1

TEST 1
Subiectul 1 Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice
1.1 Definiti legal si doctrinal capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

Definiţia legală a capacităţii de exerciţiu este expusă în articolul 19, care prevede: “Capacitate de exerciţiu
este aptitudinea persoanei de a dobândi prin faptă proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma
personal obligaţii civile şi de a le executa”
Definiţiile doctrinale ale capacităţii de exerciţiu se bazează pe această definiţie legală, conţinând în esenţă
aceleaşi elemente, indiferent de formula lor.
Esenţialul şi specificul capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice constă în faptul că dobândirea de drep
turi civile şi asumarea de obligaţii civile se realizează prin încheierea de acte juridice civile de către
subiectul de drept civil singur, personal, fără nici o intervenţie din partea altei persoane. Această posibilitate
de participare la circuitul civil pe care o au persoanele fizice majore cu discernământ nu se referă la situaţia
minorilor cu vârstă între 14 şi 18 ani şi nici a minorilor cu vârstă între 7 şi 14 ani, aceştia având capacitate de
exerciţiu restrânsă.
În concluzie se poate spune că prin capacitate de exerciţiu a persoanei fizice se înţelege acea parte a
capacităţii de drept civil a omului care constă în aptitudinea de a dobândi şi a exercita drepturi civile şi
de a asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile.

1.2 Determinati continutul capacitatii de exercitiu depline a persoanei fizice

Capacitatea de exerciţiu deplină este aptitudinea persoanei fizice de a-şi dobândi prin acţiunile sale
orice drept personal nepatrimonial ori patrimonial şi de a-şi asuma orice obligaţie, adică de a-şi realiza
capacitatea de folosinţă care îi aparţine în tot întregul.
Codul civil prevede că au capacitate de exerciţiu deplină persoanele:
 majore (care au împlinit vârsta de 18 ani);
 care s-au căsătorit până la atingerea vârstei de 18 ani;
 emancipate.
După regula generală, capacitatea de exerciţiu deplină apare odată cu împlinirea unei anumite vârste,
stabilite expres de lege. Conform art. 20 alin.(1) din Codul civil, capacitatea de exerciţiu deplină ia
naştere în momentul majoratului, adică al împlinirii vârstei de 18 ani.. Legislaţia naţională recunoaşte
capacitatea de exerciţiu deplină şi persoanelor care s-au căsătorit înainte de a împlini vârsta de 18 ani.
Astfel, art. 20 alin.(2) din Codul civil prevede că minorul dobândeşte prin căsătorie capacitate deplină
de exerciţiu.
Necesitatea recunoaşterii capacităţii depline de exerciţiu persoanelor care s-au căsătorit înainte de
împlinirea vârstei de 18 ani este dictată şi de principiul egalităţii în drepturi a soţilor în relaţiile de familie.
Cel care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie, iar, ulterior, până a împlini vârsta de 18
ani, desface căsătoria îşi păstrează capacitatea de exerciţiu deplină. Acest lucru se desprinde din art. 20 alin.
(2) din Codul civil, care dispune că desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a
minorului. Dacă însă căsătoria a fost declarată nulă, instanţa judecătorească îl poate lipsi pe soţul minor de
capacitatea de exerciţiu deplină. Pentru ca minorul să poată fi emancipat, trebuie întrunite următoarele
condiţii:
 minorul să aibă cel puţin 16 ani;
 minorul să fie angajat în câmpul muncii;
 să practice activitate de întreprinzător cu acordul persoanelor enunţate la art. 20 alin. (3) din Codul
civil.
 2

Emanciparea minorului poate fi efectuată prin hotărâre a autorităţii tutelare sau prin hotărâre a instanţei
judecătoreşti. Asupra emancipării va decide autoritatea tutelară dacă îşi vor da acordul ambii părinţi. Dacă
unul dintre părinţi nu este de acord cu emanciparea copilului minor, emanciparea se va face prin hotărâre
judecătorească.
Persoana fizică având capacitate de exerciţiu deplină poate săvârşi orice acţiune ce nu contravine legii
1.3 Minora de 17 ani Zbirnea, cu incuviintarea autoritatii tutelare, a incheiat casatoria cu Potinga,
casnicie care dupa 5 luni s-a finisat cu un divort. Dupa aceasta Zbarnea a hotarit sa vinda casa in
care locuise , care-i fusese lasata mostenire de la bunici. Parintii fetei s-au adresat in instanta de
judecata si au cerut declararea nulitatii contractului de vinzare-cumparare, pe motiv ca acesta a
fost incheiat fara ca fiica lor minora sa le ceara acordul.
Care va fi hotarirea instantei de judecata ? Argumentati raspunsul

Cel care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie, iar, ulterior, până a împlini vârsta de 18
ani, desface căsătoria îşi păstrează capacitatea de exerciţiu deplină. Acest lucru se desprinde din art. 20 alin.
(2) din Codul civil, care dispune că desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a
minorului. Dacă însă căsătoria a fost declarată nulă, instanţa judecătorească îl poate lipsi pe soţul minor de
capacitatea de exerciţiu deplină
Respectiv, casatoria lui Zbirnea cu Potinga nu a fost declarata nula, si ea isi pastreaza capacitatia de
exercitiu deplina ceea ce ii permite sa incheie acte juridice civile singura, personal, fără nici o intervenţie din
partea altei persoane.
Instanta de judecata va respinge cererea parintilor fetei .

Subiectul 2 Procedura de recunoastere si de incuviintarea executarii silite a hotaririlor judecatoresti

straine

2.1 Descrieti principiul exequatur-ului hotaririlor judecatoresti straine.

Procedura exequatorului este procedura judiciara prin care instanta competenta a RM recunoaste efectele
hotaririi straine pe teritoriul RM si incuviinteaza ca aceasta sa fie executata
Principiul exequatur-ului hotărârii judecătorești străine reprezintă procedura judiciară în cadrul căreia, în
urma controlului exercitat asupra hotărârii judecătoreşti străine de instanţele statului pe teritoriul căreia se
cere executarea, hotărârea judecătorească străină este declarată executorie. Acest principiu consacră faptul,
că hotărârile judecătorești străine nu se execută din oficiu, ci trebuiesc trecute prin procedura de
recunoaștere de către instanța judecătorească a statului, pe teritoriul căruia se cere executarea aceteia.
2.2 Analizati particularitatile procedurii de recunoastere si executare a hotaririlor judecatoresti
straine in Republica Moldova
Procedura recunoasterii si executarii hotaririlor judecatoresti este reglementata diferit inlegislatiile statelor
astfel ca acestea pot fi grupate in 3 categorii, in functie de modalitatea de abordare a modalitatii de
recunoastere si executare a hotaririlor straine:
- sistemul inregistrarii hotaririi, anume pru ca o hotarire straina sa poata fi executata peteritoriul statului,
aceasta urmeaza sa fie inregistrata intr-un registru special tinut de o anumita instanta judecatoreasca
nationala.
-sistemul procesului simplificatde recunoastere si executare a hotaririi- transformarea hotaririi straine in
hotarire nationala, astfel ca hotarireastraina serveste drept temei de intentare a unei actiuni in instantele
judecatoresti nationale
-sistemul exequaturului conform caruia pentru ca hotarirea straina sa poata fi executata pe teritoriul statului
respectiv,aceasta urmeaza a fi supusa unui control din partea instantelor judecatoresti nationale.
 3

Procedura de recunoastere si executare a hotaririlor judecatoresti straine e reglementata de prevederile art

467-474 CPC
Conform prevederilor art 468 CPC competenta sa dispuna recunoasterea si sa incuviinteze executarea hot
jud straine este instanta judecatoreasca in a carei circumscriptie urmeaza sa se efectueze executarea .In cazul
in care debitorul nu are domiciliul sau sediu in RM ori cind domiciliul nu este cunoscut, hotarirea se pune in
executare la locul de aflare a bunurilor acestuia.Insa daca debitorul nu a avut nici domiciliu sau sediu in RM
si nicinu are bunuri dar nici nua avut pe terit RM judecatoia sesizata nu va putea primi cererea de
recunoastere si executare a hot jud straine. Pentru a obtine recunoasterea siexecutarea hot jud straine,
persoana interesata trebuie sa depuna o cerere in instanta de judecata competenta.
Potrivit art . 470 CPC cererea de recunoastere a hot jud straine se examinează în şedinţă de judecată, cu
înştiinţarea legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive neîntemeiate a
debitorului citat legal nu împiedică examinarea cererii. Totodata conform prevederilor art.470 al 2 CPC si
art.4752 al 2 CPC Instanţa judecătorească care examinează cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti
străine informează în mod obligatoriu şi neîntîrziat despre acest fapt Ministerul Justiţiei şi, după caz, Banca
Naţională a Moldovei, în cazul în care este vizată o instituţie financiară licenţiată de aceasta, cu remiterea
cererii şi a documentelor aferente. Prezenţa reprezentantului Ministerului Justiţiei şi, după caz, al Băncii
Naţionale a Moldovei la şedinţa de judecată în cadrul căreia se examinează cererea de recunoaştere a
hotărîrii judecătoreşti străine este obligatorie. Lipsa reprezentantului Ministerului Justiţiei şi, după caz, al
Băncii Naţionale a Moldovei, legal citaţi, nu împiedică examinarea cauzei.
Instanta judecatoreasca poate refuza recunoasterea si executarea hot jud in temeiurile prevazute in art.471
Motivele de refuz sunt prevazute laart 471 CPC si in conventiile si tratatele privind acordarea asistentei
juridice la care RM este parte.In functia de natural or ,motivele de refuz in recunoasterea si executarea hot
jud straine pot fi grupate in 2 categorii :
1)motive care trebuie invocate si dovedite de catre partea impotriva careia hotarirea este invocate –art 471 al
1 lit a,b,d,f si g si anume :  
a) hotărîrea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit irevocabilă sau nu
este executorie;
b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces, nefiind
înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii;
d) există o hotărîre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul
dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei
judecătoreşti a Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la
acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine;
f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărîrii spre executare silită şi cererea creditorului de
repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
    g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate;
2)Motive care pot fi constatate de catre inst dejudecata din oficiu – art. 471 al 1 lit c,e si h :
c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova;
e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova ori
poate să contravină ordinii ei publice;
 h) prin hotărîre judecătorească este dispusă transmiterea acţiunilor băncii licenţiate în Republica Moldova.
În acest caz, recunoaşterea executării silite a hotărîrii judecătoreşti străine este admisă numai cu condiţia
prezentării permisiunii Băncii Naţionale pentru deţinerea cotei substanţiale în capitalul social al băncii sau a
avizului Băncii Naţionale privind posibilitatea deţinerii acţiunilor fără permisiune prealabilă.
De asemena conformart 472 al 1 Hotărîrea judecătorească străină care nu este susceptibilă de executare silită
se recunoaşte fără procedură ulterioară dacă persoana interesată nu a înaintat obiecţii referitor la
recunoaştere.
 4

2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta la examinarea cererii de recunoastere a hotaririi
straine in urmatoarele situatii :
a)s-a constatat ca pricina civila pe marginea careia a fost emisa o hotarire in strainatate putea fi
examinata si de instantele judecatoresti din RM
CPC prevede, că se refuză încuviințarea executării silite a hotărârii judecătorești străine, dacă examinarea
pricinii este de competența exclusivă a intanțelor judecătorești din RM. În situația descrisă este utilizat
cuvântul „putea fi examinată”, ce poate fi interpretat în sensul competenței alternative, aplicât normele
conflictuale ale dreptului internațional privat. Deci, dacă competența este exclusivă, atunci recunoașterea
hotărârii judecătorești străine se refuză, iar dacă este competență alternativă, atunci recunoașterea se admite.
b)in procedura instantei judecatoresti a RM se afla in judecata o pricina in litigiul dintre aceleasi
parti, cu privire la acelasi obiect si avind aceleasi temeiuri la data sesizarii instantei straine
Art. 471 ,alin.(1), lit. D), prevede această situație, și în asemenea caz încuviințarea executării hot. Jud.
străine se refuză.
c)partea impotriva careia este emisa hotarirea nu a participat la proces, fiind instiintata legal despre
locul, data si ora examinarii pricinii.
CPC, art. 471 prede, refuzul de a executa hotărârea, dacă aceasta este un produs al unei fraude comise în
procedura din străinătate. În situația descrisă pârâtul a fost citat legal, dar acesta nu s-a prezentat, deci
examinarea cauzei a avut în absența lui în mod legal, deci instanțele judecătorești din RM urmează să
încuviințeze executarea hot. Jud. străine.

TEST 2
Subiectul 1 Forma actului juridic civil
1.1 Definiti notiunea „forma a actului juridic civil” si definiti notiunea „conditii de forma”
Forma actului juridic civil este modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă cu intenţia de a crea,
modifica sau stinge un raport juridic civil.
Codiţiile de formă a actului juridic civil – conditiile cerute de lege pentru validitatea sau opozabilitatea
actului juridic civil.
Actul juridic poate fi incheiat verbal, în scris sau in formă autentică. Forma este o condiţie de valabilitate a
actului juridic numai in cazurile expres prevazute de lege.
Codul civil în vigoare conţine o prevedere, conform căreia “forma este o condiţie de valabilitate a actului
juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege"(art. 208 alin.(2)). Prin urmare, valabilitatea actului
juridic civil depinde şi de respectarea formei, însă atunci când acest lucru este expres prevăzut în lege.
forma actului juridic nu se consideră o condiţie de valabilitate, ci doar o probă a existenţei lui sau un
factor care determină opozabilitatea lui faţă de terţi. După cum se expune în literatura de specialitate, prin
condiţii de formă se subînţeleg 3 feluri de forme ale actului juridic:
a) forma cerută pentru valabilitatea actului juridic (forma cerută ad validitatem);
b) forma cerută pentru probarea actului (forma cerută pentru ad probationem);
c) forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi.

1.2 Analizati forma scrisa a actului juridic civil.

Actul juridic încheiat în scris reprezintă o manifestare de voinţă înscrisă într-un document semnat de
părţile (partea) contractante (contractantă). Codul civil se referă la forma scrisă a actului juridic civil în
art.210-213. Forma scrisă poate fi de două feluri: simplă scrisă şi autentică.
 5

Forma simplă scrisă. Enumerarea cazurilor când actul juridic trebuie încheiat în formă simplă scrisă o
întâlnim în art. 210 alin. (1). Astfel, urmează a fi încheiate în formă simplă scrisă următoarele acte
juridice:
 dintre persoanele juridice, cu excepţia celor în care momentul încheierii coincide cu momentul
executării;
 dintre persoanele juridice şi persoanele fizice, cu excepţia celor în care momentul încheierii coincide
cu momentul executării;
 dintre persoanele fizice, dacă valoarea actului depăşeşte 1000 de lei (cu excepţia celor în care
momentul încheierii coincide cu momentul executării), iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de
valoarea obiectului.
Legiuitorul a prevăzut forma scrisă a actului juridic civil în funcţie de subiectele care încheie actul juridic.
Toate actele juridice încheiate între persoane juridice şi între persoane juridice şi cele fizice trebuie încheiate
în scris. Excepţie fac actele notariale şi actele juridice în care momentul încheierii coincide cu momentul
executării.
Pentru a fi valabil, actul juridic cu formă scrisă trebuie semnat în mod obligatoriu. Actul juridic încheiat
de o persoană juridică trebuie semnat de către împuternicit, de regulă conducătorul ei.
În cazul persoanei fizice care încheie un act juridic, există situaţii în care nu poate semna cu propria mână
(defect fizic, boală etc.). Potrivit art. 210 alin.(4), pe baza unei împuterniciri date de persoana care nu poate
semna, actul juridic poate fi semnat de o altă persoană. Semnătura ei însă trebuie certificată de notar sau de o
altă persoană împuternicită prin lege, arătându-se cauza în a cărei virtute cel care încheie actul juridic nu
poate semna cu propria mână.
Pe lângă aceste condiţii, în cazul întocmirii testamentului de către o persoană care nu poate semna cu
propria mână, este necesar să fie prezenţi doi martori, care de asemenea semnează în testament
În ultimul timp, tot mai dese sunt cazurile când, la semnarea actului juridic, se utilizează mijloace
tehnice, cum ar fi aplicarea semnăturii electronice. Nerespectarea formei scrise a actului juridic civil va
afecta valabilitatea actului juridic doar în cazul în care acest efect este prevăzut expres de lege sau de
acordul părţilor
Forma autentică se deosebeşte de forma simplă scrisă prin faptul că sem năturile părţilor actului juridic
sunt certificate de notar.
Autentificarea notarială a actului juridic se face în conformitate cu prevederile Legii 1453/2002. Ea
facilitează dovada dreptului născut din actul juridic, precum şi a conţinutului acestui act juridic. Se prezumă
că datele incluse într-un act autentic sunt corecte şi nu trebuie dovedite. Cel care consideră neconforme
realităţii clauzele unui act autentic trebuie să dovedească neconformitatea.
Dacă nerespectarea formei scrise nu are întotdeauna ca efect nulitatea actului juridic, nerespectarea
formei autentice duce, în conformitate cu art. 213 alin. (1) din Codul civil, la nulitatea actului juridic în toate
cazurile. Hotărârea judecătorească poate substitui, în cazurile stabilite la art. 213 alin. (2), forma autentică a
actului juridic
1.3D.V s-a adresat cu o cerere in instanta judecatoreasca de a fi recunoscut nul testamentul intocmit la
29 martie 2015 de mama sa B.A decedata la 5 aprilie 2015. Actiunea a fost motivata prin faptul ca tot
B.A la 2 martie 2014 a testat averea sa surorii sale C.Z, iar cu 6 zile inainte de deces, fiind foarte
bolnava si fara sa-si dea seama de actiunile sale a fost facut al doilea testament, intocmit ca si primul
de una si aceeasi persoana a primariei comunei Chetrosu, raionul Drochia si a lasat pe numele piritei
C.Z, care 10 zile inainte de decesul mamei sale a ingrijit de ea.
Conform Hotaririi Judecatoriei din 24 mai 2016 au fost admise cerintele lui D.V catre C.Z de
recunoastere a testamentului nul. Prin Decizia Curtii de Apel din 21 august 2016 hotarirea in cauza a
fost mentinuta in vigoare. Curtea Suprema de Justitie , examinind recursul a stabilit : Decedata B.A
era necarturara si nu semna documentele cu propria mina. Din raportul de expertiza efectuat nu se
 6

confirma ca testamentul in discutie a fost semnat de decedata B:A, insa posibil de diferite persoane.
Secretarul primariei C.V a marturisit in sedinta judiciara ca la intocmirea testamentului din 29
martie 2015 din numele lui B.A au fost invitati 2 martori, testamentul fiind semnat nu de B.A, ci de
T.A
In plus la aceasta, in sedinta judiciara medicul a confirmat ca B.A a fost vizitata de el cu o luna pina la
deces si ca ea era bolnava si se deplasa cu ajutorul bastonului. Din fisa medicala a decedatei rezulta ca
ea suferea consecintele dereglarii acute a circulatiei sangvine cerebrale cu hemipareza din dreapta.
Ce se intelege prin forma actului juridic civil ? Forma actului juridic civil este modalitatea de exteriorizare
a manifestării de voinţă cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil. Actul juridic poate fi
incheiat verbal, în scris sau in formă autentică. Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai
in cazurile expres prevazute de lege
Care sunt prevederile Codului civil si ale Legii cu privire la notariat referitoare la persoanele ce pot
autentifica acte notariale ? Conform Legii cu privire la notariat Actele notariale pe teritoriul Republicii
Moldova se îndeplinesc de notari publici (în continuare – notari), de alte persoane abilitate prin lege, iar pe
teritoriul statelor străine - de oficiile consulare şi misiunile diplomatice ale Republicii Moldova (în
continuare - persoane care desfăşoară activitate notarială).
Care va fi hotarirea Curtii Supreme de Justitie pe cauza nominalizata ?

Subiectul 2. Temeiurile casării sau modificării deciziei instanței de apel în urma examinării recursului
în procesul civil

2.1. Descrieţi felurile de încălcări ale normelor de drept procesual ce duc la casarea sau modificarea
deciziei instanței de apel (3 puncte);

E important de menționat ca încălcarea normelor de drept procesual deschid calea recursului numai în cazul
în care aceste încălcări sunt esențiale. Pentru a le determina care sunt esențiale, și de a nu permite o
interpretare eronată a acestui calificativ, legiuitorul a prevăzut expres în lege aceste încălcări:art 432 al. (3)
a)pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;
b) pricina a fost judecată  în absenţa unui  participant la proces căruia nu i  s-a comunicat locul, data şi
ora şedinţei de judecată;
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşu-rare a procesului;
d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces;
 e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată;
 f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
este posibil ca în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa
judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului aceste incalcari au ca consecinta fie casarea fi modificarea deciziei
instantei de apel.

2.2. Determinați cazurile în care instanța de recurs poate casa decizia instanței de apel, chiar și în
lipsa unor încălcări de drept procesual expres prevăzute de lege (5 puncte);

Aplicarea eronată a normelor de drept material constituie un motiv de a casa decizia instanței de apel. Astfel
se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa
 7

judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie
aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

2.3. Argumentați care din încălcările indicate mai jos pot fi aplicate de instanța de recurs pentru a
casa decizia/hotărârea instanțelor ierarhic inferioare (7 puncte):
a) concluziile instanței de judecată nu corespund circumstanțelor de fapt constatate în cadrul
dezbaterilor judiciare;

Această regulă o constituie situaţiile în care decizia instanţei de apel se bazează pe aprecierea arbitrară a
probelor (art. 432 alin. (4) CPC), adică cînd se încalcă flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în
art. 130 CPC, de exemplu dacă: instanţa a aplicat eronat regulile cu privire la repartizarea sarcinii de
probaţie între părţi sau degrevarea de probaţiune; concluziile instanţei se bazează pe probe inadmisibile;
b) instanța de judecată eronat a calificat părțile raportului juridic litigios;
Aceasta constituie o incalcare esenţială ale normelor de drept procedural care au dus sau au putut duce la
soluţionarea eronată a pricinii sau care au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului (art. 432 alin. (4) CPC). Pentru casarea deciziei instanţei de apel, recurentul trebuie să demonstreze
în fiecare caz concret că aceste încălcări (i) au dus sau au putut duce la soluţionarea eronată a pricinii sau (ii)
au avut drept efect încălcarea drepturilor procedurale garantate de Constituţia Republicii Moldova, CEDO
sau alte acte internaţionale. Apreciind în temeinicia argumentelor invocate de recurent şi obiecţiilor înaintate
de intimat, instanţa de recurs va decide casarea sau menţinerea deciziei instanţei de apel.

c) instanța de judecată a soluționat drepturile unor persoane neantrenate în proces.

Acest temei poate fi aplicat pentru casarea decizia/hotărârea instanțelor ierarhic inferioare întrucît este
prevăzut expres de legea procesual civilă drept o încălcare esențială.a CPC art 432. alin(3) lit. d..

TEST 3
Subiectul 1 Nulitatea actului juridic civil
1.1Definiti „nulitatea absoluta” si “nulitatea relativa” a actului juridic civil
Nulitatea absolută este o sancţiune a actului juridic civil care poate fi invocată de orice persoană
interesată şi care constă în faptul că acţiunile săvârşite cu scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge
un raport juridic civil nu produce efecte juridice.
Referindu-se la nulitatea absolută, Codul civil cuprinde o reglementare din care se poate deduce că
nulitatea absolută survine doar în cazurile prevăzute de el. Concluzia dată se desprinde din art. 216 alin. (1),
conform căruia “actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod”.
Nulitatea relativă este o sancţiune aplicată unui act juridic întocmit cu nerespectarea unei norme juridice
care ocroteşte un interes particular, individual, stabilită în favoarea unei anumite persoane. Nulitatea
relativă nu poate fi propusă decât de către persoanele arătate limitativ de lege.
Referindu-se la nulitatea relativă, legiuitorul, în art. 216 alin. (2), dispune că actul juridic poate fi declarat
nul, în temeiurile prevăzute de Codul civil, de către instanţa judecătorească sau prin acordul părţilor.

1.2 Analizati in plan comparat caracterele juridice ale nulitatii absolute si ale nulitatii relative

NULITATEA ABSOLUTA NULITATEA RELATIVA

Nulitatea absolută poate fi invocată de orice Nulitatea relativă poate fi invocată doar de către
persoană interesată, legiuitorul stipulând în acest un cerc restrâns de persoane (spre deosebire de cea
sens că nulitatea absolută poate fi invocată de orice absolută, care poate fi invocată de orice persoană
 8

persoană care are un interes născut şi actual
(art.217 alin. (1)). De exemplu, pot cere nulitatea
actului juridic fictiv sau simulat (art. 221) atât
părţile, cât şi orice persoană care are un interes la
momentul invocării nulităţii absolute
interesată), numărul acestora fiind expres şi
exhaustiv determinat de lege. Astfel, art. 218 alin.
(1) prevede că nulitatea relativă poate fi invocată
doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau
de succesorii ei, de reprezentantul legal sau de
creditorii chirografari ai părţii ocrotite pe calea
acţiunii oblice. Instanţa de judecată nu poate să o
invoce din oficiu

Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin
confirmare. Acest caracter al nulităţii absolute este
prevăzut expres la art. 217 alin. (2), conform căruia
nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin
confirmarea de către părţi a actului lovit de nulitate.
Ca excepţie, nulitatea absolută poate fi acoperită
totuşi printr-o confirmare. De cele mai dese ori
aceasta se referă la nulitatea căsătoriei.
Nulitatea relativă poate fi acoperită prin
confirmarea actului. În acest sens, art. 218 alin. (1)
prevede că nulitatea relativă poate fi acoperită prin
voinţa expresă sau tacită a persoanei în al cărei
interes este stabilită nulitatea. Confirmarea actului
are un efect retroactiv, ceea ce însemnă că ea, pe de
o parte, stinge nulitatea din trecut, iar pe de alta,
face ca actul juridic lovit de nulitate relativă să fie
valabil chiar din momentul încheierii şi nu din
momentul confirmării.

Nulitatea absolută poate fi invocată oricând,
indiferent de timpul care s-a scurs de la încheierea
actului juridic. Astfel, Codul civil prevede, la art.
217 alin. (3), că acţiunea în contestare a nulităţii
absolute este imprescriptibilă.
Nulitatea relativă poate fi invocată doar înăuntrul
termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie
general este stipulat la art. 267 şi este de 3 ani. în
art. 233 sunt indicate termenele de prescripţie
speciale aferente nulităţii actului juridic civil,
îndeosebi nulităţii relative, care este de 6 luni.

În conformitate cu prevederile art. 220, este nul actul juridic care contravine legii, ordinii publice şi
bunelor moravuri.
Actul juridic este fictiv atunci când este încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice (art. 221
alin. (1)). Un asemenea act este fictiv întrucât îi lipseşte un element esenţial, şi anume intenţia părţilor de a
da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii civile
Este nul şi actul juridic simulat, încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act
Sunt nule actele juridice încheiate de către persoane fără capacitate de exerciţiu
Este lovit de nulitate absolută şi actul juridic încheiat de către un minor în vârstă de la 7 la 14 ani .
minorul în vârstă de la 7 la 14 ani poate să încheie de sine stătător următoarele 3 categorii de acte
juridice:
 acte juridice curente de mică valoare, care se execută la momentul încheierii lor;
 acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificarea notarială sau
înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;
 acte juridice de conservare.
 9

1.3 C si D au incheiat un contract de vinzare-cumparare a unui set de mobile in valoare de 3560 lei.D
a achitat lui C suma integral, fapt ce a fost confirmat prin eliberarea unei recipise in care era indicat
ca C a primit de la D suma de 3560 lei. Partile s-au inteles ca setul de mobile va fi luat de D a doua zi ,
fiindca la moment el nu dispune de transport pentru a ridica mobile cumparata.
A doua zi C a refuzat sa transmita setul de mobile, motivind ca o astfel de conventie intre ei n-a fost
incheiata.
D a inaintat o actiune in instanta judecatoreasca prin care a cerut ca C sa fie obligat sa elibereze setul
de mobile pentru a executa contractual de vinzare-cumparare. In argumentarea acestor cerinte D a
prezentat instantei judecatoresti recipisa eliberata de C.
C nu a negat faptul ca a primit suma de 3560 lei, insa a declarat ca acesti bani au fost imprumutati lui
D fapt ce a fost confirmat prin dispozitiile a 2 martori.
Analizati cazul. Care va fi hotarirea instantei judecatoresti? In ce forma poate fi incheiat un asemEnea
contract de v-c. Descrieti consecintele nerespectarii formei cerute de lege.

Subiectul 2. Participarea intervenienţilor accesorii la procesul civil

2.1. Descrieţi temeiurile şi procedura intervenirii/atragerii în proces a intervenientului accesoriu

Conform regulii generale,chestiunea cu privire la intervenirea in proces a intervenientilor accesorii se

solutioneaza la faza pregatirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Intervenientul accesoriu nu formulează pretenții proprii asupra obiectului litigiului, ci valorifică doar
interese procesuale întru-cît se alătură uneia dintre părți pentru a-și apăra propriile drepturi și obligații cu
titlu de viitor.
Intervenientul accesoriu potrivit prevederilor art. 67 CPC poate să fie antrenat în cadrul unui proces deja
pornit, numai în prima instanță:
- la cererea proprie;
- la solicitarea oricărui participant;
- din oficiul instanței
Procedura atragerii de către persoana interesată a intervenientului accesoriu în proces este descrisă în alin.
(1) art. 69 CPC astfel, dacă, în urma pronunţării hotărîrii, partea în proces obţine un drept faţă de
intervenientul accesoriu sau acesta poate înainta pretenţii împotriva ei, partea interesată este obligată să-l
înştiinţeze despre pornirea procesului şi să prezinte în judecată un demers, solicitînd introducerea lui în
proces. În acest scop, partea interesată depune în judecată o cerere, copia de pe care o expediază
intervenientului accesoriu, precum şi explicaţia dreptului acestuia de a interveni în proces în timp de 15 zile.
Intervenientul accesoriu poate interveni in proces din propria initiativa .Pentru a interveni inproces intervene
ientul depune ocerere in care demonstreaza intereseul interventiei,mentionind carei parti i se va alatura.
Cerera de intervenire in proces poate fi depusa doar in prima instanta,pinala inchiderea dezbaterilor
judiciare. Incheierea judecatoreasca privind respingerea cererii de introducere in proces a intervenientului
accesoriu poate fi atacata odata cu atacarea fondului cauzei de catre participantii la proces.
Drepturile și obligațiile intervenientului accesoriu sunt similare drepturilor și obligațiilor părților alături de
care participă cu excepțiile prevăzute de art. 68 CPC și anume dreptul de a modifica temeiul şi obiectul
acţiunii, de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a
recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie, de a înainta acţiune reconvenţională sau de a cere executarea
silită a hotărîrii, încheierii sau deciziei judecătoreşti. Consecințele neatragerii intervenientului accesoriu în
proces sunt stabilite de art. 69 CPC.
2.2. Comparaţi efectele neatragerii sau neintervenirii intervenientului accesoriu în proces
Neatragerea intervenientului accesoriu nu este un impediment pentru inaintarea actiunii de regres.
 10

(Neatragerea)Potrivit prevederilor alin. (2) art. 69 CPC, în caz de examinare a pricinii fără ca partea
interesată să atragă în proces intervenientul accesoriu, faptele şi raporturile juridice stabilite prin hotărîre
judecătorească irevocabilă nu au efecte juridice la examinarea acţiunii de regres depuse împotriva
intervenientului.
Neatragerea in proces a intervenientului accesoriu reprezinta incalcarea esentiala a normelor dedrept
procedural, respectiv trebuie sa atraga casarea hotaririi numai in cazurile iin care drepturile acestei persoane
sunt lezate direct prin hotarire.
(Neintervenirea) În același timp alin. (3) al aceluiași articol stabilește faptul că, neintervenirea în proces
fără motive întemeiate a intervenientului accesoriu, înştiinţat în modul stabilit la alin.(1), îl decade din
dreptul de a dovedi că litigiul a fost soluţionat greşit din cauza incorectitudinii în proces a părţii la care urma
să se alăture în măsura în care nu dovedeşte că explicaţiile, acţiunile şi mijloacele de apărare ale părţii au
fost greşite din intenţie sau din culpă gravă.

2.3. Argumentaţi care va fi poziția procesuală a fiecărei persoane în următoarele situații:

a) acţiunea dlui Popescu către dl Chiriac cu privire la declararea nulităţii contractului de schimb a
apartamentului şi evacuare din apartament. Dl Chiriac a primit apartamentul de la dl Ciorbă în baza
contractului de schimb. În apartament mai locuiesc soţia şi feciorul dlui Chiriac.

În cazul prevăzut la lit. a) domnul Ciorbă cu domnul Chiriac vor fi copîrîți, iar soția și feciorul Dl. Chiriac
vor fi intervenienți accesorii din partea pîrîtului, ținînd cont de faptul că drepturile și obligațiile acestora sunt
lezate prin o eventuală hotărîre a instanței de judecată. Iar cu referire la dl Ciorbă acesta va fi copîrît ținînd
cont de faptul că obiectul litigiului este contractul semnat între acesta și dl Chiriac.

b) Oprea a înaintat către Guzun acţiunea privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unei
case de locuit. Guzun a solicitat atragerea în proces a lui Topală pe motiv că ultimul a participat
financiar la construcţia casei în litigiu – i-a dat bani cu titlu de împrumut – şi ca efect a hotărârii
judecătoreşti drepturile lui Topală pot fi afectate.

TESTUL 4

Subiectul 1. Calculul termenelor de prescripţie extinctivă

1.1Definiţi noţiunea „începerea curgerii prescripţiei extinctive” şi explicaţi regula generală privind
începerea curgerii prescripţiei extinctive.

Termenul de prescripţie extinctiv este intervalul de timp, stipulat de lege, înăuntrul căruia trebuie
exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită sub sancţiunea pierderii acestor drepturi de
către titularul lor.
Începerea curgerii prescripției extinctive reprezintă data la care persoana poate introduce o acțiune
în instanță în apărarea dreptului încălcat. Regula generală este prevăzută la art 271 alin. (1)
Potrivit art. 272 alin. (1) din Codul civil,8 prescripţia începe să curgă din ziua în care apare dreptul la
acţiune, când persoana a aflat ori trebuia să afle că i-а fost încălcat un drept subiectiv civil. Această regulă
îşi găseşte justificarea în faptul că, ducând la stingerea dreptului la acţiune în sens material, prescripţia nu
poate să producă efecte înainte de naşterea acestui drept. Atâta timp cât dreptul la acţiune nu s-a născut, nu
se poate spune că titularul dreptului la acţiune este neglijent.
 11

Prin urmare, dată a naşterii dreptului la acţiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat,
contestat ori la care trebuie exercitat.
Totodată conform art.267 CC RM termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea
intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.
1.2Analizaţi regulile speciale privind începutul curgerii termenelor prescripţiei extinctivă.

-Prima regulă specială privind începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă se referă la raporturile
obligaţionale contractuale şi este prevăzută la art. 272 alin. (2).
Începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă în cazul raporturilor contractuale depinde
de 2 factori:
1) prestaţia ce trebuie executată de către debitor constă într-o acţiune (obligaţia de a face sau obligaţia de
a da) sau dintr-o inacţiune (obligaţia de a nu face);

În cazul obligaţiei de a da sau de a face, adică în cazul în care obligaţia constă într-o acţiune, termenul de
prescripţie începe să curgă din momentul când obligaţia a devenit exigibilă
2) obligaţia este afectată de modalităţi.

1- -Cea de-a doua regulă specială privind începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă se referă, de
asemenea, la raporturile contractuale, dar la care nu este stipulat termenul executării obligaţiei sau în care
executarea poate fi cerută oricând. Art. 272 alin. (3) prevede că “în raporturile juridice în care nu este
stipulat termenul executării obligaţiei sau în care executarea poate fi cerută oricând, termenul de prescripţie
extinctivă începe să curgă de la data când debitorul trebuie să execute obligaţia”. - 7 zile de la cererea
creditorului
2- -A 3-a regulă specială se referă la raporturile delictuale (curge de la data când păgubitul a cunoscut sau
trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea);
3- -A 4-a regulă specială se referă la acţiunile privind nulitatea actului juridic (2 situaţii – temei de nulitate
serveşte violenţa şi toate celelalte cazuri de nulitate relativă) – termenul curge de când violenţa a încetat şi la
data la care cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a
cunoscut temeiul anulării;
4- -Cea de-a cincea regulă specială se referă la obligaţiile regresive şi este prevăzută la art. 272 alin. (6),
conform căruia, în cazul obligaţiilor regresive, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data
când trebuia executată obligaţia principală. Prin regres se înţelege mijlocul juridic prin care cel obligat
pentru altul sau alături de altul poate pretinde acestuia restituirea datoriei sau acea parte din datorie pe care a
plătit-o în locul lui. Dreptul de a înainta acţiunea în regres are codebitorul solidar care a executat obligaţia
integral.
5- -A 6-a regulă specială se referă la acţiunile privind viciile ascunse - 4 situaţii: bunul înstrăinat (6 luni);
lucrările executate, cu excepţia lucrărilor de construcţie; lucrările de construcţie (3 ani); lucrările curente (o
lună sau 3 luni).
6- -Şi, în sfârşit, ultima regulă specială prevăzută la art. 272 se referă la prestaţiile succesive. Conform alin.
(9), în cazul prestaţiilor succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă la data la care fiecare
prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, la data ultimei prestaţii neexecutate.

1.3. La 06.05.2013 Nicolae i-a împrumutat lui Gheorghe 20.000 de lei, cu condiţia că va restitui suma
peste patru luni.Ca garantie a executarii obligatiei de catre Gheorghe, intre Nicolae si Ion a fost
incheiat un contract de fidejusiune, in baza caruia Ion, in calitate de fidejusor, a garantat restituirea
 12

sumei. La 04.05.2016 Ion a restituit suma de 20.000 de lei catre Nicolae la cerinta celui din urma. La
08.06.2016 Ion a inaintat o actiune catre Gheorghe prin care a cerut restituirea sumei de 20.000 lei.

Explicati care sunt regulile curgerii termenului de prescriptie in conditiile spetei. Care este termenul de
prescriptie aplicabil raportului dintre Ion (fidejusor) siGheorghe. Analizati si solutionati cazul.
Prescripția extinctivă în cadrul acestei spețe expiră la 07.09.2017, 07.09.2014 fiind data când Nicolae trebuia
să afle că i-a fost încălcat un drept subiectiv, respectiv prescripția începând să curgă prin apariția dreptului la
acțiune. Cererea de chemare în judecată pentru a nu fi tardivă trebuie să fie depusă înainte de scurgerea
termenului de prescripție, și anume în cadrul termenului general de 3 ani, deci în perioada când Gheorghe a
refuzat să restituie împrumutul 07.09.2014 pînă la 08.09.2017. Dacă se va întâmpla că ultima zi a termenului
de prescripție extinctivă este 09.05.2017, efectele juridice vor fi aceleași pentru Nicolae și anume expirarea
termenului de adresare în judecată pentru încasarea forțată a datoriei.

Subiectul 2. Condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune civilă

2.1. Definiți și enumerați condițiile de exercitare a dreptului la acțiune civilă

Dreptul la actiune in sens procesual semnifica dreptul la intentarea actiunii, pe cind in sens material
semnifica dreptul la admiterea ei. Conditiile dr la intentarea actiunii nu determina aparitia dreptului, ci
stabilesc ordinea procesuala stabilita de lege pentru intentarea procesului.
Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune civila sunt:
-Respectarea procedurii prealabile de solutionare a litigiului pe cale exrajudiciara stabilita de lege sau de
contractual partilor.
 respectarea regulilor de competență jurisdicțională;
 dispunerea de capacitate de exercitiu a persoanei care se adreseaza in judecata
 respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată;
 dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;
-formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale
-inexistenta acelorasi pricini civile(acelorasi parti, aceluiasi obiecr, acelorasi temeiuri) in aceeasi procedura
sau in procedura altei instante.

2.2. Comparaţi particularităţile condițiilor dreptului la intentarea acţiunii în raport cu pemisele

exercitării dreptului la acţiune

Premisele dr la intentarea actiunii civile sunt fapte cu caracter procesual de existenta carora legea
stabileste aparitia dreptului subiectiv la intentarea actiunii pe pricina respectiva. Astfel, spre
deosebire de premisele dr la actiune, conditiile dr la intentarea actiunii nu determina aparitia
dreptului, ci stabilesc ordiinea procesuala stabilita de lege.
Prin urmare, daca reclamantul are dr la intentarea actiunii civile, atunci nerespectarea de catre
acesta a conditiilor de valorificare a acestuia va avea alte consecinte juridice
Premisele şi condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile supraenunţate poartă caracter general, fiind
aplicabile în toate cazurile şi formele procesuale de manifestare a acţiunii civile, inclusiv în cazul acţiunii în
procedura contenciosului administrativ, indiferent de natura litigiului material. Legislaţia procesual civilă
mai prevede şi unele condiţii speciale, care necesită a fi întrunite doar în anumite cazuri în dependenţă de
natura litigiului iscat. De exemplu, respectarea regulilor cu privire la soluţionarea prealabilă a cauzei pe cale
extrajudiciară, procedură stabilă de lege pentru cauzele de categoria respectivă sau respectarea unei astfel de
reguli.
 13

Prezenţa sau absenţa dreptului la intentarea acţiunii, adică a laturii procesual-juridice se verifică la
momentul primirii cererii de chemare în judecată de către instanţă. Lipsa unei posesiuni sau condiţii
constituie temei de refuz în refuz în primirea cererii de chemare în judecată sau restituirea acestiua.
În caz de absenţă a unei premise de intentare a acţiunii, instanţa refuză în primirea cererii sau încetarea
procesului, dînd o încheiere motivată în acest sens şi avînd ca efect imposibilitatea de a se mai putea face o
nouă cerere de chemare în judecată între aceleaşi părţi, cu privire la aceleaşi obiect şi avînd aceleaşi
temeiuri.
În caz de absenţă a unei condiţii de intentare a acţiunii, instanţa restituie cererea de chemare în judecată,
fie nu dă curs cererii,fie scoate cererea de pe rol, adoptînd o încheiere motivată în acest sens, însă, păstrîndu-
se posibilitatea de a se mai adresa instanţei cu aceeaşi după înlăturarea obstacolelor şi întrunirea condiţiilor
necesare.
Efectele nerespectării:
Premisele C o n d i t i i l e
Pînă la intentare R e f u z ( 1 6 9 ) Restituirea (170)
După intentare Încetarea (265) Scoaterea de pe rol (267)
L a a p e l Casare/Încetare (385,e) Casare/Încetare (385,e)
L a r e c u r s Casare/Încetare (445,d) Casare/Încetare (445,d)

2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare dacă va
constata că :
a) soţul a înaintat o acţiune de desfacere a căsătoriei, cu consimţământul soţiei, în timpul sarcinii
acesteia;
va primi cerereea. In cazul in care consimtamintul lipsea instanta va restitui cererea de chemare in judecata.
b) cererea a fost semnată și depusă în numele persoanei fizice de reprezentantul său împuternicit
prin procură notarială;
va primi cererea
c) acţiunea este intentată împotriva unui pârât – persoană juridică – lichidată deja.

TESTUL 5
Subiectul 1. Suspendarea termenelor de prescripţie extinctivă
1.1Definiţi „suspendarea termenelor prescripţiei extinctive”.
Suspendarea prescripției extinctive- este întreruperea curgerii termenului de prescripție atunci cînd există
împrejurări, care împiedică persoana la timp să înainteze acţiunea în apărarea dreptului său încălcat. Aceste
circumstanțe trebuie să aibă caracter obiectiv, adică să se manifeste independent de voinţa persoanelor
cointeresate. Dacă împrejurările apărute se recunosc de către lege întemeiate, curgerea termenului de
prescripţie se suspendă pe toată perioada acţiunii lor
1.2Analizaţi temeiurile de suspendare a termenelor de prescripţie extinctiva

Potrivit art 274 CC curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:

a) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră;
Este nevoie ca în situaţia de forţă majoră să fi fost “cel împotriva căruia prescripţia curge”, adică titular al
dreptului la acţiune (şi nu cel în favoarea căruia curge prescripţia), care a fost împiedicat să facă actele de
întrerupere a prescripţiei, adică să formuleze cererea de chemare în judecată. Prin cauză de forţă majoră
trebuie înţeleasă acea situaţie pe care partea nu o poate prevedea şi înlătura , chiar dacă ar fi luat toate
măsurile de prevenire
 14

Forța majoră trebuie să fie cantatată corespunzăto de către Camera de industrie și Comerț a RM.
b) executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);
În dreptul civil sub moratoriu se subînţelege suspendarea executării obligaţiei, care se stabileşte pe o
perioadă determinată sau pînă la finisarea cărorva evenimente excepţionale ( război, calamitate naturală).
Moratoriul duce la imposibilitatea pentru creditori de a-şi realiza drepturile sale pe calea înaintării acţiunii
despre executarea forţată. Timpul pentru care se declară suspendarea executării obligaţiei nu se include în
termenul de prescripţie. Temei pentru declararea de către Guvern a moratoriului este survenirea căruiva
eveniment excepţional în viaţa ţării. Moratoriul ca sus pendare a executării obligaţiilor se întîlneşte foarte
rar.
c) creditorul s au debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de război;
De reţinut că simpla participare la forţele armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului
military) nu este cauză de suspendare a prescripţiei extinctive, condiţia impusă de lege este aceea ca forţele
armate ale ţării să fie puse pe picior de război. De reţinut că pentru a produce suspendarea prescripţiei,
potrivit art. 274 CC RM alin.1 lit “c”, este nevoie ca într-o asemenea situaţie (participarea în forţele armate
care sînt puse pe picior de război), trebuie să fie “creditorul” sau “debitorul”. Suspendarea va avea loc şi în
ipoteza în care, atît creditorul, cît şi debitorul, în acelaşi timp, fac parte din forţele armate ale ţării puse pe
picior de război.
d) creditorul este incapabil sau este limitat în capacitatea de exerciţiu şi nu are un reprezentant legal, cu
excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală;
Capacitatea de exerciţiu procesuală – posibilitatea ca prin acţiunile proprii de a realiza drepturile într-un
process concret (de a înainta acţiunea, de a rechema cererea, a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, a mări
sau micşora cuantumul pretenţiilor, de a încheia tranzacţia de împăcare, ş.a.), de a împuternici ducerea
dosarului reprezentantului. Creditorii minori în vîrstă dintre 16 la 18 ani posedă capacitatea deplină de
exerciţiu procesuală din momentul încheierii căsătoriei sau emancipării, cît şi în cazul, cînd ei se ocupă de
activitatea de întreprinzător (art. 26 CC RM) sau sunt membri ai cooperativelor (alin.4 art. 21 CC RM).
Posedă capacitate de exerciţiu procesuală parţială cetăţenii în vîrsta dintre 16 la 18 ani, cît şi minorii limitaţi
în capacitatea de exerciţiu. După regula generală interesele lor sînt apărate în instanţa de judecată de către
reprezentanţii lor legali (părinţii, adoptatorii, tutorele). Dar instanţa este obligată în aşa cazuri să invite la
process şi nemijlocit minorii sau persoanele limitate în capacitatea de exerciţiu. Cu toate acestea persoanele
între 14 şi 18 ani personal îşi apără interesele în cazurile prevăzute de lege. Este vorba de raporturile ce se
nasc din relaţii civile, de muncă, de familie sau alte relaţii, cît şi din actele juridice, legate de dispunerea de
veniturile primite sau accumulate ca rezultat al activităţii de antreprenoriat. Atragerea părinţilor, tutorilor,
adoptatorilor, la participare în aşa cazuri, în scopul acordării de către aceştia de ajutor, depinde de discreaţia
instanţei. În cazul în care creditorul posedă capacitate de exerciţiu procesuală ( alin.4 şi 5 art.58 CPC RM)
curgerea termenului de prescripţie nu se suspendă.
e) este suspendat actul normativ care reglementează raportul juridic litigios;
Suspendarea acţiunii actului normative, care reglementează raportul litigios, înseamnă imposibilitatea
temporară de aplicare a normelor acestuia, condiţionată de împrejurările obiective. Suspendarea aplicării
actului normative duce la nefucnţionarea reală a normelor incluse în el. Prin actul normative, care suspendă
acţiunea actului juridic normative, ce reglementează raportul litigious, se stabilesc limitele suspendării, care
de asemenea pot fi exprimate în timp, spaţiu, obiect de reglementare şi cercul de subiecţi asupra cărora actul
juridic suspendat nu se va aplica.
f) activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi este
suspendată.
Acesta este un temei nou pentru suspendarea prescripţiei, necunoscut anterior de legislaţia civilă. Cu toate
acesta este cert, că dacă prin hotărîrea organului competent este suspendată activitatea organelor judiciare în
competenţa cărora intră soluţionarea litigiului dintre părţi, atunci drept ieşire din situaţia dată ne poate servi
 15

prevederea subpunctului “g” aliniatul 2 art.43 CPC RM, care prevede dreptul instanţei de a transmite dosarul
spre examinarea altei instanţe în cazul, în care ca rezultat al împrejurărilor excepţionale instanţa de judecată,
în competenţa căreia se referă dosarul, nu poate funcţiona timp îndelungat.
Totodată art. 275 CC prevede suspendarea termenului de prescriptive în cadrul raporturilor familiale:
Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:
a) pentru cererile dintre soţi - pe durata căsătoriei;
b) pentru cererile dintre părinţi şi copii – pînă la atingerea majoratului de către copii;
c) pentru cererile dintre tutori sau curatori şi persoanele aflate sub tutela sau curatela lor – pe durata tutelei
sau curatelei.
1.3. Pe data de 11 ianuarie 2009 Eugen i-a împrumutat vecinului său Petru 3000 de lei şi s-au înţeles
că pe data de 11 ianuarie 2011 împrumutul va fi restituit. La 12 decembrie 2011 Petru este înrolat în
rândurile forţei armate şi se eliberează la 12 decembrie 2013.Revenind din rindurile armatei, Eugen a
cerut restituirea imprumutului, la ce Petru invoca faptul ca nu are sursele necesare. La 22 februarie
2014 Eugen a inaintat o cerere de chemare in judecata prin care a cerut de la Petru restituirea sumei
imprumutate .
Stabiliti daca Eugen a omis termenul de prescriptie. Argumentati raspunsul.
Da , Eugen a omis termenul de prescriptie , pentru ca termenul deprescriptie este de 3 ani
Care ar fi consecintele daca din luna iunie 2003 si pina la 31 ianuarie 2003 fortele armate ar fi fost
puse pe picior de razboi ? Argumentati raspunsul.
Referitor la a doua întrebare creditorul sau debitorul face parte din rindul fortelor armate puse pe
picior de razboi. Situaţia de război – un regim juridic deosebit în ţară sau în unele sectoare ale acesteia, care
se stabileşte, de obicei, prin hotîrîrea organului superior al statului în situaţii excepţionale (război, calamitate
naturală, altele). Legea limitează suspendarea curgerii termenului de prescripţie doar la situarea creditorului
sau debitorului în rîndul forţelor armate puse pe picior de război. De reţinut că simpla participare la forţele
armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului militar) nu este cauză de suspendare a
prescripţiei extinctive, condiţia impusă de lege este aceea ca forţele armate ale ţării să fie puse pe picior de
război.
Respectiv termenul se suspenda dacă circumstanțele au apărut sau au continuat în ultimele 6 luni ale
termenului de prescripţie extinctivă, în cazul nostru termenul de prescripție s-ar suspenda.
Subiectul 2. Obiectul probaţiunii şi determinarea lui în cauzele civile

2.1 Definiți obiectul probaţiunii și indicați elementele acestuia

Obiectul probațiunii = totalitatea circumstanțelor care au importanță pentru soluționarea cauzei și care
urmează a fi demonstrate de către participanții la proces.
Elementele
- circumstanțele material-juridice = totaliteatea faptelor care demonstrează existența dreptului subiectiv
civil, raportului juridic, încălcării sau contestării acestora de către subiectul pasiv;
- circumstanțe procesual-juridice = fapte care demonstrează existența dreptului de adresare în instanța
de judecată (capacitatea, forma cererii, taxa de stat, etc.);
- faptele probatorii = cirscumstanțe de fapt care nu fac parte direct din obiectul probațiunii, însă fiind
demonstrate, probează o cirscumstanță care face parte din obiectul probațiunii;
- faptele prejudicial stabilite = circumstanțe de fapt care sunt demonstrate, probate deja printr-un act
judecătoresc irevocabil (hotărîre judecătorească, sentință penală).
2.2Determinați coraportul dintre obiectul probațiunii și mijloacele de probă

Stabilirea corecta a obiectului probatiunii in pricinile civile este un procedeu complex cu importanta practica
deosebita pentru solutionarea justa a pricinii. Pertinenta probei este legatura obiectiva, bazata pe procedee
 16

logice inductive intre faptele importante pentru solutionarea justa a pricinii si continutul probelor.
Determinarea gresita a obiectului probatiunii va conduce la stabilirea eronata a pertinentei probelor, avind ca
efect examinarea probelor impertinente sau necercetarea probelor necesare. Pentru a garanta legatura
contiutului probei cu obiectul probatiunii CPC prevede reguli de prezentare si reclamare a probelor. Despre
importanta determinarii corecte a obiectului probatiunii putem vorbi si prin prisma delegatiilor judecatoresti,
dar si a asigurarii probelor .
Obiectul probatiunii are o pondere majora si in aprecierea corecta a probelor, deoarece probele se apreciaza,
in primul rind, privitor la pertinenta lor, adica prin prisma legaturii lor cu gfaptele importante pentru
solutionarea pricinii.

Mijlocul de proba este forma probei si modalitatea legala de dovedirea unui fapt important pentru
solutionarea justa a cauzei. Pentru a generaliza specificul mijloacelor de proba, remarcam urmatoarele :
-mijlocul de proba trebuie sa fie prevazut expres de legislatie.Daca proba are o alta forma procesuala, nu
poate fi admisa. Astfel potrivit art 117 CPC, mijloacele de proba sunt: explicatiile partilor si ale altor
persoane interesate in solutionarea pricinii, depozitiile martorilor,inscrisurile,probele materiale, inregistrarile
audio-video si concluziile expertilor
- mjlocul de proba , trebuie sa fie obtiut in modlegal
-trebuie sa fie prezentat instantei de catre persoanele abilitate de legislatie cu acest drept
-mijloacele de proba au evoluat si evolueaza in timp

2.1 Deduceți argumentat obiectul probaţiunii în cauzele civile cu privire la :

a) dezminţirea informaţiei care în viziunea reclamantului îi ce lezează onoarea şi demnitatea ;
1) răspîndirea unor informații care au fost cunoscute de public; 2) Trăsătura informațiilor de a nu corespunde
realității și de a leza onoarea și demnitatea; 3) Faptul răspîndirii acestora de către pîrît.
b) repararea prejudiciului cauzat prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor
contractuale;
1)existența și valabilitatea contractului; 2) executarea necorespunzătoare; 3) suferirea unui prejudiciu și
întinderea acestuia

c) solicitarea rezervei succesorale (cota obligatorie) de la unicul succesor testamentar.

Testul nr.6

Subiectu 1. Întreruperea termenelor de prescripție extinctivă

1.1. Definiți noțiunea ”întreruperea termenelor de prescripție extinctivă”.

Întreruperea termenului de prescripţie, înseamnă că timpul care s-a scurs pînă la împrejurarea, ce aservit
temei de întrerupere, nu se ia în considerare. După întrerupere termenul de prescripţie începe să curgă din
nou pentru un termen deplin, prevăzut de lege pentru categoria dată de pretenţii. Timpul scurs pînă la
întrerupere nu se ia în calcul. Timpul scurs pînă la suspendare, dimpotrivă se ia în calcul, după suspendare el
continuîndu-şi cursul mai departe.

