Sunteți pe pagina 1din 9

Raportul juridic civil – noţiune şi caracterele juridice.

Relaţia socialã, specialã, patrimonialã şi personal nepatrimonialã reglementatã


de o normã de drept civil în care subiectele se află pe poziţia de egalitate, se numeşte
raport juridic civil.
Caractere - trăsături : caracterul social: are loc între membrii societãţii ; caracter
voliţional: are un caracter dublu voliţional: voinţa pãrţilor şi voinţa legiuitorului
(prin NJ). egalitatea juridicã a pãrţilor – pãrţile nu se subordoneazã una celeilalte.
Izvoarele raportului juridic civil. Structura raportului juridic civil – subiectele
raportului juridic civil.
1. Evenimentul (primul izvor) – împrejurãri care se produc independent de
voinţa omului şi care produc efecte :cutremur, trãznet, inundaţii .
2. Acţiunile omeneşti se împart în : acţiuni sãvârşite cu intenţia de a produce
efecte juridice (ex. contract de vânzare- cumpãrare) ; acţiuni fãrã intenţia de a
produce efecte juridice (ex. neglijenţa, imprudenţa).
Acţiunile omeneşti voluntare sau involuntare se mai numesc şi fapte juridice şi
produc efecte juridice : fapte licite – este permis de lege (cvasicontracte) ; fapte ilicite
– cvasidelicte (cauzatoare de prejudicii).
Dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscutã de lege subiectului activ de a avea o
anumitã conduitã şi de a pretinde o conduitã corespunzãtoare subiectului pasiv de a
da, a face sau a nu face ceva şi la nevoie poate sã solicite forţa de constrângere a
statului. Clasificarea dreptului subiectiv :
a) dupã sfera persoanelor obligate faţã de titular (creditor)
- drepturi absolute care au urmãtoarele caractere : - are identificat numai subiectul
activ ;
- subiectele pasive nedeterminate au obligaţia de a nu face ceva care sã
aducã atingere dreptului titularului ;
- sunt opozabile tuturor ;
- drepturile relative. Caractere : - au identificate ambele subiecte ;
- obligaţia subiectului pasiv constã într-o prestaţie de a da sau a face
ceva ;
- sunt opozabile numai subiectului pasiv.
b) în funcţie de conţinutul lor : drepturi patrimoniale care pot fi : drepturi reale şi
drepturi de creanţã.
Obligaţia este îndatorirea ce revine subiectului pasiv (datoria debitorului). Aceastã
îndatorire este o prestaţie pozitivã şi constã în a da sau a face ceva; sau o prestaţie
negativã sau abţinere de a nu face ceva.
Bunurile – noţiune şi clasificare.
Codul civil numeşte un bun un lucru care este o valoare economicã
(patrimonială), utilã (satisface nevoi materiale şi spirituale ale persoanei), să poată fi
apropriat (este susceptibil de însusire sub forma dreptului patrimonial).
Clasificare :
a) dupã regimul juridic :-bunuri mobile sunt bunurile care pot fi deplasate dintr-un
loc în altul prin forţa proprie sau prin forţa externã. Pot fi : - bunuri mobile prin
natura lor (marfa, haine, autoturisme) ;
- bunuri mobile prin determinarea legii (acţiunile şi pãrţile sociale,
obligaţiunile) ;

