Functiile dreptului

1. Noţiunea și tipurile funcţiilor dreptului

Cum noi stim, dreptul în sens obiectiv (pozitiv), este un sistem de norme juridice adoptate şi
asigurate de stat.
Dreptul este un mecanism funcţional–acţional, orientat asupra relaţiilor sociale. Prin funcţie a
dreptului, înţelegem modalitatea şi direcţia stabilită de stat de acţiune a dreptului în cadrul
societăţii.

În doctrina de specialitate sunt arătate mai multe funcţii ale dreptului:

a) Funcţia normativă (de normare a relaţiilor sociale);
b) Funcţia de instituţionalizare (de formalizare juridică a organizării social-politice);
c) Funcţia de conducere a societăţii;
d) Funcţia de reglementare a relaţiilor sociale;
e) Funcţia de conservare, apărare și garantare a valorilor fundamentale ale societăţii.

Funcţia normativă (de normare a relaţiilor sociale) implică organizarea relaţiilor sociale
(naşterea, modificarea, încetarea) în baza normelor juridice. Funcţia respectivă este în raport de
identitate cu funcţia de reglementare juridică a relaţiilor sociale.

Funcţia de instituţionalizare (de formalizare juridică a organizării social-politice) arată

legătura organică dintre drept (obiectiv, pozitiv) şi stat. Funcţia respectivă se identifică cu
funcţia normativă a dreptului.

Funcţia de conducere a societăţii este atribuită dreptului obiectiv de însuşi statul, care este
un sistem instituţional-funcţional al puterii politice legitimat în baza dreptului. Datorită
dreptului obiectiv, relaţiile sociale capătă un nivel înalt de organizare, stabilitate, dar şi
dinamică, în comparaţie cu alte tipuri de norme sociale. Funcţia respectivă se deduce din
funcţia de reglementare juridică a relaţiilor sociale şi funcţia de conservare, apărare și garantare
juridică a valorilor fundamentale ale societăţii.

Funcţia de reglementare juridică a relaţiilor sociale implică organizarea relaţiilor

sociale în temeiul normelor juridice.

Funcţia de conservare, apărare, garantare juridică a valorilor fundamentale ale

societăţii este încorporarea şi securizarea principalelor valori sociale în normele juridice,
adoptate, asigurate şi exprimate de către stat în acte normative.
2. Funcţia de reglementare juridică a relaţiilor sociale
Funcţia de reglementare este funcţia primară şi principală a dreptului obiectiv (pozitiv).
Deoarece prin sistemul normelor juridice sunt instituite, transformate (modificate), desfiinţate
raporturile juridice din cadrul societăţii.
In cadrul societăţii se atestă un mecanism de reglementare juridică a relaţiilor sociale:
Reglementarea normativ-juridică este instrumentul principal de conducere a societăţii.
Reglementarea normativ-juridică este influenţa rezultativă a mecanismului de mijloace
juridice, în special a dreptului, asupra relaţiilor sociale. Semnele obiectului reglementării
normativ-juridice sunt: a) caracterul social; b) caracterul volitiv (conştient); c) caracterul
concret; d) caracterul valoric.
Procesul de reglementare juridică se compune din următoarele etape:
1) Formarea normelor juridice: iniţierea, elaborarea, avizarea, expertizarea, dezbaterea şi
adoptarea normelor juridice de către autoritatea competentă.
2) Apariţia raporturilor juridice în baza normelor juridice în vigoare. Etapa acţiunii normelor
juridice asupra subiectelor de drept, adică naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor
subiective.
3) Valorificarea drepturilor subiective şi executarea obligaţiilor juridice.
Mecanismul de reglementare juridică a relaţiilor sociale implică un sistem de reglementare
juridică. Astfel distingem:
1. Reglementarea juridică publică (în cadrul relaţiilor de subordonare) şi reglementarea juridică
privată, individuală, (în cadrul relaţiilor de colaborare);
2. Reglementarea juridică centralizată şi reglementarea juridică descentralizată;
3. Reglementarea juridică prin mijloace de subordonare, imperative (obligaţii de a face şi de a
nu face (prohibiţii)) şi reglementarea juridică prin mijloace de coordonare, dispozitive
(permisiuni, recomandări).
După caracterul acţiunii dreptului asupra relaţiilor sociale, distingem funcţia statică de
reglementare juridică şi funcţia dinamică de reglementare juridică.
Funcţia statică de reglementare juridică se manifestă în consolidarea relaţiilor sociale şi
consfinţirea intereselor sociale prin mijloace juridice adecvate. Funcţia statică se exprimă în
mod vădit în normele-principii, normele-sarcini, normele-scop.
Funcţia dinamică de reglementare juridică se manifestă în realizarea normelor juridice, de
regulă, în cadrul raporturilor juridice.
3. Funcţia de conservare şi protecţie juridică a valorilor sociale
Funcţia de conservare, apărare şi garantare juridică a valorilor fundamentale ale societăţii nu
poate fi abordată în afara dimensiunii axiologice în drept.
Funcţia de conservare, apărare şi garantare juridică a valorilor fundamentale ale societăţii, pe
scurt, funcţia de apărare a dreptului, se realizează gradual, în ordinea ce urmează:
1. Identificarea valorilor sociale, care necesită conservare, apărare, garantare din partea
statului;
2. Elaborarea şi adoptarea normelor juridice prohibitive ce interzic săvârşirea faptelor ilicite,
care prejudiciază valorile sociale consacrate legal;
3. Stabilirea faptelor ilicite şi identificarea făptuitorilor, care au prejudiciat valorile sociale
conservate şi apărate prin lege;
4. Aplicarea sancţiunilor, prevăzute de legiuitor în normele juridice prohibitive, de către
organele competente faţă de făptuitori;
5. Asigurarea mecanismului eficient de executare a actelor de aplicare a sancţiunilor juridice,
hotărârilor judecătoreşti, în mod special.
Funcţia de apărare a dreptului incorporează funcţia statică de reglementare juridică, raportată
la principalele valori sociale. Astfel, dreptul constituţional apără suveranitatea, independenţa
statului, integritatea teritorială, identitatea naţională, drepturile şi libertăţile omului,
democraţia, proprietatea etc.

4. Finalităţile dreptului
Finalităţile dreptului sunt, în opinia noastră, dreptatea (justiţia) şi ordinea legală. Dreptatea
(justiţia) implică două elemente: primul de ordin ideal, celălalt de ordin practic. Dreptatea este
finalitate şi principiu integrator, întemeietor al dreptului. Finalităţile dreptului sunt expres
formulate în textele actelor normative, fie se deduc din ele.
De exemplu, dreptul procesual penal are ca scop (finalitate) protejarea persoanei, societăţii şi
statului de infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale
persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor
presupuse sau săvârşite, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită
potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi
condamnată .
Dreptul civil urmăreşte atingerea finalităţilor ce se deduc din art. 1 al Codului civil al R.
Moldova: recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea,
inviolabilităţii proprietăţii, libertăţii