copii la soluţionarea cauzei, cauză din care instanța le-a descalificat;
b) în cadrul examinării cererii de revizuire s-a stabilit că martorul care a depus depoziții în cadrul
acțiunii privind lezarea onoarei și demnității a fost recunoscut în calitate de învinuit în baza art.
312 Cod Penal RM pentru darea declarațiilor false în acțiunea civilă, prin ordonanța procurorului;
c)instanța de judecată s-a pronunțat în privința drepturilor unei persoane care nu a fost citată legal
la ședința de judecată.

În cazul prevăzut la lit. a)-

În cazul prevăzut la lit. b)- dacă martorul care a luat parte la judecarea unei pricini civile a fost condamnat
printr-o sentință penală irevocabilă pu infracțiunile în legătură cu judecare pricinii civile, anterior
examinate- pu ca revizuirea să fie admisă se cere dovada preexistentă, adică să nu fie făcută în cursul
judecării cererii de revizuire. Se cere dovedirea acestei situații prin sentință penală irevocabilă. Prealabil
trebuie să existe un proces penal prin care s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni legate de pricina a cărei
hotărâre se cere a fi retractată. Sentința penală irevocabilă este o condiție obligatorie. Faptul recunoașterii
în calitate de învinuit- ordonanța de punere sub învinuire- nu poate fi primită ca probă!

În cazul prevăzut la lit. c)- cauza civilă se soluționează corec prin examinarea ei cu atraerea tuturor
personelor ale căror drepturi sau interese legitime ar putea fi afectate prin hotărârea judecătorească.
Temeiul în cauză are ca scop desființarea unei hotărâri judecătorești, în cazul în care după ce hotărârea
judecătorească devine irevocabilă se constată faptul că instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile
persoanelor care nu au fost implicate în proces. Hotărârea judecătorească nu se poate răsfrânge asupra
persoanelor neimplicate în proces. Instanța trebuie să constate dacă persoana care nu a fost implicată în
proces este subiect al raportului material litigios- se prezintă probe doveditoare a acestui fapt. Dacă se
constată acest fapt- intanța urmează să constate dacă prin hotărârea supusă revizuirii persoanei
neimplicate în proces i-au fost încălcate aceste drepturi.

Test 44
1.1 Definiti notiunea de clauza penala delimitati de amenda si arvuna
Articolul 624. Dispoziţii generale cu privire la clauza penală
(1) Clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat
prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă
de bani sau un alt bun.
Articolul 631. Dispoziţii generale cu privire la arvună
(1) Arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a
confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată
avans.
1.2.Analizați regimul juridic al clauzei penale
Obiectul obligației a cărei neexecutare atrage aplicarea clauzei penale poate consta în orice
obligație de a da, de a face sau de a nu face ceva. Nu este neapărat ca obiectul clauzei penale să
constea într-o sumă de bani, deși, în practică, de regulă, debitorul va datora o sumă de bani ca
echivalent al încălcării executării unei obligații.
Clauza penală evaluează suma despăgubirilor (care sunt bănești prin natura lor). Clauza penală
poate fi prevăzută atât pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației, cât și pu orice altă
încălcare a obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Părțile pot limita
aplicarea clauzei penale fie numai pu neexecutarea stricto sensu a obligațiilor, fie pu executarea
necorespunzătoare sau cu întârziere.
Clauza penală se stipulează nu numai în cazul unor obligații contractuale, dar și în privința
obligțaiilor care au un alt izvor.
Sume prevăzut prin clauza penale are ca scop să compenseze prejudiciul suferit de creditor prin
neexecutrea obligațiilor contractuale de către debitor.
Pu aplicarea clauzei penale se cer întrunite aceleași condiții ca și în cazul răspinderii civile
contractuale, cu deosebirea că reclamarea clauzei penale presupune neexecutarea unei obligații
principale și că existența și întinerea prejudiciului nu necesită a fi dovedite. Creditorul trebuie să
dovedească numai existența obligțaiei contractuale și faptul că aceasta nu a fost executată. Doar
dacp creditorul ar pretinde despăgubiri în completare, până la acoperirea integrală a prejudiciului,
el va trebui să dovedească toate elementele răspunderii contractuale (începând cu întinderea
prejudiciului pe care îl cere reparat).
Clauza penală este un mijloc de garantare a executării obligațiilor, care îndeamnă debitorulm sub
sancțiunea sumelor stipulate ca clauză penală, la executarea reală a contractului. Spre deosebire de
alte mijloace de farantare a obligațiilor, ea nu conferă creditorului nici un drept special asupra
patrimoniului debitorului, acesta fiind un simplu creditor chirografar care va veni în concurs cu
toți ceilalți creditori ai debitorului.
Clauza penală poate fi stabilită în sumă fixă (când prevede o anumită sumă de bani) sau în cote
procentuale (din valoarea totală a obligației sau doar a părții neexecutate).
Clauza penală evaluează convențional despăgubirile datorate creditorului pu neexecutarea
obligației, de aceea, părțile sunt libere să stabilească, prin acordul lor de voință, clauza penală într-
o mărime mai mare decât prejudiciul cauzat. Chiat dacă mărimea prejudiciului va fu mai mic
decât clauza penală, în caz de neexecutaren a obligației, debitorul este obligat să achite clauza
penală în mărimea stabilită. Așadar, clauza penală este o prevedere contractuală, care se impune
debitorului la fel ca și celelalte.

