Izvoarele •Nicula Flaviu

•Facultatea de Horticultura
Dreptului •Sectia IMADR
•An I, gr 1
 Definirea izvoarelor dreptului:

• Prin noţiunea de „izvor formal al dreptului” sau “izvor al dreptului” se înţelege forma pe
care o îmbracă norma juridică elaborată şi instituită de anumite autorităţi competente,
respectiv, forma în care este exprimată norma juridică respectivă. Factorii care influenţează
forma normelor juridice pot fi: organul de stat care o emite şi competenţa acestuia,domeniul
pe care îl reglementează, ierarhia forţei juridice a actului normativ respectiv, procedura sau
tehnica legislativă prin care este elaborată.
• Totalitatea izvoarelor formale ale dreptului din România constituie un sistem unitar în care
sunt cuprinse o mare varietate de forme dispuse într-o anumită ordine şi ierarhie.
 În cadrul acestui sistem al izvoarelor dreptului,
dreptul scris reprezintă forma principală şi
determinantă, a cărui unică modalitate de
exprimare o constituie actul normativ. Actele
normative poartă diferite denumiri în funcţie de
autoritatea competentă să le elaboreze şi să le
Definirea instituie. Toate aceste acte normative poartă
denumirea generică de „izvoare ale dreptului”.

izvoarelor
dreptului: În evoluţia lor istorică, normele juridice au
îmbrăcat diferite forme de exprimare, în funcţie
de sistemul de drept în care au fost instituite, în
funcţie de importanţa lor în ierarhia izvoarelor
de drept, în funcţie de autorităţile competente
să le instituie.
Clasificarea
izvoarelor dreptului:
a)După locul şi rolul lor în ştiinţele juridice: izvoare materiale şi
izvoare formale;

b) după sursa de cunoaştere a dreptului: izvoare scrise şi izvoare

nescrise;

c) după ramura de drept pentru care se constituie izvoare de drept;

d) după locul în care produc efecte: izvoare interne sau naţionale,

izvoare regionale (UE, continent) şi izvoare externe sau
internaţionale;
Clasificarea e) după conţinutul lor: izvoare de drept material şi
izvoare de drept procesual;
izvoarelor
dreptului: f) după modul de sistematizare: izvoare sistematizate
(coduri, statute) şi izvoare nesistematizate sau
necodificate(dreptul mediului, dreptul electoral);

g) după caracterul sursei normei: izvoare directe

(imediate) ale dreptului (actele normative) şi izvoare
indirecte.
Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului:

În sistemul de drept românesc izvoarele formale au fost clasificate după diferite criterii. Criteriile
cel mai frecvent invocate în clasificarea izvoarelor dreptului sunt:
-ierarhia sau forţa juridică a actelor normative. Potrivit acestui criteriu, se disting: izvoarele sau
actele normative cu caracter de lege (Legile
constituţionale, legile organice, legile ordinare; ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale
Guvernului); izvoarele sau actele normative subordonate legii (hotărârile Guvernului; ordinele
miniştrilor sau ale conducătorilor altor autorităţi centrale); izvoare cu caracter subsidiar
(contractul normativ; statutele sau regulamentele de organizare ale unor organizaţii nestatale);
- ierarhia autorităţilor emitente. Potrivit acestui criteriu, se disting: izvoare sau acte normative ale
puterii legislative; actenormative ale puterii executive centrale; acte normative ale autorităţilor
locale
 - după însemnătate şi forţa juridică (art. 73 Constituţie): legi
fundamentale sau constituţionale, legi organice, legi ordinare;

Clasificarea - după conţinutul lor: materiale sau procesuale-procedural;

- după sfera de cuprindere: generale, speciale, de excepţie;
actelor - după ramura de drept: civile, penale, administrative, de
dreptul mediului
normative: - în statele federale : legi federale şi legile statelor
componente;
- după cunoaşterea duratei de aplicare în timp: legi cu durata
nedeterminată şi legi temporare sau cu termen.
Izvoare Formale Ale
Dreptului Românesc:
 a) Legea: Noţiunea de lege este cunoscută în sub două
accepţiuni. Una în sens larg, potrivit căreia prin lege se
înţelege orice normă de drept sau regulă cu caracter
obligatoriu, provenind de la un organ de stat şi exprimată
într-un act normativ.

b) Ordonanţa Guvernului: Ordonanţele de urgenţă ale

A. Actele Guvernului (conform art. 115 al. (4) din Constituţia
României). Atât ordonanţele, cât şi ordonanţele de urgenţă

normative:
ale Guvernului au putere de lege, dar pentru ca această
putere să fie deplină, ele trebuie să fie aprobate de
Parlament.

