Dr.

Veeronica Rebreanu
Tema VI. 2018-2019
Power point 6.a.
1. Factorii de determinare a dreptului
2. Funcţiile dreptului
3. Finalităţile dreptului
1. Factorii de determinare a dreptului (izvoarele materiale ale dreptului) - un
ansamblu de elemente care îşi pun amprenta, direct sau indirect, cu pondere variabilă, asupra
procesului de configurare a dreptului atât în conţinutul, cât şi în forma sa.
A. Cei mai importanţi factori de determinare a dreptului sunt consideraţi a fi:
a) Cadrul natural de existenţă şi evoluţie istorică a comunităţii respective (factorul geografic,
biologic, demografic);
b) Contextul istoric de evoluţie şi specificul etnic-naţional (omogenitatea sau eterogenitatea etnică,
particularităţile contactelor sau relaţiilor interetmice ale comunităţilor limitrofe; marile evenimente istorice
ale unei comunităţi);
c) Cadrul sau factorul economic (ansamblul de relaţii şi condiţii ale vieţii şi activităţii materiale);
d) Particularităţile sistemului politic (factorul politic decantează, cristalizează şi exprimă voinţa
comunităţii statale ale acelei societăţi);
e) Cadrul sau factorul cultural-spiritual şi ideologic (cultura spirituală, nivelul de şcolarizare,
religia, morala, ideologia, tradiţiile, mentalitățile);
f) Contextul internaţional (războaie, ocupaţie străină, anexiuni şi divizări statale, alianţe, procese
integratoare etc.)
g) Cadrul de valori ale culturii şi civilizaţiei comunităţii respective şi a celor universale.
Prin valoare se înţelege însuşirea sau calitatea unor lucruri, fapte, idei, obiecte fenomene de a
corespunde unor trebuinţe sau idealuri speciale generate de existenţa socială. Valoarea privită sub diferitele ei
aspecte şi din perspectiva diferitelor norme sociale, cu accent pe valorile ocrotite prin intermediul normelor
juridice. Măsura în care valorile juridice se suprapun sau coincid cu valorile ocrotite prin alte tipuri de norme
sociale.
Prin cultură se înţelege ansamblul valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul
practicii social istorice, precum şi instituţiile necesare pentru crearea şi comunicarea acestor valori.
Prin civilizaţie se înţelege nivelul de dezvoltare materială şi spirituală al unei societăţi într-o etapă sau
epocă istorică dată.
h) Sistemul de drept însuși (prin ansamblul unitar şi intercondiţionat de norme având o structură bine
determinată, precum și prin conţinutul şi caracterul ştiinţific al elaborării şi adoptării reglementărilor juridice).
Dreptul are o dublă origine şi determinare (acumulare de-a lungul timpului a normelor şi practicilor
juridice impuse de experienţa social-politică de organizare şi exercitare a puterii de stat în viaţa socială;
creaţie umană bazată pe cunoaşterea şi generalizarea teoretică, doctrinară a normelor, a activităţii de
elaborare, interpretare şi aplicare).

B. După o altă clasificare, pornind de la întinderea temporală a efectelor factorilor de

determinare (influențare) a dreptului, sunt:
a) Factori pe termen lung
(de exemplu, contextul istoric de evoluţie şi specificul etnic-naţional ș.a.)
b) Factori pe termen scurt
(de exemplu: pe plan local/regional: efectele unor calamități naturale, cum ar fi inundațiile, cutremurele;
Contextul internaţional – starea de război, ocupaţia străină ș.a.)

2. Funcţiile dreptului
Funcţiile dreptului sunt acele (direcţii) orientări fundamentale ale acţiunii
mecanismului juridic, la îndeplinirea cărora participă întregul sistem al dreptului (normele
juridice, instituţiile juridice, ramurile dreptului), precum şi instanţele sociale special abilitate,
cu atribuţii în domeniul realizării dreptului. (Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona
Cristea, TGD, 2005, p. 115).
Diferite opinii privind funcţiile dreptului (preluate din I. Craiovan, TGD, 1999, p. 45):
V. Ferrari, dreptul realizează:
a) funcţia de reglementare socială;
b) funcţia de tratare a conflictelor declarate;
c) funcţia de legitimare a puterii.
T. Parsons: funcţia primară a sistemului juridic este funcţia integrativă.
Friedman:
a) atenuarea conflictelor;
b) soluţionarea controverselor;
c) controlul social;
d) ingineria socială;
e) schimbarea comportamentelor.

N. Bobbio:
a) funcţia represivă;
b) funcţia stimulativă.

Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, TGD, 2005, pp. 115-120:
a) Funcţia de instituţionalizare sau formalizare juridică a organizării social-politice. Dreptul asigură cadrul de
funcţionare legală a întregului sistem.
b) Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii. Ca instrument al
controlului social, dreptul previne dezorganizarea, asigură coeziunea interioară a colectivităţilor prin
programarea şi tipizarea unor conduite socialmente utile, defineşte cadrul general de desfăşurare a
proceselor sociale şi sancţionează conduitele deviante.
c) Funcţia de conducere a societăţii. Dreptul este o tentativă de regularizare a raporturilor inter- şi intra
sociale; aspiră să stabilească în avalanşa de interese o armonie în virturea ideii de valoare.
d) Funcţia normativă (funcţie de sinteză, care implică toate celelalte funcţii). Normativitatea juridică este
parte a normativităţii sociale.