Condițiile pu ca debitorul să achite clauza penală:

1. neexecutarea să fie din vina lui;
2. neexecutarea să-i fie imputabilă.
Dacă va dovedi cauza străină, va fi exonerat de plata clauzei penale (de ex., forța majoră,
întârzierea creditorului etc.).
Caracterele juridice ale clauzei penale:
1. este o clauză contractuală- cuprinsă în contractul dintre părți sau separat de acesta, într-o
convenție ulterioară;
2. este accesorie- se aplică în cazul în care nu se va executa o obligație contractuală, fiind
accesorie față de contractul din care izvorăște obligația. Prin clauzaa penală se poate garanta doar
o creanță valabilă. Va urma soarta juridică a contractului în care se conține. Nulitatea, cesiunea
sau stingerea contractului va avea aceleași consecințe și asupra clauzei penale, dar viceversa nu e
posibil. Nulitatea clauzei penale nu va atrage nulitatea contractului în care se conține (cu excepția
încetării contractului prin rezoluțiune sau reziliere- deși obligațiile contractuale neexecutate se
sting conform art. 738 CC, debitorul păstrează răspunderea pu neexecutarea culpabilă și va fi ținut
să plătească penalitățile declanșate de neexecutarea produsă)s;
3. are un caracter solemn- se încheie în scris (ad validatem), chiar dacă contractul garantat
poate fi valabil și în formă verbală. Dacă legea prevede că contractul trebuie să fie în formă
autentică, aceeași cerință va fi și pentru clauza penală. Nerespectarea formei scruse atrage
nulitatea clauzei penale. Scopul: captarea voinței clar exprimate a debitorului de a-și asuma plata
penalității, care uneori poate fi mai ridicată decât prejudiciul real, iar forma scrisă oferă
certitudine pu a cunoaște care este mprimea concreăt a penalității.
1.3?
Subiectul 2. Actele de dispoziţie ale părţilor în procesul civil
2.1.Definiţi şi descrieţi actele de dispoziţie a parţilor.
Astfel, art.60 CPC recunoaşte reclamantului dreptul de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, să
mărească sau să micşoreze cuantumul pretenţiilor sau să renunţe la acţiune. Pârâtul are dreptul să
recunoască acţiunea şi părţile pot înceta procesul printr-o tranzacţie.

Schimbarea temeiului acţiunii presupune schimbarea circumstanțelor de fapt sau de drept prin
trecerea de la ipoteza unei norme juridice la ipoteza altei norme juridice. Ea poate să se producă prin
completarea temeiului iniţial al acţiunii cu noile circumstanţe apărute în timpul judecării cauzei. De ex:
temeiul acţiunii de reparare a daunei poate fi modificat prin stabilirea faptului că dauna a fost
pricinuită de mijlocul de pericol sporit, ceea ce va duce la aplicarea unei alte norme de drept sau altă
situaţie când pretenţiile sunt îndreptate împotriva mai multor pîrîţi.
Schimbarea obiectului acţiunii cel mai frecvent are loc prin trecerea de la dispoziţia unei norme de
drept la dispoziţia unei alte norme de drept sau prin alegerea unui alt mijloc de apărare judecătorească a
dreptului subiectiv. În ambele cazuri este vorba despre schimbarea pretenţiilor de drept material faţă de
pârât. Nu se admite schimbarea concomitentă a temeiului şi obiectului acţiunii.
Ex: pretenţia cumpărătorului faţă de vânzător despre înlocuirea bunului care nu corespunde calităţii cu
un alt bun poate fi schimbată prin cererea de a fi restituiţi banii echivalenţi costului acestui obiect. În
acest caz unele şi aceleaşi împrejurări în una şi aceeaşi relaţie socială pot duce la aplicarea diferitor
norme de drept.
Renunţarea la acţiune este un act de dispoziție unilateral al reclamantului care are drept scop
încetarea procesului și presupune dezicerea reclamantului de la pretenţiile înaintate faţă de pârât expuse
în cererea de chemare în judecată. Motivele renunțării pot fi diverse: nejustificarea pretențiilor sau
imposibilitatea de a le proba, precum și onorarea benevolă a obligațiilor de către pârât. Renunţarea
poate fi: totală sau parţială.
Renunţarea la acţiune poate avea loc în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel
ori de recurs, fie oral în şedinţă, fapt ce se va indica în procesul verbal, fie prin cerere scrisă ce se va
anexa la dosar, făcându-se menţiunea respectivă în procesul verbal.
Recunoaşterea acţiunii presupune acceptarea de către pârât a pretenţiilor bazate pe împrejurările de
fapt şi de drept ale reclamantului formulate în cererea de chemare în judecată. În acest fel, pârâtul
renunță la apărarea intereselor sale, ceea ce, de regulă, condiționează admiterea acțiunii.
Recunoaşterea, la fel poate fi:
 Totală;
  Parţial.

Tranzacţia reprezintă un contract prin care părţile încetează un proces început sau preîntâmpină un
proces ce se poate naşte, prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în
prestaţii noi săvârşite ori promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul
litigios. Motivele încheierii unei tranzacții de împăcare pot fi diverse: de regulă, dificultatea probării și
nedorința de a fi implicat într-un proces îndelungat. Tranzacția de împăcare poate fi încheiată pe tot
parcursul procesului.
Condiţiile tranzacţiei de împăcare a părţilor se consemnează în procesul verbal al şedinţei de judecată
şi se semnează de ambele părţi, iar dacă este prezentată printr-o cerere scrisă, se anexează la dosar,
făcându-se despre aceasta o menţiune în procesul – verbal al şedinţei.
2.2. Analizaţi rolul şi efectele actelor de dispoziţie ale parţilor în prima instanţă şi în procedura
de examinare a căilor de atac împotriva hotărârii.
Referindu-ne la rolul actelor de dispoziție ale părților în prima instanță și în procedura de examinare a
căilor de atac împotriva hotărîriii, menționăm că, majoritatea actelor de dispoziție ale părților pot fi
înaintate doar în cadrul judecării cauzei de către prima instanță.
În acest sens, menționăm că, schimbarea obiectului sau a temeiului acțiunii îl are reclamantul doar în
cadrul primei instanțe, or în cadrul judecării apelului, recursului, nu mai este posibilă înaintatea unui
asemenea act de dispoziție.
În apel nu se poate schimba calitatea procedurală a părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii şi nici nu pot
fi înaintate noi pretenţii
Totodată, referindu-ne la recunoaşterea acţiunii de către pîrît, renunțarea la acțiune și tranzacția,
menționăm că aceastea pot fi efectuate în orice instanță fie ea prima, de apel sau de recurs.
Rolul acestora este de a permite părților de a utiliza alte mijloace de rezolvare a litigiilor pe care le au
între ei. Referindu-ne la efectele pe care le au aceste acte de dispoziție, menționăm că în cazul
majorării sau micșorării cuantumului pretențiilor efectul în sine îl reprezintă însăși majorarea sau
micșorarea. În ceea ce ține de renunțarea la acțiune a reclamantului, recunoașterea acțiunii de către pîrît
(recunoașterea totală), și încheierea tranzacției de împcare, efectul unei astfel de acțiuni este încetarea
procesului dintre părți. Un caz aparte îl reprezintă recunoașterea parțială a acțiunii.

