1.1.

Condițiile ad validatem ale contractului de împrumut

Condiţiile esenţiale ale valabilităţii unui contract (convenţii), ale actului juridic civil sunt
cuprinde in cap. II Codul Civil RM. Subiecții și condițiile legate de aceștia - capacitatea de a
contracta, consimţământul valabil al părţii ce se oblige; un obiect determinat; o cauză licită.
Aceste condiții sunt generale pentru toate categoriile de acte juridice civile, dar în anumite acte
juridice special prevăzute de lege, se cere şi condiţia formei, pentru ca împreuna să duca la
încheierea unui act valabil. Dacă să facem o clasificare a condiţiilor actului juridic civil, am
determina :
Elementele actului juridic civil, sau altfel spus condiţiile esenţiale pentru ca actul juridic
civil să fie valid sunt:
1) Capacitatea de a contracta adică capacitatea legală de a încheia actul juridic civil avînd ca
punct general de susţinere art. 19-25 Cod Civil RM;
2) Consimţământul valabil al părţilor ce se obligă art.199-205 Cod Civil RM;
3) Un obiect determinat la care părţile sau numai una din părţi se oblige art 206 Cod Civil RM;
4) Condiția existenței unei cauze licite care stabilește că obligaţia fara cauză sau fondată pe o
cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect.
5) Forma actului ca condiţie specială de valabilitate.
Literatura juridică împarte diferitele condiţii de validitate ale actului juridic civil
în funcţie de diferite criterii:
1) După criteriului aspectului:
a) Condiţii de fond (cele 4 condiţii ale actului juridic civil consimțămîntul, capacitatea de a
contracta, obiectul și cauza);
b) Condiţii de formă (face referire fie la forma cerută de lege ad validitatem specifică actelor
juridice solemne, fie la forma în care se materializează actul juridic pentru a putea fi dovedit
ad probationem);
c) Condiţii de publicitate cerute de lege pentru a oferi posibilitatea ca anumite acte juridice să
devină opozabile faţă de terţi;
2) După importanţă:
a) Condiţii esenţiale – această categorie cuprinde condiţiile ca consimțămîntul, capacitatea de a
contracta, obiectul și cauza şi forma actelor în cazul celor solemne;
b) Condiţii neesenţiale – care pot exista în anumite acte juridice dar a căror absenţă nu afectează
validitatea actului (de exemplu, forma actelor juridice consensuale: un împrumut de folosinţă
este valabil chiar dacă părţile l-au încheiat verbal sau în scris sub semnătură privată sau chiar
autentică. De reţinut este faptul că unul şi acelaşi element poate avea valoarea unei condiţii
 esenţiale în anumite acte juridice, dar poate fi neesenţial în alte acte juridice; de exemplu:
modalităţile actului juridic: termenul, condiţia);
3) După criteriului izvorului formal
a) Condiţii legale – prevăzute explicit în lege;
b) Condiţii convenţionale prevăzute ca atare prin voinţa părţilor fără a fi impuse de lege.
Pornind de la regula că orice contract este și act juridic, condițiile enunțate mai sus sunt
indispensabile încheierii legale, valabile și executării corecte a unui contract. Ca orice contract,
pentru a produce efecte juridice şi contractul de împrumut trebuie să întrunească condiţii
generale de validitate, un consimţământ valabil al părţilor care obligă, părţile să aibă capacitatea
de a contracta, să existe un obiect determinat, licit şi posibil, cauza contractuală să fie licită şi
morală să corespundă cerinţelor de formă etc.
Analiza tematicii subiecților contractului de împrumut am direcționate prin prisma analizei
condițiilor ce țin de capacitate și consimțămînt, vis a vis de subiecții de bază – persoanele fizice
și juridice.
Capacitatea părţilor de a încheia contractul (subiecții contractuali). Calitatea de părţi în
contractul de schimb o are orice persoană fizică sau juridică, căreia după condiţiile articolelor
20-22 Cod civil le este admisă această calitate. Totodată, cunoaştem cazuri în care calitatea de
parte la contractul de schimb este limitată pornind de la limitarea calităţii de cumpărător în
contractul de vânzare-cumpărare, care poate fi limitată pornind de la anumite calităţi ale
cumpărătorului. Astfel, spre exemplu, calitatea de cumpărător nu o poate avea persoana fizică
străină sau apatridul şi persoana juridică neautohtonă în cazul în care obiect al vânzării
cumpărării apare un sector de teren agricol sau silvic, în acest caz nu va fi posibilă încheierea
contractului de schimb.
