RAPORTUL JURIDIC

Cursul nr. 11
3 decembrie 2021

Dr. Veronica Rebreanu

Raporturile sociale care sunt reglementate de norme juridice
poartă denumirea de raporturi juridice.

***

Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic, trebuie să existe:

a) o normă juridică (condiţie general-abstractă)
şi
b) un fapt juridic (condiţie concretă).

***
 Raporturile juridice au o structură tripartită:

a) subiectele raportului juridic trebuie să aibă

capacitate juridică şi sunt în număr de cel puţin
două;

b) cuprinsul raportului juridic constă în drepturile şi

obligaţiile corelative ale subiectelor;

c) obiectul raportului juridic este elementul în

legătură cu care subiectele intră în acel raport
juridic.
 Specificul raportului juridic
sau caracteristicile raporturilor juridice:
a) raporturile juridice sunt raporturi sociale cuprinse în
sfera unei reglementări de drept;
b) raporturile juridice se desfăşoară numai între subiecţii
umani;
c) raporturile juridice sunt raporturi cu un conţinut dublu
voliţional;
- voinţa legiuitorului cuprinsă în norma juridica;
- voinţa părţilor, a subiecţilor de a intra sau stabili acel
raport sau relaţie juridică.
d) raporturile juridice sunt istoriceşte determinate ;
e) raporturile juridice au și o componentă valorică;
f) raporturile juridice sunt raporturi sociale cu structură
tripartită.
 Condiţiile naşterii unui raport juridic:

a) Norma juridică - (condiţie general-abstractă).

EXCEPȚIE: analogia legii, analogia dreptului. (art. 1 Cod civil)
Analogia se poate desprinde si din art. 4 alineatul (2) al Legii nr.
303/2004 : ”Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu
prevede, este neclară sau incompletă.” Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor și procurorilor, republicată și actualizată.
b) Faptul juridic - (condiţie concretă) – acea împrejurare care, potrivit normei
juridice, produce efecte juridice.
Faptele juridice sunt fie evenimente, fie acţiuni omeneşti, în funcţie de criteriul
prezenţei sau absenţei voinţei omului în realizarea faptului juridic:
b.1.) ) evenimentele – ca fapte juridice – sunt acele împrejurări care se produc
independent sau relativ independent de voinţa omului, dar ale căror rezultate
produc efecte juridiceatunci când legea prevede în mod expres.
b.2.) acţiunile omeneşti – sunt manifestări de voinţă ale oamenilor care produc
efecte juridice ca urmare a reglementării lor prin normele de drept.
Acţiunile omeneşti pot fi:
a) licite - conforme reglementărilor juridice,
b) Ilicite – încalcă prevederile juridice.
***
Acțiunile licite mai poartă denumirea şi de acte juridice.
Când vorbim despre acte juridice,
înseamnă că acestea sunt conforme prevederilor legale!
***
Actul juridic - în accepţiunea de „fapt juridic” licit poate avea două sensuri:
a) înscris probator, care poate dovedi un fapt juridic (de ex.: un contract
scris de vânzare-cumpărare; o diplomă de bacalaureat; un bilet de tren,
o factura, etc.
b) manifestare de voinţă, exprimată în orice formă, cu intenţia de a
produce efecte juridice (de ex.: o înțelegere între persoane fizice privind
vânzarea/cumpărarea unei cărți – contract civil consensual ).
***
 Clasificarea actelor juridice (criterii) :

1. după numărul de voinţe cuprinse în acel act juridic, sunt:

unilaterale, bilaterale, multilaterale;
2. după scopul sau interesul patrimonial urmărit, pot fi:
acte juridice oneroase; acte juridice;
3. după calitatea subiectelor care îşi manifestă voinţa sunt:
acte juridice oficiale; acte juridice neoficiale;
4. după forma cerută de lege pentru încheierea lor, actele
juridice pot fi: consensuale; formale; solemne;
5. după criteriul efectelor produse, actele juridice pot fi:
constitutive de drepturi ; declarative de drepturi .
 Elementele raportului juridic:

a) subiectele – ca părţi ale raportului juridic;

b) conţinutul – drepturile şi obligaţiile corelative ale

subiectelor care le leagă în acel raport;

c) obiectul – elementul în legătură cu care subiectele îşi

stabilesc acele drepturi şi obligaţii.
 I. Subiectele raportului juridic :
pot fi numai fiinţele umane, fie ca persoane fizice, fie ca subiecte
colective de drept (colectivităţi de indivizi, persoane juridice).
Într-un raport juridic pot participa cel puţin două subiecte de drept.
a) Persoana fizică. Pentru ca o persoană fizică să devină subiect al unui
raport juridic, trebuie să aibă capacitate juridică. Capacitatea juridică
– premisă a calităţii de subiect al raportului juridic – este aptitudinea
generală şi abstractă, stabilită de lege în funcţie de vârsta şi
discernământul persoanei de a dobândi sau exercita drepturi şi
obligaţii într-un raport juridic, adică de a fi titulară de drepturi şi
obligaţii.
În funcţie de instituţia juridică sau ramura de drept, în funcţie de natura
“persoanei” căreia i se recunoaşte calitatea de subiect al raportului juridic,
capacitatea juridică a persoanelor are diferite accepţiuni sau denumiri, se
dobândeşte de la vârste diferite, are întindere diferită a drepturilor şi
obligaţiilor. Astfel, există: capacitate de folosinţă, capacitate de exerciţiu,
capacitate de a moşteni, capacitate de a testa, capacitate de a răspunde,
capacitate electorală, capacitatea de a munci etc.
Vârsta generala de la care începe capacitatea de exercițiu deplină este de
18 ani, respectiv vârsta de la care poate răspunde juridic persoana respectiva.
b) subiectele colective - colectivităţile de persoane fizice ;
c) persoana juridică - dobândeşte calitatea de subiect într-un raport
juridic numai în temeiul şi limitele stabilite de lege. Principalele
elemente constitutive ale persoanei juridice următoarele:
c.1. să aibă organizare de sine stătătoare;
c.2. să dispună de un patrimoniu propriu, distinct de cel al
persoanelor care o compun, afectat realizării unui
c.3. anumit scop licit şi moral.

