Curs.

7
2021/2022

8 noiembrie 2021

I. Normativitatea juridică.
II. Sistemul dreptului
Lector dr. VERONICA REBREANU
 Normativitatea juridică
constituie o dimensiune sau
componentă importantă a
normativităţii sociale, care se
delimitează prin specificul
reglementărilor sale.
În primul rând,
normativitatea juridică vizează prin specificul
ei nu „toate” sau „orice” categorii de raporturi
sociale ci, în principal, acea categorie largă şi
complexă de raporturi care se desfăşoară direct
sau indirect între indivizi sau grupuri umane,
raporturi care implică „alteritatea” (ad
alterum), adică raporturile individului cu semenii,
cu „alţii”, indiferent dacă „alţii” sunt un alt
individ, grupuri sau structuri socio-umane ori
societatea în ansamblul ei.
În al doilea rând,
specificul normativităţii juridice constă în
caracterul, de principiu imperativ,
obligatoriu, al reglementărilor sale.
Caracterul imperativ al dreptului semnifică şi
faptul că subiecţii sociali ai raporturilor juridice
nu au facultatea de a opta în faţa categoriilor de
norme onerative sau prohibitive (care obligă sau
interzic o anumită conduită sau acţiune) ci sunt
obligaţi a se conforma prescripţiilor acestora.
În al treilea rând,
specificul normativităţii juridice, se distinge
prin conţinutul şi forma distincte ale
normelor sale.

Astfel, în conţinutul dreptului se îmbină de

fapt două dimensiuni ale acestuia:
- conţinutul normativ propriu-zis
şi
- conţinutul social.
Sub aspectul formei sale - Normele
dreptului îmbracă forme diferite şi poartă
denumiri diferite în funcţie de mai mulţi
factori:
- în funcţie de organul de stat emitent sau a
ierarhiei acestuia în structurile sistemului
de putere;
- în funcţie de domeniul de reglementare;
- în funcție de tehnica juridică de elaborare şi
adoptare a normei juridice etc.
 II. Sistemul dreptului

Sistemul dreptului - ansamblu de

reguli/norme juridice care, deşi prezintă o
mare diversitate ca obiect şi metodă de
reglementare, principii, precum şi ca şi
diversitate formală, alcătuiesc un sistem –
un ansamblu unitar şi intercondiţionat
de norme având o structură bine
determinată.
 Particularităţi ale sistemului drept (avem în
vedere înţelesul conceptului de drept ca „drept obiectiv”):
a) normele juridice reglementează raporturi sociale
care ele însele au un caracter sistemic;
b) conţinutul şi caracterul ştiinţific al elaborării şi
adoptării reglementărilor juridice;
c) o qvasi-majoritate de opinii acceptă că sistemul
dreptului este constituit din următoarele elemente
structurale:
norma juridică - instituţia juridică - ramura de drept.
 ATENTIE!
Înţelegerea dreptului ca sistem nu
trebuie să conducă la confundarea
acestuia cu „sistematizarea” dreptului
prin care se înţelege operaţiunea
metodologică şi de „tehnică juridică”, de
ordonare, grupare, clasificare, inventariere
etc. a normelor juridice după anumite
criterii logico-formale şi de cunoaştere a
acestora.
Componentele sistemului dreptului

Sistemul dreptului reprezintă unitatea

elementelor sale structurale:
a) norma juridică;
b) instituţia juridică;
c) ramura de drept.
a) Norma juridică, reprezintă elementul de bază
al oricărui sistem de drept.
Norma juridică este o regulă de conduită
cu caracter obligatoriu, instituită sau sancţionată
de puterea publică, a cărei aplicare este asigurată
fie prin conştiinţa juridică - de bună-voie, fie prin
forţa coercitivă a statului în caz de nerespectare
(Gh. BOBOŞ, T.G.D., 1999, p. 254.).

