RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Obiective
1. Definiţia şi caracterele raportului juridic civil.
2. Condițiile raportului juridic civil.
3. Structura raportului juridic civil.
4. Aspecte generale privind capacitatea juridică civilă.

1. Definiția și caracterele raportului juridic civil.

Raportul juridic civil poate fi, abstract, când se referă la un tip general de
raport social (de pildă, la un contract).
Raportul juridic civil poate fi, concrett, când se referă la un fapt juridic
concret (de pildă, contractul de închiriere).
Raportul juridic civil poate fi definit ca fiind acel raport sau relaţie
socială, interumană, de natură patrimonială sau nepatrimonială, stabilită între
persoane fizice și/sau persoane juridice ce este reglementată de normele de
drept civil aflate în vigoare.
Raportul juridic civil prezintă trei caractere, și anume:
- este un raport social;
- este un raport intersubiectiv;
- este un raport volițional;
- este un raport valoric;
- este un raport cu caracter istoric, dinamic și complex;
- este un raport în cadrul căruia părțile au poziția de egalitate
juridică.
Raportul juridic civil este un raport social, întrucât se stabileşte
totdeauna între oameni, fie că aceştia participă în nume propriu – ca persoane
fizice, fie în calitate de reprezentanţi ai unei persoane juridice.
Raportul juridic este un raport voliţional. Fiind un raport între oameni,
raportul juridic este un raport de voinţă.
Caracterul voliţional este dat de faptul că intervine, pe de o parte, voinţa
legiuitorului, exprimată în norme juridice, iar, pe de altă parte, voinţa
subiectelor de drept, participanţi la raportul juridic.
Raportul civil este valoric pentru că prin intermediul său se valorizează
conținutul normelor juridice precum și relațiile sociale.
 Are caracter istoric deoarece a apărut pe o anumită treaptă a istoriei
societății umane, este un raport străvechi ce a evoluat în timp și a devenit tot
mai complex o dată cu diversificarea relațiilor sociale.
Egalitatea juridică a părților reprezintă nu numai metoda de
reglementare a dreptului civil ci și un caracter propriu raportului juridic civil.

2. Condițiile raportului juridic civil

Pentru nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil, se cer
a fi întrunite 2 condiții esențiale :
- Norma juridică civilă, care să reglementeze o anumită relație
socială ;
- Faptele juridice, care se pot concretiza în : acțiuni-inacțiuni
umane (voluntare sau involuntare), și evenimente, care sunt acele fapte juridice,
independente de voința umană (nașterea, moartea, evenimente naturale), de care
norma juridică civilă leagă nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi
juridice.

3. Structura raportului juridic civil.

Raportul juridic civil are trei elemente:

a. conţinutul;
b. obiectul;
c. subiectele,

a. Conţinutul raportului juridic:

Conţinutul raportului juridic civil este alcătuit din totalitatea drepturilor
subiective civile şi obligaţiilor juridice corelative ce revin subiectelor (active și
pasive) dintr-un raport juridic determinat, drepturi şi obligaţii prevăzute de
norma juridică civilă în vigoare.
- Dreptul subiectiv civil, este posibilitatea recunoscută de norma de
drept subiectului activ ( persoană fizică sau juridică ) în virtutea căreia acesta
poate, în limitele dreptului şi ale moralei, fie să aibă o anumită conduită, fie să
pretindă o conduită corespunzătoare, constând în a da, a face sau a nu face ceva,
de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei de coerciţie a statului în caz de
nevoie.
Drepturile subiective civile se clasifică în funcţie de mai multe criterii.
- Obligaţia juridică civilă, constă în îndatorirea subiectului pasiv al
raportului juridic de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului
subiectiv corelativ, conduită care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva
şi care la nevoie poate fi impusă prin forţa de constrângere a statului.
Obligaţia civilă se clasifică în funcție de anumite criterii:
- Obligaţii de a da, a face sau a nu face ceva;
 - Obligaţii civile pozitive şi negative;
- Obligaţii civile de rezultat şi de mijloace;
- Obligaţii civile perfecte şi imperfecte.

