CURSUL I

Codul de procedura penala este Legea 135/2010 si a intrat in

vigoare la 1 februarie 2011. Aceasta lege a fost ulterior modificata de
numeroase ori si reprezinta principala sursa formala a procedurii
penale.

Procedura penala este un ansamblu de reguli procedurale care

sunt continute de asa-numitele norme de procedura care privesc, in
conformitate cu art. 1 al (1) CPP, atat desfasurarea procesului penal,
cat si desfasurarea altor proceduri judiciare care au legatura cu o
cauza penala.
Art. 1 al. (1) pare sa faca distinctie intre 2 notiuni: procesul penal
si procedura penala. Ele nu sunt identice.
->Procesul penal (notiune mai restransa) = o activitate
complexa, concreta, care este desfasurata de organe judiciare penale,
in conformitate cu legea, cu participarea activa a partilor si a altor
subiecti procesuali, in scopul constatarii la timp si in mod complet a
faptelor care constituie infractiuni, astfel incat orice persoana care este
gasita vinovata de savarsirea unei infractiuni sa fie pedepsita potrivit
vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la
raspundere penala.
->Procedura penala are o sfera mai larga decat procesul penal.
Ea include, pe langa procesul penal, si alte proceduri penale care au
legatura cu procesul penal (ex: procedurile careale care privesc
masurile preventive, masurile asiguratorii cu caracter provizoriu,
procedura punerii in executare a unei hotarari penale definitive s.a.).
->Cauza penala nu se identifica cu procesul penal. Este o
notiune imprumutata din practica. Ea reprezinta obiectul procesului
penal care este unul material -constand in fapta si persoana- si unul
juridic constand in incadrarea juridica data faptei-.

Normele de procedura penala care alcatuiesc procedura in

ansamblul ei au ca scop, potrivit art. 1 al. (2) CPP, asigurarea
exercitarii eficiente a atributiiilor prevazute de lege de catre organele
judiciare penale cu garantarea respectarii drepturilor partilor si a
celorlalti participanti, astfel incat sa fie asigurata respectarea
Constitutiei, a tratatelor de costituire a UE, precum si a celorlalte acte
normative ale UE care contin dispozitii procesual penale si a pactelor si
tratatelor internationale referitoare la drepturile si libertatile
fondamentale ale persoanei.
Aceasta prevedere din CPP demonstreaza, pe de-o parte, ca modelul
de procedura penala pe care este construit actualul cod este modelul
de drept continental european si mai demonstreaza, de asemenea, si
intentia legiuitorului de a introduce in acest model de procedura
numeroase elemente ale modelului adversial sau acuzatorial.

1
Modelul de procedura penala influenteaza decisiv modelul de proces
penal, care formeaza obiectul de reglementare al procedurii penale.
Acest model de proces continental european echivaleaza, practic, cu
pastrarea de catre actualul cod a caracterului inchizitorial al modelului
de procedura care are in nucleul judiciar puternice traditii care in
continuare apasa asupra actualului sistem.
Primul care a aparut a fost modelul de procedura adversial. Acest
model este caracteristic unei societati primare in care nu a fost inca
centralizata puterea statului. A aparut in Republica Romana si in
cetatile grecesti. El pune accentul pe interesul individual in detrimentul
interesului public deoarece la origine infractiunea avea caracter privat
si de aceea acest model de procedura penala se caracteriza prin asa-
numitul contractualism. Contractualismul permitea statului sa ofere
persoanei acuzate de savarsirea unei infractiuni posibilitatea de
negociere in scopul de a se obtine avantaje reciproce: atat pt. stat,
care este interesat sa isi diminueze cheltuielile de administrare a
justitiei, cat si pentru persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni,
care in schimbul unei declaratii de recunoastere are interesul sa obtina
o reducere de pedeapsa sau, in unele situatii, chiar o impunitate. Acest
model de procedura acuzatorial, care se gaseste si azi in legislatiile
anglo-saxone, este cunoscut ca modelul de procedura cel mai
democratic intrucat el pune accent pe drepturile si pe libertatile
fondamentale ale persoanei. Astazi, el nu se mai gaseste in forma
initiala, ci numai intr-o forma atentuata, in sensul ca statele care au
legislatiii anglo-saxone, in frunte cu SUA, Canada, Australia, Anglia
etc., datorita dezvoltarii si perfectionarii fenomenului criminal, cunosc
astazi un model atenuat de procedura adversial, care este caracterizat
prin eforturi de echilibrare a intereselor, astfel incat astazi nu se mai
pune problema ca interesul individual sa fie mai presus ca interesul
public, ci se pune proclema unui echilibru.
In ceea ce priveste modelul de procedura inchizitorial, care
incadreaza si procedura penala din tara noastra, nici acesta nu se mai
gaseste in forma pura, ci este mult atentuat tocmai datorita includerii
unor elemente de procedura specifice modelului de procedura
adversial. Procedura penala din tara noastra, in acest moment, face
parte dintr-un model de procedura inchizitorial cu numeroase accente
de model de procedura adversial. Doctrina dinainte de intrarea in
vigoare a noului cod de procedura a caracterizat acest model ca fiind
unul mixt, adica pe jumatate inchizitorial si pe jumatate adversial. In
orice caz, acest model de procedura care exista si in tara noastra, isi
propune aflarea adevarului real, obiectiv, adica cat mai aproape de
realitate, in opozitie cu adevarul creat, construit si care trebuie sa se
bazeze pe probe. In aceasta procedura, interesul statului primeaza fata
de interesul privat al persoanelor implicate. In ultimul timp insa,
datorita multiplicarii surselor formale ale procedurii penale, care nu se
limiteaza la CPP, care este cea mai importanta, ci care include si alte

2
surse atat interne, cat si internationale (legi interne de organizare
judiciara, Conventia de aparare a drepturilor fondamentale, dreptul
comunitar, jurisprudenta CEDO etc.), o trasatura a procedurii penale
este complexitatea surselor formale.

Normele de procedura au ca obiectiv asigurarea eficientei

organelor judiciare penale. In procesul penal exista o multitudine de
actori judiciari care sunt nelipsiti:
*organele de urmarire penala/organe de cercetare penale
-principalul organ de cercetare penala este politia judiciara;
-procurorii constituiti in parchete in cadrul Ministerului Public;
-organe de cercetare penala speciale; pe langa procurorii care sunt
constituiti in parchete de pe langa instante, mai exista si o alta
categorie speciala de procurori, anume cei care fac parte din organe de
cercetare speciala-DIICOT, DNA (cei specializati in fapte de
criminalitate organizata sau de coruptie; exista si procurori militari care
functioneaza in cadrul parchetelor de pe langa tribunalele militare
-sunt 4 in total- si in cadrul parchetului de pe langa Curtea Militara de
Apel, iar la nivelul ICCJ, in cadrul sectiei militare).

*alte organe judiciare penale

-judecatorul de drepturi si libertati, care intervine doar in fazele
urmaririi penale in privinta acelor acte si masuri de urmarire penala
prin care se restrang drepturile si libertatile fundamentale ale
persoanei;
-judecatorul de Camera Preliminara, care isi exercita atributiile intr-o
faza intermediara- Camera intermediara;
-instantele de judecata= jurisdictiile de fond; sunt organizate in
functie de structura organelor de urmarire penala:
Judecatorii- la nivel local
Tribunale, Tribunale militare
Curti de Apel, Curte militara de Apel
ICCJ care judeca fie in cadrul sectiei penale, fie in cadrul unui complet
de 5 judecatori.
-judecatorii de privare de libertate, care functioneaza in cadrul
Administratiei Nationale a Penitenciarelor, creati prin Legea 254/2013
privind executarea pedepselor privative de liberate;
-judecatori delegati cu executarea, instante de executare;

*Organe de constatare care intervin in procesul penal si care au ca

principala atributie constatarea savarsirii de infractiuni;
*Organe de investigatie/investigative. Investigatia este o etapa nou
introdusa de actualul CCP dupa modelul procesului penal adversial,
care se realizeaza de 2 categorii de investigatori: investigatori care
actioneaza cu identitatea reala si investigatori sub acoperire.

3
 Multitudinea de organe judiciare penale si multitudinea surselor
formale ale procedurii penale ii confera acesteia un caracter complex.
Procedura penala este complexa chiar si in raport cu dreptul penal.
Rolul procedurii penale este covarsitor intrucat dreptul penal nu
poate fi aplicat in absenta procedurii penale.
Procedura penala este guvernata de principii, care sunt reguli cu
caracter general si care au rolul de a asigura interpretarea si aplicarea
corecta a normelor de procedura penala. CPP actual, spre deosebire de
cel anterior, a renuntat la calificarea acestor principii ca fiind
fundamentale, ele fiind denumite simplu principii, fiind reglementate
in art. 2-12. Dupa parerea noastra, aceste principii, in pofida faptului ca
legiuitorul nu le mai califica fundamentale, ele sunt principii esentiale
ale procesului penal pentru ca in afara acestora mai exista si alte
principii. Enumerarea facuta de legiuitor nu este exhaustiva. Sunt si
altele care nu figureaza in art. 2-12, cum sunt: subsidiaritatea,
nemijlocirea, s.a.
Intelegerea principiilor este fundamentala pentru ca ele, in
ansamblul lor, construiesc imaginea procesului penal in toate fazele
sale si in intreaga sa desfasurare. Prin intermediul lor, astfel cum vom
vedea, se construieste tipul nou de proces penal pe care l-a preconizat
actualul cod, un proces penal mai eficient, dar nu neaparat mai
echilibrat dupa cum vom vedea. Acest proces este alcatuit in prezent
din 4 faze procesuale. Fazele procesuale sunt diviziuni ale procesului
penal si prezinta importanta pentru intelegerea desfasurarii procesului
penal, care se realizeaza intre 2 momente, si anume momentul inital al
constatirii unei infractiuni, al identificarii, prinderii si urmaririi
persoanelor si judecata, urmata apoi de execuarea hotararilor penale
definitive.
Fazele procesului penal sunt:
---urmarirea;
---camera preliminira;
---judecata;
---executarea.
Principiile privesc fazele procesului penal si au rolul de a garanta
preeminenta dreptului, respectarea drepturilor si libertatilor
fundamentale ale persoanei si eficienta procesului penal in ansamblul
sau. Ele sunt importante in deosebi pentru practica judiciara care
recurge la principii ori de cate ori textul de lege este neclar, ambiguu
sau este insuficient. Principiile nu au doar o importanta teoretica, ci au
o deosebita importanta practica.

1.Principiul legalitatii (art. 2 CPP)

Potrivit art. 2 procesul penal se desfasoara in conformitate cu

dispozitiile legale. Legalitatea nu este o noutate, nefiind un principiu

4
specific doar procesului penal. Ceea ce este insa specific procesului
penal este stricta legalitate, aceasta fiind o consecinta a caracterului
imperativ de ordine publica a marii majoritati a normelor de procedura
penala. Stricta legalitate priveste procesul penal in intreaga sa
desfasurare, adica toate fazele procesului penal.
Legalitatea atrage si sanctiuni procesuale in caz de nerespectare,
sanctiuni care sunt specifice. Este vorba de nulitati, iar in materia
probelor exista si excluderea probelor obtinute in mod nelegal.

2.Principiul separatiei functiilor judiciare (art. 3 CPP)

Articolul 3 reglementeaza un principiu nou, care nu a fost

reglementat de VCPP. Dar acest principiu nu reprezinta o noutate
absoluta intrucat el era recunoscut anterior de doctrina de specialitate
si de jurisprudenta in baza surselor internationale ale procedurii
penale.
Acest principiu presupune ca in cadrul procesului penal
exercitarea unei functii judiciare sa fie incompatibila cu exercitarea
altei functii judiciare. In consecinta, acest principiu se bazeaza pe
starea de incompatbilitate. In procesul penal actual pot fi exercitatea
urmatoarele functii procedurale:
-functia de urmarire;
-functia de dispozitie cu privire la drepturile si libertatile persoanei in
cursul urmaririi penale;
-functia de verificare a legalitatii trimiterii sau netrimiterii in judecata;
-functia de judecata.
Ele corespund in general atributiilor pe care le exercita organele
judiciare in cadrul procesului penal.

A.Astfel, functia de urmarire se exercita de catre procuror, care

este titularul urmaririi. Cu toate acestea, in cadrul urmaririi penale
strangerea probelor si administrarea acestora se realizeaza atat de
catre procuror, cat si de catre organele de cercetare penala, in scopul
intemeierii trimiterii in judecata. In aceasta privinta trebuie sa
remarcam defectuozitatea redactarii textului legal pentru ca procurorul
este cel care este titularul unic, exclusiv al urmaririi penale. Organele
de cercetare penala nu pot gestiona urmarirea penala. Vom vedea, ele
pot efectua doar acte de cercetare penala sub conducerea,
coordonarea si supravegherea procurorului. Organele de cercetare
penala pot strange probe, pot sa le si administreze, dupa care au
obligatia sa le prezinte procurorului care apoi le evalueaza si le
foloseste pentru a lua o decizie cu privire la trimiterea in judecata,
decizia apartinand exclusiv procurorului, nu si organelor de urmarire.
Urmarirea presupune activitati de investigatie cu caracter
complex care au ca scop o cercetare completa a probelor in vederea
intocmirii actului de punere in miscare a actiunii penale care reprezinta

5
cel mai important act pe care procurorul il poate dispune in cursul
urmaririi penale intrucat este actul prin care procurorul formuleaza in
mod oficial acuzatia impotriva unei persoane.

B.Functia de dispozitie cu privire la drepturile si libertatile

persoanei in cursul urmaririi penale.
Este exercitata de judecatorul de drepturi si libertati. Reprezinta
o figura noua, fiind introdusa prin acest cod, dar la fel, nu reprezinta o
noutate absoluta, caci judecatorul era cunoscut si si sub imperiul CPP
anterior. Ceea ce este noua este denumirea data acestui judecator
care exprima in fapt continutul functiei pe care o indeplineste in cursul
urmaririi penale. Prin aceasta s-a urmarit sa se faca delimitarea notiunii
de judecator de aceea de instanta, notiuni care anterior se confundau
in mod frecvent, pentru ca daca judecatorul intervine doar in cursul
urmaririi penale, in acest domeniu al drepturilor si libertatilor
fundamentale ale persoanei, instanta intervine doar in faza de judecata
a procesului penal.
Judecatorul de drepturi si libertati intervine in faza de urmarire
penala in toate cazurile in care se efectueaza acte, se dispun masuri
prin care se restrang drepturile si libertatile fundamentale ale
persoanei (masuri preventive, masuri asiguratorii cu carcater
provizoriu etc.).

C.Functia de verificare a legalitatii trimiterii sau netrimiterii in

judecata
Se exercita in cadrul procesului penal de un judecator nou, si
anume, judecatorul de camera preliminara. Introducerea acestei noi
jurisdictii reprezinta o noutate absoluta pentru ca ea echivaleaza cu o
noua competenta recunoscuta judecatorului intr-o etapa intermediara
a procesului penal, intre urmarire si judecata, de cenzurare a urmaririi
sub aspectul legalitatii. Astfel, judecatorul de camera preliminara
verifica competenta instantei dupa sesizarea acesteia dupa
rechizitoriu, verifica legalitatea trimiterii in judecata, verifica
legalitatea probelor pe care se intemeiaza actul de trimitere in
judecata, verifica legalitatea tuturor actelor de urmarire penala si
legalitatea solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata dispuse
de procuror.
Cu alte cuvinte, prin intermediul judecatorului de camera
preliminara se realizeaza un filtru de legalitate a urmaririi penale.
Camera preliminara ar trebui sa reprezinte proba de rezistenta a
urmaririi penale.

D.Functia de judecata
Se realizeaza de instanta de judecata si consta in exercitarea de
catre instanta a tuturor activitatilor specifice fazei de judecata a

6
procesului penal, constand in cercetarea probelor in vederea stabilirii
existentei unei infractiuni si a vinovatiei, precum si in solutionarea
cauzelor penale, pronuntand la finalul judecatii hotarari definitive care
intra in puterea de lucru judecat, putand fi puse in executare.

Dupa pararea noastra, lipseste o functie judiciara, si anume

functia de executare care nu este reglementata de art. 3, dar ea
exista, intrucat executarea in procesul penal din tara noastra, dupa
modelul procesului penal romano-german, face parte din procesul
penal, spre deosebire de procesul penal anglo-saxon, care incepe
direct cu judecata. Faza de executare transpune scopul urmaririi prin
desfasurarea procesului penal. Celelalte faze nu reprezinta nimic fara
executare. Executarea este cea care face proba eficientei procesului
penal. Ea are caracter jurisdictional, se realizeaza de o jurisdictie care
poarta denumirea de instanta de executare si de asemenea, exista un
judecator delegat cu executarea. Ea consta intr-un ansamblu de
activitati specifice acestei faze procesuale care au ca unic scop
aducerea la indeplinire imediata a unei hotarari judecatoreasti penale
definitive intrata in putere de lucru judecat.

Functiile judiciare se exercita din oficiu, afara de cazul in care

legea prevede altfel. Aceasta reglementare este deficitara pentru ca
exista functii care nu se pot exercita din oficiu, ci doar la sesizare, cum
este functia de dispozitie cu privire la drepturile si libertatile persoanei
pe care o exercita judecatorul de drepturi si libertati, functie care nu
poate fi niciodata exercitata din oficiu, ci doar la sesizarea procurorului,
pe baza de urmarire penala sau la sesizarea, dupa caz, a suspectului
sau inculpatului. Nici functia de judecata nu se exercita din oficiu, ci
doar pe baza actului de sesizare care este in principal rechizitoriul, dar
mai exista inca 2 acte de sesizare, anume incheierea judecatorului de
camera preliminara, atunci cand admite plangerea impotriva solutiei
procurorului de netrimitere in judecata si dispune retinerea cauzei si
inceperea judecatii, si de asemenea, mai poate fi act de sesizare si
acordul de recunoastere a vinovatiei care reprezinta o derogare de la
regula rechizitoriului.

Separatia functiilor judiciare creeaza o situatie de

incompatibilitate in exercitarea functiilor in cadrul procesului penal. De
la aceasta regula exista o singura exceptie: in cazul functiei de
verificare a legalitatii trimiterii sau netrimiterii in judecata se prevede
ca aceasta este compatibila cu functia de judecata. Dupa pararea
noastra, aceasta prevedere este neconstitutionala. In present, ea a fost
declarata partial neconstitutionala, doar in privinta judecatorului care
dupa ce a admis plangerea contra solutiei procurorului de netrimitere
in judecata si a retinut cauza, a dispus inceperea judecatii, situatie in
care judecatorul nu mai poate participa in continuare la judecarea

7
fondului cauzei. In celelalte cazuri aceasta prevedere a fost mentinuta.
Dupa parerea noastra insa, prevederea este in toatalitate
neconstitutionala pentru ca incalca principiul constitutional si european
al dreptului la un proces echitabil. De asemenea, incalca si principiul
impartialitatii judecatorului care face parte din procesul penal echitabil.
De ce? Pentru ca judecatorul care a realizat filtrul de legalitate este cel
care, in urma selectiei probelor pe care se intemeiaza rechizitoriul,
retine probele pe care se va intemeia ulterior judecata asupra fondului
cauzei. In aceasta situatie este periclitata impartialitatea judecatorului,
intrucat acest judecator, dupa ce si-a fixat cadrul procesual in care va
judeca fondul cauzei si dupa ce a constatat legalitatea unor probe care,
de regula, sunt esentiale, care influenteaza decizia asupra fondului
cauzei, tot el participa la judecarea fondului cauzei. Acest lucru
compromite grav echitatea procesului penal in ansamblul sau pentru
ca ulterior in cursul judecatii, judecatorul nu mai poate reveni asupra
examenului de legalitate a probelor. Oricum, este greu de acceptat
faptul ca un judecator care anterior a decis cu privire la legalitatea
probelor nu-si va intemeia hotararea pe aceste probe pe care el insusi
le-a retinut in vederea judecarii cauzei.
=>Aceasta exceptare este neconstitutionala.

3.Principiul prezumtiei de nevinovatie (art.4 CPP)

Potrivit acestui principiu, orice persoana trebuie considerata ca

nevinovata pana in momentul in care vinovatia sa va fi stabilita printr-o
hotarare penala definitiva. Prezumtia de nevinovatie nu reprezinta o
noutate, ea fiind cunoscuta in numeroase reglementari internationale
care sunt aplicabile- in Conventia Europeana, Pactul penal cu privire la
drepturile civile si politice, Carta Drepturilor si Libertatilor
Fundamentale, si este prevazuta de asemenea si in Constitutia
Romaniei. Prezumtia de nevinovatie reprezinta o importanta garantie
procedurala, dar este si o regula de fond, caci ea reprezinta un drept
subiectiv al persoanei suspectate sau acuzate de savarsirea unei
infractiuni. Ea presupune un anumit comportament din partea
autoritatilor judiciare si genereaza un drept specific in aceasta materie
pentru persoana care este suspectata sau acuzata de comiterea unei
infractiuni si anume dreptul la tacere, dreptul de a nu se autoincrimina
si de a nu contribui la propria incriminare.
Aliniatul 2 al art. 4 prevede in mod expres regula in dubio pro reo
care este derivata din principiul prezumtiei de nevinovatie. Astfel, se
prevede ca daca, in urma probatoriului administrat (termenul de
probatoriu este incorrect stiintific, fiind imprumutat din practica; nu se
poate vorbi de probatoriu, se vorbeste distinct de probe, de mijloace
de probe si procedee probatorii), rezulta o indoiala, indoiala se
interpreteaza intotdeauna in favoarea suspectului sau a inculpatului.
Cand exista indoiala? Atunci cand la dosarul cauzei nu exista nici probe

8
de vinovatie si nici probe de nevinovatie. Adica atunci cand nu se stie.
In acest caz (si am avut situatii in practica) se dau solutii de achitare
intemeiate pe indoiala. Indoiala reprezinta o proba pozitiva de
nevinovatie si atunci cand se constata de catre instanta ea trebuie sa
conduca la o solutie de achitare.

4.Principiul aflarii adevarului (art. 5 CPP)

Adevarul in cadrul unui proces nu este un dat, ci el se

construieste pe baza probelor. Este extrem de periculos ca adevarul sa
fie construit pe baza unor prezumtii, cum se intampla uneori. El nu
poate avea la baza prezumtii, indicii sau banuieli. El trebuie sa aiba la
baza probe, iar prin probe intelegem fapte concrete, materiale, fapte
determinate.
Pentru ca adevarul se construieste si nu este un dat, el are
caracter judiciar si este rezultatul unei stari de fapt pe care o instanta
penala o retine in motivarea hotararii judecatoresti in urma
administrarii probelor (nu a probatoriului).
Adevarul, insa, trebuie sa fie cat mai aproape de realitate. Nu
suntem de acord cu teoria adevarului real, adevarului obiectiv pentru
ca acesta este un ideal care niciodata nu poate fi atins. Insa, parerea
noastra este ca organele judiciare au datoria de a nu renunta la acest
ideal, de a apropia cat mai mult posibil adevarul de realitate pe baza
probelor.
Conform al. (1) al art. (5), aflarea adevarului trebuie sa priveasca
atat fapta si imprejurarile de fapt, cat si persoana. Pentru procesul
penal, spre deosebire de procesul civil, persoana prezinta o importanta
capitala. Persoana este la fel de importanta ca imprejurarile de fapt si
fapta materiala. Adevarul trebuie sa priveasca si persoana, toate
elementele de fapt care privesc persoana. Tot comportamentul
persoanei din timpul comiterii faptei si dupa.
In al. (2) se prevede in mod incomplet ca organele de urmarire
penala au obligatia de a administra probe atat in favoarea, cat si in
defavoarea suspectului sau a inculpatului. Dar instantele de judecata
nu au asemenea obligatie??? O asemenea prevedere nu isi gasea locul
in cadrul acestui principiu. Ea trebuia sa ramana, ca in codul anterior,
in materia atributiilor organului de urmarire penala si daca tot s-a
gandit sa se introduca o asemenea prevedere in cadrul principiului
aflarii adevarului, atunci ea trebuia sa fie completa. Sa se prevada ca
toate organele judiciare, nu numai cele de urmarire penala, au
obligatia de a administra probe in mod echilibrat, fara partinire, atat in
favoarea cat si in defavoarea partilor.
In teza 2 a acestui aliniat mai exista o prevedere care
sanctioneaza abuzul procesual in aceasta materie. Se arata ca
respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinta a unei probe de catre
organele judiciare in defavoarea suspectului sau inculpatului se

9
sanctioneaza potrivit normelor de procedura (adica este vorba despre
probe favorabile suspectului sau inculpatului) . Or, nu exista astfel de
norme in tot codul de procedura. Pe de alta parte, regimul nulitatilor,
astfel cum este reglementat, nu permite intr-o asemenea situatie decat
cel mult sanctiunea nulitatii relative care este aproape imposibil de
probat intrucat ea nu poate fi probata decat daca se face dovada
cauzarii unei vatamari procesuale. Prevederea aceasta este complet
inutila.

5.Principiul ne bis in indem (art. 6 CPP)

Acest principiu nu reprezinta o noutate absoluta pentru ca acest

principiu era cunoscut si in CPP anterior. El rezulta din notiunea de
autoritate de lucru judecat care inseamna puterea conferita de lege
unei hotarari penale definitive de a putea fi pusa in executare in ceea
ce priveste efectul pozitiv al hotararii si de a interzice o noua urmarire
si o noua judecata pentru aceeasi fapta, respectiv aceleasi persoane,
din perspectiva efectului negativ al autoritatii de lucru judecat.
Acest principiu are la baza autoritatea negativa de lucru judecat.
Astfel, nicio persoana nu va putea fi urmarita sau judecata daca pentru
aceeasi fapta anterior a fost judecata cu caracter definitiv- fie achitata,
fie condamnata.
Este necesara intelegerea celor noi termeni care compun
principiul. Ne bis priveste decizia sau judecata prealabila care trebuie
sa aiba caracter definitiv si sa poarte obligatoriu asupra fondului
cauzei, iar idem priveste identitatea de fapta si de persoana intre
judecata prealabila si judecata ulterioara. Pentru intelegerea acestui
principiu este necesara, pe langa aplicarea regulilor interne de
procedura penala, si luarea in considerare a jurisprundentei CEDO in
ceea ce priveste aplicarea art. 4 din Protocolul aditional nr. 7.
Sub acest aspect avem o hotarare recenta privitoare la Romania: Hot.
Tutunaru, Bejan 23 iulie 2015 in ceea ce priveste limitarea
domeniului de actiune al autoritatii de lucru judecat, CEDO a decis ca
elementul de identitate idem nu trebuie sa priveasca fapta in
integralitatea sa, fiind suficient sa priveasca anumite aspecte esentiale
care trebuie sa fie comune, atat in procedura penala, cat si in cazul
procedurii ulterioare, constatand ca a avut loc o violare a art. 4 din
Protocolul 7. Identitatea priveste nu incadrarea juridica, ci fapta. De
aceea, exista autoritate de lucru judecat si in situatia in care procedura
ulterioara priveste aceeasi fapta, dar sub o incadrare juridica diferita.
In cazul Tutunaru, dupa ce s-a dat o hotarare definitiva pentru
infractiunea de loviri sau alte violente, a fost declansata o noua
procedura, finalizata cu o noua hotarare, insa pentru talharie
(furt+violente), violentele fiind elementul comun.

10
 6.Principiul obligativitatii punerii in miscare si a
exercitarii actiunii penale (art.7 CPP)

Potrivit acestui articol, procurorul este obligat sa dispuna

punerea in miscare si exercitarea actiunii penale atunci cand exista
probe din care rezulta savarsirea de catre inculpat a unei infractiuni.
Observam ca acest cod foloseste termenul de infractiune in toate
cazurile. Dupa parerea noastra, folosirea acestui termen inainte de o
hotarare definitiva de condamnare asupra fondului cauzei pune in
discutie respectarea principiului prezumtiei de nevinoavatie. In
realitate, acest principiu echivaleaza cu un alt principiu, la care doar
aparent s-a renuntat prin actualul cod, anume cel al oficalitatii. De ce?
Pentru ca oficialitatea procesului penal obliga procurorul ca in toate
cazurile, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, sa
efectueze actul prevazut de lege.
De la acest principiu sunt 2 exceptii prevazute in art.7 al (2)-
oportunitatea urmaririi penale si al (3)- situatiile de disponibilitate.
In ceea ce priveste oportunitatea, care este preluata din
legislatiile anglo-saxone, dupa parerea noastra, ea nu este un principiu
in dreptul nostru, ea este mentionata in CPP doar cu titlu de exceptie,
principiul fiind cel al obligativitatii punerii in miscare si exercitarii
actiunii penale in toate cazurile. In mod exceptional insa, daca raportat
la elementele concrete ale cauzei, procurorul, care este titularul unic al
urmaririi, apreciaza ca interesul public nu cere ca obiectul actiunii
penale, care este tragerea la raspundere penala, sa fie realizat, poate
renunta la urmarirea penala.
Renuntarea la urmarirea penala, vom vedea, este o solutie procesuala
pe care procurorul o poate dispune si care este o alternativa la
urmarire in actuala reglementare. Vom vedea, ea este reglementata
deficitar, caci ea este posibila si in cazul in care nu este cunoscuta
persoana inculpatului.
Cealalta exceptie priveste situatiile de disponibilitate. Sunt 2: in
cazul infractiunilor pentru care legea prevede conditia plangerii
prealabile a persoanei vatamate, precum si in cazul infractiunilor
pentru care legea prevede conditia sesizarii, autorizarii organului
prevazut de lege sau a indeplinirii unei alte conditii procedurale
prevazute de lege. In aceste situatii, procurorul nu-si mai poate
exercita functia de urmarire, respectiv nu va putea pune in miscare
actiunea penala si nu o va putea exercita daca lipseste plangerea
prealabila sau daca lipseste sesizarea, autorizarea sau alta conditie
prevazuta de lege pentru punerea in miscare sau exercitarea actiunii
penale.

11
CURSUL II

Principiul echitatii si al duratei rezonabile art. 8 CPP

- prevede ca organele judiciare penale desfasoara urmarirea si

judecata cu respectarea garantiilor si a drepturilor partilor si ale
subiectilor procesuali, astfel incat sa se realizeze constatarea la timp si
in mod complet a faptelor care constituie infractiuni.
- nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala, iar
persoanele vinovate sa fie pedepsite potrivit vinovatiei si intr-un
termen rezonabil.

Parerea profului e ca nu era necesara prevederea caracterului

echitabil ca un principiu distinct intrucat o parte din celalalte principii
fac parte din dreptul la un proces echitabil, de exemplu prezumtia de
nevinovatie, impartialitatea, dreptul la aparare, durata rezonabila.
- dreptul la un proces echitabil este complex, include si
contradictorialitatea, include egalitatea de arme, include exigenta unei
instante care trebuie sa fie prevazuta de lege, pe langa exigenta de
impartialitate a instantei.
- are prioritate jurisprudenta CEDO in privinta art. 6 din Conventie.

In acelasi timp, prevederea acestui principiu este incompleta, ea

poate crea confuzii, intrucat se prevede ca doar urmarirea si judecata
se realizeaza cu respectarea garantiilor, ca si cum camera preliminara
si faza de executare ar fi exceptate de la obligativitatea asigurarii
respectarii drepturilor si garantiilor, ceea ce, in mod evident, nu poate

12
fi acceptat. De aceea, interpretarea acestui principiu trebuie facuta in
sensul mai larg, in sensul ca procesul penal, in ansamblul sau, se
desfasoara cu respectarea drepturilor si garantiilor.
De asemenea, constatarea la timp si complet a faptelor ce
constituie infractiuni, precum si cerinta ca un nevinovat sa nu fie
pedepsit, iar vinovatul sa fie pedepsit doar in masura vinovatiei sale,
sunt aspecte care nu au nicio legatura cu echitatea procesului penal,
ele privesc scopul procesului penal, care este o activitate concreta,
desfasurata de organele judiciare.

Un lucru pozitiv este faptul ca cerinta ca o persoana nevinovata

sa nu fie pedepsita este mentionata inainte de cea ca o persoana
vinovata sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale ceea ce releva
importanta pe care legea o acorda protejarii drepturilor si libertatilor
persoanei, si in mod special a dreptului unei persoane la un proces
care trebuie organizat de asemenea maniera incat sa garanteze
obtinerea unei solutii de achitare atunci cand o persoana trimisa in
judecata nu este vinovata.
Este mult mai grav ca o persoana care este nevinovata sa fie
condamnata decat ca 100 de vinovati sa nu fie condamnati, avand in
vedere consecintele pe care le produce o solutie nedreapta, nu numai
in privinta persoanei, ci si in privinta justitiei penale, pentru ca o
condamnare a unei persoane nevinovate poate genera neincredere in
actul de justitie. Justitia penala trebuie sa se aplice doar persoanelor
care sunt vinovate de savarsirea unor infractiuni, nu si unor persoane
nevinovate.

In privinta caracterului rezonabil al duratei, acesta este relativ, el

se apreciaza de la caz la caz, in raport de circumstantele concrete ale
cauzei, in raport de conduita autoritatilor si de comportamentul
persoanelor interesate, fiind incidenta jurisprudenta CEDO, care este
aplicabila in procedura penala.
Nu tebuie confundata durata rezonabila, care este un principiu ce
face parte din procesul penal echitabil, cu graba intr-un proces, care
poate sa compromita iremediabil caracterul echitabil al procesului
penal in ansamblul sau.
- acest principiu nu reprezinta o regula de forma, ci o regula de fond
pentru ca priveste insasi calitatea justitiei.

Principiul garantarii dreptului la libertate si la siguranta a

persoanei art. 9 CPP

Al. (1) al art. 9 prevede ca orice persoana, in cadrul unui proces

penal, are dreptul atat la libertate, cat si la siguranta. Dreptul la
libertate la care se refera art. 9 din CPP priveste libertatea individuala

13
a persoanei, dar si libertatea de circulatie a acesteia (este vorba
despre libertatea fizica, nu psihica). Pentru procesul penal, libertatea
individuala are o definitie specifica, ea este definita prin absenta
privarii sau a restrangerii de libertate.
Siguranta persoanei priveste respectarea de catre autoritatile
statului a tuturor garantiilor procesuale si a drepturilor si libertatilor
persoanei. Garantarea sigurantei persoanei este la fel de importanta ca
insasi garantarea libertatii pentru ca ea previne arbitrariul/abuzurile in
restrangerea sau privarea de libertate.

- redactarea textului este defectuoasa, deoarece s-a folosit notiunea de

persoana, iar o persoana, in general, nu prezinta nicio importanta
pentru procesul penal, pentru procesul penal prezinta interes doar o
persoana care este prezenta in cadrul unui proces, de aceea ea poate
purta generic denumirea de persoana interesata, care poate fi una
dintre parti sau un subiect procesual principal.
Persoana interesata in garantarea libertatii si a sigurantei este
suspectul/inculpatul, cel care risca angajarea raspunderii penale in
cadrul procesului.

Ceea ce este pozitiv in actualul CPP este ca, pentru prima data,
se prevede in mod expres in art. 9 al.(2) ca masurile preventive, atat
cele restrictive, cat si cele privative, prin acestea intelegandu-se
retinerea, arestul preventiv, arestul la domiciliu, controlul judiciar si
controlul judiciar pe cautiune, pot fi dispuse doar in mod exceptional,
ceea ce face sa functioneze principiul libertatii, potrivit caruia o
persoana trebuie sa ramana libera in cadrul procesului penal (cu
exceptia cazurilor in care interesele urmaririi, judecarii cer altceva, dar
in principiu persoana trebuie sa ramana libera). De asemenea, se mai
prevede cu titlu de principiu ca masurile preventive pot fi dispuse
numai in conditiile si in cazurile prevazute de lege, care sunt stricte.

Cu privire la masura arestarii, se prevede ca ea genereaza un

drept special pentru persoana care este arestata si care are calitatea
de inculpat, si anume dreptul la informare cu privire la motivele care
au stat la baza arestarii. De regula acest drept coincide cu informarea
cu privire la fapta materiala si cu privire la activitatea juridica cu privire
la care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale, pentru ca
arestarea poate fi dispusa doar fata de un inculpat.
Intrucat nu se face nicio distinctie, textul trebuie interpretat in
sensul ca se are in vedere atat arestarea preventiva, cat si arestul la
domiciliu. Cu toate acestea, prevederea nu este satisfacatoare pentru
ca ar insemna sa credem ca in cazul celorlalte masuri preventive nu ar
exista o asemenea obligatie de aducere la cunostinta a motivelor luarii
masurilor. Parerea profului este ca aceasta prevedere trebuie

14
interpretata in sens larg, in sensul ca ea se aplica in cazul tuturor
masurilor preventive.

De asemenea, se mai prevede in mod expres ca in cazul arestarii

persoana fata de care a fost luata aceasta masura are dreptul de a
contesta masura. La fel, acest text trebuie interpretat in sens larg
orice masura preventiva poate fi contestata (chiar daca redactarea
textului e defectuoasa si s-ar putea intelege ca doar masura arestului
preventiv ar putea fi contestata).
- contestatia este o cale de atac ordinara specifica pentru toate
masurile preventive, ea inlocuieste recursul din vechea reglementare.

De asemenea, in privinta masurilor preventive, atat a celor

restrictive, cat si a celor privative de libertate, se mai prevede cu titlu
de principiu ca revocarea acestora este obligatorie atunci cand se
constata ca ele sunt nelegale. Nelegalitatea insa, nu reprezinta unicul
temei de revocare, revocarea trebuie dispusa nu numai in cazul in care
masurile sunt nelegale, ci si atunci cand se constata ca temeiurile care
au stat la baza lor au disparut (nu mai exista nici temeiuri de fapt, nici
temeiuri de drept). Se mai prevede totodata cu titlu de principiu ca in
cazul retinerii si arestarii preventive trebuie dispusa si punerea de
indata in libertate.
In fine, tot cu titlu de principiu, in ultimul aliniat al art. 9 se
prevede dreptul la reparatie in cazul masurilor preventive privative de
libertate care au fost dispuse cu incalcarea dispozitiilor legale.

Principiul dreptului la aparare art.10 CPP

Dreptul la aparare are un continut complex, complexitate

relevata de art. 10 al. (1) CPP care prevede cu titlu de principiu, avand
ca sursa de inspiratie CEDO, ca partile si subiectii procesuali principali
au dreptul de a se apara ei insisi sau de a fi asistati de un avocat
aceasta inseamna ca dreptul la aparare nu ne duce doar la dreptul de
a fi asistat de un avocat, ci impune si dreptul propriu pe care il au
persoanele interesate de a se apara ei insisi. De aceea, acest drept
propriu al persoanelor interesate trebuie corelat cu art. 10 al. (5) din
CPP, care prevede o obligatie corelativa pentru organele judiciare
penale, si anume aceea de a asigura exercitarea deplina si efectiva a
dreptului la aparare.
Atunci cand partile se apara singure este necesar sa li se puna la
dispozitie de catre organele judiciare penale toate mijloacele de care
acestea au nevoie pentru o exercitare efectiva si concreta a dreptului
la aparare.

15
 Partile sunt inculpatul, partea civila si partea responsabila
civilmente.
Subiectii procesuali principali sunt subiecti procesuali care nu
au calitatea de parti in proces, care sunt persoane interesate,
respectiv partea vatamata si suspectul, acesta din urma putand fi
considerat parte virtuala a procesului penal, avand in vedere faptul ca
suspectul are in actuala reglementare aceleasi drepturi si obligatii pe
care le are si inculpatul, cu foarte mici diferente.

Art. 10 din CPP preia unele prevederi din CEDO, art. 6 al.(3),
respectiv preia dreptul pe care il are avocatul, care este subiect
procesual distinct, precum si dreptul pe care il au partile si subiectii
procesuali principali de a beneficia de timpul si inlesnirile necesare
apararii. Ceea ce este o noutate fata de reglementarea anterioara este
faptul ca avocatul apare ca un beneficiar distinct al unui asemenea
drept, pentru ca avocatul este considerat in actualul cod, dupa modelul
procesului penal adversial, un subiect procesual distinct, autonom, el
este distinct atat fata de organele judiciare, cat si fata de parti sau
subiectii procesuali principali pe care ii asista.

Totodata, se mai prevede si dreptul special la informare,

recunoscut suspectului sau inculpatului, in etape diferite in cadrul fazei
de urmarire penala. Astfel, mai intai se prevede cu titlu de principiu ca
suspectul are dreptul de a fi informat in cel mai scurt timp, inainte de
prima audiere, cu privire la fapta materiala si cu privire incadrarea
juridica pentru care s-a dispus urmarirea penala.
Se prevede de asemenea, tot cu titlu de principiu, si dreptul pe
care il are inculpatul, care este de fapt aceeasi persoana, dar cu alta
calitate (suspectul care a devenit inculpat prin actul de punere in
miscare a actiunii penale), de a fi informat imediat dupa punerea in
miscarea a actiunii penale cu privire la fapta si cu privire la incadrarea
juridica pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale.
Urmarirea penala este divizata in trei etape distincte:
a) urmarirea in rem, care este obligatorie;
b) urmarirea fata de o anumita persoana, care este o etapa de
investigare a persoanei;
c) punerea in miscare a actiunii penale.

De asemenea, tot cu titlu de principiu, se mai prevede si dreptul

la tacere al suspectului/inculpatului, care nu poate lipsi din continutul
complex al dreptului la aparare. Insa, acest drept este prevazut cu titlu
de principiu fara avertismentul pe care trebuie sa il acorde autoritatea
judiciara competenta persoanei interesate, ceea ce face ca aceasta
prevedere sa fie incompleta, ea este criticabila sub acest aspect,
pentru ca nu este suficienta doar recunoasterea dreptului de a nu da
nicio declaratie sau de a nu raspunde intrebarilor, era necesar sa se

16
prevada si obligatia autoritatilor judiciare de a-l avertiza pe
suspect/inculpat cu privire la consecintele exercitarii acestui drept,
respectiv daca va da o declaratie, declaratia va putea fi folosita si
impotriva sa, iar daca nu va da nicio declaratie sau va refuza sa
raspunda la intrebari, atunci acest comportament nu va atrage
consecinte defavorabile in ceea ce priveste tratamentul juridic al
acestuia.
In sfarsit, art. 10 al.(6) CPP prevede ca dreptul la aparare trebuie
exercitat cu buna-credinta in scopul in care a fost prevazut de lege,
prevedere inutila dupa parerea profului pentru ca ea are la baza abuzul
procesual in exercitiul unui drept, ori abuzul procesual este sanctionat,
deci nu era necesara o astfel de prevedere + ca o astfel de prevedere
ar putea induce reaua-credinta in exercitarea dreptului la aparare, ceea
ce este inadmisibil.
- exercitarea dreptului la aparare trebuie prezumata ca fiind de buna-
credinta, ea nu trebuie prezumata de rea-credinta, asa cum reiese din
text.
- pe de alta parte, acest text creeaza si o inegalitate intre acuzare si
aparare pentru ca daca legiuitorul a gasit totusi de cuviinta sa prevada
in mod expres ca dreptul la aparare trebuie exercitat cu buna-credinta,
atunci de ce nu a prevazut ca si dreptul de a acuza trebuie exercitat cu
buna-credinta?

Principiul respectarii demnitatii umane si a vietii private

art. 11 CPP

- principiul demnitatii umane (al.(1)) trebuie analizat prin prisma art. 3

CEDO si a jurisprudentei Curtii in ceea ce priveste interdictia torturii, a
tratamentelor inumane si a celor degradante.
In ceea ce priveste principiul respectarii vietii private (al.(2)), a
domiciliului si al corespondentei, care fac parte din viata privata,
restrangerea acestui drept este admisa in CPP, insa numai in conditii
stricte si numai daca este necesara.

Principiul folosirii limbii romane si dreptul la interpret

art. 12 CPP

- limba oficiala a procesului penal este limba romana.

- pentru minoritatile nationale exista o prevedere speciala conform
careia acestea pot folosi in procesul penal limba lor materna, dar
actele procedurale se intocmesc intotdeauna in limba romana.
- de asemenea, exista o reglementare speciala pentru persoanele care
nu cunosc limba romana, care nu inteleg, nu vorbesc, nu se pot
exprima in limba romana, si carora li se permite sa participe la proces,
sa consulte actele dosarului, sa vorbeasca in fata instantei si sa

17
formuleze cereri prin recurgerea la un interpret, care este asigurat de
stat, in mod gratuit.
De asemenea, mai exista o prevedere speciala si pentru
suspect/inculpat in cazurile in care asistenta juridica este obligatorie,
cu privire la care se prevede ca i se asigura in mod gratuit dreptul de a
comunica cu avocatul sau prin intermediul unui interpret, inclusiv
dreptul de a conversa cu avocatul in privinta formularii de orice fel de
cereri si, in mod special, in privinta recurgerii la caile de atac.
Pentru toate situatiile, se mai prevede cu titlu de principiu, regula
interpretului autorizat, conceptie mai larga, care include si traducatorul
autorizat. Dupa parerea profului, nu are nicio justificare impunerea
acestor limite in privinta comunicarii suspectului/inculpatului cu
avocatul sau, iar argumentul il reprezinta confidentialitatea acordurilor
dintre avocat si suspectul/inculpatul pe care acesta il asista in proces,
confidentialitate care nu poate fi garantata daca se limiteaza asistenta
suspectului/inculpatului doar la interpretul care este autorizat
(interpretul ar trebui sa fie o persoana in care suspectul/inculpatul are
incredere, neexistand nicio garantie ca interpretul autorizat de stat nu
va divulga ulterior secretul conversatiei dintre avocat si
suspect/inculpat).

APLICAREA IN TIMP SI SPATIU

- apare pentru prima data reglementata in Cod, in art. 13, in al.(1)

aplicarea in timp, in al.(2) aplicarea in spatiu.
- aceasta institutie nu are importanta pe care o are in dreptul material.

Aplicarea in timp este guvernata de principiul activitatii, care

prevede ca legea sa se aplice intre cele doua momente ale ei
momentul intrarii in vigoare si momentul iesirii din vigoare a legii.
Specificul legii de procedura penala este acela ca legea de
procedura este de IMEDIATA aplicare, adica se aplica pentru toate
actele si pentru toate masurile efectuate si dispuse in timpul in care ea
este in vigoare, din chiar momentul intrarii ei in vigoare.

Consecinte:
1. aplicabilitatea legii de procedura din momentul intrarii in
vigoare pana in momentul iesirii ei din vigoare pentru toate actele care
se efectueaza si pentru toate masurile care se dispun in timpul cand ea
este in vigoare;
2. mentinerea ca valabile a actelor si masurilor care au fost
realizate inainte de intrarea in vigoare a legii;
3. lipsirea de efecte a legii de procedura dupa iesirea ei din
vigoare pentru actele efectuate si masurile dispuse dupa acest

18
moment, chiar daca ele privesc un proces penal inceput inainte de
iesirea din vigoare a legii.

Exceptii de la imediata aplicare a legii de procedura penala:

1. retroactivitatea legii de procedura permisa intr-un sigur caz
si anume cel al nulitatilor, mentionata si in art. 4 al Legii de punere in
aplicare al actualului Cod, cf. caruia nulitatile privind actele si masurile
efectuate sau dispuse sub imperiul Codului anterior se solutioneaza in
conditiile prevazute de noul Cod.
retroactivitatea in materia nulitatilor inseamna ca daca legea de
procedura noua nu mai prevede conditia care era prevazuta de legea
veche si care nu era indeplinita de un act efectuat sub legea veche,
face ca actul efectuat, desi el era nul potrivit legii vechi, sa fie valabil
potrivit legii noi (ex.: cazul nerespectarii dispozitiilor legale referitoare
la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei a organului
de urmarire penala, potrivit codului anterior sanctiunea era nulitatea
absoluta, dupa noul cod nu mai este motiv de nulitate absoluta, ci de
nulitate relativa, care obliga persoana interesata sa faca dovada
vatamarii procesuale daca urmarirea penala s-a efectuat de catre un
procuror, de exemplu necompetent, toate actele de urmarire penala
sub legea veche erau nule, insa ele devin valabile sub codul actual).

2. ultraactivitatea este posibila in 3 situatii:

a) in materia competentei, daca la momentul la care a
intrat in vigoare legea noua s-a dat deja o hotarare in prima
instanta, daca ulterior prin legea noua s-a modificat competenta
instantei, instanta care a dat deja hotararea ramane competenta
potrivit legii vechi.
b) in materia cailor de atac. Calea de atac este cea care
este prevazuta de legea in vigoare in momentul pronuntarii
hotararii.
Ultraactivitatea este prevazuta doar in scopul asigurarii
exercitiului dreptului la o cale de atac si nu in acela al
restrangerii acestui drept (cu toate acestea avem un exemplu,
art 11 al.(1) din LPA a CPP, care stabileste contrariul, si anume
potrivit acestui text daca la momentul la care a intrat in vigoare
NCPP nu era expirat termenul de exercitare a caii de atac a
recursului, a vechiului recurs in temeiul codului anterior,
impotriva hotararii pronuntate de instanta de apel, hotararea nu
mai este supusa recursului, ci recursului in casatie, care este o
cale de atac extraordinara practic, la momentul intrarii in
vigoare a NCPP daca nu era implinit termenul de exercitare a caii
de atac a recursului, hotararea instantei de apel devenea
definitiva si executorie, fiind supusa doar recursului in casatie, in
termenul de 30 de zile prevazut de lege consecinta acestui

19
 text a fost emiterea de mandate de executare, ceea ce este
inechitabil, este contrar in mod flagrant eficientei privind
asigurarea respectarii dreptului fundamental pe care il are orice
persoana la calea de atac care era prevazuta de lege la
momentul pronuntarii hotararii).
- legea de procedura, ca orice alta lege, trebuie sa se caracterizeze
prin previzibilitate si prin accesibilitate, aceste doua trasaturi
apartinand calitatii legii nu este suficient sa existe doar o baza
legala, ci mai este necesar ca legea sa fie de calitate, sa satisfaca
exigentele de calitate ale legii: accesibilitate si previzibilitate.
- pe de alta parte, acest text incala si principiul egalitatii de tratament
raportat la ceilalti subiecti care au avut norocul sa li se judece cauza
mai devreme.
parerea profului este ca acest text este neconstitutional.
c) in privinta termenelor. Termenele sunt cele prevazute de
legea in vigoare la momentul la care ele au inceput sa curga.

Aplicarea in spatiu art. 13 al.(2)

- legea de procedura se aplica pe teritoriul statului, cu exceptiile care
sunt prevazute de lege si care sunt cele privesc cooperarea judiciara
penala internationala.
- astazi, sub influentele pe care le exercita asupra procedurii penale din
tara noastra toate celelalte legislatii ale statelor membre UE si sub
influentele reglementarilor internationale privind drepturile omului si,
mai ales a jurisdictiilor penale de la Luxemburg si Strasbourg, se poate
vorbi despre o internationalizare a procedurii penale (apropierile dintre
proceduri sunt astazi atat de accentuate incat nu se mai poate spune
ca procedura penala din tara noastra este guvernata de norme
autohtone).
- de asemenea, exceptiile de la teritorialitate se datoreaza si aparitiei
unor jurisdictii la nivelul UE, datorita cooperarii judiciare intre statele
membre (ex.: Mandatul European de Extradare).

ACTIUNILE IN CADRUL PROCESULUI PENAL

- actiunile alcatuiesc fondul procesului penal.

- procesul penal in ansamblul sau nu se poate realiza in afara
actiunilor, el se concretizeaza in exercitarea de actiuni.
- actiunile sunt mijloacele juridice prin care se realizeaza aducerea
conflictului penal nascut din savarsirea unei infractiuni in fata unei
jurisdictii penale pentru a fi judecat si solutionat, in scopul obtinerii
unei condamnari si eventual si al repararii prejudiciului cauzat prin
infractiune.
- procesul penal constituie o succesiune de acte care sunt orientate
intotdeauna spre un scop, in conformitate cu principiul aflarii

20
adevarului, pentru a se stabili daca o fapta constituie infractiune si
daca ea a fost savarsita de inculpat, solicitandu-se condamnarea
acestuia prin aplicarea unei pedepse si eventual o reparatie a
prejudiciului.

In esenta, in cadrul procesului pot fi declansate si exercitate 2

categorii de actiuni:
1. o actiune principala actiunea penala, care este o actiune
publica prin care se urmareste pedepsirea unei persoane vinovate de
savarsirea unei infractiuni (aplicarea unei pedepse).
- ea este indispensabila procesului penal (fara ea nu poate exista
procesul penal, ea da nastere raportului procesual penal fundamental,
si anume dintre stat si persoana care este acuzata de savarsirea unei
infractiuni).
2. actiunea civila, care spre deosebire de actiunea penala nu mai
este una principala, ci una secundara, care depinde de actiunea penala
si care in general apartine persoanei vatamate (victimei infractiunii),
atunci cand aceasta se constituie parte civila, adica atunci cand cere
repararea unui prejudiciu.

Actiunea penala este mijlocul juridic prin care Ministerul Public, in

numele statului, cere tragerea la raspundere penala a persoanei pe
care o considera vinovata de savarsirea unei infractiuni.

- obiectul actiunii penale este definit in art. 14 al.(1), el reprezinta

tragerea la raspundere penala a persoanei vinovate de savarsirea unei
infractiuni. In esenta, obiectul actiunii penale consta in aplicarea unei
pedepse persoanei vinovate, pentru ca tragerea la raspundere penala
se realizeaza prin condamnare.
- potrivit art. 14 al. (2), actiunea penala se pune in miscare prin actul
de inculpare prevazut de lege, iar potrivit al. (3), odata pusa in
miscare, actiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului
penal.

Art. 14, in intregime, este preluat din VCPP, legiuitorul nou a

preluat aceste prevederi fara sa tina seama de schimbarile intervenite
in structura actiunii penale dupa Noul Cod, astfel ca dupa Codul actual,
actiunea penala poate fi pusa in miscare doar de Ministerul Public
(adica de procuror), in TOATE cazurile, adica si in cazurile privind
infractiuni cu privire la care legea prevede conditia plangerii prealabile
(potrivit codului anterior, actiunea penala putea fi pusa in miscare si de
persoana vatamata, putea fi pusa in miscare si de instanta si putea fi
pusa in miscare si de Parlament in cazul Presedintelui).
in reglementarea actuala, actiunea penala poate fi pusa in miscare
printr-un singur act ordonanta procurorului in cursul urmaririi penale.

21
 Dupa parerea profului, in aceste conditii, prevederea art. 14 al.(1)
potrivit caruia obiectul actiunii penale il reprezinta tragerea la
raspundere penala, nu mai are actualitate pentru ca obiectul actiunii
penale nu se poate realiza in cursul urmaririi penale, procurorul nu
poate proceda la tragerea la raspundere penala, tragerea la
raspundere penala apartine exclusiv instantei penale si judecatii, de
aceea punerea in miscare a actiunii penale in lumina actualului Cod, in
cursul urmaririi penale, este o pura formalitate, care este inutila, nu
are niciun sens din moment ce obiectul actiunii penale nu se poate
realiza in cursul urmaririi penale.
- actiunea penala este pusa in miscare fie pentru ca procurorul sa
poata cere o masura preventiva, pentru ca masurile preventive, cu
exceptia retinerii, nu se pot dispune decat fata de inculpat,
deturnandu-se astfel actiunea penala de la scopul ei legitim si, de
asemenea, pentru ca in actualul CPP actiunea penala se pune in
miscare obligatoriu prin ordonanta, nu la sfarsitul urmaririi penale, ci
chiar in cursul urmaririi penale, in momentul in care procurorul
apreciaza ca sunt suficiente probe se scapa din vedere insasi esenta
acestui act de procedura, care este de cea mai mare importanta in
procesul penal.

- actiunea penala nu trebuie sa reprezinte o formalitate inutila, asa

cum este privita astazi, ci ea trebuie sa se materializeze intr-un act de
procedura care trebuie sa aiba la baza probe serioase pe care sa se
intemeieze acuzatia, ea trebuie sa contina o descriere a faptei, trebuie
sa contina probele si mijloacele de proba pe care se intemeiaza
acuzatia, din care trebuie sa reiasa presupunerea rezonabila ca
persoana fata de care s-a pus in miscare actiunea penala a savarsit
infractiunea.

- art. 14 ultimul aliniat care prevede ca actiunea penala odata pusa in

miscare se poate exercita in tot cursul procesului penal este o mare
eroare a legiuitorului, pentru ca nu se poate accepta ca actiunea
penala se poate exercita in faza de executare, adica dupa pronuntarea
hotararii definitive de condamnare, actiunea penala se stinge prin
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.
- actiunea penala se naste prin actul procurorului prin ordonanta,
care trebuie sa fie motivata, trebuie sa fie un act care sa fie adus la
cunostinta persoanei acuzate, care trebuie sa se intemeieze pe probe
serioase si care trebuie sa fie in masura sa aduca la acel moment
actiunea in fata instantei pentru a fi judecata.

Actiunea penala NU se poate exercita in cursul urmaririi penale!

De ce? Pentru ca procurorul nu mai poate dispune asupra ei, procurorul
poate pune in miscare actiunea penala, dar exercitarea nu o mai poate
face decat in fata unei instante penale, pentru ca exercitarea actiunii

22
penale echivaleaza cu cererea pe care procurorul, reprezentant al
statului, o adreseaza instantei si prin care cere condamnarea.

CURSUL III

ACTIUNEA PENALA

Spre deosebire de reglementarea anterioara, care a fost adesea

criticata sub acest aspect, codul de procedura actual, prevede in art.
15 care sunt conditiile care trebuie indeplinite pentru punerea in
miscare a actiunii penale. Potrivit acestui text, ele trebuie indeplinite si
pentru exercitarea actiunii penale. Codul de procedura actual nu a
tinut seama de momentele pe care le parcurge actiunea penala in
cursul desfasurarii unui proces penal.
- actiunea creeaza fondul procesului penal.

23
 O actiune penala parcurge obligatoriu 3 momente:
1) PUNEREA IN MISCARE A ACTIUNII PENALE;
2) EXERCITAREA ACTIUNII PENALE;
3) STINGEREA ACTIUNII PENALE.

1)Punerea in Miscarea a Actiunii Penale(PMAP):

- se realizeaza de PROCUROR(titularul exclusiv).

-procurorul dispune PMAP, in mod obligatoriu, in cursul UP, adica inainte
de finalizareaUP(profu nu e de acord, fiind nefiresc).
- formalitate inutila al carui obiect este imposibil de realizat
- procurorul pune in miscare actiunea penala intotdeauna prin
ORDONANTA, care trebuie sa fie motivata.
- ordonanta trebuie (ar trebui) sa fie cel mai important act al
procurorului.

Art.362 nu poate reprezenta o exceptie de la aceasta regula in

cazul in care se comite o audienta (o infractiune comisa in fata
judecatorului sau a instantei), procurorul care este prezent la sedinta
de judecata poate declara oral ca incepe UP, ba mai mult cu PMAP fata
de faptuitor, si ca dispune si masura preventiva a retinerii (profu zice
ca procurorul pune in miscare actiunea penala prin ordonanta,
declaratia orala nu poate reprezenta act de punere in miscare, are doar
seminificatia unei comunicari adresata de procuror persoanei care a
savarsit infractiunea si totodata, judecatorului in scopul de a se
produce efectul educativ pentru a arata reactia prompta fata de
persoanele care comit infractiuni).

Pentru ca procurorul sa dispuna PMAP, potrivit art.15 trebuie

indeplinite cumulativ 2 conditii:
1) trebuie sa existe probe din care sa rezulte presupunerea
rezonabila ca o persoana a savarsit o infractiune (conditie pozitiva).
- pentru a fi indeplinita aceasta conditie, trebuie precedata de
identificarea persoanei si de o UP in personam (fata de o persoana
anume, identificata) si de asemenea, trebuie sa existe probe, nu
simple indicii (nu sunt suficiente), elemente de fapt conform art.97.
- din continutul probelor trebuie sa rezulte presupunerea rezonabila
privind savarsirea unei fapte care ar putea constitui infractiune de
catre o anumita persoana. Modul de radactare al acestui articol este
diferit fata de art.7 al Obligativitatii punerii si exercitarii actiunii
penale si de asemenea, de art.309, din care nu rezulta elementul
presupunerii (necorelari intre texte).
- in privinta probei, este necesar sa existe probe serioase, probele care
PMAP trebuie sa fie in masura sa justifice si trimiterea in judecata.