2.3. Argumentaţi care trebuie să fie acţiunile corecte ale instanţei în fiecare din următoarele
cazuri:
a) instanţa a admis cererea reclamantul de modificare concomitentă a temeiului şi a obiectului acţiunii;
b) instanţa a admis renunţarea la acţiune, efectuată de avocatul reclamantului
c) judecătorul a admis recunoaşterea acţiunii de către pârât şi a emis o încheiere de încetare a
procesului.
Răspuns:
Lit a)- Nu se admite schimbarea concomitentă a temeiului și obiectului acțiunii;
Lit. b)- renunţarea la acţiune, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi se semnează
de reclamant, pîrît sau de ambele părţi. Art. 212 CPC. Preşedintele şedinţei trebuie să ia măsuri pentru
ca părţile să soluţioneze pe cale amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase. În acest scop, instanţa
poate acorda părţilor, la cerere, un termen de conciliere şi poate cere prezentarea lor personală în
judecată chiar dacă sînt reprezentate în proces. Dacă renunţarea reclamantului la acţiune este exprimată
în cerere scrisă, adresată instanţei, ea se anexează la dosar, fapt menţionat în procesul-verbal al şedinţei
de judecată. Înainte de a admite renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de către
pîrît, înainte de a confirma tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească explică reclamantului, pîrîtului
sau părţilor efectele acestor acte de procedură. În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune
instanţa judecătorească pronunţă o încheiere prin care dispune încetarea procesului. Încheierea trebuie
să conţină condiţiile tranzacţiei, confirmate de instanţă.
Lit. c) - În cazul recunoaşterii acţiunii de către pîrît şi admiterii ei de către instanţă, seea pronunţă o
hotărîre de admitere a pretenţiilor reclamantului.art. 212 alin. (5) CPC.
 Test 45

Subiect 1
1.1.Deffiniti notiunea de exceptii de neexecutare a contractului. Delimitatio de exceptie de
precaritate.

Exceptii de neexecutare presupune situatia in care parttea contractanta este in drept sa refuze executarea
propriei obligatii in masura in care cealalta parte nu isi executa obligatia corelativa daca nu sa obliugat sa
execute prima.
Comparativ cu execeptia de precaritate care consta in dreptul acordat partii obligate sa presteze prima de
a refuza executarea obligatiei daca dupa incheerea contractului apar indicii ca dreptul sau la
contraprestatie este pereclitat de imposibilitatea executarii obligatiei de catre cealalta parte.
1.2. Analiuzati regimul juridic al exceptiei de neexecutare a contractului.

Pentru a putea invoca excepţia de neexecutare a contractului, trebuie să fie îndeplinite

cumulativ următoarele condiţii:
a) referitor Ia natura obligaţiilor neexecutate: obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să îşi
aibă temeiul în acelaşi contract sinalagmatic Nu este suficient ca două persoane să fie în acelaşi
timp creditor şi debitor, una faţă de cealaltă. Această situaţie trebuie să rezulte din aceeaşi
relaţie juridică. Astfel, cumpărătorul nu poate refuza să plătească preţul pe motiv că
vânzătorul îi datorează o sumă de bani pe care i-a împrumutat-o. în schimb, vânzătorul poate
refuza să predea bunul până la plata integrală a preţului. Se consideră în doctrină că, excepţia
de neexecutare a contractului, ar trebui să fie extinsă la toate raporturile de natură
sinalagmatică, chiar şi dacă acestea nu rezultă dintr-un contract. Domeniul preferenţial al
acestei extensii este acela al restituirilor subsecvente rezoluţiunii sau nulităţii contractului. Tot
sub aspectul raportului care există între cele două obligaţii, excepţia de neexecutare trebuie să
fie distinsă de dreptul de retenţie. în virtutea excepţiei de neexecutare se poate ajunge la
situaţia ca partea care datorează un bun să refuze să îl predea - ceea ce pare să fie asimilat
dreptului de retenţie. în realitate, cele două noţiuni rămân diferite, chiar dacă rezultatul lor
poate fi identic: în cazul dreptului de retenţie, legătura dintre creanţă şi bun este una de fapt,
în timp ce, în situaţia excepţiei de neexecutare, legătura este una juridică şi rezultă din chiar
interdependenţa cauzală a obligaţiilor contractuale;
b) condiţiile neexecutării. Cauza neexecutării nu interesează, ea poate fi culpa debitorului sau
chiar forţa majoră care îl împiedică pentru moment pe debitor să execute obligaţia. Dacă însă
neexecutarea datorată forţei majore este definitivă, vom fi în prezenţa încetării contractului
pentru imposibilitate fortuită de executare. Pe de altă parte, codul consideră această condiţie
îndeplinită dacă cel care invocă excepţia înţelege să facă o ofertă de executare a obligaţiei -
ceea ce semnifică tocmai faptul că este pregătit să execute obligaţia sa şi probează acest fapt.
Legat de acelaşi aspect, este absolut necesară sublinierea unei condiţii speciale: neexecutarea
trebuie să fie suficient de importantă pentru a da dreptul la acest remediu
c) obligaţiile reciproce trebuie să fie ambele exigibile. Prima situaţie, cea legată de obligaţiile
cu tennen, suscită anumite discuţii. Astfel, este posibil ca, în virtutea stipulării unui tennen
suspensiv de executare, una din obligaţii să trebuiască executată înaintea celeilalte. Cu toate
acestea, este oare posibilă invocarea excepţiei de neexecutare în cazul în care cel care este gata
să execute are toate motivele să considere că cealaltă parte, la scadenţă nu îşi va executa
obligaţiile? Răspunsul, în pofida unei reglementări exprese cu ocazia excepţiei de neexecutare,
trebuie să fie afirmativ. Situaţia se referă la remediul, extrem de frecvent regăsibil în dreptul
comparat, al excepţiei anticipate de neexecutared) neexecutarea să nu se datoreze faptei celui
care invocă excepţia de neexecutare, faptă care l-a împiedicat pe celălalt să-şi execute
obligaţia. Condiţia nu necesită precizări complexe. Reamintim că neexecutarea imputabilă
creditorului constituie un impediment în aplicarea oricărui remediu pentru neexecutarea pe
care creditorul însuşi a împiedicat-o (art. 1517 noul Cod Civil). este vorba de ceea ce e
cunoscut sub denumirea de mora creditoris, fară a se rezuma totuşi la ipotezele de culpă
constatată a creditorului;
 e) raportul contractual prin natura sa trebuie să presupună regula executării simultane a
obligaţiilor celor două părţi. Excepţiile de la această regulă sunt date de ipotezele în care: i.
părţile au prevăzut o ordine a executării prestaţiilor (de exemplu, în cazul clauzelor de tip
solve et repete)', ii. dacă din împrejurări rezultă că obligaţiile nu trebuie executate simultan
(de exemplu, sunt cazuri când anumite uzanţe pot impune unui contractant îndatorirea de a-şi
executa primul obligaţiile, când nu va putea invoca excepţia de neexecutare: la restaurant,
plata se face numai după consumaţie; hotelierul prezintă nota de plată la plecarea turistului
sau după un timp de la începutul sejurului etc.); iii. dacă executarea obligaţiei uneia dintre
părţi necesită o perioadă de timp, acea parte este ţinută să execute contractul prima în sfârşit,
se impune o ultimă precizare legată de această condiţie: în ipoteza în care contractul nu
stipulează niciun termen suspensiv de executare, regula este cea a executării imediate a
prestaţiilor părţilor

