Drept Procesual penal

Capitolul I. Caracterizarea generală a procedurii penale

Subcap. I.1. Noţiunea de procedură penală

Definiţie. Procedura penală reprezintă acea parte a dreptului public intern care
cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează procesul penal. Interesul public
de a înfaăptui justiţia în materie penală .
Conţine reguli de forma şi reguli de fond.
Obiect. Procedura penală reglementează:
1. activitatea procesuală şi procedurală desfăşurată
2. raporturile dintre organele judiciare şi părţi din momentul iniţial al
constatării faptei ce constituie infracţiune până în momentul final al pronunţării
unei hotărâri judecătoreşti definitive şi consecutiv până în momentul aplicării şi
executării pedepselor şi a celorlalte măsuri penale aplicate prin hotărârea
definitivă a instanţei.

Există două categorii de reguli în procedura penală

PROCESUALE
Prin intermediul lor pot fi stabilite acte care trebuie indeplinite in cursul unui proces
penal, conditii care trebuie respectate pentru indeplinirea actelor si organele judiciare
care au competenta de a le efectua
PROCEDURALE
Prin intermediul lor poate fi stabilit modul de indeplinire a actelor de proceduramodul
in care ele pot fi efectuate
-nu sunt doar formalitati inutile,ci sunt indispensabile infaptuirii justitiei penale

Procedura penală obiective -asigura realizarea scopului procesului penal

- asigura aplicarea dreptului penal material
-indispensabila pentru garantarea drepturilor si libertatilor
persoanelor implicate in proces
- complexa in raport cu restul tipurilor de proceduri,deoarece e
determinata de numarul infinit si nedeterminat de participanti precum si de
mijloacele folosite pentru infaptuirea justitiei
- inportanta fundamentala fata de procedura civilă deoarece nu e
vorba doar de valori materiale ci de valoarea suprema: LIBERTATEA INDIVIDUALĂ
-in raport cu dreptul penal, procedura penala are caracter derivat,
fiind conditionata de preexistenta unui conflict penal; În absenta dreptului
penal material, procedura penala e lipsita de continut.

Procedura penala trebuie sa fie:

echitabila, sa asigure un echilibru intre interesul public-justitia- si interesul privat-

partile.

fiabila,eficienta in scopul infaptuirii justitiei — sa nu fie o piedica in calea infaptuirii

justitiei, sa garanteze impiedicarea erorilor judiciare

1
 -este fiabila atunci cand permite stabilirea adevarului-trebuie sa permita organelor
judiciare stabilirea vinovatiei,iar persoanelor care se considera nevinovate,stabilirea
nevinovatiei.

3 EXIGENTE:

1) Existenta unui sistem legislativ adecvat: legi clare,care sa satisfaca toate

standardele europene,internationale si constitutionale
2) Existenta unui sitem de probe care sa permita aflarea adevarului;probele trebuie
sa permita organelor judiciare penale stabilirea nu doar a unui adevar judiciar ci a
unui adevar cat mai apropiat de realitate
3) Existenta organelor judiciare corespunzatoare,garantand independenta si
impartialitatea justitiei - nu apartine procedurii penale,dar cunoasterea ei e
obligatorie, pentru ca aplicarea regulilor procedurale nu se poate realiza decat prin
exercitarea atributiilor organelor judiciare

Terminologie

Procedura- pentru ca principala sursa formala e reprezentata de Codul de procedura

penala(CPP) -sensul etimologic al cuvantului “procedura”:lat. “pro” + ”cedere”=a
merge inainte  calea care trebuie urmata pentru realizarea procedurii penale

Obs: procedura penala ≠ proces penal(obiectul procedurii penale)

Izvoare
In RO: - codificarea normelor dupa modelul sistemului german
- Codul actual e cel din 1968,intrat in vigoare la 1 Ian 1969,a fost
modificat si completat adesea pana in prezent
Codul in vigoare:
-este elaborat dupa modelul unei proceduri penale pe jumatate inchizitoriala, pe jumatate
acuzatoriala
-este un cod totalitar
-modelul inchizitorial a influentat jurisprudenta, lucru care se resimte si in practica
-modificarile ulterioare au estompat orientarea datorita instituirii de garantii
procedurale,respectarea drepturilor persoanei suspectate/acuzate
-face parte dintr-un sistem de procedura contradictoriu; instituie contradictorialitatea
printre principiile fundamentale care guverneaza procesul penal;

CONTRADICTORIALITATE - tacita: caracterizeaza faza pregatitoare,urmarirea penala

- expresa: caracterizeaza judecata
- recunoaste existenta unei contraactiuni in favoarea invinuitului/inculpatului, care se
opune actiunii statului, care isi exercita dreptul de a obtine sanctionarea persoanei
vinovate
-nu e unicul izvor al procedurii penalemultiple izvoare:
• Constitutia Romaniei
• Reglementarile internationale privind dreprturile omului - Declaratia Universala,
Pactul international 1966, Conventia privind drepturile si libertatile fundamentale-
L30/1994
• Conventii si tratate de asistenta penala internationala
2
 • Conventii de asistenta politieneasca-au creat organe judiciare (ex:EUROPOL
,INTERPOL)
• Conventii de extradare multiple
• Legile speciale care contin norme procesuale penale(ex:L. Politiei)
• Codul penal
• Codul civil
• Codul familiei
• Codul de proc.civ-reprezinta dreptul comun in materie de procedura
• Decizii de neconstitutionalitate
• RIL

Curtea Constitutionala- sesizata cu exceptii de neconstitutionalitate, invocate intr-

un proces penal concret - pronunta decizii de neconstitutionalitate cu privire la unele
texte din CPP, decizii obligatorii, cu efect erga omnes, care modifica CPP
Exceptiile sunt admise daca:
-privesc un text de lege in vigoare
-acesta nu a fost anterior declarat neconstitutional
-are legatura cu solutionarea cauzei

-instanta o poate respinge daca o considera inadmisibila

-incheierea instantei poate fi atacata cu recurs(termen:48 ore de la dispunere), acesta fiind
de competenta instantei superioare(trebuie judecat in 3 zile)
-daca exceptia e admisibilă, sesizarea CC este obligatorie
L47/1992 privind organizarea si functionarea CC – art.29 – e modificata prin
excluderea posibilitaţii instantei penale de a suspenda judecataa pana in momentul
soluţionarii exceptiei de neconstitutionalitate de CC

ICCJ,Sectiile Unite-RIL - suplineste lacuna creata in sistemul nostru prin eliminarea

recursului in anulare din categoria cailor extraordinare de atac.
-obligatorii pentru toate instantele ceea ce apropie procedura din RO de o
procedura jurisprudentiala
Competenta: Sectiile Unite,care isi exercita rolul constitutional de asigurare a interpretarii
si aplicarii unitare a legii pe tot teritoriul tarii

CEDO –drept jurisprudential

-realizaeaza o apropiere a procedurii penale de dreptul penal material,
modificand raporturile dintre acestea, prin transformarea procedurii intr-un important
instrument de garantare a drepturilor substantiale ale persoanelor care s-au adresat Curtii
-decizii care privesc procedura penala, de admitere a cererilor din alte state si
din RO

Aplicarea in spatiu a legii procedurale penale Principiul teritorialitatii(R)

2 exigente: - procedura penala romana nu se aplica pe alte teritorii

- in RO nu se aplica o alta lege de procedura
(Exceptia): Extrateritorialitatea-> asistenta penala internationala; justificata prin actiuni
politice

Aplicarea in timp a legii procedurale penale Principiul actualitatii

3
-Legea se aplica cat timp este in vigoare

Obs: imediata aplicare a legii de procedura - trasatura specifica in procedura penala

 Legea de procedura se aplica doar actelor efectuate cat timp legea era in
vigoare
 Actele efectuate anterior intrarii in vigoare raman valabile
 Legea de procedura nu produce efecte dupa iesirea din vigoare
Ex: daca in cursul unui proces, în timpul deliberarilor efectuate de catre un complet de
judecatori intervine o lege noua care modifica structura instantei,completul nu mai poate
continua in formula actuala ci trebuie sa formuleze o incheiere si apoi sa redeschida
procesul in formula corespunzatoare

(R): Legea de procedura nu retroactiveaza/ultraactiveaza

(Exc): doar in situatii transitive, respectiv situatii in care se trece de la o lege veche(lv) la
o lege noua(ln); at cand in cursul procesului intervin 2 sau mai multe legi.
-dispozitii transitive-reglementeaza modalitatea de trecere de la o lege veche la o lege
noua - legi succesive,legi intermediare

1) RETROACTIVITATEA - aplicarea legii de procedura cu privire la actele

efectuate inainte de intrarea ei in vigoare

Exista un singur caz de retroactivare a legii de procedura:

-atunci cand legea noua nu contine conditiile sau formalitatea prevazuta de legea
veche pentru indeplinirea unui act. Astfel, daca actul a fost indeplinit in timpul cat lv
era in vigoare, cu incalcarea coditiei/formalitatii prevazute de acea lege, desi nu e
valabil potrivit lv, el va fi valabil sub ln
Ex: L546/2006 -> abroga teza ultima,art 362(a) care conditiona apelul
procurorului in civil de apelul partii civile -> sub legea noua apelul procurorului
initial nevalabil devine valabil.
-daca legea prevede in mod expres retroactivarea ei

2)ULTRAACTIVITATEA- situatia in care legea de procedura se aplica actelor

intervenite dupa iesirea ei din vigoare

Exista 3 cazuri de ultraactivare a legii de procedura:

1.In materia COMPETENTEI
Daca legea noua intervine dupa pronuntarea unei hotarari judiciare in prima
instanta, competenta este cea prevazuta de legea in vigoare din momentul in care a
fost pronuntata hotararea

2.In materia CAILOR DE ATAC

Caile de atac sunt cele prevazute de legea in vigoare in momentul in care ele au
fost declarate. Daca ulterior declararii caii de atac intervine o lege noua care
restructureaza/modifica calea de atac, se aplica legea veche
In privinta cailor de atac, ultraactivitate: doar pentru asigurarea accesului.

3.In materia TERMENELOR

Termenele sunt cele in vigoare in momentul in care au inceput sa curga.

4
 Capitolul 2. Teoria procesului penal

Procedura penala - are ca obiect procesul penal

- stabileste regula cu caracter abstract privind procesul penal,
situata la nivel de reglementare, procesul penal e o activitate concreta,
coordonata si progresiva, care se indreapta tot timpul spre o finalitate

-in absenta unei definitii legale a procesului penal, se poate considera ca acesta este o
activitate complexa, alcatuita dintr-o suita de acte succesive, care se efectueaza
de organe judiciare in conformitate cu legea si cu participarea activa a partilor
in scopul constatarii, la timp si complet, a faptelor care constituie infractiuni,
astfel incat orice persoana care a comis o infractiune sa fie pedepsita si nicio
persoana nevinovata sa fie trasa la raspundere

Procesul prezinta urmatoarele trasaturi specifice:

1.Activitate care se realizeaza de organele judiciare* ->activitate judiciara
*organe de stat care desfasoara o activitate judiciara, exercita atributii
(prevazute in legi de organizare si functionare-Legi de organizare judiciara)
privind desfasurarea procesului penal.
Legi de organizare :
• L 204/2004 privind organizarea judiciara; contine reguli pentru organizarea si
functionarea parchetelor, inclusiv cele militare, a instantelor judecatoresti,
inclusiv a ICCJ
• L364/2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare
Pe langa aceste doua mai exista 2 legi care privesc organizarea judiciaca a unor
organe de urmarire speciale:
• OUG 43/2002 aprob.prin L54/2006 privind organizarea judiciara a DNA
• L508/2004 cu modificarile ulterioare privind DIICOT

ORGANELE JUDICIARE DIN RO:

Organe de urmarire penala  Procurori constituiti in Parchete (pe langa instante,

functioneaza in cadrul MinPubl)
Pe langa: -Judecatorie
-Tribunal
-Curtea de Apel
-ICCJ
+Parchete militare, pe langa tribunal militar(4)
+Parchete specializate: ----DNA-cu procuror anticoruptie,
competenta nationala
autonomi
-----DIICOT cu procurori,dar cu
Structura centrala si terit.
5
 Organe de cercetare penala – comune (Pol.Judiciara)
- speciale (cu competenta speciala
in functie de calitatea persoanei /natura si gravitatea infractiunii)
-instante penale -Judecatorie
-Tribunal---minori si familie
-Curtea de apel
-Sectia Penala a ICCJ-are competenta si in cauzele penale ale
instantelor militare
Completul de 9 judecatori—intre Sectie Pen si Sectii Unite
Exista si instante militare corespunzatoare:
-Tribunalul militar general+teritorial
-C.A militara

2.Procesul se realizeaza in conformitate cu dispozitiile legale

-trasatura specifica datorita strictei legalitati si preeminentei dreptului in
desfasurarea procesului penal
-respectarea conditiilor legale -> valabilitatea procesului
-datorita legalitatii stricte, a legilor imperative, manifestarile de vointa nu au importanta;
se pune in valoare interesul public  procesul penal e tot timpul o activitate de interes
public - acesta sta la baza procesului penal indiferent de titularul actiunii in justitie (titular
principal e statul, prin procuror; subsidiar e persoana vatamata)
=> -organele judiciare sunt cele prevazute de lege
- organele judiciare exercita doar atributiile prevazute de lege, care formeaza
competenta lor functionala si aplica procedura prevazuta de lege

3.Activitatea e realizata cu participarea activa a partilor(=persoane interesate *)

Partile = - inculpatul
- partea vatamata
- partea civila
- partea responsabila civilmente
*pentru ca au drepturi si obligatii nascute din exercitarea actiunii in
proces(act.pen+act.civ)

4.Procesul penal are un scop multiplu: imediat sau mediat

Scopul imediat:
• constatarea completa a faptelor ce constituie infractiuni - ceruta de necesitatea
respectarii unui principiu fundamental al stabilirii adevarului, care se identifica
cu justitia in materie penala
-presupune un sistem de probe, pentru ca stabilirea adevarului nu se poate
realiza oricum, ci numai pe baza probelor.
-adevarul nu poate fi partial ci doar complet
-caracterul complet al adevarului e o conditie pentru o buna justitie
-reprezinta obiectul procesului penal: fapta materiala

6
 -constatarea la timp a faptelor materiale;e ceruta de necesitatea respectarii
principiului celeritatii procesului penal- trebuie sa aiba o durata rezonabila-este
necesar sa fie scurtat intervalul de timp dintre savarsirea faptei si stabilirea ei pe
baza probelor
• persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere
• persoana care a comis infractiunea sa fie pedepsita
-procesul penal trebuie sa satisfaca ambele interese procesuale: interesul statului
(pedepsirea vinovatului) si interesul privat al partii implicate (un proces penal cu
suficiente garantii ca o persoana nevinovata nu e tinuta responsabila)

Scopul mediat:
• continut social-politic
• apararea ordinii de drept
• prevenirea infractiunilor
• educarea persoanelor in sensul respectarii legii
• respectarea drepturilor si a libertatilor
=>datorita trasaturilor sale specifice, procesul penal are rol educativ: avertisment pentru
partile implicate si satisfacerea opiniei publice.
Procesul penal e unitar deoarece scopul urmarit e unic chiar daca presupune o
activitate progresiva care se realizează treptat(mod gradual).