24
Standardul probei nu poate fi inferior, celui necesar trimiterii in
judecata.

2) o conditie negativa, trebuie sa constea in inexistenta unui caz

legal de impiedicare a PMAP dintre cele prevazute in art.16. Trebuie
facute 2 distinctii:
- prima intre cauze care au la baza lipsa temeiului actiunii
penale, care este infractiunea, si cauze care au la baza lipsa obiectului
actiunii penale, care este tragerea la raspundere penala.
- a doua distinctie, cauze legale cu caracter permanent
(cele mai numeroase) si cauze legale de impiedicare cu caracter
provizoriu (care sunt 2 - cele prevazute la litera f) si j)).

Analiza cauzelor:
a) Fapta nu exista
Definitie: Fapta lipseste in materialitatea ei. Aceasta este indeplinita in
toate situatiile in care lipseste elementul material al faptei, actiunea
sau inactiunea, latura obiectiva a infractiunii.

b) Fapta nu este prevazuta de legea penala (primul caz) ori

nu a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de
lege (al doilea caz)
- nu se poate face abstractie de definitia legala a infractiunii din Noul
Cod Penal.
- primul caz: nu se mai intelege doar situatia in care fapta nu mai este
incriminata sau situatia in care a intervenit o lege de dezincriminare, ci
sensul acestei sintagmae trebuie extins cu privire la lipsa tuturor
elementelor constitutive ale infractiunii, cele care privesc tipicitatea.
- al doilea caz reprezinta un caz distinct. Diferenta dintre cele doua
prezinta relevanta in ceea ce priveste solutionarea actelor civile,
pentru ca in art.25 se prevede ca actiunea civila este lasata
nesolutionata pentru cazul intai, iar pentru celalalt actiunea civila se
solutioneaza.

c) Nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea

- fapta nu a fost comisa de inculpat, nu exista probe in acest sens.
- din continutul probelor nu rezulta ca nu s-a comis fapta, nu rezulta ca
nu este prevazuta de legea penala, rezulta ca nu a fost savarsita in
mod cert de catre suspect/inculpat ci de alta persoana.

d) Exista o cauza justificativa sa de neimputabilitate

Ex: legitima aparare, stare de necesitate, constragerea
fizica/morala, intoxicatia, eroare, cazul fortuit etc. Aici sunt aplicabile
prevederile din codul penal.

25
 e) Lipseste plangerea prealabila, autorizarea sau sesizarea
organului competent ori o alta conditie prevazuta de
lege , necesara pt punerea in miscare actiunii penale
Lipsa plangerii este caz de impiedicare cand infractiunea face
parte din categoria infractiunilor care se urmaresc doar la plangere
prealabila. NCPP foloseste termenul de infractiune, utilizarea fiind
nejustificata, infractiunea poate fi stabilita numai de o instanta penala
in urma unei judecati, dupa analiza fondului cauzei. In realitate este
vorba de o fapta care are o relevanta penala pentru ca are o baza in
codul penal.

In privinta sesizarii/autorizarii organului competent sunt situatii

de genul in cazul infractiunilor:
- prevazute la art.9 din NCP (in baza principiului
personalitatii) in cazul carora se cere autorizarea procurorului general
de pe langa Curtea de Apel in a carei circumscriptie teritoriala a fost
sesizat sau al procurorului general de pe langa ICCJ pe o durata de 30
de zile, fara sa se depaseasca 180 de zile, in cursul UP;
- prevazute la art.10 din NCP (principiul realitatii) in cazul
carora se cere autorizarea procurorului general de pe langa ICCJ;
- in cazul unui judecator CCR se cere ca pentru trimiterea
in judecata sa existe autorizare a biroului permanent al Camerei
Deputatilor, al Senatului sau dupa caz a Presedintelui la solicitarea
Procurorului General de langa ICCJ;
- pentru efectuarea UP a unui membru a Guvernului in
functie sau a unui fost membru pentru o infractiune comisa in timpul
exercitarii functiei, se cere o incuviintare (cerere de urmarire, denumire
improprie) care este data in competenta, in principiu, doar a
presedintelui; - daca este vorba de un membru al Guvernului care are
calitatea de deputat/senator cererea de urmarire este de competenta
camerei din care acesta face parte;
- in cazul militarilor se cere sesizarea comandantului;
- in cazul Presedintelui in cazul infractiunilor de Inalta
Tradare se cere o punere sub acuzare de catre Parlament, punerea sub
acuzare nu este act de PMAP, este o conditie procedurala, si in acest
caz PMAP se face de catre procuror prin ordonanta;
- sunt de asemenea masuri procedurale preventive arestarea si
retinerea, si respectiv perchezitia domiciliara, pentru care se cer
autorizari speciale in cazul persoanelor cu o calitate speciala, cum sunt
parlamentarii - se dispun aceste masuri numai cu autorizarea camerei
din care fac parte;
- in cazul magistratilor se cere, de asemenea, in caz de
retinere, arestare si perchezitie sa existe o autorizare din partea CSM.
Acest impediment este TEMPORAR, daca ulterior se indeplineste
conditia prevazuta de lege (oricare din ele), actiunea penala va putea fi
pusa in miscare oricand. Daca s-a dat o clasare, modalitatea de PMAP

26
este cea a redeschiderii urmarii penale care trebuie confirmata de
judecator.

f) A intervenit aministia sau prescriptia, decesul suspectului

ori a inculpatului persoana fizica sau s-a dispus radierea
suspectului ori inculpatului persoana juridica
- sunt aplicabile prevederile NCP, toate sunt cauze de inlaturare a
raspunderii penale.
- este o deficienta a actualei reglementari fiindca nu permite o solutie
de incetare a procesului pe acest caz in faza de camera preliminara.
Exemplu: X inculpat moare pe parcursul procedurii camerei preliminare
(judecatorul de CP nu poate da decat solutii de restituire sau de
incepere a judecatii) asa ca judecatorul ar trebui sa dea o incheiere de
incepere a judecatii, ceea ce este absurd fiindca persoana este
decedata.

g) A fost retrasa plangera prealabila, pentru care retragerea

acesteia inlatura raspunderea penala, a intervenit
impacararea ori a fost incheiat un acord de mediere in
conditiile legii.
Primul caz (retragerea plangerii) are ca efect intotdeauna
inlaturarea raspunderii penale si impiedica PMAP, nu produce efecte in
rem, ci doar cu privire la persoana fata de care a fost retrasa plangerea
prealabila.
In cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu
de catre procuror, daca este prevazuta aceasta conditie a plangerii
prealabile, cum este cazul in care persona vatamata este o persoana
fara sau cu capacitate de exercitiu restransa, sau atunci cand
faptuitorul este reprezentantul persoanei juridice vatamate, retragerea
plangerii prealabile produce efecte doar daca este insusita de procuror.
Nu se prevede insa care este actul procedural al procurorului prin care
se dispune retragerea plangerii prealabile. In absenta unei prevederi
exprese, in faza de UP, procurorul dispune prin ordonanta, temeiul
legal fiind art.286 (in aliniatul 1 - contine o dispozitie cu valoare de
principiu: procurorul se pronunta prin ordonanta in toate cazurile, cu
exceptia cazurilor cand prin lege se prevede altfel).
In faza de judecata, insa, competenta privind insusirea retragerii
plangerii de catre procuror nu mai poate apartine procurorului care a
efectuat/supravegheat UP, ci apartine procurorului care participa la
sedinta de judecata si care dispune asupra insusirii retragerii plangerii
cu ocazia concliziilor puse in fata instantei, care trebuie sa fie
motivate.
In privinta impacarii, impacarea trebuie sa indeplineasca
conditiile art.159 din NCP pentru ca ea sa aiba ca efect impiedicarea
PMAP, trebuie sa intervina obligatoriu cel mai tarziu pana in momentul
citirii actului de sesizare al instantei.

27
 In situatia in care presupusa fapta este savarsita chiar de
reprezentantul PJ vatamata de infractiune, impacarea dintre PJ
vatamata si reprezentantul ei pentru a produce efecte trebuie insusita
de procuror, iar procedura este exact ca aceea de mai sus. Acordul de
mediere figureaza formal in art.16, acest caz nu este unul distinct
autonom, se face trimitere la legea speciala 192/2006 privind
Medierea.
Medierea penala poate interveni doar in cazurile in care actiunea
penala este conditionata de plangerea prealabila a persoanei
vatamate, iar retragerea acesteia are ca efect inlaturarea raspunderii
penale si in cazurile in care legea prevede ca impacarea are ca efect
inlaturarea raspunderii penale. Medierea nu poate opera in afara
retragerii plangerii prealabile sau a impacarii, nu reprezinta un caz
distinct de impiedicare PMAP.

h) Exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege(cauze

de impunitate)
- sunt aplicabile prevederile legii penale.
Exemplu: desistarea, impiedicarea producerii rezultatului - aceste
cauze impiedica PMAP pentru ca au efect nepedepsirea, actiunea
penala nu mai are obiect (aplicarea unei pedepse).
- toate cazurile prevazute de la f) la j) sunt cazuri care au ca efect
lipsirea de obiect a actiunii penale.

i) Existenta Autoritatii de Lucru Judecat

- decurge din princpiul ne bis in idem, fiindca priveste autoritatea
negativa de lucru judecat.

j) Intervenirea unui transfer de proceduri, potrivit legii

- este vorba de legea speciala - Legea 302/2004 privind Cooperarea
Judiciara Penala Internationala, care reglementeaza in art.123-124 o
procedura de transfer de proceduri.
Are ca obiect o procedura judiciara, fie o urmarire, fie o judecata.
Are ca efect imediat suspendarea cursului prescriptiei raspunderii
penale, el justifica impiedicarea PMAP pentru ca o persoana nu poate
fi subiect al aceleiasi proceduri judiciare in 2 state diferite in aceleasi
timp. Acest impediment este temporar, pentru ca daca ulterior nu se
poate realiza urmarirea sau judecata pe teritoriul unde se afla
persoana care este subiectul unei asemenea proceduri, atunci procesul
penal se reia, actiunea penala va putea fi pusa in miscare ulterior, daca
se constata ca pe teritoriul statului unde se efectueaza urmarirea sau
judecata, procesul penal nu s-a putut finaliza si pentru a se finaliza se
reia procedura, de aceea efectul este provizoriu.
Acest text nu se coreleaza insa cu art.302 alin.2 care prevede ca
existenta unui impediment legal temporar conduce la suspendarea
urmaririi.

28
 2) Exercitarea Actiunii Penale(EAP) :

- este nereglementata expres, ea se deduce implicit.

Definitie: cererea titularului ei (procurorul) de realizare a

obiectului actiunii penale, adica de tragere la raspundere penala.

- de la aceasta regula exista o singura exceptie: cazul care in care

procurorul renunta la UP, daca procurorul pe baza elementelor
concrete ale cauzei, inclusiv in baza elementelor privind persoana,
apreciaza ca interesul public nu cere realizarea obiectului actiunii
penale.
- se realizeaza pana in momentul epuizarii.
- in vederea EAP trebuie indeplinite aceleasi conditii ca pentru PMAP
(art.15).
- nu este posibila decat in fata instantei penale, ea incepe odata cu
trimiterea in judecata.
- desi formal actiunea penala se pune in miscare in cursul UP, ea nu
poate fi exercitata atat timp cat ea nu se afla in fata instantei penale in
baza actului de trimitere in judecata.
- se materializeaza in cererea procurorului de trimitere in judecata prin
rechizitoriu (altfel spus, insasi emiterea rechizitoriului) si apoi
participarea procurorului la judecata in prima instanta si in apel, in
vederea sustinerii actiunii penale in cererile pe care procurorul le
adreseaza instantei, exceptiile formulate de acesta in timpul judecatii,
concluziile facute de acesta si formularea de catre procuror a
contestatiilor si a apelui, precum si a acelor cai de atac extraordinare,
pana in momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.

3) Stingerea Actiunii Penale (SAP):

- se realizeaza prin solutionarea acesteia.

- se realizeaza diferit in raport de faza procesuala.
- nu se poate realiza in camera preliminara, care are ca obiect doar
verificarea legalitatii urmarii penale.
- se realizeaza in faza de urmarire, in anumite cazuri si conditii, prin
solutii de NEURMARIRE sau de NETRIMITERE IN JUDECATA, pe care le
poate da procurorul si care sunt de 2 feluri si anume: CLASAREA
(intervine cand procurorul constata existenta vreunui caz de
impiedicare a PMAP din art.16) si RENUNTAREA la UP (cand sunt
indeplinite conditiile prevazute in art.308).
- se realizeaza in faza de judecata printr-o solutie de condamnare,
renuntare la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, solutii

29
care sunt reglementate in art.396 si cu privire la care se prevede ca
trebuie sa existe probe din care sa rezulte dincolo de orice indoiala
rezonabila ca fapta savarsita este infractiune si ca ea a fost savarsita
de inculpat.
- se mai poate stinge prin achitare, care poate fi dispusa cand se
constata vreunul din cazurile de la art.16 a,b,c,d, si incetarea
procesului penal cand se constata existenta vreunuia din cazurile
prevazute la art.16 literele de la f) la j).

CONTINUAREA PROCESULUI PENAL:

- reglemenentat in art.18, fiind un important mijloc de aparare creat

special pentru suspect/inculpat fata de care s-a dat o solutie
intemeiata pe art.16 de la litera f) pana la j) sau o solutie de renuntare
la UP.
- trebuie sa aiba la baza o cerere expresa a suspectului/inculpatului de
continuare a procesului penal si este admisibila in cazurile prevazute
expres de lege: aministie, prescriptie, retragerea plangerii prealabile,
existenta unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate si
pronuntarea unei solutii de neurmarire
- in toate aceste cazuri, suspectul/inculpatul are dreptul de a solicita,
fie in faza de UP procurorului, fie in faza de judecata instantei, sa
continue procesul penal pentru a obtine o solutie intemeiata fie pe
inexistenta infractiunii, fie pe lipsa vinovatiei, adica o solutie
intemeiata pe unul din cazurile din art.16 a-d.
- se va dispune fata de suspect/inculpat in faza de UP o solutie de
clasare, iar in faza de judecata se va dispune o solutie de achitare (in
loc de incetare a procesului penal).
- daca dimpotriva, pe baza probelor administrate in urma cererii de
continuare a procesului penal, nu se schimba situatia de fapt, atunci se
va da din nou aceeasi solutie, clasare sau aschitare.
- singurul motiv este evitarea luarii masurilor de siguranta prevazute
de NCP, in rest nu prezinta nicio importanta.

Cu asta am incheiat actiunea penala, care este cea mai

importanta, actiunea principala, care este o actiune a statului,
obligatorie, indivizibila, autonoma.

ACTIUNEA CIVILA (ART.19-28)

Spre deosebire de actiunea penala, actiunea civila nu mai este o

actiune a statului (in principiu), ci este una privata, nu este publica,
este, in principal, a persoanei vatamate, care se constituie parte civila.

30
 De asemenea, ea nu mai indisponibila, ci ea este guvernata de
principiul disponibilitatii, ea are la baza o cerere de constituire de parte
civila si nu este autonoma, este accesorie in raport de cea penala (ea
nu poate exista fara actiunea penala), iar solutionarea ei depinde de
solutionarea actiunii penale.
Art.19 alin.1 - actiunea civila nu are ca obiect repararea
prejudiciului cauzat, ci are ca obiect tragerea la raspundere civila
delictuala a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru
prejudiciul cauzat prin fapta care constistuie temeiul actiunii penale.
Prin aceasta definitie a actiunii civile, cand ea se exercita in cadrul
procesului penal, legiuitorul a urmarit sa scoate in evidenta
dependenta actiunii civile de actiunea penala, in acest fel ea este
admisibila doar cand se intemeiaza pe prejudiciul cauzat nu de orice
fapta/infractiune, ci de fapta care reprezinta temeiul actiunii penale.

Exercitarea actiunii civile, in cadrul procesului penal (sau

alaturarea ei actiunii penale) are la baza un drept de optiune, al
persoanei vatamate, al titularului ei, al persoanei indreptatite. Acest
drept nu poate exercitat in mod nelimitat. Astfel, poate fi exercitata in
procesul penal doar cu conditia sa nu se depaseasca limitele unei
durate rezonabile a procesului penal. In situatia in care se apreciaza
riscul depasirii duratei rezonabile procesului penal, se poate dispune
disjungerea actiunii civile, aceasta urmand a fi exercitate tot in fata
instantei penale, fara ca actiunea civila sa isi piarda caracterul
accesoriu in raport de actiunea penala.

In privinta conditiilor raspunderii civile delictuale sunt aplicabile

prevederile cuprinse in NCC. Astfel, se prevede in mod expres in art.19
alin.5 ca solutionarea actiunii civile se solutioneaza in conformitate cu
legea civila (toate prevederile raspunderii civile delictuale sunt
aplicabile direct in procesul penal, atunci cand exista actiune civila).
Este ncesar sa existe o fapta materiala, care se fie identica cu
fapta pentru care s-a pus in miscare actiunea penala. Trebuie sa existe
un prejudiciu cert, actual (dar pot fi reparate si cele viitoare, cu
conditia sa fie certe, cele eventuale nu se pot repara), ceea ce se
poate repara in procesul penal pe calea actiunii civile este doar
consecinta directa si necesara a infractiunii care reprezinta temeiul
actiunii penale.
In procesul penal, pe langa victime directe, persoanele care au
suferit in mod nemijlocit vatamare prin infractiune, sunt acceptate ca
persoane vatamate si victimele prin ricoseu sau cele indirecte (cele
care au suferit un prejudiciu datorita legaturii cu victima directa a
infractiunii). De asemenea, este necesar sa exista o legatura cauzala
directa, necesara intre infractiunea pt care s-a pus in miscare actiunea
penala si prejudiciul care a fost cauzat de infractiune, care poate fi
material sau moral.

31
 Cu privire la subiectii actiunii civile, atunci cand aceasta se
exercita in cadrul procesului penal, exista doua categorii de subiecti, ca
si in cazul actiunii penale avem subiecti ACTIVI si subiecti PASIVI.
Principalul subiect activ este persoana vatamata, insa ea nu este
parte la proces, ea devine parte in proces numai dupa momentul
constituirii sale ca parte civila. In afara persoanei vatamate, au calitate
de titulari ai actiunii civile succesorii acesteia (mostenitorii, succesorii
in drepturi si, dupa caz, lichidatorii).
In cazul in care persoana este fara capacitate de exercitiu sau
are capacitate de exercitiu restransa, actiunea civila se poate exercita
in numele acesteia de catre reprezentantul ei legal sau de catre
procuror. In situatia in care procurorul exercita actiunea civila, se mai
prevede in art.19 ca trebuie indeplinite si conditiile din art.20 aliniatele
1 si 2. Aceasta inseamna ca procurorul, are obligatia de a se constitui
parte civila cu respectarea termenului, adica cel mai tarziu in fata
instantei penale pana la inceperea cercetarii judecatoresti.
De asemenea, procurorul are obligatia de a formula cererea de
constituire de parte civila fie oral (se constata de instanta printr-o
incheiere si va trebuie sa contina indicarea naturii si intinderii
pretentiilor ,motivele si probele pe care se intemeiaza), fie in scris.
- nu rezulta din text daca procurorul poate formula cerere de
constituire de parte civila in cazul persoanei fara capacitate de
exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, independent de
pozitia reprezentatului legal. Parerea noastra este ca procurorul
intervine doar in situatia in care constata pasivitatea reprezentantului
legal sau atunci cand persoana vatamata nu are reprezentant legal.
- participarea procurorului este subsidiara, el este titular autonom
distinct al actiunii civile. - aceasta prevedere este noua, adusa
din procesul penal adversial, unde persoana vatamata este absenta si
procurorul preia toate drepturile persoanei vatamate (asistam la o
atributie noua a procurorului, se inscrie in cadrul atributiei de a garanta
legalitatea procesului penal in toate fazele si stadiile procedurale; la
baza actiunii procurorului trebuie sa stea intotdeauna interesul public,
la care nu poate renunta, nu s-a creat o execeptie, ci interesul victimei
prezumate fara aparare, face parte din interesul public; actionand in
interesul victimei el actioneaza in interesul statului; nu este o facultate,
ci o obligatie cand sunt indeplinite conditiile legale).

Subiectii pasivi asupra carora se exercita actiunea sunt inculpatul

si partea responsabila civilmente, care este definita in art.81 alin.1 ca
fiind persoana care raspunde pentru prejudiciul cauzat de inculpat, fie
in temeiul unei obligatii legale, fie in temeiul unei obligatii
conventionale (societatiile de asigurare, atunci cand este chemata in
proces).

32
 Actiunea civila, atunci cand este exercitata in cadrul procesului
penal, este guvernata de principiul disponibilitatii, face ca ea sa fie
formulata/sa fie pusa in miscare doar in baza unei cereri de constituire
de parte civila, care poate fi orala sau scrisa. Trebuie sa aiba continutul
cerut de lege.

De asemenea, ca o consecinta a caracterului ei accesoriu,

actiunea civila este conditionata de PMAP, ea nu poate fi formulata si
nici exercitata daca nu exista actiune penala pusa in miscare, adica
daca nu este inculpat in cauza.
Constituirea de parte civila se poate face inca din faza de UP,
imediat dupa PMAP, in realitate dupa parerea profului asa cum
actiunea penala nu poate fi exercitata in cursul UP, nici actiunea civila
nu poate fi exercitata in cursul UP, desi constituirea de parte civila
poate fi primita de procuror chiar in cursul UP (obiectul actiunii civile
nu se poate realiza in faza de UP decat in faza de judecata). De aceea,
art.20 alin.1 nu mai face nicio referire la UP si la procuror.

PRCURSUL IV

Si actiunea civila, care va spuneam anterior, formeaza impreuna

cu actiunea penala fondul procesului, mai exact latura civila. Cele doua
actiuni, penala si civila, privesc cele doua laturi ale dreptului penal,
respectiv latura penala si latura civila.
De aceea, in mod similar cu actiunea penala, si actiunea civila in
desfasurarea ei cunoaste un moment initial de punere in miscare.

33
Cunoaste apoi momentul urmator, exercitarea. Si momentul final,
stingerea.

Punerea in miscare a actiunii civile

Punerea in miscare a actiunii civile inseamna de fapt formularea

actiunii civile in cadrul proceului penal, se realizeaza prin constituirea
de parte civila. Este reglementata de actualul cod in articolul 20.
Constituirea de parte civila, pentru a fi valabila trebuie sa
indeplineasca anumite conditii. Dupa parerea profului, inainte ca ea sa
fie examinata pe fond, este supusa unui examen de admisibilitate. Ea
trebuie sa indeplineasca mai multe conditii.
Prima conditie este termenul de constituire, care este un termen
in limine litis, care nu poate fi depasit. Constituirea ca parte civila
potrivit alineatului 1 al articolului 20, poate fi formulata cel mai tarziu
pana la inceperea cercetarii judecatoresti. Inceperea cercetarii
judecatoresti in actuala reglementare nu coincide cu citirea actului de
sesizare al instantei, ci el coincide cu inceperea activitatii de
administrare al probelor. Acesta este momentul inceperii cercetarii
judectoresti. Sau pentru a intelege mai bine, inceperea cercetarii
judecatoresti este marcata de audierea inculpatiilor, care este primul
act de cercetare judecatoreasca.
Deoarece principalul subiect al actiunii civile este persoana
vatamata care se constituie parte civila, cea care pretinde ca a suferit
un prejudiciu material sau moral. Se mai prevede cu titlu de principiu
obligatia organelor judiciare de a chema persoana vatamata si de a
intreba inainte de inceperea cercetarii judecatoresti, daca se constituie
sau nu parte civila.

O a doua conditie de admisibilitate priveste forma cererii de

constituire de parte civila. Aceasta cerere poate fi scrisa sau verbala.
Daca este verbala ea se consemneaza in mod obligatoriu intr-un
proces verbal in faza de urmarire penala si in cuprinsul incheierii de
sedinta in faza de judecata.

O alta conditie de admisibilitate este continutul cererii. Pentru a

fi valabilia constituirea de parte civila trebuie sa contina implicarea
naturii si a pretentiilor, a motivelor pe care se intemeiaza si a probelor.
Alineatul 4 al articolului 20 este foarte transant. Acest text
prevede ca nerespectarea conditiilor de admisibilitate face ca actiunea
civila sa nu mai poata fi exercitata in fata instantei penale, ea putand fi
exercitata doar in fata instantei civile, adica pe cale separata.
Dupa parerea profului, aceasta prevedere este defectuoasa, fiindca ea
nu tine de un principiu care guverneaza actiunea civila si care o separa
de actiunea penala, cel al disponibilitatii. Dupa constituirea tardiva de

34
parte civila, subiectul pasiv, respectiv inculpatul si partea responsabila
civilmente nu se opun, actiunea civila trebuie sa fie considerata ca
admisibila in virtutea principiului disponibilitatii.
Alineatul 5 al articolului 20 prevede o exceptie de la conditia
privind continutul cererii. Astfel, se prevede in mod exceptional ca cel
tarziu pana la terminarea cercetarii judecatoresti, cererea de
constituire de parte civila poate fi corectata, indreptata pentru erori
materiale. De asemenea, poate fi modificata in sensul ca se perminte
partii civile sa isi modifice pretentiile, fie sa le micsoreze fie sa le
majoreze fata de pretentiile initiale.
De asemenea, ca o consecinta a unui principiu care este
mentinut si de actulaul cod de procedura penala, cel al reparatiei in
natura care are prioritate fata de reparatia prin echivalent, se prevede
ca in situatia in care obiectul actiunii civilie il constituie repararea unui
prejudiciu material, se permite partii civile sa solicite reparea prin
echivalent banesc atunci cand repararea in natura nu este posibila.

Art 20 al.6 reglementeaza o situatie, cea a pluralitatii de parte

civila in care nu am interes contrar, in scopul asigurarii celeritatii
procesului penal, stabilindu-se ca atunci cand partile civile sunt in
numar mare si nu au interese contrare, ele sunt obligate sa isi
desemneze un reprezentant in vederea citarii si comunicarii actelor de
procedura. Si se mai prevede ca daca partile civile nu isi desemneaza
un reprezentant comun, intervine organul judiciar, respectiv procurorul
in faza de urm. penala, instanta in faza de judecata, dispunand dupa
caz prin ordonanta sau prin incheiere, desemnarea unui avocat din
oficiu care va reprezenta in proces partile civile.
Se mai prevede ca ordonanta procurorului si incheierea instantei
se comunica partior civile care refuza sa fie reprezentate de un avocat
din oficiu, avand obligatia sa instinteze organul judiciar cu privire la
refuzul acesta. In situatia in care se desemneaza un reprezentant
comun sau se desemneaza un avocat din oficiu, citarea si comunicarea
actelor procedurale reprezentantului partilor civile, produce efecte
juridice cu privire la partile juridice, in sensul ca se prezuma ca acestea
au avut cunostinta de termenul stabilit si au cunoscut actele
procedurale.
Aceasta reglementare este extrem de defectuasa in mod vizibil.
Mai intai este defectuos modul de exprimare al legiuitorului, care
prevede ca partile trebuie sa fie in numar mare fara sa se determine
cat de mare trebuie sa fie pentru ca acestea sa aiba nevoie de
desemnearea unui reprezentant.
De asemenea, ea este lipsita de eficienta in conditiile in care ea
este conditionata de acordul partilor. Daca partile nu isi dau acordul ele
nu pot fi obligate sa isi desemneze un reprezentant sau sa accepte un
avocat din oficiu.

35
Acest text este in contradictie cu art 82 CPP care prevede ca in situatia
in care persoanele vatamate sunt in numar mare si nu au interese
contrare, sunt obligate in termen de 3 zile sa aduca la cunostiinta
refuzul avocatului din oficiu sau de desemnare a unui reprezentant.
Termenul nu este preluat si de articolul 20 al. 6, ceea ce ar putea crea
confuzii.
Acest text face referire si la procuror, ceea ce inseamna ca desi
alineatul 1 al articolului 20 nu mai preia prevederea din codul de
procedura penala anterior cu privire la posibilitatea de constituire de
parte civila si in cursul urmaririi penale, in mod implicit din continutul
acestui text rezulta ca este posibila formularea cererii de parte civila si
in fata procurorului sau organului de cercetare penala, cea ce
contravine naturii si functiei actiunii civile atunci cand ea este
declansata chiar in cursul procesului penal, ea fiind conditionata de
punerea in miscare a actiunii penale si de sesizarea unei instante,
deoarece doar o instanta poate sa se pronunte cu privire la o actiune
civila, nu procurorul.
Acest art 20 prevede si situatia in care actiunea civila odata pusa
in miscare poate fi disjunsa de actiunea penala, stabilindu-se ca
disjungerea poate fi dispusa ori de cate ori exista riscul nerespectarii
duratei rezonabile a procesului penal, care are ca domeniu de referinta
actiunea penala.
In ceea ce priveste disjungerea, legiuitorul prevede competenta
exclusiva a instantei, doar instanta poate dispune disjungerea actiunii
civile de actiunea penala si solutionarea ei de instanta penala in cadrul
unui dosar separat. In caz de disjungere competenta ramane la
instanta penala.
Disjungerea se dispune de instanta printr-o incheiere care are caracter
definitiv. Rezulta ca in faza de urm. penala nu poate fi dispusa
disjungerea actiunii civile de aciunea penala. In cazul in care se
disjunge actiunea civila de actiunea penala, probele care au fost
administrate pana in momentul disjungerii vor fi avute in vedere de
instanta penala pentru solutionare actiunii civile.

Textul legal mai prevede o situatie de inadmisibilitate a actiunii

civile, atunci cand actiunea civila a fost obiectul unei tranzactii, a fost
transmisa unei alte persoane. In aceasta situatie actiunea civila este
inadmisibila. Ce se intampla daca tranzactionarea actiunii civile a avut
loc dupa constituirea de parte civila? In acea situatie se prevede faptul
ca instanta penala poate dispune disjungerea actiunii civile. Rezulta ca
disjungerea este facultativa in acest caz.

Se mai prevede cu titlu de princiupiu (dupa parerea profului nu

era necesar) ca actiunea civila este scutita de plata taxelor de timbru.

36
 Inculpatul nu este unicul subiect pasiv al actiunii civile, actiunea
poate fi indreptata si impotriva partii responsabile civilmente. De
aceea art 21 reglementeaza introducerea in proces a partii
responsabile civilmente.
Partea responsabila civilmente este potrivit definitiei din art 86,
acea pers fizica sau juridica care raspunde potrivit legii civile pentru
prejudiciul cauzat fie in temeiul unei legi fie in temeiul unei obligatii,
atat singura cat si solidar, atunci cand este chemata in proces in
aceasta caitate.

Sunt doua modalitati ca aceste persoane sa raspunda:

a) Prima este introducerea in proces in calitate de parte
responsabila civilmente.
Introducerea are caracter fortat, se realizeaza doar la cererea
persoanei care este indreptatita potrivit legii civile, adica partea civila sau
succesorii acesteia.
Partea responsabila civilmente nu poate fi introdusa in proces de catre
inculpat. Sa retineti acest lucru. In situatia persoanei fara capacitate de
exercitiu sau capacitate de exercitiu restransa, se prevede ca procurorul preia
drepturile acesteia si exercita actiunea civila.
Daca actiunea se exercita de catre procuror, acesta nu are facultatea, ci are
obligatia sa solicite introducerea in proces a partii responsabile civilmente.
Cu privire la introducerea in proces a partii responsabile civilmente se
prevede un termen care este o conditie de admisibilitate, si acesta este pana
la inceperea cercetarii judecatoresti.

b) Alta modalitate este participarea voluntara a partii resposabile

civilmente.
Partea responsabila civilmente poate solicita atunci cand are un interes
sa participe in proces in aceasta calitate, pentru a se apara, pentru a evita o
actiune ulterioara.
Participarea voluntara are si ea acelasi termen, pana la inceperea cercetarii
judeatoresti. In toate cazurile se prevede ca partea responsabila civilmente
are toate drepturile prevazute pentru inculpat. Aceasta prevedere intra in
contradictie cu prevederea din art 87 alineatul 1, in care se prevede ca
partea responsabila are toate drepturile prevazute pentru pers vatamata.
Evident ca ne gasim in prezenta unei contradictii, pentru ca drepturile
inculpatului nu sunt aceeleasi cu cele ale persoanei vatamate.
Dupa parerea profului, partea responsabila civilmente trebuie sa poata
execita in procesul penal aceleasi drepturi pe care le are si inculpatul, pentru
ca acesta se situeaza pe pozitia inculpatului, nu a persoanei vatamate, fiind
subiect pasiv.

In ceea ce priveste exercitarea actiunii civile, ea inseamna

sustinerea ei prin cererea titularului de acordare a reparatilor.
Exercitarea nu se poate realiza decat in fata instantei. Astfel
exercitarea actiunii are loc doar dupa sesizarea instantei cu
rechizitoriul.

37
 Exercitarea are la baza un drept procesual autonom, dreptul de
optiune procedurala care apartine partii civile si succesorilor care se
constituie parte civila. Exercitarea actiunii civile in fata instantei nu
este liniara. Sunt situatii care au ca efect intreruperea exercitarii care
pot intervenii in cursul acesteia si care influenteaza definitiv
solutionarea actiunii civile - sunt doua situatii: una reglementata in
articolul 22, si anume renuntarea la actiunea civila, si cealalta
reglementata la articolul 23.

Renuntarea la actiunea civila apartine exclusiv partii civile, adica

persoana vatamata. Doar persoana vatamata se poate constitui parte
civila, ea poate fi parte doar atunci cand s-a constituit ca parte civila.
Renuntarea poate interveni oricand in cursul judecatii, nu si in cursul
urmaririi penale, deoarece procurorul nu are comptenta de a dispune,
doar instanta, cel mai tarziu pana la incheierea dezbaterilor in apel.
Renuntarea este definitiva si irevocabila. Partea civila nu poate reveni
asupra deciziei de revocare. Ca o consecinta a caracterului definitiv si
irevocabil al renuntarii, persoana vatamata nu mai poate formula
actiunea civila nici in fata instantei penale, nici in fata instantei civile.
Pe parcursul exercitarii actiunii civile poate interveni o tranzactie
sau un acord de mediere intre inculpat, partea civila si partea
responsabila civilmente, in consecinta atat in tranzactie cat si in
acordul de mediere, exista in termenii textului procedural trei parti.
Problema care se pune aici este daca e valabila tranzactia doar intre
inculpat si partea civila, in absenta partii responsabile civilmente.
Dupa parerea profului, in pofida termenilor folositi in textul procedural
nu exista nici un impediment ca tranzactia(sau medierea) sa fie
incheiata valabil. In ceea ce priveste recunoasterea pretentiilor civile, o
institutie care este prezenta in procesul penal in mod frecvent si care
este de regula legata de modul de solutionare a actiunii penale, pt ca
in mod frecvent inculpatul are interes sa recunoasca pretentiile civile
pentru a isi usura situatia juridica in ceea ce priveste solutionarea
actiunii penale, pentru ca pe inculpat il intereseaza sanctiunea penala,
pedeapsa.
Insa articolul 23 alineatul 2 contine o limita, aceea ca ea este valabila
doar daca este facuta cu acordul partii responsabile civilmente.
Ratiune este aceea de a nu prejudicia interesele partii responsabile
civilmente.
Dupa parerea profului, o asemenea prevedere ingradeste intr-o
maniera inadmisibila un drept pe care il are inculpatul. Recunoasterea
actiunii civile de catre inculpat trebuie sa produca efecte doar in
privinta acesteia nu si in privinta partii responsabile civilmente.
Inculpatul este obligat la reparatie doar cu privire la ceea ce a
recunoscut. Cat recunoaste atata plateste. Pentru restul se
administreaza probe. Pretentiile nerecunoscute trebuie dovedite.

38
 Articolul 24 reglementeaza exercitarea actiunii civile de catre
succesori. Alineatul 1 reglementeaza situatia in care in cursul
procesului a intervenit decesul partii civile si alineatul 2 cand a
intervenit decesul partii responsabile civilmente sau in cazul
persoanelor juridice cand a intervenit dizolvarea acestora.
In primul caz, cand a intervenit decesul partii civile sau
reorganizarea, desfintarea sau dizolvarea persoanei juridice parte civila
intr-o asemenea situatie, dupa caz mostenitorii in cazul persoanei fizice
sau lichidatorii in cazul pers juridice, pot continua actiunea civila
initiata de partea civila, insa cu conditia respectarii unui termen de 2
luni de la data decesului sau reorganizarea sau desfintarea.
In cazul decesului partii responsabile civilmente, partea civila
poate exercita actiunea civila numai impotriva mostenitorilor sau
lichidatorior, numai cu respectarea unui anumit termen de 2 luni de
cand au luat la cunostinta de decesul persoanei.
Nu este reglementata situatia cand a intervenit decesul
inculpatului. Este un caz de NESOLUTIONARE a actiunii civile. Actiunea
civila trebuie lasata ca nesolutionata. Ea poate fi solutionata doar de
instanta civila printr-o actiune separata.

La baza exercitarii actiunii civile in fata unei instante penale sta,

pe langa dreptul de optiune procedurala, si o limita care este generata
de caracterul irevocabil al optiunii procedurale care este exprimata in
recunoscuta regula Electa unavia nondatum recursum altanduram
(odata aleasa o cale nu se poate recurge la alta cale).

Actiunea civila poate fi exercitata in fata unei instante civile chiar

daca ea are un prejudiciu creat printr-o infractiune, daca nu exista
constituire de parte civila. Daca insa ulterior inregistrarii actiunii civile
la instanta civila se pune in miscare actiunea penala, impotriva
persoanei raspunzatoare de cauzarea prejudiciului, consecinta juridica
este suspendarea actiunii civile.
Are la baza un alt princiu: penalul tine in loc civilul. Aceasta regula
insa raportat la reglementarea anterioara nu are caracter absolut si nu
este nelimitata, astfel suspendarea actiunii civile se va produce din
momentul punerii in miscare a actiunii penale si pana in momentul in
care este solutionata cauza penala in prima instanta, adica pana in
momentul in care se da o hotarare de o instanta penala in prima
instanta, chiar nedefinitiva, dar nu mai tarziu de un an. Atunci cand
ulterior inregistrarii actiunii civile la instanta civila se pune in miscare
actiunea penala, partea civila paraseste instanta civila si se indreapta
spre instanta penala. Acest caz reprezinta o exceptie de la regula
electa una via.
A doua exceptie care autorizeaza parasirea caii civile si
indreptarea spre instanta penala este cea in care a fost reluata cauza
penala ca urmare a incetarii cauzei de suspendare. Ea este legata de

39
institutia suspendarii judecatii, care are loc in anumite conditii stricte,
prevazute de lege.( de exemplu daca inculpatul sufera de o boala
grava care il impiedica sa se prezinte la proces).
Suspendarea procesului penal in mod evident intarzie solutionarea
actiunii civile si de aceea in caz in care intervine suspendarea partea
civila poate sa se indrepte cu actiune civila la instanta civila, caz care
reprezinta o noua exceptie de la regula electa una via. Dupa incetarea
suspendarii partea civila se poate indrepta din nou spre instanta
penala.
Partea civila poate parasi instanta penala pentru a se indrepta
spre instanta penala atunci cand instanta penala lasa nesolutionata
actiunea civila.
Atunci cand instanta civila a dat o hotarare cu privire la actiunea civila
chiar nedefinitiva, partea civila nu mai poate parasi calea civila.

In ceea ce priveste exercitarea actiunii civile la instanta civila, pe

langa situatia in care partea civila a formulat actiune civila la instanta
civila in baza dreptului de optiune procedural, respectiv daca nu s-a
constituit ca parte civila in procesul penal, mai exista 2 situatii
reglementate si de actualul cod dupa modelul codului anterior, in care
actiunea civila se exercita in fata instantei civile:
1. In ipoteza in care actiunea civila se exercita de procuror daca
se constata ca prejudiciul nu a fost reparat. pt prejudiciul nereparat
partea civila poate adresa instantei civile o actiune civila separata.

2. Dupa constituirea de parte civila s-a nascut sau a fost

descoperit un alt prejudiciu care trebuie sa aibe aceeasi sursa,
infractiunea pt care a fost formulata actiunea penala.

In toate situatiile in care actiunea civila se exercita in fata

instantei civile, dupa ce a avut loc constituirea de parte civila in cadrul
procesului penal, actiunea civila isi mentine caracterul sau accesoriu
fata de actiunea penala.
Solutionarea actiunii civile este reglementata in articolul 25.
Principiul care guverneaza solutionarea actiunii civile in cadrul
procesului penal este cel potrivit caruia odata cu actiunea penala
instanta penala solutioneaza si actiunea civila.
Cele doua actiuni sunt solutionate prin aceeasi hotarare de catre
instanta penala.
In privinta modului de solutionare a actiunii civilie in cadrul
procesului penal, trebuie sa subliniem ca se mentine principiul bine
cunoscut al reparatiei in natura care are prioritate si in fata instantei
penale: daca este posibila reparatia in natura atunci instanta penala
esti obligata sa acorde reparatia in natura. Astfel repararea unui
prejudiciu materia posibil se face prin restituire. Restituirea are
prioritate.

40
 De asemenea, se mai prevede tot ca principiu ca instanta penala
dispune in privinta solutionarii actiunii civile din oficiu, chiar daca nu
exista constituire de parte civila, desfintarea toatala sau partiala a unui
inscris si respectiv restabilirea situatiei anterioare. In acest fel
desfintarea unui inscris fie totala fie partiala si restabilierea sit
anterioare savarasirii infractiunii reprezinta modalitatii de reparatie in
natura si in acelasi timp reprezinta si cazuri de solutionare din oficiu a
actiunii civile de catre instanta civila, pt ca in aceste cazuri, prin
derogare de la regula enuntata anterior, cea a constituirii de parte
civila, nu trebuie sa existe constituire de parte civila.

Actualul cod de procedura penala mentine si principiul potrivit

caruia solutonarea actiunii civile in procesul penal depinde de modul
de solutionare a actiunii penale. Astefel in cazul in care se decide
condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei sau amanarea, daca
sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale instanta poate
decide admiterea actiunii civile. Daca nu sunt indeplinite conditiile
raspunderii civile delictuale, instanta respinge actiunea civila.
Ce se intampla in cazul de achitare sau de incetare a procesului penal?
Atunci cand se dispune achitarea pe temeiul prevazut de art. 16 lit. b
teza I, adica fapta nu este prevazuta de legea penala, precum si in
cazurile de incetare a procesului penal pe temeiul art.16 lit. e,f,g,i,j,
instanta penala lasa NESOLUTIONATA actiunea civila.
Rezulta in mod evident o largire a cazurilor in care in lumina codului
actual, intanta penala lasa nesolutionata actiunea civila.
De asemenea, instanta lasa nesolutionata actiunea civila si in
cazul art. 486 al. 2 CPP, adica atunci cand se incheie un acord de
recunoastere a vinovatiei, cu exceptia cazului in care se incheie o
tranzactie sau un acord de mediere.
De asemenea, instanta pen. lasa nesolutionata actiunea civila si
in cazurile in care actiunea civila se exercita de succesori sau fata de
succesori in conditiile art. 24 daca nu este respectat termenul prevazut
de lege.
In toate cazurile in care instanta penala lasa nesolutionata
actiunea civila, partea civila si succesorii pot formula actiune civila
separata in fata instantei civile.

In consecinta, actiunea civila va fi solutionata fie prin admitere,

fie prin respingere atunci cand se dispune achitarea doar pentru
cazurile prevazute art 16 lit a, b. In cazul art 16 lit c instanta va
respinge actiunea civila. De asemenea, si pentru cazul prevazut la
litera d, cand instanta va actiona dupa caz in functie intervenirea
raspunderii civile delictuale.
In cazul incetarii procesului penal exista o singura situatie cand
instanta poate solutiona actiunea civila art. 16 lit.h. Aici se pune

41
problema efectelor de autoritate de lucru judecat a penalului asupra
civilului si a civiluui asupra penalului.
Art. 28 al.1: o hot definitiva pronuntata de o instata penala are
autoritate de lucru judecata in procesul civil, atunci cand s-a intentat
actiunea civila in cazul procesului penal cu privire la 2 elemente:
existenta faptei si persoana inculpatului. NU si cu privire la vinovatie.
Atunci cand hotararea instantei penale este o hotarare de achitare sau
de renuntare a procesului penal, ea nu are autoritate de lucru judecat
in procesul civil cu privire la vinovatia persoanei. Ea tine de
raspunderea civila delictuala, astfel daca solutia a fost de
necondamnare de catre instanta penala, nu exista nici un impediment
pt instanta civila sa cerceteze una din conditiile obligatorii a
raspunderii civile delictuale: vinovatia. Daca solutia este de
condamnare ea are efecte de autoritate de lucru judecat in procesul
civil si cu privire la vinovatie.

In privinta prejudiciului, solutia adoptata de legiuitor este aceeasi

ca in privinta vinovatiei. Astfel, doar o hotarare de condamnare are
autoritate de lucru judeat in fata instantei civile. Daca hotararea
definitiva este de necondamnare, achitare sau incetare a procesului, ea
nu are autoritate de lucru judecat cu privire la prejudiciu, astfel
instanta civila are competenta de a cerceta atat vinovatia cat si
prejudiciul.
Daca hotararea este de renuntare a aplicarii pedepsei, solutia este
aceeasi ca in caz de condamnare, conditiile sunt aceleasi si sunt
prevazute de art 387 al2.

Hotararea formulata de o instanta civila are autoritate de lucru

judecat asupra penalului doar in privinta prejudiciului. Ea poate avea
autoritate de lucru judecat si in privinta unui alt element de care
depinde solutionarea actiunii penale (orice element constitutiv al
infratiunii). Ea trebuie examinata doar in chestiuniile prealabile, adica
in cadrul procesual prevazut de art. 52 CPP. In orice caz, o hotarare a
unei instante civile nu are autoritate de lucru judecat in procesul penal
conform art. 28 al.2 : esenta infractiunii, persoana inculpatului si
vinovatia acestuia.

Participantii la procesul penal

Participantii sunt in realitate subiectii procesuali, care sunt

persoanele fizice sau juridice precum si organele statului, care
desfasoara activitati procesuale in cadrul procesului penal.
Subiectii pot fi oficiali si neoficiali.

42
 Art. 29 CPP contine o enumerare a participantiilor: organele
judiciare, avocatul, partile, subiectii procesuali principali, alti subiecti.
Art 30 mentioneaza expres organele judiciare care sunt acele
organe de stat care efectueaza activitati judiciare in cadrul procesului
penal. Acestea sunt: organele de cercetare penala, procurorul, JDL,
judecatorul de camera preliminara, instanta de judecata. Ordinea
prevazuta de legiuitor tine seama de gradul de implicare a organelor
judiciare penale in desfasurarea si solutionarea procesului penal.

Actele procurorului sunt controlate de 2 jurisdictii. In faza de

urmarire penala, de JDL. In faza de camera preliminara este controlat
de Judecatorul de camera preliminara. Instantele de judecata care
solutioneaza judecata cauzei penale pe fondul ei si care solutioneaza
actiunea penala si civila, efectueaza un control de fond asupra actelor
procurorului.

Avocatul este mentionat distinct pentru prima data de acest Cod

de procedura penal, care nu urmareste decat aparentele, sa creeze
aparente de respectare a tuturor principiilor, dar in mod special al
dreptului la aparare.
Avocatul este mentionat in art. 31. Acest text este in contradictie atat
cu art. 10 al. 1, cat si cu art. 88 al. 1 CPP, texte care limiteaza apararea
facuta de avocat doar la parti si subiecti procesuali principali, ori in
categoria altor subiecti procesuali intra si persoanele neinteresate,
cum este martorul.
Din continutul acestui text ar reiesi ca si martorul poate fi asistat de
avocat. Art. 88 si art 10. contrazic aceasta prevedere. Dupa parerea
profului acest cod nou de procedura penala ar fi putut reprezenta pt
sistemeul nostru judiciar sansa includerii martorului vulnerabil, care
are nevoie de aparare, cu privire la care exista risc de autoincriminare,
sa poata fi aparat. Institutia martorului aparat nu este o noutate in
sistemele contemporane.

Avocatul apare ca un subiect procesual distinct. Prin aceasta

credem ca legiuitorul a urmarit sa se solutioneze discutiile doctrinare
privind pozitia procesuala a avocatului care astazi nu mai este un
intermediar intre parti si organele judiciare, ci astazi avocatul este
apropiat de organele judiciare. Institutia avocatului trebuie legata
de modelul de proces penal adversiar, spre care tinde acest cod.
Institutia avocatului are sansa de a deschide portile unei noi viziuni,
moderne.

Partile sunt prevazute in art. 32. Partile sunt persoanele care

exercita sau impotriva carora se exercita actiunile in procesul penal.
Art. 32 al. 2 prevede o lista de parti: inculpatul, partea civila si partea
responsabila civilmente.

43
 Dupa parerea profului aceasta reglementare este defectuoasa pt
ca ea nu reflecta realitatea. Noul cod ar fi putut introduce procurorul
printre partile procesului penal. In realitate procurorul este partea
principala, partea acuzatoare. Prin urmare statul este parte in procesul
penal chiar daca nu figureaza in enumerarea de la articolul 32.

Art. 33 reglementeaza ultima categorie a persoanelor interesate

de desfasurarea procesului penal, care nu sunt parti. Acestea sunt:
suspectul si persoana vatamata.
Suspectul este o persoana fata de care a inceput urmarirea
penala, el are aceasta calitate pana in momentul in care se pune
actiunea penala, cand devine inculpat sau daca nu se pune in miscare
actiunea penala pana cand se da o actiune de clasare.
Persoana vatamata este o persoana care a suferit o vatamare
prin infractiune, fizica psihica sau morala, care nu este parte in proces,
ea devine parte doar prin constituirea de parte civila.

Ultima categorie este cea a altor subiecti procesuali: martori,

experti, interpreti.

Organele judiciare penale

Am vorbit despre organele de stat - care indeplinesc functii

viciale in cadrul procesului penal.
Ele exercita atributii care sunt prevazute de lege privind procesul
penal. Aceste atributii sunt prevazute in codul de procedura penala,
dar si in legea de organizare si functionare a organelor judiciare.

Pentru procedura penala prezinta importanta COMPETENTA

organelor judiciare penale, care stabileste limitele in care acestea
intervin in cadrul procesului penal.
Pentru procesul penal prezinta o importanta subsidiara
organizarea si functionarea organelor judiciare penale (doar din
perspectiva independentei si a impartialitatii, care sunt principii cu
caracter institutional; care constituie garantii institutionale ale organel
judiciare penale), iar pt ca normele juridice care guverneaza
organizarea si functionarea apartin unei alte materii (administrativ,
constitutional) , vom limita domeniul de cercetare a subiectilor
porcesulai oficiali la institutia competentei care face parte din
procedura penala si care prezinta o importanta fundamentala in
asigurarea respectarii unui imporatant principiu si anume cel ale
legalitatii, care trebuie sa priveasca procesul penal in toate fazele
sale.

44
 COMPETENTA

Notiunea de competenta trebuie inteleasa in aceeasi maniera

simplista, pragmatica, tehnica sub un dublu aspect:
a) ca aptitudine a unui organ al statului de a exercita functii
judiciare in cadrul procesului penal, sau altfel spus, dreptul si obligatia
unui organ al statului de a efectua acte sau de a lua masuri in cadrul
procesului penal;
b) ca fiind calitatea unui cauze penale (prin cauza penala
intelegen obiectul procesului penal) de a fi cercetata si solutionata de o
anumita categorie de organe judiciare penale.

Legatura dintre organele judiciare penale prevazute de lege

(organe de cerecetare penala, procuror, judecator, completul de
judecatori, judecatori de camera, instante) si notiunea de competenta
este evidenta. Ea este determinata de proiectia pe care o realizeaza
atributiile prevazute de lege asupra procesului penal in diferitele faze
ale acestuia, in diferitele etape, stadii sau momente, dar si in
ansamblul sau.
Notiunea de competenta nu trebuie analizata doar la nivel abstract
general ca simplu domeniu de actiune a organelor judiciare penale, ci
trebuie analizata prin prisma formelor de competenta prevazute de
lege.
Competenta nu poate exista in afara formelor prevazute de lege,
care sunt reglementate strict.

Sunt recunoascute urmatoarele forme de competenta:

1) competenta functionala
- este determinata de sfera de atributii a organelor judiciare
penale care sunt prevazute de lege;
2) competenta materiala
- acea forma de competenta determinata de natura si gravitatea
infractiunilor.
- ea se stabileste pe linie verticala, adica intre organele judiciare
penale de grade diferite;
3) competenta personala
- se determina in raport de calitatatea pe care o are faptuitorul unei
infractiuni in momentul savarsirii faptei;
4) competenta teritoriala
- acea forma de competenta care se determina in raport de criterii
teritoriale, criterii de loc ( loc al savarsirii infractiuni, loc al prinderii
susupectului sau inculpatului, loc al domicililui sau al sediului
suspectului sau inculpatului).

Determinarea formelor de competenta prevazute de lege

45
prezinta importanta pentru ca regimul sanctionator e diferit.
Astfel, nerespecarea dispozitiilor legale referitoare la competenta
functionala, materiala sau dupa calitatea pesoanei conduce in general
(cu unele exceptii create de noul cod) la sanctiunea nulitatii
absolute, pe cand nerespecarea dispozitiilor legale referitoare la
competenta teritoriala se sanctioneza cu nulitate relativa.

Dreptul comun in materie de competenta il reprezinta, in

acceptiunea codului actual, competenta instantelor de judecata (atat
cea functionala, materiala cat si cea teritoriala). In consecinta,
competenta judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de
camera preliminara, a procurorului si a organelor judiciare penale se
stabileste in raport de competenta instantelor.
Vom incepe cu o prezentare a competentei instantelor, iar apoi
competenta celorlate organe judiciare penale cu privire la care toate
dispozitile legale sunt norme de trimitere. Aceasta este ratiunea pt
care vom incepe cu prezentarea competentei instantelor.

Competenta instantelor atat cea functionala, materiala, cat si

cea dupa calitatatea persoanei, sub cele trei forme e reglementata in
raport de felul instantei.

I. Competenta judecatoriei - art.35 CPP:

Sub aspectul competentei functionale, Judecatoria are atributia
de judecata a cauzelor penale in prima instanta.
Judecatoria e o instanta inferioara.

Sub asptectul competentei materiale, in acceptiunea NCPP

judecatoria e instanta cu o competenta generala comuna. Astfel se
prevede in art. 35 alin. (1) CPP ca judecatoria judeca in prima instanta
toate infractiunile cu exceptia celor date in competenta altor instante.
Determinarea competentei judecatoriei e o deteminare
generica: ea judeca in prima instanta orice infractiune cu exceptia
cazurilor in care legea prevede in mod expres ca se judeca de alte
instante (tribunal, cutea de apel).
Parere prof: conceptia actulului cod, judecatoria nu trebuia sa
aiba o competenta generala materiala, aceasta trebuia sa apartina
tribunalului, iar judecatoria sa judece doar infractiunile de gravitate
redusa. Domeniu de competenta a judecatoriei, care e instanta
inferioara trebuia sa cuprinda 2 categori de infractiuni: infractiuni cu
privire la care legea penala sa prevada conditia plangerii prealabile pt
punerea in miscare a actiunii penale si infractiuni pt care legea
prevede ca impacarea inlatura raspunderea penala. De ce? Pt ca
mentinandu-se competenta generala a judecatoriei pt toate
infractiunile se poate constata ca judecatoria judeca atat infractiunile
de gravitate redusa cat si grave, deosebit de grave ori cu grad ridicat

46
de complexitate- ex: abuzul in serviciu, inselciunea, violul, lipsire de
libetate etc.
De asemenea, pe langa judecata in prima instanta, judecatoria
solutioneaza, asa cum vom vedea, si alte cauze prevazute de lege cum
sunt de ex: caile de atac extraodinare,contestatia in anulare,
revizuirea, reabilitarea judecatoreasca, contestatia la executare si alte
cauze.

II. Competenta Tribunalului- art 36 CPP

Sub aspectul competentei functionale, tribunalul judec att n
prim instant (ex: propunerile de liberare conditionat), ct si cile de
atac a contestatiilor mpotriva ncheierilor pronunate de judectorie,
solutioneaz conflictele de competent ntre judectoriile aflate n
circumscripia sa teritorial si alte cauze anume prevzute de lege care
sunt date n competenta tribunalului.
Trebuie sa facem distictie intre cele doua notiuni: judecata si
solutionare.

Solutionarea reprezinta o atributie derivata, secundara a

judecatoriei, principala atributie e judecare in prima instanta, in fond,
solutionarea e o atributie adiacenta ce deriva din judecata aceasta
este diferenta. Judecata are ca obiect fondul, cele doua actiuni,
actiunea penala si actiunea civila- are ca obiect solutionarea actiunii
penale si actiunii civile in pirma instanta.
Tribunalul care e o instanta superioara are competenta functionala de
judecata in prima instanta dar are si comptenta de judecata a caii de
atac a contestaiei impotriva incheierilor comunicate de judecatorie.
Tribunalul nu este insa si instanta de apel in actuala reglementare.
In ceea ce priveste judecata in pirma instanta a tribunalului,
competenta materiala a tribunalului nu mai e determinata generic ca
in cazul judecatoriei, ci determinarea e concreata - vezi art. 36 alin.
(1) CPP.
La litera a) este prevazuta o lista de infractuni care se judec de
tribunal in prima instant:
o parte din infractiunile contra vietii omorul, omorul calificat,
uciderea la cererea victimei, determinarea sau nlesnirea sinuciderii;
traficul de persoane, traficul de minori, sclavia, traficul de migrant;
distrugerea calificata;
infractiunile de coruptie luarea de mit, darea de mit, traficul de
influen;
divulgarea de informatii secrete ale statului;
transmiterea sindromului imunodeficitar dobndit;
infractiunile informatice;
infractiunea de constituire de grup infractional organizat;
infractiunile praeterintentionate care au avut ca urmare moartea
victimei;

47
 infractiunile cu privire la care urmrirea penal a fost efectuat de DNA
sau de DIICOT;
orice alte infractiuni care sunt date n competenta tribunalului prin legi
special.

Tribunalul judeca in prima instanta infractiuni care sunt calificate

de legiuitor ca fiind grave si cu grad ridicat de complexitate cu toate ca
nu se realizeaza o delimitare clara a acestor criterii (al naturii si al
gravitatii) in raport de care se determina competenta materiala a
tribunalului de competenta materiala a judecatoriei, careia i-au ramas
in competenta infractiuni de gravitate deosebita, cu grad ridicat de
complexitate.
Tribunalul judeca de asemenea si calea de atac a contestaiei
impotiva ideilor pronuntate de judecatorie in cazurile prevazute de
lege, solutioneaza conflictele de competenta intre judecatorii aflate in
circumscriptia sa si solutioneaza si alte cauze care sunt anume
prevazute de lege, care sunt date in competenta tribunalului, cum sunt
unele cai de atac extraordinare, de ex. contestatia in anulare.

III. Competenta tribunalului militar - art. 37. CPP

Tribunalul militar este o instanta care in urma verificarilor
intervenite prin LPA este adusa de la nivelul corespunzator judecatoriei
(de instanta inferioara) la nivelul corespunzator tribunalului. Astfel
tribunalul militar are o competenta care este atat materiala cat si
dupa calitatea pesoanei, respectiv calitatea de militar care trebuie
sa existe in momentul savarsirii infractiunii.
Astfel, potrivit art. 37 CPP tribunalul militar judeca in prima
instanta toate infractiunile savarsite de militri pana la gradul de colonel
inclusiv, cu exceptia celor date in competenta altor instante.
Determinarea competentei este similara cu cea a judecatoriei. Pe
langa judecata in prima instanta, tribunalul miltar solutioneaza si alte
cauze anume prevazute de lege.

