Dreptul apare ca un ansamblu organizat si logic a carui structura implica o retea de relatii a caror organizare si ierarhizare constituie pana

la urma un sistem. Existenta acestui sistem, exclude posibilitatea ca dreptul sa fie privit ca o simpla alaturare a unui numar, mai mare sau mai mic, de norme juridice. Societatea moderna se caracterizeaza printr-o amplificare fara precedent a activitatii normative. Numarul mare de acte normative impune organizarea lor, ordonarea lor in raport de anumite criterii. Caracteristica sistemului consta in prezenta obligatorie a unei structuri comune, care reuneste elementele si care-si pune, in cele din urma, amprenta pe aceste elemente. Notiunea sistemului dreptului Sistemul dreptului constituie o asamblare logica de elemente (norme juridice, institutii juridice, ramuri de drept ) integrate in scopul materializarii idealului juridic al societatii. In teoria dreptului este intrebuintata notiunea de sistem atat in ceea ce priveste juridicul ca dimensiune inalienabila a existentei umane (parte componenta a realitatii sociale) - sistemul juridic - in ce priveste legislatia - sistemul legislatiei - dar si in privinta organizarii dreptului, ca fenomen normativ, pe ramuri si institutii - sistemul dreptului. SISTEMUL DREPTULUI - este rezultatul unitatii ramurilor si institutiilor dreptului. Sistemul dreptului apare ca unitate obiectiv determinata, pe cand sistemul legislatiei reprezinta o organizare a legislatiei pe baza unor criterii alese de legiuitor. Normele juridice nu exista izolate, ele se grupeaza pe institutii si ramuri. In felul acesta, norma juridica reprezinta elementul de baza al sistemului dreptului, ea formeaza sistemul juridic elementar. Norma juridica este legata de sistem, este masura sa inerenta, deriva din schema sa si implica functia pe care o va juca sistemul ca atare. Sistemul dreptului, constituie generalul in raport cu norma de drept, care reprezinta individualul. Spre deosebire de alte sisteme normative, sistemului dreptului este concretizat printr-o mai accentuata convergenta a laturilor sale. Elementele sistemului fiind: 1-Integralitatea releva faptul ca sistemul nu este un conglomerat intimplator de elemente, ci un intreg mai mult sau mai putin coerent, care nu se reduce la suma insusirilor partilor, dar prezinta insusiri pe care nu le are nici una din partile componenteultimele indeplinind anumite functii concrete. 2-Relativitatea marcheaza faptul ca lumea sistemelor este infinita si un sistem poate fi element constitutiv al altui sistem, acesta, la rindul sau, element al altuia s.a.m.d. De exemplu, norma juridica - element primar al sistemului dreptului si norma juridica - sistem pentru elementele sale constitutive (ipoteza, dispozitie, sanctiune). Sau sistemul dreptului in calitate de integrator al elementelor constitutive (norma juridica, institutia juridica, subramura, ramura de drept) si sistemul dreptului element al sistemului normativ social, care intruneste in sine sistemul dreptului, sistemul normelor morale, sistemul normelor religioase, sistemul normelor obisnuielnice s.a. 3-Istoricitatea este o proprietate ce scoate in vileag faptul ca orice sistem dinamic din univers are o existenta limitata atit in spatiu, cit si in timp. Un sistem apare, se dezvolta, functioneaza, apoi treptat dispare, cedind locul altui sistem. 4- Autoreglarea presupune capacitatea de control al sistemelor asupra propriilor actiuni, adica de a se perfectiona, in dependenta de necesitatile existente. Intre elementele sistemului de drept (norme, institutii, ramuri), exista fuziuni organice, nefiind izolate, rupte unele de altele. Sistemul dreptului - evoca unitatea dreptului si diferentierea sa, adica impartirea sa pe ramuri de drept si institutii juridice. Cea mai larga grupare de norme juridice o constituie ramura de drept.