MATERIALUL PROCESULUI PENAL-permite formarea dosarului penal

-constituirea dosarului e posibila datorita obligativitatii consemnarii tuturor activitatilor

in documente scrise = documente procedurale(DP)
Documentele procedurale privesc desfasurarea procesului penal si constau in
efectuarea de acte procedurale si procesuale de catre organele judiciare si ceilalti
participantila proc. Penal. = material procedural
-pentru constatarea legalitatii procesului penal
Documente care privesc probele= material probator - pentru constatarea temeiniciei
procesului penal

Faza procesuala = diviziune a procesului, activitate efectuata de o anumita categorie

de organe judiciare cu trasaturi specifice — se finalizeaza obligatoriu cu o solutie
Se verifica existenta faptei --- >relevanta penala---> savarsirea ei de catre inculpat

3 FAZE PROCESUALE

1.Urmarirea penala – faza pregatitoare

-faza prejurisdictionala, constand in efectuarea activitatii de investigatie si
strangere de probe pentru a sesiza instanta
-se realizeaza intre momentul inceperii urmaririi penale/punere in miscare a
actiunii penale(ad quo) si momentul in care se intocmeste rechizitoriul si se sesizeaza
instanta(ad quem)
-realizata in intregime de organele de urmarire penala
A nu se confunda cu -acte de investigatie/acte premergatoare, preliminare, inainte
de inceperea urmaririi - - -> nu fac parte din urmarire/proces = acte preprocesuale,
stau la baza urmaririi
7
 2.Judecata – faza decizionala
-se finalizeaza cu o hotarare judecatoreasca definitiva, care are autoritatea de lucru
judecat
-faza jurisdictionala - apartine instantei penale
-realizata intre momentul primirii rechizitoriului si momentul solutionarii definitive
-contine activitatea de verificare/cercetare a probelor, activitatea de evaluare a
probelor si activitatea de solutionare a actiunii exercitate in procesul penal

3.Executarea hotararii
-efectuarea activitatii necesare punerii in executare a hotararii, pentru realizarea
scopului procesului penal si a legii penale
-realizata de judecatorul delegat cu executarea si de instanta de executare(are o
procedura speciala)

Principiile directoare are procesului penal

-decurg din scopul procesului penal

-sunt importante pentru practica penala
-denumite impropriu “Reguli de baza “ de catre CPP in art.2 – 8

1.Stricta legalitate a procesului penal art.2 alin 1

=transpunerea in planul particular al unui principiu general de drept, cel al legalitatii(art.2
alin.1 CPP)
|-----> procesul se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, cu
respectarea dispozitiilor legale de procedura
-prevederea are la baza viziunea dihotomica a legiuitorului cu privire la procesul penal,
divizat in ---- urmariere penala si ----- judecata
-este incompleta pentru ca exclude faza a 3-a: executarea
-legalitatea se intalneste ca si principiu si in noul CPP, se renunta la aceasta formula, ceea
ce reprezinta un element pozitiv----> se prevede doar ca procesul se desfasoara potrivit
dispozitiilor legale
-stricta legalitate deoarece e implicat statul,interesul public stand la baza procesului penal
|
Reguli imperative,de ordine publica
-e impusa si de necesitatea ca organele judiciare sa isi exercite atributiile privind procesul
penal cu garantarea drepturilor si libertatilor care presupun,la fel,respectarea unor reguli
stricte de procedura
-presupune in esenta: a) organele judiciare sa fie prevazute de lege
b) procedura sa fie prevazuta de lege
c)drepturile si libertatile partilor si a celorlaltor persoane sa fie
prevazute de lege

2.Oficialitatea procesului penal art.2 alin 2

-decurge din legalitate
-presupune ca actele necesare desfasurarii procesului penal sa fie efectuate din oficiu de
catre organele judiciare, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel
-se opune principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, el pretinde ca la
baza actelor privind procesul penal sa stea, manifestari de vointa ale organelor judiciare,

8
exprimate din proprie initiativa, fara necesitatea unei cereri din partea unei persoane sau a
altui organ de stat

- nu se intalneste in CPP ’09 cu titlu de principiu ci e doar mentionat in justificarea altor 2

principii care sunt noi in raport de actualul CPP:
A.Principiul separatiei functiilor judiciare.
-se stabileste ca functiile judiciare se exerxita din oficiu
-actualul Cod nu contine dispozitii exprese privind separatia functiilor judiciare, insa, in
absenta unor asemenea dispozitii, in lumina Codului, acest principiu e recunoscut stand la
baza unor reglementari procedurale; astfel, separatia functiilor judiciare justifica atat
situatiile de incompatibilitate cat si cele care pot constitui temei al stramutarii cauzelor
penale(art 48 lit a,art 55 anin 1 CPP)
Functii judiciare:
a) de urmarire penala – exercitata de MinPubl,tot timpul,chiar si atunci cand e
necesara plangerea prealabila a partii vatamate
b) de autorizare a masurilor si a actelor de procedura care aduc atingeri grave
drepturilor si libertatilor persoanelor in cursul urmaririi penale-indeplinite de un
judecator
c) de judecata-indeplinita de instanta penala
Noul CPP:
a) de urmarire(MinPubl)
b) de dispozitie asupra drepturilor si libertatilor (judecator)
c) de verificare a legalitatii si temeinicii trimiterii in juecata(judecator)
d) de judecata( instanta penala)

-separarea functiilor judiciare creeaza interdictia pentru organele judiciare care exercita o
anumita functie in procesul penal de a-si asuma functia atribuita altui organ judiciar
potrivit legii

2 argumente stau la baza separarii functiilor judiciare:

1.tehnic: separarea asigura o specializare a magistratului, are ca efect
cresterea calitatii justitiei
2.de politica penala: asigura libertatea magistratului in decizie, se
garanteaza impartialitatea organelor judiciare

Impartialitate ≠ Independenta
| |
analizata in raprt analizata in raport
cu partile cu puterea executiva

B.Principiul obligativitatii punerii in miscare si exercitarii actiunii penale,daca sunt

indeplinite conditiile prevazute de lege

-unanim recunoscuta de doctrina si jurisprudenta, e o consecinta a primelor 2 principii

-impun caMinPubl sa isi exercite atributiile prevazute de lege in conditiile prevazute de
lege
-tot timpul, dreptul unui organ judiciar e dublat de obligatia acestuia
-dreptul e sinonim cu obligatia, specific dreptului penal
---> conceptia legalista a legiuitorului sta la baza procesului penal in RO( si in alte
tari:De,Sp,Irl,Afr,AmS,Gr)
9
 Vs.
----->oportunismul procesului penal(Fr,BeNeLux,Sw,UK,Scotia,Dk,SUA,Jap,China)

-recomandarea Consiliului Ministrilor 8718 privind simplificarea procedurii penale

indruma statele sa adopte in legislatia lor oportunismul procedurii cu titlu general
-noul CPP introduce acest principiu in mod exprea printre principiile directoare ale
procesului penal

*oportunitatea procedurii penale = dreptul conferit MinPubl-titularul exclusiv al

urmaririi penale - de a aprecia cu privire la necesitatea punerii in miscare si exercitarii
actiunii penale, in raport de elementele concrete ale cauzei si de interesul public
-astfel se permite procurorului ca in situatiile in care, in cazurile si conditiile prevazute de
lege, din elementele concrete ale cauzei, rezulta ca interesul public nu cere realizarea
obiectului actiunii penale, el are posibilitatea de a renunta la dreptul si obligatia de a
exercita actiunea penala
-legalitatea si oficialitatea garanteaza egalitatea persoanei in fata legii penale
-in actuala reglementare, partea finala a art.2 alin 2, nu autorizeaza o recunoastere a
principiului disponibilitatii in desfasurarea procesului ci doar exceptii de la oficialitate
- scop- decongestionarea org. penale
|-----> 2 categorii de exceptii:
a) atunci cand e necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate;procurorul nu
poate pune in miscare actiunea penala decat dupa depunerea plangerii
b) cazurile in care e necesara sesizarea sau autorizarea organului competent sau o alta
conditie prevazuta de lege pentru punerea in miscare si exercitarea actiunii penale

3.Aflarea adevarului art 3

-se regaseste si in noul CPP

-actele necesare desfasurarii procesului penal trebuie sa asigure aflarea adevarului atat cu
privire la faptele si imprejurarile cauzei cat si cu privire la persoana implicata
-cercetarea advarului reprezinta partea cea mai consistenta a procedurii penale, formeaza
fondul/substanta procesului penal
-stabilirea adevarului nu se poate realiza in orice mod, ci numai pe baza probelor---->
sistem de probe + mijloace de proba = conditiile infaptuirii justitiei

-din continutul reglementarii rezulta ca stabilirea adevarului contine 2 componente:

a) adevarul cu privire la fapta materiala si cu privire la imprejurarile cauzei; stabilirea
faptei, a imprejurarilor de fapt trebuie sa se realizeze in mod detaliat, sa contina
elemente de fapt concrete, care prezinta relevanta penala (timpul, modul,
mijloacele de comitere, rezultatul material al faptei, toate circumstantele de fapt
care au legatura directa / indirecta cu obiectul material al procesului)
b) persoana- este la fel de importanta ca si fapta - nu pot fi disociate,formeaza
impreuna obictul procesului
-adevarul trebuie stabilit nu numai cu privire la persoana invinuitului ci si cu privire la
persoana vatamata
-organele judiciare au obligatia de a administra probe atat in favoarea ca si in defavoarea
inculpatului; de aceea, respingerea nejustificata a propunerilor de probe si consemnarea
eronata a acestora trebuie sanctioinata potrivit dispozitiilor legale, atat in favoarea cat si
in defavoarea inculpatului

10
 |----> sistem de sanctiuni procesuale = se valorifica prin intermediul
nulitatilor actelor de procedura

4.Rolul activ al organelor judiciare penale art 4

-organele judiciare penale+organele de urmarire penala+instantele au un rol activ in

desfasurarea procesului
-rolul activ nu mai e prevazut in noul CPP
-rolul activ e trasatura specifica procedurii inchizitoriale, familiei romano-germanice
-acesta permite judecatorului sa se implice in organizarea si administrarea procesului
penal, inclusiv in administrarea de probe
|----->cercetarea judecatoreasca (judecatorul face ancheta, cerceteaza
probe, ancheteaza martori etc)
-rolul activ nu exista in legislatiile anglo-saxone, unde judecatorul are un rol pasiv, este
un simplu arbitru
-rolul activ e necesar atat pentru stabilirea adevarului, deorece, implicand instantele
penale specializate in judecata de fond, se realizeaza o importanta garantie a calitatii
justitiei
-trebuie incadrat in limitele impuse de cerinta garantarii impartialitatii organelor
judiciare----> conditie necesara a procesului echitabil

5.Garantarea libertatii persoanei art 5

Alin 1: in cursul procesului penal e garantata libertatea persoanei

---> prevedere nesatisfacatoare pt ca:
a) nu se poate vorbi de o persoana in general,ci,in procesul penal,vorbim de o
persoana care dobandeste o calitate procesuala
b) nu e suficienta doar garantarea libertatii, fara a se prevedea si garantarea
sigurantei persoanei
Reformulare:” garantarea libertatii suspectului/invinuitului”
Libertate=libertate individuala(fizica) a persoanei = libertatea de a merge si a veni,
libertate de deplasare dupa propria vointa
-din perspectiva procesului penal, libertatea individuala ar putea fi definita ca
fiind absenta privarii de libertate
Siguranta persoanei= respectarea de catre organele judiciare competente a
dispozitiilor procedurale/a conditiilor si a garantiilor de procedura prevazute de lege
pentru privarea de libertate a unei persoane

Alin 2: nicio persoana nu poate fi retinuta, arestata preventiv sau privata de libertate in alt
mod sau supusa unei forme de constrangere restrictiva de libertate decat in conditiile
prevazute de lege
----> prevedere nesatisfacatoare, atata timp cat nu e prevazut expres ca privarea de
libertate a unei persoane nu poate avea loc decat in mod exceptional; e necesara o astfel
de prevedere pentru ca principiul care guverneaza procesul penal este libertatea
individuala
!retinerea,arestul preventiv sau alte masuri preventive trebuie sa reprezinte doar
exceptii de la principiul libertatii

11
Alin 3: cand persoana fata de care se dispune arestul preventiv, internarea medcala sau
una din masurile de restrangere a libertatii considera masura ilegala, aceasta se poate
adresa instantei competente

Alin 4: daca masura arestului preventiv sau alta masura e constatata ulterior ca fiind
ilegala, persoana interesata are dreptul la reparatii

Alin 5: persoana arestata preventiv are dreptul oricand in cursul procesului sa ceara
punerea in libertate provizorie sub control judiciar sau cautiune
----> OUG 109/2003-realizeaza punerea de acord a acestei prevederi cu cele ale
Constitutiei revizuite
----> art 23 Constitutie stabileste durata maxima a retinerii de 24 de ore

-arestul preventiv poate fi dispus doar de judecator si numai in cadrul procesului penal.
-in cursul urmaririi penale, arestul preventiv poate dura maxim 30 zile, cu posibilitatea
prelungirii succesive, fara a putea depasi 180 de zile in cursul urmaririi penale
-in cursul judecatii arestul preventiv NU are durata determinata, dar e supusa unei
verificari periodice a legalitatii, nu mai tarziu de 60 zile
-daca au disparut temeiurile/nu au aparut temeiuri noi, punerea imediata in libertate e
obligatorie
-incheierea instantei privind masurile preventive este supusa cailor de atac prevazute de
lege

-conform art. 137 indice 1 alin 1 CPP, inculpatul e informat in prezenta unui avocat si
intr-o limba inteleasa de acesta cu privire la motivele arestarii
alin 2 : judecatorul are obligatia de a informa persoana indicata de cel
interesat cu privire la luarea masurii (si organul de urmarire are aceasta obligatie, la
retinere)
-garantie a dreptului de aparare in procedura de luare a masurii retinerii si arestului
preventiv
-regula trebuie interpretata prin prisma drepturilor omului+ art 5 al Conv.Eu+
jurisprudenta CEDO

6 Principiul respectarii demnitatii umane art.5 indice 1

-orice persoana aflata in curs de urmarire penala sau de judecata trebuie tratata cu
respectarea demnitatii umane; nu poate fi supusa torturii sau tratamentelor inumane sau
degradante
-acest principiu se regaseste si in CPP ’09, completat si cu principiul respectarii vietii
private a persoanei
-este dedus din existenta unor norme procedurale ale CPP, nu este prevazut expres dar e
unanim recunoscut
-este garantata in procesul penal actual prin art 68 alin 1 CPP in materia probelor-prevede
in mod expres ca este interzisa intrebuintarea de violente sau amenintari ori alte mijloace
de constrangere precum si promisiuni sau indemnuri in scopul obtinerii de probe in
procesul penal
-garantarea vietii private a persoanei, inclusiv a inviolabilitatii domiciliului si a protectiei
corespondentei se realizeaza prin reglementarea stricta a formelor de restrangere a
exercitiului acestor drepturi

12
-astfel, in principiu, restrangerea exercitarii dreptului la respectarea vietii private si a
inviolabilitatii domiciliului si corespondentei nu se poate realiza decat in masura in care e
prevazut de lege, fiind necesara respectarea unor conditii stricte si numai daca e necesar
intr-o societate democratica
-garantarea acestui principiu se realizeaza prin intermediul regulilor procedurale,care
privesc, de exemplu:perchezitia(art 100-106 CPP), ridicarea de obiecte si inscrisuri
(procedura identica cu cea de la perchezitie, art 96 CPP), retinerea si predarea
corespondentei unei persoane (art 98 CPP), interpretarea si inregistrarea de convorbiri,
inclusiv utilizarea lor ca probe in procesul penal, potrivit unor prevederi stricte ( art 91
ind 1- 91 ind 6)
-normele procedurale se interpreteaza prin prisma prevederilor din Constitutie:
respectarea demnitatii umane e o prevedere cu valoare constitutionala, fiind inclusa in art
22 (2) Constitutie iar principiul respectarii vietii private, tot cu valoare constitutionala,
reglementat in art.26,27,28
-----> Constitutia are prevederi importante referitoare la perchezitie, aceasta fiind
autorizata numai de catre judecator, doar cu respectarea dispozitiilor stricte ale legii
------> este interzis expres perchezitia nocturna (cu exceptia flagrantului)
------> perchezitia nu poate fi intrerupta, ea e continua, poate incepe in timpul zilei si sa
dureze toata noaptea