IV. Competenta Curtii de Apel - art. 38 CPP

Curtile de Apel au atat o competenta materiala, cat si o
competenta determinata dupa calitatea pesoanei.
Competenta materiala: priveste judecata in prima instanta a
unor infractiuni care sunt considerate de cea mai mare greavitate, este
vorba despre infractiunile contra securitatii nationale prevazute de CP,
cu exceptia infractiunilor de inalta tradare.
De asemenea, judeca in prima instanta si infractiunile de genocid,
infractiunile contra umanitatii, contra pacii, cele de razboi si cateodata
infractiuni contra securitatii nationale prevazute de legi speciale.
Competenta personala: judeca in prima instanta:
- infractiunile savarsite de judecatori din cadrul judecatoriilor si

48
tribunalelor precum si de procuroii de la parchetele de pe langa aceste
instante;
- infractiunile savarsite de catre avocati, notari publici, executori
judecatoresti, controlori financiari ai curtii de conturi sau auditori
publici externi;
- infractiunile comise de sefii cultelor religioase organizate in
conditiile prevazute de lege, inclusiv cele comise de ceilalti membrii ai
inaltului cler sau de cei care au rang de arhiereu sau echivalent al
acestuia;
- infractiuni comise de magistratii asistenti ai ICCJ, cele comise
de presefintele consiliului legislativ,de avocatul poporului, de adjunctii
avocatului poporului, de membri curtii de conturi;
- infractiunile comise de chestori;
- infractiuni comise de judecatorii de la Curtiile de apel si de la
Curtea militara de apel;
- infractiunile comise de procurorii de la parchetele de pe langa
aceste instante.

Pe langa judecatile in prima instanta, Curtile de Apel au o

competenta de judecata a apelurilor, atat a apelurilor indreptate
impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, cat si impotriva
hotararilor pronuntate de tribunale.
Practic, daca judecatoriile si tribunalele sunt intante cu competenta
specializata in materia judecatii in prima instanta, curtile de apel au o
competenta de judecata specializata in materia apelurilor. Au o
plenitudine de competenta in materia apelurilor.
Curtile de apel solutioneaza conflictele de competenta care sunt
ivite intre judecatorii aflate in circumscriptile unor tribunalele diferite,
intre o judecatorie si un tribunal si intre tribunale aflate in
circumscriptia lor teritoriala. Mai solutioneaza si alte cauze anume
prevazute de lege.

V. Competenta Curtea Militare de Apel - art.39 CPP

Are o competenta materiala, personala si functionala.
Competenta materiala: ea e similara cu cea a curtilor de apel, cu
deosebirea ca judeca in prima instanta doar infractiuni savarsite de
militari. - vezi art. 39.
Competenta personala (dupa calitatea pesoanei): Cutea Militara
de Apel judeca in prima instanta infractiunile savarsite de judecatorii
de la tribunalele militare (care sunt in numar de 4) precum si de
procurorii de la parchetele de pe langa tribunalul miliatar si
infractiunile comise de generali, maresali si amirali.
Curtea militara de apel este, in mod similar cu instantele civile
de apel, o instanta specializata in judecarea apelului, deci judeca

49
apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta
de tribunalul militar.

VI. Competenta ICCJ - art.40 CPP

Are competenta functionala, materiala si determinata dupa
calitatea persoanei
ICCJ judeca in prima instanta infractiunile de inalta tradare (desi
s-ar parea ca este vorba doar de o competenta materiala, in realitate
ICCJ are si competenta dupa calitatea pesoanei de judecata a
infractiunilor de inanta tradare pt ca aceste infractiuni nu pot fi comise
decat de Presedintele Ro si membrii corpului suprem).
ICCJ are competenta exclusiv dupa calitatate persoanei, astfel
judeca infractiunile comise de senatori si deputati care sunt membri in
Parlamentul Ro, membrii Parmamentului European , membrii
Guvernului, judecatorii CC, infractiunile comise de CSM si infactiunile
savarsite de judecatori ICCJ si procurorii din cadrul parchetului de pe
langa ICCJ.
Atat sub aspectul competentei functionale, cat si sub cel al
competentei material, ICCJ mai judeca si apeluri declarate impotriva
hotararilor pronuntate in prima instanta de Curtea de apel si Curtea
Militara de Apel precum si impotriva hotararilor pronuntate in prima
instanta de sectia penala a ICCJ.
Apelurile indreptate impotriva hotararilor Curtilor de Apel si a Curtii
Militare de Apel se judeca in prima instanta de un complet de 3
judecatori din cadrul sectiei penale a ICCJ, iar apelurile indreptate
imporiva hotararilor pronuntate in prima instanta de sectia penala a
ICCJ se judeca de un complet de 5 judecatori.
Asa cum judecatoriile, tribunalele si tribunalele militare au ca
specializare judecata in prima instanta, iar Curtile de apel si Curtea
militara de apel au ca specializare judecarea apelului, si ICCJ are ca
specializare judecarea recursului in casatie - cale de atac extraodinara.

ICCJ are competenta de solutionare:

- a recursurilor in intesul legii (RIL);
- a sesizarilor privind pronuntarea unor hotarari prealabide de
dezlegare;
- conflictele de competenta intre judecatorii aflate in
circumscriptia unor curti de apel diferite sau intre tribunale aflatea in
circumscriptia unor curti de apel diferite,intre curtile de apel respectiv
in toate cazutile in care ICCJ este instante superioara si comnua
instantelor alfate in conflict.

ICCJ are competenta exclusiva de solutionare a cazurilor de

intrerupere a cursului normal al justitiei.
ICCJ solutioneaza si alte cazuri date anume in competenta sa.

50
 Competenta teritoriala a instantelor judecatoresti

Este reglemenata diferit dupa cum infractiunile sunt savarsite in tara

sau in strainatate.

Competenta teritoriala pentru infractiuni savarsite in tara

- art 41 CPP
In alin 1. la lit. a-d este prevazuta ordinea criteriilor teritoriale de
comptenta:
a) Locul savarsirii infractiunii (cel mai important)- criteriul este
cel al ubicuittii, n sensul c, fapta se consider svrsit nu numai n
locul unde s-a realizat activitatea infractional, ci si n locul unde s-a
produs rezultatul;
b)Locul prinderii suspectului sau inculpatului;
c)Locul unde domicileaza sau unde isi are sediul suspectul sau
inculpatul rap la momentul savarsirii infractiunii;
d)Locul unde domicileaza sau isi are sediul persona vatamata.

Incidenta criteriilor teritoriale art 41 e regelmentat defectuos pt

ca face ca ordinea legala a criteriilor sa fie inaplicabila. Se prevede ca
daca sesizariile sunt succesive sau nu este cunoscut nici unul din
locurile la care se refera art. 41, este aplicabila regula organului mai
intai sesizat deci in cazul competentei instantelor, instanta mai inai
sesizata (in cazul unor sesizari succesive). Cum ar fi posibila o
asemenea situatie in practica avand in vedere ca in actuala
reglementare sesizarea unei instante penale se realizeaza doar prin
rechizitoriu? Cum va puteti imagina ca procurorul sesizeaza succesiv
mai multe instante ca sa se atraga aplicabilitatea acetei reguli? E o
ipoteza absurda.

Ne uitam la art. 41 alin. 5:

- prima teza (cazul in care doua sau mai multe instante sunt sesizate
simultan) - cum ar putea procurorul sa sesizeze simultam mai multe
instante cu acelasi rechizitoriu? E imposibil.
- teza a doua (urmarirea penala sa efectuat cu nerespectarea acestei
ordini) : nu are sens
-conditioneaz aplicarea criteriilor legale de o urmrire
penal realizat cu nerespectarea criteriilor; induce ideea c n ceea ce
priveste competenta teritorial a organului de urmrire penal, acesta
nu are obligatia de a respecta criteriile teritoriale prevzute n art.41
alin.(1) NCPP, competenta teritorial fiind lsat la aprecierea
organului de urmrire penal, care nu ar fi tinut de respectarea
criteriilor legale prevzute de lege, ns cu obligatia ca la sesizarea
instantei penale, s tin cont de prevederile legale.
*aceast prevedere intr n contradictie cu prevederea cuprins n

51
art.63 alin.(3) NCPP, care contine dispozitii comune privind urmrirea
penal si n care se prevede c aceasta revine organului de urmrire
penal care si are sediul n circumscriptia instantei care are
competenta de a judeca cauza n prim instant; CPP a inversat
raporturile traditionale dintre competenta teritoriala a instantei si
competenta teritoriala a organelor de urmarire penala.

Parere prof: Instantele de judecata si organele de urmarire penala au

obligatia de a tine seama de criteriile teritoriale prevazute la art. 41,
regula organului judiciar mai inai sesizat e aplicabila doar in situatia in
care nici unul din criteriile de la art. 41 nu e cunoscut.
In situatia in care la momentul in care se primeste sisizrea de carte
organele de urmarire penala (sesizare = plangere, denunt, act de
constatare, plangere prealabila sau sesizare din oficiu) daca organul
de UP are cunostinta despre existenta unuia din creterile de la art. 41,
are obligatia de a-si verifica competenta potrivit art. 58 (obligatoriu) si
de a trimite plagerea organului de UP competent.
In ceea ce priveste sesizarea instantei ipoteza reglem in art. 41 alin. 5,
in ambele teze, este absurda. Intotdeauna procurorul are obligatia sa
sesizeze instanta in raport de criteriile prevazute de lege.
Ex: daca e cunoscut locul savarsirii, procurorul nu poate sesiza alta
instanta decat cea de la locul savarsitii, iar nu e cunoscut locul, se iau
restul criteriilor in ordine. Daca nici un criteriu nu e cunoscut ce
instanta va fi sesizata? Cea aflata in circumscriptia sa teritoriala.
*Sesizarea instantelor penale se realizeaza doar prin rechizitoriu.

Aceasta reglemenatre este posibila in privinta organelor de

urmarie penala, nu si in privinta instantelor. In privinta sesizarilor
organelor de urmarire penala este posibila atat sesizarea succesiva cat
si simultana (exista situatii in practica in care persoana vatamata
sesizeaza mai multe organe) insa aceasta ipoteza nu este pozibila in
cazul instantelor pentru ca nu se poate ca procurorul sa sesizeze prin
rechizitoriu succesiv sau simultan mai multe instante.

Art. 41 mai include dou cazuri inutile: competenta teritorial

pentru infractiuni svrsite pe o nava sub pavilion romanesc, si
competenta teritorial pentru infractiuni svrsite pe o aeronava
nmatriculat n Romnia
- se prevede ca o infractiune savarsite pe o nav sub pavilion
romnesc este de competenta instantei n a carei circumscriptie
teritoriala se afla portul n care ancoreaza nava, daca aceasta
ancoreaza pe teritoriul Romaniei.
- in privinta infractiunilor savarsite pe o aeronava inmatriculata in
Romania, competenta apartine instantei n a crei circumscriptie se
afla aeroportul unde aterizeaza aeronava, daca aceasta aterizeaza pe
teritoriul Romaniei

52
- daca nava nu ancoreaza pe teritoriul romanesc sau aeronava nu
aterizeaza pe teritoriul Romaniei, atunci sunt aplicabile criteriile
prevazute in art.41 alin.(1) NCPP; daca nu sunt cunoscute niciunul
dintre aceste criterii, atunci se aplica regula instantei mai intai
sesizate.

Competenta teritoriala pentru infractiuni savarsite in

strainatate - art 42 CPP

Pentru infractiunile savarsite in strainatete nu sunt aplicabile

criterile teritoriale care sunt prevazazute pentru infractiunile savarsite
in tara.
Pentru cele savarsite in strainatae competenta teritoriala e
stabilita de legiuitor in favoarea instantei in a carei circumscriptie isi
are domiciliul sau sediul inculpatul, daca acesta a ales domimiciliul sau
sediul in Ro. Daca nu are domiciliul sau sediul in Ro atunci compteneta
se va stabili in favoarea instantelor din circumscriptia mun. Bucuresti.
In privinta infractiunilor savarsite pe o nava sau aeronava (aici e
vorba de infractiuni savarsite pe o nava straina sau pe o aeronava
straina) astfel infractiunea savarsita pe o nava straina sunt de
competenta instantei in a carei circumscriptie se afla portul, iar in cazul
aeronavei, instanta in a carei circumscriptie se afla aeroportul.

Competenta judecatorului de drepturi si libertati - art 53

- judecatorul de drepturi si libertati apartine instantei, de aceea

competenta acestuia se va determina in raport de competenta
materiala, dupa calitatea persoanei, precum si in raport de competenta
teritoriala a instantei de care apartine.
- in ceea ce priveste competenta functionala, judecatorul de drepturi si
libertati solutioneaza cereri, propuneri, plangerile, contestatiile si
sesizarile formulate in faza de urmarire penala privind masurile
preventive, masurile asiguratorii, masurile de siguranta cu caracter
provizoriu, actele procurorului, incuviintarea perchezitiilor, a metodelor
speciale de cercetare sau supraveghere si a altor procedee probatorii,
procedura audierii anticipate, precum si alte situatii care sunt
prevazute de lege.

Judecatorul de camera preliminara art 54

- este vorba despre o competenta functionala a judecatorului de

camera preliminara.
- in ceea ce priveste competenta materiala, personala sau teritoriala,
sunt aplicabile regulile privind competenta instantei de care apartine,
din care face parte judecatorul de camera preliminara.

53
 - sub aspectul competentei functionale, judecatorul de camera
preliminara are competenta de a verifica legalitatea trimiterii n
judecata, a actelor de urmarire penala, a probelor pe care se bazeaza
trimiterea n judecata, solutioneaza plangerile impotriva solutiilor de
neurmarire/netrimitere in judecata, precum si alte situatii expres
prevazute de lege.

Competenta organelor de urmarire penala art.55

NCPP

Art.55 NCPP este un text cadru, care reglementeaz cu caracter

general, competenta organelor de urmrire penal.
- sunt organe de urmrire penal procurorul, organele de cercetare
penal ale politiei judiciare si organele de cercetare penal
special.

o Procurorul si exercita atributiile prevzute de lege n cadrul

parchetelor (in principiu, in cadrul parchetelor de pe lng
instantele de judecat), parchete care sunt organizate si
functioneaza pe langa instanta, dar in cadrul Ministerului Public
- in acceptiunea NCPP procurorul are urmatoarele atributii, care
formeaza competenta functionala a procurorului:
supravegheaz si efectueaz urmrirea penal;
sesizeaz judectorul de drepturi si libertti si instantele de judecat
(nu sesizeaz direct judectorul de camer preliminar; sesizeaz instanta de
judecat, iar aceasta dispune cu privire la sesizarea judectorului de camer
preliminar);
exercit actiunea penal n cadrul procesului penal;
exercit actiunea civil n cazurile prevzute de lege;
particip la sedintele de judecat a cauzelor penale, att n prima
instant, ct si n apel;
exercit cile de atac prevzute de lege (inclusiv contestatiile).

Competenta procurorului - art. 56

Procurorul are competenta, n principal, de a efectua
supravegherea urmririi penale urmrirea penal se efectueaz n
cea mai mare parte, n acceptiunea NCPP, de organele de cercetare
penal, procurorul avnd principala atributie de supraveghere a
activittilor efectuate de organele de cercetare penal ale politiei
judiciare si cele speciale.
Procurorul poate efectua orice act de urmrire penal, n orice
cauz penal care se afl n curs de cercetare la vreun organ de
cercetare al politiei judiciare sau la vreun organ de cercetare penal

54
special.
In anumite cazuri, pentru anumite infractiuni sau pentru anumite
categorii de persoane, se prevede c procurorul efectueaz personal,
n mod obligatoriu, urmrirea penal:
pentru infractiunile de omor, omor calificat, uciderea la cererea
victimei, determinarea sau nlesnirea sinuciderii;
pentru ultraj, presiuni asupra justitiei, compromiterea intereselor
justitiei, ultrajul judiciar, cercetare abuziv, supunerea la rele tratamente,
tortur, represiune nedreapt, coruptie;
pentru toate infractiunile care sunt de competenta de judecat n
prim instant a CCJ sau a curtilor de apel;
pentru infractiunile svrsite cu intentie depsit care au avut ca
urmare moartea unei persoane;
pentru infractiunile pentru care urmrirea penal se exercit de ctre
DNA sau DIICOT.

- n privinta infractiunilor svrsite de ctre militari, se prevede ca

urmrirea penal se efectueaz, n mod obligatoriu, de ctre procuror
(cum se mai justific competenta organelor de cercetare penal
speciale n privinta infractiunilor svrsite de ctre militari?!)
- se mai prevede c, dac acestea sunt svrsite cu participarea si a
altor persoane care nu au calitatea de militar, competenta de
efectuare a urmririi penale revine procurorului militar, nu a
procurorului civil, cu conditia ca infractiunile s fie svrsite de militar
n calitate de autor, iar participarea celorlalte persoane sa se realizeze
in forma coautoratului, instigatii sau complicitatii - va fi sesizat
instanta care este determinata a fi competenta dupa regulile
prevazute in art.44 CPP, deci instanta civil, nu cea militar; urmarirea
se efectueaz de procurorul militar care va sesiza instanta civila

o Organele de cercetare penala ale politiei judiciare

- sunt alcatuite din lucratori specializati din cadrul ministerului administratiei
si internelor care sunt anume desemnati cu avizul conform al procurorului
general al parchetului de pe langa ICCJ (in acceptiunea codului actul si cu
avizul conform al procurorului anume desemnat de procurorul general al
parchetului de pe ICCJ).

- organizarea si functionarea parchetelor este guvernat de principiul

independentei, impartialittii, indivizibilittii si exercitrii atributiilor
sub autoritatea Ministerului Justitiei. De asemenea, unul din principiile
care guverneaza organizarea si functionarea Ministerului Public este si
cel al controlui ierarhic si subordonarea ierarhic (specific Ministerului
Public).
- n virtutea acestor principii, procurorul ierarhic superior nu poate
prelua o cauz aflat n curs de instrumentare n competenta
procurorului inferior, dect n anumite situatii prevzute expres de lege

55
(ex: n caz de absent ndelungat a procurorului, cnd se constat c
exist o urgent; n situatia n care se constat c a ncetat calitatea
de procuror, n cazurile de suspendare; sau cand se constat c o
cauz este lsat n nelucrare pe o durat mai mare de timp).
- organele de cercetare penala ale politiei judiciare includ atat ofiteri,
cat si agenti de politie judiciara din cadrul Politiei, care e organizata si
functioneaza in cadrul Legii Politiei.
Politia judiciara e acea parte a politiei alcatuita din lucratori care
sunt specializati in activitati de politie judiciara desemnati prin ordin al
Min. administratiei si intenelor. Au fost inclusi si ofiteri ai politiei de
frontiera.
- organele de cercetare penal ale politiei judiciare au o competenta
generica, comuna de cercetare penala pentru orice infractiune, cu
exceptia celor date in competenta altor organe de cercetare penale,
respectiv a procurorrului sau a orgenelor de cercetare penala speciale.

o Organele de cercetare penala speciale

- sunt alcatuite din lucratori specializati care sunt anume desemnati,
deci care au obtinut avizul conform al procurorului general al
parchetului de pe langa ICCJ. Organele de cercetare penala exista in
prezent in doua materii:
pt infractiunile savarsite de militari
pt infractiuni de coruptie sau de serviciu savarsite de personalul
navigant al Marinei civile daca fapta a pus in pericol siguranta
navei sau a navigatiei ori a personalului (cf. Legii 191/2003).

- organele de cercetare penala speciale au competenta de efectuare

a actelor de cercetare penala in raport de specializarea structurii
administrative din care acestea fac parte, limitandu-se la cele doua
categorii mai sus mentionate.

In privinta DNA exist o reglementare special n OUG nr.43/2002

privind politia judiciar care este creat n structura DNA, fiind plasat
integral n subordinea procurorilor.
In privinta DIICOT, exist o reglementare similar, cu deosebirea
c politia judiciar care este subordonat procurorilor din cadrul DIICOT
nu s-a desprins de structura organizatoric si functional a Ministerului
Administratiei si Internelor din care face parte.
Politia judiciar comun este organizat si functioneaz n baza
prevederilor cuprinse n Legea nr.364/2004.
DNA are o competent special pentru infractiuni de coruptie n
raport de dou criterii: criteriul valoric si criteriul calittii personale.
- si DIICOT are o competent speciala.

De la regula competentei procurorului si a organelor de cercetare

56
penal exist dou situatii de exceptie:
Institutia extinderii competentei a organelor de urmrire penal este
reglementat n art.59 NCPP: organele de urmrire penal pot efectua
acte de urmrire penal si n afara circumscriptiei lor teritoriale, n mod
direct sau prin recurgerea la comisia rogatorie.
Cazurile urgente sunt reglementate n art. 60 NCPP: procurorul si
organele de cercetare penal pot efectua urmrirea penal si n privinta unor
infractiuni care nu fac parte din competenta de urmrire penal a acestora, n
situatii urgente (ex: o cercetare la fata locului, o constatare a unei infractiuni
flagrante) cu obligatia ca de ndat, dup finalizarea cercetrii s sesizeze
organul de urmrire penal care este competent potrivit legii.

- in privinta organelor de urmarire penala art.63 NCPP face trimitere, n

alin.(1) la regulile de competent teritorial a instantelor de judecat.
- n privinta modului de solutionare a conflictelor de competent, se
prevede n mod expres n art. 63 alin.(4) c atunci cnd se constat
intervenirea unui conflict de competent ntre procurori, competenta
de solutionare revine ntotdeauna procurorului ierarhic superior.
- atunci cnd conflictul de competent apare ntre organele de
cercetare penal aflate sub supravegherea aceluiasi procuror,
competenta revine procurorului care supravegheaz activittile de
urmrire penal.
- dac conflictul de competent apare ntre organele de cercetare
penal care nu se afl sub supravegherea aceluiasi procuror,
procurorul parchetului din care face parte procurorul care
supravegheaz urmrirea penal este cel care va stabili care este
procurorul care va solutiona urmrirea penal.

CURSUL V

COMPETENTA

Prin Prorogarea de competenta se intelege extinderea competentei

normale a organelor judiciare asupra unor cauze care in mod firesc
revin altor organe judiciare potrivit legii.

57
Foarte important de subliniat este faptul ca in materie procesual
penala prorogarea de competenta poate sa fie DOAR legala. Altfel
spus, este permisa doar prorogarea legala de competenta , nu si
prorogarea conventionala de competenta, aceasta din urma fiind
intalnita doar in procesul civil, in materie procesuala civila.

Prorogarea de competenta priveste ATAT organele de urmarire penala

( adica organele de cercetare penala si ministrul public) cat si si
intantele judecatoresti. Prorogarea legala de competenta este o
consecinta a caracterului legal al competentei. Generic in procedura
penala intalnim 3 cazuri de prorogare legala de competenta :

1) Reunirea cauzelor penale

2) Schimbarea incadrari juridice sau a calificarii faptei
3) Chestiunile prealabile

REUNIREA CAUZELOR PENALE

Reunirea este situatia juridica caracterizata prin : existenta unor

legaturi indisolubile intre infractiuni care fac necesar judecarea lor
deodata sau altfel spus in acelasi timp, in scopul unei bune infaptuiri a
justitiei penale. Prin aceasta se urmareste sa se evite eventuale solutii
contradictorii cu privire la aspecte sau laturi diferite ale infractiunii sau
cu privire la infractiuni intre care exista legatura .

Cazurile de reunire sunt de 2 feluri, cazuri care sunt obligatorii ( care

conduc la reunirea obligatorie) si cazuri de reunire facultativa care
este lasata la aprecierea instantei .

Cazurile obligatorii sunt: infractiunea continuata , concursul ideal sau

formal de infractiuni precum si alte infractiuni care sunt compuse dintr-
o pluralitate de acte materiale cum sunt : infractiunea continua,
complexa, de obicei sau din obisnuita plus si cea colectiva ( UNC) . In
consencinta in toate cazurile in care 2 sau mai multe acte materiale
compun o infractiune este un caz de reunire obligatorie, ea este
exprimata in Articolul 43 al.1

Articlolul 43 al.2 prevede cazurile in care reunirea este facultativa.

Astfel se prevede ca poate fi dispusa reunirea cazuelor penale in
urmatoarele situatii :

1) In caz de concurs real de infractiuni, cand inculpatul a comis 2

sau mai multe infractiuni

58
 2) In caz de participatie penala, cand la savarsirea unei infractiuni a
participat mai multe persoane, intr-una dintre formele de
participatie penala. Adica , coautorat, instigare, complicitate
3) In toate celelalte cazuri in care se poate constata ca exista o
legatura intre infractiuni care face nescesara judecarea lor
deodata, impreuna, nu separat.

In toate cazurile in care reunirea este facultativa si nu obligatorie, la

baza dispozitiei de reunire sta dreptul pe care il are instanta penala de
a aprecia cu privire la necesitatea reuniri. Acest drept, tine seama de
un singur interes , cel PUBLIC, cel al justitiei.
De aceea spre deosebire de cazurile de reunire obligatorie care nu
implica o apreciere , in toate cazurile facultative este necesar ca
dispozitia de reunire sa fie motivata. In motivarea dispozitiei de
reunire trebuie sa se gaseasca elementul de fapt care sa o justifice.

Articolul 43 al.3 prevede in mod expres ca reunirea cazurilor care au

acelasi obiect poate fi dispusa ( se face trimitere la ambele alineate) ,
in conditile prevazute de alineatul 1 si 2.

Opinie
[In mod evident reglementarea acestei situatii, in care 2 sau mai multe
cauze penal au acelasi obiect , unul identic, este extrem de
defectuoasa , pt ca facandu-se trimitere la ambele alineate , ea poate
crea confuzii cu privire la caracterul reuniri, obligatorie sau facultativa.
Atunci, eu va intreb , intr-o atare situatie in care 2 sau mai multe cauze
cu care este sesizata o intanta penala au acelasi obiect , cum este
reunirea? Obligatorie sau facultativa?
In opinia noastra, acest caz nu poate fi decat unul obligatoriu,
atunci cand obiectul este identic reunirea nu mai poate fi lasata la
aprecierea instantei.]

Aceste cazuri de reunire prevazute in articolul 43 din codul de

procedura sunt aplicabile, dupa parerea noastra si judecatorului de
drepturi si libertati si de asemena judecatorului de camera preliminara.
DC? PT CA judecatorul de drepturi si libertati si judecatorul de camera
preliminara apartin instantei din care fac parte, si de aceea toate
regulile care privesc instanta ( tineti minte acest lucru) sunt incidente
si pt judecatorul de drepturi si libertati si respectiv judecatorul de
camera preliminara.

Care este situatia in privinta organelor de urmarire penala ? Aceste

cazuri sunt aplicabile si organelor de urmarire penala conform
Articolului 63 al.1 care face trimitere expresa la cazurile de reunire
prevazute in art.43. Ca atare ele sunt aplicabile tuturor organelor
judiciare.

59
In ceea ce priveste competenta in caz de reunire . Ea este guvernata
de reguli particulare , care sunt prevazute in Articolul 44. Astfel :
daca in urma reuniri competenta ar reveni unor instante de
acelasi grad, competenta sa judece cauza este INTOTDEAUNA
INSTANTA MAI INTAI SESIZATA.
In situatia in care competenta in urma reuniri revine unor
instante de grad ierarhic diferit , INTOTDEAUNA ramane
competenta sa judece cauzele reunite instanta care este de grad
superior.
Daca in urma reuniri competenta revine unor instante de
natura diferita , respectiv unor instante civile si unor instante
militare , care intanta este competenta sa judece cauzele
reunite? Este INTOTDEAUNA INSTANTA CIVILA . In situatia in care
instanta militara este superioara in grad instantei civile
competenta sa judece cauzele reunite revine instantei civile
corespunzatoare in grad intantei militare.

Ce se intampla in situatia in care dupa determinarea competentei

instantei, in urma reuniri, fata de faptuitorul sau in privinta faptei care
a atras competenta in urma reuniri se dispune o solutie de achitare sau
de incetare a procesului penal ori se dispune disjungerea , separarea
( operatiunea inversa reuniri) cauzei? In aceasta situatie, conform
Articolului 44 al.2 din codul de procedura penala, instanta ramane
competenta sa judece cauzele reunite.

Acest text insa, 44 al.2 NU ESTE APLICABIL SI ORGANELOR DE

URMARIRE PENALA . Astfel, conform art 63 al.2 in cazul organelor de
urmarire penala daca pt faptuitorul sau in privinta faptei care a atras
competenta in caz de reunire , s-a dat o solutie de clasare sau de
renuntare la urrmarirea penala sau disjungerea in cursul urmariri
penale se modifica competenta organului de urmarire penala . In
acesta situatie , organul de urmarire penala are obligatia de a-si
declina competenta in favoare organului de urmarire penala care era
competent inainte de reunire, dupa regulile de competenta obisnuita.

Care este competenta de judecata pentru infractiuni subsecvente

( secundare) ? Infractiunile subsecvente fiind tainuirea, favorizarea si
nedenuntarea unei infractiuni. In cazul acestor infractiuni competenta
de judecata a acestora este atrasa de competenta de judecara a
infractiuni principale. Ea este aplicabila si organelor de urmarire penala
.

60
De asemenea toate aceste reguli particulare sunt aplicabile nu numai
instantei ci si judecatorului de drepturi si liberati si de camera
preliminara.

Care este procedura in caz de reunire a cauzelor? Procedura este

reglementat in art 45 , care ne arata ca reunirea poate fi dispusa de
instanta penala care este competenta sa judece cauzele reunite, fie din
oficu , fie la cererea procurului, la cererea partilor sau a persoanei
vatamate.
Actul procedural prin care se dispune reunirea se Numeste Incheiere.
Ea nu poate fi atacata printr-o cale de atac separata, inprincipiu ea
trebuie sa aiba caracter definitiv. Aceasta nu inseamana ca ea nu
poate fi atacata, DUPA PAREREA MEA, odata cu fondul cauzei, respectiv
pe calea apelului.
Procedura in caz de reunire este aplicabila si judecatorului de drepturi
si libertati si judecatorului de camera preliminara. De asemenea ea
este aplicabila si organelor de urmarire penala cu precizarea ca doar
procurorul are competenta de a dispune cu privire la reunire fie din
oficiu, fie la propunerea organului de cercetare penala printr-o
ordonanta.
Disjungerea cauzei este operatiunea inversa reuniri, ea este
reglementata in mod expres la articolul 46, care prevede ca la fel tot
in interesul unei mai bune administrari a justitiei ( adica in numele
aceluiasi interes care justifica reunirea poate fi dispusa operatiunea
inversa disjungerea, adica separea cauzelor penale)

Opinie

Dupa parerea noastra, desi nu exista prevedere expresa in acest sens,

disjungerea nu este posibila cand? In cazurile in care reunirea este
obligatorie. ( in practica s-a intamplat sa vad disjungere dispusa la
cazuri obligatorii)

Practic diferenta dintre reunirea obligatorie si cea facultativa este

aceea ca daca in cazurile de reunire facultativa legaturile sunt intre
infractiuni , in cazurile de reunire obligatorie legaturile sunt intre laturi,
aspecte ale aceleasi infractiuni. Mai mult, reunirea obligatorie deriva
din unitatea infractiunii.

In ceea ce priveste actul procedural, este acelasi ca in cazul reunirii,

respectiv incheiere sau ordonanta, incheierea judecatorului sau
instantei si ordonanta procurorului.

SCHIMBAREA DE INCADRARE JURIDICA, RESPECTIV CALIFICARI FAPTEI

61
Schimbarea incadrari este mentionata in Articolul 49 al.1. Potrivit
acestui text schimbarea incadrari juridice este o operatiune cu
caracater judiciar care se dispune pe cale judiciara de instanta penala
in faza de judecata, in faza de urmarire penala de catre procuror prin
ordonanta. Judecatorul de drepturi si libertati si judecatorul de camera
preliminara nu au o asemenea competenta de a dispune cu privire la
schimbarea de incadrare juridica.

Articolul 49 al.1, schimbarea incadrari juridice nu determina

modificarea competentei prin procedeul prorograrii decat in situatia in
care in urma schimbarii incadrari juridice competenta revine instantei
ierarhic superioare. Daca in urma schimbarii competenta de judecata
revine instantei inferioare ea nu are efect cu privire la competenta,
instanta ramane in continuare competenta. Ea este obligata sa-si
decline competenta doar atunci cand in urma schimbarii incadrarii
juridice competenta revine instantei superioare, in aceasta situatie
instanta inferioara este obligata sa dispuna declinarea competentei in
favoarea instantei superioare. DC? Ratiunea este aceea ca intr-o
asemenea situatie sanctiunea procedurala este nulitatea absoluta
(281)

Schimbarea calificarii faptei este mentionata in alineatul 2 al articolului

49. Ea nu se confunda cu schimbarea incadrari juridice , ea reprezinta
opera legiuitorului. Ea se realizeaza prin lege. De aceea se prevede in
alineatul 2 al articolului 49 ca atunci cand intervine in cursul procesului
penal , schimbarea calificari faptei ea in principiu nu atrage si
prorogarea de compertenta DECAT in cazurile in care legea penala
prevede in mod expres.
In ipoteza in care intervin in cursul unui proces penal intervin 2 sau mai
multe legi succesive nu se pune problema cum este cazul intrari in
vigoare a noului cod penal care a pus in practica numeroase probleme,
nu se pune in discutie schimbarea de incadrare juridica , cum gresit
procedeaza unele instante, ci se pune in discutie schimbarea de
calificare.

CHESTIUNILE PREALABILE

Sunt situatii, imprejutari, probleme de fapt si de drept cu caracter

extrapenal care apartin altor materii ale dreptului ( dr muncii,
admninistrativ ...) de care depinde solutionarea cauzei. Ele se
deosebesc in primul rand de chestiunile preliminare care sunt
imprejurari de fapt de care nu depinde solutionarea cauzei dar care
trebuie solutionate cu precadere , cu proritate inainte de intrarea in
fondul cauzei. Cum sunt de pilda situatiile de incompatibilitate care

62
justifica o declaratie de abtinere sau o hotarare de renuntare, sau o
exceptie de necompetenta care la fel poate constitui o chestiune
preliminara de care nu depinde solutionarea dar trebuie rezolvate
inainte de intrarea in foldul cauzei.
De asemenea chestiunile prealabile se deosebesc si de asa numitele
chestiuni prejudiciale, care sunt si ele imprejurari sau situatii de care
depinde solutionarea fondului cauzei care insa sunt de competenta
unor organe de stat altele decat organele judiciare. In dreptul nostru
exista un numar limitat de chestiuni prejudiciale , sunt considerate
chestiuni prejudiciale : exceptile de neconstitutionalitate care se pot
invoca in fata instantelor penale dar nu sunt de competenta acestora ci
de competenta Curtii Constitutionale, de asemenea si intrebarile
preliminare care pot fi adresate CJUE cu privire la interpretarea unor
norme juridice ale UE . Procedura de invocare a intrebarilor preliminare
in fata instantelor penale si de sesizare a CJUE este reglementat intr-o
lege speciala 340/2009.

Chestiunile prealabile sunt reglementate in articolul 52. In art 52 al.1

se prevede in mod expres ca ele sunt chestiuni de care depinde
solutionarea cauzei sau sub aspectele de fond ( solutionare fondului
cauzei). Si se mai prevede in al.1 ca aceste chestiuni prealabile sunt de
competenta instantei penale care solutioneaza cauza prin prorogare
legala de competenta cu o singura exceptie prevazuta de alineatul 1 ,
adica cu exceptia acelor situatii care nu sunt de competenta organelor
judiciare. Aceasta exceptie inseamna ca legiuitorul a urmarit sa faca
diferenta dintre chestiunile prealabile care sunt de competenta
instantei penale desi ele apartin altor materii ale dreptului de celelalte
chestiuni care sunt la fel chestiuni de care depinde solutionarea
fondului cauzei dar care nu sunt de competenta instantei penale care
solutioneaza cauza ci sunt de competenta altor instante ( de dr muncii,
constitutionale) .

Potrivit alineatului 2 al articolului 52, aceste chestiuni prealabile se

solutioneaza potrivit regulilor si mijloacelor de proba care privesc
materia de drept de care apartin.

Alineatul 3 reglementeaza o situatie speciala in materia chestiunilor

prealabile. Si anume situatia in care exista o hotarare definitiva a altei
instante decat cea penala, a unei instante de specialitate cum este de
contencios adm de exemplu, in privinta unei situatii care reprezinta
chestiune prealabila in cazul procesului penal. In acest caz , potrivit art
52 al 3 , o hot definitiva a unei alte instante decat cea penala cu privire
la o chestiunie prealabila din cadrul procesului penal are efecte de
autoritate de lucru judecat cu o singura exceptie. Cu exceptia acelor
imprejurari care privesc existenta infrctiuni. DC? Pt ca in privinta

63
existentei unei infractiuni nu se poate pronunta decat o instanta
penala si numai in urma unei judecati definitive asupra fondului cauzei.
Sub aspectul incidentei art 52 al 3, este relevanta jurisprudenta CEDO
cauza Lungu si altii c Romaniei. Curtea a decis ca atunci cand o
instanta de C.A a decis ca o operatiune fiscala s-a efectuat cu
respectarea dispozitilor legale , acea operatiune fiscala nu mai poate fi
calificata ca infractiune.

Verificarea competentei

Principiul in materia verificari competentei este cel potrivit caruia ,

orice organ judiciar penal are obligatia ca din momentul primiri
sesizarii sa procedeze la verificare competentei proprii. Este prima
obligatie pe care o are orice organ judiciar, atat instantele cat si
judecatorul si organele de urmarire penala, sub toate formele de
competenta pe care noi le-am analizat ( functionala, materiala , dupa
calitatea persoanei)

In urma verificari competentei, instanta constata ca nu este

competente sa judece cauza. Intr-o asemenea situatie nu-i ramane
decat sesizarea instantei competente prin intermediul declinarii de
competenta.
Valorificarea procesuala a situatiilor de competenta se realizeaza prin
mijloocul juridic processual al exceptiei de necompetenta. Ea este
mijlocul juridic de verificare a competentei.
Ea se poate invoca din oficiu de catre:
organul judiciar penal competent, fie de instanta, fie de
judecator, de judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de
camera preliminara, fie de organul de urmarire penala in cursul
urmariri penale sau la cerere, la cererea procurorului, a partilor
dar si a persoanei vatamate in faza de judecata
de asemenea si in faza de camera preliminara cand camera
preliminara are ca obiect de verificare si verificarea competentei
instantei de care apartine
iar in cursul urmariri penale de procuror din oficiu sau la
propunerea organului de cercetare penala ori la cererea partilor
si a subiectilor procesuali principali ( a suspectului sau a
persoanei vatamate).

Exceptia de necompetenta este reglementata in articolul 47. Ea tine

seama de formele de competenta prevazute de lege, astfel exceptia
privind necompetenta, dupa caz : functionala, materiala sau dupa
calitatea persoanei, a instantei inferioare se poate invoca oricand in tot
cursul procesului penal pana in momentul solutionarii definitive a

64
cauzei penale . DC? PT CA EA ARE LA BAZA , UN CAZ DE NULITATE
ABSOLUTA.
(cazul constand in nerespectarea dispozitilor legale referitoare la
competenta dupa materie si dupa calitatea persoanei atunci cand
judecata se realizeaza de o instanta inferioara)

Exceptia de necomp, dupa caz funcionala, materiala sau dupa calitatea

personaei, a instantei superioare , pentru ca nu are la baza un caz de
nulitste absoluta ci una relativa, se poate invoca cel mai tarziu la
inceperea cercetarii judecatoresti care este un termen intime delictis .
De asemean exceptia de necompetenta teritoriala se poate invoca la
fel in fata instantei cel mai tarziu pana la inceperea cercetarii
judecatoresti.

In situatia competentei dupa calitatea persoanei, exista o reglementare

particulara in articolul 48, care prevede competenta in cazul pierderii
calitati care a atras competenta . In principiu pierderea calitatii
persoanei nu mai justifica mentinerea competentei instantei , ea are ca
efect modificarea competentei in sensul revenirii la competenta dupa
materie, care este o forma de competenta comuna in raport cu cea
determinata de calitatea persoanei la momentul la care s-a savarsit
presupusa infractiune, cu doua exceptii.
Cand fapta are legatura cu atributii de serviciu ale persoane si cand s-a
dat citire actului de sesizare a instantei. In aceste doua situatii, in mod
exceptional, prin derogare de la regula exprimata mai sus instanta
penala ramane cometenta sa judece cauza.

In principiu competenta dupa calitatea persoanei, este determinata de

calitatea la momentul savarsirii infractiunii si nu la un moment ulterior.
In mod exceptional, potrivit art 48 al.2 , dobandirea ulterioara a
calitatilor care atrag competenta dupa calitatea persoanei a ICCJ
conform art 40 al.1 determina modificarea competentei in sensul
stabiliri acesteia dupa calitatea persoanei. Altfel spus, determinarea
competentei de judecata in prima INSTANTA a ICCJ. ( EX dupa
savarsire inf, persoana devine senator, ministru)

In principiu articolul invocat nu contine nici o limitare aparenta care sa

reprezinte un impediment legal de modificare a competentei ca urmare
a dobandiri ulterioare a calitatilor care atrag competenta de judecata
in prima instanta a ICCJ.

Opinie
Cu toate acestea dupa parerea mea, exista o limita , implicita
pronuntarea unei hot in prima instanta. Aceasta inseamna ca daca
dobandirea ulterioara a calitati prevazute de lege se realizeaza in apel,

65
ea nu poate avea ca efect modificarea competentei instantei de apel.
(autoritatea de lucru judecat, chiar daca nu avem o hotarare definitiva)

Declinarea de competenta este reglementat in articolul 50 . Ea poate fi

dispusa de intanta in situatia in care aceasta se considera
necompetenta in urma verificari competentei ( fie din oficiu sau la
cerere) printr-o sentinta penala. Se da sentinta pentru ca este o hot jud
prin care instanta penala se dezinvesteste. Sentinta de declinare a
competentei are caracter definitiv, ea nu este supusa cailor de atac
prevazute de lege.
In pofida caracterului ei definitiv, PARAREA MEA, este aceea ca ea nu
este exceptata de la calea de atac a apelului, care poate privi inclusiv
sesizarea instantei, pentru ca declinarea de competenta este un mod
de sesizare a instantei penale, un mod complementar.
Sentinta de declinare a competentei trebuie sa indice in mod
obligatoriu care este instanta compertenta careia i se trimite cauza
spre solutionare.

Ce se intampla in situatia in care instanta isi declina competenta in

favoarea altei instante dar omite sa indice instanta in dispozitivul
sentintei? Intr-o asemenea situatie ne regasim in prezenta unui caz de
intrerupere a cursului justitiei care este de competenta de solutionare
ICCJ. Aceasta are competenta exclusiva de solutionare a cazurilor de
intrerupere a cursului normal al justitiei.
Totodata prin sentinta de declinare a competentei , in cazul in care
declinarea competentei s-a realizat pe motiv de necompetenata
materiala,functionala, calitatea persoanei, instanta poate mentine ca
valabile actele efectuate pana in momentul determinari
necompetentei. Ca atare mentinerea ca valabile a actelor efectuate
este facultativa, ea insa trebuie sa se dispuna in mod expres.
Care este consencinta omisiunii instantei de a dispune cu privire la
mentinerea ca valabile a actelor efectuate pana in momentul declinari
de competenta? Consencinta este lipsirea de valabilitate a actelor
efectuate pana in momentul declinari de comp.

In caz de necompetenta teritoriala nu mai exista o asemenea obligatie,

toate actele efectuate pana in momentul declinari de competenta se
mentin.

Prevederile referitoare la verificarea competentei, exceptia de

necompetenta precum si declinarea de competenta sunt aplicabile si
organelor de urmarire penala care au obligatia, conform art 56 de
verificare a competentei inca din momentul de debut, momentul initial
cel al primiri sesizari. Daca constata ca nu este competenta, organul
de cercetare penala propune procurorului care supravegheaza
urmarirea penala, declinarea de competenta. Declinarea de

66
competenta fiind atributul exclusiv al procurorului care poate dispune
fie din oficiu fie la propunerea organului de sesizare penala

Opinie

Dupa parerea mea, procurorul poate dispune declinarea de comp si la

cererea partilor si a subiectilor procesuali principali. Procurorul se
pronunta printr-o ordonanta. Ea este supusa plangerii in conditiile
prevazute de articolul 336.

CONFLICTELE DE COMPETENTA

Sunt reglementate in art 51. Ele sunt dezacorduri ivite intre instantele
penale sesizate in legatura cu formele de competenta prevazute de
lege. Sunt de 2 feluri, pozitive (cand 2 sau mai multe instante se
considera deopotriva competenta sa judece ) si negative (cand
instantele isi declina reciproc competenta una in favoarea celeilalte).
Atat in cazul in care conflictul este pozitiv cat si cel in care conflictul
este negativ, competenta de rezolvare a conflictului revine
INTOTDEAUNA instantei superioare si comune instantelor aflate in
conflict.
Rezolvarea conflictului de competenta nu este facultativa, este o
obligatie pentru ca priveste administrarea justitie. In cazurile in care se
constata existenta unui conflict de competenta procesul penal in
principiu, cu anumite excepti, nu mai poate continua, sta oprit.
Sesizarea instantei competente sa solutioneze conflictul de
competenta se realizeaza fie de catre instanta care s-a declarat cea din
urma competenta in caz de conflict pozitiv sau de instanta care si-a
declinat cea din urma competenta in favoarea altei instante in caz de
conflict negativ de competenta , fie de catre procuror fie de parti, dupa
parerea noastra si de persoana vatamata.

In ceea ce priveste procedura, pe timpul in care este sesizata instanta

competenta sa solutioneze conflictul de competenta indiferent de felul
acesteia , in principiu nu se pot efectua acte procesuale sau
procedurale . Cu o singura exceptie , si anume a actelor care sunt
urgente, cum este cazul situatilor referitoare la masurile preventive. De
asemenea in caz de conflict pozitiv judecata se suspenda pe timpul
sesizarii instantei competente sa solutioneze conflictul pana in
momentul solutionarii acesteia.

Instanta sesizata cu solutionarea conflictului de competenta are la

randul ei propria obligatie de a isi verifica competenta. In situatia in
care constata ca nu este competenta , pt ca nu este instanta
superioara si comuna instantelor aflate in conflict, are obligatia sa

67
dispuna in aceeasi modalitate dupa regulile prevazute in art 50
declinarea competentei in favoarea instantei pe care o considera
competenta sa solutioneze conflictul de competenta.

In situatia in care, se considera competenta va proceda la solutionarea

conflictului de competenta selectand una din instantele aflate in
conflict pe care o desemneaza ca fiind competenta sa judece cauza. In
acest sens pronunta o hot judecatoreasca care se numeste INCHEIERE
in sensul prevazut de articloul 370. Ea poarta si denumirea de
regulator de competenta, ea este definitiva si obligatorie , in cuprinsul
incheieri se indica instanta care va judeca.
Instanta la care se trimite cauza im urma solutionari conflictului de
competenta prin regulator, nu mai are dreptul si nici obligatia sa
verifice competenta si este obligata sa aduca la indeplinire dispozitia
data de regulatorul de competenta chiar daca instanta s-ar considera
necompetenta, nu are alternativa , ea trebuie sa judece cauza.

REMEDIILE PROCESUALE ALE PRINCIPIULUI IMPARTIALITATII

Impartialittea priveste toti subiectii procesuali oficiali ai procesului

penal.
Impatialitatea care guverneaza organizarea si functionarea organelor
judiciare penale. El nu priveste procesul penal.
Desi nu priveste direct procesul penal impartialitatea prezinta o
importanta capitala pentru desfasurarea procesului penal in ansamblul
sau si mai ales pentru garantarea finalitati procesului penal si anume
obtinerea unei bune justiti.

Independenta organelor judiciare penale trebuie analizata in raporturile

dintre organele judiciare , parti , terte persoane si alte organe ale
statului. Independenta protejeaza organele judiciare penale de
presiunile exterioare .

Impartialitatea priveste raporturile dintre organelor judiciare penale si

parti sau alte persoane fizice/juridice, alte organe ale statului nu din
exteriorul lor ci chiar din interior, mai exact din forul interior al
organelor judiciare penale.( mai exact le protejeaza de riscurile
prejudecatilor care pot genera abuzuri si care pot compromite grav
insusi scopul procesului penal si anume infaptuirea justitiei in
conformitate cu principiile adevarului si a respectarii drepturilor si
liberatilor persoanei in cadrul procesului penal )

De aceea pt garantarea evitarii riscurilor la care sunt expuse organele

judiciare penale in exercitarea atributiilor privind procesul penal si

68
indeosebi a riscului de subiectism, Din acest moment si-o pierdut
ideea.

Aceste garantii create sunt de 2 feluri : incompatibilitatea si

stramutarea. Ele se deosebesc intre ele pentru ca incompatibillitatea
este o stare juridica in care se afla o anumita persoana din cadrul unui
organ judiciar penal ( judecator, procuror...) determinata de o situatie
concreta din care rezulta ca nu este impartial determinand inlaturarea
lui de la desfasurarea de activitati procesuale. Pe cand stramutarea
este o stare juridica in care se afla o intreaga instanta nu un singur
membru al instantei, datorita unor situatii din care rezulta parerea
legitima ca o intreaga instanta este lipsita de impartialitate care
justifica trimiterea cauzei la o alta instanta.

In acest fel incompatibilitatea are la baza cauze de suspiciuni

individuale pe cand stramutarea are la baza cauze de suspiciune
colectiva. Exista insa si o asemanare care este determinata de
necesitatea garantarii impartialitati. In ambele cazuri exista prezumtia
riscului de lipsa de impartialitate.

Incompatibilitatea este reglementata de la art 64 pana la 70.

Incomatibilitatea in conceptia codului nu poate fi constatat in mod
nelimitat. DC ? PT CA atunci and ea e constatat ea dezonoreaza
persoana aflata in situatia subiectiva prevazuta de lege. Si de aceea
legiuitorul a conceput un sistem de reglementare stricta a
incompatibilitati intocmind o lista de cazuri de incompatibilitate a
judecatorului in art 64, si in art 65 care contine normele de trimitere in
cazul incompatibilitati procurorului, organului de cercetare penala , a
magistratului asistent si a grefierului.

Enumerarea din art 64, in acceptiunea codului actual nu mai este o

enumerare limitativa ci una exemplificativa ( element de noutate).
Codul in art 64 alin.1 lit F mentioneaza in mod expres impartialitatea ,
prevede un caz general de incompatibilitate si anume atunci cand
exista suspiciunea rezonabila ca impartialittae judecatorului este
afectata. Ele reprezinta dreptul comun in aceasta materie.
Ele privesc in egala masura judecatorul de drepturi si libertati,
judecatorul de camera preliminara si judecatorul care face parte din
compunerea instantei. Aceste cazuri sunt urmatoarele:

1. al.1lit.a Este incompatibil judecatorul care anterior a avut

calitatea de avocat sau reprezentant al unuia dintre parti sau
unui subiect procesual principal chiar si in alta cauza. Pentru
existenta acestui caz de incompatibilitate este suficient sa se
constate ca judecatorul a fost anterior avocatul unei parti sau a

69
 unui subiect procesual principal ..., nefiind necesar sa fie
efectuate acte de asistenta juridica sau acte de reprezentare.

2. al1.lit.b Este incompatibil judecatorul care este ruda apropriata

sau afin pana la gradul 4 inclusiv ori se afla intr-o situatie dintre
cele prevazute la art.177 din cod penal cu una dintre parti,
subiect procesual principal, cu avocatul sau cu reprezentantul
acestora. Dar daca este nasul? Parerea mea , nu, dar poate fi
cazul general de incompatibilitate (lit f)

3. al.1.lit.c Cand judecatorul a fost martor sau expert in cauza.

Pentru ca acest caz sa fie indeplinit nu este suficient ca
judecatorul sa fi avut aceasta calitate ci este necesar sa fi fost
audiat , sa fi dat o declaratie ca martor sau ca expert sa fi
intocmit un raport de expertiza .

4. al1. lit.d Incompatibil judecatorul care este tutore sau curator

al unei parti sau al unui subiect procesual principal. In aceasta
situatie este suficient sa se fi constatat calitatea de tutore sau
curator.

5. al.1 lit.e Care se intemeiaza pe interdictia cumulului de functii

judiciare. Acesta decurge din principiul separtiei functilor
judiciare care stabileste ca in desfasurarea procesului penal
exercitarea unei functii judiciare este incompatibila cu
exercitarea altei functii judiciare cu o singura exceptie a functiei
de verificare a legalitati care este compatibila cu functia de
judecata. Si anume ,este incompatibil judecatorul care fiind
anterior procuror a efectuat acte de urmarire sau a participat la
o procedura in fata judecatorului de drepturi si libertati, de
camera preliminara sau in fata unei instante penale.

6. al.1 lit.f Cand exista suspiciunea rezonabila ca impartialitatea

judecatorului este afectata ( cazul general). El permite constarea
incompatibilitati si in afara situatilor enumerate in celelalte texte
ale art 64. ( ex judecatorul se afla in relatii de dusmanie cu
avocatul)

7. Alineatul 2 Exista incompatibilitate si in situatia in care

judecatorii intre ei sunt soti sau rude sau afini pana la gradul 4
inclusiv sau una dintre situatille prevazute de art 177 cod penal.
Acest caz de incompatibilitate este posibil doar in completele
colegiale, cele care sunt compuse dintr-un nr de judecatori. ( ex
apel 2 judecatori, inalta curte 3 judecatori).

70
 8. Alineatul 3

CURSUL VI

Legiuitorul a mentinut totusi o lista de cazuri, pentru ca, in

principiu, se considera ca incompatibilitatea nu ar putea fi invocata in orice
conditii si pentru orice situatii, pentru ca atunci cand ea este constatata, in
mod clar/cert dezonoreaza judecatorul care se afla intr-o asemenea situatie si
de aceea s-a simtit nevoia unei incadrari scrise care nu se poate relua decat
prin existenta acestei liste de cazuri. Cazul general prevazut de art.64 alin.1
lit.f, reprezinta o noutate fata de reglementarea anterioara, pe care noi am
apreciat-o ca reprezentand un progres, adica o schimbare pozitiva, pentru ca
acest caz general creeaza posibilitatea invocarii incompatiblitatii si in alte
situatii decat cele care au fost prevazute de legiuitor, care sunt reglementate
doar in scris. Practica demonstrand ca in afara acestor situatii si sub imperiul
codului anterior mai exista si altele care pot justifica incompatibilitatea, insa
care, datorita enumerarii limitative nu se puteau invoca si de aceea este
pozitiva introducerea in codul actual si a unui caz general care face legatura
in mod direct intre impartialitate si incompatibilitate, de aceea pentru acest
caz general prevazut de art.64 alin.1 lit.f parerea profului este ca este
necesar sa se tina seama si de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor
Omului care are aplicabilitate directa in aceasta materie. Si sub acest aspect
trebuie sa se faca deosebirea intre cele doua forme de impartialitate care au
fost indicate de CEDO si anume: impartialitatea personala si impartialitatea
obiectiva.
Impartialitatea personala exista cand exista situatii care
demonstreaza ca anterior solutionarii cauzei judecatorul si-a format o idee
preconceputa (o prejudecata) care poate rezulta din relatiile personale ale

71
judecatorului sau din alte situatii si sub acest aspect este foarte relevanta
jurisprudenta Padomani c. Italia sub aspectul impartialitatii personale.
In ceea ce priveste impartialitatea obiectiva, ea are ca temei
separatia functiilor judiciare; ea este relevanta sub aspectul retinerii
situatiilor de incompatibilitate desprinse din incalcarea principiului separatiei
functiilor judiciare. Este deosebit de relevanta hotararea Hauschildt c.
Danemarca si de asemenea Escoubet c. Belgia in ceea ce priveste
impartialitatea obiectiva.
Relevanta distinctiei dintre cele doua forme de impartialitate:
in cazul impartialitatii personala, judecatorul este prezumat ca fiind impartial,
pana la proba contrarie, iar de aceea nu este suficient sa se invoce o
asemenea cauza de incompatibilitate desprinsa din comportamentul personal
al acestuia si este important ca el sa fie opac, incompatibilitatea nu se
prezuma, ea trebuie probata. Pe cand, in cazul impartialitatii obiective, este
mult mai simplu pentru ca in acest caz situatia de incompatibilitate rezulta
chiar din dispozitiile legale.

1. art.64 alin.3: Judecatorul care a participat la judecarea unei cauze

penale, nu poate participa la judecarea aceleiasi cauze in caile de
atac (toate caile de atac, atat cele ordinare cat si cele
extraordinare: contestatie, apel, contestatia in anulare, recurs in
casatie, revizuire) sau la rejudecarea cauzei in urma desfiintarii sau
a casarii, dupa caz. Rejudecarea in urma desfiintarii este posibila ca
urmare a admiterii apelului, a desfiintarii sentintei si a trimiterii
cauzei spre rejudecare. Rejudecarea in urma casarii, este posibila in
situatia in care a fost admis recursul in casatie cu trimiterea cauzei
spre rejudecare fie la prima instanta, fie la instanta de apel.
2. art.64 alin.4 Acest caz se desprinde la fel, din principiul separatiei
functiilor judiciare (art.3 alin.3 NCPP)astfel, se prevede ca
judecatorul de drepturi si libertati nu poate proceda ulterior la
verificari in camera preliminara la aceeasi cauza penala si de
asemenea nu poate participa la judecarea cauzei in prima instanta,
pe fond si nici la judecarea cauzei in caile de atac.
3. art.64 alin.5 Acesta prevede o alta situatie de incompatibilitate si
anume, prevede ca judecatorul care a participat la solutionarea
unei plangeri impotriva solutiilor procurorului de neurmarire sau
netrimitere in judecata, nu poate participa ulterior la judecarea
aceleiasi cauze, fie in prima instanta, fie in caile de atac. Cand este
posibila o asemenea situatie? In cazul prevazut de art.341 alin.7
lit.c, cand judecatorul de camera preliminara admite plangerea
contra unei solutii de netrimitere in judecata dupa punerea in
miscare a actiunii penale, trimite cauza spre judecata si dispune
inceperea judecatii, in aceasta situatie judecatorul care a admis
plangerea nu mai poate participa in continuarea judecarii cauzei, de
asemenea credem ca mai este posibil un asemenea caz de
incompatibilitate si in situatia in care judecatorul de camera
preliminara a dispus admiterea plangerii nu numai in cazul in care a
fost pusa in miscare actiunea penala ci si in situatia reglementata
cand nu a fost pusa in miscare actiunea penala, daca judecatorul de

72
 camera preliminara admitand plangerea a trimis cauza procurorului,
fie in vederea efectuarii urmaririi penale, fie in vederea
redeschiderii urmaririi penale, daca ulterior, procurorul a intocmit
rechizitoriul si a sesizat instanta de judecata, in aceasta situatie
judecatorul de camera preliminara nu mai poate participa la
judecarea cauzei nici in prima instanta, nici in fond, dar in camera
preliminara mai poate participa la verificari de camera preliminara?
Parerea profului este ca nu mai poate participa nici la aceste
verificari in camera preliminara, nu este compatibil in acest caz,
temeiul de incompatibilitate constituindu-l cel general prevazut la
art.64 alin.1 lit.f, in absenta unei prevederi exprese.
4. art.64 alin.6 Judecatorul care a dispus cu privire la o masura nu
mai poate participa la solutionarea contestatiei impotriva propriei
masuri. Este o prevedere fireasca, pentru ca daca un judecator a
dispus cu privire la o masura procesuala, fie in faza de urmarire
penala in cazul judecatorul de drepturi si libertati, fie in camera in
cazul judecatorul de camera, fie in faza de judecata in cazul
instantei, nu mai poate participa la judecarea contestatiei propriei
masuri, existand risc de lipsa de impartialitate fiind dificil de
acceptat ca judecatorul s-ar mentine impartial, si-ar anula propria
masura, ar reveni asupra propriei masuri.
A existat o speta in acest caz, in care judecatorul dupa ce a
dispus cu privire la o masura, formulandu-se o contestatie care este o cale de
atac ordinara si care se dispune la instanta care a luat masura, urmand ca
instanta sa o inainteze apoi instantei superioare in vederea solutionarii,
instanta in speta primind contestatia, a refuzat inaintarea ei, instantei
superioare, aceasta dispunand respingerea contestatiei ca inadmisibila,
procedeu care este egal cu incalcarea art.64 alin.6 CPP, fiind un caz clar de
incompatibilitate. Care a fost remediul folosit? Cererea de recuzare, care a
fost si ea respinsa ca inadmisibila, refuzandu-se inaintarea ei instantei
competente in vederea solutionarii. Si in continuare care a fost remediul
procesual folosit? Contestatia in anulare (art.426 lit.d) constand in existanta
unui caz de incompatibilitate, caz care poate constitui motiv de contestatie in
anulare. Care a fost solutia (definitiva) in speta? S-a admis in principiu,
contestatia in anulare, insa intr-o compunere de divergenta, pe fondul ei,
contestatia in anulare a fost respinsa, desi au existat multiple cazuri de
incompatibilitate, nu doar acesta.