1
- bunuri mobile prin anticipaţie – sunt bunuri imobile dar care în viitor vor
deveni mobile ;
- bunuri imobile prin destinaţie sunt bunuri mobile care prin utilizarea lor
devin imobile (calorifer) ;
dupã regimul circulaţiei bunurilor :
- aflate în circuitul civil sunt bunurile care se vând şi se cumpãrã – titulari pf. şi
p.j. ambele de drept privat sînt sesizabile;
- bunuri scoase din circuitul civil sunt bunurile proprietate publicã – pot fi
urmărite de creditori;
e) dupã cum produc sau nu fructe: - bunuri frugifere – produc fructe fãrã sã-şi
consume substanţa (banii);
- bunuri nefrugifere – care nu produc fructe fãrã sã-şi consume substanţa.
Codul civil împarte fructele în 3 categorii: - fructe naturale (pãşuni, fructe de
pãdure, plante medicinale, sporul animalelor) ;
- fructe industriale (producţia de grâu) ; - fructe civile (dobânzi, chirii, rentã
viagerã) ;
Patrimoniul – noţiune şi caracteristici.
Patrimoniul reprezintã totalitatea bunurilor şi obligaţiilor care pot fi evaluate în
bani aparţinând unei persoane. Caractersiticile:
- patrimoniul reprezintã o universalitate deoarece patrimoniul este o masã de
bunuri legate între ele d.p.d.v. juridic, dar aceste bunuri ce alcãtuiesc
patrimoniul sunt distincte de universalitate. Acestea sunt cuprinse în
universalitate sub aspectul valorilor bãneşti.
- patrimoniul nu poate exista în afara persoanelor. Patrimoniul constituie una
dintre manifestãrile personalitãţii ;
- orice persoanã are un patrimoniu deoarece numai persoana are aptitudinea
de a avea drepturi şi obligaţii ;
o persoanã nu poate avea decât un singur patrimoniu (principiul unicitãţii
patrimoniului).
Funcţiile patrimoniului :
1. funcţia de gaj general ptr creditorii chirografari - creditorii chirografari = acei
creditori care nu au garanţie asupra creanţei lor ci numai un înscris care
face dovada raportului obligaţional între el şi debitori. Ex : Romgaz, Orange,
electricitate.
2. patrimoniul explicã si realizeazã subrogaţia (înlocuire) – poate fi realã (un
lucru poate fi înlocuit cu alt lucru) sau personalã (cînd o altã persoanã
plãteşte datoria creditorului şi are dreptul sã urmãreascã debitorul în locul
cãruia a plãtit).
3. patrimoniul explicã şi realizeazã transmisiunea – aceasta poate fi :
• universalã – transmiterea întregului patrimoniu cãtre o singurã
persoanã. Ex : la pf cînd existã un singur moştenitor ; iar la pj –prin
absorbţie (înglobare)
• cu titlu universal – patrimoniul se transmite fracţionat pe cote pãrţi ;
• cu titlu particular – din patrimoniu se transmit bunuri individualizate,
precis determinate.
Actul juridic. Noţiune şi clasificare.