7.Principiul prezumtiei de nevinovatie art. 5 indice 2

-introdus prin L281/2003

-orice persoana trebuie tratata ca nevinovata in cursul procesului penal, pana in momentul
in care vinovatia e legal stabilita printr-o hotarare jud. Definitiva
-regula regasita in art 23 alin 11 din Constitutie, reglementari internationale privind
drepturile omului etc.
-formeaza o materie cu privire la care s-a pronuntat CEDO
-componenta a dreptului la un proces echitabil
-persista in tot cursul procesului penal, inceteaza doar la momentul solutionarii definitive
-determina 2 consecinte:
1.in privinta statului: are obligatia generala permanenta ca pe tot parcursul
procesului penal, pana la solutionarea definitiva, sa se abtina de la orice
comportament sau atitudine din care sa reiasa ca persoana aflata in curs de
urmarire sau judecata e considerata deja vinovata, anterior solutionarii definitive-
prin intermediul prepusilor

2.in privinta invinuitului: prezumtia de nevinovatie(realitate) creeaza un

drept special in privinta invinuitului, si anume dreptul de a nu face declaratii =
dreptul la tacere ce nu se reduce doar la simplul refuz al invinuitului sau
inculpatului de a raspunde la intrebari ci e si dreptul lui de a nu contribui prin
furnizarea de probe la propria incriminare (= dreptul de a nu se autoincrimina)
-este un drept relativ, pentru ca la baza exercitarii acestuia sta optiunea
invinuitului, respectiv dreptul sau de alegere, de a se folosi sau nu de acest drept
in raport de propriul sau interes procesual
- in RO: dreptul la tacere e reglementat expres, L281/2003 si apoi in
L356/2006-----> drept recunoscut inculpatului,intotdeauna inainte de ascultarea
acestuia,cu titlu de obligatie corelativa ce revine organului judiciar, fiind insotit si
de avertizarea persoanei cu privire la consecintele exercitarii dreptului

13
-astfel, se prevede ca inainte de a fi ascultat, inculpatului i se aduce la cunostinta dreptul
de a nu face declaratii, cu atragerea atentiei ca daca face declaratii, acestea pot fi folosite
in proces impotriva sa
-regula prevazuta expres in:* art 70 alin 2 CPP, prevede aducerea la cunostinta a
obiectului urmaririi penale
* art 143 (3) CPP, aplicabil retinerii, arestului preventiv
precum si procedurii de luare a masurilor preventive restrictive de libertate
* art 321 teza finala CPP, reglementeaza procedura
declararii cercetarii judecatoresti in faza de judecata

-prezumtia de nevinovatie e mentionata expres in materia probelor, astfel, art 66 alin 1

CPP prevede expres ca inculpatul, beneficiind de aceasta prezumtie, nu are obligatia de a-
si dovedi nevinovatia; aceasta regula e urmarea prevederilor din art 65 alin 2 CPP, care
stabileste ca sarcina probei in procesul penal revine, intotdeauna, organelor judiciare
-art 66 alin 2 prevede ca atunci cand exista probe de vinovatie, inculpatul are dreptul sa
probeze lipsa lor de temeinicie
-nu reprezinta insa un transfer a sarcinii probei asupra inculpatului, exprima un drept
special al inculpatului la contraproba(nascut din dreptul acestuia la contraactiune, drept
care se exercita prin intermediul mijloacelor specifice apararii)
-ca o consecinta a principiului prezumtiei de nevinovatie, dupa finalizarea administrarii
probelor, orice indoiala profita inculpatului
----> indoiala rezultata din probele administrate se interpreteaza in favoarea inculpatului

-nu exista indoiala atunci cand:

---------> din probele administrate nu rezulta savarsirea vreunei fapte materiale sau
vinovatia inculpatului
---------> rezulta atat vinovatia cat si nevinovatia inculpatului, pentru ca
judecatorul are dreptul de apreciere asupra probelor

-exista indoiala cand din probe nu rezulta nici vinovatia nici nevinovatia

-indoiala= proba pozitiva de nevinovatie, conduce la achitarea inculpatului

-doar in materia probelor se mai regaseste in mod expres, dar priveste intreaga materie a
procesului penal, in mod special in materia masurilor prevetive, pun probleme delicate,
aproape nerezolvabile, legate de incompatibilitatea cu prezumtia de nevinovatie

7.Garantarea dreptului la aparare art 6

-consta in aceea ca dreptul la aparare e garantat in procesul penal inculpatului si

celorlaltor parti, pe tot parcursul procesului
-oricare din partile procesului are dreptul de a fi asistata de un aparator(= avocat), de a
beneficia de asistenta juridica, pe tot parcursul procesului penal
-obligatii corelative ale organelor judiciare penale, care garanteaza exercitarea dreptului
la aparare
-organelor judiciare penale le revine obligatia de asigurare a exercitarii in mod efectiv a
drepturilor procesuale ale partilor, inclusiv a dreptului la aparare, precum si obligatia de a
administra toate probele necesare apararii
-organele judiciare au obligatia de a informa inculpatul imediat si inainte de a fi audiat cu
privire la fapta pt care e cercetat(=fapta materiala) si cu privire la incadrarea juridica a
faptei,precum si de a dispune toate masurile necesare asigurarii pregatirii si exercitarii
apararii
14
-mai au obligatia ca inainte de prima ascultare sa aduca la cunostinta inculpatului dreptul
acestuia de a avea un aparator, de a alege un aparator
-organele judiciare trebuie ca,in cazurile si conditiile prevazute de lege,sa dispuna
desemnarea unui avocat din oficiu daca inculpatul nu are un avocat ales
-prevederea cu valoare de principiu din articolul 6 trebuie interpretata prin raportare la art
24 Constitutie si a reglementarilor internationale, CEDO
-dreptul la aparare e componenta a dreptului la un proces echitabil

In absenta prevederilor exprese, dreptul la aparare are un continut complex:

1.dreptul partilor de a se apara singure in proces
2.obligatia organelor judiciare penale ca in desfasurarea procesului penal sa
cerceteze toate aspectele cauzei penale----> atat cele in favoare cat si cele in defavoare
partilor
3.dreptul partilor de a beneficia de asistenta juridica de specialitate, realizata prin
recurgerea la serviciile unui avocat, acesta avand vocatie procedurala de aparator in
procesul penal, exercita functia de aparare(dreptul de aparare,dreptul apararii)

*functii---de acuzare Min Publ -f antagonice,princip.contradictorialitatii

--- de aparare
--- de jurisdictie instanta -are la baza garantii de indep+impartialitate

8.Caracterul echitabil si durata rezonabila a procesului penal

-nu e prev expres in CPP actual
Echitatea procesului penal

- in absenta unei prevederi exprese, procesul penal trebuie sa satisfaca toate

exigentele unui proces echitabil
- in acest scop, pe intreaga desfasurare a procesului, trebuiesc respectate garantiile
procesuale si drepturile partilor – include si dr. la aparare
- presupune ca drepturile partilor sa fie respectate in mod egal, sa se asigure
respectarea egalitatii de sanse, principiu care nu poate fi restrans doar la parti ci
trebuie extins si cu privire la Min Publ, asimilat partilor, atunci cand exercita
functia de acuzare in procesul penal
- echitatea pretinde ca partile sa beneficieze de sanse egale in prezentarea cazului,
nefiind permis ca cineva sa fie dezavantajat in orice fel in raport cu adversarul sau
- pentru garantarea echitatii procesului penal e necesar sa fie aplicate aceleasi reguli
tuturor participantilor si acestia sa beneficieze de aceleasi drepturi procesuale

Durata rezonabila a procesului penal si Non bis in idem(2 judecati pt aceeasi fapta)

-cerinta a principiului celeritatii, decurgand din scopul procesului penal, anume

necesitatea descoperirii la timp a faptelor ce constituie infractiuni
-cerinta a eficientei procesului penal, conditie a infaptuirii unei bune justitii in materie
penala
-priveste procedura de informare a inculpatului, procedura privind masurile preventive,
procedura de fond
-presupune simplificarea procedurilor
-durata rezonabila e stabilita de la caz la caz, in raport de anumite criterii stabilite de
CEDO(complexitatea cauzei, atitudinea autoritatilor, comportamentul persoanelor
interesate)
15
Art 7,8 – un singur principiu:
9.Limba oficiala a procesului penal este limba romana

Exceptii:
-cetatenii care apartin minoritatilor nationale pot folosi limba lor in fata instantei
-cei care nu vorbesc limba romana pot participa in limba vorbita de ei, cu folosirea unui
traducator autorizat(interpret autorizat)

Actiunile in procesul penal

-spre deosebire de dreptul civil,ele au o singura sursa: infractiunea
1.temei - de fapt (fapta materiala)
- de drept (textul de incriminare)
2.obiectul :tragerea la raspundere a persoanei care a comis o infractiune
3.Aptitudinea functionala: necesitatea ca actiunea penala sa fie conforma cu normele
procedurale, sa respecte conditiile de procedura privind punerea in miscare, exercitarea,
stingerea actiunii penale;
*lipsa temeiului= act nefondata, neintemeiata
*lipsa aptitudinii functionale= actiune nelegeala, inadmisibila
4.subiectii –activi (titularul actiunii)- pun in miscare actiunea penala: statul prin Min Publ
- pasivi -actiunea se rasfrange asupra lor: inculpatul

ACTIUNEA PENALA

= acea actiune care are ca obiect tragerea la raspundere a pers. Care savarseste infractiuni
- mijloc jurideic prin care o pers. care e presupusa ca a savarsit o infr e adusa in fata
instantei penale pt a fi judecara si sanctionata – se adreseaza instantei penale
- prezinta trasaturi specifice ce definesc insasi substanta sau fondul procesului
penal
Trasaturi :
- actiune de stat= publica, apartine in intregime statului Min public
- obligatorie – din principiul legalitatii – irevocabila si continua
- actiune indivizibila – decurge din unitatea ilicitului penal – consecinta
aindivizibilitatii se exclude la toate pesr ce au contribuit la savarsirea infractiunii
in situatii de « consortium procesual pasiv »
- dintr-o infr. se naste o singura actiune penala indiferent de nr. Participantilor
- indisponibila- decurge din obligativitate
- personala – caracterul personal al raspunderii penale
- autonoma- rol de a declansa proc penal – principala fata de cea civila

Momente procesuale obigatorii

- punerea in miscare a actiunii penale
- exercitiul actiunii penale
- stingerea actiunii penale

Punerea în mişcare a acţiunii penale

16
§1. Noţiune. Punerea în mişcare a acţiunii penale înseamnă efectuarea actului procesual
prevăzut de lege prin care se formulează acuzaţia oficială împotriva unei persoane
determinate.
§2. Condiţii. Pentru punerea în mişcare a acţiunii penale trebuie îndeplinite
următoarele condiţii:
1) să fie începută în prealabil urmărirea penală;
2) persoana învinuitului să fie cunoscută;
3) să existe probe temeinice de vinovăţie.
In absenta unor prevederi legale exprese in CPP pt punerea in miscare a actiunii
penale e necesar sa existe probe temeinice si sa nu existe cauze de impiedicare a actiunii
penale. In prealabil pesr fata de care se urmeaza sa se dispuna inculparea sa aiba calitate de
invinuit sau suspect => inceperea urmaririi penale e o conditie de procedura obligatorie pt
punerea in miscare a actiunii penale.

§3. Titulari. Titularii acţiunii penale sunt:

1) procurorul – este titularul principal al acţiunii penale;
2) persoana vătămată – este titular al acţiunii penale doar atunci când
introduce plângere la instanţă împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire/netrimitere în
judecată, iar instanţa admite plângerea şi reţine
cauza spre judecare (art.278-1 alin.8 lit.c);
38
3) instanţa de judecată - este titular al acţiunii penale doar în ipoteza
extinderii procesului penal pentru alte fapte atunci când procurorul
lipseşte de la judecată (art. 336 alin.2);

§4. Acte de inculpare. Punerea în mişcare a acţiunii penale se realizează prin:

1) ordonanţă dispusă de procuror în cursul urmăririi penale;
2) rechizitoriu întocmit de procuror la finalul urmăririi penale atunci când se
impune trimiterea în judecată şi acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare
anterior prin ordonanţă;
3) declaraţii verbale ale procurorului în faza de judecată în ipoteza extinderii
pentru alte fapte (art. 336) sau pentru alte persoane (art. 337);
4) încheierea instanţei în ipoteza extinderii pentru alte fapte atunci când
procurorul lipseşte de la judecată (art. 336);
5) plângerea persoanei vătămate împotriva soluţiilor procurorului de
neurmărire/netrimitere în judecată în ipoteza prevăzută de art. 278-1 alin.8
lit.c. at cand formuleaza plangere impotriva rezolutiilor si ordonantelor procurorului de
neurmarire penala sau netrimitere in judecata.

3.2. Exercitarea acţiunii penale

§1. Noţiune. Exercitarea acţiunii penale înseamnă efectuarea tuturor actelor
procesuale care obligă instanţa judecătorească să judece pe inculpat şi să aplice una din
sancţiunile prevăzute de legea penală.
Exercitiul actiunii penale – punerea de concluzii
o participarea activa la administrarea probelor
o folosirea cailor de atac prevazute de lege
§2. Împiedicarea punerii în mişcare / exercitării acţiunii penale. Acţiunea penală
nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă
intervin cauze din următoarele două categorii:
I. cazuri în care acţiunea penală este lipsită de temei
II. cazuri în care acţiunea penală este lipsită de obiect
I. Cazurile în care acţiunea penală este lipsită de temei cuprind situaţiile în care
fie lipseşte infracţiunea, fie este exclusă răspunderea penală. Acestea sunt următoarele:
17
1. art.10 lit.a - fapta nu există
2. art.10 lit.b - fapta nu este prevăzută de legea penală;
3. art.10 lit.b-1 - fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;
4. art.10 lit.c - fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
5. art.10 lit.d - faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale
infracţiunii;
6. art.10 lit.e - există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al
faptei;
În cazul în care intervin aceste cauze prevăzute de art. 10 lit. a) - e), soluţiile
procesuale sunt următoarele:
înainte de începerea urmăririi penale, procurorul dispune neînceperea
urmăririi penale, cu excepţia lit.b-1 (este obligatorie începerea
urmăririi penale)
în cursul urmăririi penale, potrivit art.11, procurorul dispune:
39
a) clasarea, când nu există învinuit în cauză şi intervine una din
cauzele ce acţionează in rem (ex.: fapta nu este prevăzută de legea penală);
b) scoaterea de sub urmărire, atunci când există învinuit sau inculpat în
cauză;
în cursul judecăţii instanţa pronunţă achitarea.
II. Cazurile în care acţiunea penală este lipsită de obiect cuprind situaţiile în care
fie răspunderea penală est înlăturată sau înlocuită, fie nu este îndeplinită condiţia
prevăzută de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. Acestea sunt următoarele:
1. art.10 lit. f - lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea
sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege,
necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
2. art.10 lit. g - a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului
sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de
făptuitor;
3. art.10 lit. h - a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în
cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor
înlătură răspunderea penală;
4. art.10 lit.i - s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;
5. art.10 lit. i-1- există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
6. art.10 lit.j - există autoritate de lucru judecat.
În cazul în care intervin aceste cauze prevăzute de art. 10 lit. f) - j), soluţiile
procesuale sunt următoarele:
înainte de începerea urmăririi penale, procurorul poate dispune
neînceperea urmăririi penale, cu excepţia lit.i (competenţa exclusivă a
instanţei)
în cursul urmăririi penale procurorul, dispune:
a) clasarea, când nu există învinuit în cauză şi intervine una din
cauzele ce acţionează in rem (ex.: prescripţia răspunderii penale)
b) încetarea urmăririi penale, atunci când există învinuit sau
inculpat în cauză, cu excepţia lit.i (competenţa exclusivă a instanţei)
în cursul judecăţii instanţa pronunţă încetarea procesului penal.
3.3. Stingerea acţiunii penale
§1. Noţiune. Stingerea acţiunii penale reprezintă ultimul moment al exercitării
acesteia atunci când fie acţiunea penală şi-a atins obiectivele (aplicarea de sancţiuni), fie
atunci când a intervenit una din cauzele de împiedicare.
§2. Soluţii procesuale. Acţiunea penală poate fi epuizată prin pronunţarea
următoarelor soluţii procesuale:
18
 1) condamnarea;
2) achitarea;
3) încetarea procesului penal;
4) scoaterea de sub urmărire;
5) încetarea urmăririi penale.
In faza de urmarire penala
A) inainte de PMAP si IUP daca exista un caz de la art 10 se dispune
rezolutia motivata de procuror
B) dupa IUP si dupa PMAP se dispune stingerea AP in urmatoarele
modalitati
- clasare- cand nu exista invinuit sau nu e descoperit (cauze penale cu autori
necunoscuti) si e prezent art 10 doar in REM
- scoaterea de sub urmarire penala daca exista inculpat dar e prezent art 10 lit a-e
- incetarea UP – art 10 lit f-j
Procurorul da rezolutie cand legea nu contine o prevedere expresa si da ordonanta cand
exista o prevedere expresa

In faza de judecata:
A) condamnarea- principala solutie
conditii – sa existe fapta care sa fie infractiune si care sa fie
savarsita de inculpat
o trebuie sa existe PROBE CERTE nu poate fi
indoiala
B) achitarea – poate fi dispusa de instanta daca exista inculpat si e prezent
art 10 lit a-e
C) incetarea procesului penal – daca e inculpat si e prezent un caz de la
art 10 lit f-j

Continuarea procesului penal – o imp. garantie a dr la aparare

Are la baza dr inculpatului la contraactiune in scopul obtinerii unei solutii
procesuale de confirmare a inexistentei temeiului actiunii penale
In CPP continuarea poate avea loc in caz de amnistie, prescriptie, retragere a
plangerii prealabile si in cauzele de nepedepsire.