Cazurile de incompatibilitate ale celorlalti subiecti judiciari

Ceilalti subiecti procesuali = procurorul, organul de cercetare penala,

magistratul asistent si grefierul. Prevazute in art. 65 CPP, acest articol contine
norme de trimitere.

1. art.65 alin.1 Se prevede ca in privinta procurorului si al

organului de cercetare penala sunt incidente toate cazurile de
incompatibilitate prevazute la art.64 alin.1 cu o singura
exceptie, si anume cazul prevazut la lit.e, care nu este aplicabil
pentru ca el priveste chiar separatia functiei de urmarire de

73
 functia de judecata sau de dispozitia asupra drepturilor si
libertatilor persoanei
2. art.65 alin.2 In privinta magistratului asistent si al grefierului
sunt incidente toate cazurile de incompatibilitate prevazute la
art.64 alin.1.
3. art.65 alin.3 Dispozitiile art.64 alin.2 intemeiat pe relatiile de
rudenie sau afinitate pana la gradul IV inclusiv, sau intr-una din
celelalte situatii prevazute de art.177 CP intre membrii
completului de judecata este aplicabil si procurorului,
magistratului-asistent si grefierului atunci cand acestia participa
la constituirea unei instante. Acest caz se bazeaza pe relatia de
rudenie pana la gradul IV inclusiv ori pe oricare din celelalte
situatii prevazute de art.177 CP intre ele precum si intre aceste
persoane si membrii completului de judecata.
4. art.65 alin.4 Este un caz particular de incompatibilitate a
procurorului, astfel, se prevede ca procurorul care a fost anterior
judecator in acea cauza, nu mai poate efectua ulterior nici acte
de urmarire penala si nu mai poate depune nici concluzii ca
procuror, in aceeasi cauza penala. Acest caz are la baza
principiul separatiei functiilor judiciare, este vorba de separatia
functiei de urmarire penala, de functia de dispozitie asupra
drepturilor si libertatilor persoanei in cursul urmarire penala care
se exercita de judecatorul de drepturi si libertati si de asemenea
separatia de functia de verificare a legalitatii care se exercita de
judecatorul de camera preliminara si de judecata care se
exercita de catre instanta.

Expertul
In privinta expertului, noutatea fata de reglementarea anterioara este
ca incompatibilitatea in cazul acestuia nu mai este reglementata in cadrul
incompatibilitatii subiectilor oficiali, expertul avand o conditie stricta, face
parte din cadrul altor subiecti procesuali art.34 CPP, astfel dupa cum este
reglementat in art.174 CPP. In cazul expertului sunt incidente toate cazurile
de incompatibilitate de la art.64 alin.1 CPP, in plus pentru expert este
prevazut si un caz particular de incompatibilitate si anume in situatia in care
acesta a mai intocmit anterior un raport de expertiza in aceeasi cauza
penala.Singura exceptie de la acest caz de incompatibilitate, priveste
expertul, care este recomandat sa participe la efectuarea expertizei, fie de
catre procuror, de parti sau de persoana vatamata. In ceea ce priveste
procedura de incompatibilitate a expertului art.174 CPP face trimitere spre
procedura incompatibilitatii subiectilor procesuali oficiali.

Modalitatile de sanctionare ale incompatibilitatii

Incompatibilitatea se sanctioneaza cu nulitatea relativa.

Opinie-nu sunt de acord cu opinia potrivit careia incompatibilitate se
sanctioneaza cu nulitatea absoluta, pentru ca nulitatile absolute sunt
prevazute in mod expres, ea nu priveste nelegala compunere a instantei,
incompatibilitatea priveste o stare juridica individuala a fiecarui membru al

74
completului de judecata care il opreste de la efectuarea activitatilor
procesuale intr-o anumita cauza penala. Incompatibilitatea nu priveste nici
competenta si nici concluzia intantei, asa deci, ea nu se sanctioneaza cu
nulitatea absoluta, ci cu nulitatea relativa, in consecinta, ea conduce la
desfiintarea actului doar atunci cand s-a cauzat o vatamare procesuala, in
conditiile art.282 CPP. De aceea sunt reglementate doua modalitati distincte
de sanctionare a incompatibilitatii, si anume:

Abtinerea

Este modalitatea principala de sanctionare a incompatibilitatii si care

are prioritate. Este reglementata de art.66 CPP.
- art.66 alin.1 Instituie obligatia legala, imperativa a
judecatorului care se afla intr-un caz de incompatibilitate
dintre cele prevazute de lege, de a formula declaratie de
abtinere in toate cazurile in care are cunostinta despre
existenta unui caz de incompatibilitate. In toate cazurile in
care cunoaste ca se afla intr-o situatie de
incompatibilitate prevazuta de lege, judecatorul are
obligatia de a formula declaratie de abtinere.
Neindeplinirea acestei obligatii, se sanctioneaza,
constituie abatere disciplinara. Pe plan procesual,
neindeplinirea acestei obligatii poate duce la o cerere de
recuzare.
- art.66 alin.2 Declaratia de abtinere trebuie formulata de
catre judecator de indata ce acesta a aflat ca se afla intr-o
situatie de incompatibilitate
Recuzarea

Este reglementata in art.67 CPP are caracter subsidiar (exemplu,

pentru a intelege mai bine caracterul subsidiar al recuzarii in raport cu
abtinerea: recuzarea are la baza o cerere scrisa, de regula, aceasta poate fi
formulata si printr-o cerere verbala, in fizionomia actualului CPP, orice cerere
in principiu trebuie sa imbrace o forma scrisa, sunt insa situatii, cum sunt si
situatiile de incompatibilitate, cand datorita interventiei uneori spontane a
unei asemenea situatii, nu exista timp util de formulare in scris a cererii.
Recuzarea se materializeaza intr-o cerere care poate fi formulata in
actuala reglementare nu numai de catre parti, ci si de catre persoana
vatamata si in faza de urmarire penala, de suspect si poate fi formulata in
faza de judecata si dupa parerea profului poate fi formulata si in faza de
camera preliminara si de catre procuror. O cerere de recuzare, atunci cand
este formulata, pentru ca are caracter subsidiar, are si aparenta unei
sanctionari a comportamentului judecatorului (exemplu de cerere facuta de
prof. pentru a demonstra ca recuzarea are si aparenta unei sanctionari: un
judecator a vrut sa i se adreseze in instanta, i-a tinut o pledoaride de
jumatate de ora, i-a spus ca judecatorii sunt victimele avocatilor, ale cererilor
facute de avocati, ca ei sunt lipsiti de aparare in fata unei asemenea cereri).
Recuzarea trebuie privita ca un remediu subsidiar, ca o exceptie de
incompatibilitate, care se poate solutiona si in maniera pe care o prevede
art.66. Daca se va formula declaratia de abtinere, atunci cererea de recuzare

75
nu mai poate fi formulata. Cererea de recuzare este supusa unui
examen prealabil de admisibilitate care se solutioneaza chiar de judecatorul
sau de instanta a carei recuzare se cere. Pentru a fi admisibila, o cerere de
recuzare trebuie sa fie formulata de titularul ei legal (procuror/parte/persoana
vatamata), de asemenea trebuie sa priveasca un judecator sau o instanta
care efectueaza acte procesuale in cauza, ea este inadmisibila daca priveste,
judecatorul sau instanta care este desemnata sa solutioneze cererea de
recuzare. De asemenea pentru a fi admisibila, cererea de recuzare, trebuie sa
indice in cuprinsul ei cazul de incompatibilitate invocat si temeiurile de fapt
pe care se intemeiaza si daca sunt cunoscute de titularul cererii la momentul
la care formuleaza cererea. O noua cerere de recuzare in aceeasi cauza
penala, nu este admisibila pentru acelasi caz si aceleasi temeiuri, este
admisibila pentru acelasi caz de incompatibilitate, cu conditia ca in cerere sa
fie invocate temeiuri de fapt noi, care nu au fost cunoscute la momentul la
care s-a formulat cererea anterioara.
In situatia in care judecatorul sau instanta, considera cererea
inadmisibila, o respinge, printr-o incheiere. Daca judecatorul sau instanta
constata ca este admisibila, atunci are obligatia sa inainteze judecatorului
sau instantei competente sa solutioneze cererea de recuzare, in cazul in care
cererea de recuzare priveste un judecator de drepturi si libertati, sau un
judecator de camera preliminara, un alt judecator.
In ceea ce priveste procedura de solutionare, atat a declaratiei de
abtinere cat si a cererii de recuzare este comuna, diferente sunt fata de
procedura in cursul urmaririi penale si procedura in celelalte faze. In ceea ce
priveste incompatibilitatea judecatorului sau a instantei, procedura este
prevazuta in art.68 CPP, in care se prevede in mod expres, ca atunci cand
declaratia de abtinere sau cererea de recuzare priveste judecatorul de
drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara, competenta de
solutionare apartine unui alt judecator, daca ele privesc un judecator care
face parte dintr-un complet de judecata, solutionarea apartine unui alt
complet de judecata. Daca declaratia de abtinere sau cererea de recuzare
priveste magistratul-asistent, atunci competenta apartine in toate cazurile
completului de judecata in cazul ICCJ, pentru ca magistratul asistent este
doar la ICCJ; daca priveste grefierul, competenta poate apartine dupa caz,
judecatorului de drepturi si libertati, judecatorului de camera preliminara sau
completului de judecata.
Ce se intampla daca se formuleaza o cerere de recuzare a procurorului
de sedinta? Cine solutioneaza cererea? In absenta unei prevederi exprese,
dupa parerea profului sunt aplicabile prevederile cuprinse in art.70 CPP,
competenta apartinand procurorului ierarhic superior. Astfel cererea de
recuzare adresata judecatorului sau instantei ar trebui trimisa spre
competenta solutionare procurorului ierarhic superior (competenta exclusiva).
Procedura de solutionare a incompatibilitatii judecatorului sau instantei, se
realizeaza in camera de consiliu, pentru ca publicul sa nu fie informat de
starile subiective de incompatibilitate de care este acuzat judecatorul. Ea se
realizeaza intr-un termen scurt de cel mult 24h din momentul din care se
inregistreaza declaratia de abtinere sau cererea de recuzare. Procedura se
realizeaza fara participarea judecatorului care a formulat declaratia de
abtinere sau care este recuzat si fara participarea partilor si a procurorului.
Cu toate acestea, in scopul solutionarii, declaratiei de abtinere sau a cererii

76
de recuzare, dupa caz, judecatorul competent, potrivit legii, poate proceda la
efectuarea unor verificari privind existenta cazului de incompatibilitate, ele se
refera chiar la temeiul care a stat la baza invocarii starii de incompatibilitate.
De asemenea in vederea solutionarii incompatibilitatii invocate, judecatorul
poate proceda, dupa caz si la ascultarea judecatorului care a formulat
declaratia de abtinere sau fata de care s-a cerut recuzarea, la ascultarea
procurorului, a partilor. In urma examinarii, declaratia de abtinere sau cererea
de recuzare, dupa caz, judecatorul sau completul de judecata, se pronunta
asupra incompatibilitatii printr-o incheiere, care are efect definitiv. Parerea
profului este ca aceasta incheiere poate fi atacata odata cu fondul, prin apel,
cale de atac ordinara sau prin contestatie sau chiar dupa ramanerea
definitiva a hotararii prin contestatia in anulare, existand caz de contestatie
in anulare cu forma art.426 lit.d care prevede ca existenta unei cauze de
incompatibilitate este caz de contestatie in anulare. Cu toate ca, in practica
judiciara am intalnit si o solutie contrara, in sensul ca, ar fi inadmisibila
contestatia in anulare pe temeiul art.426 lit.d atunci cand incompatibilitatea
invocata a fost anterior solutionata definitiv in apel, prin respingerea cererii
de recuzare profu nu poate fi de acord cu o asemenea opinie pentru ca ar
insemna ca niciodata sa nu poata fi atacata prin calea extraordinara de atac,
a contestatiei in anulare pe acest motiv. Dimpotriva in mod obligatoriu pentru
ca cererea de contestatie in anulare pe acest temei, sa fie admisibila, este
necesar ca incompatibilitatea sa fie invocata in termenul prevazut de lege,
adica de indata ce titularul cererii a luat cunostinta de situatia de
incompatibilitate, chiar in fata instantei de apel; daca incompatibilitatea nu a
fost invocata in apel, nu poate fi invocata pentru prima data prin contestatia
in anulare, in asemenea situatie ar fi dupa parerea profului o situatie de
inadmisibilitate.
Ce se intampla in situatia in care in cadrul instantei, nu exista suficienti
judecatori pentru solutionarea cazului de incompatibilitate invocat pentru
solutionarea, dupa caz, a abtinerii sau recuzarii? In aceasta situatie va fi
desemnat un judecator din cadrul instantei superioare. In situatia in care,
competenta apartine unui judecator din cadrul instantei superioare, acesta
poate desemna in vederea judecarii cauzei, un judecator din cadrul unei
instante corespunzatoare in grad, instantei competente sa judece cauza,
aflate in circumscriptia teritoriala a instantei superioare din care face parte
acest judecator. Pana la solutionarea abtinerii sau recuzarii, judecatorul de
drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de
judecata, dupa caz, poate dispune cu privire la masuri preventive atunci cand
judecatorul sau completul de judecata da o solutie de admitere a declaratiei
de abtinere sau a cererii de recuzare, prin incheierea data se va pronunta si
cu privire la valabilitatea actelor efectuate pana in momentul solutionarii
abtinerii sau a recuzarii, putand mentine ca valabile actele efectuate pana in
acel moment, daca nu dispune cu privire la mentinerea actelor, ele nu vor
mai putea produce efecte juridice.

Abtinerea si recuzarea organului de cercetare penala

Se solutioneaza dupa regulile prevazute in art.69 CPP, astfel ele sunt

de competenta procurorului care supravegheaza urmarirea penala. In privinta

77
cererii de recuzare, ea poate fi depusa si direct la organul de cercetare
penala, cu privire la care se refera recuzarea, acesta inaintand-o in termen de
cel mult 24h, procurorului care supravegheaza urmarirea penala in vederea
solutionarii. Procurorul care supravegheaza urmarirea penala are obligatia de
a solutiona abtinerea si recuzarea intr-un termen de cel mult 48h, printr-o
ordonanta motivata. In caz de admitere, se pronunta cu privire la valabilitatea
actelor efectuate pana in acel moment de catre organul de cercetare penala
care s-a abtinut sau care a fost recuzat. De asemenea, in mod similar cu
procedura de solutionare a abtinerii si recuzarii judecatorului sau a unui
membru al completului de judecata si in acest caz, procurorul are obligatia de
a se pronunta cu privire la masurile preventive si de a formula propunerile
privind masurile preventive pana la momentul solutionarii abtinerii sau
recuzarii.

Abtinerea sau recuzarea procurorului

Procedura este cea prevazuta de art.70 CPP, competenta apartine

procurorului ierarhic, in acest caz, declaratia de abtinere si cererea de
recuzare se adreseaza direct procurorului ierarhic sub sanctiunea
inadmisibilitatii. Se prevede in mod expres ca cererea de recuzare este
admisibila, doar daca se adreseaza procurorului ierarhic. Cu toate acestea
dupa parerea profului, nu este niciun impediment ca cererea de recuzare sa
fie adresata direct procurorului, ca si in cazul organelui de cercetare penala,
procurorul avand obligatia sa o inainteze imediat procurorului ierarhic in
vederea solutionarii. Tot parerea lui este ca, procurorul nu poate respinge
cererea ca inadmisibila, atunci cand se depune direct in fata procurorului.
Procurorul ierarhic se pronunta cu privire la abtinerea sau incompatibilitatea
procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala in acelasi
termen, si anume in cel mult 48h, printr-o ordonanta motivata. De asemena,
se va pronunta cu privire la mentinerea ca valabile sau respingerea actelor
efectuate de procuror pana in momentul solutionarii abtinerii sau recuzarii si
de asemenea pana la solutionarea declaratiei de abtinere sau a cererii de
recuzare, procurorul care se abtine sau cu privire la care s-a cerut recuzarea
poate formula propunerile corespunzatoare si poate dispune cu privire la
masurile preventive prevazute de lege.

Stramutarea

Reglementata in art.71-75 CPP. Stramutarea, spre deosebire de

incompatibilitate, nu este doar un remediu al impartialitatii in cazul unei
suspiciuni colective privind judecatorii din cadrul unei instante, ci reprezinta
si o derogare autorizata de lege de la regula competetei teritoriale a
instantelor de judecata, deoarece spre deosebire de incompatibilitate, care,
atunci cand este sanctionata, tinde la inlocuirea unui judecator cu un alt
judecator, stramutarea tinde la transmiterea intregii cauze, de la o instanta la
alta. De aceea, stramutarea este de competenta in mod obligatoriu a unei

78
alte instante, in scopul degrevarii ICCJ, NCPP, preluand modelul legii
202/2010, de modificare si completare a codului de PP anterior, denumita
mica reforma, imparte competenta de solutionare a stramutarii intre ICCJ si
Curtile de Apel. ICCJ devine competenta sa solutioneze stramutarea unei
cauze penale de la o Curte de Apel la o alta Curte de Apel. Curtile de Apel,
devin competente sa solutioneze stramutarea unei cauze penale de la un
Tribunal, sau de la o Judecatorie, la un alt Tribunal sau o alta Judecatorie,
dupa caz. Curtea militara de Apel devine competenta sa solutioneze
stramutarea unei cauze de la un Tribunal Militar la altul.
In privinta temeiului stramutarii, in actuala reglementare exista doar
doua temeiuri de stramutare legale, si anume:
Cand exista suspiciunea rezonabila privind lipsa de
impartialitate a tuturor judecatorilor unei instante, datorate
fie imprejurarilor cauzei, fie calitatii partilor. Cand poate
fi admisibila stramutarea pe temeiul suspiciunii bazate pe
imprejurarile cauzei? De regula, in caz de mediatizare
excesiva, pentru ca aceasta poate sa influenteze decizia
tuturor judecatorilor sau in situatia unor relatii de rudenie intre
judecatorii unei instante si una din partile procesului penal
care poate afecta impartialitatea tuturor membrilor din
instanta, nu doar al unui singur judecator sau atunci cand se
poate constata ca la nivelul unei intregi instante, datorita unei
legaturi, relatii, exista o opinie dominanta intr-un sens sau in
altul cu privire la modalitatea de solutionare a conflictului
penal care creeaza o suspiciune de impartialitate a tuturor
membilor instantei de judecata.
De asemenea stramutarea este considerata ca fiind admisibila
si pe temeiul unor suspiciuni bazate pe calitatile partilor in
cazul persoanelor cu functii importante. Practica judiciara,
cunoaste sub acest aspect cazuri de stramutari a unor cauze
penale in care erau implicati spre exemplu primarii de
municipii sau presedinti de consilii judetene, aceste functii
implicand un risc major de impartialitate care se putea
rasfrange asupra tuturor judecatorilor unei instante, pentru ca
intr-un fel sau in altul, toti judecatorii unei instante s-au aflat in
relatii cu aceste categorii de persoane datorita functiilor
exercitate de acestia.
Cel de-al doilea temei de stramutare este un temei care a fost
cunoscut si in reglementarea anterioara in aceeasi maniera si
anume cand exista pericol de tulburare a ordinii publice.
Cand exista pericol de tulburare a ordinii publice? Cand se
poate constata? Legea nu defineste pericolul de tulburare a
ordinii publice, se poate constata existenta unui astfel de
pericol, spre exemplu in cauzele complexe, datorita numarului
mare de persoane implicate, de exemplu, o inselaciune cu
consecinte deosebit de grave, unde au fost prejudiciate cateva
sute de persoane. Precum si datorita urmarilor produse, ar
putea exista un pericol de tulburare a ordinii publice, de
exemplu intr-o cauza in care era implicat un fost primar al
Mun. Cluj-Napoca care a generat ample manifestatii pe strada,

79
 in Mun. Cluj-Napoca, inclusiv cand a fost dus in fata organelor
pentru prima data, cu mandat de aducere incadrat de
functionarii din cadrul serviciului de protectie si paza si de
asemenea manifestatii chiar in fata curtii , fapt care a rezultat
foarte clar existenta acestui pericol de tulburare a ordinii
publice, in sens de tulburare a linistii si a sigurantei, crearea
unei stari anormale, datorita si a calitatii si a imprejurarilor
cauzei, care a dus la o cerere de stramutare care a fost si
admisa, competenta in acest caz apartinand ICCJ.

Temeiurile de stramutare nu pot fi prezumate, ele trebuie dovedite.

Temeiurile prevazute de art. 71 CPP au caracter legal si sunt generale,
aceasta inseamna ca, nu este suficient sa se invoce unul din cele doua
temeiuri prevazute, ci este necesar sa se invoce si stari de fapt din care sa
rezulte existenta acestor temeiuri. Potrivit art.72 CPP, care reglementeaza o
procedura de introducere a cererii de stramutare. Pentru a fi admisibila,
stramutarea trebuie:
sa fie solicitata printr-o cerere care trebuie sa imbrace forma
scrisa
sa priveasca in primul rand, o cauza penala, care trebuie sa se
afle in faza de judecata a procesului penal conform art.72
alin.1 teza a II-a CPP, cererea de stramutare privind procedura
de camera preliminara, este inadmisibila, acest text vine insa,
in contradictoriu cu art.75 alin 2 si 3 CPP, din care rezulta
contrariul, astfel in alin.2 se prevede ca atunci cand cererea de
stramutare priveste o procedura de camera preliminara sunt
aplicabile toate regulile prevazute in art. 71-74 CPP, iar in
alin.3 se prevede ca in situatia in care a fost stabilita o cerere
de stramutare a unei cauze aflate in procedura de camera
preliminara, ramane competenta sa judece, aceeasi instanta
care a fost desemnata in urma admiterii cererii de stramutare.
Din continutul acestor texte, rezulta ca dimpotriva, cererea de
stramutare este admisibila si atunci cand ea prevede o cauza
aflata in procedura de camera preliminara. Care este
rezolvarea acestei contradictii, in absenta unei prevederi
explicite, clare si tinand seama si de caracterul imperativ al
normelor de procedura? Parerea profului : pentru ca, o norma
de procedura trebuie aplicata si pentru ca trebuie ca in
aplicarea unei norme de procedura, sa gasim sensul pozitiv in
care norma sa poata fi aplicata, sa poata fi pusa de acord cu
principiile, in pofida acestui neajuns, care demonstreaza inca
o data cat este de serioasa aceasta reglementare. Parerea lui
este ca nu exista nicio ratiune pentru ca procedura de camera
preliminara sa fie exceptata de la o asemenea importanta
garantie a respectarii principiului impartialitatii care trebuie sa
priveasca intregul proces penal, acesta nu poate fi garantat
doar partial, cu atat mai mult cu cat stramutarea este
admisibila si atunci cand priveste o cauza penala aproape in
curs de urmarire penala, conform art 76 CPP. Chiar daca
legiuitorul foloseste o alta denumire, respectiv desemnarea

80
 altei instante, este tot o forma de stramutare, de aceea, daca
urmarirea penala, poate forma obiectul unei stramutari, cu
atat mai mult camera preliminara, care este declansata de
sesizarea instantei cu rechizitoriul, nu poate fi exceptata de la
folosirea unui asemenea remediu atat de important cum este
stramutarea, care este cunoscuta in toate sistemele juridice

Cererea de stramutare, scrisa, poate fi introdusa de procuror sau de

oricare din parti. Ea trebuie sa indice nu numai temeiul legal pentru care se
cere stramutarea, dintre cele doua prevazute in art.71, ci trebuie sa cuprinda
si indicarea temeiurilor de fapt precum si a dovezilor pe care se sprijina
acestea, care se ataseaza in scris la cererea de stramutare formulata. In
situatia in care exista inculpat arestat in cauza, se face mentiune cu privire la
starea de arest a inculpatului in cuprinsul cererii de stramutare.
Cererea de stramutare odata formulata, se depune in actuala
reglementare, la instanta de la care se cere stramutarea cauzei, respectiv la
Curtea de Apel, Tribunalul Militar, Tribunal sau Judecatorie, dupa caz, care are
obligata de a o inainta imediat instantei competente sa solutioneze cererea
de stramutare.
Procedura de solutionare a cererii de stramutare este o procedura
complexa care contine mai multe etape si anume: etapa de informare, etapa
de examinare si cea de solutionare.

Informarea
Este o etapa obligatorie atunci cand se formuleaza o cerere de
stramutare, priveste verificarea temeiurilor de fapt, care sunt invocate in
cerere si care este de competenta, dupa caz fie a presedintelui instantei
superioare, instantei de la care se cere stramutarea, fie, chiar a presedintelui
instantei de la care se cere stramutarea. Parere prof. : acest mod de
reglementare este extrem de defectuos pentru ca in realitate, daca ICCJ este
instanta superioara, atunci cand se cere stramutarea de la o Curte de Apel,
informarea se obtine de la presedintele Curtii de Apel. Ce se intampla cand
instanta superioara este Curtea de Apel? Daca se cere stramutarea de la un
Tribunal, informarea se obtine chiar de la presedintele Tribunalului de la care
se cere stramutarea, astfel incat, doar in situatia in care se cere stramutarea
de la Judecatorie informarea se poate obtine de la presedintele instantei
superioare. De aceea, de regula, informarea, contine un aviz negativ cu
privire la cererea de stramutare pentru ca provine tocmai de la conducatorul
instantei de la care se cere stramutarea. Existand riscul lipsei de obiectivitate
in continutul informarii.
Informarea se realizeaza in scris si reprezinta un mijloc de proba
ESENTIAL, pe care se intemeiaza instanta atunci cand solutioneaza orice
cerere, de aceea este important continutul acestei informari. De regula, cand
informarea este pozitiva, in sensul ca se propune sa se stramute, ea se
admite, cand este negativa, este mai dificila obtinerea stramutarii. In orice
caz, stramutarea se obtine cu mare greutate, odata cu informarea, se
parcurge si procedura de incunostintare a partilor, cu privire la existenta unei
cereri de stramutare si de asemenea cu privire la termenul stabilit de instanta
competenta, pentru solutionarea cererii de stramutare, pentru ca partile sa
aiba posibilitatea efectiva de a formula memorii scrise si de a le depune la

81
instanta in vederea solutionarii cererii de stramutare sau chiar de a participa
la termenul stabilit de instanta pentru examinarea sau solutionarea cererii.

Examinarea
Se realizeaza intr-o sedinta publica si intr-o procedura contradictorie in
fata instantei, competenta apartinand ICCJ, Curtilor de Apel sau Curtii Militare
de Apel. Cererea de stramutare trebuie solutionata intr-un termen de cel mult
30 de zile din momentul inregistrarii cererii. Examinarea unei cereri de
stramutare are loc in urma unei dezbateri contradictorii cu participarea
obligatorie a procurorului si cu posibilitatea participarii partilor. In situatia in
care sunt prezente partile, mai intai se acorda cuvantul titularului cererii, care
sustine cererea si apoi se acorda cuvantul procurorului. In situatia in care
cererea de stramutare este formulata de procuror, mai intai se acorda
cuvantul procurorului dupa care se acorda cuvantul partilor prezente.

Solutionarea

Se realizeaza de catre instanta competenta, printr-o sentinta penala

care are caracter DEFINITIV, in situatia in care se admite cererea de
stramutare si cauza penala se va transmite instantei desemnate in prinsmul
sentintei in vederea judecarii cauzei, care poate fi: atunci cand se cere
stramutarea de la o Curte de Apel, poate fi la o Curte de Apel invecinata, iar
cand se cere stramutarea de la un Tribunal sau de la o Judecatorie, poate fi
un Tribunal sau o Judecatorie, din circumscriptia aceleiasi Curti de Apel, adica
nu prea poate fi o instanta care nu se afla la o distanta prea mare de instanta
de la care se stramuta cauza. Prin aceasta, s-a urmarit exclusiv, realizarea
unei economii, de procedura, de cheltuieli, inclusiv cheltuieli de deplasare,
avand in vedere ca in general in procesele penale se audiaza martori,
martorii sunt nelipsiti, iar in cazul in care se realizeaza stramutarea la o
instanta aflata la mare distanta se pot produce intarzieri, datorita dificultatilor
practice care s-au creat in ceea ce priveste deplasarea martorilor la instanta
in cazul admiterii unei cereri de stramutare, fara sa se aiba insa in vedere, si
faptul esential ca prin stramutarea cauzei la o instanta care se afla foarte
aproape de instanta de la care se stramuta cauza, de cele mai multe ori se
mentin temeiurile initale privind situatia de impartialitate a tuturor membrilor
unei instante pentru ca de regula la aceste instante care sunt foarte
apropiate, exista acest risc de mentinere a legaturilor care au fost invocate
initial si care au justificat banuiala legitima cu privire la situatia de
impartialitate a unei instante, in integralitatea ei. De aceea, sub acest aspect,
este criticabila actuala reglementare, parerea profului: nu era potrivita o
asemenea intalnire a dreptului instantei competente, de a stabili o alta
instanta care sa fie ferita de orice suspiciune privind lipsa de impartialitate.
In privinta actelor efectuate pana in momentul stramutarii, prin
sentinte, instanta se pronunta cu privire la valabilitatea acestora. Ce se
intampla in situatia in care nu mai mentine actele? Nu se pronunta cu privire
la mentinerea ca valabile a actelor efectuate pana in momentul stramutarii,
intr-o asemenea situatie, ele nu mai pot produce efecte juridice. Ce se
intampla daca pana in momentul in care s-a solutionat cererea de
stramutare, cauza penala, a dat o hotarare? Este posibil, pentru ca cererea de
stramutare, nu produce efectul suspendarii judecatii cauzei a carei

82
stramutare se cere. Intr-o asemenea situatie, daca ulterior se admite cererea
de stramutare, ceea ce este dificil de obtinut, pentru ca instantele sesizate
intreaba intotdeauna in ce stare se afla cauza, daca instanta a dat deja o
hotarare, sansele de stramutare, nu mai exista, chiar daca ar fi existat motiv,
pentru ca daca se da o hotarare, hotararea se desfiinteaza de drept ca
urmare a admiterii cererii de stramutare, o situatie aproape imposibil de
obtinut in practica.
Instantele insa, in practica, evita producerea unei asemenea
consecinte, de aceea profu a observat ca practica recenta, dupa intrarea in
vigoare a actualului cod de procedura penala, este foarte precauta atunci
cand se formuleaza o cerere de stramutare acordandu-se, de regula, termen
de solutionare la o data ulterioara datei fixate de instanta competenta in
vederea solutionarii cererii de stramutare. Procedeu care dupa parerea
profului este corect.
O noua cerere de stramutare este admisibila, dar numai in cazul in
care sunt prezentate temeiuri noi, in situatia in care se formuleaza o noua
cerere de stramutare nu mai este obligatorie procedura de informare.
Art. 75 alin.1 si alin.4 reglementeaza situatii speciale survenite ca efect
a admiterii unori cereri de stramutare. Asta se prevede, ca in urma admiterii
unei cereri de stramutare privind judecarea unei cauze aflate in fond in prima
instanta, caile de atac sunt de competenta instantelor in a caror
circumscriptie se afla instanta care a judecat cauza in prima instanta, cu
privire la care s-a dispus admiterea cererii de stramutare.
Ce se intampla in situatia in care se admite o cerere de stramutare a
unui apel sau a unei alte cai de atac, daca se da o solutie de desfintare sau
de casare cu trimitere spre rejudecare? Rejudecarea ramane in competenta
instantei aflate in circuitul procesual al instantelor de cotrol judiciar. Ce
rezulta din continutul acestor doua texte? Rezulta ca efectele stramutarii
unei cauze penale sunt DEFINITIVE!!!

83
 Cursul VII

Desemnarea altei instante - art. 76

=Procedura de stramutare a cauzei penale inca din faza de

urmarire penala.
Ea este justificata de necesitatea asigurarii unei durate
rezonabile a solutionarii procesului penal pentru situatiile in care,
inca din cursul urmaririi penale, exista suspiciunea rezonabila cu
privire la existenta temeiurilor de stramutare (cele pe care le-am
prezentat si pe care le stim din art. 71) in ceea ce priveste instanta
careia ii revine competenta potrivit legii sa judece cauza in prima
instanta, in situatia in care ar fi sesizata de procuror prin
rechizitoriu.
Procurorul poate sesiza instanta competenta, care e aceeasi
ca in cazul stramutrii: fie ICCJ- pentru infractiunile care se judeca
in prima instanta de catre Curtile de Apel, fie Curtile de Apel- pentru
celelalte infractiuni pentru care judecata in prima instanta este de
competenta tribunalelor sau de competenta judecatoriilor..
Deosebirea fata de stramutare este aceea ca cererea poate fi
formulata doar de catre procurorul care efectueaza sau
supravegheaza urmarirea penala, care apreciaza daca sunt temeiuri
dintre cele prevazute in art. 71 CPP. Asistam, dupa parerea noastra,
doar la o schimbare de denumire, cererea priveste desemnarea unei
alte instante. In realitate, este doar o cerere de stramutare a
urmaririi penale. Temeiurile de stramutare sunt cele prevazute de
art. 71 CPP (aceleasi temeiuri, se face trimitere expresa la art. 71
din CPP).
Procedura este insa o procedura camerala. Ea este specifica
fazei de urmarire penala (=se realizeaza in camera de consiliu).
Cu privire la momentul in care procurorul poate formula
cererea de desemnare a unei alte instante, nu exista nicio
prevedere. Se prevede doar ca ea poate fi formulata inainte de
terminarea urmaririi penale.
***parere prof.:Aceasta reglementare este defectuoasa. Parerea mea
este ca o asemenea cerere ar trebui s fie admisibila doar atunci
cand procurorul ia decizia cu privire la trimiterea in judecata, pentru
ca altfel ar insemna ca se accepta ca procurorul care este
conducatorul fazei de urmarire penala sa isi formeze o prejudecata
cu privire la solutionarea cauzei penale in faza de urmarire penala.
De aceea, consider ca procurorul ar trebui sa poata formula o

84
asemenea cerere doar la sfarsitul urmaririi penale, cand ia decizia
cu privire la intocmirea rechizitoriului. Practic, cererea de
desemnare a unei alte instante trebuie sa insoteasca rechizitoriul.
Ea este inadmisibila anterior intocmirii rechizitoriului. (Caz recent:
un procuror cere unei curti de apel sa sesizeze o alta instanta, dar
nu avea rechizitoriu. Pai cum poti sa ceri instantei sa stramute o
cauza penala cand ea lipseste? Atata timp cat nu exista rechizitoriu
nu se poate vorbi de sesizarea unei instante.)
Durata: legea prevede o durata mai scurta raportat la
stramutare. Astfel, desemnarea unei alte instante trebuie
solutionata in cel mult 15 zile (fata de 30 de zile cat se prevede
pentru stramutare).
Procedura este una necontradictorie; nu exista nici macar
obligatia informarii, nici macar a incunostintarii partilor si a
persoanei vatamate, care sunt impiedicate sa participe la
desfasurarea procedurii si sunt impiedicate sa-si exprime pozitia
procesuala cu privire la cererea procurorului.
Totodata, aceasta procedura pune partile si persoana
vatamata intr-o pozitie de inferioritate in raport cu pozitia
procesuala a procurorului, care poate afecta caracterul echitabil al
procesului penal. Nu exista nicio garantie de respectare a drepturilor
si a principiul impartialitatii in aceasta procedura.
***parere prof.:Parerea mea este ca intreaga procedura este
neconstitutionala.
Instanta ( atat ICCJ cat si curtile de apel) se pronunta printr-o
incheiere care are caracter definitiv, ea nu este supusa vreunei cai
de atac. Partile si persoana vatamata iau cunostinta de continutul
acestei incheieri abia dupa pronuntarea ei, odata cu citatia, cand
apare surpriza: in loc sa fie instanta care are competenta de
solutionare potrivit criteriilor, apare o alta instanta-cea care este
desemnata. O asemenea procedura pune in mare dificultate
respectarea principiului impartialitatii, sa stiti. Practica recenta
demonstreaza faptul ca si procurorii, care in faza de judecata se afla
pe aceeasi pozitie procesuala cu partile si cu persoana vatamata, au
uneori interes ca un anumit proces penal sa fie judecat de o
anumita instanta, care are aparenta unei instante care este mai bine
adaptata cerintelor factuale ale politicilor penale ale Ministerului
Public.(observati exprimarea eleganta) Va dau un exemplu:
procurorul care a luat masura retinerii si care urma sa sesizeze
instanta cu propunere de luare a masurii arestarii preventive imi
spune chiar dupa luarea masurii retinerii sa nu va indepartati prea
mult ca va asteapta doamna judecatoare. Si eu am intrebat pai de
unde stiti ca e judecatoare? Poate e judecator. Si a fost chiar
judecatoare, dar...
Repetarea unei cereri de desemnare a altei instante in faza de
urmarire penala nu este posibila decat daca se invoca motive

85
noi.***Parerea mea este ca aceasta prevedere cuprinsa in alin. ultim
este inaplicabila avand in vedere ca formularea unei cereri de
desemnare a unei alte instante este conditionata de decizia
procurorului cu privire la sesizarea instantei. Cand s-ar putea relua
cererea din moment ce procurorul a luat decizia cu privire la
sesizare? Din momentul luarii deciziei, procurorul este obligat sa
inainteze dosarul cu rechizitoriu instantei, fie celei care are
competenta de a judeca in prima instanta potrivit legii, fie unei alte
instante desemnate.

SUBIECTII PROVESUALI PRINCIPALI

SI DREPTURILE ACESTORA

Subiectii procesuali principali sunt suspectul si persoana

vatamata.
1.Suspectul
= persoana implicata in savarsirea unei infractiuni.
Definitie-art. 77 CPP: Suspectul este persoana cu privire la
care exista o banuiala rezonabila ca a savarsit o fapta prevazuta de
legea penala.
Cu toate ca in CPP exista o definitie a suspectului, in realitate,
ea nu ii confera acestuia un statut autonom; calitatea de suspect
este o calitate temporara, provizorie; ea are semnificatia parcurgerii
unei etape obligatorii din desfasurarea procesului penal. Pentru ca
persoana s aiba aceasta calitate trebuie sa fie creat cadrul
procesual care se realizeaza simplu, prin pornirea procesului penal,
care la randul ei se realizeaza prin inceperea urmaririi penale in
rem. Ea are caracter obligatoriu in toate cazurile si se dispune doar
pe baza sesizarii. De aceea, de cele mai multe ori, pornirea
procesului penal echivaleaza cu momentul inregistrarii sesizarii,
daca sesizarea indeplineste conditiile prevazute de lege, caci atunci
este suficienta aceasta pentru inceperea urmaririi penale.
In cadrul acestei etape, care poate fi denumita ca o etapa de
investigare in rem (adica a faptei), obiectivul urmarit de organul de
urmarire penala este strangerea de probe pentru identificarea
persoanei care a savarsit fapta - element de fapt esential. (probe,
nu si date asa cum spune textul de lege-302 al(5), intrucat datele se
obtin inainte ca procesul sa fi fost pornit, adica inainte de inceperea
urmaririi penale).
Pe aceasta cale de cercetare a probelor se urmareste
identificarea persoanei, adica stabilirea unei legaturi materiale,
factuale, intre fapta si o anumita persoana (altfel spus: puntea de
legatura intre fapta si persoana). De aceea, dupa obtinerea acestor

86
probe prin identificarea persoanei, art. 305 al. 3 prevede ca
procurorul poate dispune efectuarea in continuare a urmaririi fata de
o anumita persoana printr-o ordonanta (care trebuie sa aiba
continutul prevazut de 286 al. 2) prin care persoana dobandeste
calitate procesual => persoana devine suspect prin aceasta
ordonanta, adica persoana banuita ca a savarsit o anumita
infractiune.
VCPP cunostea o notiune preliminara, o calitate pe care o
persoana o avea in mod natural inainte de dobandirea calitatii de
suspect, si anume cea de faptuitor. Pe NCPP s-a dorit renuntarea la
noiunea de faptuitor, aceasta dorinta rezultand din expunerea de
motive a NCPP. NCPP isi justifica aceasta optiune prin aceea ca
notiunea de faptuitor inducea ideea de vinovatie inainte ca organul
de urmarire penala sa ii confere persoanei o calitate procesuala,
adica inainte de inceperea urmaririi penale. In realitate nu este asa,
faptuitorul mai este mentionat in unele texte ale codului actual. Ex.:
infractiune flagranta - art. 61; art. 62, 310, 294, 306 CPP etc.
=>Lipsa de coerenta a codului actual. Extrem de confuz. El nu
trebuie sa conduca la interpretari absurde care nu au legatura cu
principiile sau cu realitatea.
Calitatea de suspect este o calitate temporara, in cursul
procesului penal aceasta calitate evolueaza, se transforma la un
moment dat in cea de inculpat. Suspectul are vocatia de a deveni
cea mai importanta persoana in cadrul procesului penal- inculpatul,
parte in proces, fata de care se pune in miscare actiunea penala.
Aceasta calitate nu se dobandeste insa dintr-odata. Este
inadmisibila efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de o
anumita persoana si punerea in miscare a actiunii penale prin
aceeasi ordonanta. Dobandirea calittii de inculpat presupune o
etapa superioara, cea de investigare a persoanei, care presupune
acte de urmarire penala care pot genera apoi o punere n miscare a
actiunii penale printr-o ordonana in urma careia suspectul
dobandeste calitate de inculpat daca din continutul probelor
administrate in etapa de investigare a persoanei rezulta probe ca
inculpatul a putut savarsi infractiunea pentru care s-a inceput
urmarirea penala si apoi a continuat urmarirea penala fata de
suspect probe din care sa rezulte suspiciunea rezonabila, care este
superioara n privinta standardului probei.
Urmeaza a treia etapa, etapa de rezolvare a cauzei de catre
procuror, care se finalizeaza prin terminarea urmaririi penale si,
dupa caz, cu o solutie de clasare (teoretic, nu este exclusa)/
renuntare la urmarire penala sau cu o solutie de trimitere in
judecata.
Suspectul nu este o notiune autonoma (pare autonoma si este
tratata autonom). Calitatea de suspect trebuie legata de cea de
inculpat, chiar daca inculpatul e reglementat in alte articole (82-83).

87
 De aceea, se prevede in art. 78 ca suspectul are toate
drepturile si toate obligatiile pe care le are inculpatul. Regimul
juridic este identic, cu exceptiile prevazute de lege. Ex.: fata de
suspect nu poate fi dispusa nicio alta masura preventiva n afara
retinerii; pentru dispunerea celorlalte masuri preventive, este
necesara punerea in miscare a actiunii penale, adica este necesara
si calitatea de inculpat. Sa nu intelegem cumva ca sunt doua
persoane diferite
n practica, aceste calitati sunt aduse la cunostinta aproape
concomitent, ceea ce nu este normal. Pentru ca nu se poate sari
peste o etapa. Nu este in regula ca atunci cand o persoana, fiind
chemata ca suspect pentru prima data la organele penale, cu
aceeasi ocazie i se aduce la cunostinta ordonanta de efectuare in
continuare a UP, prin care a dobandit calitatea de suspect si cu
aceeasi ocazie i se comunica si ordonanta de punere in miscare a
actiunii penale, adica si calitatea de inculpat.
In consecinta, suspectul este persoana implicata in procesul
penal in legatura cu o infractiune comisa, in privinta careia exista o
banuiala rezonabila, pana in momentul in care este pusa in miscare
actiunea penala. Rezonabilitatea de apreciaza de la caz la caz.

Drepturile suspectului sau inculpatului - art. 83

Intocmirea unei liste are ratiunea de parcurgere a procedurii
de comunicare a drepturilor (proces penal adversial) - institutie
autonoma; ea sta la baza tuturor procedurilor care se desfasoara in
fata organelor judiciare penale, in toate fazele procesuale.
Lista de drepturi creeaza pentru organele judiciare o obligatie
pozitiva si anume aceea de a aduce la cunostinta a drepturilor, in
toate cazurile, inainte de desfasurarea activitatilor procedurale.
Dupa modelul procesului penal adversial, comunicarea listei
se realizeaz n scris (=proces-verbal de aducere la cunostinta), in
toate cazurile, dupa care se desfasoara activitatile prevazute de
lege.

1.Dreptul suspectului sau inculpatului de a nu da o declaratie-

atragandu-i-se atentia ca refuzul nu poate fi interpretat in
defavoarea sa, iar in situatia in care va da declaratii pot fi utilizate
ca probe si impotriva sa;
Coleg: care este sanctiunea in caz de neaducere la cunostinta
a drepturilor? Prof.: sanctiunea este ca si cand nu ar fi Nu poate fi
probata. Daca ma intrebati, n-am intalnit o astfel de nulitate relativa
pentru ca ea este conditionata de o vatamare procesuala a carei
dovedire este interpretata, din pacate, ca fiind in sarcina persoanei
care o invoca, nu in sarcina organului judiciar. Daca ma intrebati,
consider ca in conditiile pe care le prevede art. 282-Nulitatea
relativa, organului judiciar ii revine sarcina de a proba inexistenta

88
unei vatamari procesuale. Nu persoana interesata are obligatia de a
proba ca i s-a cauzat o vatamare procesuala. Vatamarea este dificil
de probat pentru ca persoana vatamata nu dispune de mijloacele
juridice necesare pentru probarea acesteia. =>Inegalitate evidenta
intre parti si persoana vatamata pe de-o parte si organele judiciare
pe de alta parte. Organele judiciare dispun de intregul aparat
represiv al statului. Va dau un exemplu: un procuror poate spiona
oricand o aparare, un avocat, pe cand un avocat nu va putea
niciodata sa obtina inregistrarea unei activitati efectuate de un
organ de urmarire penala. De aceea, in privinta vatamarii
procesuale, sarcina probei ar trebui sa fie prevazuta pentru organul
judiciar.

2.Dreptul la informare cu privire la fapta pentru care s-a pus in

miscare actiunea penala si de asemenea, si cu privire la incadrarea
juridica a faptei;

3. Dreptul de a consulta dosarul, in conditiile legii;

- in realitate acest drept nu este decat o simpla vocatie, nu se
ridica la nivelul unui drept; sub acest aspect, art. 83 nu este corelat
cu art. 94 al. (1) si al. ultim care prevede ca in faza de UP - partile si
persoana vatamata + avocatul au dreptul de a cere, de a solicita
consultarea dosarului; se poate respinge cererea; =>Dreptul de a
cere consultarea nu poate fi pus pe acelasi plan cu dreptul de a
consulta dosarul;
- dreptul de consultare exista doar pentru camera preliminara
si cea de judecata; pentru faza de UP exista dreptul de a cere
consultarea;

4. Dreptul de a propune administrarea de probe n conditiile

prevazute de lege, de a ridica exceptii si de a pune concluzii; atat in
ceea ce priveste latura civila, cat si in ceea ce priveste latura
penala;

5.Dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea

laturii penale si civile a cauzei;

6.Dreptul de a avea un avocat ales, iar daca nu isi

desemneaza unul, in cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i
se desemna un avocat din oficiu;

7.Dreptul de a beneficia in mod gratuit de un interpret atunci

cand nu intelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica in
limba romana;

89
 8.Dreptul de a apela la un mediator, in cazurile permise de
lege;
Este vorba despre infractiunile pentru care se prevede
conditia plangerii prealabile sau in cazul infractiunilor pentru care
legea prevede ca impacarea inlatura raspunderea penala;

9.Dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; exista o

obligatie de a notifica in scris toate drepturile suspectului sau
inculpatului

10.Alte drepturi prevazute de lege.

Nu se prevede dreptul suspectului/inculpatului de a fi audiat,

de a pune intrebari celeilalte parti si persoanei vatamate, de a fi
informat cu privire la stadiul procedurii. Acesta este un drept natural
care trebuia prevazut. Este criticabila aceasta reglementare si
pentru ca nu se prevede dreptul suspectului sau inculpatului de a
pune intrebari celorlalte parti si persoanei vatamate ceea ce-l pune
intr-o pozitie de inegalitate cu partea civila pentru care se prevede
un asemenea drept. De asemenea, nu se prevede nici dreptul
suspectului sau inculpatului de a fi informat cu privire la stadiul
procedurii. Prin aceasta se prezuma practic informarea pe care i-o
face avocatul din oficiu sau avocatul ales. Dar aceasta exista doar
atunci cand avocatul participa la actele de urmarire penala.

2.Persoana vatamata (art. 79)

= persoana care a suferit o vatamare, materiala sau morala,
prin infractiune; ea este victima infractiunii, persoana care se afla
intr-un raport de drept penal material cu infractiunea;
Ea este considerata, in acceptiunea codului de procedura
penala, o persoana interesata, interes care este legat de
solutionarea ambelor actiuni (penala+civila), persoana vatamata
fiind considerata, fiind calificata ca subiect procesual principal,
pentru a o deosebi atat de parti, cat si de alti subiecti procesuali. Ea
are doar vocatie de a dobandi calitatea de parte in procesul penal
doar cand si daca se constituie ca parte civila (adica daca
formuleaza o cerere de constituire ca parte civila), atunci devine
parte in proces si poarta denumirea de parte civila, astfel incat
partea civila, conform definitiei prevazute de art. 84 CPP, este chiar
persoana vatamata care exercita actiunea civila in procesul penal.
In mod similar cu calitatea de suspect, calitatea de persoana
vatamata poate fi o calitate temporara, pan cand aceasta se
constituie ca parte civila. Constituirea de parte civila include, pe
langa cererea de reparatie a prejudiciului cauzat prin infractiune, si

90
cererea de pedepsire a persoanei vinovate, a inculpatului, de
tragere la raspundere penala a acestuia. De aceea, se poate spune
ca in ceea ce priveste actiunea penala, doar in principal titularul
acesteia este Ministerul Public, partea civila fiind un titular secundar
al actiunii penale. Aceasta este interpretarea care trebuie dat
notiunii de parte civila ca urmare a renuntarii la calitatea de parte
vatamata.
***opinie prof.:Care este ratiunea pentru care NCPP ranunta
la calitatea de persoana vatamata? Veti zice ca nu exista nicio
ratiune. Insa, noi trebuie sa-i gasim o justificare pentru a intelege.
Notiunea de parte civila este una mai larga, ea include pe langa
persoana vatamata careia ii este atasat dreptul firesc decurs din
consecintele pagubitoare ale infractiunii la reparatie si dreptul
natural de a obtine pedepsirea persoanei vatamate urmarind nu
numai o satisfactie pecuniara, ci si una morala. Persoana vatamata
are nevoie sa fie luata in considerare in aceasta calitate. Prin
formularea constituirii de parte civila, ea nu isi pierde calitatea de
persoana vatamata. In acest sens trebuie interpretat art. 85 al. 2.
Calitatea de persoana vatamata se absoarbe in notiunea de parte
civila. Ele nu sunt incompatibile. Sa nu va imaginati ca sunt doua
parti!!! E la fel ca in cazul suspectul si a inculpatului. Calitatea de
persoana vatamata se dobandeste odata cu inceperea procesului
penal. Nu se poate vorbi de o persoana vatamata in afara acestuia.
Partea civila are drepturi si in legatura cu solutionarea actiunii
civile, si in legatura cu actiunea penala, spre deosebire de partea
responsabila civilmente care actioneaza doar in privinta actiunii
civile. Partii civile i se permite sa intervina in ambele laturi ale
procesului penal.

Drepturile persoanei vatamate - art. 81 (care sunt si ale

partii civile intrucat art. 85 face trimitere la art. 81)=>De aceea se
poate vorbi despre drepturile persoanei vatamate sau ale partii
civile. Legiuitorul a prevazut o lista, la fel ca in cazul suspectului sau
al inculaptului. O parte din aceste drepturi sunt identice, dar exista
si drepturi specifice persoanei vatamate sau partii civile.

1. Dreptul de a fi informata cu privire la drepturile sale; adica

dreptul general de comunicare a drepturilor, existent si in cazul
suspectului/inculpatului

2.Dreptul de a fi informata, intr-un termen rezonabil, cu privire

la stadiul urmaririi penale, la cererea sa expresa, cu conditia de a
indica o adresa pe teritoriul Romaniei, o adresa de posta electronica
sau mesagerie electronica, la care aceste informatii sa ii fie
comunicate;

91
 Este un drept particular al persoanei vatamate. Care este
ratiunea lui? Daca nu s-ar fi prevazut si dreptul avocatului persoanei
vatamate sau partii civile de a participa cu privire la actele de UP,
intr-adevar, ar fi fost de inteles un asemenea drept particular. Dar,
in conditiile in care se prevede la fel ca in cazul suspectului sau
inculpatului, dreptul avocatului de a participa la actele de urmarire
penala, existenta unui asemenea drept autonom nu are justificare;

3. Dreptul de a fi ascultata, de a fi audiata; un alt drept

particular, desi parerea noastra este ca era necesara reglementarea
unui asemenea drept si pt. suspect sau inculpat;

4. Dreptul de a adresa intrebari inculpatului, martorilor si

expertilor; practic, tuturor persoanelor audiate
***Parere prof: prevederea este inaplicabila in faza de
urmarire penala; un asemenea drept poate fi util in faza de judecata
cand se asigura potrivit partii speciale a CPP si dreptul celorlalte
parti, inclusiv a inculpatului, de a adresa intrebari; in faza de
urmarire penala, sub nicio forma. Asistam din nou la o formulare
defectuoasa, pe langa faptul ca induce o inegalitate de tratament
juridic intre aceasta si suspect sau inculpat, pentru acesta din urma
nefiind prevazut un asemenea drept. De ce este inutil in faza de
urmarire penala? Pentru ca in aceasta faza persoana vatamata nu
poate participa nemijlocit la actele de urmarire penala, ci doar
avocatul ei poate participa daca cere in mod expres organului de
urmarire penala;

5. Dreptul de a consulta dosarul, in conditiile legii; este un

drept firesc, natural

6.Dreptul de a propune administrarea de probe de catre

organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;

7.Dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea

laturii penale a cauzei si a laturii civile, in egala masura;
Daca nu s-a constituit parte civila si participa la procesul penal
in calitate de persoana vatamata, cererile acesteia sunt admisibile
doar in ceea ce priveste solutionarea actiunii penale, pentru ca nu
exista actiune civila.

8.Dreptul de a fi asistata de avocat sau reprezentata;

***Parerea mea este ca este necesar sa se prevada si dreptul
de a beneficia din oficiu de un avocat in cazurile in care asistenta
unui avocat este obligatorie pentru persoana vatamata sau pentru
partea civila. Exista cazuri expres prevazute de lege.

92
 9.Dreptul de a beneficia in mod gratuit de un interpret atunci
cand nu intelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica in
limba romana;

10.Dreptul de a apela la un mediator, in cazurile permise de

lege;

11.Alte drepturi prevazute de lege.

Notificarea drepturilor se realizeaza in scris, printr-un proces-

verbal in care se consemneaza indeplinirea de catre organele
prevazute de lege a obligatiei de aducere la cunostinta a drepturilor.
(Specific modelului de proces penal adversial si este un element
pozitiv, de progres)

Art. 80 reglementeaza situatia in care persoanele vatamate

sunt in numar mare (nu foarte mare, ca la partile civile dupa cum
am vazut); ) ***parere prof.:O sa ma intrebati care e distinctia? In
mod evident asistam la o necorelare asa cum ne-am obisnuit deja.
Oricum, norma de la art. 25 este una de trimitere la cea de la art.
80. In fine, in toate cazurile acestea au obligatia de a-si desemna un
reprezentant comun, iar daca nu fac acest lucru, se poate desemna
un avocat din oficiu, fie de catre procuror, prin ordonanta, in cursul
UP, fie de catre judecator, prin incheiere, in cursul judecatii. Aceasta
se comunica apoi persoanelor vatamate sau partilor civile care au la
dispozitie un termen de 3 zile sa-si exprime refuzul de a fi
reprezentate de avocatul din oficiu. Daca refuza, cade toata
procudura) si vine fiecare singur ori cu avocat sau reprezentantul
sau. In orice caz, acest reprezentant exercita toate drepturile
persoanelor vatamate sau partilor civile reprezentate.

Conform art. 81 al. 2, care contine o formula inedita:

persoana vatamata are obligatia ca, in cazul in care este vorba
despre o infractiune la care actiunea penala se pune in miscare din
oficiu, sa anunte/sa informeze intotdeauna organul judiciar daca
doreste sa participe sau nu in calitate de persoana vatamata la
procesul penal, pentru ca in cazul in care nu participa, ea va putea fi
audiata in calitate de martor. ***Cand am citit si asta, am picat pe
spate, va spun pentru ca ne punem firesc intrebarea: martorul nu
trebuie sa fie o persoana obiectiva? Fara interes? Deci cum poate
persoana vatamata, chiar daca nu participa in aceasta calitate (sunt
situatii posibile) sa fie audiata ca martor? Interesul acesta nu
dispare.
Nu e in regula, e neconstitutionala. Incalca flagrant dreptul la
un proces echitabil care este un drept constitutional. Vom vedea ca
aceasta prevedere intra in contradictie cu insasi notiunea de martor.
93
 3.Partea responsabil civilmente (art. 86-87)
= o persoana care are, potrivit legii civile, obligatia legala sau
conventionala(ex: in baza unui contract de asigurare) de a repara in
intregime sau in parte, singura sau in solidar, prejudiciul cauzat prin
infractiune si care este chemata sa raspunda in proces.
Raspunderea este singura sau solidara. Solidaritatea exista cu
celelalte parti responsabile civilmente si cu inculpatul. Intrucat
textul face trimitere la legea civila, sunt valabile toate regulile din
materia raspunderii civile delictuale pentru fapta altei persoane. (pe
care le cunoasteti) Aceste reguli sunt aplicabile in mod direct.
In privinta drepturilor: reglementarea potrivit careia partea
responsabila civilmente are toate drepturile persoanei vatamate -
art. 87 al. (1) intra in contradictie flagranta cu art. 21 al (4) care
spune ca partea responsabila civilmente are toate drepturile
inculpatului.
Care text este aplicabil? pentru ca ambele sunt in vigoare si
se contrazic in mod evident, drepturile nefiind identice. Art. 21 al.
(4) se aplica pentru ca partea responsabila civilmente e din acelasi
grup procesual cu inculpatul in ceea ce priveste solutionarea actiunii
civile. Partea responabila civilmente nu are nicio legatura cu
adversarul sau in proces, care este partea civila. Art. 87 al. (2) are o
prevedere foarte, foarte importanta: partea responsabila civilmente
isi exercita drepturile doar n legatura cu solutionarea actiunii civile,
ceea ce o deosebeste sub aspectul pozitiei procesuale si a
continutului drepturilor si obligatiilor procesuale de partea civila
care are aceste drepturi si in actiunea civila si in cea penala pentru
ca stim deja ca aceasta calitate de parte civila include si calitatea
de persoana vatamata

94
CURSUL VIII

Drepturile Avocatului
Desi Art.92 are denumirea marginala, drepturile Avocatului
Inculpatului/suspectului, drepturile avocatului in realitate sunt
reglementate in 3 texte: Art.92, Art.94(care prevede dreptul avocatului
de a consulta dosarul cauzei) si Art.95( este reglementata posibilitatea
avocatului de a formula plangere impotriva actelor si masurilor
procesuale). Elementul de noutate, in special dreptul de a formula
plangere si dreptul de a consulta dosarul. (o terminat Criste, ca o venit
Mateut)
Avocatul are o functie importanta in procesul penal, functia de
aparare( functia procesuala). In general, in desfasurarea unui proces
penal se confrunta trei functii:- functia acuzare( nu asta o spus da nu
am inteles ce o spus, asa ca am pus in sinonim, cred ca o spus functia
de invinuire); functia de judecata; functia de aparare.
Dupa noul cod mai exista 2 functii pentru urmarirea penala cea de
dispozitie asupra drepturilor si libertatilor fundamentale si camera
preliminara( functia de verificare a legalitatii ). Functia de aparare este
esentiala, pentru ca ea are rolul de a asigura echilibrul in cadrul
procesului penal si are rolul de a asigura respectarea garantiilor,
drepturilor si libertatilor persoanei in cadrul procesului penal. Dar are in

95
aceleasi timp si rolul esential de a garanta o solutionare justa,
echitabila a procesului penal in toate fazele sale. Principiul, care
guverneaza aceasta functie, este princiupiul bunei credinte (avocatul
are obligatia de a asigura apararea doar a intereselor legitime, nu si a
celor nelegimite, si de a uza doar de mijloacele juridice, legale, nu si
cele nelegale). Exercitarea apararii este posibila in cadrul procesului
penal prin intermediul drepturilor, care ii sunt recunoscute avocatului,
nu subiectiilor procesuali principali sau partilor, pe care avocatul ii
asista/reprezinta in cadrul procesului penal. Avocatul are drepturi
proprii, care incadreaza statutul autonom de subiect procesual distinct
al avocatului in procesul penal. Aceste drepturi sunt esentiale, fiindca
ele formeaza continutul aparatii, in absenta recunoasterii unor
drepturi, apararea este lipsita de continut. Aceste drepturi sunt
prevazute intr-un articol distinct, ART.92. Ele nu fac deosebirea intre
avocatul ALES si avocatul din OFICIU ( sunt prevazute pentru ambii).
Reglementarea drepturilor tine cont de faza procesuala, in care se
exercita aparerea, care confera apararii o anumita specificitate. Veti
vedea apararea in UP este diferita fata de apararea in camera
preliminara, sau de apararea in faza de judecata/faza de executare. In
faza de UP apararea este restrictionata in raport cu celelalte de faze,
datorita specificului fazei de UP, care este o faza procesuala nepublica.
Cu toate acestea noul cod (dupa modelul codului anterior) prevede
dreptul avocatului (suspectului/inculpatului) de a asista la actele de UP
care se efectueaza. Cu doua execeptii:
1) Metodele Speciale de cercetare sau de supraveghere (metodele
de la ART.138)
2) Perchezitia corporala (sau perchezitia vehiculelor, care este
asimilata perchezitiei corporale in cazul unor infractiuni
flagrante).

