Studiul Individual

Tema: Locul și rolul dreptului constituțional în sistemul

dreptului

A elaborat: Cebotari Ana

SISTEMUL DREPTULUI. LOCUL
DREPTULUI CONSTITUŢIONAL
ÎN SISTEMUL DREPTULUI
1. Teoria generală a sistemelor
Teoria generală a sistemelor este una din expresiile şi revoluţiei tehnico-ştiinţifice. Ea şi-a propus
să dezvăluie proprietăţi, principii şi legi caracteristice sistemelor in general, indiferent de
aspectele individuale. Ea a izbutit să deschidă şi să asigure perspectiva unei analize riguroase a
sistemelor biologice, sociale şi comportamentale. Teoria generală a sistemelor a reuşit să creeze
o bază pentru sinteza cunoaşterii ştiinţifice contemporane.
Teoria generală a sistemelor este teoria generală a complexităţilor organizate, deschide
perspective metodologice deosebit de fertile pentru cunoaştere şi analiză:
– studiază totalitatea de elemente aflate în interacţiune;
– conferă definiţii exacte conceptelor de „organizare”, „totalitate”, „ordine ierarhică”,
„echifialitate”, etc.
– constituie un pas important pe calea unificării limbajului ştiinţific;
– operează cu modele ale realităţii şi nu cu sisteme concrete, particulare, înlesneşte ca o clasă
de modele să fie aplicabile unor sisteme particulare din domeniul cu totul diferite.
Teoria generală a sistemelor abordează prioritar sistemele bazate pe interacţiune dinamică a
părţilor componente şi pe circuitele inverse între mărimile de „ieşire” şi „intrare”. Astfel ea
încorporează şi o serie de principii ale ciberneticii şi teoriei informaţiei.

2. Proprietăţile sistemului
Întreaga lume accesibilă nouă este alcătuită din sisteme şi subsisteme. Obiectele, fenomenele şi
procesele pot fi considerate sisteme care posedă o anumită structură, dacă ansamblul de
elemente ce se constituie ca întreg se află în relaţii logic determinate şi dacă el are însuşiri
ireductibile la cele ale părţilor componente.
Proprietăţile sistemului sunt:

- Sistemul este un obiect complex alcătuit dintr-un număr de elemente, deci un ansamblu
organizat. Elementele se comportă ca „părţi” în cadrul sistemului său. Totodată „părţile”
pot fi şi sisteme în raport cu propria lor structură. Unul şi acelaşi element este în acelaşi
timp subsistem în sistemul în care se integrează şi sistem faţă de elementele ce-i sânt
subordonate.
 - Acest ansamblu organizat de elemente este un sistem deschis ce implică modificări
necontenite.
- Orice sistem, indiferent de natura sa, are o structură definită. Structura sistemului are un
caracter relativ invariabil.
- Obiectul complex al sistemului nu se reduce la suma componentelor sale constituite;
- Sistemul este distinct de mediul ambiant, însă participă în raporturi specifice cu acesta.
Mediul este un ansamblu al tuturor obiectelor, fenomenelor sau proceselor, cuprinse între
anumite limite, care pot exercita o influenţă asupra sistemului sau pot fi ele influenţate de
sistem.
- În interiorul sistemelor şi al subsistemelor există o ordine specifică. Această ordine
configurează raporturi caracteristice între întreg şi părţile sale componente. Raporturile
date pot fi de subordonare sau de coordonare.
- Fiecare sistem, precum şi elementele sale au una sau mai multe funcţii caracteristice,
dependente de structură, ce contribuie la autoreglarea sistemului.
- Orice sistem este organizabil sau autoorganizabil prin ritmuri, retroacţiuni şi operaţii.
Sistemul are capacitatea de adaptare şi readaptare la impulsurile exterioare,
autoconservându-şi structurile şi asigurând funcţionarea lor.

3. Norma juridică – condiţia eminentă a dreptului şi elementul său primar

Raporturile sociale devin raporturi juridice dacă aceste relaţii sânt reglementate de norme
juridice. Norma juridică este premisa fundamentală ce aparţine raportului juridic. Norma juridică
stabileşte cine poate fi subiect alo raportului juridic dat. Tot ea determină statutul juridic al
subiectelor şi consecinţele abaterii de la prevederile normei juridice. Totodată norma juridică este
condiţia eminentă a dreptului şi elementul său primar, căci dreptul nu este altceva decât
ansamblul, sistemul normelor juridice. Această relaţie dintre norma juridică şi drept implică două
delimitări: 1) delimitarea dintre regula de drept şi alte norme sociale; 2) delimitarea regulei de
drept şi comportamentului de fapt.
4. Sistemul dreptului constituţional
Sistemul dreptului constituţional este parte a sistemului de drept. Sistemul dreptului constituţional
include trei elemente distincte, dar indisolubil legate între ele:
Principii generale ce reglementează relaţiile sociale prin intermediul normelor concrete de drept
constituţional. Exemplu: principiul separaţiei puterilor în stat, principiul egalităţii în drepturi,
principiul suveranităţii poporului etc.
Instituţii de drept constituţional, ca sisteme de norme de drept constituţional ce
reglementează raporturile sociale de interacţiune şi omogene, formând relativ o grupă
independentă. Exemple: bazele orânduirii sociale, dreptul electiv, forma de guvernare, statutul
juridic al omului şi cetăţeanului controlul constituţionalităţii etc.