1.3.conform art. 705 Persoana obligată în baza unui contract sinalagmatic este în drept să refuze
executarea propriei obligaţii în măsura în care cealaltă parte nu-şi execută obligaţia corelativă dacă nu s-a
obligat să execute prima sau dacă această obligaţie nu rezultă din lege sau din natura obligaţiei.

Subiect 2
2.1. Descrieti actiunile de exercitare a actiunii reconventionale
A. daca aceasta urmareste compensarea pretentiei initiale
B. admiterea ei exclude total sau partial admiterea actiunii initiale
C. ea si actiunea initiala sint in conexiune iar judecarea lor simultana ar duce la solutionarea rapida si
justa a litigiilor

2.2. identificati procedura de exercitare a actiunii reconventionale comparativ cu procedura

depunerii referintei de catre pirit.
Pînă la începerea dezbaterilor judiciare, pîrîtul are dreptul să intenteze împotriva reclamantului o acţiune
reconvenţională pentru a fi judecată odată cu acţiunea iniţială. Acţiunea reconvenţională înaintată
conform art.173 alin. (1) lit. b) poate fi depusă şi pînă la finalizarea examinării pricinii în fond.
Intentarea acţiunii reconvenţionale se face conform regulilor generale de intentare a acţiunii

În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul stabileşte data pînă la care pîrîtul
urmează să prezinte în judecată referinţa şi toate probele necesare.
Depunerea referinţei este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanţă, pricina este
examinată în baza materialelor anexate la dosar.
În referinţă se indică instanţa la care se depune, numele sau denumirea reclamantului şi revendicările
lui, răspunsul la pretenţiile de fapt ale acţiunii şi probele aduse împotriva fiecărei revendicări, alte date
importante pentru soluţionarea pricinii, precum şi demersurile pîrîtului. În cazul mai multor pîrîţi, se
poate depune o singură referinţă ori atîtea referinţe cîţi pîrîţi sînt sau cîte grupuri de pîrîţi există. La
referinţă se anexează atîtea copii de pe referinţe cîţi reclamanţi şi intervenienţi există în proces. Pentru
instanţa judecătorească se anexează acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisuri şi de pe alte
documente pe care se întemeiază referinţa.
Judecătorul explică pîrîtului că neprezentarea în termen a probelor şi a referinţei nu împiedică
soluţionarea pricinii în baza materialelor din dosar.

2.3. argumentati daca exista in situatiile prezente conditia primii spre examinare a actiunii
reconventionale
a. da art. 172
b. nu
c. nu
 Test 46
Subiect 1
1.1. Definiti notiunea de neexecutare a obligatiilor contractuale

Situatia in care o parte contractanta nu executa obligatiile ce reese din prevederile contractuale
Neexecutarea trebuie inteleasa in sens larg ca neexecutare totala sau partiala..

1.2.Analizati drepturile pe care le detine o parte contractanta in caz de neexecutare a obligatiilor de

catre cealalta parte.

În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul
cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.
(2) Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau
tardivă.
(3) Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a
obligaţiei nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia cazurilor cînd, datorită
unor circumstanţe obiective, creditorul pierde interesul pentru executare.
(4) Dreptul creditorului de a cere despăgubiri în locul prestaţiei se exercită în condiţiile suplimentare de
la art.609. Creditorul poate cere despăgubiri pentru întîrzierea executării obligaţiei doar în condiţiile
suplimentare privind întîrzierea prevăzute la art.617. În cazul unui contract sinalagmatic, creditorul poate
cere despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiei debitorului doar după rezoluţiune, conform art.737
1.3.

Conform art. 602 CC În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe
creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este
imputabilă.
respective instant va oblige pe pirit sa achide dobinda plus despagubiri din cauza neexecutarii oblig
Tiile contractuale

Subiect 2
2.1. evidentiati particularitatile cai de atac = revizuirea hotaririlor irevocabile
1. Sînt în drept să depună cerere de revizuire:
a) părţile şi alţi participanţi la proces;
b) persoanele care nu au participat la proces, dar care sînt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea
sau decizia judecătorească;
c) Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art. 449 lit. g) şi h)
2. Instanţele competente să examineze
cererea de revizuire
(1) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se
soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului.
3. Nu se impune taxa de stat
4. termenul de depunere este de 3 luni de la data devenii hotaririi irevocabile
5. cererea se depune in scris si se examineaza in sedinta publica
2.2. stabiliti obiectul revizuirii si instantele competente sa examineze cererea de revizuire a
hotaririlor irevocabile.
a. obiectul revizuirii. Pot fi supuse revizuirii hotărîrile, încheierile, ordonanţele, şi deciziile irevocabile
ale tuturor instanţelor judecătoreşti, în condiţiile prezentului capitol
b. Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se
soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului.
(2) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menţinută,
modificată sau casată, emiţîndu-se o nouă hotărîre, se soluţionează de instanţa care a menţinut, a
modificat hotărîrea sau a emis o nouă hotărîre.
(3) Cererea de revizuire declarată în temeiurile prevăzute la art.449 lit.g) şi h) se examinează în toate
cazurile de Curtea Supremă de Justiţie, în conformitate cu prevederile art.453.
 (4) Cererile de revizuire împotriva deciziilor curţilor de apel în privinţa cărora Curtea Supremă de
Justiţie s-a pronunţat printr-o decizie asupra inadmisibilităţii se examinează de Curtea Supremă de
Justiţie.
2.3. a. CSJ
b. curtea de apel
c. curtea de apel