Normele juridice stau la baza instituţiei

juridice şi a ramurii de drept.
 b) Instituţia juridică - poate avea două
semnificaţii diferite:
- în limbaj curent, prin instituţie juridică se înţelege o
structură de organizare socială publică, constituită
în temeiul normelor de drept, şi având ca obiect
desfăşurarea unor activităţi cu caracter juridic
- (SIDA, 1997, p. 54), fie în ceea ce priveşte latura normativă,

fie sub aspectul intervenţiei forţei de constrângere a

statului (Parlamentul, Ministerul Public, Ministerul
Justiţiei, instanţele de judecată, organele de urmărire
şi cercetare penală etc.).
 - în limbaj juridic de specialitate,
- luată ca element component al sistemului
dreptului, instituţia juridică desemnează o
grupare unitară, relativ distinctă de norme
juridice, prin care se reglementează o anumită
categorie de raporturi juridice.
 Exemple de instituții juridice:
- instituţia proprietăţii - prin care se desemnează
grupajul de norme juridice prin care sunt reglementate
raporturile de proprietate;
- instituţia familiei - grupează normele juridice
care reglementează raporturile de familie;
- instituţia succesiunii – grupează normele
juridice care reglementează raporturile de moştenire
(succesiune) care iau naştere ca urmare a decesului unei
persoane.
 c) Ramura de drept reprezintă o entitate
structurală relativ distinctă, constituită dintr-un
ansamblu mai larg de norme şi instituţii juridice, care
sunt legate între ele prin obiectul lor comun de
reglementare, prin metoda de reglementare a
anumitor relaţii sociale, potrivit intereselor din
societatea respectivă , prin anumite principii comune
care stau la baza lor, prin specificul sancțiunilor
aplicabile ș.a. (Gh. BOBOŞ, C. BUZDUGAN, V. REBREANU, T.G.S.D., 2008, 2009, 2010, p.
129; A. SIDA, T.G.D., 1997, p. 55).
Delimitarea normelor juridice şi a instituţiilor juridice în
ramuri de drept se realizează după mai multe criterii,
astfel:
1. criterii principale:
a) obiectul supus reglementării - complexul sau
sfera relativ unitară şi distinctă de relaţii sociale
reglementate juridic. Este considerat un criteriu
obiectiv în formarea şi delimitarea instituţiilor juridice şi
a ramurilor de drept, fiind dominat de conţinutul relaţiilor
sociale respective .
Pornind de la criteriul obiectului de reglementare,
ramura de drept reprezintă sfera cea mai largă de
grupare a normelor juridice şi de cuprindere a instituţiilor
de drept.
 b) metoda de reglementare - reprezintă
modul în care legiuitorul, prin intermediul
normelor juridice, prevede desfăşurarea relaţiei
sociale, şi, totodată, derularea raportului juridic,
pornind de la gradul de autonomie acordat
subiectelor acestuia, şi care poate fi deplin, limitat
ori suprimat, fapt ce diferenţiază regulile cu
acelaşi obiect de reglementare.
După modul în care este reglementat domeniul de
relaţii sociale există:
- metoda autoritarismului sau a subordonării,
prin intermediul normelor juridice imperative;
- metoda autonomismului sau a egalităţii juridice a
părţilor, prin intermediul normelor juridice
permisive;
- metoda recomandării – prin intermediul
normelor juridice de recomandare;
- metoda stimulării sau a recompensării.
 2. criterii complementare:
a) principii comune care stau la baza reglementării în acel
domeniu al relaţiilor sociale (exemplu: dreptul la apărare în
dreptul procesual);
b) calitatea şi poziţia subiecţilor în raporturile juridice
din acel domeniu (egalitate juridică sau supraordonare /
subordonare);
c) caracterul sau natura sancţiunilor aplicate pentru
încălcarea sau nerespectarea prevederilor normative
(pedepse privative de libertate, amenzi etc.);
d) scopul sau finalitatea (ocrotirea interesului general
public, ocrotirea intereselor particularilor, constituirea
bugetului național, ocrotirea familiei etc.);
e) interesul social-politic al acelei reglementări.