Din analiza prevederilor art. 21 alin. 2) Cod Civil RM, conchidem că minorul cu vârsta
între 7-14 ani nu poate avea calitatea de parte la contractul de împrumut, fără acordul părinților,
or, contractual de împrumut nu poate fi inclus în categoria actelor prevăzute de legea civilă pe
care minorul cu vârsta între 7-14 ani este în drept să le închie de sine stătător. Astfel, conform
art. 21), alin. 2), lit. (a) minorul cu vîrsta între 7-14 ani este în drept să încheie de sine stătător:
a) acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor;
b) acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau
înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;
c) acte de conservare.
În raport cu situația minorului în vârstă cuprinsă între 14-18 ani, aceste poate figura în
calitate de parte la contractual de împrumut, fără acordul părinților, doar prin prisma prevederilor
art. 21 Cod civil. Astfel, potrivit prevederilor art. 21 Cod civil, al. 1) Minorul care a împlinit
vîrsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului,
iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare. 2) Minorul care a împlinit
vîrsta de 14 ani are dreptul fără consimţămîntul părinţilor, adoptatorilor sau al curatorului:
a) să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii;
b) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei
invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale apărate de lege;
c) să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în conformitate cu
legea;
d) să încheie actele juridice prevăzute la art.22 al. 2).
Suplimentar, din prevederile art.1407, alin. 1) Cod civil, minorul între 14 şi 18 ani răspunde
personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale, reiese că minorul cu vîrsta între
14-18 ani, poate să încheie acte juridice pe propriul său risc și răspundere, ca în cazul
contractului de împrumut, bineînțeles în măsura veniturilor pe care le deține și în raport cu care
este titularul dreptului de dispoziție.
Menționăm că, toate actele juridice încheiate, valoarea lor, trebuie raportată la vîrsta
minorului, și care nu necesită formalități de formă pentru valabilitate. Micile convenții ce țin de
viața de toate zilele sunt îndreptate spre satisfacerea necesităților minorului: cumpărarea,
schimbul de produse alimentare, de cărți și caiete, repararea îcălțămintei și îmbrăcămintei, et.
După caracter, astfel de convenții trebuie să corespundă vîrstei1.
Pe lîngă persoanele fizice, ca subiecți ai contractului de împrumut pot figura și persoanele
juridice, referitor la care la fel vom aborda tematica capacității.
Art. 60 din Cod Civil RM, reglementează capacitatea de folosinţa a persoanei juridice
(1) Capacitatea de folosinţa a persoanei juridice se dobândeşte la data înregistrării de stat si
încetează la data radierii ei din registrul de stat.
(2) Persoana juridica cu scop lucrativ poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege,
chiar daca nu este prevăzută in actul de constituire.
(3) Persoana juridica cu scop nelucrativ poate desfăşura numai activitatea prevăzută de lege
si de actul de constituire.
(6)Persoana juridica poate fi limitata in drepturi doar in cazurile si in modul prevăzut de lege.
Astfel, capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile.
Capacitatea de folosinţă a societăţi comerciale se caracterizează prin generalitate, inalienabilitate,
intangibilitate, specialitate, legalitate şi unicitate.

1
Baieș Sergiu, Roșca Nicolae, Drept Civil, Partea generală, persoana fizică, persoana juridică, Ediția a V-a,
Î.S.F.E.P. “Tipografia centrală”, Chișinău 2014, pag.270.
 Generalitatea capacităţii rezultă din dispoziţiile art.60 al. 1) şi 61 al. 1) şi se exprimă prin
aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii fără a le enumăra limitativ sau a le
evidenţia anumite criterii distinctive. Altfel se poate spune că capacitatea civilă exprimă: a)
aptitudinea societăţii comerciale de a avea drepturi, b) aptitudinea – de a avea obligaţii;
Caracterul legalităţii arată că originea capacităţii civile se află în actele legislative, adică în
lege. Dispoziţiile legale determină conţinutul, începutul şi sfârşitul capacităţii civile.
Caracterul inalienabilităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice a fost analizat ca o
imposibilitate a înstrăinării sau refuzului în total sau în parte a persoanei juridice de la propria
capacitate de folosinţă.
Caracterul intangibil al capacităţii de folosinţă constă în faptul că aceasta nu poate fi limitată
sau îngrădită decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege.
