Noţiuni introductive referitoare

la dreptul procesual penal

Orice încălcare a legii conduce la un conflict între voinţa legiuitorului şi cea a destinatarului
care a avut o conduită contrară normei de incriminare.
Conflictul creează un raport juridic substanţial în cadrul căruia statul îşi exercită dreptul de
a trage la răspundere pe cel care a încălcat legea, iar acesta din urmă are obligaţia să suporte
consecinţele nerespectării legii penale. Tocmai de aceea este nevoie de intervenţia unor
organe specializate ale statului care să soluţioneze conflictul apărut între stat şi infractor.
Autoritatea judecătorească este cea căreia îi revine dreptul de a soluţiona litigiile de drept de
natură penală apărute în urma manifestărilor ilicite.
Pentru a înţelege cât mai bine noţiunea de proces penal se impun a fi analizate principalele
trăsături ale acestuia, după cum urmează:

1. Procesul penal este o activitate

Termenul de „proces” derivă din latină, şi anume procedere, care înseamnă a progresa, a
evolua, a avansa. Se are în vedere specificul activităţii judiciare care se desfăşoară progresiv,
de la descoperirea infracţiunii, judecată şi până la punerea în executare a hotărârii
judecătoreşti penale definitive. Unii autori consideră procesul penal un fenomen dinamic, tipic
evolutiv, ce se manifestă ca o activitate complexă.
2. Activitatea este reglementată de lege
Legea reglementează drepturile şi obligaţiile participanţilor, modul de efectuare şi
succesiunea activităţilor, cât şi conţinutul actelor procesuale şi procedurale. Principiul
legalităţii îşi găseşte acelaşi ecou în procedura penală, cum de altfel are aceeaşi rezonanţă în
orice disciplină de drept.
3. Activitatea se realizează într-o cauză penală
Desfăşurarea procesului penal se realizează numai în baza sesizării organului judiciar cu
săvârşirea unei infracţiuni ce a dat naştere unui raport juridic substanţial de drept penal.
În contextul respectiv, infracţiunea constituie obiectul material al procesului penal, iar
raportul juridic de drept penal reprezintă obiectul juridic al acestuia.
 Denumirea de cauză penală, în practica judiciară, este sinonimă cu litigiul penal sau
pricină penală.
4. Activitatea se realizează de diverşi subiecţi procesuali
La desfăşurarea procesului penal participă organele judiciare, părţile şi alte persoane.
A. Organele judiciare sunt:
a) în faza de urmărire penală: organele de cercetare penală; procurorul; judecătorul de drepturi
și libertăți
b) în faza de judecată: instanţa de judecată; procurorul; judecătorul de cameră preliminară
B. Părţile sunt: inculpatul; partea civilă; partea responsabilă civilmente.
C. Subiecți procesuali principali sunt: suspectul și persoana vătămată
D. Alți subiecți procesuali sunt: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele
speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având
anumite drepturi, obligații

Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea

garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie
constate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie
pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil
Constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni reprezintă un
prim scop al procesului penal.
Al doilea scop al activităţii procesuale îşi propune ca obiectiv ca orice persoană care a
săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să
nu fie trasă la răspundere penală.
Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuțiilor
organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și ale celorlalți participanți în procesul
penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituției, ale tratatelor constitutive ale
Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări Uniunii Europene în materie procesual penală,
precum și ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care
România este parte.
Organelor judiciare penale le-a fost conferită prin lege o anumită competenţă, în funcţie de
etapa parcursă de procesul penal. Activităţile din cadrul fiecărei etape a procesului penal se
desfăşoară într-o anumită succesiune stabilită de lege. Astfel, la judecarea cauzei în primă
instanţă, în etapa dezbaterilor, potrivit art. 388, se dă cuvântul în următoarea ordine:
procurorului, persoanei vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabilă şi inculpatului.
Nerespectarea succesiunii activităţilor specifice fiecărei etape procesuale poate împiedica
îndeplinirea unor acte procesuale, cum ar fi: arestarea preventivă a inculpatului, care nu poate
interveni decât după punerea în mişcare a acţiunii penale.
Activităţile proprii fiecărei faze se desfăşoară progresiv, fiecare propulsând procesul,
reprezentând un nou pas spre realizarea scopului penal.
Între componentele fazelor există o interdependenţă (astfel, este evidentă legătura între
activităţi ca: începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, trimiterea în
judecată a inculpatului, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive).
Raporturile juridice procesuale au anumite particularităţi, una dintre ele fiind şi aceea că,
în fiecare fază, activitatea este realizată şi condusă de alte organe judiciare care propun şi/sau
dau soluţii în cauza penală.
Totalitatea fazelor şi ansamblul etapelor pe care le parcurge procesul penal constituie
sistemul acestuia.
În structura tipică procesului penal se întâlnesc trei faze: urmărire penală; judecata; punerea în
executare a hotărârilor penale definitive.