3. Finalităţile dreptului
Finalităţile dreptului, desemnează un model dezirabil de evoluţie a realităţilor juridice
care să satisfacă nevoile şi aspiraţiile individului uman, cerinţele progresului social în acord cu
valorile unui timp istoric, model care să contribuie la promovarea specificităţii dreptului dar şi
la evitarea denaturării sale ca mijloc al reglementării sociale, la maximizarea prestaţiei sale în
raport cu individul şi societatea, la concentrarea sa cu alte sisteme de norme sociale (I. Craiovan,
Tratat elementar de TGD, 2001, p. 125).

Câteva opinii privind finalităţile dreptului (I. Craiovan, TGD, 1999, pp. 47-56):

P. Roubier – distinge trei categorii de doctrine referitoare la finalităţile dreptului:

a) cele care pun dreptul în serviciul individului, pe linia filosofiei nominaliste (Bentham, Hobbes) – persoana
umană constituie pentru drept finalitatea supremă;
b) cele care consideră că societatea este valoarea supremă (Hegel, Comte, Durkheim), în particular statul ca
centru al vieţii sociale, dreptul având misiunea de a organiza societatea, de a apăra coeziunea socială;
c) cele ale dreptului transpersonal, care susţin că atât individul cât şi societatea, prin urmare şi dreptul, trebuie
să fie în slujba civilizaţiei, a progresului acesteia.

R. Ihering: dreptul fiind creat de lege, rolul legii fiind utilitatea, rezultă o teorie a echilibrului
scopurilor şi intereselor individului, statului şi ale societăţii.
 Fr. Geny: dincolo de preceptele elementare de a nu face rău, a nu dăuna altuia, de a-i da fiecăruia
ceea ce i se cuvine, implică gândul mai profund al stabilirii unui echilibru între interesele conflictuale, în
vederea asigurării ordinii esenţiale, a menţinerii progresului societăţii umane.

Ion Craiovan, (TGD, 1999, p. 54; Tratat elementar de TGD, 2001, p. 129):
Prin prisma finalităţilor sale, la nivel macro şi micro social în mod interdependent şi cu planuri ce se
întrepătrund, dreptul poate fi abordat ca factor ce are rol în:
a) asigurarea coerenţei, funcţionalităţii şi autoreglării sistemului social;
b) configurarea, desfăşurarea, ordonarea, orientarea relaţiilor sociale fundamentale;
c) soluţionarea conflictelor relaţiilor interumane, a realizării justiţiei unui anumit timp istoric;
d) represiunea şi prevenirea faptelor antisociale;
e) apărarea demnităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
f) apărarea şi promovarea valorilor sociale;
g) realizarea unui proiect social dezirabil.

***
Exerciții de reflecţie personală:
1. Identificați și alte exemple de factori care pot influența dreptul – dintre categoriile enumerate la curs,
sau altele identificate personal;
2. Identificați autorul a cărui enumerare a funcțiilor, respectiv finalităților dreptului vi se pare cel mai
aproape de înțelesul vostru personal şi încercaţi să argumentaţi alegerea.

Această temă va fi unul dintre subiectele unei lucrari pe parcursul semestrului.

***

Bibliografie selectivă:
- Gheorghe BOBOȘ, Corina BUZDUGAN, Veronica REBREANU, Teoria generală a statului și dreptului, Editura
Argonaut, Cluj-Napoca, 2008, 2009 sau 2010.
- Veronica REBREANU, Septimiu-Ioan PUȚ, Teoria generală a dreptului. Suport pentru seminarii, Editura
Limes, Cluj-Napoca, 2015, republicat în 2016.
- Veronica REBREANU, Suport pentru seminar, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2010
- Ion CRAIOVAN, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Colecția Juridica, Seria Curs universitar, Editura ”All Beck”, București, 2001, pp.
164-204.
- Ion CRAIOVAN, Tratat de teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic, Seria Tratate, București, 2015, pp. 368-388.
- Simona CRISTEA, Teoria generală a dreptului, Editura C.H. Beck, Seria Cursuri universitare, București, 2014, pp. 74-75.
- DOGARU, D.C. DĂNIŞOR, Gh. DĂNIŞOR, Teoria generală a deptului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1999;
- Gheorghe MIHAI, Fundamentele dreptului. Argumentare și interpretare în drept, Editura ”Lumina Lex”, București, 2000, pp. 33-42.
- Gheorghe MIHAI, Metoda logică în drept, Vol. I. Logică formală elementară, Editura ”All Beck”, București, 2005.
- Gheorghe MIHAI, Teoria Dreptului, ediţia 3, Editura ”C.H. BECK”, Bucureşti, 2008.
- Radu MOTICA, Gheorghe MIHAI, Teoria generală a dreptului, Editura ”All Beck”, Colecţia Juridica, Seria Curs universitar, Bucureşti, 2001.
- Carmen POPA, Teoria generală a dreptului, Editura ”Lumina Lex”, Bucureşti, 2001.
- Nicolae POPA, Mihail-Constantin EREMIA, Simona CRISTEA, Teoria generală a dreptului, Ediţia 2, Editura ”All Beck”, Bucureşti, 2005.
- Nicolae POPA, Mihail-Constantin EREMIA, Daniel-Mihai DRAGNEA, Teoria generală a dreptului. Sinteze pentru seminar, Editura All Beck,
București, 2005,
- Ioan SANTAI, Introducere în teoria generală a dreptului, Editura ”Risoprint”, Cluj-Napoca, 2007.
- Andrei SIDA, Daniel BERLINGHER, Teoria generală a dreptului, ”Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007.