TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

CURSUL nr. 3
Structura cursului (tematicile)

IZVOARELE DREPTULUI 1. Noţiune

2. Enumerare
 Izvoarele dreptului
NOŢIUNE

 izvoarele sau sursele dreptului sunt înţelese în

două moduri
– izvoare materiale
– izvoare formale
 Izvoarele materiale
EXPLICAŢII

 izvoarele materiale, denumite şi izvoare reale, sunt realităţi

exterioare dreptului care:
– dau naştere unor reguli izvorâte din necesităţile practice
– determină acţiunea legiuitorului
 sunt socotiţi ca având rol de izvoare reale ale dreptului acei
factori de configurare ai acestuia, cum ar fi:
– cadrul natural
– raţiunea umană (inclusiv conştiinţa juridică)
 dreptul pozitiv este produsul conştiinţei juridice a societăţii,
iar aceasta se reflectă în drept prin tehnica juridică
 Izvoarele formale
EXPLICAŢII

 izvoarele formale sunt formele de exprimare a

normei de drept
 enumerare:
– A. obiceiul juridic (cutuma)
– B. practica şi precedentul judiciare
– C. doctrina
– D. contractul normativ
– E. actul normativ
 Obiceiul juridic (cutuma)
EXPLICAŢII
 obiceiul este cel mai vechi izvor de drept
 ca regulă acceptată în societate, obiceiul precede
dreptul şi este rodul unei experienţe de viaţă a
comunităţii, al repetării unei practici
 oamenii aplică, în procesul interacţiunii lor, unele
reguli
 pe cale de repetiţie, ei ajung la convingerea că
regulile respective sunt utile şi necesar a fi urmate
în viaţa de toate zilele
 Obiceiul juridic (cutuma)
EXPLICAŢII
 nu toate obiceiurile create de societate devin
izvoare de drept
 mecanismul trecerii unui obicei din sistemul general
al normelor sociale în sistemul izvoarelor dreptului
este următorul:
– fie statul recunoaşte un obicei şi-l încorporează într-o
normă oficială
– fie obiceiul este invocat de părţi ca normă de conduită în
faţa unei instanţe de judecată şi aceasta îl validează ca
regulă judiciară
 Obiceiul juridic (cutuma)
INVOCARE
 se dovedeşte existenţa unei practici vechi şi
incontestabile („longa diuturna inveterata
consuetudo”) – condiţie obiectivă
– cazuri concrete
– evocate ca precedente
– din care se degajă o noţiune generală determinată /
determinabilă
 se dovedeşte existenţa convingerii că regula
dedusă din practică are caracter obligatoriu („opinio
necessitatis”) – condiţie subiectivă
 Obiceiul juridic (cutuma)
APLICABILITATE
 dreptul internaţional public
– izvor principal, alături de tratatul internaţional
– exemplu: statutul Curţii Internaţionale de Justiţie (organ
judiciar al ONU) menţionează cutuma ca izvor de drept
 dreptul public intern (românesc)
– admis (dreptul constituţional) sau
– inadmisibil (dreptul penal)
 dreptul privat intern (românesc)
– obiceiul este admis în limita legii
– art.1 din Noul Cod civil stabileşte condiţiile invocării
Obiceiul juridic (cutuma)
APLICABILITATE
Art.1 din Noul Cod civil – Izvoarele dreptului civil
(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi
principiile generale ale dreptului.
(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele (...).
(3) În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică
numai în măsura în care legea trimite în mod expres la
acestea.
(4) Numai uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor
moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept.
(5) Partea interesată trebuie să facă dovada existenţei şi a
conţinutului uzanţelor (...).
(6) În sensul prezentului cod, prin uzanţe se înţelege
obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale.
 Doctrina juridică
SENSURI

 totalitatea lucrărilor care au fost publicate în

domeniul dreptului – tratate, monografii, articole,
comunicări ştiinţifice, cursuri universitare – orice
lucrare juridică, indiferent de reputaţia autorului şi
calitatea ei (lato sensu)
 părerile exprimate în lucrări ştiinţifice de cei mai
calificaţi şi recunoscuţi specialişti în domeniul
dreptului (stricto sensu)
 Doctrina juridică
PROBLEME