***

Spre deosebire de persoana fizică, în cazul căreia este recunoscută

o capacitate juridică generală, persoana juridică dispune de o capacitate
juridică specializată sau limitată,
 Categorii de persoane juridice:

A. persoane juridice de drept public:

a) statul – ca persoană juridică sui generis –
b) autorităţile centrale sau locale ale puterii executive;
c) organele puterii legislative (Senatul, Camera deputaţilor);
d) organele puterii judecătoreşti (Ministerul Public, Curtea Constituţională, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel, tribunalele);
e) unităţile administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, judeţul);
f) instituţiile de stat finanţate de la buget (bugetare).

B. persoane juridice de drept privat – care urmăresc desfăşurarea unor activităţi

pentru satisfacerea unor interese personale sau colective:
a) societăţile comerciale;
b) societăţile agricole;
c) organizaţiile neguvernamentale: asociaţiile, fundaţiile, sindicatele, partidele
politice;
d) cultele religioase;
e) organizaţiile profesionale (Baroul avocaţilor, Uniunea notarilor publici etc.).
 Criterii de clasificare a persoanelor juridice:

A. După scopul lor, distingem:

a) persoane juridice care urmăresc un scop patrimonial
b) persoane juridice fără scop patrimonial

B. După modul de constituire, distingem:

a) persoane juridice care se înfiinţează prin act de dispoziţie al unui
organ de stat competent;
b) persoane juridice care se înfiinţează prin act juridic de asociere
(convenţie).

C. După naţionalitate distingem:

a) persoane juridice infiintate in Romania;
b) persoane juridice străine.
 II. Conţinutul raportului juridic
ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce revin subiectelor din relaţia dată, drepturi şi obligaţii
prevăzute de norma juridică.

A. Drepturile subiective din cadrul raportului juridic sunt drepturile concrete ale
subiectelor participante la raportul juridic respectiv.
Clasificarea consacrata in doctrina adrepturilor subiective:
a) după criteriul conţinutului lor,
a.1.) - drepturi patrimoniale - sunt cele care pot fi evaluate în bani, au un caracter
economic, şi care, la rândul lor, pot fi împărţite în drepturi reale şi drepturi de creanţă;
a.2.)drepturi nepatrimoniale ;
b) după natura raporturilor în cadrul cărora se nasc, drepturile subiective pot fi
împărţite în: drepturi de natură civilă, penală, administrativă, financiară, de muncă;
c) criteriul provenienței drepturilor subiective, realizată de Fr. Rigaux
– DE REFLECTAT SI COMPLETAT-:
• drepturi fundamentale ce derivă din apartenența la societatea umană a fiecărui individ ;
• drepturi ce decurg din inserția individului în viața socială (cum ar fi dreptul la nume, la
domiciliu);
• drepturi care decurg din voința indivizilor participanți ca subiecte individuale sau colective de
drept în diferite raporturi juridice (cum ar fi în cazul încheierii de contracte).
 B. Obligaţia - este corelativul dreptului subiectiv în cadrul raportului
juridic, constituind al doilea element al continutului raportului juridic.
***

Atât drepturile subiective, cât şi obligaţiile corelative acestora — ca

elemente ale conţinutului unui raport juridic — reprezintă o concretizare a
prevederilor normelor de drept.

***
Drepturile şi obligaţiile în cadrul raportului juridic sunt corelative, se
presupun şi se condiţionează reciproc.

***

Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor pe care le are un cetăţean conform

legilor în vigoare constituie statutul juridic al persoanei
 III. Obiectul raportului juridic

Reprezinta elementul sau fenomenul în legătură cu care se naşte

raportul juridic respectiv, scopul, interesul ori finalitatea drepturilor şi
obligaţiilor corelative din conţinutul raportului juridic.

OPINIE consacrata: obiectul raportului juridic îl constituie

conduita umană ce se realizează de către subiecții raportului juridic
ca urmare a exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor.

***
 Raportul juridic de constrângere
reprezintă o categorie specială de raporturi juridice care se formează ca urmare a
săvârşirii unor fapte ilicite şi care antrenează răspunderea juridică şi aplicarea
sancţiunii. Conduita ilicită reprezintă întotdeauna împrejurarea ce determină
naşterea raportului juridic de aplicare a sancţiunii, respectiv a raportului juridic de
constrângere.

Specificul raportului juridic de constrângere:

1. Calitatea specială a subiecţilor acestui raport
a) statul – întotdeauna prezent ca reprezentant al autorităţii publice care, prin organele şi
aparatul specializat al acestuia;
b) autorul faptei ilicite – persoana fizică sau juridică prin ale cărei fapte s-au încălcat
prevederile unei norme juridice;

2. Conţinutul raportului juridic de constrîngere – drepturile şi obligaţiile

corelative ale statului (prin organele sale abilitate) şi ale autorului faptei ilicit;

3. Obiectul raportului juridic de constrângere – constă în stabilirea și aplicarea

sancţiunii de către subiectul “stat” subiectului “autor al faptului ilicit”.