Unicitatea capacităţii civile arată că fiecare societate comercială are o singură capacitate,
dobândită la data înregistrării de stat şi care există atâta timp cât aceasta „trăieşte”. Un subiect de
drept nu poate avea două sau mai multe capacităţi. Acest caracter însă nu împiedică de a grupa
drepturile şi obligaţiile care fac parte din conţinutul capacităţii după criteriul ramurilor şi
subramurilor de drept, precum nici nu împiedică de a delimita capacitatea de folosinţă de cea de
exerciţiu.
Caracterul specialităţii scopul de a diferenţia capacitatea de folosinţă a societăţii comerciale
de cea a persoanei fizice. Ultima este considerată ca fiind o capacitate universală, adică fiind
aceiaşi pentru toate persoanele independent de rasă, naţionalitate, religie, sex, origine etnică,
socială sau apartenenţă politică. Reieşind din dispoziţiile codului civil capacitatea persoanei
juridice este specializată în raport cu capacitatea persoanei fizice. Compararea de exemplu a
societăţilor comerciale cu persoanele juridice cu scop nelucrativ capacitatea primelor apare ca
una universală. Doctrina a privit specialitatea ca o limitare a capacităţii de folosinţă a persoanelor
juridice, evidenţiind trei limite a capacităţii: a) determinate de natura de subiect abstract, adică
de aceia că persoana juridică nu poate avea drepturile persoanei fizice; b) determinate de scopul
pentru care a fost constituită; şi c) determinate de natura categoriei de persoane juridice din care
face parte.
Persoana juridică dobândeşte capacitatea de folosinţă concomitent cu calitatea de persoană
juridică, adică de la data înregistrării şi inlcuderea în Registrul de stat respectiv (art.63 CC).
Dovadă a înregistrării de stat serveşte certificatul de înregistrare eliberat de organul de stat care
efectuează înregistrarea.
Numai după înregistrarea de stat persoana juridică poate să-şi deschidă un cont de decontări
într-o bancă comercială, poate să depună actele pentru a i se elibera licenţa, poate să desfăşoare
activităţi nelicenţiate, dobândeşte dreptul exclusiv asupra propriei denumiri şi embleme, poate
solicita înregistrarea drepturilor dobândite în procesul de constituire, precum şi să săvârşească
alte acte juridice pentru atingerea scopurilor statutare propuse. Dobândirea personalităţii juridice
impune şi unele obligaţii stipulate de lege care sunt specifice numai unui subiect de drept. Ca
exemplu pot servi obligaţia de înregistrare în calitate de contribuabil la inspectoratul fiscal
teritorial, să efectueze plăţile numai prin operaţiuni bancare, să ţină evidenţa contabilă, să
desfăşoare activitatea în limitele concurenţei loiale etc. Societatea pe acţiuni este obligată să-şi
înregistreze acţiunile emise la fondarea societăţii, să ţină Registrul acţionarilor.
Capacitatea de folosinţă încetează la data radierii acesteia din Registrul de stat. Radierea se
face potrivit art. 99 Cod civil, după ce s-a încheiat procedura de lichidare şi au fost prezentate
toate actele necesare. Excepţia de la această regulă este stabilită prin art. 100 CC potrivit căruia
capacitatea juridică a persoanei juridice poate să reapară dacă instanţa redeschide procedura de
lichidare, dar aceasta este restrânsă la acţiunile legate de încasarea valorilor patrimoniale de la
terţi şi repartizarea acestora între asociaţi sau după caz între terţi.
Din dispoziţia al. 2) art. 60 Cod Civil RM, rezultă că persoanelor juridice cu scop lucrativ li
se recunoaşte o capacitate universală de folosinţă, permiţânduli-se să desfăşoare orice activitate
economică aducătoare de profit care consideră necesar, inclusive de a încheia contracte de
schimb de valori patrimoniale, de a exercita activități cu excepţia celor interzise de lege, fără a fi
obligat ca aceste activităţi să fie indicate expres în actele de constituire. Activităţile interzise
sunt acele pentru care există sancţiuni penale sau administrative. Printre acestea am califica
infracţiunile privind traficul de fiinţe umane, operaţiuni cu mijloace băneşti dobândite pe cale
ilegală, comercializarea mărfurilor de proastă calitate, încheierea de contracte obiectul cărora
contravene legii2.