b. Obiectul raportului juridic civil:

Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem conduita (acţiunea-
inacţiunea) pe care subiectele de drept o stabilesc în cadrul unui raport juridic,
ca urmare a exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor.
Bunurile, sunt considerate a reprezenta un obiect derivat al actului juridic
civil. Se clasifică în funcţie de mai multe criterii.
Raporturile juridice civile iau naştere între oameni, drepturile şi
obligaţiile civile fiind întotdeauna norme de conduită ale oamenilor.

 Bunurile – obiecte derivate ale raportului juridic civil.

Bunul, în sens restrîns, desemnează valoarea economică ce este utilă
pentru satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale omului şi care este
susceptibilă de apropriere sub forma drepturilor patrimoniale.
Noţiunea de bunuri este utilizată frecvent şi în sensul de patrimoniu, între
noţiunile de patrimoniu şi de bun fiind o relaţie de tipul întreg-parte.
În sens larg, prin bunuri se desemnează atît lucrurile cât şi drepturile
privitoare la acestea.
Bunurile se clasifică în :

a). În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege, bunurile se

împart în:

- bunuri mobile, denumite și bunuri mișcătoare ;

- bunuri imobile, denumite și bunuri nemișcătoare.

În dreptul nostru civil, există trei categorii de bunuri mobile, şi trei

categorii de bunuri imobile.

Categoriile de bunuri mobile: mobile prin natura lor ; mobile prin

determinarea legii şi mobile prin anticipatie.

Categoriile de bunuri imobile sunt: imobile prin natura lor ; imobile

prin obiectul la care se aplica şi imobile prin destinatie.

b). După cum pot fi sau nu tranzacţionate, distingem

- bunuri aflate în circuitul civil (pot face obiectul tranzacțiilor);

- bunuri scoase din circuitul civil (nu pot fi tranzacționate).
 Bunurile aflate în circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi dobândite si
înstrainate prin acte juridice iar bunurile scoase din circuitul civil sunt cele ce
nu pot forma obiectul actului juridic civil (denumite inalienabile).

c). După criteriul determinării, există bunuri :

- determinate individual (res certa) - sunt acelea care potrivit naturii

lor sau vointei exprimata în actul juridic, se individualizeaza prin însusiri
proprii, speciale ;
- determinate generic (res genera) - sunt acele bunuri care se
individualizează prin însuşirile speciei ori categoriei din care fac
parte. Individualizarea se face prin cântarire, măsurare, numărare etc.

d). După cum sunt susceptibile de a fi înlocuite unele cu altele, există :

- bunuri fungibile- sunt acele bunuri care, în executarea unei

obligaţii, poate fi înlocuite cu altule, fără să afecteze valabilitatea plăţii ;
- bunuri nefunfgibile - sunt acele bunuri care nu poate fi înlocuite cu
altele, în executarea unei obligaţii, astfel că, debitorul nu este liberat decât prin
predarea bunului datorat.

e). După cum bunurile îşi consumă sau nu substanţa lor prin folosire,
distingem :

- bunuri consumptibile – indică acel bun care nu poate fi folosit fara

ca prima lui întrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori înstrainarea
lui (banii, combustibilii, alimentele).
- bunuri neconsumptibile - indică acel bun care nu poate fi folosit
fara ca prima lui întrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori
înstrainarea lui (constructii, terenuri, masini).

f). După cum bunul produce sau nu alte bunuri sau produse, fără
modificarea substanţei lor, există:

- bunuri frugifere - indică bunul care poate produce periodic, fără

consumarea substantei sale, alte bunuri sau produse, numite fructe
- bunuri nefrugifere – indică bunul care nu are însusire de a da
nastere, periodic, la produse fara consumarea substantei sale.