Test 47
Subiect 1
1.1.Definiti notiunea de inpreviziune (hardship)

Aceasta clauza prevede obligatia partilor de a proceda la negocieri in vederea adaptarii contractului sau de
a recurge, in subsidiar, la un tert (arbitru), daca pe parcursul derularii executarii unui contract se produce
o imprejurare, o situatie de orice natura, independenta de culpa vreunuia dintre parti si care afecteaza grav
echilibrul contractului, provocand o ingreunare substantiala a executarii acestuia cel putin pentru una din
parti.
1.2 Analizati conditiile pentru care un eveniment se considera hardship delimitati de forta majora

Din art. 623 al Codului civil desprindem următoarele condiţii care trebure întrunite pentru ca partea
dezavantajată să poată invoca impreviziunea:
- Imprejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod considerabil
Nu orice schimbare în Viaţa socială şi economică va f1 suficientă pentru a declanşa rediscutarea
contractului, ci se vor identifica împrejurările care au stat la baza încheierii contractului, împrejurări
esenţiale pentru fiecare parte contractantă, care, în final, duc la atingerea scopului pentru care s-a încheiat
contractul.
- Partea dezavantajată ar fi încheiat contractul în alte condiţii sau nu l-ar fi încheiat deloc
Deoarece anumite împrejurări şi calcule ale părţilor au stat la baza deciziei de a intra în contract,
schimbarea lor ar putea f1 atât de considerabilă încât, dacă părţii dezavantajate i s-ar da o a doua şansă, ea
nu ar & încheiat contractul în acelaşi condiţii, ci cu anumite adaptări. Alteori, adaptarea poate fi
imposibilă tehnic sau, deşi posibilă tehnic, ar crea o inechitate pentru cealaltă parte contractantă. Atunci,
partea dezavantajată ar constata că, dacă i s-ar da o a doua şansă, nu ar fi încheiat deloc contractul.
- Schimbarea s-a produs după încheierea contractului

Dacă evenimentul s-a produs înainte de încheierea contractului, se pmvumă că părţile l-au luat în cont la
determinarea conţinutului acestuia şi şiau asumat riscurile aferente schimbării respective. Dacă
evenimentul era important pentru părţi, ele ar fi putut, la momentul încheierii contractului, să insemna o
clauză care să prevadă un mecanism de ajustare a contractului dacă enimentul va face ca poziţia uneia
dintre părţile contractante să fie excesiv de oneroasă.
-Producerea schimbării era imprevizibilă

Schimbarea trebuie să fie de aşa natură încât să nu poată fi prevăzută de partea afectată, în condiţiile în
care aceasta se comporta in mod prudent. Un comerciant sau un profesionist ar trebui să deţină
cunoştinţele şi experienţa necesară în domeniul său de activitate, să cunoască modul în care fluctuează
piaţa, produsele sau serviciile care au preţuri stabile, cele care au preţuri instabile. Chiar şi în acest caz
însă, schimbarea nu este previzibilă dacă depăşeşte aceste previziuni, fiind una neaşteptată chiar şi pentru
profesionişti.
-Partea dezavantajată nu şi-a asumat riscurile aferente evenimentului
Partea contractantă nu poate invoca impreviziunea dacă ea trebuie să suporte riscurile generate de
evenimentul survenit. Riscul este inerent în unele contracte cum ar f1 contractele aleatorii sau cele
comutative, dar speculative, deosebit de riscante (cum ar f1 contractele de societate civilă sau contractele
futures încheiate la bursă) sau dacă evenimentul produs era în controlul părţii. În genere, în orice raport
contractual există un risc contractual normal (una dintre părţi a devenit insolvabilă, executarea prestaţiei
este necorespunzătoare, preţurile de pe piaţă la diverse produse şi servicii fluctuează, ratele de schimb ale
valutelor fluctuează). Problema constă în a identifica, la un prim nivel, dacă evenimentul imprevizibil este
considerabil, adică a depăşit riscul normal contractual, şi, la un al doilea nivel, dacă una dintre părţi a
preluat acest risc considerabilz.
1.3
În cazul spețeii noastre suntem in situația Hardship-ul - se aplică atunci când performanța unui
contract rămâne a fi posibilă, dar care a devenit mult prea oneroasă. În asemenea caz, remediul
primar va fi adaptarea contractului. Forța majoră, pe de altă parte, exonerează partea de
obligațiile de executare când un eveniment face performanța imposibilă (chiar și dacă
imposibilitatea este temporară).
Conform art. 623 alineat (1) Cod Civil al Republicii Moldova, deducem că primul remediu
disponibil părții dezavantajate este solicitarea reajustării contractului. Conform prezentului
articol: „Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod
considerabil după încheierea acestuia, iar părţile, prevăzând această schimbare, nu ar fi încheiat
contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii, se poate cere ajustarea contractului în măsura în care
nu se poate pretinde unei părţi, luând în considerare toate împrejurările acelui caz, în special
repartizarea contractuală sau legală a riscurilor, menţinerea neschimbată a contractului”.

Etapa solicitării reajustării este o fază obligatorie. Ulterior, dacă reajustarea este imposibilă,
conform alineatului (5) din articolul 623 Cod Civil al Republicii Moldova, deducem că partea poate
obține și alte remedii, precum rezoluțiunea sau rezilierea contractului: “Dacă ajustarea
contractului la noile împrejurări este imposibilă sau nu se poate impune uneia din părţi, partea
dezavantajată poate cere rezoluţiunea lui. În cazul contractelor cu executare succesivă în timp, în
locul rezoluţiunii se recurge, din motive temeinice, la rezilierea contractului”.

Spre deosebire de hardship, în cazul forței majore, partea dezavantajată, nu este obligată să
recurgă la reajustarea contractului, ci este exonerată de răspundere deodată pe motiv că obligația
devine imposibilă. Conform art. 606 Cod Civil al Republicii Moldova: “Neexecutarea obligaţiei nu
este imputabilă debitorului în cazul în care se datorează unei forţe majore, dacă survenirea sau
efectele acesteia nu au putut fi cunoscute de către debitor la momentul naşterii obligaţiei ori dacă
debitorul nu a putut împiedica sau înlătura survenirea forţei majore ori a consecinţelor ei”.