In toate celelalte cazuri este garantata participarea avocatului la

efectuarea actelor de UP. Pentru aceasta insa se prevede in art.92,
obligatia avocatului ca anterior sa formuleze o solicitare expresa
OUP, de comunicare a datei efectuarii actului de UP in vederea
participarii. Aceasta noua prevedere inseamna fata de vechiul cod
un regres, pentru ca dreptul avocatului de a asista la actele UP,
care se efectueaza cu cele 2 exceptii, nu este garantat printr-o
obligatie corelativa de organele judiciare penale. Obligatia OUP de
instiintare a avocatului cu privire la datele efectuarii actelor de UP
este subsecventa solicitarii avocatului de participare, care este o
cerere generala. In absenta unei precizari, in cuprinsul textului
legislativ, parerea mea este ca aceasta cerere ar trebui formulata in
primul moment, momentul de debut, cand suspectul/inculpatul este
chemat impreuna cu avocatul, care il asista in vederea aducerii la
cunostiinta a invinuirii, cu aceasta ocazie, se intocmeste un proces

96
verbal de aducere la cunostiinta a invinurii, cand suspectul este
informat cu privire la calitatea de suspect, cu privire la fapta
materiala si incadrarea juridica pentru care s-a inceput UP, avocatul
poate formula cererea/solicitarea generala de participare. In baza
acestei cereri, ulterior, OUP are obligatia de a informa de fiecare
data avocatul cu privire la data efectuarii actelor de UP. Participarea
avocatului nu este obligatorie. Avocatul este cel care apreciaza, in
functie de interesul apararii, daca este necesar sau nu sa asiste la
actele de UP care se efectueaza (in functie de strategia de aparare).
Absenta lui nu impiedica efectuarea actelor, care au fost
programate, cu conditia ca OUP sa faca dovada informarii prealabile
a avocatului, informarea se realizeaza prin orice mijloc (telefonic,
mesaj, email, fax) si verbal pentru viitoarele acte ce urmeaza sa se
efectueze (in toate cazurile OUP va intocmi proces vebal, prin care
se face dovada informarii. Sanctiunea nerespectarii acestei
prevederi este eventual nulitatea relativa, daca se produce o
vatamare). De la aceasta regula exista o singura exceptie, si
anume in cazul perchezitiei domiciliare, in aceasta situatie
informarea avocatului cu privire la efectuarea actului se realizeaza
dupa prezentarea OUP la locul unde se efectueaza perchezitia. De
asemnea, in aceasta situatie legea prevede ca OUP are obligatia de
a intarzia efectuarea ei in asteptarea avocatului un timp limitat, 2
ore. In situatia in care avocatul nu poate fi informat (ex: nu
raspunde la telefon) sau nu se prezinta in timpul prevazut de lege,
perchezitia se va efectua in lipsa lui. De la aceasta regula exista
exceptie, perchezitia in cazuri urgente,perchezitia poate fi
efectuata fara sa incumbe OUP obligatia de informare a avocatului
pentru a asista (doar in cazuri urgente, care sunt prevazute la
perchezitia domiciliare).
In priviinta avocatului, persoanei vatamate, partii civile si partii
responsabile civilmente, exista un text expres ART.93, care contine
o norma de trimitere, face trimitere sub aspectul drepturilor in faza
de UP la drepturile avocatului suspectului/inculpatului. Astfel incat
se prevede ca avocatul persoanei vatamate, partii civile si partii
responsabile civilmente are aceleasi drept ca si al avocatului
suspectului/inculpatului si anume dreptul de a asista la actele care
se efectueaza in cursul UP, bineinteles cu respectarea aceleiasi
obligatii de solicitare expresa de participare, urmata apoi de
obligatia subsecventa a OUP de informare, in acealeasi conditii.
Totodata, ii este recunoscut dreptul de consultare a dosarului, este
insa interesanta optiunea leguitorului. Este reglementat intr-un text
distinct, ART.94, care reglementeaza distinct consultarea dosarului.
Acest drept (drept personal, propiu al avocatului) este esential,
fiinca priveste o faza esentiala a apararii, si anume consultarea
dosarului. Este FUNDAMENTAL.Prin intermediul acestui drept
avocatul este informat/ia cunostiinta cu privire la continutul

97
intregului material al dosarului, continutul probelor, continutul
declaratilor obtinute, proceedele probatorii efectuate si rezultatele
acestora, rezultatele investigatiilor speciale, putandu-si forma o
parere in urma consultarii dosarului cu privire la situatia de fapt
rezultata din tot materialul. Aceasta etapa a apararii este parcursa
de avocat intr-un mod care este specific avocatului, in functie de
interesul acestuia. Acest demers nu este propiu doar avocatului, el
este propiu subiectilor procesuali principali si partilor, carora li se
recunoaste un drept propiu de consultare(ART.81, 83). De
asemenea, este si o obligatie pentru avocat. Este un drept si o
obligatie pentru organele judiciare, pentru procuror, judecator si
pentru instanta, insa consultarea dosarului, studiul materialului se
realizeaza diferit. Procurorul cand consulta un dosar care se afla
deja la instanta prezentat cu rechizitoriul, obiectul pe care acesta il
urmareste si anume acuzarea, cauta prin intermediul consultarii
argumente, care sa ii sustina functia de acuzare.
Judecatorul/instanta de judecata atunci cand consulta dosarul(in
mod natural), nu urmareste sa obtina argumente pentru o solutie
sau alta,consultarea se face in mod obiectiv,impartial , urmareste sa
faca o analiza obiectiva echilibrata a probelor si, de asemenea,
urmareste sa isi formeze o parere cu privire la situatia de fapt
(poate fi favorabila acuzarii sau apararii). Avocatul, atunci cand
consulta dosarul, urmareste sa obtina argumente pentru achitare
sau pentru o solutie mai usoara. Atunci cand un dosar se
materializeaza intr-un proces, procesul penal se afla in mainiile unui
avocat, i se deschide acestuia ,pe aceasta cale a consultarii, spatiul
dezbaterilor (imporatanta FUNDAMENTALA).
ART.94 alin.1 este defectuous, fiindca in realitate nu este garantat
dreptul avocatului de a consulta dosarul in faza de UP, si este
garantat de a cere OUP exercitarea acestui drept. Se mai prevede,
cu titlu general, atat dreptul care il are avocatul cat si dreptul
recunoscut OUP, de restrctionare a acestui drept in faza de UP , ca
urmare a caracterului nepublic; acestea nu pot fi exercitate in mod
abuziv. In realitate nu este garantat dreptul, fiindca cererea
avocatului de consultare, poate fi admisa sau respinsa, procurorul,
OUP sau OCP nu au obligatia de a asigura in toate cazurile, in mod
nelimitat, exercitiul acestui drept, putand dupa caz sa admita sau sa
respinga cererea. In faza UP pana in momentul PMAP, procurorului I
se recunoaste in mod nelimitat, dreptul de a restrictiona accesul
avocatului la dosar, justificat de interesul UP, oricand daca
procurorul considera necesar poate respinge cererea. Dupa PMAP
procurorul, poate restrictiona accesul la dosar pe un termen limitat,
cel mult 10 zile, fara sa se prevada cand curge acest termen.
Aceasta reglementare este defectuoasa, din persectiva garantarii
exercitiului unui asemenea drept,existand astfel posibilitatea(cum
se si intampla in practica) a restrictionarii nelimitate la dosar, pana

98
la finalizarea UP, pentru ca PMAP este situata la finalul/aproape de
finalul UP. Ceea ce, dupa parerea lui, pune in mare dificultate,
aplicarea directivei 2012 a Parlamentului si Consiliului UE, priviind
dreptul de informare in cadrul procedurilor penale. Acest drept
consta in trei modalitati de consultare a dosarului: poate consta in
LECTURAREA acestuia (in faza de UP la sediul parchetului, in faza
de judecata la arhiva instantei de judecata); poate consta in
EFECTUAREA DE NOTITE SCRISE; sau poate consta in
FOTOCOPIEREA materialui de pe dosar. De regula, in practica dupa
intrarea in vigoare a noului cod, se poate obtine intregul materialul
si forma electronica, inca din faza de UP. Restrictionarea facuta de
procuror, in care legea mai prevede o limita, in cazul declaritilor pe
care le da persoana, pe care o reprezinta/asista avocatul in proces,
obtinerea declaritilor este un drept al avocatului si o obligatia
corelativa a OUP. In cadrul procedurilor in fata judecatorului de
drepturi si libertati, este vorba de masurile preventive. Se prevede
expres ca se asigura consultarea dosarului in integralitatea sa, asa
se prevede. Este inaplicabila datorita caracterului urgent al acestor
proceduri, este inutila si nu poate fi respectata, in conditiile in care ,
de regula, in cadrul procedurilor priviind masurile preventive in fata
judecatorului de drepturi si libertati, timpul acordat este de minute
sau de ora, jumate de ora, o ora , 2 ore cel mult, nu mai mult. Intr-
un interval asa scurt este imposibila consultarea integrala a
dosarului; nu poate fi asigurata. In camera preliminara acest drept
nu poate fi restrictionat de judecatorul de camera. Astfel incat daca
avocatul s-a aflat in imposibiltate de a consulta dosarul, in faza de
UP , in CP accesul avocatului la consultarea dosarului este
nelimitata (avocatul are dreptul si judecatorul de CP are obligatia de
garantare a exercitarii acestui drept, inclusiv acordarea/aprobarea
de fotocopii de pe intregul dosarul). Daca se cer fotocopii, se pot
obtine pe cheltuiala clientului. In faza de judecata este ca si in
camera preliminara. In privinta subiectiilor principali si a partilor,
exista o prevedere expresa, in ultimul alineat, ca toate prevederile
consultarii dosarului sunt aplicabile si acestora. In faza de UP, mai
exista o prevedere in cuprinsul ART.94, care este extrem de bizara si
anume, ca avocatul are obligatia pastrarii secretului profesional in
urma consultarii dosarului, ca o consecinta a caracterului nepublic
al fazei de UP. Divulgarea actelor de UP poate constitui infractiune,
este formulat defectuos
. Parerea mea ca nu era necesara o asemenea prevedere, ea
poate sa induca ideea absurda ca secretul profesional ar putea
produce efecte in raportul dintre avocatul si clientul sau, ceea ce
este gresit. Pe de alta parte nu trebuie sa omitem de ontologia
profesionala specifica avocatului, nu ii permite acestuia sa pastreze
un secret, sa conserve secretul in raporturile cu clientul. Nu este
posibil, pentru ca secretul avocatului este prevazut pentru protectia

99
persoanei pe care o apara in proces. De aceea secretul avocatului
nu este relativ, nu e de acord cu ideea aceasta, secretul avocatului
este absolut si global.
In faza de judecata dreptul de consultare este nelimitat. Spre
deosebire de UP, in faza de judecata, faza in care avocatul isi
exercita aparea prin formularea de cereri, prin depuneri de memorii,
prin formularea de plangeri. In faza de CP avocatul formuleaza
cereri si exceptii, care privesc legalitatea rechizitoriului actelor de
UP a probelor, iar in faza de judecata formuleaza propuneri de
administrare a probelor, formuleaza orice alte cereri care privesc
solutionarea actiunii penele si actiunii civile, formuleaza exceptii,
pune concluzii si exercita caile de atac prevazute de lege. Atat
avocatul suspectului/inculpatului cat si avocatul persoanei
vatamate, partii civile si partii responsabile civilmente, cu privire la
care ART. 93 contine norma de trimitere. ART.93 mai contine 2
cazuri de asistenta juridica obligatorie a persoanei vatamate si,
dupa caz, a partii civile si persoanei responsabile civilmente. In
cazul persoanei vatamate (doar cazul acesteia), daca aceasta este
lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu
restransa, asistenta juridica este obligatorie, potrivit legii. Dupa
parerea mea, aceasta prevedere nu era necesara, nu este utila,
pentru ca in conditia in care persoana vatamata este fara
capacitate de exercitiu sau cu capacitate exercitiu restransa,
procurorul este cel care exercita actiunea civila. Pentru aceasta
situatie, persoana vatamata are cel mai calficat avocat. De ce?
Pentru ca procurul reprezinta intregul aparat represiv al statului, in
spatele lui se afla mereu statul cu intreg arsenalul de mijloace,
dintre cele mai performante, pe cand avocatul nu are niciun mijloc.
Mijlocul cel mai uzual prin care avocatul isi exericita apararea este
CEREREA, functia de aparare se exercita prin cereri. Pe cand
procurorul are mai multe mijloace si tehnici juridice mai avansate.
Un alt caz de asistenta juridica obligatorie, este un caz general,
valabil atat pentru persoana vatamata, partea civila si persoana
responsabila civilmente, si atunci cand organele judiciare penale
apreciaza ca acestea nu si-ar putea face singuri apararea.
Avocatul are dreptul de a beneficia de timpul si de toate inlesnirile
necesare pregatirii apararii si exercitarii apararii, pentru ca
exercitarea apararii nu poate fi formalata, nu poate fi
teoretica/abstracta, ea trebuie sa fie efectiva si concreta.
ART.95 prevede un drept distinct pentru avocat, dreptul de a face
plangere, dreptul avocatului inafara dreptului beneficiarilor apararii
(in conditiile dreptului comun din ART.336-339). In trei cazuri
speciale se prevede ca in faza de UP,procurorul ierarhic superior
este obligat sa solutioneze plangerea formulata, de a o motiva si de
a comunica solutia avocatului. Cele trei situatia:

100
 1) In caz de incalcare a prevederiilor ART.82 alin.2 dreptul pe care il
are avocatul de a avea contact cu clientul sau care se afla in
stare de retinere, cu respectarea confidentialitatii.
2) Incalcarea drepturilor din ART.92
3) Incalcarea dreptului de consultare a dosarului reglementat in
ART.94.

Materia Probelor
Aceasta materie a mijloacelor de proba si procedeelor probatorii, desi
face parte din structura procesului si a proceduri penale, este
considerata o materie autonoma. Tocmai datorita importantei acesteia
in ceea ce priveste desfasurarea si finalitatea procesului judiciar (nu
numai penal, oricarui proces). De asemenea, aceasta materie nu este
specifica proceduri penale si ce a procedurii in general, a procedurii de
orice tip. Cu toate acestea, in procesul penal prezinta elemente de
specificitate, care o deosebesc fata de procedura civila de exemplu.
Deosebirile nu sunt esentiale, principiile care guverneaza aceasta
materie sunt in general identice, ceea ce ii confera in cadrul procedurii
un cadru unitar. Este esentiala pt stabilirea adevarului, care este
fundamental pt solutionarea justa a procesului penal, adevarul nu
poate fi stabilit decat pe baza regulilor, care privesc regimul probator
in procesul penal.
O nouate a codului este aceea ca preia, spre deosebire de vechiul cod,
preluand unele definitii din doctrina de specialitate, cuprinde in ART.97
definitii ale probei, ale mijlocului de proba si ale procedeului probator.
Cele 3 notiuni sunt distincte, nu pot fi confundate, chiar in absenta
unei definitii legale, noi am facut delimitarea celor 3 notiuni si sub
imperiul vechiului cod. In acest fel, PROBA reprezinta un element de
fapt, care poate privi in actuala acceptiune din ART.91(1) existenta
infractiunii, identificarea persoanei care a sarvarsit-o si stabilirea
imprejurarilor de fapt care sunt necesare, a justei solutionari a cauzei
penale. Conform actualei definitii, ca un element de fapt sa se
constituie proba, mai este necesar in plus sa contribuie la stabilirea
adevarului, ART.97 leaga in mod expres definitia probei de unul din
principiile procesului penal, princiupiul Stabilirii Adevarului, fara sa
defineasca adevarul. In lipsa unei definitii ,adevarul la care se refera
textul, nu poate fi altul decat un adevar judiciar, adevarul care rezulta
din obtinerea si administrarea probelor in cadrul procesului penal.
Adevarul judiciar este un adevar care se construieste pas cu pas, in
etape, treptat de catre organele judiciare penale, cu participarea activa
a partilor si a subiectilor procesuali principali si mai ales participarea
activa a avocatului. Obiectivul urmarit este insa obtinerea adevarului,
denumit in general adevar obiectiv, adica a unui adevar care sa fie
real. Adevarul real este insa dificil, uneori imposibil de obtinut. Toti

101
participantii afirma aceleasi lucru, ca urmaresc stabilirea adevarului,
toti inclusiv inculpatul. Adevarul obiectiv este un ideal, o utopie, acesta
aproape niciodata nu va putea fi atins. Ceea ce este important pentru
garantarea activa si concreta a stabilirii adevarului este ca acesta sa
fie apropiat ca mai mult posibil de realitate. Se construieste cu ajutorul
probelor.
In urma administrarii probelor se construieste o stare de fapt, care
reprezinta in procesul penal materializarea adevarului, acesta este
adevarul situatia de fapt, situatia pe care o retine doar instanta in
urma unei judecati definitive. Adevarul nu poate decat unul singur ,nu
pot fi mai multe adevaruri, cel care rezulta din materialul probator.
ART.97 alin.2 probele se obtin cu ajutorul mijloacelor de proba, care
sunt modalitati juridice de obtinere a probelor in cadrul procesului
penal. Spre deosebire de vechiul cod, actuala reglementare contine o
enumerare enuntiativa a mijloacelor de proba. Parea mea este ca s-a
trecut de la sistemul formalist al probelor la sistemul liberal al probelor,
care este specific procesului penal adversial. Astfel sunt mijloace de
proba: declaratiile suspectului/inculpatului, ale persoanei
vatamate,partii civile, partii responsabile civilmente, precum si
inscrisurile, procesele verbale, rapoarte de constatare sau de
expertiza, si orice alte mijloace de proba care nu sunt contrare legii.
Practic s-a legiferat principiul libertatii in alegerea mijlocului de proba,
acesta principiu este fundamental. Aceasta prevedere este pozitiva in
raport cu prevederile codului anterior, care limita mijloacele de proba
la cele prevazute expres de lege, limitand astfel judecatorului si
instantei de a cerceta adevarul, care este incadrata strict in mijloacele
de proba de legiuitor. Acest cod de procedura, care si-a propus
stabilirea integrala a adevarului, nu mai contine nicio limitare sub
aspectul recurgerii la mijloacele de proba, se poate recurge la orice
mijloc de proba cu conditia ca acesta sa nu fie interzis de lege, pentru
ca altfel s-ar incalca principiul legalitatii. Alin 3. definiste procedeul
probatoriu. Se prevede ca procedeul probatoriu este modalitatea de
obtinere a mijlocului de proba. Ca atare, prin intermediul procedeului
probatoriu se obtine mijlocul de proba, mai departe cu ajutorul
mijlocului de proba se poate obtine proba. Incepand cu ART.104,
intreaga structura a mijloacelor de proba tradionale debuteaza, cu
reglementarea procedeelor probatorii. Practic legiuitorul a ales o
reglementare explicita a mijloacelor de proba in locul procedeelor
probatorii, care furnizeaza apoi mijloacele de proba, a caror diversitate
decurge din insasi complexitatea procesului penal si a proceduriilor
penale. De exemplu ART.104 si 106 reglementeaza regulile generale
privind audierea persoanelor, care reprezinta un procedeu probatoriu.
MIjlocul de proba este declaratia, care se obtine in urma audierii. Proba
este chiar fapta sau imprejurarea de fapt care o relateaza persoana,
care rezulta din declaratie.
Audierea=Procedeu Probatoriu;

102
Declaratia=Mijloc de Proba;
Fapta/Imprejurarea de fapt=Proba.
In privinta obiectului probei, ART.98 este deficitar prin definitie,
plecand de la o denumire, care nu are nicio legatura cu materia
probelor, care nu reflecta materia probelor, si anume obiectul
probatiunii. Probatiunea nu are nicio legatura cu aceasta
materie, este o activitate care se desfasoara de consilierii de
probatiune in cadrul unui serviciu special, Serviciul de Probatiune, care
are un rol important in desfasurarea procesului penal, acordand
asistenta si consiliere psihologica unor persoane vulnerabile(inclusiv
minorilor) si care are competenta de intocmire a unor referate de
evaluare. Legiuitorul s-a inspirat din limbajul practicienilor fiindca
acestia vorbesc de probatiune, ceea ce este gresit. Este de asemenea
incompleta, fiindca reprezinta existenta infractiunii, fapta, de care
depinde rezolvarea actiunii civile, de asemenea reprezinta faptele si
imprejurarile de fapt care depinde de aplicarea legii si de asemenea
orice alta imprejurare de fapt necesara pentru justa solutionare a
cauzei. In realitate, legiuitorul a vrut sa spuna ca obiectul probei il
constituie DOAR ELEMENTELE DE FAPT. Normele de drept nu pot
constitui de regula obiect al probei, cu 2 exceptii:
a) normele extra-penale, sunt inafara procesului penal (legi extra-
penale, acte administrative) care pot forma obiect al probei in
procesul penal si se intalnesc cu cereri de administrare a probei
constand in acte normative extra-penale pentru ca judecatorul in
penal are o specializare, nu este obligat sa cunoasca si norme
dinafara procesului penal;
b) normele straine, exceptand cele care privesc acte normative al
UE, care sunt obligatorii pentru judecator

In privinta elementelor de fapt, exista fapte/imprejurari de fapt care in

mod obligatoriu trebuie sa formeze obiect al probei si anume faptele
principale, cele care privesc direct actiunea penala si civila, fapta
materiala, si persoana inculpatului,victimei, cum este cazul victimei
traficului de persoane (asistenta juridica obligatorie reglementata in
legea speciala). De asemnea, trebuie sa constituie in mod obligatoriu,
obiect al probei, faptele probatorii(=cele care nu privesc direct faptul
principal, adica savarsirea de catre inculpat a faptei materiale, ci
privesc numai unele aspecte, detalii ale faptelor; de exemplu
instrumentul folosit la savarsirea infractiunii, prezenta persoanei
suspectului/inculpatului intr-un anumit loc in apropierea locului
infractiunii, urmele care se gasesc pe corpul victimei sau
suspectului/inculpatului din care reiese savarsirea infractiunii, acelea
sunt fapte probatorii). Trebuie sa constituie obiect al probei acele fapte
sau imprejurari de fapt cele care privesc persoana. Sunt de asemenea
fapte principale si cele de care depinde solutionarea actiunii civile, cele

103
care privesc conditiile raspunderii civile delictuale. Exista fapte si
imprejurari de fapt, care pot fi dovedite, pot forma obiect al probei,
cum sunt faptele auxiliare, cele care sunt indirecte, care privesc
aspecte care au legatura cu faptele principale sau faptele probatorii.
Faptele similare cele care privesc modus operandi. Faptele negative
determinate, alibiul, la momentul la care s-a savarsit fapta inculpatul s-
a aflat intr-un alt loc; acesta trebuie probat. Mai existe fapte si
imprejurari de fapt, care nu trebuie sa formeze obiect al probei, acele
situatii de dispersa de proba, in care proba este exceptata. Cand exista
dispersa? In cazul prezumtiilor relative, si de asemenea in cazul
faptelor necontestate, exemplu astazi se intalnesc multe cazuri de
recunoastere a vinovatiei de catre inculpat; faptele notorii, fapte care
sunt cunoscute de o intreaga comunitate, dar caracterul notoriu nu
poate rezulta din presa, nici zvonul public nu este fapt notoriu. Exista
de asemenea, fapte si imprejurari care nu pot forma, sub nicio forma,
obiect al probei, faptele negative nedeterminate (exemplu: nu se poate
proba ca o persoana nu a fost niciodata nicaieri), faptele care sunt
contrare.
In privinta sarcinii probei, care decurge din principiu (Prezumtiei de
Nevinovatie), ART.94 prevede foarte clar, ca in ceea ce priveste
actiunea penala, exercitarea actiunii penale, sarcina probei ii revine in
principal, procurorului. Titularul secundar poate fi persoana vatamata,
cand se constituie parte civila. In privinta exercitarii actiunii civile,
sarcina probei ii revine in principal partii civile, dar poate reveni si
procurului (pt persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cu
capacitate de exercitiu restransa). Judecatorul si instanta nu au sarcina
probei, aceasta este o consecinta a unui principiu, care este de natura
adversiala, care plaseaza judecatorul si instanta de judecata pe pozitie
de arbitru. Procesul penal, din punctul de vedere al sarcinii este
organizat de procuror si de parti, judecatorul si instanta au o pozitie
apropiata de arbitru. In privinta suspectului/inculpatului, nu are
obligatia de a-si proba nevinovatia, desi sunt exprimari publice gresite.
ART.99 alin. 3 prevede expres ca suspectul/inculpatul beneficiaza de
prezumtia de nevinovatie, are dreptul doar de a propune probe.
Propunerea de probe nu trebuie confundata cu sarcina probei,
propunerea are la baza un drept procesual, prevazut in ART.81, 83 si
anume, dreptul pe care il au subiectii procesuali si partile. Alineatul
ultim de la ART.99 prevede, dreptul de a propune administrarea de
probe (suspectul/inculpatul, procurorul, partea civila, partea vatamata
si partea responsabila civilmente). Administrarea probelor este o
activitate destul de complexa, ea formeaza o etapa distincta in cadrul
procesului penal, etapa de cercetare a probelor, care are ca obiectiv
stabilirea adevarului. Aceasta consta in strangerea si administrarea de
probe, este reglementata diferit in faza de UP fata de faza de judecata
conform ART. 100, care prevede ca in faza de UP OUP are obligatia de a
strange si administra probe atat in favoarea cat si in defavoarea

104
suspectului/inculpatului. Este incompleta si induce ideea ca doar in
faza de UP pot stranse si administrate probe in favoarea si defavoarea
suspectului/inculpatului, dar se poate si in faza CP si faza de judecata.
Pentru faza de judecata exista o prevedere expresa in ART.100 alin.2
care decurge din acest princpiu, care l-am enuntat anterior, si anume
principiul pozitiei de neutru, potrivit caruia instanta are o pozitie neutra
in desfasurarea procesului penal, stabiliindu-se ca in faza de judecata
propunerile de probe, de administrare a probelor pot fi formulate de
procuror, de persoana vatamata, de inculpat, partea civila si partea
responsabila civilmente. Admistrarea in faza de judecata se realizeaza
doar in urma cererilor formulate de titularii propunerii prev. la ART.100
alin.2. Doar in mod subsidiar instanta, din ofciu, poate dispune
administrarea de probe, in absenta unei cereri din partea titularilor.
Aceasta este o recunoastere a rolului de arbitru, care este o garantie
importanta a impartialitatii instantei care nu se implica in cercetarea
probelor in principiu nici in aparare si nici in acuzare, care trebuie sa
mentina permanenta in echilibru desfasurarea procesului penal si sa
garanteze prin actele si masurile care le dispune obtinerea adevarului
prin intermediul administrarii probelor in proces. In privinta cererilor de
probe se prevede in mod expres ca organele judiciare, conform alin.3
pot dispune fie admiterea fie respingerea in mod motivat a cererilor.
Prin aceasta se impune obligativitatea motivarii decizilor pe care le iau
organele judiciare penale la propunerea titularilor. Alin.4 prevede
cazurile in care poate fi respinsa o cerere privind administrarea unei
probe in cadrul procesului penal: cand se constata ca proba solicitata
este nerelevanta (relevanta probei este o conditie de admisibilitate, ea
inseamna legatura probei cu obiectul ei, se respinge ca irelevanta);
atunci cand se constata ca proba a carei administrare a fost solicitata a
fost deja stabilita prin folosirea altor mijloace de proba, daca mijloacele
de proba sunt apreciate de organele judiciare penale ca fiind suficiente
(aceasta situatie de inadmisibilitate priveste alta conditie de
admisibilitate a probei, este ca proba sa fie utila), (acest articol induce
ideea ca regula este respingerea,admiterea fiind exceptia, ceea ce este
nefiresc, datorita formularii); se respinge atunci cand proba nu este
necesara fiind un fapt notoriu; se mai poate respinge de asemenea
atunci cand proba ceruta este imposibil de administrat (nu trebuia sa
figureze aici, fiindca posibilatatea admistrarii se verifica dupa
adresarea cererii ); propunerea este formulata de o persoana care nu
este indreptatita potrivit legii (nici cazul asta nu trebuie sa figureze
aici, fiindca este firesc ca atunci cand o persoana nu este titularul unei
cereri, cererea trebuie respinsa ca inadmisibila); cand proba a carei
admistrare se cere este o proba contrara legii.

105
CURSUL IX

Administrarea probelor

Etap distinct n cadrul procesului penal - etap probatorie, n

care se urmrete stabilirea adevrului prin intermediul probelor, care
se obin prin mijloace de prob, care la randul lor se obin prin
procedee probatorii. Procedeele probatarii creeaza mijloacele de
proba, iar mijloacele de proba creeaza probe.
Activitatea de administrare a probelor este o activitate
complex, care const n strngerea i obinerea de probe prin
intermediul mijloacelor de prob, de aceea este indexat s se susin
c se administreaz mijloace de prob n procesul penal, formul pe
care o gsim n lege. Nu se administreaza mijloacele de proba ci se
administreaza probele, iar in urma administrarii probelor se obtin
mijloace de proba. Relatia este de interconditionare. Activitatea de
administrare se materializeaz n mijloace de prob i care au ca
rezultat obinerea probelor.

Aceast etap este guvernat de principii specifice acestei

materii a probelor :

1. Principiul legalitii
- probele nu se pot obine dect cu respectarea dispoziiilor legale

2. Principiul dreptului la aprare

3. Principiul contradictorialitii
- decurge din dreptul la un proces echitabil

4. Principiul respectrii demnitii umane

- decurge din principiul legalitii

5. Principiul prezumiei de nevinovie

6. Principiul loialiti

106
- legiuitorul l-a reglementat doar pe acesta ca fiind specific acestei
materii, celelalte sunt principii care privesc procesul penal n
ansamblul su.
Desi legiuitorul vorbeste despre principiul loialitatii, notiunea de
loialitate nu este definita.

In absenta unei definitii, parerea profului este ca:

- loialitatea decurge din legalitate, ea trebuie privit ca o cerin de
legalitate i const n interzicerea utilizrii de ctre organele judiciare
penale de mijloace dolosive, de inducere n eroare, de tertipuri sau alte
asemenea mijloace care au ca scop denaturarea adevrului n scopul
obinerii de probe n procesul penal
- loialitatea este necesar pentru stabilirea adevrului i soluionrii
juste a cauzei penale
- loialitatea legitimeaz ntreaga activitate de administrare a probelor;
de asemenea, loialitatea administrrii probelor d credibilitate
procesului penal n ansamblul su i n special activitii de
administrare a probelor, precum i finalitii concretizate n hotrrea
judectoreasc care urmeaz s fie pronunat, ca modalitate de
soluionare a cauzei penale
- loialitatea condiioneaz nsi moralitatea procedurii, ea pune
problema echilibrului care trebuie s existe ntre gravitatea infraciunii
reproate suspectului/inculpatului i gravitatea nclcrii de ctre
organele judiciare penale a dispoziiilor legale de care trebuie s in
seama n cadrul procesului extrem de complex de cercetare a probelor
n scopul lmuririi complete a tuturor faptelor i mprejurrilor de fapt
ale cauzei

Art. 101 CPP - descrie 3 situaii diferite de nclcare a

principiului loialitii administrrii probelor sancionate de lege:

alin. (1) - este interzis folosirea violenei, ameninrii sau a

altor mijloace de constrngere n scopul obinerii de probe n procesul
penal
- este interzis utilizarea de promisiuni i ndemnuri n
acelai scop;

alin. (2) - interdicia utilizrii, n procedurile de audiere a

persoanelor, de tehnici sau metode de ascultare care afecteaz
capacitatea persoanei de a-i aminti si de a relata n mod contient si
voluntar fapte i mprejurri de fapt care constituie obiectul probei;
* in aceasta categorie intra nu numai hipnoza, ci i testul poligraf (n
practic se folosete frecvent cnd nu exist probe etc)
- interdictia se aplica chiar daca persoana ascultata isi da
consimtamantul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de
ascultare

107
 alin. (3) - interdicia provocrii;
- prevzut n mod expres n VCPP; ea nu este definit, se
prevede doar c se interzice att organelor judiciare penale, ct i
persoanelor care acioneaz n numele acestora i pentru acestea,
cum ar fi de pild investigatorii sub acoperire sau colaboratorii, s
provoace o persoan s svreasc sau s continue svrirea unei
fapte prevzute de lege n scopul obinerii de probe n procesul penal
- provocarea ar putea fi definita ca fiind incitarea la savarsirea
unei infrcatiuni

! Pentru a fi in prezenta provocarii trebuie indeplinite cateva

conditii care trebuie sa rezulte in mod obiectiv, si anume:
ca agentul provocator (organul judiciar sau orice alta persoan
care este mputernicit de organul judiciar sa intervina in proceduri) s
realizeze o aciune de determinare (similar instigrii) la svrirea
sau la continuarea svririi infraciunii;
nu exist provocare cnd se constat c infraciunea a fost
svrit anterior aciunii provocatorului; infractiunea trebuie sa fie
rezultatul provocarii
=> este necesar s se stabileasc c persoana nu ar fi comis
infraciunea dac nu ar fi existat incitarea;
! Provocarea face ca aciunea penal s fie inadmisibil, nu
poate fi folosit n procesul penal o prob care este rezultatul unei
provocri; ea trebuie s se obin n mod liber, fr s fie indus i
fr s fie determinat

* vezi si art. 306 (1) CPP - org judiciar poate efectua verificari/
cercetari in scopul inceperii UP
art. 297 (1) - verificari prealabile

Art. 102 CPP - Excluderea probelor obinute n mod

nelegal

Excluderea probelor obinute n mod nelegal este o sanciune

specific materiei probelor (preluat din procesul penal adversial, unde
ea este o regul tradiional specifica). n procesul penal continental,
in care se incadreaza si procesul nostru penal chiar in conditile actuale,
sanciunea traditionala e nulitatea .
Se prevede n mod expres in alin. (2) regula potrivit creia
probele obinute n mod nelegal se exclud.
n realitate, parerea profului este ca nu putem vorbi de
excluderea probelor ca o sanciune specific fa de prevederea
cuprins n alin. (3), potrivit creia nulitatea actului prin care s-a

108
dispus sau autorizat administrarea unei probe, ori nulitatea actului de
administrare a probei, determin excluderea probei.
Aceasta nseamn c excluderea probei ca fiind obinut n mod
nelegal, pe motiv de nelegalitate, nu opereaz n mod automat,
adic nu opereaz ca o sanciune autonom, distinct, n toate
cazurile n care se constat c obinerea probei s-a realizat cu
nclcarea dispoziiilor legale, ci numai atunci cnd se declar
nulitatea, fie a actului prin care s-a dispus s-au s-a autorizat
adiministrarea unei probe, fie nulitatea actului de administrare.
Ce fel de nulitate? - Textul legal nu face nicio distincie => este
aplicabil regimul nulitilor prevazut in art. 280 282 CPP.
Nulitatile sunt de doua feluri:
nulitati abolute
- acestea sunt exprese ( art. 281)
- intervin in cazul incalcarii anumitor dispozitii legale care sunt
prevazute in mod expres
- criteriul folosit de legiuitor este cel al gravitatii

nulitatea relativa
- nu este expresa, este implicita
- intervine numai daca sunt indeplinite anumite conditii, respectiv
numai daca se constata ca s-a incalcat o dispozitie legata; daca
incalacarea dispozitiei atrage o vatamare procesuala; daca vatamarea
procesuala cauzata nu poate fi reparata in alt mod decat prin anularea
actului

Conceptia legiuitorului in ceea ce priveste sanctionarea probelor

obtinute in mod nelegal:
excluderea probelor, ns numai cu condiia intervenirii nulitii,
adica cu respectarea conditilor prevazute in art. 280 282.

Exist ns i cazuri n care excluderea probei pe motivul

obinerii n mod nelegal intervine n mod automat si obligatoriu :

a) cnd probele au fost obinute prin tortur (art. 102 alin 1)

b) probele derivate, adic cele care rezult n mod direct din probele
obinute din tortur.

Parere prof : textul trebuie interpretat mai larg; excluderea ar trebui

sa intervina in toate cazurile in care se constata ca proba a fost
obtinuta in mod neloial ( adica prin unul din mijloacele reglemetate
expres in art. 101 CPP) pentru ca loialitatea e o latura a legalitatii.
c) atunci cnd proba s-a obinut cu nclcarea art. 89 alin. (2) -
nclcarea confidenialitii raportului dintre avocat si suspectul /
inculpatul pe care in apara dac acesta e n stare de reinere;

109
d) in sitatia prevazuta de art. 190 alin (5) atunci cand proba se
obtine in urma unei examinari fizice a suspectului/inculpatului fr
acordul acestuia.

In privinta probelor DERIVATE exista o prevedere expresa -art.

102 alin (4) cu aplicatie generala in care se prevede ca:
- se exclud nu numai probele obinute n mod direct cu incalcarea
dispozitilor legale, ci i probele derivate din acestea, adic probele
care rezult din probele obinute n mod nelegal, cu respectarea a 2
condiii:

1. proba derivat s rezulte n mod direct din proba obtinuta in

mod nelegal, nu indirect, nu prin intemediul altei probe obtinute legal;
2. proba s nu poat fi obinut n alt mod
ex.: se intercepteaz raportul profesional dintre avocat i
persoana pe care o asist, cu care are incheiat contract de asistenta
juridica; proba obinut nu se poate folosi n niciun proces penal, nu
numai n procesul penal n care exist raportul avocaial - art 139 alin.
(4);

! Este cunoscut faptul c pe aceast cale organele de urmrire penal

obin informaii pe care nu le pot folosi ca probe; ele ns pot conduce
la obinerea probei printr-un alt procedeu probatoriu
ex.: organele de urmariere penala obtin informatia ca
suspectul/inculpatul deine obiectul, chiar mai mult afla locaia unde
obiectul se gaseste etc. - de aici organul de urmrire penal poate sa
obtina proba prin utilizarea altui pocedeu de ex. prin percheziiei
domiciliara (procedeu probatoriu comun) => NU vom fi in prezenta
unei probe derivate interzise de lege pt ca aceasta a fost obtinuta
printr-un procedeu probatoriu legal

Prevederea art. 139 alin (4) este neconstituional pt ca incalca

flagrant dreptul la aparare. Va spuneam ca dr la aparare este un
principuiu care guverneaza administrarea probelor de aceea parerea
profului este ca si in acest caz excluderea probei ar trebui sa opereze
in mod automat in toate cazurile.
- probele derivate se ntemeiaz pe o cunoscut teorie, a fructelor
pomului otrvit.

Acest cod de procedur penal a realizat i ceva pozitiv: trecerea

de la un regim formalist de probe la unul liberal (regimul probelor
libere), care are la baz 3 importante principii:

110
 1. Suspectul sau inculpatul este prezumat nevinovat, iar sarcina
probei revine ntotdeauna
- procurorului (n principiu) n privina aciunii penale;
- prii civile si dupa caz procurorului n privina prii civile;

2. Mijloacele de prob nu sunt limitate la cele expres prevzute

de lege; probele pot fi obtinute prin orice mijloc de proba cu consitia ca
acesta sa nu fie contrar legii

3. Libera apreciere a probelor

Probele, odat obinute, sunt supuse liberei aprecieri. Aprecierea
probelor este atributul organelor judiciare penale; in faza de UP este
atributul organelor de urmrire penal, iar in faza de judecata este
atributul instanei de judecata.
Acest principiu este prevzut n mod expres n art. 103 alin. (1)
CPP. Acesta prevede c probele nu au o valoare apriori (adica o valoare
dinainte stabilita), valoarea lor este rezultatul aprecierii, care este un
proces extrem de complex, intelectiv, mental, de analiz, de selecie a
probelor, i de reinere, n ansamblul probator, doar a anumitor probe
care sunt n msur s formeze convingerea organelor judiciare c
exprim adevrul.
Aprecierea probelor se face n urma evalurii tuturor probelor
administrate n cauz, o prob nu se analizeaz n mod singular, ci in
cadrul ansamblului probelor. De aceea, legiuitorul a considerat c este
necesar s prevad c existena unei infraciuni i identificarea
persoanei care a svrit-o nu poate fi realizat pe baza unei singure
probe, ci prin trimitere la toate probele administrate n cauz. Cu
privire la soluia principal, i anume soluia de condamnare,
legiuitorul a considerat c este necesar s prevad n aceast materie
a aprecierii porbelor, c instana poate dispune condamnarea doar
atunci cnd i formeaz convingerea, pe baza probelor administrate,
c acuzaia este dovedit dincolo de orice ndoial rezonabil.

Parere prof: Aceasta prevedere are un viciu - prevederea intr n

contradicie cu art. 396 alin. (2) din partea speciala a CPP - acesta
prevede ca instana pronun condamnarea cnd constat (nu cand isi
formeaza convingerea), dincolo de orice ndoial c s-a comis o fapt,
c fapta e infraciune i c infractiunea a fost svrit de inculpat,
fr elementul subiectiv al convingerii.
Intr-un caz ne gasim in prezenta unei conceptii mixte, pe jumatate
subiectiva si pe jumatate obiectiva cand instanta e convinsa ca
acuzatia e dovedita. Convingerea presupune ca judectorul s i
formeze o prere n forul su interior, pe baza probelor.
n partea special ns nu se mai prevede ca judecatorul trebuie
sa aiba convingerea, convingerea nu conteaza, judecatorul poate sa fie
convins ca inculpatul este vinovat insa nu-l poate condamna daca nu

111
exista porbe de vinovatie, deci nu il poate condamna pe baza unei
convingeri.
De aceea conceptia folosita de legiuitor in partea speciala este
una obiectiva => instana constat dincolo de orice indoiala existenta
celor 3 elem obligatorii pentru o solutie de condamnare ( sa existe
fapta materiala; fapta sa constituie infractiune dupa definitia
infractiunii) - nu e suficient doar convingerea.

Art. 103 alin. 3 - prevedere special: o hotrre de condamnare

(sau renunare/amnare a aplicarii pedepsei) nu se poate ntemeia
ntr-o msur determinat pe o declaraie dat de un investigator sub
acoperire sau de un colaborator.
Parere prof: Aceast prevedere este incomplet, ea ar trebui extins
cu privire la toate situaiile n care se utilizeaz aa-numitele metode
speciale de supraveghere.

Clasificarea probelor

1. Probe n aprare i probe n acuzare (in raport de

titularul cererii)
Probele, indiferent de titularul cererii, privesc procesul penal n
ansamblul su. Ele nu i propun s obin aflarea adevrului parial, ci
i propun stabilirea adevrului cu privire la toate faptele i
mprejurrile de fapt care formeaz obiectul cauzei penale;

2. Probe directe i probe indirecte

Aceast clasificare prezint o importan deosebit.
Probele directe sunt cele care privesc faptele principale.
Probele indirecte sunt cele care privesc faptele auxiliare, cele
care sunt adiacente, care sunt ataate faptelor principale, care
privesc doar anumite laturi, aspecte ale faptelor sau anumite
mprejurri de fapt.
Delimitarea prezint un deosebit interes practic

Sunt situaii n care nu exist nicio prob direct.

Dac o singur prob direct e suficient pentru formare
convingerii/stabilirea adevrului (de ex. probe rezultate dintr-un martor
direct care a vazut sau a auzit), o singur prob indirecta nu e
suficient niciodat, trebuie s existe mai multe probe indirecte.
Aceasta NU insemana ca o hotarare nu se poate intemeia exclusiv pe
probe indirecte. O hotrre se poate ntemeia numai pe probe
indirecte, ns este necesar s existe legturi ntre ele care s conduc
la o soluie univoc =>s fie integrate ntr-un ansamblu probator
unitar, care s conduc la o concluzie univoc, pe baza
raionamentului juridic.

112
 ! Ele ns nu trebuie confundate cu simplele indicii, care nu sunt
probe, sunt prezumii, care sunt interzise. Indiciile pot fi folosite doar n
cazul msurilor preventive, niciodata insa pt intemeierea unei hot
judecatoresti asupra fondului cauzei.
ex.: condamnarea s-a ntemeiat exclusiv pe comportamentul
inculpatului, care a fost calificat ca fiind un comportament de om
vinovat; intregul rechizitoriu continea descrierea comportamentului
vinovatului

CURSUL 10

113
 AUDIEREA PERSOANELOR
-este un proces probatoriu extrem de utilizat n cadrul procesului penal
n scopul stabilirii adevrului i soluionrii juste a cauzei penale
-legiuitorul a considerat necesar s prevad reguli generale de
ascultare i, mai exact, s reglementeze ntr-un text general, n art.104
NCPP, care sunt categoriile de persoane care se audiaz n procesul
penal pentru a proiecta o imagine unitar i exact cu privire la
procedura de audiere a persoanelor n procesul penal ca procedeu
probator
-art.104 NCPP n cursul procesului penal, pot fi audiate
urmtoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana
vtmat, partea civil, partea responsabil civilmente,
martorii i experii.
-legiuitorul a omis includerea interpretului, care poate i acesta fi
audiat
-se reglementeaz i dreptul pe care l au persoanele de a fi asistate de
un interpret; din cuprinsul art.105 alin.(1) NCPP se desprinde regula
interpretului autorizat; prin excepie, art.105 alin.(2) NCPP prevede c
asistarea se poate realiza de orice alt persoan, chiar dac nu este
autorizat, dac aceasta poate s efectueze traducerea pentru
persoanele care se afl n situaia de a fi asistate de un interpret
(decurge din principiul dreptului la aprare)
-art.106 NCPP prevede un regim special de audiere a persoanelor n
dou situaii particulare:
cnd se constat c n cursul audierii unei persoane aceasta
prezint semne vdite de oboseal sau simptomele unei boli
organul judiciar are obligaia s ntrerup audierea i, dac este
cazul, s ia msuri ca persoana s fie consultat de un medic

-n privina semnelor de oboseal excesiv, ele se apreciaz de organul

judiciar, n raport de atitudinea i comportamentul persoanei audiate
persoana audiat trebuie s se afle n capacitate deplin
audierea unei persoane deinute audierea se poate realiza i la
distan prin videoconferin, cu condiia ca acesta s nu aduc
atingere bunei desfurri a procesului, drepturilor i intereselor
prilor

-dac persoana audiat se afl n vreuna dintre situaiile prevzute la

art.90 NCPP, ascultarea nu poate avea loc dect n prezena avocatului
la locul de deinere
-*n toate cazurile n care persoana este deinut, asistena juridic
este obligatorie

Audierea suspectului/inculpatului art.107-art.110 NCPP:

114
-suspectul/inculpatul este persoana care are cea mai mare importan
n cadrul procesului penal, n absena creia procesul penal nu are
nicio justificare i care este supus unei proceduri de audiere
-audierea suspectului/inculpatului n cadrul procesului penal are la
baz exercitarea de ctre acesta a dreptului de opiune; ca atare,
audierea nu are la baz o obligaie a suspectului/inculpatului (acesta
nu este obligat s se supun acestui procedeu); acest drept de opiune
este o consecin a dreptului la tcere
-suspectul/inculpatul, nainte de a fi audiat, este ntrebat dac dorete
sau nu s dea declaraii i cu aceast ocazie i se comunic drepturile
pe care le are
-audierea nu poate fi ncadrat juridic ca o facultate pentru organul
judiciar; pentru organul judiciar este o obligaie!
-nainte de audiere, organul judiciar are obligaia de a pune ntrebri
privind datele de identitate (dreptul la tcere nu se extinde i cu privire
la aceste date, la care suspectul/inculpatul trebuie s rspund)
-dac refuz s rspund la ntrebrile cu privire la datele de
identitate, organul judiciar va face verificri i se continu procedura
-ntrebrile de identitate sunt adresate la prima audiere; n caz de
audieri ulterioare, nu mai este obligatoriu
-art.108 NCPP reglementeaz comunicarea drepturilor i obligaiilor
-nainte de a fi audiat, suspectul/inculpatul este informat cu privire la
calitatea sa, cu privirea la fapt i ncadrarea juridic
-apoi i se comunic drepturile i obligaiile:
obligaia de a se prezenta la chemrile organelor judiciare,
atrgndu-i-se atenia c, n cazul nendeplinirii acestei obligaii,
se pot emite mandate de aducere mpotriva sa, iar n cazul
sustragerii, judectorul poate dispune arestarea sa preventiv
obligaia de a comunica n scris, n termen de 3 zile, orice
schimbare a adresei, atrgndu-i-se atenia c, n cazul
nendeplinirii acestei obligaii, citaiile i orice alte acte
comunicate la prima adres rmn valabile i se consider c le-
a luat la cunotin

-pentru faza de urmrire penal: se prevede obligativitatea notificrii n

scris cu privire la drepturi i la obligaii; dac suspectul/inculpatul
refuz semnarea notificrii n scris a drepturilor i a obligaiilor, se va
face un proces-verbal n care se va consemna refuzul
-att pentru faza de urmrire penal i faza de judecat, exist un
drept specific reglementat n art.108 alin.(4) NCPP dreptul de a
ncheia un acord ca urmare a recunoterii vinoviei (n faza de
urmrire penal), i posiblitatea de a beneficia de reducerea pedepsei
prevzute de lege, ca urmare a recunoaterii nvinuirii (n faza de
judecat)

115
Modul de audiere (art.109 NCPP) parcurge dou etape obligatorii:
1. Relatarea liber de ctre suspect/inculpat privete fapta pentru
care acesta a dobndit calitatea de suspect/inculpat

-const n relatarea de ctre suspect/inculpat a faptei pentru care

acesta a dobndit calitate; suspectul/inculpatul va relata ceea ce
dorete
-suspectul/inculpatul are interes s se apere
-declaraia dat de suspect/inculpat nu este numai mijloc de prob, ci
este i un important mijloc de aprare; prin intermediul audierii,
suspectul/inculpatul fixeaz limitele aprrii, i dezvluie aprarea
-avocatul nu poate face aprri care s contrazic declaraia
suspectului/inculpatului
-pentru ca aprarea s fie solid este foarte important ca declaraia s
fie pregatit; trebuie s conving organul judiciar c declaraia este
conform cu realitatea
2. Etapa de ntrebri presupune interogarea punctual, pe
anumite elemente de fapt, a suspectului/inculpatului, care se
realizeaz de organul judiciar, att n faza de urmrire penal,
ct i n faza de judecat

-n caz de coinculpai, audierea unui coinculpat se realizeaz n

prezena celuilalt coinculpat n faza de judecat; n faza de urmrire
penal, nu
-*avocatul care asist la audiere are dreptul s pun ntrebri
suspectului/inculpatului, prin intermediul organului de urmrire penal,
n faza de urmrire penal
-art.378 alin.(1) NCPP n faza de judecat, inculpatului i se pot pune
ntrebri ntr-o anumit ordine, direct, nu prin intermediul organelor
judiciare: pune ntrebri procurorul, apoi persoana vtmat, partea
civil, partea responsabil civilmente, coinculpatul, avocatul
inculpatului audiat
-la sfrit, poate pune ntrebri i preedintele completului de judecat,
precum i ceilali membri ai completului de judecat, dac apreciaz
c este necesar
-aceast procedur de interogare are caracter contradictoriu;
ntrebrile sunt cenzurate de instan poate respinge ntrebrile
considerate inutile/neconcludente; respingerea se consemneaz n
ncheierea de edin
-art.109 NCPP prevede dreptul de a fi asistat de un avocat
suspectului/inculpatului n cursul audierii, ca un drept activ, viu; att
nainte de audiere, ct i n timpul audierii, suspectul/inculpatul are
dreptul s se consulte cu avocatul su

116
-exercitarea unui asemenea drept, poate constitui o piedic n calea
stabilirii adevrului, de aceea acest drept trebuie exercitat cu mare
pruden

-este recunoscut dreptul la tcere, nu numai ca un drept iniial i direct

i care formeaz i obiectul comunicrii nainte de prima audiere, ci i
n cursul procedurilor de audiere, att n cursul urmririi penale, ct i
n faza de judecat
-n acest fel, acest drept, nu trebuie s fie total; nu trebuie redus doar
la dreptul de a nu da niciun fel de declaraii, ci poate fi i parial,
putnd fi extins i n cursul desfurrii audierii, putnd privi doar
anumite aspecte ale faptei sau anumite elemente/mprejurri de fapt;
n caz de pluraliti de fapte, poate privi doar anumite fapte

-n urma audierii, se obine mijlocul de prob, care furnizeaz proba;

mijlocul de prob este declaraia suspectului/inculpatului; ea trebuie s
mbrace forma scris
-este prevzut o procedur special a audierii
suspectului/inculpatului, guvernat de regulile prevzute n art.110
NCPP
-consemnarea trebuie s fie efectuat ntocmai i s fie complet; n
cuprinsul declaraiei trebuie s se consemneze att declaraiile
rezultate din relatarea liber, ct i ntrebrile i rspunsurile la
ntrebri
-n privina ntrebrilor, ele se consemneaz exact, fr nicio schimbare
-este indicat n cuprinsul declaraiei i persoana care a pus ntrebarea
respectiv
-*este interzis reformularea; consemnarea trebuie s se fac cu
exactitate (n practic se reformuleaz)
-se consemneaz ora la care a nceput declaraia i ora la care s-a
ncheiat
-consemnarea se realizeaz de grefier
-declaraia este nmnat suspectului/inculpatului pentru a o semna
(acesta trebuie s o citeasc foarte atent nainte); dac are de fcut
rectificri sau precizri, ele se consemneaz la sfritul declaraiei
-dac nu este de acord cu coninutul declaraiei i refuz s o semneze
sau nu poate, organul judiciar este obligat s fac aceast meniune n
cuprinsul declaraiei
-odat semnat, declaraia este nsuit de suspect/inculpat
-declaraia se semneaz i de organele de urmrire penal/instan,
grefier, avocatul suspectului/inculpatului, ceilali avocai prezeni,
interpret

-n faza de urmrire penal, pentru a fi valabil declaraia, se

nregistreaz prin mijloace audio/audio-video; nregistrarea este
obligatorie, excepie: daca nu este posibil (cnd organele de urmrire

117
penal nu dein mijloacele tehnice necesare, sau s-au defectat); daca
nu se nregistreaz, acest lucru se consemneaz la sfritul declaraiei
-*este o reglementare defectuoas, nu poate fi condiionat de
mijloacele tehnice necesare; nregistrarea este necesar ca o garanie
a fiabilitii mijlocului de prob obinut

Audierea persoanei vtmare/persoanei civile/persoanei

responsabile civilmente art.111-art.113 NCPP:
-*reglementare defectoas; asocierea prii civile cu persoana
responsabil civilmente este eronat
-art.111 NCPP face trimitere n ceea ce privete formularea de ntrebri
nainte de prima audiere la art.107 NCPP
-n privina modului de audiere, art.111 NCPP face trimitere la art.109
alin.(1) i (2) NCPP, iar n privina consemnrii, la art.110 NCPP
-n privina drepturilor: organul judiciar comunic persoanei vtmate
un numar de patru drepturi i dou obligaii, acestea fiind:
dreptul de a fi asistat de un avocat, iar n cazurile de asisten
obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu
dreptul de a apela la un mediator n cazurile permise de lege
dreptul de a propune administrarea de probe
dreptul de a fi ncunotinat cu privire la desfurarea
procedurii, dreptul de a formula plngere prealabil, precum i
dreptul de a se constitui parte civil
obligaia de a se prezenta la chemrile organelor judiciare
obligaia de a comunica orice schimbare de adres

-n privina prii civile/prile responsabile civilmente se aplic

art.107 NCPP, art.109 alin.(1) i (2) NCPP i art.110 NCPP
-drepturile care trebuie comunicate acestora sunt:
dreptul de a fi asistate de un avocat, iar n cazurile de asisten
obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu
dreptul de a apela la un mediator, n cazurile permise de lege
dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepii
i de a pune concluzii n legtur cu soluionarea laturii civile a
cauzei.