Ramura de drept - este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale, in baza unei metode specifice de reglementare si a unor principii comune. Criteriile in temeiul carora se structureaza ramurile sistemului dreptului sunt: 1-obiectul reglementarii juridice - relatiile sociale ce cad sub incidenta normelor juridice; 2-metoda reglementarii - modalitatea practica de influentare a conduitei in cadrul respectivelor relatii sociale; 3-principiile comune - ramurii de drept respective. In baza acestor criterii, ramura de drept stabileste forme specifice de legatura intre normele juridice care o compun, legaturi ce determina trasaturile de trainicie si unitate, ramurii asigurandu-i-se durabilitate in timp. Nu oricaror relatii sociale le corespunde o norma de drept. Ramura de drept se constituie in baza specificului calitativ al unei grupari de relatii sociale care impun un complex de norme cu caracter asemanator, dar si cu note caracteristice. Obiectul reglementarii juridice - ca temei prioritar in structura unei ramuri de drept, constituie impreuna cu principiile comune reglementari din ramura respectiva, criterii obiective ale constructiei unei ramuri. Metoda de reglementare - ca ansamblu de modalitati prin care se dirijeaza conduita umana, pe o cale socialmente utila, formeaza un criteriu subiectiv. De exemplu prin abatere de la tema mentionam ca in ramura dreptului civil, obiect de reglementare il reprezinta relatiile sociale cu continut patrimonial si relatiile sociale personale, nepatrimoniale. Dar relatiile sociale cu continut patrimonial cad sub incidenta reglementarii si a altor ramuri de drept: dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul funciar. In aceste conditii criteriul obiectului reglementarii juridice se completeaza cu cel al metodei de reglementare juridica. Dreptului civil ii este specifica metoda egalitatii partilor, spre deosebire de dreptul administrativ sau de dreptul financiar, in care metoda de reglementare este aceea a subordonarii partilor (metoda autoritarista). Exemplu contractul de vanzare-cumparare = egalitate prin negociere. Intr-un raport de drept financiar partile se afla in raporturi de subordonare (organul de impozitare si un subiect impozabil). In cadrul fiecarei ramuri de drept, normele juridice se grupeaza in ansambluri normative mai reduse = institutiile juridice. Ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatii sociale apropiate alcatuiesc o institutie juridica. Spre exemplu: o institutie a prescriptiei institutia mostenirii = in dreptul civil, institutia casatoriei in dreptul familiei, institutia tentativei in dreptul penal, etc. Institutia juridica se defineste ca o totalitate de norme juridice organic legate, apartinatoare unei ramuri de drept, norme ce reglementeaza un grup de relatii sociale inrudite, dupa metode de reglementare specifica ramurii respective. Existenta ramurii de drept si a institutiilor juridice este determinata de complexitatea relatiilor sociale ce dobandesc reglementare juridica. Diviziunea dreptului in drept public si drept privat Dreptul pozitiv se imparte in drept public si drept privat. Aceasta diviziune a dreptului isi gaseste originea inca in dreptul roman: - jus publicum - jus privatum Aceasta mare diviziune priveste atat dreptul intern cat si dreptul international. In componenta dreptului public intern intra: - dreptul constitutional; - dreptul administrativ; - dreptul penal; - dreptul muncii si protectiei sociale; - dreptul financiar si fiscal; - dreptul procesual penal. In dreptul privat intern intra: - dreptul civil; - dreptul comercial. A. Ramurile dreptului ce intra in componenta dreptului public au ca obiect de reglementare:

a). - relatii sociale din domeniul organizarii puterilor publice; - distribuirea competentelor in stat - forma statului specific drept constitutional b). - organizarea puterii executive la nivel central si local (drept administrativ); c). - apararea sociala, impotriva faptelor infractionale ce pun in pericol ordinea de drept (dreptul penal); d). - relatiile de munca si protectie sociala (dreptul muncii); e). - relatiile financiare bancare (dreptul financiar); f). - relatiile ce privesc buna desfasurare a procesului judiciar (dreptul procesual). B. Ramurile ce intra in competenta dreptului privat reglementeaza relatiile sociale, patrimoniale si personale nepatrimoniale la care participa particularii. Criteriile traditionale ce prezideaza la aceasta diviziune a dreptului = interesul general, statal, in cazul dreptului public si interesului personal, privat, in cazul dreptului privat, au fost completate ulterior (sau chiar abandonate) in teoria juridica. Amestecul statului in treburile private, modificarea contractelor de catre instante, reglementarea preturilor, a concurentei neloiale, etc. au produs importante modificari in calificarea unor institutii care dupa traditie se plasau in domeniul dreptului privat, iar dupa forma lor de manifestare intra acum in sfera dreptului public. Dreptul Protectie Sociale contituit o ramura apla de drept este necesar de mintionat atit contecxtul istoric de formare si consolidare a ramurei date,componentele de baza,structura insitutionala cit pozitionare in dreptul national al R.Moldova. Sinteza studiilor cu privire la autonomia si pozitionarea dreptului protectiei sociale in sistemul dreptului necesita a fi realizata prin prisma cercetarilor nationale si internationale. In legislatia diferitor state,dreptul Protectie Sociale in general se aseamana dupa structura cit si continut,insa continind elemente specifice sistemului dat.Ca exemplu dreptul Protectie Sociale in Rominia - dreptul securitatii sociale, in Franta - droit de la securit social, in Federatia Rusa - etc. Acest lucru ne permite sa analiza sistemul dreptului Protectie sociale din doua dimensiuni: 1-primo - analiza dreptului protectiei sociale in calitate de ramura autonoma din cadrul sistemului de drept; 2- secundo - examinarea dreptului protectiei sociale in calitate de indicator al politicii sociale. Ce este dreptul Protectiei Sociale? :Intr-un stat democratic,protectia sociala reprezinta un element fundamental in aplicarea politici statului,deoarece prin punerea in aplicare se realizeaza prevenirea,diminuarea sau inlaturarea consicentelor considerate drept riscul social asupra nivelului de trai al populatie. Riscul Social:Etimologic cuvintul risc provine de la cuvintul francez risqu,semnificind pericol,primejdie.Termenul dat fiind folosit in domeniul securitatii sociale dobindeste o nuantasociala,devenind risc social. Definitia leagala este enuntata in art.1 din Legea asistentei sociale,care prin risc social pericolul pentru persoana sau pentru familie de a fi afectata de consecintele economice negative ale pierderii potentialului fizic,statutului occupationa sau social(boala ,accident,dizabilitate,imbatrinire,maternitate ,somaj,inadaptare sociala,etc).Astfel definitia legala ii ofera riscului social particularitatii a sistemului de asistenta sociala. Definitia Protectie Sociale se exprim astfel: Un set de actiuni specifice pentru a aborda problema vulnerabilitatii vietii oamenilor prin asigurari sociale, oferind protectie impotriva riscurilor si a adversitatilor pe tot parcursul vietii; O alta definitie care ar relata toate elementele si trasaturile specifie al dreptului protecite sociale ar suna: dreptul protectiei sociale (dreptul securitatii sociale) este o ramura autonoma a sistemului de drept, care incorporeaza, in marea majoritate, norme juridice ce apartin dreptului public, dar si norme de drept privat, care reglementeaza raporturile juridice de securitate sociala, nascute, modificate sau stinse odata cu survenirea riscurilor sociale, intre cetateni (familii) si stat, reprezentat prin organe sale competente, privind constatarea, stabilirea, acordarea sau solutionarea litigiilor aparute drept consecinta al realizarii dreptului la asigurare sau asistenta sociala.