1.2. Analizați temeiurile de întrerupere a termenelor de prescripție extinctivă.

Împrejurările indicate în art. 277 CC RM de întrerupere a termenului de prescripţie (spre deosebire de cele
ce suspendă), poartă în caracter subiectiv, adică se manifestă în dependenţă de voinţa persoanelor, şi de
aceea sunt acţiuni, dar nu evenimente. La ele se referă: a) înaintarea acţiunii; b) recunoaşterea datoriei.
 17

Pentru întreruperea termenului de prescripţie este necasar ca acţiunea să fie înaintată în instanţa de judecată,
judecat arbitrală, a arbitrilor aleşi, sau alt organ jurisdicţional, în modul stabilit de lege. În conformitate cu
art. 277 CC RM, curgerea termenului de prescripţie se întrrupe, în special, prin înaintarea acţiuniiîn modul
stabilit, adică cu aplicarea regulilor de competenţă gen erală şi jurisdicţională, de formă şi conţinut al
cererii, de achitare a taxei de stat, cît şi a altor cerinţe, prevăzute de actele normative, încălcarea cărora poate
duce la refuz în primirea cererii şi restituirea acesteia reclamantului. Curgerea termenului de prescripţie se
întrerupe cu condiţia depunerii acţiunii în modul stabilit. Dacă acţiunea a fost depusă în modul
necorespunzător, de exemplu cu încălcarea regulilor de competenţă, prescripţia nu se întrerupe. Nu se
întrerupe prescripţia ţi în cazul cînd reclamantul a refuzat de la acţiune.

Un alt temei de întrerupere a termenului de prescripţie este recunoaştera de către persoana obligată a
pretenţiilor persoanei împuternicite – recunoaşterea datoriei sau obligaţiei. Recunoaşterea obligaţiei, înclusiv
şi a datoriei, întrerupe prescripţia în raporturile, atît cu participarea persoanelor fizice, cît şi a persoanelor
juridice. Aceasta decurge din legislaţia în vigoare, care prevede că băncile de stat şi cele comerciale,
persoanele juridice, independent de forma de proprietate, dar şi cetăţenii, pot să acored unul altuia
împrumuturi ( cu sau fără dobîndă). În cazul întreruperii termenului de prescripţie în legătură cu
efectuarea de către persoana obligată a acţiunilor, din care rezultă că recunoaşte acţiunea ( p.”b” alin.1 art.
277 CC RM), instanţa de judecată şi persoana cointeresată trebuie în fiecare caz să stabilească, cînd concret
au fost săvîşite aceste acţiuni. Această împrejurare este foarte importantă, deoarece întreruperea poate opera
doar înăuntrul termenului de prescripţie, dar şi nu după expirarea lui. Săvîrşirea de către debitor sau altă
persoană obligată a acţiunilor prin care se recunoaşte pretenţia după expirarea termenului de prescripţie, nu
este temei pentru întrerupere. Astfel, din data săvîrşirii acţiunilor de către persoana din care rezultă
recunoaşterea acţiunii, depinde hotărîrea întrebării despre faptul dacă a expirat sau nu termenul de precripţie.
În cazurile în care, acţiunile de recunoaştere a datoriei au fost făcute după expirarea termenului de
prescripţie, astfel de acţiuni deja nu întrerup prescripţia. Ceea ce nu curge, nu poate fi întrerupt. Legislaţia
civilă deosebeşte aşa-numita datorie de bază şi cerunţe suplimentare.Neexecutarea cerinţelor suplimentare
reprezintă prin sine datoria suplimentară, nu de bază. Recunoaştera de către debitor a datoriei de bază,
inclusiv şi a formei de plată, singură prin sine nu poate servi drept dovadă a recunoaşterii de către debitor şi
a datoriei suplimnetare ( penalităţi, dobînzi), cît şi a pretenţiilor de reparare a daunelor şi respectiv, nu poate
fi considerată ca întrerupere a curgerii termenului de prescripţie în ceea ce priveşte pretenţiile suplimentare
şi cele de raprare a daunelor. Ali n.2 art. 277 CC RM indică asupra consecinţelor întreruperii : Dupa
intreruperea cursului prescriptiei extinctive, incepe sa curga un nou termen. Timpul scurs pina la
intreruperea cursului prescriptiei extinctive nu se include in noul termen de prescriptie extinctiva.

1.3. Speța
Soluție greșită a instanței. Deoarece termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii
dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre
încălcarea dreptului. În cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie
suspensivă, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a realizării
condiţiei. În speță dreptul a fost afectat de termen, creanța a devenit exigibilă la data de 30 iulie 2016, de aici
incepe sa curgă termenul de prescriptie. Ulterior prin email debitorul a recunoscut datoria, respectiv s-a
interupt termenul și a început să curgă un nou termen de la data trimiterii emailului, din aceasta dată timp de
3 ani creditorul re dreptul să-și valorifice creanța. Soluție-instanța greșit a respins acțiunea deparece aceasta
se încadra perfect în termen.

Subiectu 2. Esența și paritcularitățile procedurii speciale în process civil

2.1 Definiți procedura specială și indicați participanții la process în procedura special
 18

Procedura speciala este ordinea de examinare in instanta de judecata a cererilor prin care nu se urmăreşte
soluţionarea unui litigiu între părţile conflictului, sau cu alte cuvinte complex de norme procedurale,
complementare sau derogatorii de la procedura de drept comun, după care se soluţionează numai
anumite pricini civile expres determinate prin lege.
Părțile în procedura speciala: petiționarul, persoane interesate, autorități publice.
2.2Comparați particularitățile procedurii special în raport cu procedurile contencioase (acțiune
civilă, contencios administrative)

Spre deosebire de acține civilă/contencios administrativ, procedura specială este caracterizată prin
următoarele particularități:

-obiectul examinării nu este litigiul de drept, adica nu sunt interese contrare si contradictorialitatea
procedurii

-nu există 2 părți contrare, ci doar petiționarul si alte persoane interesate

-in procedura speciala se poate de constata un fapt cu valoare juridică, recunoașterea existenței unui drept
fără de care acesta nu poate produce efecte, sau determinarea statutului juridic a persoanei.

-se aplică în baza temeiurilor expres prevăzute de lege.

-actul prin care se soluționează fondul este similar cu cel a acțiunii civile si cont. administrative-Hot. IJ.

2.2 Argumentati….
Răspuns: a) Dacă, la depunerea cererii sau la examinarea pricinii în procedură specială, se constată un litigiu
de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa scoate cererea de pe rol printr-o încheiere şi
explică petiţionarului şi persoanelor interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în procedură de acţiune
civilă la instanţa competentă.

b)Instanța prin încheiere va respinge demersul, pt ca în procedura speciala se constata un fapt, acceptarea
succesiunii presupune confirmarea de instanta a intrarii in posesie a bunurilor, nu e sens sa pui sechestru pe
presupusele bunuri proprii.

c) instanţa judecătorească dispune încetarea procesului

Testul 7

Subiectul I Noțiunea și elementele constitutive ale persoanei juridice

1.1. Definiți noțiunea legală și doctrinară a persoanei juridice.
Noțiunea legală: Persoana juridică este organizația care are un patrimoniu distinct și răspunde pentru
obligațiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobândească și să exercite în nume propriu drepturi
patrimoniale și personale nepatrimoniuale, să-și asume obligații, poate fi reclamant și pârât în instanța de
judecată.
Mențiune: Definiția legală este incompletă și imprecisă, legiutiroul moldav a menționat unele elemente care
nu sunt necesare și, invers, nu a consemnat unele fără de care persoana juridică nu poate exista.
Noțiunea doctrinară: Persoana juridică este organizația înzestrată cu patrimoniu propriu, destinat realizării
scopului propus prin actul de constituire, căreia I se recunoaște, în condițiile legii, capacitatea juridică.
1.2. Analizați elementele constitutive ale persoanei juridice.
Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt: organizare, patrimoniu și scop.
 19

a) Organizare proprie: structurarea colectivului de oameniastfel încât aceștia să se manifeste în raporturile

juridice ca unul singur. O persoană juridică există numai dacă are o structură proprie, care presupune
existența a cel puțin două organe obligatorii: organul supreme (principal) și organul executiv. PJ mai
complexe pot avea mai multe organe obligatorii. Compania unei singure persoane de asemenea are o
structură organizatorică proprie, unicul asociat cumulează atât atribuțiile organului supreme și a organului
executiv. Una și aceeași persoană, în calitate de fondator, decide, apoi în calitate de director se subordonează
propriei decizii. Legiuitorul permite societății cu o singură persoană să existe și să funcționeze după acekeași
reguli. Structura PJ constă din organe obligatorii (indicate de lege) și neobligatorii (facultative).
b) Patrimoniu propriu: totalitatea de drepturi și obligații cu caracter economic. Patrimoniu cuprinde o
latură activă (drepturile) și o latură pasivă (obligațiile). Sensul economic al acestei noțiuni include numai
latura activă, adică totalitatea de drepturi deținute de societate. La noțiunea de PJ utilizată de legiuitor sensul
de patrimoniu este incorect, or PJ nu poate să răspundă cu totalitatea de drepturi și obligații pentru obligațiile
sale. În realitae, PJ răspunde pentru obligațiile sale cu toate drepturile (bunurile) pe care le deține. Aici se
includ și bunurile trasnmise cu titlu de aport la capitalul social. Autonomia patrimonioului PJ determină
anumite consecințe juridice: bunurile aduse de membur ca aport, cotizație, contribuție, cuprinse în activul
social, formează gajul general al creditorilor PJ, obligațiile PJ față de terți nu se pot compensa cu obligațiile
terților față de membri ș.a.
c) Scopul propriu: legiutorului moldav i-a scăpta din definiția legală anume acest element, adică, scopul
fondatorilor la constituirea PJ. Această lacună este suplinită prin art. 59 alin. 2 CC unde este indicat că PJ
pot avea scop lucrativ sau nelucrativ. Scopul este o componentă a voinței și exprimă interesul fiecărui
membru al PJ la realizarea scopului ideal sau material. Scopul PJ se manifestă prin activitatea desfășurată de
aceasta. Dacă e scop lucrativ, membrii au interes de a dobândi drepturi patrimoniale și de a patricipa la
împărțirea beneficiilor. În cazul PJ cu scop nelucrativ, nu există această posibilitate legală.
1.3. În 2014 între SNC Steaua și SRL Crisco a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care SRL
Crisco a vândut lui SNC Steaua stofă în sumă de 50 000 lei, SNC Steaua nu a achitat marfa. În 2015
SNC Steaua se transfrmă în SRL Steaua. În 2016 SRL Crisco, după pronunțarea instanței de judecată
prin care SRL Steaua a fost obligată la onorarea obligațiilor contractuale, respectiv la plata a 50 000 lei
a început urmărirea patrimoniului SRL Steaua, deoarece trebuia să achite datoria, SRL Crisco purcede
la urmărirea bunurilor asociaților SRL Steaua, iar aceștia refuză achitarea datoriei de 50 000 lei,
invocând faptul că SRL Steaua fiind o societate cu răspundere limitată, pentru datoriile acesteia nu pot fi
urmărite bunurile asociaților.
Analizați speța. 1) Ce presupune operațiunea de transformare a persoanei juridice? 2) Legislația
prevede limitări în ceea ce privește transformarea persoanei juridice? 3) Vor fi obligați asociații SRL
Steaua să achite datoria formată de SNC Steaua până la reorganizare?
1) Transformarea persoanei juridice are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare prin
modificarea actelor de constituire în condiţiile legii.  Transformarea persoanei juridice trebuie să întrunească
şi condiţiile prevăzute de lege pentru forma juridică de organizare în care se transformă. Persoana juridică se
reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare. În
cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice
reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere.
2) În termen de 15 zile de la adoptarea hotărîrii de reorganizare, organul executiv al persoanei juridice
participante la reorganizare este obligat să informeze în scris toţi creditorii cunoscuţi şi să publice în
„Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării
de stat un aviz privind reorganizarea. Creditorii pot, în termen de o lună de la publicarea avizului, să ceară
persoanei juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care nu pot cere satisfacerea creanţelor.
Dreptul la garanţii aparţine creditorilor doar dacă vor dovedi că prin reorganizare se va periclita satisfacerea
 20

creanţelor lor. Creditorii sînt în drept să informeze organul înregistrării de stat cu privire la creanţele faţă de
debitorul care se reorganizează. 
3) Da, vor fi obligați. Or, în cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi obligaţiile
persoanei juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere. Actul
de transmitere şi bilanţul de repartiţie trebuie să conţină dispoziţii cu privire la succesiunea întregului
patrimoniu al persoanei juridice reorganizate, în privinţa tuturor drepturilor şi obligaţiilor faţă de toţi
debitorii şi creditorii acesteia, inclusiv obligaţiile contestate de părţi.

Subiectul II Dreptul de a declara apel și elementele apelului în procedura civilă

2.1. Definiți apelul drept cale de atac în procesul civil.
Noțiune: mijloc juridic procesual prin intermediu căruia se poate solicita verificarea legalității și temeinicii
hotărârii judecătorești și, în final, remedierea erorilor comise. Apelul este o cale ordinară de atac și poate fi
exercitată de oricare dintre părțile la proces și pentru orice temeiuri. Instanța superioară rejudecă fondul
cauzei. Apelul este o cale ordinară de atac, devolutivă și suspensivă de executare în privința hotărârilor
nedefinitive. Apelul este mijlocul procesual prin care persoana nemulțumită de hotărârea primei instanțe
solicită curții de apel, în condițiile prevăzute de lege, modificarea sau casarea (totală sau parțială) a acesteia.
2.2. Deduceți elementele apelului (subiecții, obiectul, temeiurile și termenul declarării)
Obiectul: Hotărîrile susceptibile de apel pot fi atacate, pînă a rămîne definitive, în instanţă de apel care, în
baza materialelor din dosar şi a celor prezentate suplimentar, verifică corectitudinea constatării
circumstanţelor de fapt ale pricinii, a aplicării şi interpretării normelor de drept material, precum şi
respectarea normelor de drept procedural, la judecarea pricinii în primă instanţă. Pot fi atacate cu apel
hotărîrile pronunţate în primă instanţă de judecătorii pot fi atacate cu apel la curţile de apel de drept comun.
Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel. Hotărîrile pronunţate
în primă instanţă după reexaminarea pricinii pot fi atacate cu apel după reguli generale.
Subiecții: Sunt în drept să declare apel: părţile şi alţi participanţi la proces, reprezentantul în interesul
apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege, martorul, expertul, specialistul şi interpretul,
reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine. Persoana interesată care a
renunţat expres la apel în privinţa unei hotărîri nu mai are dreptul să declare apel. Renunţarea la apel se face
prin depunerea unei cereri în prima instanţă pînă la expirarea termenului de depunere a apelului.
Coparticipanţii (coreclamanţii, copîrîţii) şi intervenienţii care participă în proces din partea apelantului se pot
alătura la apel, dacă pretenţiile lor coincid cu pretenţiile apelantului, prezentînd o cerere scrisă. Pentru
cererea de alăturare la apel nu se plăteşte taxă de stat. În cazul în care pretenţiile apelantului nu coincid cu
pretenţiile alăturatului, acesta din urmă este în drept să depună apel după regulile generale, plătind taxă de
stat. Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită,
sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la apel produce efecte juridice în cazul în
care a avut loc în interiorul termenului de apel şi persoana alăturată a plătit taxă de stat.
Temeiurile apelului: deși CPC nu prevede expres temeiurile de apel, toate cererile de apel trebuie motivate.
În caz contrar, cererii de apel nu i se dă curs.
Termenul: Instanţa de judecată va întocmi hotărîrea integrală dacă  participanţii la proces, în termen de 30
de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, depun cerere de apel. Termenul de declarare a apelului este
de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de apel se
întrerupe prin decesul participantului la proces care avea interes să facă apel sau prin decesul mandatarului
căruia i se comunicase hotărîrea. În astfel de cazuri, se face o nouă comunicare la locul deschiderii
succesiunii, iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării hotărîrii. Pentru moştenitorii
incapabili şi pentru cei limitaţi în capacitatea de exerciţiu sau pentru cei dispăruţi fără veste termenul curge
din ziua în care se numeşte tutorele sau curatorul.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de apel în următoarele situații?
 21

a) Cererea de apel a fost înregistrată direct la instanța de apel, contrar regulilor de depunere prevăzute de
CPC.
Art. 268 alin. 1 CPC: Instanţa de apel dispune printr-o încheiere, fără înştiinţarea participanţilor la proces, să
nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
b) Cererea de apel a fost depusă în ziua 29-a din ziua primirii hotărârii motivate.
Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea
nu prevede altfel. Dacă pronunțarea dispozitivului hotărârii a coincis cu primirea hotărârii motivate atunci
apelantul a depus apelul în termen. Astfel, potrivit art. 367 CPC, preşedintele primei instanţe, după ce
primeşte cererea de apel, înscrisurile şi alte probe alăturate care nu au fost prezentate în primă instanţă,
dispune înregistrarea imediată a cererii de apel. Dacă se va constata că apelul a fost depus în afara
termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze
repunerea în termen, atunci instanța va dispune printr-o încheiere restituirea cererii de apel (art. 369 CPC).
c) În cererea de apel nu este indicat nici un temei de casare a hotărârii prevăzut de CPC.
CPC în art. 365 prevede că în cuprinsul cererii de apel trebuie să se indice motivele de fapt şi de drept pe
care se întemeiază apelul. Dacă cererea de apel nu întrunește aceste condiții, instanța de apel dispune printr-
o încheiere fără înştiinţarea participanţilor la proces, să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un
termen pentru lichidarea neajunsurilor (art. 368 CPC).

Testul 8

Subiectul I Nulitatea actului juridic civil

1.1. Definiți dolul ca viciu de consimțământ.
Dolul (viclenia) este un viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin
mijloace viclene pentru a o determina să încheie un act juridic. În esneșă, dolul este o eroare provocată.
Dolul este o eroare determinată prin circumstanțe foruite, este opera de voință a unei persoane, de regulă
parte a AJ civil, care utilizează mijloace viclene, ori de înșelăciune, pentru a sili cealaltă parte să încheie un
AJ civil.
1.2. Analizați dolul ca viciu de consimțământ.
Dolul, în contextul CC, se aplică doar atunci când acesta nu cade sun incidența normei penale. Dolul
presupune existența a două elemente: unul obiectiv (material) și celălalt subiectiv. Elementul obiectiv constă
în utilizarea de mijloace viclene, acțiuni sau inacțiuni, prin care persoana este indusă în eroare, ex acte de
viclenie, de prezentare falsă a realității. AJ civil poate fi declarat nul chiar și atunci când autorul dolului
estima că actul este avantajos pentru cealaltă parte. Inacțiunea (reticență) se manifestă prin neaducerea la
cunoștință celeilalte părți a AJ civil a unor împrejurări determinate pe care ea trebuia să le cunoască.
Elementul subiectiv constă în intenția de a induce în eroare, intenția uneia dintre părți și în intenția persoanei
terțe care nu este parte la AJ.
Pentru ca dolul să fie considerat viciu de consimțământ trebuie să se respecte următoarele condiții:
a) Comportamentul dolosiv sau viclean trebuie să fie determinant la încheierea AJ
Carcaterul determinant sau nedeterminant al dolului îl constată instanța judecătorească, ținând cont de
experineța victimei, de pregătirea ei intelectuală, de starea ei de sănătate, precum și de alți factori.
b) Dolul trebuie să emane de la cealaltă parte
Regula generală prevede că dolul afectează nulitatea AJ dacă provine de la o persoană care este parte a AJ.
Totodată, art. 228 alin. 3 prevede excepția: în cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic poate fi
anulat numai dacă se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol.
c) Dolul trebuie să fie anterior încheierii AJ
d) Dolul trebuie să fie dovedit de partea care îl invocă.
Dolul nu se prezumă ci trebuie dovedit de cel care îl invocă.
 22

1.3. Vasile l-a indus în eroare pe Victor fapt ce l-a determinat să cumpere de la Andrei un set de lingure și
furculițe. Victor a depistat că lingurile și furculițele nu sunt din argint și a cerut de la Andrei restituirea
banilor. Ultimul a refuzat, iar Victor s-a adresat în judecată.
1) Care temei de nulitate a invocat Victor? 2) Care va fi hotărârea instanței de judecată? Argumentați
răspunsul.
1) Victor a invocat drept temei de nulitate dolul.
2) Victor va trebui să dovedească prezența dolului. Menționăm că în acest caz dolul este comis de un terț.
Astfel, dacă Victor va putea demonstra că Andrei cunoștea sau trebuia să cunoască despre dol, atunci
instanța de judecată va declara drept nulă vânzarea-cumpărarea furculițelor și lingurelor. Totodată, trebuie să
se stabilească dacă sunt respectate celelate condiții cu privire la existența dolului (cele 4 menționate mai
sus).

Subiectul II Împuternicirile instanței de recurs împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel în
procesul civil
2.1. Indicați acțiunile ce pot fi întreprinse de instanța de recurs la etapa depunerii cererii de recurs.
Recursul se depune de părţile şi alţi participanţi la proces; martorul, expertul, specialistul, interpretul şi
reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine cu respectarea condiţiilor
prevăzute de CPC. Cererea de recurs se înregistrează la grefa Curţii Supreme de Justiţie. Dacă cererea de
recurs nu corespunde prevederilor art.437 (cuprinsul cererii de recurs), instanţa, printr-o încheiere semnată
de preşedintele sau vicepreşedintele colegiului respectiv, o restituie în termen de 5 zile. Încheierea este
nesusceptibilă de atac. În cazul în care se solicită scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat (cu
prezentarea documentelor justificative), cererea de recurs nu se restituie, completul din trei judecători
urmînd să se pronunţe, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, asupra demersului înaintat. Dacă demersul
privind scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat a fost respins, se dispune, printr-o încheiere
nesusceptibilă de atac, de a nu da curs cererii, acordîndu-i-se recurentului un termen rezonabil pentru
achitarea taxei de stat. Dacă recurentul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească,
recursul se consideră depus la data prezentării iniţiale. În caz contrar, cererea de recurs se restituie
recurentului. În cazul în care se solicită suspendarea executării hotărîrii atacate cu recurs, cererea de recurs
nu se restituie, completul din trei judecători urmînd să se pronunţe asupra demersului înaintat, printr-o
încheiere nesusceptibilă de atac, în cel mult 10 zile de la depunerea cererii însoţite de confirmarea eliberată
de executorul judecătoresc privind depunerea cauţiunii. Încheierea de suspendare se transmite imediat
recurentului. Restituirea cererii de recurs nu împiedică declararea repetată a recursului după lichidarea
neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli stabilite de lege pentru declararea lui. Dacă cererea de recurs
corespunde prevederilor art. 437 (cuprinsul cererii de recurs), grefa Curţii Supreme de Justiţie înregistrează
intentarea procedurii de recurs.
2.2. Deduceți împuternicirile instanței de recurs împotriva actelor de dispoziție a curților de apel după
examinarea acestuia.
Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept: (art. 445 CPC)
    a) să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi
încheierile atacate cu recurs;
    b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe,
pronunţînd o nouă hotărîre;
    c) să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în
instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs;
    c1) să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimiţînd
pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a
normelor de drept procedural specificate la art. 432 alin. (3) lit. d) (instanţa a soluţionat problema drepturilor
 23

unor persoane care nu au fost implicate în process) şi f) (hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea
competenţei jurisdicţionale). La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de recurs poate trimite pricina
spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art. 432 alin. (3) lit. b) (a aplicat o lege care nu trebuia
să fie aplicată);
    d) să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea
procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art.265 (temeiurile de încetare a
procesului) şi 267 (temeiurile scoterii cererii de pe rol);
    e) să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe;
    f) să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe;
    g) să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel, cu pronunţarea unei încheieri de restituire a
cererii de apel dacă există temeiurile prevăzute la art. 369 (restituirea cererii de apel).
Hotărîrea sau decizia casată nu are nici o putere legală. Actele de asigurare sau de executare făcute în
temeiul unei astfel de hotărîri sau decizii îşi pierd puterea legală dacă instanţa de recurs nu dispune altfel. 
În cazul în care pricina este trimisă spre rejudecare, cu acordul tuturor participanţilor la proces, instanţa de
recurs indică actele procesuale rămase valabile, celelalte fiind desfiinţate de drept.
În urma examinării recursului, instanţa de recurs emite o decizie care rămîne irevocabilă din momentul
emiterii. Decizia se consideră a fi emisă din momentul plasării acesteia pe pagina web a Curţii Supreme de
Justiţie.
Copia deciziei instanţei de recurs se remite părţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.
2.3. Argumentați cum trebuie să soluționeze instanța de recurs dacă la examinarea recursului s-a
constatat că:
a) Deși instanța de fond și cea de apel au admis acțiunea reclamantului, reprezentantul reclamantului nu a
avut împuternicirea de a depune o acțiunea în instanța de judecată, ci doar dreptul să semneze cererea de
chemare în judecată.
b) Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de apel depuse de intervenientul accesoriu, deși ultimul a
fost reprezentat de avocatul pârâtului intimat a cărui apel a fost respins.
c) Instanța de fond și cea de apel greșit au admis și administrat în calitate de probe dispozițiile martorilor,
deoarece reieșind din circumstanțele cauzei, acestea se încadreaza în prevederile art. 11 Cod Civil
(imposibilitatea administrării probei cu martori).
Instanța de recurs se expune doar referitor la circumstanțele de drept, nu și la cele de fapt.

Testul 9

Subiectul I Nulitatea actului juridic civil

1.1. Definiți eroarea ca viciu de consimțământ.
Eroarea este falsa reprezentare a unei situații, o părere greșită despre unele împrejurări legate de încheierea
convenției. Nu orice eroare duce la nulitatea AJ civil, doar eroarea considerabilă afectează valabilitatea
consimțământului. Eroarea este considerabilă dacă la încheiere a existat o falsă reprezentare referitor la:
    a) natura actului juridic;
    b) calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic;
    c) părţile actului juridic (partenerul sau beneficiarul), în cazul în care identitatea acestora este motivul
determinant al încheierii actului juridic.
1.2. Analizați eroarea ca viciu de consimțământ.
În continuare vom analiza situațiile caând eroarea duce la nulitatea AJ civil:
a) Eroarea asupra naturii AJ civil. O parte crede că încheie un anumit AJ, iar cealaltă parte crede că încheie
un altul. Ex: Vânzătorul cree că încheie un contract de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață, iar
 24

cumpărătorul crede că încheie un contract de vânzare-cumpărare. În acest caz manifestarea de voință este
necorespunzătoare realității și de aceea un astfel de act va fi lovit de nulitate relativă.
b) Eroarea asupra calităților substanțiale ale obiectului AJ civil. Obiectul AJ civil reprezintă conduita
subiectelor RJ civil și el poate fi divers. De cele mai deseori, elementele prestației vor fi privite ca fiind
substanțiale sau nesubstanțiale, după intenția părților. Ex: o persoană, în loc de un portret autentic, precum
și-a dorit, cumpărăr din eroare o copie. Nu va fi viciu de consimțământ atunci când persoana a crezut că
portertul este pictat pe pânză, pe când el este pictat pe lemn.
c) Eroarea asupra persoanei. CC prevede expres că doar în cazul în care identitatea acestora este motivul
determinant al încheierii actului juridic. Identitatea părților are imporatnță pentru încheierea actelor intuito
personae precum și pentru valabilitatea căsătoriei. Ex: este nulă căsătoria când se demonstrează că actul de
căsătorie nu a fost semnat de mireasă, ci de sora ei care seamănă cu ea.
Eroarea de fapt – o falsă reprezentare a realității faptelor, adică se referă la natura actului, la calitățile
substanțiale ale obiectului AJ, precum și la părțile actului.
Eroarea de drept – o falsă reprezentare a existenței sau a conținutului unui act normativ. Nimeni nu poate
invoca necunoașterea legii. Deci, eroarea de drept nu este temei de anulare a AJ.
Dovada erorii ca viciu de cosimțământ este datoria celui care o invocă, AJ poate fi declarat nul, fiind
prezentă nulitatea relativă.
1.3. A (vânzător) și B (cumpărător) au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil. La momentul
încheierii contractului cumpărătorul considera că plata impozitului pe bunurile imobiliare este de 0,05%
din costul bunului. După 30 zile de la încheierea contractului, B a procurat ziarul Timpul și a aflat că
impozitul pe bunurile imobile, potrivit Codul Fiscal, este nu de 0,05%, ci de 0,3%. B s-a adresat către A
cu cerințe de a anula contractul de vânzare-cumpărare pe motivul că s-a aflat în eroare la momentul
încheierii contractului despre mărimea impozitelor ce urmează să fie achitate de proprietarul imobilului.
A a respins cerința lui B, ultimul adresându-se în judecată.
Ce hotărâre trebuie să adopte instanța de judecată. Argumentați răspunsul.
În această situație suntem în prezența unei erori de drept. Totodată, necunoașterea legii nu este temei de
anulare a AJ. Or, legea prevede expres situațiile când eroarea este temei de anulare a AJ. Prin urmare,
instanța de judecată va constata că nu există niciun temei legal de anulare a contractului de vânzare-
cumpărare a imobilului și acesta va continua să producă efecte juridice între părți
Subiectul II Procedura examinării contestațiilor contra hotărârilor arbitrale.
2.1. Descrieți procedura contestării hotărârilor arbitrale în instanța de judecată.
Hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi contestată în instanța care ar fi fost
competentă să examineze cauza civilă în lipsa clauzei de arbitraj, de către părţile în arbitraj, înaintînd o
cerere de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se examinează în şedinţă
de judecată în cel mult o lună de la data intrării ei în judecată, potrivit regulilor stabilite de CPC.
În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, la solicitarea ambelor părţi în arbitraj, judecătorul
poate cere arbitrajului, potrivit regulilor stabilite de CPC pentru reclamarea probelor, materialele dosarului,
hotărîrea arbitrală, care se contestă, în original.
Părţile în arbitraj sînt înştiinţate legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu
împiedică dezbaterea pricinii.
În timpul dezbaterii pricinii, judecata constată, în urma cercetării probelor prezentate de părţi în
argumentarea pretenţiilor şi obiecţiilor lor, existenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea hotărîrii
arbitrale, prevăzute de art.480.
2.2. Deduceți temeiurile pentru desființarea hotărârilor arbitrale.
Articolul 480. Temeiurile pentru desfiinţarea hotărîrii 
                           arbitrale
    (1) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează numai în cazurile prevăzute de prezentul articol.
 25

    (2) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează în cazul cînd partea care cere desfiinţarea hotărîrii prezintă în
judecată probe despre faptul că:
    a) litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale;
    b) convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii;
    c) hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi data pronunţării ori nu este semnată de
arbitri;
    d) dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate;
    e) arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu convenţia arbitrală;
    f) partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau despre dezbaterile
arbitrale, inclusiv despre locul, data şi ora şedinţei arbitrale sau, din alte motive întemeiate, nu s-a putut
prezenta în faţa arbitrajului pentru a da explicaţii;
    g) arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care nu se
înscrie în condiţiile convenţiei, ori hotărîrea arbitrală conţine dispoziţii în probleme ce depăşesc limitele
convenţiei arbitrale. Dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de
dispoziţiile care nu decurg din convenţie, instanţa judecătorească poate desfiinţa numai acea parte a hotărîrii
arbitrale în care se conţin dispoziţii ce nu se înscriu în convenţia arbitrală;
    h) hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau bunele
moravuri.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța în următoarele situații:
a) Instanța de arbitraj a aplicat o lege neconstituțională.
Un temei de desființare este atunci când hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei
Republicii Moldova. În acest context, aplicarea unei legi neconstituționale duce la desființarea hotărârii
arbitrale.
b) Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că compromisul nu a fost încheiat în formă scrisă.
Compromis - înţelegere între părţi ca un litigiu izvorît cu certitudine între ele să fie soluţionat prin arbitraj,
indicîndu-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi instituţia de arbitraj. Astfel, potrivit temeiului
prevăzut de CPC când arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală
ori care nu se înscrie în condiţiile convenţiei, instanța de judecată va desființa hotărârea de arbitraj.
c) La etapa examinării cererii de desființare a hotărârii arbitrale, s-a constatat că litigiul examinat în arbitraj
se referă la apărarea onoarei și demnității persoanei.
Nu toate litigiile pot fi delegate soluționării către organul arbitral. Conform legislației, părțile pot delega
competența de a judeca litigiile ce izvorăsc între acestea, cu excepția pretențiilor care țin de:

dreptul familiei; contractele de locațiune (chirie) a încăperilor de locuit, inclusiv litigiile cu privire la
încheierea, validitatea, încetarea și calificarea unor astfel de contracte; drepturile patrimoniale cu privire la
locuințe; împotriva unei autorități publice;
insolvabilitate; înstrăinarea bunurilor din domeniului public; viață și sănătate; drepturile nepatrimoniale ale
proprietății intelectuale; alte litigii în privința cărora legea deleagă competența exclusivă a instanțelor
judecătorești. Onoarea și demnitatea persoanei nu se include în această listă, respectiv instanța de judecată
va purcede la analiza existenței temeiurilor de desființare sau nu a hotărârii arbitrale.

Testul 10

Subiectul I Capacitatea de folosință a persoanei fizice

1.1. Definiți capacitatea de folosință a persoanei fizice și enumerați caracterele juridice ale capacității
de folosință a persoanei fizice.
 26

Noțiune: o parte a capacității civile a oamenilor, constând în aptitudinea lor de a avea drepturi și obligații
civile. Adică, aptitudinea PF de a fi titulară de drepturi și obligații civile, calitatea de a fi subiect individual
de drept civil, adică participant la diferite RJ civile. Poate fi determinată numai prin lege.
Principalele caractere juridice ale capacității de folosință sunt: legalitatea, generalitatea, egalitatea și
universalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea.
a) Legalitatea – această capacitate este de domeniul legii, este creația legiuitorului. Începutul, conținutul și
încetarea capacității de folosință a PF sunt în exclusivitate determinate de lege.
b) Generalitatea – caracterul abstract și atotcuprinzător al omului de a avea drepturi și obligații civile.
c) Egalitatea – capacitatea de folosință a PF se bazează pe principiul egalității în fața legii. Prin urmare,
sexul, rasa, originea, religia nu au nicio înrăurire asupra capacității de folosință a persoanei.
d) Inalienabilitatea – nu poate forma obiect de renunțare, în tot sau în parte, și nici obiect de înstrăinare.
e) Intangibilitatea – capacității de folosință nu i se poate aduce limitări decât în cazurile și condițiile
prevăzute de lege.
f) Universalitatea – această capacitate este recunoscută tuturor PF.
1.2. Analizați conținutul capacității de folosință ale persoanei fizice.
Prin conținut al capacității de folosință a PF se înțelege aptitudinea acesteia de a avea orice drept și orice
obligație civilă ori, altfel spus, aceasta se constituie din totalitatea de drepturi și obligații civile pe care le
poate avea un astfel de subiect de drept. Drepturile civile nu sunt stabilite limitativ, ceea ce ar fi un lucru
inutil. În legislație sunt enumerate, de regulă, drepturile și obligațiile principale, specificându-se că
persoanele pot avea și alte drepturi patrimoniale și personale neptrimoniale.
Sunt cunoscute două feluri de îngrădiri ale capacității de folosință:
a) Îngrădirile cu caracter de pedeapsă penală sunt stabilite de legea penală. Ex: privațiune de libertate,
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități. Aceste îngrădiri îl
limitează pe cel ce a săvârșit o infracțiune să-și aleagă singur locul de trai..
b) Îngrădirile cu caracter de sancțiune civilă. De ex decăderea din drepturile părintești dacă se constată că se
eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești inclusiv de la plata pensiei de întreținere. Alte îngrădiri,
referitor la persoanele care nu pot fi numite tutori sau curatori: minorul; persoana lipsită de sau limitată în
capacitatea de exerciţiu; cel decăzut din drepturile părinteşti; cel declarat incapabil de a fi tutore sau curator
din cauza stării de sănătate ș.a. Altă îngrădire: succesorul nedemn - Nu poate fi succesor testamentar sau
legal persoana care:
- a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a
celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sînt constatate de instanţa de judecată;
- a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a contribuit astfel
la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotei succesorale ale tuturor
acestora.
c) Îngrădirile cu caracter de protecție sunt prevăzute de legea civilă. Ele sunt incapacități speciale fie de a
încheia AJ civile, fie de a dobândi anumite drepturi și obligații. Aceste îngrădiri sunt instituite pentru a
ocroti interesele unor anumite categorii de persoane, avându-se în vedere situația specifică în care se află.
Ex: tutorele, curatorul, soțul și rudele acestora de până la gradul patru inclusiv nu au dreptul să încheie
convenții cu persoana pusă sub tutelă sau curatelă, cu excepția transmiterii către aceasta a averii prin donație
sau în folosință gratuită.
1.3. După declararea judecătorească a morții lui Popa, bunurile sale au trecut la succesori, respectiv – casa
de locuit a revenit soțului ei care la rândul său a donat-o concubinei Mereuță, un lot de teren cu
suprafața de 8 ari a revenit fiului său care a început să-și construiască casa, pianul i-a revenit nepoatei
Marcela care frecventa școala muzicală. După 5 ani de la declararea morții, Popa apare și cere
restituirea bunurilor în patrimoniul ei. Mereuță refuză să părăsească casa donată de concubinul ei, iar
fiul invocând că a făcut invetiții excesive în construcții nu poate întoarce lotul de teren. Ei invocă că o
 27

dată ce Popa a fost declarat decedat, el nu mai dispune de capacitate de folosință și nu mai poate invoca
dreptul la niciun bun. Popa se adresează în instanța de judecată și cere să și se facă dreptate.
Care va fi hotărârea instanței de judecată?
PF poate fi declarată decedată pe cale judecătorească. Declararea morții ei precum și moartea propriu zisă
duce la încetarea capacității de folosință a persoanei. În speța dată, Popa era în viață și s-a întors la
domiciliul ei. Astfel, după ce s-a adresat în instanța de judecată, instanța, potrivit legii, trebuie să anuleze
hotărârea de declarare a morții acesteia. Restabilirea în capacitaea de folosință nu este necesară, pentru că ea
nu a pierdut-o niciodată. Astfel, instanța doar o repune pe Popa în drepturile subiective. Potrivit art. 53 alin.
2 CC Independent de momentul apariţiei sale, persoana declarată decedată poate cere de la oricare altă
persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea
decesului său. Popa trebuie să înainteze o acțiune prin care revendică bunurile de la Mereuță și de la fiul său.
Prin urmare, Mereuță va fi obligată să părăsească casa de locuit, Marcela (dar ea nici nu a refuzat anterior)
va trebui să restituie pianul, iar fiul va trebui să restituie terenul. Totodată, potrivit art. 611, fiul va fi
îndreptățit să ceară compensarea îmbunătățirilor.

Subiectul II Recuzarea judecătorului în cauzele civile

2.1. Identificați temeiurile obiective și cele subiective de recuzare a judecătorului.
Recuzarea reprezintă un mijloc prin care un participant la process poate cere ca judecătorul incompatibil să
nu participe la judecarea cauzei.
Articolul 50. Temeiurile de recuzare a judecătorului
    (1) Judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă:
    a) la judecarea anterioară a pricinii a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret,
reprezentant, grefier, executor judecătoresc, arbitru sau mediator;
    b) se află în raporturi de rudenie pînă la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate pînă la al treilea grad
inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora;
    b1) o rudă a sa pînă la al patrulea grad inclusiv sau un afin pînă la al treilea grad inclusiv a participat, ca
judecător, la judecarea aceleiaşi pricini;
    b2) este rudă pînă la al patrulea grad inclusiv sau afin pînă la al treilea grad inclusiv cu un alt membru al
completului de judecată;
    c) este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părţi; 
    d) şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă;
    e) are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la
îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui;
2.2. Determinați etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei cauze civile.
Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată se face oral sau în scris pentru fiecare în parte, trebuie
să fie motivată şi prezentată pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond. Cererea de recuzare şi cererea de
abţinere de la judecată pot fi înaintate mai tîrziu doar dacă autorul lor a aflat de existenţa temeiului recuzării
sau abţinerii după ce a început judecarea pricinii în fond. 
Dacă temeiurile recuzării i-au devenit cunoscute după ce a început judecarea pricinii în fond, instanţa este
obligată să le comunice în şedinţă de judecată pentru soluţionarea recuzării. În proces nu se admite
înaintarea repetată a recuzării aceluiaşi judecător şi pentru aceleaşi motive dacă anterior recuzarea lui a fost
respinsă. De asemenea, nu se admite: recuzarea judecătorului din suspiciune în imparţialitatea lui dacă nu
sînt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea judecătorului căruia i s-a
încredinţat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea judecătorilor care nu sînt
implicaţi în examinarea pricinii.     
Articolul 53. Procedura de soluţionare a cererii de recuzare 
    (1) Propunerea de recuzare se examinează de instanţa sesizată cu acţiunea. Instanţa audiază persoana a
 28

cărei recuzare se solicită, dacă aceasta doreşte să dea explicaţii, şi ascultă opinia participanţilor la proces. Nu
se admite interogarea ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare, nici efectuarea unor acte de procedură.
    (11) Propunerea de recuzare se examinează în modul în care se examinează cererea de chemare în
judecată.
    (2) Recuzarea judecătorului se hotărăşte, în lipsa acestuia, de un alt judecător sau de un alt complet de
judecată, de regulă în aceeaşi zi, iar dacă problema aceasta este examinată de instanţa ierarhic superioară
spre care se îndreaptă calea de atac respectivă, în cel mult 10 zile. Judecătorii care au făcut parte din
completul de judecată şi cărora nu le-au fost înaintate recuzări pot fi incluşi în noul complet pentru
soluţionarea recuzării. Cererea de recuzare se soluționează în cel mult 5 zile din momentul depunerii.
    (3) Dacă, din motivul recuzării, în instanţa sesizată cu pricină nu se poate constitui complet de judecată şi
dacă recuzarea îi priveşte pe toţi judecătorii ei, cererea de recuzare se va judeca de instanţa ierarhic
superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă.
    (4) Recuzarea expertului, specialistului, interpretului şi grefierului se examinează de instanţa care judecă
pricina.
    (5) Instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune
nici unei căi de atac decît o dată cu fondul hotărîrii sau al deciziei.
    Articolul 54. Efectele admiterii cererii de recuzare 
    (1) Dacă cererea de recuzare a fost admisă de instanţa sesizată, pricina se examinează de un alt judecător
sau de un alt complet de judecători al acestei instanţe. În cazul neadmiterii cererii, pricina se examinează de
judecătorii desemnaţi.
    (2) Dacă instanţa superioară învestită cu dreptul de a examina cereri de recuzare în cazurile prevăzute de
art.53 alin.(3) găseşte că cererea de recuzare este întemeiată, va dispune trimiterea pricinii la o instanţă de
acelaşi grad, iar în cazul imposibilităţii o va expedia spre examinare instanţei ierarhic superioare spre care se
îndreaptă calea de atac respectivă.
    (3) În cazul respingerii cererii, pricina se va restitui spre judecare instanţei iniţiale.
    (4) În încheierea prin care s-a admis recuzarea se precizează în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul
recuzat urmează să fie menţinute.
2.3. Argumentați dacă în situațiile enunțate se manifestă temeiuri legate de recuzare a judecătorului:
a) Judecătorul nou-numit în funcție nu este apt din punct de vedere profesional să soluționeze o cauză civilă
complexă.
Nu este temei de recuzare.
b) Judecătorul este rudă de gradul I cu expertul care a dat concluzii în judecată.
Este temei de recuzare. Art. 50 alin. 1 lit. b
c) Judecătorul a fost profesorul reprezentantului pârâtului.
S-ar putea să existe temei de recuzare, depinde de argumentarea părții care invocă. Art. 50 alin. 1 lit. e.

Testul 11

Subiectul I Dreptul de proprietate comună pe cote-părți

1.1. Definiți noțiunile drept de proprietate comună pe cote-părți și drept de proprietate comună în
devălmășie, explicând conceptul de cotă-parte ideală.
Drept de proprietate comună pe cote-părți – dreptul care aparține la două sau mai multe persoane exprimat
în cote ideale (1/2, 1/3, ¼) asupra unui bun nefracțioant în materialitatea sa. Fiecare coproprietar este
proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă la
probă contrară.
 29

Drept de proprietate comună în devălmășie - dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor
persoane fără ca vreuna dintre ele să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, bunul rămânând
nefracționat în materialitatea sa, nefiind determinată nici cota parte ideală din dreptul de proprietate.
Cotă-parte ideală - o fracţiune care nu este materialmente determinată, ci este stabilită numai intelectual,
abstract. Înseamnă că fiecare coproprietar poate exercita, în ceea ce priveşte partea sa ideală, toate
prerogativele dreptului de proprietate, care sunt compatibile cu natura ideală a acestei cote-părţi.
1.2. Analizați modul de exercitare a atributelor posesiune, folosință și dispoziție de către
coproprietari.
a) Proprietate comună pe cote-părți. Aici distingem două situații:
1) exercitarea dreptului de folosință, posesiune dispoziție asupra întregului bun din proprietatea comună pe
cote-părți. Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul proprietate comună pe cote-părţi în măsura care
nu schimbă destinaţia lui şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari. Modul de folosire a bunului
comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor sau, în caz de divergenţe, prin hotărîre judecătorească în
baza unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor coproprietarilor. Coproprietarul este în drept să ceară în
posesiune şi folosinţă o parte din bunul comun corespunzător cotei sale, iar în caz de imposibilitate, să ceară
coproprietarilor care posedă şi folosesc bunul plata unei compensaţii echitabile. Coproprietarul care exercită
în mod exclusiv folosinţa bunului comun fără acordul celorlalţi coproprietari poate fi obligat la plata unei
despăgubiri. Fructele produse de bunul proprietate comună pe cote-părţi se cuvin tuturor coproprietarilor
proporţional cotei-părţi deţinute dacă aceştia nu au stabilit altfel. Coproprietarul care a suportat singur
cheltuielile de producere sau de culegere a fructelor are dreptul la compensarea acestor cheltuieli de către
coproprietari proporţional cotei lor părţi. Coproprietarii vor împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile
proprietăţii comune pe cote-părţi proporţional cotei lor părţi. Fiecare coproprietar poate să efectueze acte de
conservare a bunurilor proprietate comună pe cote-părţi fără acordul celorlalţi coproprietari şi să le pretindă
compensarea cheltuielilor proporţional cotei lor părţi. În privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi
nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu acordul tuturor coproprietarilor. Actele de dispoziţie încheiate în
lipsa unanimităţii sînt lovite de nulitate relativă dacă se demonstrează că terţul este de rea-credinţă. În acest
caz, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data cînd coproprietarul care nu şi-a dat acordul a
cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa cauzei de nulitate.Coproprietarul poate să înstrăineze cota sa
parte, respectînd dreptul de preemţiune al celorlalţi coproprietari.
2) exercitarea dreptului asupra cotei-părți din proprietatea comună pe cote părți. Fiecare coproprietar este
proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă la
probă contrară. Dacă bunul a fost dobîndit printr-un act juridic, nu se va putea face probă contrară decît prin
înscrisuri. Cota-parte poate fi donată, schimbată, fiind suficient doar acordul celui care vrea să încheie un
astfel de act. Cota-parte poate fi gajată, dată în uzufruct. În cazul în care cota-parte se vinde ceilalți
coproprietari au drept preferențial. Cînd cota-parte se vinde fără respectarea dreptului de preemţiune, oricare
coproprietar poate intenta, în decursul a 3 luni, acţiune în instanţa de judecată pentru a i se atribui drepturi şi
obligaţii de cumpărător.
b) Proprietate comună în devălmășie. Fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a folosi bunul comun
potrivit destinaţiei acestuia, fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari dacă în contract nu este prevăzut
altfel. Oricare dintre proprietarii devălmaşi este prezumat a avea consimţămîntul celorlalţi pentru efectuarea
oricăror acte de conservare şi administrare a bunului proprietate comună în devălmăşie dacă legea sau
contractul nu prevede altfel. Fiecare din coproprietarii devălmaşi poate dispune de bunul mobil proprietate
comună în devălmăşie dacă acordul încheiat între ei nu prevede altfel. Pentru actele de dispoziţie asupra
bunurilor imobile proprietate comună în devălmăşie este necesar acordul scris al tuturor coproprietarilor
devălmaşi. Actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul
dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre acordul care limitează dreptul de
 30

dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sînt împotriva încheierii actului juridic sau că nu
a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.
1.3. Vasile și Ion fiind frați, după decesul mătușii devin coproprietarii unui apartament din Chișinău. Ambii
frați pe parcursul studiilor au locuit împreună în apartament, după care Ion a revenit în orașul de baștină,
iar fratele său a continuat să locuiască în apartamentul din Chișinău, stabilindu-se cu serviciul în oraș.
După ceva timp, pe 14.03.2009, Vasile îi comunică prin telefon despre faptul că ar vrea să vândă
apartamentul. Ion i-a comunicat că are nevoie de ceva timp pentru a se gândi. Pe 14.05.2009 Ion revine
la Chișinău și află de la fratele său că acesta a vândut apartamentul la prețul de 18 000 euro și i-a lăsat 9
000 euro parte echivalentă cotei sale părți. Ion s-a înfuriat comuncându-i că el venise la oraș pentru a-i
propune să-i cumepre cota sa parte. Mai mult decât atât, el nu și-a manifestat acordul la încheierea unei
asemenea tranzacții, căci el nu are nevoie de bani, ci de apartament. La data de 14.09.2010 Ion
angajează un avocat să-i apere interesele și depune cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile.
Determinați soluția instanței de judecată. Argumentați răspunsul.
Vasile și Ion sunt coproprietarii apartamentului din Chișinău. Bunul se află în proprietate comună pe cote-
părți. În privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu
acordul tuturor coproprietarilor. Actele de dispoziţie încheiate în lipsa unanimităţii sînt lovite de nulitate
relativă dacă se demonstrează că terţul este de rea-credinţă. Astfel, dacă dobânditorul este de rea-credință,
actul de vânzare-cumpărare va fi lovit de nulitate relativă și bunul va fi restituit coproprietarilor, iar dacă
dobânditorul este de bună credință (nu știa și nici nu putea să știe că bunul este comun și nu există acordul
tuturor coproprietarilor referitor la înstrăinare) actul nu va fi lovit de nulitate. Prin urmare, Ion este în drept
să formuleze pretenții față de Vasile. Termenul de prescripție extinctivă de 3 ani este respectat de Ion.

Subiectul II Temeiurile și felurile reprezentării judiciare în procesul civil

2.1. Descrieți esența reprezentării judicare în procesul civil.
Reprezentarea judiciară reprezintă situația în care o persoană denimită reprezentant îndeplinește acte
procedurale în numele și în interesul altei persoane care participă în procesul civil. Reprezentantul exprimă
voința reprezentatului, iar acționarea celui dintâi subânțelege suportarea consecințelor juridice ale actelor
procesuale realizate doar de către reprezentat. Trăsături:
a) Reprezentantul acționează în numele și în interesul altei persoane.
b) Reprezentantul poate acționa în fața instanței de judecată doar în limitele împuternicirilor transmise lui de
către reprezentat, în caz contrar acțiunile sale nu vor produce efecte juridice.
c) Întrucât reprezentantul acționează în numele și în interesul reprezentatului, efectele material-juridice și
procesual-juridice ale acțiunilor sale, vor fi suportate doar de către reprezentat.
2.2. Comparați felurile reprezentării judiciare în funcție de temeiurile juridice ale acesteia.
Deosebim următoarele categorii ale reprezentării judiciare: reprezentarea legală, reprezentarea
convențională, reprezentarea din oficiu, reprezentarea statutară.
a) Reprezentarea legală
Reprezentatul nu are dreptul să-și aleagă și desemneze un reprezentant întrucât acesta este desemnat de către
lege. Necesită reprezentanți legali:
- persoanele care nu au capacitate deplină de expercițiu și cele limitate în capacitatea de exercițiu. Drepturile
lor sunt apărate în instanță de către părinți, înfietori, tutori sau curatori, de alte persoane cărora acest drept le
este acordat le lege. Persoane limitate sunt cele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani și persoanele limitate în
capacitatea de exercițiu printr-o hotărâre judecătorească. Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sunt
minorii sub 14 ani și persoanele declarate incapabile prin hotărâre judecătorească.
- persoanele declarate dispărute fără urmă conform legii. Reprezentarea în proces a persoanei declarate
dispărută  fără veste în modul stabilit de lege se face de administratorul fiduciar sau de tutorele numit în
conformitate cu legea.
 31

- moștenitorii persoanelor decedate sau delcarate decedate în modul stabilit de lege, dacă succesiunea nu a
fost încă acceptată de nimeni. Reprezentarea în proces a moştenitorilor persoanei decedate sau declarate
decedată în modul stabilit de lege, dacă succesiunea nu a fost încă acceptată de nimeni, se face de către
custodele sau tutorele numit în conformitate cu legea.
Reprezentantul legal îndeplineşte în numele celui reprezentat toate actele procedurale pe care acesta din
urmă are dreptul să le exercite, cu excepţiile stabilite de lege. Reprezentantul legal poate încredinţa unui
avocat reprezentarea în instanţă judecătorească. Reprezentantul legal poate fi chemat personal, după caz, în
judecată pentru a da explicaţii referitor la actele pe care le-a încheiat ori săvîrşit în această calitate.
b) Reprezentarea conențională
Are la bază un acord, o înțelegere a reprezentantului și reprezentatului referitor la faptul reprezentării. Are o
natură voluntară. Pot fi: avocații și avocații stagiari, angajații PJ, copoarticipanții împuterniciți conform art.
62 alin. 4 CPC (Coparticipanţii pot încredinţa reprezentarea lor în proces unuia sau mai multor
coparticipanţi. Coparticipantul reprezentant confirmă împuternicirile speciale prevăzute la art. 81 printr-o
procură autentificată notarial, iar împuternicirile generale – prin cereri scrise semnate de coparticipantul sau
coparticipanţii reprezentaţi, cu excepția reprezentanţilor autorităţilor publice.)
c) Reprezentarea din oficiu
Reprezentare judiciară prevăzută pentru acele situații stipulate de lege în care persoana reprezentată nu se
poate apăra personal din cauza limitării sau lipsei capacității de exercițiu și lipsei, în anumite situații, a unui
reprezentant legal, în scopul apărării intereselor persoanei interesate ăn cazurile când acestea sunt opuse
intereselor reprezentantului legal al persoanei, în anumite condiții stipulate de lege când interesele persoanei
cer prezența unui avocat. Ex: dacă instanța constată un conflict de interese între reprezentant și reprezentatul
lipsit ori limitat în capacitatea de exercițiu.
d) Reprezentarea statutară.
Reprezentarea produsă în virtutea prevederilor actelor de constituire ale PJ, a prevederilor legii sau a altor
acte normative realizată de către organele lor de administrare.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de judecată în fiecare din cazurile enunțate:
a) instanța a constatat că intervenientul accesoriu este limitat în capacitatea de exercițiu și nu are
reprezentant legal.
Instanța va solicita oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat
desemnarea unui avocat pentru intervenient. (art. 77 CPC)
b) în lipsa reclamantului, reprezentantul său a renunțat la o parte din pretențiile din acțiune ca fiind
neîntemeiate.
Dacă în mandatul eliberat avocatului (în cazul PF) sau în procură (în cazul PJ) este prevăzut expres dreptul
avocatului/reprezentantului PJ să renunțe parțial sau total la pretențiile din acțiune atunci instanța va
considera legale acțiunile avocatului. În lipsa unor prevederi în mandat sau procură, aceste acțiuni nu vor fi
posibile.
c) în ședința de judecată s-a constat că reprezentantul legal al minorului – reclamant activează în calitate de
judecator.
În CPC nu există nicio interdicție referitor la reprezentantul legal care activează ca judecător.