Norme de drept constituţional ca element de bază a dreptului constituţional. Acestea sânt

reguli de comportare general obligatorii stabilite sau sancţionate de către stat în scopul protecţiei
şi reglementării anumitor raporturi sociale.
Sistemul dreptului constituţional este acea ramură a dreptului ce cuprinde ansamblul
normelor juridice, reprezentând o unitate închegheată şi ierarhizată, norme instituite sau
sancţionate prin Constituţie şi alte acte normative, având ca obiect raporturile sociale ce iau
naştere în procesul exercitării puterii de stat.

5. Dreptul public şi drept privat

Dacă admitem împărţirea dreptului în drept public şi drept privat, atunci trebuie să specificăm
faptul că dreptul constituţional constituie o ramură de drept care aparţine dreptului public.
Deosebirea dintre drept public şi drept privat s-a realizat pentru prima oară în Roma antică.
Juristul Ulpian împărţea dreptul roman în „ius publicum” şi „ „ius privatum”, arătând că dreptul
public este dreptul care se referă la interesele statului, iar dreptul privat este acela care se referă
la interesele diferitor persoane. Grecii nu făceau această distincţie, iar germanii vechi au
confundat aceste două ramuri. Distincţia a fost făcută din nou, mai târziu de către Savigny şi
Stahl după scopurile urmărite. În dreptul public statul este scopul, pe când în dreptul privat
individul este scopul şi statul mijlocul.
Dreptul public însumează acele reguli care au ca obiect reglementarea raporturilor dintre
guvernanţi şi dintre aceştia şi guvernaţi. În ceea ce priveşte dreptul public intern, din el fac parte
următoarele ramuri de drept: drept constituţional, drept administrativ, drept penal.
Dreptul privat cuprinde regulile ce reglementează raporturile dintre particulari. Ramurile de drept
privat intern sunt: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, etc.
Sânt câteva criterii de distincţie dintre dreptul privat şi dreptul public

6. Dubla ipostază a dreptului constituţional: Ramura de drept şi ca factor structurant

în sistemul dreptului
Dreptul constituţional apare în cadrul sistemului de drept într-o dublă ipostază: ca ramura de
drept şi ca factor structurant al întregului sistem.
Ca ramură de drept, dreptul constituţional reprezintă totalitatea normelor şi instituţiilor juridice
care au ca obiect reglementarea raporturilor sociale care iau naştere în procesul exercitării
puterii de stat.
Ca factor structurant în sistemul de drept, dreptul constituţional guvernează şi orientează
reglementarea juridică din celelalte ramuri ale dreptului, îi imprimă un anumit conţinut şi o
anumită direcţie. Dreptul constituţional apare ca factor structurant al întregului sistem de drept
prin aceea că normele ce alcătuiesc celelalte ramuri ale dreptului trebuie să fie conforme celor
cuprinse în dreptul constituţional şi, mai presus de toate, să fie conforme normelor cuprinse în
Constituţie. Toate normele cuprinse în Constituţie abrogă ori modifică implicit normele cuprinse
în alte acte normative, dacă şi în măsura în care acestea contravin dispoziţiilor Constituţiei.
Conţinutul celorlalte acte normative, activitatea de aplicare a normelor Constituţiei prin acte
individuale şi măsuri concrete trebuie la fel să corespundă prevederilor legii fundamentale.
 7. Locul dreptului constituţional în sistemul de drept
Orice sistem presupune o ierarhizare a elementelor sale componente. Sistemul de drept la fel
cunoaşte o asemenea ierarhizare a ramurilor sale. Pentru a determina locul ramurii dreptului
constituţional în sistemul dreptului, trebuie să ţinem cont de două aspecte: importanţa relaţiilor
sociale reglementate prin dreptul constituţional şi valoarea formelor juridice, prin care voinţa
deţinătorilor puterii devine drept (izvoarele de drept).
Normele de drept constituţional reglementează cele mai importante relaţii sociale, relaţiile ce
apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat. Astfel de relaţii prezintă cea
mai mare importanţă pentru popor. De aceea aceste relaţii sociale sânt reglementate de
constituţie, legea fundamentală a statului, care se situează în fruntea sistemului de drept. Din
normele constituţiei se desprind principiile după care celelalte ramuri de drept reglementează în
domeniile lor de activitate.
Dreptul constituţional conţine norme elaborate în cadrul activităţii de realizare a puterii de stat
care este o activitate de conducere la nivel superior celorlalte activităţi de conducere. Constituţia,
ca izvor principal al dreptului constituţional, este în acelaşi timp izvorul principal pentru întregul
drept. Orice ramură de drept îşi găseşte fundamentul juridic în normele din constituţie. O
modificare intervenită în dreptul constituţional impune modificări corespunzătoare ale normelor
din celelalte ramuri de drept care conţin reglementări ale aceloraşi relaţii sociale.
Dreptul constituţional este ramura principală în sistemul de drept.
Bibliografie:
Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Chişinău, 1997, p.54-55.
Arseni Al., op.cit., p. 60-62.
Negru B. „Teoria generală a dreptului şi statului”, Secţia Editare a Academiei de Administrare
Publică pe lîngă Guvernul Republicii Moldova , 1999, p.204
Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Chişinău, 1997, p.48.
Negru B., op.cit. p.144.
Arseni Al., op.cit., p.56.
Ivanov V. „Основы конституционного права зарубежных стран ”, „Litera”, Chişinău-Odesa,
2001.
Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Chişinău, 1997, p.56.
Vrabie G. „Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura „Cugetarea”, Iaşi 1999, p. 16.
Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Chişinău, 1997, p.73.
Arseni Al., op.cit., p. 76.
Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Chişinău, 1997, p.78-79.