2
Actul juridic este manifestarea de voinţã fãcutã cu scopul de a produce efecte
juridice (a da naştere, a modifica, a stinge raporturi juridice).
Clasificarea actelor juridice:
a) dupã numãrul pãrţilor: acte unilaterale – o singurã manifestare de voinţã (ex.
testamentul); acte bilaterale – acordul dintre 2 sau mai multe voinţe;
b) dupã scopul urmãrit:
acte cu titlu oneros – pãrţile urmãresc obţinerea unui folos material. Pot fi:
commutative – pãrţile cunosc întinderea prestaţiilor la data încheierii actului;
aleatorii – când nu cunosc întinderea prestaţiilor (contractul de asigurare, loto);
- acte cu titlu gratuit – numai o parte se obligã (donaţia);
c) dupã conţinutul lor: acte patrimoniale – au conţinut economic; acte nepatrimoniale;
d) dupã importanţa asupra patrimoniului: acte de conservare; acte de administrare; acte
de dispoziţie;
e) dupã modul de formare:
- acte consensuale – iau naştere prin simpla manifestare de
voinţã a pãrţilor;
- acte solemne – se încheie într-o procedurã solemnã prevãzutã
de lege (la notarul public în formã autenticã – donaţia, ipoteca, vânzarea-
cumpãrarea de imobile);
- actele reale – se considerã încheiate la remiterea bunului
(predarea bunului).
f) dupã momentul încheierii:
- acte între vii – contracte de închiriere, vânzare-cumpãrare;
acte pentru cauze de moarte;
Condiţii de validitate a actului juridic. Capacitatea de a contracta.
Capacitatea juridicã cuprinde capacitatea de folosinţâ şi capacitatea de exerciţiu.
Capacitatea de folosinţã este aptitudinea generalã şi abstractã de a avea drepturi şi
obligaţii.
Caracterele juridice : legalitatea – decurge din lege (legea 31/1954) ; generalitatea –
orice fiinţã umanã dobândeşte drepturi şi obligaţii; inalienabilitatea – nu poate fi
înstrãinatã; intangibilitatea – nu poate fi îngrãditã decât în condiţiile legii ;
egalitatea – cetãţenii sunt egali în faţa legii indiferent de naţionalitate, culturã, rasã.
Dobândirea capacitãţii de folosinţã. Capacitatea de folosinţã se dobândeşte din
momentul concepţiei cu condiţia sã se nascã viu copilul. Perioada concepţiei este
într-a 310 zi şi a 118 zi de la naştere. Copilul conceput dobândeşte numai drepturi.
Încetarea capacitãţii de folosinţã:
- moartea constatatã fizic prin examinarea cadavrului de cãtre medic şi eliberarea
certificatului de deces ;
- declararea judecãtoreascã a morţii – când nu este posibilã constatarea fizicã a
morţii. Se declarã de cãtre instanţa de judecatã dupã ce în prealabil a fost
declaratã dispariţia persoanei.
Capacitatea de exerciţiu este atitudinea de a exercita drepturi civile şi de aşi asuma
obligaţii civile încheind acte juridice civile. Caractere juridice : legalitatea;
generalitatea; inalienabilitatea; intangibilitatea; egalitatea.
Capacitatea de exerciţiu deplinã : persoana fizicã dobândeşte capacitate de
exerciţiu deplinã la vârsta de 18 ani. Excepţie : femeia cãsãtoritã care a împlinit 16

3
ani dobândeşte capacitate de exerciţiu deplinã. Femeia care a împlinit 15 ani se
poate cãsãtori dobândind capacitate de exerciţiu deplinã prin acordare de dispensã
de vârstã de cãtre preşedintele consiliului judeţean sau primarul capitalei pe baza
certificatului medical legal eliberat de medicul legist.
Încetarea capacitãţii de exerciţiu deplinã :
- prin moarte sau declararea judecãtoreascã a morţii;
- punerea sub interdicţie judecãtorescã;
- declararea nulitãţii cãsãtoriei iar femeia nu a împlinit 18 ani.
Condiţiile de validitate a actului juridic: consimţâmântul valabil
exprimat.
Reprezintã manifestarea de voinţã fãcutã cu scopul de a produce efecte
juridice. Este format din: voinţa internã; voinţa declaratã.
Voinţa internã: motivul determinant şi hotãrârea. Condiţiile
consimţãmântului:
- sã provinã de la o persoanã care are capacitate de exerciţiu; sã
fie în serios nu în glumã; sã fie exteriorizat; sã fie précis; sã fie cu scopul de a
produce efecte juridice; sã fie neviciat.
Viciile consimţãmântului:
- eroarea – este o falsã cunoaştere şi reprezentare a realitãţii pe
care şi-o fac pãrţile cu privire la închieierea actului juridic:
 eroarea obstacol – este o falsã reprezentare asupra
naturii actului juridic sau asupra identitãţii obiectului actului juridic.
Consecinţele sunt nulitatea absolutã a actului.
 eroarea viciu de consimţãmânt – atunci când eroarea
cade asupra calitãţii obiectului actului juridic sau asupra identitãţii sau
calitãţii persoanei.
- dolul (viclenia)– inducerea în eroare prin mijloace viclene a
unei personae cu scopul de a o determina sã încheie actul. Este o eroare
provocatã de cãtre un terţ.
- violenţa – este ameninţarea cu un rãu a unei personae care-I
produce teamã şi o determinã sã încheie actul juridic. Poate fi:
fizicã – când ameninţarea priveşte persoana fizicã sau integritatea bunurilor;
moralã – ameninţare cu un rãu ce priveşte onoarea, cinstea sau sentimentele
persoanei.
- leziunea – se întâlneşte numai la minori şi reprezintã
disproporţia vãditã dintre prestaţiile pãrţilor

Condiţiile de validitate a actului juridic: obiectul şi cauza.