2.1 Enumerati incalcarile de ordin procedural care duc la ex oficio la casarea hotaririlor de cartre
instanta de apel
- netemeinicia hotaririi
-aplicarea eronata a normelor de drept material
- aplicarea eronata sau incalcarea esentiala a normelor de drept procedural
2.2 Stabiliti feluirile aplicarii eronate a normelor de drept care duc la casarea hotaririi
-neaplicarea legii potrivire
-aplicarea legii nepotrivite
-interpretarea eronata a legii
-aplicarea eronata a nalogiei legii sau a analogiei dreptului
2.3
a) casarea hotaririi
b) emite o hotarire de concretizare
c) emite o hotarire de corectare a erorilor

Test 48
Subiect 1
Subiectul 2. Măsurile de asigurare a acţiunii civile şi procedura de asigurare.
2.1. Expuneţi noţiunea de asigurare a acţiunii civile. Descrieţi măsurile de asigurare a acţiunii.
Asigurarea acţiunii civile este o instituţie a procesului civil, constînd dintr-o totalitate de măsuri dispuse
de către judecător sau instanţa de judecată la solicitarea părţii interesate, menite să garanteze executarea
efectivă a unei hotărîri judecătoreşti definitive.
Măsurile de asigurarea a acțiunii sunt prevăzute neexhaustiv de lege. Acestea sunt prevăzute atît în
Codul de procedură civilă (art. 175 al CPC), cît și în legile speciale. Potrivit art. 175 alin. (1) al CPC, în
vederea asigurării acțiunii, judecătorul sau instanța este în drept:
- să pună sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani ale pîrîtului, inclusiv pe cele care se află la alte
persoane;
- să interzică pîrîtului săvîrșirea unor anumite acte;
- să interzică altor persoane săvîrșirea unor anumite acte în privința obiectului în litigiu, inclusiv
transmiterea de bunuri către pîrît sau îndeplinirea unor alte obligații față de el;
- să suspende vînzarea bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acțiuni de ridicare a sechestrului de
pe ele (radierea din actul de iventar);
- să suspende urmărirea, întemeiată pe un document executoriu, contestat de debitor pe cale judiciară.
2.2. Comparaţi particularităţile procedurii de anulare, substituire şi contestare a măsurilor de
asigurare a acţiunii.
- Potrivit art. 179 CPC la cererea participanţilor la proces, se admite substituirea unei forme de asigurare
a acţiunii printr-o altă formă. Substituirea unei forme de asigurare a acţiunii printr-o altă formă se
soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de
judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei. În cazul asigurării acţiunii prin
care se cere plata unei sume, pîrîtul este în drept ca, în locul măsurilor de asigurare luate, să depună pe
contul de depozit al instanţei suma cerută de reclamant.
- Potrivit art. 180 CPC, Măsura anterioară de asigurare a acţiunii poate fi anulată din oficiu sau la
cererea pîrîtului de către judecătorul sau instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de judecătorul
sau instanţa în a căror procedură se află pricina. Anularea măsurii anterioare de asigurare a acţiunii se
soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor repetată însă nu împiedică examinarea problemei. În cazul respingerii acţiunii,
măsurile anterioare de asigurare a acţiunii se menţin pînă cînd hotărîrea judecătorească devine definitivă.
În cazul admiterii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare îşi păstrează efectul pînă la executarea
hotărîrii judecătoreşti. Despre anularea măsurilor de asigurare a acţiunii, judecătorul sau instanţa
înştiinţează, după caz, organul care înregistrează bunul sau dreptul asupra lui.
- Potrivit art. 181 CPC Încheierile de asigurare a acţiunii pot fi atacate cu recurs. Dacă încheierea de
asigurare a acţiunii a fost emisă fără ştirea recurentului, termenul de depunere a recursului se calculează
din ziua în care persoana interesată a aflat despre pronunţarea încheierii. Depunerea recursului împotriva
încheierii de asigurare a acţiunii nu suspendă executarea încheierii. Recursul împotriva încheierii de
anulare a măsurilor de asigurare a acţiunii sau de substituire a unei forme de asigurare cu o alta suspendă
executarea încheierii.
2.3. Argumentaţi acţiunile instanţei de judecată în fiecare din următoarele cazuri:
a) cererea de asigurare a acţiunii a fost soluţionată de judecător, în ziua depunerii ei, fără a-l înştiinţa pe
pârât şi pe ceilalţi participanţi la proces;
b) instanţa a dispus, în vederea asigurării acţiunii, suspendarea ordinului de concediere a reclamantului
în cauza privind restabilirea acestuia la locul de muncă;
c)
Răspuns:
Lit. a)- instanța a procedat corect-art. 177 alin. (2) CPC ;
Lit. b)- instanța nu a procedat corect or,suspendarea ordinului de concediere a reclamantului în cauza
privind restabilirea acestuia la locul de muncă nu își regăsește scopul în condițiile prevăzute la art. 174
CPC, și nu ar împiedica la executarea hotărîrii instanței de judecată în eventualitatea în care va decide
restabilirea acestuia la locul de muncă;
 Testul nr.49
Sub.1 Rezolutiunea, rezilierea si revocarea contractului
1.1.Definiti notiunile “reziliere” si “revocare” a contractului.