ACTIUNEA CIVILA

§1. Noţiune. Acţiunea civilă este mijlocul legal prin care o persoană care a suferit un
prejudiciu prin infracţiune solicită repararea acestuia în cadrul procesului penal.
Exista trei sisteme de reglementare :
- confuziunea – se exercita deodata cu AP
- separatiunii – se exercita separat de AP
- intermediar – are la baza dr la actiuneal partii lezate prin infractiune – dr de a alege
fie calea penala fie calea civila – in RO
§2. Particularităţi. Acţiunea civilă prezintă următoarele particularităţi:
1. îşi are izvorul într-o infracţiune;
2. se exercită, de regulă, la cerere, fiind disponibilă şi divizibilă – partea civilă poate
renunţa la exercitarea ei sau poate exercita acţiunea civilă doar împotriva unora
din persoanele care răspund civil;
3. este facultativă – partea civilă are un drept de opţiune privind exercitarea acţiunii
civile în procesul penal. Ca excepţie, putem nota situaţiile în care acţiunea civilă

19
se exercită din oficiu;
4. are ca titular persoana prejudiciată prin infracţiune. Ca excepţie, acţiunea civilă
are ca titular statul în situaţiile în care acţiunea civilă se exercită din oficiu;
5. are caracter accesoriu faţă de acţiunea penală.
6. imprumuta trasaturi de oficialitate de la AP – poate fi exercitata din oficiu de
instanta sau procuror (at cand prejudiciatul e o pers fara cap de exercitiu sau ca cap de
exercitiu restransa sau in cazurile de reparare in natura a prejudiciului)
§3. Condiţii. Pentru punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii civile în cadrul
procesului penal trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
1) prejudiciul să reprezinte o consecinţă directă şi necesară a infracţiunii;
2) prejudiciul să fie cert;
3) să existe manifestarea de voinţă a persoanei vătămate de a exercita
acţiunea civilă în cadrul procesului penal;
4) să fie pusă în mişcare în prealabil acţiunea penală.
§4. Desfăşurarea acţiunii civile În desfăşurarea ei acţiunea civilă cunoaşte 3 momente:
punerea în mişcare a acţiunii civile; exercitarea acţiunii civile şi rezolvarea acţiunii civile.

Modalitati de realizare a obiectului actiunii civile – principiul repararii integrale

aprejudiciului-
 reparatie in natura – restituire provizorie sau definitiva, desfiintare
totala sau partiala a unui inscris( la infr de fals), restabilirea situatiei
anterioare
 echivalent banesc – cand nu e posibila reparatia in natura sau in cazul
prejudiciilor morale
4.1. Punerea în mişcare a acţiunii civile. Punerea în mişcare a acţiunii civile se realizează în
două modalităţi:
1) constituirea de parte civilă.
În baza art. 15 alin. 2 constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale,
precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
Punerea în mişcare a acţiunii civile reprezintă un drept de opţiune al persoanei vătămate care
alege astfel între exercitarea acesteia în cadrul procesului penal sau în cadrul procesului civil,
iar această opţiune este guvernată de regula “electa una via non datur recursus ad alteram”
(alegerea uneia din cele două căi înlătură posibilitatea de a recurge la cealaltă). Regula
cunoaşte următoarele excepţii.
a) situaţia în care persoana vătămată poate părăsi calea civilă şi se poate urma calea
penală - în baza art. 19 alin.4 persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile
poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală sau
instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau
procesul penal a fost reluat după suspendare.
b) situaţia în care persoana vătămată poate părăsi calea penală şi se poate adresa instanţei
civile – persoana vătămată care a pornit acţiunea civilă în faţa organelor judiciare penale
poate să părăsească această cale şi să se adreseze instanţei civile atunci când procesul penal a
fost suspendat sau s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea procesului penal
ori când instanţa a lăsta nesoluţionată acţiunea civilă
2) din oficiu de către organul judiciar penal
Potrivit art. 17 alin.1 acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat
este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Punerea în mişcare din oficiu a acţiunii civile se poate realiza în acelaşi termen ca şi
constituirea de parte civilă: cel mai târziu până la citirea actului de sesizare.
Constituirea de parte civila se poate face si impotriva partii responsabile
civilmente(raspundere delictuala pt fapta altuia) -> prin introducerea ei in proces(pana la
citirea actului de sesizare a instantei) sau prin interventia sa proprie (in faza de UP dar pana
la terminarea cercetarii judecatoresti)
20
4.2. Exercitarea acţiunii civile. Exercitarea acţiunii civile înseamnă efectuarea tuturor actelor
procesuale care să determine instanţa judecătorească să admită acţiunea civilă şi să oblige pe
inculpat la repararea prejudiciului produs prin infracţiune.
Acţiunea civilă se exercită:
1) de către persoana vătămată. În această ipoteză, potrivit art. 18 alin.1 procurorul poate
susţine acţiunea civilă.
2) de către organul de urmărire penală (în faza de urmărire penală ) şi de procuror (în faza de
judecată).
4.3. Soluţionarea acţiunii civile. Rezolvarea acţiunii civile este în mod exclusiv în
competenţa instanţei care dispune prin aceeaşi sentinţă asupra acţiunii penale şi a celei civile
(art. 346 alin.1). Instanţa poate dispune:
a) admiterea acţiunii civile
Instanţa admite acţiunea civilă atunci când:
a.1. sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi
a.2. instanţa a pronunţat în latura penală:
condamnarea
achitarea în baza art. 10 lit. b-1, d, e
încetarea procesului penal în baza art. 10 g, i
b) respingerea acţiunii civile
Instanţa admite acţiunea civilă atunci când:
b.1. nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale sau
b.2. instanţa a pronunţat în latura penală:
achitarea în baza art. 10 lit. a, c
c) situaţiile în care instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă
Instanţa nu soluţionează acţiunea civilă atunci când pronunţă în latura penală:
achitarea în baza art. 10 lit. b
încetarea procesului penal în baza art. 10 f, j, precum şi în caz de retragere a plângerii
prealabile.

Actiunea civila la instanta civila

Situatii in care se poate adresa instantei civile

1. exercitarea din oficiu a AC daca se constata ulterior ca prejudiciul a fost reparat
doar partial ; prejudiciul care a mai ramas de reparat, partea civila se poate adresa cu o
actiune separata la instanta civila
2. daca se constata ulterior solutionarii AP existenta unui prejudiciu nou sau
nascut, descoperit ulterior in scopul repararii acestuia partea civila poate face AC
separata la instanta civila
3. daca se constata ca rezolvarea AC in cadrul procesului penal ar intarzia in mod
nejustificat rezolvarea AP existand riscul depasirii duratei rezonabile a procesului penal,
instanta va putea dispune DISJUNGEREA (AC se solutioneaza de instanta penala cu
termen separat)

Actiunea civila ce reiese din infractiune e scutita de taxa de timbru.

Actiunea civila se mai rezolva si prin :
TRANZACTIE – e precedata de o negociere directa intre parti avand caracter
judiciar adica se face in fata instantei penale cu indeplinirea cerintelor civile. Nu exista
nici un impediment ca tranzactia sa fie intocmita anterior de parti in forma autentica la
notar. – instanta ia act

21
 ACORDUL DE MEDIERE – se intocmeste in conformitate cu prevederile legii
192/2006 privind medierea adica trebuie sa fie in forma scrisa si trebuie semnat de parti
si mediator. - instanta ia act
RECUNOASTERE – de inculpat si partea responsabila civilmente - instanta ia act
si obliga la reparatie in masura recunoasterii. Se vor administra probe numai cu privire la
pretentiile nerecunoscute care se vor solutiona in continuarea procesului penal dupa
regulile de procedura comune.

In toate cazurile in care instanta penala nu solutioneaza actiunea civila, partea

civila se poate adresa cu AC la instanta civila.

Participanţii la procesul penal

Caracterizare generală a participanţilor în procesul penal

Participanţii sunt subiecţii care iau parte la procesul penal în vederea realizării
scopului acestuia. În sens larg, sunt participanţi organele judiciare penale, părţile, apărătorii,
precum şi alte persoane (martorii, experţi, interpreţi, părinţii minorilor, etc). În sens strict,
sunt participanţi doar organele judiciare penale, părţile şi apărătorii.
Spre deosebire de procesul civil, procesul penal se caracterizează printr-o diversitate
de participanţi, având în vedere în particular diversitatea organelor judiciare.

Organele judiciare penale

Organele judiciare penale reprezintă acele organe ale autorităţii statale care realizează
activitatea procesual penală. Acestea sunt: organele de urmărire penală şi instanţele
judecătoreşti. A nu se confunda cu organele constatatoare sau organele cu competenta
specifica de investigatie preliminara care sunt organe extraprocesuale.
Organele de urmărire penală (OUP)
. Organele de urmărire penală sunt acele organe judiciare penale care intervin în faza
preliminară judecăţii şi care au ca obiectiv efectuarea urmăririi penale în cauză, emiterea
actului de acuzare şi transferul cauzei în faza de judecată.
Categorii de OUP. Potrivit art. 201 alin.1 urmărirea penală se efectuează de către
procurori şi de către organele de cercetare penală.
Organele de urmărire penală trebuie distinse de alte organe ale autorităţii care intervin
în faza preliminară judecăţii, dar fără a desfăşura o activitate procesual penală specifică, ci
doar o activitate de constatare a infracţiunilor. Este vorba de organele de constatare
prevăzute în art.214 şi art. 215 şi anume:
a) organele inspecţiilor de stat, alte organe de stat, precum şi ale unităţilor la care se referă
art. 145 din C. pen., pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi
obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii;
b) organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice, ale altor unităţi la care
se referă art. 145 din C. pen., pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de cei
aflaţi în subordine ori sub controlul lor;
c) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infracţiunile constatate pe
timpul executării misiunilor specifice.
d) comandanţii de nave şi aeronave pentru infracţiunile săvârşite pe acestea, pe timpul cât
navele şi aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor;
e) agenţii de poliţie de frontieră, pentru infracţiunile de frontieră.

Organele de cercetare penală (OCP)

22
 Organele de cercetare penală sunt acele organe judiciare care intervin doar în faza
preliminară judecăţii şi efectuează acte de cercetare penală sub supravegherea şi controlul
procurorului în calitatea acestuia de conducător al fazei de urmărire penală şi titular al
funcţiei de acuzare.
Categorii de OCP. Potrivit art. 201 alin.2 organele de cercetare penală sunt:
a) organele de cercetare ale poliţiei judiciare; b) organele de cercetare speciale.

OCP ale Poliţiei Judiciare. - comun

Forme ale poliţiei judiciare. Organele de cercetare penală ale Poliţiei
Judiciare pot fi divizate în două categorii :
1) poliţia judiciară de drept comun – reglementată prin dispoziţiile generale
ale Legii nr. 364/2004 şi dispoziţiile C.pr.pen.
2) poliţia judiciară cu caracter special – poliţia judiciară din cadrul
Departamentului Naţional Anticoruţie şi din cadrul Direcţiei de Investigare a
Criminalităţii Organizate şi a Terorismului.
Componenţa poliţiei judiciare de drept comun. Potrivit art.201 alin.3 ca organe de
cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul
Administraţiei şi Internelor, desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor, cu
avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Retragerea avizului conform al procurorului general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce la încetarea calităţii de
lucrător în cadrul poliţiei judiciare.
Competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judicare. Potrivit art. 207 cercetarea
penală se efectuează de organele de cercetare ale poliţiei judiciare, pentru orice infracţiune
care nu este dată, în mod obligatoriu, în competenţa altor organe de cercetare penală. În
consecinţă, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au competenţa generală de
efectuare a urmăririi penale, cu excepţia infracţiunilor date de lege în competenţa
procurorului (art.209 alin.3) şi în competenţa organelor de cercetare penală speciale (art.
208). Fac parte agentii si ofiterii.
Organele de cercetare penală speciale. Potrivit art. 208 sunt organe de cercetare
penală speciale :
a) ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare corp aparte şi
similare, pentru militarii în subordine. Cercetarea poate fi efectuată şi personal de către
comandant;
b) ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoană, pentru
infracţiunile săvârşite de militari în afara unităţilor militare. Cercetarea poate fi efectuată şi
personal de şefii comenduirilor de garnizoană;
c) ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor militare, pentru
infracţiunile de competenţa instanţelor militare, săvârşite de persoanele civile în legătură cu
obligaţiile lor militare. Cercetarea poate fi efectuată şi personal de către comandanţii
centrelor militare.
d) ofiţerii poliţiei de frontieră, anume desemnaţi pentru infracţiunile de frontieră;
e) căpitanii porturilor, pentru infracţiunile contra siguranţei navigaţiei pe apă şi contra
disciplinei şi ordinii la bord, precum şi pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu
serviciul, prevăzute în Codul penal, săvârşite de personalul navigant al marinei civile, dacă
fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol siguranţa navei sau a navigaţiei.
Organele de cercetare penală speciale au o competenţă specială de efectuare a
cercetării penale.
Categorii de activităţi efectuate de OCP. Organele de cerectare penală pot efectua
acte de cercetare penală sub rezerva acelor acte ce reprezintă atributul exclusiv al
procurorului ca titular al funcţiei de acuzare (ex.: punerea în mişcare a acţiunii penale,

23
trimiterea/netrimiterea în judecată). Organele de cercetare penală efectuează în cauzele ce au
ca obiect infracţiuni de competenţa acestora:
1. acte de descoperire a infracţiunii şi de constatare a acesteia;
2. acte de descoperire, de prindere şi de identificare a făptuitorului;
3. acte premergătoare;
4. dispunerea începerii urmăririi penale sub rezerva confirmării procurorului;
5. acte de cercetare penală (ex.: ascultari de persoane; dispunerea unor constatări
tehnico-ştiinţifice, etc.);
6. dispunerea unor măsuri procesuale ( ex.: reţinerea pe o durată de până la 24h);
7. propunerea de soluţii, materializate în referate, referitoare la acele acte de
competenţa exclusivă a procurorului ( ex.: referat cu propunere de punere în mişcare a
acţiunii penale, referat cu propunere de netrimitere în judecată ).