-*n privina comunicrii drepturilor i obligaiilor, acestea trebuie s fie

complete (art.81 i art.83)

-art.113 NCPP reglementeaz modurile speciale de audiere a persoanei

vtmate i a persoanei civile care se afl n situaii speciale, care au
nevoie de protecie
-se face trimitere la categoriile martorilor protejai martorul
ameninat, martorul vulnerabil

118
Audierea martorului art.114-art.130 NCPP:
-martorul este persoana fizic care are cunotin despre fapte sau
mprejurri de fapt care constituie prob n cauza penal
-n principiu, martorul este o persoan fizic neutr, obiectiv,
neimplicat i care deine informaii cu privire la elemente de fapt care
pot constitui obiect al probei
-n virtutea art.114 alin.(3) NCPP, calitatea de martor are o importan
fundamental, fiind prioritar n raport cu alte caliti: n raport cu
calitatea de avocat, de mediator, de expert, de reprezentant al vreunei
pri/subiect procesual principal
-art.115 alin.(4) NCPP prevede faptul c pot avea calitate de martor i
organele de constatare n temeiul art.61 i art.62 NCPP; procesul-
verbal de constatare, ncheiat de organul de constatare, nu constituie
mijloc de prob, ci este act de sesizare; neconstituind mijloc de prob,
cum se pot proba faptele care sunt constatate prin procesul-verbal de
constatare altfel dect prin audierea acestor persoane?!
- o persoan fizic care deine informaii cu privire la elementele de
fapt care costituie prob n procesul penal, nu are facultatea de a se
prezenta la organul judiciar i de a depune mrturie, ci are obligaia de
a furniza organului judiciar penal, pe aceast cale a audierii, a tuturor
probelor pe care le cunoate i cu privire la care este chemat n mod
oficial n aceast calitate
-orice persoan citat n calitate de martor are urmtoarele obligaii:
de a se prezenta n faa organului judiciar care a citat-o la locul,
ziua i ora artate n citaie
de a depune jurmnt sau declaraie solemn n faa instanei
de a da declaraii n conformitate cu adevrul

-n privina capacitii unei persoane de a fi martor, principiul este

acela potrivit cruia orice persoan fizic poate fi martor; excepie:
persoanele aflate ntr-o situaie special, datorit bolii de care sufer i
care diminueaz capacitatea martorului de a relata n mod contient
mprejurri de fapt care pot constitui obiect al probei; organul judiciar
penal poate proceda la audierea acestor persoane, dac apreciaz c
situaia special n care se afl nu afecteaz relatarea contient i
liber a acestora cu privire la obiectul probei
-potrivit art.115 alin.(3) NCPP, se poate dispune examinarea fizic a
martorului
-din coninutul art.115 NCPP rezult c pot avea capacitate
testimonial i minorii, indiferent de vrst; n acest sens, art.124
NCPP reglementeaz o procedur particular de audiere n calitate de
martori a minorilor cu vrsta sub 14 ani

-n privina obiectului i a limitelor audierii (art.116 NCPP)

obiectul audierii martorului este identic cu obiectul probei (fapta i

119
toate mprejurrile de fapt care privesc fapta care formeaz obiect al
probei)
-este permis audierea martorilor cu privire la aspecte care nu privesc
obiectul probei, pentru verificarea credibilitii sale
-martorul nu poate fi ntrebat cu privire la opinia sa politic, ideologic,
religioas sau care privesc viaa sa privat, de familie, dect dac
acestea au legtur cu fapta sau dac privesc credibilitatea
-audierea are un caracter contradictoriu; este ntotdeauna n centrul
unor dezbateri contradictorii
-secretul profesional este interzis audierea martorilor cu privire la
asemenea fapte

-persoanele crora legea le recunoate dreptul de a refuza s depun

mrturie, datorit legturilor de rudenie cu suspectul/inculpatul
soul/fostul so, ascendenii/descendenii n linie direct, frai i surori
(art.117 NCPP)
-organul judiciar are obligaia, nainte de audierea martorului, de a-l
ntreba daca are vreo legtur de rudenie cu suspectul/inculpatul

-art.118 NCPP reglementeaz dreptul martorului de a nu se autoacuza

-nu reglementeaz un drept direct al martorului la tcere, ci prevede
c dac martorul a fost audiat anterior n calitate de suspect sau dac,
ulterior obine aceast calitate, declaraia pe care o d nu se poate
folosi mpotriva sa; *are probleme de neconstituionalitate
-dupa audiere, martorul poate dobndi o alt calitate
(suspect/inculpat); e posibil rechemarea martorului

-art.119 NCPP reglementeaz o etap de ntrebri care privesc datele

de identitate ale martorilor, care, n mod obligatoriu, trebuie puse de
organul judiciar nainte de prima audiere; art.107 NCPP este aplicabil
integral
-martorul mai este ntrebat i dac este membru de familie/fost so cu
suspectul/inculpatul, dac se afl n relaie de prietenie/dumnie cu
vreuna din pri/subiect procesual principal
-comunicarea drepturilor i obligaiilor procesuale este prevzut n
art.120 NCPP martorul este informat cu privire la calitatea n care
este audiat, cu privire la elemente de fapt cu privire la care este audiat
-martorului i se aduc la cunotin urmtoarele drepturi i obligaii:
dreptul de a fi supus msurilor de protecie i de a beneficia de
restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea n faa organelor
judiciare, atunci cnd sunt ndeplinite condiiile prevzute de
lege
obligaia de a se prezenta la chemrile organelor judiciare,
atrgdu-i-se atenia c, n cazul nendeplinirii acestei obligaii,
se poate emite mandat de aducere mpotriva sa

120
 obligaia de a comunica n scris, n termen de 5 zile, orice
schimbare a adresei la care este citat, atrgndu-i-se atenia c,
n cazul nendeplinirii acestei obligaii, se poate dispune
mpotriva sa saciunea prevzut de art. 283 (1) NCPP (amend
judiciar)
obligaia de a da declaraii conforme cu realitatea, atrgndu-i-se
atenia c legea pedepsete infraciunea de mrturire
mincinoas

-art.121 NCPP prevede obligaia martorului de a depune jurmnt

nainte de audiere la solicitarea organului judiciar sau de a face o
declaraie solemn pe propria rspundere
-aceast obligaie este prevzut att n faza de urmrire penal, ct i
n faza de judecat; n mod excepional, este posibil i n procedura
de camer preliminar
-n momentul n care depune acest jurmnt, martorul are obligaia de
a ine mna pe cruce/biblie; excepie, dac credina religioas nu i
permite
-dac martorul nu are credin religioas sau aceasta nu i permite s
depun jurmnt, acesta are obligaia de a face o declaraie solemn
pe propria rspundere c garanteaz s fac declaraii conforme cu
adevrul
-nerespectarea jurmntului este susceptibil s atrag sanciuni
penale n cazul n care sunt ndeplinite condiile prevzute de NCP
infraciunea de mrturie mincinoas
-dac nu depune jurmnt, nu exist nicio consecin procesual
-rolul jurmntului este acela de a garanta credibilitatea mrturiei

CURSUL 11
Audierea martorului se realizeaza in general dupa aceleasi reguli
dupa care se realizeaza si audierea celorlalte persoane, indiferent de
calitate.
Exista o prevedere specifica, care nu exista in privinta
persoanelor interesate, adica a subiectiolor principali si a partilor. Este
vorba de regula potrivit careia audierea martorilor se realizeaza
separat, adica in absenta celorlalti martori care nu au fost inca
audiati. Cuprivire la aceasta regula, ea este valabila atat pentru
urmarirea penala cat si pentru faza de judecata. Pentru faza de

121
urmarire penala nu exista nici o regula. Pentru faza de judecata insa
vom vedea ca exista prevederi speciale care sunt cuprinse in articolul
381.
Procedura de audiere a martorului se realizeaza in doua etape:
Relatarea libera a martorului; martorul este anterior
incunostintat cu privire la obiectul marturiei. Martorului stie despre ce
trebuie sa relateze
Etapa de intrebari; Este o etapa care se desfasoara in intregime
in mod contradictoriu. In privinta intrebarilor este reglementata doar in
faza de judecata o ordine a intrebarilor. In privinta fazei de urmarire nu
este o ordine, astfel ca intrebarile se stabilesc unilateral de catre
procuror si tin de strategia de urmarire penala. Avocatul trebuie sa
exercite o aparare activa, efectiva si concreta, care presupune
interventia in procedura de audiere prin adresare de intrebari, astfel ca
astazi procurorul intreaba avocatul daca are intrebari. Avocatul are si
dreptul si obligatia sa formuleze obiectiuni, sa solicite procurorului sa
consemneze aceste obiectiuni si in general sa se opuna oricarei
atitudini care este contrara dispozitilor legalein cadrul procedurii de
audiere in faza de urmarire penala. In faza de judecata potrivit
articolului 381, audierea martorilor este total contradictorie spre
deosebire de cea din faza de urmarire care este partial contradictorie.

Articolul 122 alineatul 3 CPP contine o prevedere similara cu cea

care exista in materia audierii suspectului, a inculpatului si a pesoanei
vatamate. Este o prevedere referitoare la inregistrarea martorului in
faza de urmarire penala prin mijloacele tehnice. Inregistrarea nu este o
obligatie, ea este o facultate. Este lasata la decizia organului de
urmarire penala. Procurorul are un interes sa inregistreze pentru ca
declaratia martorului sa nu fie contestata ulterior. In situatia in care se
contesta, procurorul se prezinta in fata instantei cu inregistrarea. Si
martorul are un interes, astfel ca inregistrarea poate fi ceruta de catre
martor.
In ceea ce priveste consemnarea, prevazuta de articolul 123,
normele sunt de trimitere, practic se face trimitere la articolul 110 in
ceea ce priveste consemnarea regula este simpla: consemnarea se
realizeaza exact si complet.
In ceea ce priveste audierea martorului minor, in varsta de pana
la 14 ani, sunt dispozitii speciale prin care se urmareste evitarea
efectelor negative a audierii cu privire la starea psihica a minorului.
Astfel incat se prevede ca audierea minorului se face in prezenta
parintelui, tutorelui sau curatorelui, a persoanei care se ocupa de
ingrijirea minorului. In situatia in care persoana care ingrijeste minorul
martor are si calitatea de inculpat se considera ca prezenta unei astfel
de persoane poate influenta continutul declaratiei, atunci audierea se
va face in prezenta unui reprezentant, o persoana de incredere in ceea

122
ce priveste garantarea caracterului obiectiv a martorului. Audierea
martorului se poate face si in prezenta unui psiholog.

Audirerea martorului protejat

Se face dupa regulile speciale prevazute de articolele 125-130.
Noile reguli prevazute de codul penal de procedura actual prevad
modalitati speciale de audiere a martorului care face parte din
categoria martorului protejat si anume legea 682/2002 cu modificari si
completari privind protectia martorilor.
Noul cod nu se departeaza de vechiile prevederi. Practic reia
prevederile din vechiul cod. Ceea ce este nou este ca dupa modelul
precesului penal adversiar, codul de procedura face distintia intre doua
categorii de martori care sunt protejati:
Martorul amenintat (art.125) acel martor cu privire la care
exista suspiciunea rezonabila ca lui si membrilor de familie ii este pusa
in pericol viata si integritatea corporala precum si indeletnicirea,
profesia si bunurile, element nou adaugat de legiuitor fata de vechea
prevedere. Pentru ca un martor sa se afle in aceasta pozitie este
necesar sa existe elemente de fapt. Sub acest aspect modul de
redactare a textului este defectuos, deoarece prevede ca trebuie sa
exista doar suspiciunea rezonabila. Este extrem de periculos sa decizi
cu privire la un asemenea statut doar cu privire la o suspiciune. Ar
trebui sa existe indicii.(proful sustine ca trebuie sa exista elemente de
fapt pentru ca un martor sa fie considerat unul amenintat).
Fata de martorul amenintat pot fi luate una din masurile prevazute de
articolul 126 pt. Faza de urm. penala si 127 pt faza de judecata. Nu
exista diferente majore intre aceste doua texte. Atat in faza de urm
penala cat si in faza de judecata pot fi dispuse masuri de protectie. In
faza de urm penala acestea sunt dispuse de procuror prin ordonanta,
iar in faza de judecata sunt dispuse de catre instanta prin inchiere.
Asemenea masuri pot fi dispuse si in camera preliminara de catre
judecatorul de camera.
Aceste masuri sunt masuri extraprocedurale de protectie si masuri
procedurale de protectie. Masurile extraprocedurale de protectie:
supravegherea sau paza permanenta alocuintei, ori chiar acordarea
unei locuinte provizorii, luarea tuturor masurilor de protectie a
persoanei martorului dar si a membrilor de familie in timpul
deplasarilor. Ele pot fi dispuse atat in faza de urmarire cat si in faza de
judecata. Masurile procedurale cu caracter procedural pentru faza de
urmarire: 1. protectia datelor de indentitate ale martorului, inclusiv
atribuirea unui nume fictiv. Priveste toate datele martorului prevazute
de articolul 119. Protectia poate fi totata sau partiala in functie de
pericolul la care se expune martorul prin audierea sa. De aceea este
posibil ca doar anumite date sa fie protejate. Audirea se realizeaza in
mod direct, nemijlocit de catre org judiciar. Se respecta toate regulile
de audiere, exceptant etapa de intrebari care privesc indentitatea

123
martorului. Pe parcursul audierii nu se pun intrebari si nu sunt
admisibile intrebari care pot sa conduca la indentitatea martorului. Se
vor respinge intrebarile care creaza prin raspunsuri riscul revelarii
indentitatii martorului protejat ; 2. audierea martorului de la distanta,
avand imeginea si vocea distorsionata pentru ca martorul sa nu fie
recunoscut. Este o masura extrema la care se recurge doar in situatii
de exceptie cand este absolut necesar. Se da posibilitatea apararii ca
in etapa de intrebari sa poata sa puna intrebari direct martorului
audiat. Intrebarile formulate nu sunt receptionate de martorul interogat
in timp real. Ele sunt receptionate dupa un anumit interval, pentru a da
posibilitatea org judiciare sa cenzureze intrebarile care ar putea
dezvalui identitatea martorului. Acest procedeu dupa parerea profului
nu afecteaza substanta dreptului la apararea in ceea ce priveste
credibilitatea martorului care este audiat in aceste conditii fiind
asigurata inclusiv contradictorialitatea. Identitatea reala a martorului
este cunoscuta doar de organul judiciar. Consemnarea se realizeaza
dupa regululile examinate anterior, cu precizarea ca in faza de urm
penala declaratia se semneaza de martorul audiat precum si de
organul de urmarire penala. In privinta fazei de judecata procedura
este similara, in toate fazele declaratia se inregistreaza si de
asemenea se consemneaza si in scris dupa care se semneaza de
presedintele completului de judecata. Declaratia trebuie semnata si de
martor, deoarece prin semnare nu se creaza riscul revelarii identitatii
in cazul in care declaratia martorului nu se va afla la dosar, deoarece
aceasta se pune la un dosar special si se va pastra in conditii de
siguranta.
Masuriile nu sunt perfecte, deoarece nu creaza garantii suficiente de
respectare a unor drepturi procesuale, in special a dreptului la aparare,
pentru ca nu exista o regula care sa permita apararii sa aiba acces la
declaratia martorului data in aceste conditii speciale, ceea ce
reprezinta un mare inajuns. Masura audierii martorului la distanta nu
poate constitui o expectie de la aplicarea masurii protejarii datelor de
identitate. Cele doua masuri nu se exclud. Masura audierii la distanta
trebuie sa includa si protejarea identitatii.
Aceste doua masuri pot fi dispuse si in faza de judecata. In faza de
judecata mai poate fi dispusa in plus si nepublicitatea sedintei de
judecata ca derogare de la principiul publicitatii care guverneaza faza
de judecata.
In ceea ce priveste pericolul in care se afla martorul amenintat, acesta
trebuie sa se datoreze chiar cunostiintelor pe care acesta le detine,
informatiilor pe care le cunoaste cu privire la imprejurile faptei.
Martorul vulnerabil- este martorul care a suferit o trauma de pe
urma infractiunii sau ca urmare a atitudinii suspectului sau inculpatului
sau martorul minor. Statutul de martor vulnerabil nu se acorda in mod
automat. El trebuie sa aiba la baza dispozitia organului judiciar. Pentru
martorul vulnerabil sunt aplicate aceleasi reguli care sunt aplicate

124
martorului amenintat, cu deosebirea ca in ceea ce priveste audierea
fara ca martorul sa nu fie prezent fizic, nu este obligatorie
distorsionarea vocii sau imaginii.

Procedura confruntarii (art. 131)

Este o modalitate speciala de audiere a persoanelor care se
utilizeaza in situatia in care in urma audierii se constata ca anumite
persoane au dat declaratii care se contrazic. Se foloseste in cazul
tuturor categoriilor de persoane in toate cazurile. Confruntarea este o
procedura contradictorie indiferent de faza procesuala, care permite
persoanelor sa isi puna intrebari reciproc. Org judiciar are ocazia de ar
urmarii nu numai raspunsurile, ci si reactiile acestora in scopul lamuririi
cotradictilor si a stabilirii adevarului. Procedeul confruntarii cunoaste
doar etapa de intrebari. Intrebatriile sunt puse de org judiciar, iar apoi
cu incuvintarea acestuia intrebari care sunt puse direct de persoanele
care sunt confruntate.
Activitatiile desfasurate cu ocazia confruntarii (intrebari,
raspunsuri) se consemneaza intr-un proces verbal, care poarta
denumirea de proces verbal de confruntare, care este semnat de
organul judiciar precum si de persoanele care au format subiectul
acestui proceduri. La confruntare pot participa si avocatii. In acest caz
procesul verbal este semnat si de avocati.

Identificarea obiectelor si persoanelor (132-137)

Enumerarea mijloacelor de proba este una exemplificativa, asta
inseamna ca inafara mijloacelor de proba prevazute expres pot fi
utilizate si alte mijloace de proba cu conditia sa nu fie contrare
dispozitiilor legale. Putem vorbi de mijloace de proba numite si
mijloace nenumite. Cele numite sunt reglementate in mod expres.
Codul actual prezinta un mare dezechilibru, pentru ca aceasta
categorie a mijloacelor de proba reglementate expres formeaza o parte
insemnata, consistenta a codului de procedura actual, care este in mod
vadit disproportionala ca intindere raportat la celelalte parti ale
codului. Ea formeaza o parte extrem de tehnica si de dificil de inteles si
de asimilat si de aplicat(dupa parerea profului nu era necesara si
puteau face trimitere la legi speciale). Regululile de procedura trebuie
sa fie simple si clare pentru a putea fi usor aplicate.
Aceasta procedura de identificare a obiectelor si persoanelor nu
are caracter procedural. Este un procedeu care apartine criminalisticii.
Aceasta procedura insa exista in cod si nu putem sa o ocolim. Se poate
recurge la o asemenea procedura cand organul judiciar apreciaza ca
este necesara lamurirea unor situatii de fapt, a unor fapte si
impresujari sau clarificari in scopul stabilirii adevarului.
Aceasta procedura se realizeaza in faza de urmarire penala, ea
fiind creata pentru aceasta faza. Sunt insa situatii cand se poate realiza

125
si in faza de judecata. Instanta intreaba martorului daca recunoaste o
persoana din sala, este un procedeu de identificare. Aceasta procedura
are reguli preluate din filmele politiste. Are regului de tactica, de
criminalistica.
Identificarea de obiecte priveste identificarea unor mijloace
materiale de proba. Termenul de obiect este general. Un obiect nu
prezinta interes in procesul penal decat atunci cand este mijloc
material de proba, adica atunci cand el contine sau poarta o urma a
infractiunii.
Identificarea persoanei poate avea loc si dupa analiza unor
fotografii, nu e necesar ca persoanele sa fie prezentate.
In toate activitatiile desfasurate cu ocazia identifiicarii se
consemneaza un proces verbal. Este un mijloc de proba scris. Spre
deosebire de celelelate mijloace de proba scrise, procesul verbal este
un mijloc de proba preconstituit. El este preconstitiut prin aceasta
activitate de identificare de care are nevoie org de urm penala pentru
a isi fundamenta invinuirea. Procedura de identificare este un procedeu
probatoriu.

Metodele speciale de cercetare a probelor

Ele sunt reglementate in articolele 138-154. Dupa legea de
punere in aplicare a actualului cod de procedura, aceste metode sunt
divizate in doua mari categorii:
de supraveghere- cercetarea comunicatiiilor si a oricaror
comunicari de la distanta, de orice fel, accesul la un sistem informatic,
supravegherea audio-video, localizarea si urmarirea prin mijloace
tehnice si obtinerea datelor prinvind tranzactii financiare a unei
persoane.
De cercetare- retinerea, predarea sau perchezitionarea, utilizarea
investigatorilor sub acoperire, participarea la activitati autorizate,
livrarea supravegheata si obtinerea de date de furnizorii de retele
publice de comunicare, doar in ce priveste datele acestora nu si
continutul, fiind vorba de date care sunt retinute de acesti furnizori in
baza unei legi speciale, legea 82 din 2012, care este integral declarata
neconstitutionala. Toate prevederile cuprinse in articolul 152 cpp
precum si prevederile de la 154 privind conservarea datelor
informatice (acele date care sunt retinute, generate si prelucrate de
furnizori) sunt prevederi preluate din legea speciala 82 din 2012. Prin
urmare toate aceste prevederi sunt neconstitutionale. Ele nu isi gasesc
aplicarea in acest moment, cat timp nu exista o lege speciala
aplicabila.
Distinctia dintre metodele speciale de supraveghere si cele de
cercetare este destul de fragila, pentru ca legiuitorul nu recurge la
criterii clare. Aparent criteriul de delimitare ar fi cel potrivit caruia
metodele de supraveghere ar furniza probe organelor de urm penala in
timp real, pe cand metodele de cercetare furnizarea de probe ar avea

126
loc ulterior., ceea ce este nereal, pentru ca exista metode de cercetare
speciale care furnizeaza probe chiar in timpul desfasurarii activitatilor
de cercetare. Este vorba despre utilizarea supraveghetorilor sub
acoperire, participarea la activitati autorizate.
Al doilea criteriu este cel potrivit caruia in cazul metodelor de
supraveghere care prezinta un grad mai ridicat de intruziune in viata
privata a persoanei, intervine intotdeauna judecatorul, iar in celelalte
cazuri si procurorul. Nici acest criteriu nu este solid, pt ca exista
metode de cercetare pentru care se prevede ca autorizarea se da de
catre judecator, cum este cazul retinerii, predarii sau perchezitionarii
trimiterilor postale, unde procedura este identica cu cea prevazuta pt
supravegherea tehnica.
Dupa parerea profului nu se justifica nicio diferentiere de tratament
intre metodele de supraveghere si de cercetare.
In ceea ce priveste supravegherea tehnica, conditiile sunt stricte. Sunt
prevazute de art 139 alineatul 1 si 2. Ele privesc:
1.suspiciunea rezonabila privind savarsirea unei infractiuni. Este
necesar sa priveasca fie savarsirea, fie pregatirea unei infractiuni de o
anumita gravitate care sa figureze pe o lista prevazuta la alineatul 2 al
art 139 cpp.
2.proportionalitatea masurii. Masurea trebuie sa fie proportionala in
raport de restrangerea drepturilor si libertatilor persoanei. Sunt 3
criterii de stabilirea a proportionalitatii:
particularitatii cauzei- cel mai important criteriu il reprezinta
complexitatea cauzei
importanta informatiei sau a probei care urmeaza sa fie obtinuta.
Legatura informatiei cu propriul obiect.
Gravitatea- este o gravitate care trebuie privita din prisma unor
elemente de fapt
3. subsidiaritatea. Face ca o asemenea masura sa fie dispusa doar
daca este necesara. Astfel, ea poate fi dispusa doar daca se apreciaza
ca mijloacele de proba clasice nu sunt suficiente pentru probarea unei
infractiuni.
Aceste criterii ale supravegherii tehnice sunt prevazute
alternativ, ceea ce creaza posibilitatea recurgerii la supravegherea
tehnica in locul unor mijoace de proba clasice.
Recurgerea la supravegherea tehnica trebuie sa indeplineasca si
niste conditii de forma:
cea mai importanta conditie de forma este sa fie inceputa
urmarirea penala. Se prevede in art 140 al 1 ca supravegherea penala
poate fi dispusa doar daca urmarirea penala a fost inceputa. Este
suficienta si urmarirea in rem.
Autorizarea- poate fi dispusa doar de JDL in cursul urmaririi
penale, din cadrul instantei competente sa judece cauza in prima
instanta sau dupa caz a instantei corespunzatoare in grad primei

127
instante in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care
face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea
penala. Rezulta ca supravegherea tehnica poate fi dispusa doar in faza
de urmarire penala!! NU si in faza de judecata. JDL nu intervine din
oficiu, ci doar sesizat de procuror. Procurorul la randul sau sesizeaza
JDL fie din oficiu, fie la recomandarea organului de cercetare penala, fie
conform alineatului ultim al art 140 cpp chiar la sesizarea persoanei
vatamate. In situatia in care procurorul cere supravegherea la
sesizarea pers vatamate, autorizarea poate fi data pt orice infractiune !
Indiferent de natura acesteia si de limitele de pedeapsa.
Procedura de autorizare este o procedura publica, care are loc in
camera de consiliu, fara citarea partilor, participarea procurorului este
obligatoriu. Se da incheiere, ea nu este supusa niciunei cai de atac, iar
in baza incheierii se emite un mandat de inchiere tehnica in care sunt
mentionate toate elementele necesare din care rezulta indeplinirea
conditiilor din art 139 al 1 si 2. de asemenea rezulta si perioada pentru
care s-a dat autorizarea. Poate fi dispusa pe o perioada determinata de
cel mult 30 de zile. Continutul mandatului de supraveghere tehnica
este acelasi cu continutul incheierii.
In cazuri exceptionale, art 141 reglementeaza o procedura de
autorizare chiar de catre procurorul care efectueaza urm penala. Dupa
parerea profului, intreaga procedura de autorizare de catre procuror
este neconstitutionala. Aceasta procedura nu are nicio ratiune in
aceste conditii in care s-a creat, pentru a face fata situatiilor de
urgenta, pentru ca JDL are obligatia de a dispune cu privire la
autorizarea tehnica chiar in aceea zi.
Exista situatii in care autorizarea nu este obligatorie- in cazul
inregistrarilor care se pot efectua de pers vatamata, de parti sau de
oricare alta persoana, cu conditia ca acestea sa priveasca convorbirile
proprii pe care le au cu tertii. Pentru aceste convorbiri nu se cere
autorizarea. Pe langa aceste inregistrari pot fi folosite cu titlu de proba
si oricare alte inregistrari daca nu sunt interzise de lege. Nu exista nicio
prevedere care sa interzica inregistrari, ori neexistand o asemenea
prevedere inseamna ca orice inregistrare poate fi folosita ceea ce este
o atingere a vietii private a unei persoane.
O conditie de forma recent introdusa in cpp este autenticitatea
semnatura electronica restransa. Din punctul de vedere al legiuitorului
este o garantare a integritatii datelor obitnute in urma activitatii de
supraveghere tehnica. Ea apartine unor persoane autorizate, atat in
cea ce priveste realizarea supravegherii, a transmiterii informatiilor
obtinute, primirii datelor si de asemnea a copierii datelor obtinute, pers
care sunt autorizate potrivit legii sa garanteze prin semnatura lor .
Care este sensul acestei prevederi? Pentru a elimina si ultima ramasita
de garantare a veridictitatii si a autenticitatii unor inregistrari de
convorbiri, pentru a justifica renuntarea la expertiza ca mijloc de
verificare a veridicitatii si autenticitatii. In conditiile actuale, daca in

128
 materialul de supraveghere tehnica obtinut se gaseste semnatura
electronica, persoana autorizata isi asuma intreaga responsabilitate cu
privire la integritatea datelor obtinute, primite sau copiate.
O alta conditie de forma este autenticitatea pe care o da
procurorrul cu ocazia consemnarii activitatilor de supraveghere tehnica
in cond prevazute de art 143. autenticitatea se da de procuror in
modalitatea certificarii procesului verbal in care se consemneaza
activitatiile de supraveghere tehnica. Dupa parcurgerea acestor
proceduri de interceptare si inregistrare, convorbirile care au legatura
cu obiectul cauzei se redau in scris intr-un proces verbal de catre
procuror sau de organul de cercetare penala sub supravegherea
procurorului, dupa care procurorul certifica pentru autenticitate
procesul verbal.

Prelungirea autorizarii este reglementata de art 144.

Autorizarea supravegherii tehnice poate fi prelungita pentru aceeasi durata, de cel
mult 30 de zile, fara a se putea depasi in total o durata de 6 luni potrivil actualului
cod, cu o singura exceptie si anume a supravegherii audio, video sau prin
fotografiere in spatii private pentru care nu se poate depasi 120 de zile cu privire la
aceeasi persoana si fapta in aceeasi cauza.
Codul anterior prevedea doar 2 limite , aceeasi persoana si aceeasi fapta, actualul
cod prevede si a 3- a , in aceeasi cauza care creaza posibilitaea eludarii dispozitilor
legale privind durata maxima a autorizarii activitatilor de supraveghere tehnica in
privinta aceleasi pesoane in situatia frecvent intalnita in practica a disjungerii
cauzelor.

Cauze penale care privesc orice alta infractiune altele decat cele reglementate
limitativ pe lista de infractiuni prevazute de ............... NU SE INTELEGE. CRED CA
ESTE VB DE ART 139, DAR NU POT SA DEDUC CE VORBESTE BATRANU VIETII. Practic
pe aceasta cale o masura speciala derogatorie este adusa din dreptul special in
dreptul comun.

-art.142 alin.(1) NCPP punerea n executare a activitii de

supraveghere tehnic se realizeaz personal de ctre procuror sau de
organul de cercetare penal, de lucrtori specializai ai poliiei sau de
alte organe ale statului, n baza unei delegri date de procuror prin
ordonan; s-a legiferat posibilitatea punerii n executare a
supravegherii tehnice n toate cazurile, nu numai n cazurile n care
exist ameninri la adresa siguranei naionale
-punerea n executare se realizeaz, de asemenea, i cu sprijinul
furnizorilor de reele de comunicaii electronice sau servicii de
comunicaii publice, dar i cu concursul tehnic al unor specialiti
-art.142 alin.(5) NCPP prevede n mod expres posibilitatea utilizrii
materialului rezultat din supravegherea tehnic i n alte cauze penale,

129
dac acesta conine informaii considerate concludente i directe
pentru soluionarea altor cauze penale
-*aceast prevedere este lipsit de orice garanie, fiind lsat la stricta
apreciere a procurorului, fr intervenia judectorului; judectorul ar
trebui s aprobe folosirea acestor materiale i n alte cauze penale; n
aceast situaie, utilizarea materialelor nu mai este limitat de
condiiile prevzute n art.139 alin.(1) i (2)
-n privinta raportul dintre avocat i client, acesta nu poate forma
obiectul supravegherii tehnice, cu excepia situaiei n care ar exista
indicii privind svrirea de ctre avocat a unei fapte prevzute de
legea penal; totui, dac un asemenea raport a format obiectul unei
supravegheri tehnice, datele obinute nu pot fi folosite n niciun proces
penal
-*este o prevedere lipsit de garanii, deoarece exist posibilitatea
valorificrii acestor date n scopul obinerii probei printr-un alt mijloc de
prob

-art.145 NCPP reglementeaz un drept special de informare n

privina rezultatelor activitilor de supraveghere tehnic; se prevede
c dup ncetarea activitilor, organul de urmrire penal este obligat
ca ntr-un termen de 10 zile s informeze persoana care a format
subiectul supravegherii
-de la data la care s-a obinut informarea persoanei supravegheate c
a format subiectul unei supravegheri,n termen de 20 de zile, persoana
interesat poate solicita organului de urmrire penal s i comunice
procesele-verbare de redare n scris i s i asigure ascultarea
convorbirilor care au fost interceptate i nregistrare i vizionarea
interceptrilor audio-video
-se mai prevede pentru procuror dreptul de a amna att informarea,
ct i comunicarea proceselor-verbale i a suporilor tehnici persoanei
interesate n situaia n care procurorul constat c prin aceasta s-ar
periclita buna desfurare a urmririi penale sau s-ar pune n pericol
sigurana martorilor, a membrilor de familie ai acestora, a persoanei
vtmate sau dac prin informarea sau comunicarea proceselor-
verbare i a suporilor tehnici nu s-ar putea realiza supravegherea altor
persoane; amnara poate fi dispus de procuror pn la finalizarea
urmririi penale
-*n realitate, dreptul la informare este un drept iluzoriu, innd cont de
faptul c procurorul poate amna informarea pn la sfritul urmririi

130
penale; dac este amnat acest drept, persoana interesat ia
cunotin de coninutul supravegherii tehnice n etapa de camer
preliminar

-art.146 NCPP reglementeaz o procedur de conservare a

materialului, att n faza de urmrire penal, ct i n faza de judecat
-n faza de judecat competena de conservare este dat instanei
-n faza de urmrire penal competena de conservare este dat
judectorului de drepturi i liberti
-*nu exist nicio raiune ca aceast competen a conservrii s fie
dat n compentena judectorului de drepturi i liberti; trebuia s
aparin procurorului

-art.147 NCC n privina metodelor de cercetare, reinerea, predarea

sau percheziionarea trimiterilor potale, sunt supuse acelorai
proceduri ca i aprobarea supravegherii tehnice, dar i n ceea ce
privete punerea n executare

INVESTIGATORII SUB ACOPERIRE

-art.148 NCC reglementeaz utilizarea investigatorilor sub acoperire
-NCPP menine competena exclusiv a procurorului care supravegeaz
urmrirea penal; *competena de autorizare trebuia dat n
competena de autorizare a judectorului de drepturi i liberti
-procurorul autorizeaz utilizarea, verific i procedeaz la punerea n
executare a activitii i, primind informaiile obinute n urma
activitilor desfurate de ctre investigatorii sub acoperire, ia msuri
prin intermediul proceselor-verbale de valorificare a informaiilor n
scopul obinerii de probe n procesul penal, fr niciun control
-investigaia sub acoperire este una din msurile cele mai atentatoare
la drepturile i libertile persoanei n cadrul unui proces penal
-investigatorii sub acoperire sunt lucrtori din cadrul poliiei judiciare,
care au specializare n activitatea de investigare sub acoperire, care
intervin n procesul penal n faza de urmrire penal, n special n
etapa de urmrire in rem, cu o alt identitate fa de cea real,
atribibuit de ctre procuror prin ordonana prin care autorizeaz
investigaia sub acoperire

131
-condiiile de autorizare a investigaiei sub acoperire sunt aceleai
condiii ca n cazul supravegherii tehnice: suspiciunea rezonabil
privind svrirea unei infraciuni dintre cele grave prevzute n lista
de infraciuni, condiia proporionalitii, condiia subsidiaritii
-*investigatorii sub acoperire trebuie s se limiteze doar la activitile
autorizate, care sunt activiti strict de descoperire i de strngere de
informaii care privesc fapta material i identificarea persoanei
-scopul investigaiei sub acoperire nu este cel de obinere de probe, ci
de obinere de informaii cu privire la fapt i persoan, pe care apoi le
prezint procurorului care efectueaz sau supravegheaz urmrirea
penal, care apoi le verific, le selecteaz i le apreciaz
-investigatorii sub acoperire pot prezenta informaiile n mod nemijlocit
procurorului sau prin intermediari (persoane de legtur)
-investigatorii sub acoperire ntocmesc rapoarte de investigaie, care
sunt acte secrete; sunt confideniale
-procurorul ntocmete procese-verbale care contin aceste informaii i
care, prin intermediul procesului-verbal, se transform n probe
-autorizarea utilizrii investigatorilor sub acoperire este supus unei
proceduri de prelungire, dat n competena procurorului; *legea nu
prevede ns care procuror; considerm c este vorba despre acelai
procuror care a autorizat iniial utilizarea investigatorilor sub acoperire;
nu reprezint o garanie real a respectrii dreptului la un proces
echitabil
-durata maxim de utilizare cu privire la aceeai persoan i aceeai
fapt n acelai proces penal este de 1 an

-participarea la activiti autorizate este legat de prevederile

investigatorilor sub acoperire, a colaboratorilor, dar i a informatorilor
i a investigatorilor cu indentitate real
-colaboratorul intervine cnd este imposibil utilizarea
investigatorilor sub acoperire, dac organul de urmrire penal
apreciaz c pentru descoperirea de probe, a prinderii i identificrii
unor persoane este necesar utilizarea colaboratorilor
-colaboratorii sunt persoane din afara poliiei, care accept s
colaboreze fie n scopul de a benficia de imunitate, fie n alte scopuri,
fiind persoane care ntr-un fel sau altul sunt remunerate de organul de
urmrire penal pentru serviciile de colaborare

132
-n ceea ce privete utilizarea colaboratorilor, sunt aplicabile aceleai
prevederi ca i n cazul investigatorilor sub acoperire
-informatorii provin din mediul infracional i transmit informaii cu
privire la acest mediu; n schimbul unor sume de bani, sunt angajate
temporar, s informeze n special organele de urmrire penal cu
privire la svrirea unor infraciuni
-investigatorii cu identitate real sunt persoane autorizate s
svreasc infraciuni, n scopul descoperirii altor infraciuni (de ex.,
trafic de droguri, infraciuni de corupie etc.); aceeai procedur de
autorizare ca i n cazul utilizrii investigatorilor sub acoperire

LIVRAREA SUPRAVEGHEAT
-art.151 NCPP reglementeaz livrarea supravegheat, care nseamn
transportul de sume de bani, de droguri etc., care au orice legtur cu
o infraciunea
-nu mai este limitat doar la droguri, ci este extins cu privire la alte
bunuri i sume de bani
-este supus aceleai proceduri ca i n cazul investigatorilor sub
acoperire

-art.149 NCPP prevede c msurile de protecie se aplic i pentru

investigatorii sub acoperire, pentru colaboratori i chiar i pentru
informatori

-art.153 NCPP reglementeaz msura obinerii de date privind situaia

financiar a unei persoane; *este reglementat extrem de defectuos,
putnd fi foarte uor confundat cu msura obinerii de date privind
tranzaciile financiare ale unei persoane
-msura se dispune de procuror, prin ordonan, ns numai dup
obinerea ncuvinrii prealabile a judectorului de drepturi i liberti

PERCHEZIIA art.156-171 NCPP

-felurile percheziiei:
domiciliar

133
 corporal
informatic
asupra unui vehicul

PERCHEZIIA DOMICILIAR art.157-164 NCPP

-percheziia domiciliar reprezint ptrunderea ntr-un domiciliu n
sensul NCP, sau ntr-un spaiu limitat, care poate fi privat sau public,
deinut sau folosit de ctre o persoan fizic sau juridic, atunci cnd
exist suspiciunea rezonabil c s-a svrit o fapt care s-ar putea s
constituie infraciune, fiind suficient o urmrire penal in rem, sau
atunci cnd exist suspiciunea rezonabil c o persoan fizic sau
juridic deine obiecte sau nscrisuri care ar putea avea legtur cu o
infraciune, n scopul de a se descoperii probe privind svrirea unei
infraciuni/participaia la o infraciune a unei anumite persoane,
precum i n scopul prinderii suspectului/inculpatului
-este posibil i atunci cnd nu sunt cutate doar obiecte sau nscrisuri
care au legtur cu o infraciune, ci i persoane, cu privire la care
exist indicii din care rezult suspiciunea rezonabil, c se afl ntr-un
anumit domiciliu sau spaiu nchis, unde se ascund fie n scopul de a se
sutrage prezentrii n faa organului judiciar sau n scopul sustragerii
executrii unei msuri sau a unei pedepse
-pe lng condiiile de fond, percheziia domiciliar, pentru a fi
efectuat, este necesar s fie autorizat de ctre judectorul de
drepturi i liberti, n faza de urmrire penal sau de instana de
judecat, n faza de judeca, deoarece percheziia domiciliar
reprezint atingerea grav adus unei persoane a dreptului la un
domiciliu; trebuie s fie guvernat de principiul proporionalitii
ingerinei n sfera vieii private a persoanei; unicul garant este
judectorul, de aceea, n faza de urmrire penal, procurorul care
efectueaz sau supravegheaz urmrirea penal formuleaz o cerere
de efectuare percheziiei domiciliare, adresat judectorului de
drepturi i liberti din cadrul instanei care ar avea competena s
judece cauza n prim instan, potrivit naturii infraciunii pentru care
se efectueaz cercetarea, sau din cadrul instanei corespunztoare n
grad n a crei circumscripie se afl sediul parchetului din care face
parte procurorul
-procedura de autorizare este una nepublic; are loc n Camera de
consiliu, fr citarea prilor, cu participarea obligatorie a procurorului

134
-autorizarea se d printr-o ncheiere definitiv, nefiind supus niciunei
ci de atac, pe o perioad determinat de cel mult 15 zile
-n baza ncheierii de autorizare se emite un mandat care are acelaii
coninut cu ncheierea de autorizare, n care, pe lng condiiile care
trebuie ndeplinite pentru autorizarea percheziiei, n mod obligatoriu
trebuie s fie descrise n concret activitile care pot fi efectuate cu
ocazia percheziiei, adic s se indice care sunt obiectele i nscrisurile
cutate i care este legtura acestora cu infraciunea sau, n cazul
persoanelor, s se indice persoanele cu exactitate, dar i indiciile din
care rezult suspiciunea rezonabil conform creia persoana se afl n
spatiul respectiv
-nceperea urmririi penale este o condiie obligatorie
-NCPP conine o prevedere pentru situaia n care s-ar transmite
obiectele sau nscrisurile ori persoanele s-ar retrage din locurile pentru
care s-a autorizat percheziia n locuri nvecinate; n aceast situaie,
se prevede c mandatul de ppercheziie emis de ctre judector este
valabil; percheziia va putea continua ntr-o asemenea situaie doar cu
ncuvinarea procurorului care efectueaz sau supravegheaz
urmrirea penal art.158 alin.(3) NCPP
-percheziia domiciliar se efectueaz personal de ctre procuror sau
de ctre organul de urmrire penal
-persoana percheziionat este ncunotinat cu privire la efectuarea
percheziiei de ctre organul de urmrire penal; n acest sens, i se
nmnez persoanei mandatul de percheziie; de asemenea, persoana
percheziionat este informat cu privire la obiecturile i nscrisurile
cutate sau cu privire la persoana cutat, solicitndu-i-se, n mod
expres, s le predea; n cazul predrii de bun-voie, percheziia nu mai
poate continua
-dac persoana care deine sau folosete locuina lipseste, ea poate fi
reprezentat de un reprezentant, persoan fizic, cu capacitate de
exerciiu deplin (persoan de ncredere) sau de avocat (sau poate fi
reprezentat i asistat de un avocat)
-dac suspectul/inculpatul se afl n stare de reinere sau este aresat,
este obligatorie aducerea lui la locul percheziiei; dac nu poate fi
adus, este obligatorie prezena unui martor-asistent
-dac persoana la care se efectueaz percheziia nu se gsete la
locuin sau nu se afl la locuin sau, la solicitrile organului de
urmrire penal refuz s deschid ua locuinei n vederea efecturii
percheziiei, este autorizat ptrunderea prin utilizarea forei

135
-obiecturile i nscrisurile mai nti se prezint persoanei prezente sau
reprezentantului acesteia, dup care se va proceda la etichetarea i
sigilarea acestora, n vederea ridicrii, cu excepia acelor nschisuri sau
obiecte care sunt lsate n custodie, dup care se vor face copii
-dreptul la un avocat n procedura de efectuare a percheziiei
domiciliare este prevzut espres n NCPP; presupune informarea n
prealabil a persoanei suspuse percheziiei cu privire la acest drept; n
situaia n care persoana solicit sa i se acorde acest drept, organul
judiciar are obligaia s amne efectuarea percheziiei domiciliare pn
la sosirea avocatului, ns nu mai mult de 2 ore; exist i excepii,
pentru cazurile de urgen, cnd i se permite organului de urmrire
penal s procedeze direct la efectuarea percheziiei, n scopul
asigurrii eficienei percheziiei
-procedura se finalizeaz cu un proces-verbal, care se ntocmete
potrivit art.161 NCPP; procesul-verbal conine o descriere a tuturor
activitilor efectuate; el se semneaz de toate persoanele care sunt
prezente la efectuarea percheziiei; procesul-verbal reprezint un
mijloc de prob
-ntreaga efectuare a percheziiei poate fi nregistrat audio i video i,
de asemenea, se pot efectua fotografii, schie, care se ataeaz la
procesul-verbal
-n faza de judecat, percheziia se aduce la ndeplinire de ctre
procuror

PERCHEZIIA CORPORAL art.165-166 NCPP

-se poate dispune conform dispoziiilor date de organul de urmrire
penal
Art. 165 Cazurile i condiiile n care se efectueaz percheziia
corporal
(1) Percheziia corporal presupune examinarea corporal extern a
unei persoane, a cavitii bucale, a nasului, a urechilor, a prului, a
mbrcmintei, a obiectelor pe care o persoan le are asupra sa sau
sub controlul su, la momentul efecturii percheziiei.
(2) n cazul n care exist o suspiciune rezonabil c prin efectuarea
unei percheziii corporale vor fi descoperite urme ale infraciunii,
corpuri delicte ori alte obiecte ce prezint importan pentru aflarea
adevrului n cauz, organele judiciare sau orice autoritate cu atribuii

136
n asigurarea ordinii i securitii publice procedeaz la efectuarea
acesteia.
Art. 166 Efectuarea percheziiei corporale
(1) Organul judiciar trebuie s ia msuri ca percheziia s fie efectuat
cu respectarea demnitii umane.
(2) Percheziia se efectueaz de o persoan de acelai sex cu
persoana percheziionat.
(3) nainte de nceperea percheziiei, persoanei percheziionate i se
solicit predarea de bunvoie a obiectelor cutate. Dac obiectele
cutate sunt predate, nu se mai efectueaz percheziia, cu excepia
cazului cnd se consider util s se procedeze la aceasta, pentru
cutarea altor obiecte sau urme.
(4) Procesul-verbal de percheziie trebuie s cuprind:
a) numele i prenumele persoanei percheziionate;
b) numele, prenumele i calitatea persoanei care a efectuat
percheziia;
c) enumerarea obiectelor gsite cu ocazia percheziiei;
d) locul unde este ncheiat;
e) data i ora la care a nceput i ora la care s-a terminat efectuarea
percheziiei, cu menionarea oricrei ntreruperi intervenite;
f) descrierea amnunit a locului i condiiilor n care nscrisurile,
obiectele sau urmele infraciunii au fost descoperite i ridicate,
enumerarea i descrierea lor amnunit, pentru a putea fi
recunoscute; meniuni cu privire la locul i condiiile n care suspectul
sau inculpatul a fost gsit.
(5) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagin i la sfrit de cel
care l ncheie i de persoana percheziionat. Dac persoana
percheziionat nu poate sau refuz s semneze, se face meniune
despre aceasta, precum i despre motivele imposibilitii sau refuzului
de a semna.
(6) O copie a procesului-verbal se las persoanei percheziionate.
(7) Dispoziiile art.162 se aplic n mod corespunztor.

PERCHEZIIA UNUI AUTOVEHICUL art.167 NCPP

137
-este asimilat, sub aspectul naturii juridice, unei percheziii corporale,
de aceea nu este necesar o autorizare din partea unui judector
-presupune o verificare att a interiorului, ct i a exteriorului unui
vehicul, precum i a prilor componente n scopul de a se descoperi
obiecte sau nscrisuri care au legtur cu o infraciune
Art. 167 Percheziia unui vehicul
(1) Percheziia unui vehicul const n examinarea exteriorului ori
interiorului unui vehicul sau a altui mijloc de transport ori a
componentelor acestora.
(2) Percheziia unui vehicul se efectueaz n condiiile prevzute la
art. 165 alin. (2).
(3) Prevederile art. 162, 165 i 166 se aplic n mod corespunztor.

PERCHEZIIA INFORMATIC art.168 NCPP

-reglementarea este identic cu cea prevzut pentru percheziia
domiciliar
Art. 168 Percheziia informatic
(1) Prin percheziie n sistem informatic sau a unui suport de stocare a
datelor informatice se nelege procedeul de cercetare, descoperire,
identificare i strngere a probelor stocate ntr-un sistem informatic
sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul
unor mijloace tehnice i proceduri adecvate, de natur s asigure
integritatea informaiilor coninute de acestea.
(2) n cursul urmririi penale, judectorul de drepturi i liberti de la
instana creia i-ar reveni competena s judece cauza n prim
instan sau de la instana corespunztoare n grad acesteia n a crei
circumscripie se afl sediul parchetului din care face parte procurorul
care efectueaz sau supravegheaz urmrirea penal poate dispune
efectuarea unei percheziii informatice, la cererea procurorului, atunci
cnd pentru descoperirea i strngerea probelor este necesar
cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a
datelor informatice.
(3) Procurorul nainteaz cererea prin care se solicit ncuviinarea
efecturii percheziiei informatice mpreun cu dosarul cauzei
judectorului de drepturi i liberti.
(4) Cererea se soluioneaz n camera de consiliu, fr citarea prilor.
Participarea procurorului este obligatorie.
138
(5) Judectorul dispune prin ncheiere admiterea cererii, atunci cnd
aceasta este ntemeiat, ncuviinarea efecturii percheziiei
informatice i emite de ndat mandatul de percheziie.
(6) ncheierea instanei trebuie s cuprind:
a) denumirea instanei;
b) data, ora i locul emiterii;
c) numele, prenumele i calitatea persoanei care a emis mandatul;
d) perioada pentru care s-a emis mandatul i n cadrul creia trebuie
efectuat activitatea dispus;
e) scopul pentru care a fost emis;
f) sistemul informatic sau suportul de stocare a datelor informatice
care urmeaz a fi percheziionat, precum i numele suspectului sau
inculpatului, dac este cunoscut;
g) semntura judectorului i tampila instanei.
(7) ncheierea prin care judectorul de drepturi i liberti se pronun
asupra cererii de ncuviinare a efecturii percheziiei informatice nu
este supus cilor de atac.
(8) n cazul n care, cu ocazia efecturii percheziiei unui sistem
informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se
constat c datele informatice cutate sunt cuprinse ntr-un alt sistem
informatic ori suport de stocare a datelor informatice i sunt accesibile
din sistemul sau suportul iniial, procurorul dispune de ndat
conservarea, copierea datelor informatice identificate i va solicita de
urgen completarea mandatului, dispoziiile alin. (1)-(7) aplicndu-se
n mod corespunztor.
(9) n vederea executrii percheziiei dispuse, pentru asigurarea
integritii datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul
dispune efectuarea de copii.
(10) Dac ridicarea obiectelor care conin datele informatice
prevzute la alin. (1) ar afecta grav desfurarea activitii persoanelor
care dein aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de
copii, care servesc ca mijloc de prob. Copiile se realizeaz cu mijloace
tehnice i proceduri adecvate, de natur s asigure integritatea
informaiilor coninute de acestea.
(11) Percheziia n sistem informatic sau a unui suport de stocare a
datelor informatice se efectueaz n prezena suspectului ori a

139
inculpatului, dispoziiile art. 159 alin. (10) i (11) aplicndu-se n mod
corespunztor.
(12) Percheziia n sistem informatic ori a unui suport de stocare a
datelor informatice se efectueaz de un specialist care funcioneaz n
cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, n prezena
procurorului sau a organului de cercetare penal.
(13) Procesul-verbal de percheziie informatic trebuie s cuprind:
a) numele persoanei de la care a fost ridicat sistemul informatic sau
suporturile de stocare a datelor informatice ori numele persoanei al
crei sistem informatic este cercetat;
b) numele persoanei care a efectuat percheziia;
c) numele persoanelor prezente la efectuarea percheziiei;
d) descrierea i enumerarea sistemelor informatice ori suporturilor de
stocare a datelor informatice fa de care s-a dispus percheziia;
e) descrierea i enumerarea activitilor desfurate;
f) descrierea i enumerarea datelor informatice descoperite cu ocazia
percheziiei;
g) semntura sau tampila persoanei care a efectuat percheziia;
h) semntura persoanelor prezente la efectuarea percheziiei.
(14) Organele de urmrire penal trebuie s ia msuri ca percheziia
informatic s fie efectuat fr ca faptele i mprejurrile din viaa
personal a celui la care se efectueaz percheziia s devin, n mod
nejustificat, publice.
(15) Datele informatice identificate cu caracter secret se pstreaz n
condiiile legii.
(16) n cursul judecii, percheziia informatic se dispune de ctre
instan, din oficiu sau la cererea procurorului, a prilor ori a
persoanei vtmate, n cazurile prevzute la alin. (2). Mandatul de
efectuare a percheziiei informatice dispuse de instan se comunic
procurorului, care procedeaz potrivit alin. (8)-(15).

RIDICAREA DE OBIECTE SAU NSCRISURI art.169-171 NCPP

-este prevzut c o obligaie a organului judiciar n toate cazurile n
care este vorba de obiecte sau nscrisuri care au legtur cu o
infraciune

140
-este guvernat de principiul predrii de bun-voie
-n faza de urmrire penal, organul de urmrire penal dispune
predarea unor obiecte sau nscrisuri, dac apreciaz c ele ar putea
constitui prob n procesul penal, putnd astfel servi la aflarea
adevrului
-persoana fizic sau juridic care deine aceste obiecte sau nscrisuri,
are obligaia de a le preda; n situaia n care i ndeplinete aceast
obligaie, se va ntocmi un proces-verbal, care constituie dovada
predrii
-daca nu i ndeplinete aceast obligaie, se va recurge la ridicarea
silit; este o procedur special, care se dispune prin ordonan, de
ctre procuror n cursul urmririi penale, sau de ctre instana de
judecat, prin ncheiere, n cursul judecii
-de regul, ridicarea silit nsoete procedura de percheziie (n cadru
procedurii de percheziie, dac se gsesc obiecte sau nscrisuri, se
dispune ridicarea silit)

EXPERTIZA I CONSTATAREA art.172-191 NCPP

-sunt procedee probatorii diferite
Constatarea tehnico-tiinific poate fi dispus doar n cursul
urmririi penale, n condiiile prevzute n art.172 alin.(9) si (10) NCPP
-poate fi dispus numai de ctre procuror prin ordonan, atunci cnd
exist urgen n ceea ce privete lmurirea unor situaii de fapt, sau
cnd exist pericol de dispariie a mijlocului de prob sau a schimbare
a situaiei de fapt
-se efectueaz de specialiti fie din cadrul organului de urmrire
penal, fie din afara organului de urmrire penal
-constatarea se efectueaz printr-un raport de constatare care conine,
pe langa activitile care s-au efectuat n vederea lmuririi situaiilor
de fapt i concluziile n care sunt incluse probele rezultate din
constatrile efectuate
-atunci cnd constatarea este contestat, este obligatoriu efectuarea
unei expertize

Expertiza este un procedeu probatoriu complex care permite

organelor judiciare penale (att organelor de urmrire penal, ct i

141
instanelor) s recurg la cunotinele unui expert n toate cazurile n
care apreciaz c sunt necesare cunotine de specialitate ale unui
expert pentru efectuarea unor constatri directe, pentru efectuarea
unor clarificri a unor situaii de fapt sau pentru formarea unor opinii
de specialitate n scopul aflrii adevrului i soluionrii juste a cauzei
penale
-reprezint un procedeu probatoriu care se utilizeaz n mod frecvent
n procesul penal actual
-nu poate fi dispus n cursul procesului penal dect dac sunt
ndeplinite condiiile care sunt prevzute n art.100 NCPP, care sunt
aplicabile n aceast materie
-expertiza este un proces extrem de complex, avnd un caracter
contradictoriu; are ca rezultat obinerea unui mijloc de prob: raportul
de expertiz
-expertiza poate fi dispus n cursul urmririi penale de organul de
urmrire penal din oficiu sau la cererea prilor i a subiecilor
procesuali principali; n cursul judecii, expertiza oate fi dispus de
ctre instan fie din oficiu, fie la cererea procurorului, a prilor i a
persoanei vtmate
-n ceea ce privete procedura de numire a expertului: numirea
expertului se realizeaz diferit n raport de felul expertizei

-exist dou categorii de expertize:

o Expertize care se efectueaz de experi autorizai, independeni
expertize tehnice-judiciare
-numirea expertului se realizeaz de ctre procuror, n faza de urmrire
penal sau de ctre instan, n faza de judecat, n mod direct,
nemijllocit
-att n faza de urmrire penal, ct i n faza de judecat, procedura
este contradictorie
-numirea expertului se realizeaz dup consultarea prilor i a
subiecilor procesuali principali, inclusiv a avocailor iar, n faza de
judecat, dup consultarea procurorului, a prilor i a persoanei
vtmate, precum i a avocailor, ntr-o procedur contradictorie, n
urma unor dezbateri contradictorii

142
-numirea experilor se realizeaz cu condiia ca experii s fie autorizai
potrivit legii (s se afle nscrii pe lista de experi autorizai aprobat
de Ministerul de Justiie)
o Expertize care se efectueaz de instituiile medico-legale, de
laboratoare de specialitate sau de alte instituii de stat
expertize medico-legale, expertize criminalistice
-numirea expertului nu se realizeaz direct de ctre procuror sau de
ctre instan, ci de instituia de specialitate din care acesta face parte
n baza unei solicitri scrise din partea organului judiciar
-n toate cazurile, se asigur exercitarea dreptului pe care l au prile
i subiecii procesuali principali de a propune un expert recomandat de
acestea pentru a participa la efectuarea expertizei mpreun cu
expertul oficial; un asemenea drept este recunoscut i pentru procuror,
atunci cnd expertiza se dispune n faza de judecat

Drepturile i obligaiile expertului:

-dreptul la un onorariu i la plata cheltuielilor ocazionate de efectuarea
expertizei
-dreptul de a beneficia de msuri de protecie n aceleai condiii cu
martorii
-dreptul de a refuza expertiza n condiiile prevzute de art.117 NCPP;
dac nu se gsete n una din aceste situaii, expertul are obligaia de
a efectua experiza, atnci cnd a fost desemnat de organul judiciar sau
de instituia din care face parte
-obligaia de a se prezenta la toate chemrile organului judiciar, n
aceleai condiii cu martorul
-obligaia de a efectua expertiza i de a o finaliza la termenul care este
stabilit de organul judiciar care a autorizat efectuarea expertizei
-obligaia de a efectua o expertiz n conformitate cu dispoziiile legale
i de a formula concluzii n cuprinsul raportului de expertiz n
conformitate cu realitatea

Procedura de efectuare a expertizei:

-dup emiterea dispoziiei de ncuvinare a expertizei, expertul oficial
este chemat n faa organului judiciar (a procurorului sau a instanei); i
se pune la dispoziie ntregul material; i se aduce la cunotin

143
obiectivele expertizei, ntrebri la care expertul trebuie s rspund;
este ntrebat dac are de formulat observaii; i se d posibilitatea s
solicite lmuriri de la organul judiciar care a dispus efectuarea
expertizei; cu ncuvinarea organului judiciar care a dispus efectuarea
expertizei, i se prevede posibilitatea solicitrii de lmuriri de la pri i
de la subiecii procesuali principali i de la avocaii acestora; i se aduce
la cunotin termenu pn la care trebuie s finalizeze expertiza
(expertul poate solicita i prorogarea termenului, ns nu pe o durat
mai mare de 6 luni de zile)

-art.174 NCPP reglementeaz incompatibilitatea expertului

-art.178 NCPP reglementeaz ntocmirea de ctre expert a

raportului de expertiz
-raportul de expertiz are trei pri:
-partea introductiv, n care se face meniuni cu privire la
organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, cu privire la
termen, cu privire la materialele puse la dispoziie, cu privire la
lmuririle solicitate
-partea expozitiv, n care se descriu toate operaiunile
efectuate
-concluziile, care constituie rspunsurile expertului la
ntrebrile formulate i care reprezint proba care este rezultat din
raportul de expertiz
(expertiza este procedeul probator, raportul de expertiz este mijlocul
de prob i concluziile din raport reprezint proba)

Audierea expertului art.179 NCPP

-se realizeaz dup aceleai reguli care sunt prevzute pentru audierea
martorului
-dac organul judiciar apreciaz c este necesar pentru lmurirea
situaiei de fapt, expertul va fi chemat i va fi audiat
-dac se constat ulterior c expertiza nu este complet, se va dispune
suplimentarea raportului art.180 NCPP

144
-suplimentul de expertiz se realizeaz de cre acelaii expert; cnd nu
ese posibil desemnarea aceluiai expert, se va dispune efectuarea
unui noi expertize, de ctre un alt expert
-exist i o procedur de efectuare a unei noi expertize, care poate fi
dispus atunci cnd se constat c expertul nu a formulat concluzii,
concluziile sunt neclare, contradictorii sau cnd organu juridiciar are
ndoieli cu privire la exactitatea concluziilor art.181 NCPP
-o nou expertiz poate fi efectuat de o comisie; este posibil ca i
prima expertiz s fie efectuat de o comisie n cazuri complexe care
necesit cunotine interdisciplinare

-art.184 NCPP reglementeaz expertiza medical psihiatric este

reglementat o procedur de internare vountar i una de internare
nevoluntar n vederea efecturii expertizei
-se prevd trei cazuri n care expertiza medico-legal psihiatric este
obligatorie:
n cazul infraciunii de ucidere a copilului nou-nscut
n cazul infraciunilor svrite de ctre minori cu vrsta cuprins
ntre 14 i 16 ani, pentru stabilirea discernmntului
n toate cazurile n care organul judiciar are ndoieli cu privire la
boala psihic sau asupra discernmntului
suspectului/inculpatului de la data comiterii infraciunii
-ntotdeauna expertiza psihiatric este efectuat de ctre o comisie
-dac inculpatul refuz s se prezinte la comisie n vederea efecturii
expertizei, se va emite un mandat de aducere
-dac n urma examinrii medico-legale, comisia consider c pentru
efectuarea comisiei este obligatorie internarea, inculpatul este ntrebat
dac dorete acest lucru; dac este de acord, va fi o internare
voluntar, iar n situaia n care refuz, poate fi dispus i o internare
nevoluntar, la sesiarea comisiei, fie de ctre judectorul de drepturi i
liberti, la solicitarea procurorului, care constat prin ordonan
ndeplinirea condiiior legale, fie de ctre instan, printr-o ncheiere
-mpotriva ncheierii de dispunere a internrii nevolutare se poate face
o contestaie n termen de 24 de ore, care se soluioneaz de instana
superioar n termen de 3 zile

145
-art.188 NCPP reglementeaz expertiza toxicologic este supus
acelorai reguli

-art.189 NCPP reglementeaz expertiza medicol-legal

-art.190 NCPP reglementeaz examinarea fizic trebuie fcut

distincia fa de expertiza medico-legal, dar i fa de percheziia
corporal
-examinarea fizic nseamn att o examinare a corpului unei
persoane n exterior, ct i o examinare n interiorul corpului
-dac suspectul/inculpatul refuz examinarea fizic, ea se poate
dispune doar de ctre judectorul de drepturi i liberti, n faza de
urmrire penal la cererea procurorului sau, n faza de judecat de
ctre instan, dup procedura prevzut pentru internarea
nevoluntar

-art.191 NCPP reglementeaz expertiza genetic face trimitere la

legea special
-mai exist i alte activiti care au ca obiect obinerea de probe:
cercetarea la faa locului i reconstituirea

Cercetarea la faa locului art.192 NCPP

-se poate dispune n cursul urmririi penale de ctre procuror, dar i n
cursul judecii, de ctre instana de judecat, cnd se apreciaz c
este necesar lmurirea unor situaii de fapt, n special cele referitoare
la situarea locului infraciunii

Reconstituirea art.193 NCPP

-reprezint reproducerea modului de svrire, atunci cnd se
apreciaz c este necesar pentru unele clarificri privind situaia de
fapt; presupune prezena personal a suspectului/inculpatului; NCPP
permite, n mod excepional, realizarea reconstituirii i n absena
suspectului/inculpatului; *este inadmisibil absena
-este necesar ca n ceea ce privete organizarea activitilor de
reconstituire s se evite nclcarea legii sau a ordinii publice, s nu fie

146
adus atingere moralei publice i s nu fie pus n pericol viaa sau
sntatea persoanelor

CURSUL XIII

Revocarea masurilor preventive-art. 242 al (1)

Masura preventiva se revoca in cazurile in care au incetat
temeiurile care au determinat-o (Ce inseamna revocare?
Revocare inseamna libertate deplina. Cand se dispune revocarea
147
masurilor preventive nu se mai poate lua nicio alta masura
preventiva pentru aceeasi fapta si pentru aceleasi elemente de
fapt) ori au aparut imprejurari noi din care rezulta nelegalitatea
masurii, dispunandu-se punerea in libertate (VCPP prevedea ca
de indata se dispune) a persoanei.