Obiectul reprezintã conduita pãrţilor care au la bazã bunul. Condiţii: sã existe la
data încheierii actului sau în viitorul apropiat; sã fie în circuitul civil – sã se poate
vãndã şi cumpãra; sã fie determinat sau determinabil (prin cântãrire, mãsurare,
numãrare); sã fie posibil; sã fie licit şi moral – legal, sã nu contravinã ordinii publice
şi bunelor moravuri.
Cauza (scopul): obiectivul urmãrit la încheierea actului, poate fi: scopul imediat sau
cauzã proximã – scopul urmãrit la momentul încheierii actului; scopul mediat –
motivul determinant al încheierii actului.

4
Condiţiile cauzei:sã fie licitã; realã; moralã.
Forma actului juridic civil.
Principiul care guverneazã forma şi încheierea actului juridic civil este
consensualismul adicã prin manifestarea de voinţã.
De la acest principiu sunt 3 excepţii:
- forma este necesarã pentru validitatea actului; legea impune
o procedurã solemnã şi încheierea actului în formã autenticã, aceasta fiind o
condiţie de validitate. În caz contrar actul este lovit de nulitate absolutã.
- forma cerutã de lege este pentru probaţiunea actului juridic.
Actul juridic cu o valoare mai mare de 250 de lei se încheie în formã scrisã
pentru a constitui probã în instanţa de judecatã;
- este forma cerutã de lege pentru opozabilitatea actului faţã de
terţi. Pentru a fi opozabil terţilor trebuie fãcutã procedura de publicitate
prevãzutã de legea 7/1996 privind cadastrul funciar prin intabularea în cartea
funciarã.
Nulitatea actelor juridice.
Este o sancţiune civilã care lipseşte actul juridic de efecte deoarece la
încheierea lui au fost încãlcate unele dispoziţii privind validitatea actului. Nulitatea
e de 2 feluri : - absolutã – atunci când actul juridic este încheiat cu încãlcarea
dispoziţiilor care ocrotesc un interes general ;
- relativã – când încheierea actului juridic se face cu încãlcarea unor dispoziţii
legale ce ocrotesc un interes particular sau privat.
Cauzele nulitãţii absolute :
- când la încheierea actului juridic au fost încãlcate dispoziţii privind capacitatea
juridicã a pãrţilor ;
- lipseşte un element esenţial al actului adicã consimţãmântul, obiectul şi cauza ;
- au fost încãlcate dispoziţii cu privire la forma ad validitate adicã forma
autenticã ;
- când lipseşte autorizaţia administrativã ; - cauza este ilicitã sau imoralã ; -
actul s-a întocmit prin fraudarea legii.
Regimul juridic aplicabil nulitãţii absolute:
- poate fi invocatã de orice persoanã ; - nu poate fi acoperitã prin confirmare
- este imprescriptibilã – adicã nu poate fi invocatã oricând ; nu curge termenul de
prescripţie ;
Cauzele nulitãţii relative :
- consimţãmântul este afectat de vicii de consimţãmânt (eroarea, dolul, violenţa,
leziunea) ;
- lipseşte consimţãmântul unei pãrţi; - sunt încãlcate dispoziţii cu privire la
capacitatea minorului sau a interzisului judecãtoresc.
Regimul juridic aplicabil nulitãţii relative: - poate fi invocatã numai de persoana
ocrotitã de dispoziţia legalã;
- este prescriptibilã – curge termenul de prescripţie; - poate fi acoperitã prin
confirmare.
Cauzele de anulare a efectelor actului juridic civil ulterioare încheierii actului
juridic.