Procurorii ca reprezentanţi ai Ministerului Public

În calitate de organ de urmărire penală, procurorul reprezintă conducătorul fazei de

urmărire penală şi titularul funcţiei de acuzare, calitate în care participă şi la faza de judecată.
În sistemul român procurorul are calitatea de magistrat. Ministerul Public nu face parte din
puterea judecatoreascasi nici din autoritatea judecatoreasca ci are natura unui organ executiv
– domeniul Min Public fiind cel al aplicarii legilor in interes public - . Executiv pus in slujba
infaptuirii justitiei si nu apartine organizatiei administratiei publice.
§2. Organizare. Procurorii sunt organizaţi în Parchete:
1) Parchete civile: Parchetul de pe lângă Judecătorie, Tribunal, Tribunalul pentru
minori şi familie (cel mai târziu cu începere de la 1 ianuarie 2008), Curtea de apel, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie;
2) Parchete militare: Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar, Tribunalul Militar
Teritorial, Curtea Militară de Apel.
Atribuţii ale Ministerului Public. Potrivit art. 63 din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, Ministerul Public exercită prin procurori următoarele atribuţii:
1) efectuează urmărirea penală în cauzele prevăzute expres de lege (art. 209 alin. 3);
2) participă la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative;
3) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare,
conduce şi supraveghează activitatea altor organe de cercetare penală; dispune în cauzele de
competenţa acestora actele de competenţa exclusivă a procurorului;
4) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale;
5) exercită acţiunea civilă în cazurile prevăzute de lege;
6) participă la şedinţa de judecată în calitate de titular al funcţiei de acuzare;
7) exercită căilor de atac prevăzute de lege;
8) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane;
9) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii;
10) studiază cauzele care generează sau favrizează criminalitatea;
11) verifică respectarea legii la locurile de deţinere preventivă.

Principiile ce guvernează activitatea Ministerului public. La baza organizării şi

funcţionării Ministerului Public stau următoarele principii:
1) legalitatea – în exercitarea atribuţiilor lor, procurorii trebuie să respecte legea
şi să asigure respectarea legii;
2) imparţialitatea – art. 62 alin.2 din Legea nr. 304/2004 prevede că procurorii
trebuie să fie imparţiali. Acest principiu este pe deplin aplicabil în faza de
24
urmărire penală, însă în faza de judecată procurorul este parţial întrucât
susţine actul de acuzare;
3) independenţa – potrivit art. 62 alin.4 din Legea nr. 304/2004 parchetele sunt
independente în raport cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu celelalte autorităţi publice;
consecinte sunt ca instanta penala nu poate cenzura concluziile procurorului(pot fi dupa
propria sa convingere), si e tinuta de sesizarile sale.
4) exercitarea atribuţiilor sub autoritatea ministrului justiţiei – potrivit art. 69
din Legea nr. 304/2004, ministrul justiţiei exercită controlul asupra procurorilor în ceea ce
priveşte:
eficienţa managerială;
modul în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu;
raporturile de serviciu cu justiţiabilii.
Controlul nu poate viza însă măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi
soluţiile dispuse.
5) controlul ierarhic – în virtutea acestui principiu, prim-procurorul parchetului de pe
lângă judecătorie, prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal, procurorul general al
parchetului de pe lângă Curtea de Apel, procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi justiţie exercită control asupra procurorilor ierarhic inferiori;
CPP prevede posibilitatea preluarii cauzelor penale aflate in competenta proc inferiori
in dispozitia procurorilor ierarhici cu respectarea unor conditii stricte. Astfel preluarea se
realizeaza doar :
- at cand se constata ca impartialitatea proc ar putea fi stirbita datorita imprejurarilor
cauzei, dusmaniilor locale sau calitatii partilor
- cand o parte e ruda sau afin pana la gr 4 inclusiv cu unul din procurori, grefieri,
judecatori, asistanti judiciari ai instantei
- cand exista pericolul de tulburare a ordinii publice
- cand UP e impiedicata sau intarziata datorita complexitatii cauzei sau alte
imprejurari obiective numai cu acordul procurorului ce face urmarirea penala
In cauzele preluate, procurorul ierarhic poate infirma toate actele si masurile dispuse
de proc inferior at cand considera ca acestea sunt contrare dispozitiilor legale.
Legea 202/2010 introduce art 217 indice 1 care prevede posibilitatea trecerii cauzei
penale de la un parchet la altul. Procurorul general al parchetului de pe langa ICCJ poate
dispune fie din oficiu fie la cerere trecerea cauzei at cand constata ca UP ar putea fi afectata
de o suspiciune rezonabila datorita imprejurarilor cauzei , a calitatii partilor sau cand exista
pericolul de tulburare a ordinii publice. -> declarata neconstitutionala
6) indivizibilitatea – în exercitarea atribuţiilor lor, procurorii nu intervin în nume
propriu, ci în numele parchetului din care fac parte.

Procurorii efectueaza urmarirea penala in 2 sit

- cand infractiunile sunt date in competenta org. de cercetare penala procurorul
poate prelua cauzele si poate efectua personal UP
- cand efectueaza in mod obligatoriu UP sub sanctiunea nulitatii absolute in
cazurile expres prevazute de lege(infr grave)
Procurorul participa la sedintele de judecata in cauzele penale la judecatori in mod
obligatoriu at cand:
- se sesizeaza prin rechizitoriu
- pedeapsa e inchisoare mami mare de 3 ani
- asistenta juridica a inculpatului e obligatorie
- sa inlocuit amenda cu inchisoarea
- procurorul considera ca e necesar pt apararea interesului public.
- La tribunal , curte de apel, ICCJ si instante militare
25
 Instanţele judecătoreşti

Instanţele judecătoreşti reprezintă acele organe judiciare penale care îndeplinesc

funcţia de jurisdicţie (iudicio – puterea de a condamna pe acuzat atunci când acesta este
găsit vinovat de săvârşirea faptei şi imperium - puterea de a constrânge persoana
condamnată să se supună la executarea pedepsei).
Functia de judecata determina delimitarea competentei instantei penale stabilind ca
instanta exercita o functie pe care nu o imparte cu nimeni in deplina independenta si
impartialitate. Trebuie sa suporte concurenta altor jurisdictii penale ceea ce presupune o
delimitare a competentelor. Nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la competenta
trebuie sa atraga sanctiunea nulitatii.
Organizare. Instanţele judecătoreşti pot fi divizate în două categorii:
1) instanţe civile: Judecătorie, Tribunal, Tribunalul pentru minori şi
familie (cel mai târziu cu începere de la 1 ianuarie 2008), Curtea de apel, ICCJ
2) instanţe militare: Tribunalul Militar, Tribunalul Militar Teritorial,
Curtea Militară de Apel.

Atribuţii. Instanţele judecătoreşti au următoarele atribuţii:

1.controlul asupra tuturor actelor de procedură afectuate până în momentul
sesizării instanţei (sub aspectul legalităţii şi temeiniciei);
2. efectuarea actelor de judecată:
§ o examinare a cauzei şi o reexaminare a procedurilor preliminare
§ o judecată în sensul atribuit acestei noţiuni de normele de procedură care
înseamnă:
Ø o administrare nemijlocită a probelor administrate în faza de urmărire
penală;
Ø administrarea de noi probe;
Ø evaluarea probelor.
3. soluţionarea acţiunii penale şi eventual, a acţiunii civile, prin pronunţarea unei
hotărâri penale ce este susceptibilă de a intra în puterea de lucru judecat.

Compunerea instanţei judecătoreşti. Prin compunerea instanţei se înţelege

alcătuirea completului de judecată cu numărul de judecători cerut de lege (aspectul
constitutiv), judecători care să aibă capacitatea funcţională necesară pentru judecarea
cauzelor penale (aspectul funcţional).
a) aspectul constitutiv – deşi Legea nr.304/2004 a introdus principiul
colegialităţii (2 judecători) în primă instanţă, Legea nr.247/2005 a revenit la
principiul unicităţii completului (1 judecător) în primă instanţă, 2 judecători în
apel şi 3 judecători în recurs.
Excepţie: secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă
în primă instanţă întotdeauna în complet de 3 judecători, în recurs, în
complet de 3-5 judecători şi în recurs în interesul legii, în Secţii Unite (3/4
din numărul total al judecătorilor).
b) aspectul funcţional – sistemul român promovează instituţia
judecătorului profesional (nu admite cel puţin până la ora actuală şi magistraţi
neprofesionali). Acesta trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Legea
nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor astfel cum a fost
modificată prin Legea nr.247/2005.
Compunerea instanţei este guvernată de principiul unicităţii şi continuităţii completului
de judecată. Astfel, potrivit art. 292, completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în
26
tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până
la începerea dezbaterilor. În schimb, după începerea dezbaterilor, orice schimbare
intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor.

EXCEPTIILE DE NECOMPETENTA

In aceasta materie se face o distinctie intre formele de competenta prevazute de

lege, astfel, in cazurile in care exceptia priveste necompetenta materiala sau dupa
calitatea persoanei, aceasta poate fi invocata oricand, pentru ca priveste forme de
competenta prevazute de norme imperative de ordine publica, iar sanctiunea procesuala
in caz de nerespectare a dispozitiilor legale referitoare la competenta dupa materie sau
dupa calitatea persoanei, este nulitatea absoluta prev in art 197, al. 2 CPP.
In celelalte cazuri, respectiv cand exceptia invocata priveste necompetenta
teritoriala in ambele modalitati, atat pentru infractiuni savarsite in tara cat si pentru
infractiuni savarsite in stainatate, invocarea exceptiei nu se poate realiza in faza de
judecata oricand, ci doar pana la citirea actului de sesizare al instantei. Acest moment
procesual, constand in citirea rechizitoriului este prevazut in limine litis, ceea ce
inseamna ca nu poate fi incalcat , el marcheaza inceputul cercetarii judecatoresti.
Exceptia de necompetenta, dupa caz - materiala, sau dupa persoana – teritoriala,
reprezinta modalitatea procedurala de verificare a competentei in toate formele de
competenta prevazute de lege.
Exceptia de necompetenta poate fi invocata de procuror sau de parti si poate fi
pusa in discutie si din oficiu de instanta penala.
Procedura de solutionare a exceptiei de necompetenta este una contradictorie,
ceea ce inseamna ca ea presupune dezbateri contradictorii. Instanta penala se pronunta
asupra exceptiei dupa caz, fie printr-o incheiere, fie printr-o sentinta, in ambele cazuri
hotararea trebuie motivata. Instanta penala va da o incheiere atunci cand respinge
exceptia. Aceasta incheiere este o incheiere de sedinta in sensul avut in vedere de art 305
CPP.
Instanta penala va da o sentinta atunci cand admite exceptia invocata. Adica
atunci cand se considera necompetenta sa judece cauza. In acest caz, prin sentinta,
instanta dispune in mod expres declinarea de competenta. In acest scop in mod
obligatoriu, in cuprinsul sentintei, mai exact in dispozitiv, va arata in mod expres care
este instanta in favoarea careia se dispune declinarea de competenta. In ipoteza in care
instanta omite sa indice in cuprinsul sentintei, in dispozitiv, care este instanta competenta
in favoarea careia se declina judecata, ne gasim in prezenta unei situatii de intrerupere al
cursului normal al justitiei. In acest caz, trebuie sesizata ICCJ, care are competenta de a
rezolva cazurile de intrerupere a cursului normal al justitiei.
Ca efect al sentintei de declinare a competentei, intregul dosar al cauzei se trimite
instantei aratate, in sentinta de declinare a competentei. Sentinta penala prin care instanta
isi declina competenta, nu este supusa nici apelului si nici recursului, aceasta fiind o
sentinta definitiva. Ea este data in prima si in ultima instanta.
In ceea ce priveste incheierea de respingere a exceptiei de necompetenta, aceasta
poate fi atacata cu apel si cu recurs, dupa caz, odata cu fondul cauzei.
In urma declinarii de competenta, instanta la care se declina judecata are dreptul si
obligatia de a-si verifica propria competenta, ceea ce inseamna ca sentinta de declinare a
competentei nu are caracter obligatoriu pentru instanta in favoarea careia s-a dispus
declinarea de competenta. Instanta isi verifica competenta. Daca constata ca nu e
competenta, isi declina competenta.

27
 Aceste reguli sunt aplicabile si pentru faza de urmarire penala. Procurorul, in faza
de urmarire penala, isi declina competenta prin ordonanta. Ordonanta procurorului
trebuie sa fie motivata.

CONFLICTELE DE COMPETENTA
Daca declinarea de competenta s-a realizat pe motivul nerespectarii dispozitiilor
legale referitoare la competenta materiala sau dupa calitatea persoanei, instanta penala la
care se declina judecata, poate mentine actele efectuate si masurile dispuse pana in
momentul declinarii de competenta de catre instanta penala care a fost sesizzata initial.
Mentinerea este facultativa. Ea ramane la aprecierea instantei in favoarea careia s-
a dispus declinarea competentei, ceea ce inseamna ca daca instanta nu mentine, atunci
trebuie sa dispuna in mod expres.
In cazurile de necompetenta teritoriala, actele efectuate si masurile dispuse de
instanta sesizata initial, se mentin, ele fiind valabile.
Conflictele de competenta – dezacorduri ale instantelor in legatura cu modul de
respectare a dispozitiilor legale referitoare la competenta.
Indiferent de forma de competenta sunt:
1. Pozitive – 2 sau mai multe instante aflata in conflict, se considera deopotriva
competente sa solutioneze cauza.
2. Negative – 2 instanta aflate in conflict isi declina reciproc competenta una in
favoarea celeilalte.

Conflictele de competenta trebuie rezolvate in mod obligatoriu pentru ca ele au ca

efect perturbarea cursului normal al justiei. De aceea, ele trebuiesc rezolvate. Plecand de
la aceasta premisa, procedura de rezolvare a conflictelor de competenta este conferita
unei anumite instante penale care in conceptia CPP in vigoare, este instanta superioara si
comuna instantelor aflate in conflict.
Aceasta instanta poate fi sesizata in caz de conflict pozitiv de competenta, de
instanta care s-a declarat cea din urma competenta, iar in caz de conflict negativ de
competenta, sesizarea instantei se va realiza de catre instanta penala care si-a declinat cea
din urma competenta. Sesizarea este obligatorie!
In situatia in care intervine un conflict de competenta intre instante penale de
naturi diferite, respectiv intre o instanta civila si una militara, prin derogare de la aceasta
regula, competenta de rezolvare a conflictului apartine sectiei penale a ICCJ.
Sesizarea instantei superioare si comune, adica a instantei competente sa
solutioneze conflictul, se poate realiza si de catre procuror oricand, si se poate realiza de
oricare din partile procesului penal.
Cu privire la procedura, nu sunt particularitati. Citarea partilor este obligatorie.
Partile trebuie incunostiinta cu privire la procedura de solutionare a conflictului de
competenta. Instanta superioara si comuna instantelor aflate in conflict va da o hotarare
judecatoreasca care este obligatorie, si care poarta denumirea de regulator de competenta
pentru ca este o hotarare care hotareste comptenta.
Atunci cand instanta, verificand procedura constata ca aceasta nu revine niciuneia
dintre instantele aflate in conflict ci unei alte instante, daca in raport de acea instanta nu
este o instanta superioara si comuna, aceasta isi va declina competenta in favoare
instantei care este superioara si comuna.
Cu privire la felul hotararii judecatoresti nu exista nici o prevedere particulara. In
absenta unei prevederi legale, practica judiciara a considerat ca aceasta hotarare trebuie

28
sa fie o decizie penala pentru ca numai in acest fel ea se poate impune tuturor instantelor.
De aceea, regulatorul de competenta este o decizie penala motivata.
In urma acestei decizii care stabileste care dintre instantele penale aflate in
conflict are competenta de judecata, instanta indicata in regulator nu mai are posibilitatea
verificarii competentei ci ea are obligatia de judecare a cauzei, adica trebuie sa acepte
decizia data de instanta superioara si comuna. Prin decizie instanta se pronunta si cu
privire la actele efectuate si masurile dispuse de instantele aflate in conflict pana in
momentul solutionarii conflictului.
Din momentul sesizarii instantei superioare si comune in vederea solutionarii
conflictului de competenta, instanta penala care s-a considerat competenta cea din urma
sau dupa caz instanta care si-a declinat competenta cea din urma, are obligatia de a
efectua actele si de a dispune masurile care sunt urgente – care nu sufera amanare, cu
scopul de a nu compromite judecata.

