Curs. 6.

a
2021-2022
1 noiembrie 2021

I. Factorii de determinare a dreptului

II. Funcţiile dreptului
III. Finalităţile dreptului

lector dr. VERONICA REBREANU

I. Factorii de determinare a dreptului
(izvoarele materiale ale dreptului)
- sunt un ansamblu de elemente care îşi pun
amprenta, direct sau indirect, cu pondere
variabilă, asupra procesului de configurare a
dreptului atât în conţinutul, cât şi în forma sa.
 Cei mai importanţi factori de
determinare a dreptului sunt consideraţi
de doctrină ca fiind următorii:
1. Cadrul natural de existenţă şi
evoluţie istorică a comunităţii
respective (factorul geografic,
biologic, demografic);
 2. Contextul istoric de
evoluţie şi specificul
etnic-naţional
(omogenitatea sau
eterogenitatea etnică,
particularităţile
contactelor sau relaţiilor
interetnice ale
comunităţilor limitrofe;
marile evenimente istorice
ale unei comunităţi; limba
vorbită);
3. Cadrul sau factorul economic
(ansamblul de relaţii şi condiţii
ale vieţii şi activităţii materiale);
4. Particularităţile sistemului
politic (factorul politic
decantează, cristalizează şi
exprimă voinţa comunităţii
statale a unei societăţi);
5. Cadrul sau factorul cultural- spiritual şi
ideologic cultura spirituală, nivelul de
şcolarizare, religia, morala, ideologia,
tradiţiile, mentalitățile);
6. Contextul internaţional
(războaie, ocupaţie străină,
anexiuni şi divizări statale,
alianţe, tratate, acorduri
internaționale semnate și
ratificate, procese
integratoare etc.)
7. Valorile culturii şi civilizaţiei comunităţii
respective şi a celor universale.
Prin valoare se înţelege însuşirea sau calitatea unor
lucruri, fapte, idei, obiecte fenomene de a corespunde
unor trebuinţe sau idealuri speciale generate de
existenţa socială.
Prin cultură se înţelege ansamblul valorilor materiale
şi spirituale create de omenire în procesul practicii social
istorice, precum şi instituţiile necesare pentru crearea şi
comunicarea acestor valori.
Prin civilizaţie se înţelege nivelul de dezvoltare
materială şi spirituală al unei societăţi într-o etapă sau
epocă istorică dată.
 8. Sistemul de drept însuși (prin ansamblul
unitar şi intercondiţionat de norme juridice având
o structură bine determinată, precum și prin
conţinutul şi caracterul ştiinţific al elaborării şi
adoptării reglementărilor juridice).
Dreptul are o dublă origine şi determinare
(acumulare de-a lungul timpului a normelor şi practicilor
juridice impuse de experienţa social-politică de
organizare şi exercitare a puterii de stat în viaţa socială;
creaţie umană bazată pe cunoaşterea şi generalizarea
teoretică, doctrinară a normelor, a activităţii de
elaborare, interpretare şi aplicare
 După o altă clasificare, pornind de la
întinderea temporală a efectelor factorilor de
determinare (influențare) a dreptului, sunt:
a) Factori pe termen lung (de exemplu,
contextul istoric de evoluţie şi specificul etnic-
naţional ș.a.)
b) Factori pe termen scurt (de exemplu,
Contextul internaţional – starea de război,
ocupaţia străină ș.a.)
 II. Funcţiile dreptului
Sunt acele direcţii, orientări
fundamentale ale acţiunii mecanismului
juridic, la îndeplinirea cărora participă
întregul sistem al dreptului (normele
juridice, instituţiile juridice, ramurile
dreptului), precum şi instanţele sociale
special abilitate, cu atribuţii în domeniul
realizării dreptului.
(Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, TGD, 2005, p.
115).
 Diferite opinii privind funcţiile dreptului
(preluate din I.Craiovan, TGD, 1999, p. 45):
 

V. Ferrari - dreptul realizează:

a) funcţia de reglementare socială;
b) funcţia de tratare a conflictelor declarate;
c) funcţia de legitimare a puterii.
T. Parsons
- funcţia primară a sistemului
juridic este funcţia integrativă.
 
 Friedman:
a) atenuarea conflictelor;
b) soluţionarea controverselor;
c) controlul social;
d) ingineria socială;
e) schimbarea comportamentelor.
Norberto Bobbio:
a) funcţia represivă;
b) funcţia stimulativă.
 Nicolae Popa:
a) Funcţia de instituţionalizare sau formalizare
juridică a organizării social-politice.
b) Funcţia de conservare, apărare şi garantare a
valorilor fundamentale ale societăţii.
c) Funcţia de conducere a societăţii.
d) Funcţia normativă (funcţie de sinteză, care
implică toate celelalte funcţii).

Normativitatea juridică este parte a

normativităţii sociale.
 III. Finalităţile dreptului
- desemnează un model dezirabil de evoluţie a
realităţilor juridice care să satisfacă nevoile şi
aspiraţiile individului uman, cerinţele
progresului social în acord cu valorile unui timp
istoric… (I. Craiovan).
 Câteva opinii privind finalităţile
dreptului: (I. Craiovan)

R. Ihering:
- dreptul fiind creat de lege, rolul legii
fiind utilitatea, rezultă o teorie a
echilibrului scopurilor şi intereselor
individului, statului şi ale societăţii.
 P. Roubier – distinge trei categorii de
doctrine referitoare la finalităţile dreptului:
a) cele care pun dreptul în serviciul
individului, pe linia filosofiei nominaliste
(Bentham, Hobbes);
b) cele care consideră că societatea este
valoarea supremă (Hegel, Comte, Durkheim), în
particular statul ca centru al vieţii sociale;
c) cele ale dreptului transpersonal, care
susţin că atât individul cât şi societatea, prin
urmare şi dreptul, trebuie să fie în slujba
civilizaţiei, a progresului acesteia.
 Fr. Geny:
- dincolo de preceptele elementare de
a nu face rău, a nu dăuna altuia, de a-i da
fiecăruia ceea ce i se cuvine, implică
gândul mai profund al stabilirii unui
echilibru între interesele conflictuale, în
vederea asigurării ordinii esenţiale, a
menţinerii progresului societăţii umane.
 Ion Craiovan - dreptul poate fi abordat ca factor
ce are rol în:
• asigurarea coerenţei, funcţionalităţii şi
autoreglării sistemului social;
• configurarea, desfăşurarea, ordonarea,
orientarea relaţiilor sociale fundamentale;
• soluţionarea conflictelor relaţiilor interumane, a
realizării justiţiei unui anumit timp istoric;
• represiunea şi prevenirea faptelor antisociale;
• apărarea demnităţii umane, a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului;
• apărarea şi promovarea valorilor sociale;
• realizarea unui proiect social dezirabil.