Testul nr.12

Subiectu 1. Acțiunea în revendircare

1.1. Definiți noțiunea ”acțiunea în revendicare”, descriind caracterele juridice.

 32

Deci, acţiunea în revendicare este acţiunea, prin care o persoană cere în justiţie să i se recunoască dreptul de
proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată. Acţiunea proprietarului neposesor către posesorul
neproprietar (acţiunea în revendicare) este îndreptată spre restabilirea dreptului de posesie ce-i aparţine
proprietarului şi de care acesta a fost lipsit.

Caractere juridice:

a) Actiune reala- deoarece poate fi promovata impotriva oricarei persoane care incalca dreptul de
proprietate. Caracterul real al dreptului de proprietate se transmite si actiunii in revendicare prin care
este aparat dreptul.
b) Actiune petitorie-  deoarece pune in discutie insasi existenta dreptului de proprietate. Aceasta
deosebeste actiunea in revendicare de actiunea posesorie sau actiunea care se intemeiaza pe un drept
de creanta
c) Actiune imprescriptibila -  Dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz, asa incat el va putea fi
aparat intotdeauna prin actiunea in revendicare.. Atunci cand insa un bun imobil este dobandit prin
uzucapiune, sau un alt bun mobil a fost dobandit prin posesia de buna-credinta, dreptul de proprietate
al proprietarului initial s-a stins si el nu va mai putea avea castig de cauza intr-o actiune de
revendicare.

1.2. Analizați condițiile legale de admitere a acțiunii în revendicare de către instanța de judecată.
Dreptul de a înainta acţiunea în revendicare îl are proprietarul. De asemenea, are dreptul de a înainta
acţiunea în revendicare şi posesorul neproprietar, care posedă bunurile proprietarului pe un temei juridic
(depozitarul, arendaşul, cărăuşul). Reclamaţi în aceste cauze sunt posesorii ilegali, care posedă bunul la
momentul înaintării acţiunii fără a avea vreun drept asupra bunului. Deci, înaintarea acţiunii în revendicare
presupune următoarele condiţii:

a) pierderea de către proprietar a posesiei asupra bunului;

b) determinarea individuală a bunului;

c) aflarea bunului în posesie străină şi neapărat ilegală.

În cazul în care sunt întrunite toate aceste condiţii, proprietarul este în drept să-şi revendice bunul de
la acel care l-a lipsit nemijlocit de posesie. Dar de cele mai multe ori însă problema se complică prin aceea
că bunul ce urmează a fi revendicat nu se află în posesia persoanelor care l-au deposedat nemijlocit pe
proprietar. Aceste bunuri pot fi vândute unor terţe persoane, deci acţiunea în revendicare trebuie înaintată
respectiv către aceste persoane, care de fapt deţin bunul. Revendicarea bunurilor proprietarului ieşite din
posesia acestuia depinde de faptul dacă dobînditorul este de bună-credinţă sau de rea-credinţă.

Cererea depusă în instanță trebuie să fie în conformitate cu art.166-167 CPC pentru a fi admisă în procedură.

1.3. Speța
În ceea ce priveşte proba dreptului de proprietate, reclamantul trebuie să probeze că este titularul dreptului
de proprietate asupra bunului revendicat
 33

Acţiunea în revendicare va putea fi satisfăcută doar dacă bunurile proprietarului se află într-o posesiune
nelegitimă. Dacă posesia este legitimă, adică posesorul posedă bunul în baza unui act juridic (spre exemplu
contract de arendă, gaj, uzufruct...), atunci proprietarul nu va putea cere restituirea bunului în proprietate în
baza acţiunii în revendicare. Totodată în instanța de judecată proprietarul va trebui să demonstreze că actul
juridic invocat de cel care pretinde a fi proprietar al bunului este lovit de nulitate. Dacă reclamantul aduce
dovezi în sprijinul existenţei dreptului său de proprietate, pârâtul va fi obligat să iasă din pasivitate şi să
încerce, la rândul său, să-şi probeze titlul. în acest caz instanţa va compara titlurile de proprietate înfăţişate
de părţi şi va da câştig de cauză părţii al cărei titlu este preferabil. Astfel: a) dacă ambele părţi au titluri de
proprietate, care provin de la acelaşi autor, va avea câştig de cauză partea care a îndeplinit prima
formalităţile de publicitate imobiliară, pentru opozabilitatea dreptului său faţă de terţi; dacă nici una dintre
părţi nu şi-a înscris titlul, va câştiga partea al cărei titlu are data cea mai veche; b) dacă ambele părţi prezintă
titluri de proprietate, dar acestea provin de la autori diferiţi, instanţa va compara drepturile autorilor de la
care provin cele două titluri şi va da câştig de cauză părţii care a dobândit de la autorul al cărui drept este
preferabil; sarcina probei că autorul său a avut un drept preferabil revine reclamantului; c) atunci când
reclamantul este cel care are titlul+ Se aplică normele ce vizează înregistrarea bunului imobi, cine va
demonstra că e înregistrat la OCT.

Subiectul 2. Cheltuielile de judecată în cazurile civile

2.1. Identificați categoriile cheltuielilor de judecată în cauzele civile.

Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. Taxa de stat
reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanţa judecătorească în beneficiul statului de
la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora li se
eliberează copii de pe documente din dosar.

Din cheltuielile de judecare a pricinii fac parte:

a) sumele plătite martorilor, interpreţilor, experţilor şi specialiştilor;

b) cheltuielile de efectuare a cercetărilor la faţa locului;

c) cheltuielile de înştiinţare şi chemare a părţilor în judecată;

d) cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi participanţi la proces în legătură cu

prezentarea lor în instanţă;

e) cheltuielile suportate de cetăţenii străini şi de apatrizi în legătură cu plata interpretului dacă tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel;

f) cheltuielile de căutare a pîrîtului;

g) cheltuielile de efectuare a expertizei;

h) cheltuielile de executare a actelor judiciare;

i) cheltuielile de asistenţă juridică;

j) cheltuielile de declarare a insolvabilităţii;

 34

k) compensaţiile pentru timpul de muncă pierdut;

l) alte cheltuieli necesare, suportate de instanţă şi de participanţii la proces.

2.2. Determinați temeiurile și procedura de scutire, amînare, eșalonare a taxei de stat.

Pînă la etapa dezbaterilor judiciare, judecătorul sau instanţa judecătorească soluţionează cererile părţilor
privind amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat ţinînd cont de situaţia lor materială. Dacă reclamantul nu
a plătit în termen taxa de stat, instanţa scoate cererea de pe rol. Persoanele juridice declarate în stare de
insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a creanţelor debitoare, de
anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a tranzacţiilor încheiate şi a actelor
de transfer de proprietate, precum şi la atacarea hotărîrilor judecătoreşti adoptate pe marginea acestor litigii,
plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai tîrziu de 6 luni din data adoptării de către instanţa de
judecată a hotărîrii.

În funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este scutită
de către judecător (de către instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. CPC si
Legea cu privire la taxa de stat prevede expres o lista de situatii cind recamantul e scutit de taxa de stat (de
ex.litigii de munca, contencios administrativ, incasarea pensiei de intretinere).

2.3. Argumentati…

a)  Instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părţii care a avut
cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se
compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului - proporţional
părţii respinse din pretenţiile reclamantului.

b) se vor incasa cheltuielile de judecata care trebuie suportate de pirit, precum si se va incas taxa de stat pt
actiunea de divort (40 de lei). Pentru stabilirea intretinerii taxa nu se percepe.

Nr. 13

Subiectul 1.Dreptul de servitute

1.1. Definiți noțiunea ,,dreptul de servitute,, stabilind caracterele sale juridice.

Servitute este sarcina care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt
proprietar (terenul dominant) Servitutea presupune existența a două imobile, aparținând diferitor proprietari,
unul dintre care dominant și altul aservit Terenul dominant se numește astfel pentru că proprietarul lui
dispune de anumite prerogative în privința terenului aservit, al cărui proprietar trebuie să le tolereze.
Servitutea este un drept pentru proprietarul de teren dominant și o sarcină (limitare) a dreptului
proprietarului terenului aservit.

Caractere juridice:

a. Un drept asupra proprietății unei alte persoane – dreptul de servitute aparține proprietarului de teren
dominant asupra terenului aservit, care aparține unui alt proprietar. Ca excepție proprietarul poate
institui servitute asupra unei părți a propriului teren, însă servitutea poate fi exercitată numai după
înstrăinarea acelei părți.
 35

b. Drept real – este un drept asupra unui lucru.. Este un drept opozabil tuturor subiectelor de drept,
inclusiv proprietarului de teren aservit, dacă a fost înregistrat în modul stabilit.
c. Drept imobiliar – se poate constitui doar asupra bunurilor imobile. Terenurile pot sau pot să nu fie
ocupate cu construcții
d. Drept perpetuu – caracterul perpetuu este diferit de perpetuitatea dreptului de proprietate. Dacă
dreptul de proprietate este perpetuu în sensul că durează atâta timp cât există lucrul ce constituie
obiectul său, dreptul de servitute este perpetuu în sensul că durează atâta timp cât există nu doar
terenul dominant dar și cel aservit, și numai în măsura în care nu intervine o altă cauză de stingere a
servituții.
e. Este un accesoriu – servitutea este un accesoriu al terenului dominant, al cărui utilizate o sporește.
Apare ca o prelungire a dreptului de proprietate asupra terenului dominant și îi urmează soarta, din
care cauză nu poate fi un drept de sine stătător, nu poate fi înstrăinat sau cesionat, ipotecat.
f. Un drept indivizibil – în cazul în care unul din terenuri se află în prorpietate comună, pentru
constituirea dreptului de servitute este necesar acordul tuturor coproprietarilor.

1.2. Determinați condițiile de dobîndire prin uzucapiune a dreptului de servitute.

Servituțile pot fi constituite prin destinaţia stabilită de proprietar, prin acte juridice ori prin uzucapiune.

 Articolul 433. Dobîndirea servituţilor prin uzucapiune

    (1) Servituţile continue şi aparente, precum şi cele neaparente şi pozitive, se pot dobîndi prin uzucapiune,
în condiţiile legii.
    (2) Actele materiale corespunzătoare unor servituţi necontinue sînt prezumate a fi exercitate cu simpla
îngăduinţă a proprietarului terenului aservit. Proprietarul terenului dominant va putea prescrie dovedind
contrariul.
    (3) Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune.

Deci prin uzucapiune pot fi dobândite servituțiele :

 Continue și aparente – apeductele, gazoductele ampasate la suprafața solului, precum și cele de

scurgere a apelor, de oarece au semne exterioare, iar pentru exercitarea lor nu e nevoie de fapta
actuală a aomului
 Neaparente și pozitive – apedcutele și gazoductele îngropate în pământ, a căror trecere peste terenul
agricol nu are semne exterioare.

Nu poate fi dobândit asupra neaparente și negative- este neaparentă acea care nu este vizibilă și nu are
semne exterioare și ( exemplu, a nu zidi mai sus de o înălțime, de existența ei se poate lua cunoștință doar
din actele de constituire și registrul bunurilor imobile). Este negativă servitutea care impune proprietarului
terenuluia servit anumite restricții în exercițiul dreptului său de proprietate.

Termenul uzucapiunii dreptului de servitute este același de 15 ani, ca și cel al uzucapiunii dreptului de
proprietate asupra imobilelor. În lipsa unor reglementări legale cu privire la nregistrarea dobândirii dreptului
de servitute prin uzucapiune, ar fi utile reglementări exprese privind adoptarea unei hotărâri judidicare de
recunoaștere a acestui fapt.

1.3. Asupra terenului lui O., a fost instituită o servitute în favoarea lui P, în conformitate cu care
acesta putea trece zilnic cu automobilul pe terenul lui O pentru a avea acces la garajul personal O,
care dorea să-și vîndă terenul, nu putea să o facă, deoarece servitutea instituită nu convenea nici unui
potențial cumpărător. O s-a adresat pentru o consultație la un birou de avocați.
 36

Elaborați consultația avocatului.

Potențiale soluții pentru O.:

1. strămutarea servituții  
    (4) Proprietarul terenului aservit este obligat să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică
exerciţiul servituţii. Astfel, nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc.
    (5) Proprietarul terenului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de servitute, o altă parte a
terenului decît cea indicată la alin. (3), dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază
proprietarul terenului dominant. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului
aservit.
2. Abandonarea în folosul proprietarului terenului dominant
    Articolul 435. Abandonarea terenului aservit
    În toate cazurile în care, conform contractului, cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a
servituţilor revin proprietarului terenului aservit, acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în
folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii.

3. răscumpărarea servituții

Articolul 442. Răscumpărarea servituţii de trecere

    (1) Servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o
disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau
deprecierea provocată terenului aservit.
    (2) În caz de neînţelegere între părţi, instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului
terenului dominant. La stabilirea preţului de răscumpărare, instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de
schimbarea valorii celor două terenuri.

Subiectul 2. Rectificarea hotărîrii de judecată de către instanța care a pronunțat-o în procesul civil

2.1. Descrieți metodele de corectare a deficiențelor hotărârilor judecătorești de către instanța care a
pronunțat-o.

Art. 238 (5) După semnarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra opiniei sale, iar după
pronunațre instanța care a adoptat-o nu e în drept să o anuleze sau modifice. Anularea sau modificarea este
prerogativa instanțelor ierarhic superioare.

Hotărârea totuși poate fi rectificată prin următoarele trei modalități:

1. Emitearea hotărârii suplimentare

Articolul 250. Hotărîrea suplimentară

(1) Instanţa care a pronunţat hotărîrea emite, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, o hotărîre
suplimentară dacă:
a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii formulate de către părţi sau de către intervenientul principal;
b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau
acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească;
c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra
cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de
judecată a căror compensare li se cuvine.
 37

(2) Problema pronunţării unei hotărîri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărîrii.
Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea
stabilită de prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea
lor însă nu împiedică examinarea problemei.
(3) Cererea de adoptare a unei hotărîri suplimentare nu se impune cu taxă de stat.
(4) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de emitere a unei hotărîri suplimentare se supune
recursului.

2. Îndreptarea erorilor materiale și de calcul evidente - se reduce la corectarea greșelilor în scrierea

numerelor, poziției procesuale a participanților la proces, etc., iar cele de calcul evidente nu trebuie să
schimbe esența hotărârii. Important e să nu se afecteze esența soluției pronunțate prin hotărâre. Dacă
dispozitivul unei hotărâri e total diferit de partea motivantă, atunci această eroare, chiar fiind admisă fără
rea-credință nu poate fi modificată de aceeași instanță care a emis-o.

3. Explicarea hotărârii – se face atunci când nu este clar sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului
hotărârii ori când dispozițiile din hotărâre sunt contradictorii. Explicarea se face ca hotărârea să fie certă și
necondiționată.
Articolul 251. Explicarea hotărîrii
(1) Dacă sînt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă
hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă , la cererea participanţilor la proces sau a
executorului judecătoresc, dă explicaţii asupra dispozitivului ori omite dispoziţiile contradictorii fără a
modifica cuprinsul hotărîrii.
(2) Explicarea hotărîrii este admisibilă dacă nu a fost executată şi nu a expirat termenul de executare silită.
(3) Explicarea hotărîrii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi
ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică explicarea hotărîrii.
(4) Încheierea judecătorească privind explicarea hotărîrii se supune recursului.

Corectarea erorilor tehnice din hotărâre și emiterea hotărârii suplimentare se poate face din oficiu sau la
cererea părților. Explicarea se face doaar la cererea participanților sau a organului de executare. În tóate trei
cazuri modicficarea se face prin ședință de judecată, cu citarea părților. Neprezența un împiedică
desfășurarea ședinței.

2.2. Determinați temeiurile și procedura emiterii hotărârilor suplimentare de către prima instanță

Temeiuri: Emiterea hotărârii suplimentare se face pentru a îi da hotărârii inițiale caracterul deplinătății.
Aceasta se admite în cazul când instanța:
1. nu s-a pronunțat asupra unei pretenții în privința căreia participanții al procesa u prezentat probe și
explicații. Instanța e obligată să se pronunțe asupra probelor care au fost prezentate în instanță și să
formuleze soluții cu privire la toate pretențiile susținute și probate în modul corespunzător. Chiar dacă
reclamantul a renunțat la anumite pretenții sau pârâtul a recunoscut o parte din ele, instanța oricum e
obligată să se pronunțe în hotărâre asupra acestora. Chiar și dacă reclamantul formulează mai mult pretenții
dar se referă pe parcursul procesului doar la unele din ele.

2. soluționând problema litigiului, nu a indicat suma sau bunurile adjudecate ori nu a stabilit acțiunile pe
care trebuie să le întreprindă pârâtul. Instanța trebuie să indice clar aceste bunuri, în caz contrar hotărârea
este incompletă.
 38

3. nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată sau nu s-a pronunțat în privința
cererilor martorilor, experților, specialiștilor sau reprezentanților. Instanța e obligată să distribuie cheltuielile
de judecaată. Părții admise, iar pârâtului proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului. Instanța se
referă obligatoriu doar la taxa de stat, referitor la cheltuielile judiciare, doar dacă părțile o cer, deci cel ce a
pierdut va compensa părții ce a avut câștig de cauză.

Procedura:

(2) Problema pronunţării unei hotărîri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărîrii.
Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea
stabilită de prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea
lor însă nu împiedică examinarea problemei.
(3) Cererea de adoptare a unei hotărîri suplimentare nu se impune cu taxă de stat.
(4) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de emitere a unei hotărîri suplimentare se supune
recursului.
2.3Argumentați modul de înlăturare a următoarelor neajunsuri ale hotărîrii judecătorești

a)Instanța nu s-a pronunțat asupra unei pretenții în privința căreia participanții la proces nu au prezentat
probe și nu au dat explicații. - Acesta este un temei de modificare a hotărârii prin emiterea unei hotărâri
suplimentare.
b)deși reclamantul a solicitat declararea nulității actului juridic, la pronunțarea hotărîrii instanța nu s-a
pronunțat asupra efectelor anulării acestuia. – emiterea unei hotariri suplimentare
c)la adoptarea hotărîrii a fost comisă o greșeală de calcul evidentă.- Prin Îndreptarea erorilor materiale și
de calcul evidente

Nr.14
Subiectul 1. Uzucapiunea
1.1Identificați diferențele dintre noțiunile,,prescripția achizitivă,, și ,,prescripția extinctivă,,.

Prescripția achizitivă Prescripția extinctivă

Mod de dobândire a dreptului de proprietate prin
posedarea încelungată a unui bun imobil sau
modil în termenele și condițiile repvăzute de
lege
Posesorul dobândește dreptul de proprietate
asupra unui bun mobil după expirarea a 5 ani și
imobil -15 ani.
Temeiuri de întrerupere a prescripției achizitive:
 Temeiuri care duc la suspendarea
termenului prescripției extinctive
 Înaintarea unei acțiuni de revendicare a
bunului de la posesor
În cazul în care cursul prescripţiei extinctive a
fost întrerupt, timpul scurs pînă la întrerupere nu
se calculează. După întrerupere poate să înceapă
un nou termen.
 39

1.2Determinați cazurile în care dobînditorul de bună-credință dobîndește dreptul de proprietate pînă

la expirarea termenului de posesie de 5 ani pentru mobile sau 15 ani pentru imobile.
 Articolul 331. Dreptul dobînditorului de bună-credinţă asupra
                           mobilelor
    (1) Dobînditorul de bună-credinţă dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în
care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Nu există bună-credinţă cînd dobînditorul ştia sau
trebuia să ştie că cel de la care a dobîndit bunul nu era proprietarul lui. Buna-credinţă trebuie să subziste
pînă în momentul intrării în posesiune inclusiv.
    (2) Dobînditorul de bună-credinţă nu dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile în cazul în
care bunul este furat, pierdut sau ieşit în alt mod din posesiunea proprietarului contrar voinţei lui sau
dobînditorul l-a obţinut cu titlu gratuit. Această regulă nu se aplică în cazul dobîndirii banilor, a valorilor
mobiliare la purtător sau a bunurilor înstrăinate la licitaţie
Spunând că uzucapiunea mobilelor se prescrie cu 5 ani, nu trebuie să confundăm acest lucru cu
reglementările care prevăd că dobânditorul de bună credință dobândește dreptul de proprietate în cazul în
care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Înseamnă că, în toate cazurile în care a dobândit în baza
unui act juridic un bun mobil, dobânditorul fiind de bună-credință, curgerea perioadei de 5 ani nu va mai fi
necesară. Termenul se aplică ori de câte ori nu se poate face dovada existenței temeiului de dobândire a
bunului mobil.
1.3 În anul 2005 X a înaintat o acțiune către administrația publică locală cu privire la recunoașterea
dreptului de proprietate asupra terenului, care, în opinia sa,este dobîndit în proprietate ca urmare a
uzucapiunii.Ca argument,X a declarat că începînd cu anul 1988, mama sa a posedat acest teren sub
nume de proprietar, iar începînd cu anul 1995 îl posedă personal, prelucrîndu-l periodic. Instanța a
refuzat să-i recunoască lui X dreptul de proprietate din următoarele considerente.
a) imobilul respectiv nu a putut fi uzucapat,datorită faptului că Codul civil vechi al RSSM nu prevedea o
asemenea modalitate de dobîndire a dreptului de proprietate,iar Codul civil nou a intrat în vigoare abia în
2003.
b)nu poate fi uzucapat un bun ce se află în proprietatea statului sau a administrației publice locale.
Soluționați speța.Argumentați răspunsul.
Nu știu
Subiectul 2. Competența jurisdicțională a instanțelor judecătorești

2.1.Identificați felurile competenței jurisdicționale a instanțelor judecătorești pe cauze civile.

Competența jurisdicțională – delimitează competența unei instanțe de judecată de o altă instanță de judecată.
Codul de procedură nu definește noțiunea, dar prin competență jurisdicțională am putea înțelege – totalitatea
normelor procesuale ce stabilesc regulile de delimitare a competenței instanței de judecată de a soluționa
cauzele civile în raport cu alte instanțe de judecată. În funcție de obiectul și natura cauzei, dar și gradul de
jurisdicție al instanței și teritoriul în raza căruia activează totalitatea regulilor de competență pot fi divizate
în următoarele categorii:
1. competență jurisdicțională funcțională- totalitatea regulilor ce delimitează competența instanțelor după
funcția acestora în cadrul sistemului judecătoresc ( instanță de fond, apel, recurs)
2. competența jurisdicțională materială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de
judecată de a judeca în fond cauzele civile în funcție de obiectul și/sau natura juridică a litigiilor înaintate
spre examinare
3. competența jurisdicțională teritorială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de
judecată de același grad de a examina și soluționa aceiași categorie de cauze civile în fond. Distingem
 40

Competența jurisdicțională teritorială: generală, alternativă, excepțională, după legătura dintre cauze. (vezi
CPP art 38-40)

2.2Deduceți consecințele încălcării normelor de competență jurisdicțională.

Reglementările legale privind regulile de competență au un caracter imperativ, încălcarea lor afectează
legalitatea actelor de procedură civilă.
În funcție de momentul în care a fost depistată încălcarea regulilor, sancțiunea procesuală aplicabilă diferă.
a. la momentul primirii cererii de chemare în judecată – instanța e obligată să verifice condițiile de fond și
formă, inclusiv verificarea competenței generale și jurisdicționale a instanței de judecatăă. Dacă constată că
nu e competentă ea nu este în drept de a intenta procesul civil și acesta este temei de restituire a cererii de
chemare în judecată. Restituirea nu decade reclamantul din dreptul de a se adrresa repetat cu aceași acțiune,
cu condiția că va fi la instanța competentă.
b. depistat după intentarea procesului civil – instanța nu finalizează procesul civil și nu are drpetul de a
scoate cererea de pe rol. Soluția este strămutarea priciniila instanța competentă. La strămutare, dezbaterile
judiciare se vor relua de la început.
c. dacă se depistează la când cauza se află la instanța superioară în cadrul examiării decereii de apel sau
recurs – este temei de casare a hotărârii. Deci se va admite apelul și se va casa hotărârea primei instanțe. La
fel și în cazul recursului va avea loc casarea deciziei instanței de apel, hotărârea instanței de fond și
trimiterea cauei srpe judecare în instanța de fond competentă.

2.3Argumentați instanța competentă să examineze următoarele cauze civile.

a)cererea dlui Mindrescu V.de reparare a prejudiciului cauzat prin aplicarea ilegală a arestului preventiv.-
Acţiunile ce ţin de restabilirea în dreptul la muncă, la pensie, la locuinţă, de revendicare a bunurilor sau a
valorii lor, de reparare a prejudiciului cauzat prin condamnare ilegală, tragere ilegală la răspundere penală,
prin aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma impunerii
angajamentului scris de a nu părăsi localitatea ori prin aplicarea ilegală a sancţiunii administrative a arestului
pot fi intentate şi în instanţa de la domiciliul reclamantului.
b)cererea dei Creciun Alexandra,invalid de gradul II de partaj a averii succesorale(o casă amplasată în
s.Budești și 2 loturi de teren agricol-unul în r.Strășeni, altul în r.Căușeni) împotriva fraților săi-moștenitorii
testamentari, Ion Ionescu,domiciliat sect.Ciocana,mun.Chișinău și Vasile Ionescu,care domicilizează în
Padova,Italia. - ) Locul bunului imobil. Acţiunile cu privire la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fîşiilor
forestiere, plantaţiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcţii, altor
obiective fixate de pămînt, precum şi acţiunile în ridicare a sechestrului de pe bunuri, se intentează în
instanţa de la locul aflării acestor bunuri. ( Vă rog sa verificați, nu sunt sigură.)
c)cererea dei Barbulescu Angela de constatare apaternității dlui Maniu Oleg în privința copilului minor(15
ani). - Acţiunea pentru plata pensiei de întreţinere şi acţiunea pentru constatarea paternităţii pot fi intentate
şi în instanţa de la domiciliul reclamantului. Cade sub incidența art. 39 competența la alegerea
reclamantului. Deci reclamantul decide fie depune la instanța de la domiciliul reclamantului, fie la cel al
părătului. Doamna Barbulescu poate depune la instanța ei sau a soțului.

Test.15
Subiectul 1.Efectele juridice ale posesiunii ca stare de fapt
1.1Enumerați condițiile necesare a fi întrunite ca un posesor să poată dobîndi dreptul de proprietate
asupra fructelor bunului posedat.
 41

Articolul 310. Posesiunea legitimă

    (1) Posesorului legitim nu i se poate înainta cerere de predare a bunului. În perioada de posesiune
legitimă, fructul bunului se consideră proprietate a lui dacă în mod expres nu este stipulat altfel

Regula este: în perioada de posesiune legitimăm fructul bunului se consideră proprietate a lui. Acestă regulă
are un carácter dispozitiv, deci fructul poate să revină proprietarului și un posesorului legitim dacă legea sau
părțile unui act juridic prevăd o astfel de distribuiré a fructelor.
Condiții:
a. Posesiunea legitimă – CC nu prvede o definiție a posesiunii legitime. Dar în art. 307 prevede că este
considerată posesor cu bună credință peroana care posedă legitim sau care se poate considera
îndreptățită să posede în urma unei examinări dilignete, necesare în raporturile civile, a temeiurilor
îndreptățirii sale. Deci am putea cochide că posesor legitim se referă la posesor de bună credință. O
relație gen – specie, prim gen a doua specie. Buna credință este un element subiectiv ce constă în
convingerea posesorului că titlul în al căruit temei posedă lucrul ale cărui fructe le culege este perfect
valabil, neafectat de vreun viciu.
b. Convingerea că bunul a fost dobândit de la adevăratul proprietar sau de la persoana împuternicită îna
cest sens. Nu trebuei să apară ca rezulta al neglijenței, dar a diligenței. Dovada bunei credințe se face
ărin simpla prezentare a titlului de achiziție a lucrurlui.
c. Buna credință trebuei să existe la fiecare moment al culegerii fructelor și nu doar la luarea în
posesiune a lucrului. Buna credință se prezumă. Sarcina de a dovedi contarriul revine celui ce o
invocă.
1.2Analizați condițiile în care un bun poate fi dobîndit în proprietate de către posesor imediat,fără
trecerea termenului de uzucapiune de 5 și respectiv 15 ani.
Pentru dob dreptului de proprietate prin uzucapiune e necesară respectarea condițiilor:
1. cel care posedă să fie de bună credință
2. posesiunea trebuie exercitată timp de 5 ani dacă mobile, 15 dacă imobile
3. posesiunea trebuie să fie utilă

Spunând că uzucapiunea mobilelor se prescrie cu 5 ani, nu trebuie să confundăm acest lucru cu

reglementările care prevăd că dobânditorul de bună credință dobândește dreptul de proprietate asupra unui
bun mobil și în cazul în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Înseamnă că, în toate
cazurile în care a dobândit în baza unui act juridic un bun mobil, dobânditorul fiind de bună-credință,
curgerea perioadei de 5 ani nu va mai fi necesară. Termenul se aplică ori de câte ori nu se poate face dovada
existenței temeiului de dobândire a bunului mobil.
Din cele de mai sus reies următoarele condiții:
1. dobânditorul e de bună credință
2. existența unui act juridic în baza căruia a dobândit bunul

1.3BC ,, Floris Bank,,Sa a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui G.S și G.M cu privire la
evacuarea din apartament fără acordarea unui alt spațiu locativ.În motivarea acțiunii, B.C,,Floris
Bank,, SA a indicat că între BC,,Floris Bank,,SA și N.M a fost încheiat un contract de împrumut,iar în
vederea garantării rambursării împrumutului a pus în gaj imobilul în litigiu. Ulterior, în baza
ordonanței Judecătoriei Orhei din 20 iunie 2009,apartamentul a fost transmis în posesiunea lui BC,,
Floris Bank,,SA. În momentul executării ordonanței judecătorești s-a constatat că în imobilul în litigiu
locuiesc G.S. și G.M. care refuză să elibereze benevol imobilul litigios,deoarece s-au instalat în el cu
permisiunea proprietarului N.M.
 42

Determinați soluția instanței de judecată. Stabiliți care dintre posesori deține un drept preferențial de
posesiune. Determinați dacă G.S. și G.M pot să pretindă la imobilul în litigiu,și dacă ei au dreptul de a
solicita restituirea acestuia.

Subiectul 2. Condițiile de formă și conținut ale cererii de chemare în judecată.

2.1 Descrieți elementele de conținut obligatorii ale cererii de chemare în judecată.
Trebuie să corespundă unor rigori de formă și conținut. În formă scrisă, dacă e asistat de un reprezentant este
obligatoriu să fie dactilografiată. Conținutul cererii are următoarea componență:
1. elemente esențiale – sunt obligatorii, fără de care cererea nu poate fi pusă pe rolul instanței de judecată.
Dacă lipsește măcar un element esențial nu se va da curs cererii.
Esențiale sunt:
a. Date de identificare a părților și a reprezentantului reclamantului, dacă există - p.f nume,
domiciliu/ p.j denumire, sediu, date bancare, cod fiscal. La reprezentant- nume prenume, adresa,
telefon, fax, poșta electronică.
b. Pretențiile reclamantului, valoarea acțiunii- esența îmcălcării sau a pericolului de încălcare a
drepturilor și libertăților sau a intereselor legitime ale reclamantului, pretențiile. Pretenția va
putea fi modificată ulterior ( cu condiția să nu depășească limitele acțiunii civile inițiale), inclusiv
valoarea acțiunii, sau reclamantul poate chiar renunța la ele parțial sau integral. Instanța va
adopta hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.
c. Circumstanțele de fapt și de drept pe care își întemeiază acțiunea.
d. Indicarea probelor de care reclamantul dispune la momentul depunerii cererii. Face referrință la
toate probele, cu excepția concluziei expertului. Se anexează înscrisurile etc.
e. Date despre respectarea ordinii prealabile – prevăzută de lege sau de părți. ATENȚIE !!! Clauza
de arbitraj NU constituie ordine prealabilă, precum și nici formula de soluționare pe cale
amiabilă.
f. Semnătura
g. Anexele obligatorii – vezi subiectul 2.2

2. elementele neesențiale- facultative. Le include reclamantul doar dacă el consideră necesar, lipsa lor
nefiind un impediment de respingere a cererii.
a. Denumirea cererii
b. Instanța cărei se adresează justițiabilul
c. Număr de telefon, poșta electronică, alte date de contact ale părților
d. Data scrisă în cererea de chemare în judecată. Contează data depunerii cererii și înregistrării
e. Alte date sau demersuri – ex: cereri de scutire integrală/parțială de taxa de stat; cereri privind
asigurarea probelor; privind asigurarea acțiunii civile; reclamarea de probe.

2.2 Deduceți necesitatea anexelor la cererea de chemare în judecată.

Legea prevede un șir de anexe OBLIGATORII, în lipsa cărora judecătorul va trebui să nu dea curs cererii.
1. Dovada în original a achitării taxei de stat – excepție dacă beneficiază de scutire. Dacă solicită în
cerere scutirea de taxă, va trebui să anexeze dovezi. Situația materială dificilă a reclamantului
persoană fizică poate fi demonstrată prin avizul Comisiei pentru protecție socială; certificatul pentru
protecție socială; existența la întreținere a copiilor minori, etc. Persoana juridică va proba lipsa
mijloacelor financiare prin probe pertinente (ex. Informația de la inspectoratul fiscal)
2. Acte, certificate care atestă calitatea de conducător a persoanei juridice, de reprezentant legal sau
împuternicirile reprezentantului contractual, precum și cererea în original a persoanei fizice adresate
procurorului. –
 43

 Conducătorii persoanelor juridice ăși vor putea semna singuri cererile, dar vor confirma
funcția prin acte cprespunzptoare. Dacă persoana a fost numită în funcție printr-un act
publicat în Monitorul Oficial, e suficient doar referința la el.
 Reprezentanții legali nu au nevoie de împuterniciri, dar se certifică ( exemplu: Părinții –
actele de indetitate a lor și a copiilor, hot. Judec. De încuviințare a adopției; Turorii- hot.
Judec. De lipsire a persoanei de capacitate de exercișiu și actul autorității tutelare prin care a
fost desemnat; Administratorii fiduaciari a bunurilor persoanelor declarate absente – hot.
Judect de declarare a absenței și contractul de administrare fiduaciară.
 Reprezentanții contractuali – (avocat/avocat-stagiar/ salarial al p.j) prin procură sau mandat.
Mandatul avocatului conține obligatoriu semnătura clientului+numele și prenumele lui
 Procuror în interesul unei persoane fizice – se semnează cererea de procuror și se indică
calitatea procesuală. Se va anexa cererea persoanei fizice prin care se solicită adresarea în
judecată, excepție în cazul persoanei incapabile.
 Procuror în interesul statului – doar cererea scrisă și semnată de procuror.
3. Înscrisurile care confirmă pretențiile reclamantului – dacă le deține la data adresării. Inclusiv dacă se
conțin înregistrări audio sau video. Copiile se autentifică, cu excepția actelor de identitate a căror
valabilitate poate fi verificată de instanță în ședință.
4. Copiile cererii de chemare în judecată și a celorlalte anexe – egalcu numărul părților, plus 1 pentru
instanță
5. Copia actului de identitate al reclamantului
Anexele prezinta necesitate deoarece ele confirma anumite fapte( a achitat taxa de stat) , fac dovada unor
actiuni ( ca au fost transmise participantilor la proces), confirma identitatea persoanelor/reclamanutlui,
certifica circumstantele pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile etc.

2.3Argumentați dacă instanța de judecată a procedat sau nu corect în următoarele cazuri.

a)judecătorul nu a dat curs cererii de chemare în judecată pe motiv că în cerere pretențiile reclamantului erau
confuze. - Circumstanțele de fapt întruchipează temeiul acțiunii civile, adcă justificarea pe care partea o
invocă pentru a convinge instanța că pretențiile sale trebuie admise. (nu sunt sigură, dar din cele de mai sus,
reiese că instanța avea dreptul să restituie cererea)
b)Judecătorul nu a dat curs cererii de chemare în judecată deoarece reclamantul doar a menționat că a
respectat procedura prealabilă prevăzută de lege, dar nu a anexat dovezi în acest sens.- Potrivit art. 167 alin
1 lit. (d)este obligatoriu să se anexeze documentele ce confirmă respectarea procedurii de soluționare
prealabilă, dacă respectarea acestei proceduri este prevăzută de lege sau contarctul părților.- Nu o înteleg în
genere??

TEST.16
Subiectul 1. Dreptul de superficie
1.1 Definiți noțiunea ,,drept de superficie,,. Delimitîndu-l de celelalte drepturi reale.
Potrivit Codului civil: Superficie este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării şi
exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente. Acest
drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
Regula, terenul e bunul principal, construcșia e bun accesoriu.
Dreptul de superficie se distinge prin prisma caracterelor juridice:
1. Un drept real – este prezent un dualism de drepturi, dreptul la suprafață și dreptul asupra construcției
2. Este un drept imobiliar
 44

3. Este un drept alienabil și ereditar – poate fi transmis prin acte juridice între vii, cât și pentru cauză de
moarte Este un drept ce poate fi transmis prin vânzare cumpărare, donație, etc. Poate fi ipotecat.Poate fi
grevat cu dreptul de uzufruct, uz sau abitațiie. Poate fi tranmsis prin succesiune atât persoanelor fizice câ și
juridice
4. Este un drept temporar, dar de lungă durată – pe o perioadă stabilită de părți. Dreptul de superficie se
constituie pentru un termen de 99 de ani dacă nu a fost stabilit un alt termen.
5. Are un conținut variabil, în funcție de forma sa deplină sau incipientă – dacă se constituie asupra unui
teren fără construcție, dreptul de superficie e în fomra incipientă și constă doar în folosire suprafeței. După
finisarea construcției devine un drept deplin.

1.2Analizați drepturile și obligațiile superficiarului.

Potrivit Cod civil superficiarul are dreptul:
1. De a folosi terenul – asupra căruia se instituie dreptul de superficie. Dacă în actul de constituire nu e
prevăzut altfel, dreptul de superficie se exercită numai asupra suprafeţei sau subfeței pe care urmează
să fie ridicată construcția sau care este ocupată de construcție, precum și a supra suprafeței
neconstruite, necesare, potrivit naturii sau destinației construcției, exploatării ei normale. Dacă
pentru pentru exploatare normală a construcției e nevoie de a utiliza o porțiune de teren, iar prin actul
de constituire nu s-a convenit, superficiarul are dreptul de servitute asupra acestei porțiuni.
2. De a edifica o construcție – poate cere autorizația în nume propriu de a edifica o construcție sau alte
acțiuni necesare. Poate ridica orice timp de construcție
3. De a exploata construcția pe care a ridicat-o – în funcție de tipul construcției. Chiar dacă formal, nu
este proprietrul construcției, superficiarul exercită putere asupra ei ca un adevărat proprietar. Potrivit
443 alin (4), superficiarul are față de construcție aceleași prerogative ca și proprietarul.
4. De a înstrăina dreptul de superficie - - prin acte între vii. Superficiarul poate cesiona dreptul prin
vânzare, schimb, donație, transmitere cu titlu de capital social al unei societăți comericale, grevare cu
ipotecă.
5. De a tranmite dreptul de superficie prin succesiune – trece la moștenitori, dacă e persoană juridică
trece la succesori dacă are loc reorganizare
6. De a da parțial sau integral construcția în locațiune – pentru o perioadă ce nu depășește termenul
dreptului de superficie. La stingerea dreptului de superficie, proprietarul terenului se subrogă
superficiarului în contractele de locaţiune şi arendă în curs de executare.
7. De a cere reclacularea redevenței atunci când condiţiile economice fac ca neajustarea să fie
inechitabilă. Măsura ajustării se va aprecia ţinîndu-se seama de schimbarea condiţiilor economice şi
de principiul echităţii.
8. De a edifica o altă construcție în locul celei pierite sau demolate -  Dreptul de superficie nu se stinge
prin demolarea sau pieirea construcţiei.
9. De a accepta prelungirea dreptului de superficie – este un drept forțat deoarece CC prevede:
Proprietarul terenului se poate elibera de plata despăgubirii dacă prelungeşte dreptul superficiarului,
înaintea expirării acestui drept, pe durata previzibilă de exploatare a construcţiei. În cazul în care
refuză prelungirea, superficiarul pierde dreptul la despăgubire.
10. La despăgubire în caz de stingere a dreptului indiferent de temeiul stingerii, superficiarul are dreptul
de a fi despăgubit. Echivalentul a 2/3 din valoarea pe piață a contrucției.
11. De retenție a construcției în cazul în care nu a fost despăgubit

Obligațiie sunt:
1. Să plătească redevența în modul și termenul stabilit
 45

2. Să edifice cosntrucția în termenul stabilit. În caz contrat, dacă superficiarul nu a ridicat construcţia în
termenul specificat în actul juridic privind instituirea superficiei sau dacă încalcă obligaţia privind
conservarea construcţiei, proprietarul terenului are dreptul să ceară stingerea dreptului de superficie
3. Să întrețină construcția și să suporte toate cheltuielile aferente întreținerii – ca un veritabil proprietar,
cheltuieli legate de reparații capitale sau curente, de reparație a prejudiciilor aduse terților pentru
năruirea construcției etc.
4. Să predea construcția proprietarului deteren în starea în care era la stingerea dreptului său – fără a
avea dreptul de a ridica părți din construcție.
5. Să conserve osntrucția și să înlăture orice pericol care i-ar afecta durabilitatea. Are toate obligațiile
pe care le are un proprietar de imobil.
1.3 Primăria or.Orhei a transmis în locațiune pe 5 ani un sector de teren de 1,75 hectare către Andrei
Popovici, cu dreptul de construcție. Andrei a înregistrat în Registrul bunurilor imobile ținut de
Oficiul Cadastral Teritorial dreptul asupra terenului și asupra construcției. La expirarea contractului
de locațiune,Primăria a refuzat prelungirea acestuia și i-a cerut lui Andrei eliberarea terenului și,
respectiv demolarea casei.
Deoarece Andrei a refuzat,Primăria s-a adresat cu o plîngere penală la procuratură pe faptul însușirii
ilegale de către Andrei a proprietății unității administrativ-teritoriale.
Argumentați soluția litigiului.
Dreptul de superficie se stinge la data expirării acestuia. La stingerea dreptului de superficie, construcţia
aflată pe teren se transmite de drept proprietarului acestuia. Proprietarul terenului trebuie să plătească
superficiarului o despăgubire corespunzătoare pentru construcţie. Despăgubirea nu este corespunzătoare
dacă nu acoperă cel puţin două treimi din valoarea de piaţă a construcţiei.
Andrei este obligat să predea construcția către proprietarul de teren în starea în care era la momentul
stingerii dreptului său și nu are dreptul de a o ridica/demola. Pe de altă parte Primăria are obligația de a îi
Achita lui Andrei o redevență în valoare de cel puțin 2/3.
Deci Primăria nu îl poate obliga pe Andrei să demoleze construcția. Primăria nu poate obliga
superficiarul să demoleze construcţia, decît dacă nu a fost aşa specificat in contract. De asemenea
Primarie e obligata sa il despagubească pe superficiar, în caz contrar acesta are drept de retenţie.

În aşa caz nu suntem în prezenţa unei infracţiuni. Deoarece Andriuşa a acţioant conform legii
Subiectul 2. Inadmisibilitatea participării judecătorului la examinarea aceleiași cauze civile.
2.1Identificați cazurile cînd judecătorului îi este interzis să participe la examinarea repetată a
aceleiași cauze civile.
Articolul 49. Inadmisibilitatea participării repetate a
judecătorului la judecarea aceleiaşi pricini
(1) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în primă instanţă nu mai poate participa la judecarea
acesteia în instanţă de apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.
(2) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanţă de apel nu mai poate participa la judecarea
ei în primă instanţă, repetat, în instanţă de apel şi nici în instanţă de recurs.
(3) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanţă de recurs nu mai poate participa la
judecarea ei în primă instanţă şi nici în instanţă de apel sau în cea de recurs.
(4) Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de refuz de primire a cererii de
chemare în judecată în temeiul art. 169, de restituire a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 170 şi
171, de scoatere a cererii de pe rol în temeiul art. 267 sau de încetare a procesului în temeiul art. 265 lit. a) şi
b)
2.2Deduceți dacă judecătorul poate să participe la examinarea repetată a aceleiași cauze civile.
 46

Ne referim la excepțiile de la alin (4) Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de
refuz de primire a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 169, de restituire a cererii de chemare în
judecată în temeiul art. 170 şi 171, de scoatere a cererii de pe rol în temeiul art. 267 sau de încetare a
procesului în temeiul art. 265 lit. a) şi b)
Cazurile de scoatere a cererii de pe rol sunt:
Articolul 267. Temeiurile scoaterii cererii de pe rol
Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:
a) reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare
prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară;
b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă;
c) cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită;
d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de judecată la
aceeaşi instanţă sau la o alta;
e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la
examinarea pricinii în fond, pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;
f) părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat
examinarea pricinii în absenţa lor;
g) reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele
neprezentării sau motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat examinarea
pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond;
h) soţul a înaintat acţiune de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în
decursul unui an de la naşterea copilului, iar cererea nu a fost restituită reclamantului de către judecător;
i) persoana în ale cărei interese este pornit procesul, în conformitate cu art.7 alin.(2), art.72 alin.(2) şi art.73
alin.(3), nu susţine pretenţiile înaintate, nu solicită să intervină în proces în calitate de reclamant;
j) persoanele indicate la art.72 şi 73 au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a
plătit taxă de stat în termenul stabilit de instanţă;
k) instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de
instanţă;
l) la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa
instanţelor judecătoreşti;
l1) părţile au solicitat examinarea pricinii de către judecata arbitrală, în condiţiile legii;
m) în alte cazuri prevăzute de lege.

Încetarea procesului în temeiul 265 este:

a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă;
b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre
judecătorească rămasă irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunţarea
reclamantului la acţiune sau cu confirmarea tranzacţiei dintre părţi;
2.3Argumentați dacă judecătorul poate sau nu participa la judecarea aceleiași cauze civile.
a)judecătorul carea a scos cererea de pe rol a repus-o din cauza prezentării dovezilor privind motivele
întemeiate a neprezentării reclamantului în judecată. - Scoaterea de pe rol este una din excepții. Deci
judecătorul va putea examina
b)judecătorul membru al Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de
Justiție a participat la examinarea aceleiași cauze în judecătoria Bălți.- Nu de oarece, Judecătorul care a luat
parte la judecarea pricinii în primă instanţă nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanţă de apel,
de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.
 47

c)judecătorul care s-a expus asupra admisibilității recursului împotriva deciziei instanței de apel participă la
examinarea recursului în fond. – Va putea

Nr.17
Subiectul 1. Dreptul de uzufruct
1.1Definiți noțiunea ,,drept de uzufruct,,descriind caracterele sale juridice.
Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau
determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca
proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi
de a-l înstrăina.

Caracterele juridice sunt:

1. Un drept real – o legătură directă dintre titular și bun.
2. Un drept temporar prin esența sa – constitui în favoarea unei persoane și poate dura doar până la
decesul acestuia, sau lichidarea persoanei juridice, dar nu mai mult de 30 ani. Actul juridic prin care
se Orice act juridic prin care se constituie un uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză de moarte
sau lichidare este lovit de nulitate absolută.
3. Drept inalienabil – cu caracter intuitu personae. Nu poate fi cesionat, înstrăinat sau gajat. Acest
lucru nu împiedică uzufructuarul să folosească bunul care face obictul uzufructului inclusiv prin
transmitere în locațiune sau arendă.
4. Se poate constitui asupra bunurilor neconsumptibile – cu titlu de excepție se poate constitui și asupra
bunurilor consumptibile, care sunt părți componente ale unui patrimoniu dat în uzufruct.

1.2 Analizați deosebirile dintre dreptul de uzufruct,uz,abitație și dreptul de locațiune

Uzufruct /Uz/Abitație Locațiune

Uzufructuarul ia bunul în starea în care se
află, având obligația de a efectua reparații de
întreținere a bunului și conserva substanța
Nudul proprietar nu are nici o obligație activă
față de uzufructuar
Poate trage orice foloase din bun, dacă
contractul nu prevede altfel
Uzufructuarul poate să închirieze bunul și să
arendeze, dacă prin act de constituire nu e
interzis
Uzufructuarul poate renunța la dreptul său,
stingând uzufructul
Cu titlu gratuit, decât dacă stabilit altfel de
părți
Se stinge prin moartea uzufructuarului
Locatarul preia bunul în starea în
corespunzătoare , conform destinației convenite
în contract și obligat să mențină în acea stare
Proprietarul poate impune obligații pozitive prin
contract
Nu are dreptul să schimbe forma bunului, nici să
îl folosească contrar destinației
Poate da în sublocațiune doar cu acordul
locatorului
Locatorul nu poate renunța, poate rezilia
contractul
Doar cu titlu oneros
Se transmit prin succesiune drepturile și
obligațiile

1.3 Un lot de pământ ce aparținea cu drept de uzufruct lui Popescu și cu drept de nudă-proprietate lui
Stăvila a fost vândut de nud-proprietar, cu acordul uzufructuarului,cetățeanului Blîndu. După
înstrăinarea bunului, între uzufructuar și nudul-proprietar s-a iscat un conflict referitor la suma de
 48

bani, rezultată din contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, uzufructuarul susține că dat fiind faptul
că bunul îi aparținea cu drept de uzufruct până la decesul său, întreaga sumă de bani i se cuvine lui.
Nudul proprietar, la rândul său, este de părerea că suma de bani trebuie împărțită astfel încât fiecare
dintre ei să primească o porțiune, din suma totală, corespunzătoare valorii comparative a
uzufructului cu nuda proprietate. Uzufructuarul, nefiind de acord cu modalitatea de împărțire a
sumei propuse de nudul-proprietar, s-a adresat cu o acțiune în instanța de judecată.
Soluționați litigiul și argumentați răspunsul.
Conform prevederilor CC și a literaturii de specialitate, atributele dreptului de proprietare în cazul dreptului
de uzufruct se divid între uzuvructuar și nud-proprietar, astfel primul obține dreptul de posesie și folosință,
iar al doilea își păstrează dreptul de dispoziție. Astfel în cazul dat uzufructuarul nu este îndreptățit de a cere
oricare parte din prețul bunului, deoarece de jure, acestuia nu-i aparaține bunul cu drept de proprietate, iar
nudul proprietar poate liber să înstrăineze bunul, fără de a ține cont de părerea uzufructuarului sau să se
împartă cu el în urmă vânzării bunului. Deci din punct de vedere legal nici uzufructuarul și nici nudul-
proprietar nu au dreptate, însă dacă proprietarul dorește să se împartă cu uzufructuarul prețul bunului, atunci
acesta este liber de a face acest lucru. Dacă uzufructuarul se va adresa în instanța de judecată, atunci aceasta
va respinge pretențiile reclamantului, invocând în partea motivantă a hotărârii argumentele invocate mai sus
Subiectul 2. Procedura de judecare a recursului împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel în
procesul civil.

2.1 Descrieți procedura judecare a recursului împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel.
După intentarea procedurii în recurs, Curtea Supremă de Justiţie solicită, în cel mult 10 zile, dosarul de la
instanţa respectivă.După parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii
recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii
obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul
stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.Judecătorul raportor verifică încadrarea
în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată .
În cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.
Recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Completul din 5 judecători decide asupra
oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire la
problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

2.2 Comparați limitele judecării recursului în raport cu limitele judecării apelului.

Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi
în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. 
   Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi
temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă
instanţă.
    În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea
primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii,
apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.
    În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanţa de apel se pronunţă în
fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanţă. 
    Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanţe, ci este
obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei. 
 49

    Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
    Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decît aceea din hotărîrea
atacată cu apel, cu excepţia cazurilor cînd consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la
proces. 

2.3Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de recurs în următoarele situații.

a) recurentul a invocat ca temei de recurs evaluarea eronată a prejudiciului cauzat anexând la cerere de
recurs raportul de expertiză merceologică privind valoarea bunului în litigiul, ce nu a putut fi prezentat în
instanța de fond și apel. Este temei de recurs.
b) recurentul a solicitat trimiterea cauzei la judecare în instanța de fond pe motiv că aceasta nu a calculat
corect mărimea taxei de stat ce urmează a fi încasată de la acesta, greșeală ce nu poate fi corectată de
instanța de recurs. Rezultă că recurentul nu are temei de a solicita trimiterea cauzei la judecare în fond.
c ) recurentul a solicitat verificarea legalitatea și temeinicia deciziei contestate, prin interpelarea informației
de la OCT mun. Chișinău și confruntarea acesteia cu materialele cauzei.

Testul nr.18
Subiectu 1. Dreptul de proprietate comună în devălmășie
1.1. Definiți noțiunea ”drept de proprietate comună pe cote-părți” și ”drept de proprietate
comună în devălmășie, explicînd conceptul de ”cotă-parte ideală”.
În cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele să
fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmăşie.

am putea spune că dreptul de proprietate comună în devălmăşie, este acel drept ce aparţine la două sau mai
multe persoane asupra bunurilor ce le deţin în proprietate, acestea rămânând nefracţionate în materialitatea
lor, de asemenea nefiind determinată nici cota-parte ideală din dreptul de proprietate.

Dreptul de proprietate comună pe cote – părţi. Dreptul de proprietate comună pe cote - părţi, este acel drept
de proprietate care aparţine la două sau mai multe persoane, exprimat în cote ideale, (o jumătate, o treime, o
pătrime etc.) asu1pra unui bun nefracţionat în materialitatea sa.

Cota-parte ideala este fractiune a dreptului de proprietate comuna asupra unui bun sau asupra unei mase de
bunuri.

1.2. Analizați temeiurile de apariție a proprietății commune în devălmășie și modul de

exercitare a atributelor dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte temeiurile de dobândire a dreptului de proprietate comună în devălmăşie, apoi aceasta
poate apărea atât în baza legi, lucru cel mai des întâlnit, spre exemplu proprietatea soţilor, cât şi în baza
actului juridic civil. Deci, devălmăşia poate rezulta din lege şi din convenţia părţilor. Apariţia proprietăţii
devălmaşe în baza actului civil, pentru prima dată a fost expres prevăzută în art. 344 alin.2. Astfel, bazându-
ne pe prevederile legale şi pe principiul că este permis tot ce nu este interzis am putea conchide că părţile
încheind un act juridic civil pot decide ca bunurile dobândite să le aparţină cu drept de proprietate comună
în devălmăşie. Deşi Codul Civil admite posibilitatea apariţiei proprietăţii comune în devălmăşie în baza unui
act juridic civil, totuşi trebuie să afirmăm, că având în vedere faptul că în cazul proprietăţii comune în
devălmăşie nu este cunoscută nici măcar cota ideală din dreptul de proprietate, ea poate apărea între
persoane foarte apropiate.
 50

Obiectul dreptului de reprezentare al proprietarilor devălmaşi îl constituie atributele de folosinţă, posesie

şi dispoziţie. Atributul folosinţei, care întră în conţinutul juridic al dreptului de proprietate comună în
devălmăşie, dă posibilitatea titularilor dreptului de proprietate comună în devălmăşie să utilizeze bunul în
propriul lor interes, dobândind în proprietate fructele pe are le pot obţine de la acest bun. Exercitarea
atributului de folosinţă poate fi făcută de oricare din proprietarii devălmaşi, cu condiţia ca o asemenea
exercitare să nu limiteze dreptul celorlalţi coproprietari devălmaşi. Regula dată, stipulată expres în art. 367,
poartă un caracter dispozitiv, dând posibilitate coproprietarilor devălmaşi să stabilească şi un alt mod de
folosire a bunului comun. Spre exemplu aceştia prin încheierea unui act juridic pot stabili că folosinţa
bunului comun să fie exercitate în exclusivitate de un singur coproprietar devălmaş.