REMEDIILE PROCESUALE ALE IMPARTIALITATII

Impartialitatea trebuie sa caracterizeze organele judiciare sau autoritatile statului

care indeplinesc atributii privind procesul penal. Impartialitatea este incompatibila cu
formarea prejudecatilor in solutionarea procesului penal. Ea priveste reporturile dintre
organele judiciare si partile procesului penal. Impartialitatea presupune ca organele
judiciare sa se mentina pe o pozitie procesuala obiectiva sau neutra in intreaga
desfasurare a procesului penal.
Impartialitatea se afirma ca un laitmotiv cu o contanta aproapre obsesiva in tot
cursul unui proces penal pentru ca organele judiciare sunt puse in mod frecvent sa dea
solutii, sa dispuna sau sa aduca la indeplinire acte cu masuri procesuale. In mod frecvent
organelor judiciare li se adreseaza cereri. Aceste cereri pot fi admise sau respinse.
Esential este ca admiterea sau respingerea sa se adopte in totala impartialitate.
La baza acestui principiu sta prezumtia de impartialitate a organelor judiciare.
Absenta impartialitatii trebuie dovedita, ea avand caracter de exceptie si trebuind sa fie
rezolvata. Pentru rezolvarea acestor situatii sau imprejurari care pun la indoiala
impartialitatea, au fost create asa numitele remedii procesuale = mijloacele juridice prin
intermediul carora se asigura respectarea principiului impartialitatii, care trebuie sa
conduca organele judiciare.
Remediile procesuale sunt de 2 feluri in raport de banuielile care stau la baza
acestora:
1. Incompatibilitatea – are la baza suspiciuni individuale cu privire la lipsirea
organului judiciar de impartialitate in rezolvarea unei cauze penale.
2. Stramutarea – are la baza o suspiciune colectiva cu privire la impartialitatea
organelor judiciare.

1. Incompatibiliatea

Reprezinta situatia individuala in care se gaseste o persoana fizica, care este

imputernicitul organului judiciar prevazut de lege; situatie caracterizata de existenta unei
suspiciuni rezonabile privind absenta impartialitatii acesteia in rezolvarea unei cauze
penale concrete.
29
 De aceea, sub aspectul naturii juridice, incompatibiliatea nu apartine competentei.
De asemenea, nu apartine nici aspectului functional al compunerii unei instante pentru ca
incompatibiliatea nu priveste capacitatea functionala generala ci priveste capacitatea
functionala determinata in concret prin raportare la un caz determinat.
Incompatibilitatea priveste judecatorul, procurorul, organul de cercetare penala,
magistratul asistent din cadrul ICCJ, grefierul de sedinta, expertul si interpretul. Are la
baza existenta unui caz de incompatibilitate care trebuie sa fie prevazut de lege.
Cazurile de incompatibilitate a judecatorului:
- Nu pot face parte din acelasi complet judecatorii care sunt soti sau rude sau
afinin intre ei pana la gradul IV inclusiv. Este valabil si pentru procurori,
magistratul asistent si grefierul de sedinta pentru ca priveste si constituirea
instantei.
- Nu poate participa la judecarea cauzei in oricare din caile de atac prevazute de
lege, precum si in urma desfiintarii hotararii ori casarii hotararii dupa caz, in
apel sau in recurs, daca a solutionat anterior cauza penala.
- Nu mai poate participa la judecarea cauzei penale judecatorul care si-a
exprimat anterior parerea cu privire la solutie. Acest caz se deosebeste de cel
precedent pt ca daca in cazul precedent pt ca a fi incompatibil este necesar ca
judecatorul sa fi dat o solutie, in acest caz nu se cere sa fi dat o solutie ci doar
sa-si fi exprimat parerea cu privire la solutie. Parerea cu privire la solutie se
poate realiza oriunde si oricand. Ceea ce conteaza e ca parerea sa se refere
expres la solutie si de asemenea este necesar ca parerea sa se realizeze inainte
de solutionarea cauzei penale in orice mod.
- Nu poate participa judecatorul care fiind anterior procuror, a dispus punerea in
miscare a actiunii penale sau a pus concluzii in fata instantei penale or
judecatorul care in timpul urmarii penale s-a pronuntat cu privire la
propunerea masurii arestarii preventive ori cu privire la lungirea masurii
arestarii preventive. Aceasta incompatibilitate priveste doar judecarea fondului
cauzei. Aceasta inseamna ca in conformitate cu o decizie data in sensul legii
de ICCJ, daca judecatorul a luat masura arestarii preventive, poate hotari
ulterior prelungirea acesteia.
- Nu este incompatibil nici judecatorul care a procedat la prelungiri succesive
ale aceleiasi masuri preventive a arestarii fata de inculpat.
- A fost anterior aparator sau reprezentant al uneia dintre parti. Pentru aceasta
nu este necesar ca judecatorul sa fi efectual activitati in calitate de aparator sau
reprezentant ci e suficient sa fi avut aceasta calitate
- Anterior a fost martor sau expert in aceeasi cauza. Pentru aceasta, nu este
suficienta calitatea ci e necesar sa se faca dovada ca judecatorul a avut aceasta
calitate.
- Are interes direct sau indirect in solutionarea cauzei. Interesul nu poate fi
prezumat ci interesul trebuie sa fie dovedit (elemente de fapt concrete).
Legea nr. 256/2006 a adus in CPP si alte cazuri de incompatibiliate preluate din
Legea 161/2003. Aceste cazuri privesc situatia in care:

30
 - judecatorul este sot, ruda apropiata sau afin pana la gradul IV inclusiv cu una din
partile procesului penal, cu aparatorul vreuneia din parti sau cu reprezentantul acesteia,
fara sa faca distinctie intre modalitatea de reprezentare.
- Aceasta exista si atunci cand se stabileste ca judecatorul este tutorele sau
curatorul uneia dintre parti
- atunci cand se stabileste ca judecatorul se afla in dusmanie cu una dintre parti
sau cu sotul ori cu o ruda apropiata sau afin pana la gradul IV intre parti
- mai este incompatibil si judecatorul care a primit orice fel de liberalitati de la
parti, vreunul din aparari sau de la reprezentantul oricareia din partile procesului penal.
- incompatibiliatea judecatorului in caile de atac prevazute de lege, indiferent de
calea de atac, daca se constata ca la judecata in prima instanta a participat sotul, ruda
apropiata sau afinul pana la gradul IV inclusiv cu una din parti, aparatorul oricarei parti
sau cu reprezentantul oricarei parti.
- CPP a preluat si cazul de incompatibilitate privind calitatea de sot sau ruda
apropiata, ori afin pana la gr IV inclusiv a aparatorilor acestora, ori a reprezentantilor cu
procurorul care a efectuat urmarirea penala sau care a supravegheat urmarirea penala.
Aceste cazuri preluate din legea 161/2003 sunt valabile si pentru procuror,
organul de cercetare penala, magistratul asistent, grefierul de sedinta.
Cu privire la procuror, sunt prevazute 2 cazuri distincte in plus:
- Procurorul, care fiind anterior judecator a dat solutie, nu mai
poate participa ulterior ca procuror pentru a pune concluzii in
caile de atac.

- Procurorul nu pai poate proceda la refacerea urmaririi penale

in cazurile de restituire, daca anterior a efectuat urmarirea
penala sau a supravegheat urmarirea penala. Acest caz nu
este aplicabil in situatia in care instanta penala, in aplicarea
cazului prevazut de art 278, ind. 1, al 8, lit. B a dispus
trimiterea cauzei la procuror in vederea redeschidereii
urmaririi penale.

Cazurile de incompatibiliate prezentate sunt aplicabile si expertului precum si

interpretului.
Modalitatile de rezolvare a situatiilor de incompatibiliate:
- Abtinerea

- Recuzarea

ABTINEREA
Este modalitatea principala de solutionare a incompatibiliatii. Este mijlocul prin
care persoana care se stie ca se gaseste intr-unul din cazurile de incompatibilitate
prevazute de lege, face o declaratie scrisa prin care arata care este cazul de
incompatibilitate prevazut de lege.
Aceasta declaratie se face dupa caz in faza de urmarire penala, in fata procurorului
care supravegheaza urmarirea penala, sau daca este vorba chiar de porcuror, in fata
procurorului ierarhic care are competenta de a dispune cu privire la declaratia de abtinere.
In situatia in care procurorul ierarhic admite declaratia de abtinere, va stabili care
este persoana care este persoana care il inlocuieste pe cel care s-a abtinut in
31
instrumentarea cauzei penal. Procurorul dispune prin ordonanta. in situatia in care se
formuleaza o declaratie de abtinere in faza de urmarire penala, aceasta nu are ca efect
intreruperea urmaririi penale ci urmarirea continua pana in momnetul in care procurorul
competent da solutia cu privire la abtinere . termen – cel mult 3 zile!

RECUZAREA
Este o modalitate subsidiara de solutionare a incompatibilitatii. Inseamna ca
recuzarea intervine numai daca persoana aflata in vreuna din situatiile de
incompatibiliatate nu se abtine.
De aceea, recuzarea apare in practica sub forma unei sanctiuni.
La baza recuzarii sta cererea. Astfel, recuzarea nu poate fi dispusa din oficiu ci
numai la cerere.
Cererea de recuzare nu apartine oricarui participant ci apartine partilor. Doar
partile pot cere recuzarea unei persoane. In acest fel, recuzare este mijlocul prin care se
solicita organului judiciar competent, inlaturarea, excluderea de la cauza a persoanei care
se gaseste in vreuna din situatiile de incompatibilitate prevazute de lege. Pentru a fi
valabila, trebuie sa contina indicarea cazului de incompatibilitate prevazut de lege, si de
asemenea trebuie sa contina si elementele de fapt pe care se intemeiaza cazul de
incompatibilitate.
Daca cererea de recuzare nu indeplineste aceste conditii, este caz de
inadmisibilitate, instanta putand dispune respingerea cererii ca inadmisibila. In aceasta
situatie nu se mai sesizeaza instanta competenta ci examenul prealabil asupra
admisibilitatii cererii se realizeaza chiar de instanta in fata careia se formuleaza cererea.
Recuzarea nu poate privi in faza de judecata decat membrii completului de
judecata. In consecinta, pe deoparte, recuzarea nu poate privi intreaga instanta .
Nu se poate extinde si cu privire la membrii completului de judecata desemnati sa
solutioneze cererea de judecata.
Atunci cand cererea de recuzare se formuleaza in faza de judecata, in baza art 51
al. 4 CPP, instanta in fata careia se formuleaza cererea de recuzare, in compunerea din
care faca parte chiar judecatorul respectiv, are dreptul si obligatia de a dispune cu privire
la masurile preventive. Pentru a evita situatia ca pe aceasta cale sa se obtina o punere in
libertate a inculpatului fara o justificare legala.
In ceea ce priveste procedura de solutionare a cererii de recuzare, tot ce e valabil
la abtinere, e valabil si la recuzare.
Incheierea instantei de admitere a cererii de recuzare sau incheierea instantei de
admitere sau respingere nu este supusa nici unei cai de atac. Incheierea prin care instanta
a respins cererea de recuzare poate fi atacata in apel si recurs odata cu fondul.
Ordonanta procurorului este supusa plangerii (art 278 CPP).

2. STRAMUTAREA
32
 Transmiterea dosarului de la o instanta penala la alta, egala in grad cu instanta
sesizata initial, dar aflata in afara circumscriptiei sale teriroriale.
Nu poate privi in principiu decat faza de judecata. De aceea, nu este posibila in
principiu decat dupa momentul sesizarii instantei penale cu rechizitoriu. La baza
stramutarii sta o suspiciune cu privire la lipsa impartialitatii intregii instante la care se
afla cauza penala.
Dupa modificarile introduse in CPP prin legea 356/2006, stramutarea este posibila
in urmatoarele cazuri:
- Atunci cand impartialitatea judecatorilor unei instante ar putea fi stirbita
datorita imprejurarilor cauzei, dusmaniilor locale sau calitatii partilor.
- Cand exista pericol de tulburare a ordinii publice. Ex: demonstratii de strada

- Cand se constata ca una din parti este sot sau roda apropiata, afin pana la
gradul IV inclusiv, cu vreunul din judecatorii, procurorii, asistentii judiciari
sau grefierii instantei.
Stramutarea presupune o cerere scrisa, spre deosebire de recuzare care poate fi
formulata si oral. Cererea poate fi intocmita de oricare din parti, oricare procuror (desi
textul nu face nici o distinctie, e vorba de procurorul care supravegheaza urmarirea
penala), si de Ministrul Justitiei (pt ca are printre prerogative si acela de a dispune
masurile necesare pentru garantarea impartialitatii justitiei).
Cererea se inregistreaza la sectia ICCJ care are competenta in a se pronunta cu
privire la cerere.
Procedura de solutionare a cererii de stramutare este o procedura contradictorie si
este de asemenea, dupa modificarile recente introduse prin l 356/2006, este o procedura
publica. Este precedata de parcurgerea unei etape preliminare de informare cu privire la
motivele stramutarii. Informarea se adreseaza instantei superioare instantei de la care se
cere stramutarea, cu o singura derogare: atunci cand cererea de stramutare priveste o
cauza care se afla la Curte de Apel, informarea se adreseaza Ministerului de Justitie.
Concomitent cu etapa de informare, se va trece la etapa de instiintare a partilor, cu
privire la termenul fixat la ICCJ sectia penala pentru solutionarea cererii de stramutre. Se
instiinteaza toate partile, pentru a li se da posibilitate sa depuna memorii prin care sa-si
expuna pozitia si posibilitatea sa se prezinte personal la instanta sa depuna concluzii.
Cu ocazia dezbaterilor in fata instantei supreme a Inaltei Curti, procurorul si
partile pun concluziile cu privire la motivele de fapt care stau la baza cererii de
stramutare.
Ordinea dezbaterilor este urmatoare:
- Mai intai se acorda cuvantul titularului cererii

- Apoi se acorda cuvantul dupa caz procurorului si partilor

prezente si a aparatorului faca este cazul.

Instanta suprema se pronunta asupra cererii de stramutare dupa modificarile

introduse recent in CPP prin legea 202/2010 prin sentinta motivata. In cazul in care se
admite cererea de stramutare, in mod obligatoriu stramutarea se va acorda de regula chiar
unei instante din circumscriptia aceleiasi curti de apel or unei instante din circumscriptia
unei Curti de Apel invecinate.
Daca cererea de stramutare priveste o cauza aflata pe rolui Curtii de Apel, in caz
de admitere, se va stabili competenta unei Curti de Apel aflate intr-o circumscriptie
invecinata.