Persoanele juridice cu scop nelucrativ, vor participa la relațiile de schimb doar într-u
realizarea scopului său nemijlocit prevăzut în actul de constituire.
Articolul 61 Cod Civil RM reglementează capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice.
Al. 1) Persoana juridica îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile
prin administrator. Astfel, capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice este aptitudinea acesteia
de a dobândi drepturi şi a exercita obligaţii prin actele proprii. Ea exprimă a) aptitudinea sau
posibilitatea - de a dobândi şi exercita drepturi prin propriile acţiuni; b) aptitudinea – de a asuma
şi a îndeplini obligaţii prin propriile acţiuni. Deci spre deosebire de capacitatea de folosinţă care
este o aptitudine de a avea, capacitatea de exerciţiu este o aptitudine de a exercita. Persoana
juridică este un subiect distinct de persoanele care o compun şi se manifestă în circuitul civil prin
intermediul organelor sale. Spre deosebire de persoana fizică care este dotată de la natură, în

2
Chibac Gheorghe, Baieș Sergiu, Cimil Dorin, Buruiană Mihai, Roșca Nicolae, ș.a., Comentariul Codului civil al
Republicii Moldova, Ediția I, vol II, Chișinău 2006, p. 59.
principiu, de la o anumită vârstă, cu discernământ şi voinţă, persoana juridică nu are , în mod
firesc discernământ şi nici o voinţă proprie. Societatea comercială se deosebeşte nu numai prin
propriile atribute de identitate şi patrimoniu distinct dar şi prin aptitudinea de a manifesta o
voinţă de sine-stătătoare, generată de voturile asociaţilor. În cadrul societăţilor comerciale,
voinţa persoanei juridice se realizează prin voinţa celor ce o compun, constituiţi în adunarea
generală. Aceasta, însă, nu se reduce la simpla lor însumare, ci este o calitate nouă. Voinţele
participanţilor persoanei juridice, exprimate în cadrul adunării generale, devin o voinţă colectivă,
care constituie voinţa persoanei juridice. La baza formării acestei voinţe stă principiul
majorităţii. Formarea voinţei societăţii comerciale diferă de la o formă la alta. Pentru
exprimarea voinţei persoanei juridice pe unele chestiuni, de exemplu în societăţile comerciale pe
persoane se cere acordul tuturor asociaţilor, în societăţile comerciale pe capitaluri se cere o
majoritate simplă, o majoritate absolută sau o majoritate calificată.
Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice apare concomitent cu capacitatea de folosinţă,
adică de la data înregistrării de stat. Fiind un subiect artificial, persoana juridică îşi manifestă
voinţa în exterior numai prin intermediul administratorului sau altfel spus prin organul său
executiv. Administratorul este organ al persoanei juridice. Au calitatea de administrator (organ
executiv) persoanele fizice alese sau numite în modul stabilit de lege sau de actul constitutiv. În
ipoteza în care persoana juridică a fost înregistrată dar nu are organ executiv rezultă că aceasta
are capacitate de exerciţiu, însă nu o poate realiza.
Astfel, ca împrumutător sau împrumutat, din partea unei personae juridice va participa la
contract administratorul persoanei juridice, pe contul și din numele persoanei juridice.
În raport cu persoanele juridice în calitate de împrumutător, legislația prevede o varietate de
subiecte, și anume: Băncile comerciale, care efectuiează 3 tipuri de operaţiuni active: Operaţiuni
de trezorerie – care se referă la formarea şi menţinerea lichidităţilor bancare; Operaţiuni de
plasament cele mai importante active ale băncii generatoare de profit. Ele sunt de două tipuri: -
de creditare (acordare a împrumuturilor) care duc la formarea portofoliului de credite bancare;
investiţionale; Operaţiuni de creare a imobilizărilor - necesare pentru desfăşurarea normală
curentă a bănci. Asociaţie de economii şi împrumut, denumită în continuare asociaţie, -
organizaţie necomercială cu statut juridic special, constituită benevol de persoane fizice şi
juridice, asociate pe principii comune, care acceptă de la membrii săi depuneri de economii, le
acordă acestora împrumuturi, precum şi alte servicii financiare, în conformitate cu categoria
licenţei pe care o deţine (art. 3 din legea RM cu privire asociaţiilor de economii şi împrumut).
Astfel, rin prisma întrunirii condițiilor de capacitate enunțate mai sus, Părţi în contractul de
împrumut pot fi atît persoane fizice, cît şi juridice.