In viziunea doctrinarilor , sistemul dreptului protective sociale constituie: 1un sistem integrativ - subsistem al sistemului social prin unitatea uniformala a componentelor sale, prin unitatea metodica de realizare, prin scopul si vointa unice interesul general si vointa autoritatii legiuitoare. 2un ansamblu imanent structurat, avind o coerenta organica si un echilibru dinamic, ansamblu care se prezinta ca un invariant calitativ, in functie de care orice norma se defineste prin raportare la intreg. 3.ansamblul normelor juridice ce cuprinde relatii fundamentale, structuralesi principia pentru normativitatea juridica, are o coerenta interna care ii asigura functionalitatea, aplicabilitatea, exprima interdependente intre normele juridice, formeaza un tot care nu se reduce la partile sale component. 4. un sistem complex si deschis care interactioneaza atit cu mediul sau exterior (social), cit si cu fiecare dintre elementele sale constitutive. Referindu-ne la principiile dreptului la general in legatura cu principiile dreptului Protectiei Sociale, putem conchide ca acestea reprezinta: 1-esenta si fundamentul oricarui sistem de drept. 2-dei de baza, reglementari si determinari care constituie fundamentul moral si organizational al aparitiei, dezvoltarii si functionarii dreptului; 3-idei de maxima generalitate, esenta si valoare ale sistemului juridic care intemeiaza dreptul pozitiv sau orienteaza elaborarea si realizarea dreptului pozitiv. Dupa sfera de actiune principiile de drept se clasifica in : 1-Pr.generale:commune pentru toate ramurile de drept 2-Pr.interramurale:commune pentru doua sau mai multe ramurii de drept 3-Pr.ramurale:specifice numai unei singure ramure de drept Analizind principiile intraramurale ale dreptului protectiei sociale am apelat la Legea privind sistemul public de asigurari sociale, care in art.3 enumera principiile care guverneaza sistemul public de protectie sociala: a.) unitatii, potrivit careia statul organizeaza si garanteaza sistemul public bazat pe aceleasi norme de drept; b.) egalitatii, care asigura tuturor participantilor la sistemul public - contribuabili si beneficiari - un tratament nediscriminatoriu in ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de lege; c.) solidaritatii sociale, conform careia participantii la sistemul public isi asuma constient si reciproc obligatii si beneficiaza de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea riscurilor sociale; d.) obligativitatii, potrivit caruia persoanele fizice si juridice au obligatia de a participa la sistemul public, iar drepturile de asigurari sociale se exercita corelativ indeplinirii obligatiilor; e.) contributivitatii, conform caruia fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurari sociale se cuvin pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite; f.) repartitiei, potrivit caruia fondurile de asigurari sociale se redistribuie pentru plata obligatiilor ce revin sistemului public; g.) autonomiei, potrivit caruia sistemul public se autoadministreaza. Referindune la elementele constitutive ale sistemului de protectie social putem mentiona:

La etapa actuala protectia sociala in Republica Moldova cuprinde doua componente, care se completeaza reciproc: asigurarile sociale si asistenta sociala. 1-Asigurarile sociale reprezinta un sistem de indemnizatii banesti, ce permit compensarea principalelor tipuri de pierdere a capacitatii de munca si, in consecinta, a salariului din motive obiective - boala, somaj, virsta inaintata, nasterea copilului, schilodirea la locul de munca - si alte prestatii, prevazute de legislatie. Asigurarile sociale se bazeaza pe principiul participarii, adica pe contributiile personale ale asiguratilor 2-Asistenta sociala este un ansamblu de servicii sociale, in bani sau in natura, servicii medicale, diverse forme de recuperare sociala si profesionala, servicii de plasare in cimpul muncii, servicii sociale acordate familiei, batrinilor invalizilor etc., avind la baza principiul nominativ sau categorial. O parte constituitiva a sistemului dreptului Protectiei Sociale o constituie raportul juridic de protectie social care conexeaza trei elemente structurale: subiect, obiect si continut. 