Prin incetarea temeiurilor = disparitia in timp a temeiurilor

care au justificat luarea masurilor. Premisa de la care se porneste
este ca acestea au existat initial, la momentul luarii, prelungirii
sau mentinerii masurii preventive, dar ulterior acestor momente,
temeiurile au disparut. De pilda, apar probe certe din care rezulta
ca inculpatul nu a savarsit infractiunea. Astfel de probe fac sa
dispara temeiurile care au justificat initial luarea/prelungirea/
mentinerea masurilor preventive.

Altfel, se poate ajunge chiar la constatarea indeplinirii

elementelor constitutive ale infractiunii de represiune nedreapta.
Represiunea nedreapta poate fi retinuta in cazul in care organul
judiciar a pus in miscare actiunea penala cu rea-credinta,
cunoscand faptul ca persoana pusa sub acuzare este nevinovata.
Dar nu intotdeauna. Buna-credinta se prezuma. Trebuie sa existe
probe din care sa rezulte ca procurorul a pus in miscare actiunea
penala cu rea-credinta.

In ceea ce priveste cel de-al doilea caz, adica aparitita unor

elemente noi din care rezulta nelegalitatea masurii, acesta are in
vedere situatia in care initial au lipsit temeiurile necesare pentru
luarea/prelungirea/mentinerea masurii, dar datorita unor fapte
sau imprejurari de fapt noi, care nu au fost cunoscute la acel
moment initial, dar care au ajuns la cunostinta organelor judiciare
ulterior, masura preventiva apare ca fiind nelegala.

Procedura de revocare a masurilor preventive este similara

cu procedura de inlocuire a acestora (asadar, facem trimitere la
art. 242 CPP). Prin exceptie de la regulile dupa care se desfasoara
procedura comuna de inlocuire a masurilor preventive la cerere,
in ceea ce priveste masura retinerii, aceasta poate fi revocata de
procurorul care supravegheaza urmarirea penala in situatia in
care a fost dispusa de organul de cercetare penala sau de
procurorul ierarhic superior procurorului care a dispus luarea
masurii preventive potrivit art. 209 al(14) si (15) CPP.

148
 O a treia institutie comuna a masurilor preventive este
incetarea de drept a masurilor preventive. Deci, distingem intre
inlocuire, revocare si incetare a masurilor preventive.

Incetarea de drept este reglementata in art. 241 CPP si in

alte texte. Distingem intre cazuri generale de incetare de drept a
masurilor preventive si cazuri speciale de incetare a masurilor
preventive.
Toate masurile preventive inceteaza de drept potrivit art. 241 al.
(1)

*lit. a) la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite

de organele judiciare. De pilda, in faza de judecata, daca instanta
nu verifica timp de mai mult de 60 de zile masura controlului
judiciar, aceasta inceteaza de drept, avandu-se in vedere data
initiala la care a fost verificata masura preventiva. Sau, in ceea ce
priveste termenele stabilite de organele judiciare. Stiti ca masura
arestarii preventive in cursul urmaririi penale poate fi dispusa pe
o durata de cel mult 30 de zile dar, in concret, ea poate fi stabilita
de organul judiciar de exemplu pe o durata de 10 zile.

*lit. b) in cazurile in care procurorul dispune o solutie de

netrimitere in judecata sau de renuntare la urmarirea penala ori
instanta de judecata pronunta o hotarare de achitare, de incetare
a procesului penal, de renuntare la aplicarea pedepsei, de
amanare a aplicarii pedepsei ori de suspendare a executarii
pedepsei sub supraveghere, chiar nedefinitiva.

*lit. c) la data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a

dispus condamnarea inculpatului. Chiar daca s-a dispus
condamnarea inculpatului la executarea unei pedepse in regim de
detentie, masura preventive inceteaza. In continuare vom vorbi
despre executarea pedepsei, nu de arestare preventiva.

*lit. d) in alte cazuri prevazute de lege.

=>Acestea sunt cazurile generale de incetare a masurilor
preventive.

Cazurile speciale de incetare a masurilor preventive:

-Art. 241 ind. 1:Arestarea preventiva si arestul la domiciliu
inceteaza de drept

149
 >lit. a) in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii in
prima instanta, la implinirea duratei maxime prevazute de lege.
In cursul urmaririi penale durata maxima este de 30 de zile, cu
posibilitatea de a fi prelungita, dar durata totala a masurii nu
poate depasi 180 de zile. In faza de judecata (). Acest caz de
incetare nu are nicio justificare pentru ca oricum avem cazul
general de la alin. (1) lit. a) care face referire la expirarea
termenelor prevazute de lege. Or, in mod evident, toate aceste
termene sunt prevazute de lege.
>lit. b) in apel, daca durata masurii a atins durata pedepsei
pronuntate in hotararea de condamnare.

-Art. 399 al. (3), Text de lege din care rezulta ca masura
arestarii preventive inceteaza de drept atunci cand impotriva
inculpatului se pronunta:
^lit. a) o pedeapsa cu inchisoare cel mult egala cu durata
retinerii si arestarii preventive
^lit. b) o pedeapsa cu inchisoare, cu suspendarea executarii
sub supraveghere
^lit. c) o pedeapsa cu amenda, care nu insoteste pedeapsa
inchisorii
^lit. d) o masura educativa.
In opinia noastra, textul este criticabil pentru ca face referire doar
la masura arestului preventiv, nu si la masura arestului la
domiciliu.

Spre deosebire de situatiile in care se dispune

inlocuirea/revocarea masurilor preventive, situatii in care organul
judiciar competent dispune inlocuirea/ revocarea masurilor
preventive, in ceea ce priveste incetarea de drept a acestora,
aceasta doar se constata de organul judiciar competent. Acesta
nu da o dispozitie de incetare de drept. Ea este incidenta ope
legis, in baza textelor de lege la care am facut referire.
Constatarea incetarii de drept a masurii preventive se face
printr-o ordonanta, iar de catre judecatorul de drepturi si libertati,
de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta
se face prin incheiere. Consecinta este punerea de indata in
libertate a persoanei fata de care s-a dispus o masura privativa
de libertate.
Asistenta este intotdeauna obligatorie si in aceasta
procedura. Persoanei interesate si tuturor institutiilor care au

150
atributii in privarea de libertate a persoanei li se comunica de
indata incheierea judecatorului.

MASURI PREVENTIVE RESTRICTIVE DE LIBERTATE

1. Masura controlului judiciar: art. 211-215 ind. 1

Poate fi dispusa numai fata de inculpat daca sunt indeplinite
celelalte conditii prevazute de lege. Noi consideram ca in ceea ce
priveste prima conditie, conditia prealabila a existentei suspiciunii
rezonabile trebuie indeplinita conditia probei din care sa rezulte
aceasta suspiciune rezonabila.
Pentru a putea fi dispusa aceasta masura trebuie sa fie
indeplinite toate conditiile pe care le-am analizat pana la acest
moment al cursului. Singura conditie speciala este, si ma repet,
aceea ca poate fi dispusa numai fata de inculpat.
Sub aspectul naturii juridice, masura este una restrictiva de
libertate.

Poate fi dispusa in cursul urmaririi penale de catre procuror

prin ordonanta motivata sau de catre judecatorul de drepturi si
libertati ca urmare a respingerii propunerii de luare a masurilor
privative de libertate sau ca urmare a respingerii propunerii de
prelungire a masurilor preventive mai aspre dispuse fata de
inculpat.
Poate fi dispusa si la cerere, atunci cand se solicita
inlocuirea masurii preventive mai aspre cu o masura preventiva
mai blanda.
In nicio situatie nu va putea fi consecinta revocarii unei
masuri preventive dispuse initial cum in mod gresit dispun unele
instante. Chiar am avut o cauza la Curtea de Apel Cluj- cu ocazia
verificarii legalitatii si temeiniciei masurii preventive, judecatorul
de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, a
dispus revocarea masurii arestului preventiv si luarea masurii
controlului judiciar. ICCJ evident a desfiintat hotararea ca urmare
a caii de atac a contestatiei si mentinut masura arestarii
preventive si atunci m-am gandit ce strategie trebuie adoptata
pentru ca cu ocazia celei de-a doua verificari a legalitatii si
temeiniciei masurii preventive, judecatorul de camera preliminara
de asemenea a dispus revocarea masurii arestului preventiv si
luarea masurii controlului judiciar. Am facut iar contestatie si toti

151
ceilalti ziceau: mai, dar nu gandesti, ne-a dat control judiciar,
cum faci contestatie. Am zis ca da, dar a dat masura in mod
nelegal. Erau mai multi inculpati in cauza si ICCJ a admis in parte
contestatia, pentru inculpatul meu. Am invocat faptul ca trebuia
dispusa inlocuirea masurii arestului preventiv cu controlul judiciar.
A admis in parte in sensul ca doar fata de clientul meu s-a dispus
inlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
In tot cursul urmaririi penale, masura poate fi dispusa pentru o
durata de cel mult 60 de zile putand sa fie prelungita de catre
procuror in termenele si in limitele prevazute de art. 215 ind. 1
CPP.

Un aspect foarte impotrant: daca JDL a dispus luarea

masurii controlului judiciar cu ocazia respingerii propunerii de
luare a masurii arestarii preventive sau daca JDL a dispus
inlocuirea masurii arestarii preventive/arestului la domiciliu cu
masura controlului judiciar, intr-o astfel de situatie, in cursul
urmaririi penale, in privinta prelungirii masurii controlului judiciar
nu se va mai pronunta JDL, in sensul ca procurorul nu are
obligatia de formulare a unei propuneri de prelungire a masurii
controlului judiciar adresata JDL, ci procurorul insusi are
competenta functionala si legala de a dispune prelungirea masurii
preventive.
Impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus
luarea masurii controlului judiciar poate fi formulata plangere la
JDL de la instanta care ar avea competenta sa judece cauza in
prima instanta sau, dupa caz, JDL de la instanta in a carei
circumscriptie se afla sediul organului judiciar. Solutionarea
plangerii se face potrivit art. 213 CPP pe care va rog sa-l
parcurgeti. In aceasta privinta va semnalez faptul ca, prin decizia
in interesul legii nr. 21/2015, ICCJ a stabilit in mod definitiv si
obligatoriu ca incheierea prin care JDL solutioneaza aceasta
plangere indreptata impotriva ordonantei procurorului de luare/
de prelungire a masurii controlului judiciar este definitiva.

De asemenea, masura controlului judiciar poate fi luata de

catre judecatorul de camera preliminara, in cursul procedurii de
camera preliminara, fie la propunerea procurorului, aceasta
putand sa fie inserata chiar in continutul rechizitoriului (art. 330)-
la momentul intocmirii rechizitoriului, procurorul, in ceea ce
priveste masurile preventive, poate propune nu doar mentinerea

152
masurii preventive de catre judecatorul de camera prelimara, ci si
luarea masurii controlului judiciar.

In toate cazurile, masura poate fi luata doar dupa

informarea inculpatului in prezenta avocatului ales/desemnat din
oficiu.

In continutul ordonantei procurorului sau a incheierii

judecatorului, dupa caz, prin care se dispune luarea masurii
controlului judiciar, trebuie sa se regaseasca toate obligatiile care
trebuie impuse in virtutea dispunerii acestei masuri, cat si
obligatiile care pot fi dispuse de catre organul judiciar competent.
Art. 215 in al al. (1) stabileste obligatiile care trebuie impuse iar
in al. (2) stabileste obligatiile care pot fi impuse acestuia.
Astfel, in mod obligatoriu, daca se dispune masura
preventiva a controlului judiciar, inculpatului trebuie sa i se
impuna obligatia:
-de a se prezenta la organul de UP, la judecatorul de camera
preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este
chemat;
-sa informeze organul judiciar competent cu privire la schimbarea
locuintei (se refera la resedinta efectiva, nu la domiciliu)
-sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea
sa de organul care a dispus masura conform programului de
supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori
este chemat. Atributiile in privinta acestui program revin
organului de politie in cirumscriptia careia se afla locuinta
inculpatului.
Organul judiciar competent are facultatea de a dispune una
sau mai multe dintre obligatiile prevazute de al. (2) al aceluiasi
articol. Va rog sa le cititi. Cea mai importanta obligatie care poate
fi impusa si care se impune in majoritatea cazurilor aproape in
mod automat este obligatia de a nu depasi o anumita limita
teritoriala fixata de organul judiciar, decat cu incuviintarea
prealabila a acestuia. In CPP nu este reglementata o procedura
de incuviintare prealabila de depasire a limitelor teritoriale
impuse inculpatului cu ocazia luarii masurii controlului judiciar si
de aceea, in practica, daca am vrea sa formulam o astfel de
cerere trebuie sa o facem in temeiul art. 215 al (1) lit. a). Este
singurul text care face referire la o astfel de posibilitate de
incuviintare prealabila. Organul judiciar competent si in aceasta
privinta se va pronunta si ordonanta motivata sau incheiere

153
motivata, dupa caz, aceste acte procesuale fiind supuse cailor
odinare de atac reglementate de art. 204 si urmatoarele CPP.
Obligatia de a nu depasi o anumita limita teritoriala poate
avea in vedere, in cel mai rau caz, situatia in care este interzisa
depasirea limitelor teritoriale ale localitatii unde inculpatul are
domiciliul sau unde locuieste in mod efectiv. Cazul cel mai bun il
reprezinta acela de a nu depasi limitele teritoriale ale Romaniei.
Organul judiciar competent trebuie sa transmita o informare si
copie de pe ordonanta/incheierea prin care s-a dispus masura,
tuturor organelor vamale, tuturor punctelor de parasire a
teritoriului Romaniei (atunci cand se impune obligatia de a nu
parasi teritoriul Romaniei).
De asemenea, este prevazuta de lege o obligatie care nu
poate fi impusa in acest stadiu (nu avem nici norme
metodologice, nici bratari), adica sa poarte un sistem electronic
de supraveghere.
Evindent, cu ocazia luarii masurii controlului judiciar, inculpatului
trebuie sa i se atraga atentia sa nu incalce cu rea-credinta
obligatiile si trebuie avertizat in privinta consecintelor pe care le
poate produce incalcarea cu rea-credinta a acestor obligatii.
Supravegherea revine organelor desemnate. Stiti care sunt?
Ganditi-va in ce cartier locuiti in Cluj-Napoca si ganditi-va ca
organul desemnat cu supravegherea masurii controlului judiciar
este sectia de politie in circuscriptia careia se afla locuinta dvs.
Va prezentati saptamanal/lunar/de mai multe ori pe
saptamana/chiar zilnic la sediul politiei pentru a semna programul
de supraveghere.

In cursul urmaririi penale, procurorul care a luat masura

poate dispune din oficiu sau la cerere motivata a inculpatului prin
ordonanta impunerea unor obligatii noi pentru inculpat ori
inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial daca apar motive
temeinice pentru aceasta dupa audirea inculpatului. Textul este
deficitar pentru ca face referire la procurorul care a luat masura.
Pai daca masura a fost luata de JDL inseamna ca nu se poate
dispune inlocuirea/incetarea unora dintre obligatii? Evident ca se
poate. Tot procurorul va fi competent sa se pronunte cu privire la
inlocuirea/incetarea obligatiilor. Eu va atrag atentia asupra
textelor din aceasta materie care pot ridica probleme. Sa nu
confundati aceasta inlocuire/incetare cu modificarea masurilor
preventive. Nu exista institutia modificarii controlulu judiciar asa
cum se cere uneori in practica, ci se poate dispune inlocuirea

154
unor obligatii, nu prea va care cu care, da mna, sau incetarea
celei dispuse initial. As zice ca ar avea caracter efectiv aceasta
inlouire a unora dintre obligatii daca, stiu eu, obligatia de a se
prezenta la sediul organului judiciar desemnat sa realizeze
supravegherea inculpatului ar fi fost o masura facultativa, in
sensul ca ai inlocui obligatia de a nu parasi tara cu obligatia de a
se prezenta la sediul organului judiciar dar in conditiile actuale nu
vad cand si in ce conditii ai putea sa dispui inlocuirea.
In schimb, se poate cere incetarea obligatiilor dispuse initial.
Vedeti dvs., uneori se judeca noaptea propunerile de adoptare a
masurii arestarii preventive mai ales datorita termenului scurt pe
care il are masura retinerii care nu poate fi modificat pentru ca
este mentionat expres in Constituie. De multe ori, daca organul
judiciar impune obligaia de a nu se apropia de persoana
vatamata sau de familia ei, de alti patricipanti sau de martori ori
experti preia identic textul curpins in art. 215 al (2) lit. d) fara a
face referire in concret care sunt martorii cu care nu poate sa ia
legatura. Care sunt inculpatii cu care nu poate sa ia legatura. Am
avut situatii in practica in care s-a dispus in mod abstract aceasta
obligatie si am avut situatii in care sotii intre ei nu au putut locui
in domiciliul conjugal dupa ce s-a luat masura arestului la
domiciliu, fie masura controlului judiciar. De ce? Pentru ca fie cei
doi soti aveau calitatea de coinculpati in dosar, ori impunandu-se
cu titlu generic obligatia de a nu lua legatura cu niciunul dintre
inculpatii din dosar si cu niciunul dintre martori, nu mai aveau
voie sa se intalneasca. Si intr-o astfel de situatie solicitam
incetarea obligatiei dar nu in privinta tuturor inculpatilor, ci in
privinta acelor inculpati cu privire la care exista motive temeinice
in sensul al (8) al art. 215 teza finala, care sa justifice o astfel de
incetare a obligatiei. Atunci cand se stabileste aceasta obligatie
cu titlu generic, se poate formula cerere de inaintare a unei liste a
martorilor/coinculpatilor cu care inculaptul nu are voie sa ia
legatura. De ce? Pentru ca in cursul Up se administreaza probe
continuu si cum urmarirea penala este o faza nepublica nu mai ai
cum sa stii de la o zi la alta cine este sau nu martor.
Aceste dispozitii legale se aplica intocmai si in faza de camera
preliminara si in faza de judecata.

In ceea ce priveste durata masurii controlului judiciar

trebuie sa parcurgeti art. 215 ind. 1
Vreau sa observati ca decizia 21/7 decembrie 2015 nu se
aplica doar plangerii formulate in temeiul ar. 213 CPP impotriva

155
ordonantei procurorului, ci se aplica si in contextul in care devin
incidente dispozitiile art. 215 ind. 1 alin. (5) CPP care face
trimitere la art. 213. In cursul UP controlul judiciar nu poate sa
depaseasca 1 an daca pedeapsa prevazuta de lege este amenda
sau inchisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani daca pedeapsa
prevazuta de lege este I mai mare de 5 ani sau detentiune pe
viata. In procedura de camera preliminara se prevede doar ca
masura nu poate sa depaseasca o durata de 60 de zile in sensul
ca poate dispunbe luarea masurii prevenitve pentru o durata de
60 de zile. Textul de lege nu reglementeaza o durata maxima a
masurii controlului judiciar in procedura camerei preliminare. De
asemenea, in cursul judecatii, durata maxima a masurii nu poate
sa depaseasca un termen rezonabil si in nicio situatie masura nu
poate fi mentinuta mai mult de 5 ani. Al. (9)- la expirarea
termenelor prevazute la al. (8) instanta de judecata poate
dispune luarea unei alte masuri preventive in conditiile legii.
Adica? Sa dispusa arestul preventiv dupa ce timp de 5 ani in
cursul procesului penal a fost dispusa luarea masurii controlului
judiciar? Textul este aberant in mod evident. Ce masura
preventiva poti sa iei dupa ce a fost luata cea mai usora dintre
masurile restrictive de libertate care este masura controlului
judiciar?

2.Masura controlului judiciar pe cautiune

Sub aspectul naturii juridice, este de asemenea o masura

restrictiva de libertate.
Conditiile generale prealabile specifice tuturor masurilor
preventive trebuie respectate si in privinta acestei masuri.
Ca o conditie speciala la care am facut referire tot cu ocazia
analizei conditiilor generale, trebuie sa fie incident unul dintre
cazuri prevazute de art. 223. In opinia noastra, aceasta conditie
nu are nicio justificare.

Organele judiciare competente sa dispuna, sa mentina sau

sa prelungeasca masura controlului judiciar pe cautiune sunt
aceleasi pe care le-am amintit cu ocazia discutarii masurii
controlului judiciar. Procurorul in cursul urmaririi penale sau
judecatorul de drepturi si libertati in conditiile amintite,
judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata.
Specific masurii controlului judiciar pe cautiune, specific acestuia,
trebuie precizat ca controlul judiciar pe cautiune implica

156
impunerea, respectiv posibilitatea impunerii unora dintre
obligatiile specifice masurii controlului judiciar. Obligatiile care
trebuie impuse in materia controlului judiciar trebuie dispuse si
atunci cand se dispune masura controlului judiciar pe cautiune.
La fel, obligatiile facultative pot fi impuse in aceleasi conditii ca si
cele pe care le-am analizat cu ocazia controlului judiciar.

Procedura de luare a masurii controlului judiciar pe cautiune

are urmatoarele particularitati:
-organul judiciar competent trebuie sa stabileasca cuantumul
cautiunii ce urmeaza a fi depusa de inculpat, acest cuantum
urmand a fi determinat in functie de mai multe criterii: gravitatea
acuzatiei, situatia materiala si obligatiile legale ale inculpatului.
Cautiunea poate consta in depunerea unei sume de bani
determinate la dispozitia organului judiciar sau in constituirea
unei garantii reale mobiliare/imobiliare in limita unei sume
determinate (deci nu asupra tuturor mobilelor si imobilelor unei
persoane), garantia urmand a fi constituita in favoarea organului
judiciar. Valoarea cautiunii in nicio situatie nu poate fi mai mica
de 1000 de lei. Legiuitorul nu stabileste o limita maxima a
cautiunii. Cautiunea este consemnata pe numele inculpatului.

Scopul cautiunii este acela de a garanta atat participarea

inculpatului la proces cat si respectarea obligatiilor impuse,
inscrise in continutul controlului judiciar. In plus, prin impunerea
cautiunii se asigura si plata despagubirilor banesti acrodate
pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, dar nu doar
pentru aceasta ci si pentru plata cheltuielilor judiciare sau pentru
plata unei posibile pedepse cu amenda.
Masura poate fi inlocuita cu alta mai aspra, in aceleasi
conditii: in cazul in care inculpatul incalca cu rea-credinta
obligatiile care ii revin sau exista suspiciunea rezonabaila ca a
savarsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus
punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa.
In privinta inlocuirii controlului judiciar pe cautiune avem mai
multe dispozitii speciale cuprinse in art. 242 al(10-(13) si ma refer
la inlocuirea masurii arestului preventiv sau a arestului la
domiciliu cu masura controlului judiciar pe cautiune de data
aceasta, situatie in care daca JDL, JCP sau instanta de judecata
gaseste cererea de inlocuire ca intemeiata, prin incheiere data in
camera de consiliu trebuie sa dispuna mai intai admiterea in
principiu a cererii si sa stabileasca valoarea cautiunii. De

157
asemenea, trebuie sa stabileasca un termen precis pentru
depunerea cautiunii. Daca inculpatul depune cautiunea la
termenul fixat, JDL, JCP sau instanta de judecata prin incheiere in
camerea de consiliu admite cererea de inlocuire a masurii
arestarii preventive cu masura controlului judiciar pe cautiune,
stabilind toate obligatiile potrivit legii. Daca nu depune cautiunea
in termenul fixat, judecatorul, prin incheiere, in camera de
consiliu, in lipsa inculpatului si a procurorului, respinge ca
neintemeiata cererea de inlocuire formulata de inculpatul.
In ceea ce priveste restituirea cautiunii, daca procurorul da
o solutie de netrimitere in judecata, acesta este cel care va
dispune restituirea cautiunii. Deci, procurorul, prin ordonanta prin
care dispune clasarea sau renuntarea la urmarire penala dispune
totodata si restituirea cautiunii. In celelalte cazuri, posibilitatea
confiscarii sau a nerestituirii cautiunii este data doar in
competenta instantei de judecata astfel cum rezulta din art. 217
al (5). Instanta de judecata (nu JDL sau JCP) dispune prin hotarare
confiscarea cautiunii daca masura controlului judiciar pe cautiune
a fost inlocuita cu masura arestului la domiciliu sau cu masura
arestarii preventive pentru nerespectarea cu rea-credinta a
obligatiilor impuse.
De asemenea, in toate celelalte situatii cu exceptia cazului
in care procurorul dispune clasarea sau renuntarea la urmarirea
penala, restituirea cautiunii va putea fi dispusa de asemenea
numai de catre instanta de judecata.
Aceste reguli privitoare la restituirea cautiunii se aplica doar
in subsidiar. In principal, din cautiune se poate dispune plata
despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor
cauzate de infractiune, a cheltuielilor juidicare sau a amenzii.
Altfel spus, daca se stabileste un prejudiciu, o anumita suma de
bani care trebuie remisa partii civile ca urmare a solutionarii
cauzei, mai intai din cuantumul cautiunii se va face plata catre
partea civila. De asemenea, cu privire la cheltuielile judiciare sau
daca s-a dispus, s-a aplicat pedeapsa amenzii, mai intai se va
plati amenda, se vor restitui cheltuielile judiciare si se va restitui
incupatului practic doar diferenta ramasa ca urmare a efectuarii
acestor plati.
Reglementarea este confuza intrucat nu da nicio rezolvare
situatiei in care se dispune revocarea masurii controlului judiciar
pe cautiune. Textul nu stabileste intr-o astfel de situatie nicio
conditie privind restituirea cautiunii. De asemenea, in cazul in
care procurorul da o solutie de netrimitere in judecata. Nu este

158
avuta in vedere ipoteza in care anterior masura controlului
judiciar pe cautiune ar fi fost inlocuita cu o masura preventiva
mai aspra cum este masura arestului la domiciliu sau masura
arestarii preventive.
Restul detaliilor care nu ridica probleme de interpretare le gasim
in doua texte de lege si anume art. 216 si art. 217 CPP.

MASURI PREVENTIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE

1.Retinerea
Conditiile generale de luare a masurii retinerii sunt cele
comune tuturor masurilor preventive. Este singura masura
preventiva care poate fi dispusa dupa efectuarea in continuare a
urmaririi penale fata de suspect si pana la punerea in miscare a
actiunii penale.
Sub aspectul procedurii, daca sunt indeplinite conditiile de
luare a masurii preventive, retinerea se poate lua in privinta
suspectului sau inculpatului doar dupa ascultarea acestuia, in
prezenta avocatului ales sau desemnat din oficiu, cu toate
consecintele pe care le-am precizat anterior si asupra carora nu
mai revin.

Masura poata fi luata doar printr-o ordonanta motivata. In

continutul ordonantei, pe langa aspectele generale pe care
trebuie sa le cuprinda un astfel de act procesual, trebuie sa se
regaseasca in mod obligatoriu motivele care au determinat luarea
masurii retinerii, respectiv ziua si ora la care retinerea incepe,
respectiv ziua si ora la care aceasta se sfarseste.
Foarte important de subliniat este faptul ca in situatia in
care masura retinerii a fost luata de catre organul de cercetare
penala acesta are obligatia de a-l informa pe procurorul care
supravegheaza urmarirea penala de indata cu privire la luarea
masurii preventive si poate face acest lucru prin orice mijloace:
printr-un apel telefonic, prin sms etc.

Duarata masurii retinerii este de cel mult 24 de ore. Masura

retinerii nu poate fi in nicio situatie prelungita. Este singura
masura preventiva care in aceasta privinta are un regim
derogator de la regulile comune specifice tuturor masurilor
preventive.
Care e elementul de noutate? Cu ignorarea flagranta a
jurisprudentei CEDO propagata in special prin cauza Creanga c.

159
Romania din februarie 2012, actualul cod prevede expres ca in
durata retinerii nu se include timpul necesar conducerii
suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar. Este
vorba de o procedura reglementata de legea speciala si ma refer
la art. 31 al. (1) lit. b) din Legea 218/2002. Daca suspectul sau
inculpatul a fost adus in fata organului de cercetare penala sau in
fata procurorului pentru a fi audiat in baza unui mandat de
aducere emis in conformitate cu art. 265 CPP, in termenul de 24
de ore nu se include perioada cat suspectul sau inculpatul s-a
aflat sub puterea mandatului de aducere. Persoanei retinute i se
comunica o copie dupa ordonanta de retinere si i se comunica si
drepturile prevazute de art. 83 CPP, evident si dreptul specific de
a fi incunostintat un membru al familiei, sa nu-l dea disparut sau
a reprezentantilor diplomatici in situatia in care se dispune luarea
masurii retinerii fata de un cetatean al unui alt stat. dreptul la
asistenta medicala de urgenta se impune de multe ori, unii fac
infarct cu aceasta ocazie, plus dreptul de a face plangere
impotriva ordonantei de retinere.

Calea de atac specifica este plangerea care este adresata

fie procurorului care supravegheaza urmarirea penala daca
masura a fost luata de organele de cercetare penala, fie
procurorului ierarhic superior daca masura a fost luata de
procuror. Evident, in cele mai multe situatii, desi textul de lege nu
prevede in mod expres, plangerea va fi adresata prim-
procurorului unitatii de parchet din cadrul careia face parte
procurorul care a dispus masura retinerii. In cazul in care
procurorul care solutioneaza plangerea impotriva ordonantei de
retinere, constata ca au fost incalcate dispozitiile legale care
reglemeneteaza conditiile in care se poate dispune masura
retinerii dispune revocarea masurii retinerii si punerea de indata
in libertate a celui retinut. Plangerea o va solutiona printr-o
ordonanta motivata.

Daca procurorul intentioneaza sa propuna luarea masurii

arestului la domiciliu sau luarea masurii arestului preventiv, cu 6
ore inainte de expirarea duratei masurii retinerii trebuie sa
formuleze o propunere motivata care se materializeaza intr-un
referat pe care trebuie sa-l inainteze JDL din cadrul instantei care
ar avea competenta sa judece cauza in prima instanta sau JDL din
cadrul instantei in circumscriptia careia se afla locul de detinere
corespunzatoare in grad instantei care ar avea competenta sa

160
judece cauza in prima instanta. De asemenea, mai poate adresa
propunerea si JDL din cadrul instantei din circumscriptia careia a
fost savarsita infractiunea, la fel cum in special in privinta
propunerii de luare a masurii arestarii preventive poate fi avuta in
vedere chiar si instanta de la locul de detinere daca este arestat
intr-o alta cauza. Termenul de 6 ore este un termen de
recomandare. Sa nu-l confundati cu termenul prevazut de art.
235 al (1) in privinta caruia CCR a stabilit ca este un termen de
decadere. Daca ma intrebati, incluziv decizia CCR este aberanta.
Astfel de termene sunt termene de recomandare. Este mult prea
mult. Ce este surprinzator este faptul ca legiuitorul nu face nicio
referire la posibilitatea sesizarii JDL cu propunere de luare a
masurii arestului la domiciliu. A uitat ca s-a reglementat si
aceasta masura.
In continuare se prevad reguli cu privire la incunostintarea
despre retinere pe care vi le-am mentionat. De regula, persoanei
retinute trebuie sa i se acorde posibilitatea de a incunostinta
personal persoanele pe care considera necesar sa le
incunostinteze dar in mod exceptional poate sa i se limiteze acest
drept.

2.Arestul la domiciliu

Sub aspectul naturii juridice, arestul la domiciliu este o

masura privativa de libertate. A fost preluata si reglementata
dupa modelul codului de procedura italian si a celui francez.
Si aici trebuie indeplinite conditiile generale.
Poate fi dispusa numai fata de inculpat, ceea ce presupune
PMAP. In plus, independent de masurile generale specifice tuturor
masurilor preventive, lege impune 2 conditii speciale:

A.de a nu exista suspiciunea rezonabila ca inculpatul a

savarsit o infractiune asupra unui membru de familie; (art. 177
CP).
Ratiunea pentru care este reglementata o astfel de situatie de
exceptie este aceea ca ar fi lipsit de eficienta si, in mod evident,
periculos ca inculpatul sa fie silit sa coabiteze cu cel pe care l-a
vatamat chiar daca in aceasta situatie vorbim doar despre o
conditie de existenta a unei suspiciuni rezonabile. Atentie, nu
trebuie sa existe o condamnare definitiva. Textul este
reglementat defectuos pentru ca in realitate, atunci cand JDL, JCP

161
sau instanta de judecata apreciaza ca se impune luarea masurii
arestului la domiciliu, in pofida denumiri arest la domiciliu sa
stiti ca inculpatului ii poate fi impus sa locuiasca in ore locatie pe
care o indica. Poate sa locuiasca si in chirie sau intr- alta locatie
decat cea in care locuiesc membrii familiei pe care i-a vatamat.
Or, o astfel de conditie speciala, avand in vedere aceasta
realitate, nu are nicio justificare. Am intalnit in practica, JDL daca
dispune luarea masurii arestului la domiciliu, intreaba imediat
inculpatii: va rog sa precizati adresa exacta si locul unde doriti sa
fiti arestat la domiciliu. Si inculpatii precizeaza. Deci, aceasta
conditie nu are nicio justificare. Ar fi trebuit sa i se restrictioneze
accesul inculpatului in locuinta unde locuiesc membrii familiei
vatamati in urma savarsirii unei infractiuni si atat. Sa va dau o
explicatie de natura practica: atunci cand se dispune masura
arestului la domiciliu, daca locatia indicata de inculpat este un
apartament, acesta nu poate depasi limitele apartamentului in
sensul ca nu are voie sa iasa nici macar pe casa scarii care se afla
in proprietatea comuna a tuturor locatarilor. In schimb, daca
inculpatul alege sa execute masura intr-o casa cu gradina, poate
sa se deplaseze si in gradina, fara nicio problema, pentru ca
proprietatea sau posesia deplina este a acestuia in sensul legii
civile.

B.inculpatul sa nu fi fost anterior condamnat definitiv pentru

infractiunea de evadare;
Prin instituirea acestei masuri, legiuitorul a urmarit sa inlature
riscul parasirii imobilului si a incalcarii obligatiilor impuse,
considerand ca o persoana care a fost anterior condamnata
definitiv pentru infractiunea de evadare, nu va respecta nici de
aceasta data masura arestului la domiciliu. Acest lucru nu este
neaparat adevarat deoarece o persoana care nu a suportat
conditiile mediului de detentie ar putea sa se simta mai
confortabil in mediul de acasa (spune un autor ) mda..
Nu este reglementata situatia in care anterior a mai fost luata
masura arestului la domiciliu fata de inculpat in aceeasi cauza.
Nu se precizeaza daca aceasta mai poate fi luata, daca se pune
problema inlocuirii cu o masura mai aspra sau mai grea, dupa
caz.

Celelalte conditii generale prevazute de lege trebuie sa le

luati in considerare (art. 218-222 CPP)

162
In privinta masurii arestului la domiciliu va rog sa cautati studiul
domnului profesor in studia juriprudentia Babes Bolyai nr. 4/2014.
Vreau doar sa subliniez cateva aspecte. In ceea ce priveste
luarea masurii arestului la domiciliu de catre JDL, sa stiti aceasta
poate fi luata doar de catre JDL, doar de catre JCP sau de catre
instanta de judecata, spre deosebire de arestarea preventiva, JDL
poate sa provina de la instanta corespunzatoare in grad instantei
competente sa judece dosarul in prima instanta, in circumscriptia
locului unde s-a constatat savarsirea infractiunii ori a sediului
parchetului, ori instanta corespunzatoare in grad in circumscriptia
careia se afla sediul parchetului din care face parte procurorul
care supravegheaza sau efectueaza UP, dupa caz, de asemenea,
daca anterior s-a dispus luarea masurii retinerii sau inculpatul
este in stare de detinere, de catre instanta corespunzatoare
instantei competente sa judece cauza in prima instanta, in
circumscriptia careia se afla locul de detinere.

Judecatorul trebuie sa fixeze un termen de solutionare a

cauzei in termen de 24 de ore. Neprezentarea inculpatului nu
impiedica judecatorul sa solutioneze propunerea de luare a
masurii arestarii la domiciliu. Adevarul e ca in practica foarte rar
intalnim propuneri de luare a masurii arestului la domiciliu asa
incat Judecatorul admite sau respinge propunerea in conditiile
legii daca sunt sau nu indeplinite conditiile prevazute de lege.

In ceea ce priveste continutul masurii arestului la domiciliu,

masura, potrivit 221 1 consta in obligatia impusa inculpatului pe
o perioada determinata, de a nu parasi imobilul in care locuieste.
Practic, dupa cum v-am spus, inculpatul poate el insusi sa indice
oricee locatie in privinta careia are un contract de inchiriere, un
titlu de proprietate, aduce un extras de CF sau prezinta o carte de
identitate din care rezulta ca are domiciliu/resedinta in imobilul
respectiv. Nu poate parasi acest imobil fara permisiunea
organului judiciar care a dispus masura.
Obligatiile care ii pot fi impuse sunt reglementate in art. 221
al (2) CPP. Ce este interesant? In privinta arestului la domiciliu,
spre deosebire de masurile ce tin de controlul judiciar, avem un
text expres: 221 al (6) care permite inculpatului in privinta caruia
a fost luata aceasta masura, sa formuleze o cerere scrisa si
motivata, adresata organului competent, care, printr-o incheiere
motivata, ii poate permite parasirea imobilului, fie pentru
prezentarea la locul de munca, la cursurile de invatamant sau de

163
pregatire profesionala sau alte astfel de cursuri sau pentru
procurarea mijloacelor esentiale de existenta precum si in alte
cazuri temeinic justificate pentru o perioada determinata de timp
in care se incuviinteaza parasirea domiciliului, daca drepturile si
interesele legitime ale persoanei prevaleaza in fata interesului
societatii de a obtine privarea de libertate acasa.
In plus, in cazurile urgente, pentru motive temeinice,
inculpatul poate pleca de acasa, in sensul ca poate parasi
domiciliul fara permisiunea JDL, JCP sau instantei de judecata,
avand obligatia de a informa de indata despre aceasta organul
competent cu supravegherea sa si organul care a dispus luarea
masurii.
Incheierea se comunica in conditiile legii. Organele
competente sa supravegheze masura le avem precizate in text si
nu ridica probleme.
In cazul in care inculpatul incalca cu rea-credinta obligatiile
ce-i sunt impuse, masura poate fi inlocuita cu masura arestului
preventiv. In conditiile in care CCR a declarat neconstitutionale
dispozitiile art. 222 CPP a fost modificat prin OUG nr. 24/2015 din
data de 30 iunie 2015, nefiind reglementata in anumite situatii
durata maxima a masurii arestarii la domiciliu. Astfel, dupa
modelul arestului preventiv, in cursul UP arestul la domiciliu
poate fi luat fata de inculpat pe o durata de cel mult 30 de zile si
nu poate depasi in nicio situatie 180 de zile in cursul UP.
Procedura dupa care se realizeaza prelungirea masurii arestului la
domiciliu este de asemenea reglementata in aceste dipozitii
legale. In procedura de camera preliminara si in cursul judecatii
masura arestarii la domiciliu poate fi dispusa pe o perioada de cel
mult 30 de zile, dispozitiile legale incidente in materia masurii
arestului preventiv fiind incidente si in privinta acestei masuri.
Important de subliniat este faptul ca art. 222 al (12)
vorbeste de dispunerea, adica de luarea masurii arestului la
domiciliu in camera preliminara si in faza de judecata. Sa nu
confundati aceste dispozitii legale cu dispozitiile cuprinse in art.
207 si 208 CPP care stabilesc procedura de verificare a legalitatii
si temeiniciei masurilor preventive in camera preliminara,
respectiv in timpul judecatii. Dupa cum observati, potrivit art. 207
al(6) in tot cursul procedurii de camera preliminara, JCP verifica
din oficiu, periodic dar nu mai tarziu de 30 de zile, daca subzista
temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive
sau a arestarii la domiciliu. Deci, aici vorbim despre mentinerea
acestor masuri, in timp ce la art. 222 al (2) se face referire la

164
termenul si la momentul la care se dispune luarea masurii
preventive. In cursul judecatii, instanta din oficiu verifica periodic
dar nu mai tarziu de 60 de zile potrivit 208 al (4) daca subzista
temeiurile care au determinat mentinerea masurii arestarii
preventive sau a arestarii la domiciliu dispusa fata de inculpat.

3.Arestul preventiv

Este masura cea mai aspra. Are ca efect incarcerarea

inculpatului si plasarea acestuia in centrele de retinere si arestare
preventiva sau in locurile special amenajate in aceasta privinta
sau chiar in sectiile de arestare preventiva din cadrul
penitenciarelor din circumscriptia instanei de judecata in faza de
camera preliminara sau in faza de judecata. Deci, daca se
dispune luarea masurii arestarii preventive in faza de urmarire
penala, inculpatul va fi plasat, de regula, in centrele de retinere si
arestare preventiva aflate in subordinea organului de urmarire
penala. Dupa ce se emite rechizitoriul si se dispune trimiterea in
judecata a inculpatului, acesta, potivit legii 254/2013 va fi plasat
in camerele special amenajate si destinate persoanelor arestate
preventiv care ar trebui sa fie tinute separat de persoanele in
privinta carora a fost aplicata o pedeapsa ce trebuie executata in
regim de detentie.

Conditiile de procedura si conditiile de fond sunt aceleasi.

Conditiile speciale:
Porcedura este una jurisdictionala chiar daca masura se
dispune in cursul UP. Propunerea de luare a masurii arestarii
preventive se intocmeste fie din oficiu, fie la propunerea
organului de cercetare penala daca acesta efectueaza urmarirea
penala sub supravegherea procurorului din cadrul unitatii de
parchet competente potrivit legii.. propunerea procurorului se
materializeaza intr-un referat care trebuie inaintat si inregistrat la
JDL din cadrul instantei competente sa (vi le-am mai spus o data,
nu ma repet).
Daca s-a dispus masura retinerii, judecatorul are obligatia
de a fixa un termen de solutionare a propunerii, termen care este
de recomandare, mai inainte de expirarea duratei masurii
retinerii. Daca se fixeaza ulterior, nu e nicio problema.

165
 Cum se desfasoara in concret aceasta procedura
jurisdictionala? Dupa inregistrarea dosarului si repartizarea
acestuia JDL competent potrivit legii, la termenul fixat,
dezbaterile pot sa aiba loc doar in prezenta avocatului ales sau
desemnat din oficiu, cu participarea procurorului. In nicio situatie
nu se permit exceptii de la aceste reguli. In schimb, inculpatul
retinut este prezentat in fata instantei. Daca propunerea de luare
a masurii arestarii preventive a fost formulata fara ca anterior sa
se fi dispus luarea masurii retinerii, inculpatul va fi citat sa se
prezinte in fata judecatorului de drepturi si libertati pentru a se
solutiona propunerea de luare a masurii preventive. Poate fi adus
chiar cu mandat de aducere. La termenul fixat, judecata se
desfasoara ca orice procedura jurisdictionala. Mai intai, JDL
procedeaza la identificarea inculpatului fata de care s-a propus
luarea masurii preventive, dupa care se pun in discutie
eventualele chestiuni preliminare solutionarii propunerii de luare
a masurii preventive. Mai apoi, in conditiile in care audierea
inculpatului este obligatorie, JDL, dupa ce-i aduce la cunostinta
toate drepturile si obligatiile procesuale potrivit legii, va
procedura la audierea inculpatului daca va vrea sa dea o
declaratie. Dupa ce procedeaza la audierea inculpatului,
judecatorul da cuvantul in dezbateri. In aceasta procedura
camerala, jurisdictionala, nu pot fi administrate decat probe cu
inscrisuri, inscrisuri in circumstantiere. Unii depun, de pilda,
caracterizari de la diverse persoane si alte inscrisuri care
evidentiaza circumstantele personale ale persoanei propuse spre
arestare preventiva sau chiar documente care atesta starea de
sanatate a acesteia. In continuare, se acorda cuvantul in
dezbateri. Mai intai, se acorda cuvantul procurorului care trebuie
sa-si sustina motivat propunerea de luare a masurii preventive si
in continuare se acorda cuvantul aparatorului/aparatorilor
inculpatului/inculpatilor propusi spre arestare preventiva. In
opinia mea, actualul CPP, spre deosebire de vechiul CPP, nu mai
prevede expres formularea unor cereri si exceptii, altele decat
cele incidentale anterior ca instanta sa procedeze la solutionarea
propunerii luarii masurii arestarii preventive. De aceea, cred ca in
mod gresit in practica se invoca exceptii de nulitate absoluta
anterior solutionarii propunerii, atata vreme cat toate aceste
aspecte de nelegalitate pot fi invocate in fata JDL cu ocazia
dezbaterilor pe fond. Evident, niciun JDL nu va admite alte
exceptii decat cele care privesc competenta instantei din care
face parte pentru ca admiterea unei astfel de excpetii ar face ca

166
propunerea de luare a masurii arestarii preventive sa poata fi
chiar respinsa ca inadmisibila in anumite situatii.
Solutiile care pot fi date potrivit art. 226: JDL poate admite
propunerea procurorului de luare a masurii preventive, caz in
care, alaturi de incheierea prin care dispune luarea masurii mai
emite un mandat de arestare preventiva (act procesual respectiv,
act procedural).

Arestarea preventiva se dispune pentru o durata de cel mult

30 de zile. Din durata arestarii nu se mai deduce durata retinerii
de 24 de ore asa cum era pe VCPP.
De asemenea, instanta sau JDL sau JCP poate dispune
respingerea propunerii de luare a masurii arestarii preventive, JDL
in conditiile art. 227 al (1) respectiv (2), dupa caz, poate respinge
cu totul luarea masurii arestarii preventive fara a lua nicio alta
masura preventiva, atunci cand constata ca nu sunt indeplinite
conditiile prevazute de lege pentru luarea masurilor preventive
(in general). Daca JDL apreciaza ca sunt indeplinite conditiile
prevazute de lege pentru luarea masurilor preventive, dar
raportat la scopul urmarit, considera ca masura arestarii
preventive nu este necesara sau proportionala, va dispune luarea
oricarei alte masuri preventive dintre cele prevazute de art. 202
al (4) lit. b si d: arestul la domiciliu, controlul judiciar respectiv
control judiciar pe cautiune.
Incunostintarea despre arestarea preventiva se face dupa
regulile prevazute de art. 228. Mandatul de arestare preventiva
are continutul din art. 230.
Art. 229 CPP permite luarea anumitor masuri de ocrotire.
Adica, in situatia in care se dispune luarea masurii arestarii
preventive fata de o persoana care are in intretinere minori sau
care este tutore sau curator a unor persoane lipsite de capacitate
de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restansa sau fata de o
persoana care datorita varstei, bolii sau altei cauze are nevoie de
ajutor, trebuie sa fie incunostintata si autoritatea competenta cu
privire la luarea masurii preventive.
Art. 231 si 232 cum se executa mandatul de arestare in
lipsa inculpatului si de asemenea reglementeaza situatiile in care
persoanele nu pot fi identificate.

Nu am mai reusit sa va prezint caile de atac: art. 204 si 206.

Nu ridica dificultati de intelegere. Textele privind prelungirea

167
masurii arestarii preventive va rog sa le parcurgeti asa cum sunt
prevazute in CPP.

CURS XIV

Prevede Codul expres ca se aplica toate dispozitiile privind

masurile preventive fata de major cu exceptia dispozitiilor derogatoare
care privesc regimul minorului.
- se prevede ca in cazul retinerii si arestarii preventive se pretinde in
plus existenta proportionalitatii intre efectele negative pe care aceste
masuri privative de libertatea le-ar putea produce asupra personalitatii
si dezvoltarii minorului, avand in vedere varsta este o regula
particulara, ea decurge in mod firesc si pune in valoare dreptul de
apreciere al judecatorului atunci cand instanta este sesizata cu o
propunere de luare a unei masuri preventive fata de un minor si
dreptul de apreciere al procurorului sau al organului de cercetare
penala atunci cand se pronunta cu privire la masura retinerii
(competenta organului de urmarire penala).

In ceea ce priveste arestarea preventiva a inculpatului minor se

va tine seama de varsta, ea este un criteriu de alegere a unei masuri
preventive, la fel cum este si pericolul social, scopul masurii, starea de
168
sanatate, situatia familiala si alte imprejurari care privesc persoana si
care au importanta pentru procesul penal.

In cazul obligatiei de incunostiintare, care este prevazuta atat in

materia retinerii, cat si in materia arestarii preventive, se prevede in
ceea ce priveste regimul minorilor ca incunostiinarea se realizeaza si
fata de alte persoane reprezentantul minorului sau persoana in
ingrijirea sau supravegherea caruia se afla minorul - este o regula
fireasca a unui regim particular care este determinat de varsta
suspectului/inculpatului.

Art. 243 CPP nu contine nicio dispozitie speciala, sunt aplicabile

toate dispozitiile comune privind masurile preventive, in privinta
retinerii, a controlului judiciar, a controlului judiciar pe cautiune, a
arestului la domiciliu si a arestului preventiv.

In ceea ce priveste executarea, nu exista un regim special

prevazut de CPP, ci se face trimitere la legea speciala Legea nr.
254/2013, practic este aplicabil art. 117 din legea speciala care contine
unele reguli particulare privind modul de executare al masurii
preventive, a masurilor privative de libertate, respectiv a retinerii si a
arestarii preventive.
- executarea se realizeaza in centre de retinere/arestare preventiva sau
sectii de arestare preventiva din cadrul penitenciarului.
- regula este aceea ca minorii executa masura separat de adulti, este
necesar sa nu fie influentati de un adult, inclusiv in executarea masurii
preventive si, de asemenea, beneficiaza de unele drepturi
suplimentare si de posibilitatea de a pastra legatura in permanenta cu
avocatul (cred, aici nu am reusit sa inteleg ce spune min. 7:30) si de
asemenea beneficiaza de asistenta psihologica, avand in vedere
consecintele pe care poate sa le produca o masura privativa asupra
personalitatii si dezvoltarii fizice, intelectuale a minorului, pentru ca o
masura privativa de libertate, chiar daca ea nu trebuie sa anticipeze
pedeapsa inchisorii, in realitate avand aceeasi natura juridica, si
anume de masura de privativa de libertate, ea are ca efect imediat
pivarea de libertate (fizica, nu psihica), ceea ce creeaza suferinte
aproape insuportabile pentru persoanele interesate (in realitate se
produc efecte grave asupra psihicului) de aceea masura privativa
poate fi dispusa numai in cazuri exceptionale, doar ca acest principiu
se aplica in practica in mod diferit, pentru ca are la baza o apreciere,
care desi se raporteaza la criterii obiective, ea are o importanta
componenta subiectiva, care apartine subiectilor judiciari care au
aceasta putere de a dispune cu privire la libertatea fizica, cea mai
importanta valoare care este ocrotita de normele juridice.

169
 Masurile preventive reprezinta doar o categorie a masurilor
procesuale care pot fi dispuse la un moment dat in desfasurarea unui
proces penal si care garanteaza scopurile urmarite prin declansarea
acesora in procesul penal.
Pe langa masurile preventive, pot fi dispuse in cursul procesului
penal si alte masuri cu caracter procesual. Astfel, o alta categorie o
reprezinta masurile de siguranta.
- CPP face referire la aplicarea acestor masuri, da in realitate nu este
vorba despre o aplicare, ci despre masuri care pot fi luate, formularea
legiuitorului este inadecvata.

Este vorba despre doua masuri de siguranta, care au atat natura

materiala, de drept substantial, fiind prezentate si in Codul Penal, cat si
o natura procesuala, pentru ca ele pot fi dispuse si in cursul procesului
penal inainte de solutionarea definitiva a cauzei. Acestea sunt:
1. obligarea provizorie la tratament medical;
2. internarea medicala provizorie.

Obligarea la tratament medical

- art. 245-246 CPP.
In art. 245 sunt prevazute conditiile de luare a unei asemenea
masuri. Cu privire la conditii, se face trimitere explicita la art. 109 din
CP, care prevede ca poate fi dispusa o asemenea masura fata de o
persoana care sufera de o boala (nu neaparat psihica, poate fi si
consumul cronic de alcool sau substante psihoactive) care face ca
suspectul sau inculpatul sa prezinte un pericol pentru societate (practic
periculozitatea persoanei face necesara luarea unei asemenea masuri
inainte de solutionarea definitiva a cauzei).
Aceasta masura are durata care este prevazuta si in CP, si
anume pana la insanatosire sau pana la ameliorarea bolii daca
ameliorarea are ca si efect inlaturarea starii de pericol pentru
societate.
Se mai prevede, cu titlu de principiu, ca o asemenea masura
poate fi dispusa numai de catre judecatorul de drepturi si libertati in
faza de urmarire penala, in faza de Camera Preliminara poate fi
dispusa de judecatorul de CP, iar in faza de judecata, ea poate fi
dispusa de catre instanta. Acestia dispun masura prin incheiere
motivata, care este definitiva.
Masura nu poate fi dispusa insa din oficiu, cu exceptia instantei, ci la
propunerea procurorului.
Art. 246 CPP reglementeaza procedura de luare a masurii
obligarii la tratament medical. Aceasta procedura este asemanatoare
cu procedura luarii masurii arestarii preventive, dar si a masurii
arestului la domiciliu, adica a unor masuri cu caracter privativ de
libertate, acesta este si motivul pentru care atunci cand se dispune

170
masura obligarii la tratament medical este reglementata si asistenta
juridica obligatorie, sub sanctiunea nulitatii absolute.
Astfel, se face distinctie intre situatia in care masura se dispune in faza
de urmarire penala si in cea de CP (faze nepublice) si situatia in care
masura poate fi dispusa in faza de judecata (faza guvernata de
principiul publicitatii).

In prima situatie masura poate fi dispusa la propunerea

procurorului. Reglementarea este deficitara pentru ca nu se prevede
care procuror, se deduce in mod implicit ca e vorba de procurorul care
efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, iar in faza de CP,
procurorul care a intocmit rechizitoriul.
In toate cazurile, masura poate fi dispusa numai la propunerea
MOTIVATA a procurorului.
- de asemenea, reglementarea este defectuoasa si in ceea ce priveste
competenta judecatorului.
In cazul judecatorului de CP, acesta apartine chiar primei
instante (instanta este deja sesizata cu rechizitoriul), iar judecatorul de
CP in acceptiunea Codului actul nu este altceva decat instanta.

De asemenea, se prevede ca propunerea este insotita si de o

expertiza medico-legala care este OBLIGATORIE si din care trebuie sa
rezulte boala si necesitatea luarii masurii pentru inlaturarea unei stari
de pericol pentru societate similara cu pericolul pentru ordinea publica
mentionat de art. 223 al. (2) CPP.
- si aceasta reglementare este defectuoasa cand se dispune aceasta
expertiza? Cine o dispune? Care este cadrul procesual? Nimic cert. Ba
mai mult, mai jos in art. 246 se mai prevede ca atunci cand judecatorul
de drepturi si libertati sau judecatorul de CP admite propunerea
procurorului si dispunea luarea masurii, daca nu s-a efectuat anterior o
expertiza, judecatorul va dispune si efectuarea unei expertize pai
cum din moment ce textul prevede ca la propunere se ataseaza si
expertiza? Nu se prevede ca se poate atasa, ca este facultativa, dar
in acelasi timp, mai jos, ca daca totusi nu s-a efectuat, poate sa o
dispuna judecatorul.

Asistenta juridica este obligatorie, de aceea propunerea se va

inainta judecatorului de drepturi si libertati din cadrul instantei
competente sa judece cauza, sau judecatorului de CP din cadrul primei
instante, dupa caz, care fixeaza termen, citeaza partile si ia masuri de
asigurare a asistentei juridice obligatorii daca suspectul/inculpatul nu
are avocat.
- al. (1) al art. 243 face referire doar la inculpat, in realitate acest text
este in contradictie cu art. 243, pentru ca prevede ca aceasta masura
poate fi dispusa si fata de suspect. De aceea, este necesar sa corectam

171
acest text, in sensul ca in faza de urmarire penala, masura poate fi
dispusa si fata de suspect, in faza de CP doar fata de inculpat.

In ceea ce priveste procedura, ea are loc in Camera de Consiliu,

in prezenta suspectului/inculpatului, care este citat.
De asemenea, se mai prevede ca procedura poate avea loc si in
absenta suspectului sau inculpatului atunci cand acesta nu se prezinta,
fara sa intereseze motivul. Aceasta reglementare lasa de dorit pentru
ca prezenta este extrem de importanta si nu poate fi lasata la discretia
persoanei interesate, ea trebuie sa fie insotita de garantii aici practic
se vede ca legiuitorul nici nu este interesat ca persoana sa se prezinte
si sa se apere.
- daca nu se prezinta, suspectul/inculpatul poate fi reprezentat de catre
avocat, ales sau din oficiu.

Judecatorul se pronunta printr-o incheiere motivata, care este

supusa contestatiei. Termenul in care se poate face contestatia este de
5 zile de la pronuntare (este un termen special, nu cel general de 3
zile).
In ceea ce priveste termenul de solutionare, legea nu prevede un
termen, dar se prevede ca termenul va fi fixat cu celeritate, respectiv
in cel mult 5 zile de la data inregistrarii propunerii.
Textul prevede in mod expres ca contestatia nu are efect
suspensiv de executare.
Se mai prevede, ca o particularitate, si dreptul de a fi asistat de
un medic specialist desemnat de aceasta, inclusiv in privinta intocmirii
planului terapeutic.

Parerea mea este ca in pofida reglementarii subrede,

propunerea poate fi facuta si pe acte medicale, este necesar sa fie
motivata nu este obligatia procurorului de a dispune efectuarea unei
expertize inainte de sesizare, propunerea poate fi motivata si pe acte
medicale.
In cadrul procedurii, judecatorul, in vederea verificarii conditiilor, are
obligatia de a dispune o expertiza medico-legala.