Folosinţa ca atribut al dreptului de proprietate prezintă o importanţă deosebită, prin intermediul său
asigurându-se însuşi procesul de utilizare a însuşirilor bunului pentru satisfacerea nevoilor de ordin
patrimonial ale proprietarilor devălmaşi. Anume din aceste considerente, legiuitorul în art. 367 a stipulat că
folosinţa bunului comun trebuie să se facă potrivit destinaţiei acestuia.

Dacă ca rezultat al exercitării atributului de folosinţă, bunului comun i-au fost produse degradări sau i-a
fost schimbată destinaţia, apoi fiecare din titularii dreptului de proprietate comună în devălmăşie este în
drept să ceară repararea daunelor cauzate.

1.3. Speța
Asupra părţii sociale a soţilor în societatea cu răspundere limitată dobîndite în timpul căsătoriei se aplică
regimul juridic al proprietăţii comune în devălmăşie. Actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre
coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie
despre acordul care limitează dreptul de dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sînt
împotriva încheierii actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.

Soluție: dacă cota-parte în SRL a fost dobîndită de Ion în timpul căsătoriei, donația urmează a fi declarată
nulă. Iar dacă înaintea căsătoriei actul de donație e valabil.

Subiectul 2. Implicarea instanței de judecată în procedura executării silite

2.1 Enumerați cazurile cînd instanța de judecată urmează să se implice în procedura executării silite.

În cazul în care instanţa judecătorească stabileşte modul şi termenul de executare a hotărîrii, dispune
executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o menţiune în acest
sens.
În funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa emitentă, la cererea participanţilor
la proces sau la propunerea executorului judecătoresc, amînă ori eşalonează executarea hotărîrii, de
asemenea schimbă modul sau ordinea de executare a acesteia.
(2) Cererile menţionate la alin.(1) se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se
comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea.
(3) Încheierea judecătorească privind amînarea sau eşalonarea executării hotărîrii, schimbarea modului şi
ordinii de executare a ei se supune recursului.
(4) Executarea tranzacţiei aprobate de instanţa judecătorească poate fi amînată sau poate fi schimbat
modul de executare, conform prevederilor prezentului articol.
 (1) Instanţa judecătorească poate asigura executarea hotărîrii pentru care nu s-a dispus executarea imediată
la pronunţarea ei, potrivit prevederilor cap.XIII.
    (2) Instanţa judecătorească poate lua măsuri de asigurare a hotărîrii pînă la eliberarea titlului executoriu.
 51

2.2. Deduceți procedura examinării contestațiilor actelor de executare întocmite de executorul

judecătoresc

Codul de executare prevede că:

1) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc pot fi contestate de către părţi şi de alţi
participanţi la procesul de executare, precum şi de terţii care consideră că prin actele de executare le-a fost
încălcat un drept recunoscut de lege. Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot fi
contestate dacă din momentul săvîrşirii lor au trecut mai mult de 6 luni.

(2) Cererea privind contestarea actelor de executare se înaintează în instanţa de judecată în a cărei rază
teritorială se află biroul executorului judecătoresc sau, în cazul municipiului Chişinău, în instanţa de
judecată în a cărei circumscripţie camera teritorială a executorilor judecătoreşti a stabilit competenţa
teritorială a executorului judecătoresc.

(3) Cererea prevăzută la alin. (2) nu se supune taxei de stat.

(1) Actul de executare întocmit de executorul judecătoresc poate fi contestat de participanţii la procesul de
executare în termen de 15 zile de la data săvîrşirii lui ori a refuzului de a săvîrşi anumite acte, dacă legea nu
prevede altfel. Terţii care nu au participat la procesul de executare pot contesta actele de executare,
întocmite de executorul judecătoresc, în termen de 15 zile de la data la care au aflat ori trebuie să afle despre
aceste acte.

(2) Persoana poate fi repusă în termenul de contestare în condiţiile Codului de procedură civilă. Persoana
nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai
mult de 6 luni.

La admiterea acţiunii privind declararea nulităţii unui document executoriu, în al cărui temei perceperea se
efectuează incontestabil, în dispozitivul hotărîrii se indică documentul care nu se pune în executare, numărul
şi data eliberării lui, precum şi suma a cărei decontare nu se admite.

(1) Reclamaţiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc se
înaintează împotriva creditorului sau debitorului. Cererea se judecă în condiţiile Codului de procedură civilă
şi se examinează în instanţă de judecată (inclusiv în cea ierarhic superioară) în cel mult 30 de zile.
Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea explicaţii referitor la actele contestate.

(2) În cazul contestării actului întocmit de executorul judecătoresc, sarcina probaţiunii este pusă în seama
reclamantului.

(3) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, legale în fond, nu pot fi anulate pe motive
formale.

(4) Hotărîrea instanţei de fond poate fi atacată cu recurs.

(5) În cazul respingerii cererii, reclamantul poate fi obligat, la cererea intimatului sau a executorului
judecătoresc, la repararea prejudiciului cauzat prin întîrzierea executării.

(6) Hotărîrea judecătorească prin care s-a constatat refuzul neîntemeiat al executorului judecătoresc de a
întocmi/efectua un anumit act şi prin care s-a dispus obligarea acestuia la îndeplinirea actului respectiv se
execută de către executorul judecătoresc în termenul stabilit de instanţa de judecată.
 52

(7) În cazul neexecutării în termen a hotărîrii judecătoreşti indicate la alin. (6), executorul judecătoresc
poate fi sancţionat de instanţa de judecată cu amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale pentru fiecare zi de
întîrziere (o unitate convenţională este egală cu 20 de lei). Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea
sancţiunii poate fi atacată cu recurs.

2.3. Speța

a) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, legale în fond, nu pot fi anulate pe motive
formale. Valoarea bunurilor estimată de executor judecătoresc e o condiție obligatorie prevăzută de CE ce
trebuie inclusă în procesel verbal.

b) Reclamaţiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc se
înaintează împotriva creditorului sau debitorului. Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea explicaţii
referitor la actele contestate.

Testul 19.

Subiectul I. Încetarea dreptului de proprietate

1.1 Identificați modurile de incetare ale dreptului de proprietate.
Modurile de incetare se clasifică în următoarele grupe:

1. încetarea benevolă a dreptului de proprietate – are loc în urma acțiunilor: consumarea/distrugerea bunului,
încheierea actului translativ de proprietate, renunțarea la dreptul de proprietate.

2. încetarea dreptului de proprietate ca razultat al acțiunilor unor fapte obiective – pieirea fortuită a bunului,
pierderea bunului.

3. incetarea dreptului de proprietate contrar voinței proprietarului - urmărirea bunurilor în legătură cu

obligaţiile proprietarului, înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în
proprietate, răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu ele,
rechiziţia, confiscarea, privatizarea, exproprierea.

2.2 Delimitați următoarele moduri de incetare a dreptului de proprietate:

1. Rechiziția – bunurile proprietarului sunt retrase pentru a fi folosite în interesul societății în cazuri
excepționale. Scopul – garantarea secutrității cetatenilor, salvarea bunurilor sau distrugerea bunurilor în caz
de epidemii sau epizotii. Bunurile sunt folosite o perioada de către stat, iar după incetarea situației
excepționale, proprietarul poate solicita restituirea lor daca s-au păstrat în natură și mai pot fi folosite
conform destinației. Preţul bunului sau preţul folosirii lui, în cazul în care s-a păstrat în natură şi a fost
restituit proprietarului, se stabileşte prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre
judecătorească.
2. Confiscarea – trecerea fără plată către stat a unui bun ca sancțiune pentru fapte ilicite, în temiul unei
hotărîri a instanței sau a unei alte autorități publice. Bunurile dobîndite licit nu pot fi confiscate, iar
caracterul licit se prezumă. Se confiscă doar bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni și
contravenții. În cazurile prevăzute de lege, bunurile proprietarului pot fi confiscate printr-un act
administrativ. Actul administrativ cu privire la confiscare poate fi atacat în instanţă de judecată. Art.106
 53

alin.2 CP determină obiectele supuse confiscării: Sînt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv valorile
valutare):
a) utilizate sau destinate pentru săvîrşirea unei infracţiuni;
b) rezultate din infracţiuni, precum şi orice venituri din valorificarea acestor bunuri;
c) date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor; 
e) deţinute contrar dispoziţiilor legale;
f) convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din
veniturile de la aceste bunuri;
g) care constituie obiectul infracţiunilor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.

3. Înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate

Dacă, în temeiurile prevăzute de lege, persoana a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui bun care,
conform legii, nu poate să-i aparţină cu drept de proprietate, proprietarul este obligat să înstrăineze bunul
timp de un an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
Dacă proprietarul nu înstrăinează bunul în termenul stabilit, instanţa de judecată, la cererea autorităţii
administraţiei publice locale, poate dispune, după caz, înstrăinarea bunului şi remiterea sumei obţinute către
fostul proprietar, cu reţinerea cheltuielilor de înstrăinare, sau transmiterea bunului în proprietate statului şi
despăgubirea proprietarului în cuantumul stabilit de instanţa de judecată.
Exemplu: armele de vînătoare care se află în circuitul civil cu respectarea cerințelor prevăzute de
lege.

1.3. SPETA Ion este proprietarul unui ciine cu care se comportă cu cruzime. Tudor îl avertizează că pentru
un asemenea comportament el riscă să piardă dreptul de proprietate asupra lui, deoarece art.341 din CC
stabileste că pentru încălcarea regulilor stabilite de lege sau prin normele de comportare umană cu
animalel, orice persoană are dreptul să solcite predarea animalului, pretul stabilindu-se prin acordul
părților sau prin hotărîre judecătorească. Oin, însă, consideră că pentru cauzarea intenționat de dureri și
suferință animalului, însoțită de încălcarea normaloe morale unanim acceptate, el riscă doar să fie
sancționat cu amendă și nu urmează să piardă dreptul de proprietate asupra animalului.

Argumentați consecințele juridice care survin în cazul în care proprietarul animalului se comportă cu
cruzime, ținând cont de existența normelor juridice invocate în speță.

Pentru ca această normă să fie aplicabilă, este necesar ca proprietarul animalelor să încalce regulile stabilite
prin lege sau prin normele de comportate umană cu animalele. Dacă proprietarul animalelor va considera că
nu încalcă regulile de comportare cu animalele, litigiul va fi soluţionat de instanţa de judecată la cererea
persoanelor ce doresc să răscumpere animalele domestice. Acest drept îl are orice persoană. Persoana care se
va adresa cu asemenea cereri va fi obligată în şedinţele judiciare să dovedească că proprietarul animalelor se
comportă cu cruzime faţă de animale şi încalcă evident regulile de comportare cu animalele.

Consider in cazul dat, proprietarul ciinelui dupa cum a spus Tudor risca sa piarda dr de propr asupra lui,
deoarece potrivit art 341 CC, pentru incalcarea regulilor stabilite de lege sau prin normele de comportare
umana cu animalele, orice persoana are dr sa ceara predarea animalelor. Pretul stabilindu-se prin acordul
partilor sau prin hot jud. Deasmenea pe linga aceasta, proprietarului ii poate fi aplicata concomitant si o
amenda pentru cauzarea de dureri si suferinte animalului.

Consecintele survenite- inceteaza dr de propriet asupra animalului

Subiectul II. Încheierile judecătorești ale instanței de fond în procesul civil

2.1. Definiți încheierile judecătorești în comparație cu hotărârile și deciziile judecătoresti.
 54

Încheieri judecătorești – dispozițiile primei instanțe prin care care pricina civilă nu se soluționează în
fond, dar se decide asupra oricărei probleme care poate apărea pe parcursul procesului.
Hotătrîrea judecătorească – act judecătoresc de dispoziție prin care se soluționează fondul oricărei cauze
civile.
Decizie - act judecătoresc prin care pricina se soluționează în apel și recurs.

2.2. Clasificați încheierile judecătorești în funcție de 3 criterii la alegere.

1. După conținut:

a) încheieri referiotare la bunul mers al procesului (încheiere privind acceptarea cererii de chemare în
judecată, privind preegătirea pricinii pentru dezbateri)

b) încheieri care constituie un impediment legal în desfășurarea procesului (încheieri privind refuzul de a
primi cerea de chemare în judecată, restituirea cererii, de încatare a procesului)

c) încheieri de finalizare a procesului – se emit în temeiul manifestării de voință a părților

d) încheieri de realizare a dreptului – de explicare a hot. judecătorești, corectarea greșelilor din hot.

2. Dupa modalitatea de contestare:

1. Incheieri care nu se ataca in mod separat,ci doar odata cu fondul cauzei

2. Incheieri susceptibile de atac in mod separat in ordine de recurs

3. După forma actului de procedură

a) forma scrisă

b) forma protocolară – nu se redactează ca act separat în cadrul ședinței de judecată.

2.3. Argumentați actul de dispoziție a primei instanțe ce urmează a fi pronunțat în cazurile:

a) reclamantul nu a corectat în termen de 7 zile (termen stabilit de instanță) erorile comise în cererea de
chemare în judecată - încheiere de restituire, se atacă cu recurs. Art.171 alin.2

b) în pricina privind încasarea prejudiciului pentru lezarea onoarei și demnității pîrîtul a recunoscut acțiunea
- hotărîre de admitere a pretențiilor reclamantului, art.212 alin.5.

c) după pronunțarea hotărîrii reclamantul a solicitat încasarea cheltuielilor de judecată asupra cărora instanța
a omis să se expună - hotărîre suplimentară, art.250 alin.1 lit.c

Testul 20.

Subiectul I. Accesiunea ca mod de dobîndire a dreptului de proprietate

1.1. Definiți noțiunea de accesiune imobiliară și accesiune mobiliară și varietățile acestora.

Accesiunea-consta in incorporarea unui bun in altul.

Accesiunea este de 2 feluri: imobiliara si mobiliara.Accesiunea imobiliara are la baza principiul-terenul este
un bun principal,iar tot ce se incorporeaza in el sunt accesorii.Accesiunea imobiliara naturala-unirea a doua
 55

bunuri are loc fara interventia omului.Accesiunea imobiliara artificiala are loc atunci cind:-o constructive
sau o plantati e se face pe un fond;-unei cladiri existente I se adaoga constructii noi.

Accesiunea mobiliara-unirea a 2 lucruri mobile ce apartin la proprietari diferiti care desi , formeaza un
singur tot,pot fi despartite si utilizate separat.Proprietarul lucrului principal va deveni si proprietarul noului
bun,format in urma incorporarii unui bun principal,cu un bun mai putin important. Varieitati ale acestuia
sunt: a) specificatiunea- cazul in care o persoana face un obiecct nou cu materie straina( ex; materia si
munca, pictorul picteaza un portret cu pinza si vopselele altuia. B) adjunctiunea- se unesc doua bunuri
materiale corporale. C) Confuziunea-amestecul a doua sau mai multe materii care apartin unor diferiti
proprietari.

1.2. Determinați și analizați conținutul accesiunii imobiliare artificiale.

1)Construcţiile şi lucrările subterane sau de la suprafaţa terenului sînt prezumate a fi făcute de proprietarul
terenului pe cheltuiala sa şi îi aparţin acestuia pînă la proba contrară. Prin lucrări se înţeleg plantarea,
precum şi amenajările aduse unui teren care nu se încorporează în mod durabil în acesta.
    (2) Proprietarul de teren care a efectuat construcţii şi alte lucrări cu materiale străine este obligat să
plătească valoarea materialelor. Dacă lucrările au fost efectuate cu rea-credinţă, proprietarul este obligat să
repare şi prejudiciul cauzat.
    (3) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ, proprietarul terenului are dreptul să le
ţină pentru sine sau să oblige terţul să le ridice pe cheltuială proprie şi să repare daunele cauzate. Dacă
păstrează construcţiile sau lucrările făcute de un terţ, proprietarul este obligat să plătească, la alegere,
valoarea materialelor şi costul muncii ori o sumă de bani egală cu creşterea valorii terenului.
    (4) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ de bună-credinţă, proprietarul de teren
nu poate cere ridicarea lor şi este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi costul muncii sau o
sumă de bani echivalentă creşterii valorii terenului.
    (5) În cazul în care construcţia este ridicată în parte pe terenul constructorului şi în parte pe un teren
învecinat, proprietarul vecin poate dobîndi proprietatea asupra întregii construcţii, plătind constructorului o
despăgubire, numai dacă cel puţin 1/2 din suprafaţa construită se află pe terenul său. În acest caz, el va
dobîndi şi un drept de superficie asupra terenului aferent pe toată durata de existenţă a construcţiei.
Despăgubirea trebuie să acopere valoarea materialelor şi costul muncii, precum şi contravaloarea folosinţei
terenului aferent. 
    (6) Constructorul de rea-credinţă nu poate pretinde la o despăgubire mai mare de o treime din suma
calculată conform alin.(5) dacă nu va dovedi că persoana îndreptăţită poartă ea însăşi o parte din vinovăţie.

1.3. SPETA Lucian Stamati a cumparat un teren pentru construcția casei de locuit în mun. Chisinau în 4
aprilie 2006. Pe parcursul anilor 2006-2007 a construit casa și a dat-o în exploatare conform legii. În 3
mai 2008 Ana Nichifor a înaintat acțiune în revendicare contra lui Stamati și a cerut anularea înscrierii
sale ca proprietar al ternului și casei din registrul bunurilor imobile și înscrierea dînsei ca proprietar. În
octombrie 2009 a rămas defiitivă și irevovcabilă hotărîrea CSJ prin care acțiunea A.Nichifor era
satisfăcută pe deplin. Lucian Stamati a înaintat, în decembrie 2009, o acțiune contra A. Nichifor de
restituire a cheltuielilor de construcție a casei, valoarea de piață a căreia constituia 500000 euro, inclusiv
datorită locației sale în centrul istoric al Chisinaului. A. Nichifor a refuzat sa plătească orice sumă, însă a
susținut că, în orice caz, ea nu va plăti mai mult decît 124375,95 euro, care este valoarea contratului de
construcție, pe care Lucian Stamati l-a încheiat cu S.A. MoldBuilding.
Argumentați soluția instanței în privința acțiunii lui Lucian Stamati din decembrie 2009.
 56

Proprietarul fondului devine prin accesiune proprietar a construcțiilor și lucrărilor făcute de oterță
persoană. Conform art. 329 alin 3: În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ,
proprietarul terenului are dreptul să le ţină pentru sine sau să oblige terţul să le ridice pe cheltuială proprie şi
să repare daunele cauzate, avînd în vedere constructorul de rea-credință.
Dacă păstrează construcţiile sau lucrările făcute de un terţ, proprietarul este obligat să plătească, la
alegere, valoarea materialelor şi costul muncii ori o sumă de bani egală cu creşterea valorii terenului.
Respectiv, instanța va decide ca A. Nichifor să achite fie valoarea materialelor și costul muncii, fie
suma egală cu cresterea valorii terenului.

Subiectul II. Pregătirea cauzei civile pentru dezbateri judiciare

2.1. Definiți sarcinile pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Pregatirea pricinii pentru dezb jud e a doua faza obligatorie a PC ce constituie un sistem de acte
procedurale intreprinse de judecator, de participantii la proces, precum si alti subiecti procesuali- pentru
a asigura indeplinirea sarcinilor procedurii civile.

Sarcinile : a) precizarea legii care urmează a fi aplicată şi determinarea raporturilor juridice dintre părţi; b)
constatarea circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii; c) stabilirea componenţei
participanţilor la proces şi  implicarea în proces a altor persoane; d) prezentarea de probe.e) evaluarea
oportunităţilor de soluţionare a litigiului prin mediere.
2.2. Identificați acțiunile procedurale care trebuie efectuate de către judecător ex-officio și care le
efectuează la cererea participanților la proces în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Ex-officio:
1.emiterea încheierii de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare, fără înștiințarea participanților la
proces;
2. expedierea către pârât/intervenient a copiilor de pe cererea de chemare în judecată și stabilirea date pină la
care aceștia pot prezenta referința și toate probele ecesare;
3. remiterea referinței către reclamant/intervenient și stabilirea datei pină la care se pot prezenta probele
suplimentare;
4. soluționarea problemei intervenirii în proces a coreclamantilor, copiritilor și intervenientilor;
5. rezolvarea problemei introducerii în proces a specialistului sau interpretului;
6. luarea măsurilor pentru concilierea părților și explicarea dreptului de a se adresa instanței arbitrale;
7. separarea pretențiilor
8. fixarea termenului ședinței de judecată.

La cerere:
1. soluționarea cererii de asigurare a acțiunii;
2. soluționarea cererii de asigurare a probelor (audierea martorilor la locul aflării, cercetarea probelor
materiale și a inscrisurilor la fața locului, cu înstiințarea părților);
3. reclamarea probelor;
4. dispunerea efectuării expertizei;
5. trimiterea delegațiilor judecatorești – temei de suspendare a procesului în cazul delegațiilor către state
străine;
6. stabilirea unui alt termen pentru sedinta.

2.3.Argumentați dacă judecătorul poate efectua actele procesuale în faza pregătirii pricinii pentru
dezbateri judiciare:
 57

a) adoptarea încheierii de a nu da curs cererii, motivată prin neachitarea de către reclamant a taxei de stat –
nu poate fi realizată, încheierea dată poate fi emisă la faza intentării procesului.
b) adoptarea unei încheieri de amânare în legatură cu neprezentarea pîrîtului, despre citarea legală a căruia
nu se știe nimic – de regulă, la aceasta fază, nu sunt prezente părțile. În caz de necesitate, pentru clarificarea
unor aspecte legate de pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul poate decide convocarea
părţilor în şedinţă (art.185 alin.2)
c) adoptarea încheierii privind încuviințarea tranzacției de împăcare – poate fi realizată cu înștiințarea
pîrîtului sau eventual a altor subiecti despre concilierea dată.

Testul 21.
Subiectul I. Condițiile esențiale ale contractului de antrepriză
1.1. Stabiliti condițiile esențiale ale contractului de antrepriză.
2. Prin contractual de antrepriza o parte( antreprenor) se oblige sa efectueze pe riscul sau o anumita
lucrare celeilalte part (client), iar acesta se oblige sa receptioneze lucrarea si sa plateasca pretul
convenit.
3. Părțile contractante sunt antreprenorul și clientul, unde antreprenorul este considerată persoana care își
asumă obligația să efectuieze o lucrare în favoarea altei persoane, și clientul este persoană (fizică sau
juridică) care însărcinează o altă persoană să efectuieze o anumită lucrare.
4. Obiectul contractului de antrepriză este rezultatul activității antreprenorului. Obiectul contractului de
antrepriză poate fi producerea sau transformarea unui bun, cît și obținerea de alte rezultate prin
efectuarea de lucrări.
5. Forma contractului: - este simplă scrisă - la producerea unor obiecte complicate care necesită un termen
de executare îndelungat și cheltuieli esențiale; - verbală
6. Termenul are importanță pentru ambele parți: - Pentru client – recepționarea la timp a obiectului
contractului - Pentru antreprenor – pentru ca după executarea lucrării și predarea ei clientului are dreptul
la remunerație.
7. Prețul contractului, sau remunerația antreprenorului este constituită din 2 elemente: 1. Cheltuielile
suportate de antreprenor la executarea lucrării 2. Remunerația care i se cuvine după lucrul efectuat.
Dacă contractul de antrepriză prevede executarea unor lucrări complexe, prețul se determina prin
întocmirea devizului, întocmit de către antreprenor în comun acord cu clientul și constituie un calcul al
materialelor utilizate.

1. Antreprenorul efectuează o lucrare la comanda clientului pentru satisfacerea cerințelor individuale ale
acestuia;

2. Antreprenorul efectuează o anumită lucrare, din care poate rezulta producerea sau transformarea unui bun
ori obținerea unui alt rezultat prin efectuarea lucrării;
3. Bunul produs de antreprenor îi aprține acestuia cu titlu de proprietate pînă la preluarea acestui bun de
către client;
4. Antreprenoul este independent în alegerea moduui de excutare a lucrării;
5. Antreprenorul își asumă obligația să efectueze o lucrare pe riscul său, adică el poate pretinde remunerație,
dacă rezultatul muncii sale va fi materializat și predat clientului;
6. Antreprenorul execută lucrarea pentru remunerație obținută după predarea lucrării.

1.2. Clasificați termenii aplicați în cadrul contractului de antrepriză, precum și evidențiați importanța
acestora.
 58

In contr de antrepr termenul poate fi considerat o conditie esentiala, care se stabileste prin acordul
partilor. Termenul are importanta pentru ambele parti deoarece interesul clientului consta in receptionarea la
timp a obiectulu contractului, iar pt antreprenor termenul se manifesta prin faptul ca dupa executarea lucrarii
si predarea ei clientului el are dr la remuneratie.

Trei categorii de termene:

1. termenul general de excutare – perioadă în care lucrarea trebuie finalizată integral, iar rezultatul – predat
clientului;
2. termenul de executare a unor lucrări, care poate fi prezentat și sub forma unui program de executare a
unor lucrări(ex: : executarea lucrarilor pt ciclul zero, pentru parter, etajul intii)
3. termenul final la care lucrarea trebuie sa fie gata și predată clientului.
Necesitatea stabilirii termenului executării contractului are o importanţă deosebită în cazurile cînd
volumul lucrărilor este impunător şi lucrările vor fi efectuate pe o perioadă de lungă durată. Stabilirea
termenelor asigură efectuare ritmică a lucrărilor, asigură posibilitatea clientului de a controla cursul
lucrărilor, pentru ca lucrările să fie efectuate la timp, calitativ.
1.3.SPETA
Încheind contractul de antrepriză, Drosu s-a obligat față de Ceban, în schimbul unei remunerații de 5000
lei, să execute cu materiale sale lucrări de reparația a casei, în termen de 2 luni. Efectuînd o parte din
lucrări, Drosu a fost internat în spital în rezultatul unui accident. Ceban, dorind să finiseze reparația în
termen, a contractat cu un alt antreprenor. Ultimul a finalizat lucrările, utilizînd materialele lui Drosu. Dup
expirarea a 3 luni, Drosu i-a solicitat lui Ceban plat a 75 % din lucrările efectuate și restituirea a 800 lei –
costul materialelor utilizate de al 2-lea antreprenor. Ceban a refuzat să plătească sumele sus-numite.
Soluționați litigiul.
Riscul contractului, în virtutea legii, este suportat de antreprenor, deoarece el benevol şi-a asumat această
răspundere semnănd contractul. Acest risc se manifestă prin consecinţele negative de ordin material pe care
le suportă antreprenorul în toate cazurile pînă la momentul transmiterii lucrării clientului.
În contractul de antrepriză este stipulată o regulă generală prin care antreprenorul poartă riscul imposibilităţii
terminării lucrării. Acest risc se manifestă prin faptul că antreprenorul nu are dreptul să ceară plata
retribuţiei dacă terminarea lucrării devine imposibilă din motive independente de voinţa părţilor. Prin
urmare, principalul moment îl constituie faptul, că imposibilitatea terminării lucrării poate fi de ordin
obiectiv, care rezultă din motive ce nu depind de voinţa sau dorinţa părţilor. Bunăoară, imposibilitatea se
poate datora cazului fortuit, forţei majore sau altor circumstanţe care nu depind de părţi.
În acest sens, Drosu nu poate pretinde sumele menționate (art.955 CCiv).
Subiectul II. Procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică în procesul civil
2.1. Descrieți condițiile de constatare a faptelor cu valoare juridică.
Indiferent de natura faptului a cărui constatare se cere, trebuie respectate cumulativ următoarele condiţii (art.
282 CPC):
a) faptul respectiv generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau încetarea
unor drepturi personale sau reale ale petiţionarului;

b) petiţionarul nu are o altă posibilitate de a obţine sau de a restabili actele care ar certifica faptul juridic a
cărui constatare se solicită. Aceasta poate fi rezultatul lipsei ordinii de înregistrare a faptului sau a
nerespectării regulilor de înregistrare a faptului. Prin imposibilitatea de a primi documentul se înţelege şi
cazul în care documentul care confirmă faptul în realitate există, însă în conţinutul lui au fost admise defecte
sau inexactităţi, care nu pot fi corectate şi, implicit, documentul este lipsit de putere probantă. Prin
imposibilitatea de a reconstitui documentul pierdut se înţelege că organul corespunzător este lipsit de
posibilitatea de a elibera duplicatul documentului necesar în legătură cu pierderea sau nimicirea.
 59

c) constatarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor
judecătoreşti.

Petiţionarul trebuie să argumenteze în cererea privind constatarea faptului cu valoare juridică întrunirea
condiţiilor sus-menţionate, cu anexarea probelor corespunzătoare. În cazul în care faptul a cărui constatare
se solicită nu are valoare juridică potrivit legislaţiei aplicabile, instanţa refuză să primească cererea (art. 169
alin. (1) lit. a) CPC) sau, după caz, încetează procesul (art. 265 lit. a) CPC). Dacă petiţionarul nu prezintă
probe care ar confirma imposibilitatea de a obţine sau de a restabili actele care ar certifica faptul respectiv
(nu respectă procedura de soluţionare a pricinii pe care extrajudiciară), instanţa restituie cererea (art. 170
alin. (1) lit. a) CPC) sau, după caz, scoate cererea de pe rol (art. 267 lit. a) CPC). În cazul în care la
examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor
judecătoreşti, instanţa scoate cererea de pe rol şi explică petiţionarului şi persoanelor interesate dreptul lor de
a soluţiona litigiul în procedură de acţiune civilă la instanţa competentă.

2.2. Comparați procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică cu acțiunile civile de
constatre a dreptului litigios.
În procedura specială, obiectul activității judecătorești este apărarea intereselor ocrotite de lege pe cale a
confirmării existenței sau inexistenței faptelor juridice sau a altor situații de drept, de care depinde apariția,
modificarea sau stingerea drepturilor subiective or patrimoniale ale cetățeenilor/organizațiilor. În procedura
contencioasă, se apără drepturi subiective încălcate sau contestate.
Scopul procedurii speciale – confirmarea circumstanțelor care au valoare juridică, a drepturilor
incontestabile.
Trăsături specifice:
1. lipsa litigiului de drept material
2. procedura data se înaintează de petiționar
3. legea stabilește cercul de persoane care se pot adresa în instanță cu o cerere de inaintare a procesului
(art.286, 294, 302, 309)
4. pentru fiecare categorie de pricini este stabilită o competența jurisdicțională
5. nu se aplică unele instituții procesuale, precum: tranzacția, asigurarea acțiunii, recunoașterea acțiunii, etc.
2.3. Argumentați acțiunile instanței în situațiile:

a) la examinarea cererii privind constarea faptului de rudenie s-a stabilit că petiționarul nu s-a adresat
anterior la organul de stare civilă pentru a clarifica faptul respectiv;
Instanța va restitui cererea pe motivul nerespectării căii prealabile de soluționare a litigiului ar.170 alin.1
lit.a. sau după caz, va scoate cerea de pe rol (art.267 lit.a)

b) la examinarea cererii privind constatarea faptului înregistrării decesului s-a constatat că în registrul de
stare civilă pentru anul respectiv lipsește înscrierea corespunzătoare
dacă în actul de stare civilă lipsește data decesului, sau actul lipsește în general, atunci instanța de judecată
este competentă de a constanta acest fapt în procedura specială, iar petiționarul va fi obligat să administreze
probe, care să demonstreze dată contretă a decesului persoanei

c) petiționarul a solicitat constatarea faptului că acesta este un posesor de bună-credință al unui automobil.
Acest fapt nu constituie obiect al procedurii speciale, deoarece posesia se prezumă de bună credință până la
proba contrarie, iar constatarea acestui fapt nu va genera apariția, modificarea sau stingerea drepturilor
personale sau reale. De asemenea nu poate fi obiect al procedurii speciale, deoarece poate exista litigiu de
drept

Testul 22.
 60

Subiectul I. Particularitățile contractului de vînzare-cumpărare a bunurilo pentru consum în raport

cu alte varietăți ale contractului de vînzare-cumpărare.
1.1. Definiți contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum.
Definiție: contract care se încheie în baza ofertei publice a bunurilor, astfel încît se consideră încheiat din
momentul alegerii mărfii de către cumpărător în magazinele cu autoservire sau din momentul alegerii și
transimiterii acesteia de către vânzător la cererea cumpărătorului. Dacă un consumator cumpără de la un
întreprinzător un bun mobil (cumpărarea de bunuri pentru consum) şi, în termen de 6 luni de la transferul
riscului, constată un viciu al bunului, se prezumă că bunul a fost viciat în momentul transferării riscului, cu
excepţia cazului în care prezumţia nu este compatibilă cu felul bunului sau al viciului.

1.2. Identificați și detaliați statutul juridic al consumatorului în cadrul contractului de vînzare-

cumpărare a bunurilor pentru consum, făcând apel la prevederi legale pertinente.

Consumatorul - orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură
sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională.
Calitate specială reiese din drepturile speciale atribuite:

Una din partile acestui contract este consumatorul, care are pozitie speciala in acest sens. Calitatea
speciala data pe linga drepturile generice pe care le are cumparatorul de vinzare cumparare, are si o serie de
drepturi special, de ex: dr la protectie impotriva riscului de a achizitiona un produs , un serviciu care ar putea
sa-i afecteze viata sanatatea , ereditatea securitatea ori sa-I prejudicieze dr si interesele legitime; instruire in
domeniul dr sale; organizare in asociatii obstesti pentru protectia consumatorilor s.a.

1.3. Evidențiați specificul și particularitățile contractului de vînzare cumpărare a bunurilor pentru

consum în raport cu alte varietăți ale contractului de vânzare-cumărare.

Particularități:

1. particularităţi referitoare la subiecţi. În calitate de vînzător se prezintă neapărat antreprenorul (“persoana

fizică sau juridică care practică activitate de antreprenoriat”). În calitate de cumpărător în contractul de
vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum poate apărea orice subiect de drept civil care procură bunul
pentru satisfacerea necesităţilor personale.

2. caracter de adeziune şi nu presupune realizarea unui acord la cererea uneia dintre părţi. În codiţiile
economiei de piaţă vînzătorul este liber în privinţa stabilirii preţului la bunul comercializat. Aceasta însă nu
înseamnă că, în scopul de a proteja consumatorul, statul nu poate stabili limetele preţului la unele bunuri
pentru consum ce au o importanţă strategică.

3. încheierea contractului are loc în baza ofertei publice. Art.805 CC prevede că expunerea bunului cu
etichete în vitrină, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunului, descrierea lui în cataloage şi alte
propuneri, adreste unui cerc nedeterminat de personae, se consideră ofertă publică pentru încheierea unui
contract de bunuri pentru consum.

4. prevederi speciale în ceea ce priveşte garanţia caracteristicilor bunului vîndut art. 804 CC. garanţia
trebuie să fie formulată într-un limbaj clar şi exact, în sensul că aceasta trebuie să fie accesibilă chiar şi unui
consumator neiniţiat. În garanţie trebuie înserate drepturile legale ale consumatorului . Garanţia trebuie să
mai conţină referinţă şi la faptul, că existenţa acesteia nu limitează drepturile consumatorului. Faptul
înserării în textul declaraţiei de garanţie a unor dreptu0ri legale ale consumatorului nu-i creează obstacole
acestuia în vederea realizării drepturilor, de care dispune un cumpărător în contractul de vînzare –
 61

cumpărare. La fel, garanţia trebuie să conţină toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de ea,
inclusiv reţelele de comercializare cu amănuntul, centrele de deservire, programul lor de muncă şi
telefoanele de contact, caracteristicile tehnice sau de fabricare a bunului comercializat, etc.

5. reguli speciale în ceea ce priveşte preschimbarea bunurilor pentru consum.

Cumpărătorul are dreptul ca, în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului nealimentar, dacă
vînzătorul nu a stabilit un termen mai mare, să preschimbe bunul la locul cumpărării lui sau în alt loc,
stabilit de vînzător, cu un bun similar de o altă mărime, formă, gabarit, model, culoare sau completare etc.,
cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculării.
Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, cumpărătorul are dreptul să restituie bunul cumpărat, iar
vînzătorul este obligat să-i restituie suma plătită.
Cererea cumpărătorului de a preschimba bunul sau de a-l restitui urmează să fie executată dacă bunul nu este
utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.

6. Preţul, alte clauze esenţiale ale contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se stabilesc
în mod egal pentru toţi cumpărătorii.
În condiţiile economiei de piaţă vînzătorul este liber în privinţa stabilirii preţului la bunul, comercializat de
el. Aceasta, însă, nu înseamnă, că în scopul de a proteja consumatorul, statul nu poate stabili limitele preţului
la unele bunuri pentru consum de importanţă strategică.

În scopul stopării creşterii neîntemeiate a preţurilor la bunurile, destinate consumului, Guvernul Republicii
Moldova, prin Hotărîrea nr.774 din 2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor social
importante a insituit modalitatea de reglementare de stat a prețurilor.

Subiectul II. Procedura examinării admisibilității recursului împotriva actelor de dispoziție ale
curților de apel în procesul civil.
2.1. Deduceți temeiurile inadmisibilității recursului împoriva actelor de dispoziție ale curților de apel
în procesul civil.

Temeiurile inadmisibilităţii recursului

Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care:
a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4);
Recurentul trebuie să indice ce fel de încălcări s-au comis, circumstanțele concrete, critica adusă
asupra părții de motivare a deciziei instanței de apel.
b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434;
c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;
Sînt în drept să declare recurs:
părţile şi alţi participanţi la proces;
martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de
judecată ce li se cuvine.
d.recursul este abuziv sau este depus repetat după examinarea lui.
Astfel presupune abuz de drept următoare condiții: să fie exercitat cu rea-credință, să fie dirijat de alte
scopuri diferite de cele prevăzute de lege, să fie exercitat de titularul dreptului procedural respectiv.

2.2. Comparați încheierea de inadmisibilitate și decizia de respingere a recursului împotriva actelor

de dispoziție ale curților de apel.
 62

Încheierea de inadmisibilitate trebuie motivată. Ea nu trebuie să conțină nici o referire asupra fondului
recursului și legalității deciziei instanței de apel. Aceasta se plasează pe pagina web a CSJ la data emiterii și
se trensmite tuturor partiipanților la proces și reprezentanților acestora. Încheiere prin care se decide
inadmisibilitaea se adoptă cu votul unanim al celor 3 judecători.

În cazul decizie de respingere a recursului, vorbim despre faptul că recursul inițial a fost admis și s-a trecut
la faza examinării fondului, adică temeinicia și legalitatea deciziei instanței de apel. Judecînd recursul
declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei
depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Instanţa de recurs este
obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Instanţa de recurs va controla decizia
instanţei de apel din oficiu din punctul de vedere al respectării normelor de drept procedural (art. 432 alin.
(3) CPC), indiferent de invocarea acestor temeiuri în cererea de recurs. Aceasta decizie devine irevocabilă
de la momentul pronunțării.

2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de recurs în situațiile:

a) s-a constatat că prin cerere de recurs s-a solicitat casarea deciziei Curții de Apel Chișinău, prin care cauza
a fost remisă instanței de fond pentru rejudecare

Recursul va fi declarat inadmisibil pe motiv că decizia curtii de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare nu
este susceptibilă de recurs.

b) la depunerea cererii de recurs recurentul a solicitat scutirea de achitarea taxei de stat

În cazul în care la cererea de recurs nu este anexată dovada de plată a taxei de stat şi recurentul a solicitat
scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat (cu prezentarea documentelor justificative), demersul
respectiv va fi examinat de către completul din trei judecători, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac,
înainte de a trece la examinarea admisibilităţii recursului. Dacă demersul privind scutirea, amînarea sau
eşalonarea plăţii taxei de stat a fost respins, se dispune, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, de a nu da
curs cererii, acordîndu-i-se recurentului un termen rezonabil pentru achitarea taxei de stat. Dacă recurentul
îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, recursul se consideră depus la data
prezentării iniţiale. În caz contrar, cererea de recurs se restituie recurentului. Restituirea cererii de recurs nu
împiedică declararea repetată a recursului după lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli
stabilite de lege pentru declararea lui.

c) recursul este declarat pe motiv de apreciere incorectă a probelor de către instanța de apel

Recursul poate fi declarat, iar decizia instanței de apel urmează a fi casată dacă se constată că au fost
incălcate regulile de apreciere a probelor.

Testul 23

Subiectul I. Condițiile de revocare, rezoluțiune și nulitate ale contractului de donație.

1.1. Stabiliti coraportul dintre revocarea donației în cazul neîndeplinirii sarcinii convenite în
contractul de donație condiționată și revocarea donației pentru ingratitudine.

În baza unui scop stabilite de către donator. Încheind contractul de donaţie condiţionată, donatarul este
ţinut să realizeze sarcina/scopul determinat. Sarcina impusă de donator nu poate fi imposibilă, ilicită şi
amorală. În caz contrar, contractul de donaţie condiţionată va fi lovit de nulitate absolută în condiţiile Art.
220. Pot fi condiţionate de îndeplinirea sarcinilor atît contractele reale de donaţie, cît şi contractele care
conţin promisiunea de a dona în viitor. În limita sarcinii/scopului impus prin contractul de donaţie, donaţia
 63

condiţionată este un contract sinalagmatic. Respectiv, contractului de donaţie condiţionată i se aplică în mod
corespunzător prevederile comune cu privire la contractele sinalagmatice, prevăzute la Art.704 – 711.
Instituirea sarcinii în favoarea donatarului nu afectează caracterul gratuit al contractului de donaţie, însă spre
deosebire de donaţiile simple, donaţia condiţionată de o sarcină în favoarea donatarului poate fi revocată
pentru neexecutare.

Fiind un contract sinalagmatic, donatarul nu poate renunţa la îndeplinirea obligaţiilor stipulate decît sub
sancţiunea reparării prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului. În conformitate cu normele
generale, dacă donatarul nu execută sarcina, donatorul este în drept fie de a cere executarea sarcinii fie de a
revoca donaţia (de a cere rezoluţiunea contractului).

Fiind un contract unilateral (cu excepţia donaţiilor condiţionate), contractul de donaţie pur gratuită nu
generează obligaţii în sarcina donatarului, ci numai o îndatorire legală, numită „de recunoştinţă”. Mărind
patrimoniul donatarului din contul patrimoniului său cu titlu gratuit, donatorul este în drept să aştepte din
partea donatartului dacă nu o recunoştinţă, atunci cel puţin loialitate, manifestată prin abţinerea de la
săvîrşirea unor fapte necorespunzătoare faţă de donator. Revocarea pentru ingratitudine este recunoscută ca
o restituire a darului cu caracter de sancţiune civilă şi nu o rezoluţiune a contractului, ca în cazul revocării
donaţiei condiţionate.

În relaţiile dintre părţile contractului de donaţie revocarea pentru ingratitudine produce un efect retroactiv.
Donaţia se consideră a nu fi existat şi din acest considerent donatarul este obligat să restituie bunul donat.

1.2. Analizați mecanismul și efectele juridice ale refuzului de a îndeplini promisiunea de donație și
rezoluțiunea contractului de donație în cazul străii de nevoie.

Donatorul este îndreptăţit să refuze executarea contractului de donaţie, fără a fi obligat la plata
despăgubirilor, în cazurile cînd îndeplinirea promisiunii va pune în pericol propria întreţinere
corespunzătoare a donatorului sau/şi cînd aceasta ar periclita executarea obligaţiilor legale ale donatorului
de întreţinere a altor persoane. Evident că obligaţiile donatorului care fac imposibilă respectarea promisiunii
de a dona fără a periclita propria întreţinere corespunzătoare sau întreţinerea altor persoane să nu existe la
momentul încheierii contractului de donaţie, ci să apară după încheierea lui. Aceste obligaţii trebuie să
înrăutăţească starea patrimonială a donatorului în aşa măsură, încît executarea contractului de donaţie să
creeze pericolul survenirii consecinţelor date. Înrăutăţirea stării patrimoniale poate avea loc în rezultatul
reducerii veniturilor, creşterii costului vieţii, înrăutăţirea stării sănătăţii, falimentul întreprinzătorului
individual, modificarea statutului stării civile (căsătorie, divorţ), naşterea obligaţiei de repararea a
prejudiciului cauzat, a obligaţiei de plată a pensiei alimentare, altor obligaţii de întreţinere, etc.

Determinînd dacă executarea contractului de donaţie poate să pericliteze propria întreţinere corespunzătoare
a donatorului, urmează să se ţină cont de împrejurările concrete ale cazului precum şi de faptul că nivelul
vieţii acestuia nu trebuie să se înrăutăţească după îndeplinirea promisiunii de a dona. Referindu-se la
„obligaţiile legale de întreţinere a altor persoane”, legiuitorul a avut în vedere doar obligaţiile de întreţinere,
instituite prin lege (obligaţia de întreţinere a copiilor de către părinţi, a buneilor de către nepoţi, a părinţilor
de către copii, pensia alimentară în privinţa oricăror aceştia, prevăzute de Codul familiei).

Renunţarea donatorului la executarea contractului este posibilă doar pînă la transmiterea bunului. După
transmiterea bunului contractul de donaţie poate fi rezolvit în conformitate cu prevederile Art.836.

Contractului de donaţie i se aplică în egală măsură cu alte contracte dispoziţiile legale cu privire la obligaţii,
cu excepţiile expres prevăzute de lege. În cazul renunţării donatorului de îndeplinire a promisiunii de a dona
 64

pentru alte motive decît cele indicate la alin.2, donatarul va putea cere despăgubiri în baza normelor generale
cu privire la răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor.

Spre deosebire de alin.2, Art. 830, care-i oferă posibilitatea donatorului de a renunţa unilateral la executarea
obligaţiei de a dona în cazurile cînd prin executare i-ar deveni imposibil să-şi asigure întreţinerea proprie
corespunzătoare sau să-şi execute obligaţiile legale faţă de terţi, art. 836 instituie dreptul donatorului de
rezoluţiune unilaterală a contractului de donaţie executat, pentru aceleaşi temeiuri.

Datorită faptului că rezoluţiunea în condiţiile Art. 836 este cerută după ce contractul de donaţie a fost
executat şi donatarul a devenit titularul dreptului primit, legea limitează efectele rezoluţiunii doar la
restituirea bunurilor donate pe care donatarul le mai posedă. Dacă bunurile nu mai există în natură sau au
fost înstrăinate, rezoluţiunea contractului de donaţie este inadmisibilă, donatorul nefiind în drept să ceară
despăgubiri. Rezoluţiunea pentru temeiurile prevăzute nu are efect asupra drepturilor terţilor referitor la
bunul donat, indiferent de faptul dacă dreptul a trecut la terţ cu titlu gratuit sau oneros. În cazurile cînd bunul
este în posesia donatarului, însă este grevat de drepturi ale terţilor, donatorul va accepta restituirea bunului
grevat de drepturi, fără a putea cere despăgubiri.

Starea de nevoie în care a ajuns donatorul după executarea contractului de donaţie trebuie să nu fie
condiţionată de comportamenul vinovat al lui. Dacă donatorul şi-a provocat intenţionat sau prin culpă gravă
starea de nevoie, rezoluţiunea contractului de donaţie este inadmisibilă.

1.3. Exprimați-vă părerea referitor la oportunitatea și posibilitatea legală de a declara nul contractul
de donație încheiat în cazul maladiilor prezumate a fi letale.

Prin norma dată, legiuitorul fixează prezumţia că încheierea contractului de donaţie în timpul unei
maladii considerate a fi letale este dictată de conştientizarea de către donator a inevitabilităţii decesului său.
În cazul în care donatorul, contrar prezumţiei letalităţii, se însănătoşeşte, legea îi oferă posibilitatea de a cere
declararea nulităţii contractului de donaţie.
Prin maladii prezumate letale urmează de înţeles acele procese patologice (boala), indiferent de natura
lor, care afectează organismul uman şi duc în mod inevitabil la decesul celui bolnav. Prezumţia letalităţii
maladiei trebuie să fie fundamentată din punct de vedere medical şi nu doar bănuită de donator sau alte
persoane.
Pentru a putea cere nulitatea contractului de donaţie încheiate în timpul unei maladii prezumate letale,
însănătoşirea donatorului trebuie să fie de aşa natură, încît să înlăture pericolul decesului care se prezuma.
Însănătoşirea parţială, care doar îdepărtează survenirea decesului pe o perioadă scurtă de timp nu-i oferă
dreptul donatorului de a cere nulitatea contractului.
Donatorul va putea cere nulitatea contractului de donaţie în decursul termenilor generali de prescripţie,
în condiţiile Art. 218. Alte persoane interesate nu vor putea cere declararea nulităţii contractului în baza
art.833. Dacă pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti donatorul decedează, contractul nu va fi declarat
nul.
Instituind norma comentată, legiuitorul fixează prezumţia că încheierea contractului de donaţie în timpul
unei maladii considerate a fi letale este dictată de conştientizarea de către donator a inevitabilităţii decesului
său. În cazul în care donatorul, contrar prezumţiei letalităţii, se însănătoşeşte, legea îi oferă posibilitatea de a
cere declararea nulităţii contractului de donaţie.

Subiectul II. Temeiurile și procedura efectuării expertizei în cauzele civile.

2.1. Expuneți temeiurile pentru efectuarea expertizei, inclusiv colegiale, complexe, suplimentare și
repetate.
 65

Pentru elucidarea unor aspecte din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii, meşteşugurilor artizanale şi din alte
domenii, apărute în proces, care cer cunoştinţe speciale, instanţa dispune efectuarea unei expertize, la
cererea părţii sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu.

Părţile aleg, de comun acord, expertul sau instituţia de expertiză care urmează să fie desemnată de
instanţă să efectueze expertiza. În lipsa acordului părţilor, instanţa desemnează expertul sau instituţia
care urmează să efectueze expertiza.
Experţii evaluează colegial ( in cazul necesitatii unor investigatii mai complicate) rezultatele
investigaţiilor, elaborează, dacă ajung la o concluzie unanimă, un singur raport de expertiză. În cazul în
care unul sau mai mulţi experţi fac opinie separată referitor la obiectul investigaţiei, depun separat opinia
lor.
Expertiza complexă, care se efectuează de mai mulţi experţi, se ordonă în cazul cînd la constatarea
circumstanţelor importante pentru soluţionarea pricinii sînt necesare date din diferite domenii ştiinţifice
sau date din diferite ramuri ale aceluiaşi domeniu.
În cazul cînd raportul de expertiză nu este suficient de clar sau este incomplet ori cînd apar noi probleme
referitor la circumstanţele examinate ulterior, instanţa judecătorească poate dispune efectuarea de către
acelaşi expert sau de un altul a unei expertize suplimentare.
În cazul cînd nu este de acord cu raportul de expertiză din motivul neîntemeierii sau veridicităţii lui
îndoielnice, cînd concluziile mai multor experţi sînt contradictorii ori cînd, la efectuarea expertizei,
normele procedurale sînt încălcate, instanţa judecătorească poate dispune efectuarea unei expertize
repetate.

2.2. Determinați procedura desemnării expertizei judiciare.

În calitate de expert este numită o persoană dezinteresată în soluţionarea pricinii, care este înscrisă în
Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi.
    (2) Părţile aleg, de comun acord, expertul sau instituţia de expertiză care urmează să fie desemnată de
instanţă să efectueze expertiza. În lipsa acordului părţilor, instanţa desemnează expertul sau instituţia
care urmează să efectueze expertiza.  
    (3) Dacă în încheierea privind efectuarea expertizei judiciare este indicată doar instituţia care urmează
să efectueze expertiza, conducătorul instituţiei în cauză numeşte expertul şi informează în acest sens
instanţa care a dispus expertiza. 
După desemnarea expertului, instanţa judecătorească convoacă o şedinţă cu participarea părţilor şi a
expertului, în cadrul căreia se stabileşte legătura dintre expert şi părţi, etapa la care părţile pot fi admise
să participe la investigaţiile expertului, se aduce la cunoştinţa părţilor şi expertului obiectul expertizei şi
întrebările la care expertul urmează să ofere răspunsuri şi li se explică faptul că au dreptul de a face
observaţii cu privire la aceste întrebări şi de a cere modificarea sau completarea lor. 
    Dacă expertul poate să îşi exprime de îndată opinia, acesta este ascultat chiar în şedinţă, iar afirmaţiile
sale se consemnează într-un proces-verbal 
 Părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul de a cere desemnarea în calitate de expert a unei anumite
persoane sau instituţii specializate.
    Părţile şi ceilalţi participanţi la proces au dreptul să formuleze şi să prezinte în instanţă întrebări
adresate expertului, însă numai instanţa stabileşte definitiv întrebările asupra cărora expertul urmează să
se pronunţe. Instanţa este obligată să motiveze respingerea întrebărilor propuse expertului de către părţi
şi de către alţi participanţi la proces.
    Părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să ia cunoştinţă de încheierea instanţei de judecată
 66

privind efectuarea expertizei, să propună consemnarea în încheierea judecătorească a unor întrebări

asupra cărora expertul urmează să se pronunţe, să înainteze expertului recuzări, să participe la
investigaţiile expertului, să ia cunoştinţă de raportul de expertiză, să solicite instanţei ordonarea
efectuării unei expertize repetate, suplimentare, colegiale sau complexe.

2.3. Argumentați dacă instanța a procedat corect sau nu:

a) judecătorul a ordonat efectuarea din oficiu a expertizei în procesul de spitalizare în staționarul de

psihiatrie – posibil că da

b) instanța a refuzat admiterea cererii reclamantului de efectuare a expertizei, pe motiv că la dosar este
anexat actul Centrului Național de Expertiză Judiciară întocmit înainte de intentarea procesului pe care l-a
cercetat în ședință de judecată.

Nu a procedat corect. Părţile aleg, de comun acord, expertul sau instituţia de expertiză care urmează să fie
desemnată de instanţă să efectueze expertiza. În lipsa acordului părţilor, instanţa desemnează expertul sau
instituţia care urmează să efectueze expertiza.

c) instanța nu i-a permis pîrîtului să pună întrebări în cadrul prezentării raportului de expertiză efectuat la
cererea reclamantului, explicîndu-i dreptul de a cere o expertiză suplimentară.

Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.
Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză şi
împotriva altor probleme ce ţin de acesta.

Testul nr.24

Subiectu 1. Condițiile de valabilitate ale contractului de leasing

1.1 Identificați elementele căror tipuri de contracte civile se regăsesc în construcția juridico-civilă a
contractului de leasing.
Prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să asigure
posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice
(rate de leasing)-art.923 CC. În construcția juridică a contractului de leasing se găsesc elementele
următoarelor contracte: V-C, împrumut, locațiune. CC prevede expres că contractului de leasing i se aplică,
în mod corespunzător, dispoziţiile privind contractul de locaţiune în măsura în care prezentul capitol sau
legea cu privire la leasing nu prevede altfel.

1.2 Caracterizați dreptul de răscumpărare, în calitate de element inerent al contractului de leasing.

În CC este prevăzut că la expirarea contractului de leasing, locatorul va respecta dreptul de opţiune al
locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

Legea cu privire la leasing din 2005 că contractul de leasing trebuie să conţină clauze privind: dreptul de
opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze
raporturile contractuale. Cee ace presupune că în cazul expirării contractului de leasing financiar locatarul
poate cumpăra bunul la valoarea lui reziduală convenită de părţi, iar în cazul leasingului operational bunul
poate fi cumpărat de locatar la preţul convenit de părţi. Dacă nu şi-a exercitat dreptul de opţiune asupra
achiziţionării bunului sau prelungirii contractului, locatarul este obligat să înceteze imediat folosinţa şi
 67

exploatarea bunului primit în leasing, să asigure păstrarea şi integritatea lui şi să îl transmită, în cel mult 3
zile calendaristice, locatorului sau, la indicaţia acestuia, unei alte persoane în starea corespunzătoare
clauzelor contractuale, luîndu-se în considerare uzura normală. Dreptul de rascumparere este un drept al
persoanei si nu o obligatie, conditiile rascumpararii trebuie sa fie prevăzute în contractul de leasing.