 Statul poate fi subiect al contractului de împrumut numai în cazurile expres prevăzute de
lege.
Cu titlu de remarcă esențială, menționăm că, responsabilă de executarea contractului de
împrumut este persoana care a semnat contractul în calitate de împrumutat, şi nu persoana căreia
i-au fost transmişi banii după încheierea contractului.
Persoana care transmite bunul în folosință poate fi un proprietar sau uzufructuar.
Consimţământul părţilor.
Consimțământul reprezintă manifestarea de voința juridică a unei persoane în vederea
formării unui act juridic, respectiv acordul de voința între două sau mai multe persoane care
încheie un contract sau un alt act juridic bilateral sau multilateral și, în principiu, pentru
stabilirea conținutului acestuia3. Pentru a fi eficient, consimțământul trebuie să fie deplin, adică
să nu fie viciat prin eroare, dol sau violentă (eventual leziune). În cazul contractului de
împrumut, vânzare-cumpărare, consimțământul se realizează prin ofertă făcută de una dintre
părți, care, de regulă, este vânzătorul, urmată de acceptarea acestei oferte de către cealaltă parte.
Practic, acordul de voința între părțile contractante, se realizează în majoritatea cazurilor,
treptat, prin negocieri, propuneri, acceptări parțiale și concesii reciproce, urmărindu-se în final
ajungerea la înțelegerea deplină asupra întregului conținut al contractului. Acordul de voința
dintre vânzător și cumpărător este totdeauna necesar și suficient (cu unele excepții strict și
limitativ prevăzute de lege) în vederea încheierii valide a contractului de vânzare – cumpărare.
După regula generală, consimţământul în contractul de împrumut este realizat atunci când
părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Din categoria condiţiilor
esenţiale ale contractului fac parte: obiectul contractului de împrumut – individualizarea
bunurilor sau indicarea sumei de bani împrumutate, caracterul oneros sau gratuit, termenul
contractului de împrumut (scadența.), în cazul când contractul de împrumut se pretinde a fi
oneros, trebuie indicate expres clauza cu privire la dobânda de întârziere, etc. Respectiv, din
momentul cînd a fost realizat acordul de voinţă cu privire la aceste momente considerăm, că
consimţământul în contractul de schimb a fost realizat, iar în ce priveşte cazul când acesta apare
ca un contract consensual, atunci acest fapt consemnează şi momentul încheierii contractului.
Cosimțămîntul, conform art. 199, alin. (2) Cod Civil RM, este valabil dacă provine de la o
persoană cu discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat.
Obiectul contractului de împrumut.
Pentru conturarea instituţiei obiectului facem următoarele precizări cu caracter general:
a) conţinutul voinţei juridice este dat de obiectul şi cauza acesteia;
b) contractul este rodul mai multor voinţe concordante, fiecare cu continut diferit;

3
http://www.qreferat.com/referate/drept/Conditiile-de-validitate-ale-c913.php, [on line] accesat 29.01.2017.
c) obiectul este important deoarece constituie liantul voinţelor concordante.
Pornind de la regula generală prin care determinăm obiectul contractului, şi anume obiect al
contractului constituie totul ceia cu privire la ce părţile dobândesc drepturi şi obligaţii, urmează a
enunţa şi obiectul la contractul de împrumut:
Obiectul contractual de împrumut îl formează: Obiectul material al contractului de împrumut
sunt banii sau alte bunuri fungibile. Obiectul specific al contractului de împrumut este unul din
criteriile de bază după care facem delimitarea între împrumut şi locaţiune sau comodat. Din
momentul transmiterii banilor sau a altor bunuri fungibile împrumutatul devine proprietar şi
suportă riscul pieirii sau deteriorării fortuite, împrumutătorul pierde orice drept asupra bunurilor
transmise, păstrându-şi însă dreptul de a cere restituirea aceleiaşi sume de bani sau bunuri de
acelaşi gen, calitate şi cantitate.4
Obiectul contractului de împrumut trebuie să îndeplinească condiţiile generale de valabilitate,
care în contextul noilor reglementări pot fi enumerate după cum urmează: să fie determinat sau
determinabil, să fie licit, să existe, să fie posibil, iar pentru bunuri, ca obiect derivat, se impune
să fie în circuitul civil.
Suplimentar, referitor la la obiectul contractului de împrumut, legislația și doctrina civilă,
nefăcând abatere de la regula generală după care se determină obiectul contractului, descrie/
delimitează obiectul intrinsec şi extrinsec al contractului.