33
 Ratiunea acestei modificari este cea a scurtatii duratei procesului si asigurarii unei
mai bune administrati a justitiei.
Stramutarea este o importanta derogare de la competenta teritoriala normala.
Odata cu sentinta de admitere a cererii de stramutare, sectia penala a Inaltei Curti are
obligatia de a se pronunta in mod expres cu privire la valabilitatea actelor efectuate si
masurilor dispuse la instanta de la care s-a stramutat cauza. Valabil doar pentru motive
noi, necunoscute de instanta la momentul solutionarii cererii precedente.
Legea 356/2006 a introdus in CPP o noua institutie similara: desemnarea altei
instante in vederea judecarii cauzei la solicitarea procurorului care efectueaza sau care
supravegheaza urmarirea penala. Astfel, inainte de intocmirea rechizitoriului, procurorul
daca are suspiciuni cu privire la impartialitatea instantei penale competente sa judece
cauza in prima instanta, in eventualitatea intocmirii rechizitoriului, solicita printr-o cerere
sectiei penale a Inaltei Curti desemnarea altei instante. Procedura si motivele sunt
aceleasi ca in cazul stramutarii, cu anumite particularitati:
- Este suprimata procedura de instiintare a partilor, ceea ce
afecteaza grav dreptul la aparare, pune in pericol dreptul la
un proces echitabil

- Examinarea cererii se examineaza in camera de consiliu

- Hotararea judecatoreasca nu este sentinta ci se numeste

incheiere

- Procedura are o durata determinata – nu poate dura mai mult

de 15 zile

PARTILE SI APARATORUL PARTILOR

Spre deosebire de procesul civil, in procedura penala, partile sunt enumerate

limitativ in 2 texte : art 23 si 24 CPP.
Asftel sunt parti:
-inculpatul
-partea vatamata
-partea civila
-partea responsabila civilmente
Partile sunt persoane interesate care dobandesc drepturi si care au obligatii
izvorate din exercitarea actiunilor in procesul penal. Atat a actiunii penale cat si a actiunii
civile.
In acest fel, drepturile si obligatiile partilor se localizeaza dupa caz , fie atat in
latura penala cat si in latura civila a procesului penal, adica in ambele actiuni, fie numai
in vreuna din cele doua actiuni.
INCULPATUL
Este persoana fata de care s-a pus in miscare actiunea penala.
Includerea inculpatului in proces se realizeaza insa in mod gradual prin parcurgea
unor trepte care corespund dobandirii de catre persoana interesata, implicata, a unor
calitati succesive si graduale (dispre cel mai mic grad spre cel mai inalt).
In actualul cod de procedura sunt urmatoarele grade:
34
 1. Faptuitor - persoana este indicata de organele judiciare ca
fiind presupusul faptuitor, persoana probabila sau persoana
susceptibila de banuiala cu privire la comiterea unei
infractiuni.

- Persoana cu privire la care exista doar probabilitatea

suspectarii.

- Nu este subiect de drepturi si obligatii procesuale,

dar nu este nici martor.

2. Invinuitul – art. 229 CPP , persoana fata de care s-a inceput

urmarirea penala, dar nu s-a pus in miscare actiunea penala.

- Persoana care este suspectata oficial de savarsirea

unei fapte cu relevanta penala.

- Este subiect de drepturi si obligatii procesuale, dar

nu este parte in proces – este o parte virtuala a
procesului penal pt ca datorita competentei,
plenitudinii de competenta a procurorului, odata
inceputa urmarirea penala, este aproape sigur ca
urmeaza o punere in miscare a urmarii penale tocmai
datorita importantei rezolutiei procurorului.

- Are aceleasi drepturi si obligatii procesuale pe care le

ale si inculpatul, cu unele particularitati: in caz de
arestare, invinuitul nu poate fi supus decat unei
arestari de scurta durate (nu mai mult de 10 zile, si
nu poate fi prelungita)

3. Inculpatul – persoana fata de care s-a pus in miscare actiunea

penala (vezi actiunea penala)

PARTEA VATAMATA
- Art 24, al 1. – persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau
morala si care se constituie parte vatamata in proces.
- Conceptul si-a pierdut importanta datorita eliminarii din procedura penala
a plangerilor prealabile pt ca in reglem actuala, actiunea penala apartine in intregime
Ministerului Public. De aceea, partea vatamata nu mai este titular al actiunii penale ci este
un auxiliar al acesteia.
In virtutea art 76 al. 2 CPP, organul judiciar penal are obligatia de a chema in
fata sa persoana vatamata si de a intreba daca se constituie sau nu parte vatamata si in
cazul in care a suferit un prejudiciu, o intreaba daca se constituie parte civila.
Consituirea de parte vatamata se poate realiza ordicand in faza de urmarire
penala iar in faza penala pana la citirea actului de sesizare a instantei.

35
 Partea civila este conform art 24, al. 2 CPP chiar persoana vatamata care
exercita actiunea civila in procesul penal. Dobandirea calitatii de parte civila se realizeaza
prin cererea de constituire de parte civil care poate fi formulata oricand in faza de
urmarire penala, iar in faza de judecata cel mai tarziu pena al citirea actului de sesizare a
instantei.

PARTEA RESPONSABILA CIVILMENTE

Este persoana prev de art 24, al. 3 din CPP, care este chemata in procesul penal
pentru a raspunde potrivit legii civile pentru prejudiciul cauzat de inculpat prin
infractiune.
In acest fel, au calitate de parte responsabila civilmente:
- Parintii pentru faptele comise de copiii lor minori – art 1000 C.Civ

- Comitentii pentru faptele prepusilor – 1000 al 3 C.Civ

- Institutorii si mestesugarii pentru faptele comise de elevii si

ucenicii aflati sub supravegherea lor
- Persoanele responsabile de relizare angajarea gestionarilor

- Persoanele care au constituit garantii pentru gestional

- Prin Decizia 3/2010 , fondul de protectie a victimelor strazii pentru

prejudicii cauzate prin accidente rutiere, atunci cand vehiculul
implicat in accident nu este asigurat potrivit legii.
Poate fi introdusa in proces fie din oficiu, fie la cerere.
Organul judiciar dispune introducerea din oficiu doar in cazul in care se constata
prejudicierea unei persoane fara de capacitate de exercitiu, sau cu capacitate de ex
restransa.
Cererea de introducere in procesul penal a partii responsabile civilmente, apartine
in actuala reglementare doar partii civile, nu si inculpatului.
Cererea poate fi realizata oricand. Partea poate interveni pentru a se apara, din
proprie initiativa printr-o cerere.
Interventia partii responsabile civilmente e posibila oricand, iar in faza de judecata
pana la terminarea cercetarii judecatoresti.

SUBIECTII PROCESUALI CARE POT INLOCUI PARTILE

1. Succesorii partilor
2. Reprezentantii partilor
3. Substituitii procesuali

1. Succesorii partilor - sunt persoane fizice sau juridice care succed in

drepturi partilor in caz de deces a persoanei fizice sau in caz de
reorganizare, desfiintare sau dizolvare a persoanei juridice.
- De 2 feluri:
36
 • Mostenitorii – in caz de deces a pers fizice

• Succesorii in depturi – sunt parti pentru ca exercita

in procesul penal drepturi proprii.

• Lichidatorii – practicieni in insolventa – in caz de

desfiintare sau de dizolvare a persoanei juridice
2. Reprezentantii – persoane care sunt imputernicite de partile care nu pot
sau nu doresc sa participe la procesul penal in vederea efectuarii unor acte
de procedura in numelesi pe seama partilor
- Legali – si-a gasit cea mai larga consacrare in Pr. Pen in materia
raspunderii penale a persoanei juridice. Astfel, persoana juridica
participa in procesul penal prin reprezentant. Reprezentarea legala
se intalneste si in materia masurilor preventive fiind posibila
reprezentare legala a invinuitului sau inculpatului care nu poate fi
adus in fata instantei din motive obiective, situatia in care
inculpatul e reprez legal de aparatorul sau.
- Conventionali – realizata in baza unui mandat. Este posibila pentru
toate partile. Particularitati exista in cazul reprezentarii
invinuitului/inculpatului, asftel repr este posibla la toate actele de
urmarire penala cu 3 derogari:

• Atunci cand se procedeaza la ascultarea

invinuitului/inculpatului

• La confruntarea acestuia
• Cand se prezinta materialul de urmarire penala.

Reprezentarea inculpatului nu e posibila intr-o singura situatie: cand inculpatul este

arestat, deoarece acesta trebuia sa fie adus in fata instantei.

Substituitii procesuali sunt acele personae care exercita in procesul penal un drept
procesual propriu insa in interesul partilor. Spre deosebire de reprezentati, substitutii
actioneaza in nume propriu dar in interesul partilor. Substituitii procesuali sunt prev de
lege.
Astfel in materia :
- plangerii penale sunt substituiti procesual sotul sau copilul major pentru parinti. De
asemenea,
- liberarii provizorii, sunt substituiti procesuali sotul si o ruda apropiata in sensul art 149
C penal.
- apelului si a recursului este substituit procesual sotul incupatului care poate declara
apel sau recurs pt acesta.
- revizurii: persoanele care se afla in grad de rudenie apropiata cu cel condamnat precum
si sotul acestuia, care pot formula cerere de revizurie pt condamnat chiar si dupa decesul
acestuia.
In toate cazurile in care un act de procedura este intocmit de un substituit procesual in
interesul unei parti, pentru ca actul intocmit sa produca efecte juridice este necesar ca
dupa intocmirea lui, organu judiciar sa cheme in fata sa partea interesata sis a o intrebe in
mod expres daca isi insuseste cererea.
37
Apararea si aparatorul

Aparatorul nu este parte in process. Acesta are in procesul penal o pozitie procesuala
distincta atat de cea a autoritatilor judiciare, cat si de cea a partilor, cu toate ca sub
aspectul pozitiei procesuale se apropie de pozitia procesuala a partilor pe care le asista
sau pe care le reprezinta in conditiile prevazute de lege. Aparatorul exercita in procesul
penal functia de aparare, care este o functie fundamentala, pentru ca aceasta functie
trebuie sa contribuie impreuna cu celalalte functii procesuale si in concurenta cu acestea
(functia de acuzare si de judecata) la infaptuirea justitiei.
Poate fi aparator in procesul penal in sensul pe care il are in vedere CPP actual doar
avocatul care trebuie sa faca parte din barou. Nu este suficient ca o persoana sa aiba
calitate de avocat membru al baroului, ci pentru a deveni aparator este necesar ca
avocatul sa fie introdus in proces in aceasta calitate de aparator. Organizare profesiei de
avocat: legea 51/1995. Prevederile acestor legi au caracter organizatoric. Ele privesc
procesul penal doar in mod indirect, avand rolul de a face posibila aplicarea regulilor
procedurale si de a asigura eficienta acestora, pentru ca apararea in procesul penal sa nu
fie formala, sa fie efectiva si sa-si aduca contributia la realizarea scopurilor procesului
penal.
Principiile apararii

La baza apararii trebuie sa stea mai intai principiul legalitatii, care obliga la respectare
stricta a dispozitiilor legale in exercitarea functiei de aparare. In virtutea acestui principiu,
aparatorul nu poate uza in exercitiul apararii de alte mijloace decat de cele care sunt
prevazute de lege. De asemenea, aparatorului nu-i este permis sa apere in procesul penal
decat interesele legitime ale partilor. La baza apararii sta si principiul independentei.
Aparatorul trebuie sa fie independent, atat in raporturile cu organele judiciare (ceea ce
inseamna ca in mod corelativ nu este permis amestecul autoritatilor judiciare in exercitiul
drepturilor apararii), cat si in raporturile cu partile pe care le apara in proces. In acest fel
se vorbeste de o independenta relativa a aparatorului, deoarece ea este limitata de
mandatul incredintat acestuia (contractul pe care aparatorul in incheie cu partea pe care o
apara). La baza pararii trebuie sa stea si principiul libertatii. Potrivit acestui principiu,
apaatorul este liber in exercitiul drepturilor apararii pe care i-o confera functia de aparare.
Libertatea aparatorului are 2 limite: 1. legea
2. interesul procesual al partii pe care aparatorul o
apara.
La baza apararii trebuie sa stea si principiul partialitatii. Aparatorul slujeste legea in mod
subiectiv. Adica are obligatia de a tine seama de pozitia procesuala a partii pe care o
apara, de interesul procesual al acesteia. Astfel, aparatorului ii incumba obligatia de a
prezenta in exercitiul apararii in fata organelor judiciare competente doar aspectele
cauzei care sunt favorabile partii pe care o apara, nu si a aspectelor nefavorabile. La baza
apararii mai trebuie sa stea si principiul deontologiei profesionale, care impune ca
aparatorul sa se caracterizeze prin corectitudine. Este esential ca in virtutea principiului
deontologiei profesionale, raporturile aparatorului cu partea pe care o apara sa se
caracterizeze prin incredere reciproca. De aceea raporturile intre aparator si client trebuie
sa se caracterizeze prin confidentialitate. Aparatorului ii incumba obligatia de a pastra
secretul profesional. Divulgare constituie infractiune. Deontologia profesionala nu
permite aparatorului sa faca declaratii in calitate de martor cu privire la fapte si
imprejurari de fapt de care a luat cunostinta in exercitiul apararii, decat cu obtinerea in
prealabil a consimtamantului partii pe care o apara.

38
Modalitatile de introducere in procesul penal a avocatului

Exista o modalitate principala care consta in alegerea aparatorului de catre partea

interesata si care corespunde asistentei juridice facultative. Modalitatea secundara e cea
care consta in desemnarea aparatorului de catre organul judiciar competent potrivit legii
in cazurile de asistenta juridica obligatorie, modalitate care corespune asistentei juridice.
din oficiu.

Asistenta juridica facultativa sau alegerea aparatorului de catre parte reprezinta

modalitatea principala, care sta la baza dreptului la aparare. Astfel, partile au dreptul de
a-si alege aparatorul din cadrul membrilor baroului, atat in faza de u.p. cat si in faza de
judecata. Aparatorul ales are prioritate fata de aparatorul desemnat din oficiu. De aceea
atunci cand se prezinta la proces un aparator ales, imputernicirea avocatiala de aparator
din oficiu inceteaza de drept(171(4)). Alegerea aparatorului presupune incheierea unui
contract de asistenta juridica intre avocat si partea interesata care poarta denumirea de
client. Contractul de asistenta juridica cuprinde obiectul acestuia respectiv prestatia
juridica la care se obliga aparatorul care stabileste in realitate limitele mandatului
incredintat de asemenea contractul cuprinde si onorariul la care se obliga partea
interesata si care reprezinta contravaloarea prestatiei. Contractul de asistenta juridica nu
poate fi reziliat decat cu acordul ambelor parti. De aseamenea acesta nu poate fi denuntat
unilateral decat in cazurile expres prevazute de lege. Contractul legitimeaza participarea
in proces a avocatului in calitate de aparator si sta la baza emiterii unei imputerniciri
avocatiale cu care aparatorul se legitimeaza in fata organelor judiciare.

Asistenta juridica din oficiu (obligatorie) Cazurile de asistenta juridica obligatorie sunt
prevazute pentru invinuit sau inculpat in cuprinsul CPP actual in art 171 alin. 2 si 3,
facandu-se distinctie intre fazele procesului penal. Astfel, atat in faza de u.p cat si in faza
de judecata, asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului este obligatorie atunci cand
invinuitul/inculpatul este minor, cand este internat intr-un centru de reeducare sau intr-un
institut medical educativ, cand este retinut sau arestat, chiar in alta cauza, cand acesta a
fost supus masurii internarii medicale sau a obligarii la tratament medical, chiar in alta
cauza, precum si ori de cat ori organul de urmarire penala sau instanta penala apreciaza
ca invinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face singur apararea. In plus, doar in faza de
judecata, pe langa cazurile mentionate mai sus, asistenta juridica a inculpatului este
obligatorie si atunci cand legea prevede pentru infractiunea pentru care s-a dispus
trimiterea in judecata o pedeapsa a inchisorii de 5 ani sau mai mare. Asistenta juridica
obligatorie este mentionata in art. 197 alin.2 din CPP printre cazurile care atrag
sanctiunea nulitatii absolute in caz de nerespectare. Asistenta juridica obligatorie
presupune o dispozitie din partea organului judiciar competent. Astfel, organul de
urmarie penala sau instanta de judecata dupa caz dispune in situatiile de asistenta juridica
obligatorie desemnarea unui aparator din oficiu atunci cand constata ca
invinuitul/inculpatul nu are aparator ales.
Pentru aceasta organul judiciar va intocmi o adresa catre serviciul de asistenta judiciara
din cadrul baroului care functioneaza pe langa fiecare tribunal in vederea desemnarii unui
aparator din oficiu. In urma acestei adrese, serviciul de asistenta judiciara va emite
imputernicirea avocatiala de aparator din oficiu cu care acesta se va prezenta la proces. In
cazurile de asistenta juridica din oficiu a invinuitului sau inculpatului, daca aparatorul
ales nu se prezinta in fata organului judiciar la termenul stabilit si nu isi asigura
substituirea ori pleaca sau refuza apararea, organul de urmarire penala sau instanta, dupa
caz, are dreptul, care este de fapt obligatie, de a desemna un aparator din oficiu,
acordandu-i termenul necesar pentru pregatirea si pentru exercitiul apararii. In cazurile de
39
asistenta juridica obligatorie, daca se constata ca in faza de judecata in stadiul procesual
al dezbaterilor lipseste aparatorul ales si acesta nu si-a asigurat substituirea, instanta de
judecata are dreptul si obligatia de a desemna un aparator din oficiu, acordandu-i termen
pentru pregatirea si pentru efectuarea apararii, care nu poate fi mai scurt de 3 zile.
Pentru celalalte parti, respectiv partea vatamata, partea civila si partea responsabila
civilmente, nu este reglementata asistenta juridica obligatorie, cu o singura exceptie:
atunci and organul judiciar apreciaza ca aceasta nu si-ar putea face singura apararea. In
acest caz va lua masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu.