1.3 Speța
Vînzătorul bunului este obligat direct faţă de locatar pentru garanţiile legale sau convenţionale inerente unui
contract de vînzare-cumpărare. Vînzătorul nu răspunde însă în faţa locatorului şi a locatarului pentru acelaşi
prejudiciu.

Locatorul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de către vînzător, cu excepţia cazului cînd vînzătorul
a fost ales de către locator, dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Locatarul urmează să intenteze acțiune în instanță împotriva vînzătorului, deoarece față de locator el nu
poate avea pretenții, datorită faptul că singur a ales vînzătorul.

(3) Locatarul are dreptul să rezilieze contractul şi să ceară repararea prejudiciilor dacă:

b) bunul nu corespunde calităţii, ansamblului de piese şi de accesorii, altor condiţii de furnizare (transmitere)
ori clauzelor contractuale. Acest caz se referă la situația cînd locatorul era responsabil de calitatea bunului,
însă în speță furnizorul este responsabil.

Subiectu 2. Împuternicirile instanței de apel în procesul civil.

2.1. Descrieți împuternicirile instanței de apel.

Articolul 385. Împuternicirile instanţei de apel

(1) Instanţa de apel, după ce judecă apelul, este în drept:

a) să respingă apelul şi să menţină hotărîrea primei instanţe;

b) să admită apelul şi să modifice hotărîrea primei instanţe;

c) să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre;

d) să admită apelul, să caseze integral hotărîrea primei instanţe şi să trimită pricina spre rejudecare în
primă instanţă doar în cazul în care s-au încălcat temeiurile prevăzute la art. 388 alin.(1) lit. d) şi i). La
solicitarea participanţilor la proces, instanţa de apel poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în
cazul prevăzut la art. 388 alin. (1) lit. b);

e) să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea
procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art. 265 şi 267.

(2) În cazul în care pricina este trimisă spre rejudecare, cu acordul tuturor participanţilor la proces,
instanţa de apel indică actele procesuale rămase valabile, celelalte fiind desfiinţate de drept.

2.2. Comparați modificarea hotărîrii și casarea parțială a acesteia de către instanța de apel.

Se caseaza în următoarele cazuri:

 68

  (1) Hotărîrea primei instanţe se casează sau se modifică de instanţa de apel dacă:
    a) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin;
    b) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă le consideră constatate,
nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente;
    c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sînt în contradicţie cu circumstanţele pricinii;
    d) normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat.
    (2) O hotărîre legală în fond nu poate fi casată numai din motive formale.

Modificarea hotaririi presupune aprobarea anumitor schimbari în hotarirea instantei de fond fara ca acest
lucru sa afecteze radical dispozitivul sau sa schimbe solutia primei instante. Casarea presupune schimbarea
solutiei cu pronuntarea unei noi solutii sau trimitere la rejuecare.

2.3. Speța

a) urmează să admită apelul şi să caseze integral hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre

b) urmează să să admită apelul şi să modifice hotărîrea primei instanţe

c) urmează să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre

TESTUL NR. 25.

Sub. 1 Regimul juridic aplicabil contractului de imprumut cu si fara dobinda.

1.1 Identificati categoriile raporturilor de imprumut prin prisma subiectilor intre care se stabilesc.
Contracte cu titlu oneros si gratuit.
Cu titlu oneros:
 imprumutatul persoana fizica (cetateni ai RM si strainii, apatrizii),
 imprumutatul persoana juridica (inregistrata in RM si care nu este in proces de insolvabilitate),
 imprumutatorul persoana fizica (cu capacitate de exercitiu),
 imprumutatorul persoana juridica (cu capacitate de exercitiu speciala, amanet/lombard,
organizatiile de microfinantare, asociatiile de economie si imprumut, asiguratorii).
Cu titlu gratuit:
 imprumutatul pf/pj.
 Imprumutatorul de regula este pf (ruda, prieten, etc. cu imprumutatul, se argumenteaza prin ceea
ca organizatiile cu capacitate de exercitiu speciala nu se ocupa cu binefacerea si nu au interes sa
acorde imprumuturi cu titlu gratuit, totusi acest lucru este posibil si permis de lege).
1.2 Enumerati si detaliati factorii in functie de care se apreciaza caracterul rezonabil al ratei dobinzii
in cadrul contractului de imprumut
Dobinda trebuie sa se afle intr-o relatie rezonabile cu rata de baza a BNM.
Recomandarea nr. 13 din 2012 a CSJ spune:
Rata dobînzii la împrumuturile acordate de către asociaţie trebuie să fie stabilită la un nivel suficient
pentru a acoperi cheltuielile privind dobînzile la mijloacele financiare atrase, cheltuielile suportate şi
constituirea şi/sau menţinerea rezervei instituţionale la nivelul minim stabilit la art.33 din Legea nr.139
din 21.06.2007.
Prin urmare, instanţa de judecată va considera rezonabilă rata dobânzii calculată conform sumei
următoarelor componente:
 69

1) costul creditorului atragerii mijloacelor financiare. De exemplu, în 11 octombrie 2012, rata de

referinţă interbancară (CHIBOR) publicată de Banca Naţională a Moldovei era de 11.38%;
2) profitul creditorului de aproximativ jumătate din costul indicat la componenta nr. 1);
3) cheltuielile suportate de creditor şi costurile aferente menţinerii rezervei instituţionale, de aproximativ
4-5%.
În raport cu dobânzile pe împrumuturile acordate de alţi agenţi economici participanţi la piaţa
financiară non-bancară, este justificată aplicarea aceleiaşi formule de calcul. Totodată, se atenţionează
instanţele de judecată că în cazul împrumuturilor acordate de asociaţiile de economii şi împrumut a
cetăţenilor ori alţi agenţi economici ai pieţei financiare non-bancară, este inechitabilă, şi duce la o
îmbogăţire fără justă cauză a debitorului, anularea integrală a clauzei privind dobânda pe temeiul art. 869
alin.(2) al Codului civil şi stabilirea dobânzii prevăzute de art. 585. Echitabilă şi justă va fi reducerea
dobânzii până la o rată rezonabilă

1.3 Cojocaru a imprumutat lui Grecu suma de 1000 Euro pe un termen de 6 luni. Grecu a eliberat o
recipisa, prin care atesta imprumutul si obligatia lui de a achita o dobinda de 10% lunar. La
expirarea termenului, Grecu a restituit doar imprumutul, refuzind sa achite dobinda din
considerentul ca aceasta este exagerat de mare. Cojocaru s-a adresat in instanta de judecata,
solicitind incasarea dobinzii contractuale si a dobinzii de intirziere pentru suma restanta. Care
sunt exigentele legale referitor la dobinda in contractul de imprumut? Care sunt efectele incalcarii
prevederilor legale referitor la marimea dobinzii? Solutionati litigiul.
Exigentele legale referitor la dobinda din imprumut: art. 869 CC- să se afle într-o relaţie rezonabilă cu
rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. (la data de azi, conform siteului bnm.md rata generala de
dobinda e 9%.)
Efectele incalcarii prevederilor legale referitor la marimea dobinzii: art. 869 CC- Înţelegerea asupra
dobînzii prin care se încalcă dispoziţia alin.(1) este nulă.
Solutia: Grecu va fi obligat la achitarea dobinzii de 10% lunar pentru cele 6 luni, daca interpretam ca
10% nu depaseste cu mult rata rezonabila a BNM de 9% la ziua de azi; in caz contrar…. Daca se
stabileste ca 10% nu este intr-o relatie rezonabila cu rata de baza a BNM, intelegearea asupra dobinzii ar
fi nula. In final, consider ca mai just ar fi prima situatie, Grecu achita dobinda contractuala. Dobînzile de
întîrziere nu se aplică la dobînzi (art. 619 CC).

Sub. 2 Temeiurile si procedura stramutarii cauzei civile de la instanta sesizata la o alta instanta.

2.1 Explicati regula imutabilitatii competentei jurisdictionale si exceptiile de la aceasta regula.

Art. 32 CPC: Nimeni nu poate fi lipsit, fără consimţămîntul său, de dreptul la judecarea cauzei sale de către
o instanţă sau de judecătorii în a căror competenţă pricina respectivă este dată prin lege, cu excepţia
cazurilor expres stabilite de prezentul cod. Instanţa ierarhic superioară nu are dreptul să strămute, din oficiu,
o pricină de la instanţa ierarhic inferioară la alta ori să o preia pentru judecare, cu excepţia cazului în care
completul de judecată în instanţa respectivă nu poate fi legal constituit.
Exceptiile de la 32 sint la art. 43: a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea pricinii
la instanţa de la domiciliul său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor
de competenţă jurisdicţională;
c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive
întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
 70

f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de

calitatea participanţilor la proces;
g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.

2.2 Deduceti temeiurile si procedura stramutarii cauzelor civile de la o instanta la alta.

Temeiurile: art. 43:

a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea pricinii la instanţa de la domiciliul său
atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor
de competenţă jurisdicţională;
c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive
întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de
calitatea participanţilor la proces;
g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.
Strămutarea pricinii de la o instanţă la alta din motivele specificate la alin.(2) lit.a), b) şi c) se face în temeiul
unei încheieri motivate a instanţei în care este intentat procesul. Încheierea de strămutare a pricinii poate fi
atacată cu recurs.
Procedura: art. 43. Strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin.(2) lit.d), e), f) şi g) se efectuează
de către instanţa ierarhic superioară, a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs.
Instanţa este obligată să remită instanţei competente dosarul în termen de 5 zile de la data la care
încheierea de strămutare a pricinii devine irevocabilă. Actele procedurale îndeplinite de instanţa care a
intentat procesul anterior strămutării pricinii au efect juridic în măsura în care noua instanţă consideră că nu
este necesară modificarea lor.

2.3 Argumentati daca in urmatoarele situatii se poate produce stramutarea cauzei civile:

a) piritul care a fost actionat in judecata la judecatoria Ungheni- instanta domiciliului reclamantului
intr-un proces de desfacere a casatoriei-solicita stramutarea cauzei la judecatoria de la domiciliul sau-
mun. Chisinau, deoarece copilul minor (10 ani) se afla in grija sa.

- Se poate produce stramutarea cauzei civile, in baza lit. b, Articolul 38. Competenţa teritorială
generală: Reclamantul poate intenta acţiunea în oricare din sediile instanţei în a cărei rază teritorială se află
domiciliul pîrîtului. + exceptie e atunci cind minorul se afla la ingrijirea reclamantului, inaplicabila in cazul
nostru.
b) pe parcursul procesului piritul a semnalat ca pricina a fost retinuta cu incalcarea normelor de
competenta generala.

- Nu este temei de stramutare, judecatorul este obligat sa inceteze procesul in baza art. 265 lit. a; daca
s-a incalcat competenta generala conditionala- instanta scoate cererea de pe rol in baza art. 267 lit. a, daca
părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la
examinarea pricinii în fond, pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată- instanta
scoate cererea de pe rol.
c) din cauza unui incendiu Curtea de Apel Balti nu poate functiona deja de 3 luni.
 71

- Temei de stramutare, lit. g.

TESTUL NR. 26.

Sub. 1. Drepturile si obligatiile administratorului fiduciar.

1.1 Descrieti obiectul, subiectii si conditiile de remuneratie specifice contractului de administrare

fiduciara.

 Obiectul juridic al contract de administr fiduciara sunt actele material si juridice savirsite de fiduciar in
procesul administrarii bunului. Obiectul material al contractului este bunul.Poate fi dat in administrare
fiduciara orice bun, inclusive o universalitate de bunuri, atit existente la momentul incheierii contractului cit
si dobindite in viitor, inclusiv bunurile dobindite de admin fiduciar in exercitarea contractului. Rezulta ca
orice bun poate fi transmis in administrare fiduciara, insa totodata bunurile date in administrare fiduciara se
separa de alte bunuri ale fondatorului administrarii precum si de bunurile administratorului fiduciary. Mij
banesti nu pot fi date separate in administrare fiduciara, cu exceptiile prevazute de lege.Pot fi transmise in
adm fiduciara si obiectele proprietatii intelectuale in special cele ce individualizeaza marfurile, serviciile si
pers juridical.
Remuneratia- contr de adm fiduciara e un contract cu titlu gratuit, remuneratia urmind a fi platita
fiduciarului numai daca aceasta este prevazut de lege sau contract. Daca este prevazuta, remuneratia poate fi
exprimata fie in procente fata de venitul( profitul) obtinut prin administrarea fiduciara a bunurilor, fie intr-o
suma fixa de bani, fie in forma de procurare a unei parti a bunurilo administrate de fiduciar in conformitate
cu contrac de adm fiduciara
Subiectii- Fondatorul-proprietarul bunului. In unele situatii calitatea de fondoator o poseda alta pers decit
proprietarul bunului( autorit tutelara sau alte pers desemnate prin lege). Ca fondatori pot aparea atit
proprietarul individual, cit si coproprietarii.

Administratorul fiduciar poate fi orice persoana cu capacitate de exercitiu deplina, cu exceptia autorit
publice. Administratorul fiduciar e persoana care asigura conservarea, pastrarea patrimoniului transmis si
obtinerea beneficiului. Adm fiduciar poate fi un cetatean sau o organziatie comerciala care defasoara
activitate de administrare fiduciara sau o pers juridica.

1.2 Caracterizati drepturile si obligatiile administratorului fiduciar.

Administratorul fiduciar este persoana care, infaptuind administrarea fiduciara, asigura conservarea,
pastrarea patrimoniului transmis lui si obtinerea beneficiului.
Articolul 1056. Administratorul fiduciar este obligat să administreze în nume propriu proprietatea
încredinţată, dar pe riscul şi pe contul fiduciantului. În raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are
prerogativele unui proprietar. Dacă nu manifestă faţă de interesele fiduciantului diligenţa de care dă dovadă
în afacerile proprii, fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel. Administratorul fiduciar este
obligat să facă public faptul separării bunurilor luate în administrare fiduciară de bunurile sale şi să menţină
această publicitate. El răspunde faţă de fondatorul administrării pentru dezavantajele, pierderile şi
prejudiciile care rezultă din confuziunea celor două patrimonii. Administratorul fiduciar poate dispune de un
imobil doar în cazurile prevăzute de lege sau de contractul de administrare fiduciară. Drepturile obţinute de
administratorul fiduciar ca rezultat al activităţii de administrare fiduciară se includ în componenţa
 72

patrimoniului primit în administrare dacă în contract nu este prevăzută obligaţia de a le preda fiduciantului
sau beneficiarului. Obligaţiile rezultate din activitatea fiduciarului se execută din contul bunurilor care se
află în administrare fiduciară.

1.3 Formulati temeiurile si limitele raspunderii administratorului fiduciar atit in raport cu fondatorul
administrarii, cit si in raport cu tertii. Analizati prevederile CC la acest subiect.

Fiduciarul este obligat sa repare prejudiciul cauzat, daca nu manifesta fata de interesele fondatorului
diligenta de care da dovada in afacerile proprii.
Articolul 1058. Administratorul fiduciar este răspunzător, în raporturile cu terţii, pentru toate actele încheiate
în limitele împuternicirilor conferite de contractul de administrare fiduciară. Prin urmare acesta raspunde
personal pentru obligatiile asumate fata de terte persoane, in limita imputernicirilor conferite de contract. In
cazul in care el si-a asumat obligatii cu depasirea imputernicirilor, el va raspunde cu propriul patrimoniu.
Răspunderea se limitează la bunurile pe care le-a primit în administrare fiduciară. După încetarea
administrării fiduciare şi transmiterea către fiduciant a bunurilor, acestea pot fi urmărite în continuare pentru
pretenţiile născute în legătură cu administrarea fiduciară.
Bunurile date în administrare fiduciară nu pot fi urmărite pentru satisfacerea pretenţiilor înaintate faţă de
administratorul fiduciar personal.
Fiduciarul este obligat sa faca public faptul separarii bunurilor luate in administrare fiduciara de bunurile
sale si sa mentina aceasta publicitate. Publicitatea este pentru terti, ca acestia sa cunoasca in privinta caror
bunuri fiduciarul actioneaza si in limita caror active el isi poate onora obligatiile. Acesta raspunde pentru
dezavantajele, pierderile si prejudiciile care rezulta din confuziunea celor doua patrimonii.

Sub. 2. Efectele juridice ale neprezentarii in sedinta de judecata a participantilor la procesul civil.
2.1 Descrieti necesitatea examinarii cauzelor civile cu implicarea nemijlocita a participantilor la
proces.
Dreptul la aparare, accesul liber la justitie, contradictorialitatea si disponibilitatea partilor.
Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încît părţile şi ceilalţi participanţi la proces să
aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi mijloacele
susţinerii ei de sine stătător şi independent de instanţă, de alte organe şi persoane, de a-şi expune opinia
asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu pricina dată judecăţii şi de a-şi expune
punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei.
Disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanţilor la proces, în primul rînd a părţilor, de a
dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de
drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare.
2.2 Comparati consecintele procesuale in caz de neprezentare in sedinta de judecata a reclamantului
cu cele ale absentei piritului.
Citarea subiectilor implicati in examinarea cauzei civile este obligatia instantei de judecata, in cazul in care
au fost citati legal acestia au obligatia corelativa de a comunica si prezenta dovezi instantei daca nu pot
participa la sedinta.
Absenta reclamantulu citat legal in sedinta de judecata poate conditiona trei efecte procedurale:
-aminarea procesului, daca acesta a comunicat instantei motivele neprezentarii sale si instanta le-a considerat
intemeiate (art.205 alin. 2)
-scoaterea cererii de pe rol, daca acesta nu a comunicat instantei motivele neprezentarii sale ori instanta le-a
considerat neintemeiate, ori nu a solicitat examinarea in lipsa sa, iar piritul consimte la scoaterea de pe rol
(art. 206 alin. 2)
 73

-examinarea in lipsa reclamantului, daca acesta nu a comunicat instantei motivele neprezentarii sale ori
instanta le-a considerat neintemeiate, iar piritul cere solutionarea pricinii in fond sau daca reclamantul a
solicitat examinarea in lipsa sa si participantii la proces sunt de acord (art. 206 alin. 2.)
Absenta piritului citat legal poate cauza doua consecinte procesuale:
-aminarea procesului, daca acesta a comunicat instantei de judecata motivele absentei sale in sedinta si
instanta le-a considerat justificate.
-examinarea cauzei in lipsa piritului, daca acesta nu a comunicat instantei motivele absentei sale ori daca
instanta le-a considerat neintemeiate si/sau daca piritul nu a cerut examinarea pricinii in lipsa sa (art. 206
alin 3.)
2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta in urmatoarele situatii:
a) avocatul reclamantului nu s-a prezentat repetat in sedinta, fara a aduce la cunostinta instantei
motivele iar reclamantul insista la participarea anume a acestui avocat.

Neprezentarea în şedinţă de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la proces nu

împiedică examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amîna o
singură dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia.
În cazul neprezentării nemotivate în şedinţă de judecată a avocatului sau a unui alt reprezentant,
nerespectării îndatoririlor lor legale, dacă în acest mod s-a amînat judecarea pricinii, instanţa poate obliga
vinovatul, la cererea părţii interesate, să repare prejudiciul cauzat prin amînarea procesului.

b) intervenientul principal nu s-a prezentat repetat si neintemeiat in sedinta de judecata.

Dacă instanţei judecătoreşti nu i s-a comunicat motivul neprezentării în şedinţă de judecată a participantului
la proces citat legal sau dacă instanţa consideră neîntemeiat motivul neprezentării, pricina se examinează în
absenţa acestuia.

c) reclamantul nu s-a prezentat la sedinta de judecata, solicitind examinarea in lipsa sa, iar piritul
fiind prezent a inaintat actiune reconventionala.
Instanta urmeaza sa admita in procedura actiunea reconventionala si sa notifice despre acest fapt reclamantul
care a solicitat examinarea in lipsa sa.
Articolul 206. Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi
remiterea copiei de pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea
celeilalte părţi, instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii. ???????

TESTUL NR. 27.

Subiectul 1. Regimul juridic al rentei in favoarea unui tert

1.1 Identificati drepturile tertei persoane in cadrul raportului de renta.
Renta poate fi constituită în favoarea unui terţ. calitatea de credirentier o are partea faţă de care
debirentierul se obligă a asigura întreţinerea terţului.
Constituirea rentei în favoarea unui terţ presupune cazul când debirentierul se obligă faţă de credirentier
de a asigura plata rentei şi faţă de o terţă persoană. În cazul respectiv, debirentierul are către terţa persoană
întreţinută aceleaşi obligaţii cum şi faţă de credirentier. Mai mult decât atât, chiar şi în cazul în care
credirentierul a decedat, debirentierul rămâne obligat a achita terţei persoane plata rentei în mărimea
cuvenită acesteia în baza contractului. Totodată, terţa persoană nu deţine toate drepturile pe care le are în
acest contract credirentierul. Astfel, terţa persoană nu poate cere modificarea cuantumului sau formei rentei,
nu poate cere rezilierea contractului etc. Singura posibilitate pe care o are terţa persoană este dreptul de a
 74

cere executarea obligaţiei de plată a redevenţei de către debirentier. Calitatea de terţă persoană o poate avea
atât rudele credirentierului cât şi persoanele cec nu stau în legătură de rudenie cu acesta.
Articolul 855. Contractul de rentă poate fi contestat de terţul care are dreptul de a fi întreţinut de cel obligat
la plata rentei dacă acesta, din cauza rentei, nu-şi poate îndeplini obligaţiile faţă de terţ.
1.2 Reliefati prevederile legale pertinente din CC care prevad plata unei rente fara a fi vorba despre
un contract de renta preexistent.
????????????????? Instrainarea bunului cu conditia intretinerii pe viata?????
1.3 Decideti daca este oare dator tertul beneficiar sa garanteze debirentierul de evictiune si de viciile
bunului transmis?
???????????????????
Subiectul 2. Particularitatile procedurii contenciosului administrativ
2.1 Identificati esenta procedurii contenciosului administrativ.
In conformitate cu art. 54 din Constitutia RM,  Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate
publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită
să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. In baza acestei prevederi a
fost adoptata legea contenciosului administrativ. Astfel, contenciosul administrativ urmareste concomitent
doua sarcini: 1) sarcina cu caracter public de asigurare a exercitarii controlului din parte puterii judecatoresti
asupra activitatii puterii executive, ce rezulta din principiul separatiei si colaborarii puterilor in stat, 2)
sarcina cu caracter privat de aparare judiciara a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor impotriva
abuzurilor comise de autoritatile publice,ce rezulta din principiul accesului liber la justitie. In cadrul
procedurii contenciosului administrativ instantele judecatoresti nu examineaza un litigiu de drept privat, ci
un litigiu de contencios administrativ, definit legal ca un litigiu generat fie de un act administrativ, fie de
nesolutionarea in termenul legal a unei cereri privind recunoasterea unui drept recunoscut de lege, in care cel
putin una dintre parti este o autoritate publica sau un functionar al acestei autoritati. Prin urmare, obiect al
actiunii in procedura contenciosului administrativ il constituie: a) actul administrativ, b) contractul
administrativ, c) nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.
2.2 Deduceti particularitatile de examinare a cauzelor in ordinea procedurii contenciosului
administrativ.

1) subiectii cu drept de sesizare a instantei de contencios administrativ: a) persoana, inclusiv funcţionarul

public, militarul, persoana cu statut militar, care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de
lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei
cereri - în condiţiile art.14 al prezentei legi; b) Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei
de Stat, preşedintele raionului şi primarul - în condiţiile Legii privind administraţia publică locală;  c)
procurorul care, în condiţiile articolului 5 din Codul de procedură civilă, atacă actele emise de autorităţile
publice; d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept al său, atacă actele
administrative - în condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari; d 1) Comisia Naţională de Integritate –
în condiţiile Legii cu privire la Comisia Naţională de Integritate; e) instanţele de drept comun, în cazul
ridicării excepţiei de ilegalitate - în condiţiile art.13 al prezentei legi; f) alte persoane, în conformitate cu
legislaţia în vigoare.

2) Cererea prealabila, persona care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege printr-un
act administrativ, va solicita, printr-o cerere prealabila, autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile
de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia, in cazul in care legea nu dispune
altfel. In cazul in care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabila poate fi adresata, la
alegerea petitionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior, daca legislatia nu prevede
altfel. In cazul in care persoana nu este multumita de raspunsul primit la cererea prealabila sau nu a primit
 75

nici un raspuns in termenul prevazut de lege, aceasta este in drept sa sesizeze instanta de contencios
administrativ.

3) Competenta jurisdictionala a instantelor judecatoresti, cu referire la competenta jurisdictionala

materiala se aplica prevederile CPC. Adica judecatoriile examineaza si solutioneaza in fond toate pricinile
civile, daca legea nu prevede altfel.

4) Taxa de stat, reclamantii in actiunile nascute din raporturi de contencios administrativ sunt scutiti de
plata taxei de stat.

5) Termenele de adresare in instanta, cererea prin care se solicita anularea unui act administrativ sau
recunoasterea dreptului pretins poate fi inaintata in termen de 30 de zile, in cazul in care legea nu dispune
altfel. Termenul curge de la: -data primirii raspunsului pentru cererea prealabila sau data expirarii
termenului prevazut de lege pentru solutionarea acesteia; - data comunicarii refuzului de solutionare a unei
cereri prin care se solicita recunoasterea dreptului pretins sau data expirarii termenului prevazut de lege
pentru solutionarea unei astfel de cereri; -data comunicarii actului administrativ.

6) Componenta participantilor la proces, daca se solicita repararea prejudiciului cauzat, in calitate de

copirit alaturi de autoritatea publica se poate chema si functionarul public. Pe de alta parte este petitionarul.

7) Asigurarea actiunii, in calitate de masura speciala de asigurare a actiunii, in cadrul procedurii

contenciosului administrativ instanta poate dispune suspendarea executarii actului administrativ, instanta
poate dispune suspendarea executarii actului administrativ.

8) Repartizarea sarcinii de probatiune, sarcina de probatiune a legalitatii actului administrativ contestat

este pusa pe seama piritului. Ce tine de repararea prejudiciului- fiecare parte trebuie sa dovedeasca
circumstantele pe care le invoca drept temei al pretentiilor si obiectiilor sale.

9) Imputernicirile instantei, - respinge actiunea ca fiind nefondata sau depusa cu incalcarea termenului de
prescriptie; - admite actiunea si anuleaza, in tot sau in parte actul administrativ sau obliga piritul sa emita
actul administrativ cerut de reclamant ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau alt inscris, ori sa inlature
incalcarile pe care le-a comis, precum si dispune incasarea din contul reclamantului a despagubirilor pentru
intirzierea executarii hotaririi; - admite actiunea si constata circumstantele care justifica suspendarea
activitatii consiliului local sau a consiliului raional, dupa caz.

10) Executarea hotaririi, hotaririle judecatoresti irevocabile adoptate in ordinea procedurii contenciosului
administrativ constituie titluri executorii. Instanta care a adoptat hotarirea in fond, in termen de 3 zile de la
data la care hotarirea a devenit irevocabila, trimite o copie a hotaririi piritului pentru executare. Hotarirea se
executa in termenul stabilit in dispozitivul ei, iar in cazul in care termenul nu este stipulat- in cel mult 30 de
zile de la data la care hotarirea devine irevocabila.

2.3 Argumentati modalitatea de contestare a urmatoarelor acte administrative:

a) hotarirea cu caracter normativ a Comisiei Nationale a Pietei Financiare.- contencios administrativ. (act
administrativ cu caracter normativ supus contestarii in contencios administrativ)
b) hotarirea Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chisinau, Directia Administrare Fiscala Ciocana,
mun. Chisinau cu privire la obligarea Cooperativei de Constructie a Locuintelor nr. 162 de plata a sumei
de 12,064,96 lei.-in ordine civila (act administrativ-jurisdictional de sanctionare contraventionala)(da nu
sunt sigur.)
 76

c) decizia consiliului municipal Balti privind instituirea taxei de salubritate.-in contencios administrative,
acest act s-a adoptat prin decizia Consiliului municipal Balti
 77

TESTUL NR. 28.

Subiectul 1. Regimul juridic al cesiunii locatiunii si sublocatiunii
1.1 Precizati definitia si caracterele juridice ale “contractului de sublocatiune”.
Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat
individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească
chirie. Locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea numai cu
consimţămîntul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să
indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i cedeze
locaţiunea.
Caracterele juridice: sinalagmatic- da nastere la drepturi si obligatii corelative, cu titlu oneros-are un
continut pecuniar, comutativ- existenta si intinderea obligatiilor nu depinde de intimplare si nu exista sanse
de pierdere sau cistig pentru parti, consensual- acordul reciproc de vointa a partilor, translativ de folosinta-
se transmite doar dreptul de folosinta si posesiune a bunului, nu si de proprietate, cu executare succesiva in
timp- executarea pe mai multe parti esalonate de timp.
1.2 Stabiliti natura juridica a interesului legitim nominalizat in alin. (2) art. 894 CC al RM.
Protejarea intereselor locatarului se manifestă şi prin faptul că prevederile legale îl impun pe locator de a da
consimţământul la sublocaţiune sau la cedarea locaţiunii dacă există circumstanţe favorabile pentru locatar
de ordin obiectiv, şi anume, interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial unui terţ.
Interesul legitim se manifestă prin dobînda, profitul, po sibilităţile sau imposibilitărţile de folosinţă al
bunului, alt rezultat pozitiv pe care îl dobîndeşte locatarul în contractul respectiv. Interesul legitim de a ada
bunul în subchrie sau cesienea locaţiunii nu poate fi realizat dacă există prevederile legale şi anume,
persoana terţului constituie un piediment, spaţiul închiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte
motine temeinice, nu i se poate impune locatorului să permită subînchirierea sau cesiunea
locaţiunii.?????????? (trebuie de adaugat)
1.3 S.A “Agroconstructor” a transmis in locatiune unei organizatii de constructie un excavator pe
termen de 5 ani. Cu acordul locatorului, locatarul a transmis excavatorul in sublocatiune unui
SRL pe termen de 3 ani. Peste 6 luni, partile contractante au decis sa inceteze contractul de
locatiune. Respectiv, au cerut restituirea excavatorului de la sublocatar. Sublocatarul a refuzat sa
restituie obiectul respectiv, invocind contractul de sublocatiune incheiat, a carui termen nu a
expirat. Solutionati.
 Articolul 903.  Locaţiunea încetează: a) la expirarea termenului contractului; b) în cazul pieirii bunului
închiriat; c) în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract. La lit. c atribuim urmatoarele cazuri: Articolul
906. Rezilierea contractului din iniţiativa locatorului Locatorul este în drept să ceară rezilierea contractului
dacă locatarul: a) nu foloseşte bunul închiriat la destinaţie sau în conformitate cu prevederile contractului;b)
admite intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului ori creează un pericol real pentru o asemenea
înrăutăţire; c) nu plăteşte chiria pe parcursul a 3 luni după expirarea termenului de plată dacă în contract nu
este prevăzut altfel; d) încheie un contract de sublocaţiune fără acordul locatorului; -nu indeplineste
obligatiile contractuale de restabilire integrala si de reparare a bunurilor inchiriate, - foloseste nerational
bunurile inchiriate sau prin mijloace care duc la degradarea pamintului si a altor resurse naturale, - nu ia
masuri de reproducere a resurselor naturale care au proprietatea de a se restabili; - nu a folosit timp de un an
terenul destinat productiei agricole si timp de doi ani terenul destinat productiei neagricole. In acelasi timp,
in baza Articolul 907. Locatarul este în drept să ceară rezilierea contractului în cazul în care: a) şi-a pierdut
capacitatea de muncă şi nu poate folosi bunul închiriat; b) este privat de libertate şi nu-şi poate executa
obligaţiile contractuale; -locatorul nu-si indeplineste obligatiile contractuale privind restabilirea integrala si
repararea bunurilor inchiriate; - bunurile inchiriate, in virtutea unor circumstante pentru care locatarul nu
poarta raspundere, devin inutilizabile; - locatorul nu a transmis bunurile la timp locatarului. Totodata, in
contract pot fi prevazute si alte temeiuri de reziliere a contractului.
 78

In aceasta ordine de idei, analizind continutul spetei nu putem retine existenta si ulterioara aplicare a vre-o
unui dintre temeiurile legale de reziliere a contractului de locatiune dintre locator si locatar cu ulterioara
reziliere si a contractului de sublocatiune. Prin urmare, suntem de parerea ca sublocatorul va avea cistig de
cauza.

Subiectul 2. Temeiurile de declarare a recursului impotriva actelor de dispozitie ale curtilor de apel in
procesul civil.
2.1 Deduceti categoriile de temeiuri pentru declararea recursului impotriva actelor de dispozitie ale
curtilor de apel.

(1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea
esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material  sau a normelor de drept procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care
instanţa judecătorească:
a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;
b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;
c) a interpretat în mod eronat legea;
d) a aplicat în mod eronat  analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care:
a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;
b) pricina a fost judecată  în absenţa unui  participant la proces căruia nu i  s-a comunicat locul, data şi ora
şedinţei de judecată;
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului;
d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces;
e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată;
f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar
în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în
cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost
arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului.
(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.

2.2 Comparati temeiurile recursului impotriva actelor de dispozitie ale curtilor de apel si temeiurile
apelului impotriva hotaririlor judecatoriilor.
3 - Orice decizie dată de Curtea de Apel, ca instanță de apel, poate fi supusă recursului, precum și
hotărîrile Curții de Apel (ca instanță de fond) (insolvabilitate, litigii privind proprietatea intelectuală,
adopția internațională).
4 - Încheierile care nu se atacă separat cu recurs, dar se atacă împreună cu fondul.
5 - Nu pot fi atacate cu recurs deciziile prin care se trimite cauza spre rejudecare
2.3 Argumentati cum trebuie sa porcedeze instanta de recurs daca la examinarea recursului s-a
constatat urmatoarele:
a) instantele de fond si de apel nu au elucidat pe deplin circumstantele importante pentru solutionarea
pricinii,- constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi
putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea
probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la
încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Caz contrar: să respingă recursul şi să menţină
decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
b) la solutionarea pricinii prima instanta a incalcat normele de competenta jurisdictionala teritoriala,
 79

este temei de declarare a recursului, urmează să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel
şi hotărîrea primei instanţe, trimiţînd pricina spre rejudecare în prima instanţă.

c) la inaintarea actiunii in instanta de fond reclamantul nu a respectat procedura prealabila de

solutionare a pricinii pe cale extrajudiciara.- este temei de refuz a primirii cererii încă de către instanța
de fond.

TESTUL NR. 29.

Subiectul 1. Notiunea contractului de societate civila. Delimitarea de alte contracte.
1.1 Delimitati raporturile de societate civila de alte raporturi juridico-civile de asociere

Prin contractual de societate civila, doua sau mai multe persoane (asociati), participant se oblige reciproc sa
urmareasca in comun scopuri economice ori alte scopuri, fara a consittui o persoana juridica, impartind intre
ele foloasele si pierderile.
Spre deosebire de alte contracte, contr de societate civila este unul dintre putinele contracte in care partile
urmaresc acelasi scop. Ceea ce il deosebeste de alte contracte civile
Toti asociatii au calitatea de debitor si de creditor. Ca si alte contracte, contr de societate civila este oneros
cu particularitatea ca fiecare parte urmareste un avantaj patrimonial insa nu pe seama celeilalte partii, ci ca
rezultat al activitatilor commune.
Incheind un contract de societate civila partile nu constituie o persoana juridica. Daca partile urmaresc
constuire unei societati comerciale sau organizatii necomerciale, acest contract nu va mai fi de societate
civila.
Este un contract multiateral. Este marcat de un puternic character personal. Increderea reciproc a asociatilor
are un rol determinant la incheierea si realizarea acestui contract. Ascoiatu nu poate ceda dr ce decurg din
contract unui tert, fara incuviintarea celorlalti asociati.

1.2 Identificati si caracterizati elementele calificative ale raporturilor de societate civila

Partile- se numesc asociati sau participant, datorita scopului pe care il urmaresc ele imbina atit calitatea
de creditor cit si de debitor. Asociat poate fi orice persoana cu capacitate de a incheia acte de dispozitie.
Obiectul- conduit ascoiatilor adica totalitatea actiunilor desfasurate in comun, indreptate spre atingerea
scopului determinat in contract. Obiectul trebuie sa fie licit si constituit in interesul comun al asociatilor.
Scopul-economic sa de alta natura. Economic pot fi cele patrimoniale sau lucrative(obtinerea unor
beneficii patriomoniale sau realizarea unor economii, adica evitarea unor pierderi patrimoniale, iar altele nu
pot di decit scopuri nepatriomoniale.
Fiecare asociat e dator sa verse contributiile convenite prin contract pentru consituirea fondului comun al
societatii civile.
Forma contractului poate fi scrisa sau orala. Cea srisa este necesara , cu sanctiunea imposibilitatii
dovedirii existentei contractului prin proba cu martori. Daca contract unui asociat presupune transmiterea
unui dr real asupra imobilului, acesta se inncheie in scris si se inregistreaza in registrul bunurillor imobile
Termenul – stability de parti in contract si e in legatura cu scopul asocierii. Exiprarea termenului pt care
a fost constituita societatea civila reprezinta temei de dizolvare a acesteia. Daca partile nu stabilesc termenul
in contract acesta se considera incheiat pe o perioada nedeterminata
1.3 A si B au incheiat un contract de societate civila, avind ca obiect constructia si exploatarea unei
case de locuit pe terenul care apartinea lui A. Potrivit contractului, B urma sa acopere toate
cheltuielile legate de constructia casei, urminda sa imparta cu A, in cote egale, beneficiul obtinut
din inchirierea casei. Dupa expirarea a 5 ani, participantii s-au certat, astfel ca A i-a interzis lui B
 80

sa foloseasca terenul si casa. B l-a actionat in judecata pe A, cerind restituirea a 80% din costul
casei, anexind facturile care confirmau ca 60% din cheltuielile de constructie a casei au fost
suportate de el. Totodata, prin munca sa personal, B a contribuit in mare masura la constructia
casei. Solutionati.

Subiectul 2. Participarea intervenientilor principali in cadrul procesului civil.

2.1 Descrieti temeiurile si procedura interventiei principale in porces.
Intervenientul principal este participantul la process care intervine intr-un process intentat, formulind
pretentii proprii asupra obiectului litigiului prin inaintarea actiunii.
IP poate interveni in process inaintind actiunea catre una sau ambele parti. Cererea de intervenire se
intocmeste conform cerintelor cererii de chemare in judecata, cererea se inainteaza la instant care judeca
actiunea principal.
Chestiunea cu privire la intervenirea in process a IP se solutioneaza la faza pregatiri pricinii pt dezbateri
judiciare.totodata legea permite si la o etapa ulterioara pina la inchiderea dezbaterilor judiciare, insa doar in
prima instanta.
Dupa depunerea cererii de intervenire in process instanta verifica daca pretentiile IP se raporta la obiectul
litigiului. In cazul nerespectarii acestei conditii, instanta refuza printr-o incheiere sa examineze actiunea IP
cu actiunea initiala a reclamantului. In aceste cazuri IP nu decade din dr de a intenta un proces pe baze
generale.
2.2 Analizati particularitatile pozitiei procesuale a intervenientilor principali in raport cu
coreclamantul si cu intervenientul accesoriu.
Intervenientul principal este participantul la process care intervine intr-un process intentat, formulind
pretentii proprii asupra obiectului litigiului prin inaintarea actiunii. Are aceleasi dr ca si reclamantul cu
exceptii. IP inainteaza pretentii proprii asura obiectului litigiului, intervin in process din proprie initiative
benevol, prin depunerea unei actiuni, intervin intr-un process deja intentat, inainteaza pretentii proprii asupra
intregului obiect al litigiului sau doar asupra unei parti a a acestuia. IP inainteaza actiuni impotriva ambelor
parti(reclamantului si piritului) sau doar impotriva reclamantului.
Intervenientul accesoriu este participantul la process care intervine de partea reclamantului sau piritului pt a-
si apara interesele, fara a avea pretentii propri asupra obiectului.

Interv. principal, la depunerea cererii de intervenție, trebuie să achite taxa de stat.

Interv. accesoriu nu este obligat să achite taxa de stat pentru că nu înaintează anumite pretenții proprii față
de obiectul litigiului.
Atât interv. principali, cât și cei accesorii, intervin într-un proces deja intentat
Intervenientii accesorii nu sunt subiecti prezumati ai raportului material litigios. Ei nu inainteaza pretentii
proprii asupra obiectului litigiului, acestia participa la process de partea reclamantului sau piritului.
2.3 Argumentati solutia instantei in fiecare din situatiile>
a) SRL X a inaintat catre Dragomir actiunea privind incasarea datoriei pentru enerie electrica.
Argatu a solicitat admiterea sa ca intervenient principal in cadrul acestui proces, inaintind catre
Dragomir o actiune privind repararea prejudiciului cauzat sanatatii.
Aceste acțiuni sunt diferite și nu există o legătură cauzală dintre ele. Pentru ca o pers să partice în proces în
calitate de interv pricipal trebuie să invoce un drept al său asupra obiectului litigului. Iar intrv accesoriu
poate interveni dacă hotărârea inst. de judecată va putea influența drepturile sau obligațiile lui față de una
dintre părți.
Doua acțiuni cu două obiecte și două temeiuri diferite nu pot fi judecate în cadrul aceluiași proces de
judecată.
 81

b) La examinarea in instanta de apel a cauzei civile Miron catre Timciuc privind partajul averii, Fusu
a solicitat recunoasterea dreptului de proprietate asupra unui set de mobila, inclus de parti in lista
bunurilor partajate. Intervenimentul principal poate interveni doar în instanța de fond, iar cu acrodul
părților la etapa apelului ( dacă nu a participat în fond). Interv accesoriu poate interveni până închiderea
dezbaterilor judiciare. Deci, în speță Fusu nu poate interveni, pentru că procesul este deja la etapa recursului.

TESTUL NR. 30.

Subiectul 1. Regimul juridic al depozitului bancar la termen si la vedere.
1.1 Definiti notiunea de “depozit bancar”, stabilind coraportul dintre aceasta si depozitul de drept
comun.

Prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie financiară (bancă), licenţiată conform legii,
primeşte de la clientul său (deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului o sumă de bani pe care se
obligă să o restituie deponentului după un anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la
vedere). Prin contract de depozit o parte (depozitar) se obligă să păstreze bunul mobil, predat de cealaltă
parte (deponent), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.

1.2 Identificati si analizati similitudinile si deosebirile dintre depozitul bancar la termen si depozitul
bancar la vedere.
Depozit la vedere reprezintă un cont slab remunerat sau neremunerat, destinat să primească sume de la titulr
in vederea utilizarii pe termen scurt, soldul contului este creditor si poate fi retras in orce moment, fara
preaviz. In lipsa unei scadente definite, durata constituirii contului la vedere depinde de nevoile si bunul plac
al titularului.
Depozitele la termen reprezinta o suma depusă de titular si blocată la dispozitia bancii pina la o anumită
scadenta stabilita prin contract, la momentul constituirii depozitului. Spre deosebire de depozitul la vedere,
depozitul la terme este remunerat la un nivel mai ridicat, care urmeaza sa compenseze imobilizarea
fondurilor depuse. Nivelul dobinzii se stabileste intre deponent si bancher in functie de puterea de negociere
a fiecarui tinind cont de marimei sumei depuse si de scadenta. De regula, nivelul ratei dobinzii este apropiat
de cel al ratei dobinzii pe piata monetare pentru o perioada asemanatoare. Retragerea exceptionala inainte de
scadenta se sanctioneaza printr-o pierdere de dobinda.

1.3 Apreciati importanta si oportunitatea reglementarii juridice a contractului de inchiriere a casei de

valori (safeu).
Safeurile (caseta de valori) bancare reprezintă o opțiune comodă pentru păstrarea temporară sau de lungă
durată a obiectelor valoroase sau a mijloacelor bănești. Fie că plecați în vacanță sau într-o călătorie de
afaceri, ori veți sta departe de casă o perioadă mai lungă – puteți apela la acest serviciu oferit de băncile din
țară. Costul acestui serviciu depinde de mai mulți factori. În primul rând depinde de mărimea casetei pe care
urmează să fie utilizată de către clienți. Dimensiunile casetelor variază la fiecare bancă, dar prețul se
încadrează în intervalul 60 – 500 lei pe lună. De asemenea prețul poate varia în funcție de perioadă mai
îndelungată. Un alt moment important este plata de garanție (gaj) pentru cheia pe care o primește clientul
băncii. Această plata se efectuează în momentul semnării contractului și se restituie atunci când se restituie
cheia. De asemenea un lucru care nu trebuie neglijat – penalitățile pentru neachitarea la timp a plăților lunare
sau pentru nerestituirea cheii la timp. Penalitățile pot fi în mărime de 0,5-1% din plata lunară pentru fiecare
zi de întârziere. Este o modalitate sigura de a proteja bunurile care este destul de aplicabila la moment. Când
se prezintă la Bancă, Locatarul este obligat să ateste dreptul de folosinţă asupra safeului individual, prin
prezentarea actului de identitate valabil şi să anunţe numărul safeului repartizat conform Contractului de
locaţiune. Pentru eventuale necesităţi legate de bunurile din safeu, Locatarului i se acordă o masă plasată
 82

direct în Tezaurul cu safeuri individuale. Locatarul este în drept să se afle în Tezaur nu mai mult de cinci
minute. În cazul în care Locatarul are nevoie de mai mult timp, acestuia i se acordă o cabină în altă încăpere
a Băncii aflată sub supravegherea gardianului. Persoana responsabilă a Tezaurului nu este în drept să asiste
la introducerea, examinarea sau scoaterea bunurilor din safeu de către Locatar, ea trebuie să se afle în
această perioadă de timp în încăperea de la intrarea în Tezaur. Locatarul are dreptul să depună bunurile în
safeul individual conform unei note inventar,  completată în două exemplare, dintre care unul se înmânează
Locatarului, cel de-al doilea se păstrează în dosarul personal al acestuia. În baza notei inventar pot fi depuse
în safeu numai mijloacele băneşti în monedă naţională sau în valută străină cu care  operează Banca, contra
comisionului stabilit în tarifele Băncii. Anterior trecerii în nota de inventar mijloacele băneşti se verifică
dacă nu sunt false. În cazul ridicării sau completării mijloacelor băneşti depuse în safeu, se completează o
nouă notă inventar, iar pe cea veche Locatarul face menţiunea „Anulată”. Nu se întocmesc note inventar în
cazul când Locatarul nu doreşte să declare suma mijloacelor băneşti depuse în safeul individual. Persoana
responsabilă urmăreşte respectarea termenului de păstrare al valorilor în safeul individual. În cazul în care
Locatarul nu se prezintă pentru reînnoirea contractului timp de 6 luni de la data expirării termenului de
păstrare, Banca informează în scris Locatarul despre o eventuală deschidere forţată a acestuia în caz de
neprezentare. În înştiinţare se indică data probabilă de deschidere a safeului individual în lipsa Locatarului.
În caz de prorogare a termenului de păstrare a valorilor, se va anexa o completare la Contractul de locaţiune
în care se va indica perioada şi se vor efectua plăţile pentru termenul nou de păstrare a bunurilor. După
expirarea termenului de acţiune a Contractului sau în urma rezilierii anticipate a acestuia şi predarea ambelor
chei de către Locatar, Banca restituie acestuia suma de asigurare.

Subiectul 2. Partile componente ale dezbaterilor judiciare in procesul civil.

2.1 Definiti faza dezbaterilor judiciare inclusiv fiecare parte componenta a acesteia.
Dezbaterile judiciare constituie a treia faza obligatorie pentru procesul civil. Esenta acestei faze se rezuma la
examinarea si solutionarea pricinii civile in fond.

Şedinţa de judecată în care se desfăşoară dezbaterile judiciare poate fi divizată în patru părţi:

- partea pregătitoare;
- judecarea pricinii în fond;
- susţinerile orale;
- adoptarea şi pronunţarea hotărârii.
Fiecare parte are sarcinile, conţinutul şi locul său în dezbaterile judiciare şi este destinată să rezolve anumite
chestiuni. Totodată, ele sunt legate strâns între ele şi consecvent se trece de la una la alta.
2.2 Determinati sarcinile fiecarei parti componente a dezbaterilor judiciare.

2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta de fond in urmatoarele situatii:

a) in replica piritul a declarat ca recunoaste o parte din pretentiile in actiune, emiterea hotaririi de
admitere a actiunii
b) dupa desemnarea expertizei judiciare partile au convenit sa se impace, prezentind instantei textul
tranzactiei. Emiterea incheierii de incetare a procesului, dupa legalizarea tranzactiei.
c) nici o parte la proces nu s-a prezentat in sedinta de judecata, dar ambele au solicitat examinarea
cauzei in absenta.- emiterea hotaririi in baza probelor prezentate.
 83

Test 31
Subiectul I: Delimitarea creditului bancar de imprumutul ordinar
1.1. Stabiliti afinitatile dintre contractul de credit bancar si contractul de imprumut
Contractul de credit bancar derivă din contractul de împrumut. Datorită acestui fapt o mare parte din autori
califică contractul de credit bancar ca o specie a contractului de împrumut.
Însă, după cum s-a remarcat în doctrină, satisfacerea necesităţilor întreprinzătorilor profesionişti în fonduri
băneşti este imposibilă în cadrul contractului de împrumut, care are caracter real şi nu poate oferi
împrumutatului certitudinea în ce priveşte primirea banilor în momentul oportun, întrucît împrumutătorul nu
poate fi obligat de a acorda împrumutul. De aceea, piaţa financiară are nevoie de un contract cu caracter
consensual, care generează obligaţii din momentul încheierii lui. Acest fapt a determinat apariţia unui
contract autonom, care este contractul de credit bancar.
În literatura de specialitate s-au conturat diferite construcţii juridice menite să perfecteze raporturile în
domeniul creditării bancare.
Există însă deosebiri importante între contractul de împrumut şi contractul de credit bancar, de care trebuie
de ţinut cont în mod necesar la aplicarea cu titlu subsidiar a nomelor ce reglementează contractul de
împrumut.
Aceste deosebiri constau în următoarele:
- contractul de credit bancar este consensual, iar contractul de împrumut este real;
- contractul de credit bancar este sinalagmatic, iar contractul de împrumut este unilateral;
- subiect al contractului de credit bancar în mod obligator este banca, în timp ce în contractul de împrumut
subiecţi pot fi orice persoane;
- obiect al creditului bancar sînt bani, iar obiect al împrumutului pot fi atît bani cît şi alte bunuri fungibile;
- contractul de credit bancar este cu titlu oneros, pe cînd contractul de împrumut se prezumă gratuit

1.2. Analizati, in plan comparativ, regimul juridic al dobanzii in cadrul contractului de credit bancar
si cel de imprumut
Dobînda este una din componentele remuneraţiei băncii pentru creditul acordat. Unitatea de calcul a
dobînzii la credit este dobînda anuală, adică dobînda aferentă sumei creditului pe care trebuie s-o plătească
debitorul pentru utilizarea acestei sume în decurs de un an. În practică dobînda se calculează pentru fiecare
zi de utilizare a creditului, împărţindu-se suma dobînzii anuale la numărul de zile ale anului. Părţile pot
conveni asupra modalităţii de plată a dobînzii. Astfel, în contract poate fi stipulată plata dobînzii lunar,
trimestrial, odată cu rambursaea sumei creditului sau în alte termene. Părţile pot prevedea de asemenea
posibilitatea capitalizării dobînzii, adică adăugării sumei acesteia la suma creditului, dobînda calculîndu-se
în continuare la suma creditului majorată cu suma dobînzii capitalizate. Particularitatea dobînzii pentru
creditul în cont curent constă în aceea că debitorul plăteşte dobînda numai asupra sumei creditului efectiv
utilizată şi nu asupra limitei de credit valabile pe durata întregii perioade pentru care a fost acordat creditul
(art.1239 (2) C. Civ.).
În cazul în care părţile omit să stabilească în contract prevederi referitor la dobîndă (situaţie puţin probabilă
în practică), creditorul poate pretinde plata dobînzii legale, adică a unei dobînzi egale cu rata de refinanţare a
Băncii Naţionale (art.585 C. Civ.). În acest caz nu se vor aplica cu titlu subsidiar dispoziţiile referitoare la
contractul de împrumut, care se prezumă a fi gratuit (art.867 (2) C. Civ.), deoarece acest lucru ar contraveni
esenţei contractului de credit bancar. Părţile contractului sînt libere să stabilească rata dobînzii aferente
creditului. În funcţie de modul de stabilire a ratei dobînzii, aceasta poate fi fixă sau flotantă.
 84

Dobînda este fixă atunci cînd părţile stabilesc rata ei la momentul încheierii contractului şi convin ca această
rată să rămîmă neschimbată pe tot termenul creditului.
Dobînda este flotantă (variabilă, fluctuantă), atunci cînd părţile, la încheierea contractului, convin că, în
funcţie de anumiţi factori (modificarea substanţială a ratei de refinanţare a Băncii Naţionale, a ratei inflaţiei,
evoluţia pieţei monetare etc.), părţile pot renegocia rata dobînzii. Renegocierea dobînzii poate avea loc pe
diferite căi: - prin manifestarea expresă a voinţei de către ambele părţi. În acest caz părţile, în urma
negocierilor, vor încheiea un act adiţional la contract, în care va fi stipulată rata nouă a dobînzii; - prin
manifestarea expresă a voinţei băncii, notificată debitorului care acceptă tacit rata nouă a dobînzii. În
asemenea caz, în funcţie de factorii menţionaţi, banca va stabili o nouă rată a dobînzii, pe care o va aduce la
cunoştinţă debitorului. Dacă pe parcursul unui anumit termen 37 convenit (de exemplu, 10 zile de la data
luării de cunoştinţă) debitorul nu îşi exprimă dezacordul cu noua rată a dobînzii, se consideră că el a
acceptat-o. Legea dispune că creditorul nu poate modifica în mod unilateral mărimea dobînzii decît în
cazurile prevăzute de lege sau de contract (art.1237 (3) C. Civ.). Această regulă are ca scop protejarea
intereselor debitorului care este, de obicei, partea mai slabă a contractului. Întrucît contractul de credit
bancar, după cum s-a menţionat mai sus, este un contract de adeziune, băncile tind să insereze în formularele
tipizate propuse clienţilor clauza privind dreptul băncii de a modifica în mod unilateral rata dobînzii. Legea
stabileşte că în cazul în care contractul prevede acest drept al băncii, modificarea se va face în funcţie de
anumiţi factori exteriori, de natură obiectivă, independenţi de voinţa băncii: modificarea ratei de refinanţare
a Băncii Naţionale, ratei inflaţiei, evoluţia pieţei, ţinîndu-se cont de regulile echităţii. În cazul în care
creditorul are dreptul să modifice unilateral mărimea dobînzii, el este obligat să anunţe în scris pe debitor
despre aceasta cu cel puţin 10 zile înainte de modificare. Dovada informării debitorului incumbă băncii. În
cazul modificării ratei dobînzii, dobînda nouă se va aplica la soldul creditului existent la data modificării
(art.1237(4) C. Civ.). Dacă debitorul nu este de acord cu noua rată a dobînzii stabilită de creditor, el este
îndreptăţit să rezilieze contractul, anunţîndu-l pe creditor în termen de 7 zile de la primirea notificării despre
modificarea dobînzii (art.1242 (3) C. Civ.).

---
Cînd împrumutul de consumaţie e cu titlu oneros, acesta ia forma împrumutului cu dobîndă. În acest caz,
împrumutătorul pretinde pe lîngă restituirea lucrului şi o altă prestaţie care constă, de regulă,  într-o sumă de
bani numită dobîndă.
De asemenea, dobînda poate consta şi în alte prestaţii, în schimbul folosirii capitalului.
În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle într-o
relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. Nerespectarea acestei condiţii asupra
dobînzii este nulă. Se plăteşte dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii
contractului şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel. În cazul în care
împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului
şi a dobînzii aferente.
În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru întreaga
sumă datorată o dobîndă în mărimea prevăzută la art.619 dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste
rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui
prejudiciu mai redus.
În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută
la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
În cazul în care creditorul poate cere în alt temei juridic dobînzi mai mari, ele vor trebui plătite. Nu se
exclude invocarea dreptului privind repararea unui alt prejudiciu. Dobînzile de întîrziere nu se aplică la
dobînzi.
 85

Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu restituie în modul stabilit
nici cel puţin o rată, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a dobînzii
aferente.