5
1. – rezoluţiunea este sancţiunea civilã care constã în desfiinţarea actului în mod
retroactiv (de la încheierea actului) în contractele sinalagmatice (pãrţile au
prestaţii reciproce) din culpa uneia din pãrţi care nu-şi onoreazã obligaţia.
Asemãnãri între rezoluţiune şi nulitate :
- ambele lasã actul fãrã efecte ;
- ambele desfiinţeazã retroactiv ;
- ambele sunt judiciare (sunt pronunţate de instanţa de judecatã) ;

Probele drepturilor subiective.


Proba este acţiunea de prezentare în faţa instanţei de judecatã a mijloacelor
legale prin care se urmãreşte stabilirea unui fapt juridic. Importanţa practicã a
probei constã în faptul cã ea constituie un instrument juridic prin care persoana
care pretinde cã are un anumit drept subiectiv trebuie sã dovedeascã care sunt
faptele care genereazã acel drept. Obiectul probei reprezintã elementul ce trebuie
dovedit de acela care pretinde dreptul. Faptele juridice pot fi dovedite prin orice
mijloc de probã. Actele juridice pot fi dovedite numai cu înscrisuri. Persoana care
înainteazã o propunere în instanţa de judecatã se numeşte reclamant şi care solicitã
un drept contestat îi revine sarcina probei. Cealaltã parte se numeşte pârât. El poate
sã combatã pretenţiile reclamantului prin invocarea de excepţii cum ar fi : curgerea
termenului de prescripţie sau plata datoriei. Pârâtul poate ridica pretenţii împotriva
reclamantului prin cerere reconvenţionalã. Judecãtorul are un rol activ în obţinerea
adevãrului obiectiv prin pronunţarea sentinţei judecãtoreşti.
Pentru ca o probã sã fie admisã în instanţã trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele
condiţii :
- sã fie verosimilã – adicã sã ducã la dovedirea unor fapte
posibile ;
- sã nu fie interzisã de lege ;
- sã fie utilã – sã contribuie la aflarea adevãrului ;
- sã fie pertinentã – sã aibã legãturã cu cauza procesului ;
- concludentã – sã fie aptã pentru soluţionarea procesului.

Mijloacele de probã. Acestea sunt : înscrisurile, mãrturia, mãrturisirea,


prezumţiile şi expertizele.
Înscrisurile – orice declaraţie despre un fapt sau act juridic fãcutã cu mâna sau
prin orice alt mijloc prin scriere pe hârtie, sticlã, lemn, nisip, pânzã, fax sau telex,
sau imprimare pe o bandã magneticã, peliculã sau disc. Înscrisurile pot fi :
- preconstituite – înscrisuri autentice sub semnãturã privatã, chitanţele,
facturile, emise cu scopul de a constitui probã;
- nepreconstituite – registrele comercianţilor, hârtii casnice, scrisori obişnuite.
Înscrisul autentic e acel act înscris cu solemnitãţile prevãzute de lege de cãtre un
funcţionar public sau notarul public. Clasificarea înscrisurilor autentice :
- înscrisurile notariale autentice ;
- hotãrârile organelor jurisdicţionale ;
- acte autentice prevãzute de legi speciale (exemplu : legea 119/1996 privind
actele de stare civilã).