Există fructe naturale, fructe industriale şi fructe civile (chiriile).

g). După posibilitatea împărţirii fără ca prin aceasta să îşi schimbe

destinaţia lor economică, există:
 - bunuri divizibile - indică bunul care poate fi împărţit, fără să-şi
schimbe, prin aceasta, destinaţia sa economică.
- bunuri nedivizibile - sunt acelea care pot fi împărţite, fără să-şi
schimbe, prin aceasta, destinaţia economică (de pildă, o bucata de stofă poate
fi împărţită).

h). După criteriul dependenţei sau nu de alte bunuri, există :

- bunuri principale – bunul principal este acela care poate fi folosit

independent fără a servi la întrebuinţarea altui bun (de ex. o pereche de
pantaloni) ;
- bunuri accesorii- bunul accesoriu este cel destinat sa servească la
întrebuinţarea unui bun principal (de ex. cureaua de pantaloni)

k). După posibilitatea păerceperii cu ajutorul organelor de simţ, există :

-

- bunuri corporale – sunt acele bunuri care au o existenţă materială,

fiind uşor perceptibil simţurilor omului;
- bunuri necorporale - sunt bunurile ce au o existenţă nematerială
ideală, abstractă, putând fi percepută doar cu ochii minţii. Drepturile
patrimoniale sunt asemenea bunuri, facând exceptie dreptul de proprietate
care în vorbirea obisnuita se confunda cu bunul care formeaza obiectul sau.

c. Subiectele raportului juridic civil:

Subiectele sau părțile raportului juridic civil sunt oamenii în calitatea lor
de persoanele fizice sau/și persoanele juridice, ca de titulari de drepturi
subiective civile sau de obligații civile corelative.
Există două categorii de subiecte de drept civil :
- Subiectul activ(creditorul) ;
- Subiectul pasiv (debitorul).
Subiectele de drept civil sunt purtătoare de drepturi subiective civile şi
obligaţii corelative.
În raporturile juridice civile există pluralitate de subiecte de drept.

4. Aspecte generale privind capacitatea juridică civilă.

Capacitatea juridică este premisa calităţii de subiect de drept civil.

Aptitudinea generală de a fi titular de drepturi şi obligaţii poartă
denumirea de capacitate juridică.
În structura capacităţii juridice intră două elemente:
- capacitatea de folosinţă – este aptitudinea generală şi abstractă a
subiectului de drept civil de a avea drepturi subiective şi obligaţii juridice
corelative; aceasta există la toate persoanele fizice, fără nici o distincţie, pe tot
parcursul vieţii. Prin excepție, au capacitate civilă recunoscută de lege și copiii
concepuți, cu condiția de a se naște vii. Capacitatea de folosință încetează la
moartea persoanei fizice.
- capacitatea de exerciţiu – este aptitudinea generală și abstractă
subiectului de drept civil de a-şi exercita drepturile subiective şi de a-şi
îndeplini obligaţiile juridice, prin încheierea de raporturi juridice civile. Aceasta
presupune în mod exclusiv, încheierea de acte juridice civile în nume propriu,
fără un reprezentant legal. Au capacitate civilă de exercițiu deplină toate
persoanele majore şi care nu sunt declarate iresponsabile. Excepțiile sunt
prevăzute de lege.
Se disting trei etape ale capacităţii de exerciţiu:
- lipsa totală a capacităţii de exerciţiu;
- capacitate de exerciţiu restrânsă;
- capacitate de exerciţiu deplină.
Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice încetează o dată cu încetarea
capacității de folosință sau prin declararea iresponsabilității acesteia.

Autoevaluare

Ce este raportul juridic civil? Care sunt trăsăturile definitorii și condițiile?

Care sunt elementele componente ale raportului juridic civil?
Ce se înțelege prin capacitatea de folosință a persoanei? Dar cea de exerciţiu?