1.3. SA Dezvoltare a primit de la Moldbank un credit in marme de 2mln lei pe termen de 1 an pentru
constructia casei de locuit. Plata dobanzii trebuia sa se faca lunar incepand cu luna a sasea a
termenului contractului. SA nu a platit dobanda pentru expirarea a 8 luni, invocand lipsa mijloacelor
pe cont. Banca a cerut rezilierea anticipate a contractului si incasarea dobanzii.

Subiectul 2. Procedura de judecare a apelului.

2.1. Stabiliti limitele de judecare a apelului in proces civil

Articolul 373. Limitele judecării apelului
    (1) Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi
temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă
instanţă.
    (2) În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea
primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii,
apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.
    (3) În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanţa de apel se pronunţă
în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanţă. 
    (4) Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanţe, ci este
obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei. 
    (5) Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
    (6) Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decît aceea din hotărîrea
atacată cu apel, cu excepţia cazurilor cînd consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la
proces. 
2.2. Identificati particularitatile examinarii apelului in proces civil
Astfel, apelul este una din căile de atac stabilită şi reglementată prin lege, deopotrivă ordinară, devolutivă şi
suspensivă de executare, care conferă instanţei ierarhic superioare investite cu soluţionarea sa pe lîngă
atributul verificării legalităţii şi temeiniciei hotărîrii atacate – şi toate atributele de judecată ale primei
instanţe.
Examinarea cauzelor în ordine de apel se va efectua în strictă conformitate cu normele juridice cu unele
particularitati:
- la judecarea pricinii în ordine de apel se va aplica legea procedurală în vigoare la data judecării apelului,
dacă legea nu prevede altfel;
- dispoziţiile normelor de procedură, privind judecarea pricinilor civile în prima instanţă se aplică în instanţa
de apel în măsura în care nu sînt contrare dispoziţiilor capitolului XXXVII din Cod;
- în caz că norma juridică specială ce reglementează examinarea în apel vine în contradicţie cu norma
juridică generală aplicată la examinarea în fond, urmează a fi aplicată norma juridică specială, iar în caz de
discordanţă între normele codului de procedură civilă şi cele ale unei legi organice, se aplică reglementările
legii adoptate ulterior, dacă legea nu prevede altfel;
- dacă în procesul judecării pricinii se constată ca normă de drept procedural ce urmează a fi aplicată este în
contradicţie cu prevederile Constituţiei, iar controlul constituţionalităţii normei juridice este de competenţa
Curţii Constituţionale, instanţa judecătorească înaintează Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza
Curtea Constituţională.
 86

2.3. Argumentati actiunile instantei daca:

a) apelul a fost depus in afara termenului legal, iar apelantul nu solicita repunerea in termen-
instanţa de apel va restitui cererea de apel
b) dupa primirea pe rol a cererii de apel s-a depistat ca aceasta a fost depusa de o persoana care nu a fost
implicata in examinarea cauzei civile in fond, dar a fost afectata in drepturi prin hot primei instante-
instanta va restitui cererea de apel,  nu se incadreaza in Persoanele în drept să declare apel,
c) in sedinta de judecare a apelului nu s-a prezentat nici apelantul, nici reprez. Aestuia si nici nu au cerut
examinarea in lipsa -      Neprezentarea în şedinţă de judecată a apelantului sau intimatului, a
reprezentanţilor acestora, precum şi a unui alt participant la proces, citaţi legal despre locul, data şi ora
şedinţei, nu împiedică judecarea apelului. Instanţa însă este în drept să amîne şedinţa dacă va constata că
neprezentarea este motivată.

TEST 32

Sub I: Regimul juridic al riscului si cazului asigurat.Interesul asigurat

1.1 Definiti riscul asigurat si cazul asigurat, conraportul dintre ele
Riscul asigurat este un eveniment viitor, posibil, dar incert la care sînt expuse viaţa, sănătatea sau patrimoniul unei
persoane. 

Cazul asigurat este evenimentul pentru inlaturarea consecintelor carora s-a facut asigurarea si la producerea
caruia este obligatia asiguratorului sa plateasca suma asigurata ori despagubirea

Riscul asigurat este un eveniment care se poate ivi, iar cazul asigurat este evenimentul care sa produs deja.
1.2 Analizati importanta interesului asigurat sub aspectul obligativitatii asiguratului de a plati prima
de asigurate
Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat sa o plateasca anticipat asiguratorului
pentru preluarea riscului conform contractului de asigurare.Prima de asigurare este formata din prima neta,
din care se formeaza fondul necesar pentru plata indemnizatiilor de asigurare , si prima adaos, destinata
asigurarii cheltuielilor si profitului asiguratorului.Primele de asigurare pot fi periodice si unice. Primele
periodice se platesc lunar, timestrial, sau anual. Aceste prime pot fi constante si variabile.
1.3SPETA
Subiectul II degravarea de probatiune si probatiunile probante
2.1 Descrieti temeiurile degravarii de probatiune
Faptele notorii sunt faptele cunoscute din activitatea de probatiune, din cunostintele acumulate inafara
procesului. Pentru ca un fapt sa fie declarat notoriu este necesar sa fie intrunite comulativ doua elemente:
elementul obiectiv necesitatea cunoasterii acestui fapt de catre un cerc larg de persoane. Nu este obligatoriu
cunoasterea faptului de catre toti participantii la proces.

Elementul subiectiv necesitatea cunoasterii lui de catre instanta care judeca pricina data. Daca instanta nu
cunoaste despre acest fapt iar unul dintre participanti cere al declara notoriu, va cere probe nu pentru a
dovedi notarietatea lui ci existenta acestuia ca fapt important pentru justa solutionare a cauzei.Faptele notorii
pot fi: universale, cunoscute pe teritoriul tarii sau a unor localitati.

Faptele stabilite printr-o hotarire irevocabila, pronuntata intr-o pricina civila nu trebuie dovedite di nou la
judecarea altor pricini civile la care participa aceleasi persoane. Legea nu prevede ca temeiuri de degrevare a
probatiunii faptele constatate prin acte administrative si acte de urmarire penaa si ale procurorului. Faptele
prejudiciabil stabilite degreveaza de probatiune deoarece ele sunt deja stabilite printr-o hotarire sau sentinta
definitiva si nu este nici o necesitate de a le constata din nou, de a le supune dubiilor. Printr-o sentinta
 87

irevocabila intr-o cauza penala nu se va mai constata inca odata faptul comiterii infractiunii, subiectulul
infractiunii deoarece el este deja condamnat

2.2 Efectul degravarii de probatiune di efectul prezumtiilor probante

Prezumtia este presupunerea indirecata, fixata intro norma juridica care presupune o legatura intre faptul
prezumat si faptul real, si care se refera la circumstante care au importanta juridica si care schimba sarcina
probatiunii. Faptele care conform legii se prezuma a fi stabilite nu trebuie dovedite de persoana in a carei
favoare se prezuma.

Testul 33

Subiectul I. Suma asigurata si depagubirea de asigurare

1.1 Definiti notiunile suma asigurata si desagubire de asigurare
suma asigurata - operația financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligație
prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să
despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi în urma unor întâmplări
independente de voința lui.
desagubire de asigurare - suma de bani pe care asigurătorul, în temeiul contractului de asigurare, o achită
asiguratului (beneficiarului), la survenirea cazului asigurat
1.2. Analizati particularitatile refuzului asiguratorului de a plati suma sau despagubirea de asigurare

 Asigurătorul este în drept să refuze deplin sau parţial asiguratului despăgubirea de asigurare în asigurările
de bunuri în cazul:a) producerii de pagube ca urmare a unor acţiuni intenţionate ale asiguratului sau ale
beneficiarului, orientate spre provocarea sau facilitarea producerii evenimentului asigurat, cu excepţia
acţiunilor de îndeplinire a datoriei civice sau de apărare a vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii;

  b) producerii de pagube ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise de asigurat sau beneficiar, legate
direct de producerea evenimentului asigurat;
    c) comunicării intenţionate de informaţii false către asigurător sau necomunicării datelor, cunoscute de
asigurat, ce vizează interesele de asigurare dacă circumstanţele tăinuite se află în raport de cauzalitate cu
producerea evenimentului asigurat;
    d) unor alte evenimente prevăzute de legislaţie.
1.3-Tiltu sia asigurat fabrica sa de caramida

Subiectul II Efectele juridice ale hotaririi ramase definitive irevocabile in procesul civil

1.1 Definiti hotaririle definitive si hot. Irevocabile

1.2 Comparati efectele juridice ale hot. Definitive si hot. Irevocabile
 Rămîn definitive hotărîrile judecătoreşti emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea
pricinii în apel.
    (2) Rămîn irevocabile hotărîrile judecătoreşti:
    a) emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au
exercitat calea de atac corespunzătoare;
    b) emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă participanţii interesaţi nu au
exercitat calea de atac corespunzătoare;
    c) emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului.
    (3) După ce hotărîrea rămîne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii
lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi
 88

temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea judecătorească
irevocabilă.
    (4) Hotărîrea judecătorească irevocabilă este obligatorie pentru persoana în al cărei interes a fost
pornit procesul de către organele şi persoanele specificate la art.7 alin. (2).
    (5) Dacă pîrîtul este obligat, prin hotărîre definitivă, să efectueze plăţi periodice şi dacă se schimbă
circumstanţele care influenţează determinarea cuantumului obligaţiilor de plată sau durata lor, fiecare
parte este în drept să depună o nouă cerere în judecată şi să solicite schimbarea cuantumului obligaţiilor
de plată sau a termenului lor, înaintînd o nouă acţiune.

TESTUL 34:

Subiectul I. Continutul contractului de franciza

1.1 Definiti contractul de franchising si determinati particularitatile obiectului acestuia

Prin contract de franchising, care este unul cu executare succesivă în timp, o parte (franchiser) şi cealaltă parte
(franchisee) întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de bunuri şi servicii prin
efectuarea, de către fiecare din ele, a unor prestaţii specifice.

Obiectul contractului de franchising il formeaza complexitatea de drepturi exclusive, care dealtfel formeaza obiectul
proprietatii intelectuale, obiecte ale contractului sunt producerea sau comercializarea produselor, prestarea unor
servicii care corespund standartelor si cerintelor fata de calitate stabilite de franchiser.

1.2Analizati drepturile si obligatiile de catre beneficiaza partile la incheierea unui contract de

franchising

Obligaţiile franchiserului
    (1) Franchiserul este obligat să pună la dispoziţia franchiseeului o totalitate de bunuri incorporale, de drepturi, mărci
de producţie, de modele, aranjamente, decoraţii, de concepte asupra aprovizionării, desfacerii şi organizării, precum şi
alte date sau cunoştinţe utile promovării vînzărilor.
    (2) Franchiserul este obligat, în plus, să protejeze programul comun de prestare a franchisei împotriva intervenţiilor
unor terţi, să-l perfecţioneze pe parcurs şi să sprijine franchiseeul în activitatea acestuia prin îndrumare, informare şi
perfecţionare profesională. 
    Articolul 1174. Obligaţiile franchiseeului
    Franchiseeul este obligat să plătească o sumă de bani a cărei mărime se calculează, în principiu, ca o fracţiune din
volumul de vînzări care să corespundă cu contribuţia programului de prestare a franchisei la volumul de vînzări. El
mai este obligat să utilizeze programul de prestare a franchisei în mod activ şi cu diligenţa unui bun întreprinzător,
precum şi să procure bunuri şi servicii prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta dacă
măsura respectivă are legătură nemijlocită cu scopul contractului.
    Articolul 1175. Obligaţia de informare şi confidenţialitate
    La încheierea contractului, părţile au obligaţia de a se informa în mod deschis şi complet despre circumstanţele care
vizează franchisingul şi de a pune la dispoziţia celeilalte părţi informaţia necesară în conformitate cu principiul bunei-
credinţe. Părţile sînt obligate să păstreze secretul asupra datelor confidenţiale, inclusiv în cazul în care contractul nu se
mai încheie.

 Obligaţia de concurenţă loială

1.3Speta

Subiectul II: PARTILE IN PROCESUL CIVIL

2.1 Caracterizati notiunea de parte in procesul civil

 89

Parte in procesul civil poate fi orice persoana fizica sau juridica prezumata, la momentul intentarii
procesului, ca subiect la raportului material litigios.
De aici reiese ca partile procesului civil sunt prezumati subiecti ai raportului material litigios (adica la
depunerea cererii de chemare in judecata, reclamantul considera ca i s-a incalcat un drept si ca acest dr i la
incalcat anume piritul identificat de acesta in cerere).
Partile au interese juridice contrare- reclamantul de a obtine cistig de cauza iar piritul ca actiunea
reclamantului sa fie respinsa.
Doar asupra partilor se rasfring direct efectele material-juridice ale hotaririi judecatoresti. Doar ei suporta
cheltuieli de judecata .
In concluzie, partile sunt subiecti ai raporturilor material juridice , ce actioneaza in proces in apararea
propriilor interese material juridice si procesuale, asupra carora se rasfringe puterea legala a hotaririi
judecatoresti si care suporta cheltuieli de judecata.
2.2 Determinati conditiile necesare pentru a fi parte in proces
Pt a fi parte in proces, legea impune anumite conditii:
1. Capacitate de folosinta a dr procedurale
2. Adresarea in instanta de judecata cu o cerere de chemare in judecata ( in caz reclamantului) sau
identificarea persoanei in calitate de pirit de catre reclamant(conditie ce se refer la pirit)
Persoana ce are capacitate de folosinta procedurala obtine calitatea de reclamant odata ce depune in
instanta o cerere de chemare in judecata conform rigorilor stabilite de lege. Pirit devine persoana
indicata de reclamant in cererea sa. Judecatorul nu poate sa schimbe calitatea procesuala a partilor
chiar dac constata din start ca piritul nu a fost determinat corect sau reclamantul nu justifica un
interes legitim.
3. Capacitatea de exercitiu.
2.3Indentif partile
a) Reclamant- Bodu; Pirit- Hincu, cu toate ca acesta are 3 zile, acesta isi va exercita dr prin intermediul
reprezentatilor sai legali parinti,infietori, tutori etc.
b)Reclamant –Iurcu; Pirit- Taxi Rapid
c)Coreclamanti- Calamfir si Petreanu, Pirit – voicu, ale caror dr se vor exercita prin intermediul
reprezentantilor legali.
Testul 35
1. Acceptarea si renuntarea la succesiune
1.1. Identificati termenul si modalitatile de acceptare a succesiunii
Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral, deoarece produce efecte juridice prin manifestarea de
voinţă doar a succesorului. În situaţiile în care există mai mulţi moştenitori, aceştia nu pot accepta
succesiunea în mod colectiv, fiecare urmând a se pronunţa individual.
Potrivit art. 1516, alin. 3 CC, moştenirea poate fi acceptată fie
1- pe calea depunerii la notarul de la locul deschiderii succesiunii a unei declaraţii de acceptare,
2- prin acceptarea de facto, intrând în posesia patrimoniului succesoral. Intrarea în posesia patrimoniului
succesoral presupune întreprinderea acţiunilor de administrare, asigurare şi utilizare a patrimoniului
succesoral, achitarea impozitelor şi altor plăţi, încasarea chiriei de la locatari, efectuarea reparaţiilor etc.
Acţiunile respective urmează a fi întreprinse de moştenitor sau de reprezentanţii săi în termen de 6 luni din
momentul deschiderii succesiunii. Dacă a intrat în posesia unei părţi din patrimoniu, succesorul se consideră
că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi indiferent din ce ar consta (ort. 1516, alin. 4 CC).
Potrivit art. 1520 CC, moştenitorul care a intrat în posesia patrimoniului succesoral nu poate dispune de el
până la expirarea termenului de opţiune succesorală şi până la primirea certificatului de moştenitor. Pentru
obţinerea certificatului de moştenitor, succesorii care au acceptat succesiunea prin intrare în posesie urmează
să prezinte notarului de la locul deschiderii succesiunii probe care să ateste acest fapt, iar în cazul în care
 90

acesta refuză, acceptarea defacto a succesiunii se constată pe cale judiciară, în procedura specială.
Indiferent pe ce cale, conform art. 1517 CC, succesiunea trebuie acceptată în termen de 6 luni din momentul
deschiderii ei. Termeni speciali de acceptare a succesiunii sunt prevăzuţi pentru persoanele care sunt
chemate la succesiune în cazul neacceptării ei de către ceilalţi moştenitori. Dacă dreptul de a accepta
succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din
termenul de 6 luni, iar dacă această parte este mai mică de 3 luni - termenul se prelungeşte până la 3 luni
(art. 1518 CC). Succesibilul, care timp de 6 luni, a neglijat să ia o hotărâre cu privire la acceptare este
considerat definitiv şi irevocabil ca fiind străin de moştenirea ce îi fusese atribuită în virtutea vocaţiei sale
legale, întocmai ca şi cum ar fi renunţat. Termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de instanţa
de judecată cu cel mult 6 luni, dacă se constată că acest termen a fost omis din motive întemeiate. Pot
constitui motive întemeiate boala moştenitorului, îngrijirea unui membru bolnav al familiei, confirmată prin
concluzia medicului, aflarea în rândurile armatei, ascunderea faptului deschiderii succesiunii de către alţi
moştenitori (pct. 56 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 03.10.2005). T

1.2. Stabiliti si caracterizati conditiile de renuntare la succesiune

Renunţarea la moştenire se admite în termen de 6 luni de la data deschiderii moştenirii. Dreptul de a renunţa
la moştenire aparţine tuturor moştenitorilor, indiferent că sunt moştenitori legali, inclusiv rezervatari, sau
testamentari. Moştenitorul legal poate renunţa în folosul moştenitorilor legali din clasa respectivă sau a
moştenitorilor testamentari (art.1526 alin.(2), 1531 Cod civil), pe cînd moştenitorii testamentari şi
rezervatari pot renunţa fără a indica în a cui beneficiu renunţă (art.1451 alin.(2), 1512 alin.(1) Cod civil). În
cazul în care moştenitorii testamentari şi rezervatari au renunţat la moştenire prin indicarea persoanei în
favoarea căreia se renunţă, actul de renunţare va fi lovit de nulitate absolută. Nu se admite renunţarea la
moştenire în beneficiul unei persoane private de dreptul la moştenire sau declarată moştenitor nedemn,
inclusiv dezmoştenit prin dispoziţie testamentară (art.1526 alin.(3) Cod civil). Moştenitorul care a acceptat
moştenirea prin intrarea în posesiunea bunurilor succesorale, potrivit art.1526 alin.(1) Cod civil, poate
renunţa la moştenire, iar cel ce a acceptat moştenirea prin depunerea unei cereri la notar nu poate renunţa la
moştenire (art.1535 Cod civil). Dacă moştenitorul este declarat incapabil, cu capacitate de exerciţiu restrînsă
sau limitată în capacitate de exerciţiu, renunţarea la moştenire a reprezentantului legal, tutorelui, curatorului
se confirmă prin hotărîre judecătorească definitivă (art.1536 alin.(2) Cod civil). În această situaţie acţiunea
poate fi înaintată de către reprezentantul legal, tutore sau curator sau autoritatea tutelară. Reieşind din
caracterul indivizibil al moştenirii, moştenitorul nu poate accepta sau renunţa numai la o parte de moştenire
sub condiţie sau pe un termen anumit. Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire se consideră că a
renunţat la toată moştenirea (art.1527 Cod civil). Însă, în cazul în care moştenitorul este chemat la moştenire
în virtutea mai multor drepturi, atunci el poate, spre exemplu, renunţa la moştenirea testamentară şi accepta
moştenirea legală (art.1528, 1529 Cod civil). 59. Renunţarea la moştenire se face printr-o declaraţie scrisă
care se depune la notar (art.52 din Legea cu privire la notariat). Moştenitorul care a renunţat la moştenire se
consideră că nu a fost niciodată moştenitor, vocaţia sa succesorală fiind retroactiv desfiinţată. Declaraţia de
renunţare la moştenire este ireversibilă (art.1536 alin.(1) Cod civil). Prin urmare, moştenitorul care a
renunţat la moştenire nu poate reveni asupra renunţării. 60. Acceptarea şi renunţarea la moştenire pot fi
contestate de către ceilalţi moştenitori legali sau testamentari, precum şi de persoane interesate, cum ar fi
creditorii celui ce a lăsat moştenirea, în termen de 3 luni de la data cînd au aflat despre faptul că pentru
aceasta există motive întemeiate (art.1538 Cod civil).

1.3. Dupa decesul cet Botnari Eugenia survenit la data de 14.02.2010, cu ultimul domiciliu in Ialoveni,
la notarul din Ialoveni, in termenul de optiune succesorala s-au adresat:
-sora defunctei, cu cerere de acceptare a succesiunii
-sotul defunctei, cu cerere de acceptare a succesiunii
 91

- fiul defunctei, cu cerere de renuntare la succesiune in favoarea sotului defunctei

-fiica defunctei, cu cerere de renuntare la succesiune in favoarea surorii defunctei

Notarul a autentificat declaratiile solicitate. In termenul de optiune succesorala, fiul s-a adresat la
notar inca o data, cu slicitarea de revocare a declaratiei de renunt la succesiue in favoarea sotului
defunctei, justificand actiunile ca in termenul de optiune succesorala are dreptul sa opteze de cat ori
doreste la averea ramasa si isi poate oricand schimba decizia luata anterior.

Analizati actiunile notarului. In favoarea cui pot renunta mostenitorii legali/testamentari? Sunt
revocabile declaratiile de acceptare/renunt la succesiune?
-----

Renunţarea la succesiune se admite cu indicarea persoanei în favoarea că- reia se renunţă. Aceasta din urmă
trebuie să fie unul din moştenitorii legali sau testamentari. Nu se admite renunţarea în folosul unui
moştenitor nedemn sau dezmoştenit prin testament. Deoarece rezerva succesorală reprezintă un drept
personal, nu se admite renunţarea la rezerva succesorală în folosul altui moştenitor.
O dată renunţând la succesiune, moştenitorul nu mai poate reveni asupra opţiunii succesorale (art. 1536 CC)
Potrivit principiului priorităţii clasei de moştenitori, moştenitorii din clasele inferioare vor veni la moştenire
numai în cazul inexistenţei, renunţării, declarării nedemnităţii sau dezmoştenirii succesorilor din clasele
superioare, în ordinea stabilită de art.1500 Cod civil.
sot 2/3
Sora 1/3
Notarul emite 2 certificate de mostenitor sot 2/3 si sora 1/3
Articolul 1500. Moştenitorii legali
(1) În cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală sînt:
a) de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după
decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a
lăsat moştenirea;
b) de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii, atît din
partea tatălui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;
c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea.

Subiectul 2. Coparticiparea procesuala civila

2.1. Determinati temeiurile coparticiparii procesuale
Coparticiparea procesuală este participarea concomitentă la același proces a mai multor persoane și/sau a
mai multor pârâți ale căror interese și pretenții nu se exlcud reciproc. Deși în cazul coparticipării procesuale
participă mai multe persoane, totuși numărul părților nu se schimbă.

2.2. Analizati comparativ felurile coparticipari procesuale obligatorie si facultativa

Coparticiparea obligatorie are loc indiferent de discreția instanței de judecată, reclamnt sau pârât, fiind
determinată de lege și de natura raportului material litigios.
În cazul copart procesuale oblig, dreptul ( obligația) subiectivă al unui coparticipant este într-o legătură
atât de strânsă cu dr ( olbig) subiectvie ale celorlalți, încât problema apărării acestor drepturi nu poate fi
examinată și soluționată într-un proces civil separat.
Condiții: a) obiectul litigios îl constituie drepturile și obligațiile comune ale mai multor reclamanți sau
pârâți, b) drepturile și obligațiile reclamanților și pârâților decurg din aceleași temeiuri de fapt sau de drept.
 92

Exemple : dr de proprietate comună, dr de autor asupra operelor colective, relațiile de succesiune, declarația
nulității căsătoriei, ridicarea sechestrului de pe bunurile care aparțin cu drept de proprietate comună pe cote-
părți.
Coparticiparea facultativă constituie acea categorie de coparticiparea procesuală care se admite la discreția
instanței de judecată.
Temeiurile: a) atunci când pretențiile se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanți,
prin pretențiile înaintate sau probele comune. b) când există posibilitatea examinării lor în aceeași procedură
și de către aceeași instanță
Coparticiparea facultativă se produce în baza voinței părților.
Copart. facultativă are loc atunci când pretențiile mai multor reclamanți sau ale unui singur reclamant
înaintate către pârâți pot fi examinate și de sine stătător, însă, pentru judecarea justă și rapidă a litigiilor ,
instanța de judecată poate să admită examinarea concomitentă a acestor pretenții.
Articolul 62. Coparticiparea procesuală obligatorie
1) Coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea pricinii implică soluţionarea chestiunii cu
privire la drepturile sau obligaţiile mai multor reclamanţi şi/sau pîrîţi atunci cînd:
a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi;
b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept.
(2) Ca urmare a constatării temeiurilor coparticipării procesuale obligatorii, instanţa judecătorească va
înştiinţa, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, pe toţi coreclamanţii şi copîrîţii despre
posibilitatea de a interveni în proces. Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea participantului
la proces privind înştiinţarea coparticipantului poate fi atacată cu recurs.
(3) În cazul existenţei temeiurilor prevăzute la alin. (1), orice persoană are dreptul să solicite intervenirea
în proces în calitate de coreclamant sau copîrît. Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea
persoanei interesate de a interveni în proces în calitate de coparticipant poate fi atacată cu recurs.
(4) Coparticipanţii pot încredinţa reprezentarea lor în proces unuia sau mai multor coparticipanţi.
Coparticipantul reprezentant confirmă împuternicirile speciale prevăzute la art. 81 printr-o procură
autentificată notarial, iar împuternicirile generale – prin cereri scrise semnate de coparticipantul sau
coparticipanţii reprezentaţi, cu excepția reprezentanţilor autorităţilor publice.
(5) Intervenirea în proces se dispune, printr-o încheiere, pînă la închiderea dezbaterilor judiciare înaintea
primei instanţe.
(6) Dacă necesitatea intervenirii în proces a coreclamanţilor sau copîrîţilor este constatată în timpul
deliberării, instanţa va relua examinarea pricinii în fond, dispunînd înştiinţarea coparticipanţilor.
Articolul 63. Coparticiparea facultativă
(1) Pentru judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa judecătorească este în drept să admită examinarea
concomitentă a mai multor pretenţii înaintate de mai mulţi reclamanţi către acelaşi pîrît ori de un reclamant
către mai mulţi pîrîţi, ori de mai mulţi reclamanţi împotriva mai multor pîrîţi (inclusiv în cazul cînd fiecare
pretenţie poate fi examinată şi executată de sine stătător), cînd ele se află în conexiune prin raportul material
juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele comune şi cînd există posibilitatea
examinării lor în aceeaşi procedură şi de aceeaşi instanţă.
(11) Fiecare coreclamant sau copîrît participă în proces în mod independent faţă de ceilalţi coparticipanţi.
(2) Încheierea judecătorească prin care s-a permis ori s-a respins cererea de admitere a coparticipării
facultative nu se supune recursului.
2.3. Argumentati daca instanta a procedat corect in cazurile:
a) intre Rusu in calitate de vinzator si Popov in calitate de cumparator a fost incheiat un contract de vinzare-
cumparare a unui apartament. Moraru a inaintat in instanta o actiune impotriva lui Popov solicitind
constatarea contractului sus-mentionat. De asmenea, Moraru a solicitat atragerea in proces a lui Rusu in
 93

calitate de intervenient accesoriu. Instanta a respins cererea de introducere in proces a lui Rusu in calitate de
intervient accesoriu si a dispus atragerea lui Rusu in calitate de copirit.

INCORECT pentru că instanța nu doar trebuia să-l atragă pe Rusu în calitate de pârât, dar pe Popov să-l
atragă în calitate de intervenient principal pentru că Popov se prezumă a fi de bună încredere și nu a încălcat
drepturile cuiva, în același timp el are un interes în acest proces pentru că obiectul litigiului reprezintă un
drept al său (apartamentul).

b) Marinescu si Popescu salariati ai companiei ^Milenum^ au fost concetati pe motiv ca nu corespund

functiilor detinute. Popescu a depus o cerere de chemare in juecata impotriva SRL Milenium prin care a
solicitat reabilitarea la locul de munca. Instanta l-a instiintat din oficiu pe Marinescu despre posibilitatea de
a interveni in calitate de coreclamant in procesul pornit de Popescu.

Test 36.

Subiectul 1. Importanta juridica a locului si data dechiderii succesiunii

1.1. Determinati locul si data deschiderii succesiunii.

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea. Regula ultimului
domililiu al testatorului se impune din considerente de ordin practic, intrucit la ultimul domiciliu se afla
inscrisurile defunctului, si tot acolo se pot culege informatiile despre mostenitorii defunctului si despre masa
succesorala. De regula domiciliul persoanei este indicat in actul de identitate, iar in caz ca domiciliul real nu
corespunde cu cel trecut in actele de identitate, cel interesat poate face dovada domiciliului defunctului prin
orice mijloc de proba.

Dacă ultimul domiciliu nu este cunoscut, locul deschiderii succesiunii va fi locul unde se află bunurile
succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi considerat
locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră
locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.

Data deschiderii succesiunii se considera cea a decesului persoanei care a lasat mostenirea sau data
raminerii definitive a hot.judecat. privind declararea mortii acesteia. Mostenitorii legali sau testamentari vor
trebui sa divedeasca moartea,precum si data acesteia. Data mortii se probeaza prin actul de deces intocmit in
temeiul certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate sanitara, sau hot. judecat. privind
declararea mortii persoanei.

Data deschiderii succesiunii prezinta importanta intrucit:

- in raport cu momentul deschiderii succesiunii se determina persoanele care au vocatie succesorala

- in dependenta de aceasta,se determina componenta patrimoniului succesoral
- din acest moment se calculeaza termenul de 6 luni pentru acceptarea mostenirii
- acceptarea sau renuntarea la mostenire produce efecte din momentul deschiderii succesiunii
- din acest moment incepe curgerea termenului de prescriptie pentru declararea nulitatii testamentului
- dupa momentul deschiderii succesiunii se va determina legea aplicabila.

1.2. Analizati efectele juridice survenite in urma deschiderii succesiunii

1.3. Ciobanu Ion a locuit in mun. Chisinau incepand cu anul 2005. La data e 15 martie 2010 a plecat in
ospetie la fiica sa Ciobanu Iulia, care locuia in mun Balti, iar la 17 martie 2010 Ciobanu Ion a deceda.
 94

Patrimoniul succesoral constitie: un apartament cu 2 camere in Balti in valore e 50000 lei, un apartament
in mun Chisina in valoare de 250 000 lei si o vila in mun Hincesti in valoare de 80 000 lei. Fiica
defunctului, Ciobanu Iulia, s-a adresat cu cerere e aceptare a mostenirii la un notar din mun Balti, care,
insa a refuza sa primeasca cererea motivand ca nu e competenta sa deschiderea dosarului succesral,
exicandu-I ca mostenitorul urmeaza sa se areseze oricarui notar din Chisinau, deoarece defunctul nu a avut
viza de resedinta in mun Balti si nu poate fi considerat drept ultim domiciliu al acestuia.

Stabiliti pornind de la conditiile spetei locul deschiderii mostenirii si locul deschiderii dosarului succesoral.
Sunt legale actiunile notarului?

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea. Regula ultimului
domililiu al testatorului se impune din considerente de ordin practic, intrucit la ultimul domiciliu se afla
inscrisurile defunctului, si tot acolo se pot culege informatiile despre mostenitorii defunctului si despre masa
succesorala.

locul deschiderii dosarului succesoral

Notaru După obţinerea confirmării de înregistrare din Registrul dosarelor succesorale şi al testamentelor,
deschiderea procedurii succesorale se transcrie în Registrul de evidenţă a dosarelor succesorale şi în Opisul
alfabetic al acestora.
    Numărul dosarului succesoral va include numărul unic din Registrul dosarelor succesorale şi al
testamentelor, numărul de ordine din Registrul de evidenţă a dosarelor succesorale ţinut de notar şi anul
deschiderii procedurii.
    În cazul în care pe unul şi acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea mai mulţi notari, competenţa de
îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar sesizat, care a iniţiat deschiderea procedurii
succesorale.
       La dosarul succesoral se anexează cererile şi declaraţiile moştenitorilor, creditorilor, legatarilor, ale
executorilor testamentari etc.; copia actului de stare civilă ce confirmă faptul decesului persoanei care a lăsat
moştenirea; actele ce confirmă temeiul chemării la succesiune (copiile certificatelor de naştere, căsătorie şi
alte acte prevăzute de lege care confirmă chemarea la succesiune, originalul testamentului - în cazul
succesiunii testamentare); actele de proprietate care confirmă dreptul de proprietate asupra bunurilor incluse
în masa succesorală; în cazul bunurilor supuse înregistrării, se prezintă extrasele din registrele  de
înregistrare a acestor bunuri; actele de evaluare a bunurilor moştenite; actele de inventariere a bunurilor
succesorale, de numire a custodelui; alte acte prezentate de către moştenitori sau eliberate de către notar în
legătură cu procedura succesorală deschisă.

Test 37

SUBIECTUL 1. Tipurile Contractului De Autor

1.1.Stabiliți noțiunea și caracterele juridice ale contractelor de autor

Contractul de autor este un contract de drept civil care reglementeaza conditiile de folosire a operei
autorului de alte persoane.
Caractere:

1. Translativ de drepturi patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor.

2. Comutativ.
3. Numit.
 95

4. Consensual.
5. Bilateral.
6. Oneros.
7. Solemn(forma scrisă obligatorie).
Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei
(dreptul concret care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a
dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei,
condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale.

1.2.Identificați în aspect comparativ contractul de licență exclusivă și neexclusivă:

Licenţa exclusivă - prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de această
licenţă numai licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să permită
sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane. 
Licenţă neexclusivă - licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica opera ca şi
persoanele care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită sau să
interzică valorificarea operei de către alte persoane. 

    (2) În cazul în care prezenta lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive pot fi transmise, de
asemenea, prin acordarea de licenţe exclusive sau neexclusive. Dacă în contractul de licenţă nu se stipulează
expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră neexclusivă.
    (3) Licenţa exclusivă prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de această
licenţă numai licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să permită
sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane. 
    (4) În cazul unei licenţe neexclusive, licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica
opera ca şi persoanele care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită
sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane. 
    Articolul 31. Condiţiile şi forma contractului de autor 
    (1) Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei
(dreptul concret care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a
dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei,
condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale.
Contractul de autor privind valorificarea operelor în ziare şi în alte publicaţii periodice poate fi încheiat şi în
formă verbală.
    (2) În cazul în care în contractul de autor lipseşte clauza privind teritoriul pe care se exercită dreptul,
dreptul transmis prin acest contract se exercită numai în limitele teritoriului Republicii Moldova.
    (3) În cazul în care în contractul de autor care prevede acordarea unei licenţe nu este indicat termenul său
de valabilitate, contractul de autor se consideră încheiat pe un termen de 3 ani de la data încheierii, dacă se
referă la valorificarea unei opere fără modificări, şi pe un termen de 5 ani, dacă se referă la valorificarea unei
opere adaptate sau altfel modificate ori traduse.
    (4) Clauzele contractului de autor care contravin prevederilor prezentei legi se consideră nule şi în locul
acestora se aplică condiţiile prevăzute de prezenta lege.
    (5) Orice clauze ale contractului de autor care îl limitează pe autor de a crea în viitor opere pe o anumită
temă sau într-un anumit domeniu se consideră nule.
    (6) În contractul de autor, remuneraţia de autor se stabileşte în cote procentuale din venitul obţinut ca
urmare a valorificării în modul corespunzător a operei sau sub forma unei taxe forfetare, sau în conformitate
cu tarifele remuneraţiei aprobate de organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, sau în
 96

oricare alt mod. 

    (7) Guvernul aprobă tarifele minime ale remuneraţiei de autor în procente sau sub formă de taxe forfetare.

1.3.În baza contracctului încheiat cu redacția revistei – Limba româna, Corbu a tradus în limba română
operele lui Pușkin. Până la editarea în revistă, o parte din traducere a fost publicată în revistă fără
acordul lui Corbu. Publicația din revistă nu conținea numele traducătorului. Redacția revistei a refuzat
plata onorariului de autor.

Soluționați speța.

Deci, traducerilor se protejează prin intermediul dreptului de autor, cu condiția ca aceasta să constituie
rezultatul creației intelectuale.

Articol 7, Legea privind dreptul de autor:

(3) Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea, se protejează prin dreptul de autor
operele derivate şi integrante la baza cărora stau una ori mai multe opere şi/sau oricare alte materiale
preexistente, şi anume:
    a) traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale operelor literare,
artistice sau ştiinţifice, cu condiţia că constituie rezultate ale creaţiei intelectuale;

Deci urmează să se aprecieze instanța dacă în urma acestui contract a fost obținut rezultatul ccreației
intelectuale.

Indiferent de faptul dacă a fost publicat numele traducătorului sau nu, Corbu este întitulat la onorariul de
autor și la publicarea traducerii sale doar conform consimțământului său conform legii privind privind
dreptul de autor:

Articolul 16.    Dreptul de autor asupra operelor

                             derivate
    (1) Traducătorii şi alţi autori ai operelor derivate beneficiază de dreptul de autor asupra traducerilor,
adaptărilor, aranjărilor sau asupra altor transformări ale operei realizate de ei. 
    (2) Traducerea sau altă operă derivată poate fi realizată doar cu consimţămîntul autorului operei originale.
Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu va prejudicia drepturile
autorului a cărui operă originală a fost tradusă, adaptată, aranjată sau transformată în alt mod. 
    (3) Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu constituie un
impediment pentru alte persoane de a efectua, cu consimţămîntul autorului operei originale, traducerea
sau transformarea aceleiaşi opere.

Subiectul 2. Premisele dreptului la actiunea civila

2.1 Definiti și enumerați premisele dreptului la intetarea acțiunii

Premisele – constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde apariția dreptului la acțiune.
- posibilitatea legala de a examina o cerere in judecata in procedura civila
- Dreptul reclamantului de a inainta actiunea civila in interesele altor persoane
-inexistenta unei incheieri judecatoresti irevocabile prin care a fost admisa renuntarea reclamantului la
actiune sau sau a fost incuviintata tranzactia in aceiasi cauza civila
- competența generală a instanțelor judecătorești;
- absența unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unei încheieri judecătorești irevocabile pe același
litigiu;
 97

- absența unei hotărâri a judecății arbitrale pe același litigiu;

- capacitatea de folosință a drepturilor procedurale civile.
2.2 Comparați particularitățile premiselor dreptului la intentarea acțiunii în raport cu condițiile de
exercitarea a dreptului la acțiune
Condițiile – constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde valorificarea dreptului la acțiune.
- respectarea regulilor de competență jurisdicțională;
- capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale;
- respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată;
- dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;
- formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale.

În caz de absență a unei premise de intentare a acțiunii, instanța refuză în primirea cererii sau încetează
procesul. Astfel participantul la proces este lipsit de o altă posibilitate de a se adresa repetat cu o cerere de
chemare în judecată.
În caz de absență a unei condiții de intentare a acțiunii, instanța restituie cererea de chemare în judecată, fie
nu dă curs cererii, fie scoate cererea de pe rol. Iar în cazul de față participantul la proces nu este lipsit de
dreptul la o adresare repetată în instanță, or acesta după ce înlătură neajunsurile sau realizează cele
menționate de judecător, poate să se adreseze repetat în instanță.
2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare în judecată
dacă va constata că:
a) reclamantul s-a adresat în judecată, a renunțat anterior la aceeași acțiune, iar încheierea de încetare a
procesului nu a fost contestată
Judecătorul urmează să refuze în primirea cererii, or reclamantul a renunțat la acțiune iar încheierea de
încetare a procesului în legătură cu faptul renunțării reclamantului la acțiune nu a fost atacată
art. 169 alin. (1) lit. (b)

b) instanța de judecată sesizată nu este competentă să judece pricina

Judecătorul urmează să restituie cererea deoarece nu a fost respectată competența jurisdicțională art. 170
alin. (1) lit. (b)

c) părțile au încheiat un acord de împăcare la mediator prin care au soluționat litigiul dus judecății

Judecătorul urmează să refuze în primirea cererii deoerece între pățri s-a încheiat o tranzacție art.169 alin.
(1) lit. (b)

TEST 38:

Subiect 1: Delimitarea răspunderii civile delictuale de răspunderea civilă contractuală

1.1. Definiți noțiunile răspundere juridico civilă, răspundere civilă contractuală, răspundere
delictuală:

Răsp juridico civilă - acel raport juridic de obligaţii în care o persoană, numită răspunzătoare, este îndatorată
să repare prejudiciul injust suferit de către o altă persoană. Este forma de răspundere juridică fundamentată
pe obligația celui ce a păgubit pe altul de a repara prejudiciul produs. Are două forme: răspundere civilă
delictuală și răspundere civilă contractuală.
 98

Răsp contractuală: Răspunderea civilă contractuală este obligația unei persoane de a repara prejudiciul
cauzat unei alte persoane prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor
născute dintr-un contract valabil încheiat.

Răsp delictuală: în sensul că răspunderea delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, astfel că
dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, în măsura în care s-a
produs un fapt ilicit culpabil, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului.

1.2. Diferențe dintre răs1punderea juridică contractuală și delictuală:

În plan teoretic s-a stabilit că deosebirile dintre răspunderea delictuală și cea contractuală sunt:

1. Obligația încălcată în cazul răspunderii delictuale este una legală cu caracter general, care revine
tuturor și anume: a nu leza drepturile altora prin fapte ilicite; în cazul răspunderii contractuale, este
încălcată o obligație concretă.
2. În cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul este cauzat de o persoană care are o obligație
pasivă, ce aparține tuturor de a se abține de la acte ilicite.
3. Acțiunea pentru aplicarea răspunderii poate fi invocată în unele cazuri nu numai de către pătimași în
cazul răspunderii delictuale, iar în cazul răspunderii contractuale răspunderea poate fi invocată doar
de către contractanțo.
4. Capacitatea de a răspunde în materie contractuală poate fi aplicată și în cazul existenței
discernământului; în materie contractuală se aplică doarîn cazul existenței capacității depline ede
exercițiu.
5. Cu titlu de regulă generală răspunderea delictuală se aplică pentru daune previzibile cât și
imprevizibile; în materie contractuală se răspunde doar pentru daune previzibile cu excepția art. 610
Cod Civil.).
6. În cazul răspunderii delictuale culpa autorului trebuie dovedită; în cazul răsp contractuale culpa
debitorului se prezumă.
La fel le diferențiem prin intermediul:

-izvorul obligației – la una e contractul, la alta e delictul(fapta prejudiciabilă)

- cu privire la domeniul de aplicare: raspunderea delictuala intevine in toate situatiile cand un prejudiciu
este cauzat unei persoane prin incalcarea unei obligatii legale cu caracter general, care incumba tuturor, in
timp ce raspunderea contractuala intevine numai atunci cand creditorul contractual sufera o paguba ca
urmare a neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitorul sau.
- modul de reparare a prejudiciului În materie delictuala, daca prejudiciul este cauzat de doua sau mai
multe persoane, acestea sunt obligate la reparatie in mod solidar (conform art. 1410, 1412, 1414 Cod civil);
dimpotriva in materie contractuala solidaritatea nu se prezuma ci trebuie stipulata expres pentru a opera,
raspunderea fiind divizibila in functie de numarul debitorilor;

 Articolul 1429. Răspunderea solidară 

    Dacă pentru acelaşi prejudiciu sînt răspunzătoare mai multe persoane, ele răspund solidar

- intinderea reparatiei: in cazul raspunderii civile delictuale, intinderea reparatiei se stabileste in functie de
cuantumul prejudiciilor directe, previzibile si imprevizibile; in cazul raspunderii contractuale, prejudiciile
imprevizibile nu pot face obiectul reparatiei decat daca debitorul se face vinovat de dol in neexecutarea
obligatiilor contractuale;
 - proba culpei: in cazul majoritatii cazurilor de raspundere civila delictuale, victima trebuie sa faca dovada
culpei autorului, chiar daca aceasta dovada se face prin intermediul prezumtiilor simple legate de celelalte
 99

elemente dovedite ale raspunderii; dimpotriva, in cazul obligatiilor de rezultat de sorginte contractuala,
culpa autorului prejudiciului este prezumata relativ ca urmare a neajungerii la rezultatul scontat prin
contract. Articolul 1428. Sarcina probaţiunii
    Cel prejudiciat trebuie să aducă proba viciului, prejudiciului şi a legăturii cauzale dintre ele.

- Termenul de prescripție: termenul de înaintare a pretențiilor în cazul răspunderii delictuale este mereu de 3
ani(cu excepția termenului de raparare a prejudiciului cau. În cadrul înaintării pretențiilor cu privire la
neexecutarea unui contract pot exista și alte termene speciale.    

1.3. Estimați coraportul dintre răspunderea juridico civilă și alte forme de răspundere:

Răsp penală

Răsp contravențională

Răspundere fiscală

Răspundere vamală

Răsp politică

SUBIECTUL II. Temeiurile și procedura de încetare a procesului civil

2.1 Definiți încetarea procesului și descrieți efectele aceste acțiuni.

Încetarea procesului se înţelege terminarea lui fără adoptarea unei hotărîri privind fondul cauzei şi fără
posibilitatea de a înainta o nouă cerere de chemare în judecată între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect
şi avînd aceleaşi temeiuri.
Articolul 266. Procedura şi efectele încetării procesului
(1) Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului printr-o încheiere, care poate fi atacată cu
recurs.
(2) Pronunţînd încheierea de încetare a procesului, instanţa judecătorească menţionează că nu se admite
o nouă adresare în judecată a aceleiaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.
2.2 Deduceți temeiurile încetării procesului civil

Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care:

a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă;

b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre
judecătorească rămasă irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunţarea
reclamantului la acţiune sau cu confirmarea tranzacţiei dintre părţi;
c) reclamantul a renunţat la acţiune, renunţul fiind admis de instanţă;
c1)reclamantul și-a retras acțiunea civilă la faza judecării cauzei în procesul penal, dacă retragerea a fost
acceptată de instanță
d) părţile au încheiat o tranzacţie, confirmată de instanţă;
e) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre
judecătorească arbitrală care a devenit obligatorie pentru părţi, cu excepţia cazului cînd instanţa refuză
eliberarea titlului executoriu sau desființează hotărîrea arbitrală
f) partea în proces persoană fizică decedează şi raportul juridic litigios nu admite succesiunea în drepturi;
g)reclamantului și/sau pîrîtului îi lipsește capacitatea de folosință cu excepția cazurilor prevăzute la art.59 al.
 100

(2) h)cererea de chemare în judecată estee depusă de o organizație sau o persoană în vederea apărării
drepturilor,libertăților sau intereselor legitime ale unei alte persoane fără ca prezentul cod sau o altă lege să
ofere acest fapt

2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze instanța în următoarele situații :

a) petiționarul și persoana interesată au încheiat o tranzacție de împăcare la examinarea cererii de

încuviințare a adopției, solicitînd instanței de judecată încetarea procesului- nu se admite acțiunea, e
procedură specială nu poți încheia tranzacție

b) pîrîtul a achitat datoria reclamantului în întregime pînă la prima ședință de judecată- dacă
reclamantul renunță la acțiune ceea ce legat de datorie ,atunci încheiere de refuz, da dacă încasarea
cheltuielilor-hotărîre

c) în procesul de încasare a pensiei de întreținere pentru copilul minor-pîrîtul a decedat-judecătorul

va înceta procesul deoarece este temeiul art.265 (f),deoarece încasarea pensiei de întreținere este o obligație
personală

TEST 39:

Subiect 1. Noțiunea și trăsăturile izvorului de pericol sporit. Posesorul izvorului de pericol sporit

1.1.Definiți noțiunea de izvor de pericol sporit și stabiliți semnele distinctive ale acestuia:

Izvorul de pericol sporit poate fi determinat atât prin noţiunea de obiect, cât şi de activitate numai cu
condiţia că aceste două să fie strâns legate între ele. Pentru aceasta este nevoie de a stabili ce se subînţelege
prin noţiunile de activitate şi obiect.

În procesul formulării instituţiei reparării prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit,

legiuitorul utilizează trei categorii diferite, dar interdependente:

a) pericolul sporit pentru lumea înconjurătoare;

b) activitatea persoanelor legată de acest pericol;

c) izvorul de pericol sporit.

În Codul civil nu se menţionează că activitatea este un izvor de pericol sporit, ci că aceasta este
legată de un pericol sporit. A avea legătură cu pericolul sporit şi a fi izvor de pericol sporit nu înseamnă unul
şi acelaşi lucru. Pericolul este o categorie obiectivă, care nu depinde de aprecierea şi reprezentarea noastră
subiectivă. Formarea pericolului este o acumulare a condiţiilor obiective necesare pentru trecerea de la
posibilitate la realitate. Formarea pericolului şi a posibilităţii realizării lui are loc într-un anumit loc şi timp
determinat. Aceasta îşi lasă amprenta asupra stabilirii raportului cauzal dintre componentele ce formează
pericolul şi faptul realizării lui. Putem să examinăm etapele de formare a pericolului şi de realizare a
acestuia în raport cu automobilul, cel mai răspândit izvor de pericol sporit. În condiţii obişnuite, automobilul
şi pietonul se află la o anumită distanţă unul de celălalt, fiecare deplasându- se în direcţia sa. Ce se întâmplă
însă atunci când automobilul şi pietonul se apropie într-o măsură oarecare? În majoritatea cazurilor se
creează o situaţie de avarie. Aceasta este prima etapă de dezvoltare a legăturii examinate.
 101

Situaţia de avarie, ca şi orice pericol, este forma de exprimare a legăturilor obiective în timp şi spaţiu.
Automobilul şi pietonul se apropie şi la un anumit interval de timp, într-un anumit „loc” în spaţiu, se
poziţionează astfel încât sunt lipsiţi de posibilitatea de a-şi schimba direcţia la discreţia lor. Altfel spus, la un
moment dat automobilul şi pietonul se transformă în corpuri fizice, mişcarea cărora se supune legilor
mecanicii. Astfel, creându-se situaţie de avarie, consecinţele negative pot apărea ca urmare a acţiunilor
pietonului sau ale şoferului automobilului.

1.2. Analizați cercul persoanelor responsabile de repararea prejudiciului cauzat de un izvor de pericol
sporit

Legislaţia civilă reglementează într-o manieră deosebită răspunderea civilă pentru prejudiciul cauzat
de un izvor de pericol sporit. Această răspundere se angajează şi pentru fapta nevinovată. Din conţinutul
art.1410 CC RM reiese că persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea
înconjurătoare se angajează să răspundă civil şi în cazurile când sunt vinovate, şi în cazurile când prejudiciul
s-a cauzat fără vinovăţia lor. Se exclude răspunderea civilă delictuală doar în cazuri de forţă majoră, din
intenţia victimei şi în cazul când posesorul demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea
lui.

În alin.(2) art.1410 CC RM sunt specificate persoanele pe seama cărora se pune obligaţia de reparare
a prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit, şi anume:

a) persoana care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate sau în alt temei legal
sau

b) persoana care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.

Dacă în primul caz este clar cine este responsabilul (posesorul în baza dreptului de proprietate sau în
baza altui temei legal), nu putem spune acelaşi lucru în al doilea caz. Neclaritatea constă în faptul că
legiuitorul nu stabileşte care persoană este responsabilă: cea care şi-a asumat paza juridică sau materială?
Or, acestea sunt două noţiuni diferite.

Criteriul în funcţie de care se analizează existenţa pazei juridice este acela al autorităţii asupra
lucrului, care permite paznicului juridic să exercite în mod independent şi în interes propriu puterea,
folosinţa, controlul şi supravegherea. Prin urmare, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de
pericol sporit se angajează numai în privinţa paznicului juridic, iar nu şi a paznicului material, paza
materială limitându-se la contactul direct, material şi nemijlocit cu lucrul.

Din cele menţionate putem concluziona că dacă legiuitorul s-a referit în art.1410 CC RM la paza
juridică, n-a făcut altceva decât să se repete, deoarece noţiunea de pază juridică se referă de fapt şi la
posesori, indiferent de temeiul în baza căruia au dobândit această calitate. Dacă se referă, însă, la paza
materială, trebuie de menţionat că cel care şi-a asumat-o nu va putea fi tras la răspundere decât dacă va fi
vinovat de survenirea prejudiciului, iar în caz de nevinovăţie oricum va trebui să răspundă paznicul juridic.

După cum putem observa, mai clar şi mai simplu ar fi să operăm cu conceptul „posesorul izvorului
de pericol sporit". Autor al prejudiciului şi debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului cauzat de
un izvor de pericol sporit este posesorul izvorului de pericol sporit. Noţiunea de posesor al izvorului de
pericol sporit nu a fost definită legal, de aceea în literatura de specialitate a primit o interpretare diferită.

Potrivit unei opinii, posesor este nu doar persoana care deţine izvorul de pericol sporit în posesie, ci
şi persoana care îl posedă în activitatea de producţie. Potrivit unei alte opinii, posesor este persoana care în
 102

momentul cauzării prejudiciului desfăşura în nume propriu activitate de folosire a izvorului de pericol sporit
şi deci care avea posibilitatea şi era obligată să-l supravegheze.

După cum putem observa, noţiunea de „posesor” este mai largă decât cea de „proprietar”. Nu se
consideră posesor al izvorului de pericol sporit persoana care efectuează exploatarea acestuia în virtutea
raporturilor de muncă cu posesorul.

1.3.Deminan V., la data de 01.11.2011, aproximativ la orele 12:15, aflându-se la volanul microbusului de
model Mercedes Benz cu n/î AN AK 722, care se afla pe ruta Anenii Noi – Șerpeni și în care erau 22 de
pasageri, deplasându-se din direcția or. Anenii Noi spre sat Bulboaca, înn apropiere de calea ferată,
neluând în considerare că era instalat reglementar indicatorul de avertizare și ignorând pct 61 al
Regulamentului circulației rutiere, care prevede că în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată,
conducătorul de vehicul trebuie să reducă viteza și să se asigure că nu se apropie nici un tren, cât și a
prevederilor pct. 24.1 din același Regulament a efectuat traversarea la semnalul roșu al semaforului și
alarma sonoră, peste linia de cale ferată, lla km 1518 intervalul Socoleni – Bulboaca, în rezultatul căruia
microbusul a fost lovit pe partea stângă de trenul 4302, condus de mecanicul Boboc E., care se mișca din
partea stației Socoleni spre stația Bulboaca,. Drept urmare a accidentului rutier a survenit decesul a 8
persoane.

Soluționați speța:

Victimele pot acționa atât posesorul microbusului cât și a trenului, deși vinovat este clar șoferul
microbusului.