6
Puterea doveditoare a actului autentic decurge din faptul cã a fost autentificat
sau redactat şi autentificat. Nu poate fi combãtut decât printr-o procedurã specificã
numitã înscrierea în fals.
Înscrisul sub semnãturã privatã este acel înscris semnat şi datat de pãrţile care-l
emit. Condiţii de validiatate :
- condiţia semnãturii de cãtre pãrţi. Semnãtura se face cu mâna de fiecare
parte în parte fãrã sã fie dactilografiatã, imprimatã sau sub forma unei
parafe.
- pluralitatea de exemplare originale – câte pãrţi potrivnice sunt ;
- în cazul actelor unilaterale înaintea semnãturii se trece menţiunea “bun şi
aprobat” ;
- în cazul contractelor care au ca obiect o sumã de bani înaintea semnãturii se
trece menţiunea “bun şi aprobat pentru suma de” chiar dacã suma este
trecutã în textul actului.
Puterea actului sub semnãturã privatã pentru pãrţi are aceeaşi valoare ca
înscrisurile autentice. În cazul în care una dintre pãrţi contestã actul el nu mai are
nici o valabilitate, de aceea se spune cã înscrisurile sub semnãturã privatã au putere
doveditoare pânã la proba contrarie.
Mãrturia (proba testimonialã) este o relatare fãcutã de o persoanã în fata
instanţei de judecatã cu privire la acte sau fapte litigiaoase sãvârşite în trecut dar
despre care a luat la cunoştinţã personal. Restricţii :
- actele juridice cu valoare mai mare de 250 lei pot fi
dovedite cu înscrisuri autentice sau cu înscrisuri sub semnãturã privatã ;
- nu este admisã proba cu martori contra sau peste un act
chiar dacã valoarea lui este mai micã peste 250 lei.
Excepţii :
- proba cu martori este admisã atunci când existã un început
de dovadã scrisã ;
- când se face dovada imposibilitãţii de preconstituire sau de
pãstrare a actului civil.
Mãrturia este lãsatã la aprecierea instanţei de judecatã.
Mãrturisirea e o recunoaştere de cãtre o persoanã a unui fapt pe care o altã
persoanã îşi întemeiazã pretenţiile împotriva sa.Poate fi de 2 feluri :
- judiciarã – când este datã în faţa judecãtorului ;
- extrajudiciarã – este datã în alte condiţii (exemplu : în faţa
poliţiei).
Prezumţiile sunt consecinţele pe care le trage legea sau magistratul dintr-un
fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
Prezumţia simplã – consecinţa pe care o trage magistratul în timpul procesului.
Prezumţia legalã – este prevãzutã expres de lege.
Expertizele sunt rapoarte fãcute de specialişti privind unele fapte sau acte
juridice. Pot fi : contabile ; tehnice ; medicale.
Expertizele rãmân la aprecierea instanţelor de judecatã.
Persoana fizicã – capacitatea de folosinţã, dobândire, caracterele juridice.
Capacitatea de folosinţã este aptitudinea generalã şi abstractã de a avea drepturi şi
obligaţii.