 parlamentul este obligat să se investească cu

dezbaterea unui proiect legislativ propus într-o
lucrare ştiinţifică ?
 trebuie să se recunoască doctrinei valoarea de
iniţiator legislativ ?
 judecătorul este ţinut de interpretarea dată unui text
de lege de către un doctrinar ?
 Doctrina juridică
RĂSPUNS
 asemenea posibilităţi sunt excluse
 aceasta nu impietează cu nimic rolul teoriei
ştiinţifice în procesele legislativ şi al practicii:
– soluţiile şi interpretările doctrinei sunt bazate pe cazuri
practice, pornesc de la fapte reale, iar pe cale de
generalizare le interpretează teoretic şi le explică
– doctrina este importantă în formarea şi dezvoltarea
dreptului deoarece clarifică din punct de vedere ştiinţific
unele probleme ale vieţii sociale
 Practica şi precedentul judiciare
NOŢIUNE
 terminologie:
– judiciar – privitor la Justiţie (toate autorităţile şi procedurile)
– judecătoresc – privitor la instanţele de judecată (ca parte a Justiţiei)
 practica judecătorească, denumită şi jurisprudenţă, este
alcătuită din totalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate
de instanţele de toate gradele (judecător)
 practica judiciară este alcătuită din totalitatea soluţiilor
pronunţate de autorităţile având competenţa de a interpreta
şi aplica dreptul (procuror, organe administrativ-
jurisdicţionale, etc.)
 Practica şi precedentul judiciare
PRINCIPII
 instanţa de judecată:
– soluţionează anumite cauze ce se aduc în faţa sa
– pronunţă hotărâri, pe baza legii
 activitatea judecătorului este guvernată de două mari
principii:
– judecătorul se pronunţă doar în cauza pe care o judecă şi nu are
dreptul să stabilească dispoziţii generale în afara speţei
– judecătorul nu este legat de hotărârea dată, într-o cauză similară, de
un alt judecător şi nici chiar de propriile sale hotărâri anterioare
 consecinţă: practica judecătorească nu poate avea rol
creator, deci nu poate fi izvor de drept, de regulă
 situaţia este similară pentru practica judiciară
 Practica şi precedentul judiciare
UNIFICARE
 în practică se constată faptul că instanţele de
judecată ajung la soluţii unitare în interpretarea şi
aplicarea unui text de lege
 mecanisme:
– controlul făcut de instanţele ierarhic superioare cu prilejul
judecării căilor de atac
– Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe calea recursului în
interesul legii sau a hotărârii preliminare, tranşează
conflictele dintre instanţele inferioare şi le impune
acestora o anumită interpretare
 Contractul normativ
NOŢIUNE
 contractul este un act juridic individual, stabilind
drepturi şi obligaţii pentru subiecte determinate
(cele care îl încheie – cumpărător şi vânzător,
donator şi donatar, etc.)
 dar există un gen de contracte care nu privesc doar
subiecte determinate (ca participanţi la un act
juridic), ci au în vedere reglementări cu caracter
generic
 acestea sunt contractele normative şi constituie
izvoare ale dreptului pozitiv
 Contractul normativ
EXEMPLE
 în dreptul constituţional – contractul normativ reprezintă
izvor de drept în materia organizării şi funcţionării structurii
federative a statelor (federaţiile se creează ca efect al
încheierii unor contracte / tratate între statele care doresc să
compună federaţia)
 în ramura dreptului muncii – contractul normativ este izvor
de drept, sub forma contractelor colective de muncă (prevăd
condiţiile generale ale organizării muncii într-o ramură
determinată; pe baza lor sunt încheiate contracte individuale
de muncă)
 în dreptul internaţional public – contractul normativ, sub
forma tratatului, reprezintă izvorul principal de drept
 Actul normativ
NOŢIUNE

 actul normativ ocupă locul principal în sistemul

izvoarelor de drept (din România şi din lume)
 terminologie: este denumit şi „legea ca izvor de
drept”
 prin formula „legea ca izvor de drept” trebuie avut
în vedere sensul larg al noţiunii de lege (ca act cu
putere obligatorie) şi nu cel restrâns (actul normativ
pe care-l adoptă, după o procedură specifică,
Parlamentul)
 Actul normativ
NOŢIUNE

 actul normativ este izvorul de drept creat de organe

ale autorităţii publice învestite cu competenţe
normative (parlament, guvern, organe ale
administraţiei locale)
 are formă scrisă şi trebuie adus la cunoştinţă
publică, ceea ce reprezintă garanţii de certitudine a
actului normativ, în raport cu alte izvoare de drept
 totalitatea actelor normative alcătuiesc dreptul scris
(jus scriptum)
Actul normativ
PIRAMIDA ACTELOR NORMATIVE

1. Constituţia României
2. legile şi actele cu putere de lege
3. acte ale autorităţilor publice centrale
4. acte ale autorităţilor publice locale (acte locale)
 Actul normativ
CONSTITUŢIONALITATEA LEGILOR
 Constituţia fixează regulile esenţiale de organizare
şi funcţionare a ordinii într-un stat
 Constituţia unui stat stă la baza acestuia
(statuează valorile absolute şi consacră
majoritatea principiilor fundamentale politico-
juridice)
 în toate ţările s-a stabilit că legile ordinare trebuie
să se conformeze prevederilor Constituţiei;
exemplu: art.1 alin. (5) din Constituţia României
 Actul normativ
LEGEA
 ocupă locul central în sistemul actelor normative
 celelalte acte normative trebuie să se subordoneze legilor
(sunt elaborate în vederea executării legilor)
 legea are cel puţin trei trăsături specifice:
– o procedură aparte de elaborare
– întotdeauna are caracter normativ (celelalte acte putând
avea atât caracter normativ cât şi individual)
– competenţă de reglementare primară şi originară (relaţiile
sociale trebuie să-şi găsească oglindirea normativă
primordială în legi)