Art. 1410 Cod Civil

(4) Posesorii izvoarelor de pericol sporit răspund solidar pentru prejudiciul cauzat unui terţ prin interacţiunea
acestor izvoare (coliziunea mijloacelor de transport etc.).
Constatăm faptul că șoferul a săvârșit o infracțiune art.264, alineat (5) Cod Penal, acesta deja este
răspunzător civil față de părțile prejudiciate. Acesta poate fi culpabil atât pentru mijlocul de pericol sporti
cât și pentru alte forme de răspundere delictuală: art. 1418 ( pentru persoanele care au fost vătămate), pentru
persoanele decetate:

  Articolul 1419. Răspunderea în caz de deces al persoanei

                              vătămate
    (1) În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a
sănătăţii, dreptul la despăgubire îl au: 
    a) persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului acestuia, aveau
dreptul la întreţinere;
    b) copilul persoanei născut după decesul ei;
    c) unul dintre părinţii, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă este apt pentru
muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care
nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza
sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;
    d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru muncă pe parcursul a 5 ani
de la decesul lui.
    (2) Dreptul la despăgubire se recunoaşte:
    a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
    b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor
efectuate la secţia fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de
 103

ani;
    c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit vîrsta de 60 ani – pe viaţă;
    d) persoanelor cu dizabilităţi;
    e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului, ce îngrijeşte de copiii, fraţii şi
surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea stării
sănătăţii, confirmată prin aviz de organele medicale abilitate.

Dacă se va solicita răspundere din partea posesorului trenului, acesta va avea drept de regres împotriva
posesorului micorbusului.

Dacă șoferul este angajat al unei companii, atunci va răspunde compania pentru acesta în cazul litigiului
sau în cazul în care este înaintat un drept de regres împotriva acesteia.

Ulterior urmează să răspundă șoferul față de companie:

    (1) Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile care i s-au
încredinţat. 
    (2) Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate exonera dacă va dovedi că
s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.

Subiectul 2

Procedura de recunoastere si de incuviintare a executarii silite a hotaririlor arbitrale straine

2.1 Descrieti procedura de recunoastere si de incuviintare a executarii silite a hotaririlor arbitrale

straine

Executarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a hotărârilor arbitrajelor internaţionale se efectuează în

conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, cu tratatele internaţionale, la care Republica
Moldova este parte, precum şi pe principiul reciprocităţii (art. 16 alin. (4) CPC al RM).
Prin prisma art. 8 din Constituţia Republicii Moldova, precum şi a art. 2 alin. (3) CPC, instanţele vor ţine
cont de principiul aplicării cu prioritate a prevederilor tratatelor internaţionale, la care RM este parte, dacă
din acestea nu rezultă că, pentru aplicarea lor, este necesară adoptarea unei legi naţionale. Actul internaţional
cel mai important în domeniul recunoaşterii şi executării silite a hotărârilor arbitrale, de care urmează să ţină
cont instanţele de judecată naţionale, este Convenţia de la New York din 10.06.1958 privind recunoaşterea şi
executarea sentinţelor arbitrale străine, în vigoare pentru RM de la 17.12.1998.
Procedura reglementata de articolele 475-476 CPC, cit si in Legea cu privire la arbitrajul comercial
International. Modificările operate în Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 135/03.07.2015, în vigoare
din 14.08.2015, readuc, prin alin. (1) art. 4751 CPC, competenţa curţilor de apel în soluţionarea acestor
cereri.

Conform art. 475.1 CPC, competenta sa dispuna recunoasterea si sa incuviinteze executarea hot arb este
curtea de apel, in a carei circumpscriptie se afla domiciliul/ resedinta sau sediul partii impotriva careia este
invocata hot arb, daca nu se cunoaste sediul, atunci curtii de apel in a carei circumscriptie sunt situate
bunurile.

Se va reţine că, la depunerea cererii de recunoaştere şi executare, solicitantul face o probă prima facie (la
prima vedere) a existenţei hotărârii şi convenţiei arbitrale, nefiind obligat să probeze validitatea acestora. La
această etapă, instanţa de judecată se va asigura de prezentarea hotărârii şi a convenţiei arbitrale în forma
solicitată de art. IV al Convenţiei de la New York şi art. 4751 alin. (3) lit. a)-b) CPC, fără a examina
validitatea acestora sau alte cerinţe obligatorii care sunt stipulate la art. 476 CPC, ca temeiuri de refuz ale
 104

recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale. Cererea se va depune în scris şi va avea conţinutul prevăzut de
alin. (2) art. 4751 CPC al Republicii Moldova.

Aceasta trebuie semnată de creditor sau reprezentantul lui.

Norma stipulată de art. 4751 alin. (3) lit. c) CPC este o normă cu caracter dispozitiv, iar, în cazul hotărârii
arbitrale străine, provenind dintr-un stat, parte la Convenţia de la New York din 1958, solicitantului nu i se
va putea cere prezentarea „declaraţiei pe propria răspundere privind faptul, dacă şi în ce măsură hotărârea
arbitrală a fost executată”, dat fiind faptul că lista stipulată de art. IV alin.

(1) al Convenţiei are caracter exhaustiv, de la care statele nu pot deroga.

Astfel, la cerere, se va anexa:

a) originalul hotărârii arbitrale sau o copie de pe aceasta, legalizată în modul stabilit;

b) originalul convenţiei arbitrale sau o copie de pe aceasta, legalizată în modul stabilit;

c) dovada achitării taxei de stat.

La cererea depusă prin reprezentant, se va anexa procura sau un alt act care atestă împuternicirile
reprezentantului. Dacă actele menţionate nu sunt redactate în limba de stat a Republicii Moldova, partea care
solicită recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine trebuie să prezinte o traducere a acestora în
limba de stat. Având în vedere că folosirea actelor oficiale provenite de la autorităţile unui alt stat necesită
îndeplinirea unor formalităţi speciale, în scopul garantării originalităţii, autenticităţii semnăturilor/sigiliului
şi legalităţii întocmirii acestora, alin. (4) art. 4751 CPC vine cu unele precizări în acest sens.

Legislaţia Republicii Moldova nu prevede un termen de examinare a cererilor de recunoaştere şi executare a

sentinţei arbitrale străine.Procedura examinării cererii menţionate este prevăzută la art. 4752 CPC al RM. În
comparaţie cu caracterul confidenţial al procedurii de arbitraj propriu-zise, alin. (1) din articolul indicat mai
sus, statuează asupra caracterului public al şedinţei de examinare a cererii de recunoaştere şi executare a
hotărârii arbitrale străine.

Părţile urmează a fi înştiinţate despre locul, data şi ora examinării cererii. În cazul în care este vizată o
instituţie financiară licenţiată de Banca Naţională, instanţa judecătorească care examinează cererea de
recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine, informează în mod obligatoriu şi neîntârziat, despre
acest fapt, Ministerul Justiţiei şi Banca Naţională a Moldovei, cu remiterea cererii şi a documentelor aferente
în copie. Aceştia vor participa la proces în conformitate cu prevederile art. 74 CPC al RM.

Legea permite examinarea cererii în lipsa persoanei împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină
(debitorul), dacă au fost îndeplinite condiţiile de citare legală, iar acesta nu s-a prezentat din motive
neîntemeiate. De asemenea, lipsa reprezentantului Ministerului Justiţiei şi, după caz, al Băncii Naţionale a
Moldovei, legal citaţi, nu împiedică examinarea cauzei.

Debitorul poate solicita instanţei judecătoreşti amânarea datei examinării

cererii în cauză, reieşind din prevederile alin. (1) art. 4752 CPC. Totodată, interpretând prevederile alin. (2)
art. 39 din Legea nr. 24/22.02.2008 cu privire la arbitrajul comercial internaţional, precum şi alin. (7) art.
476 CPC, amânarea sau suspendarea examinării cererii privind recunoaşterea executării poate fi cerută de
ambele părţi, dacă:

- este depusă o cerere de desfiinţare a hotărârii arbitrale străine;

 105

- este depusă o cerere de suspendare a hotărârii arbitrale străine.

Se va avea în vedere că amânarea sau suspendarea soluţionării cererii, având ca obiect recunoaşterea unei
hotărâri arbitrale străine, are un caracter facultativ şi nu obligatoriu, oportunitatea dispunerii unei astfel de
măsuri fiind opera suverană a autorităţii judiciare, prin raportare la circumstanţele concrete ale fiecărei
cauze. Instanţa va decide asupra cererii menţionate, după ascultarea explicaţiilor celeilalte părţi, pronunţând

Legea nu obligă debitorul să depună referinţă sau obiecţii împotriva hotărârii arbitrale, a cărei executare
se solicită, însă este în interesul acestuia să prezinte probe care l-ar avantaja.

În cadrul examinării cererii privind recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, instanţa de
judecată va asculta explicaţiile debitorului şi va examina probele prezentate de acesta.

Legea nu obligă debitorul să depună referinţă sau obiecţii împotriva hotărârii arbitrale, a cărei executare se
solicită, însă este în interesul acestuia să prezinte probe care l-ar avantaja. În cadrul examinării cererii
privind recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, instanţa de judecată va asculta explicaţiile
debitorului şi va examina probele prezentate de acesta.

In privinţa cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine, instanţa de judecată

va pronunţa o încheiere:

a) cu privire la recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale străine sau cu privire la
refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii arbitrale străine;

b) cu privire la recunoaşterea hotărârii arbitrale străine, fără posibilitate executării ulterioare a acesteia sau
cu privire la refuzul de a recunoaşte hotărârea arbitrală străină, conform solicitării părţii care invocă această
hotărâre.

Dacă instanţa pronunţă o încheiere privind refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii arbitrale
străine, în dispozitivul acesteia se va indica despre:

- respingerea cererii înaintate;

- refuzul în recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite, în Republica Moldova, a hotărârii arbitrale

străine;

- termenul şi modul de atac al încheierii.

În cazul în care hotărârea străină conţine soluţii asupra mai multor capete de cerere care sunt disociabile, la
solicitarea părţii (creditorului), încuviinţarea poate fi acordată separat. Astfel, dacă litigiul este divizibil, vor
putea fi recunoscute şi executate hotărâri succesive.

Dacă părţile sunt prezente la şedinţă, încheierea menţionată se va elibera în şedinţă, iar dacă acestea nu au
fost prezente, încheierea va fi remisă părţilor, în termen de 5 zile de la emitere.

Încheierea emisă, în conformitate cu prevederile alin. (1) art. 4753 CPC, va fi susceptibilă de recurs, la
Curtea Supremă de Justiţie, în termen de 15 zile.

Astfel, se va ataca cu recurs atât încheierea, prin care s-a recunoscut şi încuviinţat executarea silită a
hotărârii arbitrale străine, cât şi cea cu privire la refuz.

După ce încheierea devine irevocabilă, în temeiul acesteia, precum şi în temeiul hotărârii arbitrale
străine, Curtea de Apel, care a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii, va elibera un titlu
 106

executoriu, în baza căruia va putea fi iniţiată procedura de executare, în conformitate cu prevederile Codului
de executare.

2.2. Deduceti temeiurile pentru refuzul de a recunoaste si a incuviinta executarea silita a hotaririlor
arbitrale straine.

Legea naţională divizează temeiurile de refuz, în recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine, în
2 categorii:

-1.temeiuri invocate doar de partea împotriva căreia este pronunţată hotărârea arbitrală;

-2. temeiuri constatate din oficiu de către instanţa judecătorească.

1.La prima categorie de temeiuri se referă cele specificate la alin. (1) art. 476 CPC al RM.

Se va reţine că aceste temeiuri sunt exhaustive şi nu pot fi invocate altele suplimentar.

Aceste temeiuri urmează a fi interpretate restrictiv, iar refuzul înrecunoaşterea executării poate fi admis,
doar în cazuri excepţionale.

Alt moment ce urmează a fi accentuat este principiul bunei credinţe sau pierderea dreptului la obiecţii
(estoppel) care impune părţile să nu-şi ţină argumentele în mânecă.

Astfel, dacă partea, cunoscând despre încălcare, nu a obiectat în cadrul procesului arbitral despre aceasta, ea
va pierde dreptul de a invoca acest motiv, ca temei de refuz în recunoaşterea executării hotărârii arbitrale
străine.

La cea de-a doua categorie de temeiuri se referă cele indicate în alin. (2) al aceluiaşi articol.

Partea care invocă temeiurile stipulate de art. 476 alin. (1), (2) este obligată să facă dovada acestora, în faţa
instanţei de judecată. Instanţa nu poate solicita părţii care solicită recunoaşterea şi executarea sentinţei
arbitrale probe şi argumente privind temeiurile de refuz, dar trebuie să-şi motiveze temeiurile stipulate de
art. 476 alin. (2), atunci când acestea sunt invocate ex officio.

Instanţa poate decide să încuviinţeze recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, chiar dacă pârâtul
a invocat şi probat vreunul din temeiurile stipulate de art. 476 alin. (1) CPC, în cazurile când, potrivit
convingerii instanţei, gravitatea temeiului invocat nu este suficientă, pentru a refuza orice efect al hotărârii
arbitrale străine. Totuşi, în acest caz, instanţa nu are dreptul să intervină în privinţa modificării dispozitivului
hotărârii arbitrale străine.

Temeiuri de refuz invocate de debitor

Cererea privind recunoaşterea hotărârii arbitrale străine şi executarea ei poate fi refuzată numai la solicitarea
părţii împotriva căreia s-a emis, dacă aceasta va prezenta instanţei competente, căreia i se cere recunoaşterea
hotărârii sau executarea ei, probe doveditoare că:

a) una din părţile la convenţia arbitrală se află în incapacitate sau convenţia arbitrală nu este valabilă, potrivit
legii ţării în care a fost pronunţată hotărârea;
b) partea, împotriva căreia este emisă hotărârea, nu a fost informată în modul corespunzător cu privire la
desemnarea arbitrului sau cu privire la procedura arbitrală, ori din alte motive nu a putut să îşi prezinte
mijloacele sale de apărare;
 107

c) hotărârea a fost pronunţată asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală sau care nu
cade sub incidenţa condiţiilor convenţiei arbitrale, ori aceasta (hotărârea) conţine dispoziţii asupra unor
chestiuni ce depăşesc limitele convenţiei arbitrale;
d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală nu a corespuns convenţiei părţilor, or, în lipsa
unei asemenea convenţii, nu a fost conform legii ţării, în care a avut loc arbitrajul;
f) hotărârea arbitrală nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost desfiinţată, or, executarea ei a fost
suspendată de instanţa judecătorească sau de o altă autoritate competentă a ţării, în care sau conform legii
căreia ea a fost pronunţată.
În aceeaşi ordine de idei, drept temei de refuz în executare ar servi şi boala grea, îndelungată a unei părţi
în arbitraj care a cerut, fără succes, amânarea examinării cauzei şi nu a putut să se prezinte în arbitraj.

Valorificarea dispoziţiilor alin. (2) art. 476 CPC este pusă pe seama instanţei de judecată. Pentru cazurile
când instanţa invocă temeiurile de la art. 476 alin. (2) CPC, instanţa va trebui să-şi motiveze sua motu cele
invocate. În prezenţa unei sentinţe arbitrale pronunţate într-un caz nearbitrabil, conform legii Republicii
Moldova, instanţa de judecată poate refuza recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale
străine.

Ordinea publică în dreptul internaţional privat reprezintă excepţia pusă la îndemâna judecătorului, pentru
a îndepărta legea străină normal competentă, în baza regulilor de drept internaţional privat al forului, atunci
când ea este contrară unui principiu fundamental al dreptului instanţei sau contravine bunelor moravuri.

Recunoaşterea şi încuviinţarea hotărârii arbitrale străine contravine ordinii publice a Republicii

Moldova, atunci când o sentinţă arbitrală străină contravine însăşi ideii de justiţie într-un mod inacceptabil,
când ea poate conduce la un rezultat care este inadmisibil, din punct de vedere al conştiinţei juridice în
Republica Moldova.
În perimetrul acestui motiv de refuz nu se includ critici cu privire la stabilirea situaţiei de fapt ori cu privire
la aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai critici cu privire la încălcarea dispoziţiilor imperative
ale legii, independent de situaţia de fapt stabilită.
Recunoaşterea hotărârii arbitrale străine nu poate fi refuzată pentru orice contrarietate a ei cu ordinea
publică, ci numai în situaţia în care încălcarea ordinii publice este substanţială, efectivă şi fragrantă. Astfel,
ar trebui aplicate 2 criterii de analiză în acest context:
- intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică naţională;
- gravitatea efectului produs.
Instanţele vor ţine cont de faptul că, atât normele juridice prevăzute la alin. (1), cât şi cele prevăzute la
alin. (2) art. 476 CPC sunt nişte norme juridice dispozitive-permisive şi nu imperative. Altfel spus, ele nu
obligă instanţa de judecată să refuze executarea, dacă au fost invocate. Dacă debitorul a invocat motive de
refuz în executare, el urmează să le probeze, rămânând la discreţia instanţei adoptarea soluţiei, în dependenţă
de probele prezentate.
O hotărâre străină nu va fi considerată arbitrală şi nu va fi recunoscută şi executată pe teritoriul
Republicii Moldova, dacă este emisă de un alt organ, inclusiv de un organ statal. De asemenea, nu se vor
atribui la hotărâri (sentinţe) arbitrale străine, (ce urmează a fi recunoscute şi executate):

- încheierile sau deciziile procedurale ce au menirea să organizeze procesul arbitral;

- actele prealabile, prin care s-au luat măsuri asiguratorii şi cele emise cu executare provizorie.

2.3. Argumentati cum trebuie să procedeze instanta de judecata in urmatoarele situatii:

 108

a) arbitrajul international de la Bucuresti a solutionat o cauza civila care nu putea fi solutionata pe cale
arbitrala-În prezenţa unei sentinţe arbitrale pronunţate într-un caz nearbitrabil, conform legii Republicii
Moldova, instanţa de judecată poate refuza recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale
străine.

b) in pofida existentei unei hotariri arbitrale date de Curtea de Arbitraj International de la Paris, una din
parti s-a adresat in judecatoria Chisinau, RM cu aceiasi cerere de chemare in judecata. –

Refuzul de a primi cererea de chemare în judecată

d) există o hotărîre arbitrală, obligatorie pentru părţi, cu privire la litigiul dintre aceleaşi părţi, asupra
aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri, cu excepţia cazurilor în care judecata a respins cererea de
eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii arbitrale sau a desfiinţat hotărîrea arbitrală;

TEST 40:

Subiectul 1. Condițiile speciale necesare pentru angajarea răspiunderii pentru prejudiciul cauzat de
minori și persoane incapabile

1.1. Identificați categoriile răspunderile civile delictuale în cazul prejudiciului cauzat de un minor

Există 2 categorii de răspundere civilă delictuală în funcție de vârsta minorului:

 - Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani

Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii lui
dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.
    Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul cînd se afla sub supravegherea unei instituţii
de învăţămînt, de educaţie sau instituţii curative ori a unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de
contract, acestea răspund pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din vina lor. 
    Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţămînt, de educaţie, a instituţiilor
curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată cu atingerea majoratului acestuia sau
o dată cu dobîndirea unor bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.

-Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un  minor între 14 şi 18 ani

  Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale. 
    În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea
prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori) sau
curator dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. 
    Obligaţia părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18
ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum şi în cazul cînd, înainte de a fi
atins majoratul, acesta dobîndeşte bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului.

Altă clasificare:

1. Răspunderea părintelui pentru faptele minorului

2. Răspunderea tutorelui pentru faptele minorului
3. Răspunderea instituției de învățământ pentru faptele minorului
4. Răspunderea instituției de educaţie pentru faptele minorului
 109

5. Răspunderea instituției curative pentru faptele minorului

6. Unei persoane obligate să-l supravegheze pe minor în bază de contract pentru faptele minorului
1.2.Analizați condițiile angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de
capacitatea de exercițiu

  Articolul 1408. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o 

                              persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
    (1) Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau
instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.
    (2) Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a repara prejudiciul cauzat de o persoană declarată incapabilă nu
încetează în cazul cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu.
    (3) Dacă tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin.(1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi
sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar autorul prejudiciului
dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate şi a
autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau
parţială a prejudiciului din contul autorului. 

1. Condiții:
a. Vinovăția tutorelui sau a instituției respective
b. Vinovăția constă în neexecutarea sau executrarea necorespunzătoare a obligațiilor de
supraveghere
c. Se aseamnănă cu condițiile răspunderii pentru faptele minorilor
1.3. Alexandru (în vârstă de 13 ani), fiind elev în clasa a 8-a la liceul Petru Zadnipru, la recreația dintre
lecția III și IV, coborând scările de la etajul II spre etajul I, l-a împins pe colegul său, Boris, care a căzut
jos și și-a fracturat mâna stângă, totodată lovindu-se la cap. Drept consecință, Boris a fost internat în
spital, unde s-a aflat două luni de zile, perioadă în care a suportat 3 intervenții chirurgicale la mână și s-
a tratat de comoție cerebrală. Părinții lui Boris au depus cerere de chemare în judecată către părinții lui
Alexandru și administrația liceului Petru Zadniipru, solicitând repararea prejudiciului material și a celui
moral cauzat minorului Boris, precum și prejudiciul moral cauzat părinților acestuia.

Față de cine trebuie formulate pretențiile în situația din speță? Sunt oare în drept părinții lui Boris să
solicite separat în aceeași cerere de chemare în judecată repararea prejudiciului moral cauzat copilului lor
minor și a prejudiciului moral cauzat părinților. Ce hotărâre va pronunța instanța de judecată.

a) După regula generală trebuie formulate pretențiile instituției de învățământ. Însă ar fi mai logic atragerea
atât a insituției cât și a părinților în proces. Depinde de cine era obligat să supravegheze minorii/minorul.
Totuși deducem că copiii se aflau în cadrul instituției în timpul pauzei.

b) La sigur sunt în drept să solicite separat prejudiciul moral, deoarece spre deosebire de prejudiciul material
acest prejudiciu este unul distinct. .

c) În funcție de circumstanțe se va analiza cine era persoana care trebuia să supravegheze minorul. În speță
nu se menționează dăcă ambii colegi se aflau în supravegherea instituției de învățământ. Nici nu se specifică
dacă ei erau în cadrul instituției. Se scrie doar etajul 1 și 2. În asemenea caz în cazul în care se va răspunde
instituția de învățămâânt dacă nu-și va demonstra lipsa vinovăției și dacă aceasta era responsabilă de
supravegherea minorilor.

Subiectul II. Temeiurile și procedura suspendării procesului civil.

 110

2.1 Definiți suspendarea procesului și impactul acesteia asupra examinării cauzei civile

Suspendarea judecăţii este un incident procedural care constă în întreruperea temporară a judecării
cauzei din motive voite de părţi sau independente de voinţa acestora. În funcţie de natura împrejurării care o
determină, suspendarea procesului civil poate fi: voluntară, legală(de drept) şi facultativă(judecătorească).

Consecinţe rezultate din oprirea mersului judecăţii când din anumite motive, continuarea acesteia nu
mai este posibilă.

Efectele suspendării judecăţii sunt următoarele:

a) atâta timp cât judecarea cauzei este suspendată, aceasta rămâne în nelucrare, fără a mai fi posibilă, sub
pedeapsa nulităţii, efectuarea vreunui act de procedură;

b) oprirea mersului judecăţii sub raportul părţilor este totală, suportată, cu alte cuvinte, de toate părţile
procesului indiferent de poziţia şi calitatea procesuală pe care o ocupă în cadrul acelui proces şi dacă, voit
sau nevoit, au contribuit la producerea ei;

c) dacă suspendarea judecăţii s-a produs ca rezultat al voinţei părţilor, data când s-a dispus suspendarea
constituie punctul de plecare al termenului de perimare, iar în celelalte cazuri, cursul termenului de perimare
este oprit pe diferite perioade de timp.

2.2 Comparați suspendarea obligatorie și facultativă a procesului potrivit temeiurilor acestora

Obligatorie

Articolul 260. Obligaţia instanţei de a suspenda procesul

(1) Instanţa judecătorească este obligată să suspende procesul în cazul:

a) decesului sau reorganizării părţii în proces dacă raportul juridic litigios permite succesiunea în drepturi;

b) pierderii capacităţii de exerciţiu a părţii în proces;

c) delegării către o instanţă judecătorească străină a efectuării actelor de procedură

d) situaţiilor prevăzute de Legea insolvabilităţii.

(2) Suspendarea procesului invocă suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură, precum şi încetarea
temporară a actelor procedurale, cu excepţia celor de asigurare a acţiunii şi a probelor.

(3) Actele procedurale efectuate în timpul suspendării procesului nu au efect juridic.

Facultativa

La cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa judecătorească poate suspenda procesul în cazul
în care:

a) pîrîtul sau reclamantul se află într-o unitate activă a Forţelor Armate sau a altor trupe şi formaţiuni
militare ale Republicii Moldova;

b) partea în proces se află într-o instituţie curativ-profilactică, situaţie adeverită de instituţia respectivă;
c) pîrîtul este căutat;
d) a dispus efectuarea unei expertize;
 111

e) a dat o delegaţie judiciară unei alte instanţe judecătoreşti din ţară

f) a dispus organului de tutelă şi curatelă efectuarea unui control al condiţiilor de trai ale adoptatorilor în
pricinile de adopţie şi în alte pricini în care pot fi lezate drepturile şi interesele copilului;
g) au оncetat оmputernicirile tutorelui sau curatorului;
h) pricina nu poate fi judecată înainte de soluţionarea unei alte pricini conexe.

2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze intranța :

a) În cazul examinării cauzei în fond a fost ridicată excepția de neconstituționalitate:

A) articolul 121 (3) Din momentul emiterii de către instanţă a încheierii cu privire la ridicarea excepţiei de
neconstituţionalitate şi pînă la adoptarea hotărîrii de către Curtea Constituţională, procedura de examinare a
pricinii sau de executare a hotărîrii pronunţate se suspendă.

Articolul 260. Obligaţia instanţei de a suspenda procesul in cazul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate;
Urmează a fi ridicată excepţia de neconstituţionalitate în cazul existenţei incertitudinii privind
constituţionalitatea legilor, hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova,
hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, ce urmează a fi aplicate la soluţionarea unei cauze aflate pe rolul
instanței de judecată.
b) în cauza privind încasarea prejudiciului cauzat prin accident rutier pârâtul – compania de
asigurări a solicitat atragerea în process a șoferului vinovat
B) articolul 65. (2) Intervenientul principal poate interveni în proces pînă la începerea dezbaterii pricinii în
fond în primă instanţă, înaintînd acţiunea către una sau către ambele părţi în modul prevăzut de prezentul
cod. Intervenientul principal are drepturi şi obligaţii de reclamant.
(3) Cu consimţămîntul părţilor, se poate face intervenţie şi în instanţă de apel.

c) expertiza desemnată de către instanța de judecată nu poate fi efectuată din cauza neprezentării
tutuor materialelor solicitate de către expert:
C) insuficienţă a materialelor prezentate pentru întocmirea raportului de expertiză;
Instanta are dreptul de a dispune suspendarea pricesului daca a dispus efectuarea unei expertize (articolul
261 litera d), suspendarea va dura pînă la prezentarea în instanţă a raportului de expertiză (articolul 262,
litera d).

Test 41

Subiect 1. Răspunderea civilă delictuală

1.1. Definiți noțiunea – Răspunderea civilă delictuală. Delimitați-o de răspunderea civilă contractuală.

Răspunderea civilă, în general, este o formă a răspunderii juridice care constă într-un
raport de obligații și în temeiul căreia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul
cauzat altuia prin fapta sa ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este
răspunzătoare. Răspunderea civilă delictuală este obligația unei persoane de a repara
prejudiciul cauzat prin fapte ilicite.
Răspunderea delictuală este o sancțiune civilă, cu caracter reparator, fără a fi în același
timp o pedeapsă. Spre deosebire de pedeapsă, răspunderea civilă delictuală,privită ca o
sancțiune civilă, se aplică nu în considerarea persoanei care a săvîrșit fapta ilicită, ci în
considerarea patrimoniului său.
 112

Fapta ilicită care dă naștere raportului juridic de răspundere civilă delictuală poartă
denumirea de delict. Componența delictului civil constituie o totalitate de trăsături și
elemente esențiale formulate de legiuitor ca necesare și suficiente pentru angajarea
răspunderii civile. Răspunderea civilă delcituală se angajează indiferent de faptul dacă
culpa are forma unui dol, unei imprudențe, neglijențe sau chiar în forma cea mai ușoară,
iar în unele cazuri chiar și în lipsa culpei.

1.2.Analizaţi condiţiile de angajare a răspunderii delictuale.

Condițiile răspunderii delictuale reies din conținutul art.n 1398 CC și sunt următoarele:
prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilictă și prejudiciu, vinovăția
autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecința negativă cu caracter patrimonial sau
nepatrimonial ale faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării dreptulurilor subiective
patrimoniale și nepatrimoniale ale persoanei. În obligațiile delcituale se aplică reguli
generale cu privire la prejudiciul patrimonial, care poate apărea sub forma prejudiciul
efectiv și a venitului ratat.
Fapta ilicită este de asemenea, o condiție care duce la angajarea răspunderii delictuale.
Pot fi considerate ilicite actele care contravin legii, altor acte normative și regulilor de
conduită. Este considerată ilicită fapta prin care, încălcîndu-se normele dreptului obiectiv,
se cauzează un prejudiciu dreptului subiectiv ce aparține unei persoane sau anumitor
interese ale acesteia. Prin urmare, fapta ilicită, încălcînd normele dreptului obiectiv,
încalcă totodată un drept subiectiv. Ea poate fi manifestată prin acțiune sau inacțiune.
Raportul de cauzalitate este o categorie filosofică, care reflectă legăturile ce există în
natură și societate, și în care una poate fi apreciată ca cauză, iar alta ca rezultat.
Prejudiciul cauzat trebuie să fie o consecință a faptei ilicite, și invers, se poate deduce, că
dacă nu ar fi fost acțiunile ilicite, nu ar fi avut loc și cauzarea prejudiciului. Prin urmare,
raportul de cuzalitate dintre aceste două fapte este o condiție obiectivă care duce la
răspunderea civilă civilă delictuală. În practică se repară numai prejudiciul care este
consecința directă a faptei ilicite.
Vinovăția constituie atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săîrșirii
faptei ilicite sau la momentul imediat anterior săvîrșirii acesteia față de faptă și urmările
acesteia. Pentru antrenarea răspunderii delictuale, forma și gravitatea vinovăției autorului
prejudiciului nu are importanță dat fiind faptul aplicării principiului reparării integrale a
prejudiciului.

1.3. X este proprietarul unui apartament din municipiul Chișinău și a încheiat cu o

sociatate comerciallă Y un contract de vânzare cumpărare a unor panouri solare cu
obligația acesteia de a le monta pe peretele exterior al apartamentului. La numai trei
zile după montare, o parte dintre panouri s-au desprins și au căzut peste automobilul
lui Z. Ultimul s-a adresat în instanța de judecată cu o acțiune față de X și Y prin care a
cerut repararea solidară a prejudiciului. X a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că
nu a comis nici un fapt ilicit, iar vinovat pentru prejudiciu este Y care nu a respectat
tehnologia de montare a panourilor. Y, la rându său, a menționat că panourile au fost
montată în strictă conformitate cu normele și standardele în vigoare, iar căderea se
datorează calității proaste a materialelor din care este construit apartamentul.
 113

Răspuns:

Articolul 1412. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin 

                              surparea construcţiei
    (1) Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau
a unei părţi, a construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei de întreţinere
corespunzătoare sau al unui viciu de construcţie.
    (2) Persoana care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau
care este obligată să o întreţină în stare corespunzătoare în temeiul dreptului de folosinţă
ce i  s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma
surpării construcţiei sau a unei părţi a ei.

Ca soluție, după regula generală este răspunzător proprietarul conform alineatului (1).

Dacă acțiunile societății care s-a obligatat să instaleze panourile se pot considera drept
acțiuni de întreținere a construcției atunci, vor răspunde solidar ambele părți: proprietarul
construcției și societatea, conform alineatului (2).

Deci nu contează cine este acționat în instanță, răspunderea este solidară.

În urma constatării altor circumstanțe și a tuturor faptelor, urmează să fie demonstrat dacă
apartamentul este de o calitate proastă sau dacă acțiunile de instalare a panourilor au fost
necorsepunzătoare.

În funcție de rezultat, chiar dacă părții nevinovate i se va cere compensarea

prejudiciilor deoarece aceasta ar răspunde solidar împreună cu partea vinovată,
aceasta va avea drept de regres împotriva ultimeia ulterior.

Subiectul 2. Izvoarele dreptului procesual civil

2.1 Identificati categoriile izvoarelor dreptului procesual civil
1.Conventiile, tratatele si alte acorduri internationale la care MD este parte.
2. Hot. CtEDO
3. Legile constitutionale
4. Hot. Curtii Constitutionale
5. Legile organice
1. Tratatele internationale
RM este parte a mai multor conventii multilaterale internationale in problemele ce tin de
dreptul proceusal civil:
a) Conventia privind procedura civila , 1 martie 1954
b) Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, 4 nov.
1950
c) Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, 10 iun. 1958
d) Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International, 21 apr.1961
e) Aranjamentul relativ la aplicarea Conventiei europene de arbitraj comercial
international , 17 dec. 1962
f) Conventia cu privire la asistenta juridica si raporturile juridice in materie civila,
familiala si penala, incheiata intre statele membre ale CSI, 22 ian. 1993
Art.8 al Constitutiei declara ca RM se obliga sa respecte Carta ONU si tratatele la
care este parte, sa-si bazeze relatiile sale cu alte state e principiile si normele unanim
 114

recunoscute ale dreptului international.

Asadar, concomitent cu legislatia procedurala civila interna, tratatele si
conventiile internationale la care RM este parte urmeaza sa fie apreciate in calitate de
izvoare ale dreptului procesual civil din MD. Recunoasterea si aplicarea actelor
internationale la nivel de fiecare stat, alaturi de legislatia interna, este o tentinda generala
si comuna legislatiilor contemporane.
2. Hotararile CtEDO.
Protectia internationala a drepturilor si libertatilor fundamentale poate fi asigurata numai
in conditiile asigurarii caracterului obligatoriu al hot. CtEDO.
In conformitate cu art. 36 al CEDO, Inaltele Parti contractante se angajeaza sa se
conformeze hotaririle definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti.
Hot CtEDO sunt in primul rind obligatorii pentru aplicare, in in al doilea rind urmeaza a
fi aplicate de instantele de judecata in calitate de izvor de drept deoarece prin continutul
acestora ele depasesc cadrul invididual al unei probleme ridicate in fata curtii.
3. Constitutia RM si Hot. CC.
Constitutia proclama principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, competenta
instantelor judecatoresti, uilizarea cailor de atac, declara caraterul public al dezbaterilor
judiciare, obligativitatea hot. judecatoresti, accesul liber la justitie, neretroactvitatea legii
si altor acte normative, limba de procedura s.a.
Hotararile CC.
Principalele atributii ale CC care au incidenta, inclusiv asupra activitatii instantelor
judecatoresti sunt:
a) exercitarea la sesizarea controlului constitutionalitatii legilor si hot. Parlamentului,
decretelor Presedintelui, a hot. si ordonantelor Guvernului, precum si a tratatelor
internationale la care RM este parte
b) interpretarea Constitutiei
c) pronuntarea asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei
Deci, in masura in are CC va interpreta normele constitutionale ce au incidenta asupra
procesului civil, aceste hot. vor constitui izvor de drept al dr. procesual civil
4. Legile organice.
De ex. Codul de procedura civila, Codul de executare, Legea contenciosului
administrativ, Lg. privind organizarea judecatoreasca, Lg. privind CSJ, Lg. cu privire la
statutul judecatorului, Lg. cu privire la CSM
2.2. Argumentati atribuirea hotararilor si deciziilor CtEDO la izvoarele de drept
procesual civil al RM
Orice hotarare CtEDO depaseste cu mult cadrul individual al cauzei si nu poate fi
interpretata exclusiv prin prisma cauzei solutionate. Actele jurisdictionale ale CtEDO
sunt, pe linga acte de constatare si sanctionare a incalcarii, si acte prin care Curtea isi
realizeaza functiile sale de baza, inclusiv interpretarea si aplicarea corecta a prevererilor
CEDO. In rezultat, orice hotarare CtEDO reprezinta un izvor inedit jurisprudential in
ceea ce priveste modul de incalcare a drepturilor fundamentale. Aceasta presupune ca la
solutionarea cauzelor civile, instantele nu sunt tinute de cazuistica hotararii CtEDO, dar
urmeaza sa aplice orice hotarare in masura in care aceasta determina un anumit mod de
interpretare a Conventiei sau aplicare a acestiea.

Hot. CtEDO urmeaza a fi aplicate de catre instantele noastre de judecata si sub un alt
aspect, cel care tine de adoptarea hotararilor-pilot, in cazul existentei unei probleme de
 115

sistem sau a unei deficiente de structura in cadrul sistemului de drept al statului. Daca
Curtea va depista o serie de incalcari care au acelasi izvor, natura, aceasta poate adopta o
hotarare-pilor care are un caracter genral, se refera la indicare erorilor de sistem si
prescrierea unor masuri necesare a fi adoptate de cartre stat. Aceasta inseamna ca hot-
pilor depasesc cu mult cadrul cazuistic.

Un exemplu e hot. OLARU si altii c. Moldovei, unde s-a constata o deficienta generala
legata de neexecturea hot. jud., cind statul era permanent sanctionat. S-a prescris un
remediu national eficient pentru ca pesoanele care se confrunta cu problema neexecutarii
sau executarii tardive a hot. jude, sa aiba posibilitatea repararii acestiea.

Hot CtEDO sunt in primul rind obligatorii pentru aplicare, in in al doilea rind urmeaza a
fi aplicate de instantele de judecata in calitate de izvor de drept deoarece prin continutul
acestora ele depasesc cadrul invididual al unei probleme ridicate in fata curtii.

2.3 Demonstrati interferenta izvoarelor dreptului procesual civil in functie de

ierarhia acestora si de actiunea lor in timp.

A. Existenta coliziunii intre normele procedurale interne si cele internationale.

In cazul coliziunii dintre normele procedurale interne si normele procedurale din tratatele
int. se vor aplica prevederile tratatului international. Aceasta rezulta din art. 2 (2) CPC.
Aceata regula se va aplica doar in cazul in care tratatul int. este de aplicare directa. Daca
tratatul presupune adoptarea unei legi interne, instanta nu va putea aplica regula
respectiva.

B. Existena unei coliziuni intre normele constitutionale si normele prevazute in legile

organice.

In cazul depistarii unei coliziuni dintre Constitutie si CPC sau alte legi organice prioritate
vor avea normele constitutionale. ( art. 2 alin. 2 CPC)

C. Existenta unei coliziuni intre normele juridico-civile prevazute in doua legi

organice

In caz de coliziune dintre normele CPC si alte legi organice sau intre normele prevazute
in oricare alte legi organice se vor aplica prevederile legii mai noi. Regula rezulta din art.
2 (2) CPC, se vor aplica prevederile legii adoptate ulterior.

In cazul coliziunii intre o lege organica generala si speciala, urmeaza a fi aplicate

prevederile legii speciale. Aceasta reiese din art. 6 alin.3 al Legii privind actele
legislative.

Articolul 2. Legislaţia procedurală civilă

(2) În caz de coliziune între normele prezentului cod şi prevederile Constituţiei

Republicii Moldova, se aplică prevederile Constituţiei, iar în caz de discordanţă între
normele prezentului cod şi cele ale unei alte legi organice, se aplică reglementările legii
adoptate ulterior.

(3) Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite
 116

alte norme decît cele prevăzute de legislaţia procedurală civilă a Republicii Moldova, se
aplică normele tratatului internaţional dacă din acesta nu rezultă că pentru aplicarea lor
este necesară adoptarea unei legi naţionale.

Test 42:

Subiectul I Contractul de Ipotecă

1.1. Definiţi noţiunea contractului de ipotecă şi stabiliţi caracterele lui juridice.

Ipoteca este o garanţie reală, servind la garantarea obligaţiilor unui debitor faţă de creditorul său, printr-un
bun imobil din propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest scop (ipoteca nu presupune
deposedarea debitorului de imobil). Sintetic, ipoteca este o garanţie reală, imobiliară, constînd dintr-un drept
real accesoriu asupra unui imobil al debitorului.
Conform legii cu privire la ipotecă, aceasta este un drept real, în al cărui temei, creditorul este în drept să
ceară satisfacerea creanţelor sale, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea
bunurilor imobile depuse în ipotecă, în cazul în care debitorul omite să execute obligaţiile garantate cu
ipotecă.

Caracterele juridice ale contractului de ipotecă:

a) Este un drept real accesoriu – Acest drept acordă titularului său posibilitatea de urmărire a bunului în
mâinile oricui s-ar afla şi atribuie un drept de preferinţă pentru satisfacerea creanţei sale înaintea celorlalţi
creditori. Ca drept accesoriu, ipoteca însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul faţă de creditor, a cărei soartă
o împărtăşeşte integral. Ea nu este un drept real dezmembrat. Proprietarul continuă să deţină toate atributele
şi avantajele proprietăţii.
b) Este o garanţie imobiliară – se referă strict la bunurile imobile.
c) Este supusă principiului specializării – determinarea prin contractul de ipoteca a caracterului cert al
valorii creanţei garantate.
d) Este indivizibilă – ipoteca va continua să existe asupra întregului imobil, în situaţia în care s-a plătit
numai o parte din datorie sau dacă, în caz de partaj al unui imobil ipotecat, imobilul trece în lotul unui
copărtaş (acesta va trebui să suporte urmărirea pentru întreaga datorie deoarece garanţia este încorporată în
imobil).

1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de ipotecă.

Condiţiile ipotecii
- Ipoteca nu va putea fi constituită decît prin act autentic.
- Inscripţiile ipotecare se fac la judecătoria în a cărei rază teritorială sunt situate imobilele ipotecate.
- Pot fi ipotecate numai imobilele (care se afla in circuitul civil) împreună cu accesoriile lor care sunt
imobile prin destinaţie, precum si uzufructul asupra unor imobile.
- Ipoteca trebuie sa fie specializata sub un dublu aspect:
– să fie determinată cu privire la imobilul afectat.
 117

– să fie determinată în ceea ce priveşte valoarea creanţei.

Condiţii privind persoana constituentului:
- cel ce o constituie trebuie sa aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
- cel ce o constituie trebuie sa aibă calitatea de proprietar actual al imobilului ce se ipotechează.
Bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei ipoteci. Iar, dacă dreptul de proprietate al
constituentului este sub condiţie suspensivă sau rezolutorie, aceeaşi condiţie va afecta şi ipoteca. De
asemenea, nu se pot ipoteca bunurile altuia, indiferent daca acestea aparţin persoanelor fizice sau juridice,
decît cu consimţămîntul lor expres.
Condiţii de formă. Contractul de ipotecă este un contract solemn, ipoteca trebuind sa fie încheiată prin
înscris autentic.
Condiţii de publicitate
- acestea nu ţin de caracterul solemn al contractului de ipotecă, ci numai de asigurarea opozabilităţii şi a
rangului de preferinţă ale ipotecii.
publicitatea constă în înscrierea ipotecii în registrul cadastral din raza teritoriala a căruia se află situat
imobilul.

1.3.La 1 iunie 2012 BC MoldBank S.A. a acordat un credit bancar în sumă de 2.000.000 lei lui Andrei
Carauș pentru un termen de 5 ani. Creditul a fost garantat cu o ipotecă asupra terenului moștenit de
Andrei în 2007, ce avea o valoare de piață de 400.000 lei.
Întrucât Andrei avea mai multe restanțe la credit, la 4 aprilie 2016 banca a luat decizia de a rezilia
contractul de credit bancar și a executa silit ipoteca. În cadrul evaluării prețului de piață evaluatorul
imobiliar angajat de bancă a constatat că în 1 decembrie 2015 Andrei a construit o casă pe teren, care
însă nu a fost dată în exploatare. La data evaluării prețul de piață al casei constituie 1.000.000 lei.
Banca s-a adresat la instanța de judecată pentru leiberarea ordonanței judecătorești de intrare în
posesie a terenului ipotecat împreună cu casa și alte accesorii ridicate pe teren. Instanța de judecată a
admis parțial cererea în privința terenului dar a refuzat transmiterea în posesie către creditorul ipotecar
al casei, invocând faptul că casa nu face obiectul dreptului de ipotecă executat.
Apreciați soluția instanței de judecată. Explicați în ce condiții casa ar putea fi obiect al dreptului de
ipotecă al BC MoldBnak S.A.
Răspuns:
Dacă este să analizăm Legea cu privire la Ipotecă:
Articolul 46. Terenuri
    (1) Exceptînd situaţia în care contractul de ipotecă prevede altfel, în cazul instituirii ipotecii asupra
terenului, aceasta se extinde şi asupra construcţiilor capitale existente şi viitoare, precum şi asupra
construcţiilor nefinalizate amplasate pe acesta, care îi aparţin debitorului ipotecar cu drept de proprietate
privată.
Dacă este să analizăm atât principiul superficio solo cedit, cât și preverea citată instanța nu a procedat
corect, dat fiind faptul că aceasta deține un drept de ipotecă asupra terenului.
Vedem că casa este un bun viitor care se admite a fi urmărit la fel de către creditorul ipotecar deoarece este
parte a terenului.
Terenul poate scădea în valoare, fie poate crește. Este un mecanism de împărțire a riscului. Acest lucru nu ar
trebui să priveze creditorul de dreptul său de ipotecă.
 118

Condiții când casa e obiect al dreptului de ipotecă:

 contractul de ipotecă să nu prevadă altfel decât art.46.
 casa trebuie să fie o construcție capitală existentă sau viitoare fie o construcţiie nefinalizată și
amplasată pe teren
 casa să-i aparțină debitorului ipotecar cu drept de proprietate privată
Subiectul II:
2.1 Definiti procedura in ordonanta si enumerati categoriile de pretentii in al caror temei se elibereaza
ordonanta judecatoreasca.

Procedura in ordonanta-este o procedura simplificata, in care instanta care emite ordonanta

examineaza obiectiile debitorului fara citarea partilor, fara a incheia proces-verbal si se limiteaza la
admisibilitatea obiectiilor din punct de vedere al temeiniciei si veridicitatii.

Temei pentru emiterea ordonantei judecatoresti constituie doar pretentiile exhaustiv enumerate de art.
345 CPC. Se emite ordonanta judecatoreasca in cazul in care pretentia:

- Deriva dintr-un act juridic autentificat notarial;

- Rezulta dintr-un act juridic incheiat printr-un inscris simplu, iar legea nu dispune altfel;
- Este intemeiata pe protestul cambiei in neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat
notarial;
- Tine de incasarea pensiei de intretinere a copilului minor care nu necesita stabilirea paternitatii, contestarea
paternitatii(maternitatii) sau atragerea in proces a unor alte persoane interesate;
- Urmareste perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplatite salariatului;
- Este inaintata de organul de politie, de Serviciul Fiscal de Stat sau de executorul judecatoresc privind
incasarea cheltuielilor aferente cautarii piritului sau debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la
debitor in temeiul unei hotariri judecatoresti, precum si a cheltuielilor de pastrare a bunurilor sechestrate de
la debitor si abunurilor debitorului evacuat din locuinta;
- Rezulta din procurarea in credit sau acordarea in leasing a unor bunuri;
- Rezulta din nerestituirea cartilor imprumutate la biblioteca;
- Decurge din neonorarea de catre agentul economic a datoriei fata de Fondul Social;
- Rezulta din restantele de impozit sau din asigurarea sociala de stat;
- Urmareste exercitarea dreptului de gaj;
- Rezulta din neachitarea de catre persoanele fizice si juridice a primelor de asigurare obligatorie de asistenta
medicala;
- Rezulta din prevederile art.99 alin.(4) din Codul de executare;
- Rezulta din facturi care au scadenta la data depunerii lor;
- Se refera la intoarcerea executarii conf art. 158 alin(2 din Codul de executare;
- Este inaintata de institutia penitenciara privind incasarea cheltuielilor de escorta a detinutilor in sedintele
de judecata in cauze civile.

2.2 Deduceti particularitatile procedurii in ordonanta(procedurii simplificate)

1. constituie o procedura simplificata de examinare a pricinilor civile;

2. Principiile fundamentatale ale dreptului procesual civil se realizeaza in cadrul procedurii in ordonanta in
mod particular;
3. reprezinta o procedura alternativa(benevola), deoarece alegerea procedurii in ordonanta sau in actiune
civila este un drept exclusiv al creditorului care solicita apararea dreptului sau interesului sau legitim;
4. calitatea procesuala a partilor procedurii in ordonanta este: creditor si debitor;
 119

5. procedura de solutionare a cererii este in mod direct si strict reglementata de legea procesuala civila;
6. temeiurile pentru eliberarea ordonantei judecatoresti sunt reglementate in mod expres la art.345 CPC,
nefiind admisa aplicarea acestui fel de procedura pentru orice tip de pretentii;
7. ordonanta judecatoreasca este un document executoriu prin sine insasi, nefiind necesara eliberarea titlului
executoriu pentru punerea acesteia in executare silita;
8. procedurii in ordonanta ii este caracteristic faptul lipsei litigiului de drept, motiv pentru care aceasta este
considerata a fi un fel al procedurii civile neconticioase.
2.3 Argumentati actiunile judecatorului la primirea cererii de eliberare a ordonantei judecatoresti in
urmatoarele situatii:
a) se cere incasarea pensiei de intretinere pennttru un copil major inapt de munca;
Desi Codul Familiei stipuleaza obligatia parintilor de a intretine copii minori si copii majori inapti de
munca,temei pentru cererea in ordonanta reprezinta doar incasarea pensiei de intretinere a copilului MINOR.
Judecatorul va refuza sa primeasca cererea pe motiv ca nu se incadreaza in temeiurile de eliberare a
ordonantei judecatoresti
b) lipsesc documentele care justifica cererea creditorului intemeiata pe neexecutare unui contract de
leasing;
Judecatorul nu da curs cererii, prin incheiere stabileste termen de lichidare a neajunsurilor din cerere ,
mentioneaza ca in cerere se indica documentele ce confirma temeinicia pretentiei.
c) lipsesc imputernicirile reprezentantului creditorului.
Judecatorul nu da curs cererii, prin incheiere stabileste termen de lichidare a neajunsurilor din cerere,. CPC
mentioneaza ca daca cererea se depune de catre reprezentant, la cerere se anexeaza documentul care atesta
imputernicirile acestuia, autentificat in modul stabilit de lege.

TEST 43

Subiectul 1. Fidejusiunea

1.1. Definiţi noţiunea contractului de fidejusiune şi stabiliţi caracterele lui juridice.

Prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să
execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului.

Caracterele juridice

§ este un contract solemn, forma scrisă fiind indicată pentru a se putea face proba
contractului.
§ este o garanţie expresă, în sensul că obligaţia asumată de către fidejusor faţă de creditor
trebuie să fie certă;
§ este un contract esenţialmente unilateral, dînd naştere la obligaţii numai în sarcina
fidejusorului. Raporturile care se pot naşte între fidejusor şi debitorul a cărui obligaţie este
garantată nu rezultă din contractul de fidejusiune;
§ este un contract cu titlu gratuit deoarece fidejusorul nu urmăreşte să obţină un echivalent
al obligaţiei sale de la creditorul cu care contractează;
§ este un contract cu titlu oneros, fidejusorul urmărind o contraprestaţie;
§ este un contract accesoriu însoţind şi garantînd obligaţia principală a debitorului faţă de
creditor.
1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de fidejusiune.
 120

Contractul de fidejusiune este bilateral şi este încheiat între creditorul obligaţiei principale
şi fidejusor. De regulă, debitorul obligaţiei de bază este cel ce se adresează fidejusorului
pentru ca acesta să-i ofere o garanţie, în acest sens, încheindu-se între ei un acord privind
prestarea serviciilor de fidejusiune. În mod practic pot fi întîlnite contracte semnate de trei
părţi: fidejusor, creditor şi debitor. Acestea nu contravin legislaţiei, nu ştirbesc caracterul
relaţiilor de fidejusiune şi vor fi calificate drept contracte complexe, cu elemente ale
contractului de fidejusiune şi a celui de prestare a serviciilor de fidejusiune. Contractul de
fidejusiune poate fi încheiat anterior sau odată cu încheierea contractului de bază, fie
ulterior, de pildă la cererea creditorului care, reieşind din circumstanţele concrete consideră
în mod rezonabil că va exista o neexecutare esenţială din partea debitorului şi insistă asupra
prestării unei garanţii suficiente.

Prin fidejusiune nu se poate garanta decît o obligaţie valabilă.

Orice obligaţie este susceptibilă de a fi garantată prin fidejusiune, deoarece legea nu

stabileşte excepţii în această privinţă.

Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în mod obligatoriu în formă scrisă. Forma
scrisă simplă este de ajuns pentru ca contractul să fie valabil, chiar dacă obligaţia garantată
prin fidejusiune necesită o formă mai strictă, cum este forma autentică. Forma este o
condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege (art. 208
alin. 2). Forma scrisă ad validitatem exprimă faptul că condiţia de formă, în cazul dat este
cerută de lege pentru valabilitatea contractului, dar nu pentru dovada acestui contract. În
baza art. 211, nici fidejusorul, nici creditorul obligaţiei de bază nu vor putea aduce proba cu
martori pentru a dovedi faptul încheierii contractului de fidejusiune. Doar prin excepţie,
nerespectarea formei simple scrise poate lăsa contractul valabil: atunci cînd fidejusorul
execută obligaţia asumată. Deoarece în contractul de fidejusiune se obligă doar fidejusorul,
părţile pot semna şi un singur înscris. Contractul poate fi încheiat şi printr-un schimb de
scrisori, telegrame, telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat
(art. 209 alin. 2). Important este ca părţile să poată stabili cu certitudine că înscrisul e
semnat de persoana respectivă. În aceste situaţii dovada faptului încheierii contractului va fi
înştiinţarea scrisă, trimisă de către creditor fidejusorului privind acceptarea fidejusiunii
(garanţiei). Dacă creditorul nu a făcut un astfel de înscris, apariţia raportului de fidejusiune
poate fi probată prin înserarea în contractul de bază a clauzei cu privire la obligaţia
fidejusorului. Dacă o astfel de referinţă lipseşte, se consideră că contractul de fidejusiune n-
a fost încheiat. Prin înţelegerea părţilor, contractul de fidejusiune poate fi autentificat
notarial (art. 212) sau poate conţine rechizite adăugătoare.

1.3.X și Y au încheiat un contract de fidejusiune prin care X a garantat rambursarea de către Z a unei datorii
în mărime de 500 000 lei. În legătură cu faptul că Z nu și-a onorat obligația, Y i-a solicitat lui X să achite
datoria. X a refuzat, invocând faptul că Y i-a permis lui Z să înstrăineze liber de gaj un automobil, în valoare
de 250 000 lei, care a fost grevat cu gaj în scopul garantării aceleiași obligații. Y a înaintat o acțiune în
instanță, în care a menționat că obiecțiile lui X sunt nefondate, în special din cauza faptului că contractul de
gaj a fost încheiat după încheierea contractului de fidejusiune.

Soluționați speța.
 121

Z- debitor
X- fidejusor
Y- creditor
Prioritate are contractul de fidejusiune, de vreme ce a fost încheiat mai înainte.
Subiectul II

2.1 Indicati temeiurile de revizuire car pot fi invocate de Agemtul guvernator

Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art. 449 lit. g) şi h).

 Articolul 449. Temeiurile declarării revizuirii 

    Revizuirea se declară în cazul în care:

g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de
reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
    h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova
a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi
remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.

2.2 Deduceti temeiurile de revizuire a hotaririlor irevocabile

1. Constatarea prin sentinţă penală irevocabilă a comiterii unei infracţiuni în legătură cu pricina care se
judecă art. 449 lit. a) CPC. 

Sub incidenţa art. 449 lit. a) CPC cad cazurile când un judecător, gretierul, martorul, expertul, traducătorul
sau unul dintre participanţii la proces (părţile, intervenienţii, reprezentanţii, procurorul şi alte persoane care,
în conformitate cu art. 7 alin. (2), art. 73 şi art. 74 CPC, sunt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în
apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin în proces
pentru a depune concluzii In apărarea drepturilor unor alte persoane pre. cum şi persoanele interesate In
pricinile cu procedură specială), care au luat parte la judecarea unei pricini civile au fost condamnaţi printr-o
sentinţă penală irevocabilă pentru infracţiune … legătură cu judecarea pricinii civile, anterior examinate.