7
Caracterele juridice :
- legalitatea – decurge din lege (legea 31/1954) ;
- generalitatea – orice fiinţã umanã dobândeşte drepturi şi obligaţii;
- inalienabilitatea – nu poate fi înstrãinatã ;
- intangibilitatea – nu poate fi îngrãditã decât în condiţiile legii ;
- egalitatea – cetãţenii sunt egali în faţa legii indiferent de naţionalitate,
culturã, rasã.
Dobândirea capacitãţii de folosinţã. Capacitatea de folosinţã se dobândeşte din
momentul concepţiei cu condiţia sã se nascã viu copilul. Perioada concepţiei este
într-a 310 zi şi a 118 zi de la naştere. Copilul conceput dobândeşte numai drepturi.
Îngrãdirile capacitãţii de folosinţã şi încetarea.
1. Îngrãdiri cu caracter de protecţie : prevãzute de codul civil :
- incapacitatea minorului sub 16 ani de a dispune de bunurile sale prin testament
sau donaţie ;
- incapacitatea minorului de 16 ani de a dispune prin testament mai mult de
jumãtate din bunurile sale ;
- incapacitatea soţilor de a vinde unul celuilalt ;
- incapacitatea minorului de 16 ani de a dispune de bunurile sale în favoarea
tutorelui sãu ;
- incapacitatea tutorelui de a primi legate de la minor care este aflat sub tutela sa ;
- incapacitatea medicilor sau farmaciştilor de a primi donaţii de la persoana pe
care o trateazã ptr. ultima boalã
– îngrãdiri prevãzute de codul familiei :
- incapacitatea tutorelui şi a rudelor acestuia de a încheia acte cu minorul aflat sub
tutelã ;
- incapacitatea minorului de a face donaţii sau a garanta obligaţii ale altora ;
- incapacitatea soţilor de a împãrţi bunurile comune în timpul cãsãtoriei.
2. Îngrãdiri cu caracter sancţionator – sunt prevãzute de codul penal: - interzicerea
drepturilor electorale ;
- interzicerea de a ocupa funcţii sau profesii de natura celei pentru care a fost
condamnat ;
- interdicţia de a fi tutore sau curator ; - interdicţia exercitãrii drepturilor
pãrinteşti.
3. Îngrãdiri cu caracter de mãsuri de sigurnţã – prevãzute de codul penal : -
obligarea la tratament medical ; - internarea medicalã ;
- interdicţia exercitãrii unei profesii ; - expulzarea strãinilor ; - confiscarea
bunurilor cu care s-a sãvârşit o infracţiune.
Încetarea capacitãţii de folosinţã:
- moartea constatatã fizic prin examinarea cadavrului de cãtre medic şi eliberarea
certificatului de deces ;
- declararea judecãtoreascã a morţii – când nu este posibilã constatarea fizicã a
morţii. Se declarã de cãtre instanţa de judecatã dupã ce în prealabil a fost
declaratã dispariţia persoanei.
Atributele de identificare a persoanei fizice.
Numele este format din nume de familie şi prenume. Copilul nãscut
în timpul cãsãtoriei dobândeşte numele pãrinţilor. Copilul nãscut din

8
pãrinţi necunoscuţi, gãsit sau abandonat dobândeşte numele şi
prenumele prin dispoziţie a primarului localitãţii unde a fost gãsit sau
abandonat. Copilul nãscut în afara cãsãtoriei dobândeşte numele
pãrintelui de care s-a stabilit prima datã filiaţia. Copilul nãscut din
afara cãsãtoriei dacã a fost recunoscut ulterior sau s-a stabilit
paternitatea prin hotãrâre judecãtoreascã poate fi încuviinţat de cãtre
instanţã sã poarte numele tatãlui. Prenumele este stabilit prin delegaţia
persoanei care declarã naşterea.
Modificarea numelui de familie : prin adopţie; cãsãtorie; modificarea
numelui pe cale administrativã se face la cerere la serviciul comunitar
de evideţã a persoanelor pentru motive temeinice ; se poate schimba
numele şi/sau prenumele prin dispoziţia preşedintelui Consiliului
judeţean sau al primarului general Bucureşti.
Pseudonimul este un element de identificare pentru persoanele care
au un anumit domeniu de activitate sau pentru a consacra drepturile de
autor asupra unei opere sau creaţii artistice.
Porecla nu este element de identificare. În vorbirea obişnuitã este
datã de foarte multe ori în batjocurã sã scoatã în evidenţã anumite
trãsãturi ale caracterului sau deficienţe.
Domiciliul este locuinţa principalã şi statornicã unde se presupune cã
persoana poate fi gãsitã.
Reşedinţa este locuinţa temporarã sau secundarã. Felurile
domiciliului :
- domiciliul de drept comun – voluntar sau ales de regulã este domiciliul
ales de soţi ;
- domiciliul legal – domiciliul minorului este la pãrinţi ;
- domiciliul convenţional – acea locuinţã aleasã de pãrţi pentru
întocmirea actelor procedurale.
Starea civilã este identificarea prin intermediul unor elemente strict
personale. Aceste elemente determinã urmãtoarele :
- persoane nãscute în timpul cãsãtoriei ;
- persoane nãscute în afara cãsãtoriei ;
- persoane nãscute din pãrinţi necunoscuţi ;
persoane adoptate, necãsãtorite, vãduve, rude sau afini (rudele unui soţ
faţã de celãlalt soţ).