Ce se intampla in situatia in care suspectul/inculpatul cu privire

la care s-a luat masura nu urmeaza tratamentul, nu respecta planul
terapeutic? In aceasta situatie, masura se poate transforma in alta mai
grava, si anume internarea medicala, cum prevede si art. 109 CP. CPP
prevede ca in toate cazurile in care, cu rea-credinta,
suspectul/inculpatul nu respecta masura, tratamentul este inlocuit cu
masura de siguranta mai grava, si anume internarea medicala
provizorie, internarea intr-o unitate medicala de specialitate, care are
regim de inchisoare si care presupune un regim privativ de libertate.

172
 Ce se intampla in situatia in care se constata ulterior ca
inculpatul s-a insanatosit sau ca boala s-a ameliorat? In aceasta
situatie poate fi dispusa ridicarea masurii, iar ridicarea masurii se face
conform principiului simetriei, de catre acelasi organ judiciar care a
dispus masura.
Ridicarea masurii poate fi dispusa la sesizarea, dupa caz, a
procurorului, a medicului, a suspectului/inculpatului sau chiar a unui
membru de familie a acestuia.

In faza de judecata, instanta este cea care are competenta luarii

masurii; masura poate fi dispusa din oficiu sau la propunerea
procurorului.
- conditiile si procedura sunt aceleasi.

Internarea medicala provizorie

- este reglementata in art. 247-248 CPP.
Art. 247 reglementeaza conditiile de aplicare a masurii. Surpriza!
Textul nu mai face trimitere la CP spre deosebire de obligarea la
tratament medical, ci preluand unii termeni de CP, plagiand textul
practic, prevede ca aceasta masura poate fi dispusa fata de un bolnav
psihic ori consumator cronic de alcool sau substante psihoactive (nu si
boala contagioasa), care prezinta un pericol nu pentru societate, ci
pentru siguranta publica (element nou).

Ce inseamna siguranta publica? Este vreo diferenta intre pericol pentru

societate si siguranta publica? Cu siguranta, sunt masuri diferite.
Pericolul este o masura generala, ea exista in toate situatiile in care se
constata o periculozitate la modul general, pe cand in cazul sigurantei
publice se face referire la un domeniu si atunci aceasta masura trebuie
legata de siguranta si de ordinea publica.
- aceasta reglementare este neclara, modul de reglementare este
defectuos, nu are nicio logica si este in contradictie cu art. 110 CP,
care nu face diferentiere intre internare si tratament decat din punctul
de vedere al intensitatii, in sensul ca pericolul este absorbit in boala
psihica.
- masura este una extrema, are caracter privativ de libertate.

Parerea mea este ca acest text, in pofida defectuozitatii de

exprimare a legiuitorului, nu trebuie rupt de CP.

In ceea ce priveste procedura de aplicare, aceasta este identica

cu cea de la obligarea la tratament medical.
- se fixeaza termen de indata pentru solutionare.
- citarea.

173
- procedura are loc in prezenta avocatului, in prezenta
suspectului/inculpatului, cu exceptia situatiei in care nu se prezinta si
poate fi reprezentat.
- aici se prevede ca la propunere se pot atasa si actele medicale.
- participarea procurorului este obligatorie in toate cazurile.
- hotararea trebuie sa fie motivata si este supusa contestatiei in
termen de 5 zile de la pronuntare.
- ridicarea masurii se face conform principiului simetriei.

In ceea ce priveste executarea insa, sunt diferente. Executarea

internarii se face intr-o unitate medicala de specialitate. Ea este
asemanatoare ca natura cu internarea nevoluntara care se dispune in
vederea efectuarii expertizei. Atunci cand judecatorul de drepturi si
libertati sau judecatorul de CP dispune si efectuarea unei expertize
medico-legale procedura internarii, care este asemanatoare cu
masura internarii medicale provizorii.

In faza de judecata este aceeasi procedura ca si in cazul obligarii

la tratament medical.

- masurile de ocrotire pot fi dispuse si in cazul internarii provizorii.

Masurile asiguratorii

- spre deosebire de masurile privative, de masurile de siguranta si de

masurile de ocrotire care sunt masuri cu caracter personal, masurile
asiguratorii sunt masuri cu caracter real, care nu privesc persoana, ci
bunurile persoanei, dupa caz, bunurile inculpatului, ale persoanei
responsabile civilmente si bunurile aflate in posesia altor persoane.
- am vorbit despre inculpat, nu si despre suspect, pentru ca in cazul
masurilor asiguratorii, parerea mea este ca e necesar sa fie pusa in
miscare actiunea penala.

Masurile asiguratorii constau in masuri de indisponibilizare a unor

bunuri aflate in proprietatea/posesia inculpatului/persoanei
responsabile civilmente/altor persoane prin instituirea unui sechestru
aici notiunea de sechestru este generala, nu are sensul de sechestru
ca masura asiguratorie care priveste bunurile mobile.

Masurile asiguratorii pot fi dispuse potrivit art. 249 al. (1) CPP, la
fel ca in codul anterior, in toate fazele procesului penal, exceptand faza
de executare, care are un regim special.

174
 in faza de urmarire penala de catre procuror prin ordonanta; in faza
de CP de catre judecatorul de CP; in faza de judecata de catre instanta
de judecata.

Trebuie vazuta si procedura judecatorului de CP, cu toate ca este

prevazuta si competenta judecatorului de CP, vom vedea in cadrul
procedurii de CP ca nu este nicio reglementare particulara referitoare
la competenta judecatorului de CP de a dispune cu privire la luarea
unei masuri asiguratorii parerea mea este ca e o contradictie clara
intre art. 249 alin. (1) si art. 342 CPP.

In privinta conditiilor de luare a masurilor asiguratorii, in

reglementarea actuala se reduc la scopul acestora. Astfel, se prevede
in alin. (1) se pot lua pentru evitarea ascunderii, distrugerii, instrainarii,
sau sustragerii de la urmarire a bunurilor care pot face obiectul
confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot servi pentru
garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheluielilor judiciare ori a
repararii pagubei produse prin infractiune.
De aceea, conditiile de luare a masurii trebuie analizate prin prisma
scopului urmarit prin aceste masuri.
In principiu, masurile asiguratorii sunt facultative. In mod
exceptional, ele sunt obligatorii atunci cand persoana prejudiciata este
o persoana fara capacitate de exercitiu sau cu capactitate de exercitiu
restransa, precum si in cazurile in care legea prevede in mod expres ca
masurile asiguratorii sunt obligatorii.

Exista de asemenea prevederi particulare cu privire la scopul in

care pot fi dispuse masurile asiguratorii atunci cand se dispun in
scopul confiscarii extinse, de exemplu masurile asiguratorii pot fi
dispuse nu numai cu privire la bunurile inculpatului, ci si cu privire la
bunurile oricarei alte persoane care are in proprietate/posesie bunuri
care pot face obiectul confiscarii extinse.
- in situatia in care masurile asiguratorii se dispun pentru garantarea
executarii pedepsei amenzii, ele pot fi dispuse doar in privinta
bunurilor inculpatului.
- daca masura se dispune in vederea garantarii cheluielilor judiciare ori
a repararii pagubei produse prin infractiune, ele pot fi dispuse atat in
privinta bunurilor inculpatului cat si a partii responsabile civilmente in
acest caz special se prevede ca masura poate fi dispusa si la cererea
partii civile, deci ar insemna ca ar putea fi dispuse si in oficiu, dar si la
cererea partii civile (exprimarea e defectuoasa) interesul procesual in
acest caz este exclusiv al partii civile, deci dupa pararea mea o
asemenea masura nu se poate dispune in afara unei constituiri de
parte civila (in cazul garantarii repararii pagubei produse prin
infractiune) in afara cazurilor prevazute expres, cand parte civila este
o persoana lipsita de capacitate.

175
 Codul se refera si la bunurile suspectului, dar eu va spuneam ca
dupa parerea mea, actiunea penala trebuie sa fie pusa in miscare, fara
actiune penala nu exista nici actiune civila este inadmisibila luarea
unei masuri asiguratorii inainte de punerea in miscare a actiunii
penale. E o eroare a legiuitorului.
- aceeasi regula a existat si in CPP anterior.

Contestarea este prevazuta in art. 250 care reglementeaza calea

de atac in materia masurilor asiguratorii. La fel, denumirea marginala a
textului ne induce in eroare fata de aceasta intentie declarata a
legiuitorului de a reglementa o procedura de contestare, se creeaza
impresia falsa ca poate fi folosita contestatia impotriva masurilor
asiguratorii indiferent de organul judiciar care a dispus masura. Nu
este asa! Nu este asa, pentru ca potrivit art. 250 al. (1) este
reglementata contestatia doar impotriva ordonantei procurorului care
efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.
Contestatia se poate face in termen de 3 zile de la data
comunicarii ordonantei de luare a masurii sau, legiuitorul mai prevede
si un alt moment, de la data aducerii la indeplinire a ordonantei ceea
ce inseamna ca legiuitorul lasa procurorului facultatea comunicarii,
ceea ce nu este normal! De ce se prevede si un alt moment? Pentru ca
legiuitorul accepta ca este posibil ca procurorul sa nu comunice
ordonanta si daca aceasta nu este comunicata, termenul poate sa
curga si de la un alt moment, si anume acela in care se aduce
ordonanta la indeplinire. Cand se aduce la indeplinire? Cand se
executa, ceea ce nu este firesc! Parerea mea este ca e necesara o
prevedere clara. Parerea mea este ca ordonanta, in pofida acestei
defectuozitati de exprimare, ea trebuie comunicata in toate cazurile
pentru ca daca nu se comunica nu se poate exercita efectiv calea de
atac a contestatiei, titularul contestatiei trebuie sa cunoasca efectiv
motivele pentru formularea contestatiei, pentru ca cunoscand motivele
este posibil ca persoana interesata sa nu mai uzeze de calea de atac,
adica sa se convinga de justetea motivelor care stau la baza masurii.

Intrebare din sala: Textul nu se refera la contestatia asupra

modului in care se aduce la indeplinire masura?
Raspuns: NU!! Nu se face nicio distinctie. In privinta modurilor de
aducere la indeplinire a masurii nu poate fi confundata cu cea care
este in cadrul textului contestatia impotriva masurii, sunt doua
contestatii diferite! Este adevarat ca textul se refera la contestarea
masurii si a modurilor de indeplinire, dar aceasta exprimare este
defectuoasa pentru ca acea indeplinire este ulterioara, priveste
executarea, ceea ce trebuie sa genereze o contestatie distincta, privind
executarea.

176
 Contestatia impotriva masurii luate de procuror este de
competenta judecatorului de drepturi si libertati din cadrul primei
instante, ea se solutioneaza in camera de consiliu, procedura este
nepublica, ea are loc insa cu citarea partilor si cu participarea
procurorului, de aceea este o procedura contradictorie.
Judecatorul de drepturi si libertati se pronunta asupra contestatiei
printr-o incheiere, care are caracter definitiv, ea nefiind supusa niciunei
altei cai de atac.

Distinct de contestarea masurii este reglementata si contestarea

modului de aducere la indeplinire. Contestarea modului de aducere la
indeplinire nu poate fi concomitenta cu contestarea masurii, ea
presupune o procedura autonoma, distincta.
Contestarea impotriva modului de aducere la indeplinire a masurii
asiguratorii dispuse de judecatorul de CP sau de catre instanta de
judecata este reglementata in mod distinct. Astfel, se prevede ca
impotriva modului de aducere la indeplinire a masurii dispuse de
judecatorul de CP sau de instanta in faza de judecata, se prevede ca se
face la acelasi judecator sau la aceeasi instanta aceasta formula este,
de asemenea, defectuoasa si neclara pentru ca se poate intelege orice,
se poate intelege ca se depunde la aceeasi instanta, dar se
solutioneaza de catre instanta superioara sau, se mai poate intelege ca
se solutioneaza de catre acelasi judecator sau de catre aceeasi
instanta care a luat masura, ceea ce genereaza o situatie de
contradictorialitate cu art. 64 alin. (6) CPP, care prevede foarte clar ca
judecatorul care a dispus cu privire la o masura, nu poate solutiona
contestatia.
In practica judiciara, acest text s-a interpretat in sensul ca aceasta
contestatie este de competenta judecatorului sau instantei care a luat
masura.

Textul art. 250 alin. (6) CPP este criticabil si sub un alt asepect, si
anume sub aspectul nereglementarii contestatiei masurii dispuse in CP
sau in faza de judecata, ceea ce este inadmisibil parerea mea este ca
e o prevedere neconstitutionala pentru ca masura asiguratorie nu
contine doar aspecte formale de procedura, ci si aspecte de fond, si de
aceea, parerea mea este ca trebuie reglementat si aici principiul
dublului grad de jurisdictie, adica prima instanta si contestatia.

Dupa solutionarea definitiva a cauzei penale, adica dupa ce se

obtine o hotarare definitiva a fondului cauzei, impotriva modului de
aducere la indeplinire a masurilor asiguratorii poate fi formulata
contestatie potrivit legii civile, potrivit Codului de procedura civila.

177
 In ceea ce priveste aducerea la indeplinire, care este
reglementata in art. 251 CPP, reglementarea este imperfecta. Se
prevede ca aducerea la indeplinire a masurilor asiguratorii dispuse prin
ordonanta se efectueaza de catre organele de cercetare penala. Cu
privire la situatia in care masura se dispune prin incheiere de catre
judecator sau instanta nu exista nicio prevedere referitoare la punerea
in aplicare in absenta unei prevederi speciale in CPP sunt aplicabile,
dupa parerea mea, dispozitiile din Codul de Procedura Civila,
executarea masurilor asiguratorii dispuse prin incheiere se realizeaza
prin controlul judecatoresc.

In ceea ce priveste procedura de aducere la indeplinire, aceasta

este reglementata in art. 252 CPP. Aceasta procedura presupune ca
organul de executare, care este organul de cercetare penala in privinta
masurii dispuse prin ordonanta de catre procuror, sau executorul
judecatoresc in cazul masurii asiguratorii dispuse prin incheiere de
catre judecator sau de catre instanta, sa procedeze la identificarea si la
evaluarea bunurilor care formeaza obiectul masurilor asiguratorii.
In vederea evaluarii se poate recurge inclusiv la evaluatori si chiar la
experti, fiind o procedura complexa de aducere la indeplinire, care tine
seama de natura bunurilor care formeaza obiectul masurii asiguratorii.
Sub acest aspect, in principiu, vreau sa va spun ca pot forma obiect al
masurilor asiguratorii orice bunuri mobile sau imobile, cu doua
exceptii, si anume bunurile care apartin autoritatilor/institutiilor publice
sau persoanelor juridice de drept public si bunurile care sunt exceptate
de legea civila (dispozitiile de CPC referitoare la executarea silita, unde
rezulta care sunt bunurile exceptate de lege).

Sunt niste reglementari speciale referitoare la situatia in care obiect al

masurii sunt bunuri perisabile, care sunt supuse obligatoriu ridicarii,
dupa care se predau unor institutii specializate.
De asemenea, exista reglementari speciale si in cazul titlurilor de
valoae interne, in cazul obiectelor de arta si a celor de muzeu, care se
predau institutiilor specializate in vederea pastrarii.
Sunt supuse reglementarilor speciale si mijloacele de plata straine si
sumele de bani care se gasesc si care se ridica in mod obligatoriu si se
predau institutiilor, ele se consemneaza in termen de 3 zile de la
ridicare.

In privinta celorlalte bunuri care nu sunt supuse ridicarii

obligatorii in vederea indeplinirii masurilor asiguratorii, ele pot fi lasate
in pastrare persoanei in a carei proprietate se afla sau a altei persoane,
care este numita custode.

In urma aducerii la indeplinire, se procedeaza in conformitate cu

art. 253 CPP la intocmirea unui proces verbal de aducere la indeplinire

178
a masurii asiguratorii, care reprezinta dovada executarii punerii in
aplicare a masurii si in care se descriu toate activitatile, masurile care
au fost luate, bunurile ridicate, daca au fost valorificate etc.
- se va tine seama si de prevederile noi de la art. 252 1 pana la 2524 din
CPP care reglementeaza cazuri speciale de valorificare a bunurilor care
au format obiectul masurii asiguratorii si procedura de valorificare,
dupa caz, in faza de urmarire penala, in faza CP sau in faza de
judecata.
- valorificarea se realizeaza in principal cu consimtamantul persoanei in
a carei proprietate se afla bunurile, iar in mod exceptional fara
consimtamant in cazurile expres prevazute de lege (de exemplu, daca
se constata ca in termen de 1 an a fost diminuata cu cel putin 40%
valoarea bunurilor care fac obiectul masurii asiguratorii; de asemenea,
situatia in care masura priveste pasari vii sau produse petroliere si, de
asemenea, situatia in care se poate constata ca depozitarea si
intretinerea bunurilor care fac obiectul masurilor asiguratorii duc la
cheluieli disproportionate raportat la valoarea bunurilor).
In cazul valorificarii, competenta apartine in toate cazurile
judecatorului. In faza de urmarire penala procurorul este cel care
propune judecatorului de drepturi si libertati, iar in faza de CP
propunerea se inainteaza judecatorului de CP si in faza de judecata
competenta apartine instantei.
- din reglementare rezulta ca valorificarea se poate face doar intr-un
singur mod, si anume prin instrainare din moment ce textul face
referire la sume de bani din valorificare dupa parerea mea valorificare
nu ar trebui sa insemne numai vanzare, sunt si alte modalitati de
valorificare care pot fi dispuse de judecator, prin exploatarea bunului
care formeaza obiectul valorificarii, daca se apreciaza in concret ca
aceasta masura este mai eficienta, nu doar vanzarea valorificarea
nu trebuie redusa doar la vanzare, ci este modalitatea cea mai simpla
de valorificare.
Valorificarea NU poate privi bunuri imobile, ci doar bunuri mobile!
In procesul verbal de aducere la indeplinire a masurii se face
referire si la valorificare.

In privinta bunurilor imobile, in procesul verbal se face referire cu

privire la notarea ipotecara a bunurilor, care este de competenta
organului judiciar.
- notarea are efect de opozabilitate fata de terti.

Poprirea apare reglementata in mod distinct, fiind o varianta a

sechestrului atunci cand are ca obiect sume de bani, poprirea poate fi
dispusa in cazul sumelor de bani care sunt datorate de catre alte
persoane, terte persoane ori chiar de catre cel pagubit, caz in care
aceste sume sunt poprite chiar in mainile acestor persoane din

179
momentul primirii ordonantei sau incheierii prin care se infiinteaza
sechestrul.
In cazul in care se instituie poprirea, sumele de bani care sunt datorate
suspectului sau inculpatului se consemneaza la dispozitia organului
judiciar.

Restituirea bunurilor se dispune in situatia in care se constata ca

acestea apartin persoanei in cauza, persoanei vatamate sau altei
persoane, in aceasta situatie restituirea poate fi dispusa in principiu in
oricare dintre fazele procesului penal, are caracter provizoriu, in sensul
ca persoana vatamata are obligatia de a le pastra pana la solutionarea
definitiva a cauzei penale.
Atat in cazul restituirii, cat si in cazul restabilirii situatiei
anterioare sunt aplicabile dispozitiile referitoare la contestarea masurii,
dupa regulile care sunt prevazute in art. 250 CPP.
Poprirea se poate dispune in orice faza procesuala, restabilirea
situatiei anterioare doar in faza de judecata. Care este ratiunea?
Legiuitorul a considerat ca doar o instanta poate stabili cu privire la
restabilirea situatiei anterioare pentru ca ea presupune o statuare
asupra fondului cauzei.
- in cazul judecatorului de CP, parerea mea este ca aceste prevederi nu
sunt corelate cu notiunea de CP, care nu prevede si masurile
asiguratorii in obiectul procedurii in CP art. 342.

Actele procesuale si procedurale comune

Actele de procedura sunt acte care sunt necesare desfasurarii

procesului penal, in absenta lor nu se poate desfasura procesul penal.
Va reamintesc ca procesul penal inseamna o succesiune de acte de
procedura care sunt orientate intr-o singura directie, si anume aceea a
finalizarii procesului penal. Ele sunt indispensabile realizarii scopului
urmarit prin desfasurarea procesului penal.
Actele de procedura sunt de doua feluri: acte procesuale si acte
procedurale.
Actele procesuale sunt acele acte care sunt necesare in vederea
exercitarii drepturilor si obligatiilor procesuale, ele conduc la
dinamizarea procesului penal, ele privesc latura dinamica a procesului
penal. Fara aceste acte nu este posibila derularea si organizarea
procesului penal. Aceste acte procesuale, in concret, sunt actele care
au la baza dispozitiile organelor judiciare penale si manifestarile de
vointa ale participantilor la procesul penal.

Acele procedurale sunt acele acte prin care se realizeaza

punerea in executare, aducerea la indeplinire a dispozitiilor organelor

180
judiciare si a manifestarilor de vointa ale celorlalti participanti la
procesul penal.
Daca actele procesuale privesc latura dinamica, actele procedurale
privesc latura statica, conservatoare a procesului penal.
Cel mai simplu act de procedura, care este atat de simplu incat nu este
reglementat in CPP, este cererea (formulata de parti, subiecti
procesuali principali, procuror si chiar si de alti subiecti procesuali).

Citarea unei persoane art. 257 CPP

Citarea unei persoane in fata organului de urmarire penala si in

fata unei instante de judecata (aici ati vazut nu se mai face referire la
judecatorul de camera preliminara care are competenta in verificarea
legalitatii), se realizeaza prin intermediul citarii. Se citeaza orice
persoana care este chemata, care include in primul rand partile, apoi
subiectii procesuali principali, suspectul si inculpatul de asemenea si
alti subiecti procesuali care sunt chemati in vederea audierii sau a
efectuarii altor activitati (de exemplu martori, experti, interpreti). In
afara citarii chemarea se poate realiza si prin orice alt mod, respectiv,
nota telegrafica sau nota telefonica cu mentiunea ca in acest caz se
intocmeste proces verbal care sa faca dovada chemarii. De asemenea,
codul de procedura penala actual prevede ca citarea se poate face si
prin posta electronica insa cu conditia ca persoana chemata sa isi dea
consimtamantul in acest sens, de asemenea aceata modalitate este
precedata de obligatia persoanei chemate de a comunica in prealabil,
organului judiciar, datele sale in vederea chemarii prin aceasta
modalitate.
In privinta persoanelor la care se refera art. 80 din CPP respectiv
cazul in care persoanele vatamate sunt in numar foarte mare situatie
in care exista obligatia desemnarii unui reprezentant comun, citarea
acestora se realizeaza prin intermediul reprezentantului comun si de
asemenea se mai poate realiza si printr-o publicatie de circulatie
nationala. Deci exista modalitati diverse de chemare a persoanei in
fata organului judiciar, scopul fiind asigurarea respectarii celeritatii si
indeplinirea de catre organele judiciare penale a tuturor obligatiilor
care le revin in ceea ce priveste desfasurarea procesului penal.
In privinta citarii, reprezita principalul mijloc de chemare, mijlocul
juridic de chemare, care in caz de neindeplinire poate sa atraga
consecinte procesuale. Ea se realizeaza prin intermediul unei citatii
scrise. In pofida numeroaselor variante de chemare prevazute in CPP
actual, inclusiv posibilitatea efectuarii verbale atat de catre organul de
urmarire penala, cat si de instanta, citatia scrisa reprezinta principala
modalitate de chemare, ea reprezinta aducerea la indeplinire a citarii.
Citatia contine potrivit art.258 CPP trei categorii de elemente si
anume:

181
1. Chemarea- este principalul element. In ceea ce priveste
chemarea, chemarea este partea esentiala a citatiei pentru
ca ea este cea care asigura prezentarea persoanei
chemate in fata organului judiciar la termenul pe care
acesta l-a stabilit anterior. Chemarea in cadrul citatiei se
realizeaza prin doua categorii de mentiuni. Si anume
mentiuni care sunt esentiale, care nu pot lipsi sub
nico forma sunt acele mentiuni care asigura
prezentarea efectiva a persoanelor chemate in fata
organului judiciar la termenul stabilit. Aceste
mentiuni sunt cele care se refera la urmatoarele:
denumirea organului judiciar sau a instantei, sediul
acesteia, numele si prenumele (scrise corect) a
persoanei chemate, adresa corecta si exacta a
persoanei chemate, data exacta si locul unde trebuie
sa se prezinte, invitarea expresa de a se prezenta la
data si la locul unde este citata, semnatura persoanei
care a dispus citarea.
mentiuni neesentiale, care daca lipsesc nu se
produce nicio consecinta. Acestea sunt: mentiunea
privind calitatea in care este chemata persoana
(neindicarea calitatii nu impiedica prezentarea si nu
scuteste persoana chemata de obligatia de a se
prezenta), indicarea obiectului cauzei, indicarea
numarului dosarului. In cazul in care se citeaza
suspectul sau inculpatul exista prevederi speciale
care prevad ca I se va indica denumirea infractiunii si
incadrarea juridical, dar parerea lui este ca
omisiunea indicarii infractiunii si a incadrarii juridice
nu este de natura sa impiedice indeplinirea obligatiei
de prezentare, deci este o mentiune neesentiala.
2. Sanctiunea in cuprinsul citatiei se prevede expres care
este sanctiunea in cazul neprezentarii. Sanctiunea, in
general, in cazul neprezentarii este cea prevazuta de art
283 CPP, si anume amenda judiciara. In cazul in care, insa,
este chemat suspectul sau inculpatul, se prevede expres ca
acesta poate fi adus si cu mandat de aducere. Rezulta ca
aducerea silita cu mandat apare ca o sanctiune a
neindeplinirii obligatiei de chemare.
3. Comunicarea drepturilor procesuale in cuprinsul
citatiei se comunica in mod expres drepturile procesuale
ale persoanei chemate. Astfel se face mentiune in
cuprinsul citatiei cu privire la dreptul pe care il are
suspectul sau inculpatul, precum si celelalte parti, inclusiv
persoana vatamata, la un avocat. Un asemenea drept nu
se comunica martorilor, atunci cand el este citat, insa el se
182
 comunica partilor si subiectilor procesuali principali. De
asemenea, in cazurile de asistenta juridica obligatorie
prevazute in mod expres in art.90 si 93 CPP, se comunica
persoanelor chemate si existent acestui drept, cu
mentiunea ca desi este caz de asistenta juridica
obligatorie, li se va asigura un avocat din oficiu doar in
situatia in care se prezinta fara un avocat ales. Totodata, se
mai prevede in cuprinsul citatiei, se mai face mentiune si
cu privire la un drept nou prevazut de actualul cod, si
anume dreptul de consultare a dosarului care se afla dupa
caz la sediul organului de urmarire penala, sau la arhiva
instantei daca citatia este trimisa de instanta de judecata.
Care este ratiunea inserarii acestei comunicari a drepturilor
chiar in cuprinsul citatie? Ratiunea este simpla, aceea de a
se asigura celeritatea procesului penal inca de la termenul
la care persoana se prezinta la chemarea organelor
judiciare, evitandu-se in acest fel tergiversarea pe motivul
neasigurarii indeplinirii obligatiilor procesuale corelative de
garantare a exercitiului efectiv a drepturilor procesuale
prevazute de lege pentru persoanele interesate.
In orice caz, atat citatia cat si actele procedurale care formeaza
obiectul comunicarii se introduc intr-un plic inchis, potrivit alineatului
ultim al art. 257 CPP pe care apare inscris pentru justitie se va inmana
cu prioritate. Care este semnificatia acestei mentiuni? Reprezinta
caracterul oficial si caracterul obligatoriu al procedurii, care este
aducerea la indeplinire atat in ceea ce priveste comunicarea citatiei cat
si in privinta comunicarii tuturor celorlalte acte procesuale de catre asa
numitii agenti procedurali care sunt persoane auxiliare justitiei, care
fac parte din categoria altor subiecti procesuali si care au acest rol de
comunicare a citatiei si a celorlalte acte procedurale persoanelor
interesate/ destinatarilor. In afara agentilor procedurali insa pentru
comunicarea citatiei si a celorlalte acte procedurale se pot folosi si
angajati, salariati ai organelor judiciare, se poate de folosi de
asemenea organele de ordine publica, jandarmeria etc. Este esential
insa ca aceasta procedura de citare si de comunicare a actelor
procedurale, mai exact de comunicare a citatiei si a actelor
procedurale sa fie consemnata in toate cazurile intr-un act care face
dovada indeplinirii procedurii. Dovada de indeplinirii procedurii de
citare si de asemenea a procedurii de comunicare procedurale, care
este similara cu procedura de citare, este esential ca dovada de
indeplinire a procedurii sa fie inaintata organului judiciar care a dispus
chemarea, respectiv organului de urmarire penala sau instantei inainte
de termenul stabilit pentru ca dovada sa se afle la dosar. De aceea
intotdeauna cand se trece la consultare se verifica mai intai daca la
dosar sunt dovezile de indeplinire a procedurii de comunicare a citatiei
sau de comunicare a altor acte procedurale, cum sunt hotararile

183
judecatoresti care se comunica. Daca nu exista dovada inseamna ca nu
s-a indeplinit procedura si atunci ea trebuie refacuta.
In continuare in ceea ce priveste procedura de citare sunt
reglementari detaliate in ceea ce priveste locul de citare in art.259
CPP, de asemenea inmanarea citatiei art.260, inmanarea citatiei altor
persoane art.261.
In ceea ce priveste locul citarii. Regula este ca citarea se
realizeaza la adresa unde locuieste persoana chemata care poate fi
domiciliu, resedinta, sau locul unde locuieste fara forme legale, unde
locuieste efectiv persoana citata. In cazul in care nu se cunoaste
adresa unde locuieste, citarea se realizeaza valabil si la locul de
munca. Daca nu se cunoaste nici locul de munca, intr-o asemenea
situatie citarea se face la adresa care este comunicata de persoana.
Sub acest aspect, persoanele care sunt interesate au obligatia de a
comunica, de a aduce la cunostinta organelor judiciare orice schimbare
de adresa, la fel si in cazul suspectului sau a inculpatului. In cazul in
care persoanele nu si-au indeplinit aceasta obligatie si nu se cunoaste
nici adresa unde aceasta locuieste, nici adresa de la locul de munca, se
citeaza prin afisarea unei instiintari la sediul organului judiciar penal
care a emis citatia. Instiintarea este o informare cu privire la actul
citarii, si de asemenea instiintarea contine toate elementele pe care le
contine citatia. Totodata se intocmeste proces verbal cu privire la
afisarea instiintarii.
In privinta detinutilor este o procedura speciala, citarea se face la
locul de detinere, de asemenea in cazul persoanelor bolnave care se
afla internate in unitati spitalicesti se realizeaza prin administratia
spitalului. In privinta persoanelor juridice citarea se realizeaza la sediul
acestora. In privinta inculpatului care se afla in strainatate de
asemenea si a persoanei vatamate, de fapt in toate cazurile, normele
internationale de procedura penala incidente in statul roman si in
statul in care se afla persoana citata, in situatia in care nu exista
norme citarea se realizeaaza prin scrisoare recomandata, in acest caz
deovada de indeplinire a procedurii de citare se realizeaza prin
intermediul avizului de primire a scrisorii recomandate care trebuie
semnat, dar si prin refuzul de primire care la fel este atestat prin
proces verbal care face dovada de indeplinire a procedurii de citare. In
orice caz, in cazul tuturor persoanelor citate, procedura se considera
indeplinita doar atunci cand se face dovada ca citatia a fost inmanata
cu cel putin 30 de zile inainte de termenul stabilit de organul judiciar.
In ceea ce priveste inmanarea citatiei, regula care este prevazuta
expres nu reprezinta o noutate, in art.260 CPP se prevede ca
inmanarea citatiei se realizeaza in mod valabil in privinta
destinatarului, fata de destinatar, citatia se inmaneaza destinatarului.
Aceasta este regula, se inmaneaza persoanei chemate. Daca persoana
chemata nu se afla acasa se poate inmana si altei persoane (sotul,
unui alt membru al familiei, persoanei care preia in mod obisnuit

184
corespondenta persoanei chemate). Si sub acest aspect sunt aplicabile
prevederile cuprinse in art. 261 CPP, care prevede prin exceptie ca
inmanarea se poate realiza si altor persoane in cazul in care
destinatarul nu este gasit la locuinta. In cazul in care destinatarul se
afla in locuinta dar refuza sa primeasca citatia, ea se va afisa pe usa
locuintei si se va intocmi proces verbal si se face mentiune. In situatia
in care destinatarul primeste citatia, dar refuza sa semneze, se
intocmeste proces verbal si se face mentiune. In situatia in care locul
citarii este o cladire cu mai multe apartamente, dar persoana citata nu
se afla la locuinta, citatia poate fi inmanata valabil si portarului sau
administratorului locuintei, si cu aceasta ocazie se intocmeste de
asemenea proces verbal. In cazul in care nu sunt gasite aceste
persoane, citatia se afiseaza la intrarea in imobil si se intocmeste
proces verbal. In situatia citarii unei persoane aflate in stainatate daca
nu se cunoaste adresa, citatia se va afisa la sediul organului judiciar. In
toate cazurile in care citarea nu se poate face dovada o va face
procesul verbal care se va inainta organelor judiciare inainte de
termenul stabilit si care fac dovada indeplinirii procedurii citarii. In
situaitia in care imobilui care este indicat in citatie, unde se citeaza nu
ma exista, acesta reprezint un caz de impiedicare a indeplinirii
procedurii de citare si se incheie de asemenea un proces verbal de
catre agent care se va inainta imediat organului judiciar care a emis
citatia.
Care este procedura in care se poate invoca neregularitatea
citarii? Incat neindeplinirea procedurii de citare este de natura sa
atraga sanctiunea nulitatii relative, ea trebuie invocata in mod
obligatoriu de partea care a lipsit, sau subiectul procesual care a lipsit
la termenul imediat urmator, iar in cazul partii prezente invocarea
neregularitatii trebuie invocate chiar in timpul pregatirii actului, la
termenul la care s-a constatat neindeplinirea procedurii.
In privinta comunicarii actelor proceduale conform art.264 CPP
sunt aplicabile toate regulile privind citarea, toate regulile privitoare la
comunicarea citatiei sunt aplicabile si comunicarii celorlate acte
procedurale, inclusiv hotararilor judecatoresti.

Mandatul de aducere art. 265

Mandatul de aducere prevazut la art. 265 CPP mai poarta si

denumirea de aducere silita. Mandatul de aducere este o aducere silita
pentru ca este o masura de constrangere, o obligatie impusa de
organul judiciar unei persoane care este chemata in fata acesteia in
vederea audierii sau in vederea desfasurarii altor activitati judiciare. In
esenta, mandatul de aducere, consta in obligatia persoanei chemate
de a se lasa condusa in fata organului judiciar de catre organele de
cercetare penala, sau de organelle de ordine publica, care sunt
organele judiciare avizate sa puna in executare un mandatele de

185
aducere. Mandatul de aducere poate fi emis fata de orice persoana. El
trebuie sa indeplineasca insa anumite conditii, el poate fi emis, in
principiu, numai daca se constata ca persoana cu intentie nu s-a
prezentat, desi a fost chemata, fiind indeplinita procedura de citare
potrivit legii, ca atare este necesar sa fie indeplinite doua conditii:
persoana sa fi fost chemata in mod procedural, legal, si ca persoana sa
nu se fi prezentat la termenul stabilit. In asemenea situatie, daca
organul judiciar apreciaza ca este necesara prezentarea persoanei
chemate in vedere efectuarii unei activitati judiciare, va dispune
aducerea prin intermediul unui mandat de aducere.
In privinta suspectului sau inculpatului exista o prevedere
particulara. Suspectul sau inculpatul poate fi adus si fara sa fi fost citat
in prealabil, daca organul de urmarire penala apreciaza ca este in
interesul rezolvarii cauzei. In toate cazutile mandatul de aducere se
emite in faza de urmarire penala de catre procuror prin ordonanta, iar
in faza de judecata de dispune de instanta prin incheiere.
In situatia in care pentru executarea mandatului de aducere este
necesara patrunderea intr-un spatiu inchis, este necesara autorizarea
judecatorului, mandatul de aducere in fata de urmarire penala nu mai
este de competenta procurorului, in asemenea situatie, procurorul va
solicita judecatorului de drepturi si libertati din cadrul instantei
competente, emiterea unui mandat de aducere. Mandatul de aducere
este emis de catre judectorul de drepturi si libertati intr-o procedura
care este necontradictorie, o procedura nepublica, in camera de
consiliu, fara participare, printr-o incheiere care trebuie sa fie motivata
si care este definitiva. In baza acestei incheieri se emite un mandat de
aducere. In toate cazurile indiferent de organul care emite mandatul de
aducere, acesta trebuie sa aiba acelasi continut. El trebuie sa contina
toate datele pe care trebuie sa le contina si o citatie scrisa. In plus
mandatul de aducere trebuie sa contina si motivele pentru care acesta
este necesar, pentru ca mandatul de aducere reprezinta o exceptie de
la regula citarii.
Fiind o masura de constrangere, persoana care este adusa silit in
fata organului judiciar poate fi mentinuta la dispozitita organului
judiciar doar pe timpul cat se desfasoara activitatea pentru care a fost
chemata. De aceea ea este audiata imediat. Totodata este prevazuta si
o durata maxima pentru care persoana adusa cu mandat este retinuta
la dispozitita organului judiciar care a chemat-o si anume o durata de
cel mult 8 ore. Prin stabilirea acestui termen de 8 ore se urmareste
respectarea unui important principiu si anume cel al libertatii
individuale, considerandu-se ca retinerea pentru o perioada mai mare
de 8 ore echivaleaza cu o lipsire de libertate. Persoana adusa cu
mandat de aducere poate fi oprita la sediul organului judiciar pe o
perioada mai mare doar in situatia in care se dispune retinerea sau
arestarea. ( de regula o persoana adusa la sediul organului judiciar cu
mandat de aducere care nu a fost citata in prealabil, se cam stie ca

186
urmeaza a fie retinuta si mai apoi cu propunere de arestare
preventiva).
Mandatul de aducere nu inseamna retinere. El se reduce doar la
o simpla obligatie, pentru cel care este subiect al acestui proces, si
anume de a se lasa condus la sediul organului judiciar, sa fie insotit.
Punerea in executare a mandatului de aducere se realizeaza de
organele politiei judiciare potrivit art.266 CPP sau de organele de
ordine publica, sau membrii ai jandarmeriei. Executarea mandatului de
aducere se realizeaza simplu, prin inmanarea unei copii a mandatului
persoanei la care se refera mandatul, deoarece prin aceasta copie ea
este instiintata ca are aceasta obligatie de a se lasa condusa, atunci,
nu mai tarziu la sediul organului judiciar unde este chemat. Doar in
situatia in care persoana care este chemata nu se supune mandatului,
sau incearca sa fuga, abia atunci poate fi adusa prin constrangere. In
orice caz mandatul de aducere poate fi dispus doar fata de un suspect
sau inculpat, deci trebuie sa fie inceputa urmarirea penala. In cazurile
in care mandatul este emis de judecator sau de instanta de judecata,
organul este autorizat sa patrunda inclusiv in locuinta in vederea
executarii mandatului. Mandatul de aducere se considera executat
cand persoana care este chemata este prezentata efectiv de organul
de executare, organului judiciar care a emis mandatul. Cu ocazia
executarii mandatului se intocmeste un proces verbal. In situatia in
care mandatul nu poate fi executat din cauza bolii de exemplu, se
intocmeste proces verbal in care se consemneaza boala de care sufera
persoana si din cauza careia mandatul nu poate fi executat.
Art. 267 CPP prevede accesul la bazele elctronice de date,
permite organelor judiciare, atunci cand nu se cunoaste adresa sau nu
se cunoasc datele de identitate a persoanei chemate sa aiba acces
nemijloc la datele organelor de stat, inclusiv in cazul mandatului de
aducere, deci nu numai in cazul comunicarii citatiei si a celorlate acte
procedurale, cat si In cazul mandatului de aducere.
Actele si masurile procesuale si procedurale sunt guvernate de regula
Termenului. Termenul este un principiu general de drept. Termenul e
reglementat pentru asigurarea respectarii unui important principiu :
celeritatea(perioada rezonabila a procesului penal).
Fiind o regula , exista si exceptii. (vom vedea asta la partea speciala)
Termenul inseamna intervalul de timp inauntrul caruia ori pana la care
trebuie sau poate fi indeplinit un act, o activitate sau o masura
procesuala ori exercitat un drept procesual.
In doctrina sunt cunoscute urmatoarele categorii de termene
procedurale:
*In raport de natura si de efectele acestora->
a)termene dilatorii
b)termene peremptorii
c)termene(nu am inteles)

187
*In raport de modalitatea de determinare->
a)termene pe ore
b)pe zile
c)pe luni
d)pe ani

*in raport de modul de scurgere a termenului sunt->

a)de succesiune
b)de regresiune

*In raport de a caror obligatoriu->

a)termene absolute
b)de recomandare
Clasificarea care e adoptata de legiuitor este cea in termene dilatorii,
peremptorii si termene ..... .
Termenele dilatorii : acele termene inauntrul carora este oprita
implinirea unui act sau luarea unei masuri procesuale. Astfel,
executarea unei hotarari penale este oprita pana la momentul la care
hotararea ramane definitiva . Acest termen de executare deci este un
termen dilatoriu.
Termenele peremptorii : sunt considerate termene imperative. Sunt
termene inauntrul carora in mod obligatoriu trebuie efectuat un act
procesual sau procedural ori trebuie exercitat un drept procesual.
Astfel de termene sunt cele de exercitare a cailor de atac prevazute de
lege. Acestea sunt reglementate in mod expres in art. 268 C.P.P. pentru
ca ele privesc exercitarea unui drept procesual. Nerespectarea unui
termen peremptoriu are dupa sine sanctiunea decaderii ori a anularii
actului. De ex O declaratie de apel introdusa cu incalcarea termenului
de 10 zile de la publicare atrage dupa sine nulitatea actului facut peste
termen. Aceasta prevedere speciala care e prevazuta in mod expres in
art. 268 al (1) CPP ne conduce la concluzia ca pe langa nulitatile
absolute care sunt nulitati exprese la art. 281 CPP, in aceasta materie
a termenului ne gasim in prezenta unei nulitati absolute reglementata
distinct, si anume, Nulitatea actului facut peste termen datorita
caracterului peremptoriu al termenelor.
Ternenele .... : sunt in realitate termene de recomandare , termene in
interiorul caruia un act poate fi efectuat . Aceste termene nu sunt
obligatorii,in caz de nerespectare ele nu atrag sanctiuni procesuale
cum este cazul termenului de redactare a unei hotarari. Redactarea
unei hotarari se realizeaza intr-un termen de cel putin 10 zile. In
practica rareori instantele respecta termenul de 10 zile. De ce? Tocmai
pentru ca instanta stie ca nerespectarea unui termen nu produce vreo
sanctiune procesuala.
In privinta masurilor procesuale preventive pe care le-ati parcurs exista
o reglementare speciala in al. 2 art 278 CPP. Astfel, se prevede ca in
caz de expirare a termenului prevazut de lege consecinta este

188
incetarea actului masurii. Incetarea e reglementata in mod distinct in
cod.
Ceea ce e necesar sa stiti este ca raportat la al 3 art 268 CPP in cazul
tuturor celorlalte termene sunt aplicabile toate regulile privind
nulitatile. Majoritatea termenelor sunt termene procedurale pentru ca
ele privesc desfasurarea procesului penal, dar si a procedurilor. Pe
langa termenele procedurale insa, exista in procesul penal si termene
substantiale. Ele sunt limitate insa doar ,conform art 281 CPP, doar la
masuri preventive.
Care este utilitatea practica a distinctiei intre cele 2 categorii de
termene procedurale si substantiale?
Utilitatea distinctiei rezida in modul de calcul a duratei. In cazul
masurilor preventive termenele sunt pe ore si pe zile. In cazul celorlalte
masuri sunt pe zile ex arestarea 30 de zile, durata maxima 180 zile.
In cazul termenelor substantiale ora si ziua in care incepe sa curga
termenul si respectiv ora si ziua in care expira termenul intra in cadrul
duratei masurii ...... .
In cazul termenelor procedurale situatia este complet diferita, Astfel, in
cazul termenelor pe ore si pe zile ora si ziua in care incepe sa curga
termenul si ora si ziua in care expira termenul nu intra in calculul
acesteia. Cu alte cvinte calcului termenelor procedurale se face pe
unitati libere, pe ore si zile libere. Care e situatia in cazul termenelor
procedurale pe luni si pe ani? De ex cu peste termenul de exercitare a
cailor de atac a revizuirii in defavoarea inculpatului care se rezolva in
luni sau termenul de revizuire in baza cazului prev de art 353 lit r) CPP
care e de 1 an de zile, Cum se calculeaza aici? In cazul termenelor pe
luni si pe ani ele expira la sfarsitul zilei ultimei luni daca luna are o zi
corespunzatoare sau la sfarsitul zilei din ultima luna si respectiv a
ultimului an. In situatia in care luna nu are o zi corespunzatoare zilei de
cand termenul a inceput sa curga, atunci termenul se considera
implinit la sfarsitul ultimelei zile din luna respectiva. Ce se intampla in
situatia in care termenul procedural expira intr-o zi nelucratoare? Va
dau o situatie : se prevede ca se proroga in prima zi lucratoare care
urmeaza. Institutia prorogarii este prevazuta doar in cazul termenelor
procedurale. De asemenea, in mod autonom, dupa modelul codului de
procedura penala anterior, este reglementata si institutia actelor care
sunt considerate ca fiind efectuate in termen ,adica exista o prezumtie
ca sunt efectuate in termen, este vorba de acele acte care se
considera in termen din momentul in care ele au fost depuse la
unitatea postala. Ce se intampla in situatia in care actele se introduc in
termen , dar in alt program celui in care e potrivit potrivit legii? In
aceasta situatie chiar daca actele in urma procedeului trimiterii sunt
prezentate organului judiciar competent potrivit termenului prevazut
de lege, daca s-au produs in termenul legal la un organ necompetent
se considera ca sunt acte care au fost facute in termenul potrivit legii.

189
Un alt act care e comun reprezinta Institutia cheltuielilor judiciare.
Cheltuielile judiciare privesc atat actele de procedura cat si
administrarea probelor pe tot parcursul desfasurarii procesului penal.
Ele pot fi efectuate fie de catre stat, se numesc in acest caz cheltuieli
avansate de catre stat sau pot fi facute de parti si atunci sunt numite
cheltuieli de judecata. Ce vreau sa retineti e ca intotdeauna cheltuielile
raman in sarcina inculpatului in toate cazurile in care se da o solutie in
faza de urmarire penala de renuntare la urmrirea penala, iar in faza de
judecata de condamnare.
Ce vreau sa zic e ca la fel se procedeaza si in cazul cheltuielilor facute
de parti. Ele se suporta dupa caz de persoana care se afla in culpa
procesuala. In situatia cailor de atac de exemplu, cine suporta
cheltuielile judiciare? Pai celui caruia i s-a respins calea de atac. Cam
atat despre cheltuielile judiciare.
Principiul nulitatilor.
Este reglementat in articolele 280-282 CPP.
Potrivit art 280 al(1) din CPP sanctiunea nulitatii poarta asupra actelor
care au fost efectuate cu reglementarea normelor privind efectuarea
procesului penal. Aceasta reglementare este defectuoasa pentru ca ar
putea conduce la o interpretare gresita a domeniului nulitatilor care nu
trebuie restranse. Nulitatile privesc toate cazurile de incalcare a
dispozitiilor legale privind procesul penal si procedurile penale care au
legatura cu procesul penal nu doar cele care privesc latura dinamica a
procesului penal adica exercitarea drepturilor si obligatiilor procesuale.
Mai este de relatat faptul ca in toate codurile de PP se prevede in mod
explicit Principiul efectului consecvent al nulitatilor. Stabilim prin art
280 al (2) CPP ca atunci cand un act de procedura penala este
constatat ca fiind nul, toate actele ulterioare care sunt in legatura
directa cu actul nul sunt deasemenea sanctionate cu nulitatea. In
realitate aici gasim o nulitate derivata, a unei nulitati derivare care
poate fi comparata cu institutia excluderii probelor derivate la care se
refera art 102 al (4) din CPP . Aici se pune problema de a sti daca
nulitatea derivata se produce de drept ca urmare a constatarii nulitatii
actului initial sau dimpotriva daca odata cu nulitatea actului initial se
constata si nulitatea actual subsecventa. In absenta unei prevederi
exprese dupa pararea mea este necesar ca in toate cazurile organul
judiciar care constata nulitatea a unui act in mod expres si cu privire la
actele subsecvente sa constate indeplinirea conditiilor prevazute de
lege, respectiv daca actele respective au legatura directa cu actul nul
respectiv si de asemenea daca sunt indeplinite si celelalte conditii
prevazute de lege cu privire la nulitati. Parerea mea este ca nlitatea
derivata nu poate opera de drept.
Al 3 al art 280 CPP instituie regula refacerii actului nul, la libera
apreciere a organului judiciar. In paranteza vreau sa va spun ca in
actuala reglementare verificarea legalitatii apartine judecatorului de
camera preliminara, in faza de camera preliminara. De aceea regimul

190
nulitatilor e analizat si in contextul procedurii pe care o vom vedea la
procedura speciala de camera, pe care o vom analiza in partea
speciala. In al. 3 art.280 se prevede ca atunci cand apreciaza ca este
necesar si cand considera, cand organul judiciar ca e necesar si de
asemenea si atunci cand costata ca este posibil va proceda la
refacerea actelor. La care organ judiciar se refera textul de lege? La
judecatorul de camera preliminara care este un organ special creat,
sau la organul care a intocmit actul cu incalcarea dispozitiilor legale?
Parerea mea e ca trebuie sa se faca distinctie intre 2 situatii si anume:
In situatia in care incalcarea dispozitiilor legale se constata chiar odata
cu neindeplinirea acutului, in aceasta situatie parerea mea este ca in
absenta unei prevederi exprese chiar organul judiciar care efectueaza
actul are obligatia de a constata nulitate si de a o indrepta, de a reface
actul. Nu ii este permis organului ca atunci cand se invoca
nelegalitatea unui act sa continue efectuarea actului nelegal, adica sa
continue sa il realizeze cu incalcarea legii.
In situatia in care actul este deja efectuat, atunci in termenul care este
prevazut de lege, si vom vedea imediat care este, nulitatea trebuie
invocata in fata organului competent. Aici avem un mare neajuns al
codului de procedura actual, care afecteaza legalitatea procedurii, si
anume: actualul cod de procedura a realizat un transfer total, complet,
de competenta in privinta constatarii nulitatilor in favoarea unui organ
jurisdictional special creat, judecatorul de camera preliminara.
Neexistand nici in faza de urmarire penala nicio procedura care sa
permita invocarea nulitatilor si care sa reglementeze si sa dea
posibilitate procurorului sa remedieze nulitatile inainte de sesizare
instantei, si nici ulterior, dupa incetarea procedurii de camera
preliminare, neexistand nicio procedura care sa permita instantei de
judecata sa sanctioneze actele realizate cu nerespectarea dispozitiilor
legale, dupa ce judecatorul de camera preliminara dispune prin
incheiere inceperea judecatii. In conditiile in care realitatea, practica
judiciara, demonstreaza faptul ca sunt necesare asemenea proceduri
atat inainte de sesizarea judecatorului de camera preliminare, cat si
ulterior, chiar si in cursul judecatii, cand rezulta din elemente de fapt
noi, atunci cand se constata incalcarea unor dispozitii legale privind
desfasurarea procesului penal pana in momentul la care a fost sesizata
cu rechizitoriul.
Din pacate, in fata instantei, veti vedea pe text la art. 394 care nu
permite instantei sa verifice probele administrate in cursul U.P, decat
verificarea solutionata definitiv de judecatorul de camera preliminara.
Nulitatile sunt de doua feluri: nulitati absolute si nulitati relative.
Nulitatile absolute sunt nulitati exprese, ele sunt reglementate in art.
281 si le veti intalnii in cazul incalcarii la al. 1 a compunerii completului
de judecata, lit. b: competenta materiala si competenta personala a
instantelor judecatoresti atunci cand judecata a fost efectuata de o
instanta inferioara celei legal competente; lit c: publicitatea sedintei de

191
judecata; lit. d: participarea procurorului, atunci cand participarea sa
este obligatorie potrivit legii - cu toate ca veti vedea, aici fac o
observatie, in toate cazurile e obligatorie, in putinele cazuri in care
participarea sa nu era obligatorie, a intervenit Curtea Constitutionala si
a zis ca participarea sa e obligatorie; lit. e: Prezenta suspectului sau a
inculpatului, atunci cand participarea sa este obligatorie potrivit legii;
lit.f: asistenta de catre avocat a suspectului sau a inculpatului, precum
si a celorlalte parti, atunci cand asistenta este obligatorie - aici voi face
din nou o observatie, la lit. f, fiind incompleta, deoarece se refera doar
la asistenta, nu si la reprezentare, nu se prevede nimic cu privire la
cazurile in care reprezentarea este obligatorie potrivit legii, ceea ce
este inadmisibil.
De asemenea, este criticabil acest text si sub aspectul ca el se refera
doar la asistenta juridica a suspectului sau inculpatului, si a celorlalte
parti, omitand persoana vatamata. Ori se stie ca in NCPP exista si in
cazul persoanei vatamate cazuri de asitenta obligatorie. In cazul in
care nu se asigura asistenta juridica a persoanei vatamate, intr-o
situatie in care aceasta este obligatorie, va fi un caz de nulitate
relativa, ceea ce este evident inacceptabil.
Nulitatile absolute pot fi invocate din oficiu de catre organele judiciare.
Din pacate aceasta prevedere este ineficienta, pentru ca ele pot fi
invocate doar in faza de camera preliminara. In faza de urmarire
penala nu pot fi invocate nicicand, iar in faza instantei pot fi invocate
doar daca apar in faza de judecata. De asemenea nulitatile pot fi
invocate si la cerere.
In privinta termenului exista o diferentiere, mai exact in cazul
nulitatilor prevazute la lit a-d, acestea pot fi invocate in tot cursul
procesului, oricand, pe cand in cazul celorlalte, in cazul celor de la lit. e
si f ele pot si invocate daca au intervenit in cursul urmaririi penale sau
in procedura de camera preliminara, pana la incheierea procedurii de
camera preliminara. Daca ele au intervenit in faza de judecata, pot fi
invocate in orice stare a procesului, si in orice stare a procesului,
indiferent de momentul la care a intervenit incalcarea, daca instanta a
fost sesizata cu un acord de recunoastere a vinovatiei. Aceste
reglementari o sa vedem ca apropie aceste nulitati, care desi sunt
absolute, de regimul nulitatilor relative.
In privinta nulitatilor relative care sunt reglementate la art. 282 din
NCPP se prevede ca ele sunt virtuale, nu sunt exprese. Asta inseamna
ca nulitatea relativa intervine in cazul incalcarii altor dispozitii legale
decat cele prevazute la art. 281 al 1 din NCPP. Pentru invocarea
nulitatilor relative trebuie indeplinite anumite conditii: 1. trebuie sa
cauzeze o anumita vatamare 2. care nu poate fi inlaturata altfel.
In privinta invocarii nulitatilor relative, acestea nu pot fi niciodata
invocate din oficiu, doar la cerere inclusiv la cererea procurorului, la
cererea partilor si la cererea subiectilor procesuali principali (a
suspectului sau a pers. vatamate). Nulitatea relativa poate fi invocata

192
si la cererea procurorului, in actualul cod de PP la baza invocarii
nulitatii relative trebuie sa stea interesul propriu, ori in cazul
procurorului nu se poate vorbi despre un interes propriu, procurorul
reprezinta interesul statului. Dupa parerea mea doar partea interesata
si respectiv persoana vatamata ar trebui sa poata invoca nulitatea
relativa, nu si procurorul, nici judecatorul de camera preliminara, nici
macar suspectul, pentru ca acesta nu are acces la procedura de
camera preliminara.
In privinta termenelor reglementarea este defectuoasa, ambigua,
neclara. Se prevede ca nulitatea relativa se incova imediat dupa
efectuarea actului sau cel mai tarziu in unul dintre termenele
prevazute la al. 4 al art. 282 NCPP. Parerea mea este ca in privinta
termenului de invocare sediul unic de reglementare trebuie sa fie
considerat al.4, care este clar. Acesta prevede foarte clar ca in cazul
nulitatii care intervine in faza de U.P sau in camera preliminara,
nulitatea trebuie invocata cel mai tarziu pana la inchiderea procedurii
de camera preliminara. In cazul in care sesizarea instantei se
realizeaza prin acord de recunoastere a vinovatiei, nulitatea trebuie
invocata pana la primul termen de judecata, daca a intervenit in faza
de U.P. Daca nulitatea apare in faza de judecata, ea poate fi invocata la
termenul urmator ( cel mai tarziu).
Al. 5 al art. 282 prevede cazurile in care poate fi acoperita nulitatea
relativa. Nulitatea poate fi acoperita cand nu se invoca in termen de
catre persoana interesata (de parte sau persoana vatamata) si cand
persoana interesata renunta la invocare nulitatii relative.
Ultima institutie o reprezinta abaterea judiciara. Abaterea judiciara este
reglementata de art. 283 din NCPP, procedura fiind prevazuta la art.
284 . Ea reprezinta o fapta materiala savarsita de catre un participant
la o procedura penala, in timpul desfasurarii unui proces penal, care se
impune a fi sanctionata pentru a se asigura desfasurarea procesului
penal in conformitate cu dispozitiile legale. Ele privesc situatiile
prevazute in art. 283, care prevede cazurile de abateri judiciare, care
pot privi anumite obligatii ale personalului auxiliar legate de
neindeplinirea unor acte de procedura, de neexecutarea mandatelor de
aducere. De asemenea se sanctioneaza si neindeplinirea unor obligatii
cu ocazia procedurilor de audiere. De asemenea pot fi legate si de lipsa
nejustificata a avocatului, fara a asigura substituirea. Sunt si alte
situatii prevazute in art. 283 care sunt sanctionate cu amenda
judiciara.
Ce vreau sa retineti este ca raspunderea pentru abateri judiciare nu
exclude raspunderea disciplinara si chiar raspunderea penala, a
persoanei sanctionate. De exemplu in cazul in care avocatii tin
pledoarii, pun concluzii in fata instantelor se constata elemente de
manipulare, de rea credinta, chiar instanta dispune repsingerea unor
cereri care par sa fie justificate sa se iau masuri de catre organele
judiciare, masuri care sunt manifestari ireverentioase. Stiu un caz

193
recent in care un avocat a inceput sa spuna de procuror ca e de rea
credinta, a descris si o situatie de incompatibilitate a procurorului, si
acte care ar fi contrare deontologiei, motiv pentru care nu s-a dispus o
amenda judiciara, deci nu a fost sanctionat pentru o abatere judiciara,
ci a fost dat afara de la sedinta de judecata, procesul continuand fara
prezenta avocatului. Instanta a luat aceasta masura fara a exista un
temei legal. Curtea europeana considera ca si o amenda este
inadecvata, pentru ca avocatul are imunitate pentru pledoarie. Faptul
ca avocatul este dat afara de la sedinta poate fi caz de nulitate
absoluta daca asistenta juridica e obligatorie
Mai era un exemplu cu un avocat la min 48:00 dar nu inteleg.
Ce vreau sa va spun e ca printre abaterile judiciare figureaza si abuzul
procesual care poate fi comis de catre reprezentantii legali ai partilor
sau consilierii juridici, dar avocatii nu figureaza nicaieri. Atunci cand
avocatul formuleaza cereri care au aparenta unor cereri de
tergiversare, cui i se reproseaza abuzul? Partii. Daca partea confirma
actul pe care il efectueaza avocatul inseamna ca ei ii este imputabil.
In ceea ce priveste procedura, sanctiunea se aplica de procuror si de
catre judecatorul de dr si libestati in faza de U.P, de judecatorul de
camera preliminara in faza de Camera preliminare, si de instanta in
faza de judecata. Persoana amendata poate cere anularea sau
reducerea amenzii. Cerere de anulare sau de reducere este solutionata
de un alt judecator de drepturi si libertati, respectiv de un alt judecator
de camera preliminara, sau de un alt complet, prin incheiere. In cazul
in care se face anularea sau reducerea amenzii aplicate de catre
procuror, competent sa solutioneze cererea este judecatorul de
drepturi si libertati.

194