2. Descoperirea unor circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute
revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele
esentiale … timpuljudecării anterioare a pricinii lit.b) art. 449 CPC.

Considerăm oportun pentru început a defini circumstanţele nou-descoperite, prin care vom înţelege:
totalitatea faptelor juridice (ca obiect al probaţiei) care duc la apariţia, modificarea sau stingerea drepturilor
şi obligaţiilor civile; care au importanţă esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile, adică care trebuie
să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanţei de judecată; care nu au fost cunoscute şi nici nu
puteau fi cunoscute revizuentului anterior, dar care existau la momentul examinării şi soluţionării pricinii
civile; care să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă; şi dacă acesta dovedeşte
că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale in timpul judecăriî anterioare a
pricinii.

3. Instanţa a. emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate m proces, potrivit
prevederilor art. 449 lit. 0) CPC.

Potrivit sarcinilor fundamentale ale procesului civil, prevăzute la art 4 CPC, instanţa de judecată
urmează să soluţioneze corect cauza civilă ceea ce se poate realiza doar prin examinarea cauzei cu atragerea
 122

tuturor persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime ar putea fi afectate prin hotărârea judecătorească.
Acest temei de declarare a revizuirii are drept scop desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti, în cazul în care
după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă se constată faptul că instanţa a emis o hotărâre cu
privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.

4. S-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei
pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere art. 449 lit. e) CPC.

În legătură cu revizuirea hotărârilor judecătoreşti conform art… 449 lit. e) CPC. iegiuitorul nu
înaintează careva condiţii speciale. Însă, acest temei vizează trei ipoteze: situaţia când s-a anulat ori s-a
modificat 1) hotărârea, 2) sentinţa sau 3) decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru
emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere.

5. a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi la judecarea cauzei a
fost ridicată excepţia de neconsti tuţionalitate, iar instanţa de judecată sau Curtea Supremă de Justiţie a
respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale sau din hotărîrea Curţii Constituţionale rezultă că
prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituţie sau de tratatele internaţionale în domeniul
drepturilor omului;

6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de
reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;

7. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a
recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată,
cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.

2.3.Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de revizuire, dacă s-a constatat că:
a) cererea de revizuire a fost declarată deoarece pârâtul a descoperit originalele unor documente care nu au
fost admistrate în copii la soluţionarea cauzei, cauză din care instanța le-a descalificat;
b) în cadrul examinării cererii de revizuire s-a stabilit că martorul care a depus depoziții în cadrul acțiunii
privind lezarea onoarei și demnității a fost recunoscut în calitate de învinuit în baza art. 312 Cod Penal RM
pentru darea declarațiilor false în acțiunea civilă, prin ordonanța procurorului;
c)instanța de judecată s-a pronunțat în privința drepturilor unei persoane care nu a fost citată legal la ședința
de judecată.

În cazul prevăzut la lit. a)-

În cazul prevăzut la lit. b)- dacă martorul care a luat parte la judecarea unei pricini civile a fost condamnat
printr-o sentință penală irevocabilă pu infracțiunile în legătură cu judecare pricinii civile, anterior examinate-
pu ca revizuirea să fie admisă se cere dovada preexistentă, adică să nu fie făcută în cursul judecării cererii de
revizuire. Se cere dovedirea acestei situații prin sentință penală irevocabilă. Prealabil trebuie să existe un
proces penal prin care s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni legate de pricina a cărei hotărâre se cere a fi
retractată. Sentința penală irevocabilă este o condiție obligatorie. Faptul recunoașterii în calitate de învinuit-
ordonanța de punere sub învinuire- nu poate fi primită ca probă!

În cazul prevăzut la lit. c)- cauza civilă se soluționează corec prin examinarea ei cu atraerea tuturor
personelor ale căror drepturi sau interese legitime ar putea fi afectate prin hotărârea judecătorească. Temeiul
în cauză are ca scop desființarea unei hotărâri judecătorești, în cazul în care după ce hotărârea
judecătorească devine irevocabilă se constată faptul că instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile
 123

persoanelor care nu au fost implicate în proces. Hotărârea judecătorească nu se poate răsfrânge asupra
persoanelor neimplicate în proces. Instanța trebuie să constate dacă persoana care nu a fost implicată în
proces este subiect al raportului material litigios- se prezintă probe doveditoare a acestui fapt. Dacă se
constată acest fapt- intanța urmează să constate dacă prin hotărârea supusă revizuirii persoanei neimplicate
în proces i-au fost încălcate aceste drepturi.

Test 44

1.1 Definiti notiunea de clauza penala delimitati de amenda si arvuna 

Articolul 624. Dispoziţii generale cu privire la clauza penală

    (1) Clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat
prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de
bani sau un alt bun.

Articolul 631. Dispoziţii generale cu privire la arvună

    (1) Arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a
confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată
avans.

1.2.Analizați regimul juridic al clauzei penale

Obiectul obligației a cărei neexecutare atrage aplicarea clauzei penale poate consta în orice obligație de a
da, de a face sau de a nu face ceva. Nu este neapărat ca obiectul clauzei penale să constea într-o sumă de
bani, deși, în practică, de regulă, debitorul va datora o sumă de bani ca echivalent al încălcării executării
unei obligații.

Clauza penală evaluează suma despăgubirilor (care sunt bănești prin natura lor). Clauza penală poate fi
prevăzută atât pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației, cât și pu orice altă încălcare a obligațiilor,
inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Părțile pot limita aplicarea clauzei penale fie numai pu
neexecutarea stricto sensu a obligațiilor, fie pu executarea necorespunzătoare sau cu întârziere.

Clauza penală se stipulează nu numai în cazul unor obligații contractuale, dar și în privința obligțaiilor
care au un alt izvor.

Sume prevăzut prin clauza penale are ca scop să compenseze prejudiciul suferit de creditor prin
neexecutrea obligațiilor contractuale de către debitor.

Pu aplicarea clauzei penale se cer întrunite aceleași condiții ca și în cazul răspinderii civile contractuale, cu
deosebirea că reclamarea clauzei penale presupune neexecutarea unei obligații principale și că existența și
întinerea prejudiciului nu necesită a fi dovedite. Creditorul trebuie să dovedească numai existența obligțaiei
contractuale și faptul că aceasta nu a fost executată. Doar dacp creditorul ar pretinde despăgubiri în
completare, până la acoperirea integrală a prejudiciului, el va trebui să dovedească toate elementele
răspunderii contractuale (începând cu întinderea prejudiciului pe care îl cere reparat).

Clauza penală este un mijloc de garantare a executării obligațiilor, care îndeamnă debitorulm sub
sancțiunea sumelor stipulate ca clauză penală, la executarea reală a contractului. Spre deosebire de alte
mijloace de farantare a obligațiilor, ea nu conferă creditorului nici un drept special asupra patrimoniului
debitorului, acesta fiind un simplu creditor chirografar care va veni în concurs cu toți ceilalți creditori ai
debitorului.
 124

Clauza penală poate fi stabilită în sumă fixă (când prevede o anumită sumă de bani) sau în cote procentuale
(din valoarea totală a obligației sau doar a părții neexecutate).

Clauza penală evaluează convențional despăgubirile datorate creditorului pu neexecutarea obligației, de

aceea, părțile sunt libere să stabilească, prin acordul lor de voință, clauza penală într-o mărime mai mare
decât prejudiciul cauzat. Chiar dacă mărimea prejudiciului va fu mai mic decât clauza penală, în caz de
neexecutaren a obligației, debitorul este obligat să achite clauza penală în mărimea stabilită. Așadar, clauza
penală este o prevedere contractuală, care se impune debitorului la fel ca și celelalte.

Condițiile pu ca debitorul să achite clauza penală:

1. neexecutarea să fie din vina lui;
2. neexecutarea să-i fie imputabilă.
Dacă va dovedi cauza străină, va fi exonerat de plata clauzei penale (de ex., forța majoră, întârzierea
creditorului etc.).

Caracterele juridice ale clauzei penale:

1. este o clauză contractuală- cuprinsă în contractul dintre părți sau separat de acesta, într-o convenție
ulterioară;
2. este accesorie- se aplică în cazul în care nu se va executa o obligație contractuală, fiind accesorie față
de contractul din care izvorăște obligația. Prin clauzaa penală se poate garanta doar o creanță valabilă. Va
urma soarta juridică a contractului în care se conține. Nulitatea, cesiunea sau stingerea contractului va avea
aceleași consecințe și asupra clauzei penale, dar viceversa nu e posibil. Nulitatea clauzei penale nu va atrage
nulitatea contractului în care se conține (cu excepția încetării contractului prin rezoluțiune sau reziliere- deși
obligațiile contractuale neexecutate se sting conform art. 738 CC, debitorul păstrează răspunderea pu
neexecutarea culpabilă și va fi ținut să plătească penalitățile declanșate de neexecutarea produsă)s;
3. are un caracter solemn- se încheie în scris (ad validatem), chiar dacă contractul garantat poate fi
valabil și în formă verbală. Dacă legea prevede că contractul trebuie să fie în formă autentică, aceeași cerință
va fi și pentru clauza penală. Nerespectarea formei scruse atrage nulitatea clauzei penale. Scopul: captarea
voinței clar exprimate a debitorului de a-și asuma plata penalității, care uneori poate fi mai ridicată decât
prejudiciul real, iar forma scrisă oferă certitudine pu a cunoaște care este mprimea concreăt a penalității.

1.3?

Subiectul 2. Actele de dispoziţie ale părţilor în procesul civil

2.1.Definiţi şi descrieţi actele de dispoziţie a parţilor.

Astfel, art.60 CPC recunoaşte reclamantului dreptul de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, să

mărească sau să micşoreze cuantumul pretenţiilor sau să renunţe la acţiune. Pârâtul are dreptul să
recunoască acţiunea şi părţile pot înceta procesul printr-o tranzacţie.

Schimbarea temeiului acţiunii presupune schimbarea circumstanțelor de fapt sau de drept prin

trecerea de la ipoteza unei norme juridice la ipoteza altei norme juridice. Ea poate să se producă prin
completarea temeiului iniţial al acţiunii cu noile circumstanţe apărute în timpul judecării cauzei. De ex:
temeiul acţiunii de reparare a daunei poate fi modificat prin stabilirea faptului că dauna a fost
pricinuită  de mijlocul de pericol sporit, ceea ce va duce la aplicarea unei alte norme de drept sau altă
situaţie când pretenţiile sunt îndreptate împotriva mai multor  pîrîţi.
 125

Schimbarea obiectului acţiunii cel mai frecvent are loc prin trecerea de la dispoziţia unei norme de
drept la dispoziţia unei alte norme de drept sau prin alegerea unui alt mijloc de apărare judecătorească a
dreptului subiectiv. În ambele cazuri este vorba despre schimbarea pretenţiilor de drept material faţă de
pârât. Nu se admite schimbarea concomitentă a temeiului şi obiectului acţiunii.

Ex: pretenţia cumpărătorului faţă de vânzător despre înlocuirea bunului care nu corespunde calităţii cu
un alt bun poate fi schimbată prin cererea de a fi restituiţi banii echivalenţi costului acestui obiect. În
acest caz unele şi aceleaşi împrejurări în una şi aceeaşi relaţie socială pot duce la aplicarea diferitor
norme de drept.

Renunţarea la acţiune este un act de dispoziție unilateral al reclamantului care are drept scop
încetarea procesului și presupune dezicerea reclamantului de la pretenţiile înaintate faţă de pârât expuse
în cererea de chemare în judecată. Motivele renunțării pot fi diverse: nejustificarea pretențiilor sau
imposibilitatea de a le proba, precum și onorarea benevolă a obligațiilor de către pârât. Renunţarea
poate fi: totală sau parţială.

Renunţarea la acţiune poate avea loc în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel
ori de recurs, fie oral în şedinţă, fapt ce se va indica în procesul  verbal, fie prin cerere scrisă ce se va
anexa la dosar, făcându-se menţiunea respectivă în procesul  verbal.

Recunoaşterea acţiunii presupune acceptarea de către pârât a pretenţiilor bazate pe împrejurările de

fapt şi de drept ale reclamantului formulate în cererea de chemare în judecată. În acest fel, pârâtul
renunță la apărarea intereselor sale, ceea ce, de regulă, condiționează admiterea acțiunii.
Recunoaşterea, la fel poate fi:

 Totală;

 Parţial.

Tranzacţia reprezintă un contract prin care părţile încetează  un proces început sau preîntâmpină un
proces ce se poate naşte, prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în
prestaţii noi săvârşite ori promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul
litigios. Motivele încheierii unei tranzacții de împăcare pot fi diverse: de regulă, dificultatea probării și
nedorința de a fi implicat într-un proces îndelungat. Tranzacția de împăcare poate fi încheiată pe tot
parcursul procesului.

Condiţiile tranzacţiei de împăcare a părţilor se consemnează în procesul  verbal al şedinţei de judecată

şi se semnează de ambele părţi, iar dacă este prezentată printr-o cerere scrisă, se anexează la dosar,
făcându-se despre aceasta o menţiune în procesul – verbal al şedinţei.
2.2. Analizaţi rolul şi efectele actelor de dispoziţie ale parţilor în prima instanţă şi în procedura
de examinare a căilor de atac împotriva hotărârii.

Referindu-ne la rolul actelor de dispoziție ale părților în prima instanță și în procedura de examinare a
căilor de atac împotriva hotărîriii, menționăm că, majoritatea actelor de dispoziție ale părților pot fi
înaintate doar în cadrul judecării cauzei de către prima instanță.

În acest sens, menționăm că, schimbarea obiectului sau a temeiului acțiunii îl are reclamantul doar în
cadrul primei instanțe, or în cadrul judecării apelului, recursului, nu mai este posibilă înaintatea unui
asemenea act de dispoziție.
 126

În apel nu se poate schimba calitatea procedurală a părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii şi nici nu pot
fi înaintate noi pretenţii

Totodată, referindu-ne la recunoaşterea acţiunii de către pîrît, renunțarea la acțiune și tranzacția,

menționăm că aceastea pot fi efectuate în orice instanță fie ea prima, de apel sau de recurs.

Rolul acestora este de a permite părților de a utiliza alte mijloace de rezolvare a litigiilor pe care le au
între ei. Referindu-ne la efectele pe care le au aceste acte de dispoziție, menționăm că în cazul
majorării sau micșorării cuantumului pretențiilor efectul în sine îl reprezintă însăși majorarea sau
micșorarea. În ceea ce ține de renunțarea la acțiune a reclamantului, recunoașterea acțiunii de către pîrît
(recunoașterea totală), și încheierea tranzacției de împcare, efectul unei astfel de acțiuni este încetarea
procesului dintre părți. Un caz aparte îl reprezintă recunoașterea parțială a acțiunii.

2.3. Argumentaţi care trebuie să fie acţiunile corecte ale instanţei în fiecare din următoarele
cazuri:

a) instanţa a admis cererea reclamantul de modificare concomitentă a temeiului şi a obiectului

acţiunii;- Nu se admite schimbarea concomitentă a temeiului și obiectului acțiunii;

b) instanţa a admis renunţarea la acţiune, efectuată de avocatul reclamantului- renunţarea la

acţiune, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi se semnează de reclamant, pîrît
sau de ambele părţi. Art. 212 CPC. Preşedintele şedinţei trebuie să ia măsuri pentru ca părţile să
soluţioneze pe cale amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase. În acest scop, instanţa poate acorda
părţilor, la cerere, un termen de conciliere şi poate cere prezentarea lor personală în judecată chiar dacă
sînt reprezentate în proces. Dacă renunţarea reclamantului la acţiune este exprimată în cerere scrisă,
adresată instanţei, ea se anexează la dosar, fapt menţionat în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Înainte de a admite renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de către pîrît, înainte de
a confirma tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească explică reclamantului, pîrîtului sau părţilor
efectele acestor acte de procedură. În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune instanţa
judecătorească pronunţă o încheiere prin care dispune încetarea procesului. Încheierea trebuie să
conţină condiţiile tranzacţiei, confirmate de instanţă.

c) judecătorul a admis recunoaşterea acţiunii de către pârât şi a emis o încheiere de încetare a

procesului.- În cazul recunoaşterii acţiunii de către pîrît şi admiterii ei de către instanţă, seea pronunţă
o hotărîre de admitere a pretenţiilor reclamantului.art. 212 alin. (5) CPC.

Test 45

Subiect 1: Exceptia de neexecutare a contractului

1.1. Deffiniti notiunea de exceptii de neexecutare a contractului. Delimitatio de exceptie de

precaritate.

Exceptii de neexecutare presupune situatia in care parttea contractanta este in drept sa refuze executarea
propriei obligatii in masura in care cealalta parte nu isi executa obligatia corelativa daca nu sa obliugat sa
execute prima.
 127

Comparativ cu execeptia de precaritate care consta in dreptul acordat partii obligate sa presteze prima de a
refuza executarea obligatiei daca dupa incheerea contractului apar indicii ca dreptul sau la contraprestatie
este pereclitat de imposibilitatea executarii obligatiei de catre cealalta parte.

1.2. Analiuzati regimul juridic al exceptiei de neexecutare a contractului.

Pentru a putea invoca excepţia de neexecutare a contractului, trebuie să fie îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:

a) referitor Ia natura obligaţiilor neexecutate: obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să îşi aibă
temeiul în acelaşi contract sinalagmatic. Nu este suficient ca două persoane să fie în acelaşi timp
creditor şi debitor, una faţă de cealaltă. Această situaţie trebuie să rezulte din aceeaşi relaţie juridică.
Astfel, cumpărătorul nu poate refuza să plătească preţul pe motiv că vânzătorul îi datorează o sumă de
bani pe care i-a împrumutat-o. în schimb, vânzătorul poate refuza să predea bunul până la plata
integrală a preţului. Se consideră în doctrină că, excepţia de neexecutare a contractului, ar trebui să fie
extinsă la toate raporturile de natură sinalagmatică, chiar şi dacă acestea nu rezultă dintr-un contract.
Domeniul preferenţial al acestei extensii este acela al restituirilor subsecvente rezoluţiunii sau nulităţii
contractului. Tot sub aspectul raportului care există între cele două obligaţii, excepţia de neexecutare
trebuie să fie distinsă de dreptul de retenţie. în virtutea excepţiei de neexecutare se poate ajunge la
situaţia ca partea care datorează un bun să refuze să îl predea - ceea ce pare să fie asimilat dreptului de
retenţie. în realitate, cele două noţiuni rămân diferite, chiar dacă rezultatul lor poate fi identic: în cazul
dreptului de retenţie, legătura dintre creanţă şi bun este una de fapt, în timp ce, în situaţia excepţiei de
neexecutare, legătura este una juridică şi rezultă din chiar interdependenţa cauzală a obligaţiilor
contractuale;

b) condiţiile neexecutării. Cauza neexecutării nu interesează, ea poate fi culpa debitorului sau chiar
forţa majoră care îl împiedică pentru moment pe debitor să execute obligaţia. Dacă însă neexecutarea
datorată forţei majore este definitivă, vom fi în prezenţa încetării contractului pentru imposibilitate
fortuită de executare. Pe de altă parte, codul consideră această condiţie îndeplinită dacă cel care invocă
excepţia înţelege să facă o ofertă de executare a obligaţiei - ceea ce semnifică tocmai faptul că este
pregătit să execute obligaţia sa şi probează acest fapt. Legat de acelaşi aspect, este absolut necesară
sublinierea unei condiţii speciale: neexecutarea trebuie să fie suficient de importantă pentru a da
dreptul la acest remediu

c) obligaţiile reciproce trebuie să fie ambele exigibile. Prima situaţie, cea legată de obligaţiile cu
tennen, suscită anumite discuţii. Astfel, este posibil ca, în virtutea stipulării unui tennen suspensiv de
executare, una din obligaţii să trebuiască executată înaintea celeilalte. Cu toate acestea, este oare
posibilă invocarea excepţiei de neexecutare în cazul în care cel care este gata să execute are toate
motivele să considere că cealaltă parte, la scadenţă nu îşi va executa obligaţiile? Răspunsul, în pofida
unei reglementări exprese cu ocazia excepţiei de neexecutare, trebuie să fie afirmativ. Situaţia se referă
la remediul, extrem de frecvent regăsibil în dreptul comparat, al excepţiei anticipate de neexecutared)
neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia de neexecutare, faptă care l-a
împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţia. Condiţia nu necesită precizări complexe. Reamintim că
neexecutarea imputabilă creditorului constituie un impediment în aplicarea oricărui remediu pentru
neexecutarea pe care creditorul însuşi a împiedicat-o (art. 1517 noul Cod Civil). este vorba de ceea ce e
cunoscut sub denumirea de mora creditoris, fară a se rezuma totuşi la ipotezele de culpă constatată a
creditorului;
 128

e) raportul contractual prin natura sa trebuie să presupună regula executării simultane a

obligaţiilor celor două părţi. Excepţiile de la această regulă sunt date de ipotezele în care: i. părţile au
prevăzut o ordine a executării prestaţiilor (de exemplu, în cazul clauzelor de tip solve et repete)', ii.
dacă din împrejurări rezultă că obligaţiile nu trebuie executate simultan (de exemplu, sunt cazuri când
anumite uzanţe pot impune unui contractant îndatorirea de a-şi executa primul obligaţiile, când nu va
putea invoca excepţia de neexecutare: la restaurant, plata se face numai după consumaţie; hotelierul
prezintă nota de plată la plecarea turistului sau după un timp de la începutul sejurului etc.); iii. dacă
executarea obligaţiei uneia dintre părţi necesită o perioadă de timp, acea parte este ţinută să execute
contractul prima în sfârşit, se impune o ultimă precizare legată de această condiţie: în ipoteza în care
contractul nu stipulează niciun termen suspensiv de executare, regula este cea a executării imediate a
prestaţiilor părţilor

1.3. conform art. 705  Persoana obligată în baza unui contract sinalagmatic este în drept să refuze
executarea propriei obligaţii în măsura în care cealaltă parte nu-şi execută obligaţia corelativă dacă nu s-a
obligat să execute prima sau dacă această obligaţie nu rezultă din lege sau din natura obligaţiei.

Subiect 2

2.1. Descrieti actiunile de exercitare a actiunii reconventionale

Acţiunea reconvenţională este pretenţia material – juridică înaintată de pârât de sine stătător împotriva
reclamantului până la începerea dezbaterilor judiciare pentru a fi judecată odată cu acţiunea iniţială.
Acțiunea reconvențională poate fi depusă și până la finisarea examinării pricinii în fond când urmărește
excluderea în tot sau în parte a acțiunii inițiale.

Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile:

a)      să urmărească compensarea acţiunii iniţiale a reclamantului. De ex: locatorul cere de la locatar plata
pentru chiria apartamentului, iar acesta, la rândul său, solicită costul reparației capitale pe care a făcut-o în
apartament.

b)      să excludă în tot sau în parte admiterea cererii principale. De ex: în cadrul examinării acțiunii de
achitare a pensiei de întreținere pentru copilul minor, pârâtul solicită contestarea paternității sau în procesul
de divorț pârâtul solicită declararea nulității căsătoriei ori în acțiunea de partaj a bunurilor succesorale
pârâtul –succesor legal contestă legalitatea testamentului.

c)      între cererea reconvenţională şi cea principală să existe o legătură reciprocă şi judecarea lor simultană
să ducă la o soluţionare promptă şi justă a litigiului. De ex: în procesul de desfacere a căsătoriei pârâtul cere
partajul averii sau plata pensiei de întreținere.

Existenţa cererii reconvenţionale permite să se rezolve într-un singur proces toate neînţelegerile dintre părţi
realizând economie de timp şi cheltuieli, cât şi evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii. Ea este, în
principiu, facultativă şi deci pârâtul nu este obligat la formularea ei.
 129

2.2. identificati procedura de exercitare a actiunii reconventionale comparativ cu procedura depunerii

referintei de catre pirit.

Pînă la începerea dezbaterilor judiciare, pîrîtul are dreptul să intenteze împotriva reclamantului o acţiune
reconvenţională pentru a fi judecată odată cu acţiunea iniţială. Acţiunea reconvenţională înaintată conform
art.173 alin. (1) lit. b) poate fi depusă şi pînă la finalizarea examinării pricinii în fond.
Intentarea acţiunii reconvenţionale se face conform regulilor generale de intentare a acţiunii

 În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul stabileşte data pînă la care pîrîtul
urmează să prezinte în judecată referinţa şi toate probele necesare.
   Depunerea referinţei este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanţă, pricina este
examinată în baza materialelor anexate la dosar.
    În referinţă se indică instanţa la care se depune, numele sau denumirea reclamantului şi revendicările lui,
răspunsul la pretenţiile de fapt ale acţiunii şi probele aduse împotriva fiecărei revendicări, alte date
importante pentru soluţionarea pricinii, precum şi demersurile pîrîtului. În cazul mai multor pîrîţi, se poate
depune o singură referinţă ori atîtea referinţe cîţi pîrîţi sînt sau cîte grupuri de pîrîţi există. La referinţă se
anexează atîtea copii de pe referinţe cîţi reclamanţi şi intervenienţi există în proces. Pentru instanţa
judecătorească se anexează acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisuri şi de pe alte documente pe care
se întemeiază referinţa.
    Judecătorul explică pîrîtului că neprezentarea în termen a probelor şi a referinţei nu împiedică
soluţionarea pricinii în baza materialelor din dosar.

2.3. argumentati daca exista in situatiile prezente conditia primii spre examinare a actiunii
reconventionale

a. da art. 172

b. nu

c. nu

Test 46

Subiect 1

1.1. Definiti notiunea de neexecutare a obligatiilor contractuale

Situatia in care o parte contractanta nu executa obligatiile ce reese din prevederile contractuale
Neexecutarea trebuie inteleasa in sens larg ca neexecutare totala sau partiala..

1.2. Analizati drepturile pe care le detine o parte contractanta in caz de neexecutare a obligatiilor
de catre cealalta parte.

În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul
cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.
    (2) Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.
    (3) Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligaţiei
nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia cazurilor cînd, datorită unor
 130

circumstanţe obiective, creditorul pierde interesul pentru executare. 

    (4) Dreptul creditorului de a cere despăgubiri în locul prestaţiei se exercită în condiţiile suplimentare de la
art.609. Creditorul poate cere despăgubiri pentru întîrzierea executării obligaţiei doar în condiţiile
suplimentare privind întîrzierea prevăzute la art.617. În cazul unui contract sinalagmatic, creditorul poate
cere despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiei debitorului doar după rezoluţiune, conform art.737

1.3.

Conform art. 602 CC În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe
creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este
imputabilă.
respective instant va oblige pe pirit sa achide dobinda plus despagubiri din cauza neexecutarii oblig

Tiile contractuale

Subiect 2

2.1. evidentiati particularitatile cai de atac = revizuirea hotaririlor irevocabile

1. Sînt în drept să depună cerere de revizuire:

    a) părţile şi alţi participanţi la proces;
    b) persoanele care nu au participat la proces, dar care sînt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea sau
decizia judecătorească;
    c) Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art. 449 lit. g) şi h)

2.  Instanţele competente să examineze 

                           cererea de revizuire
    (1) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se
soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului.
3. Nu se impune taxa de stat

4. termenul de depunere este de 3 luni de la data devenii hotaririi irevocabile

5. cererea se depune in scris si se examineaza in sedinta publica

2.2. stabiliti obiectul revizuirii si instantele competente sa examineze cererea de revizuire a

hotaririlor irevocabile.

a. obiectul revizuirii.  Pot fi supuse revizuirii hotărîrile, încheierile, ordonanţele, şi deciziile irevocabile ale
tuturor instanţelor judecătoreşti, în condiţiile prezentului capitol

b. Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se
soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului.
    (2) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menţinută,
modificată sau casată, emiţîndu-se o nouă hotărîre, se soluţionează de instanţa care a menţinut, a modificat
hotărîrea sau a emis o nouă hotărîre.
    (3) Cererea de revizuire declarată în temeiurile prevăzute la art.449 lit.g) şi h) se examinează în toate
cazurile de Curtea Supremă de Justiţie, în conformitate cu prevederile art.453.
 131

g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de
reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
    h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii
Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi
remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
    (4) Cererile de revizuire împotriva deciziilor curţilor de apel în privinţa cărora Curtea Supremă de Justiţie
s-a pronunţat printr-o decizie asupra inadmisibilităţii se examinează de Curtea Supremă de Justiţie.

2.3. a. CSJ

b. curtea de apel

c. curtea de apel

Test 47

Subiect 1

1.1. Definiti notiunea de inpreviziune (hardship)

Aceasta clauza prevede obligatia partilor de a proceda la negocieri in vederea adaptarii contractului sau de a
recurge, in subsidiar, la un tert (arbitru), daca pe parcursul derularii executarii unui contract se produce o
imprejurare, o situatie de orice natura, independenta de culpa vreunuia dintre parti si care afecteaza grav
echilibrul contractului, provocand o ingreunare substantiala a executarii acestuia cel putin pentru una din
parti.

1.2 Analizati conditiile pentru care un eveniment se considera hardship delimitati de forta majora

Din art. 623 al Codului civil desprindem următoarele condiţii care trebure întrunite pentru ca partea
dezavantajată să poată invoca impreviziunea:

- Imprejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod considerabil

Nu orice schimbare în Viaţa socială şi economică va f1 suficientă pentru a declanşa rediscutarea

contractului, ci se vor identifica împrejurările care au stat la baza încheierii contractului, împrejurări
esenţiale pentru fiecare parte contractantă, care, în final, duc la atingerea scopului pentru care s-a încheiat
contractul.

- Partea dezavantajată ar fi încheiat contractul în alte condiţii sau nu l-ar fi încheiat deloc

Deoarece anumite împrejurări şi calcule ale părţilor au stat la baza deciziei de a intra în contract, schimbarea
lor ar putea f1 atât de considerabilă încât, dacă părţii dezavantajate i s-ar da o a doua şansă, ea nu ar &
încheiat contractul în acelaşi condiţii, ci cu anumite adaptări. Alteori, adaptarea poate fi imposibilă tehnic
sau, deşi posibilă tehnic, ar crea o inechitate pentru cealaltă parte contractantă. Atunci, partea dezavantajată
ar constata că, dacă i s-ar da o a doua şansă, nu ar fi încheiat deloc contractul.

- Schimbarea s-a produs după încheierea contractului

Dacă evenimentul s-a produs înainte de încheierea contractului, se pmvumă că părţile l-au luat în cont la
determinarea conţinutului acestuia şi şiau asumat riscurile aferente schimbării respective. Dacă evenimentul
era important pentru părţi, ele ar fi putut, la momentul încheierii contractului, să insemna o clauză care să
 132

prevadă un mecanism de ajustare a contractului dacă enimentul va face ca poziţia uneia dintre părţile
contractante să fie excesiv de oneroasă.

-Producerea schimbării era imprevizibilă 

Schimbarea trebuie să fie de aşa natură încât să nu poată fi prevăzută de partea afectată, în condiţiile în care
aceasta se comporta in mod prudent. Un comerciant sau un profesionist ar trebui să deţină cunoştinţele şi
experienţa necesară în domeniul său de activitate, să cunoască modul în care fluctuează piaţa, produsele sau
serviciile care au preţuri stabile, cele care au preţuri instabile. Chiar şi în acest caz însă, schimbarea nu este
previzibilă dacă depăşeşte aceste previziuni, fiind una neaşteptată chiar şi pentru profesionişti.

-Partea dezavantajată nu şi-a asumat riscurile aferente evenimentului

Partea contractantă nu poate invoca impreviziunea dacă ea trebuie să suporte riscurile generate de
evenimentul survenit. Riscul este inerent în unele contracte cum ar f1 contractele aleatorii sau cele
comutative, dar speculative, deosebit de riscante (cum ar f1 contractele de societate civilă sau contractele
futures încheiate la bursă) sau dacă evenimentul produs era în controlul părţii. În genere, în orice raport
contractual există un risc contractual normal (una dintre părţi a devenit insolvabilă, executarea prestaţiei este
necorespunzătoare, preţurile de pe piaţă la diverse produse şi servicii fluctuează, ratele de schimb ale
valutelor fluctuează). Problema constă în a identifica, la un prim nivel, dacă evenimentul imprevizibil este
considerabil, adică a depăşit riscul normal contractual, şi, la un al doilea nivel, dacă una dintre părţi a preluat
acest risc considerabilz.

DIFERENȚE: HARSHIP SI FORTA MAJORA

1. Efectele produse de către ambele instituții diferă
Dacă este să analizăm din perspectivă comparativă, aceste două instituții, deducem că cea mai esențială
deosebire dintre acestea este manifestată prin efectele pe care acestea le produc. În cazul forței majore
efectul este imposibilitatea executării forțate a obligației contractuale de către debitor. În cazul hardship-
ului, obligația debitorului devine mult mai oneroasă, astfel acesta va suporta cheltuieli mari în cazul în care
va fi obligat să execute contractul.
Efecctele circumstanțelor de forță majoră
Pe de o parte, în cazul survenirii evenimentelor de forță majoră, obligația contractuală mereu devine
imposibilă pentru una dintre părțile contractuale.
Pe de altă parte, în cazul survenirii evenimentelor de hardship, obligația, deși este denaturată, nu este
imposibilă. Prin denaturare a obligației se înțelege circumstanța când situația unei părți contractuale nu se
schimbă, iar cealaltă parte obține profituri exorbitante
In cazul survenirii unor evenimente de forță majoră, debitorul prestației este exonerat în totalitate de
răspundere contractuală. În cazul survenirii circumstanțelor de hardship, partea dezavantajată nu este lipsită
de răspundere și rămâne obligată să-și execute obligațiile prevăzute în contract. Debitorul prestației care este
dezavantajat are însă un remediu să solicite fie convențional fie prin intermediul unei instanțe reajustarea
clauzelor contractuale pentru ca acestea să fie adaptate noilor circumstanțe obiective care au survenit.
Remediile contractuale sunt diferite
Hardship-ul se aplică atunci când performanța unui contract rămâne a fi posibilă, dar care a devenit mult
prea oneroasă. În asemenea caz, remediul primar va fi adaptarea contractului.
Forța majoră, pe de altă parte, exonerează partea de obligațiile de executare când un eveniment face
performanța imposibilă (chiar și dacă imposibilitatea este temporară).
 133

1.3
În cazul spețeii noastre suntem in situația Hardship-ul - se aplică atunci când performanța unui contract
rămâne a fi posibilă, dar care a devenit mult prea oneroasă. În asemenea caz, remediul primar va fi adaptarea
contractului. Forța majoră, pe de altă parte, exonerează partea de obligațiile de executare când un eveniment
face performanța imposibilă (chiar și dacă imposibilitatea este temporară).

Conform art. 623 alineat (1) Cod Civil al Republicii Moldova, deducem că primul remediu disponibil părții
dezavantajate este solicitarea reajustării contractului. Conform prezentului articol: „Dacă împrejurările care
au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod considerabil după încheierea acestuia, iar părţile,
prevăzând această schimbare, nu ar fi încheiat contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii, se poate cere
ajustarea contractului în măsura în care nu se poate pretinde unei părţi, luând în considerare toate
împrejurările acelui caz, în special repartizarea contractuală sau legală a riscurilor, menţinerea neschimbată a
contractului”.

Etapa solicitării reajustării este o fază obligatorie. Ulterior, dacă reajustarea este imposibilă, conform
alineatului (5) din articolul 623 Cod Civil al Republicii Moldova, deducem că partea poate obține și alte
remedii, precum rezoluțiunea sau rezilierea contractului: “Dacă ajustarea contractului la noile împrejurări
este imposibilă sau nu se poate impune uneia din părţi, partea dezavantajată poate cere rezoluţiunea lui. În
cazul contractelor cu executare succesivă în timp, în locul rezoluţiunii se recurge, din motive temeinice, la
rezilierea contractului”.

Spre deosebire de hardship, în cazul forței majore, partea dezavantajată, nu este obligată să recurgă la
reajustarea contractului, ci este exonerată de răspundere deodată pe motiv că obligația devine imposibilă.
Conform art. 606 Cod Civil al Republicii Moldova: “Neexecutarea obligaţiei nu este imputabilă debitorului
în cazul în care se datorează unei forţe majore, dacă survenirea sau efectele acesteia nu au putut fi cunoscute
de către debitor la momentul naşterii obligaţiei ori dacă debitorul nu a putut împiedica sau înlătura
survenirea forţei majore ori a consecinţelor ei”.

2.1 Enumerati incalcarile de ordin procedural care duc la ex oficio la casarea hotaririlor de cartre
instanta de apel

- netemeinicia hotaririi

-aplicarea eronata a normelor de drept material

- aplicarea eronata sau incalcarea esentiala a normelor de drept procedural

2.2 Stabiliti feluirile aplicarii eronate a normelor de drept care duc la casarea hotaririi

-neaplicarea legii potrivire

-aplicarea legii nepotrivite

-interpretarea eronata a legii

-aplicarea eronata a nalogiei legii sau a analogiei dreptului

2.3
 134

a) casarea hotaririi

b) emite o hotarire de concretizare

c) emite o hotarire de corectare a erorilor

Test 48

Subiect 1 Anticontractul

1.1 Definiti notiunea anticontract. Delimitati de contract cadru si promisiune

Anticontractul poate fi definit ca un contract prin care partile convin sa incheie pe viitor un contract, al carui
continut esential este determinat in prezent.
Promisiunea este un anticontract.
Contractul cadrul este acordul prin care partile convin sa incheie contracte ale caror elemente esentiale sunt
determinate de acesta, in acest contract partile vor stabili principalele reguli si conditii care vor guverna
incheierea unor contracte viitoare.
1.2 Determinati conditiile de fond si de forma ale anticontractului si stabiliti efectele sale juridice
Conditiile care se aplica la contract. Capacitatea partilor, forma scrisa, verbala, autentica

Subiectul 2. Măsurile de asigurare a acţiunii civile şi procedura de asigurare.

2.1. Expuneţi noţiunea de asigurare a acţiunii civile. Descrieţi măsurile de asigurare a acţiunii.

Asigurarea acţiunii civile este o instituţie a procesului civil, constînd dintr-o totalitate de măsuri
dispuse de către judecător sau instanţa de judecată la solicitarea părţii interesate, menite să garanteze
executarea efectivă a unei hotărîri judecătoreşti definitive.

Măsurile de asigurarea a acțiunii sunt prevăzute neexhaustiv de lege. Acestea sunt prevăzute atît în
Codul de procedură civilă (art. 175 al CPC), cît și în legile speciale. Potrivit art. 175 alin. (1) al CPC, în
vederea asigurării acțiunii, judecătorul sau instanța este în drept:

- să pună sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani ale pîrîtului, inclusiv pe cele care se află la alte
persoane;

- să interzică pîrîtului săvîrșirea unor anumite acte;

- să interzică altor persoane săvîrșirea unor anumite acte în privința obiectului în litigiu, inclusiv
transmiterea de bunuri către pîrît sau îndeplinirea unor alte obligații față de el;

- să suspende vînzarea bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acțiuni de ridicare a sechestrului de
pe ele (radierea din actul de iventar);

- să suspende urmărirea, întemeiată pe un document executoriu, contestat de debitor pe cale judiciară.

2.2. Comparaţi particularităţile procedurii de anulare, substituire şi contestare a măsurilor de
asigurare a acţiunii.

- Potrivit art. 179 CPC la cererea participanţilor la proces, se admite substituirea unei forme de asigurare
a acţiunii printr-o altă formă. Substituirea unei forme de asigurare a acţiunii printr-o altă formă se
soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de
 135

judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei. În cazul asigurării acţiunii prin
care se cere plata unei sume, pîrîtul este în drept ca, în locul măsurilor de asigurare luate, să depună pe
contul de depozit al instanţei suma cerută de reclamant.

- Potrivit art. 180 CPC, Măsura anterioară de asigurare a acţiunii poate fi anulată din oficiu sau la
cererea pîrîtului de către judecătorul sau instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de judecătorul
sau instanţa în a căror procedură se află pricina. Anularea măsurii anterioare de asigurare a acţiunii se
soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor repetată însă nu împiedică examinarea problemei. În cazul respingerii acţiunii,
măsurile anterioare de asigurare a acţiunii se menţin pînă cînd hotărîrea judecătorească devine definitivă.
În cazul admiterii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare îşi păstrează efectul pînă la executarea
hotărîrii judecătoreşti. Despre anularea măsurilor de asigurare a acţiunii, judecătorul sau instanţa
înştiinţează, după caz, organul care înregistrează bunul sau dreptul asupra lui.

- Potrivit art. 181 CPC Încheierile de asigurare a acţiunii pot fi atacate cu recurs. Dacă încheierea de
asigurare a acţiunii a fost emisă fără ştirea recurentului, termenul de depunere a recursului se calculează
din ziua în care persoana interesată a aflat despre pronunţarea încheierii. Depunerea recursului împotriva
încheierii de asigurare a acţiunii nu suspendă executarea încheierii. Recursul împotriva încheierii de
anulare a măsurilor de asigurare a acţiunii sau de substituire a unei forme de asigurare cu o alta suspendă
executarea încheierii.
2.3. Argumentaţi acţiunile instanţei de judecată în fiecare din următoarele cazuri:

a) cererea de asigurare a acţiunii a fost soluţionată de judecător, în ziua depunerii ei, fără a-l înştiinţa pe
pârât şi pe ceilalţi participanţi la proces;

- instanța a procedat corect-art.

Cererea de asigurare a acţiunii se soluţionează de către judecătorul care examinează pricina în ziua
depunerii, fără înştiinţarea pîrîtului şi a celorlalţi participanţi la proces. Dacă cererea de asigurare a
acţiunii este depusă concomitent cu cererea de chemare în judecată, aceasta se soluţionează în ziua
emiterii încheierii privind acceptarea cererii de chemare în judecată, fără înştiinţarea pîrîtului şi a
celorlalţi participanţi la proces

b) instanţa a dispus, în vederea asigurării acţiunii, suspendarea ordinului de concediere a reclamantului

în cauza privind restabilirea acestuia la locul de muncă;

instanța nu a procedat corect or, suspendarea ordinului de concediere a reclamantului în cauza privind
restabilirea acestuia la locul de muncă nu își regăsește scopul în condițiile Temeiurile asigurării acţiunii,
și nu ar împiedica la executarea hotărîrii instanței de judecată în eventualitatea în care va decide
restabilirea acestuia la locul de muncă;

c)
Testul nr.49

Sub.1 Rezolutiunea, rezilierea si revocarea contractului

1.1. Definiti notiunile “reziliere” si “revocare” a contractului.

 136

Rezilierea constituie o tehnica juridica de stingere a obigatiilor contractuale neexecutate, la initiativa uneia
dintre parți, întemeiată pe un drept legal sau conventional, iar în cazul în care prestațiile primite nu prezinta
interes pentru partea care provoacă rezoluțiunea , sitngerea obligațiilor va fi urmată de restituție bilaterală a
prestațiilor executate anterior. Rezilierea operează numai pentru viitor. Pot fi reziliate contractele cu
executare succesivă. (Articolul 747. Rezilierea contractului CC). Rezilierea se aplică în cazul neexecutării
unor contracte cu execuție succesivă.

Revocarea contractului este un drept al partii indreptațite de lege (de regula, consumatorul) de a face să
înceteze raportul contractual fără nici o justificare și fără nici un fel de răspundere a consumatorului pentru
această încetare. Acest drept este unul temporar si are scopul de a acorda consumatorului timp ca sa
reflecteze asupra deciziei sale de a încheia contract.

1.2. Analizati cauzele (temeiurile) rezolutiunii contractului pentru neexecutare

a)neexecutare totala a contractului, indreptateste, de regula, rezolutiunea imediata si nu este necesar a
cauta cea mai importanta prestatie din contract pentru a carei executare creditorul a incheiat contractul si
nici a cerceta in ce masura aceasta prestatie importanta a fost incalcă
b)executarea necorespunzatoare. Sensul criteriului examinat este ca nu conteaza atit marimea
neexecutarii, cit importanta pe care creditorul a atribuit-o partii neexecutate din prestatie. O incalcare a
cerintelor calitative este esentiala atunci cind viciul impiedica in mod considrabil folosința bunului ori
rezultatul lucrării sau cind bunul ori lucrarea sunt ireparabile. Faptul daca un viciu care poate fi inlaturat
este essential tine in masură mare si de elemental temporal. Daca incalcarea termenului de predare a
bunului sau lucrarii este essentială, am avea argumente sa spunem ca un viciu essential reparabil este o
nexecutare esentiala a contractului. Daca nu suntem intr-o astfel de situatie si daca viciul nu este
inlaturat in termenul stability, el poate deveni o neexecutare esentiala a contractului.
c)intirzierea in executare exista daca, pina la declararea rezolutiunii de catre creditor, debitorul executa
obligatia depa scadenta ei. De regula o astfel de evolutie trebuie examinata prin prisma urmatorului
criteriu legal, si anume a constata ca timpul era un factor essential al prestatiei. Daca insa nu este urmata
de executare propriu-zisa, intirzierea constituie o neexecutare totala (sau partial daca s-a intirziat in
raport cu o parte din prestatie) si se va aplica principiul analizat mai sus.
1.3. Speta
Art.706 CC prevede că partea obligată să presteze prima poate refuza executarea obligaţiei dacă, după
încheierea contractului, apar indicii că dreptul său la contraprestaţie este periclitat de imposibilitatea
executării obligaţiei de către cealaltă parte. Executarea obligaţiei nu poate fi refuzată dacă a fost executată
contraprestaţia sau au fost prezentate garanţii privind executarea obligaţiei. SRL nu a oferit garanții privind
executarea contractului.
Dacă o parte pretinde a rezolvi contractul în împrejurări în care ea nu are dreptul că o efectueze,
comportamentul ei constituie o neexecutare din intenție, iar rezoluțiunea este declarată cu rea-credință, adică
nu pentru a se apăra contra lezării intereselor sale de către cealaltă pate parte contractantă prin neexecutarea
obligațiilor, ci pentru a se elibera de executarea propriilor obligații, Dată fiin împrejurarea că nu este
întemeiată, pretinsa rezoluțiune nu va produce efecte unei rezoluțiuni. Prin urmare creditorul va putea
rezolvi contractul el însuși. Creditorul putea să acorde termen suplimentar pentru executarea contractului.
Declarația SRL-ului va fi declarată abuzivă.

Sub.2 Temeiurile si procedura scoaterii cererii de pe rol in procesul civil

2.1 Definiti scoaterea cererii de pe rol si descrieti efectele acestei actiuni procesuale
 137

(1) În cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul se termină printr-o încheiere judecătorească în care
instanţa indică modul de înlăturare a circumstanţelor specificate la art.267.

(2) Încheierea judecătorească privind scoaterea cererii de pe rol se supune recursului.

(3) După înlăturarea circumstanţelor care duc la scoaterea cererii de pe rol, persoana interesată poate
adresa instanţei o nouă cerere, conform dispoziţiilor generale.

(4) La cererea reclamantului sau a pîrîtului, instanţa poate anula încheierea privind scoaterea cererii de pe
rol emise în temeiul art.267 lit.f) şi g), dacă aceştia depun probe care să confirme imposibilitatea prezentării
lor în şedinţă de judecată şi a înştiinţării instanţei. Cererea se depune în termen de 15 zile de la data
comunicării încheierii.

(5) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de anulare a încheierii privind scoaterea cererii de pe
rol poate fi atacată cu recurs.

2.2. Clasificati temeiurile scoaterii cererii de pe rol in procesul civil

Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:

a) reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare
prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară, inclusiv prin mediere;

b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă, cu excepţia cazului în care cererea se referă la
contestarea hotărîrii privind declararea incapacităţii;

c) cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită;

d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de judecată
la aceeaşi instanţă sau la o alta;

e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la
examinarea pricinii în fond pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;

f) părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat
examinarea pricinii în absenţa lor;

g) reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele
neprezentării sau motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat examinarea
pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond;

h) soţul a înaintat acţiune de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în
decursul unui an de la naşterea copilului, iar cererea nu a fost restituită reclamantului de către judecător;

i) persoana în ale cărei interese este pornit procesul, în conformitate cu art.7 alin.(2), art.72 alin.(2) şi
art.73 alin.(3), nu susţine pretenţiile înaintate, nu solicită să intervină în proces în calitate de reclamant;

j) persoanele indicate la art.72 şi 73 au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a
plătit taxă de stat în termenul stabilit de instanţă;

k) instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de
instanţă;
 138

l) la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa

instanţelor judecătoreşti;

l1) părţile au solicitat examinarea pricinii de către judecata arbitrală, în condiţiile legii;

m) în alte cazuri prevăzute de lege.

2.3. Speta

a) respingerea cererii pîrîtului de scoatere a cererii de pe rol în caz de neprezentare a reclamantului. Părţile
au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei de pe hotărîre.
Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi, instanţa cere să
se prezinte personal în faţa judecăţii.

b) Legea nu obligă părțile să fie prezente la pronunțarea hotărîrii, astfel participanţii care nu au fost prezenţi
la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile.

c) Încheiere de scoatere a cererii de pe rol

Testul nr.50

Subiectu 1. Oferta de a contracta

1.1 Definiți noțiunea ”oferta de a contracta” și ”chemare la ofertă”.

Art. 681 CC ofertă de a contracta este propunerea, adresată unei sau mai multor persoane, care conţine toate
elementele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin acceptarea
ofertei.

Chemarea la oferta reprezintă propunerea adresată unor persoane nedeterminate, cu conditia de baza ca
această propunere să nu conțină nici o manifestare de voință expresă de a f legat prin acceptare.

1.2 Analizați condițiile de validitate de fond și de formă ale ofertei.

Conditii de formă-nici o conditie de formă nu se cere pentru valabilitatea ofertei.
Conditii de fond: fermă, univocă, serioasă și completă.
(a) Propunerea este fermă în cazul în care este neîndoielnică şi prin acceptarea ei contractul se va
considera încheiat. Nu va fi fermă spre exemplu propunerea de a vinde un lucru în cazul în care
vînzătorul şi-a rezervat dreptul de a modifica preţul acestuia.
(b) Propunerea este univocă în cazul în care nu este susceptibilă de mai multe interpretări. Spre exemplu
este echivocă expunerea mărfii în vitrină fără indicarea preţului, deoarece marfa respectivă ar putea fi un
element de decor al vitrinei.
(c) Propunerea de a încheia un contract nu este serioasă în cazul în care a fost făcută în glumă, din
curiozitatea sau în alt scop fără intenţia de a fi legat prin acceptarea propunerii. Spre exemplu nu va fi
considerată ofertă propunerea unei peroane de a vinde la un preţ derizoriu un cal de curse care nu a
ocupat locul preconizat, făcută imediat după încheierea cursei.
(d) Oferta este completă în cazul în care conţine toate elementele necesare pentru încheierea contratului
şi simpla acceptare a ofertei va duce la apariţia contractului.
1.3 Speța
 139

Proprietarul bicicletei a fost initial Andreea, iar după predarea bicicletei lui Ana, ultima a devenit proprietar,
deoarece dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predării bunului mobil dacă legea
sau contractul nu prevede altfel.

Tudor poate înainta pretenții față de Andreea iar dacă se demonstrează că Ana este de rea- credință (în sens
că a știut despre faptul că Andreea are contract încheiat, obiectul căruia este bicicleta în cauza) atunci și față
de Ana, deoarece art.703 CC prevede că contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a contracta date
unei alte persoane este opozabil beneficiarului promisiunii fără a-l priva pe acesta de dreptul de a cere
promitentului şi terţului de rea-credinţă care a contractat cu ultimul repararea prejudiciilor suferite. Tudor
poate cere reparara prejudiciului.

Contractul de V-C nu este nul, deoarece în primul rind nu este temei de nulitate, iar în al doilea rind între
Tudor și Andreea există relații contractuale, respectiv va fi valabilă răspunderea contractuală, în acest sens
Andree ava trebui să repare prejudiciul care l-a cauzat lui Tudor prin neexecutarea contractului.

Prevederi relevane speței:

Constituie acceptare declaraţia destinatarului ofertei sau o altă acţiune care atestă consimţirea ofertei.
Acceptarea produce efecte din momentul în care este recepţionată de ofertant.

Contractul se consideră încheiat în momentul primirii acceptului de către ofertant.

Subiectul 2. Aplicarea măsurilor de protecție în cazul violenței domenstice în procesul civil

2.1. Eumerați măsurile de protecție în cazurile violenței în familie .

Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie se depune de către victimă personal sau prin
reprezentant. În caz de imposibilitate a depunerii cererii de către victimă din cauză de sănătate, vîrstă, alte
motive întemeiate, la solicitarea ei, cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie poate fi depusă în
interesele victimei de către organul de poliţie, organul de asistenţă socială sau de către procuror. Cererea
pentru eliberarea ordonanţei de protecţie în interesele copilului sau ale persoanei incapabile poate fi depusă
de autoritatea tutelară locală sau de procuror şi în lipsa solicitării din partea victimei sau a reprezentantului
ei legal.

Instanţa de judecată emite, în 24 de ore de la primirea cererii privind aplicarea măsurilor de protecţie, o
încheiere prin care admite sau respinge cererea.

(2) În cazul admiterii cererii, instanţa emite o ordonanţă de protecţie prin care aplică agresorului una sau
mai multe dintre următoarele măsuri:

a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, fără a decide
asupra modului de proprietate asupra bunurilor;

b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei,
excluzînd şi orice contact vizual cu ea sau cu copiii acesteia”;

c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima sau
cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;

d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii al copiilor, alte
locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
 140

e) obligarea, pînă la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu
victima;

f) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere, dacă o asemenea acţiune
este determinată de instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau pentru dispariţia ei;

g) limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune;

h) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;

i) interzicerea de a păstra şi purta armă.

(3) Măsurile de protecţie se aplică pe un termen de pînă la 3 luni.

(4) Instanţa remite de îndată ordonanţa de protecţie poliţiei spre executare imediată.

(5) Ordonanţa privind măsurile de protecţie prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f) se remite spre executare
imediată executorului judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a
executorilor judecătoreşti, se află domiciliul agresorului.

2.2. Deduceți particularitățile aplicării măsurilor de protecție în cazul violenței în procesul civil.

Caracter temporar-3 luni cu posibiliatea prelungirii

Examinare in 24 de ore de la primire

Subiectul care depune cererea-victima, reprezentantul ei, organul de plitie, de asistenta sociala, sau
procurorul.

Denumirea specifica a actului prin care se dispune-ordonanta de protective

La examinare participa cel care a depus precum si se informeaza organul de politie despre procedura
intentata.

Aplicarea măsurilor temporare prevăzute de CPC, (enumerate la 1.1)

Contestarea ordonantei cu recurs

Procedura data nu tine de actiune civila, respective prin actul final emis de instanta nu se solutioneaza fondul
cauzei.

CPC nu specifica nimic referitor la conditiile ce trebuie sa intruneasca depunerea cererii de eliberare a
ordonantei de protective (exigentile prevazute de 166-167 CPC) ci doar că în cererea privind aplicarea
măsurilor de protecţie se indică circumstanţele actului de violenţă, intensitatea, durata, consecinţele
suportate şi alte circumstanţe care indică necesitatea aplicării măsurilor de protecţie.

2.3. Speța

a) dacă cererea a fost primită în procedură de judecător, urmează încheierea de încetare a procesului.

b)Respingerea acțiunii tatălui a 2 copii, pt că revocarea înainte de termen poate fi solicitată doar de victimă.
 141

c)Urmează de respins recursul în care se constată ordonanța, deoarece declaraţia independentă a victimei
este suficientă pentru emiterea ordonanţei de protecţie în caz de pericol iminent de comitere a violenţei
fizice.