Continutul apararii in procesul penal

Apararea trebuie sa fie efectiva. Ea presupune indeplinirea de catre aprator a obligatiei

de a se prezenta la termenele stabilite de organul judiciar competent potrivit legii se de
a efectua apararea. In vederea exercitiulu apararii, aparatorului ii incumba si obligatia
de a exercita toate drepturile procesuale care sunt recunoscute partilor. Astfel, in faza de
u.p. , aparatorul formuleaza cereri si depune memorii. In faza de judecata, aparatorul
pune concluzii, adica pledeaza in interesul partii pe care o apara. In mod corelativ in faza
de urmarire penala aparatorul are dreptul de a participa la toate actele de urmarire penala.
Participarea aparatorului se limiteaza la asistenta, ceea ce inseamna ca nu poate
interveni. Pentru aceasta, organul de urmarire penala are obligatia de a incunostinta
aparatorul invinuitului/inculpatului cu privire la data efectuarii oricarui act de urmarire
penala. Incunostintarea aparatorului se incunostinteaza prin orice mod respectiv prin
telefon, fax, internet sau in orice alt mod. Absenta aparatorului nu impiedica efectuarea
actulu de urmarire penala, daca se face dovada ca acesta a fost incunostintat. Aceasta
inseamna ca participarea aparatorului este lasata la aprecierea acestuia in raport de
strategia concreta a apararii. Cu toate ca se vb de asistenta, in realitate, intrucat prezenta
aparatorului in momentul efectuarii actelor de u.p. exclude si prezenta partii pe care o
apara, activitatea acestuia este una de reprezentare a partii, nu de asistenta juridica
deoarece asistena juridica prespun ca partea sa fie prezenta. In acest caz, contractul de
asistenta juridica reprezinta atat temei legal de asistenta cat si de reprezentare a partii. In
cazul asistentei juridice a celorlalte parti, se prevede ca aparatorul acestora are dreptul de
a participa in faza de u.p. doar la efectuarea acelor acte de urmarire penala care implica
audierea sau prezenta acestor parti (partea vatamata, civila si responsabila civilmente).
Curtea Constitutionala insa prin decizia 1086 din 2007 a criticat aceasta prevedere (art
173 alin.1 CPP). In aceste conditii, chiar in absenta modificarii textului, dupa parerea
noastra, incunostintarea aparatorului celorlaltor parti trebuie realizata cu privire la toate
actele de urmarire penala.
In toate cazurile de asistenta juridica obligatorie, ascultarea inculpatului nu poate fi
realizata decat in prezenta aparatorului sau ales, sub sanctiunea nulitatii absolute. Daca
invinuitul/inculpatul este retinut sau arestat, acesta are dreptul de a lua contact cu
aparatorul in conditii de confidentialitate. In cazul nesocotirii acestor drepturi, se poate
face plangere in faza de u.p. dupa caz la procuror sau la procurorul ierarhic. In faza de
u.p. , aparatorul are acces limitat.Astfel, acesta poate consulta dosarul de urmarire penala
doar la sfarsitul urmaririi penale, cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala
invinuitului/inculpatului. In faza de judecata, accesul aparatorului este nelimitat.

Probele si mijloacele de proba

Probele si mijloacele de proba stau la temelia hotararii judecatoresti. Ele conditioneaza

insasi justitia, pentru ca permit stabilirea unei stari de fapt de care depine aflarea
adevarului. De aceea, se poate spunde ca probele si mijloacele de proba formeaza
40
substanta procesului penal. Ele privesc fondul cauzei, si alcatuiesc o procedura distincta
in desfasurarea procesului penal denumita procedura probatorie. Probele reprezinta
elementele de fapt care privesc existenta infractiunilor, identificarea persoanelor care le-
au savarsit si stabilirea tuturor imprejurarilor necesare ustei solutionari a cauzei penale.
Din cuprinsul acestei definitii prevazute in art. 63 alin.1 din CPP, rezulta ca probele au un
dublu rol in proesul penal, si anume:
1. rol de cunoastere. Astfel, prin intermediul probei, organul judiciar competent, are
posibilitatea de a obtine cunoasterea faptelor sau a imprejurarior de fapt care sunt
necesare pentru solutionarea justa a cauzei penale.
2. rol de dovedire. Prin intermediul probei, organul judiciar are posibilitatea de a
stabili, de a constata faptele, de a constata atat existenta infractiunii, cat si
identitatea persoanei cu privire la care exista presupunerea ca a comis-o.
Proba furnizeaza toate elementele de fapt necesare organului judiciar penal pentru
stabilirea adevarului, gasindu-si expresia in descrierea unei stari de fapt. Starea de fapt
exprima asa-numitul adevar judiciar, adica adevarul care este stabilit e baza de probe.
Adevarul judiciar nu se identifica cu adevarul obiectiv. Cu toate acestea, el trebuie sa fie
cat mai aproape de realitate. Adevarul obiectiv este un ideal in sensul pozitiv care nu
poate fi atins niciodata in mod absolut, insa organele judiciare nu pot renunta la acesta, ci
dimpotriva, desi se stie ca nu poate fi atins, trebuie urmarit in intreaga desfasurare a
procedurilor si acest lucru poate fi realizat prin regimul juridic al probelor.
Acest regim trebuie sa se caracterizeze prin unitate. Unitatea regimului probelor in
procesul penal este ceruta de finalitatea si globalitatea procesului penal in intregul sau.
Astfel, probele din amontul procesului penal nu pot fi diferite de probele din faza de
judecata a procesului penal. Astfel, nu poate fi acordata o preferinta probelor in raport de
faza procesuala in care au fost obtinute. De aceea, in principiu probele au aceeasi valoare,
indiferent ca au fost obtinute in faza de u.p. sau in faza de judecata.

Obiectul probei il reprezinta faptele si imprejurarile de fapt care formeaza obiectul

procesului penal, care privesc procesul penal. Pot constitui obiect al probei doar faptele.
Textele de lege nu pot constitui obiect la probei, ele trebuie doar evocate. Pot constitui
obiect al probei actele normative estrapenale, pentur ca acestea sunt asimilate unor
elemente de fapt. Pot constitui obiect al probei si dispozitiile legale straine. Faptele si
imprejurarile de fapt care constituie obiect al probei pot fi prezentate din mai multe
perspective, si anume:
1. fapte si imprejurari de fapt care trebuie dovedite, a caror dovedire este
indispensabila stabilirii adevarului. Acestea sunt de 2 feluri: faptele probatorii
principale – cele care privesc in mod direct obiectul procesului penal. Ele pot
privi atat fapta materiala cat si persoana invinuitului/inculpatului. Ele pot privi
atat latura penala a procesului penal cat si latura civila (ex. Existenta si cuantumul
prejudiciului pentru reparatia caruia se exercita actiunea civila). Ele trebuie
raportate obligatoriu la elementele de fapt calificabile penal, prin raportare la
textul de incriminare. Faptele probatorii cu caracter secundar, privesc doar
anumite aspecte ale obiectului procesului penal privind fapta si privind persoana
inculpatului(ex. O intalnire, virarea unei sume de bani intrun cont). Asezate intrun
rationament sunt in masura sa duca la stabilirea adevarului.
2. fapte si imprejurari care nu trebuie dovedite (dispensa de proba). Nu trebuie
dovedite prezumtiile relative (ex. Prezumctia lipsei de discernamant a minorului
intre 14 si 16 ani). Nu trebuie dovedite faptele evidente (intuneric noaptea),
faptele notorii (nu zvonuri), faptele care sunt negative, determinate (imprejurarea
ca o persoana nu s-a aflat la locul savarsirii infractiunii, alibi-ul). Alibiul
constituie un important mijloc de aparare. In aceasta situatie, apararea ar putea
41
 avea interesul sa invoce alibiul, si invocandu-l cu titlul de aparare de fond are
interesul sa propuna probe pt stabilirea acestuia ca element de fapt in aparare.
3. fapte si imprejurari de fapt care pot fi dovedite, a caror dovedire este facultativa.
Ar putea intra faptele similare, in scopul de a dovedi modus operandi, faptele
auxiliare, care nu privesc obiectul procesului penal dar care pot avea importanta
cu privirea la aprecierea credibilitatii unei declaratii, alibiul (atunci cand acesta
este invocat de aparare cu titlu de aparare de fond)
4. fapte si imprejurari de fapt care nu pot fi dovedite (inadmisibile) Faptele care sunt
contrare conceptiei de viata (in caz de omor e inadmisibila invocarea vrajitoriei
sau a unor fenomene paranormale). Prezumtiile legale absolute nu pot forma
obiect al probei (autoritate de lucru judecat), faptele negative nedeterminate (o
persoana nu s-a aflat niciodata intrun anumit loc, nu a consumat niciodata bauturi
alcoolice)
De asemenea, probele pot fi:
- probe in acuzare sau in aparare.
- probe imediate sau mediate in raport de sursa probei
- probe directe si indirecte in raport de relatia dintre proba si obiectul procesului penal
Pentru procesul penal prezinta interes deosebit clasificare in probe directe si indirecte.
Astfel probele directe sunt cele care furnizeaza informatii in mod direct, nemijlocit,
privind fapta materiala, precum si datele privind persoana inculpatului si daca este cazul
si a victimei infractiunii. Sunt probe directe de ex. cele care rezulta din declaratiile
martorilor oculari (care au auzit si au vazut), cele furnizate de unele procedee probatorii,
cum este cazul flagrantului (descoperirea faptei in momentul comiterii sau imediat dupa),
interceptarile sau inregistrarile de convobiri (fapte comise prin vorbe- ex. coruptie). In
cazul probelor directe, una singura este suficienta. In cazul probelor indirecte, acestea
furnizeaza informatii doar cu privire la unele imprejurari de fapt prin intermediul carora
pot fi stabilite doar indirect faptele, recurgandu-se la interpretari si la rationamente logice.
O singura proba indirecta nu este suficienta pentru a sta la baza unei stari de fapt. Probele
indirecte trebuie asociate cu probe directe sau cu cel putin o proba directa. Cu toate
acestea, dupa parerea noastra, in conformitate cu jurisprudenta, la baza retinerii unei stari
de fapt pot sta doar probe indirecte. Ele trebuie sa existe insa intrun numar suficient si sa
fie legate intre ele intrun sistem de probe coerent, care sa permita o concluzie univoca in
privinta savarsirii faptei materiale. Probele indirecte pot sta la baza unei solutii de
condamnare atunci cand permit rationamente care sa determine o certitudine cu privire la
savarsirea faptei materiale.

Conditiile probei

In procesul penal, proba trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

1. pertinenta:sa aiba legatura cu obiectul cauzei
2. concludenta: sa serveasca la stabilirea adevarului
3. utilitatea: sa fie necesara
4. sa admisibilitatea: sa nu fie interzisa de lege
Conditiile trebuie indeplinite cumulativ.

Administrarea probelor

Este guvernata de principiul legalitati, libertatii, loialitatii, respectarii demnitatii umane,

respectarii dreptului apararii

42
Principiul legalitatii este o consecinta a dispozitiei cuprinse in art. 62 alin. 2 care
prevede ca nu pot fi folosite in proces mijloacele de proba obtinute cu incalcarea
dispozitiilor legale.
Principiul libertatii in administrarea probelor decurge din prevederea de principiu
cuprinsa in art, 63 alin.2 CPP care stabileste ca la baza aprecierii probelor sta principiul
libertatii. Astfel, probele nu au o valoare dinainte stabilita. De asemenea, aprecierea
fiecarei probe se face pe baza tuturor probelor administrate in vederea stabilirii
adevarului. Principiul libertatii este limitat insa de prevederea cuprinsa in art. 64 alin.1
CPP care contine o enumerare limitativa a mijloacelor de proba. Din continutul aceste
prevederi rezulta ca probele nu pot fi obtinute printr-un alt mijloc de proba decat prin
mijloacele de proba prevazute de lege. Ar trebui sa se permita judecatorului sa uzeze de
orice mijloc de proba, nu doar de cele prevazute expres de lege, daca aceasta e necesar
pentru aflarea adevarului. Accesul la adevar nu trebuie sa fie limitat doar la probele prev
de lege. Acestea sunt: declaratiile invinuitului/inculpatului, delclaratile martorilor, ale
celorlalte parti, inscrisurile, constatari medico-lega, expertize.
Principiul loialitatii este inscris in art. 68 CPP. Astfel, probele nu pot fi obtinute prin
smecherii, inselaciuni, prin orice activitati care sunt de natura sa determine persoana
interesata sa se autoincrimineze. De asemenea, art. 68 alin. 1 CPP prevede in mod expres
ca este interzisa folosirea de amenintari, violente sau orice alte forme de constrangere,
precum si promisiuni sau indemnuri, in scopul obtinerii de probe. Art. 68 alin. 2 interzice
in mod expres provocarea in scopul obtinerii de probe. Astfel, se prevede ca este interzisa
determinarea unei persoane, direct sau indirect sa savarseasca sau sa continue savarsirea
unei fapte prev de legea penala in scopul obtinerii unei probe.
Principiul respectarii demnitatii umane interzie folosirea violentei si folosirea
tratamentelor de inumane, degradante, crude, sau folosirea torturii in scopul obtinerii de
probe.
Principiul respectarii drepturilor apararii. Daca sarcina probei revine intotdeauna
organului judiciar penal, partior le este recunoscut dreptul de a propune probe si de a cere
administrarea lor.

Sarcina administrarii probelor apartine intotdeauna organelor judiciare. Acestea au

obligatia de a administra din oficiu, prin mijloace proprii, toate probele pe care le
apreciaza ca necesare stabilirii adevarului. In mod exceptional pot fi atrase si partile
precum si orice alte persoane in administrarea probelor. Astfel, daca partile sau orice alta
persoana care cunoaste o proba sau detine un mijloc de proba, are obligatia de a le aduce
la cunostinta sau de la infatisa organelor judiciare. In cazul in care exista probe de
vinovatie conform art 66 alin 2 CPP, invinuitul sau inculpatul are un drept special de a
proba lipsa lor de temeinicie. Din continutul ac prevederi rezulta ca desi sarcina probei in
procesul penal revine intotdeauna organelor judiciare, invinuitul/inculpatul nu poate
ramane in pasivitate, ci este necesar sa i se recunoasca dreptul de a participa in mod activ
la administrarea probelor. In cazul in care probele propuse sunt concludente si utile,
organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia de a le administra. In
orice caz, cererile privind administrarea probelor propuse de procuror si de parti pot fi
admise sau respinse motivat.

43