~ 04.10.

2013 ~

Cap. I. Dreptul ca stiinta

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Etimologie. Distinctia dintre dreptul obiectiv si dreptul subiectiv. Fenomenul juridic. Coordonate. Sistemul stiintelor sociale. Sistemul stiintelor juridice. Teoria generala a dreptului. Locul si rolul acesteia in sistemul stiintelor juridice.

1. Etimologie Termenul drept provine din latinescul dirigo, dirigere, precum si de la cuvnatul directus si care inseamna cale dreapta, nemijlocita sau a conduce. (directo, direction) Dreptul este un fenomen social, el are misiunea de a stabili norme care sa conduca intreaga societate. Aceasta semnificatie antica a evoluat in timp, astfel ca termenului drept i s-au adaugat si alte sensuri (si anume, cel de drept subiectiv si drept obiectiv). Dreptul a fost vazut ca un ansamblu de reguli sau de norme, emise de stat, reguli ce guverneaza intreaga societate. 2. Distinctia dintre dreptul obiectiv si dreptul subiectiv. Dreptul obiectiv este considerat, dupa unii autori, a reprezenta un ansamblu de reguli cu privire la organizarea si functionarea societatii, stabilite intr-un cadru statal. In alte opinii, dupa alti autori, dreptul obiectiv este definit ca reprezentand totalitatea normelor juridice dintr-un stat. Pe de alta parte, dreptul a fost considerat un atribut special, o prerogativa speciala, apartinand unei anumite persoane. Aceasta conceptie a dat nastere la notiunea de drept subiectiv, dreptul subiectiv fiind legat de titular, denumit subiect de drept. Dreptul subiectiv este definit ca reprezentand posibilitatea recunoscuta de lege, unei persoane, de a pretinde unui tert sa aiba o anumita conduita (care conta in a da, a face sau a nu face ceva) si de a apela, in caz de nevoie, la forta de constrangere a statului. Dreptul este considerat un adevarat fenomen, un fenomen social, nu trebuie vazut doar ca o simpla stiinta, sau limitat doar la rolul de a fi o stiinta sociala. Multi autori considera ca in societate se manifesta un adevarat fenomen juridic, care disciplineaza relatiile umane, avand un rol civilizator. 3. Fenomenul juridic. Coordonate. Sunt trei coordonate ale dreptului vazut ca fenomen juridic: a) drept - societate

b) drept - norme sociale c) drept - justitie a) Relatia dintre drept si societate. Dreptul are un profund caracter social, el este expresia evolutiei relatiilor sociale. (nivelul de moralitate, nivelul de protectie al..) Acest lucru s-a concretizat in doua principii : uni societas ibi jus ( =acolo unde exista societate, exista drept; --> societatea nu poate exista fara drept, in absenta unor reguli care sa o organizeze, care sa o disciplineze,si care sa ii asigure functionarea. Societatea in absenta dreptului s-ar dezintegra); ubi jus, ib societas (=acolo unde exista drept, exista si societate). Aceste principii s-au conturat inca din antichitate, pentru ca dreptul apare odata cu statul (statul antic). b) Relatia drept norme sociale. Dreptul poate fi definit simplu ca un ansamblu de norme juridice. Norma juridica este o regula de conduita, care, in cazul incalcarii ei, este indeplinita prin forta de constrangere a statului, prin intermediul unui aparat propriu, specializat (autoritate speciale care se ocupa cu restabilirea ordinii de drept incalcate), insa normele juridice nu reprezinta decat un element al sistemului normelor sociale. In acest sistem intalnim si alte categorii de norme, cum ar fi: normele etice (sau de morala), normele religioase,. Aceasta coexistenta a normelor in ansamblul normelor sociale, pune problema distinctiei dintre drept si nondrept, ceea ce distinge in mod special normele juridice de celelalte norme sociale este faptul ca, in cazul incalcarii lor (exclusiv!!) se poate apela la forta de constrangere a statului, pentru a fi restabilite. Acest lucru se concretizeaza prin caracterul obligatoriu al normelor juridice. Astfel, numai normele juridice din cadrul normelor sociale, se bucura de forta obligatorie. Acest caracter obligatoriu nu trebuie insa confundat cu caracterul obligatoriu al oricarei norme sociale. Fiecare norma sociala este obligatorie prin ea insasi, dar in cazul normelor juridice, acest caracter obligatoriu este vazut ca fiind particular, special (exclusiv!!). Acest caracter exclusiv se refera la sprijinul autoritatilor statale, la interventia statului in apararea valorilor pe care le reprezinta. In fapt, normele juridice sunt manfestari de vointa ale statului, destinate sa produca efecte juridice, efecte admise si acceptate de altii. Faptul ca sunt admise de altii inseamna o recunoastere a obligativitatii lor. Oamenii se conformeaza normelor juridice pentru ca le recunosc si le accepta ca fiind obligatorii. Astfel, dat fiind faptul ca numai in cazul incalcarii lor statul intervine pentru a restabili regula prescrisa de acestea, folosind constrangerea sau forta, determina ca obligativitatea lor sa fie speciala, iar celelalte norme din sistem sa aiba o obligativitate generala (de ex.: norma moralului). In antichitate, dreptul se confunda cu moralul, treptat s-a desprins de morala, iar in zilele noastre se considera ca este total separat de morala. Cu toate acestea, dreptul nu este amoral si nu trebuie sa ajunga niciodata sa fie amoral. Normele sale contin un minim de morala, acest lucru nu trebuie insa sa duca la confundarea dreptului cu morala. Prima definitie a dreptului a fost Lus est ars boni et aequi (dreptul este arta binelui si a echitatii). c) Relatia dintre drept si justitie.
2

Dintotdeausa s-a considerat ca dreptul are ca misiune principala in societate aceea de a asigura justitia, ceeea ce s-a cristalizat prin adagiul suum cuique tribuere (a da fiecaruia ceea ce este al sau), insa dreptul mai are si misiunea de a asigura organizarea si functionarea societatii. Aceasta misiune a ajuns in timp sa fie realizata prin folosirea unor argumente de tip economic, astfel a inceput si in drept sa se aplice conceptia utilitarista, pragmatica. Aceasta conceptie utilitarista a ajuns sa fie preluata si in solutiile judecatoresti, astfel ca in hotararile judecatoresti incep sa se regaseasca considerente de ordin economic. De exemplu, in Statele Unite, hotararile judecatoresti, in functie de natua litigiului (spetei), este suficient sa fie pronuntate si doar pe baza unor argumente de ordin economic (motive economice). In Europa, si in special in Franta, motivatia economica a fost inclusa in argumentarea juridica. Apare astfel o diferenta fundamentala intre sistemul european continental si familia anglo-saxona a dreptului. Faptul ca, in considerentele hotararilor judecatoresti pot fi numai motive economice, se explica prin libertatea pe care o are judecatorul anglo-saxon, fata de cel din sistemul european continental (mai putin Marea Britanie). Astfel, in sistemul anglo-saxon, judecatorul este si creator de drept, iar hotararile lui stabilesc adevarate reguli de drept. De aceea s-a spus ca in sistemul anglo-saxon, judecatorul face dreptul (judge made law). In sistemul romano-germanic, din care fac parte si Franta si Romania, judecatorul are un rol mai restrans (el doar poate interpreta si aplica legea la litigiul supus judecatii), pentru ca el este doar gura care spune legea, dreptul (marca sistemului romano-germanic cristalizata de francezi) - la juge est la bouche qui dit la coie.