1.Subiectele raporturilor de protectie sociale sunt participantii la aceste raporturi, detinatori ai capacitatii juridice la un anumit tip de asigurare sau asistenta sociala. Raporturile de protectie sociala sunt raporturi bilaterale, in care unul dintre subiecte totdeauna este statul in persoana organelor competente: Ministerul Protectiei Sociale, Familiei si Copilului; Ministerul Sanatatii; Casa Nationala de Asigurari Sociale (CNAS); Compania Nationala de Asigurari in Medicina (CNAM), casele teritoriale de asigurari sociale; agentiile teritoriale de asigurari in medicina; institutiile medicale; organele administratiei publice locale etc. Celalalt subiect, persoana fizica (cetatean al Republicii Moldova; cetatean strain, apatrid , refugiat ), precum si familia sa (de exemplu, in cazul pensiei de urmas) . Cercul acestor subiecte este in permanenta transformare si nu este stabil, deoarece sistemul protectiei sociale e cel mai dinamic din sistemele sociale. Cu toate acestea, putem evidentia si subiecti clasici: batrinii, incapabilii de munca, mamele, familiile cu copii, somerii, cetatenii cu venit mai jos de venitul mediu, copiii-invalizi. 2.Obiectul raporturilor de protectie sociala consta in conduita pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile cu privire la stabilirea, acordarea unui tip de asigurare sau asistenta sociala, precum si solutionarea litigiilor aparute. In acelas timp obiectul protectie sociale constitue ansamblul de raporturii nascute intre cetatenii si stat,reprezentati prin organelle competente in caz de stabilire a pensiilor ,indemnizatiilor ,aocatiilor sau solutionarea litigiilor in domeniul asigurarii si asistentei sociale. 3.Continutul raporturilor de protectie sociala este format din totalitatea drepturilor si obligatiilor partilor. Specific continutului este faptul ca subiectele in cadrul raporturilor de protectie sociala nu se afla nici pe pozitie de subordonare juridica, nici pe pozitie de egalitate juridica. Statul, reprezentat prin organele sale speciale apare ca subiect purtator de obligatii juridice, care nu poate refuza, neintemeiat, acordarea asigurarii sau asistentei sociale, iar titularul de drepturi este cetateanul sau familia, care pot liber cere sau refuza asistarea sau asigurarea social. Rationamentele prezentate mai sus impun evidentierea urmatoarelor particularitati distinctive ale raporturilor de protectie sociala: 1-Natura economica a raporturilor rezulta din distribuirea fondurilor sociale, in dependenta de necesitatile anumitor cetateni sau familii. In stiintele economice se deosebesc cinci modalitati de distribuire. 2-Specificul subiectelor. Unul dintre subiectele acestor relatii totdeauna este statul in persoana organelor competente; celalalt subiect, persoana fizica (cetatean al Republicii Moldova, cetatean strain, apatrid), precum si familia sa. 3- Obiectul raporturilor poarta un caracter patrimonial, indiferent de forma in care este acordata protectia sociala: in forma baneasca (de achitare a pensiilor, indemnizatiilor, alocatiilor si compensatiilor nominative); de acordare a deservirii sociale; sub forma de inlesniri pentru calatorii etc.

3-Fenomenele sociale care genereaza nasterea, modificarea si stingerea raporturilor de protectie sociala sunt enuntate in legislatie, fiind denumite riscuri sociale. 4-Cuantumul asistentei si asigurarii sociale finantat de stat este expres prevazut in legislatie si nu poate fi majorat sau micsorat de subiecti. 5-Modalitatea de distribuire a mijloacelor din fondurile sociale. Prin intermediul acestor relatii asigurarea si asistarea persoanelor se infaptuieste din contul fondurilor specializate. In anul 1990 a fost creat Fondul social republican, care si-a incetat activitatea in anul 2001, odata cu infiintarea Casei Nationale de Asigurari Sociale, drept institutie publica autonoma, care administreaza sistemul public de asigurari sociale. Tipic oricarui system de drept,dreptul protectiei sociale detine functile sale:ce cuprind directii principale de regelementare a relatiilor sociale aparute in legatura cu distribuirea fondurilor cu menire speciala personelor nevoiase.In alta opinie functiile protectiei sociale constituie sarcinile ce stau la baza functionarii sistemului de protectie soociala,care directioneaza politicca a statului spre atingerea obiectivelor bunastarii. 1-Functia ecomonica:tine de nivelul de trai,venitul deplin sau partial sau alta sursa de existent potrivit virstei,capacitate de munca sau legata depierderea intretinatorului. 