Rezilierea constituie o tehnica juridica de stingere a obigatiilor contractuale neexecutate, la initiativa

uneia dintre parți, întemeiată pe un drept legal sau conventional, iar în cazul în care prestațiile primite nu
prezinta interes pentru partea care provoacă rezoluțiunea , sitngerea obligațiilor va fi urmată de restituție
bilaterală a prestațiilor executate anterior. Rezilierea operează numai pentru viitor. Pot fi reziliate
contractele cu executare succesivă. (Articolul 747. Rezilierea contractului CC). Rezilierea se aplică în
cazul neexecutării unor contracte cu execuție succesivă.
Revocarea contractului este un drept al partii indreptațite de lege (de regula, consumatorul) de a face să
înceteze raportul contractual fără nici o justificare și fără nici un fel de răspundere a consumatorului
pentru această încetare. Acest drept este unul temporar si are scopul de a acorda consumatorului timp ca
sa reflecteze asupra deciziei sale de a încheia contract.
1.2.Analizati cauzele (temeiurile) rezolutiunii contractului pentru neexecutare
a)neexecutare totala a contractului, indreptateste, de regula, rezolutiunea imediata si nu este necesar a
cauta cea mai importanta prestatie din contract pentru a carei executare creditorul a incheiat contractul
si nici a cerceta in ce masura aceasta prestatie importanta a fost incalcă
b)executarea necorespunzatoare. Sensul criteriului examinat este ca nu conteaza atit marimea
neexecutarii, cit importanta pe care creditorul a atribuit-o partii neexecutate din prestatie. O incalcare
a cerintelor calitative este esentiala atunci cind viciul impiedica in mod considrabil folosința bunului
ori rezultatul lucrării sau cind bunul ori lucrarea sunt ireparabile. Faptul daca un viciu care poate fi
inlaturat este essential tine in masură mare si de elemental temporal. Daca incalcarea termenului de
predare a bunului sau lucrarii este essentială, am avea argumente sa spunem ca un viciu essential
reparabil este o nexecutare esentiala a contractului. Daca nu suntem intr-o astfel de situatie si daca
viciul nu este inlaturat in termenul stability, el poate deveni o neexecutare esentiala a contractului.
c)intirzierea in executare exista daca, pina la declararea rezolutiunii de catre creditor, debitorul
executa obligatia depa scadenta ei. De regula o astfel de evolutie trebuie examinata prin prisma
urmatorului criteriu legal, si anume a constata ca timpul era un factor essential al prestatiei. Daca insa
nu este urmata de executare propriu-zisa, intirzierea constituie o neexecutare totala (sau partial daca s-
a intirziat in raport cu o parte din prestatie) si se va aplica principiul analizat mai sus.
1.3.Speta

Art.706 CC prevede că partea obligată să presteze prima poate refuza executarea obligaţiei dacă, după
încheierea contractului, apar indicii că dreptul său la contraprestaţie este periclitat de imposibilitatea
executării obligaţiei de către cealaltă parte. Executarea obligaţiei nu poate fi refuzată dacă a fost executată
contraprestaţia sau au fost prezentate garanţii privind executarea obligaţiei. SRL nu a oferit garanții
privind executarea contractului.
Dacă o parte pretinde a rezolvi contractul în împrejurări în care ea nu are dreptul că o efectueze,
comportamentul ei constituie o neexecutare din intenție, iar rezoluțiunea este declarată cu rea-credință,
adică nu pentru a se apăra contra lezării intereselor sale de către cealaltă pate parte contractantă prin
neexecutarea obligațiilor, ci pentru a se elibera de executarea propriilor obligații, Dată fiin împrejurarea
că nu este întemeiată, pretinsa rezoluțiune nu va produce efecte unei rezoluțiuni. Prin urmare creditorul va
putea rezolvi contractul el însuși. Creditorul putea să acorde termen suplimentar pentru executarea
contractului.
Declarația SRL-ului va fi declarată abuzivă.

Sub.2 Temeiurile si procedura scoaterii cererii de pe rol in procesul civil

2.1 Definiti scoaterea cererii de pe rol si descrieti efectele acestei actiuni procesuale
(1) În cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul se termină printr-o încheiere judecătorească în care
instanţa indică modul de înlăturare a circumstanţelor specificate la art.267.
(2) Încheierea judecătorească privind scoaterea cererii de pe rol se supune recursului.
(3) După înlăturarea circumstanţelor care duc la scoaterea cererii de pe rol, persoana interesată poate
adresa instanţei o nouă cerere, conform dispoziţiilor generale.
(4) La cererea reclamantului sau a pîrîtului, instanţa poate anula încheierea privind scoaterea cererii de
pe rol emise în temeiul art.267 lit.f) şi g), dacă aceştia depun probe care să confirme imposibilitatea
prezentării lor în şedinţă de judecată şi a înştiinţării instanţei. Cererea se depune în termen de 15 zile de la
data comunicării încheierii.
(5) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de anulare a încheierii privind scoaterea cererii de
pe rol poate fi atacată cu recurs.
2.2. Clasificati temeiurile scoaterii cererii de pe rol in procesul civil
Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:
a) reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare
prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară, inclusiv prin mediere;
b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă, cu excepţia cazului în care cererea se referă la
contestarea hotărîrii privind declararea incapacităţii;
[Art.267 lit.b) declarată neconstituțională în măsura în care în orice situație se interzice depunerea
cererii de chemare în judecată de o persoană incapabilă prin HCC33 din 17.11.16, MO30-39/03.02.17
art.7; în vigoare 17.11.16]
c) cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită;
d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de
judecată la aceeaşi instanţă sau la o alta;
e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la
examinarea pricinii în fond pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;
f) părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat
examinarea pricinii în absenţa lor;
g) reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele
neprezentării sau motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat examinarea
pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond;
h) soţul a înaintat acţiune de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în
decursul unui an de la naşterea copilului, iar cererea nu a fost restituită reclamantului de către judecător;
 i) persoana în ale cărei interese este pornit procesul, în conformitate cu art.7 alin.(2), art.72 alin.(2) şi
art.73 alin.(3), nu susţine pretenţiile înaintate, nu solicită să intervină în proces în calitate de reclamant;
j) persoanele indicate la art.72 şi 73 au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a
plătit taxă de stat în termenul stabilit de instanţă;
k) instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de
instanţă;
l) la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa
instanţelor judecătoreşti;
l1) părţile au solicitat examinarea pricinii de către judecata arbitrală, în condiţiile legii;
m) în alte cazuri prevăzute de lege.
2.3. Speta
a) respingerea cererii pîrîtului de scoatere a cererii de pe rol în caz de neprezentare a reclamantului.
Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei de
pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi,
instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii.
b) Legea nu obligă părțile să fie prezente la pronunțarea hotărîrii, astfel participanţii care nu au fost
prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile.
c) Încheiere de scoatere a cererii de pe rol

Testul nr.50
Subiectu 1. Oferta de a contracta
1.1 Definiți noțiunea ”oferta de a contracta” și ”chemare la ofertă”.