c) Hotărârile de Guvern: (conform art. 108 al. (2) din

Constituţia României). Tot prin hotărâre de Guvern se
realizează aprobarea, aderarea sau acceptarea unor tratate
internaţionale pentru care este cerută această formulă în
vederea producerii de efecte juridice, conform Legii nr.
590/2003 privind tratatele.
 d) Actele internaţionale: Prin tratat se înţelege actul juridic, indiferent de
denumire sau de forma, care consemnează în scris un acord la nivel de stat, la
nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a
modifica ori de a stinge drepturi şi obligaţii juridice sau de alta natură, guvernat de
dreptul internațional public şi consemnat într-un instrument unic ori în două sau în
mai multe instrumente conexe [conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 590/2003
privind tratatele]
e) Actele normative comunitare:

A. Actele 1. Legislaţia primară - tratatele constitutive, cu modificările ulterioare;

2. Legislaţia secundară:
normative:
• regulamentul – obligatoriu în toate elementele sale;
• directiva – obligatorie numai cu privire la scopul final propus, lăsând la
dispoziţia statelor membre să aleagă formele şi mijloacele de îndeplinire;
• decizia – obligatorie pentru destinatarii desemnaţi;
• recomandarea şi avizul – au doar rol orientativ.
 A. Actele normative:

f) Ordinele, instrucţiunile şi alte acte ale conducătorilor ministerelor şi ai altor organe ale
administraţiei publice centrale de specialitate sau de autorităţile administrative autonome se
emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului
(conform art. 75 din Legea nr. 24/2000, republicată). Doar acele ordine constituie izvor de
drept care reglementează conduite, drepturi, obligaţii la modul generic (general și
impersonal).
g) Actele normative ale autorităţilor administraţiei publice locale, cuprind hotărârile,
dispoziţiile şi ordinele, şi constituie izvor de drept fiind emise sau adoptate pentru
reglementarea unor activităţi de interes local, în limitele stabilite prin Constituţie şi prin lege.
 B. Contractul normativ, recunoscut ca izvor de drept cu caracter subsidiar, este doar
acela prin intermediul căruia părţile stabilesc conduite, acţiuni, drepturi şi obligaţii cu
caracter generic, nu concret determinate. În această categorie intră, de exemplu,
contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
C. Statutele, regulamentele de organizare interioară ale unor organizaţii
neguvernamentale (sindicate, asociaţii, fundaţii etc.) constituie izvor de drept cu caracter
subsidiar.
D. Jurisprudenţa, sau practica judiciară, constă în totalitatea soluţiilor date de
instanţele de judecată în cauzele soluţionate, având ca obiect raporturile juridice dintr-un
anumit domeniu (de exemplu, succesiuni, divorţuri, omucideri, furturi). Dreptul
contemporan românesc nu recunoaşte jurisprudenţei româneşti calitatea de izvor de
drept. Jurisprudenţa poate constitui sursă de inspiraţie pentru judecarea altor cauze
similare, dar nu are caracter obligatoriu.
 E. Cutuma sau „obiceiul juridic”.
Norma cutumiară poate avea valoarea
unui izvor de drept numai dacă legea
civilă face trimitere expresă la această
normă (la obiceiul respectiv) - Codul
civil. Art. 1 alineatul (3) . Aşadar,
cutuma este obiceiul consacrat juridic
sau „obiceiul juridic”.
F. Analogia este o metodă care constă
în soluționarea unui caz neprevăzut în
mod expres de vreo normă juridică, fie
prin aplicarea normei care prevede
cazul cel mai asemănător (analogia
legii), fie prin aplicarea principiilor
generale ale sistemului de drept
respectiv (analogia dreptului).
G. Principiile generale ale dreptului:
Noul Cod civil, în art. 1, alineat (1) prevede ca izvoare ale dreptului
civil, alături de lege, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.
Sunt recunoscute ca izvoare de drept doar acele uzanţe care sunt
conforme ordinii publice şi bunelor moravuri - Codul civil. Art. 1
alineatul (4).
H. Doctrina
Prin doctrină se înţelege ansamblul opiniilor exprimate în ştiinţa
juridică având ca obiect de studiu fenomenul juridic sub toate
aspectele sale de manifestare. Se concretizează în opiniile, teoriile,
interpretările dreptului exprimate in articole, studii, monografii,
cursuri universitare, alte materiale care nu au caracter oficial, nu
emană de la o autoritate statală, nu au caracter imperativ.
Bibliografie:

• https://www.studocu.com/ro/document/
universitatea-de-vest-din-timisoara/teoria-
generala-a-dreptului/note-de-curs/tgd-xii-
izvoare-formale-ale-dreptului/3835208/
view