Astfel obiectul intrinsec al contractului de împrumut este compus din transmiterea
bunului în împrumut. După clauzele contractului de împrumut părţile stabilesc obligaţia
împrumutătorului de a transmite bunul în împrumut. Transmisiunea poate fi realizată fie
personal, fie prin reprezentantul uneia din părţi. La momentul realizării transmisiunii părţile
întocmesc act de predare-primire a bunului sau un alt document care ar confirma transmisiunea
bunului către împrumutat. Acest document, pe lângă faptul transmiterii bunului mai confirmă
şi momentul începutului curgerii termenului de împrumut.
Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor în cazul împrumutului are loc după
aceleaşi reguli cum şi în cazul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Respectiv, dacă
pentru un bun, care face obiectul transmisiunii în contractul de împrumut, pentru vânzare este
necesară autentificarea notarială sau înregistrarea într-un careva registru, atunci şi contractul de
împrumut va fi supus aceleiași proceduri şi aceloraşi condiţii.
Asigurarea sau garantarea restituirii bunului dat în împrumut. Părţile pot conveni asupra
faptului ca împrumutatul să puie la dispoziţia împrumutătorului o garanţie a restituirii bunului

4
Chibac Gheorghe, Aurel Băieșu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim, Drept civil, Contracte speciale, Vol III, ediția a II-
a, Editura Cartier, Chișinău 2012, p. 113.
împrumutat. În cazul în care împrumutatul nu respectă obligaţia de garantare împrumutătorul
poate cere rezilierea contractului.
Restituirea bunului împrumutat. La expirarea termenului de împrumut, împrumutatul este
obligat să restituie bunul. Împrumutătorul întoarce bunul de acelaşi gen, specie etc, în aceleaşi
condiţii, masă, cantitate etc. în ambele cazuri părţile întocmesc act de confirmare a restituirii
bunului, indicând corespunderea acestuia prevederilor contractului sau stării sale anterioare
predării către comodatar.
Achitarea dobânzii. Dacă contractul de împrumut prevede achitarea dobânzii, împrumutatul
urmează a achita dobânda în termenul, valoarea şi modul stabilit în contract. Astfel, părţile pot
stabili achitarea dobânzii la finele fiecărei luni, la finele semestrului etc, cu indicarea zilei
concrete de achitare şi modalităţii. Atunci când părţile nu au prevăzut un termen de achitare a
dobânzii, aceasta va fi achitată periodic la finele fiecărui an cuprins între momentul încheierii
contractului şi momentul restituirii bunului. în cazul însă când termenul de împrumut nu
depăşeşte un an şi în contract nu este stipulat momentul achitării dobânzii, aceasta se achită la
momentul când urmează a fi restituit bunul.
Obiectul extrinsec al contractului de rentă îl formează:
Bunul transmis în împrumut. Bunul transmis în împrumut, după prevederile legislaţiei
civile urmează să fie fungibil. Aceasta înseamnă, că acest bun este fungibil, fie prin natura sa,
fie prin determinarea părţilor la contract. Condiţiile generale care se referă la bunurile ce
constituie obiect al vânzării-cumpărării se referă şi la împrumut.
Termenul împrumutului. La încheierea contractului de împrumut, părţile fie stabilesc
perioada concretă, determinată în zile, luni, ani etc, fie condiţionează restituirea
împrumutului de producerea unui fapt juridic, care se va produce cu certitudine, dar care nu
poate fi determinat în ce parametri temporari se poate produce. Acest fapt trebuie să excludă
neapărat împrejurările ce ţin de posibilitatea rezilierii sau revocării contractului. Începutul
curgerii termenului de regulă constituie ziua transmiterii de facto a bunului împrumutat.
Dobânda. Dobânda constituie o sumă bănească, de regulă, cu privire la care se obligă
împrumutatul faţă de împrumutător. Dobânda trebuie raportată la rata de refinanţare a Băncii
Naţionale a Moldovei și trebuie să fie expres prevăzută în contract. Potrivit prevederilor art. 869
Cod civil, al. 1) În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care
trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. Al. 2)
Înţelegerea asupra dobînzii prin care se încalcă dispoziţia al. 1) este nulă. Al. 3) Se plăteşte
dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii contractului şi cel al
restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel. Al. 4) În cazul în care
împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a
împrumutului şi a dobînzii aferente.