Art. 681 CC ofertă de a contracta este propunerea, adresată unei sau mai multor persoane, care conţine
toate elementele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin
acceptarea ofertei.
Chemarea la oferta reprezintă propunerea adresată unor persoane nedeterminate, cu conditia de baza ca
această propunere să nu conțină nici o manifestare de voință expresă de a f legat prin acceptare.
1.2 Analizați condițiile de validitate de fond și de formă ale ofertei.
Conditii de formă-nici o conditie de formă nu se cere pentru valabilitatea ofertei.
Conditii de fond: fermă, univocă, serioasă și completă.
(a) Propunerea este fermă în cazul în care este neîndoielnică şi prin acceptarea ei contractul se va
considera încheiat. Nu va fi fermă spre exemplu propunerea de a vinde un lucru în cazul în care
vînzătorul şi-a rezervat dreptul de a modifica preţul acestuia.
(b) Propunerea este univocă în cazul în care nu este susceptibilă de mai multe interpretări. Spre
exemplu este echivocă expunerea mărfii în vitrină fără indicarea preţului, deoarece marfa respectivă
ar putea fi un element de decor al vitrinei.
(c) Propunerea de a încheia un contract nu este serioasă în cazul în care a fost făcută în glumă, din
curiozitatea sau în alt scop fără intenţia de a fi legat prin acceptarea propunerii. Spre exemplu nu va fi
considerată ofertă propunerea unei peroane de a vinde la un preţ derizoriu un cal de curse care nu a
ocupat locul preconizat, făcută imediat după încheierea cursei.
(d) Oferta este completă în cazul în care conţine toate elementele necesare pentru încheierea
contratului şi simpla acceptare a ofertei va duce la apariţia contractului.
1.3 Speța
Proprietarul bicicletei a fost initial Andreea, iar după predarea bicicletei lui Ana, ultima a devenit
proprietar, deoarece dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predării bunului
mobil dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Tudor poate înainta pretenții față de Andreea iar dacă se demonstrează că Ana este de rea- credință (în
sens că a știut despre faptul că Andreea are contract încheiat, obiectul căruia este bicicleta în cauza)
atunci și față de Ana, deoarece art.703 CC prevede că contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a
contracta date unei alte persoane este opozabil beneficiarului promisiunii fără a-l priva pe acesta de
dreptul de a cere promitentului şi terţului de rea-credinţă care a contractat cu ultimul repararea
prejudiciilor suferite. Tudor poate cere reparara prejudiciului.
Contractul de V-C nu este nul, deoarece în primul rind nu este temei de nulitate, iar în al doilea rind între
Tudor și Andreea există relații contractuale, respectiv va fi valabilă răspunderea contractuală, în acest
sens Andree ava trebui să repare prejudiciul care l-a cauzat lui Tudor prin neexecutarea contractului.
Prevederi relevane speței:
Constituie acceptare declaraţia destinatarului ofertei sau o altă acţiune care atestă consimţirea ofertei.
Acceptarea produce efecte din momentul în care este recepţionată de ofertant.
Contractul se consideră încheiat în momentul primirii acceptului de către ofertant.
Subiectul 2. Aplicarea măsurilor de protecție în cazul violenței domenstice în procesul civil
2.1. Eumerați măsurile de protecție în cazurile violenței în familie.
Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie se depune de către victimă personal sau prin
reprezentant. În caz de imposibilitate a depunerii cererii de către victimă din cauză de sănătate, vîrstă, alte
motive întemeiate, la solicitarea ei, cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie poate fi depusă în
interesele victimei de către organul de poliţie, organul de asistenţă socială sau de către procuror. Cererea
pentru eliberarea ordonanţei de protecţie în interesele copilului sau ale persoanei incapabile poate fi
depusă de autoritatea tutelară locală sau de procuror şi în lipsa solicitării din partea victimei sau a
reprezentantului ei legal.
Instanţa de judecată emite, în 24 de ore de la primirea cererii privind aplicarea măsurilor de protecţie, o
încheiere prin care admite sau respinge cererea.
(2) În cazul admiterii cererii, instanţa emite o ordonanţă de protecţie prin care aplică agresorului una
sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, fără a
decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei,
excluzînd şi orice contact vizual cu ea sau cu copiii acesteia”;
c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima
sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii al copiilor,
alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
e) obligarea, pînă la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun
cu victima;
f) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere, dacă o asemenea
acţiune este determinată de instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau pentru
dispariţia ei;
g) limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune;
h) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;
i) interzicerea de a păstra şi purta armă.
(3) Măsurile de protecţie se aplică pe un termen de pînă la 3 luni.
(4) Instanţa remite de îndată ordonanţa de protecţie poliţiei spre executare imediată.
 (5) Ordonanţa privind măsurile de protecţie prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f) se remite spre executare
imediată executorului judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a
executorilor judecătoreşti, se află domiciliul agresorului.
2.2. Deduceți particularitățile aplicării măsurilor de protecție în cazul violenței în procesul civil.
Caracter temporar-3 luni cu posibiliatea prelungirii
Examinare in 24 de ore de la primire
Subiectul care depune cererea-victima, reprezentantul ei, organul de plitie, de asistenta sociala, sau
procurorul.
Denumirea specifica a actului prin care se dispune-ordonanta de protective
La examinare participa cel care a depus precum si se informeaza organul de politie despre procedura
intentata.
Aplicarea măsurilor temporare prevăzute de CPC, (enumerate la 1.1)
Contestarea ordonantei cu recurs
Procedura data nu tine de actiune civila, respective prin actul final emis de instanta nu se solutioneaza
fondul cauzei.
CPC nu specifica nimic referitor la conditiile ce trebuie sa intruneasca depunerea cererii de eliberare a
ordonantei de protective (exigentile prevazute de 166-167 CPC) ci doar că în cererea privind aplicarea
măsurilor de protecţie se indică circumstanţele actului de violenţă, intensitatea, durata, consecinţele
suportate şi alte circumstanţe care indică necesitatea aplicării măsurilor de protecţie.
2.3. Speța
a) dacă cererea a fost primită în procedură de judecător, urmează încheierea de încetare a procesului.
b)Respingerea acțiunii tatălui a 2 copii, pt că revocarea înainte de termen poate fi solicitată doar de
victimă.
c)Urmează de respins recursul în care se constată ordonanța, deoarece declaraţia independentă a victimei
este suficientă pentru emiterea ordonanţei de protecţie în caz de pericol iminent de comitere a violenţei
fizice.