2-Functia politica-permite statului prin mijloace specific protectiei sociale sa realizeze directiile prioriare ale politicii sociale,sa diminueze discreptura sociala legata dintre nivelul de trai a diferitor categorii sociale. 3-Functia demografica:se exprima prin influenta sistemului de protectie sociala aspra proceselor demogaficedurata vieti,reproducerea populatiei,stimularea natalitatii,micsorarea mortalitatii,etc. 4-Functia de protectie(de munca): rezulta din faptul ca majoritatea tipurilor de protectie sociala este contionata de activitatea de munca,iar cuantumul depinde de caracterul muncii si salariului. 5-Functia moral-ideologica:fundamentizarea sistemului de protecite social ape principiul echitati,caritatii si solidaritatii sociale. 6-Functia protectoare:se manifesta prin acordarea asistentei si asigurarii sociale a cetatenilor 7-Funcita organizatorica:normele dreptului protectie sociale reglementeaza funcitonarea organelor de asigurare si asistenta sociala. Obiectul reglementarii juridice organizeaza un ansamblu, o totalitate de relatii sociale calitativ omogene reglementate de norme juridice ce se refera la o ramura de drept sau alta, si care capata in constiinta juridica a legislatorului forma de motivatie juridica. Structura obiectului de reglementare inregistreaza urmatoarele elemente: a) subiectele, care pot fi individuale si colective; b) comportamentul lor, diferite actiuni sau inactiuni; c) obiectele lumii inconjuratoare (diferite bunuri sau fenomene) in legatura cu care oamenii intra in diferite raporturi unii cu altii si fata de care isi manifesta interesul lor; d) faptele sociale (evenimente, imprejurari), care apar in calitate de cauze nemijlocite pentru aparitia sau stingerea relatiilor corespunzatoare. Intr-un cuvint, obiectul de reglementare este tot ce nimereste in starea de actiune a normei juridice, sau este sfera de relatii sociale asupra careia se rasfringe dreptul si care nimereste sub jurisdictia lui (in literatura juridica, deseori in acest sens se utilizeaza notiunea de cimp juridic). Majoritatea doctrinarilor denumesc obiectul de reglementare criteriu material, prioritarsi definitoriu,deoarece el are un continut obiectiv, fiind generat de specificul relatiilor sociale si este independent de vointa legiuitorului. Anume obiectul reglementarii juridice dicteaza necesitatea autonomizarii ramurilor de drept, iar atunci cind aceasta se contureaza, apare si metoda de reglementare, in calitate de expresie a vointei legiuitorului.

Metoda de reglementare a dreptului protectiei sociale reprezinta o totalitate de metode si mijloace utilizate de legiuitor pentru a reglementa mai eficient un complex de raporturii sociale. Particularitatiel metodei Protectie sociale: 1-Specificul metodei protecite sociale consta in faptul ca este o metoda tipica,deoarece reuseste sa asambleze norme imperative cu cele dispositive,pastrind totul dominatia normelor imperative. 2-Caracterul absolut al drepturilor cetatenilor ca subiecti ai raporturilor de protectie sociala. 3-Manifestarea expresa a vointei titularului dreptului 4-Caracterul centralizat de instituire al drepturilor si obligatiilor subiectilor. 5-Modalitatii secifice de distribuire a mijloacelor banesti 6-Modalitati de aparare a drepturilor subiective si asigurarea realizarii obligatiilor. Stiinta dreptului protectiei sociale impartaseste doua teorii privitoare la metoda de reglementare: cea a metodei unice si cea a metodelor ramurale. Metode unice au numai ramurile de drept fundamentale (civil, penal, administrativ), iar celelalte ramuri utilizeaza diferite combinatii cu caracter dispozitiv, imperativ sau prohibitiv. Pentru a concluziona cele expuse este necesar ca sa deducem ca Sistemul dreptului protectie sociale reprezinta un ansamblu de norme si institutii juridice reunite obiectiv si structurar intr-o anumita ordine si in conformitate cu specificul relatiilor sociale reglementate in partea generala si partea speciala. 1-Partea generala: include norme care exprima scopul,obiectivele si principiile reglementarii juridice,drepturile si obligatiile persoanelor in domeniu protectie sociale,competenta organelor centrale si locale in acordarea asistentei si asigurarii sociale,la fel enumera si tipurile de riscuri sociale. 2-Partea speciala: stabileste conditii de acordarea a asigurarii si asistentei sociale.Normele date grupate conform functiei de relatii sociale reglementate formeaza doua institutii:institutia asigurarii sociale si cea a asistentei sociale.